BusinessMagazin

Category: Comerț

Analize detaliate din domeniul comerțului – analize de preț, afaceri de success și multe alte lucruri interesante

  • Adesgo pune un picior in Bulgaria

    In 2002, cand israelienii de la Argaman Industries LTD au cumparat Adesgo, o companie aproape de faliment, s-au speriat de starea deplorabila a fabricii. Astazi, Raanan Sobol, presedintele Adesgo, spune: “E cea mai buna afacere pe care am facut-o in toata cariera mea”.

    Patronul grupului israelian are motive sa declare asa ceva: cu aceiasi 450 de angajati preluati in 2002, investitii in echipament si know-how, Adesgo a evoluat de la o cifra de afaceri de 2,5 milioane de dolari in 2002 la 21 de milioane de dolari in 2007, potrivit datelor furnizate de companie, iar dintre toate fabricile detinute de israelieni, aflate in Iordania, Egipt, India, China si Vietnam, cea din Bucuresti este acum cea mai profi tabila.

    Acum insa proprietarii planuiesc o alta miscare: mutarea partiala din Bucuresti. Asa cum s-a intamplat si in alte tari, odata cu intrarea in UE, aplicarea unor politici severe de mediu ii obliga pe proprietarii de fabrici sa le mute din orase in zone industriale. "Ne gandim sa mutam anumite componente ale fabricii din Bucuresti; este vorba in principal de departamentul de vopsitorie", spun reprezentantii Adesgo. Vorbind despre dificultatea gasirii fortei de munca in domeniu, seful de la Adesgo marturiseste ca exista sanse foarte mari ca mutarea sa se faca nu in imprejurimile Capitalei, asa cum se speculase anterior, ci in Bulgaria, unde forta de munca inca este mai ieftina decat cea din Romania.

    Insa chiar daca vor face aceasta mutare, israelienii nu se vor retrage cu totul din Bucuresti; Sobol spune ca vor fi dezvoltate spatiile administrative pe care compania le are aici, aceasta fiind destinatia vechii cladiri a Adesgo din zona Tineretului. Decizia celor de la Adesgo se inscrie intr-o tendinta careia i se aliniaza multe fabrici din tara. De curand, Vel Pitar a anuntat decizia de a muta fabrica intr-o zona industriala din sudul Bucurestiului.

    Si alte companii din tara, cum ar fi Napolact, Pasmatex sau Tricotaje Somesul, au decis sa se mute din orase. Insa, dincolo de necesitatea respectarii normelor UE, alti doi factori determina fabricile sa ia astfel de decizii. Pe de o parte, castigurile obtinute din vanzarea la preturi mai mari a terenurilor din orase si cumpararea unor terenuri mai ieftine in alte zone; pe de alta parte, forta de munca dificil de gasit si din ce in ce mai costisitoare din orase.

    Aceasta ultima explicatie face ca destinatiile fabricilor afl ate in orase sa nu mai fie neaparat zonele industriale extraurbane, ci alte tari. In afara de Adesgo, si Colgate- Palmolive si-a anuntat de curand intentia de a muta fabrica de la Brasov in Polonia.

    “Avantajele pentru proprietarii de fabrici situate in Bucuresti care opteaza pentru relocare in afara orasului sunt diferenta mare de pret intre terenul care se vinde si terenul pe care il cumpara pentru relocare, prin aceasta operatiune proprietarii obtinand profituri foarte mari, si posibilitatea de a obtine autorizatia de functionare de la mediu mult mai usor decat daca si-ar mentine activitatea in oras”, spune Ionut Petcu, consultant in cadrul departamentului de terenuri, Colliers International.

    Petcu detaliaza ca este din ce in ce mai greu sa se obtina reinnoirea autorizatiei de functionare de la agentia de mediu, pentru activitati poluante in interiorul orasului, in apropierea cartierelor traditionale. De asemenea, majoritatea fabricilor din oras sunt construite inainte de 1989 si nu sunt concepute pentru activitatea care se desfasoara in prezent in cladirile respective, facand astfel productia destul de dificila sau nepermitand o utilizare eficienta a spatiilor.

    Odata cu relocarea, spatiile de productie se pot configura dupa nevoile activitatii desfasurate in prezent. “Dezavantajele sunt date doar de transportul in comun, care nu este la fel de bun pentru fabricile aflate din afara orasului”, completeaza Ionut Petcu. Un alt factor care determina fabricile sa aiba in vedere mutarea in afara granitelor tine de infrastructura si de birocratie.

    “Pentru noul amplasament al fabricii Pasmatex am reusit, dupa trei ani de la cumpararea terenului, sa obtinem autorizatia de imprejmuire si sper sa primim si autorizatia de constructie. Avem probleme cu accesul defi nitiv de intrare din drumul national, pentru ca nu se stie ce solutie se va adopta pe termen lung pentru reteaua de drumuri. Consider esentiala pentru mutarea industriei in afara oraselor o buna colaborare cu institutiile statului, cele centrale, cele descentralizate si administratia locala”, este de parere Maria Grapini, patronul producatorului de textile si confectii Pasmatex din Timisoara.

    Doru Mladin, presedintele Organizatiei Patronale din Pielarie si Incaltaminte (O.P.PINC), e de parere ca nu legislatia in armonizare cu cea din UE (“inca destul de permisiva”) e principala cauza a relocarilor, ci situatia pietei imobiliare. “Si in sectorul de pielarie-incaltaminte, fabrici importante odinioara au inchis portile sau si-au relocat productia in zone industriale, pentru a face loc afacerii imobiliare”, spune el.

    Desi reprezinta un fenomen normal, fiindca o zona industriala va oferi intotdeauna conditii si costuri mai bune de operare, relocarea in zonele industriale are destule dezavantaje. “Problema la noi este ca stabilirea si delimitarea acestor zone industriale nu se face intotdeauna de catre autoritatile locale in baza unui plan coerent, gandit din toate punctele de vedere, inclusiv cu planul asigurarii utilitatilor publice necesare si a accesului facil pentru logistica industriala”, adauga Mladin.

    Concluzia ar fi ca zona dezvoltarilor industriale are perspectiva unei dezvoltari haotice, la fel cum s-a intamplat cu constructiile rezidentiale. Ce se intampla insa pe locurile parasite de fabrici in orase? Cum am vazut, interesul companiilor industriale de a vinde terenurile e legat de posibilitatea castigurilor pe o piata imobiliara inca profitabila.

    Fabrica de textile Tricotaje Somesul a vandut un teren de 18.000 mp din zona centrala a Clujului, cu 12 milioane de euro, companiei britanice Dawnay Day, care va construi pe acest amplasament un mall si o cladire de birouri, prin intermediul dezvoltatorului Atrium Centers. Investitia britanicilor va fi de 85 de milioane de euro. In cartierul Drumul Taberei din Bucuresti, grupul spaniol Gran Via a cumparat pentru 42 de milioane de dolari fosta fabrica Tricodava de la fondul de investitii Broadhurst, urmand ca pe terenul respectiv sa construiasca un ansamblu rezidential de 2.000 de locuinte, alaturi de spatii comerciale si de birouri, investitia totala fiind de 200 de milioane de euro.

    Mai rare sunt cazurile cand companiile aleg sa-si dezvolte singure o politica de investitii imobiliare, cum e cazul ModaTim Timisoara, producator de confectii care isi va muta activitatea de productie in afara orasului, iar pe terenul respectiv va construi un proiect imobiliar propriu. ModaTim va construi in total cinci cladiri de birouri, dintre care prima, cu o suprafata inchiriabila de 7.500 mp, a fost deja termi nata toamna trecuta, cu o investitie de opt milioane de euro. Pentru finantarea proiectului, compania a luat un credit de 28 mil. euro de la banca austriaca Investkredit Bank, parte a grupului Volksbank.

  • Cautati clientii pe plaja

    “Modelele Baia Yachts acopera un segment de nisa pe piata ambarcatiunilor – sunt iahturi de viteza cu motor de peste 1.000 de cai putere si sistem inovator de propulsie rotativa, dar se incadreaza in acelasi timp si in categoria de lux. Daca ar fi sa facem o analogie, suntem clasa AMG a companiei Mercedes sau poate chiar Ferrari”, sustine Avram Avramov, director de vanzari al ICS, care reprezinta iahturile Baia in estul Europei.

    Avramov spune ca majoritatea clientilor apeleaza la leasing pentru a cumpara o astfel de barca. Cele trei iahturi expuse – Atlantica ’78, Azzura ’63 si One ’43, care costa 4 milioane de euro, respectiv 2 milioane si 560.000 de euro, vor ramane permanent in marina Sunny Day. “Mai asteptam si modelul Italia ’70, premiat anul trecut la Cannes Boat Show. Unul dintre cele trei iahturi s-a vandut deja, iar in Romania avem un potential client, o companie”, adauga Avramov.

    Iahturile Cantieri di Baia au o traditie de un sfert de secol si sunt produse exclusiv in Italia. In afara de motor si aparate tehnologice, totul, de la fibra de carbon pana la laminari, se realizeaza “in-house”. Construirea unei barci dureaza intre 8 si 12 luni, in functie de modelul iahtului si de personalizarile cerute de clienti.

    Prima piata unde s-au impus ambarcatiunile au fost SUA, “unde s-au vandut in jur de 150 de modele, iar unele dintre ele au aparut in filme precum , filmat in Miami, sau in reclame la bauturi. Acum cea mai profitabila piata pentru noi este Grecia, urmata de Hong Kong si Dubai”, spune Mario Borselli, director de vanzari al Baia Yachts, compania producatoare a iahturilor Cantieri di Baia. Cifra de afaceri a firmei s-a ridicat la 50 de milioane de euro in 2007, iar pentru anul acesta se preconizeaza 60 de milioane de euro. Marja de profit a companiei dupa plata taxelor si impozitelor este de 4% din cifra de afaceri, iar 2% din vanzari sunt alocati publicitatii, conform datelor oferite de companie.

    “Cheltuim peste un milion de euro anual pentru publicitate. Cred ca cea mai buna cale de a-ti face numele cunoscut in mediile de oameni cu foarte multi bani este sa fi prezent in resorturi din Sardinia, Saint Tropez, Bodrum, locuri in care acesti oameni vin sa-si petreaca vacanta”, afirma Borselli, care adauga ca a ales si marina din Sunny Day Resort ca “showroom”, pentru ca e de parere ca “multi oameni de afaceri si companii din Romania, Ungaria si Bulgaria au sau vor avea posibilitatile financiare de a achizitiona un iaht de lux”.

    In Romania, piata ambarcatiunilor de agrement este estimata pentru acest an la circa 40 de milioane de euro, in crestere cu 30% fata de anul trecut. La ultima editie a Romanian Boat Show, de la inceputul lunii trecute, cea mai mare expozitie de iahturi si barci de agrement, au fost expuse ambarcatiuni in valoare totala de aproape 40 de milioane de euro, din care valoarea vanzarilor a ajuns la aproximativ 20 de milioane. Cele mai scumpe iahturi expuse au fost un Pershing 46 si un Sunseeker 43, la preturi de circa un milion de euro fiecare.

    In decembrie trecut, la targul Luxury Show din Bucuresti, importatorul Unicomp a reusit sa vanda un iaht de un milion de euro (Princess 43), iar Neptun Yacht a vandut un Azimut 75 in valoare de 3,5 milioane de euro si inca patru Azimut 43 in valoare de 860.000 de euro.

  • Jolidon isi umple sacosele in UE

    La inceputul lui 2007, Jolidon, una dintre foarte putinele companii romanesti care s-au extins in strainatate, cumpara pachetul majoritar al producatorului italian de lenjerie Emmeci. Anul acesta, tot la inceput, a doua achizitie pe piata italiana a vizat chiar principalul concurent local al Emmeci – Lilly, o companie cu o retea de distributie in peste 30 de tari si o productie anuala de peste sase milioane de articole de lenjerie. Inainte insa cu cateva saptamani sa semneze achizitia cu distribuitorul si exportatorul italian, Jolidon a cumparat si pachetul majoritar de actiuni al fabricii Tricotaje Ineu, infiintata in 1990, in urma privatizarii fostei sectii Ineu din cadrul intreprinderii Tricoul Rosu din Arad.

    Ultimele doua achizitii ale Jolidon inseamna cresterea capacitatilor locale de productie cu 30% si completarea portofoliului cu inca trei branduri de lenjerie – Lilly, Eclizia si Kelitha, plus cateva mii de clienti ai Lilly Italia. “Impreuna cu firme cu experienta putem forma un grup puternic pe piata lenjeriei internationale, desi avem doar 15 ani de existenta”, explica omul de afaceri clujean Gabriel Cirlig, proprietarul Jolidon, seria achizitiilor pe care le face si in tara si in strainatate.

    Daca dincolo de granite urmareste notorietatea brandurilor, in tara proprietarul Jolidon cauta fabrici care sa-i permita sa mareasca productia de lenjerie si costume de baie.

    Ce avea Tricotaje Ineu si nu avea Jolidon? “Experienta de peste 30 de ani in corsetarie. Fabrica avea nevoie de ajutorul nostru financiar, iar noi aveam nevoie de capacitate de productie mai mare”, afirma Cirlig. Fabrica aradeana, care a inregistrat in 2006 afaceri de circa 2,5 milioane de euro, potrivit datelor raportate la Ministerul Finantelor, va creste cu 30% productia lunara a Jolidon, pana la 700.000 de articole. In ultimii patru ani, Jolidon a devenit actionarul majoritar al altor trei companii. Prima pe lista de achizitii a fost Argos in 2004. Potrivit propriilor aprecieri, dupa tranzactie Jolidon si-a adjudecat peste 40% dintr-o piata a lenjeriei care trecuse de 100 de milioane de euro.

    Doi ani mai tarziu, in contextul unei piete interne in scadere si al aprecierii leului fata de euro, care s-au resimtit in veniturile realizate din exporturile facute de Jolidon, Cirlig a cumparat si firma de textile LCS Conf, adaugan¬du-si in portofoliu si marca Falla, sub care producea anterior fosta Flacara. In 2007, prin cumpararea pachetului majoritar al producatorului de lenjerie Emmeci, au intrat sub umbrela grupului Jolidon doua branduri italiene: Infiore si Chiaro di Luna.

    “Tot timpul facem achizitii”, spune Cirlig, lasand sa se inteleaga ca va mai cumpara si alte companii. Deocamdata insa principala lui preocupare este deschiderea de noi magazine. In proces de amenajare sunt acum magazine proprii la Brasov, Constanta, Braila si Bacau, urmand ca pana la finele lui 2008 Jolidon sa mai deschida in tara inca 14 noi magazine, in urma unor investitii de circa 1,5 milioane de euro.

    In total, Jolidon opereaza o retea de 119 magazine, dintre care 71 in tara, trei in Ungaria, 35 in Italia si 10 boutique-uri in Franta, in sistem de franciza. Lantul de zece magazine din Franta se va dubla pana la sfarsitul anului in curs. In paralel, clujenii iau in considerare si intrarea pe piata de confectii cu magazine sub brandul Falla. Compania are deja un spatiu de vanzare la Cluj, deschis la sfarsitul anului trecut, iar in perioada urmatoare va deschide inca un magazin Falla la Brasov. “Tatonam piata si probabil ca in viitor vom dezvolta si latura aceasta mai mult. Pentru inceput preferam spatiile din magazinele universale”, precizeaza Gabriel Cirlig.

    Intrarea Jolidon in comertul cu haine nu este o premiera in randul producatorilor de lenjerie si costume de baie. Iulia Dobrin, creatoarea brandului ID Sarrieri, vinde haine si accesorii de lux prin trei magazine The Place. La fel si Pasmatex, producator de pasmanterie, vinde lenjerie intima, categorie care a ajuns sa detina 35-40% din totalul productiei. Cu filiale in Ungaria, Franta si Italia, noua branduri de lenjerie in portofoliu (Jolidon, Prelude, Argos, Infiore, Chiaro di Luna, Lilly, Eclizia si Kelitha) si doua marci de confectii (Flacara si Falla), Gabriel Cirlig estimeaza pentru anul acesta o crestere a cifrei de afaceri cu peste 30% fata de anul precedent, ceea ce ar insemna aproximativ 80 de milioane de euro. Magazinele proprii detin in prezent circa 40% din totalul vanzarilor Jolidon, care anul trecut au ajuns la 60 mil. euro.

    Dar prin dezvoltare, Cirlig intelege nu numai extinderea retelei de magazine, ci si a celei de distributie si intrarea pe noi piete. O zona care a atras atentia clujenilor este Rusia, “unde crestem, dar deocamdata nu cu magazine proprii, ci doar cu distributie, mai ales ca acum putem pune la calcul si reteaua de distributie a firmei Lilly”, explica presedintele Jolidon.

    Are in plan Jolidon sa-si extinda reteaua de vanzari si peste granitele Europei? “Ne intereseaza in special piata europeana. Inca n-am ajuns la nivelul de maturitate care sa ne permita sa atacam o piata ca aceea a Americii”, raspunde Cirlig.

    Cinci in unu

  • Louis Vuitton in Romania

    Deschiderea primului Louis Vuitton din tara era programata initial pentru decembrie anul trecut, insa “intrarea in Romania s-a amanat pentru 2008 din cauza unei reorganizari interne”, cum motiva pentru BUSINESS Magazin Konstanze Wachter, directorul de comunicare al Louis Vuitton pentru Europa. Planurile Louis Vuitton pentru Romania au ramas insa aceleasi, dat fiind ca in tot acest timp compania a pastrat cei 200 de metri patrati pe care i-a inchiriat in galeriile comerciale ale hotelului JW Marriott din Capitala, acoperind vitrinele goale cu o panza pe care, alaturi de emblema “LV”, a fost scris mesajul “Coming soon”.

    In aceasta saptamana, francezii deschid in sfarsit magazinul unde vor vinde faimoasele genti de lux prin intermediul unei firme infiintate anul trecut in Romania, aflata in proprietatea firmei Louis Vuitton Malletier, care detine 99%, si a Société des Magasins Louis Vuitton France, cu restul de un procent.

    Pentru producatorul de bunuri de lux Moët Hennessy Louis Vuitton (LVMH), piata din Romania nu este o necunoscuta: Vuitton este cel care a adus lantul Sephora in Romania, in parteneriat cu compania elena Sephora Marinopoulos, lant care numara in prezent 11 magazine. Dar interesul Louis Vuitton pentru Romania confirma inca o data faptul ca piata de lux castiga in atractivitate, in conditiile in care oferta locala de produse de lux se diversifica treptat, cele mai recente deschideri in Bucuresti, dar prin franciza, fiind doua nume cu greutate – Valentino si Mariella Burani.

    “Chiar daca este inca la inceput, retailul de moda de lux din Romania are perspective mai mult decat promitatoare”, constata Gianluca Sirotti, director de export al grupului italian Mariella Burani Fashion Group, care detine 226 de magazine in lume, dintre care 170 in franciza, si are vanzari anuale de circa 700 de milioane de euro. Sirotti spune ca principalul obiectiv al grupului este acum extinderea in tarile est-europene, iar “Romania este prima dintre ele in care deschidem un magazin. Urmeaza, in septembrie, un monobrand in Polonia, dupa ne indreptam catre alte piete, precum Cehia si Ungaria”.

    Primul magazin Mariella Burani (150 mp), deschis pe Calea Victoriei, in urma unei investitii de 500.000 de euro, fara a include si valoarea stocului de marfa, este operat de Alsa Boutiques, care mai importa si brandurile Max Mara, Ermenegildo Zegna, Pal Zileri si La Perla. Contractul de franciza a fost semnat pentru o perioada de zece ani, iar Sirotti se asteapta pana la sfarsitul acestui an la vanzari de pana la 1,5 milioane de euro in magazinul din Bucuresti.

    “Noi vrem sa participam activ la crearea unei <high street>”, sustine Daniel Rosner, managing director in cadrul Alsa Boutiques, justificand de ce sase din cele sapte magazine operate de Alsa Boutiques au fost deschise pe Calea Victoriei. Aceasta artera este intr-adevar un magnet pentru marci renumite la nivel mondial, dar retailerii de lux iau in calcul si alte variante. Bally, spre exemplu, are un magazin pe bulevardul Magheru, Canali a deschis pe Calea Dorobantilor, iar Louis Vuitton a preferat sa-si faca intrarea nu stradal, ci intr-o galerie comerciala pe care o imparte cu nume precum Bang & Olufsen, producatorul de sisteme de sunet de lux, sau Rolex.

    Pe Calea Victoriei, lipit de magazinul Mariella Burani, Alsa Boutiques a deschis saptamana trecuta si un monobrand Marela, din portofoliul Max Mara. Daniel Rosner afirma ca “urmeaza sa mai aducem un brand tot exclusivist, iar de anul viitor incepem sa deschidem spatii de vanzare secundare in provincie”. Alsa Boutiques vrea sa duca brandul Max Mara in alte cateva mari orase din tara, planul pentru urmatorii cinci ani fiind de deschidere a sase sau sapte magazine. Compania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de circa 2,5 milioane de euro, iar pentru anul acesta estimeaza vanzari de pana la patru milioane de euro. Desi se declara convins ca brandurile de lux nu au ce cauta in mall-uri, Daniel Rosner ia in calcul si alternativa centrelor comerciale. “Cautam amplasamente, in special stradale, dar Max Mara poate intra si in mall-uri cu o serie de linii de produse”, spune el.

    A deschide un magazin pe Calea Victoriei nu garanteaza insa automat succesul, este de parere Laszlo Forray, directorul diviziei de fashion a Otter Distribution, care detine franciza M Missoni pe piata romaneasca. Distribuitorul brandurilor Otter, Geox si Fila pe piata interna a semnat un acord de franciza pe trei ani cu Valentino Fashion si a deschis primul boutique M Missoni (130 mp) in Baneasa Shopping City, in urma unei investitii de 800.000 de euro. Cel de-al doilea monobrand, programat sa fie deschis in urmatorii trei ani, va fi insa pe o artera comerciala, tine sa precizeze Laszlo Forray, anticipand ca pana atunci si piata de lux va fi mai diversificata.

    Lista marcilor de lux proaspat intrate in Romania nu se incheie aici, chiar daca nu e nici foarte lunga. Primul magazin din afara Italiei al grupului Mengotti, specializat in vanzarea de haine, incaltaminte si accesorii de lux, a fost deschis in martie pe Calea Victoriei, in urma unei investitii de 1,2 milioane de euro. Multibrandul (700 mp) vinde accesorii de lux din colectiile Prada, Valentino, Dolce Gabbana, Versace sau Giorgio Armani. “In functie de cum va merge acest magazin, vom mai deschide si altele. Cel de-al doilea multibrand din Bucuresti va fi probabil pe Lipscani”, spune Adriano Mengotti, presedintele companiei, adaugand ca are in plan sa deschida inca trei magazine in afara Bucurestiului in urmatorii cinci ani. Grupul Mengotti detine azi o retea de 12 magazine in Italia, anul trecut inregistrand vanzari de 30 de milioane de euro.

    Totusi, cea de-a doua piesa de rezistenta a acestui an dupa Louis Vuitton va fi Gucci, brandul italian care si-a fixat pentru 2008 termenul de intrare pe piata din Romania. Este vorba despre doua magazine ce urmeaza sa fie deschise pe Calea Victoriei: un multibrand cu pantofi, genti, curele Boucheron, Yves Saint Laurent si Gucci si un monobrand, destinat exclusiv vanzarii de haine marca Gucci.

    Ce inseamna LVMH

  • Traiasca accesoriile

    Cam 30% in mai putin de un an: atat inseamna accesoriile in vanzarile de produse pentru femei din magazinele Debenhams, operate de Rafar, divizia de fashion a grupului RTC, controlat de omul de afaceri Octavian Radu. Acesta este unul dintre motivele pentru care compania a decis sa importe si Mandarina Duck, un brand italian de posete, genti de calatorie si accesorii vandut in peste 1.000 de magazine pe trei continente. Primul magazin a fost deschis pe 80 mp in Baneasa Shopping City, in urma unei investitii de 100.000 de euro.

    “Accesoriile se vand bine si deocamdata nu sunt suficiente magazine specializate”, explica Ramona Stanciulescu, CEO al Rafar, de ce a semnat contractul de franciza cu grupul italian Finduck, care produce peste un milion de genti pe an si are vanzari anuale de peste 100 mil. euro. Mandarina Duck e al treilea brand care intra in portofoliul Rafar, dupa Debenhams si brandul german Olsen. Alaturi de Mandarina Duck, tot in Baneasa au deschis primul magazin din Capitala si conationalii de la Colours & Beauty, dupa ce si-au facut intrarea anul trecut in tara cu magazinul deschis in Polus Mall din Cluj, dar si turcii de la Assortie, care opereaza deja magazine la Sibiu si in Targu-Mures.

    Sub acelasi acoperis vand si branduri de accesorii “cu vechime” pe piata bucuresteana, precum Parfois, ITACC, La Pink, Dada, Sun Glass Hut sau Accessorize. “Inmultirea acestor magazine demonstreaza ca piata devine mai matura si mai pretentioasa”, considera Nicoleta Baciu, director de franciza la Accessorize Romania. Prezent de un an pe piata, brandul englez vinde genti, posete, bijuterii, curele, palarii, esarfe si alte accesorii prin cinci magazine, urmand ca pana la sfarsitul anului in curs reteaua sa numere cu doua in plus.

    Comertul cu accesorii este o afacere profitabila, “dar numai daca esti atent la ce comanzi, pentru ca altfel investitia poate deveni daunatoare indiferent de notorietatea brandului. Regulile generale ale jocului sunt acelelasi ca si in cazul hainelor”, puncteaza Florin Gherasoiu, directorul firmei Gherasos Concept, care detine franciza pentru brandul francez Lollipops in Bucuresti. Desi recunoaste ca a ales un brand de genti si accesorii tocmai in ideea ca sunt mai simplu de vandut, Gherasoiu n-a mai deschis niciun magazin Lollipops din 2006. “Ne-a luat doi ani ca sa facem cunoscut brandul pe piata”, explica directorul de franciza, completand ca abia acum se gandeste si la extindere. Planurile sale sunt sa deschida inca trei magazine Lollipops in centrele comerciale Lake Park Plaza, Cotroceni Park si Sun Plaza, investitiile necesare fiind de aproximativ 100.000 de euro. Vanzarile primului si singurului magazin Lollipops din Bucuresti au depasit anul trecut 110.000 de euro. Pentru anul in curs, Gherasoiu spera la o crestere de cel putin 50%.

    Indiferent de activitatea de baza, comerciantii de moda trebuie sa fie atenti la tot ce se cere la un moment dat si ar putea fi rentabil. Musette, spre exemplu, o afacere de familie de sase milioane de euro anul trecut, isi imparte in mod egal marfa intre incaltaminte si accesorii. “Gentile pot fi purtate doua-trei sezoane fara probleme. De aceea sunt si mai scumpe decat pantofii”, spune Cristina Batlan, care conduce afacerea alaturi de sotul ei, Roberto.

    Retailerul de incaltaminte si accesorii Aldo a mizat pe un concept nou de magazin pe piata romaneasca; lipit de magazinul de incaltaminte si marochinarie, Aldo a deschis un al doilea magazin destinat exclusiv accesoriilor. Compania numara trei astfel de magazine “compacte”, dupa cum le descrie Bianca Alexandru, director al diviziei de business a Aldo Romania, intre care unul este cel din Baneasa Shopping City. In ceea ce il priveste, Dan Pavel, directorul general al Benvenuti, afirma ca in magazinele din reteaua proprie, care au avut anul trecut vanzari de 9 milioane de euro, segmentul de genti si accesorii a ajuns in prezent la 15-20% din stocul de marfa. In paralel cu retelele Benvenuti si Enzo Bertini, Pavel s-a apucat sa dezvolte si o retea de magazine exclusiv de marochinarie si alte accesorii, sub brandul Oxus. Primul magazin a fost deschis deja la Oradea. “Vom mai deschide unul in Trident Plaza din Constanta si probabil inca unul in Bucuresti”, apreciaza Pavel.

    Accesoriile au o contributie deloc neglijabila si in afacerile retailerului de incaltaminte si marochinarie Leonardo. “Desi a pornit ca o afacere complementara pentru o mai buna valorificare a spatiului de vanzare, azi marochinaria aduce in jur de 6-7% din totalul vanzarilor”, spune Gratian Ivan, directorul comercial al Leonardo. Compania urmeaza sa deschida pana la sfarsitul anului peste 50 de noi magazine Leonardo in Romania, Ungaria, Bulgaria si Moldova. Leonardo estimeaza ca va incheia anul 2008 cu afaceri de 190-200 mil. euro, in crestere cu 30-40% fata de anul trecut.

  • Strategia de atac Oresa Ventures

    “Romania era un teritoriu virgin. Nu existau companii, atunci erau doar antreprenori care vedeau oportunitatile. Nu existau nici foarte multe banci la acel moment, pentru a obtine finantare”, descria saptamana trecuta Jonas af Jochnick, fondatorul fondului suedez de private equity Oresa Ventures, situatia din Romania anilor 1996-1997.

    Intr-un astfel de mediu nu este de mirare ca fondurile de private equity au devenit principala sursa de capital pentru dezvoltarea afacerilor, numai investitiile Oresa Ventures depasind pana acum 60 de milioane de euro.
    Alte 100 de milioane de euro sunt deja pregatiti pentru investitii viitoare in urmatorii ani, numai ca datele problemei sunt cu totul altele.

    “A urcat pretul de intrare in companie, ca urmare a competitiei tot mai acerbe si a dezvoltarii companiilor. Daca la inceput investeam pana la patru milioane de euro, acum ne uitam la companii unde trebuie sa investim intre 10 si 15 milioane de euro. Alaturi de preturi s-au triplat si multiplii de evaluare. Acum se incheie tranzactii la de zece ori EBITDA (profit operational – n.red.)”, explica fondatorul Oresa Ventures.

    Fondul a intrat pe piata in anul 1997, prin achizitia retailerului de electronice Flanco, ce avea o cifra de afaceri de 3 milioane de euro. In momentul exitului, in 2006, retailerul avea afaceri de 120 de milioane de euro. Dar cele mai spectaculoase perfomante le-a inregistrat compania de servicii financiare Credisson, infiintata prin externalizarea activitatii de creditare a Flanco. In acest caz, multiplicatorul investitiei fondului suedez a fost de 15, de aproape doua ori mai mult decat in cazul investitiei in compania La Fantana, cel mai mare imbuteliator de apa in sistem watercooler. In urma vanzarii, Oresa a incasat de 8 ori mai mult decat suma investita.

    In paralel cu vanzarea, fondul a incheiat si alte achizitii – firma de constructii Bau Profil in 2008, investitia in brokerul de credite Kiwi Finance in 2007 si producatorul de vopseluri Fabryo in 2006. Multe dintre fondurile care au spart gheata in perioada 1996-1998 si-au incheiat durata de activitate. Dar managerii acestora au ridicat noi fonduri si au revenit puternic pe piata romaneasca. Alaturi de Oresa, Romanian American Enterprise Fund (RAEF), Enterprise Investors, GED Capital au planuri mari.

    GED Capital Development a anuntat pentru anul acesta investitii de 40 de milione de euro, Oresa Ventures are de cheltuit 100 de milioane de euro in urmatorii cinci ani, polonezii de la Innova Capital scot din buzunar intre 10 si 25 de milioane de euro pentru investitii locale, in timp ce fondul 3i arunca in lupta intre 100 si 200 de milioane de euro in urmatorii ani. Mai mult, daca piata se stabilizeaza, Romania poate genera circa 500 de milioane de euro pe an investitii private equity. Cele mai vizate sunt domenii precum IT, constructii, imobiliare, servicii financiare.

  • Pescarii incep sa faca sport

    “Sportul va fi a doua mare divizie din cadrul Gipo, dupa cea de pescuit si vanatoare”’, explica Horia Galateanu, directorul general al Gipo, de ce din doua firme separate va ramane pe piata una singura.

    Din 2006, de cand a fost preluata de fondul de investitii Gemisa, Gipo s-a dezvoltat pe patru directii: pescuit si vanatoare, sport, camping si gradinarit, dintre care segmentul de produse de pescuit si vanatoare inseamna in jur de jumatate din afacerile companiei.

    “Iar intarirea in special a diviziei de sport ar asigura venituri ridicate companiei indiferent de sezon”, afirma Galateanu. Sport Distribution Group a avut vanzari de 1,6 milioane de euro anul trecut.

    Cele doua companii urmeaza sa finalizeze proiectul de fuzionare in cel mult trei luni, in functie “de cat dureaza birocratia oamenilor din birouri”, spune directorul general al Gipo.

    In noul format, tinta Gipo pentru urmatorii trei ani vizeaza afaceri de 50 de milioane de euro, de peste trei ori mai mari decat obiectivul de circa 15 milioane de euro fixat pentru anul in curs. Astfel de cifre sunt extrem de ambitioase, dat fiind ca in 2007, compania a avut o cifra de afaceri de doar circa sapte milioane de euro.

    Pentru a-si urmari aceasta tinta, Gipo are in plan sa isi extinda reteaua de magazine proprii, dar totodata si pe cea de francize. Compania a deschis luna trecuta primul magazin in franciza la Petrosani, iar Galateanu sustine ca pana in 2011 va mai deschide alte 30 de francize, plus circa 25 de magazine proprii, care sa completeze reteaua actuala de 19 magazine.

    Cea mai recenta investitie a Gipo este insa la Baneasa Shopping City, unde vor fi deschise saptamana viitoare doua magazine. Unul dintre ele va fi primul monobrand al producatorului japonez de echipament sportiv Asics, care ocupa un spatiu de 50 de metri patrati, iar cel de-al doilea va comercializa exclusiv brandul Diadora pe un spatiu dublu. Ambele magazine au necesitat o investitie totala de aproximativ 200.000 de euro.

    Sport Distribution Group opereaza deja doua magazine Diadora, in Bucuresti si Pitesti, iar in trei ani numarul lor ar urma sa se dubleze. “Vom deschide inca trei magazine, toate in Bucuresti, in Lake Park Plaza, Sun Plaza si probabil Grand Arena. In primele doua dintre aceste centre comerciale intram si cu brandul Asics”, precizeaza Horia Galateanu. In ceea ce priveste magazinele Gipo, compania si-a bugetat investitii de circa jumatate de milion de euro pentru deschiderea a trei magazine proprii in acest an, pe suprafete de 200-400 mp.

    Dezvoltarea prin magazine proprii si prin francize urmareste sa creasca ponderea retailului in afacerea Gipo, de la 25%, cat este acum, la 50% in urmatorii trei ani. Anul trecut, contributia distributiei a fost de 75% din totalul cifrei de afaceri. Prin retea proprie de distributie, compania vinde in retele ca Selgros, Carrefour sau Metro atat produsele care au consacrat-o, adica articole de pescuit, cat si schiuri, role, produse de gradinarit sau de camping. Divizia sportiva a Gipo concureaza cu magazine precum Nike, Lotto, Reebok, Adidas, Puma sau Hervis, in timp ce in segmentul ustensilelor de pescuit si vanatoare, Gipo isi imparte piata cu Arrow International (vanzari de peste 9 milioane de euro anul trecut) si Energofish (vanzari de circa 3 milioane de euro anul trecut).

  • Razboiul mut din supermarketuri

    E o perioada cand supermarketurile se afla mai mult ca oricand sub lupa atenta a concurentei, care le studiaza orice miscare.

    Comerciantii isi pun la bataie tacticile de negociere pentru a obtine pretul pe care-l considera corect, iar odata cu uscarea cernelii pe contracte, anunturile invadeaza piata. Nu mai departe de saptamana trecuta, Mega Image, cea mai mare retea de supermarketuri de pe piata romaneasca, a preluat lantul La Fourmi de la fondul de investitii Global Finance, intr-o tranzactie de aproape 19 milioane de euro.

    Pretul este insa supus “ajustarilor contractuale”, cum a precizat grupul belgian Delhaize, cel ce opereaza supermarketurile Mega Image. Dupa ce la inceputul anului reteaua belgiana anuntase ca are in intentie sa deschida in medie doar 4-5 magazine pe an, acum si-a majorat brusc numarul de magazine de la 23 la 37, cu cele ale La Fourmi.

    “Am abordat proactiv La Fourmi, deoarece am considerat ca aceasta afacere e o buna oportunitate”, declara John Kyritsis, director general al Mega Image. Mega Image este prima retea de supermarketuri aparuta pe piata Capitalei, bazele afacerii fiind puse, in 1992, de investitori de origine libaneza, pentru ca ulterior sa fie preluata de Delhaize.

    Fondul elen de investitii Global Finance a intrat in afacerea La Fourmi in anul 2005, prin achizitia a 80% din compania care la acea data numara 11 supermarketuri. Ulterior, fondul a ajuns sa detina aproximativ 90% din operatorul La Fourmi si a extins reteaua cu trei unitati dupa ce a cumparat trei supermarketuri The Best.

    Cu cele 14 spatii ale sale, La Fourmi era inainte de preluare a doua retea de supermarketuri din Bucuresti ca marime, dupa Mega Image, iar vanzarile pentru anul trecut sunt estimate la circa 30 de milioane de euro.

    Din cele 37 de spatii pe care le controleaza acum Mega Image, doar trei sunt in afara Capitalei – doua la Constanta si unul la Ploiesti. Compania si-a consolidat astfel pozitia de lider detasat pe segmentul supermarketurilor in Capitala, mult inaintea unor concurenti ca Albinuta, Ethos, Primavara, Angst sau Cris-Tim. 2008 promite sa continue insa sirul anunturilor de achizitii.

    “Supermarketurile reprezinta cel mai dinamic domeniu in acest an”, declara pentru BUSINESS Magazin Jose Caller Celestino, director general al Carrefour Romania, care a preluat anul trecut reteaua de supermarketuri Artima. Carrefour va schimba numele magazinelor in Carrefour Express si le va reorganiza cu investitii de 6 milioane de euro.

    In ce priveste extinderea retelei, Caller spune ca “se vor intampla multe lucruri aici, dar nu vreau sa dam prea multi bani pe o operatiune, vreau sa crestem, dar sa fim si profitabili”. Segmentul supermarketurilor va mai oferi oportunitati vreme de cativa ani, apreciaza el; deocamdata insa, anul acesta are prioritate pentru companie segmentul de hipermarket, unde Carrefour trebuie sa mareasca ritmul extinderilor pentru a-si mentine pozitia de lider in functie de volumul vanzarilor, respectiv 866 de milioane de euro anul trecut.

    Un criteriu ce determina daca un spatiu este sau nu atractiv e dimensiunea: “ne intereseaza tot ce e suficient de mare”, afirma Caller, pentru care “prea mic” inseamna un spatiu de vanzare cu dimensiune mai mica de 700 de metri patrati. Pentru magazinele de proximitate, aflate in cartiere si cu suprafete mici de vanzare, francezii nu au deci niciun interes, “cel putin deocamdata”; castigurile sunt acum de partea magazinelor de dimensiuni mari (supermarketurile) si foarte mari (hipermarketurile).

    Preluarea La Fourmi de catre Mega Image era intr-o oarecare masura previzibila, macar din perspectiva vanzatorului, fondul Global Finance, care trebuia sa-si lichideze participatia la investitia in retail pana cel mai tarziu in toamna, conform unor surse din piata. Dintr-un unghi de vedere, vanzarea La Fourmi calca pe urmele tranzactiei prin care Artima a fost preluata de Carrefour.

    Pana saptamana trecuta, Artima era singura retea de supermarketuri ce a fost subiectul nu al uneia, ci a doua tranzactii, in cei cativa ani dintre vanzari crescandu-si valoarea de aproape trei ori. Carrefour a platit in urma cu cateva luni 55 de milioane de euro pentru cele 21 de supermarketuri pe care le-a luat de la Polish Enterprise Fund, fata de cele 17 milioane de euro platite de Enterprise Investors in 2005 (pentru 12 magazine insa).

    Pe reteta preluarii de magazine, dar mai degraba la bucata, mizeaza si reteaua de origine olandeza Spar, ce numara acum 14 magazine, dintre care cele trei din Alba Iulia functioneaza in spatii preluate de la reteaua Diskont.

    “Suntem in negocieri pentru preluarea spatiilor cu mai multe companii”, declara Rino Tizzanini, director general al retelei Spar din Romania. Faptul ca reteaua are acum doar 14 spatii nu confirma declaratiile lui Tizzanini, care spunea la inceputul anului trecut ca in 2007 vor fi deschise nu mai putin de 20 de magazine, dintre care 11 proiecte erau deja definitivate.

    “Depinde insa foarte mult de partea tehnica, in cazul spatiilor din constructii noi, care nu se incadreaza, de regula, in termenul de predare”, explica directorul Spar. Reteaua, intrata pe piata romaneasca de numai un an si jumatate, este singurul lant de magazine din Romania ce reuneste sub acelasi nume trei feluri distincte de magazin: de proximitate, super si hipermarket.

    Un interes (cel putin) la fel de viu pentru spatiile comerciale ale altor operatori manifesta si Billa, cea mai mare retea de supermarketuri din tara. Directorul general al retelei, Wolfgang Janisch, a declarat in repetate randuri ca este interesat de orice oportunitate de preluare, pentru un pret corect. Pretul corect pare a fi insa principalul punct de divergenta intre comerciantii ce au afaceri suficient de atractive pentru a fi curtati, dar suficient de stabile pentru ca vanzarea sa nu fi e singura alternativa.

    Reteaua Alcomsib din Sibiu, de pilda, ce opereaza in prezent sase supermarketuri, a fost curtata de posibili cumparatori, dar “n-am trecut la pasul doi, pentru ca n-am primit pana acum nicio oferta convingatoare”, sustine Ciprian Aldea, director de marketing al companiei. “Am primit oferte din partea retelelor internationale”, precizeaza el.

    Familia Aldea detine compania Redal, ce grupeaza, in afara de operatiunile supermarketurilor, si o afacere cu produse de panificatie si patiserie, precum si cateva cafenele. Pentru cele sase magazine, ale caror vanzari “au crescut anul trecut, dar nu in acelasi ritm cu cel al retelelor internationale care au spatii in Sibiu”, un impact pozitiv l-a avut numarul mare de turisti ce au vizitat anul trecut orasul, ce a avut statut de capitala europeana.

    Cu sediul central tot in Sibiu si tot in asteptarea pretului corect se afla si reteaua Trident, care a fost gandita inca din start pentru a fi vanduta, afirma reprezentantii companiei Trident Trans Tex, operatorul retelei. Infiintata in 2004, reteaua Trident are in prezent sase spatii de vanzare cu suprafete cuprinse intre 2.000 si 5.000 de metri patrati, iar pana la finalul acestui an vrea sa deschida inca patru.

    Ion Soloman, fondatorul retelei de supermarketuri Ethos, spune “un nu ferm vanzarii cel putin pentru doi ani”. Motivul tine de faptul ca in urmatorii doi ani mai vrea sa deschida magazine (“mai cu seama in orasele de dimensiuni mici, care sunt inca neatractive pentru marile retele”) si sa-si extinda gama de produse proprii Ethos. Reteaua numara acum 16 magazine, din care 12 in Bucuresti, si se va mari anul acesta cu inca patru, toate in afara Capitalei, investitia totala fiind de peste patru milioane de euro.

    Soloman adauga ca spre deosebire de alti comercianti romani, ce aveau de ales intre riscul falimentului si vanzare, nu s-a simtit presat sa renunte la afacere, care ii ofera acum siguranta supravietuirii pe piata. Anul trecut, compania a ajuns la vanzari de aproape 23 de milioane de euro, in crestere cu 70% fata de 2006, iar previziunile pentru anul in curs se refera la 32 de milioane de euro.

    Pe lista de posibile achizitii se plaseaza la loc de cinste si reteaua de supermarketuri Primavara, ce are o suprafata totala de vanzare de aproape 12.500 de metri patrati. Compania fondata de omul de afaceri Ion Avram a avut anul trecut vanzari de 35 de milioane de euro, iar declaratiile oficiale sustin ca reteaua nu e de vanzare. Declaratiile raman in picioare pana la proba contrara, insa un pret bun pentru Primavara ar putea schimba lucrurile, mai ales ca reteaua de supermarketuri este doar o divizie din afacerile detinute de antreprenorul roman, alaturi de restaurante si de o fabrica de paine.

    Recent, Ion Avram s-a lansat si in dezvoltarea de proiecte imobiliare in segmentul rezidential, iar nevoia de fonduri pentru ele s-ar putea dovedi cel mai bun imbold. In categoria supermarketurilor de cartier joaca si retele ca Angst sau Cris-Tim. O retea puternica se poate dovedi pentru un producator ce a mizat pe dezvoltarea propriilor magazine un veritabil as din maneca, pentru ca asigura piata de desfacere, in conditiile in care conditiiile impuse de marile retele de magazine sunt pentru furnizori tot mai impovaratoare.

    Acesta a fost si argumentul de la baza dezvoltarii lantului Angst, care vinde in propriile magazine cam jumatate din productia de mezeluri a fabricilor grupului. Angst a vandut anul trecut de 60 de milioane de euro, fata de 50 de milioane de euro in 2006. Angst nu pare deloc dispus la vanzare – desi a primit oferte de preluare, “e putin probabil ca vreuna sa primeasca raspuns pozitiv”, afirma Stefan Padure, vicepresedinte al companiei, care este detinuta in proportie de 80% de un investitor elvetian.

    Divizia de retail ofera companiei avantajul de a-si vinde produsele in propriile conditii. Ceea ce nu-i putin, avand in vedere ca la masa negocierilor, retelele internationale pun presiune pe pret si isi stabilesc intotdeauna propriile conditii de expunere pe rafturi.

  • Romania, tara expatilor fericiti

    Mai in gluma, mai in serios, Romania a fost numita de multe ori “paradisul expatilor”, iar managerii care nu adera la aceasta opinie sunt mai degraba exceptii. Dincolo de curtoazia raspunsului cand sunt intrebati cat de mult le place Romania, raman faptele: de regula, managerii care vin din alte tari isi doresc sa ramana, chiar daca pentru asta trebuie sa paraseasca firma care i-a adus aici.

    Gunter Grieb este un bun exemplu al expatilor ce nu vor sa paraseasca Romania: dupa ce a plecat de la Kaufland, nici macar nu l-a interesat sa discute pe marginea ofertelor care l-ar fi dus in alte tari. Printre cei care au ramas se numara si alti top manageri din retail – François Oliver (Metro), Ali Ergun Ergen (Baneasa Development), Regis Mougel (Cora), Clemens Petschnikar (Artima) sau Rainer Exel (miniMax Discount).

    “Piata romaneasca este foarte dinamica, permite unui manager sa faca lucruri interesante”, declara Gunter Grieb pentru BUSINESS Magazin. A avut mai multe oferte, dar in final a avut de ales intre patru propuneri, toate apropiate comertului, domeniu in care a capatat cea mai multa experienta. A preferat, dupa propriile spuse, tot o firma nemteasca, “pentru ca m-am inteles cel mai bine cu ei”.

    Asa ca saptamana trecuta, in aceeasi zi in care a semnat pentru incheierea contractului cu Kaufland, Grieb a batut palma cu nemtii de la Obi.

    Reteaua de bricolaj va deschide in cateva luni primul magazin de pe piata romaneasca, iar fostul manager de la Kaufland este responsabil de vanzari si achizitii, din functia de COO – atributii care se aseamana destul de mult cu ceea ce facea si la Kaufland. Totusi, pentru a se integra in echipa retelei de tip do-it-yourself (DIY), este “cantonat” deocamdata vreme de patru saptamani in Germania, unde face un training intensiv.

    Un alt punct comun cu functia pe care a ocupat-o anterior este accentul pe viteza in extindere, pentru ca si Obi vrea sa deschida multe magazine in timp scurt – strategie pe care a aplicat-o si Kaufland, care are acum, la circa doi ani si jumatate de la lansare, nu mai putin de 32 de magazine.

    Reteaua Obi are planificate pentru acest an doua-trei deschideri, “dar suntem pregatiti pentru cel putin zece noi magazine anul viitor”, declara pentru BUSINESS Magazin Dieter Messer, membru al board-ului Obi International, responsabil cu expansiunea.

    Chiar daca la Kaufland era director general, iar pe cartea de vizita la Obi va scrie COO (italianul Romano Quinzi fiind managing director), Grieb declara ca acum il intereseaza mai putin titlul si crede ca “e mai important sa ai libertate de actiune”, acesta fiind si cauza principala a despartirii sale de Kaufland.

    In cadrul Obi, “care e o organizatie mai descentralizata”, neamtul de 39 de ani spera sa-si poata manifesta mai liber spiritul intreprinzator, fata de Kaufland, unde “de multe ori deciziile au fost luate in Germania, chiar daca nu am fost de acord cu ele”.

    Despartirea de Kaufland nu s-a petrecut insa in termeni neprietenosi, iar conditia esentiala pe care au pus-o fostii angajatori a fost clauza de non-combat, altfel spus sa nu intre intr-o organizatie concurenta, in domeniul alimentar. Poate asa a si fost exclusa o alta oferta pe care Grieb o avea pentru piata romaneasca, la o retea de cash & carry.

    Pentru acordul asupra despartirii, negocierile au durat mai bine de noua luni, timp in care Grieb si-a incasat insa salariul negociat cu Kaufland, care se plasa, conform unor surse din piata, la circa 20.000 de euro lunar. Banii i-au oferit suficienta libertate, iar neamtul a cochetat in urma cu cateva luni chiar cu ideea de a-si dezvolta o afacere proprie in Romania – un restaurant la Bucuresti, impreuna cu un partener.

    “Am renuntat insa, pentru ca investitia intr-un restaurant este destul de riscanta: azi poate sa fie in voga si peste sase luni nu-i mai trece nimeni pragul”, spune Grieb. A preferat in schimb sa investeasca, impreuna cu fratele sau, intr-un teren de 12.000 mp in sudul Germaniei, unde urmeaza sa dezvolte un proiect de retail, dar inca nu s-a hotarat ce anume.

    Neincheierea socotelilor cu Kaufland a avut insa si parti mai putin roz, pentru ca fara sa fi terminat contractul cu ei nu putea accepta o alta oferta. Oricat de bune erau conditiile angajatorilor precedenti, oferta Obi a fost mai tentanta. De altfel, intr-un interviu recent acordat BUSINESS Magazin, seful Obi afirma ca “pentru ofertele salariale nu avem competitie pe piata romaneasca”.

    Iar motivatia e simpla: intrarea Obi pe piata este deja tarzie si reteaua nu-si mai permite sa-si creasca oamenii in cadrul organizatiei proprii. Are de recuperat un decalaj imens fata de marii jucatori – ca internationalii Praktiker si Bricostore sau autohtonii Ambient si Dedeman -, iar de mare folos sunt oamenii deja scoliti in alte companii concurente.

    Astfel ca Obi stimuleaza acum si mai mult cresterea salariilor din retail, care “s-au majorat constant in ultimii ani, ajungand sa se dubleze”, declara Alexandru Talmazan, managing partner al firmei de executive search Wrightson Romania. Astfel, spune el, in momentul de fata salariile pentru un director de retea nationala in acest segment variaza intre 10.000 si 30.000 de euro net lunar, “majoritatea directorilor fiind expatriati”.

    Pentru nivelul imediat urmator, spune George Butunoiu, director general al GB Consulting, salariile nete variaza intre 6.000 si 10.000 de euro, plus prime pentru performante, masina si asigurari. In al treilea nivel de management, veniturile nete se plaseaza in intervalul a 3.000-5.000 de euro lunar.

    Astfel, un director de magazin are un salariu anual de baza de 120.000 de lei (circa 32.500 de euro), iar pachetul total pentru acest post este de 143.500 de lei (aproape 39.000 de euro), din care bonusul variabil reprezinta 21,6%, declara Ioana Tot, human resources consultant la Consulteam, reprezentanta in Romania a grupului Mercer, companie ce realizeaza studii salariale.

  • Poate schimbam coperta

    Iren Arsene, coproprietara editurii Curtea Veche, a inceput anul cu mari sperante in Jamie, bucatarul britanic care a adunat cu zambetul lui cuceritor o avere de 25 de milioane de lire. Iren Arsene l-a adus pe britanicul Jamie Oliver in Romania din 2006, i-a lansat trei titluri, iar vanzarile cartilor lui de bucate, impreuna cu alte titluri, precum cele ale lui Orhan Pamuk, castigatorul premiului Nobel pentru literatura de anul trecut, au adus editurii un salt al afacerilor de 50% in 2007.

    Aceeasi crestere o asteapta Iren Arsene si pentru acest an, desi considera ca Jamie, Pamuk sau cartea cu dieta South Beach mai au inca un potential de crestere imens: „In tarile vestice, o editura face avere doar din copyright-ul pentru dieta South Beach, nemaiavand nevoie sa mai scoata si alte titluri, iar in Marea Britanie din cartile lui Jamie se vand intr-o saptamana mult mai multe decat in Romania intr-un an“ (in 2007, cartile scrise de Jamie Oliver s-au vandut in Romania in 25.000 exemplare). E mult, e putin? Iren Arsene exemplifica prin faptul ca tirajul considerat mediu de statisticile Ministerului Culturii este de 2.000 de exemplare si ca, practic, orice e peste acest prag poate fi considerat bestseller. „Este mult daca luam in calcul faptul ca e vorba de o carte destul de scumpa (pretul de lista este de 90 de lei – n.red.), ceea ce imi confirma teoria ca vanzarile de carte nu sunt mici pentru ca oamenii nu au bani, ci pentru ca acestea nu sunt pe lista lor de prioritati“, spune Iren Arsene. Iar cartile bucatarului britanic nu sunt scumpe pentru ca asa a vrut editura, ci pentru ca acestea au fost conditiile agentului: „Noi am fi vrut sa scoatem si o varianta mai ieftina, sa atragem cat mai multi cumparatori, dar conditiile copyright-ului sunt foarte dure si nu te lasa sa te abati deloc de la politica lor de marketing“.

    Tocmai potentialul de crestere rezultat din drepturile de autor pe care le detine editura a fost si motivul pentru care un fond de investitii a intrat in negocieri cu familia Arsene, la sfarsitul anului trecut, pentru a cumpara Curtea Veche. Iren Arsene spune ca negocierile cu fondul de investitii, al carui nume prefera sa nu il spuna, s-au si incheiat, deoarece ea si sotul ei, Grigore Arsene, au preferat sa refuze oferta. „Au fost doua variante – achizitia unui pachet minoritar sau a intregii edituri -, insa nu am ajuns la o varianta avantajoasa pentru ambele parti“, spune coproprietara editurii, care nu exclude insa o vanzare a editurii, daca vor fi oferte avantajoase pentru a da un impuls de crestere afacerii. Editura Curtea Veche, ca si majoritatea celorlalte edituri din Romania, sunt afaceri mici (cifra medie de afaceri in acest domeniu fiind de 3-4 milioane de euro, in conditiile in care intreaga piata este evaluata la 60 de milioane de euro). „Sunt cateva edituri care au o crestere destul de interesanta, insa in general sunt afaceri mici si care au nevoie de investitii mici, ceea ce face ca foarte putine astfel de companii sa intre in atentia fondurilor de investitii“, spune Dragos Rosca, CEO al fondului de investitii Gemisa Investments, care spune ca nu a fost interesat pana acum de editurile romanesti. Infiintat in 2004, Gemisa vizeaza start-up-urile si afacerile de mici dimensiuni si este in prezent singurul fond de investitii ce detine in prezent o companie cu activitati de editare (este vorba despre Press Pro International, care editeaza zece publicatii medicale).

    Cu toate ca nu a intrat inca in segmentul editurilor de carte, Dragos Rosca nu exclude aceasta posibilitate in viitor: „Depinde de companie, de managementul ei si de posibilitatile de dezvoltare pe piata pe care activeaza“. Oferte de achizitie au mers si spre editurile mai mari: in 2006 Gabriel Liiceanu a facut public faptul ca nu intentioneaza sa vanda editura Humanitas dupa ce avusese mai multe oferte, iar editura Polirom a primit de asemenea oferte de achizitie. Adrian Butuca a preferat insa sa consolideze afacerea, preluand editura Cartea Romaneasca, iar discutiile despre vanzare au fost deocamdata refuzate.

    Posibilitatile de dezvoltare sunt de fapt principalul „activ“ pe care se bazeaza acum editurile: „Piata este foarte jos si va creste cu doua sau poate chiar trei cifre multi ani de acum inainte, bazandu-se pe o cerere din ce in ce mai mare, pe vanzarile online (internetul a ajuns acum la 15% din vanzarile totale si estimam ca vor creste din ce in ce mai mult), dar si pe vanzarile din hipermarketuri, care de asemenea au avut o crestere importanta in ultimii doi ani“, considera coproprietara de la Curtea Veche. In aceste conditii, ce valoare are o editura? Iren Arsene spune ca valoarea este egala cu cifra de afaceri plus depozitul de carte, evaluat la jumatate din cifra de afaceri. „Cifrele finale ale valorii pot fi ajustate ulterior cu elemente ce tin cont de ritmul de crestere a afacerii, atractivitatea sectorului in ansamblu, tipul de clienti pe care ii vizeaza si natura veniturilor generate“, mai spune Dragos Rosca.

    Iren Arsene spune insa ca si cresterea organica este o optiune la fel de buna, dat fiind ca numai aceasta a fost modalitatea de crestere de pana acum. Este drept, editura a ajuns la acest nivel in zece ani (a fost infiintata in 1998), intr-un moment cand Iren Arsene, care avea pe atunci o firma de tehnoredactare si lucra cu alte edituri, a citit o carte a lui Dale Carnegie („Secretele succesului“) si a decis sa o aduca in Romania pe cont propriu. „Acum e multumita de doua lucruri: ca prima carte pe care a decis sa o aduca in Romania se indreapta spre 200.000 de exemplare vandute, dar si ca activeaza intr-o piata unde fiecare isi vede de treaba lui: „Piata este evaluata grosso modo la 50-60 mil. euro, dar de fapt nu se stie dimensiunea exacta, si asta imi da un confort incredibil“.

    Viata la curte