Proiectul Editurii Viking şi al firmei TradeMobile, realizat cu sprijinul Fundaţiei Anne Frank, prevede crearea unei aplicaţii care include imagini ale paginilor jurnalului original, fotografii şi documente de arhivă inedite, precum şi pasaje în lectura actriţei Helena Bonham Carter.
Jurnalul a fost scris între 1942 şi 1944 şi a fost publicat de tatăl autoarei la doi ani după moartea acesteia în lagărul de concentrare de Bergen-Belsen în 1945.
O serie de tranzacţii imobiliare încheiate în ultimul timp au dus preţul locuinţelor în Manhattan sau în zone bune din Miami, Los Angeles ori Londra la niveluri record. Un exemplu ar fi un penthouse din Central Park West din Manhattan, pe care proprietarul său l-a vândut unui client rus pentru 88 de milioane de dolari, iar alţi proprietari încearcă deja să obţină 100 de milioane de dolari pentru locuinţele lor.
Motivul pentru care se cer şi se şi obţin deja preţuri foarte mari pentru case în anumite zone bune ar fi, spun unii experţi, faptul că aceia care sunt dispuşi să ofere atât pentru ele le privesc ca pe nişte opere de artă. Această percepţie a cumpărătorilor se aplică atât clădirilor istorice, cât şi celor recent construite, iar un preţ de 49 de milioane de dolari pentru care s-a vândut recent o casă de secol nouăsprezece din Manhattan proiectată de un arhitect renumit pare deja mic în condiţiile actuale.
În unele cazuri, cei ce plătesc atât de mulţi bani pentru o casă sunt şi colecţionari împătimiţi de artă. Unii experţi afirmă că ideea de casă ca operă de artă are la bază de fapt dorinţa proprietarilor de a arăta că locuinţa lor este ceva unic, la fel ca un tablou sau o sculptură, iar cine cumpără asemenea case o face din nevoia de siguranţă într-o lume a incertitudinilor. Alţii spun că, pur şi simplu, cumpărătorii nu vor decât să justifice sumele exorbitante cheltuite, nefiind vorba de nicio operă de artă.
Mai exact, tot mai mulţi preferă să se relaxeze călătorind, în loc să încerce să facă economii cu orice preţ, arată un studiu recent publicat de două firme de marketing şi cercetare din SUA, MMGY Global şi Harrison Group. Deşi nu toţi cei chestionaţi pentru realizarea studiului se pot lăuda că li s-a îmbunătăţit situaţia materială, numărul celor foarte atenţi la cheltuieli a scăzut, iar bugetul mediu alocat vacanţelor a crescut.
Mai mult, 34% dintre respondenţi au declarat că mai întâi aleg locul vor să meargă, iar apoi se gândesc la cât vor cheltui pentru vacanţa programată. Autorii studiului au constatat, de asemenea, că ponderea americanilor care spun că au optat pentru cazare în condiţii de lux a urcat la 26% de la 15% anul trecut.
Iniţial locuri pentru cei privilegiaţi, printre care şi actuala regină a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, care s-a cazat într-un copac în timpul unui safari din Kenya în 1952, casele din copaci au devenit din ce în ce mai răspândite, unele ajungând chiar la dimensiuni impresionante, cum se laudă Ariau Amazon Towers in Brazilia, care se prezintă drept cel mai mare spaţiu de cazare arboricol, construit la sugestia lui Jacques Cousteau.
Pretenţioşii au parte de adevărate opere de artă create de arhitecţi, cum ar fi Treehotel din nordul Suediei, unde căsuţele fie seamană cu un uriaş cuib de pasăre ori cu o farfurie zburătoare, afirmă the Wall Street Journal. Un alt hotel arboricol, din Statele Unite de această dată, Winvian, construit pe două niveluri, îşi aşteaptă oaspeţii cu jacuzzi, cabină de duş cu aburi şi şeminee în care ard încet lemne. Cabane en l’Air din Franţa se bazează pe simplitate: investitorul care deţine compania a construit 250 de căsuţe fără dotări de lux în diverse locuri din ţară. Asemenea spaţii de cazare au apărut şi în alte părţi din Europa, fiind poziţionate pe piaţă drept locuri unde se poate sta cu familia.
Pentru o căsuţă în copac construită cu respect pentru natură se folosesc numai materiale naturale, iar la fixare nu se recurge la cuie sau şuruburi, ci la un sistem de cabluri ajustat astfel încât să nu stânjenească creşterea copacului-gazdă.
Ca atare, scrie Financial Times, există deja companii care ţin seama de această dorinţă a publicului, anunţând clar că nu s-au folosit de retuşarea cu Photoshop în reclamele lor. Printre aceştia se numără producătorul francez de cosmetice Make Up For Ever ori – cazul cel mai cunoscut – Dove, care a folosit în campaniile sale “femei adevărate”, după ce a constatat că imaginile prelucrate digital pentru siluete perfecte nu stimulează achiziţia de produse. Şi producătorul de cosmetice bio Melvita a optat pentru femei obişnuite pentru reclamele sale, motivând că femeilor le e greu să aibă încredere în imagini foarte departe de realitate.
Experţii sunt de părere că o asemenea abordare este binevenită şi că reclamele neretuşate sunt mai apreciate de publicul-ţintă. Există însă şi voci, inclusiv din rândul feministelor, care critică abordarea “ce e adevărat e frumos”, acuzând reclamele de acest gen că nu fac decât să sublinieze că există o diferenţă între un ideal nevăzut de frumuseţe care presupune obligatoriu folosirea cosmeticelor pentru a îndrepta defectele corpului (celulită, exces de grăsime, efectele îmbătrânirii etc) şi “realitatea” prezentată în reclame.
Aşa-numitele “radler” – bere amestecată cu băuturi răcoritoare precum Sprite, limonadă sau băuturi cu arome de fructe, păreau de neacceptat pentru cehi, cei care au inventat termenul Pilsner şi au dat lumii berea Budweiser, dar aceste sortimente câştigă teren, după ce cehii au redus consumul de bere tradiţională în anii de criză, îndreptându-se şi către un stil de viaţă mai sănătos, scrie Reuters. Consumul de bere din Republica Cehă s-a redus în prezent la 144 litri pe an de la 160 litri la mijlocul anilor 2000, dar conduce în continuare în topurile mondiale.
Evident, situaţia Cehiei nu este singulară, fiind aleasă de Reuters doar pentru faptul că tradiţia consumului de bere în Cehia este foarte puternică. Moda consumului de “radler” este însă susţinută şi în alte ţări din Est, uneori cu concursul unor reclame haioase sau măcar memorabile, cum e cazul acestui recent clip unguresc unde până şi pisica apreciază băutura cea dulce, ca şi al parodiei sale apărute ulterior:
Compania Woodlands for Sale a pus la bătaie 42,5 acri (aprox. 17 ha) din pădurea Grammar’s Common Wood din Isle of Wight pentru 210.000 lire sterline, scrie The Telegraph. Joe Fielding, care a fondat compania cu opt ani în urmă, spune că piaţa familiilor care vor să meargă cu cortul în weekend şi să-i înveţe pe copii despre natură începe să se dezvolte: “‘Vânzarea de păduri’ a luat avânt de la începutul recesiunii, oamenii preferând să îşi plaseze banii în active tangibile decât să facă o investiţie mai puţin sigură sau să îi ţină în bancă.”
Organizaţia caritabilă Woodland Trust, al cărei rol este de a proteja pădurile străvechi şi de a planta copaci în zonele slab împădurite, a văzut de asemenea oportunităţi pe piaţă. Pe lângă campania extrem de ambiţioasă de a planta şase milioane de copaci de origine din Marea Britanie pe tot teritoriul ţării pentru a sărbători Jubileul de Diamant al Reginei, Woodland Trust oferă entuziaştilor posibilitatea de a cumpăra terenuri proaspăt împădurite. Lucrurile funcţionează în felul următor: organizaţia identifică zonele, se ocupă de împădurire şi apoi vinde terenul pentru un mic profit.
Noua înfăţişare a lui Penélope Cruz – evident, temporară – apare în cea mai nouă reclamă Nintendo pentru jocul Super Mario Bros. pentru consola Nintendo 3DS. Actriţa joacă Super Mario pe consolă, vede că sora ei Mónica e mai bună la joc şi, supărată, se transformă în personajul Mario, cu mustaţă cu tot.
Vechile instrumente sunt părăsite de proprietari care nu le mai pot vinde sau dona pentru că sunt greu de întreţinut, reparaţiile costă destul de mult şi necesită personal specializat, din ce în ce mai dificil de găsit, scrie The New York Times. Cum calitatea pianelor clasice fabricate în China s-a îmbunătăţit, mulţi preferă un pian chinezesc nou sau un pian digital în locul unuia la mâna a doua şi excepţie fac doar cele furnizate de cei mai importanţi producători din domeniu. În plus, preţurile pianelor vechi au scăzut şi pe Ebay, iar transportul dintr-un loc într-altul este costisitor, astfel că nu mai rentează nici donarea pianelor, drept pentru care soluţia e să fie abandonate.
Numărul pianelor trimise la groapa de gunoi este în creştere şi din cauză că unele ajung la finalul duratei de viaţă, care este în general de optzeci de ani. Alte motive pentru care pianele la mâna a doua nu se mai bucură de căutarea de altădată sunt, susţin comercianţii, scăderea fondurilor alocate pentru educaţia muzicală din şcoli, multitudinea de opţiuni de petrecere a timpului liber pe care le au copiii, ceea ce reduce timpul care poate fi alocat exersării la clape, şi scăderea cheltuielilor cu mobilarea locuinţelor. Cu toate acestea, multe firme care se ocupă cu restaurarea sau transportul de piane şi pianine încearcă să găsească pe cineva să le “adopte” înainte să le ducă la cimitirul de profil.
Creşterea popularităţii noului tip de modele se datorează faptului că femeile din generaţia baby-boomers nu mai apreciază reclamele în care produsele sunt prezentate ca pentru tinere între douăzeci şi treizeci de ani.
Multe dintre destinatarele reclamelor, femei în jur de 50 de ani şi peste, preferă să vadă colege de generaţie elegante şi pline de strălucire care folosesc produsele cosmetice, poartă bijuteriile sau hainele adresate lor. De aceea, producătorii au început să aleagă femei cu părul cărunt nevopsit, care nu încearcă să-şi ascundă vârsta.
Jacky, model pentru American Apparel:
Cindy Joseph, model pentru Esprit de Corps şi Banana Republic:
