Meniul cumpărat la licitaţie se afla în ziua respectivă pe masa lui Washington Dodge, un bancher care călătorea din San Francisco, însoţit de nevasta sa Ruth şi de băiatul lor, Washington Jr. Printre cele 40 de feluri de mâncare din meniul îngălbenit de vreme se găsesc specialităţi precum pui a la Maryland şI ouă Argenteuil, galantină de pui sau coaste de miel la grătar.
Păsările adoptă această strategie pentru a ieşi în evidenţă, deoarece dacă s-ar urca pe crengi situate prea sus, s-ar expune la prădători, astfel încât preferă să adapteze complexitatea recitalului în loc să se caţere mai sus decât rivalii pentru a atrage o parteneră.
Femelele speciei îşi aleg partenerul după calitatea cântării lui, drept pentru care cel care are cele mai frumoase şi mai variate triluri are toate şansele să fie preferat.
Denumit Cyberplasm, microrobotul va aplica cele mai noi realizări din domeniul microeletronicii în cadrul unui design biomimetic (în care tehnologia este inspirată de natură). El va beneficia de un sistem nervos electronic, urmând să fie dotat cu “ochi” şi cu “nas” – senzori derivaţi din celule de mamifer şi cu muşchi artificiali ce vor folosi glucoza ca sursă de energie.
Microrobotul Cyberplasm va fi proiectat să imite funcţiile esenţiale ale lampretei, o creatură ce trăieşte în Oceanul Atlantic. Lampreta prezintă un sistem nervos extrem de primitiv, mai uşor de imitat decât sistemele nervoase mai sofisticate. Sistemul nervos al lampretei şi faptul că acest animal înoată l-au făcut candidatul ideal pentru acest proiect.
Cercetătorii vor să introducă acest microrobot în corpul uman, unde va “înota” fără probleme, detectând afecţiunile de care suferă pacientul. Proiectul Cyberplasm este realizat la Universitatea Newcastle, în cadrul unei colaborări internaţionale finanţate de o instituţie din Marea Britanie, Engineering and Physical Sciences Research Council, şi de o instituţie din SUA, National Science Foundation.
Broderiile cu fir metalic prezentate de Dolce & Gabbana la Săptămâna modei de la Milano, rochia aurie purtată de către Meryl Streep la festivitatea de decernare a premiilor Oscar de la Los Angeles ori cea purtată de prietena lui George Clooney la acelaşi eveniment arată apariţia unei tendinţe care promovează culorile metalice în vestimentaţie, scrie Financial Times.
Motivul creşterii în popularitate a culorilor metalice sau a broderiilor cu fir de argint ori aur îl constituie, aşa cum explică creatorul de modă britanic de origine italiană Antonio Berardi, sentimentul de speranţă pe care îl induce, precum şi faptul că fac o rochie, chiar şi pastelată, să pară mai frumoasă. Totodată, ar reprezenta o modalitate decorativă mai subtilă decât cristalele.
Un alt creator, newyorkezul Thakoon Panichgul, foloseşte, de exemplu, gulere de mătase aurie pentru unele din ţinutele sale, care pot tine loc de bijuterii sau piele aurie pentru mânecile hainelor, ori combină auriul cu materiale sport. Designerul Manish Arora de la Paco Rabanne consideră că materialele cu tentă metalizată permit creatorilor să se joace cu lumina şi să creeze articole vestimentare cu aspect futurist. Culorile metalizate, în special auriul, au ajuns până şi la accesorii, cum ar fi huse pentru iPad: un iPad bine îmbrăcat înseamnă fie o husă aurie din piele de crocodil de la Marc Jacobs, ori una din piele cu sclipici de la Jimmy Choo.
Închirierea de articole vestimentare pentru ocazia la care sunt necesare în loc de cumpărarea lor câştigă teren în ultima vreme, scrie The Independent. Până şi persoanele pasionate de modă care nu concep să nu participe la evenimente din domeniu au ajuns să închirieze ceea ce poartă, apelând la site-uri speciazate.
Un astel de site este Wish Want Wear, de unde se pot “împrumuta” contra cost haine sau accesorii cum ar fi pălăriile, nu peste multă vreme urmând a fi disponibilă şi o secţiune pentru mirese ori Girl Meets Dress.
Alte site-uri se specializează în închirierea de pantofi de firmă sau genţi, cum ar fi Bag, Borrow or Steal, de la care şi un personaj secundar din serialul “Totul despre sex” s-a întâmplat să “împrumute” o geantă, The Borrowers Club ori Kennedy Purple, a cărui fondatoare s-a inspirat chiar din serialul anterior menţionat.
Căţeaua gestantă Casey, mama lui Beyonce, a fost abandonată de stăpânii ei în San Bernardino, California, apoi recuperată de organizaţia locală pentru controlul animalelor fără stăpân, care a programat-o pentru eutanasiere, împreună cu cei cinci pui nenăscuţi, dintre care unul era “anormal de mic”, aşa cum a reieşit la controlul cu ultrasunete.
Grace Foundation, o fundaţie pentru protecţia animalelor, a decis să se implice însă şi să preia căţeaua, care a fătat la 8 martie cei cinci pui. Cel mai mic, o căţeluşă de dimensiunea unei cărţi de vizită – pe care personalul de la Grace a numit-o Beyonce, inspiraţi de cântecul “Survivor” al acesteia – nu respira şi nu avea puls cardiac, însă veterinarii fundaţiei au reuşit s-o salveze. “Beth DiCaprio, directoarea fundaţiei, i-a făcut ea însăşi respiraţie gură la gură”, a declarat pentru ABC News o reprezentantă a Grace Foundation, fericită că animalul a supravieţuit.
În circa şase săptămâni, Casey şi cei cinci pui, inclusiv Beyonce, vor fi daţi spre adopţie. Fundaţia a notificat deja Cartea Recordurilor Guinness, considerând că Beyonce poate figura ca deţinătoare a recordului pentru cel mai mic câine din lume.
Studii recente arată că aceşti colegi, fără să vrea, constituie de fapt motivul pentru care cei care ţin regim de slăbire au probleme în a-l respecta din cauza atmosferei pe care le-o creează la serviciu.
Aceştia sunt presaţi de către colegii lor să mănânce, ceea ce îi poate face să se îngraşe în loc să slăbească. Cei care-i presează nu o fac cu intenţii rele, ei fiind de fapt colegii care vin cu ceva de mâncare la serviciu ca să-i trateze şi pe ceilalţi pentru că au vreo reţetă care le iese bine, ori aduc prăjituri pentru a sărbători împreună cu cei alături de care lucrează o promovare, o zi de naştere sau pentru a şi-i apropia.
Atunci când sunt refuzaţi de cei care ţin regim, colegii care au adus mâncare sau prăjituri fie se supără, fie încearcă să le explice că dacă se abat un pic de la regimul urmat nu păţesc nimic. Mulţi din ei încetează cu insistenţele atunci când colegul care încearcă să slăbească le răspunde explicându-le că pe un alcoolic care s-a lăsat de băutură nu l-ar îmbia cu ceva de băut.
Uneori presiunile vin de la colegi care se simt părăsiţi de cei ce obişnuiau să le ţină companie la masă, de la alţii care au încercat să slăbească şi n-au reuşit ori de la unii care consideră colegul sau colega mai slabă drept o ameninţare pentru cariera lor. Alteori, pericolul vine de la clienţii cu care cel aflat la regim trebuie să iasă la restaurant şi care sunt greu de refuzat fără a-i jigni atunci când se apucă să comande tot ce e mai apetisant în meniu.
Lucrarea, un portret în miniatură al prinţului Alfred, fiul al suveranei, i-a fost comandată pictorului scoţian Kenneth Macleay în 1864. Acesta a realizat-o, dar regina i-a cerut nişte modificări, cum ar fi schimbarea culorii cravatei prinţului în negru.
Deşi iniţial de acord, acesta a pictat-o apoi în alb, părându-i-se că aşa ar arăta mai bine şi i-a scris reginei explicându-i gestul. În cele din urmă a trebuit să se supună, rămânând însă în istorie drept pictorul care a îndrăznit să o contrazică pe Maiestatea Sa.
Magazinul Bardith, condus de 47 de ani de proprietara sa, Edith Wolf, oferă atât colecţionarilor, cât şi decoratorilor de interioare care doresc să-şi mulţumească clienţii pretenţioşi vase de porţelan englezesc din secolul al optsprezecelea şi obiecte de artă. Specialitatea proprietarei o reprezintă aşa-numita “creamware”, veselă cu diverse modele pe un fond crem, foarte populară în Anglia de pe la jumătatea secolului al XVIII-lea până spre anul 1840.
Edith Wolf a vânat neobosită articole care au făcut cândva parte din acelaşi set, precum şi alte vechituri de preţ, cu care a umplut până la refuz micul magazin. Clienţii care trec pragul Bardith au parte de sfaturi din partea patroanei, care-i ajută să-şi alcătuiască o colecţie sau pur şi simplu să-şi decoreze locuinţele cu cele mai potrivite obiecte de porţelan, nefiind evitaţi nici cei care vor doar un singur articol frumos care să le bucure ochii.
Această specie nocturnă (Vulpes macrotis), ale cărei exemplare sunt cam de mărimea unei pisici, s-a îndreptat spre oraşul Bakersfield din California datorită abundenţei de hrană şi a locurilor corespunzătoare de adăpost. Micile animale preferă pentru vizuini spaţiul de sub sălile de clasă mobile de la unele şcoli, spre nemulţumirea conducerii acestor instituţii, din cauza stricăciunilor provocate (pământul umed scos de vulpi când sapă poate duce la deteriorarea podelelor).
Nici terenurile de sport, inclusiv cele de golf, nu scapă de atenţia vulpilor-pisică, dar, din păcate, unele dintre ele ajung să se încurce în plasele porţilor terenurilor de fotbal sau volei. Cele care îndrăznesc să se aventureze pe afară în timpul zilei vânează pungile în care elevii îşi aduc mâncarea de acasă.
Simpaticul animal, aflat pe lista speciilor pe cale de dispariţie în SUA, are parte însă şi de sprijinul unor localnici, care, în ciuda sfaturilor experţilor, îi lasă de mâncare seara. Conducerea filialei de la Bakersfield a Universităţii din California a ajuns să ceară sfatul biologilor înainte de a organiza evenimente sportive în aer liber, pentru ca nu cumva să le facă rău vulpilor-pisici.
Prea multă dragoste din partea oamenilor strică, totuşi: un studiu din 2010 arată că vulpea-pisică de oraş este mai grasă şi are nivelul de colesterol mai ridicat decât suratele trăitoare în sălbăticie.