BusinessMagazin

Category: Comerț

Analize detaliate din domeniul comerțului – analize de preț, afaceri de success și multe alte lucruri interesante

  • Cine are nevoie de ozon

     

    Despre vanzarea companiei farmaceutice Ozone s-a tot discutat in ultima jumatate de an, fara ca vreun zvon sa fie confirmat pana acum. Ramane insa certitudinea ca discutiile continua, confirmata inca de oficialii companiei: “analizam mai multe variante”. Afirmatia vine din partea Ruxandrei Nastase, directorul general al filialei Ozone din Romania, intr-un prim interviu acordat presei dupa confirmarea zvonurilor despre vanzarea Ozone din vara anului trecut. Cantareste mult cuvintele, se fereste sa infir­me sau sa confirme vreuna din ipotezele aparute in ultima vreme, dar tine sa precizeze ca “este un proces care poate avea mai multe moduri de finalizare”. Fara a oferi si alte detalii, Nastase declara doar ca nu doreste sa comenteze pe marginea speculatiilor, pentru ca “sunt echipe de profesionisti implicate in investigarea optiunilor”. Vara trecuta, actionarii Ozone au angajat banca de investitii Rothschild pentru a le oferi consultanta in procesul de vanzare; inca nu se stie daca va fi vorba despre o vanzare (in forma integrala ori pe bucati) sau “despre altceva”.
     
    Una dintre variantele de “altceva” luate in calcul este integrarea in A&D Pharma, conform unei prime declaratii de presa facute acum o luna de un executiv al companiei pe aceasta tema. “Acum analizam cifrele si, daca vom ajunge la concluzia ca integrarea are sens, vom face o oferta”, a spus atunci Dimitris Sophocleous, CFO-ul A&D Pharma, in cadrul conferintei in care se anuntau rezultatele pe 2008. Ozone este controlata de Ludovic Robert, Michel Eid, Roger Akoury si Walid Abboud, aceiasi actionari care detin si pachetul majoritar de actiuni al A&D Pharma si al fondului de investitii Gemisa. Cei patru actionari, primul de origine franceza si ceilalti libanezi, au demarat afacerea Ozone in 2001, ca un producator de medicamente generice sub contract de manufacturing, colaborarea cu A&D Pharma (care opereaza pe segmentul de distributie si retail) devenind astfel fireasca. Despre varianta intregrarii celor doua companii s-a vorbit tot mai des, mai ales dupa ce informatiile neoficiale indicau faptul ca actionarii cereau intr-o prima faza 80 de milioane de euro pentru vanzarea grupului Ozone, valoare care mai apoi a scazut, tot neoficial, la 30 de milioane de euro. Chiar si asa, vestile despre negocieri concrete au intarziat sa apara. De aceea, in eventualitatea in care nu se va realiza nicio vanzare, integrarea ar putea fi o varianta de rezerva.
     
    Dupa o serie de zvonuri care dadeau ca aproape sigura vanzarea Ozone catre companii ca Nycomed sau Valeant, de-a lungul ultimei jumatati de an in­tre­barea care s-a pus tot mai des a fost ce sanse sunt ca in actualul context de incertitudini economice sa fie realizata o astfel de tranzactie. “Criza a generat si surprize”, spune Nastase, referindu-se la tranzactiile de anul acesta care au schimbat configuratia pietei farma pe plan mondial. Seria acestora a fost deschisa de Pfizer, care a cumparat cu 68 de miliarde de dolari producatorul Wyeth (reprezentat in Romania de Romastru Trading) si continuata cu tranzactia de 41 de miliarde de dolari dintre Merck Sharpe & Dohme si Schering Plough (ambele prezente si pe piata autohtona). “Cand toata lumea se astepta sa nu mai fie achizitii, uitati ce s-a intamplat cu Pfizer si Wyeth”, declara sefa Ozone Romania, care crede ca astfel de miscari in piata sunt mai greu de anticipat in perioade de criza economica. In paranteza fie spus, Pfizer se afla deja la al treilea val de expirari de patente la medicamente, pierderi care nu pot fi acoperite prin produse proprii, ceea ce a facut aceasta achizitie si mai necesara.
     
    Printre numele vehiculate in contextul celor interesati de achizitia Ozone se afla si LaborMed, o companie romaneasca controlata de fondul de investitii Advent Intenational, investitor de private equity din zona Europei Centrale si de Est. De numele Advent International se leaga doua tranzactii importante de pe piata farma: exit-ul din producatorul de medicamente Terapia Cluj (preluat mai apoi de indienii de la Ranbaxy) la un pret de 324 de milioane de dolari, adica de sapte ori mai mare decat cel de achizitie dupa numai trei ani, si investitia de peste 100 de milioane de euro in producatorul si distribuitorul farma LaborMed initiata anul trecut. Contactati de BUSINESS Magazin, reprezentantii companiei nu au facut niciun comentariu despre acest subiect, dar intr-o declaratie facuta anterior pentru Ziarul Financiar, fondul de investitii s-a aratat deschis achizitiilor.
     
    “Vom sprijini companiile din portofoliu (cele mai importante fiind LaborMed Bucuresti, Ceramica Iasi si Düfa Deutek – n. red.) sa isi administreze lichiditatile cu atentie si vom incerca sa identificam oportunitati pentru acestea, cum ar fi achizitia unor competitori”, a declarat atunci Sebastian Tcaciuc, director in cadrul biroului din Romania al Advent. O pozitie confirmata anterior de Stephen Stead, CEO-ul LaborMed, care a declarat ca vizeaza diversificarea portofoliului si achizitii in regiune. Analistii din domeniu afirma ca tranzactia Ozone-LaborMed ar putea fi plauzibila. Care ar fi argumentele? Este vorba, in primul rand, despre o complementaritate a celor doua portofolii – LaborMed este axat mai mult pe Rx-uri (medicamente eliberate pe baza de prescriptie medicala), cu o prezenta puternica in cardiologie, pe cand Ozone are o pozitie puternica pe piata OTC-urilor (medicamente eliberate fara prescriptie medicala), pe segmente precum analgezicele. Sau, mai pe scurt, aceasta complementaritate s-ar putea traduce printr-un portofoliu reunit complex care ar putea aduce vanzari de peste 60 de milioane de euro, adica o cota de piata confortabila de 3% (cea mai mare lupta din piata farma se da intre jucatorii cu “felii” de 1-2% din piata totala) si un loc in clasamentul primelor 10 companii de profil din Romania.

    Cititi in continuare de ce managerul Ozone se fereste sa dezvaluie valoarea vanzarilor din afara farmaciilor

  • Unora le place criza

     

    Preturile mici au marginalizat cumva in anii trecuti produsele cosmetice romanesti, pe care consumatoarele cu venituri din ce in ce mai mari nu erau tentate sa le cumpere. In 2009, pretul ar trebui sa fie atuul lor, spune Elena Cremenescu, fondatoarea producatorului Elmiplant, in prezent detinut de grupul grecesc Sarantis. Elena Cremenescu spera ca aceasta criza ii va deschide noi porti de afirmare pe piata, referindu-se in special la faptul ca, sub presiunea devalorizarii monedei nationale, multinationalele vor creste preturile in lei, ceea ce ii va determina pe unii clienti sa se orienteze catre cosmeticele fabricate in Romania, mai ieftine. Elmiplant are pregatita si o strategie pentru criza – ale carei principale puncte vizeaza produse noi (pe segmentul ingrijirii tenului si corpului), ca parte a planurilor de dezvoltare a afacerii de dupa preluarea de catre Sarantis, dar si reducerea costurilor la materiile prime, prin renegocierea cantitatilor comandate “la pachet cu grupul grec”. Prin lansarile de anul acesta, numarul produselor grupului va creste de la 80 la peste 100, printr-o investitie de jumatate de milion de euro. Aceste lansari vin impreuna cu alte avantaje pe care le-a avut Elmiplant dupa ce a fost cumparata de Sarantis (intr-o tranzactie de 6,5 milioane de euro de la sfarsitul lui 2007).
     
    “Pentru noi, pana atunci, si prezenta in hipermarketuri era o foarte mare cheltuiala, aveam la acea vreme mii de clienti care nu ne mai plateau, si asa am decis sa vand ca sa ma linistesc”, povesteste Elena Cremenescu, director general adjunct al companiei. Fondatoarea Elmiplant prevede pentru 2009 un avans al afacerilor de 25-30%, in ritmul tendintei deja inregistrate in ianuarie si februarie. “Pare mult, dar ne bazam pe toate produsele pe care le vom relansa si pe bugetul de publicitate alocat, de 15% din cifra de afaceri”, explica Elena Cremenescu. Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 3,6 milioane de euro, in crestere cu 16%, dar “sub asteptari”, din cauza unor probleme de distributie cauzate de tranzitia care a urmat dupa achizitia de catre Sarantis. “In primele patru luni (ale lui 2008 – n.red.) nu prea am vandut in hipermarketuri si asta s-a simtit la vanzari, dar dupa aceea a mers extraordinar”, detaliaza Cremenescu.
     
    Pe de alta parte, sistemul de distributie al grecilor deschide si alte oportunitati pentru Elmiplant. Este vorba despre export, care genereaza 7% din cifra de afaceri prin vanzarile in Canada, Republica Moldova si Israel, o lista pe care in curand ar putea sa intre si alte tari. “Sarantis are distributie in cel putin zece tari din Europa Centrala si de Sud-Est si daca numai in trei din tarile acestea incercam sa exportam macar o gama de produse, deja nu cred ca mai avem loc in spatiul actual de productie”, spune Cremenescu. Probabil ca primele tari abordate de Elmiplant prin intermediul Sarantis, dupa cum dezvaluie Elena Cremenescu, vor fi Bulgaria, Serbia si Macedonia, ale caror piete de cosmetice sunt asemanatoare cu piata locala.
     
    Tot crestere, dar de 10% (pana la 2,75 milioane de euro), vede pentru acest an si un alt jucator local de pe piata cosmeticelor, Gerocossen, ai carui actionari admit insa ca marjele de profit ajung acum la 13%, fata de 20-25%, cat erau anul trecut. Si Stanca Cismaru, director al Gerocossen, spera destul de mult de la export, care a ajuns la 5-7% din cifra de afaceri a companiei. In 2008, Gerocossen a intrat pe noi piete, iar acum exporta in Maroc, Italia, Kuweit, Elvetia si Spania, de la care asteapta cel putin o mentinere a vanzarilor. Mai conservatori, reprezentantii celui mai mare producator local, Farmec vad o crestere de 5% a afacerilor in 2009, de la cele 24,4 milioane de euro realizate anul trecut, pe fondul actualei crize economice. Mariana Sinitaru, marketing specialist al companiei, spune ca industria cosmeticelor este mai putin expusa efectelor crizei, intrucat consumatorul nu este dispus sa renunte la ingrijrea zilnica, chiar daca se va observa o schimbare in comportamentul de consum al acestuia in sensul migrarii catre produsele mai accesibile ca pret. Potrivit informatiilor puse la dispozitia BUSINESS Magazin de reprezentantii producatorului, Farmec si-a mentinut anul trecut ritmul de crestere, atingand cote de piata comode: 30,3% pe segmentul produselor destinate curatarii, 25,7% pentru produsele de ingrijire a fetei (dintre care o cota de 15% este adusa de laptele Doina) si 9% la cele de ingrijire a corpului.
     
    Dincolo de mentinerea acestor cote, un punct important pe lista “de facut” a anului acesta este consolidarea brandului Gerovital, pentru care Farmec detine drepturi integrale incepand cu iunie 2008. La acea data, producatorul clujean a cumparat, contra sumei de 1,2 milioane de euro, drepturile de utilizare asupra marcilor (nu si retetele de preparare a produselor) care contin cuvintele Gerovital, Aslan, Ana Aslan, GC sau combinatii ale acestora de la Gerovital Cosmetics. Miza tranzactiei sta in faptul ca Gerovital reprezinta 18% din cifra de afaceri a producatorului clujean si, de aceea, compania si-a propus ca anul acesta sa imbunatateasca si sa promoveze aceasta marca. Planurile de crestere, chiar si cu doua cifre in acest an, nu ar duce piata producatorilor locali mai aproape de marii importatori, care domina piata de profil. Acum, afacerile companiilor locale nu ating nici 10% din intreaga piata – estimata la 800 de milioane de euro pentru anul trecut. Iar daca Gerocossen, Elmiplant si Farmec fac parte din plutonul mediu, in zona afacerilor mici, de sute de mii de euro, 2009 ar putea fi mult mai dur. Viorica Petrescu, directorul executiv al Organizatiei Patronale a Industriei Cosmetice, crede ca fabricile mari vor rezista crizei, dar cele mai mici vor fi in pericol de a-si restrange activitatea si, mai apoi, sa intre in faliment. Pe o piata care ar putea stagna in acest an, aceste falimente ar permite tocmai asezarea cotelor in crestere ale celor care raman. 
     

     

  • Planurile retailerilor de fashion in 2009

    Companiile din industria de imbracaminte si incaltaminte considera ca anul acesta vor concura pe o piata a carei valoare va reveni undeva la nivelul din 2006. Chiriile mari pentru spatiile comerciale si incetinirea consumului, ca efect al crizei, sunt principalele probleme cu care se confrunta cei din domeniu, mai ales brandurile cu mai putina sustinere financiara. Incepand din 2006, piata a crescut cu cel putin 15% in fiecare an, ajungand anul trecut la un nivel de doua miliarde de euro. Acum insa, astfel de cresteri au devenit imposibile.

    “Din cauza situatiei economice actuale nu cred ca vom mai putea vorbi de extinderi agresive”, declara Adrian Cazu, directorul magazinelor de incaltaminte si marochinarie Benvenuti, care se gandeste la stoparea planului de dezvoltare si la reducerea numarului de angajati cu aproximativ 20%. “Vor exista relocari de magazine, schimbari in configuratia chiriasilor din centrele comerciale, probabil ca vor mai aparea magazine ale unor retaileri internationali care nu au fost prezenti pana acum sau au fost slab reprezentati, dar boom-ul dezvoltarii pe orizontala in Romania se apropie de final”, apreciaza Cazu. In prezent, compania lui, care are 300 de angajati, administreaza 34 de magazine, dintre care 31 Benvenuti, doua Enzo Bertini si un Oxus.

    Harta extinderilor a fost pusa in cui, cu doar cateva insemnari: singurele magazine care se vor deschide sunt cele pentru care s-a semnat deja un contract cu dezvoltatorii de malluri si prin urmare nu pot fi anulate. “Ce pot spune sigur este ca luna viitoare deschidem al optulea magazin in Buzau”, spune Mihai Sindrilaru, directorul general al retelei de magazine de imbracaminte New Yorker Romania. “Suntem pregatiti sa lansam alte 2-3 pana la sfarsitul anului, dar nu stim ce fac dezvoltatorii, daca proiectele anuntate pentru acest an se vor finaliza. Proiectele s-au amanat pentru anul viitor – poate pana la urmatoarea transa de finantare, iar unele s-au oprit.” Sindrilaru, al carui plan de extindere in 2007, cand retailerul a patruns in Romania, era remarcabil de agresiv – 50 de unitati pana in 2012 – este de parere ca retele ca New Yorker, care au intrat in ultimii doi ani in Romania, sunt dornice sa deschida, dar nu mai gasesc spatii comerciale adecvate.

    Pentru centrele comerciale finalizate in proportie de 50%, banca acorda finantare pentru a fi sigura ca isi recapata banii, insa pentru mallurile unde constructia a ajuns la 20% sau 30%, fondurile sunt blocate. De asemenea, exista si cazuri in care unele malluri nu au clienti, pentru ca nu corespund standardelor impuse de brandurile respective in ce priveste amplasarea sau mixul de chiriasi, crede directorul New Yorker. El spera ca lucrurile vor intra pe un fagas normal in momentul cand bancile vor relaxa creditarea – “dar nu cred ca anul acesta”.

    Mai sunt comercianti, ce-i drept internationali si cu o sustinere financiara consistenta din partea companiilor-mama, care nu tin cont nici de previziunile pesimiste, nici de tendinta pietei. Sunt astfel in carti zeci de magazine care urmeaza sa fie deschise pentru fiecare retailer in parte – C&A, Inditex sau Decathlon. La inceputul acestui an, cei de la C&A au estimat ca vor deschide 15 magazine in tara pana in 2010, sfarsitul acestui an urmand sa-i prinda cu cel putin cinci. Dupa prima unitate deschisa la inceputul lui aprilie in centrul comercial Militari Shopping Center din Capitala, sunt programate alte trei magazine in Buzau (Aurora Mall) si in Bucuresti (Cotroceni Park si Sun Plaza).

    Cei ce nu depind decat de lansarile de centre comerciale, avand insa asigurat bugetul de extindere, sunt in principal retele care au intrat direct in Romania, printre acestia numarandu-se Deichmann, Takko sau LPP (care a adus brandurile Reserved si Cropp Town). Ce au in comun toti acestia? Milioane sau chiar zeci de milioane de euro pentru noi deschideri.

    Chiar daca sunt mult mai atente in privinta proiectelor pe care le aleg, unele tintind doar mallurile bine cotate, companiile mari raman anul acesta speranta dezvoltatorilor care inca “se mai tin pe picioare”, mai ales ca ele detin si brandurile cele mai cautate de clientii romani.

    Inditex, care comercializeaza articole de imbra caminte sub branduri ca Zara, Pull & Bear, Bershka sau Stradivarius, a accelerat in ultimul an expansiunea, ajungand in prezent la 29 de unitati in marile orase ale tarii. Cand toti retailerii spuneau pas centrelor comerciale nou lansate, spaniolii de la Inditex au deschis patru magazine in Iulius Mall Timisoara. Iar acum, cand nimeni nu mai viseaza la pasarea de pe gard, Inditex o si vede in propriile-i maini, odata cu urmatoarele deschideri in Cotroceni Park si Bucuresti Mall, plus magazinul Zara de la parterul centrului comercial Unirea Shopping Center din Bucuresti.

    Si Decathlon ramane pe pozitii, mizand mai ales pe lipsa concurentei puternice pe piata articolelor sportive, unde si-au facut loc pana acum si Hervis sau Intersport. La inceputul anului, conducerea Decathlon anunta 40 de magazine in urmatorii zece ani, chiar daca pana acum nu mai are semnat niciun alt contract in afara de cel pentru magazinul din Militari Shopping Center.

    Putini sunt insa jucatorii locali care mai viseaza la zeci de magazine in conditiile actuale. Jolidon, producatorul de lenjerie intima creat de omul de afaceri Gabriel Carlig, a anuntat ca va mai deschide 25 de magazine, dintre care 10 in Italia si restul in Romania.

    Aflati in continuare cat a investit Rafar, divizia de fashion a grupului RTC, in ultimele luni

    Mai multe informatii despre cele mai importante tendinte din piata imobi liara si despre proiectele rezidentiale, de mall-uri si cladiri de birouri din Bucuresti si provincie puteti afla din suplimentul “Piata imobiliara – Iesirea din criza?”, editat de BUSINESS Magazin, care va aparea pe piata in aceasta luna.

  • Avocatii au pus ochii pe provincie

     

    Doru Bostina, coordonatorul cabinetului Bostina si Asociatii, este unul dintre putinii avocati care au pariat pe potentialul pietelor din provincie. Pentru majoritatea caselor de avocatura, orasele mai mici nu au parut atractive, fie pentru ca serviciile de care era nevoie acolo erau prea simple pentru a-i interesa, fie pentru ca efortul financiar presupus de extinderea in teritoriu era prea mare. “Cei care s-au cramponat de cliseul ca marile tranzactii au loc doar la Bucuresti n-au fost indeajuns de atenti”, spune Bostina intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Din topul celor mai mari zece cabinete romanesti, doar trei – Tuca Zbarcea & Asociatii (TZA), Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) si Bostina si Asociatii opereaza birouri si in provincie.
     
    Cu 15 birouri locale, care acopera toate regiunile importante, Bostina si Asociatii este lider in ce priveste extinderea in teritoriu, inceputa de acum cativa ani, cand putini avocati priveau dincolo de granitele Capitalei. “Ar fi trebuit sa deschida ochii si sa vada cate firme mari si medii au renascut dupa privatizare sau dupa recesiunea dintre 1997 si 2002”, spune Bostina. In cazul sau, circa 10% din cifra de afaceri din ultimii doi ani a fost realizata de birourile din teritoriu; putin, la prima vedere, dar “este foarte posibil ca actuala criza sa diversifice si sa majoreze cererea de servicii de consultanta juridica de business in provincie”.
     
    Motivele pentru care iesirea din granitele Capitalei se poate dovedi un loz castigator pentru avocati, chiar daca pe termen scurt este neprofitabila, incep cu faptul ca in Bucuresti, centrul celor mai mari afaceri, industriile cele mai profitabile pentru avocati sunt momentan inghetate. Avocatura din marile orase, pe de alta parte, este mai ales una “de instanta”, desfasurandu-se preponderent in salile de judecata si foarte putin in segmentul de consultanta. “In mod natural, in lipsa cererii, in provincie a aparut un decalaj fata de Bucuresti in dezvoltarea abilitatilor de consultanta si a tehnicilor specifice acesteia”, spune Adriana Gaspar, partener senior al NNDKP si coordonatorul biroului din Timisoara. De aceea, crede Gaspar, unii clienti prefera sa fie consiliati la Bucuresti in legatura cu operatiunile lor din teritoriu. Pe de alta parte, tocmai aici e punctul de interes: in perioada actuala, practici precum litigiile, recuperarea de creante sau activitatile de reorganizare (a caror expertiza se afla in instanta) compenseaza arii care nu mai merg bine acum: imobiliarele, finantarile sau fuziunile si achizitiile. In aceste conditii, nu este de mirare ca firmele din tara si avocatii de acolo sunt tot mai atractive pentru marile cabinete bucurestene.
     
    In al doilea rand, provincia are cateva avantaje ce vor conta tot mai mult pentru companiile care cauta sa isi optimizeze costurile. Adriana Gaspar enumera avantaje precum o forta de munca bine calificata si mai ieftina decat in Capitala sau disponibilitatea si pretul terenurilor (care nu a crescut in acelasi ritm cu cel din Bucuresti). “Aceste regiuni continua sa fie o alternativa reala pentru optimizarea costurilor de productie in expansiunea sau in relocarea operatiunilor in zona Europei de Sud-Est”, spune Gaspar. In mod evident, pentru casele de avocatura cu birouri in zonele respective, crearea unor noi companii inseamna un potential de business pe care nu il mai gasesc chiar la tot pasul. Un al treilea argument, dar poate si cel mai important, tine de deschiderea mai mare pentru discutii a firmelor de avocatura din provincie, de care avocatii bucuresteni pot acum sa profite pentru a incheia parteneriate avantajoase. Cum asocierea cu o casa mare poate fi pentru firmele mici o garantie ca vor depasi cu bine perioada de criza, orgoliile personale trec mai usor in plan secundar. Razvan Gheorghiu-Testa, avocat asociat in cadrul Tuca Zbarcea & Asociatii (noul lider al pietei dupa cifra de afaceri), spune ca pana de curand erau putine cabinete de avocatura din provincie deschise unei asocieri. Majoritatea acceptau cel mult colaborari punctuale cu firmele din Bucuresti, dar asta se intampla cand economia “duduia” si toata lumea avea de lucru. Un aspect interesant de urmarit in perioada urmatoare va fi, spune Gheorghiu-Testa, masura in care cabinetele locale au fost afectate de criza si, pentru a supravietui, vor alege sa fuzioneze, sa fie preluate sau sa se asocieze cu altele. “Primim foarte multe CV-uri de la avocati din provincie, titulari de cabinete individuale, semn ca unii dintre ei au inceput sa simta efectele acestei crize.”
     
    TZA a intrat in urma cu doi ani pe piata de avocatura din Ardeal, printr-un parteneriat cu biroul Nistorescu, Somlea & Asociatii. Din 2007, acesta este bratul de la Cluj al firmei bucurestene, de altfel singurul birou din teritoriu, care se ocupa de aproape toata zona Ardealului. “Colaborarea a inceput inca din anul 2002, insa am asteptat cinci ani pentru a crea o entitate juridica, deoarece la momentul respectiv piata clujeana nu era pregatita pentru acest tip de servicii”, declara Milena Nistorescu, asociat la Nistorescu, Somlea & Asociatii. Dimensiunea pietei de afaceri din Bucuresti ramane considerabil mai mare decat in orice alt oras si, ca atare, avocatura de business din provincie trebuie sa se adapteze unor oportunitati mai restranse, spune Nistorescu, “cautand sa puncteze la capitolul mobilitate si eficienta”.
     
    De curand, pe piata din Cluj a avut loc una dintre cele mai importante tranzactii din ultima vreme, vanzarea hotelului Rimini Plaza, venita dupa mai multe luni in care afacerile au fost blocate sau amanate. In aceasta tranzactie, prin care omul de afaceri Gheorghe Fatol a vandut hotelul de patru stele catre o companie controlata de Arpad Paszkany, avocatii vanzatorului au fost Nistorescu, Somlea & Asociatii. “Negocierile au durat doar o luna”, afirma Nistorescu, explicand ca tranzactia a fost rapida pentru ca a beneficiat “de o confluenta clara de interese”.

    Aflati in continuare cat costa sa trimiti unul sau doi avocati de cateva ori pe saptamana pana la Cluj, Suceava sau Timisoara.

  • Armele Pepsi in lupta cu Coca-Cola

     

    “Daca imi fac treaba cum trebuie trei ani de acum incolo, as putea pleca dupa aceasta perioada”, sustine Mike Holmes, presedintele Pepsi Americas Romania, care inca nu poate spune cu certitudine cand va pleca de la carma gigantului de pe piata bauturilor racoritoare. Afirma ca deja se simte european, chiar daca locuieste de mai putin de un deceniu in Europa, dintre care de trei ani in Romania. “Treaba mea aici este sa asigur transferul de know-how odata cu integrarea Qua­drant-Amroq Beverages (QAB) si sa formez o echipa de romani care sa con­du­ca foarte bine businessul, poate mai bine decat mine”, explica americanul intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin. Lucreaza pentru Pepsi de peste 30 de ani, iar in ultimii opt s-a specializat in companii de tranzitie, asa cum a fost cazul in Cehia si Slovacia.
     
    In privinta filialei romanesti, tranzitia este dubla. Holmes trebuie sa se ocupe nu numai de schimbarile si ajustarile antrenate de trecerea de la o companie locala (QAB, fostul imbuteliator al produselor PepsiCo, a fost preluat complet de catre Pepsi Americas in 2006, printr-o tranzactie evaluata la 190 de milioane de dolari) la statutul de filiala a unei multinationale, ci si de constructia unei noi fabrici, la iesirea din cartierul Militari din Capitala.
     
    Americanul spune ca, in ciuda actualului context economic nefavorabil si a incetinirii cresterii pietei de profil, nu s-a pus niciodata problema stoparii sau amanarii proiectului din Militari. In schimb, Coca-Cola HBC Romania, liderul de piata, a renuntat anul trecut la doua fabrici (de la Oradea si Bucuresti) pe care le-a transformat in depozite si a disponibilizat in jur de 700 de angajati, ca rezultat al unui proces de reorganizare demarat in urma cu trei ani. Concedierile vor continua si anul acesta, imbuteliatorul anuntand ca va renunta la alti 100 de angajati din cauza reducerii ritmului de crestere, potrivit informatiilor publicate recent in Ziarul Financiar. Holmes afirma ca “mergem inainte cu proiectul si, chiar daca nimeni nu stie ce se va intampla in urmatorii doi ani, din punctul nostru de vedere este ca si finalizat”. 

     
    Asta desi nu mai poate fi posibila revenirea la cresterile din anii trecuti, cand “simplul fapt de a fi pe piata bauturilor racoritoare facea ca vanzarile sa creasca de la un an la altul cu 20%”. Incetinirea ritmului de crestere a pietei, datorata in parte contextului economic actual, dar si maturizarea unor segmente ale pietei dau startul adevaratei lupte dintre marii producatori, care inca de la jumatatea anului trecut au inceput sa raporteze cresteri ale vanzarilor de o singura cifra (sub 10%). Holmes evita sa spuna ce vanzari a inregistrat Pepsi Romania anul trecut, apreciind doar ca “am incheiat anul foarte bine, cu o cres­tere in volum de 10%, peste nivelul pietei”.
     
    Potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finantelor, cifra de afaceri a imbuteliatorului PepsiCo a depasit in 2007 pragul de 195 de milioane de euro. Daca ritmul de crestere in volum anuntat de presedintele Pepsi Americas Romania a fost apropiat de cel valoric, atunci afacerile imbuteliatorului ar fi putut ajunge anul trecut la 215 milioane de euro. Cat despre marjele de profit, Holmes spune ca au fost “foarte bune”. In 2007, compania avea, potrivit Ministerului de Finante, un profit net de peste 33 de milioane de euro.
     
    Cand vorbeste despre rezultatele estimate pentru anul acesta, Holmes renunta la “foarte” si pastreaza doar “bine”, un discurs de altfel precaut, in conditiile in care vanzarile Pepsi vor creste cu circa 7%, in ritm cu piata, potrivit propriilor estimari. Vesti mai bune ar putea sosi incepand cu cel de-al treilea trimestru, cand consumatorii isi vor fi ajustat deja bugetele de criza: “Cred ca ultimele sase luni vor fi mai bune decat cele din 2008, pentru ca va trece aceasta perioada de ajustare la noua situatie economica”, explica seful Pepsi. Criza economica nu pare sa-l ingrijoreze prea mult, argumentul sau fiind ca piata produselor de larg consum in general si cea a bauturilor racoritoare in speta este mai ferita de reducerea cheltuielilor.

     
    Din calculele sefului Pepsi a iesit, cel putin anul acesta, si posibilitatea achizitionarii unor jucatori mai mici, cel mai probabil din piata apelor minerale, unde producatorul este prezent cu marca Roua Muntilor. “Ne simtim confortabil cu strategia pe care o avem pentru apa minerala, nu numai acum, ci si pentru anii urmatori”, a spus Holmes. Managerul tine sa puncteze ca nu are de gand sa “retrogradeze” apa minerala Roua Muntilor din segmentul premium, indiferent de beneficiile financiare pe care le-ar aduce o astfel de masura: “Nu ne intereseaza ca marca X se vinde in milioane de sticle in magazinele de la marginea soselelor, noi nu vom intra pe segmentul mainstream (de mijloc – n. red.)”.
     
    In cei trei ani pe care i-a petrecut in Romania, Holmes a creionat deja portretul-robot al consumatorului roman de Pepsi, despre care spune ca este destul de diferit de cel al cehilor sau slovacilor. “Romanul este genul de client de produse premium, care vrea sa fie recunoscut pentru ceea ce consuma.” Din acest punct de vedere, mai spune el, polonezii se apropie cel mai mult de romani ca preferinte, pe cand cehii se orienteaza cu precadere spre segmentul economic. Oricum, Holmes se simte mai in largul sau atunci cand vorbeste despre Romania, o tara cu temperaturi mai ridicate si, deci, un consum mai mare. S-ar simti insa si mai bine daca ar mai fi si in 2009 o vara calduroasa precum cea din 2007, cand temperaturile excesive au dus la o explozie pe piata sucurilor si a apei minerale. 
     

     

  • Falimentul Paneuro, povestit de fondatorul grupului

     

    Dupa multi ani in care a luptat pentru a-si salva afacerile, cu numeroase esecuri si cateva reusite care l-au repus pe linia de plutire, Zoltan Prosszer se simte acum ca in urma cu 20 de ani, dupa cum spune intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Ca si atunci, cand abia punea bazele afacerii care avea sa ajunga un adevarat imperiu auto, si acum trebuie sa decida in ce directie se va indrepta.
     
    Pentru a deschide in 1991 un service auto in orasul natal, Targu-Mures, Prosszer a trebuit sa faca rost de 25.000 de marci ger­mane – “un efort ce mi se parea imposibil” -, iar pentru a-i aduna a decis sa puna gaj chiar apartamentul familiei. Acum miza e mult mai mare, pentru ca trebuie sa decida daca vinde sau incotro isi indreapta si ultimul business important care a mai ramas din Paneuro Grup – holdingul pe care l-a construit pas cu pas pornind de la atelierul de mecanica, ajuns in 2002 la afaceri de 55 de milioane de dolari, pe care tot el l-a ruinat cu cateva decizii pripite.
     
    In cei aproape 20 de ani scursi de la momentul inceputului, Zoltan Prosszer a trait o istorie putin diferita de majoritatea antreprenorilor – afland in urma cu multi ani ce sunt insolventa, reorganizarea, lupta cu bancile si falimentul. Putine companii s-au confruntat in trecut, intr-o perioada de plin avant economic, cu imposibilitatea de a-si plati ratele la banca sau cu executarea silita. In perioade de crestere, cum a avut Romania in ultimii opt ani, afacerile s-au dezvoltat rapid, in ritm cu piata, si au fost putine esecuri notabile. Falimentele rasunatoare se pot numara pe degete: esecul retelei de electroretail Cosmo (fondata de omul de afaceri Gyorgy Baba), al lantului de magazine Univers’all (creat de Razvan Petrovici) si, foarte de curand, al brokerului de credite IpoteciDirect (intemeiat de sapte oameni de afaceri cu experienta). Prosszer a trait insa o astfel de experienta si nu o data. Povestea lui capata un sens aparte in perspectiva in care economia nu mai duduie, pietele de desfacere s-au ingustat, bancile si-au inchis portile, iar blocajul financiar e tot mai comun in activitatea de zi cu zi. “Fiecare om poarta palaria potrivita”, spune Zoltan Prosszer, si trebuie sa invete propriile lectii in afaceri, dar la fel de importante pot fi invatamintele desprinse din experienta altora.
     
    Zoltan Prosszer a inceput afacerile in 1991, la 27 de ani, investind 1.400 de euro pentru deschiderea unui magazin de piese auto, pe care le aducea cu masina proprie din Italia; a urmat service-ul auto deschis cu banii din ipotecarea apartamentului, iar de atunci afacerea a crescut rapid. In 1996, grupul de firme pe care le-a dezvoltat, Paneuro Grup, devenea lider de piata pe segmentul pieselor auto, iar pana in 2002, grupul a tot crescut, ajungand sa includa peste 20 de companii si circa 1.400 de angajati. Fiecare linie de afaceri se desfasura printr-o companie separata, intr-un angrenaj de firme gandit astfel incat sa isi creeze una alteia piete de desfacere. “Miezul fierbinte” era firma de retail, Paneuro Trading, fondata in 1994 si care ajunsese zece ani mai tarziu la o cifra de afaceri de 20 de milioane de dolari. Prosszer a fost printre primii antreprenori romani care au creat un holding, o structura ce pana la urma s-a dovedit a fi calcaiul lui Ahile pentru businessul lui. “Am fost mereu pionier, chiar daca nu neaparat in sensul bun al cuvantului”, spune Prosszer acum. Dupa anul 2002 a inceput declinul, iar in perioada 2004-2005 firmele sale, care girasera intre ele pentru imprumuturi, ajungeau sa dea faliment in cascada (Paneuro Trading, Paneuro Leasing, Atu, Novator, Muss) sau sa fie vandute de nevoie (Aliat). Azi mai exista din grup doar cateva companii (Paneuro International, Romcab, Motoplus Paneuro).
     
    Romcab, fabrica de cabluri electrice de joasa tensiune din Targu-Mures, pe care Prosszer a cumparat-o acum zece ani cu un milion de dolari, mai mult pentru depozite si teren, a fost salvarea de la un faliment total si este acum principala lui afacere. El detine circa 72% din actiunile firmei, avand coactionari un fond olandez de investitii – MEI, cu 5% – si pe americanii de la Morgan Stanley (cu 23%). 
     
    Desi se afla inca in proces de reorganizare – inceput in 2004, cand a preluat datorii de 11,5 milioane de dolari (9,5 milioane de euro) de la companiile intrate in faliment – Romcab e o firma solida, sustine Prosszer. Are o cota de piata de 10% si cereri cat nu poate sa duca, spune el, cu toate ca de la inceputul crizei economice a mai pierdut ceva contracte. Cu experienta ultimilor ani inca vie inca in memorie, Prosszer vorbeste insa despre viitor cu oarecare detasare. Nu vede in criza o mare problema pentru afacerea sa, ci mai degraba un avantaj. E constient ca nu va scapa cu totul de efecte – se asteapta ca ieftinirea materiilor prime sa injumatateasca cifra de afaceri a Romcab anul acesta, spre 7-9 mil. euro – dar faptul ca si competitorii sai au probleme e un atu pentru el. “Noi nu aveam sanse sa primim finantare, pentru ca bancile nu se uita la companii aflate in reorganizare juridica. Acum nici concurenta nu mai primeste bani, deci tot raul este spre bine.” Prosszer se afla in fata unei decizii dificile: daca ar putea sa se dezvolte, ar vinde si mai mult, crede el, mizand pe exporturile firave pe care le face Romcab, dat fiind ca acopera in primul rand cererea interna si doar excesul merge la export. “Sunt putine firme functionale care se pot dezvolta fara investitii masive, iar pietele de desfacere mari, Arabia Saudita sau Rusia, au nevoie de capacitati de productie cu costuri de productie foarte mici.” Pentru a-si creste capacitatea de productie are insa nevoie de capital – de care nu dispune. In trecut, exact aici i-a fost greseala: luat de valul potentialului de crestere enorm pe care il simtea la tot pasul, nu a stiut sa fie chibzuit, vrand sa-si dezvolte businessul fara sa aiba insa bani suficienti pentru a sustine aceasta dezvoltare.

    Avocatul Romeo Cosma: Previzionarea gresita a afacerii e un factor obisnuit ce duce la insolventa

    Serban Toader, KPMG: Lichidarea nu este intotdeauna cea mai buna alegere, chiar daca exista o ipoteca sau un gaj pe un activ

    Cum l-au schimbat pe Prosszer experientele pe plan personal
     

  • N-ai paine, mananci pufuleti

     

    La intrarea in cladirea firmei Phoenix Y, aflata pe drumul national dintre Ploiesti si Baicoi, troneaza o statuie de marmura alba infatisand nici mai mult, nici mai putin decat o inghetata – primul produs pe care l-au comercializat cei doi proprietari, Eliodor Apostolescu si Catalin Nour. Cei doi se cunosc de peste 31 de ani si au reusit sa transforme o industrie aparent modesta, productia de pufuleti, intr-o afacere de milioane de euro.
     
    Compania lor este al doilea producator de profil din tara si cel mai mare dintre furnizorii locali. Fara o vizibilitate deosebita, afacerea a crescut constant, iar proprietarii considera ca au in continuare motive de optimism inclusiv pe vreme de criza, sau tocmai datorita crizei, daca dificultatile economice ii vor face pe consumatori sa se orienteze catre produse mai ieftine. “Pufuletii ar putea reprezenta o categorie care sa aduca vanzari mai mari in urmatorii doi ani, ani considerati sub umbra crizei”, considera Adrian Iordache, business manager la compania de cercetare si consultanta InterBiz Group.
     
    Apostolescu si Nour au fost colegi de banca in scoala si au facut si aceeasi facultate. De fapt, in facultate (Facultatea de Electrotehnica din cadrul Universitatii Politehnice din Bucuresti) le-a venit si prima idee de afacere. Cu cei 2.000 de dolari pe care ii aveau stransi au cumparat la mana a doua un aparat de inghetata pentru comert stradal. Cu ajutorul lui, au inceput sa vanda amandoi cornete pe strazile din orasul lor natal, Ploiesti, in timpul vacantei de vara. Nu dupa mult timp au inventat propria lor reteta de inghetata. “Evident, nu am descoperit noi laptele praf”, povesteste razand Catalin Nour. “Foloseam aceleasi ingrediente ca toata lumea, insa proportiile si combinatiile le-am stabilit noi”, adauga el. Un an mai tarziu aveau zece aparate de inghetata si o afacere ce promitea.

     
    Timp de patru ani, firma a functionat in subsolul casei in care locuia mama unuia dintre ei. Avand deja 25 de angajati in subordine, cei doi au decis ca e timpul sa construiasca o fabrica si sa-si diversifice activitatea. “Se intampla prin 1994. Atunci nu parea ciudat sa faci o fabrica in mijlocul unui oras”, isi aminteste amuzat Eliodor Apostolescu. Constructia a fost gata in 1996, cand ajunsesera sa produca 40 de tone de inghetata pe zi si, in paralel, deschisesera si o linie de biscuiti. Tot atunci, cei doi parteneri de afaceri au decis sa abordeze o noua categorie de produse, pufuletii, pentru ca doreau sa se indrepte spre un produs care, spre deosebire de inghetata, sa nu fie sezonier. Au cumparat un expandor vechi de la o fosta fabrica de paine din Cluj si s-au pus pe treaba. “Am descoperit insa ca masinaria scotea pufuleti diferiti: unii foarte buni si altii mai putin gustosi”, spun ei. “Am cercetat aparatul pe toate partile, am umblat pe la mesteri, pe la strungari, am mai schimbat cate o bucsa, pana cand n-a mai ramas nimic din vechiul aparat. Practic facusem altul din bucati si ajustari”, spune Apostolescu.
     
    Initial, fabrica de pufuleti a functionat pe vechiul amplasament, aflat in centrul Ploiestiului, dar curand capacitatea de productie a acesteia, de 200 000 de pungi de pufuleti pe zi, s-a dovedit insuficienta, fara a mai adauga ca nu era tocmai eficient sa ai o fabrica in mijlocul unui oras. Cei doi au hotarat sa mute productia din centrul orasului la marginea lui.
     
    O vreme, cele doua fabrici, cea din Ploiesti si cea din Baicoi, au functionat in paralel, insa din 2006 a ramas in productie numai cea de-a doua. In prezent, la Baicoi lucreaza 300 de angajati, capacitatea de productie a fabricii fiind de 1 milion de pungi de pufuleti pe zi, dupa spusele celor doi asociati.

     
    Desi au infiintat firma in urma cu 16 ani, ideea de a produce pufuletii Gusto le-a adus celor doi mai multa vizibilitate in special in ultima perioada, cand vanzarile le-au depasit asteptarile. “Cand am inceput sa facem pufuleti, aveam, ca toata lumea, o tehnologie rudimentara. Luam pufuletii, ii puneam pe masa, ii stropeam cu ulei, puneam sare cu mana si apoi ii ambalam. Acum totul e computerizat”, spune Apostolescu. Pentru ca nu au gasit la companiile de profil o tehnologie care sa le fie pe plac, cei doi au inventat propria tehnologie, pe care au si patentat-o in 2007. “Avem 24 de expandoare si putem produce un milion de pungi de pufuleti pe zi. Este printre cele mai mari capacitati de productie de pufuleti din Europa”, sustine el.
     
    Din pufuletii produsi in fabrica de la Baicoi, 90% sunt pentru piata interna, iar 10% merg la export. “Un milion de pungi pe zi poate parea enorm pentru Romania, dar oricat de surprinzator ar parea, nu e suficient. Primim cereri care depasesc capacitatile noastre de productie”, afirma Catalin Nour. Din totalul cifrei de afaceri, care a depasit 12 milioane de euro in 2007 si, potrivit estimarilor lui, se apropie de 15 milioane in 2008, aproximativ 80% inseamna pufuleti, restul fiind impartit intre praful de inghetata (produs pentru laboratoare, cofetarii si masini cu productie stradala), biscuiti si snacks-uri.

    Aflati in continuare cum au ajuns pufuletii din Romania sa fie ceruti la export

    Catalin Nour, Phoenix Y: Nu am apelat niciodata la credite bancare sau la fonduri europene
     

     

  • Cat de adanca este criza Ultra Pro

    Afacerea sotilor Alina si Cristian Fughina, K Tech Electronics, care opereaza lantul de retail IT Ultra Pro Computers, pare sa traverseze una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa. Mai multe voci din piata spun ca, in fata problemelor interne puse intr-un context economic unde toate magazinele IT au de suferit, K Tech nu mai poate decat sa restructureze cat mai mult din operatiunile de distributie si retail si sa aleaga o strategie cat mai conservatoare pentru urmatoarea perioada pentru a putea iesi din impas. La baza acestor afirmatii stau in primul rand dificultatile financiare in care pare sa se afle compania, daca e sa luam in calcul faptul ca, timp de cateva zile din saptamana trecuta, depozitul central a fost pus sub sechestru pentru o datorie de 7 milioane de euro a K Tech la UniCredit. Pe de alta parte, inclusiv faptul ca Asbis Romania si Star Print, doi dintre furnizorii companiei, alaturi de Scop, Elko, LG Romania, Asus, Gigabyte sau Kingston, au deschis o procedura de insolventa impotriva companiei, potrivit mai multor surse din piata, indica probleme cu lichiditatile, K Tech fiind astfel in incapacitate de a plati datoriile fata de distribuitori.

    “Deocamdata nu pot face niciun fel de comentariu pe marginea acestor informatii”, a fost singura declaratie a lui Adrian Dogaru, directorul executiv al companiei de distributie si retail, in timp ce nici Alina Fughina, care conduce K Tech Electronics, si nici Cristian Fughina, ce s-a orientat de mai multa vreme spre afacerile imobiliare ale familiei, nu au fost de gasit.

    Compania a umblat la structura retelei inca din 2007, cand compania avea peste 70 de spatii comerciale, comparativ cu numarul maxim de 84 de magazine atins inaintea inceperii procesului de restructurare. Din luna decembrie a anului trecut au fost inchise insa alte 13 dintre magazinele Ultra Pro Computers, printre care cele din Cluj, Satu Mare sau Iasi, conform informatiilor disponibile pe site-ul companiei, cel mai recent fiind unul dintre spatiile comerciale satradale din Bucuresti. Reteaua a ajuns astfel la 42 de unitati, la care se adauga doua service-uri, personalul s-a redus si el, iar acum K Tech ar avea in plan sa reduca si numarul angajatilor din sediul central, intentie exprimata in cadrul unei sedinte interne convocate in urma cu aproape doua saptamani, conform unei surse din interiorul companiei; ar exista deja departamente formate doar dintr-un singur angajat. “Da, de astazi (27 martie – n.red.) service-ul se restrange la doar 6 oameni, iar la sediu se statea la coada pentru semnarea fisei de lichidare”, comenta pe blogul www.zoso.ro un utilizator pe nume ioni220, care sustinea ca pana in acea zi fusese la randul sau angajat al K Tech.

    La o trecere in revista a declaratiilor facute recent de oficialii companiei, reducerea cu aproximativ 20% a retelei de magazine nu apare ca un plan imediat de actiune, in contextul in care in luna noiembrie a anului trecut, K Tech anunta planuri de deschidere a doua unitati, iar la inceputul acestui an avansa posibilitatea inchiderii a numai trei magazine pe parcursul primului trimestru, decizie ce depindea insa de renegocierea contractelor de inchiriere. “In conditiile actuale de piata, daca cei care inchiriaza nu isi revizuiesc politica de preturi in conformitate cu piata, este normal sa renuntam la anumite spatii si sa cautam solutii alternative de relocare”, spunea atunci Catalin Butolo, directorul de marketing al companiei, fara sa dea vreun indiciu ca numarul magazinelor inchise ar putea fi atat de mare.

    De remarcat este faptul ca firma a renuntat de-a lungul timpului la aproape toate magazinele stradale din Bucuresti, preferand galeriile comerciale de genul Carrefour. Din cele sase magazine pe care le mai are K Tech in Capitala, fara a lua in calcul service-ul aflat in cadrul sediului central din zona APACA si magazinul din zona Chibrit din Capitala, cinci sunt pozitionate in centre comerciale (Carrefour, Auchan si City Mall).

    Cu toate ca nici planurile viitoare pentru spatiile comerciale respective nu au fost anuntate, proprietarii mai multor centre comerciale, printre care si George Teleman, managing partner la fondul britanic de investitii Equest Balkan Properties, in portofoliul caruia se afla proiectul Vitantis Shopping Center din Capitala, infirma acum posibilitatea incheierii contractului cu K Tech. “Sunt si raman in continuare in Vitantis”, a spus Teleman.

    Totusi, scaderea consumului si implicit a vitezei de rotatie a stocurilor, concomitent cu diminuarea retelei, ar putea sa-si spuna cuvantul asupra afacerilor K Tech. Pentru anul trecut, compania nu a anuntat inca cifra de afaceri, care provine in proportii aproape egale din activitatile de retail si distributie, dar estimarile ce vizau depasirea nivelului de 80 de milioane de euro, dupa ce in primele noua luni afacerile K Tech s-au cifrat la 51,3 de milioane de euro, nu mai par la fel de plauzibile.

    Felix Enescu, Gartner: "Putinele lanturi de magazine din Romania care au ramas concentrate pe comertul IT nu vor mai rezista foarte multa vreme in formatul actual"
     

  • C&A incepe lupta cu Zara

    Multa lume, agitatie, pancarte cu promotii, o mascota care impartea vesela baloane colorate celor cateva zeci bune de vizitatori pierduti printre standurile cu imbracaminte si un nume nou pentru piata de moda din Romania: C&A. Se intampla in ziua de 2 aprilie 2009, prima in care C&A, unul dintre cei mai cunoscuti retaileri vestimentari din Europa, a deschis primul magazin in centrul comercial Militari Shopping Center din Capitala. In mijlocul agitatiei, doar doi barbati faceau nota discordanta, cu costumele lor serioase si aerul preocupat pe fata: Norbert W. Scheele, general manager al C&A pe Austria & SEE, si Herbert Asamer, purtatorul de cuvant al companiei la nivel international, veniti in Romania pentru a coordona indeaproape lansarea primului magazin al lantului de retail vestimentar.

    Venirea celor doi are legatura cu modelul de business pe care retailerul il aplica in toate tarile in care este prezent: nu acorda francize, ci investeste direct pentru a detine controlul asupra preturilor, a retelei de distributie si a magazinelor. Experienta C&A din celelalte 16 tari in care activeaza – precum Belgia, Portugalia, Cehia, Ungaria, Polonia sau Slovacia – a confirmat ca aceasta e cea mai buna strategie, spun cei doi reprezentanti ai companiei. “Intrarea in Romania a fost urmatorul pas logic pentru noi”, spune Norbert W. Scheele. Managerul afirma ca expansiunea grupului spre est a inceput cu Austria, iar in 2009 va atinge doua puncte din sud-est, Romania si Croatia.

    Decizia de a veni in Romania a fost luata in urma cu doi ani, dar primele calatorii cu scopul de a cerceta piata si de a testa terenul au fost facute incepand din 2005: “Timp de un an am trimis delegatii cate doua-trei zile pentru a analiza piata si a stabili contacte cu potentialii colaboratori. Dar am stiut din momentul in care am pasit in primul mall romanesc, in 2005, ca trebuie sa intram in Romania: era exact ca mall-urile de afara”, povesteste pentru BUSINESS Magazin Norbert Scheele.

    Singura diferenta fata de vestul Europei, care a cantarit pozitiv in balanta decizionala, a fost lipsa unei concurente dure. Pe criteriul acesta Scheele mizeaza chiar si acum, desi ultimii doi ani au marcat extinderea agresiva a altor nume mari din fashion retail, ca Inditex, New Yorker, Deichmann, Takko sau LPP. Una dintre cele mai rapide extinderi din ultimii doi ani a fost cea a liderului mondial, grupul spaniol Inditex (care detine brandurile Zara, Pull & Bear, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home si Massimo Dutti), care a ajuns acum la 24 de magazine la nivel local, dintre care cinci sunt deschise sub brandul Zara, iar pana la sfarsitul anului va mai lansa alte 13, unul fiind stradal, in Piata Unirii din Capitala.

    Magazinul C&A din mall-ul din Militari, inaugurat pe o suprafata de 1.850 de metri patrati, este primul dintr-o serie de patru care ar trebui sa fie deschise pana la sfarsitul acestui an. Urmatoarele deschideri sunt programate in Buzau (Aurora Mall) si in Bucuresti (Cotroceni Park si Sun Plaza). Pentru 2010, compania vrea sa extinda reteaua pana la cel putin zece magazine, atat in Bucuresti, cat si in orasele de peste 100.000 de locuitori din provincie. Momentul lansarii C&A in Romania nu este insa cel mai fericit. De la cresteri rapide de peste 20% in 2008, retailul a inregistrat in primele luni ale anului 2009 acelasi ritm, dar cu minus. Cu toate acestea, managerii veniti la Bucuresti pentru lansare au inca planuri de a deveni lideri de piata.

    Anul trecut, cand retailul romanesc cunostea una dintre cele mai mari cresteri din Europa, planurile companiei olandeze erau mult mai optimiste si vizau deschiderea a patru pana la sase magazine noi in 2009, urmand ca din 2010 sa deschida cate opt magazine noi anual. Criza a temperat insa ambitiile retailerului. “Obiectivul s-a mentinut, doar ritmul de dezvoltare a mai incetint”, spune Herbert Asamer, purtatorul de cuvant al companiei, care precizeaza ca extinderea C&A depinde de doi factori: consumatorii si dezvoltatorii de mall-uri. Asa se face ca, de anul trecut, cand erau asteptate pana la sase magazine C&A in 2009, planul de extindere s-a injumatatit, in conditiile in care reprezentantii C&A nu sunt foarte siguri nici de cele patru magazine ramase pe lista de inaugurari acum: “Am fi vrut sa deschidem un magazin in Sun Plaza primavara aceasta, dar dezvoltatorii au amanat inaugurarea mall-ului pana in toamna. Speram sa deschidem macar atunci”.

    La fel s-a i ntamplat probabil si cu celelalte magazine din provincie anuntate inca de anul trecut, dar care nu se vor mai concretiza in 2009: Oradea, Iasi, Galati, Cluj si Arad. “La Cluj deschidem anul viitor sau chiar in doi ani. La Iasi, dezvoltatorul (Omilos Group, cu Era Shopping Park, acelasi dezvoltator cu care C&A colaboreaza si pentru deschiderea unui magazin la Oradea – n.r.) a inaugurat deocamdata doar o parte din spatiul comercial, iar zona cu magazine, in care avem si noi inchiriat spatiul, nu s-a deschis inca si probabil nu va fi deschisa nici anul viitor”, spune Scheele.

    Pana atunci, in Militari este sigur un C&A. Iar pana cand nu va avea zece magazine deschise in Romania, Scheele nu vrea sa vorbeasca despre planuri de vanzari si profit; ramane ca olandezii sa inteleaga intai cum functioneaza de fapt o piata cu mari consumatori de moda, dar cu venituri mici: “Avem asteptari mari de business, altfel nu am fi aici. Dar deocamdata nu stim inca daca romanii prefera pantalonii din piele sau pe cei din stofa”.
     

    Cine va conduce magazinele C&A
    Originile C&A

  • Cele mai vandute limuzine (galerie foto)

     

    Inchipuiti-va o masina care franeaza singura in momentul in care simte pericolul unei coliziuni cu automobilul din fata. Care citeste singura limitarile de viteza de pe panourile de atentionare sau adapteaza unghiul farurilor pentru a nu orbi masina care se apropie din sens invers. Sau, poate, care opreste motorul cand sta pe loc pentru a nu mai consuma combustibil, plecarea facandu-se imediat in momentul in care e apasata pedala de acceleratie.
    Cu astfel de argumente incearca sa ii convinga de ani de zile vanzatorii de masini pe cei dispusi sa dea cel putin 50.000 de euro pe o masina. Iar lansarea unei noi generatii de Mercedes E-Klasse, BMW Seria 5 sau Audi A6, ca sa numim cele mai bine vandute modele, este un prilej pentru ca lista de sisteme si accesorii cu care dealerii iau ochii clientilor sa devina tot mai mare.
     
    “Majoritatea celor care cumpara un astfel de model sunt clienti business, fie ca sunt top manageri ai unor companii, fie ca au propriile lor afaceri.” Modelul la care face referire Ioana Taflan, director de comunicare al Mercedes-Benz Romania, importatorul grupului german pe piata locala, este E-Klasse, o limuzina aparuta in urma cu peste 60 de ani si a carei ultima generatie tocmai a fost lansata saptamana trecuta pe piata locala.
     
    Pe acelasi public tinta se bazeaza si importatorii BMW si Audi. Nina Velterean, director de marketing in cadrul BMW Group Romania, recunoaste ca o buna parte dintre clientii limuzinei Seria 5 (aflata in portofoliul marcii germane) provin dintre fostii posesori de Seria 3 (un model de clasa medie) care acum au o familie. Tatiana Stroescu, director de marketing pentru Audi in cadrul Porsche Romania, aduce un element in plus la portretul robot: “Sunt preponderent barbati, iar cei mai multi (dintre cei care cumpara A6, modelul Audi din clasa mare – n. red.) au varste cuprinse intre 40 si 60 de ani”.

     
    Potrivit unui studiu al Mercedes la nivel european, doi din trei utilizatori de limuzine din clasa superioara sunt barbati, pentru ca in Statele Unite procentul sa urce dincolo de 90%.
     
    Iar profilul clientului din Romania nu difera foarte mult fata de cel din Franta sau Germania. “Difera doar media de varsta a posesorilor, care in Romania este de 40-45 de ani, fata de 50-55 de ani in Germania, spre exemplu”, completeaza Taflan. Exista si o explicatie pentru acest lucru, considera analistii pietei.
     
    Cresterea economiei si a puterii de cumparare din ultimii ani au creat un optimism extrem, livrarile de masini premium crescand de doua ori mai repede decat restul pietei. Iar aceasta in conditiile in care vanzarile s-au triplat in ultimii cinci ani.
     
    Interesant este insa ca la baza acestei cresteri explozive nu au stat limuzinele, ci mai degraba SUV-urile, masini cu o garda ridicata, masive, care asigurau proprietarilor o vizibilitate mai mare. De aceea, fiecare producator de lux, fie el german sau asiatic, are acum in portofoliu atat limuzine, cat si modele de tip SUV.
     
    Chiar si asa, niciunul dintre marile branduri nu a scapat neafectat (in Romania si restul lumii deopotriva) de caderea vanzarilor ca urmare a efectelor crizei financiare internationale, vehiculandu-se chiar la un moment dat informatii privind o alianta pe care urmau sa o incheie Mercedes si BMW si care ar fi implicat un schimb de actiuni.
     
    In Romania, dupa ani de crestere cu zeci de procente, vanzarile de autoturisme de import s-au prabusit in primele doua luni ale anului cu 56% fata de anul trecut, atat limuzinele de clasa mare, cat si SUV-urile inregistrand scaderi in jurul valorii de 50%. “Este greu de apreciat cu exactitate in ce masura a fost afectat segmentul premium de criza si poate prea devreme de spus. Dar acest segment pare sa fie mai putin afectat de criza decat altele”, a spus Ioana Taflan.