Preţurile principalului ingredient al ciocolatei, boabele de cacao, au atins cu o lună înainte de Crăciun cel mai ridicat nivel din ultimii 45 de ani. Este efectul recoltelor întârziate ale celor mai mari exportatori, Coasta de Fildeş şi Ghana, care i-ar putea încuraja pe aceştia să reînvie un plan dat peste cap de pandemie, şi anume formarea unui cartel al exporturilor de boabe de cacao.
Cartelul, de tip OPEC dar la dimensiuni mai mici, ar avea ca scop combaterea sărăciei din rândul fermierilor africani şi îi înspăimântă pe marii producători de ciocolată, loviţi şi de alte creşteri de costuri. Însă în Coasta de Fildeş prinde contur o altă tendinţă, care poate influenţa piaţa mai lent, dar mai profund. Ivorienii vor să „decolonizeze” ciocolata.
Deşi Coasta de Fildeş aprovizionează 45% din piaţa mondială de cacao, această ţară are doar 24 de producători de ciocolată, scrie Le Monde. Printre aceştia se numără şi Alain Kablan Porquet, care vrea să pună bazele unei noi ere de influenţă şi putere pentru statele producătoare de boabe de cacao.
În interiorul Bushman Café din Abidjan miroase întotdeauna a cacao, dar într-o zi aroma era deosebit de puternică. Venea dintr-o sală mică de şedinţe de la primul etaj al cafenelei. Câteva cipsuri de ciocolată neagră ca smoala erau aşezate pe tăvi pentru a fi oferite spre degustare celor zece oaspeţi privilegiaţi care au fost invitaţi de Alain Kablan Porquet, proprietarul unităţii şi artizanul ciocolatier care conduce cooperativa Cocoaïan.
Coasta de Fildeş este furnizorul pentru 45% din piaţa mondială de cacao, dar jumătate dintre boabe sunt exportate sub formă de materie primă, iar restul sub formă de produse semiprocesate. Există doar 24 de producători de ciocolată în Coasta de Fildeş, jumătate din numărul pe care-l are Ghana.
Trebuie grijă. Dintr-un cips de ciocolată cu 92% concentraţie de cacao nu se muşcă aşa cum s-ar face dintr-un baton de ciocolată industrială. „Se pune ciocolata în gură şi se sparge foarte uşor pentru a elibera aromele”, spune Kristen Hard, un ciocolatier american câştigător al mai multor premii şi CEO al boutique-ului de lux Cacao Atlanta. „Apoi lasă-l să se topeasca pe limbă. În acelaşi timp poţi inspira pentru a absorbi pe deplin aromele.” Cu o solemnitate asemănătoare unei degustări de vinuri, invitaţii au degustat unul după altul soiuri de ciocolată ghaneză şi ivoriană de la FairAfric şi Cocoaïan, al căror conţinut de cacao se ridică la 75-92%.
Aceste mici discuri, cu aromele lor delicate de flori sau fructe, sunt primele mostre ale unei ambiţii mai mari: transformarea unei naţiuni producătoare de boabe de cacao într-o naţiune producătoare de ciocolată. Paradoxul este binecunoscut: Coasta de Fildeş este furnizorul pentru 45% din piaţa mondială de cacao, dar jumătate dintre boabe sunt exportate sub formă de materie primă, iar restul sub formă de produse semiprocesate.
Există doar 24 de producători de ciocolată în Coasta de Fildeş, jumătate din numărul pe care-l are Ghana. Pentru a extinde piaţa – Porquet îşi propune să sporească acest număr de zece ori în următorii câţiva ani – el a reunit jucători ghanezi şi ivorieni din industria boabelor de cacao în perioada 2-4 noiembrie, exact când Salon du Chocolat se încheia la Paris. Scopul imediat a fost crearea unei noi competiţii a ciocolatei care să scoată în evidenţă produsele africane, World Chocolate Initiative Competition, programată să aibă loc pentru prima dată la jumătatea anului viitor.
În cele din urmă, se urmăreşte lansarea unei dezbateri asupra standardelor producţiei de ciocolată stabilite de pieţele europene şi crearea unei noi ere a producţiei de boabe de cacao în care puterea să revină ţărilor producătoare. Aceasta vine într-un moment în care preţul aurului brun a doborât noi recorduri la bursele din Londra şi New York din cauza recoltelor slabe din acest sezon, care s-ar putea dovedi a fi cu aproape 30% mai mici decât cele de anul trecut.
Fermierii sortează pământul şi obiectele străine din boabele de cacao pe o plantaţie în timpul procesului de uscare a boabelor.
„Ciocolata nu este un produs de consum”, a tunat Gauz’ de pe canapeaua joasă, rezervată vorbitorilor invitaţi la Bushman Café. „Este gând pur, intelect pur! Este cultură!” În faţa unui public restrâns de jurnalişti, industriaşi şi cercetători, scriitorul activist ivorian, autor al cărţii Cocoaïans (Naşterea unei naţiuni de ciocolată, 2022, în care Gauz’ spune istoria politică a boabelor de cacao), a adăugat el îmbufnat: „Arborele de cacao nu este o plantă autohtonă. Ne-a fost impusă de un capriciu burghez european. Cacaua este o chestiune de gândire civilizaţională, locul unei confruntări între fermierii africani, care produc această materie primă în timp ce îşi distrug ecosistemul, şi hiperburghezia, care a inventat gustul ciocolatei şi l-a impus prin violenţă”.
Cele 2,4 milioane de tone de boabe cacao care părăsesc plantaţiile Coastei de Fildeş în fiecare an sunt descrise de Gauz’ drept „2,4 tone de nenorocire!” „Prima crimă pe care am comis-o – una colectivă – a fost de a fi perpetuat sistemul economic colonial. Cafea, cacao, cauciuc, ulei de palmier… nu se produce nimic nou aici! Aceasta este ideea care trebuie readusă în miezul dezbaterii. Trebuie să regândim o relaţie de clasă, o relaţie de dominaţie.”
Pentru a inversa această relaţie, Porquet pledează pentru „nonnomadizarea alimentelor”. Între două workshopuri, s-a instalat într-un colţ al Bushman Café, pe un fotoliu Ludovic al XV-lea despre care se spune că i-ar fi aparţinut fostului preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing. „Ne dorim ca totul să fie făcut local”, a explicat el, „cum ar fi vinul sau produsele de haute couture. Ne putem îndepărta de rolul de furnizor de materii prime şi putem comercializa un produs finit de înaltă calitate, atât pentru piaţa locală, cât şi pentru export”.
Asta pentru că el este convins că alcalinizarea pudrei de cacao (proces prin care este redusă aciditatea naturală a acestei materii prime, îmbunătăţindu-i-se gustul altfel amar) practicată sistematic de producătorii de ciocolată „ucide” cacaua. „Carbonatul de potasiu are rolul de a uniformiza gustul. Îndepărtează amărăciunea, astringenţa şi aciditatea. Dar dacă este nevoie de asta, este pentru că de la început a existat o problemă cu fermentaţia!” Intenţia lui este să cumpere păstăi de cacao proaspăt recoltate direct de la fermierii din Coasta de Fildeş pentru a face singur operaţiunile de decojire, fermentare şi uscare. Producătorul de boabe de cacao economiseşte timp şi bani, iar producătorul de ciocolată păstrează controlul asupra materiei prime de la bun început. Cu alte cuvinte, compania Cocoaïan ar fi capabilă să producă „cacao fină” din păstăi Forastero, soiul cultivat în Africa de Vest.
Producătorul de ciocolată ivorian foloseşte o metodă de fermentaţie inventată de consultantul olandez Albertus Eskes, fost cercetător la Centre de Coopération Internationale en Recherche Agronomique pour le Développement (CIRAD, Centrul Internaţional de Cooperare pentru Cercetare Agronomică), care, după cum chiar el recunoaşte, este „căsătorit de 53 de ani cu tot ce înseamnă cacao”.
Producătorul de ciocolată ivorian foloseşte o metodă de fermentaţie inventată de consultantul olandez Albertus Eskes, fost cercetător la Centre de Coopération Internationale en Recherche Agronomique pour le Développement (CIRAD, Centrul Internaţional de Cooperare pentru Cercetare Agronomică), care, după cum chiar el recunoaşte, este „căsătorit de 53 de ani cu tot ce înseamnă cacao”. Tehnica sa, „Anima”, dezvoltată în Brazilia din 2015 până în 2019 şi aplicată recent de unii producători, inclusive de Cocoaïan, elimină amăreala şi astringenţa boabelor fără alcalinizare artificială, dar cu eficacitate garantată la orice soi de cacao. Este o metodă simplă şi ieftină”, a confirmat Eskes. “Poate fi aplicată de orice fermier, oriunde în lume, fără adăugarea de drojdii cultivate în laborator, pur şi simplu cu lăzi cu fructe”.
Departe de a dori să-şi protejeze secretul, Porquet şi Eskes au invitat reprezentanţii guvernului ca să-i convingă să implementeze metoda la scară largă. Dincolo de competiţie, se urmăreşte stabilirea certificării naţionale pentru producţia de cacao, pe baza implementării metodei de fermentaţie Anima. Consiliul Café-Cacao (CCC, Consiliul Cafea-Cacao) a fost prezent în prima zi pentru discuţii cu uşile închise, iar CNRA în zilele următoare.
Un crescător de cacao entuziast şi coordonator al cercetării CNRA, Mathias Tahi, intenţionează să se întâlnească cu CCC pentru a-şi împărtăşi observaţiile şi, probabil, pentru a lansa un parteneriat public-privat la nivel naţional. „Lumea trebuie să ştie despre marea capacitate a Coastei de Fildeş de a produce cacao de calitate”, a spus el. „Pentru noi, este o piaţă de nişă care se deschide, cu valoare adăugată mult mai mare pentru întreaga industrie”. Certificarea implică şi o mică revoluţie: transparenţa totală a preţurilor. Fermierii vor şti preţul la care se vinde ciocolata produsă din boabele lor”.
Guvernul ivorian şi cel ghanez au încercat să-i ajute pe fermieri să-şi protejeze veniturile cerând în 2019 o suprataxă de 400 de dolari pe tona de boabe de cacao de la cumpărători. Făcând acest lucru, au creat un cartel şi au intrat în război cu marii traderi de materii prime, care au căutat căi de ocolire a plăţilor suplimentare. Bătălia voinţelor a paralizat un sector şi aşa blocat de pandemia de COVID-19, când marii cumpărători au făcut presiuni pentru primirea de discounturi pentru a fluidiza piaţa. Coasta de Fildeş şi Ghana au fost astfel încurajate să tranzacţioneze boabele de cacao pe cont propriu. Împreună, cele două ţări controlează 60% din producţia mondială de boabe de cacao. Iniţiativa de a majora preţurile a fost oprită de pandemie, arată The Economist, iar acum Coasta de Fildeş şi Ghana încearcă să recupereze terenul pierdut.
Guvernul ivorian şi cel ghanez au încercat să-i ajute pe fermieri să-şi protejeze veniturile cerând în 2019 o suprataxă de 400 de dolari pe tona de boabe de cacao de la cumpărători. Făcând acest lucru, au creat un cartel şi au intrat în război cu marii traderi de materii prime, care au căutat căi de ocolire a plăţilor suplimentare.
Simbolul Ambalaj cu Garanţie se va regăsi pe produsele parte din SGR, care vor ajunge treptat pe rafturile magazinelor, într-o perioadă de câteva luni, în funcţie de stocurile de produse în ambalaje non-SGR existente în piaţă. „Recomandăm tututor românilor să caute cu atenţie marcajul Ambalaj cu Garanţie pentru că doar acestea vor fi acceptate în punctele de returnare SGR. Restul de ambalaje, non SGR, nu vor fi acceptate în punctele de returnare, nefiind marcate cu logo-ul ce atestă că sunt purtătoare de garanţie”, declară reprezentanţii RetuRO, care administrează în România Sistemul Garanţie-Returnare. Ambalajele non-SGR vor putea fi returnate, în continuare, prin metoda de colectare selectivă clasică, utilizată şi până acum pentru recuperarea ambalajelor de toate tipurile, în punctele de colectare tradiţionale. Etichetarea şi introducerea noilor stocuri de ambalaje SGR pe piaţă va fi un proces treptat, pentru că anul 2024 va include o perioadă de tranziţie pentru stocurile existente.
Calea bătătorită. Întrebată dacă a simţit sau nu presiunea de a duce mai departe businessul părinţilor, Ana Maria Mircea ne-a împărtăşit că a simţit, într-adevăr, responsabilitatea de a continuă tradiţia familiei, dar în timp a transformat-o într-o oportunitate de a implementa propria viziune între inovaţie şi tradiţie pentru a crea un brand tânăr, dar puternic, şi mai ales, 100% românesc. „Toate provocările alături de familia mea mi-au oferit şansa de a dezvolta propriile mele abilităţi într-un mediu antreprenorial real şi provocator, validând astfel propria mea identitate.” Potrivit ei, rolul său în afacerile familiei a fost unul de evoluţie şi transformare, „îndreptându-mă spre o perspectivă antreprenorială mai profundă şi sustenabilă, cu un accent pe dezvoltarea afacerilor scalabile, inovatoare, cât şi către venit pasiv şi investiţii”.
Cât despre lecţiile învăţate în familia de antreprenori în care a crescut, cea mai importantă susţine că a fost aceea de a avea încredere în propria viziune de afaceri dar şi de viaţă, atunci când cei din jurul său nu au putut să-i acorde credit. „Adaptabilitatea, rezilienţa şi munca constantă implementând educaţia acumulată mi-au adus rezultate în timp.” Antreprenoarea consideră că succesul din afaceri are nevoie de un stil de viaţă sănătos şi un echilibru în viaţa de familie pentru a te putea bucura de recompensele generate. „Este foarte important să ne cunoaştem viziunea vieţii pe termen lung, bazată pe valori solide, firul roşu personal, astfel încât să nu confundăm afacerea sau afacerile, cu scopul vieţii noastre, ci să reprezinte doar una din căile prin care ajungem la el.”
Pornirea restaurantului a fost inspirată astfel de dorinţa de a oferi o experienţă culinară autentică şi de calitate, reflectând bogăţia culturii şi tradiţiilor româneşti. „Am avut viziunea de a rafina un preparat pornit de la produsul tradiţional atestat, o experienţă similară celor de stele Michelin, care să aibă la bază AND gastronomic al ţării. Misiunea mea în acest business este să ridic produsul românesc acolo unde îi este locul, la rang de artă culinară. Cred cu tărie că România şi noi, românii, merităm şi putem.”
În schimb, oaspeţii restaurantului Dacia Romanian Dining sunt antreprenori, familii, iubitori de cultură, dar şi turistul român, străin, atât în tranzit cât şi în căutare de experienţe grastronomice locale unice. „Clienţii restaurantului Dacia Romanian Dining aşteaptă nu doar mâncare de calitate, ci şi servicii excepţionale, un mediu plăcut şi o experienţă de brand completă, cu care i-am obişnuit, o conexiune cu tradiţiile româneşti, prezentate într-o manieră modernă şi inovatoare.” De curând povesteşte că a lansat şi franciza Bizz Club Buzău, comunitatea oamenilor de succes din oraş, fondată de Călin Iepure şi Laszlo Fodor. „Împreună am pus bazele unui club de business bazat pe networking, sprijin reciproc şi educaţie acasă la noi.”
Ana Maria Mircea mai spune că, deşi există o cerere în creştere şi pentru opţiuni vegetariene/vegane, produsele tradiţionale din carne rămân populare. „Ne adaptăm oferind opţiuni variate pentru toate gusturile. Am dezvoltat, de exemplu, un meniu separat special pentru femei, cu mai puţine calorii, cu produse din peşte, de la burgeri la cârnaţi din peşte. Oferim clientelor noastre şi un test pentru a descoperi ce tip de tipologie au cât şi recomandările specifice ştiinţei indiene ayurvedice pentru fiecare tipologie aparate. Am adus această cunoaştere din Bali, după mentorarea de care eu însămi am avut parte.”
Pentru a „pune pe roate” SGR, sistemul informatic este firul roşu care leagă toate verigile lanţului ce include deopotrivă consumatori, producători, distribuitori, importatori, operatori din industria Horeca şi comercianţi. Acesta trebuie nu numai să susţină informaţiile primite de la aproape 80.000 de operatori economici, dar şi să coreleze date de identificare, stoc, returnare, colectare pentru aproape 7 miliarde de ambalaje.
Pe de altă parte, tot el dă asigurări că RetuRO a fost capabilă să depăşească obstacolele şi să îndeplinească termenele strânse, depăşind aşteptările pentru un astfel de proiect complex. De exemplu, durata tipică a unei licitaţii pentru o soluţie IT este de cel puţin trei luni, dar RetuRO a reuşit să pregătească în doar trei săptămâni un proces global. „Implementarea versiunii de bază a sistemului în 3 luni este, de asemenea, remarcabilă, în timp ce majoritatea estimărilor arătau că ar putea dura 1 an sau chiar 1 an şi jumătate”, mai spune directorul IT al RetuRO SGR. Compania a finalizat dezvoltarea arhitecturii IT şi, după o căutare la nivel mondial, a găsit partenerul IT optim pentru implementarea sistemului – compania Sensoneo, care va juca un rol crucial în succesul SGR din România, datorită soluţiile ingenioase de gestionare a deşeurilor, ce vor contribui în mod semnificativ la eficienţa şi eficacitatea operaţiunilor acestui proiect.
Despre indicii cu care îşi măsoară succesul şi evoluţia în carieră, executiva spune că, dincolo de cei de business – profitabilitate etc. – pentru ea contează perspectiva coechipierilor. „M-am bucurat când mi-au spus că au ajuns să lucreze mai mult împreună decât o faceau înainte, să fie mai conectaţi şi să înţeleagă mai bine perspectivele celorlalţi colegi, ori când aud că oamenii au reuşit şi ajung să fie promovaţi, au ajuns să iau roluri noi pentru că au avut rezultate, şi au avut rezultate pentru că li s-a dat încredere. Mai sunt oameni care de-a lungul vieţii au venit la mine şi mi-au spus: uite, mulţumesc pentru încrederea pe care mi-ai acordat-o, sau mulţumesc pentru că la un moment dat nu ai fost de acord cu ce am vrut, pentru că asta m-a pus într-o situaţie de a învăţa şi de a căuta să abordez situaţia diferit, şi atunci s-a produs o schimbare şi o îmbunătăţire în carieră.” În ceea ce priveşte cele mai valoroase lecţii pe care le-a învăţat de-a lungul timpului, Irina Pencea susţine că prima dintre ele a fost să lupte până la capăt pentru lucrurile în care crede, chiar dacă ele nu vin cu uşurinţă. „Şi asta, uneori, necesită ani de zile. Uneori ai nevoie de mult timp, iar antreprenoriatul m-a învăţat asta, de exemplu. Antreprenoriatul m-a învăţat că nu există sfârşit. E un citat din Churchill care pe mine m-a motivat foarte mult: Nici succesul nu e permanent, dar nici eşecul nu este permanent.” Astfel, adaugă ea, ce contează este să continui şi să mergi înainte, iar în momentul în care ai această perseverenţă, ai o viziune clară despre ce vrei să faci şi nu renunţi, şi ai energia pe care o pui în spate, lucrurile vor ieşi bine mai târziu. La capitolul mentori, executiva spune că oamenii care au inspirat-o nu au fost neapărat oameni care ştiau mult mai multe despre business decât ea, ci oameni cu care a lucrat, oameni care erau la început de drum, chiar şi colegi aflaţi în practică. „Eu ce caut, în general, la oamenii din jurul meu este cât de mult pot complete perspectiva pe care o am eu. Cred că asta este cel mai important lucru, să te ajute oamenii de lângă tine să vezi perspectivele pe care nu le poţi vedea tu, direct, în aceste unghiuri moarte pe care le ai.” În plus, spune că îi place când sunt în jurul său oameni care o contrazic, deoarece îi oferă aceste noi perspective şi o ajută să ia decizii mai bune, când vede că s-au luat calcul toate lucrurile, nu neapărat cele pe care le-a intuit ea din primă. „Iar pentru un lider, această extindere a viziunii, a perspectivei este critică pentru a putea lua decizii.”
Motivaţie: 