Category: Resurse umane

Analize la obiect din domeniul resurselor umane – tot ce trebuie să știi despre angajatori, locuri de muncă disponibile si multe altele

  • Cele mai inovatoare companii din România în 2023. Bitdefender Scamio

    În contextul intensificării fraudelor online, Scamio este primul produs dezvoltat de Bitdefender care prin integrarea inteligenţei artificiale adaugă un strat esenţial de protecţie împotriva acestor atacuri informatice. Această inovaţie permite utilizatorilor să verifice cu uşurinţă orice mesaj, e-mail, reclamă sau link suspect prin iniţierea unei conversaţii cu un chatbot disponibil pe aplicaţia lor de mesagerie preferată.

     

    Descrierea inovaţiei:

    Scamio, un nou produs de prevenire a fraudelor şi înşelătoriilor online, a fost lansat la mijlocul lunii decembrie 2023 în America de Nord, urmând ca din 2024 să fie disponibil şi pentru utilizatorii din Europa. Fraudele şi înşelătoriile online care folosesc diverse tehnici de manipulare au căpătat o amploare tot mai mare în rândul utilizatorilor. În ultimii ani, acestea au devenit din ce în ce mai sofisticate, iar cu ajutorul inteligenţei artificiale, tot mai periculoase. Emoţiile şi sentimentele oamenilor sunt exploatate pe baza unor înşelătorii care conţin poveşti atent construite, astfel că 20% dintre aceste ameninţări nici nu necesită accesarea unui link.  Având în vedere evoluţia şi amplificarea acestor tipuri de atacuri informatice, specialiştii de la Bitdefender au creat o soluţie dedicată pentru a ajuta utilizatorii să nu cadă victime criminalilor cibernetici care folosesc tactici din ce în ce mai rafinate de social engineering prin care invocă teamă, oportunitatea unor câştiguri financiare sau un sentiment de urgenţă. Iniţiatorii proiectului sunt Răzvan Costache – Director of Innovation; Sabina Ungureanu – Product Manager, Consumer Innovation; Marius Tibeica – Manager, Cloud Services & Infrastructure Unit; Alexandra Butincu – Team Lead, Innovation & Technology; Cosmin Stan – Senior Engineering Manager.

    Elementul de noutate:

    Prin utilizarea tehnologiilor Bitdefender de detecţie a ameninţărilor şi consolidarea lor prin capacităţile versatile ale inteligenţei artificiale, specialiştii de la Bitdefender au reuşit să găsească o nouă abordare de a combate înşelătoriile online. Bitdefender Scamio oferă o detecţie a fraudelor la un nivel superior şi creează o experienţă de utilizare inovatoare bazată pe limbajul natural. Pentru a înţelege şi interpreta în mod corect conversaţiile cu utilizatorii, Scamio dispune de cele mai avansate capacităţi de programare neurolingvistică (NLP) care îi permite să descifreze contextul şi nuanţele de limbaj specifice acestor tipuri de atac. Această detecţie hibridă, cu un dublu grad de siguranţă, foloseşte inteligenţa artificială pentru a extrage întrebările specifice care sunt adresate şi pe baza modelelor specializate Bitdefender oferă utilizatorului un rezultat final. Bitdefender Scamio poate analiza multiple surse în acelaşi timp (text, imagine, linkuri etc) pentru a identifica o fraudă sau orice alte elemente care par suspecte. Serviciul are şi o componentă educaţională întrucât oferă totodată sugestii şi recomandări utilizatorilor pentru gestionarea situaţiei şi pentru a-şi proteja datele personale.

    Efectele inovaţiei:

    Bitdefender Scamio reprezintă încă o dovadă a misiunii Bitdefender de a inova continuu. Acest nou produs sporeşte nivelul de protecţie oferit de tehnologiile de detecţie Bitdefender şi ajută utilizatorii să fie în siguranţă.

  • Cele mai inovatoare companii din România în 2023. Automatizarea procesului de optimizare pentru motoare de căutare (SEO automat)

    Aysa.ai este o platformă inovatoare de automatizare a SEO, concepută special pentru a susţine succesul afacerilor de comerţ electronic de mici şi medii dimensiuni, potrivit reprezentanţilor companiei. Utilizând o abordare holistică (SEO de la A la Z), Aysa.ai elimină necesitatea specialiştilor SEO şi facilitează optimizarea magazinelor online chiar şi pentru cei cu cunoştinţe limitate în SEO.

     

    Descrierea inovaţiei:

    Lansată în aprilie 2023, în urma unei investiţii de 40.000 de euro, printre caracteristicile cheie ale Aysa.ai se numără o interfaţă uşor de utilizat, care simplifică SEO pentru toate nivelurile de abilităţi, şi o abordare cuprinzătoare a SEO, acoperind totul de la optimizarea cuvintelor cheie şi strategia de conţinut, până la SEO tehnic şi analize de performanţă. Aysa.ai oferă o soluţie rentabilă, cu actualizări continue pentru a menţine magazinele online în fruntea clasamentelor motoarelor de căutare.

    Publicul ţintă al Aysa.ai include întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul comerţului electronic, cu un accent iniţial pe Europa de Est, în special România, Bulgaria şi Moldova, având planuri de extindere în pieţe mai mari. Fondatorul afacerii este Marius Florin Dosinescu: „Ca antreprenor, în businessul anterior am trecut prin multe probleme legate de SEO, dar în acelaşi timp a fost principalul motor de creştere şi care mi-a adus succesul. Am trecut prin diverse soluţii, de la freelanceri, la agenţii de renume, oameni interni şi în cele din urmă soluţia câştigătoare a fost o combinaţie între automatizare şi intervenţie umană, intern. Această soluţie poate fi câştigătoare pentru majoritatea IMM-urilor din domeniul comerţului electronic, urmând acelaşi model. Îmi doresc foarte mult să ajut aceste IMM-uri să lupte cu marile branduri, cu bugete de zeci de ori mai mici”.

    Elementul de noutate:

    Noutatea principală a Aysa.ai în domeniul automatizării SEO pentru afaceri de comerţ electronic de dimensiuni mici şi medii constă în capacitatea sa unică de a executa efectiv sarcinile SEO, nu doar de a le analiza şi raporta.

    Această diferenţiere importantă o face să iasă în evidenţă pe piaţă prin: execuţia automată a sarcinilor SEO (spre deosebire de alte instrumente SEO care se limitează la analiza şi raportarea datelor, Aysa.ai merge un pas mai departe, executând efectiv sarcinile SEO necesare. Aceasta înseamnă că platforma poate implementa optimizări, ajustări de conţinut şi alte modificări SEO fără intervenţia umană activă, ci doar cu supraveghere); minimizarea nevoii de intervenţie umană (prin capacitatea sa de a executa taskuri SEO, Aysa.ai reduce semnificativ necesitatea intervenţiei umane.

    Aceasta este o caracteristică deosebit de valoroasă pentru afacerile mai mici, care nu dispun de resursele necesare pentru a angaja sau a menţine un specialist SEO dedicat); monitorizare continuă şi adaptare (Aysa.ai oferă o monitorizare continuă a performanţei SEO, ajustându-se automat în funcţie de schimbările din algoritmi sau de tendinţele de pe piaţă.

    Acest lucru asigură că strategiile SEO rămân eficiente şi relevante în timp); interfaţă uşor de utilizat pentru supraveghere (chiar şi cu automatizarea avansată, Aysa.ai menţine o interfaţă prietenoasă şi accesibilă, permiţând utilizatorilor să supravegheze şi să intervină dacă este necesar, fără a necesita cunoştinţe avansate de SEO). Prin urmare, inovaţia adusă de Aysa.ai are un impact semnificativ asupra modului în care afacerile mici şi mijlocii abordează şi gestionează SEO, contribuind la nivelarea terenului de joc în competiţia digitală.

  • Cele mai inovatoare companii din România în 2023. Text to Vector Graphic

    Text to Vector Graphic aduce inovaţii atât la nivelul produsului, cât şi în domeniul tehnologic, reprezentând prima etapă a unei noi tehnologii de inteligenţă artificială generativă care transformă modul în care este creată grafica vectorială.

     

    Descrierea inovaţiei:

    În spatele dezvoltării tehnologiei generative se află conceptul de reţea neurală de difuzie. Aceasta reprezintă un model de învăţare automată care deţine capacitatea de a genera imagini originale, care nu au fost prezente în datele de antrenare. Modelul poate sintetiza informaţii existente în concepte multiple pentru a genera conţinut complet nou. Astfel, un model generativ este capabil să creeze imagini realiste, cum ar fi „un astronaut care merge pe un cal albastru pe Marte”, într-un mod realistic, chiar dacă nu există imagini similare în setul de date folosit în procesul de antrenare. Pentru a învăţa aceste informaţii complexe şi variate, modelul generativ are nevoie de o cantitate imensă de imagini; în cazul Adobe, au fost utilizate câteva sute de milioane de imagini alături de descrierile corespunzătoare.

    Pentru a atinge nivelul actual de calitate, echipa din Adobe Systems Romania a parcurs mai multe iteraţii interne, atât în ceea ce priveşte experienţa cât şi modelul în sine, prin crearea şi testarea unor prototipuri. În faza a doua, s-a obţinut feedback de la designerii interni ai Adobe, iar în etapele finale, s-au integrat şi sugestiile primite de la clienţii externi înainte de lansarea în versiunea beta. Procesul iterativ va continua susţinut până la momentul când produsul va părăsi stadiul beta, prevăzut pentru 2024.

    Elementul de noutate:

    Text to Vector Graphic aduce inovaţii atât la nivelul produsului, cât şi în domeniul tehnologic, reprezentând prima etapă a unei noi tehnologii de inteligenţă artificială generativă care transformă modul în care este creată grafica vectorială.

    Grafica vectorială oferă beneficii semnificative, prin capacitatea de a fi redimensionată fără pierderea calităţii, fiind de asemenea uşor modificabilă, ceea ce o face potrivită pentru diverse scopuri de design, de la pictograme şi logo-uri, la materiale publicitare mari, asigurând flexibilitate şi coerenţă vizuală pentru un spectru larg de utilizări.

    Text to Vector Graphics marchează o evoluţie semnificativă în domeniul accesibilităţii şi eficienţei în design, permiţând utilizatorilor să descrie în limbaj natural conceptele lor vizuale. Într-un timp extrem de scurt, această tehnologie transformă cu precizie intenţia creativă exprimată într-un material vizual vectorizat, gata să fie integrat în diverse proiecte, aducând astfel rapiditate şi claritate în procesul de producţie grafică.

    Efectele inovaţiei:

    Modelele de inteligenţă artificială care stau la baza generării au fost dezvoltate de către echipe de cercetare din cadrul Adobe România, inovaţiile lor fiind recunoscute prin acordarea a patru brevete de invenţie.

    În primele 4 săptămâni de la lansarea din luna octombrie, ca parte din Adobe Illustrator, funcţionalitatea deja a devenit una dintre cele mai folosite din toate timpurile pentru produs, peste un milion de utilizatori generând mai mult de 20 de milioane de materiale vizuale şi evidenţiind astfel impactul semnificativ şi adoptarea entuziastă a acestei tehnologii inovatoare în rândul comunităţii de design.

  • Harry Meintassis, partener al companiei de consultanţă Meintassis partners: Cum pot muzica şi artele creative să ne inspire să devenim lideri mai buni

    Într-o lume în continuă schimbare, avem nevoie de noi paradigme zilnic. Modalităţi creative noi de a gândi la ce înseamnă să trăim şi să conducem. Liderii păşesc pe o sârmă subţire – trebuie să gestioneze prezentul şi să construiască viitorul. Liderii extraordinari amplifică emoţia, semnificaţia, libertatea şi mândria. Ei vin cu o scânteie energetică, cu idei creative, viziuni nebune pentru a inspira oamenii să încerce imposibilul. Sunt curajoşi şi sensibili, hotărâţi şi tandri, puternici şi vulnerabili. Sunt profund umani. Nu avem cursuri pentru acest „tip” în şcolile noastre de educaţie sau de afaceri. Modelele noastre de leadership sunt demodate, prea uscate şi tehnice. Trebuie să gândim diferit. Lumea artei oferă lecţii valoroase. Hai să vorbim despre muzică – care este foarte dragă şi personală pentru mine. Aşa văd eu lucrurile.

    1. Trezeşte pasiunea

    Muzica este cu adevărat uimitoare. Crearea ei începe de la o forţă interioară în muzician, care îl împinge către ceva nou şi magnific. O pasiune, un dor aprins de a-şi exprima visul şi individualitatea lumii. Este această voce internă care nu se opreşte niciodată… Asta este o „chemare”. Nu doar un loc de muncă. Aici învăţăm să avem un vis mare, original, care se conectează cu sufletul. Care se simte ca o misiune, nu ca o sarcină. Liderii pe care îi admirăm au vise „nerealiste” pe care vor să le ofere lumii. Ca şi muzica, leadershipul este o poveste de speranţă. O melodie a semnificaţiei. O iubire pentru ceea ce este posibil. O sămânţă a unui viitor mai luminos. Liderii ar trebui să asculte această voce interioară. Le va lumina viziunea şi va trezi posibilitatea pentru ceilalţi de a-şi găsi viziunea.

    2. Creează Frumuseţe

    Când înţelegem ce face muzica pentru oameni, îi respectăm pe cei care urmează calea de a o crea. Lumea este pur şi simplu mai frumoasă datorită existenţei lor. Îi respectăm şi îi admirăm pentru asta. Ei folosesc vocea şi sufletele lor pentru a-şi exprima cine sunt, la ce ţin cu adevărat… Ei ridică umanitatea fiecăruia. Pentru că îi pot atinge profund pe alţii. În timp ce elementele de bază ale muzicii sunt melodia, armonia şi ritmul, emoţia este ingredientul magic. Nu iubim pur şi simplu artiştii care au fost destul de curajoşi să stea în faţa publicului şi să-şi exprime sincer emoţiile lor? Ce cadru minunat pentru lideri… Benjamin Zander, dirijorul Orchestrei Filarmonice din Boston, a spus că liderii reuşesc atunci când creează „ochi strălucitori” în jurul lor.

    3. Inspiră conexiunea

    Muzica aduce oamenii împreună. Este vindecătoare, plină de speranţă, înălţătoare – şi incredibil de unificatoare. Ne face să simţim iubire, durere, libertate, tandreţe, bucurie, uimire… Creează unitate. Un sentiment de comunitate, apartenenţă şi viaţă comună… Am văzut asta de multe ori. Dar poate niciodată mai bine decât pe 13 iulie 1985, în timpul Live Aid, când Freddie Mercury, pe scenă cu Queen, a aprins o mulţime de peste 70.000 de oameni, cântând cu toţii „ay-oh”. O singură voce, toţi împreună. Senzaţional! Muzica ne face fraţi şi surori. Dar ce este muzica, cu adevărat? Este doar o colecţie de note? Bucăţi de sunet? Nu… Este armonia, combinaţia echilibrată a diferitelor părţi… În afaceri vorbim despre aliniere (obiective, sarcini, KPI-uri…), dar de multe ori uităm că aceasta nu este un proces mecanic abstract; este alchimie emoţională. Creierele noastre se aprind atunci când înţelegem sensul lucrurilor… şi simţim conexiunile, când vizualizăm, sintetizăm, emoţionăm. Liderii trebuie să înţeleagă asta. Pentru a conduce, nu este suficient să ai parte de analiză şi date. Muzica ne inspiră să fim povestitori care imaginează şi implică publicul în povestire.

    4. Amestecă şi variază

    O performanţă excelentă necesită curaj şi originalitate. Muzicienii ştiu asta foarte bine. David Bowie a spus: „Adânceşte-te un pic mai adânc în apă decât simţi că eşti capabil să poţi. Mergi puţin dincolo de adâncimea pe care simţi că picioarele tale nu o ating cu adevărat, şi tocmai atunci te vei afla în locul potrivit pentru a face ceva captivant”. Singurul mod de a învăţa este să mergi mai departe, să dansezi la limita potenţialului. Cei mai buni artişti stau la marginea prăpastiei. Sunt sălbatici. Le place să testeze necunoscutul. Amestecă noi stiluri, împing noi limite… Bine aţi venit în noul univers al leadershipului: adoptaţi o mentalitate a Experimentării. Cochetaţi cu incertitudinea. Valorificaţi ideile noi. Folosiţi inteligent greşelile. Asu­ma­ţi-vă riscuri calculate – facând şi descoperind în acelaşi timp.

    5. Perfecţionism obsedant

    Muzicienii, compozitorii şi cântăreţii extraordinari au standarde incredibil de ridicate. „Excelenţa” este în sângele lor. „Destul de bine” nu este niciodată suficient. Dar pentru ei, perfecţiunea constă în experienţa pe care o creează, nu în absenţa greşelilor. Beethoven spunea: „Să cânţi o notă greşită este nesemnificativ. Să cânţi fără pasiune este nescuzabil”. Ei analizează totul, se pregătesc neîncetat. Dar când sunt „pe scenă”, se conectează cu publicul şi trăiesc momentul. Ei pot improviza cu uşurinţă pentru că au făcut deja munca grea înainte. Standardele lor îi inspiră pe alţii să meargă mai departe… să devină versiunile lor cele mai bune. Şi aceasta este capodopera lor completă. Sfat pentru lideri:
    angajaţi-vă pentru excelenţă. Construiţi o mentalitate de creştere. Dezvoltaţi încredere prin practică. Inspiraţi pe alţii să se întindă mult dincolo de ceea ce credeau că pot face. Insuflaţi energie şi optimism, chiar şi în momentele dificile.

    6. Fii autentic

    Virtuoşii sunt magnetici pentru că sunt cu adevărat autentici. Ei îşi asumă complet cine sunt. Inspiră prin îndrăzneala ideilor lor şi prin intensitatea pasiunii lor. Sunt revoluţionari curajoşi. Ei adoptă o perspectivă diferită. Ridică o voce alternativă. Stau împotriva curentului, vin cu propuneri noi… Îndrăznesc să conteste statu-quo-ul… Aşa cum spunea cântăreţul Nick Cave: „…Trăiesc în afara aşteptărilor altor oameni…” Dar nu sunt doar diferiţi sau „ciudaţi” – au un scop. Le pasă. Pentru a obţine această putere, liderii trebuie să descopere propriul lor Leadership Autentic. Întrebaţi-vă: de ce fac asta? Care este unicitatea mea? Ce diferenţă vreau să fac? De ce ar trebui cuiva să îi pese?

    7. Continuă să te schimbi

    Totuşi, marii muzicieni nu încetează niciodată să evolueze şi să se schimbe. Ei nu sunt blocaţi în succesele sau „modelele” trecute. Nu sunt niciodată mulţumiţi. Întotdeauna sunt orientaţi înspre viitor. Fără a-şi pierde „esenţa”, ei se îndreaptă curajos înainte pentru a crea concepte noi. Se reinventează. Va exista întotdeauna o piesă neterminată în interiorul lor aşteptând să fie dezvăluită, până în ultimul lor moment… Poate cea mai mare moştenire a noastră ca lideri este exact asta. Să inspirăm progresul şi reînnoirea creativă şi să îi luminăm şi pe alţii să meargă dincolo de noi…

    Este timpul să reaprindem focul creativităţii, imaginaţiei şi jocului. Să inspirăm dragoste pentru munca pe care o facem şi pentru impactul pe care vrem să-l avem. Nu trebuie să fii muzician… Dar data viitoare când asculţi muzică, fii atent – simte, las-o să te atingă, să te mişte, să te îndrume uşor cum să fii un adevărat lider. Poate că aceasta este paradigma de care avem nevoie acum. Unde mergi, ce faci, fii un artist şi fă lumea un loc mai bun.   

    „Muzica poate schimba lumea pentru că poate schimba oamenii.”  Bono

  • Citatul săptămânii. Costin Tudor, CEO al Undelucram.ro: Iniţiativa noastră abordează o provocare semnificativă în rândul forţei de muncă din România

    „Iniţiativa noastră abordează o provocare semnificativă în rândul forţei de muncă din România, unde doar 8% dintre angajaţi menţionează perspectivele de dezvoltare profesională ca fiind un motiv pentru a rămâne la locul de muncă actual. Acest factor se situează pe locul şapte în topul principalelor motive pentru care românii aleg un anumit loc de muncă, după pachetul salarial, stabilitatea locului de muncă şi dinamica echipei. Avem o foarte mare încredere în potenţialul imens de dezvoltare al programului nostru în ceea ce priveşte perspectivele de învăţare şi avansare în carieră“,

    a declarat Costin Tudor, CEO al Undelucram.ro, despre parteneriatul încheiat cu reţeaua LinkedIn, care va permite companiilor să achiziţioneze cursuri de dezvoltare a competenţelor din biblioteca LinkedIn Learning, o platformă de dezvoltare a abilităţilor care conţine peste 20.000 de cursuri predate de experţi în business, domenii tehnice şi creative.

  • O nişă cu potenţial

    În urmă cu un deceniu, Alexandru Soca, fondator şi CEO al MHT Experience, îşi începea călătoria în lumea antreprenoriatului cu visul de a aduce farmecul cinemaurilor americane în casele românilor. Cu toate acestea, destinul i-a rezervat un alt parcurs ghidându-l către un domeniu poate mai puţin exotic, dar de care pare că va fi mereu nevoie: instalarea de sisteme electrice. 

     

     

    „Iniţial am vrut să construiesc cinemauri pentru acasă în stil american – însă nu am avut parte de cerere în acest domeniu. Am primit însă un telefon de la un fost colaborator şi aşa am început să ne implicăm într-o renovare a unei clădiri de birouri”, şi-a descris începutul parcursului antreprenorial Alexandru Soca, fondator şi CEO al MHT Experience. În urmă cu 10 ani, el a intrat pe această nişă după ce a  realizat nevoia de servicii de calitate pe acest segment: a pornit de la instalaţiile de curent slab, ulterior a dezvoltat businessul şi pe alte linii, iar compania oferă acum servicii în domeniul construcţiilor de instalaţii electrice, sistemelor de securitate, automatizărilor – respectiv asigurarea electricităţii într-o clădire, de la concept până la finalizarea lucrărilor. 30% dintre clienţi vin din zona de office, 30% reprezintă clădiri ale statului (spitale, clădiri publice etc.), iar restul de 30% este reprezentat de alte tipuri de clienţi – indiferent că vorbim despre persoane juridice, private, care investesc în clădiri sau amenajări de spaţii.

    A pornit businessul de la un angajat – respectiv el – şi a ajuns acum la 55. „Vindem de aproximativ 3 milioane de euro – anul trecut am închis la 15 milioane de lei. Avem în plan ca în următorii trei ani, până în 2027, să reuşim să dublăm cifra de afaceri şi să ajungem la 7 milioane de euro şi 80-90 de angajaţi care să poată să susţină businessul.” Dacă în 2023 businessul a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de 35%, aşteptările lui Alexandru Soca sunt optimiste şi pentru perioada următoare: „Estimez o creştere  pe bucăţica noastră de instalaţii electrice de cel puţin 25-30%/an, fiind motivat de două lucruri esenţiale – piaţa noastră este foarte fragmentată, există mulţi furnizori foarte mici (câteva sute de firme de instalaţii electrice doar în Bucureşti, de exemplu), nu se va simţi o cotă de piaţă pe care o iei de la un alt furnizor şi o pui unui alt furnizor şi este simplu să-ţi dublezi cifra. Fiind foarte mulţi, ai de unde acapara cotă de piaţă. Apoi, vor fi foarte mulţi bani care vor veni pe programe de finanţare europene, pe PNRR în direcţia clădirilor civile. Ne bazăm şi pe faptul că noi, având deja un istoric bun în spate, avem deja experienţă, avem un portofoliu serios de clienţi, avem şi un renume destul de bun”. Dezvoltarea afacerii este însă direct dependentă de personal, iar Alexandru Soca pare că a găsit reţeta atragerii şi retenţiei talentelor din companie – „calitatea personalului se reflectă în calitatea serviciilor şi atunci e important să creştem şi numărul de persoane din firmă, cât şi pregătirea profesională a acestora”.

    În cadrul MHT Experience lucrează în prezent atât angajaţi români, cât şi personal asiatic şi şi-a propus să continue această direcţie: „Am calculat din punctul de vedere al anvelopei salariale dacă se justifică sau nu şi-au făcut o medie pe doi ani de referitoare la ce ar însemna un angajat asiatic versus ce ar însemna un angajat român. Rezultatul financiar e acelaşi: costul cu un angajat român versus costul cu un angajat asiatic. Diferenţa o face, pare-se acum, după experienţa noastră, stabilitatea. Niciun angajat indian nu a lipsit o zi de la muncă, nu şi-a dat demisia. Şi-au făcut treaba într-un mod constant şi consecvent. Şi atunci, din punctul de vedere al stabilităţii, mi se pare că e foarte bine cu ei. Evident, trebuie să existe un mix, pentru că nivelul lor de pregătire practică este mai scăzut decât nivelul colegilor noştri şi mai mult decât atât, există şi o barieră, spun eu culturală, între ce facem noi şi ce fac ei. Din punctul de vedere al iniţiativei sunt mult mai temători decât ai noştri şi atunci acest mix funcţionează foarte bine aşa, că ne gândim serios să mai angajăm probabil încă două-trei echipe de indieni”. În ceea ce priveşte plaja salarială, aceasta este variată, în funcţie de responsabilităţile angajaţilor, experienţa lor şi alte aspecte şi porneşte de la 700-800 de euro (plus beneficii, printre care transportul şi bonurile de masă) şi poate să ajungă undeva la 1.500 de euro în cazul unui electrician. Potrivit lui Alexandru Soca, în cazul inginerilor salariile sunt şi mai mari. „Nu poţi să atragi personal nou dacă nu plăteşti bine. Noi suntem o companie care plătim bine şi corect, trebuie să plăteşti corect, legal. Aceste aspecte contribuie la atracţia de personal, dar şi la retenţia de personal. Toate mişcările acestea pe care le-am făcut în anii trecuţi ne-au ajutat să ajungem la un turnover de personal de 15% anul trecut, faţă de 50% în 2021 sau 2023.”  

     

    Carte de vizită:

    1. Dezvoltă MHT Experience din 2013;

    2. A lucrat ca inginer în domeniul curentului de voltaj scăzut ca angajat al companiei Global Technical Systems, între 2009 şi începutul anului 2013;

    3. A studiat sistemele de telecomunicaţii, ingineria electrică, electronică şi de comunicaţii la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.

    Sursa: LinkedIn


    Trei înrebări şi răspunsuri din interviul cu Alexandru Soca, fondator şi CEO, MHT EXPERIENCE

    Cum aţi făcut faţă provocărilor ultimilor ani?

    Ultimii ani au fost interesanţi –  cu pandemie, cu război, cu o piaţă care a picat de la jumătate din cifra pe care o făceam noi la inexistentă. Şi atunci a trebuit să ne adaptăm foarte repede către altă piaţă. Cert este că am învăţat multe lucruri, printre care faptul că trebuie să ne adaptăm foarte rapid la ce se întâmplă punctual. Zona de fitouturi – unde noi suntem foarte activi – a devenit zero ca business în pandemie, nimeni nu mai făcea birouri la momentul respectiv; astfel am decis că este bine să mai abordăm şi alte segmente din piaţă şi am intrat în zona de licitaţii publice şi de finanţări ale statului, reuşind astfel să contrabalansăm pierderea care a venit din zona de fitouturi şi să ne ducem şi în partea aceasta de licitaţii.

    Cum atrageţi angajaţi tineri să lucreze în cadrul companiei?

    Din punctul de vedere al anvelopei salariale sau al câştigului net pe care îl câştigă un electrician, oferim peste media ţării, undeva dublu, ceea ce înseamnă că angajaţii sunt bine plătiţi, dacă ne raportăm la media salarială de la nivel de ţară. Noi am încercat mai multe metode, fiindcă avem nevoie de colegi noi, mai ales de tineri. Pare-se că cea mai bună dintre toate într-un final ţine de recomandări şi am încercat să creăm un mediu în care ei să fie bine primiţi, să fie stabil, să aibă parte de recunoaşterea meritelor pe care le au în cadrul firmei, să aibă un colectiv care să-i accepte cu bune, cu rele, că sunt totuşi un colectiv divers şi multicultural şi atunci avem succes  în direcţia aceasta şi avem nişte tineri care vin către noi prin recomandări. Am încercat şi metoda de a merge spre învăţământul dual, înspre licee să-i atragem. Oferta pe piaţă e atât de mare încât un tânăr în ziua de azi, dacă deschide un site de anunţuri de angajare e asaltat, sunt 1000 de joburi, nu poate să facă diferenţa. Şi atunci, pe lângă recomandări, noi am făcut o promovare a firmei din perspectiva oamenilor care lucrează la noi, a serviciilor pe care le oferim noi şi a felului în care se desfăşoară lucrurile pe la noi, în aşa fel încât să existe acest diferenţiator şi pentru angajaţi. Adică dacă se uită, caută pe site, caută pe Facebook, caută în mediul online despre firmă, despre companii, despre proiectele pe care le au şi cum au ajuns acolo. Aceste informaţii se găsesc şi atunci balanţa înclină în avantajul nostru.

    Ce planuri aveţi pentru dezvoltarea afacerii în continuare?

    Pe termen mediu, nu neapărat pe termen lung, încercăm să diversificăm portofoliul de servicii al companiei. Anul acesta, am deschis un atelier de tablouri electrice; vom avea şi un serviciu nou de automatizări, e clar că tehnologia a ajuns la maturitatea la care poate să ofere şi o automatizare stabilă a clădirilor; cu certitudine va fi nevoie de aceste automatizări şi în contextul în care realizăm eficienţa energetică a unei clădiri; iar pe lângă aceste linii de business, vom intra treptat şi în zona de fotovoltaice. Suntem parteneri în programul Casa Verde, avem un set de clienţi pentru care începe instalarea în decursul acestui an şi probabil că anul viitor, după ce închidem experienţa cu Casa Verde, o să rămânem în zona de investiţii mai mari, pe persoane juridice, pentru panouri fotovoltaice sau pe centrale fotovoltaice.


  • Când dobânzile vor începe să scadă, preţurile apartamentelor vor începe să crească

    Anul trecut, 2023, piaţa imobiliară de la noi a avut un an destul de prost, chiar dacă indicatorii pentru achiziţia unui apartament au fost la cel mai bun nivel din istorie din perspectiva preţului, comparat cu salariul mediu:

    •Ÿ tranzacţiile imobiliare au scăzut;

    Ÿ• creditele ipotecare au scăzut;

    Ÿ• dobânzile la lei s-au stabilizat după explozia din 2022: IRCC nu a crescut peste 6%, ci a rămas în jurul a 5,9%, iar ROBOR la trei luni, pentru cei care au rămas cu acest indicator de referinţă, a scăzut chiar de la 8% la 6,2%;

    Ÿ• preţurile apartamentelor în euro nu au crescut, şi cum cursul leu/euro a rămas stabil, preţurile apartamentelor în lei nu au crescut;

    •Ÿ salariile au crescut, spre exemplu salariul mediu a crescut cu 15% în condiţiile în care inflaţia a fost de 6,6%, rezultând o creştere reală a salariului mediu de peste 8%; deoarece cursul valutar leu/euro a rămas stabil, salariile în euro au crescut pe medie cu 15%, depăşind chiar 1.000 de euro net;

    •Ÿ conform calculelor urmărite de brokerul imobiliar SVN, la finalul anului trecut, respectiv în decembrie, s-a înregistrat cel mai bun raport între salariul mediu şi preţul apartamentelor, adică la preţul actual al unui apartament de două camere de 50 de metri pătraţi îţi trebuie, cu un salariu mediu de 5.000 de lei, 7 ani să-l poţi achiziţiona, iar spre comparaţie, în 2008, anul de vârf al pieţei imobiliare, acest indicator ajunsese la 32 de ani;

    Ÿ• chiriile au crescut cu 20-30% anul trecut pentru că oamenii au preferat să amâne achiziţia unui apartament din cauza dobânzilor mari şi să stea în chirie.

    Cu toate că piaţa imobiliară, dintr-o perspectivă a preţurilor care nu au crescut, a cursului valutar leu/euro care nu a crescut, a creşterii salariilor, nu a fost aşa de rea, ci dimpotrivă, românii nu prea s-au înghesuit să cumpere apartamente, pentru că toată lumea se uită şi se raportează la dobânzi, pe care le consideră mari. Explozia IRCC-ului, care a crescut de la 1,8% la 5,97%, a însemnat o creştere a ratei cu 60% într-o perioadă de un an, ceea ce a avut darul să sperie multă lume. Multă lume s-a aşteptat ca piaţa să scadă, să mai scadă odată cu apariţia inflaţiei, cu războiul din Ucraina şi cu ştirile negative legate de scăderea economică, dar nu s-a întâmplat deloc aşa. Românii au putut să-şi achite ratele, creşterea de 60% a unei rate fiind gestionată foarte bine, oamenii nu şi-au pierdut joburile, ci dimpotrivă, şi le-au menţinut chiar şi cu o creştere a salariilor, pentru că euro nu a crescut, nu a pus o presiune suplimentară pe salarii şi plata ratelor, iar toate aceste lucruri au susţinut stabilitatea pieţei imobiliare, adică nu au apărut defaulturi care să ducă la vânzări de apartamente şi deci la scăderea preţurilor. Neavând probleme cu clienţii, băncile nu s-au trezit cu restanţe la plată şi cu credite neperformante, ceea ce nu a pus nicio presiune pe piaţa imobiliară. În aceste condiţii, preţurile apartamentelor nu prea au scăzut.

    Cu toate că parametrii din spatele pieţei imobiliare au fost buni, în special acel indicator privind numărul de ani în care poţi să cumperi un apartament cu salariul mediu pe economie, cererea nu a crescut, deci nici vânzările. Întrebarea este ce va fi de-acum înainte, când vor începe să scadă dobânzile (nu aşa repede cum crede lumea), iar preţurile vor începe să crească. Dacă clienţii nu au cumpărat apartamente când preţurile erau mici dar ratele mai mari, vor cumpăra acum apartamente când preţurile vor fi mai mari, iar ratele mai mici? Cel mai probabil, da. Lumea este mai „speriată” de dobânzile mari decât de preţurile la apartamente. Până la urmă, asta este natura umană, nu întotdeauna există o logică clară. Şi în piaţa imobiliară este vorba despre percepţii. Când lumea crede că dobânzile sunt mari nu prea se mai uită la preţul apartamentelor şi cât de „affordabile” sunt. În următorii ani vom vedea că acest indicator de 7 ani, în care acum îţi poţi plăti un apartament la preţurile actuale şi cu salariul mediu actual, va creşte spre 9 – 10 – 11 ani, iar cererea va fi mai mare decât este acum.  

  • Cele mai inovatoare companii din România în 2023. Aplicaţia unde utilizatorii pot posta propriul anunţ de căutare de muncă în localitatea dorită, doar completând câteva informaţii, fără a fi necesar un CV

    DeLucru App este, potrivit fondatorului, prima aplicaţie pentru românii care caută şi oferă de lucru. Pe DeLucru (desktop sau aplicaţie mobilă), utilizatorii găsesc uşor cele mai recente şi diverse oferte de muncă ocazională, în gospodăriile altor români. În plus, utilizatorii pot posta propriul anunţ de căutare de muncă în localitatea dorită, doar completând câteva informaţii, fără a fi necesar un CV. Utilizatorii primesc în timp real notificări despre ofertele de muncă din zona şi domeniul lor de interes.

     

    Descrierea inovaţiei:

    DeLucru App este prima aplicaţie pentru găsirea ofertelor de lucru temporare sau pe termen lung, indiferent de nivelul de pregătire al aplicanţilor. DeLucru se adresează deopotrivă celor care caută meseriaşi şi celor care caută de muncă cu program normal sau muncă ocazională pentru venituri suplimentare. Românii pot găsi de muncă în gospodăriile altor români, fără a pierde timp cu realizarea unui CV. Cu o investiţie de 200.000 de euro, platforma a fost lansată în 2021, iar în 2023 a fost creată aplicaţia DeLucru App. DeLucru.ro are 22.000 de useri activi şi 35.000 de utilizatori noi lunar. Ei pot găsi oferte de lucru, fără să fie nevoiţi să completeze CV-uri stufoase şi pot lua legătura rapid cu cei care au plasat oferta de muncă, pentru detalii suplimentare. DeLucru.ro este fondată de Gili Boruz, un om de afaceri din judeţul Vâlcea, care a dorit să ofere oportunităţi de lucru şi persoanelor care cunosc foarte bine o meserie, dar nu sunt foarte familiarizaţi cu utilizarea calculatorului. Platforma oferă posibilitatea identificării oportunităţilor de muncă într-un mod foarte simplificat, iar cei care îşi caută lucrători pentru activităţi din gospodărie îi pot găsi rapid. O altă menţiune a fondatorului e că zona de fiscalizare revine în sarcina utilizatorilor, nu a platformei, „conform legii fiecare persoană având obligaţia să declare veniturile”, notează Gili Boruz.

    200.000 de euro

    investiţie iniţială


    Elementul de noutate:

    DeLucru conectează românii care caută de muncă cu cei care oferă de muncă în gospodăriile lor, iar un alt element de unicitate constă în faptul că utilizatorii primesc în timp real notificări pentru oferte de muncă în localităţile în care sunt interesaţi să lucreze. Uşor de utilizat, platforma necesită doar completarea câtorva informaţii despre utilizatori, în doar cel mult 5 minute. În plus, oferă românilor posibilitatea să publice anunţuri de oferte de muncă sau de căutare de muncă, fără a fi nevoie să încarce un CV şi are un sistem inteligent de notificare în timp real privind anunţurile nou publicate în aplicaţie.

    Efectele inovaţiei:

    Platforma a ajutat peste 50.000 de persoane aflate în căutarea unor oportunităţi de lucru:  tineri necalificaţi, care erau com­plet dezorientaţi; pensionari cu venituri mici şi care puteau să ofere servicii în schimbul unor venituri suplimentare; meseriaşi care şi-au dorit să lucreze suplimentar pentru a-şi rotunji veniturile; oameni din mediul rural sau urban, care îşi căutau lucrători ocazionali pentru diferite activităţi din gospodărie; angajatori care îşi căutau lucrători pentru a ocupa posturi full-time.

  • Ce se întâmplă când sistemul de educaţie se duce în jos şi ce efect are asta asupra mediului de afaceri?

    Educaţia joacă un rol crucial în modelarea mediului de afaceri, având un impact major asupra productivităţii, ceea ce poate duce la creştere economică. În plus, are efecte de propagare: o forţă de muncă mai educată promovează idei inovatoare care conduc la locuri de muncă mai multe şi mai bune. Ce se întâmplă însă când sistemul de educaţie se duce în jos şi ce efect are asta asupra mediului de afaceri? Răspunsul îl dă Elisabeta Moraru, vicepreşedinte al Amcham România, preşedintele grupului pentru educaţie din AmCham şi country director al Google Bulgaria, Ungaria, Moldova şi România.

     

    Mediul de business resimte puternic impactul rezultatelor din ce în ce mai slabe ale sistemului de educaţie. Mesajul membrilor AmCham a transmis îngrijorarea aceasta cât se poate de apăsat mai ales anul trecut, pentru că tensiunea din piaţa muncii a devenit una din principalele îngrijorări ale membrilor. Companiilor le este din ce în ce mai greu să găsească angajaţii de care au nevoie – fie că vorbim de număr sau de pregătirea acestora, deci şi de cantitate, şi de calitate. Aceasta stare de fapt este confirmată şi de analizele făcute de specialiştii noştri, educaţia fiind între cele mai mari preocupări pentru companii”, crede Elisabeta Moraru.

    În plus, ea susţine că AmCham a analizat mai mult acest subiect în 2023 cu obiectivul de a înţelege situaţia din piaţa muncii, cauzele care ne-au adus aici, care sunt pierderile pentru economie, pentru România, dacă nu se intervine urgent.

    Reprezentanta AmCham şi Google subliniază că productivitatea companiilor şi competitivitatea economiei nu pot există fără un sistem de educaţie care să ajută elevii şi studenţii să deprindă competenţele şi abilităţile necesare în piaţa muncii din prezent. „Angajatorii consideră că numărul mare de absolvenţi care îşi finalizează studiile şi totuşi nu lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit, mai mult de o treime, este tot din cauză că ceea ce au învăţat în şcoală nu i-a pregătit pentru specializările cerute în piaţa muncii. De ani de zile suntem pe  ultimele locuri în topul rezultatelor la testele PISA sau în Indexul Economiei şi Societăţii Digitale (DESI). Cum am putea susţine productivitatea companiilor şi competitivitatea la nivelul întregii economii fără ca sistemul de educaţie să echipeze elevii cu acele competenţe şi abilităţi esenţiale pentru orice industrie în epoca transformării digitale?”

    Corelarea imediată a rezultatelor sistemului de educaţie în mediul de business se vede în primul rând în costuri mai mari pentru recrutare şi pentru instruirea angajaţilor, precum şi în creşterea costurilor operaţionale. „Fără oameni suficienţi, fără oameni competenţi, multe companii se găsesc în situaţia de a nu putea onora la timp contractele, de a nu putea prelua proiecte noi, de a nu putea livra la standardele de calitate cu care şi-au obişnuit clienţii.  Când cea mai mare parte a companiilor se confruntă cu asemenea lipsă de personal care duce la creşteri mari de costuri, resimţim efectele la nivelul întregii economii. Mesajul AmCham a fost că am ajuns la cote de avarie, deşi semnale de avertisment dinspre mediul de afaceri au fost multe”, susţine Elisabeta Moraru.

    Nici la şcoală, nici la muncă, provocare pentru mediul de afaceri. O altă problemă cu impact în dezvoltarea mediului de business local este cea a tinerilor care nu sunt integraţi nici în sistemul de educaţie, nici în piaţa muncii, numiţi de statisticile europene NEETs, adică „neither in employment nor in education and training”. Ultimele date de la Eurostat, oficiul european de statistică, arată că România a avut cel mai mare nivel al tinerilor NEETs din UE, de 19,8%. „Cea mai ridicată rată de abandon şcolar din UE – peste 15 % în anul 2021 faţă de 9,7% media UE –  are o legătură directă cu faptul că România are unul dintre cele mai mari procente de tineri din segmentul de vârstă 16 – 29 de ani (aproape 20%) care nici nu învaţă, nici nu lucrează. Asta în timp ce companiile nu au pe cine angaja. Analizele subliniază faptul că lipsa de performanţă a sistemului de educaţie este între principalele cauze şi, din păcate, este una dintre cele care alimentează alte cauze structurale.”

    Aceasta, adaugă Moraru, nu este o provocare doar pentru România, multe dintre statele membre ale UE au această problemă. „Cauzele sunt relativ similare  – sărăcia, excluziunea socială, probleme de sănătate, inegalitatea de gen, inadecvarea competenţelor. În România în mod specific credem că fenomenul este accentuat de cauze socio-economice precum decalajul mare dintre urban şi rural, lipsa de conectivitate între regiuni care a dus la discrepanţe economice majore. 70% din deficitul de forţă de muncă estimat la nivel naţional se regăseşte în regiunile dezvoltate (Bucureşti – Ilfov şi alte cinci judeţe), asta în timp ce lipsa de investiţii în infrastructură a lăsat mult prea multe comunităţi în izolare şi sărăcie.” Cel mai mare abandon şcolar este în aceste comunităţi vulnerabile, ceea ce face foarte greu de valorificat această resursă umană. O altă cauză este şi lipsa unui învăţământ profesional care să atragă tinerii spre meserii care nu necesită studii superioare, dar care se cer în piaţa muncii, mai subliniază ea. „Fiecare an pierdut pentru aceşti tineri face şi mai dificilă integrarea lor în piaţa muncii. Facem  eforturi la nivel de companii, la nivelul organizaţiilor nonguvernamentale, dar pentru un impact care să facă o diferenţă, este nevoie de un răspuns coerent pe termen lung al sistemului de educaţie în primul rând.”

    Învăţământul preuniversitar, definitoriu. Sistemul de educaţie local nu trebuie să-şi concentreze eforturile doar pe învăţământul universitar pentru reducerea deficitului de capital uman, ci pe construirea unui sistem de învăţământ care are în centru copilul, căruia îi dezvoltă abilităţi şi competenţe ale viitorului, susţine Elisabeta Moraru. „Este foarte tentant ca pentru reducerea deficitului de capital uman să ne concentrăm eforturile pe învăţământul universitar, fiind cea mai apropiată sursă de viitori angajaţi. Parteneriatele cu mediul academic în care investim, prin care oferim studenţilor acces la tehnologii, know-how şi oportunităţi, au ajutat mult şi sunt benefice pentru ambele părţi. (…) Realitatea ne arată însă că nu este suficient, şi asta pentru că România este între ţările cu cea mai mică pondere a absolvenţilor cu studii superioare din rândul tinerilor, ceea ce impune intervenţii la toate nivelurile sistemului educaţional. Nu putem avea mai mulţi studenţi în facultăţi dacă abandonul şcolar timpuriu rămâne unul ridicat”, a spus reprezentanta Amcham şi Google.

    În plus, ea susţine că AmCham a recomandat o abordare de reformă care să cuprindă deopotrivă cadrul de reglementare, cât şi politicile publice şi intervenţii pentru implementare. Acest cadru de reglementare trebuie să aibă în centru copilul şi să conţină strategii pentru a-i dezvolta abilităţi competenţe de care va fi nevoie în viitor. „În viziunea noastră, cadrul de reglementare a educaţiei trebuie să faciliteze construirea unui sistem de învăţământ care are în centru copilul, căruia îi dezvoltă abilităţi şi competenţe ale viitorului, adaptabil la schimbări rapide şi profunde, atractiv pentru elevi şi pentru personalul didactic deopotrivă, incluziv şi care utilizează în mod eficient resursele publice şi private. Politicile publice şi intervenţiile vizează şi cadrele didactice, şi elevii. Pentru profesori, considerăm prioritare formarea continuă la toate nivelurile şi profesionalizarea managementului educaţional şi a leadershipului în educaţie.” De asemenea, Elisabeta Moraru crede că foarte importantă pentru viitoarea integrare în piaţa muncii este consilierea vocaţională a elevilor şi studenţilor, una făcută în mod profesionist.

    „Intervenţiile privind consilierea şi orientarea în carieră, dacă sunt desfăşurate periodic începând cu a doua parte a ciclului gimnazial, vor sprijini elevii în alegerea unui traseu liceal adecvat intereselor lor, acest lucru putând contribui, pe termen mediu, inclusiv la îmbunătăţirea percepţiei privind învăţământul vocaţional şi cel profesional. Actualizarea periodică a curriculumului, corelată cu o autonomie mai mare a instituţiilor de învăţământ,  este o necesitate pentru ca sistemul de educaţie să aibă un răspuns cât mai adecvat la transformările sociale şi economice şi la nevoile noilor generaţii.”

    În ceea ce priveşte modul de predare, Elisabeta Moraru susţine că ar fi recomandat un model care să combine metodele clasice cu cele digitale. „Am recomandat şi reforma modelului de predare – învăţare. Implementarea unui model hibrid, care combină metode de învăţare activă şi resurse educaţionale digitale, va îmbunătăţi experienţa de învăţare pentru elevi şi va oferi cadrelor didactice mai multe instrumente şi moduri de interacţiune cu elevi, dar şi posibilitatea de a adapta lucrul la nevoile individuale de învăţare. Doar avansând coordonat pe toate aceste planuri ne putem aştepta să vedem rezultate, şi acestea în timp, nu peste noapte, ceea ce face şi mai urgente schimbările despre care am vorbit”, a explicat ea.

    Potenţial de reintegrare în piaţa muncii. Pe lângă procentul foarte mare de elevi  care părăsesc şcoala timpuriu, pe lângă tinerii care nu merg nici la scoală, nici la serviciu,  România ocupă locul 2 în Europa la capitolul populaţie inactivă, afirmă Elisabeta Moraru. „În mod paradoxal, aproximativ jumătate din populaţia inactivă din România este absolventă de liceu şi de studii profesionale. Fiind vorba de o categorie care a finalizat totuşi un ciclu educaţional, credem că trebuie să ne uităm cu atenţie spre ce le lipseşte pentru a-i aduce în piaţa muncii. Un alt segment important al populaţiei inactive este cel al şomerilor pe termen lung. O soluţie potrivită pentru ambele categorii credem că trebuie să fie formarea profesională care pune accent pe acele competenţe care i-ar face potriviţi pentru cererile din piaţa muncii.”

    De asemenea, România are şi un dezechilibru mare din perspectiva egalităţii de gen, având în vedere că 62% din populaţia inactivă este de gen feminin, susţin Elisabeta Moraru, care adaugă că una din principalele bariere pentru ele este faptul că nu au alternative pentru îngrijirea copiilor, aşa că o primă nevoie este cea de acces la acest tip de servicii.

    „De asemenea, pentru că au fost mult timp în afara pieţei muncii, sau nu au lucrat niciodată, multe dintre femei au nevoie de îndrumare ocupaţională, de formare, iar dacă vorbim de cele din mediul rural, în care acest tip de suport nu este disponibil, ecuaţia are mai mulţi termeni necunoscuţi, dar nu este fără rezolvare. Cu voinţă şi viziune, credem că este o schimbare posibilă pentru femeile care, de altfel, muncesc, însă fără să aibă vreun venit, cât şi pentru familiile lor şi comunităţile din care fac parte. Vreau să accentuez acest lucru mai ales cunoscând legătura directă între situaţia materială a familiei şi rata de retenţie în şcoală a copiilor. Prin rezolvarea acestei probleme din afara sistemului de educaţie, susţinem şi eforturile de reducere a abandonului şcolar despre care vorbeam.”

    În egală măsură, ea este de părere că populaţia cu vârsta peste 50 de ani şi pensionarii îşi pot prelungi viaţa activă. Programele de activare pentru aceste categorii care au avut succes în alte ţări sunt reconversia profesională, învăţarea pe tot parcursul vieţii – profesionalizarea, ajustarea competenţelor în funcţie de cerinţele din piaţa muncii. „Şi în acest domeniu de activare a categoriilor de populaţie inactivă ştim că sunt organizaţii, companii care pun umărul şi investesc resurse pentru a face o schimbare. Nevoile sunt însă atât de ample şi de acutizate încât avem nevoie ca instituţiile care au responsabilităţi, atribuţii şi finanţare pentru educaţie şi servicii sociale să fie în prima linie a acestui efort.  Educaţia şi piaţa muncii rămân pe agenda noastră de priorităţi şi în 2024 pentru că sunt foarte importante pentru membrii noştri. În continuarea studiului pieţei muncii şi impactului deficitului de forţă de muncă pe care l-am lansat anul trecut, ne propunem o analiză care să  estimeze costul economic şi social generat de ceea ce credem că este una cele mai mari vulnerabilităţi pe care le avem ca ţară –  rata foarte mare de abandon şcolar, care se resimte deja acut în piaţa muncii”, a concluzionat ea.  

  • ADVERTORIAL: Oamenii, motorul oricărei organizaţii?

    Plus 14% a cifrei de afaceri în primele nouă luni ale anului trecut faţă de perioada similară din 2022, EBITDA mai mare cu 90% în acelaşi interval şi un profit de 4,5 ori mai mare creionează „PORTRETUL” financiar a grupului Farmavet. În 2023, compania a recrutat 240 de angajaţi, mai mult de jumătate prin intermediul platformei OLX Locuri de Muncă.

    Cu o experienţă de peste 65 de ani pe piaţa veterinară din România, Grupul Farmavet a confirmat că este un partener de nădejde în domeniul veterinar. Având un model de afaceri integrat (producţie, distribuţie şi retail), Grupul deţine în prezent aproximativ 200 de farmacii şi magazine veterinare în toată ţara şi mai multe unităţi de producţie pentru medicamente, produse biologice şi nutraceutice dedicate animalelor. Între rezultatele din primele 9 luni din 2023, se numără deschiderea de noi farmacii şi magazine veterinare şi modernizarea celor existente, implementarea primelor proiecte de fabricaţie sub contract pentru clienţi europeni şi depunerea primelor dosare de produse pentru înregistrare în UE. „Iar rezultatele financiare confirmă toate acestea: am înregistrat creşteri de 14% a cifrei de afaceri, de 90% a EBITDA şi de 4,5 ori a profitului net faţă de aceeaşi perioadă din 2022. Pentru perioada următoare, principalele obiective asupra cărora continuăm să ne concentrăm sunt îmbunătăţirea constantă a proceselor interne, extinderea capacităţilor de producţie, precum şi creşterea vizibilitatăţii profesiei de medic veterinar în România”, declară Alexandra Vlăduţ,Talent Acquisition Manager, Farmavet.

    Tot ea adacugă că resursa cea mai importantă din orice economie sau organizaţie este capitalul uman. „Punem foarte mult accent pe echipele noastre; oamenii au fost şi vor fi mereu cei care ne ajută să depăşim orice moment dificil şi cu ajutorul lor fructificăm momentele bune de pe piaţă în ceva cu adevărat valoros pentru companie. În ultimii 4 ani, Grupul Farmavet a dovedit că investiţia în oameni este cea mai sigură metodă de a garanta nu doar supravieţuirea organizaţiei, ci şi de a asigura competitivitatea şi viitorul nostru într-o piaţă în creştere, dar cu o extremă volatilitate. Am încetat să mai privim resursa umană ca o simplă cheltuială şi continuăm să ne canalizăm atenţia nu doar pe expansiune, ci şi pe dezvoltare de capital”, afirmă Alexandra Vlăduţ.

    În legislaţia din domeniul veterinar au apărut multe schimbări, cu impact direct pentru organizaţie. Business-ul Farmavet este în plină expansiune, astfel că recrutarea de noi talente este esenţială, fie medici veterinari sau specialişti din domeniu, iar compania colaborează de ani buni cu OLX Locuri de Muncă. „Este o platformă prietenoasă care ne ajută în organizarea proceselor de recrutare pe care le desfăşuram lunar. Având destul de multe roluri deschise, aproximativ 30-40 lunar, pentru noi cel mai important aspect a fost dat de rapiditatea cu care putem posta un job nou pe platformă, comunicările în timp real pe care le primim ca status, precum şi comunicarea facilă pe care o putem avea cu candidaţii. Aceştia ne pot lăsa mesaje, date de contact, fără să mai fie nevoie să încarce documente în prima etapă. Este o platformă care ne avantajează atât pe noi, precum şi pe candidaţi din perspectiva rapidităţii în comunicare, având în vedere că trăim în secolul vitezei”, consideră Alexandra Vlăduţ. De-a lungul timpului, Farmavet a apelat la mai multe platforme de recrutare, care însă şi-au păstrat modalitatea tradiţională de abordare – încărcarea unui CV într-un anumit format, aplicări clasice, fără a exista o comunicare imediată candidat-angajator.

    Folosirea platformei OLX Locuri de muncă are un impact uriaş asupra afacerii, declară reprezentanta Farmavet. „Fiind vorba de o interfaţă intuitivă, ne ajută pe noi, echipa de Talent Acquisition, să identificăm rapid talentele şi să avem comunicări relevante cu cei care îşi doresc să facă parte din echipa noastră. De asemenea, un mare plus este cooperarea constantă pe care o avem cu Key Account-ul nostru, ne consultăm întotdeauna pentru a găsi cele mai bune soluţii astfel încât să acoperim în timp util nevoile de capital uman ale organizaţiei”. Anul trecut, povesteşte Alexandra Vlăduţ, „a fost unul extrem de provocator, având o medie de aproximativ 240 de angajări, dintre care mai mult de jumătate le-am efectuat prin intermediul platformei OLX Locuri de Muncă. Ne aşteptăm ca şi anul acesta să fie unul interesant pentru echipa de recrutare şi sunt convinsă că ne putem baza în continuare pe parteneriatul construit cu OLX”.

    Angajaţii buni nu pică din cer. Dar sunt mulţi pe OLX Locuri de Muncă. Omul potrivit la locul de muncă potrivit.