BusinessMagazin

Category: Comerț

Analize detaliate din domeniul comerțului – analize de preț, afaceri de success și multe alte lucruri interesante

  • Cum a reuşit un antreprenor să transforme o afacere în pragul falimentului într-unul dintre cele mai iubite branduri de încălţăminte din lume. Milioane de oameni poartă astăzi pantofii săi

    De două ori în pragul falimentului, antreprenorul Paul Van Doren, fondatorul Vans, a crezut în continuare în businessul său, iar când i s-a spus să închidă afacerea, el a hotărât să o extindă. A reuşit astfel să salveze compania, aflată astăzi în portofoliul VF, alături de alte branduri de renume.

    Paul Van Doren s-a născut pe 12 iunie 1930 în Boston, Massachusetts, în familia inventatorului Johnson Van Doren şi a soţiei acestuia, Rena, care era croitoreasă. La vârsta de 14 ani el a abandonat şcoala. La vârsta de 14 ani el a abandonat şcoala, iar la insistenţele mamei lui şi-a găsit un loc de muncă. În cele din urmă, mama sa a insistat să îşi găsească un loc de muncă într-o fabrică de încălţăminte, Randy’s, loc în care viitorul antreprenor avea să înveţe bazele acestei industrii.

    Pe 16 martie 1966, Paul Van Doren a pus bazele companiei Vans, alături de fratele său, James, şi de alţi doi parteneri de business, Gordon Lee şi Serge D’Elia, odată cu deschiderea primului magazin. Iniţial, portofoliul businessului consta doar în trei tipuri de încălţăminte, cu preţuri cuprinse între 2,49 şi 4,49 de dolari, iar fraţii Van Dorens mergeau uneori la târgurile locale pentru a-şi vinde produsele. La un an distanţă, ei au deschis şi o fabrică, pe 704 East Broadway, în Anaheim.

    Când jumătate dintre cele zece magazine ale companiei nu au avut niciun profit, contabilul i-a sfătuit să închidă afacerea. Paul Van Doren a refuzat să îi asculte sfatul, făcând exact opusul, prin deschiderea câtorva unităţi noi. Până la sfârşitul anului 1970 compania ajunsese deja la un portofoliu de 70 de magazine în California.

    Antreprenorul a condus afacerea încă şase ani, pentru ca în 1976 să îi cedeze frâiele businessului fratelui său. A revenit însă ca preşedinte în 1984, când compania a trecut printr-o nouă perioadă de declin, fiind nevoită să ceară protecţie împotriva falimentului. La patru ani distanţă, a decis să vândă businessul către McCown De Leeuw & Co, într-o tranzacţie de 75 de milioane de dolari. În 1991, an în care Vans s-a listat la Bursă, antreprenorul s-a retras definitiv din companie.

    Paul Van Doren a avut cinci copii, alături de soţia sa, Char: Paul Jr., Steve, Cheryl, Taffy şi Janie. Doi dintre ei s-au alăturat companiei, Steve ca vicepreşedinte al diviziei de evenimente, iar Cheryl ca vicepreşedinte al departamentului de resurse umane.

    Fondatorul a murit pe 6 mai 2021, în Fullerton, California, la vârsta de
    90 de ani. Cu doar nouă zile înainte, au fost publicate memoriile sale, sub titlul „Authentic”.

    În 1998 compania a deschis propriul skate park în Orange, California, pe o suprafaţă de circa 1.900 de metri pătraţi, urmat, la 12 ani distanţă, de un al doilea, inaugurat în Huntington Beach, California. În Londra există, de asemenea, un skate park numit House of Vans.

    În prezent, Vans face parte, alături de nume ca Supreme, The North Face şi Timberland, din portofoliul VF, care a cumpărat-o în 2004 pentru suma de aproximativ 400 de milioane de dolari. Brandul este vândut în 97 de ţări, înregistrând venituri anuale de circa
    4 miliarde de dolari, potrivit unor surse din companie citate de The New York Times. VF a avut, în 2019, o cifră de afaceri de 13,8 miliarde de dolari.

  • Antreprenoarele care au plecat în vacanţă şi s-au întors cu o idee de business

    O vacanţă în Veneţia a fost punctul de plecare pentru ceea ce avea să devină SoloPasta, un business în producţia de paste artizanale, gândit şi pus în aplicare de Diana Popovici şi de Simona Anastasiu. Cu grâu dur şi cu puţină magie, laboratorul lor de paste din Iaşi produce „energie” pentru gurmanzi şi pentru cei îndrăgostiţi iremediabil de Italia.

    Producem paste proaspete simple, colorate şi integrale, ambalate în cutii de 250 de grame. În viitor, avem în plan să vindem şi paste uscate şi ravioli. Clienţii noştri sunt persoane care apreciază mâncarea curată, de calitate, produsele noastre neavând niciun fel de conservanţi adăugaţi. Vindem momentan în băcănii şi colaborăm cu câteva restaurante”, spune Diana Popovici.

    Povestea SoloPasta a început în timpul unei vacanţe în Veneţia. Acolo au mâncat într-un mic şi cochet restaurant în care pastele proaspete erau făcute chiar sub ochii lor. Le-a plăcut experienţa şi gustul desăvârşit al pastelor, aşa că au hotărât să-l aducă şi acasă. „În 2018, am depus actele pentru programul StartUp Nation şi în septembrie 2020 făceam primele paste. Făina din grâu dur, de cea mai bună de calitate, o aducem de la o moară cu tradiţie, din sudul Italiei.” Pe lângă fondurile de la StartUp Nation, cele două antreprenoare au mai investit încă aproximativ 10.000 de euro din surse proprii. Ideea iniţială a fost să şi gătească pastele, dar momentul de debut al businessului nu a fost unul tocmai propice, aşa că, din cauza pandemiei, s-au orientat spre vânzarea pastelor proaspete în băcănii. Pastele sunt extrudate prin matriţe de bronz, o tehnică tipic artizanală, care face ca suprafaţa produsului finit să fie poroasă şi aspră, ceea ce presupune o capacitate mai mare de reţinere a sosului, spre deosebire de extrudarea prin matriţele de teflon utilizate pe scară largă, la nivel industrial.

    Pastele astfel extrudate sunt opace şi ridate, cu suprafaţa acoperită de pudră de amidon, pentru a se combina perfect, de pildă, cu un sos proaspăt de roşii.

    Cu experienţa de software developer a Dianei Popovici şi cea de farmacist a Simonei Anastasiu, businessul SoloPasta a crescut până acum cu ajutorul a patru angajaţi.

    „Pentru restul anului, planificăm să continuăm cu vânzarea de paste proaspete în băcănii, să dezvoltăm colaborarea cu restaurantele şi să încercăm să trecem la uscarea pastelor. Avem un spaţiu închiriat într-o clădire aflată în centrul oraşului Iaşi, pe care l-am utilat cu toate echipamentele necesare.”

    Cu experienţa de software developer a Dianei Popovici şi cea de farmacist a Simonei Anastasiu, businessul SoloPasta a crescut până acum cu ajutorul a patru angajaţi. O cutie de paste simple sub brandul SoloPasta ajunge să coste 10 lei în băcănii, în vreme ce pastele colorate şi integrale au preţuri de 14-15 lei.

    „Noi abia am început în 2020, iar pandemia nu ne-a uşurat munca. Lucrurile s-au mişcat destul de încet, dar sperăm să se îmbunătăţească situaţia. Lumea nu e obişnuită la noi să gătească paste proaspete, dar încet-încet află că această variantă este mult mai gustoasă şi sănătoasă”, explică Diana Popovici.

    O cutie de paste simple sub brandul SoloPasta ajunge să coste 10 lei în băcănii, în vreme ce pastele colorate şi integrale au preţuri de
    14-15 lei.

    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Kraftelier – brand de haine pentru copii (Bucureşti)

    Fondatori: Ruxandra şi Cătălin Năstase

    Investiţie iniţială: peste 20.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 20.000 de euro

    Prezenţă: online

    Rpdart – realizare de semnături caligrafice (Cluj-Napoca)

    Fondator: Mihai Repede

    Venituri lunare: 5.000 de euro

    Prezenţă: online

    Casa Thymus – pensiune (jud. Vrancea)

    Fondator: Ştefan Borangiu

    Investiţii: 500.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 100.000 de euro

    Prezenţă: Soveja, jud. Vrancea

    Cereal Crunch Ploieşti – local specializat în cereale (Ploieşti)

    Fondatoare: Alina Popescu

    Investiţie iniţială: 30.000 de euro

    Venituri lunare: 45.000 de lei (aproape 10.000 de euro)

    Prezenţă: Ploieşti

    Butoiul cu îngheţată – brand de îngheţată artizanală (Bucureşti)

    Fondator: Adrian Mengheş

    Investiţie iniţială: 7.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 44.000 de euro

    Prezenţă: parcul Edenland (Baloteşti)

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Povestea unuia dintre primii executivi români care a plecat din ţară. Cum a ajuns el să conducă o mare companie pe două pieţe vestice

    Andrei Hareţ este astăzi unul dintre cei mai puternici expaţi români, fiind în prezent managing director pentru Franţa şi Olanda în cadrul producătorului de bere Asahi din Japonia. El este totodată unul dintre primii executivi români care au plecat din ţară pentru a-şi construi o carieră internaţională. Au trecut de atunci două decenii, iar povestea carierei sale continuă să se scrie.

     

    Prima dată am plecat din ţară în 2001, în Dubai, fiind la acea vreme unul dintre primii expaţi români”, îşi aminteşte Andrei Hareţ. A stat în Emirate doi ani, ca angajat al producătorului de ţigarete BAT, lucrând cu oameni diferiţi, veniţi din toate colţurile lumii. Erau în total peste 60 de naţionalităţi.

    „Atunci am apreciat, pentru prima dată, valoarea inestimabilă a diversităţii umane.”

    S-a întors ulterior în ţară, a schimbat compania, făcând pasul spre industria berii, la SAB Miller (actualul Asahi), şi şi-a împlinit visul de la acea vreme, respectiv acela de a deveni director financiar.

    Şapte ani mai târziu, în 2010, a fost promovat managing director şi s-a mutat în Ungaria. Iar de şase ani locuieşte în Olanda. Cea mai mare parte a carierei, executivul român şi-a petrecut-o în industria berii, unde activează şi astăzi. O perioadă – între 1997 şi 2003 – a lucrat însă şi pentru producătorul de ţigarete BAT.

    „Sunt ca formaţie profesională om de finanţe. Sunt mândru că am parcurs toate treptele ierarhice din domeniul financiar – de la contabil pentru mici firme private, la director financiar pentru o mare companie multinaţională.”

    Uitându-se în urmă, Andrei Hareţ spune că nu a sărit niciun pas. A avansat însă repede, a acumulat cunoştinţe şi experienţă într-un mod sustenabil şi trainic.

    „Apoi, mi s-a oferit şansa de a fi director de vânzări, eu care nu vândusem nimic până atunci.” Descrie perioada aceea ca o experienţă extraordinară, de ieşire totală din zona de confort. „Am făcut lucrurile bine, având rezultate notabile în acea poziţie.”

    Pe această bază a fost promovat ca managing director iniţial în Ungaria, timp de patru ani, iar apoi pentru Olanda, alţi şase. De circa un an coordonează două ţări – Olanda şi Franţa – ca managing director în cadrul producătorului de bere Asahi din Japonia.

    „Mă împart între Franţa şi Olanda, cele două operaţiuni pe care le coordonez. O fac cu pasiune şi dedicaţie, ocupându-mă de la aspectele operaţionale din producţie şi logistică, până la cele aferente sferei comerciale.”

    Spune însă că jobul său îl vede în primul rând ca pe unul unde interacţiunea cu oamenii este esenţială.

    „Scopul meu este acela de a crea un mediu în care fiecare să fie o sursă de inspiraţie şi motivaţie pentru ceilalţi. În opinia mea, aceasta e reţeta unui leadership adevărat şi, nu în ultimul rând, al construcţiei unei organizaţii a viitorului.”

    Andrei Hareţ crede că pandemia a fost o lecţie de viaţă şi de business, iar un lucru este sigur, companiile vor acorda mai multă atenţie în a crea condiţii mai confortabile de muncă pentru angajaţii lor. Pe lângă altele, asta înseamnă şi flexibilitate la locul de muncă.

    „Acest lucru va genera o creştere a diversităţii – cel puţin de gen – în domeniul recrutării, transformând joburi care nu ar fi fost niciodată considerate de anumite categorii de potenţiali angajaţi drept oportunităţi demne de a fi luate în calcul.”

    Executivul român e de părere că orice încurajează diversitatea la locul de muncă este un bun câştigat.

    Tot în ceea ce priveşte lecţiile pe care le-a predat pandemia, Andrei Hareţ spune că este mândru că în tot acest timp a reuşit să ţină sus moralul şi motivaţia colegilor, în pofida vremurilor solicitante prin care am trecut cu toţii.

    „Prin natura activităţii noastre, suntem foarte expuşi la tot ce înseamnă industria HoReCa, segment închis complet timp de mai multe luni atât în Olanda, cât şi în Franţa.”

    Spre deosebire de România, unde industria restaurantelor şi cafenelelor a funcţionat parţial, cu restricţii, în Franţa localurile s-au redeschis abia la începutul acestei veri. Pe plan local, prin comparaţie, terasele au putut funcţiona.

    „Am învăţat (în pandemie – n.red.) să fim mai agili şi să renunţăm la unele practici oarecum complexe, pe care le aveam în anumite procese decizionale.”

    Totodată, în această perioadă marcată de pandemia de Covid-19, executivul român spune că Asahi, spre deosebire de alţi jucători, a continuat să investească în brandurile grupului, ba chiar a majorat investiţiile, dovadă că „sustenabilitatea operaţiunilor a fost, este şi va fi o prioritate strategică.”

    Grupul japonez Asahi a fost fondat acum mai bine de un secol, în 1889, având în portofoliu astăzi bere, whisky şi o serie de produse alimentare. În Europa, gigantul a început să se dezvolte mult mai recent, în urmă cu circa cinci ani, având un portofoliu de 50 de branduri printre care Pilsner Urquell, Peroni Nastro Azzurro sau Grolsch.

    Pe Bătrânul Continent japonezii au început să se extindă în 2016-2017, odată cu achiziţia operaţiunilor producătorului de bere SAB Miller într-o tranzacţie de 7,3 mld. euro. Parte a acestui deal a fost şi producătorul român de bere Ursus, liderul pieţei de profil din România, companie ce are în portofoliu branduri istorice precum Timişoreana, Ciucaş sau Ursus.

    Andrei Hareţ a lucrat şi el pentru producătorul român de bere timp de şapte ani, ultima poziţie fiind cea de vicepreşedinte vânzări şi distribuţie şi membru în board. Apoi a plecat în Ungaria ca managing director pentru SAB Miller.

    „Eu vin foarte des în România, aşa că menţin un contact permanent cu ţara. Chiar în momentul în care scriu aceste rânduri mă aflu în maşină (pe locul din dreapta), întorcându-mă cu familia de la mare, unde am mers în weekend.” Îi place foarte mult pe litoral şi se întoarce la mare ori de câte ori are ocazia.

    Adoră totodată şi mâncarea românească şi se declară recunoscător că venind des în ţară are ocazia frecvent şi regulat să o deguste.

    Şi totuşi, nu se gândeşte neapărat să se întoarcă în România definitiv. Sau, mai bine zis, nu îşi face din asta un ţel. „Pentru mine, locul unde activez şi trăiesc nu este foarte relevant. Deşi îmi iubesc enorm ţara, mă consider un cetăţean european şi, în ceea ce priveşte viitorii paşi în viaţă, locul din punct de vedere geografic contează mai puţin.”

    Se defineşte ca o persoană orientată către oportunităţi mai degrabă decât către un anume stil de viaţă sau către un loc. Aşa că nu exclude nimic, nici să rămână angajat, nici să devină antreprenor ori investitor.

    În prezent, Andrei Hareţ locuieşte în Enschede, un oraş de circa 150.000 de locuitori, amplasat în estul Olandei, la cinci kilometri de graniţa cu Germania.

    „Aici traficul este ok, dar pentru cei veşnic nemulţumiţi, îi invit la orele de vârf pe centura din Utrecht (unul dintre oraşele importante din Olanda – n.red.) să vadă ce înseamnă trafic pe o autostradă cu patru benzi pe sens.”

    Afirmaţiile sale vin în contextul în care, recunoaşte el, sunt oameni care vorbesc exagerat de critic despre orice aspect legat de România. E vorba, de regulă, de cei care cunosc relativ puţin alte ţări.

    „Am fost în multe locuri din lumea asta, pe toate continentele, şi vă asigur că nu e aşa; sigur că avem multe lucruri de îmbunătăţit, dar România este în faţa multor ţări în multe privinţe.”

    El crede că trebuie să găsim o sursă de inspiraţie ca naţiune, ceva în jurul căruia să ne solidarizăm, să ne motivăm unii pe ceilalţi şi să găsim o nouă paradigmă de a merge mai departe. „Avem un potenţial imens, atât economic, cât şi social, insuficient utilizat”, conchide executivul român.

     

    SCURT CV Andrei Hareţ, 51 de ani

    ♦ este managing director pentru Franţa şi Olanda, Asahi

    ♦ deţine funcţia actuală de aproape un an

    ♦ locuieşte în Olanda de circa şase ani

    ♦ a plecat pentru prima dată din ţară ca expat acum circa două decenii

  • Antreprenorii care vor să dea zidurilor din România o sclipire de viaţă. Totul a început cu dorinţa lor de a proteja natura

    Trei tineri şi o pasiune comună pentru desen sunt ingredientele principale din reţeta comunităţii PePereţi, un proiect care vrea să dea banalelor ziduri o sclipire de viaţă. Mia Budescu, alături de Ana, de Cătălin şi de Anet sunt artizanii acestui vis care ia formă de business, la fel cum imaginaţia prinde formă sub pensulele lor puse pe perete.

    Totul a început cu o imensă dorinţă de a proteja şi a creşte natura. Apoi am organizat evenimentele de Schimb de Plante, în care pasionaţii şi colecţionarii de plante de apartament se întâlneau pentru a schimba pui şi plante pe care le aveau dubluri şi pentru a-şi împărtăşi experienţe. Am simţit apoi nevoia de a rămâne mereu în contact cu aceşti oameni şi aşa am format comunitatea de pe grupul de Facebook, Schimb de Plante, ce are acum aproximativ 4.500 de membri”, spune Mia Budescu.

    Dorinţa de a avea în jur mai multă natură şi mai multe plante a întâmpinat însă un obstacol – lipsa luminii pe pereţi. Aşa că, s-a gândit Mia, în loc să pună plante vii, a ales să le picteze. De primul desen s-au apucat trei oameni, fără niciun plan în minte şi fără niciun gând că va duce undeva. „Abia după ce am terminat desenul şi am văzut cât de bine a ieşit, mai ales pentru prima dată, am zis să încercăm să ne croim un drum. Analizând un pic piaţa, am văzut că pictura de cameră nu prea este satisfăcută, deci putem spune că am găsit o nişă liberă, pe sufletul nostru.”

    Între cei trei iniţiatori ai ideii PePereţi şi o a patra persoană care s-a alăturat ulterior – Anet, sarcinile şi desenele sunt împărţite în funcţie de timpul şi de disponibilitatea fiecăruia. Au backgrounduri complementare, în artă şi publicitate, dar şi o pasiune cu care au venit de acasă, pentru natură şi mediu. Primele desene le-au făcut pentru ei înşişi, apoi pentru prieteni şi părinţi, înaintea Crăciunului din 2020. O perioadă, au exersat, au învăţat de la alţii şi şi-au format un portofoliu. „Este mare lucru ca, după o săptămână de lucru, să-ţi petreci o zi sau chiar ambele zile de weekend pentru a desena câte opt ore, în loc să te relaxezi.”

    Financiar, investiţiile nu au depăşit 100 de lei, pentru câteva pensule profesioniste, o găleată de vopsea şi câţiva pigmenţi. Acum, echipa PePereţi pictează pereţi interiori, clădiri de birouri, biblioteci sau grădiniţe. Practic, orice proiect care are un perete vopsit cu lavabilă poate fi o potenţială pânză.

    „Ne dorim să pictăm mai multe sedii de ONG-uri, locuri pentru copii – grădiniţe, şcoli, poate chiar spitale. Ne dorim foarte mult ca toate desenele noastre să semene dragostea pentru natură în sufletele oamenilor. Din câte putem vedea, în jurul nostru este o mare nevoie de a conştientiza că mediul înconjurător are nevoie de grija noastră, iar prin picturi noi încercăm s-o cultivăm”, spune Mia Budescu.

    Preţurile variază mult, în funcţie de complexitate, de mărime şi de materialele necesare. În general, cei care îi cheamă pe artiştii din echipa PePereţi să le însufleţească încăperile sunt oameni pasionaţi de natură, de plante şi de designul interior. Iar starea de urgenţă, cu restricţiile cu care a venit la pachet, a sporit astfel de pasiuni. În câteva săptămâni, numărul membrilor din comunitatea Schimb de Plante de pe Facebook s-a dublat, din dorinţa de a aduce natura în case. „Am observat şi o dorinţă de a zugrăvi, de a face spaţiul mai frumos, mai nou. Poate, dacă nu era pandemia şi nu stăteam mereu acasă, nu îmi păsa atât de mult că am pereţii albi în cameră, dar când îi vedeam în fiecare zi, parcă era o idee bună să-i decorez cumva în aşa fel încât să trec de limitarea lor fizică, în imaginaţie”, mărturiseşte Mia Budescu.

    Între cei trei iniţiatori ai ideii PePereţi şi o a patra persoană care s-a alăturat ulterior – Anet, sarcinile şi desenele sunt împărţite în funcţie de timpul şi de disponibilitatea fiecăruia.

    În general, cei care îi cheamă pe artiştii din echipa PePereţi să le însufleţească încăperile sunt oameni pasionaţi de natură, de plante şi de designul interior.

    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Iele – creaţii vestimentare (Bucureşti)

    Fondatoare: Bianca Prunişoară şi Laura Vamanu

    Investiţie iniţială: 15.000 de euro

    Cifră de afaceri: 7.000 de euro

    Prezenţă: online

    360HUB – spaţiu de coworking (Bucureşti)

    Fondatori: Laurenţiu Oprea şi Georgiana Chelu

    Cifră de afaceri în 2020: 260.000 de lei (54.000 de euro)

    Prezenţă: Calea Dudeşti din Bucureşti

    Fleurane – produse cu lavandă (Brăila)

    Fondatoare: Flori Vioreanu

    Investiţie iniţială: 6.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 50.000 de euro

    Prezenţă: online

    Daveras – accesorii din materiale textile (Timişoara)

    Fondator: Radu Sandu

    Investiţie iniţială: 40.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 20.000 de euro

    Prezenţă: online

    Vraja legumelor – fermă de legume (comuna Botiz, jud. Satu Mare)

    Fondatori: familia Vraja

    Investiţii planificate: 200.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 50.000 de euro

    Prezenţă: supermarketuri

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Andreea Cornea: O lecţie învăţată în pandemie este despre flexibilitate şi despre a lua decizii rapide, dinamice pentru business

    Director general • Grupul DENIS

    Cifră de afaceri (2019): ~ 90,3 mil. lei • Profit (2019): ~ 5 mil. lei • Număr de angajaţi: 600

     

    —   Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în pandemie:

    Pandemia a adus multe schimbări, din toate punctele de vedere, atât profesional, cât şi personal. A fost o schimbare în abordare, în modul de a trăi zi de zi şi de a preţui mult mai mult anumite lucruri. O lecţie învăţată în pandemie este despre flexibilitate şi despre a lua decizii rapide, dinamice pentru business. Am învăţat ce înseamnă să te poţi adapta rapid şi să schimbi direcţia pentru a merge mai departe şi a scoate tot ce poţi mai bun din fiecare situaţie.

    —   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

    Cea mai importantă decizie luată în ultimul an este creşterea business-ului în online. Aveam şi înainte de pandemie o prezenţă în digital, dar totul a fost reconfigurat şi adaptat nevoilor astfel încât să fim şi mai aproape de clienţii noştri şi să avem rezultate mai bune, mai rapide.

    —   Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în ultimul an:

    Fiind alături de ei în fiecare zi. Discutând, ascultându-le poveştile, grijile, fiind o echipă. Oferindu-le un mediu sigur în care să vină în fiecare zi. Înainte de a fi om de afaceri, antreprenor, angajat, suntem toţi oameni şi avem nevoie de susţinere şi întelegere.

    —   Work from home sau de la birou?

    De la fabrică, mai exact. Aici avem şi birourile şi showroom-ul. Sunt aproape de echipa mea şi de producţie. Fabrica reprezintă locul unde mă simt ca acasă, aici îmi găsesc motivaţia de a construi mai mult în fiecare zi.

    —   Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize:

    De acasă, din familie. Susţinerea familiei şi momentele petrecute împreună îmi dau energie şi mă ajută să depăşesc orice provocare.

    —   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

    Tatăl meu. Încă de când eram copil mi-a demonstrat că nimic nu este imposibil pentru el. Mi-a dat putere să cred că voi putea face faţă acestei perioade.

    —   Putere vs. feminitate:

    Cred că putem fi multe lucruri şi nici aici nu vorbim despre o excepţie. Puterea şi feminitatea pot funcţiona împreună. Să fii feminină să fii autentică, înseamnă putere şi asumare.

  • Trecut de viitor

    Dacă le-au plăcut oamenilor de demult, bijuteriile pot să le placă şi celor din prezent suficient de mult cât să le poarte la diferite ocazii. Asemenea accesorii se pot găsi la magazine specializate, cum ar fi, de exemplu, Symbolic & Chase din Londra, unde o brăţară rigidă din Epoca Bronzului poate costa echivalentul a aproape 40.000 de dolari, scrie New York Times. Pe lângă frumuseţe, astfel de bijuterii sunt căutate şi adăugate la colecţie şi pentru imperfecţiunile lor prin comparaţie cu cele lucrate cu mijloace moderne. Sunt şi cazuri în care bijuteriile de altădată costă mai puţin decât unele din ziua azi, chiar dacă sunt confecţionate din aceleaşi materiale, dar, în general, cele din Antichitate sunt mai scumpe. Există şi bijuterii care trebuie restaurate, cum ar fi vechi coliere, sau piese achiziţionate pentru a fi transformate în unele noi. Pe de altă parte, bijuteriile de altădată au atras şi atenţia creatorilor de accesorii, care folosesc vechi piese la care adaugă elemente moderne, cum ar fi brăţări rigide de bronz de pe vremea vikingilor, pe care se aplică un strat de aur. Alţi creatori folosesc tehnicile bijutierilor de altădată pentru piesele din colecţiile lor.


     

  • Povestea omului care a reuşit să transforme un simplu magazin alimentar într-un lanţ de mii de magazine, cunoscut astăzi în toată lumea

    Înainte de a deveni antreprenor, Thomas Lipton, fondatorul companiei care îi poartă numele, a avut multe meserii în varii domenii, experienţe care l-au ajutat să navigheze în lumea afacerilor şi să transforme un simplu magazin alimentar într-un brand cunoscut astăzi în toată lumea.

    Sir Thomas Johnstone Lipton s-a născut pe 10 mai 1848 (sau 1850, potrivit altor surse) în Gorbals, Glasgow, Scoţia, în familia lui Thomas Lipton senior şi a lui Frances Lipton, născută Johnstone. El a fost singurul dintre cei cinci copii ai familiei care a ajuns la vârsta maturităţii.

    O perioadă a urmat şcoala parohială St Andrew’s, însă la vârsta de 13 ani a abandonat cursurile pentru a-şi ajuta familia cu un venit suplimentar, angajându-se la o tipografie. Ulterior, a lucrat şi într-o croitorie, unde tăia cămăşi. În paralel, s-a înscris la un seral, pentru a-şi continua educaţia. În 1864, Lipton s-a angajat ca şi cabinier (persoană însărcinată cu paza şi administrarea unei cabine) pe un vapor care naviga între Glasgow şi Belfast.

    Captivat de poveştile marinarilor din echipaj despre Statele Unite, a hotărât ca la întoarcere să plece peste ocean cu ajutorul economiilor pe care le făcuse. Timp de 5 ani a călătorit de-a lungul Statelor Unite, având numeroase joburi. A lucrat pe o plantaţie de tutun din Virginia, apoi ca bibliotecar şi contabil în Carolina de Sud, a fost agent de vânzări în New Orleans, ajutor de fermier în New Jersey şi, într-un final, s-a angajat ca asistent într-un magazin alimentar din New York.

    În 1870 s-a întors în Glasgow, unde iniţial şi-a ajutat părinţii în administrarea micului magazin pe care aceştia îl deţineau. Un an mai târziu a pus bazele propriului business, deschizând un magazin alimentar, Lipton’s Market, în Glasgow. Afacerea a avut un real succes, aşa că antreprenorul a transformat-o într-un lanţ de băcănii răspândite pe tot teritoriul Scoţiei, ieşind apoi şi în afara graniţelor, în Anglia.

    În 1888, când afacerea sa ajunsese deja la 300 de unităţi, Lipton a hotărât să intre pe piaţa ceaiului, deschizând un birou de degustare. Şi-a axat apoi strategia de vânzare pe comercializarea ceaiului la preţuri foarte mici, pentru ca o gamă mai mare de clienţi, din toate clasele sociale, să şi-l poată permite. A cumpărat în acest sens mai multe grădini de ceai din colonia britanică Ceylon (în prezent Sri Lanka), consolidând brandul Lipton, aflat astăzi în portofoliul gigantului Unilever, un business cu venituri de peste  50 de miliarde de euro în 2020. Tot lui îi este atribuită inovaţia pliculeţelor de ceai, potrivit site-ului companiei.

    Unul dintre marile sale hobby-uri a fost iahtingul, pasiune pe care a împărtăşit-o cu personalităţi importante din acele vremuri, printre care se numără chiar monarhii britanici Eduard al VII-lea, care i-a acordat titlul de Cavaler Comandant al Ordinului Regal Victorian, urmat de cel de baronet de Osidge, şi George al V-lea. Deşi a participat de cinci ori la Cupa Americii, antreprenorul nu a reuşit să câştige niciodată, primind în schimb un trofeu special creat pentru ambiţia sa, cu titlul de „cel mai bun pierzător”.

    Pe 3 noiembrie 1924 pe coperta revistei Time a apărut un portret al antreprenorului. În 1929, lanţul Lipton a fuzionat cu Home and Colonial Stores, Maypole Dairy Company, Vyes & Boroughs, Templetons, Galbraiths & Pearks, formând un grup cu peste 3.000 de magazine, listat la Bursa din Marea Britanie ca Allied Suppliers, achiziţionat de Argyll Foods în 1982. După acest pas, compania a vândut doar ceaiuri. Thomas Johnstone Lipton a murit pe 2 octombrie 1931, lăsând moştenire o mare parte din avere – inclusiv trofeele de iahting, expuse astăzi la galeria de artă Kelvingrove, oraşului natal.

     

     

    „Nu dispera niciodată, continuă să mergi mai departe!”


     

  • Compania care a trimis sute de angajaţi români peste hotare în funcţii de leadership, nu de execuţie. Unii dintre ai conduc acum afaceri de miliarde de euro

    Unul dintre visurile legate de munca într-o multinaţională este oportunitatea dezvoltării unei cariere internaţionale. „Şcoala de expaţi“ Coca-Cola poate fi văzută deja ca o instituţie, gigantul american fiind una dintre multinaţionalele care a trimis cei mai mulţi lideri români peste graniţe. Care este secretul?

    Câteva milioane de români locuiesc peste hotare, iar cei mai mulţi şi totodată cei mai vizibili sunt cei care lucrează în construcţii, în agricultură – aşa numiţii „căpşunari” – sau în menaj, pe poziţii de execuţie, plătite nu de puţine ori cu salariul minim pe economie. O altă categorie, nu la fel de numeroasă, este cea a antreprenorilor, executivilor şi specialiştilor, fie ei medici, ingineri, profesori sau cercetători, care duc numele României mai departe.

    Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii de expaţi români care deţin astăzi poziţii de top în toată lumea, din China în SUA şi din Dubai la Varşovia. Dintre aceştia, câteva zeci sau poate sute sunt angajaţi în sistemul Coca-Cola.

    În România, Coca-Cola funcţionează prin intermediul unui sistem care cuprinde Coca-Cola România, filială a The Coca-Cola Company, şi Coca-Cola HBC România, o filială a grupului Coca-Cola Hellenic. Coca-Cola România este responsabilă de implementarea strategiilor de marketing, managementul mărcilor, promovare, stratagie de ambalare şi studii de piaţă. Coca-Cola HBC România este îmbuteliatorul acestor băuturi. Acelaşi este modelul de business peste tot în lume.

    Acest sistem le-a fost şcoală executivilor români care acum lucrează peste tot pe glob pentru acelaşi gigant american cu vânzări de 35-40 mld. dolari anual. La începutul anilor ’90, când companiile străine precum Coca-Cola au venit direct în România, acestea au adus la cârma operaţiunilor locale expaţi care ştiau mersul lucrurilor. În umbra lor au crescut însă şi o serie de români care treptat au ajuns să deţină poziţii de mid şi top management, pentru ca unii să asceadă chiar la cârma operaţiunilor locale. Următorul pas a fost străinătatea.

    „Lucrând într-o companie multinaţională, la un moment dat începi să primeşti oferte în afara ţării. În cazul meu, acest lucru s-a întâmplat de prin 2005”, povestea anterior Bianca Bourbon, cea care deţine de la începutul acestui an poziţia de VP (vicepreşedinte) customer & commercial leadership ASEAN & South Pacific, având biroul în Singapore. Anterior, timp de puţin mai bine de un an, ea a fost VP operations Asia-Pacific Group.

    Cariera executivului s-ar putea sumariza astfel: o companie, 24 de ani, 16 roluri diferite, cinci ţări în care a locuit şi peste 50 de ţări de care a fost responsabilă în diferite momente şi funcţii. Compania, aşa cum simplu aţi ghicit, este Coca-Cola.

    „Am început în echipa de marketing din România şi am crescut, ajungând responsabilă pentru mai multe branduri, dar şi pentru ţări din jurul României.” După această perioadă din marketing ea a schimbat funcţia, a trecut la general management şi a condus businessul The Coca-Cola Company din Europa Centrală şi apoi din Germania, Danemarca şi Finlanda.

    „În 2019 am decis să-mi îmbogăţesc experienţa în afară Europei şi am ajuns în Asia.”

    Tot în Asia, şi tot în cadrul Coca-Cola, lucrează doi dintre cei mai puternici executivi români din lume – Călin Drăgan şi Costin Mândrea. Potrivit profilelor de pe reţeaua de socializare LinkedIn, Călin Drăgan este president & representative director pentru Coca-Cola Bottler în Japonia, ţără unde locuieşte deja de aproape nouă ani. Costin Mândrea este board director, vicepresident, chief commercial officer pentru Coca-Cola East Japan, unul dintre cei mai mari cinci îmbuteliatori ai gigantului la nivel mondial.

    Deşi se află la capătul celălalt al lumii, Japonia a adunat o comunitate impresionată de expaţi români din sectoare diferite, de la domeniul bancar şi retail, la artă şi mediul diplomatic, spunea anterior Costin Mândrea.

    „Noi suntem români cărora le e dor de România”, adăuga el atunci. Era înainte de pandemie şi executivul român venea în ţară alături de familie de mai multe ori pe an.

    Deşi sunt plecaţi din ţară de mai mulţi ani, expaţii păstrează vie legătura cu România şi urmăresc ce se întâmplă pe plan local. Pe mulţi dintre ei pandemia i-a ţinut departe de familia care a rămas acasă, altora le-a redus numărul de vizite, dar tehnologia şi internetul fac posibil contactul în orice condiţii.

    „Avem noroc cu tehnologia, ne vedem cât de des putem cu prietenii. Şi tot prietenii ne mai aduc şi cozonaci de acasă. Cu internetul e mai greu, viteza din România este greu de egalat”, spunea recent Natalia Stroe, care din aprilie 2021 este country manager pentru The Coca-Cola Company în Polonia şi ţările baltice. Anterior ea a deţinut aceeaşi funcţie pentru Cehia şi Slovacia.

    Natalia Stroe s-a mutat prima dată din ţară cu jobul în 2017 când a preluat o poziţie de top management la sud de Dunăre, în Sofia, capitala Bulgariei. După doi ani a făcut o nouă relocare, de această dată la Praga, unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa. Aici, executivul român a preluat conducerea operaţiunilor The Coca-Cola Company din Cehia şi Slovacia. Relaţia managerului român cu gigantul american e însă mult mai veche, începând în România lui 2007. Ea a evoluat însă de-a lungul anilor, ca orice relaţie.

    „De ce am plecat? Am căutat şi alte provocări faţă de cele din România, atât în mediul de business, cât şi personal. Nu mă deranjează schimbarea, dimpotrivă.”

    Executivul român spune că se încarcă de energie atunci când lucrează cu oameni diferiţi de ea, când construiesc împreună într-un mediu de business şi cultural divers, când depăşesc provocări noi sau când învăţă din greşeli şi se regrupează rapid cu toţii.

    „E interesant să faci acest lucru şi într-un cadru diferit de cel în care te-ai născut. E un exerciţiu de adaptabilitate (şi de modestie) pe care îl preţuiesc”, declara ea recent într-un interviu pentru Business Magazin.

    Cei mai mulţi dintre expaţii români sunt educaţi în timpul regimului comunist, unii dintre ei începându-şi cariera înainte de ’89 în cu totul alt domeniu. Capitalismul le-a adus însă posibilităţi de dezvoltare în multinaţionale care au operaţiuni în toată lumea.

    „Am crescut în Bucureştiul anilor ’80-’90. Revoluţia m-a prins la începutul liceului, deci am avut timp să mă reorientez”, îşi începe Bianca Bourbon povestea. A ales să studieze Relaţii Economice Internaţionale pentru a avea o şansă să lucreze şi în afară ţării, aşa cum visau mulţi copii la acea vreme. Scenariul ideal ar fi fost să lucreze într-o ambasadă, însă acest scenariu nu s-a materializat.

    „Puţin dezamăgită, am apelat la serviciiile unei agenţii de recrutare, care m-a ajutat să găsesc o poziţie temporară la Coca-Cola în România.” Era vorba de două săptămâni, în care ea urma să înlocuiască pe cineva care era în vacanţă. Cele două săptămâni s-au transformat în 24 de ani, pentru că executivul român şi-a construit întreaga carieră în cadrul aceleiaşi companii.

    Aceasta este situaţia mai multor manageri români, dar nu numai şi cu companii gigant precum Coca-Cola, Procter&Gamble, Nestlé, Unilever sau Pepsi „crescându-şi” intern angajaţii. De altfel, aceste grupuri preferă să îşi promoveze angajaţii din interior, fiind vorba de oameni pe care i-au pregătit pe parcursul mai multor decenii.

    România este o pepinieră de talente pentru multe companii, din domenii diverse, de la tehnologie, la bunuri de larg consum şi de la materiale de construcţii la băuturi. Expaţii români au spus în mai multe rânduri că nu le lipseşte nimic conaţionalilor lor în „lupta” cu alţi manageri. Românii pot sta astfel la aceeaşi masă cu străini din toată lumea.

    Acest material este un exerciţiu jurnalistic, iar menţionarea unor expaţi nu reprezintă un clasament sau o listă exhaustivă, fiind amintiţi executivi cunoscuţi, cu care Business Magazin, a avut contact de-a lungul anilor. Există însă cu siguranţă, mulţi alţii care pun zi de zi o cărămidă în pus la construcţia businessurilor pentru care lucrează.

    Este vorba de manageri care coordonează afaceri de zeci, sute de milioane sau chiar miliarde de euro, oameni care au în subordine echipe vaste şi care poartă pe umeri responsabilităţi pe măsură.

     

     

    În toată lumea

    Zece dintre expaţii români care lucrează în cadrul Coca-Cola.

    Nume: Călin Drăgan

    Poziţie: preşedinte şi representative director

    Companie: Coca-Cola Bottlers Japan

    Ţară: Japonia

    De când lucrează în companie: 1993

    Anul în care a plecat din ţară prima dată: 2002

    Ultima poziţie deţinută în România: general manager România & Republica Moldova Coca-Cola HBC


    Nume: Costin Mândrea

    Poziţie: board director, vice president, chief commercial officer

    Companie: Coca-Cola East Japan

    Ţară: Japonia

    De când lucrează în companie: 2005

    Anul în care a plecat din ţară prima dată: 2014

    Ultima poziţie deţinută în România: country modern trade director Coca-Cola HBC

    Nume: Natalia Stroe

    Poziţie: country manager Polonia şi ţările Baltice

    Companie: The Coca-Cola Company

    Ţară: Polonia

    De când lucrează în companie: 2007

    Anul în care a plecat din ţară prima dată: 2017

    Ultima poziţie deţinută în România: regional sales manager Coca-Cola Hellenic Romania

    Nume: Bianca Bourbon

    Poziţie: VP customer&commercial leadership ASEAN & South Pacific

    Companie: The Coca-Cola Company

    Ţară: Singapore

    De când lucrează în companie: 2005

    Anul în care a plecat din ţară prima dată: 2009

    Ultima poziţie deţinută în România: marketing manager România, Bulgaria şi Moldova

    Nume: Adrian Cernăuţan

    Poziţie: digital transformation director Eurasia & Middle East

    Companie: The Coca-Cola Company; Ţară: Dubai

    De când lucrează în companie: 2009

    Anul în care a plecat din ţară prima dată: 2012

    Ultima poziţie deţinută în România: commercial manager Romania & country Manager Moldova


    Nume: Petre Sandru

    Poziţie: vicepresident operations

    Companie: The Coca-Cola Company

    Ţară: China

    De când lucrează în companie: 2005

    Anul în care a plecat din ţară prima dată: 2017

    Ultima poziţie deţinută în România: managing director România & Republica Moldova


    Nume: Nicoleta Eftimiu

    Poziţie: vice president and general manager Central Europe

    Companie: The Coca-Cola Company

    Ţară: Austria

    De când lucrează în companie: 2003

    Anul în care a plecat din ţară prima dată: 2019

    Ultima poziţie deţinută în România: country general manager


    Nume: Dan Timotin

    Poziţie: general manager Cehia şi Slovacia

    Companie: Coca-Cola Hellenic

    Ţară: Cehia

    De când lucrează în companie: 2011

    Anul în care a plecat din ţară prima dată: 2019

    Ultima poziţie deţinută în România: country sales director


    Nume: Andreea Dumitraşcu

    Poziţie: marketing manager Western Europe

    Companie: The Coca-Cola Company

    Ţară: Marea Britanie

    De când lucrează în companie: 2007

    Anul în care a plecat din ţară prima dată: 2012

    Ultima poziţie deţinută în România: marketing activation manager Fanta, Sprite, Schweppes Romania/Moldova


    Nume: Adrian Lupu

    Poziţie: group commercial finance director

    Companie: Coca-Cola Hellenic Bottling Company

    Ţară: Grecia

    De când lucrează în companie: 2003

    Anul în care a plecat din ţară prima dată: 2009

    Ultima poziţie deţinută în România: financial controller

    Surse: LinkedIn, Business Magazin

  • Cine s-ar gândi că tehnologia ar putea să se infiltreze în stupii de albine şi să joace un rol deloc de neglijat în procesul de producţie a mierii de albine?

    Cine s-ar gândi că tehnologia ar putea să se infiltreze în stupii de albine şi să joace un rol deloc de neglijat în procesul de producţie a mierii de albine? Ciprian Farcaş şi Armando Goldman s-au gândit. Aşa că au pus bazele TheHoneyHey, un business care şi-a propus să salveze peste 5.000 de stupi şi să sprijine apicultorii de peste tot din lume. Cum?

    Cu scopul de a recrea relaţia simbiotică directă dintre consumatorul final şi albine, businessul nostru acordă ocazia oricărei persoane din lume să adopte familii de albine. Adoptatorii, pe de o parte, contribuie la cheltuielile necesare menţinerii în viaţă a familiilor de albine, iar pe de altă parte obţin un bonus, estimat la până un kilogram de miere neprocesată pe lună”, povesteşte Ciprian Farcaş, unul dintre cei care au gândit conceptul TheHoneyHey. Pentru a primi un kilogram de miere pe lună, persoana care adoptă plăteşte 500 de dolari, existând şi opţiunea de a plăti 350 de dolari, în schimbul a jumătate de kilogram lunar. Astfel, atât apicultorii, cât şi familiile de albine sunt sprijiniţi să continue ciclul lor de existenţă. În faza incipientă a businessului, prin iniţiativa „Adoptă un stup!”, au fost oferiţi peste 500 de stupi în adopţie clienţilor din întreaga lume – din Hawaii până în Hong Kong. Şi aici intervine tehnologia, pentru că cei care aleg să adopte trebuie să fie activi în domeniul blockchain, plătind pentru îngrijirea stupilor cu monede virtuale şi folosindu-se de tokenuri.

    „Acest program i-a făcut pe mulţi să se îndrăgostească de albine şi de mierea pură, în stare brută, naturală. Clienţii noştri sunt persoane fizice, iubitoare de albine, care apreciază atât produsele pure, naturale, cât şi beneficiile consumului de miere naturală, în stare crudă, denumită, în diferite medii, miere vie”, adaugă Ciprian Farcaş. Atât el, cât şi Armando Goldman sunt antreprenori cu experienţă, aşa că TheHoneyHey nu a fost o noutate pentru ei în acest univers al afacerilor, ci mai degrabă o provocare în a explica demersul pentru publicul interesat. „Iniţial, am investit în organizarea şi crearea companiei, procurarea de familii şi de materiale necesare bunei desfăşurări a proceselor constituente şi în testarea diferitelor metode şi oportunităţi pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale albinelor. Pentru a oferi cele mai bune condiţii familiilor de albine, avem asociaţi doi apicultori seniori, care se ocupă de tot ce înseamnă tratamente, hrănire, pregătiri pentru iernat şi ieşiri din iernat.” Prin preţurile plătite de cei care adoptă un stup, este susţinută întreaga industrie a apiculturii, care necesită, printre altele, forţă de muncă atât sezonieră, cât şi anuală, ceea ce presupune cheltuieli şi interes din partea potenţialilor angajaţi. În 2020, TheHoneyHey a generat o cifră de afaceri de peste 50.000 de lei, fiind însă un an în care pandemia a restrâns foarte mult listele de cheltuieli ale tuturor, astfel că adopţia unui stup nu a fost neapărat printre priorităţi. În 2021, cei doi antreprenori pregătesc expansiunea proiectului, atât prin cooptarea apicultorilor, cât şi prin atragerea unui număr mai mare de clienţi din întreaga lume în programul de adopţie.

    „Producem mierea în zona Banatului, unde avem atât producţie proprie, cât şi producţie din partea apicultorilor afiliaţi. Vindem clienţilor din întreaga lume, mierea naturală, neprocesată fiind un produs foarte apreciat de consumatori.” Portofoliul cuprinde, în mare parte, produse clasice ale familiilor de albine – miere, ceară sau propolis – dar şi produse de nişă, mai ales pentru clienţii externi. Printre acestea, se numără mierea de mazăre, de cireşe, de muştar, de mană, de castan, precum şi rame cu faguri de miere căpăciţi. Evident, produsele de nişă se vând la preţuri mai ridicate decât cele clasice, care se găsesc şi în supermarketuri. Anul 2020 a adus câteva probleme businessului TheHoneyHey şi industriei apiculturii în general, în condiţiile în care nici vremea nu a fost prielnică producţiei de miere, ducând la mortalitate ridicată în rândul albinelor şi o producţie mică de miere pură, iar pandemia a împiedicat bunul mers al relaţiilor comerciale dintre state. „Avem clienţi din Emiratele Arabe Unite sau din Canada şi Statele Unite ale Americii cărora nu le-am putut livra miere în această perioadă, deoarece, la rândul lor, businessurile furnizorilor noştri de servicii au fost afectate de pandemie.” Ciprian Farcaş şi Armando Goldman nu şi-au pierdut însă speranţa, aşa că au deschis un canal nou de vânzare către Olanda, un consumator important de miere. De la cantităţi mici, de test, cei doi fondatori ai TheHoneyHey vor să ajungă să livreze lunar cel puţin o tonă de miere doar către această ţară.

    —

    În 2020, TheHoneyHey a generat o cifră de afaceri de peste 50.000 de lei, fiind însă un an în care pandemia a restrâns foarte mult listele de cheltuieli ale tuturor, astfel că adopţia unui stup nu a fost neapărat printre priorităţi.

    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Cabana Ted’s – unitate de cazare (jud. Alba)

    Fondatori: Nicolae şi Raluca Popa

    Investiţii: 100.000 de euro

    Prezenţă: localitatea Vălişoara din judeţul Alba

    Atelier Bolero – brand de haine (Bucureşti)

    Fondatoare: Anca Balaş şi Ecaterina Nicolescu

    Investiţie iniţială: 50.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 20.000 de euro

    Prezenţă: Bucureşti, Braşov, online

    Kumon – centru de cursuri (Bucureşti)

    Fondatoare: Cristina Căpătan

    Investiţie iniţială: 10.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 300.000 de lei (peste 60.000 de euro)

    Prezenţă: Bucureşti

    Acadeea – laborator de prăjituri (Cluj-Napoca)

    Fondatoare: Anca Cheregi şi Andreea Burian

    Investiţie iniţială: 16.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 30.000 de euro

    Prezenţă: Cluj-Napoca

    Centrul Gutenberg – cursuri de limbă germană (Cluj-Napoca)

    Fondatoare: Andreea Breaz

    Cifră de afaceri în 2020: peste
    80.000 de euro

    Prezenţă: Cluj-Napoca şi online

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Afacerea rusească care vrea să cucerească Europa. Ce succes răsunător a avut cu primul magazin deschis în Germania. Cine este femeia din spatele lanţului de magazine cu peste 2000 de unităţi

    Când Mere, un lanţ rusesc de magazine hard-discount, a ales în 2019 Leipzig pentru a-şi face intrarea în Europa occidentală, vestea a făcut furori în Germania, unde piaţa este copleşită de jucători de categorie grea ca Aldi şi Lidl. O veste şi mai grozavă a fost că la doar două zile de la deschidere, magazinul s-a închis pentru că îşi epuizase toată marfa.

    Aceasta nu pentru că vânzările au fost nebuneşti, ci din cauza unor probleme de aprovizionare. De atunci, entuziasmul s-a mai estompat. Unii dintre primii veniţi nu s-au mai întors niciodată la Mere. Alţii au devenit clienţi fideli. Cu Germania cap de pod spre Vest, Mere, al gigantului rusesc de retail Torgservis, este prezent în mai multe ţări europene, printre care Serbia, Polonia – care, spun unii, ar fi rebui să fie rampa de extindere spre Occident – şi România şi are planuri mari pentru Marea Britanie. Compania s-a născut în Siberia, în 2009, în urma crizei financiare şi a căderii în sărăcie a milioane de ruşi, scrie Le Monde.

    Renumită că nu ţine seama prea mult de originea şi calitatea produselor sale, retailerul de hard-discount vizează pieţele suprasaturate occidentale. Prin alegerea Germaniei pentru debutul în Europa de Vest, Mere şi-a oferit o frumoasă cascadorie publicitară la un cost mai mic. De la început, compania a abordat reduta de decenii a Aldi şi Lidl, doi pionieri ai strategiei reducerilor mari care au devenit oarecum prea bătrâni.

    De fapt, Germania este o ţară de discounteri. Cu sloganul „Doar cele mai mici preţuri în fiecare zi” şi cu promisiunea de a fi cu 20% mai ieftin decât concurenţii săi, acest perturbator venit tocmai din Siberia a reuşit să atragă, iniţial, atenţia. Doi ani mai târziu, însă, bilanţul pare mai degrabă foarte slab. Cele câteva magazine apărute între timp în Germania, România, Polonia, Letonia şi Lituania sunt încă departe de ambiţia zecilor de spaţii de vânzare în aceste ţări până în 2025.

    Apoi, proiectele de extindere „în Franţa, în Spania, Italia, Grecia, Republica Cehă şi alte ţări ale Uniunii Europene ”, enumerate de Mere pe site-ul său oficial, par mai degrabă greu de concretizat. Să fie totul pregătit pentru o deschidere în Spania în curând, aşa cum relatează site-ul imobiliar ThinkSpain, citând un reprezentant local al Mere? Iar etichetele în franceză, văzute într-unul dintre magazinele germane ale lanţului, să fie semne ale sosirii iminente în Franţa? se întreabă Le Monde.

    Misterul învăluie intenţiile şi capacităţile financiare ale grupului rusesc Torgservis, care se ascunde în spatele noii mărci. Valentina Schneider, o octogenară din Siberia, este acţionarul majoritar. Împreună cu cei doi fii ai săi, a început prin a clădi unul dintre cei mai mari angrosişti de bere din regiunea ei. Prăbuşirea rublei, consecinţă a crizei din 2008, a dus la falimentul afacerii, însă familia Schneider a pornit din nou la drum, de data aceasta în sectorul de hard-discount. Vizând o populaţie care se zbate în nesiguranţă financiară, primul magazin a fost deschis în 2009 la Krasnoiarsk, urmat de alte peste 1.500, în Rusia, dar şi în fostele republici sovietice, sub marca Svetofor. Cu centrele de vânzare din Belarus, China şi Kazahstan, compania se apropie de 2.000 de magazine. În Rusia, Mere este printre primii zece retaileri de alimente.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL