BusinessMagazin

Category: Comerț

Analize detaliate din domeniul comerțului – analize de preț, afaceri de success și multe alte lucruri interesante

  • Berarii se joacă cu gustul verii

    IN MAI PUŢIN DE O LUNĂ, BERARII AU SCOS LA RAMPĂ TREI NOI PRODUSE. Ursus Breweries a lansat Ursus Cooler, un mix de bere (40%) şi limonadă (60%). Bergenbier a prezentat Fresh Grapefruit, primul mix de bere cu suc de grapefruit de pe piaţa românească, iar URBB (United România Breweries Bereprod), îmbuteliatorul berii Tuborg pe piaţa românească, a lansat berea Skol folosind în reţeta de fabricaţie doar malţ, hamei, apă şi drojdie, renunţând la alte ingrediente. Berea Skol cu 100% malţ este filtrată la temperaturi controlate sub zero grade. URBB nu are însă în portofoliu beri cu arome şi nici Romaqua Group, cele două companii neintrând, încă, în această horă.

    AVÂND ÎN VEDERE INTENSITATEA ACTIVITĂŢILOR DIN ACEST DOMENIU, n-aş fi surprins dacă segmentul berilor cu arome s-ar dubla anul acesta„, spune Mihai Bârsan, vicepreşedintele de marketing al Ursus Breweries. Astfel, la final de an berile cu arome ar putea ajunge la o cotă de 5% din piaţă; pentru comparaţie, în alte pieţe mature, berile cu arome au înghiţit deja 10% din piaţă – nu imediat după lansare, ci timp de câţiva ani. În 2012, în funcţie de preţul de vânzare, industria berii a ajuns la o valoare de 1,8 miliarde de euro, fiind a doua ca mărime din domeniul bunurilor de larg consum. Recordul absolut al pieţei berii s-a înregistrat în 2008, când consumul mediu anual se plasa la 100 de litri de bere pe cap de locuitor.

    MIHAI BÂRSAN ADAUGĂ CĂ NOUTATEA LANSĂRII URSUS COOLER ESTE COMPLETATĂ DE FAPTUL CĂ ACEASTA ESTE ŞI PRIMA MARCĂ ROMÂNEASCĂ DIN SEGMENTUL MIXURILOR DE BERE CU LIMONADĂ CE ARE ŞI VARIANTA FĂRĂ ALCOOL. Produsul este disponibil la sticle şi doze de 0,5 litri atât în reţelele marilor retaileri, cât şi în spaţiile horeca. În urmă cu numai câţiva ani peste o treime din volume se vindeau în baruri, restaurante şi terase, dar în prezent doar 28% din cantitatea totală de bere o mai aduce chelnerul.

     Berarii joacă la ruletă în 2013: se mai repetă vremea bună de anul trecut?

     Cea mai recentă descoperire a cercetătorilor britanici: Berea apără de Helicobacter Pylori

     Cele mai puternice femei din România: Violeta Moraru, Azuga Waters

     Băuturile preferate ale lui James Bond – GALERIE FOTO

     Saint Patrick’s Day: 20 de ani de Irish pub dâmboviţean

     Cât de tare îngraşă berea?

    Şirul de lansări din acest sezon nu are însă nimic surprinzător, ci mai degrabă este o continuare firească a „meciului„ care a început vara trecută între berari. Cu limonadă, cu merişoare, cu lămâie sau chiar tequila, berile cu arome s-au dovedit anul trecut un catalizator al vânzărilor şi noul teren de luptă al berarilor.

    Aproape nicio lună din sezonul cald n-a trecut fără o lansare sau relansare de beri cu arome; de fapt, 2012 poate fi numit, pentru berari, „anul radler sau al berilor cu arome„. Încă din aprilie, Heineken a lansat pe piaţă Ciuc Radler, prima băutură de acest fel produsă local, diferenţa principală faţă de o bere obişnuită fiind compoziţia: 63% limonadă, 37% bere, cu un conţinut scăzut de alcool (1,9%). Susţinut de o campanie de marketing agresivă, produsul a prins. În ringul berilor cu arome a intrat în iunie şi Redd’s Cranberry, o bere cu aromă de merişoare şi 4% conţinut de alcool.

    Al treilea plasat în piaţa berii, producătorul Bergenbier a relansat în iulie Bergenbier Fresh, pus pe piaţă anul anterior sub numele Bergenbier Fresh Lemon. Compania mai are în portofoliu şi Beck’s Green Lemon, pe care l-a lansat în 2008.

    DAR DACĂ MULTINAŢIONALELE ŞI-AU ÎNDREPTAT ABIA ANUL TRECUT ATENŢIA (ŞI BUGETELE) ASUPRA BERILOR CU AROME, trebuie spus că acest tip de băuturi exista deja pe piaţă de ani buni prin intermediul importatorilor. Stuff Distribution, de pildă, este o companie care a ales de la bun început să nu se lupte pe terenul acaparat de multinaţionale şi şi-a alcătuit portofoliul din produse care să se deosebească total de ce exista pe piaţă.

    Importatorul are în portofoliu berea radler Oettinger de mai bine de şase ani. Iar anul trecut, tocmai din pricina promovării agresive pe care au făcut-o multinaţionalele berilor cu arome, Oettinger şi-a crescut vânzările cu 500%. Ovidiu Negrea, director comercial al Stuff Distribution, insistă asupra faptului că „mulţi fac confuzie între berea aromatizată cu lămâie şi berea radler: Diferenţa este că în timp ce berea lemon este un pils sau un lager de 4-5% cu aromă de lămâie, Oettinger radler este un mix de 50% bere şi 50% limonadă naturală, cu 2,5% tărie„.

    `Una peste alta, berarii s-au prins într-un nou meci, ediţia 2013. Vremea caldă e de partea lor – cel puţin până acum – şi rămâne de văzut dacă portofelele nu vor „fluiera„ încheierea partidei înainte ca băutorii de bere să consume o halbă în plus faţă de anul trecut.

     

  • Cine este tânărul care face patru milioane de euro pe an după ce a creat trei branduri de la zero

    Anul acesta a bifat deja deschiderea primului magazin de tării fine, urmează alte două, iar planurile lui Preotu merg până în Serbia, acolo unde vrea să ducă brandul Comtesse du Barry, alături de un partener local. 2013 va fi cu atât mai aglomerat cu cât spune că vrea să lanseze un nou brand, de data aceasta în domeniul vinurilor.

    LA ÎNCEPUT NU EXISTA NIMIC ÎN DOMENIUL ACESTA ÎN ROMÂNIA, însă era clar că avea să fie o nişă ce se va dezvolta foarte tare (gastronomia premium – n. red.). Dacă în 2004 căutai pe Google foie gras găseai o singură poziţie, acum sunt sunt zeci de pagini”, spune Cristi Preotu. Firma Le Menoir care operează Comtesse du Barry a apărut în anul 2004, iar până în 2006, când a fost inaugurat primul magazin, Cristian Preotu împreună cu soţia sa, Maria, vindeau cadouri de afaceri către firme. În aceeaşi perioadă a călătorit foarte mult (de obicei după Paşte până în septembrie) căutând noi furnizori, noi produse şi noi idei. Şi acum călătoreşte mult, însă cu avionul, pe când la început de bază era maşina.

    Cel mai mult l-a impresionat sud-vestul Franţei, unde spune că produsele gastronomice şi vinurile sunt excepţionale, iar oamenilor le plac soarele, mâncarea bună, vinul şi rugbyul. În 2006, când a deschis primul magazin spune că a prins cel mai propice moment, iar pentru cine vrea să facă acest lucru în 2013, lucrurile sunt cu totul altfel. „Al doilea magazin a apărut în 2008 la Constanţa. A fost o oportunitate şi o decizie bună.” În total, acum sunt şase magazine Comtesse du Barry, dintre care unul în franciză (cel de la Constanţa).

    A studiat multe modele de lanţuri din afară, iar pentru România a decis să adapteze modelul francez, unde magazinele sunt specializate pe anumite produse. Dacă iniţial companiile erau cele care căutau foie gras, terine, jambon, brânzeturi maturate, caviar sau somon afumat pentru cadouri, acum Preotu spune că a observat că sunt tot mai mulţi cei care cumpără pentru consum.

    DE CEALALTĂ PARTE, şi consumul de vin premium este în creştere, atât din Franţa, cât şi din Italia, Spania sau lumea nouă. Este ataşat de vinurile din Franţa, ţară pe care o cunoaşte foarte bine deoarece a locuit la Grenoble de la vârsta de 11 ani până la 22, când a decis să se întoarcă în ţară. Şcoala generală, liceul şi facultatea le-a făcut la Grenoble şi a lucrat la o firmă de consultanţă care în 2002 l-a trimis în România cu misiunea de a deschide un birou propriu. Era consultant în cadrul firmei şi a lucrat pe proiecte imobiliare. Ulterior, împreună cu soţia sa, a decis să lanseze afacerea Le Menoir. Cele mai scumpe sticle de vin pe care le-a vândut sunt cele care au trecut de 10.000 de euro.

    Anul acesta a venit momentul lansării magazinelor specializate pe whisky premium, The Whisky Shop, primul fiind cel din zona Floreasca, urmând să mai apară alte două (încă unul în Bucureşti şi altul în provincie). De trei ani a lucrat la acest proiect, iar 95% dintre produse nu au mai fost pe piaţa din România. La nivel internaţional consumul de whisky premium este în creştere, iar la licitaţiile de profil sunt atinse noi recorduri.

    Pentru magazinul deschis pe calea Floreasca, Preotu spune că aşteaptă vânzări de minimum 350.000 de euro în primul an de funcţionare. Cel mai scump whisky este Mosstowie din 1973 (care costă 2.700 de lei). Magazinul vinde whisky din Japonia, India, Australia, Republica Cehă, Irlanda, Scoţia, dar şi rom, coniac sau sake.

    AFACERILE LUI PREOTU AU CRESCUT ÎN FIECARE AN, iar în primul trimestru din 2013 businessul s-a majorat cu 20% comparativ cu acelaşi interval din 2012. De Paşte anul acesta există premisele ca vânzările să fie mai mari.
    Cu toate acestea, criza s-a simţit şi în acest domeniu, recunoaşte omul de afaceri, ceea ce s-a văzut în faptul că o parte dintre concurenţi au dat faliment. Afacerile lui Preotu ar putea ajunge anul acesta la 5 mil. euro, iar următorul prag de 10 mil. euro crede că va fi atins în 2016, când va avea „cu mult mai multe magazine”. Spune că în timpul crizei a învăţat că trebuie să muncească mai mult şi de să-şi sacrifice adesea orele libere şi zilele de vacanţă pentru rezultate pe care înainte le avea cu mai puţin efort. O altă direcţie de dezvoltare este cea din afara ţării, iar primul pas ar trebui să fie cel din Serbia, alături de un partener.

    „Serbia de acum seamănă cu România din 2006-2007 în domeniul gastronomiei. Sunt puţini expaţi la Belgrad, dar cu toate acestea restaurantele sunt pline”, spune Cristi Preotu. Investiţia în primul magazin Comtesse du Barry din Belgrad se va ridica la 100.000 – 200.000 de euro. În funcţie de oportunităţi există posibilitatea extinderii şi în Ungaria sau Bulgaria sau „tot ce înseamnă ţările din Est”.

  • Povestea ardeleanului care s-a îmbogăţit după ce a făcut 50.000 de modele de blugi: “Jeanşii sunt un must have care te diferenţiază în club”

    CÂND PUR ŞI SIMPLU TE SIMŢI ALTFEL DECÂT CEL CARE STĂ LÂNGĂ TINE ÎNTR-UN CLUB ŞI POARTĂ ACELAŞI MODEL DE BLUGI, simţi nevoia să exprimi asta prin felul în care arăţi, în felul în care te îmbraci, în tot ceea ce spui despre tine. Iar dacă nu ai prea multe opţiuni, îţi creezi singur diferenţierea„, spune designerul vestimentar Ştefan Muscă, adăugând că primele modele de haine le-a creat pentru el şi prietena lui pentru a se diferenţia de ceilalţi atunci când merge în club.

    La puţin timp după ce începuse să îşi creeze propriile haine, cei cu care interacţiona îl întrebau  de unde pot să îşi cumpere şi ei modelele pe care le purta, povesteşte el. Aşa a ajuns să pună bazele unui atelier de producţie haine în Bucureşti.

    „Ziua mea de muncă începe la opt dimineaţa şi se termină pe la şapte – opt seara, însă prin 2007 stăteam şi până la unsprezece noaptea, dat fiind numărul mare de comenzi„, spune el. Muscă îşi aduce aminte că în anii de creştere economică lansa o colecţie, iar a doua zi toate articolele vestimentare prezentate se vindeau. Produce 17-18 modele de blugi pe zi, într-un an ajungând la peste 5.000 de pantaloni, din care o parte sunt vânduţi şi în afara României, în alte ţări europene.

    „Produc tot ce înseamnă outfitul unui om, mai puţin pălării şi încălţăminte. Am încercat să produc şi încălţăminte, dar m-am convins că nu este rentabil pentru piaţa locală.„ El spune că toate produsele pe care le produce sunt personalizate, în funcţie de fizicul clientului, locul în care le poartă, momentul. Aduce materialele pentru produsele vestimentare pe care le produce din Asia, China fiind una din pieţele principale, anterior lucrând şi cu Turcia, unde au crescut însă preţurile.

    „În 15 ani de activitate am creat peste 50.000 modele, deoarece cu majoritatea clienţilor se lucrează în funcţie de personalitatea acestuia. În afară de modelul în sine, materialul contează foarte mult. Deşi jeans-ul este asociat în mod tradiţional cu ideea de piesă vestimentară care rezistă, poate să nu fie deloc aşa în cazul în care designul ia din felia calităţii materialului. Pentru mine materialul de bază va rămâne întotdeauna denimul.”

     

  • Ce caută o mie de oameni în fiecare săptămână în Dubai: „Românii sunt fie săraci, fie foarte snobi care au pretenţii”

    ROMÂNIA ŞI EMIRATELE ARABE UNITE AU ÎN COMUN MAI MULTE DECÂT AR PUTEA CREDE CINEVA. Mai puţin la nivel cultural, dar mai mult pe plan financiar. Între Bucureşti şi deşert, dar şi invers circulă anual sute de milioane de euro, iar sumele sunt din ce în ce mai mari de la an la an. Datele consultate de Business Magazin la Departamentul de Comerţ Exterior din Ministerul Economiei arată că exporturile din România către Emiratele Arabe Unite au crescut în 2011 cu aproape 50%, de la 225 de milioane de euro la mai bine de 330. Şi în sens invers sumele au crescut, la capitolul importuri din Emirate creşterea fiind de 70%, până la 50 de milioane de euro. La nivelul întregii regiuni din Orientul Apropiat, România şi statele arabe şi-au intensificat semnificativ relaţiile comerciale: în cazul Arabiei Saudite, exporturile se apropie de 400 de milioane de euro, în creştere cu 150%, deşi importuri nu există, în timp ce Republica Arabă Siriană primeşte de la companiile româneşti mărfuri în valoare de 175 de milioane de euro.

    ODATĂ CU PRĂBUŞIREA PIEŢEI EUROPENE, principala piaţă în schimburile comerciale ale României, relaţia economică cu alte regiuni a devenit necesară, iar datele arată că cea mai mare creştere la capitolul exporturi româneşti în 2011, cel mai recent an pentru care autorităţile au date oficiale, se înregistează tocmai cu statele din Orientul Apropiat – de 45%, apropiindu-se de pragul de două miliarde de dolari pe an.

    Efervescenţa mai puţin vizibilă dintre România şi arabi a ieşit la lumină după ce între principalii poli economici ai celor două regiuni, Bucureşti şi Dubai, au început să se stabilească tot mai multe legături. Cele câteva zboruri pe săptămână ale transportatorului aerian naţional TAROM sunt concurate în 2013 de alte două companii aeriene – flydubai a intrat anul trecut pe piaţa din România cu trei zboruri săptămânale, iar recent compania low-cost Wizz Air, transportatorul numărul unu pe piaţa locală după numărul de pasageri transportaţi, anunţă că va începe să opereze tot trei zboruri între Bucureşti şi Dubai. Numărul de curse tur-retur ajunge astfel la circa zece pe săptămână, destinaţia din Orientul Apropiat fiind una dintre cele mai competitive dintre cele estice operate de la Otopeni. Calculele arată că între cele două oraşe vor zbura până la finele anului circa 50.000 de pasageri. Nasti Vlădoiu este preşedintele Uniunii Camerelor de Comerţ Bilaterale din România şi un bun cunoscător al schimburilor dintre România şi Orient. El observă că intensificarea legăturilor nu are neapărat legătură cu schimburi comerciale, ci mai ales cu turismul de lux.

    „Românii sunt fie săraci, fie foarte snobi care au pretenţii”, spune Vlădoiu, sugerând apetitul ridicat pentru „mirajul exotic„ pe care îl oferă una dintre cele mai tinere metropole ale secolului al XXI-lea. Investiţiile de miliarde de dolari în hoteluri exclusiviste şi malluri menite să doboare recorduri mondiale în materie de măreţie, dar şi posibilităţile de răsfăţ şi îngrijire personală atrag anual milioane de turişi din toată lumea. Ultimii trei ani au arătat că, la nivelul percepţiei, Dubaiul a devenit şi printre români un loc care trebuie bifat, iar preţurile nu foarte mari îi atrag tot mai mult: „Un sejur de o săptămână ajunge să coste cam o mie de euro, deci mulţi dintre cei care plăteau o astfel de sumă în alte locuri au ales să încerce şi acest oraş„. Cei mai numeroşi, spune Vlădoiu, sunt cei care merg în Dubai pentru vacanţă sau cumpăraturi, dar în acelaşti timp şi pentru afaceri. „Toate zonele din afara Uniunii Europene au devenit ţinte pentru oamenii din mediul de business românesc. Preţul de producţie în statele arabe este extrem de competitiv, iar Dubaiul a devenit nu doar un loc unde poţi găsi clienţi locali, dar şi parteneri de afaceri de pe tot mapamondul„, mai spune Vlădoiu, punctând că, pe harta Asiei, Dubaiul este unul dintre principalii piloni, dar şi capitala economică a Orientului Apropiat.

    MATEI STOENESCU, preşedintele Camerei de Comerţ România-Arabia Saudită, observă că ţara noastră se pune în linie cu o politică mondială de orientare spre est, însă nu remarcă neapărat o agresivitate a companiilor româneşti de a merge către această regiune. Piaţa arabă este una tradiţională pentru companiile româneşti, dat fiind că este un mare consumator de produse agricole derivate, material lemnos şi de echipamente şi servicii folosite în industria petrolieră. El remarcă şi interesele pe care le au arabii în România, în mare parte legate de investiţii în afaceri pe piaţa românească (în mare parte în turism sau industria uşoară) şi, după cum punctează Nasti Vlădoiu, ca destinaţie de vacanţă, „atraşi de fetele frumoase”.

    DATELE PENTRU 2012 VOR ARĂTA PROBABIL UN NOU PLUS RECORD LA CAPITOLUL EXPORTURI ÎNTRE ROMÂNIA ŞI ORIENTUL APROPIAT ŞI, după cum spunea anterior Gabriel Ghelmegeanu, preşedintele Camerei de Comerţ România-China, ţara noastră începe să înveţe din greşeala pe care a făcut-o după 1990, când „a întors complet spatele către est”.

  • Povestea tinerei care face bani din papioane, jabouri, manşete, broşe sau coliere

    Lucrează într-o bancă şi, spune ea, slujba i-a dat „disciplină şi rigoare în activitate„; din familie a moştenit simţul artistic – mama ei pictează, una din bunici făcea ţesături, iar cealaltă bunică, modă de lux. Irina Toma a început prin a face un papion, în urmă cu mai bine de un an, pentru că a dorit să-şi cumpere un accesoriu aparte şi nu a găsit nimic care s-o mulţumească. Aşa că s-a gândit să facă ea însăşi ceea ce-şi dorea.

     

    Apoi au urmat alte accesorii, pe care a început să le vândă după ce le posta pe Facebook. Acum are un site, un blog şi un nume pentru mica afacere: Duran Art, nume inspirat de unul din bunici, de care este foarte ataşată. Cumpără materialele – de pildă mătase, broderii, piele şi accesorii – pe care le foloseşte online din Olanda, UK, SUA sau Dubai şi le primeşte prin poştă.

    Pentru o comandă obişnuită – de pildă un papion, care costă în jur de 60 de lei – lucrează 30-40 de minute, „dar dacă e ceva deosebit, cum ar fi accesorii personalizate pentru un botez, am nevoie de inspiraţie şi durează mai mult„. Irina Toma are nevoie de circa două ore pentru a face un jabou sau o pereche de manşete complicate, al căror preţ se învârte în jurul a 200 de lei. Una peste alta, în luna martie a avut în jur de 250 de comenzi şi face planuri să facă un pas mare: să renunţe la job, să închirieze un spaţiu şi să crească afacerea; estimează că 20.000 de euro ar fi suficienţi pentru toate cheltuielile.

  • Povestea bancherului care face bani din prăjituri home-made

    De la opt seara până la 1 noaptea reuşeşte să facă 36 de brioşe pe care le vinde la 10 lei bucata, în condiţiile în care „în cofetăriile specializate preţurile se plasează între 12 şi 15 lei”. Sunt săptămâni în care coace dulciuri zilnic, dar şi perioade mai puţin încărcate. În lunile cu sărbători – Crăciun, Paşte, sau luna martie – încasările lunare pot ajunge la 2.000 de euro, însă marja de profit e mică, „pentru că vreau să fac cunoscut brandul”.

    „Îmi plac foarte mult dulciurile şi în copilărie nu-mi plăceau prăjiturile din cofetării”, spune Dana Toma, care a venit la interviu direct de la examenul de cofetari patiseri pe care l-a urmat pentru a avea „patalamaua” necesară întemeierii unei firme. De doi ani a început să facă „mai mult decât ca amuzament” cupcakes, biscuiţi, macarons şi torturi, iar de un an şi jumătate a început să le vândă firmelor care le trimit clienţilor sau chiar celor care vor dulciuri altfel decât pot găsi pe piaţă. Adică din ingrediente naturale, fără aditivi, fără gelatină şi personalizate. Are deja un nume pentru brandul pe care vrea să-l dezvolte „Dulce by Dana Toma” şi visează să facă, la un moment dat, un butic cu dulciurile sale. Butic şi nu o afacere de „linie”, punctează ea, povestind că la un moment dat un investitor i-a propus să o finanţeze, cu zeci de mii de euro, având ca ţintă să dezvolte, în câţiva ani, o reţea de cofetării. „Dar eu nu asta îmi doresc.”

    Visul ei este să aibă un laborator propriu, iar pentru utilarea cu echipamente profesionale bugetul ajunge la aproape 10.000 de euro. „Mi-a plăcut dintotdeauna să fac prăjituri, în casă la noi se găteşte mereu”, povesteşte ea despre înclinaţia pe care o are pentru prepararea dulciurilor. O dovadă în plus este chiar faptul că Dana Toma a participat la sezonul anterior al MasterChef, unde a trecut de două preselecţii. A primit şorţul, adică a trecut de primul filtru al selecţiei, cu un piept de pui în crustă de nucă, cu sos de ardei copt şi mentă, cu garnitură de ciuperci cu smântână şi mirodenii.

     

  • Povestea lui Mohammad Murad, omul care a adăugat cuvântul ŞAORMA în limba română: Banii nu trebuie să te ridice undeva unde nu mai simţi nimic

    IMEDIAT DUPĂ REVOLUŢIE, care l-a prins medic la spitalul Colentina, Murad s-a apucat să facă mici afaceri şi, încă de la început, relaţia lui cu statul a fost puţin mai încordată. Mai întâi a deschis o terasă în Regie, în 1990, dar într-o zi l-a vizitat primarul de atunci al sectorului 6, beat, şi i-a aruncat toate scaunele şi mesele în Dâmboviţa. “Am fost foarte supărat, dar un prieten român mi-a zis că aici există o vorbă potrivit căreia orice şut în fund e un pas înainte. În Liban nu există proverbul ăsta. Atunci am înfiinţat cu un român o firmă de import, care se numea Pisica Neagră. Românul a plecat cu toate actele şi banii. De atunci, pe unde merg, dacă trece o pisică neagră mă întorc din drum”, îşi aminteşte Murad.

    A urmat o a doua firmă, numită Prometeu. “Dacă nu iei vreo trei ţepe, nu eşti om de afaceri. Prima ţeapă a fost Pisica Neagră şi a doua Prometeu, prin care am făcut vreo cinci magazine în ţară şi apoi m-am trezit că asociatul meu, tot român, a luat ştampila şi a trecut spaţiile pe numele lui”, spune omul de afaceri.

    MURAD A AJUNS ÎN ROMÂNIA ÎN 1982 PENTRU STUDII, iar primii trei ani de medicină i-a făcut la Iaşi, după care şi-a continuat studiile la Bucureşti.”În acei ani România era foarte interesantă, toţi oamenii se purtau ca şi cum ar ascunde ceva şi ar spune jumătate din cât pot spune. Erau foarte îngânduraţi, lipsiţi de iniţiativă, dar pe un fond pozitiv. Din prima zi nu m-am simţit străin în România. Primii trei ani de facultate i-am făcut la Iaşi, care e un oraş superb şi cu o cultură specială. Exista, faţă de astăzi, o mai bună pregătire a studenţilor. După trei ani de Iaşi am venit la Bucureşti”, a adăugat el. Revoluţia l-a găsit lucrând ca medic stagiar la secţia de neurologie de la spitalul Colentina. A apucat să practice meseria de medic doar doi ani, dar spune că medicina l-a ajutat foarte mult în afaceri, pentru că a aplicat acelaşi mod de gândire pentru toate problemele pe care le-a avut pe parcursul anilor. Când ai o problemă, crede Murad, înseamnă că există o cauză care a dus la ea, apoi apar simptomele problemei, fie că e afacere sau relaţie interumană, sau relaţie cu statul. Odată stabilit diagnosticul, trebuie aplicat un tratament pe măsură, pe care să-l poţi urmări şi să ai o prognoză favorabilă.

    CHIAR ŞI ÎN TIMPUL STUDIILOR, Murad a făcut mici afaceri în Bucureşti, aducând “una-alta” când venea din Liban. Omul de afaceri povesteşte că familia sa avea în Beirut o fabrică de confecţii. “Suntem nouă fraţi, toţi am făcut şcoli, iar trei sunt în România şi restul în Liban, Canada şi Australia. Am avut o educaţie de acasă, fără de care cred că e greu să te poziţionezi şi în afaceri, iar cea mai bună afacere pe care am făcut-o în ultimii 20 de ani e că m-am autoeducat.”

    Crede că cel mai rău lucru care i se poate întâmpla este să iniţieze un proces împotriva altui om de afaceri sau altei persoane şi spune că grupul pe care îl conduce este printre puţinele cu peste 1.000 de angajaţi care au un număr de procese foarte mic. “Niciodată n-am uitat că sunt medic şi că fără milă şi bun-simţ nu poţi să fii corect. Am nişte valori pe care nu am vrut să le schimb – am făcut afaceri de zeci de milioane, am câştigat poate într-o zi şi 100.000 de euro, şi 200.000 de euro sau un milion, dar niciodată nu m-am simţit mai bine decât atunci când am operat, nu mâna întâi, un copil de 14 ani care venise cu peritonită. A trebuit să dau o şpagă de 20 de dolari atunci la spital ca să-mi dea mai mult ser fiziologic, ca să spălăm mai bine copilul. Pe vremea aceea erau cantităţi limitate de ser pentru fiecare operaţie. După operaţie, mama copilului m-a luat în braţe şi i-am spus că e totul perfect, iar când am refuzat şpaga de la ea a început să plângă şi atunci a ţipat la mine doctorul să iau cadoul.

     

    Era vorba de o pungă de cafea, am luat-o ca să liniştesc mama şi a doua zi a fost un moment superb când m-am întors la spital şi l-am văzut pe acel pacient în picioare şi o mamă care avea o lacrimă de bucurie. Nu am uitat să fiu om şi niciodată nu voi uita. Banii niciodată nu trebuie să te ridice să ajungi undeva unde nu mai simţi nimic”, explică Murad.

  • Cum să faci zeci de mii de euro după ce ieşi de la serviciu

    Carmen Baboian are 33 de ani şi este inginer navalist. Are însă o mare pasiune pentru flori şi de câţiva ani a pornit o afacere: are un atelier de flori, Petalia, şi realizează, doar la comandă, buchete personalizate. Angajaţi din corporaţii, medici, avocaţi şi consultanţi financiari sunt cei mai numeroşi clienţi, dar tânăra antreprenoare povesteşte că sunt zile în care face până la zece aranjamente florale, aşa cum sunt zile în care nu are nicio comandă.

    Zece este însă numărul maxim de buchete pe care le face într-o singură zi, pentru că „îmi ia mult să armonizez un aranjament. Uneori, când este vreo comandă mai complicată, durează chiar şi câteva ore„. Îşi începe ziua de lucru la ora zece dimineaţa şi se întâmplă să nu termine ce are de făcut până la miezul nopţii sau chiar mai târziu. Chiar şi aşa, programul nu i se pare o povară, fiind pasionată de ceea ce face şi, spune ea, „n-aş putea trăi niciodată într-un birou„. Înainte de a pune pe roate propriul butic cu flori, pentru care nu are şi un showroom, ci doar atelierul şi prezentarea online a aranjamentelor pe care le-a realizat, a lucrat în departamentul de contabilitate din firma soţului său.

    Spune despre afacerea sa că este un butic, iar comenzile sunt personalizate, aşa că trebuie să ştie cât mai multe detalii despre persoana căreia îi este destinat buchetul. Antreprenoarea caută flori rare – de pildă în culori sau nuanţe neobişnuite, de exemplu zambile galbene – şi foloseşte accesorii în aranjamente – scorţişoară, bucăţi de ciocolată, muguri, scoarţă de copac, panglici sau hârtie de mătase.

     Cât câştigă cel mai bine plătit freelancer din România: “Niciun job nu m-ar putea convinge să devin angajat”

     Cum să faci ZECI DE MII DE EURO din vârful patului

    Când alege florile de la furnizor, povesteşte ea, poate petrece chiar şi ore întregi în frigiderele în care sunt păstrate florile („sunt un coşmar pentru ei„), pentru a alege ceea ce o mulţumeşte. Alegerea corectă a florilor este esenţială, argumentează ea, mai cu seamă vara, când aranjamentele trebuie să reziste ore în şir în caniculă. De aceea preferă să ia flori de import, din Belgia, Olanda sau Thailanda; caută, pe internet, florile pe care şi le doreşte, le comandă, iar furnizorul le aduce la Bucureşti. În România găseşte cel mai adesea flori de sezon – lalele şi zambile primăvara.

    „Un aranjament este cu atât mai expresiv cu cât are mai multe tipuri de flori. Fiecare floare are un mesaj, fiecare decor floral poate crea o poveste. Încerc să combin cel puţin trei feluri de flori într-un aranjament„, spune ea, iar preţul mediu se plasează în jurul a 150 de lei. Tot ea povesteşte că nu există preţuri prestabilite şi că pentru aranjamentele destinate ocaziilor are nevoie, în general, de cel puţin o lună pentru a se gândi cum să armonizeze buchetele. În zilele când nu are comenzi, cutreieră magazinele pentru a găsi accesorii pe care să le poată folosi în aranjamente, fie ele cutii în care să aşeze florile, panglici sau cine mai ştie ce.

    Ideea afacerii i-a venit treptat; îi plăceau foarte mult florile, iar în florării nu găsea ce-şi dorea. „Priveam cu ochii unui neştiutor cum un domeniu atât de ofertant, precum cel de design floral, avea aspecte interesante şi profesioniste doar pe alocuri şi că aproape în totalitate era guvernat de un soi de destin pecetluit, florile fiind atribuite cu precădere chioşcurilor de la colţul străzii.„ A durat mai mult de un an să înveţe lucrurile de bază în tehnica aranjării şi îngrijirii florilor „şi încă învăţ„.
     

  • Cât de sigure sunt astăzi investiţiile în bijuterii

    UN SPAŢIU CU MOBILIER DIN LEMN MASIV, miros de cafea proaspătă, vitrine tapetate cu catifea, ceasuri cu turbillion, diamante, muzică în surdină şi uneori şampania fac decorul unui spaţiu de pe Calea Victoriei, unde vizitele clienţilor nu au totdeauna ca rezultat o achiziţie. Micri Gold este primul boutique de bijuterii de lux din Capitală, deschis în urmă cu circa 22 de ani, tot pe Calea Victoriei, dar într-un spaţiu mult mai mic, de şapte metri pătraţi. „Femeile se bucurau atunci că, în sfârşit, pot să îşi cumpere bijuterii fără să fie inspectate, iar bărbaţii că pot să îşi cumpere un ac de cravată cum văzuseră în filmele bulgăreşti”, spune Cristian Ioniţă, fondatorul afacerii Micri Gold. Poartă un inel din aur primit de la tatăl lui de la care a moştenit şi pasiunea pentru bijuterii, transmisă mai departe celor două fiice. Tipul de afacere de familie este inspirat şi de modelul caselor de bijuterii nemţeşti, Ioniţă locuind acolo împreună cu familia în perioada comunistă. A învăţat secretele bijutierilor şi a deschis chiar şi un prim magazin pe piaţa germană. După o vizită în ţară, a văzut o ocazie mai bună în inaugurarea unui boutique pe piaţa autohtonă în 1991: „Era o piaţă virgină pe majoritatea domeniilor de activitate, comercializarea aurului era la fel ca aceea a cafelei, whisky-ului sau ţigărilor, iar piaţa occidentală începuse să stagneze”.
    Dacă la început, în magazinul de pe Calea Victoriei nu se vindeau bijuterii de lux, ci bijuterii din aur şi pietre preţioase aduse din afara graniţelor, acum în cele două buticuri pot fi regăsite branduri germane, italieneşti sau elveţiene de renume mondial: Chopard, Bvlgari, Chimento, Damiani, de Grisogno, Dinh Van, Fope, Ponte Vecchio, Schoeffel, ultimul care a intrat sub umbrela lor fiind brandul de orologerie vechi de 180 de ani Jaeger-LeCoultre, cu preţuri care pot ajunge la sute de mii de euro. În 2012, în magazin au început să fie comercializate produse sub brand propriu, bijuterii confecţionate la manufacturieri din Italia.

    PRIMUL BRAND EXCLUSIVIST ADUS DE MICRI GOLD A FOST  BVLGARI, urmat, circa doi ani mai târziu, de Chopard. Până acum, magazinul a schimbat locul în care funcţiona, a trecut la trei spaţii, apoi a revenit la două buticuri de lux, dintre care unul în complexul comercial Băneasa Shopping City: „Nu suntem un lanţ de magazine, oferim produse şi servicii la un anumit nivel, iar cuvântul de bază este amănuntul; chiar şi în oraşele mari din afara graniţelor există un singur magazin multibrand de acest tip„, descrie activitatea boutique-ului Andreea Ioniţă Loukas, brand manager al Micri Gold din 2005. Pentru ea alegerea jobului a venit în mod natural: când era mică obişnuia să aranjeze bijuteriile în vitrină.

    În cele două magazine există mii de produse ale căror preţuri variază între o sută şi câteva sute de mii de euro. Aproximativ 200 de produse se vând lunar, cu vârfuri în perioada sărbătorilor, iar acestea au condus la o cifră de afaceri estimată la circa trei milioane de euro în 2011, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Cel mai bine vândute accesorii sunt bijuteriile, urmate de ceasuri, iar cel mai scump a fost un inel cu diamant de circa 100.000 de euro. Uneori, producţia unui obiect de lux poate dura aproape patru luni, iar punerea lui la dispoziţia clientului depinde de acest interval. O informare corectă este esenţială, iar familia Ioniţă insistă pe pregătirea angajaţilor în acest sens. Andreea Ioniţă Loukas, absolventă a unei şcoli de meserii în Germania, simte lipsa unei pregătiri de acest tip la tinerii din România: „Nu ar trebui să existe ideea că după bacalaureat trebuie să facem neapărat facultate sau facultatea ne deschide toate uşile, este nevoie şi de şcoli profesionale”.

    Iar faptul că afacerea Micri Gold este una de familie, la fel ca în Germania, aduce deopotrivă avantaje şi dezavantaje. „Te completezi cu generaţia mai în vârstă, comunicarea este directă şi rapidă, dar eşti conectat în permanenţă, ajungi să discuţi şi la mesele din weekend despre business.”

  • STUDIU DE CAZ: Aşa se vinde mobilă în oraşele uitate ale României

    “PRACTIC, AM DEZVOLTAT PARTENERIATUL DE FRANCIZĂ DATORITĂ CERERII”, explică Cristian Rusu, administratorul grupului Rus Savitar – Casa Rusu. Compania a hotărât să deschidă magazine în care să-şi vândă mobila produsă în propriile fabrici, astfel încât până în 2014 să aibă spaţii de vânzare în toate oraşele cu peste 100.000 de locuitori, iar dezvoltarea în oraşele mai mici de atât fiind luată iniţial în considerare după 2015.

    Dar cum şi localităţile mai mici sunt o bună piaţă de desfacere, „am construit o strategie de dezvoltare în paralel, sub formă de francize„. Casa Rusu are acum 11 parteneri pentru cele 13 magazine deschide deja în franciză şi regula de bază, spune Cristian Rusu, este că pentru o anumită zonă nu poate exista decât un singur francizat, tocmai pentru a-i da posibilitatea să-şi dezvolte afacerea.

    Reţeaua Casa Rusu reuneşte în total 25 de magazine în acest moment, iar planurile pentru acest an vizează deschiderea a zece spaţii proprii şi încă opt în parteneriat. Ponderea vânzărilor prin magazinele de tip franciză a ajuns la 15% din vânzările totale ale reţelei Casa Rusu, care a ajuns la 44 de milioane de lei în 2011, cifră care se referă doar la rezultatele magazinelor proprii. „În următorii cinci ani dorim să fim prezenţi cu o franciză Casa Rusu în fiecare oraş din România cu populaţie între 20.000 şi 100.000 locuitori”, mai spune reprezentantul grupului.

    Valoarea investiţiei în francize variază de la un magazin la altul, în funcţie de mărimea magazinului şi de oportunităţile de promovare din zonă. Cheltuiala minimă este de cel puţin 50.000 euro pentru suprafeţe ale magazinelor cuprinse între 300 şi 500 mp. Iar bugetele dedicate deschiderii de magazine proprii, datorită faptului că au suprafeţe cuprinse între 1.500 şi 4.000 mp, „sunt mult mai mari; pot depăşi şi 250.000 euro pe magazin„, spune Cristian Rusu, care la 35 de ani conduce operaţiunile grupului.

    Tot el spune că în prima jumătate a acestui an reţeaua se va mări cu spaţii de vânzare deschise în Oradea, Constanţa, Piatra Neamţ, Buzău şi Arad, cu o suprafaţă totală de peste 10.000 mp.

    Î N RELAŢIA CU FRANCIZATUL, „practic, susţinerea noastră începe din prima fază: de la amenajarea magazinului, instruirea personalului, promoţiile de deschidere şi cele ulterioare, politica de marketing„, adaugă reprezentantul Rus Savitar – Casa Rusu. El punctează că marketingul este foarte important, „chiar determinant aş spune; politica noastră este construită pe expunere naţională: pe TV, radio, campanii de pliante puse în cutii poştale, campanii online şi expunere outdoor, PR„. Toate costurile de marketing sunt suportate de compania Casa Rusu.

    RUS SAVITAR ESTE O AFACERE DE FAMILIE, FONDATĂ ÎN 1994, care s-a dezvoltat de-a lungul timpului – de la importator şi retailer de mobilă a ajuns unul dintre cei mai importanţi producători şi vânzători de mobilier din România. Cristian Rusu a preluat conducerea companiei în 2000, pe vremea când firma avea doar patru angajaţi. După 19 ani, cifrele arată cu totul altfel. Valoarea totală a investiţiilor a depăşit 20 de milioane de euro, iar numărul angajaţilor a depăşit 900. Acum grupul are, în afară de reţeaua de 25 de magazine, trei fabrici de mobilier din pal melaminat şi a mobilierului tapiţat. Capacitatea de producţie este de 18.000 de garnituri de mobilier din pal pe lună şi 2 000 de seturi de mobilier tapiţat în fiecare lună. Iar fabricile şi spaţiile logistice ocupă o suprafaţă de 100.000 mp.

    Dar ţinta nu este încă atinsă: „ne-am propus mai mult decât atât, suntem în plin proces de expansiune„, declara anterior Cristian Rusu. Tot el completează că firma pe care o conduce are planuri de dezvoltare atât în România cât şi, „de ce nu?, pe alte pieţe„.

    Antreprenorul a fost, după propriile spuse, sub o formă sau alta parte din viaţa companiei din adolescenţă, „astfel că îmi este greu să concep că mă voi ocupa de altceva„. Cunoaşte în detaliu operaţiunile, de la producţie la distribuţie sau rute de transport, a fost şi este implicat în afacerea familiei la nivel de detaliu. „Este un efort susţinut, care nu poate fi realizat fără investiţii şi dedicare. Foarte probabil, în zece ani voi fi tot în cadrul companiei, însă am convingerea că poziţia Rus Savitar pe piaţă va fi alta, dacă vom păstra tendinţa de creştere şi dezvoltare.„