Category: Panorama

  • Nu-ţi place mâncarea de la şcoală? Fă-ţi un blog!

    Feţita de nouă ani a început să posteze pe blogul neverseconds.blogspot.com.es fotografii şi comentarii despre meniul care li se servea la prânz copiilor de la şcoala ei. Mâncarea oferită de instituţia de învăţământ primea calificative în funcţie de cât de sănătoasă şi gustoasă era, proprietara blogului neuitând să menţioneze şi câte înghiţituri a luat din ea ori situaţiile când găsea fire de păr incluse în meniu.

    După puţină vreme, blogul a atras atenţia presei şi apoi a autorităţilor, ceea ce a dus la îmbunătăţirea meniului, în care au început să apară tot mai multe legume şi fructe. Fetiţa, pe nume Martha Payne, a fost felicitată pentru iniţiativă până şi de celebrul bucătar Jamie Oliver, care i-a trimis şi fotografii cu meniul de prânz al copiilor din alte ţări. Blogul şi-a câştigat un număr mare de cititori, iar unii dintre aceştia trimit şi ei fotografii cu mâncarea servită în şcolile din ţara lor.

  • Cum fac americancele să pară trase ca prin inel

    Alungat din modă de peste cincizeci de ani, corsetul se întoarce în versiunea sa elastic-compresivă, adus din Columbia, una dintre principalele destinaţii ale lumii pentru cei care doresc să-şi facă operaţii estetice. Numit “faja” în spaniolă, acest corset elastic, purtat în mod normal după o operaţie de liposucţie, a fost adoptat de tinerele hispanice din America de Nord ca o metodă ieftină de a ţine sub control o siluetă nu tocmai perfectă şi de a şi-o modela în forma considerată ideală de către ele, cea de chitară ori clepsidră.

    Popularitatea acestor “fajas” în Statele Unite este atât de mare încât a luat prin surprindere chiar şi magazinele care le comercializează, ce au parte de o cerere foarte mare pentru ceva considerat până de curând doar un articol pentru uz medical. “Fajas” sunt comercializate sub diverse forme, de la cele care acoperă mare parte a corpului la simple burtiere, sunt confecţionate din materiale ca lycra, bumbac, nailon şi latex, fiind disponibile atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

    În ultima vreme, magazinele care desfac asemenea produse au cerere nu numai de la clientele tradiţionale, ci şi de la alte categorii, inclusiv tinere care nu sunt nici măcar plinuţe sau chiar adolescente care vor să ţină sub control până şi cea mai mică urmă de grăsime de pe talie. Unele femei folosesc aceste corsete elastice compresive ca ajutor în slăbit, deoarece ele presează stomacul, făcându-le pe cele care le poartă să-şi piardă din pofta de mâncare.

  • 52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii – GALERIE FOTO

    Un telefon mobil obişnuit este acoperit de mai multe bacterii decât o toaletă; în 76% din pozele postate pe Facebook britanicii sunt beţi; ai avea nevoie de aproape 1.000 de ani pentru a vedea toate înregistrările video care sunt în prezent pe YouTube.

    Acestea sunt doar câteva dintre cele 52 de informaţii interesante listate de Mind Junker. Vezi care sunt şi celelalte.

  • Idealul occidentalului obosit: o vacanţă la munci agricole

    Vacanţele agricole pot fi un prilej de a învăţa cum se face agricultură, în cazul celor care nu au avut contact cu domeniul ori de a vedea cum procedează alţii prin diverse colţuri ale lumii, scrie The Wall Street Journal. În SUA, o fermă interesantă pentru turismul agricol este J Bar L Ranch din Montana, care îi aparţine unei nepoate a lui John. D. Rockefeller Jr. Oaspeţii de la J Bar L Ranch pot însoţi personalul la adunatul vitelor, învaţă cum să repare gardurile ca acestea să nu iasă din ţarcurile destinate lor şi pot merge la pescuit în râul din apropiere.

    Pe continentul african, turiştii amatori de viaţă la ţară pot vizita ferma Gibbs din Tanzania, care are o plantaţie de cafea. Cei care-şi petrec vacanţa în acest loc au de ales între a ajuta la mulsul vacilor fermei, participarea la partide de vânătoare nocturne, un răsfăţ la spa ori o căutare de plante de leac alături de un vraci masai, iar de odihnit se pot odihni într-una din cele optsprezece căsuţe ale complexului.

    La rândul său, Wharekauhau Lodge and Country Estate din Noua Zeelandă, un complex înfiinţat în 1840, unde se cresc vite şi oi, include în programul pentru cei care îi calcă pragul un spectacol de câini ciobăneşti care adună vitele sau oile şi oferă posibilitatea relaxării la un meci de tenis, în spa ori în piscina proprie pentru cei ce caută confortul modern.

  • Spectacolul Terrei fotografiat de un cosmonaut (GALERIE FOTO)

    Italianul Paolo Nespoli s-a aflat pe Staţia Spaţială Internaţională în perioada decembrie 2010 – mai 2011, timp în care a făcut circa 26.000 de fotografii ale Pământului văzut din spaţiu şi le-a postat aproape zilnic pe Flickr şi Twitter.

    “De sus vezi Terra ca un fel de navă care străbate spaţiul cosmic. Când priveşti pe fereastră, la început vezi doar oceane şi nori, ceea ce e frumos, dar după un timp ajungi să identifici zona deasupra căreia te afli. După o lună, o lună şi jumătate, e straniu cum ajungi să ştii dintr-o dată că eşti deasupra Africii sau a Australiei”, a declarat Nespoli pentru CNN.

    “Am fotografiat ce am văzut. A fost foarte interesant pentru mine, dar ceea ce m-a bucurat a fost că le-am putut împărtăşi aproape în timp real cu oamenii de pe Pământ”, a adăugat Nespoli. “Când eşti în spaţiu şi te uiţi la Pământ, ajungi să vezi cât de delicată e planeta noastră. Vezi atmosfera care o învăluie şi care arată de parcă ai putea s-o împrăştii doar suflând peste ea. Şi îţi dai seama cât de mare e puterea oamenilor de a schimba faţa planetei.”

    Staţia Spaţială Internaţională evoluează la 400 km deasupra Pământului, cu o viteză de 20.000 kmh, iar în ultimii ani s-a vorbit tot mai mult de potenţialul de afaceri al turismului spaţial, cu navete private care ar folosi staţia ca bază. “Cred că turismul spaţial va avea succes. Aş vrea ca toată lumea să poată urca acolo şi să vadă lumea cu alţi ochi, dintr-un alt punct de vedere. Aş trimite acolo şi politicieni (pe unii chiar ar trebui să-i lăsăm acolo!), filozofi, jurnalişti şi teologi”, afirmă cosmonautul.

    Foto: ESA/NASA

  • Cum poţi să te pui bine cu vecinii

    Un astfel de studiu care-i are ca subiect pe piţigoii mari a dat la iveală faptul că aceştia se adună în grupuri ca să alunge prădătorii care le ameninţă puii, dar şi spre a sări în ajutorul vecinilor cunoscuţi, după ce au cuibărit în acelaşi loc de mai multe ori, dacă din trilurile acestora reiese că sunt în pericol.

    Acest comportament, afirmă autorii studiului, se datorează faptului că păsările ori au primit ajutor de la vecini cu altă ocazie, ori se tem ca nu cumva şi cuibul lor să nu fie ameninţat şi nu vor să-şi strice relaţiile cu aceştia.

  • Cine are cei mai mulţi fani pe Facebook (GALERIE FOTO)

    Yahoo News a întocmit un top 10 al celebrităţilor care au atras cele mai multe “like”-uri din partea publicului, conform statisticii starcount.com.

    Cine are cei mai mulţi fani pe Facebook (GALERIE FOTO)

  • Inscripţia “Made in Space”, în curând pe etichetele produselor din comerţ

    Lista produselor concepute în urma cercetărilor spaţiale este foarte lungă, de la spuma visco-elastică până la termometrul pentru măsurarea temperaturii în ureche, însă criza financiară din ultimii ani face cheltuirea banilor de la buget pentru explorarea spaţială mult mai dificil de justificat.

    Campania de promovare plănuită de Agenţia Spaţială Europeană arată că specialiştii în ştiinţele spaţiale se tem de limitarea bugetelor acestora, ca urmare a faptului că publicul nu conştientizează contribuţia acestor cercetări la creştera economică. Agenţia Spaţială Europeană estimează că Staţia Spaţială Internaţională va avea un cost total de 100 de miliarde de euro, sumă ce include costurile de funcţionare pe următorii 10 ani. Costul pentru fiecare plătitor de taxe din Europa este de un euro pe zi, echivalentul unei ceşti de cafea.

    Mai mult pe www.descopera.ro.

  • Ultima modă în materie de cure de slăbire: mirese cu tubul în nas

    Unele viitoare mirese iau măsuri din timp, altele vor să scape de nişte kilograme într-un timp cât mai scurt, astfel încât ofertele de programe de slăbit sunt variate, dintre ele nelipsind regimuri minune pe care le-ar fi ţinut şi vedetele de la Hollywood, care nu sunt întotdeauna sănătoase, ori cure de detoxifiere cu sucuri.

    Ultima modă în domeniu, utilizată deja de câţiva ani în ţări ca Italia, Spania, Marea Britanie şi introdusă şi Statele Unite, presupune hrănirea persoanei care ţine cura de slăbire printr-o sondă nazogastrică, adică, aşa cum o arată şi numele, un tub de plastic introdus prin nas şi care ajunge până în stomac.

    Acest regim durează zece zile şi se face sub supraveghere medicală, iar cei/cele care-l ţin nu mănâncă nimic, primind doar substanţe nutritive prin sondă, dar nu şi carbohidraţi. În tot acest timp, persoanelor care urmează regimul de slăbire li se monitorizează starea de sănătate, ca nu cumva să apară constipaţie, respiraţie urât mirositoare ori stări de ameţeală, iar înainte de a se apuca de el li se fac analize.

    Medicii susţinători ai acestui regim spun că, datorită faptului că nu durează decât zece zile, se ard doar grăsimile stocate şi nu se pierde masă musculară. De cealaltă parte, există voci care afirmă că, pe lângă faptul că utilizarea unei sonde nazogastrice este traumatizantă pentru organism, pierderea în greutate nu trebuie realizată prin cure rapide, ci în timp, pentru a se menţine efectul.

  • De unde vin ouăle de ciocolată

    Oul, vechi de 70 de milioane de ani, aparţine unei specii descoperite în Pirinei şi denumite Sankofa Pyrenaica. Încercând să determine dacă oul provine de la o specie de dinozaur sau pasăre străveche, oamenii de ştiinţă i-au comparat forma cu cea a altor ouă de dinozaur sau de păsări, constatând că aspectul ouălor diferă de la specie la specie, iar ouăle de dinozaur se deosebesc clar de cele de păsări, fiind mai prelungi, în timp ce cele de pasăre sunt mai rotunjite.

    Ulterior, cercetătorii au comparat ouăle de pasăre şi de dinozaur cunoscute cu cele de ciocolată disponibile în comerţ, iar de aici a rezultat că unele dintre ouăle de ciocolată, în special cele mai mari, seamănă la formă cu un ou de dinozaur, mai ales cu cel de Sankofa Pyrenaica, şi nu cu unul de găină.