Colecţionarii se bat în mod normal pe ceasuri scumpe, privite ca investiţii. Mai nou însă, unii dintre ei se orientează spre ceasuri mai ieftine care şi-au dovedit valoarea în timp, scrie Wall Street Journal. Un motiv pentru pasiunea lor este şi faptul că, odată cu răspândirea lucratului de acasă, ţinuta poate fi mai lejeră, iar la ea se potrivesc mai bine ceasurile din a doua categorie. Se caută astfel ceasuri Timex de 100 de dolari, Swatchuri cu preţ doar puţin mai mare ori Seiko 5 Sports, ceva mai scump, la peste 300 de dolari. N-au scăpat atenţiei colecţionarilor de modă nouă nici diverse modele din gama G-Shock de la Casio, fapt care a determinat compania japoneză să lanseze un model în ediţie limitată, G-Shock Ref 6900, realizat în colaborare cu cântăreţul şi producătorul John Mayer şi un blog dedicat orologeriei, Hodinkee, model epuizat în 15 minute de la punerea sa în vânzare online.
Category: Panorama
-
Minilumi de poveste: o artistă a găsit un noul mod de a face artă
Deşi par desprinse din basme, sculpturile artistei olandeze Rosa de Jong sunt cât se poate de reale. Subiectul preferat al acesteia îl constituie peisajele miniaturale care par să plutească în aer. Artista foloseşte materiale naturale din diverse părţi ale globului, cum ar fi lemnul sau scoarţa de copac, pentru a construi baza minipeisajelor sale, pe care o completează cu căsuţe din hârtie şi carton şi licheni decorativi. Sculpturile Rosei de Jong sunt apoi suspendate de nişte rame ca de tablou ori închise în recipiente de sticlă, după care sunt disponibile colecţionarilor.
-
Ce fac bogaţii planetei ca să îşi asigure imunitatea în vremea pandemiei
În timp ce unii mănâncă sănătos, iau vitamine şi beau tot felul de sucuri din plante ca să-şi întărească sistemul imunitar, bogaţii planetei apelează la soluţii pe măsura buzunarului lor, fugind de pandemie.
Merge astfel foarte bine un tip anume de turism, spre deosebire de tot sectorul, foarte afectat de situaţia mondială de un an încoace: vacanţele dedicate creşterii imunităţii, scrie The Telegraph. Cei care aleg asemenea vacanţe au parte de şederi în complexuri turistice dotate cu centre medicale unde li se oferă consultaţii de specialitate şi o combinaţie de tratamente din medicina tradiţională şi cea modernă.
Printre destinaţiile de crescut imunitatea se numără Palazzo Fiuggi, din localitatea italiană Fiuggi. Situat într-o zonă cu ape minerale, Palazzo Fiuggi a introdus Medical Concept, un serviciu care pune la dispoziţia turiştilor servicii de oftalmologie, psihiatrie, radiologie sau consultaţii metabolice, pe lângă tratamente menite să crească nivelul de energie, să îmbunătăţească imunitatea şi să-i ajute să-şi păstreze sănătatea cât mai mult.
În Germania, în localitatea Baden Baden de la poalele Munţilor Pădurea Neagră se află Villa Stephanie, care îmbie clienţii bogaţi cu programe numite „Immune Boost” şi „Immune Care”, care includ consultaţii la medici, analize, administrare intravenoasă de vitamina C sau consultaţii pentru îmbunătăţirea metabolismului ori ozonoterapie.
Sha Wellness Clinic din provincia spaniolă Alicante se concentrează programe destinate celor cu boli digestive, autoimune sau alergii pentru a-i ajuta să-şi crească imunitatea. Cei care aleg să se trateze în acest centru au parte de un peisaj natural spectaculos şi o piscină infinity de unde pot admira apusul.
-
Accesorii umane: cum pot părţile corpului să devină bijuterii
În căutarea unor surse de inspiraţie, creatorii de bijuterii ajung şi la corpul uman, după cum o demonstrează ultimele noutăţi în domeniu, scrie New York Times. Creatoarea americană Sophie Buhai a lansat, de exemplu, o broşă din aur în formă de nas, luând ca model nasul unei prietene. Inedita broşă se găseşte doar în ediţie limitată, fiind confecţionată pe bază de comandă şi costă 16.000 de dolari. Casa Schiaparelli a prezentat brăţări şi cercei cu dinţi, apărători de aur pentru vârfurile degetelor de la picioare şi de la mâini, acestea din urmă cu tot cu unghii, precum şi măşti din aur.

-
Cum a reuşit un designer să salveze fructele care ajungeau la gunoi
Când sunt date la o parte pentru că nu corespund din punct de vedere al aspectului, fructele îşi pot găsi o nouă întrebuinţare şi nu mai ajung la gunoi, ţine să arate designerul spaniol Julia Roca Vera. Dorind să-i convingă pe oameni să reducă deşeurile alimentare, aceasta a creat patru produse dintr-un singur fruct refuzat de magazine, o portocală. Din miezul şi uleiurile esenţiale din aceasta a creat o cremă pentru piele şi un săpun, din coajă un amestec aromat, iar sucul l-a păstrat pentru consum. Fiecare dintre cele patru produse, scrie Dezeen, a fost ambalat într-un mic recipient ceramic care poate fi reumplut. Pe lângă portocale, s-ar putea valorifica şi alte legume şi fructe neconforme cum ar fi mere, banane sau morcovi, susţine Julia Roca Vera.

-
Se livrează bucătari
Cum ieşitul la restaurant nu mai e posibil întotdeauna dată fiind situaţia actuală, iar clienţii de altădată s-au reorientat către livrări de mâncare la domiciliu, bucătarii din localuri trebuie să găsească şi ei o soluţie de supravieţuire.
În Japonia, spre exemplu, aceştia au ales să presteze servicii la domiciliul clienţilor, care astfel pot mânca o masă ca la restaurant, fără să mai fie nevoie să iasă în oraş, scrie The Japan Times.
Cei care vor să li se gătească acasă însă nu trebuie să caute ei bucătarul, ci apelează la o firmă specializată în închiriat bucătari, Sharedine, care colaborează în special cu bucătari rămaşi fără loc de muncă în urma pandemiei. Clienţii plătesc un abonament pentru un număr de zile pe săptămână în care să li se gătească. Pe lângă ingredientele necesare, au şi posibilitatea de a discuta ce meniu doresc, ceea ce nu pot face în cazul serviciilor de livrare de mâncare. Au chiar şi posibilitatea de a solicita un anume bucătar dacă au fost mulţumiţi de el.
Alţi bucătari se folosesc de renumele lor ca să profite de dezvoltarea serviciilor de livrare de mâncare, închiriind doar spaţii pentru bucătării în care gătesc diverse preparate, de la pui şi pizza la mâncăruri tradiţionale. Mai mult, nu rareori mai multe astfel de afaceri împart o bucătărie, avantajul fiind costurile mai mici decât cele ale unui restaurant.


-
Calcă luxul în picioare
După ce a vândut unei galerii de artă din New York nişte copii pictate manual ale unor facturi pentru servicii medicale, folosind banii pentru a ajuta câţiva oameni să-şi plătească astfel de datorii, şi a cumpărat o pictură de Damien Hirst pe care a tăiat-o în bucăţi pe care le-a vândut separat, un grup de artişti cunoscut drept MSCHF recidivează.
Ultima sa iniţiativă a fost să cumpere genţi de lux Hermes Birkin din care să facă încălţări pentru cei dispuşi să plătească un preţ pe măsură. Cei din MSCHF au fost atraşi de statutul genţilor Birkin, care sunt investiţii cu randament de peste 10%, cu condiţia să fie păstrate cu mare grijă, scrie CNN, venindu-le ideea de a le face bucăţi pentru a confecţiona încălţări din ele, care la rândul lor pot fi o investiţie.
Clienţii, în acest caz, nu sunt aceeaşi ca ai genţilor, iar pentru a cumpăra sandale sau pantofi trebuie să scoată din buzunar între 19.500 şi 76.000 de dolari.
-
Primăvara în mobilă şi decoraţiuni
Primăvara nu e departe, dar cei care nu mai au răbdare se pot bucura de ea înfrumuseţându-şi casa cu piese de mobilier şi decoraţiuni florale, scrie Financial Times.
Printre acestea se numără fotoliile cu flori din gama Tanya Petit Accent create de compania americană Anthropologie, pături, abajururi de lămpi sau pernuţe cu aplicaţii şi broderii florale create de artista Lora Avedian.
Un alt produs primăvăratic este covorul-grădină creat de artista italiană de origine irlandeză Nuala Goodman din smocuri şi ciucuri de lână colorată care dau impresia de tridimensionalitate. Gândit să fie atârnat pe perete, covorul lucrat manual în Nepal se poate achiziţiona contra sumei de circa 8.000 de euro.
-
Meniul zilei: tricouri şi sacoşe
Clienţii îşi pot arăta susţinerea faţă de o cafenea, berărie, restaurant sau brutărie cumpărându-i produsele, iar dacă respectivele afaceri nu pot funcţiona la fel de bine ca altădată, atunci le pot ajuta achiziţionând produse conexe.
Diverse localuri din Marea Britanie, cel puţin, au recurs la vânzarea de tricouri, şepci ori sacoşe cu sigla firmei şi diverse imagini sau slogane, foarte bine primite de clienţi, după cum scrie The Guardian, care nu se sfiesc să arate de unde-şi cumpără cafeaua, pizza, kebabul ori vinul.
Unele dintre companiile care au recurs la această soluţie afirmă că vânzarea de articole branduite este mai profitabilă decât afacerea lor obişnuită.
-
Pariază pe mister
Rămasă fără posibilitatea de a susţine spectacole în faţa publicului şi nedorind să se mute pe Zoom, o mică trupă de teatru din Los Angeles s-a reprofilat.
Shine on Collective a devenit astfel creatoare de jocuri pentru cei cărora le place să dezlege mistere, scrie LA Times. Printre jocurile Shine on Collective se numără „Spirits of Tillinghast” realizat în parteneriat cu Roguelike Tavern, care, dacă nu ar fi fost pandemia, ar fi trebuit să funcţioneze ca un local unde oamenii pot să ia cina şi să se relaxeze cu jocuri, şi „Welcome Home”.
Clienţii Shine on Collective primesc o cutie cu indicii care să-i îndrepte spre rezolvarea unui mister. În cazul „Welcome Home”, cutia este gândită să-i dea jucătorului senzaţia că tocmai s-a mutat într-un cartier supravegheat atent de membrii comunităţii
locale, în ea găsindu-se documente şi obiecte rămase de la proprietarul anterior al casei care îndreaptă jucătorul spre cheia enigmei.