Category: Panorama

  • Ultima modă în materie de cure de slăbire: mirese cu tubul în nas

    Unele viitoare mirese iau măsuri din timp, altele vor să scape de nişte kilograme într-un timp cât mai scurt, astfel încât ofertele de programe de slăbit sunt variate, dintre ele nelipsind regimuri minune pe care le-ar fi ţinut şi vedetele de la Hollywood, care nu sunt întotdeauna sănătoase, ori cure de detoxifiere cu sucuri.

    Ultima modă în domeniu, utilizată deja de câţiva ani în ţări ca Italia, Spania, Marea Britanie şi introdusă şi Statele Unite, presupune hrănirea persoanei care ţine cura de slăbire printr-o sondă nazogastrică, adică, aşa cum o arată şi numele, un tub de plastic introdus prin nas şi care ajunge până în stomac.

    Acest regim durează zece zile şi se face sub supraveghere medicală, iar cei/cele care-l ţin nu mănâncă nimic, primind doar substanţe nutritive prin sondă, dar nu şi carbohidraţi. În tot acest timp, persoanelor care urmează regimul de slăbire li se monitorizează starea de sănătate, ca nu cumva să apară constipaţie, respiraţie urât mirositoare ori stări de ameţeală, iar înainte de a se apuca de el li se fac analize.

    Medicii susţinători ai acestui regim spun că, datorită faptului că nu durează decât zece zile, se ard doar grăsimile stocate şi nu se pierde masă musculară. De cealaltă parte, există voci care afirmă că, pe lângă faptul că utilizarea unei sonde nazogastrice este traumatizantă pentru organism, pierderea în greutate nu trebuie realizată prin cure rapide, ci în timp, pentru a se menţine efectul.

  • De unde vin ouăle de ciocolată

    Oul, vechi de 70 de milioane de ani, aparţine unei specii descoperite în Pirinei şi denumite Sankofa Pyrenaica. Încercând să determine dacă oul provine de la o specie de dinozaur sau pasăre străveche, oamenii de ştiinţă i-au comparat forma cu cea a altor ouă de dinozaur sau de păsări, constatând că aspectul ouălor diferă de la specie la specie, iar ouăle de dinozaur se deosebesc clar de cele de păsări, fiind mai prelungi, în timp ce cele de pasăre sunt mai rotunjite.

    Ulterior, cercetătorii au comparat ouăle de pasăre şi de dinozaur cunoscute cu cele de ciocolată disponibile în comerţ, iar de aici a rezultat că unele dintre ouăle de ciocolată, în special cele mai mari, seamănă la formă cu un ou de dinozaur, mai ales cu cel de Sankofa Pyrenaica, şi nu cu unul de găină.

  • Cinci cuci cu blog cuceresc lumea

    Studiul efectuat de cercetătorii britanici cu scopul de a înţelege mai bine procesul de migraţie a cucilor a presupus alegerea a cinci reprezentanţi ai acestei specii şi marcarea lor cu un inel dotat cu transmiţător, pentru a putea fi urmăriţi. Ca să atragă sprijinul moral şi financiar al publicului, cei cinci aleşi – numiţi Clement, Martin, Lyster, Kasper şi Chris – au fost prezentaţi pe site-ul instituţiei, unde li s-a creat câte un blog pe care li se putea urmări traseul parcurs şi unde toţi cei care doreau să-i sponsorizeze îşi puteau vedea numele publicat, contra unei donaţii de cel puţin zece lire sterline.

    După ce au ajuns cu toţii cu bine în Africa la iernat, călătorie ce a presupus şi traversarea Saharei, a venit vremea întoarcerii, iar la acest capitol cel mai harnic a fost Martin, care a reuşit să ajungă deja în Europa şi se îndreaptă spre locurile natale. Cucul Martin, spun cercetătorii, trebuie să fi beneficiat de “vânt bun din pupa”, deoarece datele înregistrate arată că a parcurs circa 400 de kilometri în câteva ore, lucru posibil doar dacă era ajutat de vânt. L-a urmat Chris, care a părăsit şi el continentul african, conform ultimelor informaţii disponibile. La rândul său, Kasper a traversat cu bine deşertul Sahara, în timp ce Lyster, ultimul plecat din Europa, încă nu se încumetase să-l traverseze.

    Clement, din păcate, nu se va mai întoarce, cercetătorii ajungând la concluzia că acesta a murit, după ce transmiţătorul său nu a mai trimis date, iar senzorul de temperatură ataşat a semnalat, la finalul lunii februarie, o scădere foarte mare a temperaturii corpului.

  • Cum arată viitorul: casa cu gadgeturi

    Designerii se străduiesc să găsească modele care să facă faţă schimbărilor ce se petrec în casele oamenilor, unde tot mai des apar dispozitive ca tabletele PC, cititoarele electronice de cărţi sau televizoarele cu ecran plat care se subţiază din ce în ce mai tare.

    Aşa se face că în ultima vreme au apărut piese de mobilier care încorporează noile gadgeturi cum ar fi comode prevăzute cu încărcător pentru diverse dispozitive electronice, ca Fleur de Noyer de la Think Fabricate ori iCon Bed de la Hollandia, un pat a cărui tăblie este prevăzută cu difuzoare, amplificator şi staţii de andocare pentru două iPad-uri.

    Sunt şi companii care, considerând că progresul rapid al tehnologiei face ca produsele ce încorporează gadgeturi să fie depăşite în scurt timp, preferă să-şi adapteze piesele de mobilă la modul cum sunt folosite gadgeturile în locuinţele oamenilor. În această categorie se încadrează fotoliul Scene XXL de la compania olandeză Montis, căruia i se poate adăuga o măsuţă specială pentru tablete PC şi care are spătarul înalt, astfel încât cel care stă pe fotoliu să poată da telefoane sau scrie pe tabletă fără a se teme că l-ar putea auzi sau vedea cineva. Ori măsuţa pentru laptop de la C2B, care poate fi folosită atât pentru lucrul pe laptop, cât şi drept cutie de depozitare a acestuia.

  • Doriţi un animal de casă? Luaţi-vă o meduză! (VIDEO)

    Aşa stau lucrurile cu o mică firmă din San Francisco, JellyFish Art, înfiinţată împreună cu câţiva prieteni de Alex Andon, un tânăr fascinat de delicateţea meduzelor, care, în ciuda acestei caracteristici, supravieţuiesc în apele planetei de sute de milioane de ani.

    Pornind de la observaţia că multora le place foarte mult să admire meduzele la expoziţiile de creaturi acvatice, tânărul s-a gândit că ar putea face o afacere din plasarea de meduze la doritori, împreună cu spaţiul locativ corespunzător, deoarece acestea nu pot sta într-un acvariu obişnuit, pentru că rămân blocate pe la colţuri sau sunt rănite de pompele de aer care le aspiră.

    Apelând la site-ul de crowdfunding Kickstarter.com, fondatorii JellyFish Art au reuşit să facă rost de aproape 163.000 de dolari, banii necesari pentru construirea unui acvariu adecvat, donaţi mai ales de cei care-şi doreau meduze pe post de animale de casă, astfel încât şi-au permis să dea comandă în China, cerând să se monteze în acvarii şi un sistem de lumini colorate care să pună în valoare meduzele ce plutesc în ele. Comenzile de meduze nu au întârziat să apară, iar proprietarii companiei se gândesc deja la extindere.

  • Vaccinul-minune care distruge 90% dintre cancere va fi în curând disponibil – VIDEO

    Noul vaccin, denumit ImMucin, foloseşte o moleculă intitulată MUC1, ce se găseşte în 90% dintre cancere, pentru a antrena sistemul imunitar să recunoască celulele canceroase. Oamenii de ştiinţă au descoperit că prin injectarea în corp a unui nivel potrivit a moleculei MUC1 induce sistemul imunitar să lupte împotriva acesteia.

    Într-un experiment realizat la Centrul Medical Hadassah din Ierusalim, 10 pacienţi suferinzi de mieloma, un cancer al sângelui, au fost injectaţi cu ImMucin. După 2-4 doze de tratament, şapte dintre aceştia au prezentat un sistem imunitar întărit, iar 3 dintre ei au fost complet vindecaţi.

    Mai mult pe www.descopera.ro.

  • Vreţi ouă Fabergé la micul dejun?

    Complexul Mandarin Oriental din Hong Kong, renumit pentru restaurantele sale deţinătoare de stele Michelin, găzduieşte licitaţii de artă asiatică sau obiecte scumpe, cum ar fi colecţia de vinuri a compozitorului Andrew Lloyd Weber. Ba chiar şi-a adaptat până şi meniurile în spirit artistic, unul dintre maeştrii bucătari creând un preparat cu ouă şi caviar ce aminteşte de ouăle Fabergé, scrie The Wall Street Journal. Complexul organizează şi trei expoziţii de artă pe an.

    La rândul său, Royal Monceau-Raffles din Paris îşi expune colecţia de artă în camerele oaspeţilor, are spaţiu special pentru evenimente dedicate artei, precum şi o librărie cu cărţi din domeniu pentru cei care vor să se documenteze mai bine. Cei care se cazează în acest hotel primesc un “meniu” artistic cu informaţii despre expoziţii şi galerii din oraş, iar la cerere pot vizita galeriile de artă noaptea ori pit aranja un tur privat al Centrului Pompidou.

    De cealaltă parte a Oceanului Atlantic, în Marea Caraibelor, hotelul Eden Rock din St. Barths invită artişti care să expună la galeriile din incinta sa şi care să discute cu clienţii hotelului şi să creeze opere de artă în timpul şederii acolo. Alte hoteluri, cum ar fi complexul Auberge du Soleil din Rutherford, California sau Andaz 5th Avenue din New York, oferă posibilitatea celor care se cazează la ele să cumpere fie operele de artă expuse, fie să-şi procure reproduceri în ediţie limitată ale acestora.

  • Cum arăta ultimul meniu de pe Titanic (FOTO)

    Meniul cumpărat la licitaţie se afla în ziua respectivă pe masa lui Washington Dodge, un bancher care călătorea din San Francisco, însoţit de nevasta sa Ruth şi de băiatul lor, Washington Jr. Printre cele 40 de feluri de mâncare din meniul îngălbenit de vreme se găsesc specialităţi precum pui a la Maryland şI ouă Argenteuil, galantină de pui sau coaste de miel la grătar.

    Mai mult pe www.zf.ro.

  • Veniţi, privighetoarea cântă!

    Păsările adoptă această strategie pentru a ieşi în evidenţă, deoarece dacă s-ar urca pe crengi situate prea sus, s-ar expune la prădători, astfel încât preferă să adapteze complexitatea recitalului în loc să se caţere mai sus decât rivalii pentru a atrage o parteneră.

    Femelele speciei îşi aleg partenerul după calitatea cântării lui, drept pentru care cel care are cele mai frumoase şi mai variate triluri are toate şansele să fie preferat.

  • În scurt timp, un microrobot va trăi în noi, urmând a detecta toate afecţiunile

    Denumit Cyberplasm, microrobotul va aplica cele mai noi realizări din domeniul microeletronicii în cadrul unui design biomimetic (în care tehnologia este inspirată de natură). El va beneficia de un sistem nervos electronic, urmând să fie dotat cu “ochi” şi cu “nas” – senzori derivaţi din celule de mamifer şi cu muşchi artificiali ce vor folosi glucoza ca sursă de energie.

    Microrobotul Cyberplasm va fi proiectat să imite funcţiile esenţiale ale lampretei, o creatură ce trăieşte în Oceanul Atlantic. Lampreta prezintă un sistem nervos extrem de primitiv, mai uşor de imitat decât sistemele nervoase mai sofisticate. Sistemul nervos al lampretei şi faptul că acest animal înoată l-au făcut candidatul ideal pentru acest proiect.

    Cercetătorii vor să introducă acest microrobot în corpul uman, unde va “înota” fără probleme, detectând afecţiunile de care suferă pacientul. Proiectul Cyberplasm este realizat la Universitatea Newcastle, în cadrul unei colaborări internaţionale finanţate de o instituţie din Marea Britanie, Engineering and Physical Sciences Research Council, şi de o instituţie din SUA, National Science Foundation.

    Mai mult pe www.descopera.ro.