Category: Panorama

  • Mâncarea din decor. Cum pot servi alimentele în amenajarea casei

    Situaţia din ultimii doi ani a schimbat multe lucruri, printre care şi percepţia oamenilor asupra locuinţei lor. Obligaţi să stea în casă mai mult decât altădată, aceştia au realizat că aceasta li se pare cam goală, chiar dacă anterior doriseră un decor minimalist, şi au decis să o mai umple.

    Pe lângă schimbările în materie de mobilier, care a devenit mai colorat şi mai ornamentat, s-au înregistrat şi schimbări în materie de decoraţiuni, fiind acum la mare căutare cele care amintesc de mâncare şi băutură, scrie The New York Times.

    Se poartă astfel fructe şi legume artificiale confecţionate din plastic sau diverse materiale, lumânări în formă de fructe şi legume ori brânzeturi şi prăjituri, iar un brand american de bijuterii de lux, Mociun, a adăugat în oferta sa decoraţiuni care arată ca nişte pahare de vin vărsate ori îngheţată care se topeşte.

    Mai mult, o artistă japoneză şi-a valorificat experienţa de pe vremea când lucra într-o brutărie, lansând o gamă de lămpi, Pampshade Lamps, confecţionate din pâine şi produse de patiserie, pe care le comercializează în toată lumea.

  • Banana discordiei

    Gândită de creatorul său, artistul australian Adam Stone, drept un comentariu asupra excesului nesustenabil din societatea actuală şi asupra impactului de mediu pe care îl are acesta, o sculptură din oraşul Melbourne stârneşte controverse.

    Sculptura, o banană antropomorfizată intitulată „Fallen Fruit” a fost amplasată aproape de o intersecţie din oraş în cadrul unui proiect de îmbunătăţire a siguranţei circulaţiei, primind aprecieri, dar şi critici.

    Acestea din urmă au venit deoarece lucrarea a fost plătită de autorităţi din bani publici, multă lume considerând că fondurile puteau fi cheltuite mai bine. Pe lângă aprecieri sau critici, banana din intersecţie a atras şi atenţia unor persoane care au încercat s-o taie în timpul nopţii cu fierăstrăul, scrie The Guardian.

  • Brad de artist

    Respectând tradiţia, hotelul londonez Claridge’s lasă selectarea şi decorarea bradului de Crăciun pe mâna artiştilor. După ce a demarat proiectul în 2009, colaborând atunci cu creatorul de modă John Galliano, hotelul a apelat în anii următori la Christian Louboutin sau Karl Lagerfeld ori chiar şi Sir Jony Ive şi Marc Newsom, cunoscuţi, printre altele, prin colaborarea lor cu compania Apple. Creatorul invitat din acest an este Kim Jones, directorul artistic al Dior Men, scrie The Telegraph. Acesta a decis să păstreze doar forma pomului de Crăciun, fără crengi, realizând un brad înalt de 6,5 metri format din panouri pe care este întins voal alb plisat cu grijă şi împodobit cu un număr mic de globuri de sticlă. În vârful bradului se află nu o steluţă sau un îngeraş, ci o figurină din fibră de sticlă care-l reprezintă pe căţelul designerului, Cookie, amintind de Bobby, căţelul lui Christian Dior, care a fost sursă de inspiraţie pentru multe din creaţiile acestuia.

  • Lux de vreme nouă. În ce aleg oamenii să investească după ce nu au mai putut cheltui bani pe călătorii scumpe, din cauza pandemiei

    Rămasă fără posibilitatea de a călători sau de a participa la evenimente la care să-şi etaleze statutul social, multă lume n-a dorit să renunţe la luxul cu care era obişnuită, direcţionând o parte mai mare din cheltuieli către produse sau experienţe de lux, scrie Washington Post.

    Un domeniu spre care s-au îndreptat aceste cheltuieli este fitnessul, o mare parte din cei care doresc să se menţină în formă preferând să investească în echipamente de lux. De această tendinţă n-au întârziat să profite companii precum Christian Dior, Louis Vuitton sau Yves Saint Laurent, care au lansat benzi de alergat sau gantere, acestea din urmă confecţionate din metal sau marmură. Unii producători de echipamente de fitness, cum ar fi Peloton, au îmbinat vânzarea de astfel de articole cu cursuri online şi şedinţe de antrenament cu instructori dedicaţi, care-şi urmăreau elevii tot online, cererea crescând exponenţial anul trecut.

    Alte companii au preferat experienţa offline, un exemplu fiind Hydra Studios, activă la New York, Miami şi Londra. Aceasta este specializată pe aşa-numite săli de fitness miniaturale, în care poate lucra la aparate o singură persoană şi care pot fi rezervate printr-un abonament lunar.

    În unele cazuri, luxul presupune şi oferirea serviciilor unor concierge spirituali pentru a asigura starea de bine a clienţilor, ca la anumite complexe imobiliare ce urmează a fi inaugurate nu peste multă vreme, cum ar fi Maverick din New York sau Park, din Santa Monica. Concierge spirituali de la acestea discută cu locatarii şi îi pun în legătură cu specialişti în băi de sunet, binecuvântări pentru apartamente ori ritualuri de vindecare, desfăşurate, bineînţeles, online.

  • În căutarea zăpezii

    Dacă zăpada se lasă aşteptată într-o zonă, ea poate fi căutată acolo unde se găseşte din belşug, într-o excursie de relaxare sau plină de tot felul de activităţi.

    Ce se poate face înainte sau după sărbători? O opţiune ar fi o călătorie pe urmele leopardului zăpezilor, în Parcul Naţional Hemis din regiunea Ladakh din nordul Indiei. Turiştii care ajung într-o tabără dedicată din locul respectiv, LungMar, un complex de 10 corturi alimentate de panouri solare, au opţiunea de a merge pe urmele leoparzilor zăpezilor alături de ghizi şi experţi în protejarea şi conservarea acestei specii de feline, scrie The Telegraph.

    Dacă leopardul zăpezilor nu prezintă interes, se poate da o fugă până în Antarctica, unde turiştii pot sta, printre altele, într-un complex format din nişte clădiri din fibră de sticlă cu aspect de iglu, Whichaway Camp (printre a cărui oaspeţi s-au numărat Buzz Aldrin sau Bear Grylls), ori la Wolf’s Fang, o tabără cu şase corturi în vârf de munte. Cei doritori de o vacanţă activă au de ales între escaladă pe gheaţă, coborâre în rapel ori plimbări pe culmi.

    Cei care nu concep să treacă iarna fără să meargă la schi pot alege o vacanţă în care să fie duşi la schi cu elicopterul (heli- skiing) în locuri ca Muntele Denali, din Alaska, în Anzii Chilieni ori în Austria, la Lech. Mai este şi opţiunea clasică a unei vacanţe în care turiştii pot schia sau lenevi într-o localitate cunoscută mai ales ca destinaţie pentru anotimpul rece, cum ar fi Aspen, din statul american Colorado, Gstaad din Elveţia ori Courchevel din Franţa.

  • Doi câte doi la galerie

    Ca să le facă un cadou unor prieteni, o artistă şi un scriitor, care se cunoscuseră şi se căsătoriseră la o galerie de artă, un grup de artişti a decis să colaboreze şi să creeze nişte lucrări care să fie expuse tocmai la respectiva galerie, Otis Street Arts Project din Mount Rainier, statul american Maryland, scrie Washington Post.

    Artiştii, 20 la număr, nu au optat pentru o creaţie de grup, ci s-au împărţit în echipe de câte doi, dorind să arate ce se poate realiza atunci când doi oameni acţionează ca unul. Printre lucrări se numără o căsuţă de păpuşi decorată cu plăntuţe de plastic şi animale de jucărie şi intitulată „Casa noastră din mijlocul galeriei”, un aparat pe care vizitatorii expoziţiei îl pot pune să redea diverse sunete şi gândit să fie pornit şi ascultat de două persoane sau o sculptură din care ies pagini tipărite.