VIDEO – Cele mai importante ştiri economice ale zilei – 8 martie 2013
Category: Site-ul saptamanii
Stiri din domeniul Hi-Tech Site-ul saptamanii
-
Albinele lui Fusu
“Zumzi.ro te duce cu gandul la un stup de albine care, ca si
clientii nostri, sunt harnice si strangatoare”, glumeste Calin
Fusu, directorul platformei de socializare Neogen si investitor in
site-ul Zumzi.ro. Scopul lansarii site-ului, completeaza Fusu, este
de a oferi produse si servicii care sa poata ajunge la cele mai
mari reduceri din piata, dar si de a acoperi un segment nou de
comert online: cumparaturile de grup.Zumzi.ro ofera zilnic un produs sau un serviciu cu o reducere de
50-70% fata de pretul obisnuit. Daca oferta aduna numarul minim de
cumparatori agreat cu furnizorul, toti cei interesati beneficiaza
de reducere. In acest fel, furnizorii sunt interesati sa faca
reduceri maxime pentru a atrage un volum mare de clienti, iar
clientii sunt interesati sa comunice ofertele prietenilor lor,
toata lumea avand de castigat. “Asadar, avantajul principal al
site-ului il constituie modelul de afaceri care stimuleaza toate
partile sa contribuie la succesul produsului”, spune Fusu,
precizand ca dezavantajul este dat de noutatea conceptului de
cumparaturi de grup, care sunt la inceput in Romania.Fiind o platforma de social shopping, promovarea prin vorbe este
cea mai eficienta – cei care vad discounturile de pe site isi
indeamna prietenii sa se inscrie si ei pentru a beneficia de
oferte. De asemenea, Zumzi este prezent si pe retele ca Facebook,
Twitter sau Neogen.In ce priveste modelul de business, Zumzi.ro face bani din doua
surse: o taxa fixa pentru furnizorii care doresc sa introduca
oferta zilei si un comision din volumul de vanzari realizate. “Cu
toate ca dupa modelul de business nu conteaza numarul de accesari,
ci numarul de comenzi, pe site inregistram zilnic in jur de 1.000
de accesari”, afirma Constantin Teleman, fondatorul site-ului.Disponibil in prezent doar pentru bucuresteni, site-ul va fi
lansat anul acesta si in principalele orase din Romania, dar si in
regiune. “Am luat deja domeniile .md si .bg”, a adaugat Fusu. -
Ruminski si balgarski
Ideea lansarii Favit.com s-a conturat in jurul catorva
intrebari: Cum vom obtine informatiile in 5-10 ani? Cum vom
administra continutul online si cum va putea fi folosit acesta
pentru a interactiona? – afirma Radu Panciuc, manager regional in
cadrul Favit.com, precizand ca scopul site-ului este de a rezolva
una dintre cele mai importante probleme cu care se intalnesc
utilizatorii de internet: supraincarcarea cu informatii si
imposibilitatea de a aduna practic tot ce-i intereseaza sub un
singur acoperis virtual. “Platforma noastra aspira sa puna toate
sursele de continut ale utilizatorilor intr-un singur flux de
informatii, usor de urmarit si administrat”, adauga Panciuc.
Principiul este acelasi ca la agregatoarele gen Del.icio.us sau
Digg, fiecare profil avand posibilitatea de a primi informatii in
functie de anumite criterii de interes si de la anumite surse
(inclusiv prietenii de pe Facebook sau Twitter), precum si de a
distribui la randul sau informatii in retea sau in cadrul anumitor
grupuri si de a le comenta cu membrii comunitatii.Favit a inceput cu versiuni in engleza, romana, greaca, rusa,
turca si bulgara; la ora actuala, grupul cu cei mai multi membri
este “Balgarski Internet”, cu 532 de membri care, se intelege,
discuta despre internet in bulgareste.Dupa criteriul surselor, in schimb, exista 106 feed-uri pentru
tema “internetul romanesc” si 23 de abonati la ele. “Noi nu gandim
in termeni de tara, ci in termeni de limba”, comenteaza
Panciuc.“Vrem sa acoperim primele 10 grupuri lingvistice pana in 2011,
iar apoi top 20 in 2012.” Deocamdata, cel mai important lucru este
sa ajunga sa distribuie 5% din continutul din zona de est a Europei
pana la finalul lui 2011, ceea ce nu-i deloc usor. In ce priveste
investitia initiala in dezvoltarea site-ului, Panciuc a estimat-o
la 3.000 de euro – achizitionarea domeniului, urmata de investitii
in personal, in tehnologie si marketing. In prezent site-ul are in
jur de 75.000 de utilizatori. -
Mergeti si intrebati la raft
Lansat la inceputul anului trecut, Youmago.ro a fost gandit
initial ca un mall online; ulterior insa a suferit modificari
notabile de design si i s-au adaugat mai multe functionalitati,
spune Marian Varvariche, coproprietarul Magomedia Net, compania
care detine site-ul. In prezent, Youmago are ca elemente de
atractie “karma”, o aplicatie aflata inca in stadiu beta, ce
calculeaza popularitatea utilizatorilor si a produselor pe site,
precum si o retea sociala cu peste 10.000 de persoane inregistrate,
un sistem care indexeaza si asociaza continut audio-video
produselor existente (teste, explicatii de utilizare, filmulete de
prezentare, respectiv posibilitatea de ascultare a melodiilor sau
vizionare a videoclipurilor, in cazul albumelor muzicale).“Dupa parerea mea, un avantaj al site-ului este ca fiecare
utilizator poate contribui cu imagini, filme, link-uri, descrieri
si chiar poate adauga produse, muzica sau filme”, afirma
Varvariche. De asemenea, Youmago.ro beneficiaza si de serviciul
myPrice, prin intermediul caruia vizitatorii pot compara preturile
produselor din cadrul magazinelor online din Romania. Pana acum, in
Youmago.ro si in toate aceste aplicatii conexe s-au investit peste
400.000 de euro, afirma Marian Varvariche. El spera ca in urmatorii
doi ani sa poata amortiza investitiile, iar in viitorul apropiat sa
ajunga la peste un milion de vizitatori unici pe luna, in
conditiile in care Youmago.ro are acum peste 450.000 de vizite
lunar, dintre care peste 370.000 sunt vizitatori unici, si
aproximativ 2.200.000 de afisari.Potrivit coproprietarului, in prima parte a anului 2010 se va
lansa o platforma de afiliere prin care magazinele isi vor putea
prezenta produsele in paginile altor site-uri. “Marketingul afiliat
va permite monetizarea clicurilor si cresterea vanzarilor efectuate
prin intermediul myPrice.” Un alt plan este incheierea unor
parteneriate cu diverse site-uri si portaluri specializate pe unele
dintre produsele oferite de Youmago, primul dintre ele fiind un
parteneriat cu Eok.ro, site legal de muzica.www.youmago.ro
-
O arhiva a internetului romanesc
ReFresh.ro a aparut pe 24 februarie 2009 “din cauza unei
necesitati personale de informare, dar si din cauza faptului ca,
urmarind stirile din zona new media, mi-am dat seama ca pe multi
dintre cei implicati in online nu-i cunosc”, spune Constantin
Cocioaba, fondatorul site-ului Refresh.ro. Intentia lui a fost sa
creeze un site cu stirile cele mai importante din new media,
articolele postate fiind insotite de note de subsol care ofera
informatii suplimentare despre persoanele ce apar in postari.In cele din urma insa, ceea ce putea sa fie un simplu agregator s-a
transformat intr-un proiect de “arhiva a internetului romanesc”:
calendare de evenimente, informatii si comentarii, in total 550 de
articole, postate atat pentru documentarea vizitatorilor privind
evolutia internetului romanesc din ultimii ani, cat si pentru
discutii curente despre subiectele zilei, campanii publicitare,
informatii despre internetul mobil si ceea ce se intampla in online
la nivel global.De la momentul lansarii si pana in prezent, ReFresh.ro numara
aproape 90.000 de vizitatori unici, traficul zilnic stabilindu-se
spre 1.000 de vizitatori unici. “Majoritatea covarsitoare a
vizitatorilor provin din randul celor ce activeaza in online”,
precizeaza Cocioaba, exemplificand cu antreprenori online, oameni
din agentii si trusturi de presa, organizatori de evenimente si
bloggeri. Ca tinta de trafic si-a propus ca, pana in ianuarie 2011,
site-ul sa atraga cel putin 5.000 de vizitatori unici pe zi.Referitor la investitia facuta in dezvoltarea site-ului, Cocioaba
spune ca a fost egala cu zero, deoarece domeniul il avea
achizitionat inca din 2004, serverul dedicat pe care este gazduit
il are inchiriat de trei ani, iar platforma folosita este gratuita.
“M-au ajutat mult cunostintele despre blogging pe care le-am
dobandit in ultimii patru ani”, spune Constantin Cocioaba, care
este project manager al Internet Business Unit de la Pro TV si
autorul blogului www.ecostin.com. Cat despre modalitatile de
monetizare, pana acum a testat marketingul afiliat si a fost
“destul de multumit”. -
Cumparaturi in grup
“Ideea crearii site-ului este destul de veche, de pe vremea cand ma ocupam de un site de licitatii, unde cautam constant solutii pentru a oferi variante cat mai bune de vanzare a produselor catre clienti”, spune Emilian Cristea, manager de proiect al Pretzometru.ro. “Incercam sa aducem conceptul de vanzare en-gros in retail”, rezuma Cristea, explicand ca prin intermediul site-ului se ofera la vanzare un produs al carui pret scade pe masura ce numarul cumparatorilor creste.
Acest concept de magazin cu cate un produs care colecteaza oferte de pret din ce in ce mai scazute nu este nou si functioneaza in alte cateva variante in internetul romanesc, insa Pretzometru.ro se diferentiaza de alte site-uri de acest gen prin faptul ca pretul scade in timp real, astfel incat cei ce isi manifesta intentia de cumparare inca de la inceput ajung ca la sfarsitul perioadei de inregistrare sa plateasca mai putin, potrivit lui Cristea. Reducerile variaza mult in functie de specificul fiecarui produs in parte (site-ul a inceput cu un automobil Honda Accord; alte produse avute in vedere sunt laptopuri sau alte electronice) si pot ajunge si la 30% din pretul normal de retail.
“Pretzometru.ro nu se implica in vanzarea efectiva a produselor, ci pune la dispozitia partenerilor sai o platforma de vanzare si de promovare”, afirma Cristea, precizand ca partenerii, adica firmele care isi ofera produsele, pot beneficia de pachete de promovare si de un numar garantat de potentiali clienti care sa le vizioneze oferta pe site. “Acesta este si modelul nostru de business: veniturile se bazeaza pe incasarile de la partenerii nostri, care achizitioneaza pachete de utilizare a platformei”. In prezent, site-ul are incheiate doua parteneriate, cu un dealer auto si un dealer de echipamente IT, iar pe viitor va mai incheia cel putin inca zece parteneriate cu alti posibili furnizori, conform lui Cristea.
Investitia initiala in dezvoltarea site-ului se ridica la aproximativ 15.000 de euro si include realizarea softului si investitia in echipamente. “Ne dorim ca in scurt timp sa atingem venituri de 5.000-10.000 de euro lunar si sa avem minim 1.000 de vizitatori zilnic, in conditiile in care la doar cateva saptamani de la lansare, Pretzometru.ro are cateva mii de vizitatori si cateva sute de utilizatori inscrisi”, a spus Emilian Cristea. -
Afacere cu preturile lor
Lansat la inceputul lunii aprilie, site-ul Toppromotii.ro aduna in acelasi loc o colectie de oferte speciale si reduceri din magazinele online din Romania, oferind astfel vizitatorilor liste cu cele mai bune preturi existente pe piata. Site-ul are utilitate intr-un moment in care, din cauza situatiei financiare, orice economie conteaza, sustine Vlad Furnica (30 de ani), managing partner in cadrul Toppromotii.ro, precizand ca pe site nu vor fi publicate toate produsele din portofoliul magazinelor online, ci doar acelea care pot genera economii suplimentare pentru clientii finali ai magazinelor online, dar si o crestere semnificativa a expunerii brandului acestora.In prezent, pe Toppromotii.ro se gasesc doar produse din domeniul IT, electronice si electrocasnice, dispozitive mobile, iar in viitorul apropiat urmeaza sa fie extins si la alte categorii: imbracaminte, articole pentru copii si servicii turistice.“Momentan, toate facilitatile, atat pentru magazinele online partenere, cat si pentru utilizatorii ce cauta produse, sunt gratuite, profiturile site-ului fiind realizate din reclame si programe de afiliere”, a afirmat Vlad Furnica. Si in continuare, toate facilitatile pentru utilizatori vor fi gratuite, insa pe parcurs “vom incerca sa introducem anumite servicii premium pentru magazinele partenere, prin care sa le ajutam sa isi creasca traficul si vanzarile”.Investitia initiala in site-ul Toppromotii.ro a fost de 3.500 de euro si a constat in dezvoltarea si publicarea site-ului si in cumpararea aplicatiilor software care permit preluarea automata a promotiilor de pe site-urile magazinelor online. Site-ul este detinut de Furnica si de alte doua persoane din familie, iar Furnica este managing partner al unei firme distribuitoare de produse de soft, Pyramid Software. -
Scrie clar pe englezeste
“Pana acum cateva luni, cei ce achizitionau carte straina in Romania nu aveau decat doua optiuni – ori faceau comanda online in strainatate, ori contactau unul dintre importatorii din Romania pentru detalii in ce priveste pretul si termenele de livrare”, declara Tudor Benga (27 de ani), project manager in cadrul Okian.ro. Okian.ro incearca sa simplifice lucrurile pentru cititorii de carte straina, oferindu-le un pret final in lei si un termen clar de livrare la domiciliu, spune Benga.Creat in urma unei investitii de 50.000 de euro de catre Prems Librexim SRL din Brasov, Okian.ro a aparut online la 1 octombrie 2007 si a functionat in regim de public beta pana la 12 aprilie a acestui an, iar intre timp a fost promovat exclusiv in randul bazei de clienti offline. “Okian.ro este extinderea in online a unui model de business pe care noi l-am aplicat cu succes in offline timp de 15 ani”, sustine Benga, referindu-se la faptul ca firma lui a functionat ca distribuitor in Romania al seriei educationale Pearson Longman ELT (English Language Teaching). Diferenta, adauga el, este ca spre deosebire de librariile clasice, unde se opereaza cu un numar relativ mic de titluri, dar cu un volum mare de carte vanduta, in online se ruleaza zeci de mii de titluri, dar in volum mic. Mai exact, Okian se lauda cu peste un milion de carti in engleza de la 12.000 de edituri, ceea ce face din acest site cea mai mare librarie pe internet din Romania.“Cartile in limba engleza sunt in general mai scumpe decat cele in limba romana, iar constatarea noastra de pana acum este ca romanii se orienteaza catre carti cu un continut informational foarte bogat, dar si precis din domeniul lor de activitate”, afirma Benga. O buna parte din clientii Okian de pana acum au cumparat carti utile in pregatirea profesionala din domeniile lor de activitate, acestea fiind cel mai bine vandute in libraria online, alaturi de seria “Twilight” a lui Stephanie Meyer.Pana acum, Okian.ro a vandut in jur de 200-300 de carti, iar fondatorii se asteapta ca numarul acestora sa creasca pana la 3.000 in cursul lui 2009. Pentru tot anul, Benga estimeaza un volum de vanzari de aproximativ 300.000 de euro. In ce priveste numarul de vizitatori, daca pana la lansare Okian.ro avea in jur de 1.500 de vizitatori pe luna, dupa lansare tinta este de aproximativ 30.000 de vizitatori lunar. -
Se poate si mai concis
Sa presupunem ca ai vrea sa trimiti unui prieten un filmulet de pe YouTube.com care are urmatorul link: http://www.youtube.com/watch?vSzxzd4pLhss. E mult prea lung pentru a putea fi postat pe Twitter. Poti sa recurgi in schimb la sp2.ro si sa ii trimiti un link mult mai scurt: http://sp2.ro/122272. Este un exemplu pe care Constantin Cocioaba, fondatorul site-ului sp2.ro (de la “scurt pe doi”) si autorul blogului www.ecostin.com, il foloseste pentru a evidentia utilitatea site-ului sau.Lansat la sfarsitul lui aprilie, cu o investitie “destul de redusa”, dupa Cocioaba, site-ul concureaza cu mult mai cunoscutele TinyURL.com, bit.ly, is.gd sau tr.im, folosite in mod traditional de utilizatorii Twitter, dar nu numai de ei. In primele 10 zile de la lansare, prima pagina a site-ului sp2.ro a avut aproape 1.000 de vizitatori unici si au fost generate aproape 1.000 de link-uri scurte, ce au fost accesate in total de 12.000 de ori.“Sunt sigur ca numarul utilizatorilor sp2.ro va creste repede si imi place sa vad ca este preluat de foarte multi romani de pe Twitter si ca le este util”, afirma Cocioaba. Potrivit acestuia, in fiecare ora, utilizatorii platformei de microblogging intra in medie pe doua-trei link-uri scurte obtinute prin sp2.ro. Site-ul publica si un top al celor mai vizitate link-uri sp2, primul avand saptamana trecuta peste 200 de accesari.“Nu m-am gandit sa monetizez inca acest proiect”, a declarat Constantin Cocioaba. “In viitor vrem sa dezvoltam facilitati noi ale site-ului, precum si parteneriate cu alte site-uri sau aplicatii care activeaza in zona Twitter.” Un alt blogger (Dan Stefancu – deceblog.net) a dezvoltat deja un plugin pentru cei ce folosesc platforma de blogging WordPress si au cont pe Twitter, care permite postarea automata pe Twitter a link-ului catre articolul de blog, odata cu publicarea acestuia. -
Si totusi, comertul online
Site-ul Vanzari20.ro se adreseaza in special comerciantilor din mediul offline care in prisma crizei economice vor sa isi dezvolte si o prezenta online. “Datorita costurilor mult mai reduse de operare, numarul magazinelor online a inceput sa creasca in ultima perioada. Ele sunt o optiune ieftina si rapida de a vinde aproape orice”, sustine Tudor Totolici, consultant de strategie in cadrul companiei MB Dragan si unul din fondatorii. Vanzari20.ro. Investitiile facute de cei ce isi deschid un magazin online, evident diferite in functie de domeniul de activitate si de bugetul de promovare, pot varia intre 4.000 de euro si 100.000 de euro, conform lui Totolici.Serviciul dezvoltat de MB Dragan, care a avut nevoie de o investitie initiala de 8.000 de euro, vrea sa ofere sprijin antreprenorilor pentru a-si adapta planul de business si a-si dezvolta o strategie de comunicare in mediul online. “In prezent, site-ul este axat exact doar pe aceasta nisa a comertului electronic si nu se adreseaza altor tipuri de investitori”, mai spune consultantul, apreciind ca daca proiectul va avea succes, echipa care lucreaza in cadrul Vanzari20.ro va putea dezvolta astfel de proiecte si pentru alte nise din industria de online.Pana in acest moment, la mai putin de doua luni de la lansare, site-ul Vanzari20.ro a atras peste 6.000 de vizitatori, cu o promovare facuta in mare parte pe retelele sociale, iar 100 dintre acestia cocheteaza cu ideea de a-si deschide o afacere online. Totolici sustine ca si-a propus ca pana la finalul acestei veri sa sustina prin intermediul Vanzari20.ro lansarea a aproximativ 60 de magazine online.