Category: Comerț

Analize detaliate din domeniul comerțului – analize de preț, afaceri de success și multe alte lucruri interesante

  • Povestea tinerei care a transformat un obicei vechi de sute de ani, la care mulţi au renunţat, într-o afacere modernă şi profitabilă

    Ţesutul la război este, fără nicio urmă de îndoială, o îndeletnicire mai degrabă de ieri decât de azi, mai degrabă a bunicilor şi străbunicilor decât a generaţiilor mai noi. Simona Gonciulea este însă, excepţia. Dintotdeauna a admirat munca femeilor de la ţară care ţeseau preşuri, covoare, broderii, ii şi chiar costume populare şi aveau, totodată, timp şi pentru casă şi familie. Aşa că, atunci când viaţa i-a dat o pauză, a intrat şi ea în această provocare. Şi aşa a apărut Sigo.

    În primul concediu de creştere a copilului am încercat lucrul de mână şi am continuat în al doilea concediu. Am simţit atunci nevoia de a face ceva creativ, motivant în acelaşi timp, stând mai mult acasă cu copiii. Aşadar, începutul a fost unul concentrat pe o nevoie a mea mai mult decât pe nevoia unor potenţiali clienţi. În această perioadă de început am avut parte de susţinerea soţului, lucru care a contat foarte mult”, povesteşte Simona Gonciulea. Nefiind constrânsă în vreun fel, a avut suficient timp să-şi testeze ideile şi să acumuleze cât mai multe cunoştinţe. Aşa se face că cei patru ani în care a fost în concediu de creştere a copiilor au ajutat-o să-şi schiţeze ideea unui business. „Transformarea unui meşteşug în business este destul de dificilă din multe perspective, pentru că depinde de mulţi factori.”

    Unul din ei este productivitatea, aşa că, atunci când a simţit că nu mai poate face faţă singură, s-a gândit să încheie colaborări. Iar după ce a văzut că amatorii de articole handmade nu sunt deloc puţini, a proiectat câteva produse şi a început să le producă în ritm constant, indiferent că era vorba de genţi, rucsacuri sau încălţăminte. Apoi a înfiinţat o firmă şi a început treaba. „Brandul Sigo este reprezentat de mine. Sunt absolventă a Academiei de Studii Economice şi am activat în domeniul economic puţin peste şase ani, până la naşterea primului copil.”

    Odată cu primul copil, s-a născut şi ideea de afacere. Investiţiile de câteva mii de euro nu au fost foarte mari, însă mai valoros a fost timpul dedicat acumulării de cunoştinţe, finalizării şi comercializării produselor. A cumpărat întâi un război de ţesut, în următorul an a mai luat unul, iar acum are patru astfel de războaie la îndemână. „În aceşti ani m-am concentrat pe validarea produselor, astfel că partea financiară nu a fost o ţintă pentru mine. În cadrul firmei regăsiţi un singur angajat, adică eu. Totuşi, în realizarea produselor am implicat mai multe persoane, având colaborări atât la nivelul Bucureştiului, cât şi în ţară. Apreciez că acest model poate fi extins. Am desluşit singură întregul proces, de la aţă la produs finit, şi acum văd câteva oportunităţi de dezvoltare.”

    Preţurile articolelor care ies din războaiele Simonei Gonciulea sunt cuprinse între 100 şi 300 de lei. Îi sunt clienţi oameni din categorii diferite, dar cu un lucru în comun: ataşamentul de tradiţie şi de lucrul de mână, dorinţa de a ieşi din tiparul marilor branduri. Cei mai frecvenţi cumpărători sunt femeile cu vârste între 25 şi 50 de ani, care aleg în special online-ul când vine vorba de plasarea comenzilor. De altfel, majoritatea vânzărilor au loc în online şi, deşi înainte de pandemie era o ţintă identificarea unor forme de colaborare cu magazine fizice, Simona Gonciulea spune acum că va reevalua ideea atunci când situaţia va permite. Totuşi, anul trecut a fost prezentă cu brandul Sigo într-un magazin fizic şi a fost foarte bine. Tot anul trecut a pariat şi pe alte idei.

    „În 2020, pe fondul schimbărilor influenţate de pandemie, am adus în atenţia admiratorilor preşul tradiţional ţesut la război. Practic, dacă multe produse se realizau din material ţesut (care, ca formă primară, este un preş), acum m-am rezumat doar la preş. Am prins valul de emoţie creat de lockdown în jurul afacerilor româneşti şi m-am axat pe fabricarea de preşuri din materiale reciclabile.” De altfel, preşurile se asociază numai bine cu aspectul modern al locuinţelor, spune antreprenoarea, astfel că una din ţintele din 2021 este găsirea căii potrivite pentru a le introduce în designul interior al locuinţelor. „În acelaşi timp, voi continua producerea celorlalte tipuri de articole – genţi, rucsacuri, borsete, încălţăminte. Mai sunt şi alte variante, însă sunt în fază incipientă acum”, spune Simona Gonciulea.

    Preţurile articolelor care ies din războaiele Simonei Gonciulea sunt cuprinse între 100 şi 300 de lei



     

    Cinci idei de afaceri de la zero 

     

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Chefs of Romania – platformă care aduce bucătarul acasă (Bucureşti)

    Fondator: Alex Rada

    Investiţie iniţială: 10.000 de euro

    Prezenţă: naţională


    Wooden Lamp – atelier de lustre din lemn (Miroslava, jud. Iaşi)

    Fondatori: Mara şi Alexandru Bălţătescu

    Investiţie iniţială: 35.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020 (august-noiembrie): 60.000 de lei (12.200 de euro)

    Prezenţă: naţională şi internaţională


    Home Kineto – cabinet de kinetoterapie (Popeşti-Leordeni)

    Fondator: Cosmin Ciocîrlan

    Investiţii: 20.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 12.000 de euro

    Prezenţă: Popeşti-Leordeni, online


    Corinne Chocolat – atelier de ciocolată fără zahăr (Bucureşti)

    Fondatoare: Corina Ifrim Drăgulinescu

    Investiţie iniţială: 40.000-45.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 170.000 de lei (aproape 35.000 de euro)

    Prezenţă: online


    Miere cu drag – brand de miere (jud. Olt)

    Fondatori: Anca şi Lucian Ciutacu

    Investiţii: peste 15.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 20.000 de euro

    Prezenţă: naţională



    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Povestea a doi prieteni care au dat numele unuia dintre cele mai cunoscute şi iubite branduri din lume

    Prieteni din copilărie, antreprenorii Ben Cohen şi Jerry Greenfield sunt cei care au dat numele unuia dintre cele mai iubite branduri din lume: îngheţata Ben & Jerry’s, în prezent parte din portofoliul gigantului Unilever.

    Bennett Cohen s-a născut pe 18 martie 1951 în Brooklyn, New York, într-o familie de evrei.  În liceu, el s-a angajat ca vânzător de îngheţată. Ulterior s-a înscris la Colgate University din Hamilton, New York. Pasionat de olărit, a abandonat cursurile şi a încercat să îşi transforme hobbyul în meserie.

    În următorii ani a schimbat însă mai multe locuri de muncă: casier la McDonald’s, gardian, livrator, agent de curăţenie, funcţionar şi şofer de taxi, iar în final s-a angajat ca profesor de olărit la o şcoală privată pentru adolescenţi cu tulburări emoţionale. În acest timp, a început să experimenteze diverse reţete de îngheţată, iar ulterior a decis să pornească propriul business alături de un vechi prieten din copilărie şi fost coleg de şcoală, Jerry Greenfield, pe care îl cunoscuse în clasa a 7-a. Deşi, după anumite discuţii, cei doi au vrut să deschidă iniţial o covrigărie în Burlinghton (Vermont), în cele din urmă şi-au dat seama că oraşul, un important centru universitar, nu avea la acea vreme niciun magazin de îngheţată, aşa că şi-au schimbat decizia.

    După ce au urmat un curs de preparare a îngheţatei, antreprenorii au deschis primul magazin Ben & Jerry’s pe 5 mai 1978, într-o fostă benzinărie. Investiţia cu care au pornit la drum s-a ridicat la 12.000 de dolari (aproape 50.000 de dolari la valoarea de astăzi a monedei), din care 8.000 reprezentau propriile economii iar ceilalţi, un împrumut obţinut cu mare greutate.

    Pe măsură ce businessul a devenit popular şi s-a extins în toată ţara, Cohen şi-a folosit averea pentru a se implica în diverse cauze sociale, deschizând inclusiv o fundaţie care poartă numele companiei. Un înfocat susţinător al partidului democrat din SUA, antreprenorul a lansat chiar şi un sortiment de îngheţată pentru a susţine campania lui Bernie Sanders din 2016, dar reprezentanţii Ben & Jerry’s au declarat că businessul nu are nicio implicaţie. Jerry Greenfield s-a născut pe 14 martie 1951 în Long Island, New York. El a urmat Oberlin College, unde pentru o perioadă a lucrat ca vânzător de îngheţată la cantina şcolii. După ce a încercat fără succes să se înscrie la o şcoală medicală, a decis să i se alăture în business prietenului său din copilărie,ro Ben Cohen. Greenfield s-a retras din business încă din primii ani de funcţionare, pentru a-i fi alături soţiei sale, Elizabeth, în Arizona, unde aceasta urma o şcoală doctorală. Întors în Vermont în 1985, antreprenorul s-a angajat ca director al Mobile Promotions. Cuplul are un fiu, Tyrone.

    În aprilie 2016 fondatorii Ben & Jerry’s au fost arestaţi pentru o perioadă în timpul protestelor ţinute de susţinătorii democraţilor în Washington.

    În 2000, Ben & Jerry’s a fost achiziţionată de gigantul Unilever. De atunci, compania s-a extins cu alte circa 200 de magazine în sistem de franciză, ajungând la peste 600 de unităţi şi vânzări anuale de circa 680 de milioane de dolari în 2019.

  • Cum să transformi o idee venită în vacanţă într-o afacere profitabilă. Două tinere au reuşit şi acum vând în toată lumea

    Theodora-Adelina Căpăţână şi Claudia Iacob se aflau în Bali, în urmă cu patru ani, când au răsărit primele idei din spatele Joyas, un brand de încălţăminte  pentru femei fabricată în Bucureşti. Cele două antreprenoare sunt cumnate şi împărtăşesc nu doar relaţia de rudenie, ci şi pasiunea pentru încălţăminte şi spiritul antreprenorial.

    Fără cunoştinţe în domeniu, cu studii economice şi de limbi străine, devotamentul şi pasiunea pentru această ramură a producţiei de încălţăminte ne-au transformat, la un an de la realizarea primului tipar, în antreprenori în confecţionarea încălţămintei din piele, odată cu cunoaşterea tuturor proceselor şi a etapelor de producţie”, spun cele două fondatoare Joyas.

    Cu brandul lor, Theodora-Adelina Căpăţână şi Claudia Iacob au făcut în 2019 afaceri de peste jumătate de milion de lei –
    521.000 de lei mai exact. Încălţămintea este lucrată manual, pe comandă, în propriul atelier, situat în sectorul 4 din Capitală, din piele premium importată din Italia.

    „Alegerea de a nu lucra cu stocuri a venit pe parcurs, din mărturisirile clientelor cu diverse probleme, care nu îşi găsesc în magazine produse care să le fie pe plac şi cu care să aibă confort sporit. Cererea, în mare măsură, vine din partea clientelor din România şi majoritatea expediţiilor se fac pe teritoriul ţării, însă observăm o uşoară creştere şi în extern, în fiecare an”, spun antreprenoarele.

    Comenzile online internaţionale predomină din Austria, Spania, Italia şi Marea Britanie. Tocmai de aceea, Theodora-Adelina Căpăţână şi Claudia Iacob au demarat o colaborare cu Amazon, pentru a-şi prezenta şi expune produsele spre vânzare.

    Investiţia iniţială a celor două fondatoare a ajuns la câteva zeci de mii de euro pentru achiziţionarea utilajelor şi a materiei prime. Ulterior, au produs tiparele şi primele modele de încălţăminte în viziunea personală.

    „Cifra de afaceri pe 2019 a fost satisfăcătoare. Pentru susţinerea unui brand şi creşterea sa, în primii ani, promovarea şi expunerea la nivel naţional sunt esenţiale, astfel că toate veniturile firmei au fost direcţionate în acest sens. În momentul de faţă, atelierul Joyas are în subordine 15 angajaţi.”

    După un an 2020 al provocărilor şi al schimbărilor, echipa Joyas priveşte cu optimism către 2021 şi şi-a propus să creeze noi modele pentru clientele din România şi din afara ţării.

    Cu brandul lor, Theodora-Adelina Căpăţână şi Claudia Iacob au făcut în 2019 afaceri de peste jumătate de milion de lei – 521.000 de lei mai exact.



    Cinci idei de afaceri de la zero

     

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Magic Mint – atelier de pictură pe textile şi accesorii (Bucureşti)

    Fondatoare: Alexandra Dumitru

    Cifră de afaceri în 2020: 13.000 de lei (2.700 de euro)

    Prezenţă: online


    Colorazon – magazin online cu jocuri educative de tip board game pentru copii (Bucureşti)

    Fondatoare: Andra Păduraru

    Investiţie iniţială: 1.000 de euro

    Prezenţă: online


    Chef Sosin – atelier de producţie de sosuri, muştaruri, dulceţuri (Jilava)

    Fondator: Sebastian Sosin

    Investiţie iniţială: 20.000 de euro

    Prezenţă: băcănii, online


    Nood Food – laborator cu produse fără zahăr şi fără carne (Bucureşti)

    Fondatori: Cristina Pârlitu şi Răzvan Clapa

    Investiţie iniţială: 20.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2019: 48.000 de euro

    Prezenţă: zona Domenii din Bucureşti, livrări în Bucureşti şi împrejurimi


    La Troia – pizzerie (Călăraşi)

    Fondator: Cătălin Mihaiu

    Investiţie iniţială: 45.000 de euro

    Vânzări: 100.000 de lei pe lună, în medie (peste 20.000 de euro)

    Prezenţă: Călăraşi şi împrejurimi




    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.


     

  • Moda oii

    Materialul folosit pentru veste călduroase sau cojoace îşi poate găsi şi alte întrebuinţări atunci când încape pe mâna unor case de modă şi creatori cu multă imaginaţie.

    Vestele călduroase şi cojoacele pot fi mai mult decât nişte piese vestimentare utile la vreme de iarnă, ajungând obiecte de lux atunci când atrag atenţia unor case de modă şi creatori cu multă imaginaţie. Mai mult, pielea de oaie folosită pentru confecţionarea lor poate fi utilizată şi pentru alte produse, scrie Wall Street Journal.

    Pielea se poate purta cu blăniţa pe afară, în funcţie de modelul dorit şi nu trebuie să fie neapărat veritabilă, unii optând pentru imitaţii. Au apărut astfel sacouri căptuşite cu piele de oaie de la Louis Vuitton sau paltoane de la Bottega Veneta.

    Casa Gucci a lansat un palton dintr-un astfel de material, înveselit cu un imprimeu, pentru care doritoarele trebuie să cheltuiască nu mai puţin de 15.000 de dolari. Pielea de oaie cu blăniţa pe afară sau nu este folosită şi pentru încălţăminte – cizme (Aquazzura), pantofi sport ori accesorii, cum ar fi pălăriuţe care le imită pe cele de drumeţie purtate vara, genţi sau borsete şi chiar şi tocuri în diverse culori pentru telefoane mobile care se pot purta la gât.

  • Povestea unei tinere care a plecat din România împreună cu toată familia pentru a lucra pentru una dintre cele mai mari companii din lume. Unde a ajuns ea acum şi ce spune despre ţara noastră

    Natalia Stroe s-a mutat prima dată din ţară cu jobul în 2017 când a preluat o poziţie de top management la sud de Dunăre, în Sofia, capitala Bulgariei. După doi ani a făcut o nouă relocare, de această dată la Praga, unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa. Aici, executivul român a preluat conducerea operaţiunilor The Coca-Cola Company din Cehia şi Slovacia. Relaţia managerului român cu gigantul american e însă mult mai veche, începând în România lui 2007. Ea a evoluat de-a lungul anilor, ca orice relaţie, iar Natalia Stroe oferă câteva detalii, dar şi câteva perspective.

    De aproape 25 de ani de când lucrez, am căutat joburi care să mă provoace şi pe care să le fac cu plăcere”, îşi începe ea povestea. Primul său loc de muncă fost într-o firmă care închiria spaţii de birouri. Ea pregătea simulările de partajare a spaţiilor pentru închiriat.

    „Îmi amintesc cum traversam Bucureştiul în autobuz din Militari la Romană, cărând într-un echilibru instabil teul mai înalt decât mine, planşele şi tuşurile pentru desenul tehnic. Era o provocare.” 

    Mai apoi a intrat în lumea bunurilor de larg consum, unde o vreme şi-a căutat „chemarea”, după cum spune chiar ea. Astfel, a lucrat mai întâi în resurse umane, apoi în marketing, ulterior în vânzări, toate experienţe care o ajută nespus în rolul său actual de country manager. 

    „Cariera mea la Coca-Cola a început în marketing, unde am gestionat de-a lungul anilor diverse portofolii de mărci pentru ţări din zona Europei de Est.” În 2017 a plecat în Bulgaria ca director de vânzări pentru îmbuteliatorul
    Coca-Cola Hellenic, iar din 2019 este la Praga, de unde conduce businessul The Coca-Cola Company pentru Republica Cehă şi Slovacia. 

    „Am plecat din Romania în 2017 să conduc echipa de vânzări a Coca-Cola Hellenic Bulgaria şi astfel, împreună cu familia, ne-am mutat la Sofia. A fost o primă experienţă internaţională foarte importantă pentru mine, profesional dar şi personal.” A fost prima femeie director de vânzări în organizaţia din Bulgaria şi Natalia Stroe se declară extrem de mândră de felul în care, împreună cu o echipă de aproape 500 de oameni de vânzări, a reuşit să crească businessul.

    „Întotdeauna mi-am dorit să experimentez provocări noi, atât din punct de vedere profesional, cât şi cultural. Sunt norocoasă fiindcă şi familia mea e de aceeaşi părere.” Soţul ei lucrează în e-commerce şi are un rol executiv regional care îi permite flexibilitatea de a lucra din orice locaţie. Băiatul lor avea 7 ani când au plecat din România. „Îmi amintesc că eram puţin îngrijoraţi că plecarea va fi o schimbare mare pentru el şi chiar ne făcusem un întreg „plan” cum să îi spunem, cu argumente şi beneficii. Ne-a surprins pe amândoi când ne-a spus scurt şi entuziasmat: „Ce tare! Când plecăm?”.

    Doi ani mai târziu, când Natalia Stroe a primit rolul de country manager Coca-Cola Company pentru Cehia şi Slovacia, s-au mutat cu şi mai mare uşurinţă din Sofia la Praga. Deja ştiau ce au de făcut când vine vorba de o relocare într-o ţară nouă. 

    „De ce am plecat? Am căutat şi alte provocări faţă de cele din România, atât în mediul de business, cât şi personal. Nu mă deranjează schimbarea, dimpotrivă.” 

    Executivul român spune că se încarcă cu energie atunci când lucrează cu oameni diferiţi de ea, când construiesc împreună într-un mediu de business şi cultural divers, când depăşesc provocări noi sau când învăţă din greşeli şi se regrupează rapid cu toţii. „E interesant să faci acest lucru şi într-un cadru diferit de cel în care te-ai născut. E un exerciţiu de adaptabilitate (şi de modestie) pe care îl preţuiesc.”

    În acest context, se gândeşte ea să se întoarcă în ţară? Executivul român recunoaşte că nu are un plan precis. „Flexibilitatea de care vorbeam mai devreme e valabilă şi aici.” Totul depinde de ce oportunităţi vor apărea mai departe si unde poate ea contribui mai mult. Nu exclude să revină nici ca angajat, dar nici ca antreprenor. „Vom vedea la momentul respectiv. Depinde din ce postură aş avea mai mult de oferit, cu experienţa şi cunoştinţele pe care le voi aduna pe parcurs.”

    Jobul actual îl deţine de doi ani, fiind prima sa poziţie de country manager. La întrebarea cum arată o zi obişnuită de muncă pentru ea, Natalia Stroe spune că până anul trecut răspunsul ar fi arătat altfel. „Anul care s-a încheiat mă face să răspund întrebării altfel decât aş fi făcut-o în trecut. Anul 2020 ne-a arătat la intensitate maximă că nu atât titlul jobului contează, ci ce fel de om alegi să fii, dincolo de ce scrie pe cartea de vizită.” Astfel, din martie anul trecut ea a lucrat online aproape tot timpul. Fiecare zi începe cu o serie de discuţii, de preferat individuale sau în grupuri mici (care permit comunicarea mai personală în mediul virtual) cu echipa şi partenerii externi. 

    „Păstrez foarte flexibilă structura discuţiilor, în cazul în care cineva are nevoie de mai mult spaţiu să împărtăşească din provocările create de pandemie şi de lucrul de acasă.” Flexibilitatea şi ajustarea continuă sunt de bază, mai ales în contextul actual. De exemplu, pentru a putea să gestioneze şi viaţa de familie – în paralel cu cea profesională – a ei şi a celorlalţi angajaţi din companie –, a fost schimbat modul de lucru. „Am scurtat toate şedinţele la jumătate din timpul celor din trecut, faţă în faţă la birou – şi sunt foarte eficiente aşa.” Mai mult, au stabilit o zi pe săptămână cu zero şedinţe, au planificat pauza de prânz comună şi mai lungă pentru lucrul de acasă, pentru că acum părinţii trebuie să-şi pregătească prânzul. „Uitându-mă în urmă, toate aceste încercări ne-au coagulat mai bine ca echipă, au eliminat formalităţile inutile şi ierarhiile, au accelerat ritmul de decizie şi regruparea promptă în situaţii dificile. Deci, 2020 a fost „un cantonament” abrupt către o metamorfoză spectaculoasă!” Pandemia a însemnat însă nu doar o schimbare a modului de lucru, ci o regândire – cel puţin temporară – a modului nostru de a fi. Astfel, libertatea de mişcare a fost limitată şi odată cu ea şi călătoriile.

    În aceste condiţii, dar şi în mod normal, Natalia spune că din România cel mai tare îi e dor de prietenii apropiaţi şi de familia extinsă, de petrecerile din centrul vechi al Bucureştiului, de viteza de vis a internetului, ca şi de sarmalele şi cozonacii „adevăraţi”, cu multă nucă. „Avem noroc cu tehnologia, ne vedem cât de des putem cu prietenii. Şi tot prietenii ne mai aduc şi cozonaci de acasă. Cu internetul e mai greu, viteza din România este greu de egalat.” La polul opus, cel mai puţin dor îi e cu siguranţă de traficul din Bucureşti. La început, când s-au mutat la Praga, în Cehia, le-a luat ceva timp să se obişnuiască cu liniştea şi ritmul organizat din trafic, fără “claxonul de la stop”. Aerul e mai curat, şoferii mai calmi, deplasarea mai simplă. „Pare atât de normal să existe infrastructură necesară, reguli clare şi respectate, spaţii de parcare suficiente. Îmi doresc din tot sufletul să nu treacă prea multă vreme până să avem şi acasă această normalitate.”

    Dacă e să compare scenele culturală, gastronomică şi socială între cele două oraşe-capitală – Bucureşti şi Praga -, ea spune că există asemănări şi deosebiri.

    Cafeaua e foarte bună şi la Praga, ca în orice mare capitală. Şi când era la Bucureşti, o dimineaţă ideală de weekend venea „la pachet” cu o plimbare şi un cappuccino „to go” de la Costa Coffee (cu multă scorţişoară). A păstrat obiceiul şi la Praga, bineînţeles. Brandul a fost prezent pe piaţa locală în sistem de franciză, cu o reţea de cafenele, însă în criza financiară anterioară a ieşit din cauza rezultatelor slabe. În 2020, Coca-Cola HBC România, îmbuteliatorul Coca-Cola din România, a readus pe piaţa locală brandul de cafea Costa Coffee, ce poate fi găsit sub formă de cafea ambalată boabe, măcinată şi prăjită în magazinele de retail din ţară, dar şi în segmentul HoReCa.

    Oficialii companiei au declarat că nu au în plan deschiderea de cafenele Costa. Eforturile sunt 100% concentrate pe experienţa de consum acasă şi pe cea în afara casei, prin parteneriate cu localurile HoReCa din ţară. Gigantul american a cumpărat Costa Coffee în 2018 şi apoi s-a ocupat de dezvoltarea brandului, inclusiv în România. Consumatorii români sunt băutori de cafea, atât la ibric acasă, cât şi, mai nou, la espressor sau la cafenea.

    „Soţul meu e foarte pasionat de cafea, iar espressorul nostru şi cafeaua proaspăt râşnită acasă adaugă pozitivism şi aromă fiecărei dimineţi. Uneori când ni se face dor facem şi cafea la ibric, care nu e prea obişnuită pe aici”, povesteşte executivul român.

    Cât despre scena culinară, ea adaugă că atât bucătăria cehă cât şi cea slovacă sunt foarte gustoase şi merg bine cu Coca-Cola, „deci ne împăcam fără probleme”. Le-a fost ceva mai greu să se obişnuiască cu meniul de Crăciun, mâncarea tradiţională acolo fiind crapul cu salată de cartofi şi supa de peşte. Aşa că anul acesta au avut meniu româno-cehesc, pentru că n-au putut să nu gătească şi sarmale ca acasă, plus salată de boeuf pentru Revelion. 

    Deşi a plecat din ţară de patru ani, păstrează vie legătura cu România şi urmăreşte ce se întâmplă pe plan local. „În ultimii patru ani de când am plecat s-au schimbat mult scena politică, vocile progresiste, activismul civic şi politic. Toate sunt astăzi mai intense, pare a se produce o transformare majoră. În acelaşi timp, ca în întreaga lume, cred că sunt mult mai puternice divizarea şi opiniile radicale – aliniate cu tendinţele globale.”

    De asemenea, ultima dată când a fost acasă, a remarcat cât de mult a continuat să se construiască în aceşti patru ani. „E un sentiment plăcut să văd noi ansambluri rezidenţiale, centre comerciale sau refacerea cu decenţă estetică a centrului istoric din oraşul meu natal.” Totuşi, dacă ar fi să aleagă trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România ar opta pentru infrastructură, digitalizarea administraţiei şi accesarea fondurilor europene.

    „În primul rând, cum spuneam, infrastructura de transport – autostrăzi, poduri, tuneluri, transportul în comun – e prioritară. Este în continuare de necrezut cât de fragmentată şi slab dezvoltată e reţeaua de transport, şi aceasta e strâns legată de al doilea lucru care trebuie îmbunătăţit – accesarea fondurilor europene pentru astfel de investiţii. În al treilea rând, digitalizarea administraţiei, implicit eficienţa (timp, cost) şi transparenţa pe care le-ar aduce atât autorităţilor cât şi contribuabililor”, conchide Natalia Stroe.

  • Povestea tinerei care s-a angajat la doar 16 ani iar la 19 ani deja avea propriul business. Ce afacere UNICĂ în România la acea vreme a lansat

    Sarah Sarrad a început şcoala la 5 ani, la 16 ani s-a angajat şi după numai 3 ani şi-a deschis propria afacere: primul hotel şi SPA de lux pentru animale de companie din România. Pe timp de pandemie, când stăpânii călătoresc mai puţin, nici animalele nu mai au însă parte de acelaşi răsfăţ, aşa că, la 26 de ani, antreprenoarea învaţă din mers cum să facă faţă noii crize.

    Tatăl meu este antreprenor. M-am născut şi am crescut în spiritul antreprenorial. Am văzut şi am trăit tot ceea ce înseamnă viaţa de antreprenor prin prisma lui, iar în timp am devenit fascinată de provocările acestei vieţi, de senzaţiile extreme, culmile succesului sau cutremurul eşecului, de puterea de revenire. Toate acestea sunt acum parte din mine şi nu aş putea trăi altfel”, spune antreprenoarea de origine libaneză Sarah Sarrad, fondator al afacerii Very Important Pets.

    Înainte de a intra în lumea antreprenoriatului a lucrat în cadrul hotelului Phoenicia, unde s-a angajat la doar 16 ani, într-un stagiu de practică, după multă muncă de lămurire dusă cu tatăl său. Industria ospitalităţii a atras-o dintotdeauna, mai ales datorită faptului că a călătorit foarte mult alături de părinţi, de aceea a ales să se specializeze în această direcţie, urmând cursurile de „Business, Marketing şi Management” ale Facultăţii Româno-Americane, iar mai apoi un master din cadrul American Hotel Academy – „Hotel Management Master Science of Business and Hospitality”.

    La Phoenicia a trecut prin toate departamentele, de la recepţie la „echivalentul funcţiei de director executiv”, pe care a obţinut-o după 2 ani. În 2013, în ultimul an de facultate, pe când avea 19 ani (deoarece începuse şcoala la 5 ani), a decis că e momentul să îşi urmeze visul de a avea propria afacere, care să îi ofere totodată independenţă, aşa că, punând laolaltă dragostea pentru animale şi experienţa în industria serviciilor hoteliere, a pus bazele Very Important Pets, primul hotel SPA boutique pentru animale de companie, deschis cu o investiţie iniţială de 100.000 de euro.  

    Provocările nu au întârziat să apară, fiind legate mai ales de reticenţa oamenilor, procesul de educare a potenţialilor clienţi şi de eforturile de a-i convinge că ritualurile de îngrijire sunt o necesitate şi nu un moft. Cu greu a găsit şi un spaţiu potrivit atât pentru hotel, cât şi pentru SPA, deoarece proprietarii erau reticenţi.


    Sarah Sarrad, fondator Very Important Pets: „Pentru orice proiect sau idee de afaceri ai, fii raţional şi găseşte un echilibru între pasiunea ta şi viabilitatea proiectului tău. Din pasiune fără profit rezultă o afacere eşuată.”


    Sarah Sarrad a pornit la drum cu un singur angajat, iar de-a lungul celor 7 ani echipa s-a mărit cu alţi şase, „suficient pentru a crea şi a menţine o relaţie personală cu fiecare client în parte, aspect esenţial în personalizarea serviciilor până la cel mai mic detaliu”.

    „Dintotdeauna am considerat calitatea mai importantă decât cantitatea, astfel că valoarea unei companii, din punctul meu de vedere, nu constă neapărat în numărul angajaţilor. Poţi avea un angajat-cheie care îţi livrează o productivitate cât cinci angajaţi mediocri la un loc”, este de părere antreprenoarea.

    Atât ea, cât şi angajaţii săi au urmat diverse cursuri de specializare în afara ţării, deoarece consideră că este important să înveţi cum să lucrezi cu animalele – „de la psihologia canină, la cum să calmezi animalul dacă este anxios sau agresiv şi până la styling şi look final, pentru fiecare rasă în parte”. Echipa, deşi mică, nu a fost uşor de construit deoarece „oamenii nu cunoşteau domeniul acesta al îngrijirii animalelor la acest nivel şi, la început, a fost eşec după eşec încercând să recrutez”. Antreprenoarea spune că a mers inclusiv la Facultatea de Medicină Veterinară pentru a-i invita pe studenţi în practică la Very Important Pets, oferindu-le totodată posibilitatea de a se angaja ultierior, însă din 200 de persoane au venit doar trei şi a rămas una singură.

    Sarah Sarrad spune că a vrut încă de la început să ofere facilităţi premium pentru necuvântătoarele care îi treceau pragul, aşa că a inclus în ofertă chiar şi servicii de taxi. Acum, o noapte la hotelul Very Important Pets include servicii precum servirea micului dejun, plimbare de dimineaţă, program de joacă, servirea cinei, plimbare de seară şi periaj dentar, cărora li se adaugă acces la servicii medicale veterinare 24/7, supraveghere, muzică ambientală şi altele, patrupezii fiind cazaţi în camere tematice precum: Candy Room, Champions Room, Princess Room sau Zen Room. Musafirii sunt în general câini, dar nu lipsesc nici pisicile, peştii sau iepurii.

    Pachetele încep de la 130 de lei/noapte şi urcă până la 180 de lei/noapte, serviciile fiind personalizate în funcţie de nevoile animalelor de companie şi cerinţele stăpânilor. Antreprenoarea spune că durata de şedere a patrupezilor la hotelul companiei diferă mult de la caz. „Am avut cazări de la o noapte, până la 60 de nopţi. Recent am primit o solicitare de cazare a unei pisicuţe pentru o perioadă de un an, o premieră şi o onoare în acelaşi timp pentru mine.”

    Pe partea de Pet Salon & SPA, care poate include, printre altele, servicii precum „masaj corporal relaxant aromaterapeutic, efectuat de către una din terapeutele noastre calificate, o împachetare cu nămol terapeutic, un tratament facial de hidratare sau curăţare sau o frizură personalizată la unul dintre stiliştii noştri”, preţurile variază de la 150 de lei (o sesiune de întreţinere), până la 700 de lei (un ritual special care include o zi întreagă de răsfăţ). Pentru hainele şi accesoriile de lux disponibile în boutique-ul VIP, preţurile variază între 100 şi 1.000 de lei. „Serviciile pe care noi le oferim cumva se leagă între ele. Nu aş putea spune că există un serviciu mai cerut decât altul, însă cred că indiferent de sezon, rutina de igienă şi toaletarea periodică sunt o necesitate care primează în priorităţile stăpânilor.”

    Investiţiile în dezvoltarea businessului diferă de la an la an şi sunt stabilite în funcţie de evenimente, trenduri şi de multe alte elemente prezente la nivel mondial în piaţa de profil. „Între 20.000 şi 30.000 de euro se reinvestesc în campanii de promovare, echipamente noi, renovarea spaţiului, ustensile de ultima generaţie, cât şi participarea la cursuri şi seminarii ale echipei în ţară sau în afară. Pot spune doar că valoarea investiţiilor anuale creşte, nu stagnează şi nici nu scade. Nu este suficient să ţii pasul, ideal este să fii cu un pas înainte.” Fondatoarea spune că valoarea pieţei locale pe care activează are o valoare de circa 300 de milioane de euro, înr-o creştere continuă de la an la an, potrivit specialiştilor care au făcut statisticile din domeniu.

    În general, proprietarii animalelor de companie apelează la serviciile businessului fie când doresc să îşi plănuiască o vacanţă fără griji, fie când trebuie să plece într-o deplasare de business, sau când doresc, pur şi simplu, să îşi răsfeţe prietenii necuvântători cu o zi la SPA. Clienţii businessului sunt cu preponderenţă femei, cu venituri peste medie, locuind în zonele rezidenţiale din Capitală şi care îşi permit şi sunt dispuşi să plătească o sumă peste media pieţei, „pentru o îngrijire profesională specială în comparaţie cu o sesiune de înfrumuseţare comună din saloanele de cartier sau în cabinetele veterinare”.

    În ceea ce priveşte numărul de clienţi care le trec pragul, Sarah Sarrad spune că în anii anteriori media anuală a fost într-o continuă creştere. „Am pornit în primul an (2013) cu aproximativ 50 de clienţi loiali şi constanţi lunar, ajungând în prezent la o bază de date cu un număr de aproximativ 500 de clienţi.”

    În 2019, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 80.000 de euro. Anul trecut, pe fondul apariţiei pandemiei de COVID-19, scăderea dramatică s-a înregistrat pe partea de cazare (Pet hotel), fiind strict legată de situaţia turismului care a fost „într-o comă indusă”. În dreptul cazărilor, scăderea a fost de aproximativ 60%, iar în ceea ce priveşte toaletările şi ritualurile de îngrijire, deşi necesare, compania a înregistrat o scădere de 20%, ceea ce înseamnă un număr de câteva zeci de clienţi lunar. În urma apariţiei crizei epidemiologice, antreprenoarea spune că a implementat regulile de distanţare şi, chiar dacă a avut mult mai puţine programări, le-a stabilit la intervale orare mai mari decât de obicei.

    Pe viitor, Sarah Sarrad spune că ia în mod cert în calcul extinderea businessului, „însă doar într-un mod sustenabil, ţinând cont de situaţia şi potenţialul oraşului/ţării în care s-ar gândi acest demers”. „Momentan lucrăm la un program de francizare, decizie luată în urma numărului copleşitor de solicitări pe care l-am avut în acest sens”.

    În paralel cu businessul din zona de antreprenoarea are în plan un nou proiect, într-o direcţie total diferită, dar care reflectă o altă mare pasiune de-a sa: zona de beauty. „Proiectul Sarah Sarrad Cosmetic este special pentru mine. Produsele vor fi inspirate din frumuseţea femeii din cultura arabă şi adaptate profilului femeii moderne, indiferent de cultură. Am gândit gama cu mai multe produse, nuanţe, texturi care să se potrivească oricărui tip de ten/culoare de piele, iar la bază se află nuanţele pământului, ale nisipului din deşert.” Ea îşi doreşte ca linia de cosmetice să fie una inspirată din cultura arabă, pentru unul dintre aceste produse – un creion Kohl (pentru conturul ochilor – n. red.) intenţionând chiar să folosească „o reţetă antică, provenită din Egipt, din locul în care acesta a fost inventat de către însăşi Cleopatra”.

    Lansarea brandului de cosmetice era programată în vara anului 2020, însă a fost nevoită să o amâne din cauza pandemiei până la un alt moment oportun. „Am muncit foarte mult atât la crearea acestor produse, la documentarea pentru cele mai bune, calitative materiale, ingrediente şi locuri de producţie, cât şi la campania de lansare atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Astfel că trebuie să avem impactul scontat. Iar în acest sens este nevoie de un timing foarte bun.”

    În opinia sa, rodul pasiunii într-o afacere este profitul, pentru ca ea să se poată susţine şi dezvolta. „Pentru orice proiect sau idee de afaceri ai, fii raţional şi găseşte un echilibru între pasiunea ta şi viabilitatea proiectului tău. Din pasiune fără profit rezultă o afacere eşuată.”

  • După 20 de ani în care majoritatea companiilor mari erau conduse de străini, acum tot mai mulţi români revendică aceste posturi

    În 15 ani, Mihai Bordeanu a evoluat treptat de la FMCG şi industria alimentară la funcţii de top management în industria auto europeană.

    Executivii români devin tot mai cunoscuţi la nivel european şi mondial, iar după aproape 20 de ani, timp în care importatorii şi producătorii locali erau conduşi de expaţi, locul acestora este luat treptat de români. Dar numai după ce aceştia din urmă au câştigat mai mulţi ani de experienţă pe alte pieţe.

    Cel mai recent exemplu în acest sens este al lui Mihai Bordeanu, care şi-a început cariera în domeniul bunurilor de larg consum, la Reckitt Benckiser în 2002, pentru ca aproape două decenii mai târziu să ajungă Director Dacia pentru regiunea Europei de Sud-Est. A fost director regional pentru Lexus, a popularizat conceptul ediţiilor speciale al modelelor cât a fost director de marketing şi director comercial la Toyota şi ulterior, din 2010 a condus marketingul mărcii Dacia, atât în România cât şi în pieţele „cu volan pe dreapta precum Marea Britanie, dar şi Cipru sau Malta.

    Acum, Mihai Bordeanu a preluat, începând cu 1 ianuarie, funcţia de Managing Director Dacia Brand South Eastern Europe, iar de la 1 februarie îl va prelua pe cel de Country Head România. Mihai Bordeanu era vicepreşedintele mărcii Dacia.

    Din noua funcţie, Mihai Bordeanu va conduce divizia comercială a Dacia pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, iar Christophe Dridi va coordona la nivel regional activitatea uzinei de la Mioveni.

    Este pentru prima dată din 2002 încoace când la conducerea Dacia vine un român. Ultimul în funcţia de director general a fost Constantin Stroe, care a deţinut funcţia inclusiv după venirea francezilor la Mioveni în 1999.

    Christophe Dridi, fostul preşedinte şi director general al Automobile Dacia şi Group Renault România a preluat de la 1 ianuarie, responsabilitatea perimetrului industrial din România, Rusia şi Maroc, în funcţia de VP Global Access Industry şi VP Industry Dacia şi Lada. Astfel, Dridi va conduce întreaga gamă entry pentru Europa şi Eurasia şi va gestiona nu doar uzina de la Mioveni ci şi cele două uzine din Rusia, de la Moscova şi Toliatti dar şi cele două din Maroc, Tanger şi Casablanca.

    Schimbările vin în urma organizării Groupe Renault în jurul mărcilor sale, grupate în patru unităţi de business (business units) – Renault, Dacia şi Lada, Alpine şi New Mobility.

    În 2010, la 35 de ani, Mihai Bordeanu, fostul şef regional al mărcii premium Lexus prelua echipa de conducere a direcţiei comerciale a grupului Renault pe piaţă locală, care controlează vânzările Dacia, Renault şi Nissan în valoare de aproape 500 mld. euro la acea vreme.

    Mihai Bordeanu devenea în 2010 unul dintre puţinii români recrutaţi de grupul francez pentru echipa de management.

    Prima ieşire în prim-plan a lui Mihai Bordeanu avea loc în 2009 când prelua conducerea mărcii Lexus la nivel regional, însă mandatul său a fost lovit de criza financiară.

    La finalul anului 2009 Mihai Bordeanu, Brand Manager pentru Balcani al Lexus, marca de lux din cadrul grupului Toyota, consideră că nu chiar toţi dealerii auto trebuie salvaţi de la faliment. „Dacă nici acum, pe vreme de criză, managerii nu pot să aşeze compania pe nişte fundamente economice sănătoase, probabil că nu vor reuşi să o facă niciodată. Până la urmă, şi falimentul e o soluţie., declara la acea vreme Bordeanu.

    În cadrul Toyota România, Mihai Bordeanu a fost director de marketing începând cu anul 2006, iar ulterior a fost numit director comercial, în perioada celor două mandate ale sale vânzările mărcii japoneze ajungând la aproape 10.000 de unităţi, faţă de puţin peste 6.000 la sfârşitul lui 2005.

     

    Cum arată CV-ul lui Mihai Bordeanu: De la iaurturile Danone în 2002, la şeful Dacia la nivel regional

    1 februarie 2021 – Managing Director Dacia Brand South Eastern Europe şi Country Head Romania

    ►1 septembrie 2019 – Vicepreşedinte Dacia

    1 martie 2016 – Director de vânzări şi marketing pentru Renault în regiunea Eurasia

    ►1 februarie 2010 – Director de marketing pentru Dacia

    ►1 ianuarie 2009 – Director regional pentru Balcani pentru marca Lexus

    1 septembrie 2007 – Director comercial pentru Toyota în România

    1 august 2006 – Director de marketing pentru Toyota în România

    1 martie 2004 – Director de marketing pentru Danone

    1 februarie 2002 – Senior Brand Manager în cadrul Danone

  • Zona din Bucureşti unde lucrau peste 100.000 de oameni pe care pandemia a transformat-o total şi acum pare părăsită

    Parisul are La Défense, Londra are City of London şi Canary Wharf, Bucureştiul are Pipera. Nu mai departe de acum un an, aproape nici un angajat care mergea la serviciu în fiecare dimineaţă, la 8-9, cu metroul în nord nu scăpa de nervi şi de înghesuială. Un an mai târziu, rămân scaune neocupate în metrou de la un capăt la altul al magistralei Berceni-Pipera, iar pe scările rulante de la staţia Aurel Vlaicu nu-şi mai suflă în ceafă zeci de oameni deodată.

    Confortul e incontestabil şi valoros, iar cei care mai merg azi la birou spre nord n-ar vrea să renunţe la el vreodată. Dar el vine la pachet cu o întrebare: va mai fi Pipera ce a fost odată? Vor mai sta ferestrele clădirilor de birouri luminate până la ore târzii ale serii, pentru corporatiştii care îşi termină taskurile pe ultima sută de metri de deadline?

    Aproape 100.000 de oameni coborau în fiecare seară în staţiile de metrou Aurel Vlaicu şi Pipera pentru a merge acasă de la job. O sută de mii de perechi de picioare se călcau între ele pentru a prinde cât mai curând un loc în metrou. O sută de mii de legitimaţii se îndreptau în fiecare dimineaţă către turnicheţii de la intrarea în clădirile de birouri şi ajungeau în faţa monitoarelor. Doar vreo 20-30.000 au mai urmat acelaşi traseu în ultimul an, iar acelea nu cu regularitate, ci în schimburi şi după necesităţi.

    Lifturile urcă şi coboară mai rapid, dar mai goale. Cozile la cafenele sunt mai scurte. Un loc liber la cantina clădirii este mai uşor de găsit, dar bucătăria e pustie. Locurile libere de parcare sunt mai multe, dar colegii de birou sunt mai puţini. Ce va mai rămâne dintr-o zonă care concentra cândva puterea multinaţionalelor şi a dezvoltatorilor din România?

    Poveştile nespuse de la bucătărie

    „Bucătăria de la birou este acum mai mult goală. E sinistru când mergi acolo. În general, abia găseai un loc să iei prânzul, trebuia să te organizezi să mergi la ora potrivită astfel încât să găseşti un loc. Era veselie, era gălăgie, se spuneau poveşti. Acum abia dacă mai văd câţiva oameni când merg. Cafeneaua de la parter, o afacere mică ce profitase de zarva din clădirea de birouri pentru a-şi atrage publicul, e acum mai mult goală”, povesteşte un angajat al unei companii cu sediul în zona de nord a Capitalei.

    Spre deosebire de alţi corporatişti, el mai merge periodic la birou, deoarece trebuie să aibă o prezenţă lunară minimă. Este însă unul dintre puţinii angajaţi care mai populează clădirea, în condiţiile în care firme din domeniul IT sau financiar, care îşi au sediul acolo, au ales să-şi ţină angajaţii acasă tot timpul.

    „În mod obişnuit, pe un etaj, eram cam 200 de oameni zilnic. Astăzi, nu ştiu dacă mai suntem 20 într-o zi. Avantajul, pentru cei care, până în martie anul trecut, nu găseau loc de parcare, este că acum nu se mai confruntă cu problema asta.”

    El avea loc de parcare asigurat şi înainte, aşa că nu resimte acest avantaj, însă este fericit pentru un alt beneficiu: cele aproape două ore pe care le petrecea înainte pe drum spre şi dinspre birou, pe traseul Militari-Voluntari, s-au comprimat acum până la maximum 40 de minute. Câştigul nu e de lepădat, dar parcă atmosfera de la birou umbreşte această bucurie.

     

    Disponibilităţile de birouri de închiriat în zona metroului Aurel Vlaicu – Pipera. Valorile în metri pătraţi reprezintă suprafeţele maxime disponibile în acest moment, pe care un chiriaş le poate închiria.
    Sursa: www.spatii-de-birouri.ro


    „Mi-ar plăcea ca în continuare să petrec mai puţin timp pe drum, însă atmosfera de la serviciu nu e deloc plăcută. Interacţiunea cu cei care totuşi vin la serviciu este mai grea, nu poţi să schimbi o vorbă la fel când porţi mască şi păstrezi distanţa.”

    În compania lui, nu s-a pus încă problema revenirii la serviciu „ca în vremurile bune”, în condiţiile în care nu se ştie când va fi sfârşitul pandemiei. Însă mulţi angajatori iau în calcul posibilitatea de a menţine sistemul de „work from home” şi când totul – sau aproape totul – se va fi rezolvat. Şi chiar dacă mulţi manageri nici n-ar fi conceput o astfel de alternativă până anul trecut, acum îmbrăţişează cu entuziasm ideea.

    „Am o colegă care locuieşte în Bragadiru şi, înainte, ca să ajungă la birou, se trezea la cinci dimineaţă. De când cu pandemia, lucrând de acasă, se mişcă mult mai bine. Înainte de pandemie, în echipa mea exista un rulaj mare de personal, pentru că oamenii pierdeau destul de mult timp pe drum, iar salariul nu reuşea să compenseze acest efort. Vorbeam pe atunci cu şefii mei şi le spuneam că poate ar trebui să le acordăm acestor angajaţi nişte beneficii, nu neapărat financiare, dar poate un program mai scurt sau o zi de lucrat de acasă în fiecare săptămână. Dacă atunci nici nu puteau să se gândească la aşa ceva, acum sunt mult mai deschişi.”

    Sunt însă şi manageri care ar da orice să-şi vadă angajaţii înapoi la birou, să-i poată coordona şi să simplifice procesul de atribuire a sarcinilor. Pentru că, oricât de mult ar uşura Internetul comunicarea, e totuşi greu să rezolvi un task ASAP (as soon as possible, un termen frecvent utilizat în rândul corporatiştilor) când prânzul se arde pe aragaz, copilul face ora de muzică pe Zoom, iar vecinul de deasupra dă găuri cu bormaşina.

     

    Locuitor la kilometrul zero al businessului românesc

    Maria Ardelean locuieşte chiar în zona de nord a Capitalei, acolo de unde se dă ora exactă când vine vorba de prezenţa la birou a angajaţilor din corporaţii. Era obişnuită cu miile de paşi care îi însoţeau pe ai ei în fiecare dimineaţă şi în fiecare după-amiază şi, cumva, îşi intrase în acest ritm, întrerupt brusc în martie 2020.

    „Pe de o parte, îmi lipseşte forfota zilnică din această zonă, însă, pe de altă parte, în perioada aceasta, am învăţat să mă obişnuiesc cu un Bucureşti mai liniştit şi cu oamenii care par să nu se mai grăbească. Este vizibilă schimbarea în trafic, dar şi în magazinele, cafenelele din zonă, e o perioadă de adaptare la un nou context”, spune Maria Ardelean.

    În magazinele pe care le frecventează aproape zilnic, fie ele băcănii, brutării, florării, cafenele sau supermarketuri, a remarcat că oamenii respectă regulile de distanţare socială şi că, oricât de redus ar fi traficul, aceste locuri nu duc lipsă de clienţi şi de agitaţie.

    „Aştept ca următoarea perioadă să vină cu o întoarcere lentă la realitatea cu care am fost obişnuiţi”, spune Maria, locuitoare din zona Aviaţiei.

    Dezvoltatorii imobiliari au simţit de acum câţiva ani efervescenţa din zona de nord, de la Aurel Vlaicu spre Pipera şi chiar mai departe, aşa că nu puţini au fost cei care s-au ancorat cu ansambluri rezidenţiale în zonă, pentru a veni în întâmpinarea celor care au nevoie de o locuinţă aproape de birou.

    Forte Partners, dezvoltatul condus şi fondat de Geo Mărgescu, este doar unul dintre cei care au pariat pe un proiect în zona Aviaţiei, sub numele Aviaţiei Park, cu circa 350 de apartamente. În aceeaşi zonă, cel mai activ dezvoltator este One United, controlat de Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu. Tot acolo, au construit şi spaniolii de la Gran Via un proiect rezidenţial, Aviaţiei Apartments, cu aproape 300 de apartamente. Un studio în acest complex s-a vândut cu 72.000 de euro plus TVA, iar un apartament cu trei camere a ajuns la 125.000-130.000 de euro plus TVA.

    „Am terminat proiectul în iarna lui 2019, am vândut 153 de apartamente în 2020, din 291 în total. Acum mai avem cinci nevândute, aşa că nu am resimţit un şoc încă. Chiar dacă birourile nu mai sunt deschise, lumea vrea să locuiască aproape de viitorul birou”, spune Antoanela Comşa, director la Gran Via România.

    Ea spune însă că zona este saturată şi că sunt deja multe proiecte în zonă pentru cât interes există. Tot în nord, în preajma birourilor, mai există proiecte precum Cloud9 (complex cu peste 800 de apartamente dezvoltat de Alin Niculae pe Şoseaua Pipera), dar şi un complex în dezvoltare al familiei Nusco, ce deţine producătorul de uşi Pinum, şi unul al israelienilor de la Hagag, care vor să construiască 1.350 de apartamente spre rondul OMV, în Voluntari. Şi cei de la Prime Kapital au în lucru proiectul Avalon Estate cu peste 700 de locuinţe, iar britanicii de la London Partners, care au dezvoltat proiectul rezidenţial Soho Unirii, fac şi ei aproape 1.000 de locuinţe în proiectul Belvedere Residence din zona Aviaţiei – Barbu Văcărescu, după ce au preluat dezvoltarea de la compania Belvedere Developments.

    „Zona era atractivă pentru cei care lucrau în clădirile de birouri, dar e atractivă în continuare. Are foarte multe facilităţi la îndemână: parc, malluri, şcoli. Nu am văzut un impact foarte mare asupra vânzărilor de locuinţe în zonă, dar depinde şi cât de mult se prelungeşte situaţia. Există totuşi posibilitatea să scadă puţin cererea pentru imobile cumpărate în scop investiţional, pentru a le închiria”, spune Gabriel Voicu, Condominium Sales Director la firma de consultanţă imobiliară SVN România.

    În medie, preţurile pentru apartamentele din zona Aviaţiei – Aurel Vlaicu – Pipera se situează, spune el, la 1.800-2.200 euro pe metru pătrat util, poate şi puţin mai mult, în funcţie de facilităţi.

    Concentrarea activităţii de business din zonă a dus şi la deschiderea unui hotel în mijlocul corporatiştilor, sub brandul Courtyard Bucharest Floreasca by Marriott, deţinut de lituanienii de la Apex Alliance. Deschis spre finalul lui 2019, hotelul are 259 de camere şi a „înghiţit” o investiţie de 22,5 milioane de euro.

    „Nu putem vorbi de atingerea gradului de ocupare bugetat la început de an, mai ales fiind şi un hotel nou-deschis pe piaţa din Bucureşti, dar am reuşit să atingem undeva la 25% din forecastul de la începutul anului 2020”, spune Roxana Vişan, Cluster General Manager pentru hotelul Courtyard Bucharest Floreasca.

    Gradul mediu de ocupare a fost de 15% în 2020, aceasta fiind, de altfel, media înregistrată în tot Bucureştiul, mai ales pentru principalele zone afectate. Se observă însă o îmbunătăţire pentru luna februarie, un trend pozitiv în ceea ce priveşte rezervările.

     

    Nostalgici după cozile la cafea şi covrigi

    Pe 4 ianuarie, prima zi lucrătoare din 2021, la Aurel Vlaicu şi Pipera, furnicarului de altădată îi luase locul o mână de oameni. La staţia de metrou Aurel Vlaicu – kilometrul zero al febrei corporatiste din Bucureşti – mirosea a cafea şi covrigi proaspeţi. Cu un an în urmă, chiar şi după cozonacii de Crăciun, la patiserii şi covrigării erau cozi de câţiva metri. Pe 4 ianuarie 2021, doar doi-trei cumpărători îşi aşteptau rândul la cappuccino.

    „Lucraţi în zonă? Ştiţi cum era înainte… Noi aici suntem deschişi pentru corporatişti, dar din păcate ei acum lucrează de acasă şi nu ştim dacă se vor mai întoarce. Poate acum, cu vaccinul, vor prinde curaj, rămâne să vedem”, spune vânzătorul unei mici cafenele amplasate exact la staţia de metrou Aurel Vlaicu.

    La distanţă de câţiva metri, patiseria Vlaicu nu numără nici ea mai mult de doi-trei clienţi. La semaforul de lângă staţia de metrou mai stau doar cinci-şase oameni care cine ştie prin ce împrejurare trebuie să meargă la birou. La fel e şi la lifturile din clădiri: angajaţii care înainte le aşteptau câte cinci minute spun că acum nu trec mai mult de două până când uşile li se deschid în faţă. Gol e şi la Pipera, cealaltă staţie de metrou care deserveşte aglomerarea de birouri a Capitalei.

    Cristian Turculeţ, director regional Starbucks România şi Bulgaria: Comparativ cu 2019, observăm un trafic mai scăzut în cafenele, în general, ceea ce este perfect de înţeles având în vedere circumstanţele. Cu toate acestea, cafeneaua din Promenada primeşte în continuare un număr considerabil de clienţi în fiecare zi, susţinută şi de vânzările realizate prin opţiunile de livrare.


    Iar scăderea traficului se vede şi în staţia de metrou de la Piaţa Unirii, „nodul” de pe magistrala care duce către nordul oraşului. Pe peronul unde altădată nu aveai unde să arunci un ac, abia se mai adună astăzi 10-20 de oameni în aşteptarea metroului către Pipera. În vremuri apuse, treceau la rând două-trei, poate şi mai multe metrouri, până când călătorii îşi găseau locul, înghesuiţi ca sardelele.

    Scăderea traficului în staţiile de metrou Aurel Vlaicu şi Pipera s-a văzut imediat ce companiile au decis să treacă în sistemul „work from home” (munca de acasă), din martie 2020. Astfel, dacă în martie 2019, prin staţia Aurel Vlaicu trecuseră aproximativ 23.300 de oameni în medie pe zi, un an mai târziu numărul a scăzut la mai puţin de jumătate, mai exact 11.000, potrivit datelor Metrorex. Potrivit consultanţilor imobiliari, deja pe 15 martie doar 20 până la 50% dintre corporatişti au mai venit la birou.

    Cele mai recente date furnizate de Metrorex la solicitarea ZF arată că traficul de la Aurel Vlaicu s-a redus de la aproape 1,2 milioane de călători în intervalul 1 octombrie – 15 noiembrie 2019, la doar 360.000 în aceeaşi perioadă a anului 2020. Scăderea este de circa 70% şi este rezultatul aplicării variantei „work from home”, adoptată de numeroase companii de la instalarea pandemiei de Covid-19 în România.

    Câteva zeci de mii de corporatişti tranzitau zilnic staţia de metrou Aurel Vlaicu până în martie 2020, pentru a ajunge la birou, în clădiri precum Equilibrium, Floreasca Business Park, Floreasca Tower, Globalworth Plaza, Lakeview, Oregon Park, Sky Tower. Aceeaşi staţie deserveşte şi mallul Promenada. Situaţia este similară şi la Pipera, capătul magistralei 2, în jurul căreia de asemenea s-au dezvoltat mai multe proiecte office în ultimii ani. Hermes Business Campus, Iride Business Park, Novo Park sunt doar câteva dintre ele.

    Scăderi s-au înregistrat şi în ceilalţi poli de business ai oraşului, precum Piaţa Victoriei, Timpuri Noi, Politehnica sau Grozăveşti, zone ale oraşului care concentrează fiecare mai multe clădiri de birouri şi, în consecinţă, zeci de mii de oameni care mergeau zi de zi la birou.

     

    Cafeaua cea de toate zilele

    Cafenelele mici nu sunt singurele care resimt scăderea traficului, şi numele mari confruntându-se cu aceeaşi problemă. Multe compensează însă prin comenzile primite prin platformele pe care sunt listate.

    „Multe afaceri din polul de business din nordul Capitalei au fost afectate într-un fel sau altul de această pandemie, iar traficul în zona Promenada este clar diferit faţă de ce prevedeam la începutul anului trecut. Comparativ cu 2019, observăm un trafic mai scăzut în cafenele, în general, ceea ce este perfect de înţeles având în vedere circumstanţele. Cu toate acestea, cafeneaua din Promenada primeşte în continuare un număr considerabil de clienţi în fiecare zi, susţinută şi de vânzările realizate prin opţiunile de livrare”, spune Cristian Turculeţ, Director Regional Starbucks România şi Bulgaria.

    Starbucks are o cafenea chiar la parterul mallului Promenada şi era unul dintre locurile favorite ale angajaţilor care voiau să-şi înceapă ziua cu o cafea. Dar ei au început să fie tot mai puţini.

    Subsidiara locală a companiei de logistică şi curierat DHL este una din firmele cu sediul în apropierea staţiei de metrou Aurel Vlaicu, mai exact pe Calea Floreasca, la numărul 169A. Din martie 2020, prezenţa în sediu a angajaţilor s-a făcut doar în cazurile în care activitatea cerea în mod expres acest lucru şi nu exista altă soluţie.

    „Au fost situaţii în care am avut colegi care au preferat să lucreze de la birou şi, pentru o perioadă, acest lucru a fost posibil. Am avut echipe care au decis să-şi reia activitatea în schimburi şi am făcut acest lucru posibil. Către final de an, am reluat lucrul de acasă pentru toţi colegii din departamentele din sediul nostru central”, spune Diana Zamfir, Manager de HR la DHL România.

    Pentru salariaţii din prima linie, a căror activitate este de teren şi nu permite lucrul de acasă – curieri, angajaţi din centrele de expedieri şi o parte din cei care asigură operaţiunile de vămuire – s-au furnizat echipamente individuale de protecţie şi dezinfectanţi.

    „De asemenea, am organizat, la nivel de ţară, o campanie de vaccinare antigripală pentru toţi angajaţii care şi-au dorit acest lucru, campanie necesară în condiţiile în care simptomele celor două boli sunt relativ similare”, mai spune Diana Zamfir de la DHL.

     

    Ora exactă din businessul local

    Estimările firmelor de consultanţă imobiliară arată că, de-a lungul ultimului an, după declanşarea pandemiei, doar aproximativ 20-30% din angajaţii corporaţiilor care îşi au sediul în zona staţiilor de metrou Aurel Vlaicu – Pipera au mai folosit birourile din sedii. Procentul a variat în funcţie de evoluţia crizei sanitare şi de perioadele de stare de urgenţă şi stare de alertă traversate, dar majoritatea angajaţilor corporatişti au continuat să lucreze de acasă şi să folosească sediile firmei doar ocazional sau cu schimbul. Situaţia este similară şi în celelalte zone unde sunt concentrate clădirile reprezentative de clasa A şi unde se regăsesc cele mai multe sedii de corporaţii.

    „Estimăm că situaţia nu se va schimba semnificativ în următoarele trei luni. Rata de neocupare a birourilor este în prezent de 7% în zona staţiei de metrou Aurel Vlaicu, respectiv de 13% în zona staţiei de metrou Pipera, conform datelor actualizate disponibile pe platforma www.spatii-de-birouri.ro, administrată de Activ Property Services. Rata medie de neocupare la nivelul Bucureştiului este de aproximativ 10,5% din stocul competitiv, respectiv 9,5% pentru stocul de clasa A, fiind înregistrată o tendinţă de creştere a neocupării în ultimele trimestre”, spune Florian Gheorghe, Head of Ofice Department în cadrul companiei de consultanţă Active Property Services. Zona cuprinsă între staţiile de metrou Aurel Vlaicu şi Pipera a înregistrat o dezvoltare accelerată începând din 2008, majoritatea platformelor industriale fiind redezvoltate în ceea ce a devenit cea mai mare zonă de birouri din România. Zona concentrează aproape 950.000 de metri pătraţi de birouri şi reprezintă 28% din stocul modern de birouri existent în Bucureşti.

    „În jurul staţiei de metrou Pipera, de-a lungul Bulevardului Dimitrie Pompeiu, sunt desfăşurate clădiri de birouri însumând jumătate de milion de metri pătraţi, clădiri având în general 5-8 etaje de suprafaţă mare, pretabile marilor ocupanţi de IT&C, centrelor de servicii şi companiilor de servicii externalizate”, adaugă Florian Gheorghe.

    Florian Gheorghe, head of office department în cadrul Active Property Services: În jurul staţiei de metrou Pipera, de-a lungul Bulevardului Dimitrie Pompeiu, sunt desfăşurate clădiri de birouri însumând jumătate de milion de metri pătraţi, clădiri având în general 5-8 etaje de suprafaţă mare, pretabile marilor ocupanţi de IT&C, centrelor de servicii şi companiilor de servicii externalizate.


    Doar zona din jurul staţiei de metrou Aurel Vlaicu include aproape 450.000 de metri pătraţi de birouri în cadrul unor clădiri cu 6-19 etaje, alături de cele mai înalte clădiri din România – Sky Tower (36 de etaje plus unul tehnic) şi Globalworth Tower (26 de etaje). Frontul stradal a fost ocupat de clădiri moderne pe o lungime de aproape un kilometru de-a lungul Bulevardului Barbu Văcărescu şi Căii Floreasca, conferind zonei un aspect de „business district”.

    „Înainte de startul pandemiei, aproape 100.000 de angajaţi făceau naveta zilnic către zona staţiilor de metrou Aurel Vlaicu – Pipera, marea majoritate pentru a lucra în clădirile de birouri. Dezvoltarea segmentului de birouri a atras şi alte funcţiuni care să deservească angajaţii corporatişti, precum centrul comercial Promenada Mall, clinici medicale private, săli de fitness, restaurante şi cafenele), în timp ce, în ultimii trei ani, au fost demarate proiecte rezidenţiale cu sute de apartamente care se adresează în special angajaţilor care lucrează în zonă.”

    Oracle, Amazon, Deloitte, P&G, Nestlé, Kellogg, Luxoft, Honeywell, Dell, Allianz, UniCredit, Schneider Electric, Raiffeisen Bank, Vodafone, Carrefour, Orange, Mondelez, Huawei, Garanti Bank, Stefanini, ADP, Genpact, Deutsche Bank, Harman Kardon sunt numai câteva dintre cele mai mari companii care îşi au sediul în nordul Bucureştiului. Ce urmează pentru această zonă unică în România?

    „Estimăm că zona va continua să se dezvolte pe termen mediu şi lung, atât cu noi clădiri de birouri, cât şi cu alte funcţiuni – rezidenţial, comercial, hoteluri, urmând să-şi menţină statutul de principală zonă de birouri a Capitalei”, spune Florian Gheorghe de la Active Property Services.

    O singură clădire majoră de birouri este în prezent în construcţie, finalizarea clădirii Globalworth Square, de 29.700 de metri pătraţi, fiind anunţată pentru primăvara acestui an. Alte proiecte, precum Equilibrium 2, Green Court 4 şi proiectul de birouri de deasupra extinderii Promenada Mall, totalizând aproximativ 65.000 de metri pătraţi, sunt în diverse stadii de proiectare şi autorizare.

    „Piaţa de birouri va continua să fie afectată de incertitudine atât timp cât situaţia sanitară va provoca perioade de creştere/ descreştere a numărului de infectări. Credem că, pe parcursul anului 2021, strategia companiilor va deveni mai clară, iar revenirea angajaţilor la birouri se va realiza gradual din primăvară – vară.”

    Activitatea de închirieri birouri s-a redus şi ea la jumătate – minus 55% mai exact – anul trecut în Bucureşti pe fondul pandemiei, volumul de tranzacţii-record de 430.000 de metri pătraţi din 2019 scăzând la doar 193.000 de metri pătraţi în 2020, cel mai redus nivel din ultimii zece ani.

    „Incertitudinea a determinat amânarea multor decizii, astfel încât ponderea extinderilor de contract a crescut la 46% din totalul volumului tranzacţionat, faţă de o medie de 28-30% în ultimii zece ani, în timp ce tranzacţiile de preînchiriere s-au limitat la puţin peste 30.000 de metri pătraţi, reprezentând mai puţin de 20% din evoluţia anului precedent”, explică Florian Gheorghe.

     

    Work from home nu mai e cool

    Cu doar un proiect aflat efectiv în lucru în acest moment şi cu zeci de mii de corporatişti care îşi rezolvă task-urile din sufragerie, Pipera stă sub semnul întrebării când vine vorba de dezvoltarea viitoare.

    „Există în continuare terenuri disponibile pentru a construi clădiri de birouri. Fiind deja un pol important de business, dar şi o zonă în care vedem şi un interes din partea dezvoltatorilor de proiecte rezidenţiale lansate, considerăm că această parte a Bucureştiului va rămâne de interes pentru multe companii. Ritmul de dezvoltare va fi însă diferit faţă de alte zone din Bucureşti, în care vedem o creştere mai rapidă pe segmentul de birouri”, spune Marius Şcuta, Head of Office Department and Tenant Representation în cadrul firmei de consultanţă imobiliară JLL România.

    Companiile preferă să aleagă zone de birouri deja dezvoltate, care oferă infrastructura necesară, atât din punct de vedere al transportului, cât şi în ceea ce priveşte facilităţile disponibile pentru angajaţi, în acest caz mallul Promenada sau Piaţa Pipera. Toate proiectele de birouri existente, proiectele rezidenţiale, sistemul de transport public, opţiunile de restaurante, de săli de sport sunt puncte de atracţie către acest pol de birouri din Bucureşti.

    Va mai fi însă Pipera ce era înainte de pandemie?

    „Sunt multe semne de întrebare despre cum se vor organiza angajaţii între munca de acasă şi cea de la birou. Dezavantajele muncii de acasă sunt din ce în ce mai vizibile şi multe companii trăiesc cu speranţa ca, după apariţia vaccinului şi creşterea numărului de persoane vaccinate, să poată să revină la o viaţă mai aprope de cea normală, cel mai rapid în a doua jumătate a anului”, mai spune Marius Şcuta.

    Variabilele sunt multe, la fel ca temerile şi frustrările. Sunt mulţi de „dacă” în ecuaţie, iar asta face ca totul să pară şi mai complicat, şi mai greu de suportat. Viitorul polului de business naţional se scrie în aceste zile, în aceste luni cruciale pentru sănătatea financiară a României.

    Marius Şcuta, head of office department and tenant representation în cadrul JLL România: Sunt multe semne de întrebare despre cum se vor organiza angajaţii între munca de acasă şi cea de la birou. Dezavantajele muncii de acasă sunt din ce în ce mai vizibile şi multe companii trăiesc cu speranţa ca, după apariţia vaccinului şi creşterea numărului de persoane vaccinate, să poată să revină la o viaţă mai aproApe de cea normală, cel mai rapid în a doua jumătate a anului.

  • Fără portofel

    Pe lângă diverse afaceri care s-au închis, una dintre victimele situaţiei din ultimul an ar putea să fie un obiect banal pe care-l foloseşte mai toată lumea: portofelul.  Cum în ultima vreme s-a încurajat utilizarea cât mai rar a bancnotelor şi monedelor, scrie Financial Times, iar multă lume lucrează de acasă şi nu pleacă prea departe de locuinţă, nemaiavând nevoie de cartele de transport, legitimaţii sau alte astfel de documente, portofelul începe să fie înlocuit cu aplicaţii de plată prin telefon ori cu borsete considerate mai comode. Tendinţa este confirmată de cifrele de vânzări pentru portofele şi portmonee, mai scăzute anul trecut decât în 2019, conform companiei de cercetare de piaţă Euromonitor. Aceste accesorii sunt însă căutate în continuare pentru cadouri, preferându-se modele mai scumpe şi mai elegante.


     

  • Din generaţie în generaţie

    Peste nouă ani de experienţă, peste 80.000 de obiecte lucrate manual şi peste 36.000 de comenzi la activ. Acesta ar fi, în cifre, bilanţul Ioanei Bugean pentru afacerea pe care a fondat-o, Le Cose Animate. Acum mai bine de nouă ani, atelierul ei de cadouri handmade personalizate şi decoraţiuni era nu mai mult de o sufragerie şi o bucătărie pline de cutii şi cutiuţe. Astăzi, povestea are mult mai multe pagini deja scrise.

    Ioana Bugean a început aventura ei în business de la zero, împreună cu mama ei, Ester. În scurt timp, li s-a alăturat sora Ioanei, Dana, aşa că businessul a prins contur în familie.

    „Produsele noastre sunt confecţionate manual din lemn şi lacuri ecologice sau materiale textile brodate şi încercăm să folosim cât mai mult materie primă românească. Am plecat de la cutii din lemn pentru amintiri, iar astăzi, la noi găseşti cadouri personalizate pentru nou-născuţi şi copii, pentru bunici şi mătuşi, decoraţiuni de nuntă, trusouri de botez sau daruri cu suflet pentru orice ocazie”, spune Ioana Bugean.

    Lemnul se îmbină cu broderia, la fel cum studiile în comunicare ale Ioanei s-au împletit cu cele în economie ale mamei şi surorii ei şi aşa s-a dezvoltat Le Cose Animate. Businessul este „în priză” tot anul, indiferent că se lucrează pentru sărbătorile de iarnă, pentru mărţişor sau pur şi simplu pentru nunţi sau botezuri.

    Toate micile – sau marile – creaţii ale celor trei antreprenoare se vând online, pe site-ul lor, iar preţul unei decoraţiuni personalizate pleacă de la 29 de lei. În funcţie de destinatarul cadoului şi de buget, cumpărătorul îşi poate „construi” singur darul. Odată cu timpul, s-a diversificat oferta, dar şi businessul a crescut la rândul lui.

    „În 2019, cifra de afaceri a fost de aproximativ 170.000 de euro. Anul 2020 a fost unul greu pentru noi, aşa cum a fost pentru toată lumea, dar în acelaşi timp a fost şi un prilej extraordinar să ne reinventăm şi să ne adaptăm unei noi realităţi sociale şi de business. Am căutat să găsim oportunităţi şi produse noi pentru clienţii Le Cose în fiecare an, încercând să le oferim o experienţă de shopping cât mai personalizată”, spune Ioana Bugean.

    Toate micile – sau marile – creaţii ale celor trei antreprenoare se vând online, pe site-ul lor, iar preţul unei decoraţiuni personalizate pleacă de la 29 de lei.


    Pentru sărbătorile care tocmai au trecut, ea, împreună cu mama şi sora ei, au gândit mai multe produse de dăruit celor dragi, părinţilor, bunicilor, nepoţilor sau prietenilor. Cadourile au fost toate personalizate la cererea clienţilor şi expediate direct destinatarului, pentru a păstra sentimentul de apropiere chiar şi într-un Crăciun în care întâlnirile fizice nu au fost întotdeauna posibile. Odată această provocare depăşită, cum arată anul 2021 pentru Le Cose Animate?

    „Pentru că suntem o afacere de familie, ştim foarte bine cât de important este să ne ajutăm şi să ne susţinem reciproc, de aceea, pentru 2021, ne propunem să ne dezvoltăm şi mai mult decât până acum în jurul sintagmei «Buy Local», căutând parteneri locali pentru toate produsele noastre de bază”, spune Ioana Bugean.

     



    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare
    pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Firul cuvintelor – proiect de caligrafie (Bucureşti)

    Fondatoare: Mădălina Tătaru

    Prezenţă: online, naţională


    Foldo – producţie de mobilier şi decoraţiuni din carton (Bucureşti)

    Fondator: Nicolae Baciu

    Investiţie iniţială: 50.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 250.000 de euro

    Prezenţă: naţională


    Forest Food – prelucrare de ciuperci şi fructe de pădure (Căpuşu-Mare, jud. Cluj)

    Fondatori: Dănuţ şi Bogdan Costea

    Cifră de afaceri în 2019: 8,6 mil. lei (1,8 mil. euro)

    Prezenţă: naţională şi internaţională


    KaminHorn – producţie de accesorii pentru coşuri de fum (jud. Bacău)

    Fondator: Răzvan Anăstăsoaie

    Investiţie iniţială: 16.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 1,4 mil. euro

    Prezenţă: online şi în magazine de bricolaj


    Hug Me Blanket – atelier de producţie de pături (Alexandria)

    Fondatoare: Anamaria Pirea

    Investiţie iniţială: 170.000 de lei (36.000 de euro)

    Cifră de afaceri în 2020: 90.000 de lei (19.000 de euro)

    Prezenţă: online


    Grana – fabrică de pâine artizanală (Feleacu, jud. Cluj)

    Fondatoare: Monica Ichimescu

    Investiţie iniţială: 15.000 de euro

    Prezenţă: Feleacu, jud. Cluj


    Thaice Cream – îngheţată artizanală

    Fondator: Valentin Ghiţă

    Investiţie iniţială: 600 de lei

    Cifră de afaceri în 2019: 250.000 de euro

    Prezenţă: AFI Cotroceni şi o rulotă mobilă


    Zamir – brand de şosete

    (Cluj-Napoca)

    Fondatori: Ionel Timiş şi Bene Laszlo

    Investiţie iniţială: 600 de lei

    Cifră de afaceri în 2019: 330.000 de lei (70.000 de euro)

    Prezenţă: online, Iulius Mall din Cluj-Napoca


    Wine & Dine – magazin de vinuri (Oradea)

    Fondatori: Adina şi Dani Todea

    Investiţie iniţială:
    4.000-5.000 de euro

    Prezenţă: online, Oradea


    EastRide – servicii de curierat pe bicicletă (Cluj-Napoca)

    Fondatori: Botond Bakos, Arpad Joo şi Balazs Halmen

    Investiţie iniţială: 3.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2019: 3,1 mil. lei (654.000 euro)

    Prezenţă: Cluj-Napoca, Oradea, Braşov, Târgu-Mureş


    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.