Category: Panorama

  • Blugii cu talie dublă: nici înaltă, nici joasă

    Blugii care arată ca şi cum cineva ar fi cusut o pereche peste alta s-au bucurat de mare succes, epuizându-se deja la unul din magazinele online la care se puteau găsi, Shopbop, în ciuda preţului de 695 de dolari, mai fiind disponibil doar un alt model cu preţul de 980 de dolari la magazinul online Kirna Zabête.

  • În căutarea libertăţii în China

    Atraşi de o piaţă imobiliară în creştere, aceştia nu numai că şi-au găsit uşor de lucru, ci au fost puşi să conceapă tot felul de proiecte îndrăzneţe, clienţii chinezi preferând străinii pentru a le crea clădiri moderne, nu de puţine ori cu forme ciudate, cum ar fi o galerie de artă în formă de picătură ori un centru expoziţional în formă de pârtie de schi.

    Tinerii arhitecţi europeni s-au bucurat de libertate creativă şi în domeniul reglementărilor urbanistice, precum şi de bugete mari, mulţi clienţi neavând o limită de cheltuieli pentru proiectele lor, lucruri de care nu s-ar fi putut bucura în Europa. Această cale de afirmare începe să dispară însă, deoarece pe de o parte China începe să se reorienteze spre elemente de arhitectură tradiţională şi, pe de alta, din cauza faptului că tot mai mulţi chinezi studiază arhitectura peste hotare şi se întorc în ţară să profeseze.

  • Investiţie în istorie: “casa prin poştă”

    Vândute în prima jumătate a secolului XX în SUA de către şapte companii prin intermediul unor cataloage specializate din care cumpărătorii alegeau modelul, casele la pachet reprezentau o opţiune accesibilă care putea fi construită de client fără mare bătaie de cap.

    În anii ’20, de exemplu, scrie Wall Street Journal, o ”casă prin poştă“ costa între 600 şi 6.000 de dolari (circa 8.400 – 84.000 de dolari azi), iar cumpărătorul primea un pachet complet – de la lemn, cărămidă, cuie şi vopsea la ferestre şi dulapuri şi tot ce-i mai trebuia ca să o construiască – de o calitate foarte bună. Un alt atu al acestor ”case prin poştă“ era faptul că vânzătorii livrau oriunde în SUA, deci clientul nu mai trebuia să-şi bată capul nici măcar cu transportul.

    O astfel de casă s-a vândut anul trecut la Washington pentru mai bine de 1 milion de dolari, cumpărătorii fiind atraşi tocmai de faptul că aceasta era o locuinţă la pachet, vândută prin catalogul Sears, Roebuck and Co. în anii ’20. Cum interesul pentru acest tip de case, percepute ca deosebite şi solide, este în creştere, apar tot mai multe anunţuri imobiliare care scot în evidenţă faptul că proprietatea scoasă la vânzare are această calitate, cei care le cumpără plătind pentru ele sute de mii sau chiar câteva milioane de dolari.

    Pe lângă cei care caută să cumpere sau deţin deja vechi case la pachet pe care doresc să le evalueze în vederea vânzării, au apărut şi pasionaţi care, înarmaţi cu ghiduri, încearcă să identifice în teren asemenea case care au supravieţuit şi-şi publică victoriile pe bloguri. ”Casa prin poştă“ nu a dispărut nici în ziua de azi, existând firme care încă le mai produc. S-a schimbat însă ceva, în sensul că o casă la pachet înseamnă azi doar cele necesare ridicării structurii, nu şi dulapuri ori ferestre, iar majoritatea cumpărătorilor le caută doar pentru că astfel dau mai puţin pe materiale decât dacă le-ar cumpăra separat şi preferă să angajeze firme care să se ocupe de construcţie.
     

  • Idei de afaceri: automatul de salată

    Un astfel de întreprinzător este Luke Saunders, fondatorul firmei Farmer’s Fridge, care vinde salate din diverse ingrediente completate cu sosuri de casă prin intermediul unor automate, scrie LA Times.

    Salatele, disponibile momentan doar la Chicago, sunt preparate dimineaţa şi puse în nişte borcane de plastic care ajung apoi în automate din clădiri de birouri sau centre comerciale, fiiind bine primite de publicul ţintă. Întreprinzătorul speră să se extindă şi în California, la Los Angeles, căutând în prezent să încheie contracte cu fermieri şi companii din zona respectivă.

  • Idei de afaceri: ora exactă se dă acum de la Detroit (GALERIE FOTO)

    Compania, denumită Shinola, după o binecunoscută marcă de cremă de pantofi de la începutul secolului trecut, se foloseşte de numele şi istoria oraşului Detroit pentru a impune un brand ce nu are de-a face cu industria auto pentru care este cunoscut oraşul, scrie Washington Post.

    Shinola, care funcţionează într-o clădire ce adăpostea cândva departamentul de cercetare al gigantului auto General Motors, produce în principal ceasuri şi biciclete scumpe, pe care le vinde la New York, Londra, Abu Dhabi sau Paris, dar nu numai. Produsele sale, la proiectarea cărora a colaborat până şi cu regretatul creator de modă Oscar de la Renta, sunt realizate în atelierele instalate în fosta clădire General Motors de către localnici, ţinând cont că mulţi dintre angajaţi au lucrat înainte în industria auto.

    Shinola mizează pe sentimentul de vinovăţie care-i încearcă pe americani atunci când cumpără produse ale unor mărci americane fabricate peste hotare, în ţări unde costurile mâinii de lucru sunt mici, pentru a-şi atrage clienţii, promovându-şi produsele proprii ca “American-made” şi trecând numele oraşului Detroit pe fiecare dintre acestea.

    Strategia i-a atras clienţi de vază, inclusiv fostul preşedinte Bill Clinton, care şi-a cumpărat câteva ceasuri. Pe lângă producţia de la Detroit, compania mizează şi pe ideea de trăinicie a produselor sale, astfel create încât să semene cu unele vechi, de pe  vremea când ceasurile se lăsau moştenire în familie, spre exemplu, îndemnând publicul să cumpere mai puţine lucruri, dar de calitate mai bună.

  • Idei de afaceri: detectorul genetic de mâncare contaminată

    Soluţia găsită de DNATrek este pulverizarea pe alimente a unei substanţe care conţine o secvenţă unică de ADN care funcţionează ca un cod de bare ce poate fi citit de un dispozitiv special şi permite identificarea locului de provenienţă a produsului în cazul apariţiei unor probleme, scrie San Francisco Chronicle.

    Substanţa nu are gust şi nici miros şi, ca atare, nu afectează gustul produselor sau al fructelor şi al legumelor pe care este pulverizată, fiind deja acceptată ca aditiv alimentar adecvat consumului uman de către autorităţile americane. Soluţia DNATrek urmează să fie testată pe scară largă anul viitor, iar compania susţine că va putea fi folosită şi la depistarea alimentelor falsificate.

    Anthony Zografos, CEO al companiei, sugerează că tehnologia ar putea rezolva astfel problema depistării unei surse de infecţie pe traseul producţiei, al ambalării şi al livrării produselor alimentare, având în vedere că atunci când oamenii încep să aibă simptomele infectării cu salmonella sau E. coli, multe indicii despre sursa contaminării sunt deja dispărute.

  • Cât de rentabilă poate fi o capodoperă (FOTO)

    Păstrat în stare foarte bună, conform casei de licitaţii Sotheby’s, tabloul intitulat “Roma văzută de pe Colina Aventină” a fost pictat la comanda colecţionarului Hugh Munro de Novar, iar după moartea acestuia a fost cumpărat, cu suma record pe atunci de 6.142 lire sterline, de contele Archibald Primrose, prim-ministru britanic din familia de Rosebery, familie în proprietatea căreia a rămas din 1878 până în prezent.

    Lucrarea, propusă colecţionarilor la o licitaţie din luna decembrie a acestui an, este evaluată la 15-20 de milioane de lire sterline.

  • Cât de rentabilă poate fi o capodoperă (FOTO)

    Păstrat în stare foarte bună, conform casei de licitaţii Sotheby’s, tabloul intitulat “Roma văzută de pe Colina Aventină” a fost pictat la comanda colecţionarului Hugh Munro de Novar, iar după moartea acestuia a fost cumpărat, cu suma record pe atunci de 6.142 lire sterline, de contele Archibald Primrose, prim-ministru britanic din familia de Rosebery, familie în proprietatea căreia a rămas din 1878 până în prezent.

    Lucrarea, propusă colecţionarilor la o licitaţie din luna decembrie a acestui an, este evaluată la 15-20 de milioane de lire sterline.

  • Idei de afaceri: croitoraşul electronic (GALERIE FOTO)

    Compania Bombsheller, lansată de un programator din Seattle, Pablos Holman, oferă pentru moment posibilitatea comandării unor colanţi personalizaţi, plănuind însă să se extindă şi cu alte articole vestimentare.

    Clienţii din toată lumea intră pe un site unde introduc propriul model pentru colanţi şi măsurile lor, după care un computer tipăreşte modelul, iar produsul final este realizat de cusătorese mult mai bine plătite decât lucrătoarele din fabricile din Bangladesh, după cum susţine întreprinzătorul, care s-a hotărât deja să deschidă un al doilea atelier computerizat, de data aceasta în Marea Britanie.

    “Ciclul sezoanelor de modă este prea lung şi limitează creativitatea – durează luni de zile de la concept la produs. În acelaşi timp, costurile de producţie sunt orientate spre producţia pe scară mare – trebuie să faci mii de articole dintr-o serie, într-un număr limitat de măsuri aproximative: mică, medie, mare”, a explicat Pablos Holman, citat de The Independent. “Tehnologia poate schimba însă industria, în aşa fel încât să devină la fel de profitabil să produci o singură bucată sau 1.000 de bucăţi dintr-un articol. Putem reduce şi efectul negativ asupra mediului, generat de transportul materialelor pe distanţe mari”, susţine Holman.

    Ideea a fost bine primită de analiştii industriei, care au punctat pe de o parte faptul că tehnologia digitală contribuie la democratizarea procesului de personalizare a vestimentaţiei, până acum rezervat numai clienţilor cu venituri mari, iar pe de altă parte faptul că aşa se creează premisele procesului de “reshoring” – repatrierea producţiei spre Occident de la China sau alte ţări din Asia preferate acum de marile branduri pentru externalizarea producţiei, ca urmare a costurilor foarte reduse de acolo ale mâinii de lucru.

  • Idei de afaceri: salon de frumuseţe cu programare prin aplicaţia de mobil (VIDEO)

    După ce a lucrat într-o bancă de investiţii pe Wall Street şi apoi s-a mutat la departamentul juridic al unei firme, Anna Santeramo a ajuns la concluzia că dacă o femeie ocupată nu poate ajunge la salonul de frumuseţe, atunci poate veni salonul la ea, scrie San Francisco Chronicle. Aşa încât a fondat salonul StyleBee. Prin intermediul unei aplicaţii instalate pe telefonul mobil, clientele pot solicita o programare peste două ore, alegând serviciile dorite, care includ coafură mai mult sau mai puţin sofisticată şi machiaj.

    De la lansarea sa în luna mai, StyleBee a devenit din ce în ce mai căutat, nu numai pentru servire rapidă la sediul firmelor, ci şi pentru nunţi, baluri de absolvire sau ieşiri cu fetele.