BusinessMagazin

Category: Carte

  • Memoriile unui rebel

    De atunci şi până în 2007, Blair a locuit în Downing Street nr. 10 şi a fost cel mai longeviv premier laburist din istorie. Prezenta carte de memorii (scrisă în decursul a trei ani) a lui Blair acoperă exact această perioadă, fără să se “încurce” cu alte episoade din biografia sa, menite (ca în cazul atâtor volume de memorii) să-i explice personalitatea şi devenirea politică. Când a fost desemnat premier, Tony Blair nu făcuse niciodată parte din guvern, iar funcţia de prim-ministru a fost prima şi singura deţinută de el în aparatul guvernamental britanic.

    Volumul se numeşte “O călătorie” pentru că este o expunere personală şi descrie un drum şi o experienţă subiectivă într-o anumită perioadă, în care personalitatea şi caracterul “călătorului” au evoluat. “încep ca un anumit tip de lider – spune autorul – şi sfârşesc ca un altul”. Obiectivul lui a fost nu acela de a restitui datele istorice ale perioadei şi nici de a consemna toate evenimentele şi personalităţile cu care s-a intersectat, ci doar pe acelea cu adevărat relevante. “Există numeroase lucrări despre istoria celor zece ani pe care i-am petrecut în calitate de prim-ministru şi mulţi oameni le-ar putea scrie. însă există o singură persoană care poate spune cum este să te afli în centrul acestei istorii, iar acea persoană sunt eu.”

    Scrisă, deci, nu din perspectiva istoricului, ci din aceea liderului, autobiografia nu respectă stricta cronologie şi nu este de factură retrospectivă, pentru că foloseşte trecutul doar pentru a arunca lumină asupra evenimentelor încă actuale şi pentru a proiecta viitorul (iar aceasta este cea mai mare ambiţie a ei). Asta se întâmplă pentru că inima autorului “bate mereu în ritm progresist, iar sufletul său este şi va fi mereu cel al unui rebel”.

    Tony Blair, “O călătorie”, Victoria Books, Bucureşti, 2011

  • Amintiri din infern. Atacurile de la 11 septembrie văzute de cumnata lui Bin Laden

    La doi ani după tragicul 11 septembrie 2001 cumnata lui Osama bin Laden îşi aduna puterile într-un necruţător efort de luciditate, pentru a-şi despărţi cum se cuvine sentimentele de resentimente, încer-când să se delimiteze limpede de tot ce au însemnat în biografia ei Arabia Saudită şi nefastul clan Bin Laden.

    Povestea frumoasei Carmen (născută Dufour, cetăţean elveţian) începe în 1973, când Yeslam bin Ladin, tânăr student aflat pe atunci în Elveţia, începe să o curteze. Se căsătoresc un an mai târziu, apoi pleacă împreună la Los Angeles. Duc un trai lipsit de griji, pentru că junele Yeslam este fiul bogatului şeic Mohammed bin Laden şi unul dintre cei 24 de fraţi ai celui care, mai târziu, avea să devină cel mai vânat om al planetei: Osama. În 1976, cuplul pleacă în Arabia Saudită, la solicitarea familiei soţului. La scurtă vreme după stabilirea în Jeddah, pe malul Mării Roşii, Carmen începe să descopere rigiditatea societăţii arabe, fanatismul şi rezistenţa absurdă în faţa modernităţii şi a modernizării mentalităţilor. În timp ce familia soţului ei prosperă (prin Saudi Bin Ladin Group – SBG), relaţiile de cuplu cunosc asperităţi din ce în ce mai marcante, aşa încât în 1987, în ciuda naşterii unei a treia fiice (Noor), divorţul este iminent. Ceea ce ar fi rămas însă o ruptură privată devine, din cauza atentatului asupra Turnurilor Gemene, un scandal de proporţii internaţionale. Carmen Bin Laden se retrage în Elveţia împreună cu fiicele sale şi încearcă, fără sorţi de izbândă, să se pună sub pavăza cetăţeniei elveţiene, ca să scape de suspiciuni şi de asocierea numelui ei cu teroristul mondial numărul 1.

    Această carte este o evadare din puşcăria reprezentată de numele de ei familie, o denunţare vehementă a terorismului, un omagiu (sincer) adus Americii şi valorilor ei şi, nu în ultimul rând, o acuză fermă şi argumentată la adresa societăţii închise din Arabia Saudită şi a dinastiei Al-Saud.

  • Un antierou al vremii noastre

    Ne aflăm în Afganistan, la Jabal-os-Saraj, în octombrie 2001. Adam Kellas, divorţat, dezamăgit de viaţă şi devenit, în lipsă de ceva mai bun, reporter de război, încearcă să scrie un thriller geopolitic care să-l facă celebru şi bogat. Până una-alta, se îndrăgosteşte (deşi credea că e imun la dragoste) de o corespondentă de război a unui jurnal american, frumoasa Astrid. După ce părăseşte frontul afgan, ajunge în SUA, unde arde de nerăbdare s-o întâlnească pe femeia visurilor lui, care – surpriză! – nu numai că nu-l aştepta, dar nici măcar nu dorea să-l vadă.

    Un roman despre singurătate, despre ambiţii avortate şi speranţe înfrânte, despre dificultatea de a comunica.

    James Meek, “Începem coborârea”, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2011

  • Cel mai bine păstrat secret din lume

    În ciuda autorităţii celui care lansa acest avertisment şi a intervalului lung de timp scurs de la producerea lui şi până în zilele noastre, problema existenţei OZN-urilor continuă să pară, în ochii opiniei publice mondiale, fie o scorneală pusă la cale de conspiraţionişti, fie o invenţie a mass media aflată în căutare de senzaţional, fie, în sfârşit, un produs al minţilor dereglate ale unor lunateci.

    Un expert al ozenologiei, Timothy Good, un autor credibil, cu un discurs echilibrat, a adunat în această carte documente ultrasecrete (reproduse în facsimil în paginile lucrării), interviuri cu martori-cheie şi discuţii cu specialişti din cadrul armatei şi al serviciilor secrete, cu politicieni şi oameni de ştiinţă, care dezvăluie, în maniere şi din unghiuri diferite dar congruente, numeroasele întâlniri ale oamenilor cu reprezentanţii unor civilizaţii extraterestre.

    Dispariţii de avioane militare, fenomene bizare şi inexplicabile, observaţii ale unor obiecte a căror tehnologie depăşeşte în mod evident tehnologia pământeană, sunt sesizate şi inventariate în cele mai îndepărtate părţi ale globului, din Rusia până în Statele Unite, şi din India până în Australia. Citindu-l, ai impresia că în “Invadatorii”, “Dosarele X” sau “Întâlnire de gradul III”, “F”-ul din SF dispare.

    Timothy Good încearcă să pună capăt muşamalizării concertate oficial şi să spargă misterul unui fenomen clasificat drept Top Secret de către guvernele lumii, cu argumente raţionale şi metode de investigaţie pozitive. Teoria sa este că prezenţa vizitatorilor din alte lumi (care? – rămâne de văzut) a început să fie mai activă odată cu cel de-al Doilea Război Mondial şi cu proliferarea armelor de distrugere în masă, care au stârnit nu doar neliniştea, ci şi ostilitatea unor inteligenţe care au început să nu se mai simtă confortabil într-un spaţiu pe care l-au investit ca bază pentru acţiunile lor.

    Timothy Good, “OZN, armata şi serviciile secrete”, Editura Lifestyle, Bucureşti, 2011

  • Sex şi droguri fără ghilimele

    Curajos în expresie, descriind un univers crud, violent, volumul a făcut ca puştoaica Helene să fie degrabă comparată cu Rimbaud (în materie de precocitate) sau cu Françoise Sagan (la nivel de talent literar). Problema e că, după primele valuri de vânzări şi de critici ditirambice, lumea s-a dezmeticit şi a descoperit că mare parte din text fusese preluat, fără ghilimele şi nici îngrijorare, de la alţi scriitori. Mai mari, şi ca vârstă, şi ca har decât ea.

    Cu toate acestea, cartea – povestea tinerei Mifti, o pasăre de noapte care frecventează clubul berlinez deocheat Berghain şi care încearcă toate experienţele sexuale şi narcotizante posibile – rămâne o experienţă incitantă. În privinţa plagiatului, autoarea declară senin: “m-am inspirat liber”. Şi sare astfel încă un pârleaz, de data asta non-ficţional.

    Helene Hegemann, “Rămăşiţele unui Axolotl”, Editura Litera, Bucureşti, 2011

  • Îngerii fără aripi ai lui Lauren Kate

    După ieşirea din coşmarul de la Sword and Cross, unde îngerii şi demonii se sfâşiaseră unii pe alţii, Luce ajunge la şcoala privată de la Shoreline, în preajmă de San Francisco, unde Daniel o părăseşte din nou, nu din pricina vreunei sincope amoroase, ci pentru că se află pe urmele celor care continuă să le vrea răul.

    Lucinda intră în tabăra nefilimilor (îngerii fără aripi, dar dotaţi cu puteri supranaturale) Shelby, Dawn, Jasmine şi Miles, dar nu încetează să suspine după Daniel, căruia încearcă să-i desluşească trecutul tenebros.

    Lauren Kate, “Rătăcire”, Editura Litera, Bucureşti, 2011

  • Noul roman al lui David Lodge

    De unde, în “Autorul, la rampă!”, se strecurase în viaţa unuia dintre cei mai celebri confraţi ai săi (l-am numit pe Henry James, american prin naştere, dar trăitor, în ultimii săi 53 de ani de viaţă, în Anglia), aici, în “A Man of Parts”, curiozitatea îi este stârnită de Herbert George Wells, autorul “Omului invizibil”.

    Textul se deschide cu un portret al unui Wells îmbătrânit, aflat cu doi ani înainte de moartea sa, survenită în 1946. Aflat la pat, în casa lui din Regent’s Park, ca urmare a unei maladii incurabile, prozatorul nu mai are de mult inspiraţia prolifică a anilor 1885-1829, când îşi scrisese capodoperele “Maşina timpului” şi “Războiul lumilor”. Acum se lasă pradă unui prelung monolog în care evocă toate perioadele creaţiei sale (mai ales epoca marilor SF-uri amintite), problemele scrisului, dar şi omul dindărătul scriitorului.

    David Lodge, “Bărbatul făcut din bucăţi”, Editura Polirom, Iaşi, 2011

  • Marea hoinăreală: evadare printre frumuseţile Europei

    Ce face atât de deosebit acest volum, în avalanşa de ghiduri cu care este inundată piaţa de carte? Forţa lui de sinteză, faptul că acoperă mii de kilometri şi mii de ani de cultură în doar două sute de pagini şi, apoi, că izbuteşte să comunice informaţii esenţiale într-un limbaj plastic, care sugerează continuu fiorul descoperirii şi bucuria întâlnirii cu detalii atipice sau necunoscute.

    Deşi fiecare oraş sau regiune pe care o acoperă este însoţit de planuri şi hărţi, de sfaturi şi informaţii practice privind clima, moneda locală, transporturile în comun sau adresele de neocolit, există întotdeauna şi ceva în plus: curiozităţile fiecărei zone, detaliile revelatoare trecute de alţii cu vederea, traseele unice, fulguraţia unui moment inefabil. Toate acestea sunt puse în valoare de o suită copleşitoare de fotografii proaspete, ale unei Europe pe lângă care am trecut, fără de fapt s-o vedem.

    De la splendorile arhitecturale ale Sankt Petersburgului la canalele din Amsterdam, de la forfota şi culorile ţipătoare din marginea estică a continentului – Istanbul – la extremitatea nordică a Cercului Arctic, surprins în plină iarnă finlandeză, de la colinele sălbatice şi aride din Highlands la Italia barocă sau renascentistă, suntem invitaţi să rătăcim şi să ne răsfăţăm în 50 de locuri speciale, atent alese de un scriitor care reuşeşte să ne seducă prin fiecare frază.

    Întrebat odată de ce citeşte aşa de mult, Hemingway a spus că o face pentru că-i permite să trăiască vieţile altora. La fel se întâmplă şi cu călătoriile lui Mike Gerrard: citindu-le, ai sentimentul că trăieşti mai multe vieţi deodată.

    Mike Gerrard, “Ghidul călătorului. Europa”, Editura Litera, Bucureşti, 2011

  • Un roman de o frumusete inspaimantatoare

    O carte tradusa inexplicabil de tarziu in Romania, unde, de
    cateva decenii, exista un larg public consumator de realism magic,
    care jura pe Marquez, Augusto Roa Bastos, Cortazar sau Juan Rulfo
    (toti tradusi, la vremea lor, cu o admirabila celeritate).

    Jose Donoso (1924-1996), cel mai important prozator chilian al
    veacului XX, isi scrie, in acest volum, capodopera vietii sale.
    Universul fantastic (in care protagonist si narator este condeierul
    ratat Humberto Peñaloza) unde suntem poftiti sa intram este populat
    de batrane muribunde, de monstri, unii mai hazi decat altii, de
    cocosati, muti, vrajitoare, scriitori, prostituate si chiar un
    caine galben.

    Discursul, intortocheat si schizoid, amesteca realitatea si visul,
    dorintele si aburii neputintei, dragostea si ura, confesiunea si
    naratiunea.

    José Donoso, “Obscena pasare a noptii”, Editura Leda, Bucuresti,
    2011

  • Pretul libertatii, in viziunea Hertei Muller

    E unul dintre textele ei cele mai puternice si mai cunoscute
    peste hotare, care intruneste in buna masura calitatile invocate de
    juriul suedez, in 2009: “lirismul concentrat si proza plina de
    sinceritate, care descrie universul celor deposedati”.
    “Deposedarea” din acest micro-roman vizeaza nu atat universul
    material al personajelor, cat orizontul si sperantele lor.

    Ne aflam in plina perioada ceausista, intr-un sat in care timpul a
    incremenit, in care cantecele sunt triste, iar moartea tresare la
    fiecare colt de ulita. “Eroii” acestei lumi dezabuzate sunt membrii
    familiei morarului Windisch, care asteapta zadarnic actele de
    emigrare in Occident. Ca grabeasca formalitatile, Amalie, fata lui
    Windisch, accepta sa cedeze avansurilor militianului din
    localitate, dar si pastorului.

    Dupa consumarea actului si in pragul plecarii spre libertate, trei
    fraze ale autoarei inchid cercul sperantei si rasuna in mintea
    cititorului mult dupa terminarea lecturii: “Isus doarme pe cruce
    langa usa bisericii. Cand se va trezi, va fi batran. Aerul din sat
    va fi mai luminos decat pielea lui despuiata.”

    Herta Müller, “Omul este un mare fazan pe lume”, Humanitas
    Fiction, Bucuresti, 2011