BusinessMagazin

Category: Carte

  • Patru cărţi de citit în vacanţa de Crăciun

    Nu am găsit traduceri pentru niciuna dintre ele, dar contul pe Amazon şi tabletele din dotare vă vor ajuta să nu le rataţi, dacă vi se par interesante. M-aş bucura să primesc feedback de la Dumneavoastră după ce le citiţi. Sărbători Fericite şi lectură plăcută!

    De plăcere:
    1. The Hare with the Amber Eyes. O carte despre care am spus tot anul care a trecut că domină detaşat topul lecturilor de plăcere din ultimii ani. Este o poveste care traversează mai multe generaţii ale unei familii bogate de evrei, cu pasiuni, cu destine extraordinare, cu apetit pentru gust şi nobleţe. Autorul, Edmund de Waal, este un celebru artist ceramic, care a moştenit o colecţie de 260 de netsuke şi a pornit să le caute povestea. A găsit un traseu de un realism fantastic şi a mai găsit şi talentul propriu de scriitor, despre care nu ştia măcar că există.

    2. Empty Mansions: The Mysterious Life of Huguette Clark and the Spending of a Great American Fortune. Am descoperit din întâmplare că Bill Dedman, un jurnalist care a câştigat un Pulitzer şi pe care îl urmăresc a scris o carte mai mult decât plăcută. Totul a început când Dedman a trecut în 2009 pe lângă o casă nelocuită de mai bine de 60 de ani şi a văzut că este de vânzare. Documentând subiectul, a găsit o cale surprinzătoare de a explora istoria americanilor şi vieţile neobişnuite ale bogaţilor din secolele trecute. O lectură care vorbeşte frumos despre inutilitatea bogăţiei şi despre frumuseţea cunoaşterii.  

    De business:
    1. Leaders Eat Last, de Simon Sinek. Simon Sinek scrie savuros despre subiecte îmbâcsite. Ne îndeamnă să ne întrebăm de ce? şi cum? la fiecare pas pe care îl facem în carieră sau în viaţa personală. Sinek a observat cum marinarii începători intră primii la cantină, iar căpitanii mănâncă la sfârşit, obicei împământenit de secole, astfel încât să asigure confortul şi forţa celor care fac munca grea. Transpus în business, conceptul este mai mult decât interesant, iar Sinek ne aminteşte să ne întrebăm în fiecare dimineaţă dacă merită să ne trezim să mergem la serviciul pe care îl avem sau să ne căutăm din acel moment altul care ne place mai mult.

    2. Small Move, Big Change, de Caroline Arnold. Una dintre puţinele cărţi de self-help care nu te plictiseşte după primele pagini. POziţionarea de selfhelp este singura parte nefericită a acestei cărţi, deoarece este mult mai mult decât atât. Caroline Arnold, soţie, mamă şi business innovator, în present managing director la Goldman Sachs, se foloseşte de propriile succese şi eşecuri ca studii de caz, reuşind să îşi analizeze comportamentele în aşa fel încât să îşi seteze aşteptări mici pentru a obţine rezultate de fiecare dată. O carte autobiografică şi motivantă, plăcută şi utilă, în care autoarea vorbeşte despre ea însăşi şi ne îndeamnă să economisim mai mult, să mâncăm mai puţin, să ne organizăm mai bine, să ne valorizăm şi să ne respectăm rezoluţiile din noaptea de Revelion.

  • Iuliana Stan, colaborator Business Magazin, a publicat cartea “Bun simţ organizaţional”

    “Sunt un om organizaţional norocos. Ştiu şi înţeleg cum este să fii şi de o parte, şi de alta a unei organizaţii. Ştiu şi înţeleg cum este să fii şi de o parte şi de alta a unei decizii”, se descrie Iuliana Stan, consultant de aliniere şi managing partner al Human Synergistics România, pe coperta cărţii sale, Bun simţ organizaţional. Lansată pe 13 decembrie, este prima carte de autodezvoltare organizaţională şi socială scrisă în România de către un consultant experimentat în mediul organizaţiilor româneşti, fie ele multinaţionale, companii dezvoltate de antreprenori locali sau instituţii ale statului.

    Cartea integrează noţiuni de psihologie socială şi psihologie individuală cu situaţii reale, rezultând un instrument de lucru, genul de carte pe care o ţii pe birou şi la care te întorci când cauţi un răspuns. Bun simţ organizaţional se adresează organizaţiilor şi oamenilor care muncesc în organizaţii, dar adresabilitatea cărţii merge până la orice persoană care vrea să înveţe despre sine, despre comportamente sociale, despre lucruri care se fac şi lucruri care nu se fac, despre dezvoltare personală, despre nevoia de învăţare continuă sau despre acceptare. Bun simţ organizaţional este o carte care te învaţă delicat, dar clar, despre concepte şi leadership, dar mai ales despre cum să poţi înţelege modul de funcţionare a organizaţiilor, modul cum gândesc oamenii din ele şi cum poţi să foloseşti toate aceste lucruri, împreună cu propriile calităţi, pentru a te dezvolta şi, în final, pentru a te alinia.

    Alinierea, conceptul de consultanţă pe care Iuliana Stan îl implementează pe piaţa locală, este definit în carte prin „modul cum facem ceea ce avem de făcut, într-un fel în care integrăm tot ce avem mai bun/mai util din resursele noastre – oameni, inteligenţă, strategie, viziune, tehnologie, aspiraţii, viitor, frustrări, temeri, valori, principii, presiuni, provocări şi multă, foarte multă, subiectivitate. Aliniere înseamnă conducerea subiectivităţii, nu obiectivizarea diversităţii”.

    „Realizarea alinierii organizaţionale este o profesie cu normă întreagă şi cu foarte mult lucru peste program, igienică pentru o organizaţie care se vrea a fi performantă sau care îşi propune să fie de referinţă. Este activitatea care pune laolaltă competenţele cu oamenii, obiectivele cu principiile de acţiune, strategiile cu comportamentele. A genera, ca organizaţie sau ca om, acele comportamente care îţi susţin viziunea sau menirea înseamnă a alinia„, explică Iuliana Stan modul de lucru în proiectele de aliniere, care sunt, în viziunea ei, procesele care pot face diferenţa între o organizaţie care va reuşi şi una care nu va putea creşte.

  • Cronică de carte: Puterea de a fi dislexic

    Ştiam de ideea principală din “David şi Goliat” încă de acum doi sau trei ani, când a apărut în New Yorker articolul din care îşi trage ideea cartea: este vorba despre cei aparent slabi, echivalentul păstorului David, care izbutesc să-i învingă pe cei aparent puternici, aşa cum este filistinul Goliat.

    Cartea nu este surprinzătoare atât prin concluziile care pot fi trase – de exemplu că pentru a fi un CEO de succes ar fi bine să fii dislexic, dat fiind numărul mare de lideri de companii de succes care se află în această situaţie -, ci mai ales prin modul cum Gladwell a ales să îşi “vândă” ideile: sub forma unor povestiri întrepătrunse, care ajută cititorul să tragă propriile concluzii, mult mai profunde decât cele două exemple de mai sus.

    Nu este nevoie să fii dislexic pentru a ajunge un CEO de succes, dar trebuie să fii hotărât, răbdător şi puternic, asemeni unui ins care reuşeşte în viaţă nevoit fiind să lupte cu un handicap. Şi trebuie, din când în când, pentru a-l bate pe Goliat, să gândeşti altfel; este, de exemplu, cazul lui Ingvar Kamprad, creatorul IKEA, care s-a confruntat, la începuturile afacerii, cu boicotul fabricanţilor suedezi de mobilier, din cauza preţurilor mici pe care le practica. Kamprad a ales să meargă în Polonia comunistă, în 1961, într-o perioadă când se ridica Zidul Berlinului, când Războiul Rece era în toi, cu numai un an înainte de criza rachetelor cubaneze.

    “Giganţii nu sunt ceea ce credem noi că sunt. Aceleaşi calităţi ce par să le dea putere sunt adeseori sursele unei mari slăbiciuni. Iar faptul de a fi un outsider poate să schimbe oamenii în chipuri pe care frecvent nu izbutim să le apreciem: poate să deschidă uşi, să creeze oportunităţi, să lumineze şi să facă posibil ceea ce altminteri ar fi părut de neconceput”, spune Malcolm Gladwell.

    Malcolm Gladwell – “David şi Goliat”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • Cronică de carte: Puterea de a fi dislexic

    Ştiam de ideea principală din “David şi Goliat” încă de acum doi sau trei ani, când a apărut în New Yorker articolul din care îşi trage ideea cartea: este vorba despre cei aparent slabi, echivalentul păstorului David, care izbutesc să-i învingă pe cei aparent puternici, aşa cum este filistinul Goliat.

    Cartea nu este surprinzătoare atât prin concluziile care pot fi trase – de exemplu că pentru a fi un CEO de succes ar fi bine să fii dislexic, dat fiind numărul mare de lideri de companii de succes care se află în această situaţie -, ci mai ales prin modul cum Gladwell a ales să îşi “vândă” ideile: sub forma unor povestiri întrepătrunse, care ajută cititorul să tragă propriile concluzii, mult mai profunde decât cele două exemple de mai sus.

    Nu este nevoie să fii dislexic pentru a ajunge un CEO de succes, dar trebuie să fii hotărât, răbdător şi puternic, asemeni unui ins care reuşeşte în viaţă nevoit fiind să lupte cu un handicap. Şi trebuie, din când în când, pentru a-l bate pe Goliat, să gândeşti altfel; este, de exemplu, cazul lui Ingvar Kamprad, creatorul IKEA, care s-a confruntat, la începuturile afacerii, cu boicotul fabricanţilor suedezi de mobilier, din cauza preţurilor mici pe care le practica. Kamprad a ales să meargă în Polonia comunistă, în 1961, într-o perioadă când se ridica Zidul Berlinului, când Războiul Rece era în toi, cu numai un an înainte de criza rachetelor cubaneze.

    “Giganţii nu sunt ceea ce credem noi că sunt. Aceleaşi calităţi ce par să le dea putere sunt adeseori sursele unei mari slăbiciuni. Iar faptul de a fi un outsider poate să schimbe oamenii în chipuri pe care frecvent nu izbutim să le apreciem: poate să deschidă uşi, să creeze oportunităţi, să lumineze şi să facă posibil ceea ce altminteri ar fi părut de neconceput”, spune Malcolm Gladwell.

    Malcolm Gladwell – “David şi Goliat”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • Puterea de a fi vulpe, pericolul de a fi arici

    De ce criza economică a fost previzibilă pentru economişti, jurnalişti sau publicul larg (căutările pe Google ale termenului Housing Bubble s-au înmulţit de zece ori din ianuarie 2004 până în vara lui 2005, in timp ce termenul de “bulă imobiliară” fusese folosit de numai opt ori în programele de ştiri din 2001 şi de 3.447 ori în 2005), dar agenţiile de rating, care trebuiau să măsoare riscul pe pieţele financiare, spun că lor le-a scăpat?

    Nate Silver, scriitor, statistician, fondator al blogului politic FiveThirtyEight.com, a scris ditamai cartea pe această temă. Ideea lui Silver este simplă – elimini zgomotul, analizezi semnalul şi eşti în măsură să prevezi ce se va întâmpla -, dar punerea în practică este cât se poate de complicată. Cum ştii ce este zgomot şi ce este semnal?

    Unii ştiu; nu sunt infailibili, dar reuşesc. Un profesor de psihologie de la universitatea din California vorbeşte despre arici şi vulpi; primii cred în Ideile Mari, care guvernează lumea, echivalentul legilor care guvernează fizica – genul Karl Marx care explică orice folosind lupta de clasă. Vulpile, în schimb, cred într-o mulţime de idei mici, recurg la o sumedenie de abordări ale unei probleme, sunt mai tolerante faţă de nuanţe, incertitudine, complexitate şi opinii divergente. Vulpile sunt mult mai performante decât aricii în materie de predicţii.

    Folosind exemple din baseball, poker, meteorologie, şah sau tehnologie, Silver, el însuşi autorul unui sistem de prognoză a performanţelor în baseball, desluşeşte câteva dintre secretele predicţiei corecte. Fără nicio pretenţie de a prezice în mod corect, spun că “Semnalul şi zgomotul” ar trebui să se afle pe lista celor mai bine vândute cărţi de afaceri din următoarea perioadă.

    Nate Silver – “Semnalul şi zgomotul. De ce atât de multe predicţii dau greş – pe când altele reuşesc”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • Cum luptă editurile cu avansul internetului

    ECONOMIA POLONIEI A CRESCUT CU 4,5% ÎN LUNA IULIE, toate segmentele din PIB indicând salturi între 0,1 şi 7%. Singurul segment care a scăzut, cu 2,7%, a fost cel al cărţilor şi ziarelor, în condiţiile în care multe dintre cele aproape 1.000 de librării care au mai rămas în Polonia sunt deja în faliment, iar vânzările de cărţi scad de la lună la lună.

    Piotr Marciszuk este, înainte de toate, filosof, apoi scriitor – cu două cărţi lansate –, apoi editor (deţine Stentor Publishing House, cea mai mare editură poloneză pe segmentul de educaţie) şi apoi preşedintele Federaţiei Editorilor din Europa. Dacă ar fi rămas la primele două preocupări, ar fi fost mai liniştit, râde acum polonezul, uitându-se pe geam către Casa Poporului. A venit la Bucureşti la întâlnirea anuală a editorilor europeni, care are loc aici în acest an, dat fiind că Asociaţia Editorilor din România este ultima intrată în FEE, în 2011.

    Din poziţia de proprietar de editură şi din cea de responsabil pentru viitorul editorilor de carte europeni, lucrurile nu mai sunt atât de simple. Editura sa, înfiinţată în 1993, este specializată pe editarea de manuale pentru ciclurile gimnazial şi liceal, dar businessul este acum ameninţat de o directivă europeană care spune că toate cărţile destinate elevilor vor fi editate în viitorul apropiat de asociaţii guvernamentale, care vor oferi conţinutul gratis.

    Din poziţia de preşedinte al editorilor europeni, lucrurile sunt şi mai complexe. „Tranziţia de la analogic la digital, pe care o trăim din plin acum, schimbă dramatic totul şi este un dezastru pentru piaţa de carte„, crede Piotr Marciszuk, explicând că, dincolo de veniturile editorilor, tranziţia aceasta duce la pierderea de locuri de muncă, la încetinirea afacerilor din domeniu, dar în special la nişte mutaţii care au loc în comportamentul cititorilor.

    Cărţile digitale se vând cel mai bine în UK (10% din piaţa totală de carte) şi Germania (4%), dar în niciuna dintre aceste ţări creşterea vânzărilor online nu a egalat scăderea cărţilor tipărite. Online, cărţile sunt mai ieftine şi cei mai mulţi cititori se aşteaptă să le găsească gratis. „Oamenii au impresia că, dacă e online, editura nu are niciun cost„, spune editorul polonez. Problema costurilor cu cărţile online se poartă şi la nivelul TVA-ului – în cele mai multe ţări europene, inclusiv în România, există TVA redus la cărţi tipărite şi cotă normală de TVA pentru cărţile online – explicaţia constă în faptul că o carte tipărită este un produs, iar o carte online este un serviciu. „Am reuşit să convingem forurile europene că de fapt această diferenţă nu există şi că taxa pe valoarea adăugată trebuie să fie la acelaşi nivel pentru cărţile tipărite sau electronice; până la sfârşitul acestui an, cred că va fi aprobată modificarea legislativă.„

  • Între vacanţă şi birou, Infernul (lui Dan Brown)

    Mesaj aparţinând, cum altfel?, tot unui pasionat de cultură şi artă, dar, fatalitate!, personaj negativ. Aparent negativ? Thrillerul cu nuanţe conspiraţionist-culturale, grefat în lumea reală – oraşe, locuri, muzee, organizaţii – mi se pare a fi reţeta contemporană pentru succes, iar Dan Brown are o abilitate înnăscută în a combina tainiţele Florenţei cu picturile lui Botticelli, cu opera lui Dante şi cu cisternele Istanbulului.

    În general urăsc recenzorii care povestesc cartea în trei sferturi din text, aşa că nu o să dau prea multe amănunte amănunte legate de intrigă şi personaje. Dar veţi găsi Miliardarul Într-o Ureche, Oficialii De Nepătruns, Femeia Mai Mult Sau Mai Puţin Fatală, Şeful Organizaţiei Secrete, ba chiar şi Ţiganca Care Vinde Flori; de prisos să mai spun că până la final nimeni nu va rămâne ceea ce pare a fi. Şi mă aştept ca în următoarea perioadă străzile Florenţei – un oraş minunat! – să gazduiască destui pasionaţi care să rătăcească între Palazzo Vecchio, Giardino di Boboli şi baptisteriu (hint: uşa aceea este cu adevărat o operă de artă) pe urmele lui Langdon. Sau prin Veneţia. Sau prin Istanbul.

    Un cârcotaş i-ar reproşa autorului acţiunea care demarează cam lent sau poate o anume subţirime a poveştii, redusă şi dusă cumva spre arhetipuri, dar eu nu o să o fac, deşi pot să admit că “Inferno” nu o să fie un punct nodal în literatură şi nici nu o să aibă ecourile “Codului lui Da Vinci”. O să mă mulţumesc să spun că subiectul – suprapopularea, dezvoltarea explozivă a speciei umane – este surprinzător, actual, interpretabil, menit să creeze discuţii şi dispute. Nu m-am hotărât dacă finalul cărţii este sau nu un happy-end. Şi vă recomand “Inferno” ca fiind cartea care poate asigura o trecere plăcută de la agitaţia vacanţei la agitaţia biroului.

    Dan Brown – “Inferno”, Grup Editorial Rao, Bucureşti, 2013

  • Şcoala de afaceri Branson

    “În stilul Virgin” grupează articole scrise de Branson, dar şi întrebări primite din partea publicului, cărora le răspunde dezinvolt, precis, cu umor şi cu înţelepciunea unui ins care nu a încetat nicio clipă să se distreze, chiar dacă a jonglat cu milioane, multe milioane; sfaturile sale despre afaceri încep acolo unde se termină manualele de business şi cunoştinţele consultanţilor. Branson mărturiseşte, de exemplu, că unul dintre cele mai bune sfaturi de afaceri pe care le-a primit este “Fă-te de râs, indiferent de ce se întâmplă”. Sfatul îi aparţine unui magnat al industriei aeronautice britanice, care îi atrăgea atenţia lui Branson asupra forţei sale reduse de marketing în lupta cu gigantul British Airways.

    “Asigură-te că apari pe prima pagină, nu pe ultima”, a adăugat magnatul, iar Branson chiar a respectat asta. Şi lupta sa cu marea companie aeriană, de tipul David împotriva lui Goliat, a devenit o permanenţă a modului său de a face afaceri: “Firmele mici, energice, au avantaje surprinzătoare atunci când înfruntă competitori mari şi greoi. Tot ce trebuie să facă este să descopere punctele slabe ale gigantului şi modul în care le pot specula”.

    Dacă s-ar opri aici, şeful Virgin nu s-ar diferenţia de marea masă a bla-bla-ului de tip “guru” de care este plină lumea. Dar el porneşte de la aşa ceva şi explică folosind propriile sale experienţe. De la importanţa lipsei de seriozitate la construirea notorietăţii unei mărci, de la secretele vânzărilor la investiţiile în angajaţi, de la problemele antreprenorului la traficul de droguri sau problemele planetei, de la repornirea economiei la atenţia acordată siluetei, cartea lui Branson este una dintre cele mai lucide şi plăcute cărţi de afaceri pe care le-am citit.

    Richard Branson – “În stilul Virgin. Secrete pe care nu le înveţi la nicio şcoală economică”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • O carte într-adevăr bună de luat pe o insulă pustie

    Cartea introduce în ecuaţia resurselor umane locale câteva elemente cu totul şi cu totul speciale, cel mai des ignorate de culturile corporatiste şi antreprenoriale locale. Este vorba de viaţa profesională interioară, de emoţii pozitive, de motivaţii interne, de aprecierile legate de calitatea umană din companii.

    Oamenii sunt mult mai influenţaţi de colegi, de relaţii, de aprecierile şefilor şi de calitatea relaţiilor pe care le stabilesc în companie şi mult mai puţin de decor, de dotări, de faptul că există sau nu sală de sport sau mese de tenis de masă. Autorii cărţii au descoperit că 95% din sutele de manageri şi lideri de companii cu care au stat de vorbă aveau opinii fundamental greşite despre cea mai importantă sursă de motivaţie a angajaţilor. Nu este vorba de recompense băneşti, nu este vorba de diplome sau premii, ci de a facilita progresul omului, micile sau marile victorii personale ale angajatului.

    Autorii au atras în proiect 238 de persoane din şapte mari companii americane, profesionişti care trebuiau să rezolve probleme complexe într-un mod creativ. Cei 238 au furnizat în timp 12.000 de rapoarte individuale, însemnări zilnice despre viaţa profesională interioară, un mozaic impresionant de trăiri care, analizat din timp, ar fi prevenit căderi de companii, falimente, concedieri, demisii.

    Iată cel mai simplu, cel al unei companii care producea obiecte pentru gospodării, inovatoare şi la modă, un brand care se găsea în 80% din gospodării. În patru ani, o echipă de directori executivi a adus compania în faliment, după ce a reorganizat, a împărţit pe centre de profit, a impus unele produse şi a eliminat altele, fără să ţină cont de părerile angajaţilor. Iar oamenii au scris, în jurnalele lor zilnice: “Acul indică tot nordul, dar am schimbat poziţia busolei”; “Ar fi drăguţ să fim din nou lideri în inovaţie de produs, nu doar să mergem pe urmele altora”; “A părut că tot ce îl interesează estă să păcălească sistemul, pentru ca rezultatele lui să arate bine… A abuzat de funcţia lui ca să ne impună ce să facem”. Viaţa profesională interioară a angajaţilor este o realitate şi oferă diferenţa dintre succes şi faliment.

    Aşa că, dacă nu aţi naufragiat, dar vreţi o carte care să vă spună ceva şi să vă ajute în toamnă, luaţi “Principiul progresului”.

    Teresa Amabile, Steven Kramer – “Principiul progresului”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • Startup de 100 de dolari

    Cartea lui Chris Guillebeau “Startup de 100 de dolari” nu este un ghid explicit, care să te înveţe cum să porneşti o afacere cu bani puţini, într-o lume în care banii sunt din ce în ce mai rari şi mai scumpi, ci cum să gândeşti, să acţionezi şi să câştigi într-o lume în care acţiunea este răsplătită cu câştiguri pe măsură, dacă antreprenorul dovedeşte că ştie exact ce îi trebuie clientului şi mai ştie şi să îşi preţuiască munca şi să îşi respecte partenerul.

    Povestea unui profesionist în vânzări care şi-a construit o afacere din întâmplare şi a ajuns să vândă saltele, pe care le livrează cu bicicleta şi care mărturiseşte că are doi ani minunaţi de când şi-a pierdut slujba, poveştile unor oameni care îi învaţă pe alţii secretele fotografi ei, ale limbilor străine, povestea unor antreprenori care produceau mobilă, şi-au pierdut materia primă şi s-au orientat spre lecţii de călărie, povestea unui expert în administrarea bonusurilor acordate clienţilor fi deli de către companiile aeriene sau istoria unui indian care învaţă oamenii să exceleze în Microsoft Excel şi care obţine pentru asta 136.000 de dolari pe an, iată doar câteva dintre istoriile pe care le puteţi citi în cartea lui Guillebeau.

    Autorul însuşi este scriitor, blogul său, “The Art of Non-Conformity” fi ind printre cele mai vizitate 15.000 de situri din Statele Unite, şi se pricepe de minune să se monetizeze, publicând ghiduri ieşite din standarde, pe bani frumoşi. Titlurile sunt grăitoare: “Become a Travel Hacker”, “Get Everything (Ass Kicking Optional)”, “Publish Your Best Seller” sau “Unconventional Guide to Art and Money”.

    Pe lângă lecţiile directe – ideea, valoarea acesteia, ce şi cum vinzi, Chris Guillebeau oferă şi câteva lecţii indirecte, dar cu atât mai importante. Una este să îţi respecţi munca şi să o preţuieşti la adevărata ei valoare: dacă poţi furniza un document care ajută oamenii să economisească mii de dolari, poate că acel mic pdf, de doar 25 de pagini, poate şi merită să fi e vândut cu 100 de dolari, chiar dacă pare scump – importantă nu este forma acelui document, ci cunoştinţele pe care le oferă.

    Chris Guillebeau oferă un potenţial drum către eliberarea individului dintr-un sistem pe care nu-l mai agreează din ce în ce mai mulţi oameni.

    Chris Guillebeau – “Startup de 100 $”, Editura Publica, Bucureşti, 2013