Considerat unul dintre cei mai profunzi şi originali scriitori ai secolului al XX-lea, Samuel Beckett este laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1969. Volumul “Opere 4” reuneşte romanele “Cum e” (1961) şi “Mercier şi Camier” (1970), considerate a fi două dintre cele mai subtile experimente stilistice beckettiene. Având în centru cupluri de personaje complementare care le prefigurează pe acelea din piesele sale de teatru şi folosind procedee specifice dramaturgiei, fiecare dintre cele două romane explorează o dimensiune distinctă a voiajului: timpul sau spaţiul.
Category: Carte
-
Aţi citit cartea cărţilor?
Didactică de cele mai multe ori, avântat eseistică în anumite capitole, “Istoria…” lui Martin Lyons este o carte destinată unor largi categorii de public. Deci nu doar bibliofilor, iubitorilor înverşunaţi ai cărţii, ci şi tuturor acelora care doresc să afle, într-o manieră bine documentată şi într-un stil accesibil, care au fost avatarurile obiectului “carte”, pornind de la fâşiile de bambus antice din China, trecând prin papirusurile egiptene, tăbliţele de ceară greceşti, revoluţionarele codexuri (care au înlocuit decisiv sulurile de pergament) şi ajungând la ipostaza sa tipărită, post-Gutenberg, până în zilele noastre.
Adică până în veacul XXI, când tradiţionalul obiect, devenit demult sinonim cu cultura (vezi expresia “om cu carte”) e pe cale să fie înlocuit cu Kindle, Nook sau alte e-readers confortabile, care pot stoca o bibliotecă întreagă şi care altoiesc pe textul scris toate avantajele calculatorului (de la mărirea corpului de literă la sistemul de search). Atâta doar că au nevoie de baterii şi sunt sensibile la viruşi, spre deosebire de buna şi bătrâna carte imprimată cu cerneală pe hârtie, şi legată cu aţă tipografică, clame sau lipită cu clei.
O istorie exhaustivă, cu imagini rare (de la anluminuri la capodopere ale tiparului timpuriu, realizate de Gutenberg şi Aldus Manutius – cel de la care ne-a rămas termenul de aldine), admirabil reproduse şi paginate, care restituie întreaga putere şi magie a cărţii: “Cartea a fost întotdeauna, spune Martin Lyons, mai mult decât un dispozitiv folositor. Printre altele, poate fi un instrument pedagogic, o sursă de inspiraţie religioasă şi o operă de artă. A stat la baza a numeroase religii şi a fost o imensă sursă de putere politică. Creştinismul, iudaismul şi islamul – trei dintre marile religii ale lumii – s-au dezvoltat în jurul unor cărţi sacre.”
E un alt fel de a spune că istoria cărţii este mai mult decât consemnarea evoluţiei unui obiect, şi că poate, de fapt, ilustra istoria culturii, a mentalităţilor dar şi, la modul generic, a umanităţii din ultimii 2.500 de ani.
Martin Lyons, Istoria cărţilor, Editura Art, Bucureşti 2011 -
Misterele istoriei: memoriile lui Iulian Apostatul
Cei doi foşti confidenţi ai împăratului îşi propun să facă publică o biografie a acestuia, pornind de la memoriile sale secrete. În paginile care urmează, devenim, prin intermediul acestor confesiuni apocrife, martorii direcţi ai gândurilor, proiectelor, pasiunilor, ezitărilor uneia dintre cele mai proeminente figuri ale Antichităţii romane.
Nepot al Constantin cel Mare, crescut, deci, în spiritul religiei creştine, Iulian este însă atras de elenism şi încearcă să restaureze păgânismul, în detrimentul noii religii care cucerise Imperiul. Pornind de la destinul său de excepţie, Gore Vidal panoramează o întreagă epocă şi ne conduce de la Atena până pe malurile Rinului şi de la austerul palat din Luteţia până la fastuoasa curte din Constantinople.
Gore Vidal, “Iulian”, Editura Polirom, Iaşi, 2011 -
Ce cred islamiştii despre occidentali
După tragedia de la 11 septembrie 2001, a început să străbată în lung şi-n lat teritoriile cele mai violente ale planetei, străduindu-se priceapă mentalitatea islamică şi să se apropie firesc de problemele orientalilor. Cum? Într-o manieră insolită: dând cuvântul celor care nu-l au şi revendicând dreptul la lentoare şi la complexitate, refuzând graba, stereotipurile reportericeşti şi goana după scandal.
Din Cecenia până Pakistan şi din Irak până în Afganistan, Anne Nivat a interogat sute de oameni simpli sau de războinici, de mullahi, mujahedini sau talibani, încercând să desluşească “cine se ascunde în spatele vălurilor şi bărbilor”. Şi a aflat cum ne gândesc ei, orientalii, pe noi, occidentalii, dincolo de armele, emisiunile TV, obiceiurile şi strălucitoarele noastre gadgeturi tehnologice.
O privire inversată, care invită la dialog cultural, la convieţuire şi care ne poate scăpa de multe dintre spaimele noastre induse de o propagandă agresivă.
Anne Nivat,”Islamiştii, cum ne văd ei pe noi”, Editura Corint, Bucureşti, 2011
-
Încă o demitizare marca Lucian Boia: intelectualii români ca trădători de elită
“Greu de găsit o altă ţară care să fi trecut, ca România, prin atâtea regimuri politice de-a lungul unui deceniu. O succesiune de şapte regimuri, acoperind tot evantaiul politico-ideologic, de la extrema dreaptă la extrema stângă şi de la democraţie la totalitarism”, scrie istoricul Lucian Boia în rândurile introductive ale volumului, încercând, parcă, să pună în seama vremurilor agitate multele, neaşteptatele derapaje extremiste, conflicte interioare, schimbări de macaz contrariante, abdicări şi trădări în ordine morală ale intelectualilor pe care i-a avut România în perioada investigată, de la Haig Acterian (primul în ordine alfabetică), la Mircea Vulcănescu şi Gheorghe Zane.
Într-adevăr, “ce experiment putea fi mai bun pentru a testa comportamente, decât o asemenea cursă cu obstacole?” Feluritele capcane ale istoriei au fost, prin urmare, şi un bun prilej de revelare a “omenescului cu toate nuanţele sale”. Mai drept spus, a slăbiciunilor celor pe care ne-am obişnuit să-i considerăm elita intelectualităţii româneşti.
Scormonind prin arhive, punând cap la cap informaţii şi judecând (cumpătat) fiecare caz în parte şi pe toate laolaltă, Lucian Boia demitizează istoria (lucru care, de altfel, constituie de multă vreme specialitatea sa), pune degetul pe multe răni – de la ponderea etnicilor evrei în aparatul agitprop-ului stalinist la alinierea spre dreapta extremă a unor Eliade sau Cioran – şi ne deschide ochii asupra laturilor nevăzute sau insuficient cunoscute ale “eroilor” săi.
Un singur exemplu, dintre multele care împânzesc cartea: “El denunţă statul burghez, definit ca ‘minoritatea posedanţilor conştienţi şi organizaţi în scopul exploatării muncitorilor de toate categoriile şi ţăranilor’. Are cuvinte de laudă la adresa bolşevismului, ‘o nouă sinteză în care scopurile statului se identifică pentru prima oară în istorie cu aspiraţiile maselor’. Aşa arată primii paşi ai lui Petre Ţuţea spre devenirea lui de om…”.
O carte grea ca păcatele celor 120 de intelectuali a căror activitate editorială, publicistică sau de for public, între anii ’30 şi ’50 ai veacului trecut, Lucian Boia o inspectează cu luciditate, răbdare şi ascuţit spirit de sinteză.
Lucian Boia, “Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011 -
Secrete din istoria Bucureştilor
Acest amestec bizar care îmbină elementele arhitectonice vechi tradiţionale, orientale cu modele arhitectonice occidentale, s-a datorat extinderii oraşului, efervescenţei activităţii comerciale, dar şi politice şi culturale, favorizate de ridicarea României de la rangul de Regat, în 1881, mai apoi de poziţia dominantă dobândită după Marea Unire, aceea de capitală a României Mari.
Prezentul dicţionar ne propune descoperirea oraşului prin monumentele şi locurile sale reprezentative, păstrate fizic sau doar în memoria colectivă. Cele 200 de articole referitoare la lăcaşuri de cult, instituţii administrative, economice, de cultură şi învăţământ, case şi palate, hoteluri şi hanuri, restaurante şi cafenele, pieţe comerciale şi pieţe publice, străzi şi bulevarde, statui şi monumente ne prezintă o altfel de istorie, o istorie în care monumentele şi locurile au amintiri, mărturisind despre oameni, vremuri şi întâmplări, dar şi despre schimbările pe care le-a cunoscut oraşul, de la cele care au făcut din el o capitală europeană până la mutilările sfârşitului epocii comuniste, şi mai grav, postdecembriste. Istoria acestora întregeşte istoria oraşului, în permanentă refacere, reconstrucţie după multele cutremure şi incendii devastatoare, atacuri anunţate sau neaşteptate, demolări justificate sau abuzive.
Lucrarea oferă informaţii despre situarea, contextul istoric al apariţiei, evoluţia istorică, detaliile arhitecturale şi starea actuală a monumentelor din Capitală, aducând la zi toate modificările intervenite în ultimii doi ani, modificări care ţin de restaurare (de exemplu, Hotel Continental) sau schimbarea locului (de exemplu, Lupoaica Capitolină sau statuile din Piaţa Universităţii).
Structura lucrării, cea de dicţionar, în care articolele sunt prezentate în ordine alfabetică, după denumirea cea mai cunoscută, fie cea iniţială, fie cea actuală, materialele adăugate (lista primarilor, scurta cronologie şi un index al monumentelor tratate), precum şi bibliografia cuprinzătoare, fac din ea un instrument util şi accesibil de cunoaştere. Este o lucrare documentată, sursă de informaţii şi ghid de orientare în Bucureştiul de astăzi şi de odinioară. Este o lectură obligatorie şi plăcută pentru cititorul, născut aici sau doar în trecere, interesat de locurile pe lângă care trece şi care sunt investite cu celebritate.
Valentina Bilcea şi Angela Bilcea, “Dicţionarul locurilor şi monumentelor celebre din Bucureşti”, Editura Meronia, Bucureşti, 2011
-
„Memoriile unui bătrân crocodil”, de Tennessee Williams, editura Art
Cu o sinceritate şi o relaxare pe alocuri aiuritoare, sunt livrate pe tavă toate slăbiciunile unui personaj ieşit din comun: homosexual declarat, cu relaţii tumultuoase, alcoolic, dependent de amfetamine şi de barbiturice, depresiv, paranoic, obsedat de opera lui.
De Laura Mitran
-
File lipsă din arhiva Securităţii: agonia unui mare poet
Din păcate, numele marelui poet începe să fie necunoscut nu doar în sumbra arhivă pomenită, ci şi în rândurile marelui public şi al elevilor care, pe vremuri, îi recitau cu autentică emoţie versurile. începând cu faimoasă “Moarte a căprioarei”.
Pentru cei care nu ştiu sau care au început să uite, facem câteva precizări. Nicolae Labiş s-a născut în… A devenit elev al şcolii de literatură (o instituţie de învăţământ calchiată după model sovietic, în care erau recrutaţi tineri cu veleităţi literare şi din care – potrivit unei butade din epocă – “n-a ieşit niciun singur scriitor, cu excepţia celor care intraseră deja scriitori”). A urmat cursurile facultăţii de filologie şi a ajuns, rapid, să fie perceput drept geniul liric al tinerei generaţii. Versurile lui înflăcărate (în care nu rareori era pomenit elogios numele Partidului) se aflau pe toate buzele.
Poetul, însă, a început să devieze de la “drumul luminos” trasat de ideologii vremii, a prins să-şi descrie torturile lăuntrice, tristeţea fundamentală şi afinităţile culturale – altele decât cele oficial tolerate. Deşi steaua lui nu era pregătită să apună, lumea acelor ani i-a înscenat apusul: a început să fie urât şi renegat de către confraţii mai vârstnici şi mai puţin talentaţi, ajungând, în cele din urmă, în colimatorul organelor represive.
La vârsta de 21 de ani, în 1956, la începutul unei cariere poetice care se vestea prodigioasă, Lae Labiş a murit sub roţile unui tramvai. Multă vreme s-a crezut că a fost un banal şi regretabil accident. Acum, tot mai multe informaţii converg către ideea că tânărul poet a fost asasinat la comanda Securităţii.
încercând să aducă lumină asupra momentelor cutremurătoare dinaintea “accidentului”, şi a clipelor din scurtul interval al spitalizării poetului aflat în agonie, Stela Covaci, bună prietenă a lui Labiş, tandră şi în acelaşi timp înţeleaptă ascultătoare a confesiunilor lui din acea vreme, ne livrează o suită de mărturii credibile despre maşinaţiunile care au stat în spatele asasinatului, dar şi despre vinovata tăcere a celor care, vreme de jumătate de veac, i-au acoperit, din laşitate sau din interes, pe criminali. Nu în ultimul rând, ne sunt oferite texte inedite ale lui Labiş, care au fost dictate, în timpul “nopţilor de coşmar”, lui Aurel Covaci, soţul autoarei.
Stela Covaci, “Nopţile de coşmar ale poetului Nicolae Labiş”, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011
-
Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti – 7-9 decembrie
Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), un proiect conceput şi coordonat de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, este un eveniment internaţional dedicat literaturii, ce poartă amprenta oraşului Bucureşti. FILB a debutat în toamna anului 2008 la Muzeul Ţăranului Român / Clubul Ţăranului.
Timp de trei zile festivalul încearcă să rescrie harta culturală a Europei prin întâlniri ce includ lecturi publice, dezbateri şi dialog cu cititorii între scriitorii români şi invitaţii din străinătate. Unul dintre scopurile evenimentului este crearea unei comunităţi a unor scriitori din Europa Centrală şi de Est.
de Oana Ghiţă