De altfel, chiar şi autorul mărturiseşte într-o postare pe blogul chirovici.com cum povestea acestei cărţi este la fel de interesantă precum a subiectului cărţii: a scris primul draft între februarie şi iunie 2014 şi l-a îmbunătăţit de patru-cinci ori înainte să-l trimită mai multor agenţi literari. Fără niciun răspuns, a hotărât să trimită spre tipărire câteva volume. Robert Peett, fondatorul şi managerul Holland Books, mica tipografie unde şi-a trimis cartea, a fost foarte încântat de idee şi i-a solicitat o întâlnire înainte de încheierea unui contract.
S-au întâlnit după două săptămâni, iar Peett i-a spus că volumul este prea bun pentru tipografia lui; nu îşi permitea să plătească un avans, iar distribuţia lui nu ar avea mare acoperire. L-a întrebat pe autor de ce nu a trimis manuscrisul şi altor agenţi literari; în cele din urmă a insistat ca el să o retrimită. În următoarea zi, Chirovici a trimis cartea mai multor agenţi britanici, iar unul dintre ei era Marilia Savvides de la editura Peters, Frasers, Dunlop, care i-a cerut manuscrisul complet doar două zile mai târziu.
În mai puţin de o săptămână, a urmat o avalanşă de oferte de publicare consistente din 10 ţări. Volumul care a luat cu asalt piaţa internaţională de carte este acum singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 38 de ţări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franţa, Italia, Spania potrivit informaţiilor Rao, editura responsabilă de publicarea acestuia în România. Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici s-a vândut în 20.000 de exemplare la doar o zi de la apariţia în librării (în februarie anul acesta); de asemenea, romanul este bestseller în Olanda şi Italia, potrivit aceleiaşi surse. Jurnaliştii de la The Guardian au redat povestea românului într-un articol publicat iniţial la finalul anului 2015 şi republicat recent, cu prilejul lansării cărţii: ei anticipau încă de pe atunci că volumul îi va aduce autorului câştiguri imense, „de şapte cifre”.
Eugen Chirovici se stabilise în 2013 în Marea Britanie; anterior a scris 10 cărţi de mister în România pe parcursul a două decenii. Potrivit interviului pe care l-a acordat The Guardian, piaţa locală era una mult prea mică pentru el astfel încât să îşi permită să trăiască exclusiv din activitatea de scriitor, deşi îşi dorea acest lucru; astfel că a lucrat şi ca jurnalist. Autorul povesteşte pe blogul său şi cum i-a venit ideea să scrie această carte, în 2013, după o conversaţie cu mama sa. Îi spusese că îşi putea aminti funeraliile unui jucător de fotbal local care murise foarte tânăr într-un accident de maşină când era copil; mama i-a replicat că era la vremea respectivă mult prea mic ca să îşi aducă aminte de acest lucru. El a continuat, i-a povestit detaliile, ea a insistat că probabil le auzise de la tatăl său.
Chirovici nu a putut să nu se întrebe dacă mintea umană are capacitatea într-adevăr să cosmetizeze sau chiar să falsifice anumite amintiri – idee care stă la baza romanului său. Dacă uităm într‑adevăr ce s-a întâmplat într-un anumit moment şi dacă imaginaţia noastră este capabilă să transforme „aşa- numita realitate obiectivă” în propria noastră realitate? Autorul menţionează şi un citat al împăratului Marcurs Aurelius în acest sens: „Tot ceea ce auzim este o opinie, nu un fapt. Tot ce vedem este o perspectivă, nu adevărul absolut.” Iată ideea de bază care a stat la construirea „Cărţii oglinzilor“ şi a numelui acestui volum. Obiectivitatea – sau, cel puţin, încercarea de a prezenta lucrurile cât mai aproape de modul în care sunt (simplul fapt că sunt povestite de cineva nu mai reprezintă deja obiectivitate) – reprezintă o constantă a vieţii de jurnalist, astfel că nu e de mirare preocuparea autorului faţă de acesta şi motivul pentru care am găsit cartea pe placul meu, contra aşteptărilor iniţiale, create de încadrarea în genul literar al romanelor de mister şi al thrillerelor.
Bucăţile de „oglinzi” care au condus la construirea acestui subtext sunt deopotrivă captivante: fiecare personaj relatează amintirile legate de o crimă realizată în urmă cu două decenii, din propria perspectivă.
Agentul literar Peter Katz primeşte un manuscris parţial în care sunt detaliate câteva momente de dinaintea uciderii, în urmă cu 27 de ani, a unui profesor celebru în domeniul psihologiei, cunoscut pentru munca sa de explorare a efectelor traumelor asupra memoriei; profesorul lucra în secret pentru o agenţie guvernamentală, era posibil să aibă o relaţie cu o studentă, se împrietenise recent şi cu prietenul acesteia (autorul manuscrisului), dar avea şi ca angajat drept om bun la toate un potenţial criminal cu probleme de memorie, pe care îl studiase anterior. Profesorul sfârşeşte prin a fi ucis brutal, iar criminalul nu este găsit. Autorul manuscrisului trimis lui Katz, un scriitor eşuat pe nume Richard Flynn, moare înainte să povestească deznodământul întâmplării, manuscrisul complet nu este de găsit, iar Katz începe o investigaţie împreună cu cinicul jurnalist John Keller, sesizând potenţialul literar al subiectului.
Găsirea celorlalte personaje implicate în poveste nu face decât să adâncească mai mult misterul: Laura Baines, studenta de pe atunci, este pe culmile succesului şi s-a lansat în cercul geniilor din domeniul psihologiei chiar după moartea profesorului, cu o carte la care se presupunea că au lucrat împreună. Fostul ajutor al profesorului, Derek Simmons, suferă de amnezie retrogradă, iar Roy Freeman, un poliţist care a investigat cazul, are un început de Alzheimer. Chirovici dezvoltă subiectul prin alternarea punctelor de vedere, prin compararea unor detalii din manuscrisul lui Flynn cu observaţiile curente ale lui Katz, Keller, Freeman, adevărul fiind asamblat ca într-un puzzle.
Dacă vă întrebaţi, nimic din subiectul acestei cărţi şi a modului în care a fost relatat nu trădează originile autorului: poate singurele conexiuni sunt cele legate de – probabil – preocuparea autorului legată de publicarea unui roman de succes, care reprezintă de altfel şi ipoteza de la care porneşte cartea.
„Cartea oglinzilor“ poate fi şi ea citită prin prisma unor oglinzi – thriller sau filosofie a realităţii obiective; orice ar alege cititorul, este cu siguranţă genul de carte în care acţiunea se desfăşoară, filă cu filă, ca într-un film. De altfel, criticii internaţionali vorbesc deja despre posibila ecranizare a romanului.
