BusinessMagazin

Category: Carte

  • Uimitoarele poveşti ale lui Jennifer Egan

    Literary fiction, în schimb, este o formulă care promovează romane singulare, lecturi pe care nu le uiţi o viaţă. Este şi numele noii colecţii de la editura Pandora M. Literatura de calitate presupune nu doar poveşti bune, ci şi scriitori de valoare. Colecţia debutează două romane: “Pe aici au trecut Cuţitarii” de Jennifer Egan (vezi foto), romanul care în 2011 a fost recompensat în SUA cu multe premii prestigioase, printre care şi Pulitzer, şi cartea foarte tânărului autor Stephan Kelman, “Şi porumbeii vorbesc englezeşte” – un roman care a făcut valuri pe piaţa de carte britanică.

    Jennifer Egan este fără îndoială o maestră a cuvintelor, reuşind să compună un roman puzzle surprinzător: Poveştile de viaţă ale mai multor personaje, relatate rând pe rând din perspectiva fiecăruia, se îmbină într-un tablou pe care sfârşitul cărţii îl dezvăluie în întregime. Din Africa până în Napoli, New York şi San Francisco, de la producători muzicali la generali vinovaţi de genocid, autoarea reuşeşte să ţeasă cu vervă şi rafinament vieţile personajelor sale. Urmărim viaţa lui Bennie Salazar, un mogul bătrân al showbiz-ului, şi a Sashei, mult mai tânăra lui asistentă: un road-movie prin muzica punk a tumultoşilor ani ’70, prin suburbiile de azi ale New Yorkului, prin vieţi încercate de eşecuri trecute şi dezamăgiri viitoare.

    “Şi porumbeii vorbesc englezeşte” este o poveste care se derulează, de această dată, în suburbiile britanice şi relatează, prin vocea lui Harri, un puşti ghanez emigrat, candoarea şi şocul pe care acesta le trăieşte încercând să se adapteze unei noi civilizaţii. Atunci când un băiat este înjunghiat şi moare pe stradă, iar încercările poliţiei de a găsi martori ai evenimentului se lovesc de tăcerea oamenilor, Harri decide să înceapă o investigaţie proprie. O poveste despre nevinovăţie şi experienţă, speranţă şi realitate dură, portretul fascinant al unui băiat care încearcă să găsească un echilibru în viaţă.

    Jennifer Egan, “Pe aici au trecut Cuţitarii”; Stephan Kelman, “Şi porumbeii vorbesc englezeşte”, Editura Pandora M, Bucureşti, 2012

  • Tot istoria e cel mai palpitant roman!

    Pierre Bellemare şi Jean François Nahmias (istorici, scriitori şi jurnalişti francezi cu experienţă) încearcă să cearnă documentele şi să ne arate crudul adevăr, oricât de şocant sau dezamăgitor ar fi acesta, luând în colimator 23 de cazuri celebre. Care, sub condeiul lor, se vor transforma în tot atâtea povestiri pline de suspans şi de revelaţii uluitoare.

    Ludovic al II-lea de Bavaria şi-a omorât mai întâi doctorul, apoi s-a sinucis, înecându-se? A murit Ludovic al XVII-lea în închisoarea din Templu, la vârsta de numai zece ani? Ce se petrece, de fapt, în Triunghiul Bermudelor? Cine a fost Omul cu Masca de Fier? Cum s-a răzbunat Tutankhamon pe cei care i-au profanat mormântul? Monstrul din Loch Ness, realitate sau închipuire? Unde se găseşte comoara templierilor? Napoleon a fost otrăvit sau a murit din cauze naturale, pe insula Sfânta Elena? Marilyn Monroe a murit din cauza unei supradoze de barbiturice luate accidental sau de bunăvoie?

    “Mari Enigme ale istoriei” explică toate aceste subiecte celebre, dar şi alte mistere mai puţin cunoscute, însă la fel de palpitante, precum asasinarea lui Agnès Sorel, favorita regelui Carol al VII-lea, elucidată la 554 de ani după moartea ei, sau afacerea Peytel, pentru care marele scriitor Balzac s-a transformat în detectiv de ocazie. Ori moartea lui Emile Zola (survenită în urma inhalării unei mari cantităţi de monoxid de carbon), dar despre care nimeni, până acum, nu şi-a pus problema dacă a fost un accident sau o crimă, şi care, astfel, ar putea face din genialul romancier un martir pe altarul Dreptăţii (vezi afacerea Dreyfuss)?

    Evitând abil capcana senzaţionalului şi a teoriilor năzdrăvane, dar seducătoare, cei doi autori reuşesc să recreeze cu măiestrie firul întortocheat al întâmplărilor, analizând totodată cu profunzimea şi seriozitatea cercetătorilor istorici argumentele şi contraargumentele fiecărei ipoteze.

    Pierre Bellemare, Jean François Nahmias – “Mari enigme ale istoriei”, Editura Litera, Bucureşti, 2012

  • Cum a fost declanşată catastrofa financiară mondială

    Conceptul echipei J.P. Morgan, pe cât de revoluţionar, pe atât de distructiv, avea să stârnească un veritabil tsunami în lumea finanţelor, propulsând banca în vârful noii afaceri şi alimentând iluzia că va scăpa băncile de constrângerile provocate de vechile riscuri.

    În această lucrare vizionară, Gillian Tett, ziaristă la Financial Times, istoriseşte pas cu pas desfăşurarea evenimentelor, aşa cum s-au înlănţuit din 1994 (anul inventării CDS) şi până la prăbuşirea Wall Street, în 29 septembrie 2008, când falimentele bancare nu au mai putut fi stopate. Mai precis, când visul celor de la J.P. Morgan a intrat în contact cu boom-ul locuinţelor şi a declanşat măcelul. Programul lor iniţial a fost deturnat fiindcă s-a depăşit măsura, datorită lăcomiei titanilor lumii bancare – Goldman Sachs, UBS, Deutsche Bank sau echipa Merrill Lynch. Deşi grupul J.P. Morgan s-a ţinut departe de mişcările riscante ale acestora, mecanismul a fost pus în mişcare.

    “Aurul nebunilor” este o carte construită pe baza unor interviuri şi relatări “dinăuntru” (Gillian Tett s-a bucurat de un acces privilegiat la directorul executiv J.P. Morgan, Jamie Dimon, dar şi la un grup foarte compact de bancheri, cunoscuţi pe Wall Street sub numele de “mafia de la Morgan”; a dialogat cu zeci de personaje importante, inclusiv cu Timothy Geithner, şef al Departamentului de Finanţe al Statelor Unite, şi să prezinte istoria prin care nişte idei novatoare, destinate lansării unei alchimii financiare inovative, au scăpat de sub control, afectând întreaga planetă), care “curge” cu viteza unui thriller şi care se citeşte pe nerăsuflate, chiar şi de către cititorii nefamiliarizaţi cu hăţişul mecanismelor financiare şi care demonstrează în acelaşi timp cât de uşor le-ar fi fost băncilor, agenţiilor de rating şi guvernanţilor să prevadă şi să fie atenţi la riscul unei catastrofe.

    “Aurul nebunilor”, o poveste despre ambiţii oarbe, reuşeşte pe de o parte să ofere o imagine pătrunzătoare a lumii bancare la nivel înalt, un univers extrem de competitiv şi tensionat, iar pe de altă parte să contribuie în mod esenţial la înţelegerea modului în care a fost generată cea mai importantă recesiune economică de la Marea Criză a anilor ’30 şi până astăzi.

    În 2009, volumul a câştigat premiul Financial Book of the Year, iar The New York Times l-a desemnat ca fiind cea mai bună carte despre criza actuală.

    Gillian Tett – “Aurul nebunilor”, Editura Philobia, Bucureşti, 2011

  • Ce face internetul din mintea omului

    Autorul şi-a dat seama că, în decursul anilor, modul de funcţionare al minţii sale s-a schimbat. Nu mai era capabil să dea atenţie unui lucru mai mult de câteva minute şi toate informaţiile care îi erau supuse atenţiei puteau fi doar survolate. “Creierul meu, mi-am dat seama, nu doar o lua razna. Era flămând. Cerea să fie hrănit aşa cum îl hrănea netul – şi cu cât înghiţea mai multă hrană, cu atât foamea sporea. Chiar şi atunci când nu eram lângă computer, tânjeam să-mi verific mailul, să clichez pe link-uri, să fac ceva Googling. Voiam să fiu conectat.”

    Să nu ne lăsăm păcăliţi însă de acest efect retoric. Cartea consemnează, cu acuitate, metamorfozele cerebrale survenite ca urmare a relaţiei intime cu internetul, cele mai multe de semn negativ, dar nu uită să sublinieze şi salturile de nivel cognitiv, privirea “fenomenologică” pe care ne-o înlesneşte şi ne-o dezvoltă Reţeaua.

    Traducătorul cărţii (deosebit de nuanţat şi de plastic în tălmăcire) îi rezumă cât se poate de eficient miza: “Utilizarea intensivă a internetului nu modifică numai <softul> activităţii noastre cerebrale, deprinderile, cunoştinţele şi capacităţile noastre pur intelectuale, ci, prin intermediul schimbării acestora, provoacă fără dubiu adevărate mutaţii şi restructurări profunde, unele ireversibile, ale ‘hardului’ nostru, modificând circutiele şi funcţiile creierului ca organ corporal”. Mintea liniară (literară, dacă vreţi), a omului deprins să citească bunele şi vechile cărţi de hârtie a fost dată la parte de un nou gen de minte, care doreşte şi are nevoie să primească şi să distribuie informaţii în explozii scurte, izolate.

    “O lectură obligatorie – spune Daniel Menaker, de la Barnes & Noble Review – pentru oricine doreşte o expunere substanţială, pătrunzătoare a tehno-temerilor pe care, oricât de firave ar fi, mulţi dintre noi le-am împărtăşit în ultimele decenii.”

    Nicholas Carr, “Superficialii: efectele internetului asupra creierului uman”, Editura Publica, Bucureşti, 2012

  • Lecturi de duminică. O dramă portugheză de familie

    António Lobo Antunes, unul dintre cei mai importanţi scriitori portughezi contemporani, se “joacă” în toate operele sale romaneşti cu stilul tradiţional, cu naraţiunea liniară şi cu ordinea naturală a lucrurilor, perturbându-le, potrivit propriilor mărturisiri, printr-un exerciţiu de “delir controlat”. Obişnuit să desacralizeze valorile societăţii portugheze şi să judece, fără concesii, tabuurile morale ale lumii contemporane, Antunes continuă şi în acest “roman” să demaşte trivialitatea, meschinăria şi ipocrizia.

    Iar ecourile nu se opresc aici: găsim, în acest labirint de obsesii care este “Arhipelagul insomniei”, multe dintre personajele şi temele precedentelor sale romane, îmbogăţite, rafinate, cu un plus, parcă, de profunzime. Ne aflăm pe o moşie din zona Alentejo, unde asistăm la tragedia extincţiei unei familii, pe vremuri prosperă, şi la un întreg cortegiu de eşecuri, determinate de lipsa dragostei şi de însingurare.

    António Lobo Antunes, “Arhipelagul insomniei”, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2012

  • Cele mai frumoase clădiri restaurate din România

    Ne aflăm în faţa unui album care restituie 15 proiecte care au reuşit să devină modele de intervenţie în domeniul RE (restaurare, recuperare, reconversie, reabilitare, revitalizare…). Decizia de a le aduna într-un album din seria “Arhitecturi văzute prin Igloo” a venit astfel în mod firesc, spun autorii, şi reprezintă pe de o parte “un cumul de bune practici locale în domeniul restaurării şi al conservării, iar pe de altă parte o serie de recomandări pentru cei ce doresc să cunoască (şi să sprijine implicit) locuri valoroase ale ţării”.

    Raţiuni pragmatice i-au determinat pe antologatori să selecteze 15 proiecte din cele prezentate la rubrica de restaurare a revistei Igloo de-a lungul anilor, iar alegerea lor nu a fost uşoară: opţiunile s-au îndreptat către proiectele publice ample, multe dintre ele premiate la concursurile naţionale de arhitectură, şi la proiecte private, în care proprietari entuziaşti au parcurs cu răbdare şi înţelepciune etapele complicate şi migăloase ale unei restaurări/reabilitări de calitate. Toate au însă un caracter de exemplaritate şi reprezintă doar începutul unui proces de gestionare corectă şi creativă a relaţiei cu trecutul.

    Iată câteva dintre ele: Conacul Apafi din Mălâncrav, Casa Max din Sibiu, Bastionul Theresia din Timişoara, Conacul Bellu din Urlaţi, Castelul Haller din Ogra, sediul Bisericii evanghelice din Braşov, Bastionul Postăvarilor din Braşov, restaurantul Via din Cluj-Napoca, Turnul Croitorilor din Cluj sau reşedinţa regală dinn Valea Zălanului (vezi foto). Fiecare cu povestea şi istoria lui, cu problemele arhitecturale pe care le-a ridicat renovarea şi, desigur, cu o sumedenie de ilustraţii, care merg de la scheme tehnice la imagini ale straielor noi ale edificiilor. Un ghid profesional în domeniu, dar, în acelaşi timp, un splendid album de artă.

    Viorica Buică, Reka Ţugui (texte), Şerban Bonciocat, Cosmin Dragomir (foto), “15 RE”, Editura Igloomedia, 2012

  • Tragedia unei lovituri de stat eşuate

    Cei 58 de soldaţi vinovaţi că au ascultat de ordinele ofiţerilor sunt deportaţi în mijlocul deşertului marocan, în temniţa de la Tazmamart, unde vor fi lăsaţi să putrezească în nişte celule imunde (de fapt morminte, unde statul în picioare era cvasi-imposibil), aproape lipsiţi de oxigen, de apă, de hrană şi de lumină. Noaptea lor infernală va dura optsprezece ani şi va fi însoţită de accese de nebunie, de disperare mută şi de boli chinuitoare.

    Tahar Ben Jelloun (laureat, în 1987, al premiului Goncourt) povesteşte această cumplită perioadă de detenţie folosind mărturia unui supravieţuitor al acestui calvar, Aziz Binebine, care a izbutit să rămână în viaţă doar prin forţa spiritului: “Trupurile noastre putrezeau lent, membru cu membru. Singurul lucru care îmi rămăsese era capul, mintea, raţiunea mea.”

    Fără să vrea răzbunare, dispus să ierte şi să înţeleagă, Aziz vrea să arunce doar un strop de lumină asupra atrocităţilor puse la cale de regimul lui Hasan al II-lea.

    Tahar Ben Jelloun, “Această orbitoare absenţă a luminii”, Editura Art, Bucureşti 2012

  • Aventuri de pomină la Calcutta

    În prezentul volum suntem transportaţi în Calcutta anului 1916. Un soldat britanic fuge prin labirintul de umbre neliniştitoare ale oraşului alb, ţinând la piept doi gemeni nou-născuţi, pe care i-a smuls din mâinile unui criminal. Lăsaţi iniţial în grija bunicii lor, cei doi – frate şi soră – sunt în curând despărţiţi. În 1932, când gemenii împlinesc 16 ani, se reîntâlnesc. Ben şi-a format între timp un grup de prieteni – Chowdar Society – care are întâlniri nocturne într-o clădire ruinată, “Palatul de la miazănoapte”.

    Odată cu regăsirea lor, peste capul celor doi pare să năvălească o forţă malefică. Scormonind în arhivele oraşului, membrii grupului Chowdar descoperă adevărata personalitate a tatălui celor doi, Jawahal, un arhitect de geniu posedat de o furie ucigaşă.

    Carlos Ruiz Zafón, “Palatul de la miazănoapte”, Editura Polirom, Iaşi 2011

  • Pregătiţi-vă pentru o nouă ecranizare la Hollywood

    Ca urmare a unui accident, Christine este afectată de o formă atipică de amnezie: în fiecare dimineaţă se trezeşte crezând că este o tânără celibatară care are toată viaţa înaintea ei. Apoi, inevitabil descoperă că a împlinit 47 de ani şi că este căsătorită de la vârsta de 20 de ani. Singura ei speranţă este medicul care a luat-o în grijă, Ed Nash. El a sfătuit-o să ţină un jurnal cotidian, astfel încât să-şi poată aminti ce a făcut în trecut şI să-şi reconstituie existenţa.

    Christine începe să constate nişte incongruenţe între jurnal, ceea ce îi spun oamenii din anturaj şi rarele ei amintiri, dar e departe de a bănui în ce angrenaj a pătruns.

    S.J. Watson, “Înainte să adorm”, Editura Trei, Bucureşti, 2011

  • Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa: o nouă biografie a lui Isus

    Miracolele pe care le-a săvârşit, discursurile despre credinţă, despre iubirea de oameni şi de Dumnezeu au durat, potrivit consemnărilor din Noul Testament, doar trei ani. Îndeajuns pentru a stârni furia, teama şi invidia preoţilor Iudeei, care, cu acordul autorităţilor romane, l-au răstignit şi, după moarte, l-au îngropat. Ceea ce ar fi trebuit să fie sfârşitul poveştii a devenit însă începutul unei lumi, cea a creştinismului, a cărei piatră de temelie este tocmai învierea Mântuitorului.

    Ei bine, Paul Johnson este credincios. El ne spune povestea vieţii lui Cristos nu doar cu talentul scriitorului, cu grija pentru amănunt a jurnalistului şi cu acurateţea istoricului, ci şi cu dragostea celui care crede în Înviere.

    Cunoscut ziarist şi istoric britanic, autor a zeci de cărţi care acoperă milenii întregi de civilizaţie (n. 1928), Johnson a studiat la Stonyhurst şi Oxford, a lucrat o vreme la Paris ca redactor-şef adjunct al publicaţiei lunare Realités, apoi la Daily Mail şi The Spectator, inclusiv în calitate de corespondent de presă. A publicat în multe dintre cele mai cunoscute ziare şi reviste din Marea Britanie şi a vizitat toate cele cinci continente pentru a scrie reportaje. A fost consilier al lui Margaret Thatcher şi i-a scris nu puţine discursuri publice.

    Cartea sa este o biografie emoţionantă a lui Isus, care foloseşte toate sursele documentare disponibile, dar pe care le topeşte în creuzetul propriei sensibilităţi şi iubiri faţă de subiectul său. O carte care scoate la iveală multe dintre amănuntele insuficient cunoscute despre anii tinereţii Mântuitorului şi care discută sentimentele personale ale lui Isus, observă calităţile învăţăturilor lui, în special cele din pilde, examinează Patimile, Învierea şi perioada care a urmat până la Înălţare. O carte care poate aduce un spor de lumină în preajma sărbătorilor pascale şi care se încheie cu o afirmaţie neliniştitoare: “Dacă Isus ar fi să se arate astăzi, putem fi siguri nu numai că ar avea nenumăraţi discipoli, ci şi că ar fi persecutat şi omorât”.

    Paul Johnson, “Viaţa lui Isus povestită de un credincios”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012