BusinessMagazin

Category: Carte

  • Şase cărţi de citit după vacanţă, perfecte pentru vremea ploioasă

    Peste vară s-a adunat în redacţie un teanc de cărţi interesante, care sunt tocmai potrivite pentru întoarcerea din septembrie: antreprenoriat, era supraîncărcării informaţionale, succesul şi drumul până la acesta, construirea unei comunităţi de parteneri, colegi sau prieteni şi modul de a îţi organiza viaţa pentru a reuşi.

    1. Keith Ferrazzi şi Tahl Raz vă învaţă să ”Nu mâncaţi niciodată singuri„ (Editura Publica), o carte care pune punctul pe i: la baza succesului se află relaţiile semnificative, dar şi modul în care împărtăşim succesul cu ceilalţi. Keith Ferrazzi este fondatorul şi CEO-ul Ferrazzi Greenlight,  un institut de cercetare şi consultanţă strategică care se concentrează pe ştiinţa comportamentului şi pe analiza relaţiilor şi colaborării. ”Nu mâncaţi niciodată singuri„ analizează ceea ce se numeşte acum în limbaj corporatist networking, dar face un pas înainte: a relaţiona înseamnă mult mai mult decât a face cunoştinţă, a strânge mâini şi a aduna cărţi de vizită, înseamnă apropiere pe plan uman, altruism, răbdare şi înţelegere. O carte care limpezeşte.

    2. Pasul de la networking la comportament îl face Dov Seidman în ”Află cum: de ce modul în care facem ceva decide rezultatul acţiunii„, apărută în colecţia ”CEO must read„ a editurii Litera. Cartea, bestseller New York Times şi cu o prefaţă scrisă de fostul preşedinte american Bill Clinton, este o carte despre ”cum„ şi nu, după cum insistă chiar autorul, despre ”cum să„ – o nuanţă care de regulă trece neobservată. ”Organizaţiile şi managerii care înţeleg că modul cum alegem să acţionăm contează în prezent mai mult ca niciodată vor progresa„, ne spune Bill Clinton şi, prin prisma anilor de criză şi a mutaţiilor pe care aceasta le-a adus în societate, nu pot decât să-i dau dreptate. O carte cu o perspectivă aparte.

    3. Daniel J. Levitin, psiholog, expert în neurologie, dar şi scriitor şi muzician, semnează ”Mintea organizată„ (Editura Publica), carte care explică modul în care putem stăpâni, înţelege şi folosi uluitoarea cantitate de informaţii pe care le primim. Autorul explică de ce acordăm atenţie anumitor chestiuni şi ignorăm altele, de ce ne amintim ceva şi uităm altceva, sau despre modul în care ne putem organiza locuinţele sau spaţiul de muncă, timpul personal sau agenda socială prin perspectiva datelor pe care le primim. Levitin spune că omenirea a produs circa 300 de exabutes de date, adică 300 de miliarde de gigabytes de date; cum poţi administra măcar o câtime din aşa ceva? ”Cea mai bună soluţie de a ne perfecţiona creierul pe care ni l-a dăruit natura este să învăţăm să ne adaptăm într-un mod plăcut noilor împrejurări. Propria mea experienţă mi-a arătat că atunci când am pierdut ceva ce mi se părea de neînlocuit, de regulă i-a luat locul ceva mult mai bun. Cheia schimbării este să avem încredere că atunci când ne descotorosim de cele vechi, ceva sau cineva şi mai grozav le va lua locul„, ne spune Levitin. O carte despre a înţelege.

     

  • Carte: Richard Branson vorbeşte despre cum să devii un manager de top

    Ce ar trebui? Experienţă, succes, companii şi produse reuşite, o ascensiune uluitoare, multă-multă experienţă de viaţă, puterea de a construi echipe şi de a antrena mase mari de oameni să îţi îndeplinească visurile. Din fericire există şi astfel de inşi, iar Richard Branson este unul dintre aceştia. Cea mai recentă carte a sa, ”The Virgin Way.

    Cum să asculţi, să înveţi, să râzi şi să conduci„, tocmai a apărut în româneşte şi veţi fi intuit deja din titlu ce vrea cunoscutul antreprenor să demonstreze: faptul că o companie sau un grup de com-panii pot fi conduse şi altfel, nu numai cu alură de ZbirÎnfumuratCăruiaNu-iPlaceNimicŞiNimeniDarLeŞtiePeToate. O spune în primul rând faptul că Branson este şeful visurilor pentru unu din patru britanici, o spune numărul reuşitelor sale şi o spune numărul eşecurilor sale, o spun cele opt sau nouă cărţi pe care Richard Branson le-a scris despre Richard Branson şi o spune ascensiunea însăşi a lui Branson în cei peste 40 de ani de carieră în afaceri.

    Cartea abundă, cum altfel, în istorii despre Virgin şi învăţămintele trase de miliardar din acestea, scrise la persoana I, într-o manieră destinsă şi directă, şi avem aici, cred, prima lecţie a lui Branson: ”ştiinţa de a te vinde„. Desigur, în situaţia în care ai ceva de spus şi ai dovedit asta. Şi urmează: ştiinţa de a asculta, nu doar de a auzi, arta de a-ţi înţelege clienţii, puterea de a te constitui într-un lider real, adversiunea faţă de mediocritate, obţinerea unei culturi corporatiste reale.

    Ca să fie completă, cartea include şi un decalog care rezumă ideile din carte; multe vor suna, în spiritul a ceea ce am zis mai devreme, a clişeu – pentru că nu lipseşte veşnicul îndemn 
”urmează-ţi visul„. Dar o spune Branson, care mai are şi alte sfaturi, cum ar fi ”schimbă ceva în bine„, ”simte-te bine şi ai grijă de echipa ta„, ”închide-ţi laptopul şi iPhone-ul şi mişcă-ţi fundul la faţa locului„ sau ”fă ceea ce îţi place şi pune-ţi o canapea în bucătărie„. Iar la el ”urmează-ţi visul„ are cu totul alte înţelesuri.

    Branson, de neevitat.

  • Carte: Richard Branson vorbeşte despre cum să devii un manager de top

    Ce ar trebui? Experienţă, succes, companii şi produse reuşite, o ascensiune uluitoare, multă-multă experienţă de viaţă, puterea de a construi echipe şi de a antrena mase mari de oameni să îţi îndeplinească visurile. Din fericire există şi astfel de inşi, iar Richard Branson este unul dintre aceştia. Cea mai recentă carte a sa, ”The Virgin Way.

    Cum să asculţi, să înveţi, să râzi şi să conduci„, tocmai a apărut în româneşte şi veţi fi intuit deja din titlu ce vrea cunoscutul antreprenor să demonstreze: faptul că o companie sau un grup de com-panii pot fi conduse şi altfel, nu numai cu alură de ZbirÎnfumuratCăruiaNu-iPlaceNimicŞiNimeniDarLeŞtiePeToate. O spune în primul rând faptul că Branson este şeful visurilor pentru unu din patru britanici, o spune numărul reuşitelor sale şi o spune numărul eşecurilor sale, o spun cele opt sau nouă cărţi pe care Richard Branson le-a scris despre Richard Branson şi o spune ascensiunea însăşi a lui Branson în cei peste 40 de ani de carieră în afaceri.

    Cartea abundă, cum altfel, în istorii despre Virgin şi învăţămintele trase de miliardar din acestea, scrise la persoana I, într-o manieră destinsă şi directă, şi avem aici, cred, prima lecţie a lui Branson: ”ştiinţa de a te vinde„. Desigur, în situaţia în care ai ceva de spus şi ai dovedit asta. Şi urmează: ştiinţa de a asculta, nu doar de a auzi, arta de a-ţi înţelege clienţii, puterea de a te constitui într-un lider real, adversiunea faţă de mediocritate, obţinerea unei culturi corporatiste reale.

    Ca să fie completă, cartea include şi un decalog care rezumă ideile din carte; multe vor suna, în spiritul a ceea ce am zis mai devreme, a clişeu – pentru că nu lipseşte veşnicul îndemn 
”urmează-ţi visul„. Dar o spune Branson, care mai are şi alte sfaturi, cum ar fi ”schimbă ceva în bine„, ”simte-te bine şi ai grijă de echipa ta„, ”închide-ţi laptopul şi iPhone-ul şi mişcă-ţi fundul la faţa locului„ sau ”fă ceea ce îţi place şi pune-ţi o canapea în bucătărie„. Iar la el ”urmează-ţi visul„ are cu totul alte înţelesuri.

    Branson, de neevitat.

  • A dezvolta o idee deja existentă: 
istoria revoluţiei digitale

    Este nu numai o lucrare cu tentă biografică, ci şi ştiinţifică, care prezintă modul cum computerul personal şi internetul şi telefonul inteligent au apărut din minţile lui Charles Babbage, Ada Lovelace, Alan Turing, Robert Noyce, Tim Berners-Lee, Bill Gates, Larry Page sau a lui Jimmy Wales.

    Mi-a plăcut faptul că Isaacson a prezentat într-o istorie cu, să recunoaştem, puternice accente masculine şi contribuţia feminină, pentru că primii paşi în ceea ce astăzi numim programare au fost făcuţi de femei – Ada Lovelace, fiica poetului Byron, care a conceput primul algoritm procesat de o maşină, Grace Hooper, cu o contribuţie majoră la primele limbaje de programare, sau grupurile de doamne care s-au ocupat de programarea primelor calculatoare, mecanice, electromecanice sau cu lămpi (dar să ştiţi că am văzut şi puncte de vedere feministe care îi reproşau autorului anumite abordări; nu insist, feministele pot scrie propriile lor volume).

    Dând Cezarilor ce li se cuvine, cartea lui Isaacson este, totuşi, o istorie a inginerilor, cu sau fără diplomă, a celor care au creat tran-zistorul, microcipul, procesoarele, PC-ul sau interfaţa grafică. Multe fapte sunt cunoscute, dar capătă o dinamică aparte în textul cărţii, iar rezultatul este plăcut, alert, instructiv. Capitolele ţin de cronologie şi prezintă salturile mari: Computerul, Programarea, Tranzistorul, Microcipul, Jocurile video, Internetul, Computerul personal, Web; ultimul, ”De-a pururi Ada„, încercă să analizeze viito-rul evoluţiei om-maşină, care iscă astăzi atâtea întrebări. 

    Ce mai trebuie spus? Faptul că nici măcar vârfuri precum Bill Gates, Steve Jobs sau Larry Page nu-şi pot asuma deplin creaţiile lor; o istorioară din carte descrie exact ce vreau să spun: unul dintre cofondatorii Twitter, Jack Dorsey, a început, la un moment dat, să îşi aroge o serie de merite în interviuri, iar un alt cofondator, Evan Williams, i-a recomandat să se calmeze. ”Dar eu am inventat Twitter„, a replicat Dorsey. Iar celălalt i-a răspuns: ”Nu, n-ai inventat tu Twitter. Nici eu. Nici Biz Stone. Oamenii nu inventează lucruri pe internet. Doar dezvoltă o idee deja existentă„.

  • Carte: Mike Tyson, 
vremea vindecării

    Agreez boxul, ca sport, în măsura în care oferă spectacol, şi când spun spectacol mă gândesc mai degrabă la ceva gen Muhammad Ali şi mai puţin la superagresivitatea cultivată în prezent. Mi-am schimbat părea despre Tyson în momentul în care, hoinărind printre canale TV, am nimerit peste spectacolul său filmat ”Undisputed Truth„: într-un costum alb, arătând cumva între stângaci şi masiv, Tyson conversa cu sala, făcea oamenii să râdă, venea cu detalii picante sau cu amănunte necunoscute, prezenta o dimensiune umană care depăşea un pic muşchii de sub stofă. Şi mi-a plăcut asta, iar Tyson a ieşit, în ochii mei, figurat vorbind, din pachetul acela sus-pomenit.

    ”Adevărul de necombătut„ stă 
la rădăcina realismului practicat în show-ul şi în filmul său şi prezintă o realitate necosmetizată, directă, brutală a dedesubturilor vieţii unui campion de box; pentru aceasta Tyson a fost ajutat de Larry Sloman, scriitor specializat, dacă putem spune aşa, în colaborări, pentru că a scris împreună cu Howard Stern, magicianul David Blaine sau cu vocalistul celor de la Red Hot Chili Pepers Anthony Kiedis. Unii au spus despre carte că seamănă cu un scenariu de Tarantino sau cu un volum de Tom Wolfe; aş spune că este doar viaţă, poate puţin cosmetizată, poate o ţâră exagerată, poate un pic romanţată, dar viaţă.

    Lumea lui Tyson este populată cu boxeri, promotori, şmecheri de cartier, infractori mai tineri sau mai bătrâni, ziarişti, fete mai mult sau mai puţin uşurele, luptători de sumo, poliţişti şi rapperi, pegră şi oameni cumsecade. Boxerul oferă o lecţie de viaţă despre urcuş şi coborâş, despre cum poţi câştiga şi despre cum îţi pierzi minţile după ce câştigi şi despre cum îţi poţi reveni după ce ţi-ai pierdut minţile.

    Nu o să mă declar excitat de referinţele literare ce apar în carte, Tolstoi, Dumas, Lenin sau Tennessee Williams, pentru că mi se pare un mix de căutare şi de promo, de imagine, dar o să mă declar încântat de umor şi de francheţe. Spune Tyson: ”Nu pot fi de ajutor nimănui până nu mă ajut pe mine însumi şi aş da orice să mă fac bine. Ţin în mine multă suferinţă şi sper că a sosit vremea vindecării. Voi face tot ce-mi stă în putinţă. Pas cu pas„.

  • Carte: “Împotriva zeilor” – una dintre cele mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată

    Totul îmbrăcat într-o coajă densă de fapte şi povestiri şi idei, ce încep, istoriceşte vorbind, din antichitate şi se termină în timpurile moderne. Eroii naraţiunii sunt cât se poate de diverşi, de la Florence Nightingale, infirmiera cu suflet de statistician, care s-a oferit să finanţeze o catedră de statistică aplicată la Oxford (au refuzat-o!, şi a încercat cam trei decenii) la Omar Khayam, poetul de geniu şi matematician, trecând printr-o sumedenie de matematicieni şi oameni de ştiinţă: Pascal, Fermat, Gauss sau Bernoulli.

    De altfel, Bernstein insistă pe ştiinţa matematicii şi pe dezvoltarea teoriilor legate de statistici şi probabilităţi, demers explicabil, probabil, şi prin dimensiunea sa de finanţist şi investitor, într-o perioadă în care riscul era înţeles cumva altfel. Spun aceasta pentru că Bernstein a publicat ”Împotriva zeilor„ în 1996, cu un an înainte să apară filmul ”Wall Street„ în care Michael Douglas să decreteze că ”lăcomia este bună!„ şi, drept urmare, lumea să se aventureze într-o zonă nouă de crize economice. Vorbesc aici de prăbuşirea Long Term Capital Management, fond de investiţii condus de matematicieni şi laureaţi ai premiului Nobel care a început pe cai mari, dar a eşuat lamentabil, de criza dot com din 2000 sau de criza subprime din 2007.

    Dar cum autorul şi scrierea sa, care a fost inclusă de cunoscutul site economic businessinsider.com în lista celor mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată, nu au o legătură directă cu crizele, să-i recunoaştem lui Bernstein rigoarea şi plăcerea de a desluşi un subiect ajuns acum la modă, mai ales că, involuntar, cartea are un aer vag profetic, pentru că ultimul capitol se numeşte ”În aşteptarea dezordinii„. Dacă l-aţi citit pe Nicholas Taleb şi a sa ”Lebădă neagră„, citiţi-l şi pe Bernstein, pentru că mi se par a se situa unul la o extremă şi celălalt la celălalt capăt al certitudinii umane.

  • Carte: “Împotriva zeilor” – una dintre cele mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată

    Totul îmbrăcat într-o coajă densă de fapte şi povestiri şi idei, ce încep, istoriceşte vorbind, din antichitate şi se termină în timpurile moderne. Eroii naraţiunii sunt cât se poate de diverşi, de la Florence Nightingale, infirmiera cu suflet de statistician, care s-a oferit să finanţeze o catedră de statistică aplicată la Oxford (au refuzat-o!, şi a încercat cam trei decenii) la Omar Khayam, poetul de geniu şi matematician, trecând printr-o sumedenie de matematicieni şi oameni de ştiinţă: Pascal, Fermat, Gauss sau Bernoulli.

    De altfel, Bernstein insistă pe ştiinţa matematicii şi pe dezvoltarea teoriilor legate de statistici şi probabilităţi, demers explicabil, probabil, şi prin dimensiunea sa de finanţist şi investitor, într-o perioadă în care riscul era înţeles cumva altfel. Spun aceasta pentru că Bernstein a publicat ”Împotriva zeilor„ în 1996, cu un an înainte să apară filmul ”Wall Street„ în care Michael Douglas să decreteze că ”lăcomia este bună!„ şi, drept urmare, lumea să se aventureze într-o zonă nouă de crize economice. Vorbesc aici de prăbuşirea Long Term Capital Management, fond de investiţii condus de matematicieni şi laureaţi ai premiului Nobel care a început pe cai mari, dar a eşuat lamentabil, de criza dot com din 2000 sau de criza subprime din 2007.

    Dar cum autorul şi scrierea sa, care a fost inclusă de cunoscutul site economic businessinsider.com în lista celor mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată, nu au o legătură directă cu crizele, să-i recunoaştem lui Bernstein rigoarea şi plăcerea de a desluşi un subiect ajuns acum la modă, mai ales că, involuntar, cartea are un aer vag profetic, pentru că ultimul capitol se numeşte ”În aşteptarea dezordinii„. Dacă l-aţi citit pe Nicholas Taleb şi a sa ”Lebădă neagră„, citiţi-l şi pe Bernstein, pentru că mi se par a se situa unul la o extremă şi celălalt la celălalt capăt al certitudinii umane.

  • De ce trebuie să te fereşti de cei ce dau mecanic din cap

    Tasta o interogare căutând ceva la întâmplare şi, deşi Google returna o mulţime de rezultate organice relevante, unele dintre reclame nu aveau absolut nicio legătură cu căutarea. Căutând, de exemplu, „Kawasaki H18“, erau afişate o mulţime de reclame ale unor avocaţi care se ofereau să-i ajute pe imigranţi să obţină vize H-18 US, dar niciuna legată de motocicleta clasică la care făcea referire căutarea. Larry era îngrozit că motorul AdWords, care depista reclamele cele mai relevante pentru o anumită căutare, prezenta uneori utilizatorilor mesaje irelevante.

    Într-o firmă obişnuită, directorul executiv, văzând un produs nereuşit, îl va suna pe cel care se ocupă de acel produs. Urmează o şedinţă, sau două, sau trei, pentru discutarea problemei, sunt trecute în revistă potenţialele soluţii şi se stabilesc măsurile ce urmează să fie luate. Este întocmit un plan pentru implementarea soluţiilor. Apoi, după o mulţime de teste destinate asigurării calităţii, este lansată soluţia… Larry nu a procedat în acest fel. În schimb a tipărit paginile care conţineau rezultatele ce nu-i plăceau, a subliniat reclamele nepotrivite, a lipit foile pe un avizier de pe peretele bucătăriei, lângă masa de biliard american, şi a scris cu majuscule în partea de sus a paginilor „RECLAMELE ASTEA SUNT NASOALE“.

    Apoi a plecat acasă. Nu a sunat pe nimeni şi nu a trimis nimănui niciun e-mail. Nu a convocat o şedinţă de urgenţă. În lunea următoare, la 5:05 în zori, unul dintre inginerii noştri care se ocupa de căutare, Jeff Dean, i-a trimis un e-mail. Împreună cu câţiva colegi, a văzut nota nota lui Larry pe perete şi toţi au fost de acord cu punctul său de vedere. E-mailul însă nu era doar unul de confirmare a vrerii findatorului şi adăugare a unei explicaţii facile privind faptul că problema a fost sesizată. În schimb, includea o analiză detaliată a motivului pentru care apăreau acele rezultate nedorite, descria o soluţie, includea un link la un prototip de implementare a soluţiei, scris sub forma unui program de către cei cinci în weekend, şi oferea mostre de rezultate care arătau că prototipul reprezenta o îmbunătăţire a sistemului existent.“

    Am preferat să deschid prezentarea volumului „Cum funcţionează Google“, scris de preşedintele consiliului de administraţie al companiei, fost director executiv, Eric Schmidt şi fostul vice-preşedinte al departamentului de producţie Jonathan Rosenberg, pentru că mi se pare că este edificator pentru ce veţi obţine citind cartea: o imagine fascinantă, greu de crezut uneori, a ceea ce se află dincolo de pagina www.google.com, în culisele unui gigant cu o capitalizare bursieră de aproape 400 de miliarde de dolari.

    Sunt binecunoscute facilităţile de care beneficiază cei peste 50.000 de angajaţi ai companiei, birourile nonconformiste, spaţiile de relaxare, atmosfera destinsă sau raporturile neprotocolare; dar dincolo de acestea se află o cultură specială a companiei, iar Schmidt şi Rosenberg tocmai despre asta vorbesc. De ce este folositoare dezordinea în birouri, de ce nu trebuie ascultaţi „hipopotamii“ sau de ce trebuie exilaţi „valeţii“, dar susţinute „divele“ (vă veţi închipui uşor despre cine este vorba), de ce trebuie evitate căile urmate de concurenţă şi de ce trebuie să te fereşti de cei ce dau mecanic din cap sunt doar câteva din ideile cărţii. Musai de citit.

  • Cărţile anului: de la o scânteie la cei care schimbă jocul

    Locul 5
    KRISTINE BARNETT, „SCÂNTEIA. POVESTEA UNEI MAME CARE A CRESCUT UN GENIU“, EDITURA PUBLICA.

    Geniul din titlu este Jacob Barnett, acum un adolescent în vârstă de 16 ani cu un IQ mai mare decât al lui Einstein, văzut deja drept un candidat serios la un premiu Nobel. Dar în fragedă copilărie Jake Barnett a fost diagnosticat cu autism. Copilul s-a retras într-o lume a lui, compusă din tăceri, cartonaşe cu litere colorate, cutii cu cereale răsturnate, rafturi de dulap şi fire de lână colorate aşezate laborios în motive geometrice, prin casă. A intrat într-un program pentru copii cu nevoi speciale, dar nu a înregistrat progrese. Drept urmare, mama a decis să aplice propriul său sistem de lucru cu copilul, sistem care i-a scos la iveală acestuia realele aptitudini; la trei ani conversa cu un astronom, la observator, asupra sateliţilor lui Marte. Ceva mai târziu Jake a dovedit că putea memora 200 de zecimale ale lui ”pi“, pe care le spunea şi într-un sens, şi în celălalt, iar la nouă ani lucra la propria teorie în astrofizică. Şi este vorba de un copil despre care ”sistemul“ a afirmat că nu va putea să citească vreodată. Cum a depăşit familia Barnett toate aceste obstacole, determinarea şi dârzenia lor sunt lucruri de mirare, iar povestea merită citită până la capăt.

    Locul 4
    MIKE DASH, ”MANIA LALELELOR“, EDITURA HUMANITAS.

    Subiectul este inedit: povestea uneia dintre primele, dacă nu chiar prima bulă speculativă din istoria omenirii. Mike Dash povesteşte minunat, documentat şi cu lux de amănunt despre nebunia lalelelor, ce a avut loc între 1633 şi 1637, cu un punct culminant în toamna şi iarna anilor 1636 şi 1637, perioadă în care preţurile bulbilor de lalea au atins valori de neimaginat, şi o cădere abruptă a valorii florilor în februarie 1637. De ce spun valori de neimaginat? Într-o perioadă în care 150 de litri de coniac franţuzesc costau 60 de guldeni, iar un meseriaş calificat, de genul unui dulgher, câştiga pe an 150 de guldeni, cel mai mare preţ plătit pentru un bulb de lalea, atestat şi verificat, a fost de 5.200 de guldeni. Alte comparaţii de preţuri: Rembrandt a primit pentru ”Rondul de noapte“ 1.600 de guldeni, în 1642, iar venitul anual mediu al unui mare negustor era, în 1630, de circa 3.000 de guldeni. Olanda a traversat atunci o aşa-zisă ”perioadă de aur“, de înflorire economică şi culturală, care a alimentat gustul oamenilor pentru frumos, pentru excentric şi pentru lucruri speciale. Mike Dash nu se mulţumeşte să relateze date şi momente, ci creează figuri, umanizează povestea, îi dă dimensiuni geografice, economice, culturale şi artistice.

    Locul 3
    DAVID BROOKS, ”ANIMALUL SOCIAL“, EDITURA PUBLICA.

    O carte ciudată şi unică, care îmbină o naraţiune elementară – viaţa unei familii – cu cercetarea ştiinţifică de top, cu idei moderne despre creşterea copilului şi formarea individului, despre şcoală, despre cultură, morală, maturitate sau moarte. Şi nu are nimic de-a face, în ciuda titlului, cu Facebook. Umanizându-şi discursul, integrând în istoria vieţii lui Harold şi a Ericăi pasaje de tom ştiinţific, descriind în amănunţime, de exemplu, complexele procese chimice, biologice şi cognitive care înseamnă dragostea părinţilor eroului principal şi conceperea acestuia, Brooks oferă un soi de nouă dimensiune literaturii de popularizare a ştiinţelor. Într-un discurs la TED, David Brooks vorbeşte despre devenirea insului modern: ”Timp de secole am moştenit o perspectivă asupra naturii umane bazată pe noţiunea că sinele nostru este divizat, că raţiunea este separată de emoţii şi că societatea progresează în măsura în care raţiunea poate suprima pasiunile. Se poate vedea în felul în care ne creştem copiii. Mergi la o şcoală elementară la trei după-amiaza şi îi priveşti pe copii ieşind, iar ei poartă aceste ghiozdane de 35 de kilograme… Vezi maşinile care se apropie – de obicei sunt Saab-uri, Audi-uri şi Volvo-uri… Sunt luaţi de către aceste creaturi pe care le-am numit supermame, care sunt femei de carieră de mare succes, care şi-au luat timp liber să se asigure că toţi copiii lor intră la Harvard. Şi de obicei îţi poţi da seama care sunt supermamele, pentru că de fapt cântăresc mai puţin decât copiii lor… Copiii sunt deci crescuţi într-un anumit fel, sărind prin cercuri ale realizării de lucruri pe care le putem măsura – pregătiri pentru SAT, oboi, antrenament de fotbal. Intră la facultăţi competitive, obţin slujbe bune şi uneori obţin succesul într-un mod superficial şi fac o grămadă de bani. Uneori îi poţi vedea în locuri de vacanţă precum Jackson Hole sau Aspen. Iar ei au devenit eleganţi şi supli – nu au cu adevărat coapse; au doar o pulpă elegantă deasupra altei pulpe… Au propriii lor copii şi au atins un miracol genetic prin căsătoria cu oameni frumoşi, în aşa fel încât bunicile lor arată ca Gertrude Stein, fiicele lor arată ca Halle Berry — nu ştiu cum au reuşit asta“.

  • Citatul zilei: Ion Luca Caragiale despre patrie şi patriotism

    «Tinere, să-ţi fie patria scumpă şi sfântă ca şi mama ta! S-o iubeşti şi s-o respectezi din adâncul sufletului tău! De dragostea şi de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă şi paradă. Ba, ai dreptul şi datoria să urăşti, să loveşti, să sfărâmi pe acei fraţi ai tăi ticăloşi, cari, în loc s-o iubească şi s-o respecteze ca pe o mamă cuminte, onestă şi severă, o curtează, o măgulesc şi o exaltează ca pe o bătrână cochetă, nebună, bună de tocat!»

    Atât despre patrie — şi sper că-n tot ce am scris nu se va găsi despre frumoasa şi generoasa mamă vreo altă tiradă.”

    Din ziarul “Universul”, 24 septembrie 1899, Notiţe critice.