Category: Panorama

  • Roz pentru viitor

    Băutură asociată până nu demult cu Valentine’s Day, şampania rosé a intrat în atenţia consumatorilor şi celor care privesc vinurile ca pe o investiţie, scrie The Telegraph. Aceasta se regăseşte în diverse locuri de la baruri de pe plajă la superiahturi şi restaurante cu stele Michelin.

    Popularitatea şampaniei rosé nu se măsoară numai prin prezenţa sa în diverse locuri de consum, ci şi prin piaţa tranzacţiilor cu vin, un studiu recent al Bursei internaţionale a comercianţilor de vinuri, Liv-Ex, cu sediul la Londra, arătând că această băutură s-a aflat printre cele mai tranzacţionate şampanii pe piaţa secundară în anul 2021. La cea mai mare căutare s-au aflat Cristal rosé (2012 şi 2013) de la Louis Roederer şi Dom Pérignon Rosé (2008), conform statisticilor Bursei.

  • La drum în 2022

    În ciuda situaţiei din ultimii doi ani, apetitul multora pentru călătorii n-a scăzut, aceştia schimbând însă tipul de destinaţie ori mijloacele de călătorie. Ce se va purta în domeniu în acest an? Trenuri, superiahturi, croaziere polare, dar nu numai, scrie Financial Times.

    Atenţi la impactul asupra mediului, cei care au de călătorit au început să aleagă trenurile cu vagoane de dormit în dauna avioanelor, cel puţin în Europa. Trenurile se adresează atât simplilor turişti, cât şi celor care călătoresc în scop de afaceri, aceştia având la dispoziţie cabine de lux cu duş, cuşete sau compartimente simple, toate permiţând, bineînţeles, distanţarea socială. Printre trenurile de acest tip se numără cele din categoria Nightjet ale Căilor Ferate Austriece.

    Alţii preferă să evite aglomeraţia cu ajutorul superiahturilor, diverse companii specializate în intermedierea de astfel de nave lăudându-se cu faptul că a fost închiriat de sărbători tot ce aveau disponibil şi cu o creştere a cererii pentru prima parte a anului, cel puţin.

    Cerere mare se constată şi pentru croaziere antarctice, companii care oferă asemenea servicii cum ar fi Hurtigruten (Norvegia) sau Scenic, înregistrând o creştere a cererii de cel puţin 90% pentru sezonul 2022/2023.

    Pentru relaxare se preferă vile din cadrul unor complexuri hoteliere de lux, datorită intimităţii oferite combinate cu toate serviciile unui asemenea hotel şi posibilităţii de izolare cu tot confortul în caz de nevoie.

    Cei care caută o vacanţă ceva mai activă aleg şi ranch-uri din SUA, unde pot călări, merge la pescuit la muscă ori face drumeţii. Confortul cazării s-a îmbunătăţit în timp, existând căsuţe luxoase şi spa, dar principalul atu, care a atras şi o creştere a interesului local, cât şi a celui din alte ţări, pentru ranch-urile din SUA, îl reprezintă spaţiul mare pe care-l au turiştii la dispoziţie, precum şi faptul că majoritatea activităţilor se desfăşoară în aer liber.


     

  • Barul de acasă

    Atenţia mai mare acordată locuinţei de la începutul pandemiei înseamnă pentru unii punerea la punct a barului personal pentru a putea pregăti tot felul de cocteiluri pentru cei ai casei şi, dacă este posibil, pentru musafiri. Barul casnic se numără printre propunerile de mobilier de la diverse companii din industria luxului, iar printre cele mai spectaculoase astfel de piese, selectate de către Telegraph, se înscrie unul realizat de Zelouf & Bell şi inspirat de chimonourile japoneze, confecţionat din lemn de mesteacăn lăcuit şi decorat cu cocori şi foiţă de aur.

    Armani Casa a lansat, în ediţie limitată de doar 88 de exemplare, Royal, un bar acoperit cu un material ţesut din hârtie şi bumbac, iar la interior placat cu un material care aminteşte de marmură şi sidef, cu un preţ de peste 50.000 de euro. Nici Ralph Lauren nu s-a lăsat mai prejos, propunând barul Shotwell din lemn de mahon, cu spaţiu de depozitare pentru sticle şi pahare şi un compartiment cu oglindă, tavă şi sertare pentru ustensile.

     


     

  • Diamante altfel

    Pietrele preţioase sunt, de multe ori, cunoscute pentru anumite culori sau pentru faptul că sunt incolore, dar, de fapt, ele sunt mult mai variate, lucru pe care creatorii de bijuterii de lux încearcă să-l scoată în evidenţă în ultima vreme. Există astfel şi diamante maro, verzi sau gri, ori cu imperfecţiuni, scrie New York Times, încadrate la categoria „diamante urâte”, dar la mare căutare pentru cei care vor să confecţioneze bijuterii deosebite.

    Casa germană Hemmerle, de exemplu, combină diamante maro, gri sau verzi cu diamante incolore şi metale preţioase, având o gamă de inele sau cercei, iar creatoarea Nina Runsdorf preferă diamante gri pentru creaţiile ei. Pe lângă faptul că aceste diamante imperfecte sunt ceva mai ieftine decât cele obişnuite, ele atrag şi clienţii care caută ceva aparte, care doresc bijuterii cum nu mai are nimeni.

  • Artist în pâine

    Inspirat de rădăcinile sale şi de dorinţa de a scoate în evidenţă rolul pâinii în istoria omenirii, un artist olandez de origine uruguaiană s-a gândit să creeze nişte obiecte decorative la care să folosească acest aliment de bază. Provenit dintr-o familie de brutari, artistul Bruno Baietto a realizat nişte vaze din sticlă suflată în pâine, care le dă forma. Pentru confecţionarea vazelor, acesta a apelat la nişte maeştri sticlari de la Nationaal Glasmuseum din Leerdam, iar procedeul presupune introducerea de sticlă topită într-o franzelă scobită, de preferinţă una uscată, şi suflarea ei. Pâinea, bineînţeles, se arde de la căldură şi cade, conferind însă obiectului final o textură aparte.


     

  • Răsfăţ pentru căţei: de la tratamente de înfrumuseţare, la chartere private pentru animale de companie

    După ce căţeii i-au ajutat pe mulţi să treacă cu bine peste momentele de singurătate impuse în ultimii doi ani, o parte dintre proprietarii lor consideră că a venit rândul să-i recompenseze, iar una din opţiuni o reprezintă călătoriile în care animăluţele de companie sunt tratate regeşte.

    Tot mai multe firme şi-au adaptat în ultima vreme oferta incluzând servicii pentru câinii de companie, de la biscuiţi personalizaţi la tratamente de înfrumuseţare, dar nu numai.

    Grupul Hard Rock Hotel, spre exemplu, oferă celor care vin cu căţeii la hotelurile sale din Cancun din Mexic şi din Punta Cana din Republica Dominicană o trusă care cuprinde o jucărie, un pătuţ din spumă cu memorie pe care animalul de companie îl va folosi pe durata şederii şi un playlist personalizat pe Spotify, scrie Wall Street Journal. Las Ventanas al Paraiso, un complex turistic de lux din Los Cabos, Mexic, are deja de nişte aşa-numiţi valeţi pentru căţei, a căror îndatorire este să-i plimbe pe aceştia, să strângă după ei şi să le facă masaj. El Canto din Santa Barbara din statul american California are meniuri speciale pentru câini, ce includ produse fără gluten şi peşte de sezon, precum şi biscuiţi cu levănţică şi mentă sau un ceai de plante (muşeţel, ghimbir, echinaceea şi păducel) pentru căţeii stresaţi. În Anglia, un hotel din Cotsworlds, Lygon Arms, oferă celor care se cazează acolo împreună cu câinii lor o zi la spa, unde li se fac tratamente faciale şi li se aranjează unghiile. La rândul lor, companiile de transport aerian specializate în zboruri charter private, acordă o atenţie tot mai mare serviciilor pentru animale de companie, mai ales că de aproape doi ani încoace, cererea pentru astfel de zboruri a crescut. Un exemplu ar fi compania engleză VistaJet, care, pe lângă covoraşe pentru dormit, biscuiţi preparaţi de un bucătar cu stele Michelin, Michel Roux, şi jucărioare, are însoţitori de bord pregătiţi să acorde primul ajutor patrupezilor şi să liniştească animăluţele cărora le este frică de zbor.

  • La joacă

    O modalitate plăcută de petrecere a timpului liber, jocurile de societate de tip table, şah, dame, mahjong sau scrabble, au căpătat o notă de eleganţă, după ce au intrat în atenţia caselor de modă care şi-au proiectat şi au pus în vânzare propriile seturi, ce pot fi folosite şi ca decoraţiuni pentru casă, scrie Wall Street Journal.

    Spre exemplu, casa Gucci s-a inspirat din colecţia sa de genţi diplomat din anii şaptezeci şi a creat de la seturi de cărţi de joc personalizate şi lucrate manual la seturi de table sau pocher, cu preţuri şi de câteva mii de dolari.

    Armani/Casa a creat un joc de şah format dintr-o pătură pe post de tablă, ce se poate întinde pe pat, pe masă sau pe jos şi piese din fetru, Ralph Lauren a lansat un set de table din lemn de mahon şi alamă, cu accente de piele, care se poate folosi atât pentru table, cât şi pentru dame, iar Prada un set de domino cu piese confecţionate din acelaşi tip de piele ca genţile firmei.

    La rândul său, Cartier a creat un set de dame cu tablă din lemn lăcuit şi puluri de marmură, în timp ce Hermes propune un joc de Mahjong în cutie din lemn de palisandru şi piele, cu piese din piele imprimată, care costă 40.000 de dolari.


     

  • Moş Crăciun, greu de găsit

    Criza de personal care a afectat diverse domenii ale economiei SUA în ultima vreme a ajuns şi la Moş Crăciun, scrie Washington Post, acesta fiind greu de găsit de cei care au nevoie de el. Motivul nu îl reprezintă tariful mic oferit, deoarece un Moş Crăciun profesionist primeşte între câteva zeci şi câteva sute de dolari pe oră, în funcţie de experienţă, iar problema afectează nu atât mallurile care şi-au asigurat un astfel de personaj cu luni înainte de perioada sărbătorilor, ci pe cei care au nevoie de el pentru diverse evenimente.

    Cum numărul de petreceri sau festivaluri de Crăciun a crescut aproape de normal anul acesta, Moşii Crăciun disponibili au fost rezervaţi de la începutul lunii noiembrie, ceea ce nu se întâmpla altădată, susţin firmele care se ocupă de intermedieri în domeniu. Motivul îl reprezintă scăderea numărului de persoane disponibile să joace rolul Moşului din cauza pandemiei, dat fiind că personajul tipic este în vârstă şi are burtă mai mică sau mai mare. Cei care îndeplinesc condiţiile se înscriu în categoriile vulnerabile la COVID-19, aşa că mulţi au preferat să se retragă temporar, ca să evite să lucreze cu copii nevaccinaţi, urmând a reveni când va trece pericolul. Alţii au rămas pe baricade, dar au acceptat mai puţine apariţii pentru a reduce riscul.

    Ca atare, companiile care asigură Moşi Crăciun s-au văzut fie nevoite să refuze cereri, fie să se orienteze şi spre candidaţi mai tineri, fără experienţă, dar care ştiu cum să se poarte cu copiii. Pe lângă criza de Moşi Crăciun, sunt greu de găsit şi costume specifice pe care să le îmbrace voluntarii care vor să ajute la un eveniment, din cauza problemelor din lanţul de aprovizionare, astfel că, în unele cazuri, cei care caută costume au acceptat să plătească în plus pentru a se asigura că au articolul dorit.

  • Trainic ca paiele

    Contrar poveştilor pentru copii, paiele sunt bune pentru casă, fiind un material de construcţie rezistent şi puţin poluant, un exemplu fiind cea mai veche locuinţă din baloţi de paie păstrată până azi, ridicată în 1903 în SUA. Există, ca atare, şi firme specializate în proiectarea şi construcţia de case de paie, scrie Financial Times, cum ar fi Arkin Tilt Architects din California. Clădirile construite din acest material nu seamănă cu nişte colibe, cum s-ar aştepta mulţi, ci au aspect de case scumpe.

    La construcţia acestor case se folosesc baloţi de paie compactaţi pe post de zidărie portantă, explică Arkin Tilt Architects, ideea utilizării acestui material de construcţie apărând în SUA în secolul 19. Alte companii construiesc structura caselor din lemn şi  folosesc baloţii de baie pe post de cărămizi, existând exemple în Europa, în Irlanda, Franţa sau Marea Britanie. Mai mult, au apărut şi firme care produc panouri prefabricate din paie, cum ar fi EcoCocoon.


     

  • Poftiţi în brad!

    La vreme de sărbători, artiştii nu sunt  chemaţi numai de hoteluri cum ar fi Claridge’s să se ocupe de decorarea locului, în special de brazi spectaculoşi, ci şi în diverse zone din oraşe, cum ar fi pieţele. Un astfel de proiect de sărbători a fost instalat în Granary Square din zona King’s Cross din Londra, scrie Dezeen. Proiectul, realizat de artista Liliane Lijn şi intitulat „Temenos”, constă dintr-un brad de Crăciun aparte. Bradul are o formă conică şi este construit din bare verticale luminoase, care-şi schimbă culoarea, permiţând accesul publicului înăuntru pentru a-l admira, înconjurat de lumină, sau a-şi face poze.