BusinessMagazin

Category: Resurse umane

Analize la obiect din domeniul resurselor umane – tot ce trebuie să știi despre angajatori, locuri de muncă disponibile si multe altele

  • Metoda prin care angajatorii din România se asigură că trimit acasă orice candidat venit să se angajeze. Doar unul din zece trece testul

    Există două camere. Sunt trei întrerupătoare în camera unu şi trei becuri în camera a doua. Îţi vei petrece cinci minute în camera unu şi apoi 15 minute în a doua cameră. Din camera în care se folosesc întrerupătoarele nu se poate vedea cealaltă cameră. Nu ai voie să revii în camera întrerupătoarelor. Poţi apăsa pe întrerupătoare de câte ori vrei şi cum vrei.

    Cerinţă: Care întrerupător corespunde fiecăruia dintre cele trei becuri?

    Această întrebare este adeseori folosită la interviurile de angajare din România şi străinătate în domenii precum software şi IT, financiar-bancar şi publicitate. Specialiştii în resurse umane susţin că testează modul în care viitorii angajaţi pot aborda o problemă şi găsi soluţii. Doar un candidat din zece trece acest test.

    AFLĂ SOLUŢIA AICI

  • O angajată concediată fără temei dintr-o firmă din România a primit salariul pe doi ani însemnând plăţi compensatorii

    “Angajatorul pune condiţiile la angajare. La plecare, le pune angajatul”, spune Carmen Ştirbu, senior associate în cadrul casei de avocatură Schoenherr şi Asociaţii.

    Companiile continuă să facă ordine nu doar în rândul angajaţilor din posturile de execuţie, ci şi în rândul celor ce îi conduc. Uneori, prezenţa lor pe statul de plată nu s-a mai justificat şi sub pretextul “optimizării costurilor” angajaţii au ieşit din schemă. “Cei mai mulţi se simt nedreptăţiţi şi spun că au fost concediaţi abuziv, iar alţii nu vor decât să se răzbune pe fostul angajator”, spunea anterior avocatul Iulian Pătrăşcanu.

    Radu Furnică, preşedintele firmei Leadership Development Solution, care a recrutat de-a lungul carierei peste 600 de manageri de top, spune că profilul managerilor cu cele mai multe şanse de a încheia o clauză de exit este extrem de exclusivist şi indică personajele cu funcţii de preşedinte sau vicepreşedinte de companie, din domenii puternice, precum serviciile financiare, şi cu experienţă de măcar 20 de ani în spate. La plecare, aceştia pot primi între şase şi 12 salarii compensatorii, în funcţie de poziţia ocupată şi de negocierea initială.

    Există totuşi şi cazuri ce ies din tipare. “Discutam cu un manager din FMCG, care îmi spunea că şi-a negociat în contract o clauză de exit de 15 salarii compensatorii”, spune George Butunoiu, head hunter-ul ce conduce firma de executive search George Butunoiu Ltd.. Sunt însă mai rare şi nu sunt legate atât de practicile specifice domeniului sau companiei, ci de cât de dorit a fost managerul respectiv la momentul angajării.

    Angajaţii lipsiţi de acest “privilegiu” stabilesc abia la final o sumă pentru care sunt dispuşi să plece. Uneori, pretenţiile managerilor depăşesc orice imaginaţie. “Cel mai exotic caz pe care l-am avut a fost al unei femei manager din telecom, care a cerut 99 de salarii compensatorii. Până la urmă, a primit doar 24″, povesteşte avocatul Iulian Pătrăşcanu. El mai spune că în topul celor mai războinici angajaţi, femeile ocupă de departe locul fruntaş, majoritatea acceptând cu greu faptul că nu mai sunt dorite sau utile în companie.

    În alte cazuri, când este vorba de companii multinaţionale, plata salariilor compensatorii se face conform unei alinieri la politica centrală a companiei-mamă. “Am avut un client, manager de bancă, restructurat şi care la plecare a primit nu cât erau dispuşi să-i ofere şefii săi locali, adică două salarii compensatorii, ci valoarea stabilita prin politica de la nivel global, adică cinci salarii compensatorii”, îşi aminteşte Pătrăşcanu. În acest caz, conflictul de muncă nu a mai ajuns până în instanţă, ci s-a consumat în spatele uşilor închise, în urma unor negocieri la sânge, asistate de avocaţi. “Sunt şi cazuri când discuţiile sunt imposibile, iar reacţiile managerilor sunt surprinzătoare. Am mers, la un moment dat, cu un client la negociere, iar fostul său şef a luat foc când a văzut ca a venit cu avocatul şi a avut o ieşire nervoasă”, afirma Pătrăşcanu.

    Multe companii au fost nevoite să plătească din greu pentru decizia de a concedia, după ce foştii angajaţi şi-au cerut drepturile în instanţă. Nouă din zece cazuri ce ajung în faţa judecătorilor se termină cu câştigul salariatului, nu doar pentru că legislaţia muncii îi este favorabilă acestuia, ci şi pentru că în companii sunt multe nereguli în ceea ce priveste relatţile dintre angajaţi şi angajatori.

  • Două antreprenoare din Bucureşti vor să transforme învăţământul din România printr-o metodă inedită

    Nicoleta Surdu şi Dana Rădulescu, două antreprenoare din Bucureşti, vor să transforme învăţământul din România printr-o metodă inedită, în cadrul căreia doar cursanţii pot vorbi. Metoda, lansată în anii ’60 de către un matematician egiptean, pare să aibă succes în Franţa, Germania sau Statele Unite.

    Dana Rădulescu (38 de ani) şi-a început cariera ca profesoară de limba engleză, predând atât elevilor de gimnaziu cât şi celor de liceu. După ce a plecat din învăţământ, a pornit alături de soţul ei o afacere despre care spune că este acum „pe picioare, dezvoltată şi în siguranţă“. Nicoleta Surdu (39 de ani) a activat, după absolvirea Facultăţii de Limbi Străine, în zona de traduceri.

    Afacerea celor două antreprenoare, Cursevo, a început în anul 2014, însă ideea exista încă din timpul facultăţii: înfiinţarea unui centru de limbi străine „diferit“. Iniţial, cele două tinere au pornit de la ideea de a se adresa cursanţilor bazându-se pe tipurile de inteligenţă care diferenţiază stilurile de învăţare şi de înţelegere ale oamenilor. Au încercat să afle ce metode se folosesc în străinătate şi au descoperit un sistem care le-a atras imediat atenţia.

    Nicoleta Surdu şi Dana Rădulescu au contactat centrul european aflat în Versailles, Franţa, pentru a prelua licenţa de folosire a Silent Way. Pentru a înţelege cum trebuie să predea „silenţios“, ele şi ceilalţi profesori au trecut prin training-uri şi printr-o evaluare pentru obţinerea certificării de predare, care au costat 3.000 de euro. „Ne-a luat luni de zile să cercetăm, să ne pregătim, să luăm legătura cu profesori care folosesc această metodă în străinătate. Sunt oameni foarte deschişi şi ne ajută cu orice avem nevoie“, spune Dana Rădulescu. Până în momentul de faţă, investiţia în Cursevo se ridică la aproximativ 40.000 de euro.

    Metoda Silent Way a fost inventată în 1963 de matematicianul egiptean Caleb Gattengo, iar în prezent este folosită în centre de cursuri de limbi străine, şcoli şi facultăţi din sistemul de învăţământ public şi privat din Franţa, Polonia, Germania, Japonia, Elveţia şi Statele Unite.

    Profesorul se foloseşte mult de mimică şi gestică, adică explică sunetul fără însă a-l pronunţa cu voce tare. Astfel, cur-sanţii trebuie să fie atenţi la ceea ce exprimă chipul profesorului pentru a reproduce, cu voce tare în cazul lor, sunetul. În plus, consideră fondatoarele Cursevo, se dezvoltă o dinamică a cursanţilor astfel încât aceştia să nu se plictisească. Prin motivarea reciprocă, apare colaborarea constructivă în cadrul grupului.

    Fiecare sunet din limbă este asociat cu o culoare pe planşele metodei Silent Way, astfel încât cursanţii îşi folosesc la început abilităţile vizuale de deprindere a sunetelor corect pronunţate în limba respectivă. Chiar dacă profesorul tace, cur-sanţii vorbesc şi pot adresa întrebări. La sfârşitul fiecărui curs, participanţii vor primi acasă lecţia, nu însă şi teme.

    „Cursurile Silent Way înseamnă, în primul rând, învăţare prin conştientizare. Profesorul este tăcut, nu scoate niciun sunet, pentru că este foarte important ca elevul să ajungă să descopere sunetul, să ştie cum să îl producă. Atunci când vorbeşti foloseşti o grămadă de muşchi, şi pe aceia trebuie să înveţi să îi foloseşti. În limba germană, spre exemplu, sunt sunete care nu există în limba română; eu dacă îl spun, îl spun degeaba pentru că intră pe o ureche, iar noi nu vorbim cu urechile“, ex-plică Nicoleta Surdu.

    Printre avantaje, consideră Dana Rădulescu, se numără şi interacţiunea sporită dintre cursanţi. „Este o metodă mult mai eficientă, nu presupune atât de mult timp petrecut în faţa cărţilor şi a caietelor, luptându-te singur cu nişte noţiuni pe care nu le stăpâneşti. Acasă nu ai cu cine să te sfătuieşti, iar timpul petrecut la un curs predat în mod tradiţional este relativ scurt, profesorul nu se poate ocupa de o clasă întreagă şi există nişte lacune cu care te confrunţi permanent. În metoda Silent Way nu mai există aşa ceva, profesorul se asigură că pe parcursul celor două ore toţi cursanţii sunt şi rămân un grup compact. Sunt implicaţi 100% în exerciţiul şi pronunţia limbii străine studiate. Profesorul este cel care stă în umbră şi ghidează cursan-ţii, dar aceştia sunt actorii principali“, spune antreprenoarea.

    Durata unei şedinţe este de două ore, iar un modul durează nouă săptămâni. Pentru a ajunge de la zero la cunoaşterea în profunzime a unei limbi străine, un cursant are nevoie de un an. Primii cursanţi care au urmat modulul de începători au trecut acum la a doua serie, lucru care le încurajează pe cele două antreprenoare.
    Costul unui modul pleacă de la 1.180 de lei pentru predarea limbii engleze şi 1.320 pentru predarea limbii germane, în funcţie de categoria de vârstă. Pentru copiii care ar dori să înveţe, dar nu îşi pot permite să urmeze un astfel de curs, fonda-toarele Cursevo au pus la dispoziţie un număr de cinci burse.

    Cele două antreprenoare au pregătit şi un atelier pentru profesori şi speră să convingă cât mai mulţi dascăli să preia această metodă de lucru. Pentru perioada următoare, fondatoarele Cursevo se aşteaptă la o creştere a numărului de cur-sanţi, dar în măsura în care acest lucru să nu afecteze calitatea lecţiilor predate.

  • Antreprenoarea care învaţă angajaţii să se pună în valoare şi să îşi construiască o imagine în spaţiul public

    După 15 de ani de carieră şi un proces pentru concediere abuzivă la plecarea din corporaţie, Amalia Sterescu spune că nu mai vrea să lucreze în multinaţionale şi se dedică antreprenoriatului. Vrea să-i înveţe pe angajaţi să se pună în valoare şi să îşi construiască o imagine în spaţiul public.

    “Oportunităţile nu zboară ca norii pe cer. Ele sunt direct legate de oameni.“ Cuvintele antreprenorului american Richard Stromback susţin tema unui articol din Harvard Business Review, unde autorul pleda pentru faptul că 99% din timpul alocat socializării la evenimente este, în realitate, o pierdere de vreme. Asta spune şi Amalia Sterescu, fost vicepreşedinte al Oracle şi angajat al companiei în perioada 2005-2013, după ce anterior a lucrat la Connex timp de şapte ani.

    „După atâta timp se simte nevoia unei schimbări. E adevărat că multinaţionala îţi oferă un mediu interesant din multe puncte de vedere. Ai oportunităţi de a te dezvolta, de a călători şi de a gestiona businessuri în alte culturi, de a învăţa de la lideri formaţi în alte şcoli şi poţi să înveţi într-un ritm susţinut.“ Fireşte, urmează un „dar“. În cazul Amaliei Sterescu, „dar“-ul se leagă de faptul că a demonstrat tot ce avea de arătat promovând până în poziţia de vicepreşedinte, dincolo de care nu putea trece, spune ea, fără un paşaport american, britanic sau elveţian. „Am ales să ies din acest mediu pentru că am atins o limită. La un moment dat concentrasem în Bucureşti un business de un miliard de dolari şi apoi am replicat acelaşi model şi în India şi China cu o echipă românească de manageri, ajungând să reînnoim contracte în valoare de 2 miliarde de dolari.“

    A ştiut cu doi ani îna-inte de momentul plecării că trebuie să iasă din corporaţie – „s-a copt în mine“ – şi, după o perioadă în care a fondat o asociaţie destinată promovării companiilor cu activitate în outsourcing, industrie unde activează şi soţul ei, Vlad Sterescu, a decis să pornească o şcoală de oratorie. „Călătorind prin ţară pentru a discuta cu antreprenori şi manageri despre outsourc-ing, am remarcat că, de regulă, calitatea speakerilor este destul de slabă, iar formatul evenimentelor nu permite business networking. Oamenii vin la eveniment, stau în bisericuţe şi nu ies din zona de confort ca să cunoască alţi oameni. A schimba 100 de cărţi de vizită nu înseamnă networking.“

    Amalia Sterescu atrage atenţia asupra nevoii unor dialoguri concrete între participanţii la evenimente în pauzele dintre sesiuni, axate pe nevoile de business ale fiecăruia şi pe felul cum se pot ajuta reciproc. A văzut antreprenori cu experienţă dornici să vorbească despre businessul lor, dar incapabili să-şi controleze emoţiile, fără un discurs pregătit în prealabil şi care se bazează pe spontaneitate şi neglijează conţinutul. „Venind din corporaţie, unde am avut foarte multe prezentări sobre, mi s-a părut că aveam un stil ultra-corporate şi m-am instruit în afară în public speaking ca să fiu eu mai bună.“

    După peste 30 de conferinţe la care a vorbit despre leadership şi succesiune în management în România în faţa studenţilor, managerilor şi antreprenorilor, i s-a cerut din partea unor participanţi să ţină cursuri de public speaking. Astăzi, Sterescu lucrează mai ales cu senior manageri şi proprietari de afaceri şi îi instruieşte să susţină discursuri, să gestioneze relaţia cu organizatorii de evenimente, să facă mai mult în timpul petrecut pe scenă şi să se folosească ulterior în carieră de prestaţia lor. A mizat pe faptul că, dincolo de executivii de top blocaţi în speech-urile departamentelor de PR din multinaţionale, există o piaţă neacoperită. „Mulţi nu recunosc că au o slăbiciune şi, când trec printr-o experienţă neplăcută, realizează că au nevoie. Am avut situaţii în care un antreprenor român care aniversa zece ani de activitate s-a blocat în timpul unui discurs de faţă cu toată firma. Altora le este frică să apară în public sau vorbesc prea tehnic. Antreprenorii sunt de obicei portavocea firmei şi ei ies mereu în faţă pentru că se identifică cu firma.“ .

  • Un manager român a făcut carieră conducând cele mai tari hoteluri ale lumii din grupul Marriott

    Ioan Mătieş a intrat din 2014 în plutonul de manageri pe care grupul Marriott îi trimite în toate colţurile lumii pentru a-i conduce hotelurile.

    Primul post al lui Ioan Mătieş a fost la Sheraton Frankfurt, unde a fost chelner la începutul anilor ’90 şi la debutul carierei sale, de-spre care nu ştia întru totul către ce se va îndrepta. Ce a ştiut însă destul de repede este că vrea să rămână în hotelărie şi peste 15 ani a ajuns tot la Frankfurt, în boardul de conducere al hotelului Marriott.

    A fost avansat la Frankfurt din funcţia de director food & beverage în cadrul JW Marriott Bucureşti, funcţie unde a ajuns după ce a participat la deschiderea hotelurilor Hilton (unde a şi lucrat timp de trei ani) şi Marriott din Bucureşti.

    La lansarea hotelului JW Marriott din Bucureşti, în 2011, Ioan Mătieş era director de evenimente. După doi ani şi jumătate, a fost promovat ca director al segmentului food & beverage, unde a rămas până în 2006, când a apărut şi în prima ediţie a catalogului Top 100 Tineri Manageri, editat de Business Magazin. În 2006, când avea 34 de ani, segmentul condus de Mătieş a adus hotelului Marriott 40% din cifra de afaceri de 42 de milioane de euro, adică aproximativ 17 milioane de euro, şi avea în subordine 270 de persoane, adică 65% din totalul de 450 de angajaţi.

    Poziţia strategică a sectorului F&B din cadrul JW Marriott Bucureşti l-a ajutat pe Ioan Mătieş în evoluţia sa ulterioară mai mult decât ar fi crezut: ”Ceea ce avem la JW Marriott încă nu există în Europa. La un hotel normal, încasările din food and beverage pot fi undeva între 5 şi 30%„, preciza el, adăugând că strategia segmentului pe care îl conduce implică, pe lângă evenimentele din cele 12 săli, atragerea de clienţi pentru cele trei restaurante atât din rândul persoanelor cazate la hotel, dar mai ales din cel al oamenilor de afaceri bucureşteni, restaurantele din cadrul hotelului făcând parte încă de la început din lifestyle-ul bucureştean.

    În articolul din 2006, Mătieş spunea că ”peste 10 ani mă văd într-un post de director general al unui hotel, în străinătate„. A bifat poziţia un pic mai devreme. Primul pas a fost întoarcerea la Frankfurt, în 2006, într-o poziţie similară cu cea din Bucureşti, de manager al segmentului de F&B. Opt ani mai târziu pleca în Kazahstan, la conducerea a două dintre cele şase hoteluri pe care Marriott le deţine acolo.

    Promovarea lui Mătieş a venit într-un an pe care conducerea Marriott îl consideră excepţional. Compania hotelieră a semnat anul trecut contracte pentru 650 de noi hoteluri (peste 100.000 de camere), triplând ritmul din urmă cu cinci ani. Marriott are acum 4.100 proprietăţi şi 18 branduri în 79 de ţări şi teritorii şi o echipă de peste 3.500 de general manageri care le conduc. Conform www.glassdoor.com, salariul de bază al unui GM din cadrul Marriott este de 75.000 de dolari anual.

    După 25 de ani de carieră în cadrul Marriott, Mătieş crede că a nimerit unde trebuia: ”Încă de la început m-am inte-grat total în cultura Marriott care are la bază angajaţii – asociaţii, cum se numesc toţi angajaţii Marriott. J.W. Marriott, fondatorul companiei, credea ferm că «având grijă de asociaţi, aceştia vor avea grijă de clienţi, iar aceştia vor reveni mereu». Aceste baze sunt actuale încă şi în prezent mi se potrivesc foarte bine şi contribuie la relaţia mea cu angajato-rul, care este excelentă„. Dincolo de cultura organizaţională, Mătieş consideră că Marriott l-a susţinut în îndeplinirea planului de carieră: ”Pot să spun cu siguranţă că da, mi-am îndeplinit planul de carieră. Dincolo de acesta, am urmărit întotdeauna şi ceea ce învăţ în acest timp şi pot afirma astăzi că sunt mulţumit de ambele aspecte„.

    În Kazahstan, Ioan Mătieş coordonează circa 320 de angajaţi în cele două hoteluri pe care le conduce: Renaissance Atyrau Hotel (cu 178 camere, 24 apartamente şi 10 săli de evenimente desfăşurate pe 6.500 de metri pătraţi) şi Marriott Executive Apartments (cu 134 camere). Anul trecut cele două hoteluri au însumat 93.000 de înnoptări, iar Mătieş spune că politica grupului nu permite publicarea datelor financiare per unitate. La un preţ mediu de 400 de dolari pe noapte, conform booking.com, cele 93.000 de înnoptări de anul trecut înseamnă un volum de business de aproximativ 37 milio-ane de dolari.

    Renaissance este unul dintre cele două hoteluri de cinci stele din Atyrau, dar este singura prezenţă a unui lanţ hotel-ier internaţional de cinci stele în principalul port al Kazahstanului. Atyrau este oraşul-port la Marea Caspică de importanţă strategică pentru ţara ale cărei principale surse de venit şi de investiţii sunt legate de petrol şi de industrii conexe. De fapt, Atyrau este principalul oraş din Kazahstan considerat că face parte şi din Asia, şi din Europa, fiind despărţit de fluviul Ural. Renaissance Hotels este unul dintre brandurile de cinci stele ale grupului Marriott, alături de Marriott Hotels, JW Marriott, The Ritz-Carlton sau Bulgari Hotels & Resorts. În Kazahstan, grupul deţine 6 hoteluri, care au împreună 900 de camere.

    După experienţe în cadrul Marriott în România, Germania şi Kazahstan, general managerul vorbeşte deja despre diferenţe de cultură şi de mediu care se simt cu acuitate şi în business: ”Una din diferenţele majore sunt segmentele de business. Cu toate că în prima fază concentrarea e pe turismul de business, diferenţele vin din componenţa acestui segment – de exemplu în Frankfurt accentul era pe expoziţii, conferinţe şi evenimente, iar în Kazahstan este o dependenţă ridicată de sectorul petrol şi gaze. Această dependenţă de un sector e deseori o provocare, cum sunt în acest moment efectele scăderii preţului petrolului. O altă diferenţă este dată de modul cum hotelul interacţionează şi se încadrează în comunitatea locală„.

    Pentru următorii zece ani, Ioan Mătieş îşi doreşte să aibă un ”impact pozitiv asupra evoluţiei hotelurilor de care sunt responsabil, să învăţ câte ceva din locurile în care mă aflu şi să ajut colegi care sunt la începutul carierei în dezvoltarea lor„ şi spune că nu are încă în plan să revină în România pentru a-şi deschide un hotel, deşi ”sună tentant„.

  • Mark Rock este noul general manager al JTI România, Moldova şi Bulgaria

    În 1987, s-a alăturat departamentului de vânzări şi marketing al Gallaher din Marea Britanie, unde a ocupat poziţii care au implicat responsabilităţi din ce în ce mai complexe, culminând cu conducerea departamentului respectiv al JTI, în Marea Britanie. În 2007, Gallaher, companie aflată în FTSE 100, a fost achiziţionată de JTI, iar în 2012 Mark Rock a fost numit la conducerea departamentului key accounts, category management & channel planning, la Geneva, unde se află sediul central al JTI. Ulterior, a condus departamentul corporate trade marketing de la Geneva, sprijinind  dezvoltarea şi exploatarea capacităţilor legate de trade marketing la nivelul întregului grup.

    „JTI a intrat în a treia decadă de când este prezentă în România (…) vom continua să investim în mărcile noastre, în fabrică şi în oamenii noştri. Vom colabora şi pe viitor cu autorităţile, într-o manieră constructivă şi transparentă, pentru un mediu fiscal şi legislativ stabil şi pentru a combate contrabanda cu ţigarete”, a declarat Mark Rock.

    El preia funcţia de general manager de la Charlie Cunningham-Reid, care va conduce departamentul corporate affairs & communications al JTI din Marea Britanie.

    JTI şi-a început activitatea în România în 1993 (denumită la momentul respectiv R.J. Reynolds), şi a fost una dintre primele companii multinaţionale înfiinţate în România. În 2012, JTI România a investit 25 de milioane de euro în fabrica din Bucureşti, 125 de oameni au fost angajaţi în urma acestei investiţii; în acelaşi an, echipa de vânzări s-a extins cu peste 50 de persoane. Anul trecut, JTI România a finalizat noul sediu din Bucureşti. Situată lângă fabrică, clădirea cu o suprafaţă de 5.000 m.p. este construită pe patru nivele, găzduind peste 200 de angajaţi. În total, JTI România are aproximativ 1.000 de angajaţi care lucrează în producţie şi în birourile de vânzări din întreaga ţară.

    JTI, membră a grupului Japan Tobacco, este unul dintre cei mai mari producători internaţionali de produse din tutun. JTI comercializează mărci precum Camel, Winston şi Mevius (Mild Seven). Portofoliul companiei include şi mărcile internaţionale Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie, Glamour şi LD. Având sediul central la Geneva, Elveţia, JTI are circa 27.000 de angajaţi la nivel mondial şi operaţiuni în peste 120 de ţări. Venitul de bază realizat în exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2014 a fost de 11,9 miliarde USD.

  • Un angajat Apple descrie infernul prin care a trecut cât timp a lucrat în companie

    Ben Farrell a lucrat timp de doi ani pentru Apple, fiind responsabil de îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii companiei care deţin centre de suport, şi a demisionat la începutul lunii aprilie din motive legate de condiţiile de muncă.

    În primul rând, Farrell a descoperit o cultură organizaţională nu doar solicitantă, dar şi meschină, câtă vreme este centrată pe a-i face pe ceilalţi să greşească pentru a-ţi asigura propriul succes. 

    “16 ore muncite zilnic şi încărcate cu şedinţe peste şedinţe urmate de alte şedinţe. Deşi astfel de întâlniri sunt frecvent întâlnite în multinaţionale, cele de la Apple sunt însoţite de o agendă toxică, menită să îi prindă pe angajaţi pe picior greşit şi să îi ironizeze pe cei mai puţin respectaţi. Spiritul de echipă nu există, iar clienţii îşi permit atacuri la persoană, dar şi să traseze sarcinile angajaţilor în funcţie de starea lor de spirit. Ore peste ore sunt pierdute în sedinţe de pregătire pentru alte şedinţe care pregătesc alte şedinţe, până în momentul în care se concluzionează că s-a muncit de fapt prea puţin. Iar asta nu este sănătos”, scrie Farrell, într-o postare pe blogul personal.

    Angajatul vorbeşte şi despre felul în care unii manageri se identifică în totalitate cu interesele acţionarilor şi chiar se mândresc cu deciziile de concediere luate în trecut şi cu tehnicile folosite pentru ca partenerilor de business să li se diminueaze profiturile.

    “Ieşirile cu colegii se învârt în jurul aceloraşi poveşti iar şi iar pe măsură ce managerii povestesc la nesfârşit despre măsurile strategice de a reduce personalul şi de a închide fabrici. Au o sclipire în privire când descriu metodele prin care diverşi parteneri de afaceri au fost lăsaţi cu profituri aproape de zero pentru a spori profitabilitatea Apple”, mai scrie fostul angajat Apple.

    Farrell remarcă şi diferenţele dintre crezul lui Steve Jobs, cofondatorul companiei, legat de echilibrul dintre muncă şi viaţa personală, exprimat în anul 2005, şi realitatea din prezent de la Apple.

    “Problemele de sănătate, urgenţele familiale şi chiar nunţile nu sunt respectate la Apple. Când am început să lucrez la ei, soţia mea însărcinată a căzut pe scări şi a avut nevoie de spitalizare, aşa că nu am mai putut participa la o delegaţie. Compania a notat evenimentul drept o problemă de performanţă şi mi s-a reproşat într-o întâlnire faţă în faţă cu un manager din companie că am comis o mare greşeală”, arată Farrell.

    “Managementul era inconsecvent şi capricios. Primeam adeseori mesaje agresive la orice oră, chiar şi în afara programului, atât pe chat-ul intern cât şi la telefon, chiar şi pentru o întârziere de un minut la o întâlnire”.

    Citiţi pe blogul personal dezvăluirile angajatului.

    Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015, în urcare cu 38% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, datorită vânzărilor noilor modele de iPhone-uri lansate în luna septembrie a anului trecut. În luna noiembrie, pe fondul entuziasmului investitorilor legat de noile produse lansate de Apple, valoarea de piaţă a companiei a depăşit 700 de miliarde de dolari.

  • Un angajat Apple descrie infernul prin care a trecut cât timp a lucrat în companie

    Ben Farrell a lucrat timp de doi ani pentru Apple, fiind responsabil de îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii companiei care deţin centre de suport, şi a demisionat la începutul lunii aprilie din motive legate de condiţiile de muncă.

    În primul rând, Farrell a descoperit o cultură organizaţională nu doar solicitantă, dar şi meschină, câtă vreme este centrată pe a-i face pe ceilalţi să greşească pentru a-ţi asigura propriul succes. 

    “16 ore muncite zilnic şi încărcate cu şedinţe peste şedinţe urmate de alte şedinţe. Deşi astfel de întâlniri sunt frecvent întâlnite în multinaţionale, cele de la Apple sunt însoţite de o agendă toxică, menită să îi prindă pe angajaţi pe picior greşit şi să îi ironizeze pe cei mai puţin respectaţi. Spiritul de echipă nu există, iar clienţii îşi permit atacuri la persoană, dar şi să traseze sarcinile angajaţilor în funcţie de starea lor de spirit. Ore peste ore sunt pierdute în sedinţe de pregătire pentru alte şedinţe care pregătesc alte şedinţe, până în momentul în care se concluzionează că s-a muncit de fapt prea puţin. Iar asta nu este sănătos”, scrie Farrell, într-o postare pe blogul personal.

    Angajatul vorbeşte şi despre felul în care unii manageri se identifică în totalitate cu interesele acţionarilor şi chiar se mândresc cu deciziile de concediere luate în trecut şi cu tehnicile folosite pentru ca partenerilor de business să li se diminueaze profiturile.

    “Ieşirile cu colegii se învârt în jurul aceloraşi poveşti iar şi iar pe măsură ce managerii povestesc la nesfârşit despre măsurile strategice de a reduce personalul şi de a închide fabrici. Au o sclipire în privire când descriu metodele prin care diverşi parteneri de afaceri au fost lăsaţi cu profituri aproape de zero pentru a spori profitabilitatea Apple”, mai scrie fostul angajat Apple.

    Farrell remarcă şi diferenţele dintre crezul lui Steve Jobs, cofondatorul companiei, legat de echilibrul dintre muncă şi viaţa personală, exprimat în anul 2005, şi realitatea din prezent de la Apple.

    “Problemele de sănătate, urgenţele familiale şi chiar nunţile nu sunt respectate la Apple. Când am început să lucrez la ei, soţia mea însărcinată a căzut pe scări şi a avut nevoie de spitalizare, aşa că nu am mai putut participa la o delegaţie. Compania a notat evenimentul drept o problemă de performanţă şi mi s-a reproşat într-o întâlnire faţă în faţă cu un manager din companie că am comis o mare greşeală”, arată Farrell.

    “Managementul era inconsecvent şi capricios. Primeam adeseori mesaje agresive la orice oră, chiar şi în afara programului, atât pe chat-ul intern cât şi la telefon, chiar şi pentru o întârziere de un minut la o întâlnire”.

    Citiţi pe blogul personal dezvăluirile angajatului.

    Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015, în urcare cu 38% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, datorită vânzărilor noilor modele de iPhone-uri lansate în luna septembrie a anului trecut. În luna noiembrie, pe fondul entuziasmului investitorilor legat de noile produse lansate de Apple, valoarea de piaţă a companiei a depăşit 700 de miliarde de dolari.

  • Portretul super managerului din 2020: nu lucrează pentru salariu, alocă mult timp motivării angajaţilor şi vrea să lase ceva în urmă

    CEO-ul anului 2020 vrea să construiască o companie care să reziste în timp şi de aceea alocă o mare parte din timp motivării angajaţilor-cheie, arată un raport realizat de firma de executive search CTPartners, care a trasat principalele trăsături ale executivilor care vor forma echipele de leadership din companiile din toată lumea în anul 2020. Un CEO vizionar şi comunicativ, un director de marketing care petrece mai mult timp cu activităţi legate de IT decât directorul de IT, un HR director obsedat de cifre şi de oferirea de coaching, un director financiar cu o vizibilitate foarte mare, un şef de consiliu de administraţie cu atribuţii în zona operaţională şi un director care se ocupă de anticiparea şi de prevenţia atacurilor cibernetice – cam aşa ar arăta, în linii mari, profilurile celor care vor forma echipele de top management în 2020.

    Business Magazin a întrebat profesioniştii în resurse umane de pe piaţa locală cum cred ei că ar trebui să arate lideriii viitorului şi ce competenţe trebuie să îşi îmbunătăţească angajaţii tineri din prezent care urmează să preia poziţii de conducere în următorii ani.

    „Viziune şi strategie vor fi în continuare cuvintele-cheie (care nu vor lipsi din profilul unui lider din anul 2020 – n.red.), influenţate de altele ca digital, activism, inovaţie“, crede Alin Popescu, partener în cadrul firmei de recrutare de manageri de top CTPartners Neumann. În prezent, spune el, liderii greu de găsit în România sunt cei care reuşesc să motiveze oamenii pe care îi au în subordine şi totodată care reuşesc să colaboreze cu diverşii stakeholderi din companie. După o perioadă în care restructurările şi încercările de a reduce cât mai mult din costuri erau prioritare, managerii din com-paniile locale încep să resimtă efectele nefaste ale demotivării angajaţilor. Cu toate acestea, dacă lipsa acestei competenţe creează dificultăţi headhunterilor, acesta poate fi un indiciu al faptului că middle managerii care se pregăt-esc să preia frâiele companiilor în următorii ani nu au avut modele potrivite de la care să preia unele comportamente, iar misiunea lor va fi şi mai dificilă.

    Capacitatea analitică, curajul decizional, creativitatea, privirea de ansamblu şi periferică, precum şi  comunicarea eficientă sunt doar o parte din setul de competenţe nelipsit din profilul liderilor viitorului, este de părere Sorin Păun, partener în cadrul companiei de training Ascendis. În prezent, companiile încearcă, cu ajutorul metodelor şi al instrumentelor moderne pe care le au la dispoziţie, să corecteze sau să îmbunătăţească abilităţile angajaţilor pe care speră să îi promoveze în poziţii de management în câţiva ani.

    „Expunerea accelerată a angajaţilor cu potenţial de leadership se face în două direcţii: hard şi soft. Pe de o parte se urmăreşte echiparea lor cu competenţe de tip structură şi programele cele mai căutate sunt de înţelegere a afacerii, fi-nanţe pentru nonfinanţişti, strategie, management de proiect, inovaţie. Pe de altă parte, e foarte importantă latura emo-ţională şi aici cerinţele merg către motivare şi delegare, coaching, comunicare în schimbare, leadership“, explică Sorin Păun de la Ascendis.

    De nevoia viitoare a unor lideri cu inteligenţă emoţională ridicată, dar şi despre provocările actuale întâlnite în rândul celor care formează nucleul de talente din cadrul Băncii Naţionale vorbeşte şi Mugur Tolici, directorul de resurse umane al BNR, instituţie financiară care numără circa 1.800 de salariaţi.

    Influenţare, prioritizare, înţelegerea contextului intern şi extern (the big picture perspective) şi comunicare – acestea sunt competenţele care trebuie îmbunătăţite astăzi în rândul angajaţilor BNR care vor fi pregătiţi pentru preluarea poziţiilor de management în cadrul unuia dintre cei mai doriţi angajatori din sectorul financiar.

    „Angajaţii Generaţiei Y sunt campioni ai erei digitale, acceptă şi susţin schimbarea, iubesc flexibilitatea şi eficienţa în detrimentul ierarhiei şi au o capacitate ridicată de adaptare la context. De aceea, cu siguranţă au şi potenţialul şi competenţele necesare pentru a prelua poziţii de conducere în următorii ani“, a spus Mugur Tolici de la Banca Naţională.

  • Cât câştigă un pilot la Germanwings

    Potrivit site-ului pilotjobsnetwork.com, un pilot al companiei Germanwings, divizia low-cost a Lufthansa, câştigă între 10.000 şi 15.000 de euro pe lună.

    Salariul de bază pentru căpitani, conform aceleiaşi surse, pleacă de la 135.000 de euro pe an şi poate ajunge până la peste 250.000 de euro.

    Adiţional, piloţii Germanwings primesc şi diurnă în valoare de aproape 50 de euro pe zi.

    Divizia low-cost a Lufthansa, Germanwings, a bifat un insucces pe piaţa din România, după ce a renunţat la cursele către Berlin şi Stuttgart odată cu închiderea zborurilor de pe aeroportul Băneasa, păstrând doar cursele către Köln de pe Otopeni, închise la rândul lor din ianuarie 2013. „Nu l-aş numi un eşec. Germanwings nu a avut o bază operaţională aici, deci nu a fost un transportator cvasinaţional, şi se uită la profitabilitatea zborurilor point-to-point, iar cursele operate din România nu au fost rentabile. Nu ştiu alţii cum o duc, dar Germanwings nu a mers„, spunea anterior, pentru Business Magazin, Martin Riecken, directorul de comunicare din Europa al Lufthansa.

     Prăbuşirea zborului 9525 al Germanwings în Alpii francezi, care a provocat moartea tuturor celor 150 de persoane aflate la bord, a ridicat semne de întrebare asupra stării mentale a copilotului. Autorităţile cred că germanul în vârstă de 27 de ani a acţionat în mod deliberat pentru a distruge aeronava Airbus A320 în timp ce se deplasa între Barcelona şi Dusseldorf.

    În Statele Unite, Administraţia federală pentru aviaţie cere ca piloţii să fie supuşi unor examinări medicale din partea unui medic militar anual sau la fiecare şase luni, în funcţie de vârsta pilotului. Organizaţia internaţională pentru aviaţie civilă, o agenţie a ONU care stabileşte standardele globale în aviaţie, cere ca piloţii să fie examinaţi medical periodic, ceea ce inculde o evaluare mentală.

    Din punct de vedere tehnic, medicii ar trebui să verifice dacă aceştia au probleme mentale, dar piloţii au declarat că de obicei nu se întâmplă acest lucru.

    “Nu există o evaluare reală a sănătăţii mintale”, a declarat John Gadzinski, căpitan la o companie americană mare şi fost pilot în marină. În 29 de ani de examinări medicale el nu a fost întrebat niciodată despre starea sa psihică, susţine el.

    Bob Kudwa, fost pilot al American Airlines, a declarat: “Îţi verifică ochii, urechile, inima – toate organele care încep să meargă prost atunci când îmbătrâneşti. Dar nu fac nimic pentru cap, nu”.

    De asemenea, nu există confidenţialitate. “Dacă ai o problemă mentală, cu siguranţă nu îi spui medicului care se ocupă de tine pentru că ajunge direct la FAA”, a declarat Gadzinski.

    Piloţii trebuie, de asemenea, să dezvăluie starea psihologică şi tratamentele pe care le urmează în fişele pe care le completează pentru FAA. Dacă nu fac acest lucru, pot fi amendaţi cu până la 250.000 de dolari. Fişele includ întrebări care le cer piloţilor să spună dacă sunt deprimaţi sau au încercat să se sinucidă, a declarat Gadzinski.