BusinessMagazin

Category: Comerț

Analize detaliate din domeniul comerțului – analize de preț, afaceri de success și multe alte lucruri interesante

  • O halba de speranta

    In inima Banatului, la 10 minute de mers pe jos de centrul Timisoarei, un vizitator neatent ar putea trece cu usurinta pe langa cateva cladiri, admirandu-le, dar fara sa banuiasca macar ca dincolo de portile de er se fabrica cea mai veche bere din Romania, Timisoreana. Numai hornul innegrit de fum al primului uscator de malt modern, construit in 1900, simbol al orasului, da de gandit ca acolo poate fi o fabrica. Cumparata in 2001 de Ursus Breweries (parte a SAB Miller), fabrica a pastrat stilul arhitectural al secolului al XVIII-lea, perioada cand a fost construita. Sud-africanii de la SAB Miller au conservat infatisarea fabricii, dar au investit aici in ultimii doi ani peste 50 de milioane de euro.

    “Fabrica de aici e foarte veche, dar in egala masura este una dintre cele mai moderne fabrici din tara”, declara Dragos Hopulele, directorul fabricii de la Timisoara. Dincolo de poarta fabricii, in mijlocul unui spatiu verde se afla o mica locomotiva, scoasa de cativa ani din uz, care obisnuia sa transporte berea direct de la fabrica spre centrul orasului. Conducerea fabricii se gandeste deja sa valorifice elementele de traditie si sa organizeze tururi ale fabricii pentru publicul larg, incepand de anul viitor. Vizitatorul poate trece prin fiecare etapa de productie, de la sala de fierbere, unde este o adevarata sauna, cu temperaturi de peste 50 de grade, la incaperea unde berea fermenteaza – un veritabil frigider, cu temperaturi ce coboara sub 4 grade. In aer persista un puternic miros de cereale fierte amestecate cu un iz de malt. Muncitorii sunt insa rari: fabricarea berii este atat de tehnologizata si informatizata, incat nu mai e nevoie de oameni in salile de productie.

    Cu toate acestea, numarul de angajati nu a scazut gratie cresterii capacitatii de productie: “Numarul de angajati a crescut cu 20% dupa investitii si astazi avem in jur de 300 de lucratori aici la fabrica”, spune Hopulele. Linia de imbuteliere pentru doze a fost inaugurata la jumatatea lunii iulie si este ultima faza a investitiei mai sus mentionate, de 50 de milioane de euro. Doua noi linii – pentru PET si doze – dubleaza capacitatea de productie a fabricii, care depaseste astfel 2 milioane de hectolitri. Aceasta inseamna ca productia totala a Ursus Breweries este mai mare de 7 milioane de hectolitri la nivel national, avand in vedere ca firma mai avand fabrici la Buzau, Brasov si Cluj-Napoca. Reprezentantii Ursus justifica investitia prin faptul ca aproape jumatate din berea vanduta in Romania este ambalata la PET. Iar consumul de bere la PET a avut, la nivelul intregii piete, cea mai mare crestere in primele 5 luni ale anului, potrivit companiei de cercetare de piata Nielsen.

    Orientarea romanilor spre doze si PET este legata de cantitatea mare de bere consumata acasa – 70% din total. “Desi vanzarile au scazut cu 8% in prima parte a anului, cantitatea de bere consumata acasa a ramas constanta”, declara Shachar Shaine, director general al United Romanian Breweries Bereprod (URBB), producatorul marcilor Tuborg si Carlsberg. Desi piata scade si implicit afacerile berarilor sufera, Ursus nu opreste investitiile, asa cum n-o fac nici competitorii sai. “Vom continua investitiile in imbunatatirea liniilor de fabricatie”, spune Stephan Maria Weber, directorul general al Ursus Breweries, care a preluat fraiele companiei in urma cu doi ani. Weber e de formatie militara, lucrand doi ani in fortele speciale, ca parasutist, experienta ce i-a dezvoltat principii dupa care se mai ghideaza si astazi in afaceri.

    “Trebuie sa nu uiti de parasuta de rezerva – intotdeauna se poate intampla un eveniment neprevazut si trebuie sa ai un plan de rezerva”, comenteaza Weber. Ursus Breweries este liderul pe piata berii, urmat la mica distanta de Heineken, apoi de Inbev Romania (fosta Interbrew), European Drinks si United Romanian Breweries Bereprod (URBB). Ursus Breweries a avut in 2008 o cifra de afaceri de 325 de milioane de euro, iar Heineken a realizat vanzari de 270 de milioane de euro, conform informatiilor de pe site-ul Ministerului de Finante.

  • Miliardul de pe terasa

    Cafeaua in oras, pranzul sau cina de afaceri, sucul sau berea cu prietenii si chiar serbarea zilelor festive in oras sunt tot atatea motive ce sporesc profiturile producatorilor de bauturi, fie ele alcoolice sau nealcoolice. Iesitul in oras e un mod obisnuit de petrecere a timpului liber si un argument care ingroasa bugetele de cheltuieli ale oamenilor de afaceri ce prefera sa-si stabileasca intalnirile in afara biroului.

    Numai bauturile consumate in HoReCa, segment ce reuneste restaurantele, barurile, terasele si cafenelele, depasesc anual valoarea de un miliard de euro. In 2008, vanzarile din HoReCa au reprezentat aproape 30% din piata totala de bauturi, ca valoare, arata un studiu realizat de compania de cercetare de piata MEMRB. In conditiile in care valoarea totala a vanzarilor de bauturi a depasit anul trecut 3 miliarde de euro, conform estimarilor BUSINESS Magazin, felia adjudecata de HoReCa depaseste un miliard de euro. Chiar daca efectele crizei se fac simtite si in cheltuielile din HoReCa, in comparatie romani au putine variante catre care sa se indrepte atunci cand vor sa iasa in oras.

    La o populatie de peste doua milioane de locuitori, in Bucuresti erau in ianuarie 2.450 de restaurante, potrivit Oficiului National al Registrului Comertului. La inceputul acestui an, numarul restaurantelor a ajuns la aproape 13.000 la nivel national, in crestere cu 17% fata de perioada similara a anului trecut. Chiar si asa, Capitala se poate mandri cu mai putine spatii HoReCa, in vreme ce orase turistice precum Parisul, cu o populatie de 10 milioane de oameni, au peste 30.000 de restaurante si cafenele; in timp ce Bucurestiul are un restaurant la 800 de locuitori, capitala Frantei are cate un astfel de spatiu pentru fiecare 300 de parizieni. In urmatorii ani insa, retelele de cafenele, restaurante sau baruri vor castiga teren, nu doar in Capitala, ci si la nivelul tarii, chiar daca spatiile mai putin atractive vor continua sa se inchida.

    Odata cu un portofoliu mai mare de restaurante sau baruri, va creste si puterea de negociere a retelelor in fata furnizorilor, chiar daca pe fondul crizei si al deprecierii monedei nationale, preturile de achizitie a produselor au crescut anul trecut in spatiile din HoReCa cu 25-30%. Asa cum orice companie producatoare tinteste sa-si puna marfurile pe rafturile hiper- si supermarketurilor, prezenta bauturilor in HoReCa are o serie de avantaje. Distribuitorii au, de regula, departamente speciale, pentru ca in afacere HoReCa joaca un rol-cheie: pe de o parte, prin prisma vanzarilor efective ce depasesc, in genere, pentru orice bautura 20% din volumul distribuit, spune Bogdan Belciu, manager al companiei de consultanta de management A.T. Kearney.

    Pe de alta parte, importanta HoReCa sta in capacitatea de a construi si mentine branduri, completeaza Belciu. Prin urmare, multi producatori prefera sa abordeze acest canal prin produse si marci specifice, dar si cu campanii promotionale specifice. Apa minerala Dorna in ambalaje de sticla, berile la draft sau vinurile de colectie sunt doar cateva exemple. “Strategiile de vanzare dezvoltate de producatori sunt foarte diferite in HoReCa fata de retail, motiv pentru care companiile au de regula o forta de vanzare dedicata”, spune Belciu. De partea cealalta a “baricadei”, restaurantele, barurile, cafenelele si terasele fac bani buni din vanzarea de bauturi. “In spatiile de tip cafenea si terasa, ponderea vanzarilor de bauturi in cifra de afaceri se pozitioneaza intre 80% si 90%, in timp ce in cadrul restaurantelor, vanzarile de bauturi se situeaza la 20-30%”, declara Cristian Macedonschi, CEO al firmei Trus, cu activitati in domeniul importului si al distributiei de echipamente specializate pentru HoReCa. In cazul retelei de restaurante La Mama, bauturile realizeaza cam un sfert din totalul cifrei de afaceri, declara Catalin Mahu, proprietarul companiei Trotter Restaurant, care controleaza restaurantele La Mama si cafenelele Cafepedia. Un procent care, adauga el, s-a mentinut constant in ultimii ani, iar singurul impact al vremii tine nu de valoarea vanzarilor de bauturi, ci de tipul acestora. Iarna sunt preferate bauturile calde si vinul rosu, iar vara cresc vanzarile de bere, limonada si vin alb. Compania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 8,5 milioane de lei (2,3 milioane de euro), in crestere fata de anul anterior.

  • Reportaj: Batalia teraselor de pe Smardan

    Este marti seara si pentru prima data in ultimele zile se pare ca nu va mai ploua in Bucuresti. Un motiv clar de bucurie pentru chelnerii barurilor si ai restaurantelor din centrul vechi al Capitalei, a caror principala preocupare este cum sa duca mai repede comenzile clientilor care au umplut aproape toate terasele, desi nu este sfarsit de saptamana. “Cui ii cer un suc?”, intreaba o tanara proaspat sosita la masa unor cunostinte. “Ti-l aduc eu”, spune unul dintre cei de la masa, se ridica si intra in bar. “Ah, nu stiam ca el serveste aici”, spune tanara, iar raspunsul vine imediat de la o alta persoana de la masa: “Nu doar ca serveste, este proprietar, e barul lui si al unor prieteni”. Prietenii in cauza, patru la numar, se stiau deja, impartasind o pasiune comuna prin intermediul careia s-au si cunoscut: motocicletele.

    “Intr-o zi din primavara, treceam pe strada si am simtit ca aici se fac bani. Si ne-am spus sa ne facem un bar pentru motociclisti”, povesteste Giani Manta (35 de ani), unul dintre cei patru proprietari ai barului Jaya Café, deschis la jumatatea lunii mai pe strada Smardan. Desi niciunul dintre ei nu avusese experienta in domeniu, au luat decizia cat se poate usor. “Tocmai ma intorsesem si eu dupa opt luni in Tibet. M-am dus sa ma refac dupa 11 ani de corporatism”, intervine Emil Spataru (35 de ani), facand referire la perioada cat a lucrat in cadrul fostului operator de stat Romtelecom. Era singurul care a venit de la statutul de angajat; Giani Manta are o firma de constructii si un magazin de imbracaminte, iar Mihai Sorin, un alt actionar, o agentie imobiliara – in timp ce al patrulea actionar, Cristian Scarlat, tocmai a absolvit un master in Administrarea Afacerilor la Academia de Studii Economice din Bucuresti.

    “Nu suntem niste pierde-vara fiindca am facut asta si suntem aici. Facem doar o reconversie profesionala”, spune zambind unul dintre ei, intre doua comenzi. Cei patru au angajat un barman profesionist si alte cinci persoane, “ajutorul in bar” venind din dorinta de a se lucra in schimburi, dar si fiindca “mai avem si celelalte businessuri, avem familii… dar am sta mereu aici”, recunoaste Giani Manta. Aceeasi situatie, cand comanda este adusa uneori chiar de proprietarul barului sau restaurantului, poate fi intalnita la multe din localurile deschise in centrul vechi. Numarul acestora este mai mult decat dublu comparativ cu anul trecut, aproape 50 de localuri asteptandu-si clientii in fiecare zi.

    Iar pana la venirea sezonului rece vor mai fi inaugurari. “Speram sa deschidem pana la sfarsitul verii”, afirma Vasi Andreica, dezvoltatorul celor doua cafenele Coffee Store si importatorul cafelei Moak in Romania. Andreica a inchiriat un spatiu amplasat chiar langa cafeneaua de pe Smardan, pe 140 mp, unde intentioneaza sa deschida un pub cu specific irlandez, cu 100 de locuri, fara a lua in calcul terasa. Investitia maxima luata in calcul este de 200.000 de euro. “Un om de afaceri investeste in centrul vechi pentru viitor. Daca va fi anul acesta sau la anul sau in 2011 nu pot spune, dar zona va fi la fel ca in orice centru istoric din Europa”, spune Andreica, care a inchiriat spatiul pe zece ani, perioada maxima pentru zona, avand in vedere ca majoritatea spatiilor sunt inchiriate pe trei-cinci ani. Jaya Café, care are 100 de metri patrati, a fost inaugurat dupa o investitie de 50.000 de euro, dar sumele de inceput pentru un local in zona pot sa varieze foarte mult in functie de mobilierul ales sau de existenta sau nu a unei bucatarii proprii. “Nu cred ca pierde cineva bani in centrul vechi”, considera Vasi Andreica.

    In schimb, capitalul initial de pornire reprezinta principala problema, amortizarea facandu-se in doi ani sau mai mult, in functie de rulajul zilnic. Potrivit datelor furnizate de proprietarii si administratorii localurilor din zona, incasarile medii se situeaza in jur de 700-1.000 de euro pe zi, zilele de weekend ridica media cu circa o treime, in timp ce restaurantele, gratie faptului ca servesc si mancare, pot ajunge si la incasari de 3.000-4.000 de euro in zilele cele mai bune.

  • Cel mai puternic roman din comert: e vremea sa reluam extinderea Metro

    Sunt un mercenar”, spune zambind Dusan Wilms, intrebat despre intoarcerea sa recenta in Romania la conducerea retelei de cash&carry, pozitie pe care o parasise in urma cu cinci ani. “La Metro suntem cativa care putem ocupa, pentru o anumita perioada, functia de general – chiar daca gradul meu este, sa spunem, de locotenent”. Dincolo de metafore, Wilms (care s-a intors in tara dupa ce a fost director de operatiuni al Real, divizia de hipermarketuri a grupului german) vrea sa spuna ca mai importante decat titulatura sunt calitatile managerului. Iar in aceasta perioada, in loc de lideri expati sunt preferati localnicii, ca el, fie ca e vorba de Romania, Bulgaria, Olanda sau Italia.

    Deocamdata, cele mai multe drumuri le face prin tara, ca sa vada magazinele, acesta fiind unul dintre lucrurile pe care trebuie sa le faca in primele 100 de zile de la preluarea mandatului. “Managerial nu e o diferenta foarte mare intre ce fac acum si ce faceam in trecut”, considera Wilms, care a tinut fraiele Metro intre 1999 si 2005, ani cand comerciantul german a avut perioada cu cea mai agresiva dezvoltare. Reteaua, care a ajuns acum la 24 de magazine si a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 1,4 miliarde de euro, are ca principala tinta “mentinerea vanzarilor profitabile si cresterea notorietatii brandului”, declara Wilms, care evita sa dea cifre cand vine vorba de obiectivul de vanzari sau de marja profitului. Pe de alta parte, acum apare insa din nou ca obiectiv deschiderea de noi spatii de vanzare, dupa ce reteaua cash&carry si-a incheiat de cativa ani perioada de expasiune si a intrat in perioada de consolidare a afacerii.

    “Vom deschide sigur un magazin anul viitor si, in functie de nevoi, poate inca unul”, spune CEO-ul Metro, care desi nu indica un loc precis pentru noile spatii precizeaza ca Bucurestiul este de mare interes. Si adauga ca nu exclude nicio oportunitate. De fapt, pentru retelele cu forta financiara, oportunitatea este cuvantulcheie, pentru ca dupa o perioada in care piata imobiliara devenise “nerealista”, acum lucrurile se asaza si preturile terenurilor fac posibila din nou extinderea. Iar loc de crestere mai e suficient, in opinia lui Wilms, dat fiind ca ponderea comertului modern abia a ajuns anul trecut la 42% din piata. “Comertul traditional va exista mereu, pentru ca magazinele mici de cartier ofera avantajul proximitatii”, puncteaza el, dar retelele moderne de comert mai au inca de acoperit zone unde pot gasi clienti.

    Cel mai mare comerciant de pe piata romaneasca, Metro Cash & Carry, a marcat deja cateva premiere: prima prezenta internationala de pe piata autohtona, primul comerciant care si-a terminat expansiunea, primul care a atins vanzari de un miliard de euro. Acum este cel dintai care vorbeste despre extindere, cand cei mai multi comercianti de pe piata prefera sa fie precauti. “Depinde de sediile centrale ale firmelormama daca aloca sau nu bugete pentru extindere, de strategie si de cash-flow”, spune romanul care a convins conducerea grupului Metro in urma cu 12 ani ca o investitie in piata locala este o afacere profitabila. In 1999, cand a preluat fraiele retelei de cash&carry, Metro avea o istorie de trei ani pe piata romaneasca, doar patru magazine si luase decizia strategica de a opri investitiile in aceasta tara. Dupa ce a refacut studiul de potential pentru piata romaneasca, Wilms a reusit sa convinga consiliul de administratie nu doar sa reia expansiunea din Romania, ci si sa creasca obiectivul de la 10 la 20 de magazine. “Nu e usor sa dezvolti o retea, mai ales in perioada de pionierat. A fost o incercare foarte mare pentru mine ca manager”, comenteaza el acum, iar la capitolul dificultati enumera volumul foarte mare de angajari, trainingul personalului, educarea furnizorilor – care la vremea aceea nu aveau niciun fel de experienta in lucrul cu o retea multinationala.

    Dusan Wilms: "Clientii nostri muncesc atunci cand vin la noi".

  • Cum fac economii proprietarii de centre comerciale – VIDEO

    Undeva prin cotloanele centrului comercial Alexa din Berlin se afla un loc unde vizitatorii nu si-ar dori sa ajunga in ciuda posibilei atractii fata de tunelurile si incaperile pe care un cumparator nu le intrezareaste poate niciodata. Este vorba de un loc unde mirosul este aproape insuportabil, iar cantitatea de gunoi se masoara in tone: o statie de sortare si de colectare a deseurilor produse in centrul comercial, fie ca este vorba de sticle de plastic, ambalaje sau deseuri menajere.

    “Aceasta este una dintre marile greseli din Romania – se vorbeste despre deseuri si despre gunoi, dar nu despre posibile resurse. O alta este ca in Romania ne costa sortarea si colectarea deseurilor, in timp ce in Germania primim bani pentru asta”, sustine Ingo Nissen, country manager al dezvoltatorului portughez Sonae Sierra, cel ce a intrat pe piata locala prin cumpararea River Plaza din Ramnicu Valcea. Managerul, care a supervizat dezvoltarea centrului comercial Alexa din Berlin, detinut de catre Sonae Sierra, vorbeste de rata de reciclare a deseurilor produse zilnic intr-un mall ca despre o metoda de reducere a costurilor de operare, atat prin posibilele sume primite la colectare, cat si prin micsorarea costurilor de curatenie din mall. “Pentru River Plaza ne-am fixat o tinta de reciclare de 25,9%, dar am depasit-o deja, suntem la 29%. In Alexa avem 60%; nu este usor sa motivezi oamenii din Romania, dar este o rata buna.”

    Tintele de reciclare reprezinta doar una dintre metodele prin care proprietarii si administratorii unui centru comercial incearca sa scada costurile de operare, in contextul scaderii chiriilor cu o medie de aproximativ 20%, potrivit consultantilor imobiliari. “Chiriasii nu percep chiria pe care o platesc ca o suma impartita intre taxele de administrare – denumite – si chiria propriu – zisa, ci ca un tot unitar. Obtinerea unor taxe de administrare mai mici, practic a unor costuri de operare mai mici ar putea lasa loc pentru o chirie mai mare, crescand profitul proprietarului”, explica Georgiana Andrei, retail broker in cadrul firmei de consultanta Colliers International.

    Potrivit unui studiu al companiei, taxele de administrare platite in centrele comerciale din Romania sunt printre cele mai mari din regiune, atingand niveluri similare cu cele din Marea Britanie si chiar mai mari, avand in vedere ca in mall-urile din Bucuresti se poate ajunge si la taxe lunare de 11 euro pe metru patrat – aproximativ o treime din chiria medie pe piata. Cea mai mare pondere in taxele de administrare si implicit in costurile de operare a unui mall o are costul utilitatilor – apa, curent electric sau combustibilul lichid folosit pentru sistemul de ventilatie – si serviciile de curatenie, paza si de intretinere.

    Radu Niculescu, managing director al diviziei de administrare a proprietatilor din cadrul grupului RED, care a dezvoltat centrele comerciale Armonia din Arad si Braila, spune ca reducerile cele mai mari pot fi operate in ceea ce priveste costurile de energie si cele de curatenie si paza. “Trebuie sa ai monotarif la curentul electric, aproape toata lumea are tarif de zi si de noapte; ce folos sa reduc consumul de energie electrica noaptea, cand oricum este foarte ieftin, iar ziua nu-l pot reduce? Un tarif unitar pe toata durata zilei este mult mai eficient”, considera Niculescu. El da ca exemplu centrul comercial de la Braila, unde a fost introdus un sistem electronic prin care aprinderea luminilor poate fi programata si sistemul de iluminare poate sa se si opreasca automat, pe baza unor senzori, care “simt cand rasare soarele”.

    Tot in privinta consumului de electricitate, managerii Sonae Sierra dau ca exemplu folosirea unor senzori de miscare, eficienti mai ales pe timp de noapte sau pe coridoarele tehnice ale unui centru comercial, unde traficul este foarte redus. Nu in ultimul rand, becurile cu un consum mai redus de electricitate pot aduce economii lunare chiar si de o treime fata de becurile obisnuite, potrivit studiilor companiei portugheze. Cel mai mult consuma sistemul de aer conditionat, ceea ce aduce in discutie procesul de dezvoltare si construire a unui centru comercial, care poate sa determine costuri de operare ulterioare mai reduse. Spre exemplu, montarea unor pompe care sa extraga apa din pamant sau a unor pompe de caldura poate reduce consumul de energie al sistemului de ventilatie. “La un moment dat am observat ca folosirea intensa a pompelor crestea consumul de electricitate cu 3%, insa in ansamblu, consumul era mai mic”, adauga Ingo Nissen, facand referire la sistemul clasic de ventilatie, care presupune incalzirea si racirea apei sau a aerului.

    Curatenia si paza reprezinta alte doua capitole unde se pot opera reduceri semnificative, potrivit administratorilor de centre comerciale. “In Romania inca exista modelul echipelor de curatenie, vin 15-20 de persoane care fac curat, cand se poate face totul cu doua masinute de curatenie, iar pe tura nu sunt mai mult de trei-patru persoane care lucreaza”, exemplifica managerul RED. “Suntem obligati sa avem un post de pompieri care costa, cinci persoane, 40.000 de euro pe an. Poti sa gasesti firme care realizeaza si paza, si serviciile de pompieri. Daca ai o firma de interventii care sa poata sosi in caz de urgenta in doua minute, poti sa ai doar cinci persoane de paza intr-un mall”, continua Radu Niculescu.

    Aceste moduri de reducere a costurilor de operare n-au prea fost, in general, o preocupare pentru dezvoltatorii de centre comerciale, prioritare fiind viteza de constructie si impartirea spatiilor astfel incat sa se obtina venituri lunare din chirii cat mai mari. Lucrurile nu s-au modificat simtitor nici acum, dupa cum au remarcat consultantii imobiliari, pentru ca preocuparea de baza a devenit obtinerea unei finantari pentru proiectele aflate in stadiul de macheta. In plus, “unii inteleg gresit reducerile de costuri: au taiat la jumatate cheltuielile de curatenie si tin becurile stinse sau caldura si aerul conditionat inchise, ceea ce afecteaza imaginea generala a centrului comercial”, considera Radu Niculescu. Criza, dar si scaderea traficului in majoritatea centrelor comerciale s-ar putea sa-i determine insa pe administratori si proprietari sa incerce si niste metode mai bune de reducere a costurilor.

    Pe ce se duc banii
    Cum faci economii
    Platim printre cele mai mari taxe de administrare

  • «2 litri la pret de 1 litru», singura modalitate de crestere pe timp de criza

    Previziunile de crestere a vanzarilor in procente de doua cifre au devenit o raritate in bugetele pentru 2009, dar nu si in cazul producatorilor de sucuri necarbonatate (juice, still drinks si nectar). Maspex Romania, producatorul sucurilor Tymbark, si-a planificat pentru anul in curs o crestere de 20% a cifrei de afaceri fata de rezultatele anului trecut, cand a avut vanzari de 215 milioane de lei (53 mil. euro). Cu toate acestea, vanzarile companiei poloneze au ajuns in prima jumatate a lui 2009 la circa 28 de milioane de euro, ceea ce reprezinta un avans de aproape 14%, sub cresterea medie previzionata pentru tot anul. ”Speram ca in al doilea semestru sa recuperam diferenta", declara Krzysztof Grabowski, presedintele Tymbark Maspex Romania. Ca urmare, cresterea vanzarilor ar trebui sa se accelereze, depasind 25%.

    Pe fondul previziunilor optimiste, producatorul polonez a finalizat saptamana trecuta o investitie de peste 30 de milioane de euro, intr-o noua capacitate de productie. Cea de a doua unitate pe care grupul a construit-o in Romania, la Valenii de Munte, a crescut volumul productiei cu 110% si este cea mai mare fabrica a companiei poloneze. Conform reprezentantilor companiei, Romania este a doua piata ca marile pentru afacerile grupului, dupa cea poloneza, iar din productia de la Valenii de Munte sunt exportate sucuri catre tari ca Bulgaria, Moldova, Ucraina si Cehia.

    Alegerea orasului pentru construirea fabricilor nu a fost intamplatoare. Valenii de Munte este situat la aproximativ aceeasi distanta de Bucuresti cum este micul oras Tymbark fata de Cracovia. La fel ca si Tymbark, si Valenii de Munte are o traditie in productia de fructe, ceea ce ofera oportunitati grupului Maspex in prelucrarea materiei prime din zona in viitor. Investitiile totale ale grupului polonez in Romania au ajuns la 70 de milioane de euro, la 13 ani de la intrarea pe piata. "Investitia noastra in noua fabrica este justificata datorita cresterii segmentului de bauturi racoritoare premium", a declarat Krzysztof Grabowski, presedintele Tymbark Maspex Romania. Compania mai are pe piata romaneasca si activitati pe piata de paste fainoase, prin preluarea producatorului local Arnos. Circa 60% din cifra de afaceri a companiei este realizata din divizia de sucuri, alaturi de Tymbark mai avand in portofoliu si marca Tedi.

    Dupa ce ani in sir sucurile carbogazoase au fost vedetele din portofoliile producatorilor, balanta inclina acum catre cele fara bule. Potrivit estimarilor secretarului general al Asociatiei Nationale a Bauturilor Racoritoare (ANBR), Angela Preoteasa, segmentul bauturilor carbogazoase a inregistrat o scadere de 6% in primul trimestru din 2009, iar in al doilea trimestru va fi cel putin la fel de mare. Prin urmare, companiile isi concentreaza atentia asupra bauturilor racoritoare necarbonatate, o piata a carei valoare a atins anul trecut valoarea de 215 de milioane de euro, si care ar urma sa creasca anul acesta cu inca 10%, conform previziunilor.

    {i United Romanian Breweries Bereprod (URBB), care are marcile Granini si Orangina, a anuntat pentru 2009 investitii de 9 milioane de euro, destinate logisticii si modernizarii liniilor de imbuteliere. "|n Romania, piata bauturilor necarbonatate inregistreaza probabil una dintre cele mai spectaculoase cresteri de la an la an”, spune Shachar Shaine, presedinte URBB si Carlsrom Beverage.

    Ca dovada, vanzarile sucurilor Granini au crescut de peste 3 ori si jumatate in primul trimestru al anului, comparativ cu perioada similara a anului trecut si ajungand la o valoare de 10 milioane de euro. “Nivelul consumului este inca scazut in comparatie cu alte tari europene, unde valorile ating 40-50 litri. Piata din Romania are un potential inca mare, iar tot mai multi consumatori romani se orienteaza spre produse naturale, sanatoase, fara coloranti, acordand o atentie mai mare stilului lor de viata”, a mai spus Shaine. URBB a investit anul trecut 15 milioane euro in deschiderea unei linii de imbuteliere aseptice si in echipamentele necesare producerii bauturilor racoritoare fara adaos de coloranti si conservanti.

    Liderul pe piata de juice 100% in primul trimestru este Santal, produs de Parmalat, cu o cota de piata de 21% ca volum si 23,5% ca valoare, potrivit informatiilor furnizate de companie. "Adoptam o strategie de consolidare a pozitiei, obiectiv sustinut constant prin lansari de produse pe segmentul bauturilor racoritoare necarbonatate", spune Giampaolo Manzonetto, directorul general al Parmalat. Compania a apelat la lansarea brandului Santal si in varianta de 2 litri, la un pret pe litru mai mic decat varianta precedenta, ca urmare a scaderii profitabilitatii in primul trimestru determinate de cresterea preturilor cu materiile prime si deprecierii cursului valutar.

    Tymbark este lider de piata pe segmentul nectar, cu o cota de piata de 35%, potrivit estimarilor AC Nielsen din perioada decembrie 2008 – ianuarie 2009. Brandul Tedi are cele mai mari vanzari, care reprezinta 19% din piata de nectar, urmat de Tymbark cu 11% si Ciao cu 5%."|n prima parte a anului, vanzarile pe segmentul nectar au crescut cel mai putin, in timp ce categoria still drinks a ramas constanta", a precizat Mihaela Burtoi, brand manager al diviziei de sucuri a Tymbark. Pentru a mentine ritmul vanzarilor la acelasi nivel, compania a apelat la promotii care le-a majorat volumul de litri vanduti, dar nu si incasarile.
    "Cea mai mare crestere in timpul crizei a inregistrat-o brandul Ciao, la care avem promotia «2 litri la pret de 1 litru». Pentru a fi competitivi trebuie sa ne aliniem la situatia economica", a mai adaugat Mihaela Burtoi.

    Investitiile in marketing si promovare pentru 2009 sunt cu 30% mai mici decat in 2008, ceea ce face ca bugetul de marketing sa se situeze la nivelul celui din anul 2007, la circa 17 milioane de euro, potrivit reprezentantilor companiei Tymbark.

    Liderul pe piata de juice 100% in primul trimestru este Santal, produs de Parmalat, cu o cota de piata de 21% ca volum si 23,5% ca valoare, potrivit informatiilor furnizate de companie. Pe segmentul nectar, brandul a inregistrat o cota de 16% din volumul pietei in perioada decembrie 2008 – ianuarie 2009.

    Pe segmentul still dinks, brandul Giusto Natura al producatorului Romaqua este lider de piata cu 32,4% din volumul vanzarilor. Vanzarile Giusto Natura din primele 3 luni ale anului au fost similare celor din perioada similara a anului trecut, potrivit reprezentantilor companiei. Obiectivul Romaqua pentru anul in curs este mentinerea cotei de piata si pozitiei de lider (pe piata de ape minerale).
    Piata bauturilor necarbonatate este estimata la o valoare de 215 milioane euro, iar principalii competitori pe aceasta piata sunt Coca Cola Hellenic, Parmalat, Pepsi Americas, Tymbark Maspex, URBB, Romaqua precum si importatorii Pfanner si Rauch.
     

  • Solutii pentru iesirea din criza

    Pentru prima oara in ultimii ani, mediul de afaceri s-a intors catre autoritati si a solicitat masuri care sa ajute economia. In ultimii ani, de crestere economica, mediul de afaceri nu a simtit nevoia masurilor sau interventiilor guvernamentale, dar lucrurile au inceput sa se schimbe de la inceputul crizei economice. Majoritatea opiniilor trimise de oamenii de afaceri care au participat cu idei in cadrul campaniei “Cum repornim economia” s-au referit la strategii guvernamentale, la lucruri pe care Guvernul, BNR sau alte autoritati ale statului le-ar putea lua pentru a relansa economia. Mai multe idei, dintre care zece considerate foarte importante, au fost discutate in amanunt saptamana trecuta, in cadrul seminarului “Cum repornim economia”, organizat de Ziarul Financiar in parteneriat cu Noerr Stifenhofer Lutz.

    O prima masura a adus in discutie politica monetara si scaderea dobanzii cheie de la 9,5% – cat era la sfarsitul lunii iunie. Aceasta propunere, aflata pe lista de prioritati a celor mai multi oameni de afaceri chestionati in campanie, a fost si prima masura luata in calcul de BNR saptamana trecuta, prin reducerea cu 0,5% a dobanzii cheie. Potrivit estimarilor lui Radu Gratian Ghetea, presedintele CEC Bank si al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), nivelul dobanzii ar putea ajunge la un nivel de 7% pana la sfarsitul anului in curs. In acest fel, institutiile bancare si-ar putea permite sa practice dobanzi mai mici. “Nu vom putea ajunge noi, CEC, la dobanzi de 11%, dar alte banci se vor putea apropia de noi”, a afirmat Ghetea, mentionand ca dobanda medie la care lucreaza CEC este de 13,23%. Pe de alta parte, dobanda ar putea cobori la 7% numai in conditiile unei inflatii de 4%, a precizat economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, potrivit caruia tinta de inflatie a BNR pentru anul in curs este de maxim 4,5%.

    In plus, Bogdan Baltazar, fost presedinte al BRD si actual membru in Consiliul de Administratie al bancii, a atras atentia ca bancile platesc o dobanda de 13% pentru credite la BNR: “In conditiile acestea, cum putem noi practica dobanzi mai mici?”. Baltazar a subliniat in cadrul seminarului ZF ca exista necesitatea crearii unei cereri solvabile, deoarece in acest moment cererea este afectata de un lant cauze-efecte: de la pierderile inregistrate de companii pana la problemele angajatilor si consumatorilor finali, care sufera din cauza pierderii locurilor de munca sau a scaderilor salariale.

    Valentin Lazea a considerat ca intarirea politicii fiscale si salariale este absolut necesara in pofida presiunilor de ordin contrar venite dinspre mediul de afaceri, care se simte mai confortabil cu un sistem fiscal mai lax. Totusi, refacerea politicii monetare este strans legata de intarirea politicii fiscale, subliniaza oficialul. “Mixul de politici economice din anul 2008 a fost nefericit, respectiv politica monetara extrem de tare. Numai in masura in care politica fiscala si salariala se vor intari, politica monetara se poate relaxa”, a afirmat Lazea. In plus, in conditiile unei slabiri a increderii investitorilor straini in piata romaneasca, ar trebui acordata o atentie mai mare capitalului strain, indispensabil pentru economie.

    Un alt punct important trecut in planul anticriza formulat de mediul de afaceri care ar putea sa isi gaseasca ecou in actiunile guvernului este neimpozitarea profitului reinvestit. “In 2010, vor exista putine firme care vor inregistra castiguri, iar sustinerea lor ar fi importanta”, a spus Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO). Pentru constructori, unii dintre cei mai afectati afaceristi in aceasta perioada, ar trebui pus la punct un sistem de compensare a datoriilor pe care statul le are fata de acestia, prin reducerea TVA-ului, propune Plosceanu. Intarzierile de luni intregi la plata obligatiilor financiare catre companiile contractate pentru lucrari publice atrag automat imposibilitatea patronilor de a asigura salariile angajatilor, de a participa la alte licitatii si, nu in ultimul rand, de a continua lucrarile. Constantin Dascalu, secretar de stat in Ministerul Transporturilor, a declarat ca se are in vedere o colaborare in acest sens cu Ministerul Finantelor si ca pana la sfarsitul anului in curs vor fi achitate datoriile pe 2008. Dascalu nu a precizat insa si la ce valoare se ridica aceste restante.

    In primele cinci luni ale anului in curs s-au facut investitii de aproape 3 miliarde de lei in proiecte de infrastructura, cu 18% mai mult decat in perioada similara a anului trecut. Potrivit lui Constantin Dascalu, fondurile europene reprezinta aproximativ 10% din bugetul pe 2009 al Ministerului Transporturilor. Absorbtia atent supravegheata a fondurilor UE este un alt capitol la care s-au referit constant oamenii de afaceri in cadrul campaniei “Cum repornim economia”. Capitol la care guvernantii nu s-au uitat inca. Dar au mai bifat in ultimele zile, cel putin la nivel de intentie, unele propuneri ale oamenilor de afaceri, cum ar fi un program de tip “Rabla” pentru agricultori sau amanarea platilor la bugetul de stat pentru companiile care au probleme din cauza crizei economice. Aplicarea si efectele acestor masuri sunt deocamdata greu de cuantificat. Evolutia viitoarelor luni va arata daca economia va reporni la drum.

  • Un salam bun de criza

    Celui care a creat reteta salamului cunoscut acum ca “de Sibiu” nici nu i-a trecut prin minte ca, peste aproape o suta de ani, doua firme isi vor disputa drepturile asupra retetei lui. Saptamana trecuta, Caroli Foods a scos pe piata Salam de Sibiu, invocand la lansare numele “celebrului Filippo Dozzi”, inventatorul retetei. Referirea la producatorii originali a fost facuta in virtutea “unei abordari de marketing”, dupa cum au declarat ulterior reprezentantii companiei.

    Initial numit Salam de vara, produsul a capatat denumirea actuala din pricina faptului ca era vamuit la Sibiu, prima mentiune sub acest nume fiind facuta in 1932 intr-o comanda a lui L. Patac, furnizor al Curtii Regale, catre fabrica fratilor Dozzi din Sinaia. Pret de aproape un secol, reteta si procesul tehnologic au fost pastrate in fabrica de la Sinaia, aflata acum in proprietatea grupului de firme Angst, afirma Sorin Minea, presedintele grupului cu activitati in domeniul procesarii carnii. Ca replica la actiunea de marketing a concurentilor, Angst sustine ca poate atesta documentar ca este primul producator al acestui tip de salam.

    Referirea la traditie, la vechime, este menita sa puna consumatorul in relatie cu un produs ce ofera familiaritate si incredere, decripteaza Stefan Liute, strategy director la firma de branding Grapefruit. “Obisnuinta inseamna adeseori macar a include brandul respectiv pe lista de optiuni de cumparare, daca nu chiar a-l transforma in singura alegere”, declara Liute, care e de parere ca romanii mai in varsta sunt mai atasati de marcile traditionale decat tinerii.

    Care este totusi miza acestei lupte in declaratii, din moment ce pe piata erau deja sapte firme ce fabrica faimosul mezel? Dupa spusele lui Minea, vanzarile de salam de Sibiu inseamna cam 5% din cifra de afaceri realizata de Angst, care a ajuns anul trecut la 66 de milioane de euro. Un calcul rapid indica vanzari de nici 3,5 milioane de euro, in conditiile in care compania detine cam o treime din toate vanzarile acestui tip de salam, plasate la “80-90 de tone pe luna”, dupa cum afirma presedintele companiei, citand date ale Institutului National de Statistica.

    Prin urmare, valoarea totala a vanzarilor in aceasta nisa se invarte in jurul a 10 milioane de euro, raportat la o piata a carnii si a preparatelor din carne apropiata de un miliard de euro anual. Insa competitia se ascute, iar criza face deja primele victime si printre mezelari: Dumitru Stefanescu, proprietarul producatorului de mezeluri din vanat Stenyon, a cerut intrarea in insolventa a companiei sale, dupa ce nu a mai putut acoperi datoriile de aproximativ 3 mil. euro acumulate in ultimii ani.
    Nu e de mirare ca producatorii nu ignora nicio varianta de crestere a vanzarilor. “Companiile au vazut in salamul de Sibiu, care are vanzari constante, o oportunitate de a mai vinde ceva”, afirma Minea. Pentru lansarea noului salam, grupul Caroli a cheltuit 50.000 de euro, in special in scopul “recuperarii retetei originale si cercetarea asociata”, conform declaratiilor lui Andrew Taylor, vicepresedinte comercial al Caroli Foods. Numai pentru serii succesive de testari a fost necesara o perioada de un an, a mai precizat Taylor.

    Cei sapte producatori de salam de Sibiu, printre care se numara Angst, Agricola Bacau, Salonta, Reinert si Aldis, s-au reunit intr-un grup menit sa impuna respectarea retetei si a procedeului de fabricatie pentru un produs ce are calitatea de brand national. Asocierea lor are acum valoare mai degraba pe hartie, dar s-ar putea traduce in vanzari de mai multe zeci de milioane de euro daca si-ar gasi drumul la export. Pentru ca “salam de Sibiu” si “carnati de Plescoi” (care genereaza vanzari si mai mici) sunt singurele nume romanesti din intreaga industrie a carnii care au calitatea de brand national, asa cum numele de sampanie poate fi atribuit doar vinului spumant produs in regiunea franceza Champagne.

    In privinta denumirilor de origine controlata, domeniul carnii este cel mai sarac, pentru ca, din toate cele 76 de nume recunoscute de UE, doar doua revin procesatorilor din bransa. In schimb, procesatorii de lactate sunt mai castigati, avand drepturi de fabricatie pentru cateva zeci de produse – laptele Cedra de Apuseni, casul de Baschiu, branza de Manastur, cascavalul de Rucar sau telemeaua de Huedin. Dar si in domeniul lactatelor piata produselor nationale are vanzari reduse fata de volumele cu care lucreaza in mod obisnuit producatorii din aceasta piata. Cedra, Rucar sau Manastur cumuleaza anual vanzari ce se plaseaza, conform unor estimari, la doar cateva zeci de milioane de euro.

    Grupul celor sapte producatori de salam de Sibiu tinteste tocmai aceasta miza: exportul unui produs premium, pe piete ce s-ar putea dovedi mult mai generoase decat cea din Romania. Totusi aceasta sansa de crestere a afacerilor poate fi periclitata, semnaleaza Minea, pentru ca exista pericolul ca brandul sa fie distrus prin nerespectarea conditiilor de productie, “asa cum s-a intamplat de exemplu cu parizerul si cu salamul de vara”: reteta initiala a parizerului – un produs premium la inceput -, conceputa in urma cu 70-80 de ani, a suferit modificari succesive, ajungand sa inglobeze, din ratiuni economice, ingrediente ieftine, inclusiv resturile ce nu pot fi folosite la alte produse.

    In cazul salamului de Sibiu, procesul de fabricatie este dificil, iar maturarea cere in jur de 80 de zile, pentru aceasta etapa fiind nevoie de depozite mari, care nu sunt folosite in cazul preparatelor fierte, de exemplu, cum sunt crenvustii sau sunca de Praga.
    Prin urmare, este un produs scump si orice greseala in procesul de productie poate fi depistata abia peste o luna de la inceputul perioadei de maturare, cand intregul lot e compromis si pierderea este irecuperabila.

    Denumire de origine protejata

  • Cine mai intra in imobiliare

    La mijlocul anului trecut, Viorel Gheorghiu renunta la functia de CEO din cadrul companiei Gaz Sud. Trecusera doar cateva luni de cand vanduse afacerea pe care o infiintase in 2002 (fiind a doua afacere privata in domeniul furnizarii de gaze, dupa Gaz Vest), fondului de investitii ceh PPF, in urma unei tranzactii estimate la 50 de milioane de euro. Printr-o intelegere contractuala, cele doua parti au decis ca Gheorghiu sa continue dezvoltarea furnizorului de gaze naturale din judetul Ilfov, cel putin pana la atingerea planului de afaceri pe care il avea compania pentru viitorul mediu.

    “In negocierea cu fondul de investitii, eu pusesem niste conditii, voiam sa duc reteaua Gaz Sud in tot Ilfovul si voiam sa fac asta repede, deoarece concurenta era deja foarte mare pe piata gazelor, iar eu stabilisem unde sa luam concesiunile si sa inchidem inelul in jurul capitalei”, povesteste Gheorghiu. Omul de afaceri folosea in avantajul lui faptul ca, dupa cum prevede legea gazului, o conducta odata construita nu mai poate fi dublata, asa ca e importanta demararea investitiei inaintea vreunui competitor. Odata cu auditul facut de KPMG si Deloitte la vanzarea companiei, activele Gaz Sud au fost estimate la 35 de milioane de euro, iar Gheorghiu spune ca planul de afaceri prevedea atingerea unor active de 100 de milioane de euro in trei ani.

    Ce nu a luat in calcul Gheorghiu a fost schimbarea modului de dezvoltare a companiei odata cu vanzarea, de la modelul antreprenorial la cel corporatist: “Da, intelegerea era sa raman la conducere, dar in afacerea asta trebuie sa fii foarte flexibil si sa iei deciziile foarte rapid, de aceea o companie ca asta se dezvolta foarte bine antreprenorial. Cum aparea o oportunitate, construiam, daca incepi sa o tratezi corporatist, pierzi”.

    Din vara anului trecut, dupa ce a parasit compania, Viorel Gheorghiu a analizat mai multe variante de investire a banilor incasati (Gaz Sud s-a vandut pentru 50 de milioane de euro, iar Viorel Gheorghiu a incasat aproximativ 20 de milioane de euro, conform cu pachetul sau de 42%). “Am decis ca banii mei sa fie doar un avans in fiecare investitie pe care o voi face, pentru a putea sa incep mai multe afaceri in paralel.” Distributia riscului l-a facut pe Gheorghiu sa priveasca spre doua zone de business: productia de energie si imobiliarele.

    Afacerile cu imobiliare au debutat pentru Viorel Gheorghiu cu achizitia de terenuri. De anul trecut si pana acum, omul de afaceri spune ca a cumparat mai multe hectare de teren in Bucuresti, investind aproape jumatate din banii incasati pe Gaz Sud, dar si bani luati de la banci: “Practic, am urmarit oportunitati; terenuri carora nu are cum sa le scada valoarea, dar carora le-a scazut semnificativ pretul pe fondul crizei”.

    Dintre terenurile achizitionate, Viorel Gheorghiu a decis ca momentan sa construiasca pe doua, pentru a profita de preturile scazute de constructie: “Materialele de constructie s-au ieftinit cu 30%, nu mai este criza de manopera, de aceea ar fi si pacat sa nu construiesc acum”. Viorel Gheorghiu spune ca investitiile le face partial din bani proprii, restul de bani necesari venind din imprumuturi, in special de la Commerzbank. “Am reusit sa iau credite si in 2008, si in 2009; cred ca atat timp cat nu ai gresit cu nimic, vei putea lua credite”, crede Gheorghiu, care construieste un hotel si o cladire de birouri. Hotelul (cu 150 de camere, plus spatii comerciale) va fi o investitie de 25 de milioane de euro, iar Viorel Gheorghiu spune ca a facut proiectul in asa fel incat sa il poata afilia unui lant international atunci cand va fi gata – in aproximativ sase-opt luni.

    Cladirea de birouri este o investitie de aproximativ zece milioane de euro, pentru care Gheorghiu spune ca a semnat deja si o parte din contractele de inchiriere. S-a decis sa construiasca birouri dupa ce incepuse lucrarile la ceea ce el intentiona sa fie un bloc de locuinte: “Am schimbat proiectul in ultimul moment din cauza scaderii abrupte a pretului locuintelor si mai ales pentru ca sunt convins ca terenurile si birourile nu vor atinge aceeasi scadere”.

  • Un sandwich de criza

    Atunci cand a gasit pe biroul sau un plic de la Tribunalul Bucuresti, nu mica i-a fost mirarea lui Florin Balu, omul de afaceri din spatele lantului de restaurante de tip fast-food si producatorului de sandvisuri Snack Attack. Documentul din plic era o instiintare cu privire la un proces in instanta in care urma sa fie implicata compania sa. Furnizorul de carne de pui Convenience Prod, una dintre firmele de unde erau procurate pana anul trecut ingrediente pentru sandvisuri, a depus in instanta un dosar prin care solicita intrarea in insolventa a Snack Attack din cauza unor datorii neachitate, “fara a tine insa cont de acordul de esalonare a platilor incheiat intre cele doua parti”, dupa cum sustine Balu.
     

    Datoriile totale ale lantului de restaurante catre furnizor au insumat 349.000 de lei (peste 83.000 de euro) si erau programate, conform acordului din aprilie, sa fie platite in mai multe transe, intr-un interval de sase saptamani, termenul final fiind 19 iunie. Snack Attack a emis in aprilie bilete la ordinele de plata pentru intreaga suma si achitase deja 75.000 de lei (aproape 18.000 de euro).
    “Plangerea vine la cateva luni dupa incetarea contractului cu acest furnizor. Snack Attack a inlocuit la finalul anului trecut carnea de pui folosita la prepararea sandvisurilor, din cauza nemultumirii fata de calitatea produselor”, afirma Florin Balu. Cu alte cuvinte, Balu sugereaza ca decizia sa de a inceta contractul din cauza ingredientelor primite de la furnizor ar fi tocmai motivul care a impins Convenience Prod sa aleaga calea justitiei in loc sa rezolve problema pe cale amiabila. Insa motivul incetarii contractului ar putea fi la fel de bine acumularea datoriilor si intarzierile de plata, iar furnizorul sa considere ca nu poate gasi alta solutie pentru a-si recupera banii.
     
    In mod obisnuit, o datorie mai mica de 100.000 de euro nu ar trebui sa fie o problema pentru Snack Attack, cel mai mare producator de sandvisuri din Romania. Compania detine 17 restaurante in Bucuresti, numara 200 de angajati si produce 8.000 de sandvisuri triunghiulare zilnic, pe care le vinde in magazinele proprii si le distribuie in hipermarketuri precum Carrefour, Metro, Real sau Cora, in hoteluri – Novotel, Sofitel si Ibis, in diferite cafenele si in lanturile de benzinarii Petrom, OMV, Agip, MOL si Rompetrol.

    In total, afacerile companiei s-au cifrat anul trecut la 8,5 mil. euro (din care mai putin de 1% profit net), in crestere cu 27% fata de 2007, iar pentru acest an, Florin Balu se asteapta la 10 mil. euro: “In prezent, vanzarile au o evolutie foarte buna, salariile sunt platite la timp, iar activitatea nu inregistreaza nicio intrerupere”. Cu toate acestea, Tribunalul Bucuresti a admis la finalul lunii trecute cererea formulata de Convenience Prod pentru deschiderea procedurii de insolventa asupra Snack Attack, moment in care conducerea activitatilor acesteia din urma a fost preluata de A&A Consultants IPURL, administratorul judiciar al firmei.

    Pus in fata faptului implinit, directorul general si actionarul Snack Attack a initiat recurs impotriva deciziei judecatoresti, dar, pana cand se vor lamuri lucrurile, compania este obligata sa treaca la al doilea pas din procedura de insolventa, reorganizarea judiciara, continuand sa isi desfasoare astfel activitatea pana cand vor fi achitate toate datoriile. “Perioada de observatie este cuprinsa intre data deschiderii procedurii si data confirmarii planului sau, dupa caz, a intrarii in faliment”, spune Marieta Anastasescu, administratorul juridic al acestui caz din partea Snack Attack. Mai departe, va trebui elaborat planul de reorganizare, care, dupa ce va fi admis de catre judecator si confirmat de creditori, in conditiile legii, va putea fi aplicat.
     

    Scenariul optimist si, de altfel, cel mai plauzibil in acest moment pentru compania lui Balu ar fi aplicarea reorganizarii judiciare in urma platii datoriilor si continuarea activitatii in mod obisnuit. Scenariul pesimist insa ar fi ca masurile dispuse prin planul de reorganizare sa nu conduca la redresarea financiara a companiei si atunci decizia judecatoreasca sa atraga intrarea companiei in faliment. “Aceasta perspectiva nu este reala, mai ales ca procesul este rezultatul unui abuz din partea avocatului, care a dat dovada de neprofesionalism, cauzandu-ne prejudicii foarte mari”, afirma Balu.

    Deocamdata, planurile de extindere a Snack Attack pentru acest an raman in picioare, desi actionarul companiei admite ca a resimtit dificultatile din economie si scaderea consumului. Principalele investitii programate pentru acest an ar fi terminarea fabricii de la Balotesti, deschiderea a trei noi restaurante, precum si lansarea noilor ambalaje si extinderea gamei cu patru noi produse, suma totala necesara acestor investitii fiind de aproximativ 700.000 de euro.