BusinessMagazin

Category: Comerț

Analize detaliate din domeniul comerțului – analize de preț, afaceri de success și multe alte lucruri interesante

  • De ce a deschis Zara magazin la Unirea

    Mai multi muncitori portughezi si spanioli lucrau de zor miercurea trecuta in locul unde pana nu de mult fusese magazinul Media Galaxy din centrul comercial Unirea din Bucuresti. A doua zi era dezvelita intrarea in noul magazin Zara de la parterul cladirii, spatiu care a trecut in ultimele doua luni printr-o remodelare radicala, dupa investitii de zece milioane de euro. Cei doi angajati ai personalului de paza aflati in fata intrarii au oprit in decurs de un sfert de ora peste 50 de persoane care au dorit sa intre, noul magazin si anuntul de deschidere pentru ziua urmatoare atragand interesul trecatorilor.

    Conducerea locala a grupului spaniol Inditex, proprietarul Zara, n-a dorit sa faca nicio declaratie oficiala. “Atat ei, cat si alte retele internationale au fost interesate de inchirierea sau chiar de achizitia mai multor spatii stradale din Capitala, dar tranzactiile nu s-au incheiat din cauza neintelegerilor privind preturile. Negocierile pentru spatiul de la Unirea au durat putin, circa doua luni si jumatate”, afirma Ilan Laufer, general manager si actionar principal al Retail Group, agentul care a intermediat inchirierea pe o perioada de 20 de ani a noului spatiu. Deschiderea celor doua magazine Inditex – caci spatiul de la parterul centrului comercial va gazdui a saptea unitate Zara (1.350 metri patrati suprafata de vanzare, cea mai mare detinuta de grup in tara) si a doua Zara Home (350 mp) – prezinta importanta tocmai prin prisma faptului ca este vorba de prima plasare stradala pentru un retailer international de fashion, chiar daca spatiul este parte a unui centru comercial. “Are toate sansele sa devina stindardul retelei din Romania; are si avantajul unui trafic generat de un centru comercial si este si in vazul tuturor, la strada”, spune Georgiana Andrei, senior retail broker la Colliers International.

    Spatiile stradale au fost pana in prezent mai ales preferate de retelele autohtone de imbracaminte, incaltaminte si accesorii, in special in orasele din provincie, dar si de brandurile premium si de lux, care au preferat artere de genul Caii Victoriei. Mult mai vanate au fost centrele comerciale, atat de catre numele locale, cat si de comerciantii internationali, argumentele fiind in primul rand de ordin financiar: chiriile pentru spatiile din mall-uri sunt in general de 10-15 euro/mp/luna pentru un magazin de fashion de tip ancora, care atrage trafic, in timp ce spatiile stradale din zonele centrale ale Capitalei se inchiriau in momentul de varf al pietei si cu un tarif lunar de 120-130 euro/mp. Chiar si cu scaderea chiriilor din ultimele luni, estimata undeva la 30-50%, spatiile stradale clasice prezinta interes in continuare mai ales pentru banci, farmacii sau comercianti care tintesc un public cu venituri peste medie.

    “Chiria pentru spatiul de la parterul Unirea este cat cea dintr-un mall”, spune Laufer. Aceasta ar putea duce la o chirie anuala de circa un milion de euro pentru proprietarul Zara, avand in vedere ca suprafata totala inchiriata este de 6.000 de metri patrati; grupul spaniol isi va stabili aici si birourile locale si va avea si un spatiu logistic. Potrivit unor estimari din piata, chiria pe care Altex a platit-o timp de doi ani si jumatate pentru spatiul unde a functionat cel mai mare si mai reprezentativ magazin Media Galaxy se ridica la aproximativ 0,8 milioane de euro pe an. Scaderea cu circa 40% a pietei de electrocasnice si produse IT&C a determinat insa comerciantul autohton sa cedeze spatiul. “Pentru a fi profitabil, un magazin de electro-IT ar trebui sa plateasca o chirie care sa fie de maxim 6% din vanzari. In cazul unui retailer de fashion, chiria ar trebui sa reprezinte 10-15% din vanzari”, estimeaza consultantul Colliers. Rezulta de aici o posibila estimare de vanzari pentru noile magazine ale grupului spaniol nu mai mica de zece milioane de euro.

    Inditex a ajuns astfel la 27 de magazine in Romania, sub sapte branduri. Pentru acest an sunt programate inca doua deschideri Zara in Bucuresti, in AFI Palace Cotroceni Mega Mall si in Bucuresti Mall, centrele comerciale fiind de altfel aproape singura optiune disponibila pentru comerciantii de profil. Iar criza imobiliara afecteaza si planurile unor retaileri internationali, care s-ar extinde mai rapid daca proiectele comerciale ar fi terminate fara intarzieri, dupa cum declara recent Norbert Scheele, general manager al C&A in Austria si sudestul Europei. C&A a deschis de altfel in mai putin de doua luni primele sale doua magazine din Romania si are planificate alte doua inaugurari in Bucuresti pana la sfarsitul anului. Olandezii de la C&A si-au propus de altfel cate opt inaugurari anuale, numai ca aceasta va depinde de evolutia segmentului comercial al pietei imobiliare.

    Si ceilalti retaileri internationali, precum New Yorker, LPP, Takko sau Deichmann, au in continuare in vedere extinderea, chiar daca planurile initiale au fost in unele cazuri refacute din pricina noului context economic. In ceea ce priveste decizia Inditex, consultantii considera ca este putin probabil, cel putin pe termen scurt, ca aceasta sa “coboare in strada” competitia dintre retelele internationale de fashion. Pe langa considerentele financiare, spatiile stradale existente au in general suprafete prea mici, iar clima Romaniei, cu veri toride si ierni reci, a determinat retailerii de-a lungul timpul sa prefere mall-urile, dupa cum remarca Georgiana Andrei. Lipsa unei infrastructuri adecvate unei zone cu comert intens – de la artere pietonale la parcari de dimensiuni mari in zonele centrale – a fost si va ramane un factor care concentreaza interesul comerciantilor in jurul centrelor comerciale. De-a lungul timpului, toate sperantele vocilor din industrie s-au indreptat in cazul Bucurestiului inspre autoritati, care ar trebui intr-un final sa reabiliteze Lipscaniul, zona considerata cu potentialul cel mai mare de a deveni o artera comerciala clasica, la fel ca in alte capitale europene. Sperantele trebuie ancorate insa in realitate, comenteaza Ilan Laufer. “Suntem la ani lumina de acest moment”, sustine el, sugerand ca tot mall-urile vor lua si de-acum inainte crema marelui comert.

  • A cincea afacere din proiectul Turabo

    Martea trecuta, Tudor Dragomir Niculescu si-a facut o cafea tare si s-a asezat in fata televizorului pentru a urmari un meci foarte important. Se transmitea de la Galati al doilea meci din calificari al echipei de baschet Steaua Turabo Bucuresti, echipa cu care omul de afaceri a decis sa isi asocieze numele la inceputul acestui an. Niculescu a facut baschet de performanta timp de 14 ani si a renuntat la sport pentru a se dedica antreprenoriatului si pentru a inaugura lantul de cafenele Turabo in 2002.

    Decizia de a investi in baschet a venit cand proaspat reinfiintata echipa de baschet Steaua Bucuresti era pe punctul de a fi din nou dizolvata in lipsa unui sponsor. Niculescu tine sa sublinieze ca nu a cumparat echipa, ci ca a semnat un contract de asociere si sponsorizare pentru trei ani, prin care a virat pana acum 150.000 de euro. Scopul este ca in acest an echipa sa intre deja in divizia A, iar, daca asta se va intampla, in sezonul viitor (2009-2010) Niculescu ar trebui sa investeasca peste un milion de euro. Planurile pe termen mediu sunt insa mult mai mari: “Pentru 2010-2011, vreau sa ma implic alaturi de Steaua in infiintarea unei Academii de Baschet, sper ca Steaua Turabo sa ajunga in liga europeana si nu neg ca numele echipei va face din aceasta investitie un business profitabil”.

    Investitia in baschet a fost ceva neplanificat, admite omul de afaceri. Singura “deviere” de la domeniul horeca programata pentru acest an era productia si anume fabrica de cafea Turabo, prin care Niculescu doreste sa isi creeze propriul brand de cafea.

    Planul pentru o fabrica de cafea era mai vechi, dar Niculescu nu l-a vazut niciodata atat de realizabil ca anul trecut, cand a reusit sa obtina si o finantare europeana care ar putea acoperi peste jumatate din investitie. “Fabrica nu ar trebui sa coste mai mult de un milion de euro”, spune proprietarul Turabo, uitandu-se ganditor pe tapetul cafenelei din Episcopiei. Se intrerupe gandindu-se la faptul ca aceasta cafenea va fi inchisa de a doua zi pentru renovare; este prima cafenea Turabo deschisa si Niculescu isi aminteste ca, de fapt, toate planurile sale de afaceri s-au legat cumva de aceasta cafenea. “Initial, standardul cafenelelor Turabo, pe care l-am construit aici, era situat pe segmentul superior al pietei; odata cu extinderea lantului, ne-am dat seama ca este irealist sa ai 50 de cafenele sau mai multe pe segmentul superior al pietei in Romania”, explica Niculescu de ce cafenelele Turabo au migrat treptat catre standardul mediu – superior al pietei.

    Pasul a avut loc de fapt in urma cu mai putin de doi ani, cand proprietarul Turabo a facut un salt de la 15 la 24 de cafenele prin achizitia unui lant (Dark Café) care se dezvolta in supermarketurile Real. Fostii proprietari ai Dark Café (doi tineri din Timisoara care au incasat de la Niculescu 500.000 de euro pentru cele noua cafenele) aveau o intelegere cu lantul nemtesc pentru a deschide cate o cafenea in fiecare galerie comerciala Real. Niculescu a preluat planurile lor, dar a continuat sa deschida si cafenele stradale si nu numai, ajungand la sfarsitul lui 2008 la 39.

    La inceputul lunii mai a acestui an, numarul cafenelelor ajunsese deja la 43 – printre acestea se numara si deschiderea din ianuarie a cafenelei din aeroportul din Timisoara, o nisa pe care Niculescu o urmarea demult. “Din pacate, aeroporturile din Bucuresti sunt <inchise> din acest punct de vedere, de aceea singurele aeroporturi din tara care renteaza din punctul de vedere al traficului sunt Timisoara si Clujul (cele doua aeroporturi au avut anul trecut cate aproximativ 800.000 pasageri – n.red.)”, spune Niculescu. Dupa Timisoara, urmeaza in mai doua deschideri: inca o cafenea pe bulevardul Decebal din Bucuresti si a doua pe aeroportul din Cluj. Acestea doua sunt, dupa cum spune Niculescu, contracte semnate si intr-un stadiu avansat de amenajare. Celelalte cinci cafenele programate pentru acest an vor fi deschise in functie de spatiile pe care le va gasi omul de afaceri. “De cand am inceput afacerea cu cafenele, 2009 este cel mai bun an pentru deschideri – chiriile au scazut, in functie de locatie, cu pana la 50%, costul cu amenajarile s-a redus cu pana la 15%, iar linia de credit pe care am deschis-o la BRD imi va permite sa deschid chiar daca rulajul nu va fi extraordinar in acest an.”

    Niculescu a observat de la incepu tul anului o oarecare schimbare a comportamentului consumatorilor, care vin in numar la fel de mare la cafenele, dar consuma mai putin: “A scazut valoarea bonului per client: anul trecut pe vremea asta, o persoana consuma cam trei-patru produse, acum consuma cam doua”. Cu toate acestea, Niculescu spune ca anul acesta va aparea un salt al cifrei de afaceri, in special din cresterea numarului de cafenele. “Eu sper totusi sa vina si o crestere din volumele vandute, dar nu pot sti in acest moment; ce stiu si imi pare foarte rau ca stiu este ca in acest an nu ma mai pot baza pe evenimente corporate, care reprezentau un segment important mai ales la Ballroom (Turabo Grand Ballroom este un complex de sali de evenimente care a avut anul trecut afaceri de 3 milioane de euro – n.red.)”, spune Niculescu. Astfel ca tot de la cafenele ar trebui sa vina majoritatea veniturilor si acum omul de afaceri se felicita pentru pozitionarea pe segmentul mediu a cafenelelor Turabo.

    Migrarea catre segmentul mediu si tinta de peste 50 de cafenele deschise i-a si permis lui Niculescu sa se gandeasca la o fabrica proprie de cafea: “Aceasta fabrica are ca scop initial furnizarea de cafea premium pentru cafenelele Turabo, dar nu numai”. Daca totul va merge conform planului, Niculescu ar trebui sa termine constructia fabricii in aceasta toamna, iar din prima zi a lui 2010 sa poata servi in cafenelele Turabo propria cafea. Vor mai trece doua-trei luni pana cand cafeaua Turabo va ajunge si in alte cafenele. De fapt, se corecteaza repede Niculescu, cafenelele din lanturile concurente nu sunt neaparat vizate ca si clienti pentru cafeaua Turabo: “Cred ca principalii nosti clienti vor fi hotelurile, restaurantele si cafenelele care nu fac parte dintr-un lant – pentru care servirea cafelei Turabo va aduce un plus de imagine”.

    Lista de clienti va trebui sa fie destul de lunga, dat fiind ca locatiile Turabo ar putea atrage pana la 10-15% din capacitatea prognozata a fabricii (cafenelele Turabo au consumat anul trecut 15-20 de tone de cafea, iar fabrica ar urma sa aiba o capacitate de 200 de tone). Vanzarea de cafea premium pentru horeca a devenit de anul trecut o tinta si pentru Strauss Romania (fosta Elite, a carei fabrica are o capacitate de 2.000 de tone pe an), care a investit intr-o linie de productie pentru acest segment si a deschis si prima cafenea Doncafé in Dorobanti anul trecut. Concurenta se ascute pentru Turabo si din punctul de vedere al numarului de lanturi de cafenele concurente: oameni de afaceri precum Octavian Radu cu Cup & Cino, Marius Ghenea cu Testa Rossa, Gabriel Popoviciu cu Centro, dar si alte francize precum Pascucci, Gloria Jean’s si Starbucks vizeaza consolidarea pe toate segmentele de piata. De aceea, Niculescu se si grabeste: “Trebuie sa am un avantaj din faptul ca am fost primul”.

  • Vin vechi, gust nou

    “Cine iubeste masinile trebuie sa fi auzit de Bentley sau de Rolls-Royce; asa si cu vinurile – cui ii place vinul sigur macar a auzit si de Davino”, spune Dan Balaban, actionarul majoritar al producatorului de vin cu acelasi nume. Intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, Balaban, un om de afaceri de altfel discret, care nu vrea sa fie fotografiat, povesteste despre inceputurile businessului pe care l-a fondat in urma cu 17 ani impreuna cu asociatul sau Bogdan Costachescu (de profesie oenolog si posesor a 10% din afacerea Davino).

    Catalin Paduraru, critic de vin si unul dintre actionarii retailerului Vinexpert, spune ca “Davino are evolutia cea mai spectaculoasa” dintre toate vinurile noi lansate in ultimii ani pe piata (respectiv din anul 2000 incoace). Davino, un brand relativ recent pe piata dominata de marci de traditie ca Murfatlar, Cotnari sau Jidvei, este un vin originar din podgoria Dealu Mare (Prahova), prezent mai ales in segmentul HoReCa (hoteluri, restaurante si catering), care se defineste ca fiind “exclusivist, prin calitatea limitata produsa, de maxim 200.000 de butelii pe an”. O pozitionare “care se cere pe o piata cu o concurenta la sange”, dupa cum spune Stefan Liute, partener al agentiei de branding Grapefruit. Liute considera ca “brandurile de bauturi care vor sa se evidentieze trebuie sa aiba curajul sa nu placa tuturor, sa nu fie de toate pentru toti”.

    Vinurile pozitionate pe segmentul superior al pietei ocupa un segment important din brandurile de vin lansate in ultimii ani. Este vorba atat despre vinurile lansate de marile podgorii (Murfatlar – Rai Grand Reserve, Arezan; Cotnari – Chateau; Jidvei – Perla), dar si despre cele lansate de producatorii noi, odata cu primele recolte din cele mai tinere podgorii din Romania. “Aproximativ 5% din vanzarile de vin de anul trecut au venit din vanzarea unor vinuri noi – fie ca a fost vorba de redenumirea unui vin cunoscut deja pe piata, fie ca a fost vorba despre un vin la care s-a lucrat in ultimii ani”, spune directorul Patronatului Viei si al Vinului. In aceasta logica, brandurile noi de vin ar fi adus anul trecut vanzari de aproximativ 25 de milioane de euro (dintr-o piata estimata la 500 de milioane de euro), cea mai mare parte a acestor venituri venind din asezarea unui vin “pe raftul potrivit”.

    Cosmin Popescu, directorul general al producatorului Murfatlar, spune ca vinurile noi au adus o parte importanta din cresterea afacerilor in 2008 (cu aproape 10%, pana la 52 de milioane de euro): “Piata vinului tinde sa se maturizeze, iar producatorii au inceput sa dezvolte strategii de comunicare cat mai eficiente. Daca marketingul ar fi luat mai in serios de producatorii de vin, piata ar fi cu siguranta mult mai mare azi”.

    Cresterea pietei vinurilor prin marketing este exact sansa in plus pe care o au vinurile noi, spune Balaban, care se declara un pasionat al brandingului. Dupa o serie de cursuri si traininguri de profil in Statele Unite ale Americii, Balaban s-a gandit la o rebranduire a vinului Davino impreuna cu freelancerul George Moisescu, o miscare ce le-a adus un raspuns pozitiv dinspre piata: “Consumatorii au fost foarte incantati de noua eticheta, pentru ca cea veche era prea comerciala pentru vinul exclusivist pe care il vindem noi”, spune Balaban.

    Davino a inceput sa isi respecte pozitia de vin exclusivist abia in 2006, la mai bine de 14 ani de cand Dan Balaban a intrat in afaceri. “In 1992, am pornit o afacere cu import si distributie de vinuri, dar intotdeauna mi-am dorit sa fac productie”, spune Balaban, care a iesit pe piata cu prima sticla de vin Davino in 2000. De atunci si pana acum, brandul (care este o combinatie intre “Dan” – prenumele lui Balaban – si “vin”) a devenit bine cunoscut, mai ales printre cunoscatori.

    Davino a fost inca de la inceput pozitionat ca un brand de vin scump – in opinia lui Balaban, asta inseamna un vin al carui pret de producator sa fie de 23 de euro, iar intr-un restaurant de top sa ajunga sa coste 100 de euro. Abia in 2006 Balaban a decis iesirea lui Davino din circuitul retailului obisnuit si comercializarea lui doar prin canalul HoReCa (hoteluri, restaurante si catering). “Imi doream sa vand, dar nu in orice conditii”, explica proprietarul Davino, care are acum o capacitate de productie de 50 de vagoane pe an (un vagon inseamna 10.000 de litri), dar deocamdata produce maxim 33 de vagoane. “In marile magazine era o adevarata bataie de joc cu taxele la raft si cu recuperarea creantelor, plus ca nu cred ca un consumator fidel de Davino isi face cumparaturile de la hipermarket”, adauga Balaban , care a atins in 2008 afaceri de 1,5 milioane de euro si care nu estimeaza crestere pentru 2009, ci mentinerea la acelasi nivel al afacerilor. De altfel, pe Balaban nici nu il mai intereseaza extinderea afacerii: vrea sa lucreze in continuare cu aceste volume pentru Davino si a cumparat doua conace langa vie, pentru ca i se pare o zona frumoasa pentru agroturism.

    Catalin Paduraru, actionar al retailerului de vin Vinexpert, spune ca monetizarea unui brand de vin inseamna sa poti vinde o sticla de vin in afara logicii de produs alimentar, “caci cine ar oferi pe 750 de mililitri de 100 de lei, de exemplu, sau la restaurant, 200-250 de lei pe o singura sticla?”. Dincolo de politica legata de pretul practicat, de ambalaj si de eticheta, vinul luat ca simplu produs lasa putin spatiu de manevra, de aceea “povestea” creata in jurul sau devine tot mai importanta in fidelizarea si atragerea de noi consumatori.

    Desigur, dupa cum spune Stefan Liute, “nu poti crea un brand fara un produs bun, dar pe langa produsul bun, trebuie sa fii capabil sa spui o poveste memorabila, care sa aiba priza la clienti”. Liute vorbeste din pozitia strategului care a lucrat in ultimii doi ani la rebrandingul si brandingul unor vinuri pentru producatorul focsanean Vinexport. Mai exact, este vorba despre vinurile Visul unei nopti cu Feteasca Regala si Codul lui Merlot din 2007, si, mai nou, despre Afrodita, pentru care agentia lui Liute a furnizat servicii de strategie de brand si de design de ambalaj. Toata aceasta strategie a avut drept scop cresterea vanzarilor, pentru ca, in fapt, un brand valoros inseamna ce castiguri poate genera acea marca.

  • Ochelarii de milioane de euro

     

    “Pentru anul acesta, toate proiectele sunt blocate si nu avem bugetata o crestere a cifrei de afaceri”, spune Elena Cristescu, directorul executiv si coproprietara Grup Cris, care detine magazinele de optica medicala Opticris. Planurile initiale vizau deschiderea a inca zece magazine in diverse malluri din tara, dar intarzierile din piata imobiliara au impiedicat aceasta dezvoltare. Dar nici sotii Cristescu, patronii companiei, nu se grabesc; o pauza de consolidare a afacerii era binevenita dupa dublarea numarului de magazine anu trecut.
     
    Grupul Cris, controlat de Elena si Cornel Cristescu, provine dintr-o mica fabrica de rame pentru ochelari infiintata in 1947 de Niculae Cristescu (tatal lui Cornel Cristescu). In timp, i s-au adaugat si alte trei ramuri: import, distributie si retail de produse de optica medicala. “Primele ateliere au fost deschise inca din perioada comunista si productia a inceput intr-o fabrica din Cluj, relocata apoi in judetul Salaj, acolo unde functioneaza si astazi”, povesteste Elena Cristescu. Recunoaste ca la inceput nu a fost prea atrasa de domeniul opticii medicale, ci de retail in sine. Imediat dupa ‘90, Elena Cristescu a deschis mai multe consignatii, unde vindea tot felul de produse, in genul celor din bazaruri: “Mi-a placut dintotdeauna sa vand, eu sunt un om de vanzari”.
     
    Migrarea de la magazinele proprii la afacerea sotului s-a produs in 1993, cand familia Cristescu a decis sa infiinteze primul magazin Opticris la Cluj. Astazi sunt 21 de unitati in Bucuresti si in alte sapte mari orase ale tarii, dupa ce anul trecut reteaua s-a dublat in urma unor investitii de 4 mil. euro. Elena Cristescu spune ca dezvoltarea s-a facut doar din rulaj propriu, fara credite, o situatie care, in contextul economic de astazi, contribuie la soliditatea companiei: “Daca am fi luat credite de la banca, poate ca am fi avut astazi 100 de noi magazine si nu 21, dar noi am preferat sa ne dezvoltam prin propriile forte, pentru ca este mai sigur”.
     
    Anul 2009 este an de consolidare si pentru Paul Licsor, care, impreuna cu importatorul si distribuitorul de produse de optica medicala AMC (detinut de Szabo Csaba), controleaza magazinele Optiplaza. Reteaua Optiplaza este formata din 20 de magazine, dintre care opt operate in sistem de franciza in provincie, iar restul in Bucuresti. Pentru anul acesta, sunt prevazute doua deschideri de magazine, dintre care unul in cadrul Cotroceni Park. Compania urmareste, incepand cu 2010, intensificarea procesului de extindere in afara granitelor Romaniei, asta dupa ce anul trecut a deschis un magazin in centrul comercial MallDova din Chisinau. “In 2009 ne vom consolida, chiar cu pretul inchiderii a unui magazin sau doua”, spune Paul Licsor. Despre o recalibrare a planurilor de extindere pe fondul crizei vorbeste si Dragos Rosca, CEO-ul fondului de investitii Gemisa Investments, care administreaza reteaua Optical Network, reprezentata in retail prin magazinele Optiblu. “Planul investitional s-a redimensionat pentru ca o parte din proiectele imobiliare s-a amanat, iar pe de alta parte efectele crizei ne fac sa tratam cu mai multa atentie, mai ales in provincie, viitoarele investitii”, spune Rosca intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin. In consecinta, din cele doua inaugurari programate pentru anul acesta, doar un singur magazin ar putea fi deschis. “Se observa o incetinire a cresterii retailului (mai mult de jumatate afacerile Gemisa vine din retail si distributie – n. red.), pentru ca este o mai mica disponibilitate bancara, deci resurse mai mici pentru investitii, si in plus nici piata nu este prea prietenoasa, astfel incat sansele de a face un magazin sa fie profitabil intr-un timp decent sunt foarte mici”, explica CEO-ul Gemisa.
     
    Declaratiile sale se refera la intregul portofoliu al fondului, care inglobeaza zece companii din domeniul retailului, distributiei, serviciilor financiare si medicale, ale caror cifre de afaceri au totalizat circa 30-35 de milioane de euro in 2008. Reteaua Optiblu numara 19 magazine in Bucuresti si in provincie (Constanta, Oradea, Galati si Ploiesti), dintre care trei sunt operate in sistem de franciza. Magazinele Optiblu au functionat initial drept cornere (segmente clar semnalizate) in cadrul farmaciilor Sensiblu, care fac parte din grupul farmaceutic A&D Pharma, controlat de aceiasi actionari care detin si Gemisa Investments. In 2004 proiectul a fost separat de farmacii si preluat de Gemisa Investments, care a infiintat compania Optical Network: “Un magazin independent ne-a permis o alta pozitionare din punctul de vedere al imaginii, una mai bine conturata si individualizata”, spune seful Gemisa, care a propus prin noul concept Optiblu un magazin mai mare (pana la 200 mp). Cele mai multe Optiblu se afla amplasate in galerii comerciale si in malluri, deoarece locatiile stradale nu au mai asigurat un trafic satisfacator de clienti in raport cu chiriile practicate. Pe de alta parte, aglomerarea centrelor comerciale din ultimii ani a facut ca acum foarte putine malluri sa fie performante, apreciaza Rosca. Directorul Gemisa considera situatia cu atat mai grava cu cat si consumul din acest tip de afacere a scazut dramatic, de pana la 40-60%, “in conditiile in care zona-tampon a profiturilor este destul de mica”. Scaderile afacerilor sunt antrenate nu doar de perioada critica momentana, dar si de specificul acestei zone de business, unde peste 60% dintre clienti sunt pensionari si unde mai exista si obisnuinta ca o persoana cu venituri medii sa isi schimbe ochelarii de doua-trei ori in viata. De aceea magazinele de optica au marsat din ce in ce mai mult pe vanzarea de lentile de contact si ochelari de soare, segmente care pot aduce atat valoare adaugata mai mare, dar si clienti cu venituri mai mari. 
     

     

  • Cine are nevoie de ozon

     

    Despre vanzarea companiei farmaceutice Ozone s-a tot discutat in ultima jumatate de an, fara ca vreun zvon sa fie confirmat pana acum. Ramane insa certitudinea ca discutiile continua, confirmata inca de oficialii companiei: “analizam mai multe variante”. Afirmatia vine din partea Ruxandrei Nastase, directorul general al filialei Ozone din Romania, intr-un prim interviu acordat presei dupa confirmarea zvonurilor despre vanzarea Ozone din vara anului trecut. Cantareste mult cuvintele, se fereste sa infir­me sau sa confirme vreuna din ipotezele aparute in ultima vreme, dar tine sa precizeze ca “este un proces care poate avea mai multe moduri de finalizare”. Fara a oferi si alte detalii, Nastase declara doar ca nu doreste sa comenteze pe marginea speculatiilor, pentru ca “sunt echipe de profesionisti implicate in investigarea optiunilor”. Vara trecuta, actionarii Ozone au angajat banca de investitii Rothschild pentru a le oferi consultanta in procesul de vanzare; inca nu se stie daca va fi vorba despre o vanzare (in forma integrala ori pe bucati) sau “despre altceva”.
     
    Una dintre variantele de “altceva” luate in calcul este integrarea in A&D Pharma, conform unei prime declaratii de presa facute acum o luna de un executiv al companiei pe aceasta tema. “Acum analizam cifrele si, daca vom ajunge la concluzia ca integrarea are sens, vom face o oferta”, a spus atunci Dimitris Sophocleous, CFO-ul A&D Pharma, in cadrul conferintei in care se anuntau rezultatele pe 2008. Ozone este controlata de Ludovic Robert, Michel Eid, Roger Akoury si Walid Abboud, aceiasi actionari care detin si pachetul majoritar de actiuni al A&D Pharma si al fondului de investitii Gemisa. Cei patru actionari, primul de origine franceza si ceilalti libanezi, au demarat afacerea Ozone in 2001, ca un producator de medicamente generice sub contract de manufacturing, colaborarea cu A&D Pharma (care opereaza pe segmentul de distributie si retail) devenind astfel fireasca. Despre varianta intregrarii celor doua companii s-a vorbit tot mai des, mai ales dupa ce informatiile neoficiale indicau faptul ca actionarii cereau intr-o prima faza 80 de milioane de euro pentru vanzarea grupului Ozone, valoare care mai apoi a scazut, tot neoficial, la 30 de milioane de euro. Chiar si asa, vestile despre negocieri concrete au intarziat sa apara. De aceea, in eventualitatea in care nu se va realiza nicio vanzare, integrarea ar putea fi o varianta de rezerva.
     
    Dupa o serie de zvonuri care dadeau ca aproape sigura vanzarea Ozone catre companii ca Nycomed sau Valeant, de-a lungul ultimei jumatati de an in­tre­barea care s-a pus tot mai des a fost ce sanse sunt ca in actualul context de incertitudini economice sa fie realizata o astfel de tranzactie. “Criza a generat si surprize”, spune Nastase, referindu-se la tranzactiile de anul acesta care au schimbat configuratia pietei farma pe plan mondial. Seria acestora a fost deschisa de Pfizer, care a cumparat cu 68 de miliarde de dolari producatorul Wyeth (reprezentat in Romania de Romastru Trading) si continuata cu tranzactia de 41 de miliarde de dolari dintre Merck Sharpe & Dohme si Schering Plough (ambele prezente si pe piata autohtona). “Cand toata lumea se astepta sa nu mai fie achizitii, uitati ce s-a intamplat cu Pfizer si Wyeth”, declara sefa Ozone Romania, care crede ca astfel de miscari in piata sunt mai greu de anticipat in perioade de criza economica. In paranteza fie spus, Pfizer se afla deja la al treilea val de expirari de patente la medicamente, pierderi care nu pot fi acoperite prin produse proprii, ceea ce a facut aceasta achizitie si mai necesara.
     
    Printre numele vehiculate in contextul celor interesati de achizitia Ozone se afla si LaborMed, o companie romaneasca controlata de fondul de investitii Advent Intenational, investitor de private equity din zona Europei Centrale si de Est. De numele Advent International se leaga doua tranzactii importante de pe piata farma: exit-ul din producatorul de medicamente Terapia Cluj (preluat mai apoi de indienii de la Ranbaxy) la un pret de 324 de milioane de dolari, adica de sapte ori mai mare decat cel de achizitie dupa numai trei ani, si investitia de peste 100 de milioane de euro in producatorul si distribuitorul farma LaborMed initiata anul trecut. Contactati de BUSINESS Magazin, reprezentantii companiei nu au facut niciun comentariu despre acest subiect, dar intr-o declaratie facuta anterior pentru Ziarul Financiar, fondul de investitii s-a aratat deschis achizitiilor.
     
    “Vom sprijini companiile din portofoliu (cele mai importante fiind LaborMed Bucuresti, Ceramica Iasi si Düfa Deutek – n. red.) sa isi administreze lichiditatile cu atentie si vom incerca sa identificam oportunitati pentru acestea, cum ar fi achizitia unor competitori”, a declarat atunci Sebastian Tcaciuc, director in cadrul biroului din Romania al Advent. O pozitie confirmata anterior de Stephen Stead, CEO-ul LaborMed, care a declarat ca vizeaza diversificarea portofoliului si achizitii in regiune. Analistii din domeniu afirma ca tranzactia Ozone-LaborMed ar putea fi plauzibila. Care ar fi argumentele? Este vorba, in primul rand, despre o complementaritate a celor doua portofolii – LaborMed este axat mai mult pe Rx-uri (medicamente eliberate pe baza de prescriptie medicala), cu o prezenta puternica in cardiologie, pe cand Ozone are o pozitie puternica pe piata OTC-urilor (medicamente eliberate fara prescriptie medicala), pe segmente precum analgezicele. Sau, mai pe scurt, aceasta complementaritate s-ar putea traduce printr-un portofoliu reunit complex care ar putea aduce vanzari de peste 60 de milioane de euro, adica o cota de piata confortabila de 3% (cea mai mare lupta din piata farma se da intre jucatorii cu “felii” de 1-2% din piata totala) si un loc in clasamentul primelor 10 companii de profil din Romania.

    Cititi in continuare de ce managerul Ozone se fereste sa dezvaluie valoarea vanzarilor din afara farmaciilor

  • Unora le place criza

     

    Preturile mici au marginalizat cumva in anii trecuti produsele cosmetice romanesti, pe care consumatoarele cu venituri din ce in ce mai mari nu erau tentate sa le cumpere. In 2009, pretul ar trebui sa fie atuul lor, spune Elena Cremenescu, fondatoarea producatorului Elmiplant, in prezent detinut de grupul grecesc Sarantis. Elena Cremenescu spera ca aceasta criza ii va deschide noi porti de afirmare pe piata, referindu-se in special la faptul ca, sub presiunea devalorizarii monedei nationale, multinationalele vor creste preturile in lei, ceea ce ii va determina pe unii clienti sa se orienteze catre cosmeticele fabricate in Romania, mai ieftine. Elmiplant are pregatita si o strategie pentru criza – ale carei principale puncte vizeaza produse noi (pe segmentul ingrijirii tenului si corpului), ca parte a planurilor de dezvoltare a afacerii de dupa preluarea de catre Sarantis, dar si reducerea costurilor la materiile prime, prin renegocierea cantitatilor comandate “la pachet cu grupul grec”. Prin lansarile de anul acesta, numarul produselor grupului va creste de la 80 la peste 100, printr-o investitie de jumatate de milion de euro. Aceste lansari vin impreuna cu alte avantaje pe care le-a avut Elmiplant dupa ce a fost cumparata de Sarantis (intr-o tranzactie de 6,5 milioane de euro de la sfarsitul lui 2007).
     
    “Pentru noi, pana atunci, si prezenta in hipermarketuri era o foarte mare cheltuiala, aveam la acea vreme mii de clienti care nu ne mai plateau, si asa am decis sa vand ca sa ma linistesc”, povesteste Elena Cremenescu, director general adjunct al companiei. Fondatoarea Elmiplant prevede pentru 2009 un avans al afacerilor de 25-30%, in ritmul tendintei deja inregistrate in ianuarie si februarie. “Pare mult, dar ne bazam pe toate produsele pe care le vom relansa si pe bugetul de publicitate alocat, de 15% din cifra de afaceri”, explica Elena Cremenescu. Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 3,6 milioane de euro, in crestere cu 16%, dar “sub asteptari”, din cauza unor probleme de distributie cauzate de tranzitia care a urmat dupa achizitia de catre Sarantis. “In primele patru luni (ale lui 2008 – n.red.) nu prea am vandut in hipermarketuri si asta s-a simtit la vanzari, dar dupa aceea a mers extraordinar”, detaliaza Cremenescu.
     
    Pe de alta parte, sistemul de distributie al grecilor deschide si alte oportunitati pentru Elmiplant. Este vorba despre export, care genereaza 7% din cifra de afaceri prin vanzarile in Canada, Republica Moldova si Israel, o lista pe care in curand ar putea sa intre si alte tari. “Sarantis are distributie in cel putin zece tari din Europa Centrala si de Sud-Est si daca numai in trei din tarile acestea incercam sa exportam macar o gama de produse, deja nu cred ca mai avem loc in spatiul actual de productie”, spune Cremenescu. Probabil ca primele tari abordate de Elmiplant prin intermediul Sarantis, dupa cum dezvaluie Elena Cremenescu, vor fi Bulgaria, Serbia si Macedonia, ale caror piete de cosmetice sunt asemanatoare cu piata locala.
     
    Tot crestere, dar de 10% (pana la 2,75 milioane de euro), vede pentru acest an si un alt jucator local de pe piata cosmeticelor, Gerocossen, ai carui actionari admit insa ca marjele de profit ajung acum la 13%, fata de 20-25%, cat erau anul trecut. Si Stanca Cismaru, director al Gerocossen, spera destul de mult de la export, care a ajuns la 5-7% din cifra de afaceri a companiei. In 2008, Gerocossen a intrat pe noi piete, iar acum exporta in Maroc, Italia, Kuweit, Elvetia si Spania, de la care asteapta cel putin o mentinere a vanzarilor. Mai conservatori, reprezentantii celui mai mare producator local, Farmec vad o crestere de 5% a afacerilor in 2009, de la cele 24,4 milioane de euro realizate anul trecut, pe fondul actualei crize economice. Mariana Sinitaru, marketing specialist al companiei, spune ca industria cosmeticelor este mai putin expusa efectelor crizei, intrucat consumatorul nu este dispus sa renunte la ingrijrea zilnica, chiar daca se va observa o schimbare in comportamentul de consum al acestuia in sensul migrarii catre produsele mai accesibile ca pret. Potrivit informatiilor puse la dispozitia BUSINESS Magazin de reprezentantii producatorului, Farmec si-a mentinut anul trecut ritmul de crestere, atingand cote de piata comode: 30,3% pe segmentul produselor destinate curatarii, 25,7% pentru produsele de ingrijire a fetei (dintre care o cota de 15% este adusa de laptele Doina) si 9% la cele de ingrijire a corpului.
     
    Dincolo de mentinerea acestor cote, un punct important pe lista “de facut” a anului acesta este consolidarea brandului Gerovital, pentru care Farmec detine drepturi integrale incepand cu iunie 2008. La acea data, producatorul clujean a cumparat, contra sumei de 1,2 milioane de euro, drepturile de utilizare asupra marcilor (nu si retetele de preparare a produselor) care contin cuvintele Gerovital, Aslan, Ana Aslan, GC sau combinatii ale acestora de la Gerovital Cosmetics. Miza tranzactiei sta in faptul ca Gerovital reprezinta 18% din cifra de afaceri a producatorului clujean si, de aceea, compania si-a propus ca anul acesta sa imbunatateasca si sa promoveze aceasta marca. Planurile de crestere, chiar si cu doua cifre in acest an, nu ar duce piata producatorilor locali mai aproape de marii importatori, care domina piata de profil. Acum, afacerile companiilor locale nu ating nici 10% din intreaga piata – estimata la 800 de milioane de euro pentru anul trecut. Iar daca Gerocossen, Elmiplant si Farmec fac parte din plutonul mediu, in zona afacerilor mici, de sute de mii de euro, 2009 ar putea fi mult mai dur. Viorica Petrescu, directorul executiv al Organizatiei Patronale a Industriei Cosmetice, crede ca fabricile mari vor rezista crizei, dar cele mai mici vor fi in pericol de a-si restrange activitatea si, mai apoi, sa intre in faliment. Pe o piata care ar putea stagna in acest an, aceste falimente ar permite tocmai asezarea cotelor in crestere ale celor care raman. 
     

     

  • Planurile retailerilor de fashion in 2009

    Companiile din industria de imbracaminte si incaltaminte considera ca anul acesta vor concura pe o piata a carei valoare va reveni undeva la nivelul din 2006. Chiriile mari pentru spatiile comerciale si incetinirea consumului, ca efect al crizei, sunt principalele probleme cu care se confrunta cei din domeniu, mai ales brandurile cu mai putina sustinere financiara. Incepand din 2006, piata a crescut cu cel putin 15% in fiecare an, ajungand anul trecut la un nivel de doua miliarde de euro. Acum insa, astfel de cresteri au devenit imposibile.

    “Din cauza situatiei economice actuale nu cred ca vom mai putea vorbi de extinderi agresive”, declara Adrian Cazu, directorul magazinelor de incaltaminte si marochinarie Benvenuti, care se gandeste la stoparea planului de dezvoltare si la reducerea numarului de angajati cu aproximativ 20%. “Vor exista relocari de magazine, schimbari in configuratia chiriasilor din centrele comerciale, probabil ca vor mai aparea magazine ale unor retaileri internationali care nu au fost prezenti pana acum sau au fost slab reprezentati, dar boom-ul dezvoltarii pe orizontala in Romania se apropie de final”, apreciaza Cazu. In prezent, compania lui, care are 300 de angajati, administreaza 34 de magazine, dintre care 31 Benvenuti, doua Enzo Bertini si un Oxus.

    Harta extinderilor a fost pusa in cui, cu doar cateva insemnari: singurele magazine care se vor deschide sunt cele pentru care s-a semnat deja un contract cu dezvoltatorii de malluri si prin urmare nu pot fi anulate. “Ce pot spune sigur este ca luna viitoare deschidem al optulea magazin in Buzau”, spune Mihai Sindrilaru, directorul general al retelei de magazine de imbracaminte New Yorker Romania. “Suntem pregatiti sa lansam alte 2-3 pana la sfarsitul anului, dar nu stim ce fac dezvoltatorii, daca proiectele anuntate pentru acest an se vor finaliza. Proiectele s-au amanat pentru anul viitor – poate pana la urmatoarea transa de finantare, iar unele s-au oprit.” Sindrilaru, al carui plan de extindere in 2007, cand retailerul a patruns in Romania, era remarcabil de agresiv – 50 de unitati pana in 2012 – este de parere ca retele ca New Yorker, care au intrat in ultimii doi ani in Romania, sunt dornice sa deschida, dar nu mai gasesc spatii comerciale adecvate.

    Pentru centrele comerciale finalizate in proportie de 50%, banca acorda finantare pentru a fi sigura ca isi recapata banii, insa pentru mallurile unde constructia a ajuns la 20% sau 30%, fondurile sunt blocate. De asemenea, exista si cazuri in care unele malluri nu au clienti, pentru ca nu corespund standardelor impuse de brandurile respective in ce priveste amplasarea sau mixul de chiriasi, crede directorul New Yorker. El spera ca lucrurile vor intra pe un fagas normal in momentul cand bancile vor relaxa creditarea – “dar nu cred ca anul acesta”.

    Mai sunt comercianti, ce-i drept internationali si cu o sustinere financiara consistenta din partea companiilor-mama, care nu tin cont nici de previziunile pesimiste, nici de tendinta pietei. Sunt astfel in carti zeci de magazine care urmeaza sa fie deschise pentru fiecare retailer in parte – C&A, Inditex sau Decathlon. La inceputul acestui an, cei de la C&A au estimat ca vor deschide 15 magazine in tara pana in 2010, sfarsitul acestui an urmand sa-i prinda cu cel putin cinci. Dupa prima unitate deschisa la inceputul lui aprilie in centrul comercial Militari Shopping Center din Capitala, sunt programate alte trei magazine in Buzau (Aurora Mall) si in Bucuresti (Cotroceni Park si Sun Plaza).

    Cei ce nu depind decat de lansarile de centre comerciale, avand insa asigurat bugetul de extindere, sunt in principal retele care au intrat direct in Romania, printre acestia numarandu-se Deichmann, Takko sau LPP (care a adus brandurile Reserved si Cropp Town). Ce au in comun toti acestia? Milioane sau chiar zeci de milioane de euro pentru noi deschideri.

    Chiar daca sunt mult mai atente in privinta proiectelor pe care le aleg, unele tintind doar mallurile bine cotate, companiile mari raman anul acesta speranta dezvoltatorilor care inca “se mai tin pe picioare”, mai ales ca ele detin si brandurile cele mai cautate de clientii romani.

    Inditex, care comercializeaza articole de imbra caminte sub branduri ca Zara, Pull & Bear, Bershka sau Stradivarius, a accelerat in ultimul an expansiunea, ajungand in prezent la 29 de unitati in marile orase ale tarii. Cand toti retailerii spuneau pas centrelor comerciale nou lansate, spaniolii de la Inditex au deschis patru magazine in Iulius Mall Timisoara. Iar acum, cand nimeni nu mai viseaza la pasarea de pe gard, Inditex o si vede in propriile-i maini, odata cu urmatoarele deschideri in Cotroceni Park si Bucuresti Mall, plus magazinul Zara de la parterul centrului comercial Unirea Shopping Center din Bucuresti.

    Si Decathlon ramane pe pozitii, mizand mai ales pe lipsa concurentei puternice pe piata articolelor sportive, unde si-au facut loc pana acum si Hervis sau Intersport. La inceputul anului, conducerea Decathlon anunta 40 de magazine in urmatorii zece ani, chiar daca pana acum nu mai are semnat niciun alt contract in afara de cel pentru magazinul din Militari Shopping Center.

    Putini sunt insa jucatorii locali care mai viseaza la zeci de magazine in conditiile actuale. Jolidon, producatorul de lenjerie intima creat de omul de afaceri Gabriel Carlig, a anuntat ca va mai deschide 25 de magazine, dintre care 10 in Italia si restul in Romania.

    Aflati in continuare cat a investit Rafar, divizia de fashion a grupului RTC, in ultimele luni

    Mai multe informatii despre cele mai importante tendinte din piata imobi liara si despre proiectele rezidentiale, de mall-uri si cladiri de birouri din Bucuresti si provincie puteti afla din suplimentul “Piata imobiliara – Iesirea din criza?”, editat de BUSINESS Magazin, care va aparea pe piata in aceasta luna.

  • Avocatii au pus ochii pe provincie

     

    Doru Bostina, coordonatorul cabinetului Bostina si Asociatii, este unul dintre putinii avocati care au pariat pe potentialul pietelor din provincie. Pentru majoritatea caselor de avocatura, orasele mai mici nu au parut atractive, fie pentru ca serviciile de care era nevoie acolo erau prea simple pentru a-i interesa, fie pentru ca efortul financiar presupus de extinderea in teritoriu era prea mare. “Cei care s-au cramponat de cliseul ca marile tranzactii au loc doar la Bucuresti n-au fost indeajuns de atenti”, spune Bostina intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Din topul celor mai mari zece cabinete romanesti, doar trei – Tuca Zbarcea & Asociatii (TZA), Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) si Bostina si Asociatii opereaza birouri si in provincie.
     
    Cu 15 birouri locale, care acopera toate regiunile importante, Bostina si Asociatii este lider in ce priveste extinderea in teritoriu, inceputa de acum cativa ani, cand putini avocati priveau dincolo de granitele Capitalei. “Ar fi trebuit sa deschida ochii si sa vada cate firme mari si medii au renascut dupa privatizare sau dupa recesiunea dintre 1997 si 2002”, spune Bostina. In cazul sau, circa 10% din cifra de afaceri din ultimii doi ani a fost realizata de birourile din teritoriu; putin, la prima vedere, dar “este foarte posibil ca actuala criza sa diversifice si sa majoreze cererea de servicii de consultanta juridica de business in provincie”.
     
    Motivele pentru care iesirea din granitele Capitalei se poate dovedi un loz castigator pentru avocati, chiar daca pe termen scurt este neprofitabila, incep cu faptul ca in Bucuresti, centrul celor mai mari afaceri, industriile cele mai profitabile pentru avocati sunt momentan inghetate. Avocatura din marile orase, pe de alta parte, este mai ales una “de instanta”, desfasurandu-se preponderent in salile de judecata si foarte putin in segmentul de consultanta. “In mod natural, in lipsa cererii, in provincie a aparut un decalaj fata de Bucuresti in dezvoltarea abilitatilor de consultanta si a tehnicilor specifice acesteia”, spune Adriana Gaspar, partener senior al NNDKP si coordonatorul biroului din Timisoara. De aceea, crede Gaspar, unii clienti prefera sa fie consiliati la Bucuresti in legatura cu operatiunile lor din teritoriu. Pe de alta parte, tocmai aici e punctul de interes: in perioada actuala, practici precum litigiile, recuperarea de creante sau activitatile de reorganizare (a caror expertiza se afla in instanta) compenseaza arii care nu mai merg bine acum: imobiliarele, finantarile sau fuziunile si achizitiile. In aceste conditii, nu este de mirare ca firmele din tara si avocatii de acolo sunt tot mai atractive pentru marile cabinete bucurestene.
     
    In al doilea rand, provincia are cateva avantaje ce vor conta tot mai mult pentru companiile care cauta sa isi optimizeze costurile. Adriana Gaspar enumera avantaje precum o forta de munca bine calificata si mai ieftina decat in Capitala sau disponibilitatea si pretul terenurilor (care nu a crescut in acelasi ritm cu cel din Bucuresti). “Aceste regiuni continua sa fie o alternativa reala pentru optimizarea costurilor de productie in expansiunea sau in relocarea operatiunilor in zona Europei de Sud-Est”, spune Gaspar. In mod evident, pentru casele de avocatura cu birouri in zonele respective, crearea unor noi companii inseamna un potential de business pe care nu il mai gasesc chiar la tot pasul. Un al treilea argument, dar poate si cel mai important, tine de deschiderea mai mare pentru discutii a firmelor de avocatura din provincie, de care avocatii bucuresteni pot acum sa profite pentru a incheia parteneriate avantajoase. Cum asocierea cu o casa mare poate fi pentru firmele mici o garantie ca vor depasi cu bine perioada de criza, orgoliile personale trec mai usor in plan secundar. Razvan Gheorghiu-Testa, avocat asociat in cadrul Tuca Zbarcea & Asociatii (noul lider al pietei dupa cifra de afaceri), spune ca pana de curand erau putine cabinete de avocatura din provincie deschise unei asocieri. Majoritatea acceptau cel mult colaborari punctuale cu firmele din Bucuresti, dar asta se intampla cand economia “duduia” si toata lumea avea de lucru. Un aspect interesant de urmarit in perioada urmatoare va fi, spune Gheorghiu-Testa, masura in care cabinetele locale au fost afectate de criza si, pentru a supravietui, vor alege sa fuzioneze, sa fie preluate sau sa se asocieze cu altele. “Primim foarte multe CV-uri de la avocati din provincie, titulari de cabinete individuale, semn ca unii dintre ei au inceput sa simta efectele acestei crize.”
     
    TZA a intrat in urma cu doi ani pe piata de avocatura din Ardeal, printr-un parteneriat cu biroul Nistorescu, Somlea & Asociatii. Din 2007, acesta este bratul de la Cluj al firmei bucurestene, de altfel singurul birou din teritoriu, care se ocupa de aproape toata zona Ardealului. “Colaborarea a inceput inca din anul 2002, insa am asteptat cinci ani pentru a crea o entitate juridica, deoarece la momentul respectiv piata clujeana nu era pregatita pentru acest tip de servicii”, declara Milena Nistorescu, asociat la Nistorescu, Somlea & Asociatii. Dimensiunea pietei de afaceri din Bucuresti ramane considerabil mai mare decat in orice alt oras si, ca atare, avocatura de business din provincie trebuie sa se adapteze unor oportunitati mai restranse, spune Nistorescu, “cautand sa puncteze la capitolul mobilitate si eficienta”.
     
    De curand, pe piata din Cluj a avut loc una dintre cele mai importante tranzactii din ultima vreme, vanzarea hotelului Rimini Plaza, venita dupa mai multe luni in care afacerile au fost blocate sau amanate. In aceasta tranzactie, prin care omul de afaceri Gheorghe Fatol a vandut hotelul de patru stele catre o companie controlata de Arpad Paszkany, avocatii vanzatorului au fost Nistorescu, Somlea & Asociatii. “Negocierile au durat doar o luna”, afirma Nistorescu, explicand ca tranzactia a fost rapida pentru ca a beneficiat “de o confluenta clara de interese”.

    Aflati in continuare cat costa sa trimiti unul sau doi avocati de cateva ori pe saptamana pana la Cluj, Suceava sau Timisoara.

  • Armele Pepsi in lupta cu Coca-Cola

     

    “Daca imi fac treaba cum trebuie trei ani de acum incolo, as putea pleca dupa aceasta perioada”, sustine Mike Holmes, presedintele Pepsi Americas Romania, care inca nu poate spune cu certitudine cand va pleca de la carma gigantului de pe piata bauturilor racoritoare. Afirma ca deja se simte european, chiar daca locuieste de mai putin de un deceniu in Europa, dintre care de trei ani in Romania. “Treaba mea aici este sa asigur transferul de know-how odata cu integrarea Qua­drant-Amroq Beverages (QAB) si sa formez o echipa de romani care sa con­du­ca foarte bine businessul, poate mai bine decat mine”, explica americanul intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin. Lucreaza pentru Pepsi de peste 30 de ani, iar in ultimii opt s-a specializat in companii de tranzitie, asa cum a fost cazul in Cehia si Slovacia.
     
    In privinta filialei romanesti, tranzitia este dubla. Holmes trebuie sa se ocupe nu numai de schimbarile si ajustarile antrenate de trecerea de la o companie locala (QAB, fostul imbuteliator al produselor PepsiCo, a fost preluat complet de catre Pepsi Americas in 2006, printr-o tranzactie evaluata la 190 de milioane de dolari) la statutul de filiala a unei multinationale, ci si de constructia unei noi fabrici, la iesirea din cartierul Militari din Capitala.
     
    Americanul spune ca, in ciuda actualului context economic nefavorabil si a incetinirii cresterii pietei de profil, nu s-a pus niciodata problema stoparii sau amanarii proiectului din Militari. In schimb, Coca-Cola HBC Romania, liderul de piata, a renuntat anul trecut la doua fabrici (de la Oradea si Bucuresti) pe care le-a transformat in depozite si a disponibilizat in jur de 700 de angajati, ca rezultat al unui proces de reorganizare demarat in urma cu trei ani. Concedierile vor continua si anul acesta, imbuteliatorul anuntand ca va renunta la alti 100 de angajati din cauza reducerii ritmului de crestere, potrivit informatiilor publicate recent in Ziarul Financiar. Holmes afirma ca “mergem inainte cu proiectul si, chiar daca nimeni nu stie ce se va intampla in urmatorii doi ani, din punctul nostru de vedere este ca si finalizat”. 

     
    Asta desi nu mai poate fi posibila revenirea la cresterile din anii trecuti, cand “simplul fapt de a fi pe piata bauturilor racoritoare facea ca vanzarile sa creasca de la un an la altul cu 20%”. Incetinirea ritmului de crestere a pietei, datorata in parte contextului economic actual, dar si maturizarea unor segmente ale pietei dau startul adevaratei lupte dintre marii producatori, care inca de la jumatatea anului trecut au inceput sa raporteze cresteri ale vanzarilor de o singura cifra (sub 10%). Holmes evita sa spuna ce vanzari a inregistrat Pepsi Romania anul trecut, apreciind doar ca “am incheiat anul foarte bine, cu o cres­tere in volum de 10%, peste nivelul pietei”.
     
    Potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finantelor, cifra de afaceri a imbuteliatorului PepsiCo a depasit in 2007 pragul de 195 de milioane de euro. Daca ritmul de crestere in volum anuntat de presedintele Pepsi Americas Romania a fost apropiat de cel valoric, atunci afacerile imbuteliatorului ar fi putut ajunge anul trecut la 215 milioane de euro. Cat despre marjele de profit, Holmes spune ca au fost “foarte bune”. In 2007, compania avea, potrivit Ministerului de Finante, un profit net de peste 33 de milioane de euro.
     
    Cand vorbeste despre rezultatele estimate pentru anul acesta, Holmes renunta la “foarte” si pastreaza doar “bine”, un discurs de altfel precaut, in conditiile in care vanzarile Pepsi vor creste cu circa 7%, in ritm cu piata, potrivit propriilor estimari. Vesti mai bune ar putea sosi incepand cu cel de-al treilea trimestru, cand consumatorii isi vor fi ajustat deja bugetele de criza: “Cred ca ultimele sase luni vor fi mai bune decat cele din 2008, pentru ca va trece aceasta perioada de ajustare la noua situatie economica”, explica seful Pepsi. Criza economica nu pare sa-l ingrijoreze prea mult, argumentul sau fiind ca piata produselor de larg consum in general si cea a bauturilor racoritoare in speta este mai ferita de reducerea cheltuielilor.

     
    Din calculele sefului Pepsi a iesit, cel putin anul acesta, si posibilitatea achizitionarii unor jucatori mai mici, cel mai probabil din piata apelor minerale, unde producatorul este prezent cu marca Roua Muntilor. “Ne simtim confortabil cu strategia pe care o avem pentru apa minerala, nu numai acum, ci si pentru anii urmatori”, a spus Holmes. Managerul tine sa puncteze ca nu are de gand sa “retrogradeze” apa minerala Roua Muntilor din segmentul premium, indiferent de beneficiile financiare pe care le-ar aduce o astfel de masura: “Nu ne intereseaza ca marca X se vinde in milioane de sticle in magazinele de la marginea soselelor, noi nu vom intra pe segmentul mainstream (de mijloc – n. red.)”.
     
    In cei trei ani pe care i-a petrecut in Romania, Holmes a creionat deja portretul-robot al consumatorului roman de Pepsi, despre care spune ca este destul de diferit de cel al cehilor sau slovacilor. “Romanul este genul de client de produse premium, care vrea sa fie recunoscut pentru ceea ce consuma.” Din acest punct de vedere, mai spune el, polonezii se apropie cel mai mult de romani ca preferinte, pe cand cehii se orienteaza cu precadere spre segmentul economic. Oricum, Holmes se simte mai in largul sau atunci cand vorbeste despre Romania, o tara cu temperaturi mai ridicate si, deci, un consum mai mare. S-ar simti insa si mai bine daca ar mai fi si in 2009 o vara calduroasa precum cea din 2007, cand temperaturile excesive au dus la o explozie pe piata sucurilor si a apei minerale. 
     

     

  • Falimentul Paneuro, povestit de fondatorul grupului

     

    Dupa multi ani in care a luptat pentru a-si salva afacerile, cu numeroase esecuri si cateva reusite care l-au repus pe linia de plutire, Zoltan Prosszer se simte acum ca in urma cu 20 de ani, dupa cum spune intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Ca si atunci, cand abia punea bazele afacerii care avea sa ajunga un adevarat imperiu auto, si acum trebuie sa decida in ce directie se va indrepta.
     
    Pentru a deschide in 1991 un service auto in orasul natal, Targu-Mures, Prosszer a trebuit sa faca rost de 25.000 de marci ger­mane – “un efort ce mi se parea imposibil” -, iar pentru a-i aduna a decis sa puna gaj chiar apartamentul familiei. Acum miza e mult mai mare, pentru ca trebuie sa decida daca vinde sau incotro isi indreapta si ultimul business important care a mai ramas din Paneuro Grup – holdingul pe care l-a construit pas cu pas pornind de la atelierul de mecanica, ajuns in 2002 la afaceri de 55 de milioane de dolari, pe care tot el l-a ruinat cu cateva decizii pripite.
     
    In cei aproape 20 de ani scursi de la momentul inceputului, Zoltan Prosszer a trait o istorie putin diferita de majoritatea antreprenorilor – afland in urma cu multi ani ce sunt insolventa, reorganizarea, lupta cu bancile si falimentul. Putine companii s-au confruntat in trecut, intr-o perioada de plin avant economic, cu imposibilitatea de a-si plati ratele la banca sau cu executarea silita. In perioade de crestere, cum a avut Romania in ultimii opt ani, afacerile s-au dezvoltat rapid, in ritm cu piata, si au fost putine esecuri notabile. Falimentele rasunatoare se pot numara pe degete: esecul retelei de electroretail Cosmo (fondata de omul de afaceri Gyorgy Baba), al lantului de magazine Univers’all (creat de Razvan Petrovici) si, foarte de curand, al brokerului de credite IpoteciDirect (intemeiat de sapte oameni de afaceri cu experienta). Prosszer a trait insa o astfel de experienta si nu o data. Povestea lui capata un sens aparte in perspectiva in care economia nu mai duduie, pietele de desfacere s-au ingustat, bancile si-au inchis portile, iar blocajul financiar e tot mai comun in activitatea de zi cu zi. “Fiecare om poarta palaria potrivita”, spune Zoltan Prosszer, si trebuie sa invete propriile lectii in afaceri, dar la fel de importante pot fi invatamintele desprinse din experienta altora.
     
    Zoltan Prosszer a inceput afacerile in 1991, la 27 de ani, investind 1.400 de euro pentru deschiderea unui magazin de piese auto, pe care le aducea cu masina proprie din Italia; a urmat service-ul auto deschis cu banii din ipotecarea apartamentului, iar de atunci afacerea a crescut rapid. In 1996, grupul de firme pe care le-a dezvoltat, Paneuro Grup, devenea lider de piata pe segmentul pieselor auto, iar pana in 2002, grupul a tot crescut, ajungand sa includa peste 20 de companii si circa 1.400 de angajati. Fiecare linie de afaceri se desfasura printr-o companie separata, intr-un angrenaj de firme gandit astfel incat sa isi creeze una alteia piete de desfacere. “Miezul fierbinte” era firma de retail, Paneuro Trading, fondata in 1994 si care ajunsese zece ani mai tarziu la o cifra de afaceri de 20 de milioane de dolari. Prosszer a fost printre primii antreprenori romani care au creat un holding, o structura ce pana la urma s-a dovedit a fi calcaiul lui Ahile pentru businessul lui. “Am fost mereu pionier, chiar daca nu neaparat in sensul bun al cuvantului”, spune Prosszer acum. Dupa anul 2002 a inceput declinul, iar in perioada 2004-2005 firmele sale, care girasera intre ele pentru imprumuturi, ajungeau sa dea faliment in cascada (Paneuro Trading, Paneuro Leasing, Atu, Novator, Muss) sau sa fie vandute de nevoie (Aliat). Azi mai exista din grup doar cateva companii (Paneuro International, Romcab, Motoplus Paneuro).
     
    Romcab, fabrica de cabluri electrice de joasa tensiune din Targu-Mures, pe care Prosszer a cumparat-o acum zece ani cu un milion de dolari, mai mult pentru depozite si teren, a fost salvarea de la un faliment total si este acum principala lui afacere. El detine circa 72% din actiunile firmei, avand coactionari un fond olandez de investitii – MEI, cu 5% – si pe americanii de la Morgan Stanley (cu 23%). 
     
    Desi se afla inca in proces de reorganizare – inceput in 2004, cand a preluat datorii de 11,5 milioane de dolari (9,5 milioane de euro) de la companiile intrate in faliment – Romcab e o firma solida, sustine Prosszer. Are o cota de piata de 10% si cereri cat nu poate sa duca, spune el, cu toate ca de la inceputul crizei economice a mai pierdut ceva contracte. Cu experienta ultimilor ani inca vie inca in memorie, Prosszer vorbeste insa despre viitor cu oarecare detasare. Nu vede in criza o mare problema pentru afacerea sa, ci mai degraba un avantaj. E constient ca nu va scapa cu totul de efecte – se asteapta ca ieftinirea materiilor prime sa injumatateasca cifra de afaceri a Romcab anul acesta, spre 7-9 mil. euro – dar faptul ca si competitorii sai au probleme e un atu pentru el. “Noi nu aveam sanse sa primim finantare, pentru ca bancile nu se uita la companii aflate in reorganizare juridica. Acum nici concurenta nu mai primeste bani, deci tot raul este spre bine.” Prosszer se afla in fata unei decizii dificile: daca ar putea sa se dezvolte, ar vinde si mai mult, crede el, mizand pe exporturile firave pe care le face Romcab, dat fiind ca acopera in primul rand cererea interna si doar excesul merge la export. “Sunt putine firme functionale care se pot dezvolta fara investitii masive, iar pietele de desfacere mari, Arabia Saudita sau Rusia, au nevoie de capacitati de productie cu costuri de productie foarte mici.” Pentru a-si creste capacitatea de productie are insa nevoie de capital – de care nu dispune. In trecut, exact aici i-a fost greseala: luat de valul potentialului de crestere enorm pe care il simtea la tot pasul, nu a stiut sa fie chibzuit, vrand sa-si dezvolte businessul fara sa aiba insa bani suficienti pentru a sustine aceasta dezvoltare.

    Avocatul Romeo Cosma: Previzionarea gresita a afacerii e un factor obisnuit ce duce la insolventa

    Serban Toader, KPMG: Lichidarea nu este intotdeauna cea mai buna alegere, chiar daca exista o ipoteca sau un gaj pe un activ

    Cum l-au schimbat pe Prosszer experientele pe plan personal