BusinessMagazin

Category: Panorama

  • Companiile care pun vântul la treabă. Ce soluţie au găsit producătorii de ambarcaţiuni pentru un transport maritim sustenabil

    În încercarea de a proteja cât mai mult mediul înconjurător, se caută soluţii şi pentru transporturi, iar unele companii se inspiră din trecut, reuşind să pună vântul la treabă, scrie New York Times.

    Au revenit astfel în atenţie vasele cu pânze, existând companii în Europa care deja le folosesc de câţiva ani, iar în alte părţi ale lumii deja sunt firme care au trecut la repararea unor vase de altădată pentru a le folosi pentru transport ecologic. Transportul cu pânze a ajuns şi în Statele Unite ale Americii, unde doi întreprinzători au achiziţionat un schooner fabricat în 1946 pe care l-au recondiţionat şi apoi l-au lansat la apă. Schoonerul numit „Apollonia” face curse între Valea Hudson şi Portul New York, iar proprietarii săi se laudă că mărfurile sunt livrate cu metode ecologice, folosind pe lângă vasul cu pânze şi biciclete electrice cu panouri solare ori, acolo unde se poate căruţe cu cai, pentru a finaliza transportul către clienţi.

    Bineînţeles, un transport cu un vas cu pânze durează mai mult decât unul cu mijloace moderne, ceea ce înseamnă că nu se poate folosi în cazul unor mărfuri care necesită temperatură controlată ori perisabile. În plus, astfel de ambarcaţiuni nu au nici o capacitate foarte mare de transport. În ciuda acestor neajunsuri, clienţii care apelează la proprietarii „Apolloniei” susţin că recurg la această metodă de transport nu numai din dorinţa de a proteja mediul înconjurător, ci şi pentru a evita încurcăturile care apar la transportatorii mari, când marfa lor nu ajunge unde trebuie, fiind trimisă, din greşeală, altundeva. Chiar dacă exploatarea „Apolloniei” nu este încă profitabilă, proprietarii ei doresc să continue afacerea şi să o dezvolte cât de mult pot. Aceştia nu sunt singurii care cred în transportul de marfă cu vase cu pânze, existând deja o organizaţie internaţională care reuneşte companii care oferă acest servicii, Sail Cargo Alliance. Un exemplu de investiţie în transportul ecologic prin intermediul vaselor cu pânze îl reprezintă Sailcargo Inc din Costa Rica, aceasta construindu-şi o flotă în pe care plănuieşte s-o lanseze la apă în 2022.

  • Ca-n secolul trecut

    Mulţi se întorc la muncă,  dar unii abia pleacă în vacanţă sau o continuă. Despre aceştia din urmă, în mare parte superbogaţi, s-ar putea spune că trăiesc în trecut, judecând după buget, reprezentaţii firmelor care oferă pachete turistice de lux afirmând că apetitul superbogaţilor pentru cheltuieli ce ţin de relaxare s-a întors la nivelul din perioada anilor douăzeci ai secolului trecut.

    Cererea, scrie The Telegraph a fost atât de mare pe perioada verii încât n-au încăput toţi superbogaţii în destinaţiile tradiţionale din Italia sau Franţa, unii optând pentru Grecia sau Croaţia. Sătui de restricţiile de călătorie cauzate de pandemie, aceştia au luat cu asalt iahturile disponibile pentru închiriere, indiferent de preţurile pe care trebuiau să le plătească. 

    Se caută iahturi cât mai mari, pe care se poate sta cu familia şi prietenii – eventual şi profesori particulari în cazul în care clienţii au copii de vârstă şcolară –, pe care există coafeze sau antrenori personali şi care trebuie să fie dotate cu spaţiu pentru elicoptere şi să le permită  celor care le închiriază să stea cât mai mult timp la bord ca să nu fie văzuţi. S-a schimbat chiar şi perioada obişnuită de închiriere, afirmă consultanţii în turism, de la două săptămâni la două luni sau chiar mai mult, pentru că mutatul dintr-un loc într-altul e o mare bătaie de cap.

    Cei care nu caută un sejur pe ape, ci vor să stea să relaxeze undeva pe uscat s-au îndreptat spre destinaţii ca St. Tropez, unde cele mai bune case disponibile turiştilor vedete sau superbogaţi sunt deja închiriate pentru următoarele două sezoane de vară. O insulă de lângă Antigua, Jumby Bay, este închiriată până în martie anul viitor de cei care au căutat o destinaţie neeuropeană. Sunt şi unii superbogaţi care aleg în schimb să se distreze la un safari în Africa ori în călătorii de lux cu maşina prin Europa, aceştia plecând la drum cu prietenii.

  • Insistenţa falsului

    Chiar dacă operele false de artă sunt depistate la timp şi scoase de pe piaţă, cei care le comercializează nu se lasă cu una, cu două, afirmă experţii care luptă împotriva lor.

    Se întâmplă să apară acelaşi fals de mai multe ori, adus de fiecare dată de alt colecţionar câte unui specialist cu rugămintea de a-i confirma autenticitatea. Uneori nici dacă artistul care a creat lucrarea afirmă că e falsă, aceasta nu dispare de pe piaţă, scrie New York Times.

    Unele falsuri ies la iveală în urma unor donaţii de la persoane bine intenţionate care nu şi-au dat seama ce sunt, altele ajung la universităţi ca material de studiu, printre instituţiile de învăţământ cu cele mai mari colecţii de falsuri de artă numărându-se Harvard sau New York University.  În acest din urmă caz, falsurile sunt oferite ca atare de colecţionari, comercianţi de artă sau case de licitaţii. Se organizează chiar şi expoziţii de falsuri, adunate din rândul celor confiscate de FBI, spre exemplu.

    Cele mai multe, afirmă experţii, reapar pe piaţă în căutarea unor cumpărători care nici nu bănuiesc ce li se oferă. Uneori, chiar cumpărătorii păcăliţi vând mai departe falsul fără a informa noul proprietar de ceea ce i-au spus specialiştii în materie de lucrări ale unei anumite perioade sau al unui anumit artist, în parte, şi din cauză că nu vor să accepte verdictul.

  • Arhitectura whiskyului

    Fiindcă un whisky vechi are nevoie de o prezentare pe măsură, un îmbuteliator şi producător scoţian a apelat la un arhitect pentru idei. Compania Gordon & MacPhail a ajuns astfel să colaboreze cu arhitectul ghanezo-britanic David Adjaye, care a creat o sticlă şi o cutie din lemn de stejar pentru un whisky single malt cu o vechime de 80 de ani, considerat a fi cel mai vechi whisky scoţian de acest tip, scrie Dezeen.

    Sticla cu linii curbe creată de arhitect a fost suflată manual ca să pară făcută dintr-o singură bucată de cristal şi s-a produs într-o ediţie limitată de 250 de exemplare. Cutia care adăposteşte sticla a fost realizată din stejar, care, în opinia arhitectului, aminteşte de materialul din care este făcut butoiul de whisky şi  este parţial formată din şipci cu spaţiu între ele, menite să amintească de copacii unei păduri şi de modul în care cade lumina printre ei.


     

  • Haina din poză

    Creatul de hăinuţe şi accesorii pentru personaje din jocuri e o afacere înfloritoare, dar moda virtuală încearcă să se extindă şi dincolo de acestea. Există astfel, creatori de modă virtuală care vând articole vestimentare care nu există şi care se pot folosi în afara jocurilor, cum ar fi o companie nouă, DressX. Creaţiile acesteia sunt gândite să poată fi aplicate pe diverse fotografii alese de client, la achiziţia unei ţinute virtuale acestuia cerându-i-se să încarce o imagine pe care doreşte să o folosească.

    Fondatoarele firmei, creatoarele ucrainene de modă Daria Şapovalova şi Natalia Modenova, scrie Financial Times, au pornit de la ideea de a reduce consumul inutil de haine reale, care ajung să fie purtate doar de câteva ori după care sunt aruncate şi poluează mediul, oferind posibilitatea unei garderobe variate care poate fi afişată în postările de pe reţelele de socializare online. Pe lângă site-ul DressX, există şi o aplicaţie pentru terminale mobile, iar articolele comercializate costă de la 25 de dolari pentru un pulover, de exemplu, până la 350 de dolari pentru o rochie de ocazie.


     

  • Călătorie de poveste

    Se spune, şi nu degeaba, că poţi călători în diverse locuri cu ajutorul cărţilor pe care le citeşti. Se poate întâmpla, mai nou, şi să călătoreşti acolo unde te-au dus mai întâi cărţile copilăriei, idee care i-a venit unei agenţii de turism de lux, Black Tomato. Aceasta, scrie Financial Times,  oferă excursii tematice inspirate de lecturile copilăriei, cum ar fi „Alice în Ţara Minunilor”, „Chemarea străbunilor”, „Comoara din insulă” ori „O călătorie spre centrul Pământului” de Jules Verne.

    Costul unei excursii variază de la 14.000 la 120.000 de lire sterline, iar doritorii pot alege să fie plimbaţi în Islanda, în Alaska, în Caraibe ori în Oxfordshire, printre altele, primind de-a lungul drumului tot felul de indicii care să-i ducă mai departe prin locurile din cartea aleasă.


     

  • Minimuzeu de prezentare

    După un muzeu de dimensiuni reduse care expune lucrări miniaturale realizate de diverşi artişti special pentru el, un alt muzeu mititel îşi aşteaptă vizitatorii. Denumit „Friend Smithsonian Museum”, acesta are laturile de sub un metru şi se găseşte în localitatea Sommerville din statul american Massachusetts, reprezentând poarta de acces spre o altă operă de artă, casa şi grădina victoriene deţinute de o artistă, Martha Friend, scrie Boston Globe.

    Minimuzeul găzduieşte diverse expoziţii cu durata de circa trei luni şi este situat lângă o instalaţie de artă cu obiecte de sticlă, metal şi ceramică albastre intitulată „Sapphire City” şi una în verde, denumită „Emerald City”. Minimuzeul a apărut după ce artista, fostă profesoară, s-a pensionat, iar în el expun, pe lângă artişti, şi copii de la unităţile de învăţământ din zonă. În afara muzeului minuscul, locuinţa Marthei Friend mai adăposteşte o colecţie de ceainice de aluminiu, pitici de plastic şi diverse sculpturi create de aceasta în atelierul său de la subsol.


     

  • Operele de artă care călătoresc

    Operele de artă călătoresc prin lume spre expoziţii temporare, împrumutate de deţinători, persoane particulare sau muzee ori galerii de artă, iar uneori ajung în mici localităţi, care astfel le-au oferit diverse oferte turistice. Unele muzee optează pentru deschiderea unor filiale în alte oraşe, iar altele, cum ar fi Galeria Uffizi din Florenţa, preferă să împrumute lucrări care au legătură cu diverse locuri şi personalităţi din regiunea Toscanei, pe considerentul că, oricum, niciun muzeu important din lume nu ajunge să se expună în cadrul său toate operele de artă pe care le are, scrie New York Times. Muzeul derulează în acest scop un program „Uffizi Diffusi”. 

    Aşa se face că în Castagno d’Andrea de la nord-est de Florenţa a ajuns o frescă în care se poate vedea unul dintre primele portrete care s-au păstrat ale lui Dante, cu ocazia comemorării a 700 de ani de la moartea acestuia şi aniversării a 600 de ani de la naşterea unui artist de prin partea locului care a realizat-o, Andrea del Castagno. Lucrări de la Uffizi a primit şi un castel din Poppi, pe care cândva naziştii l-au folosit drept ascunzătoare de opere de artă furate.

     

  • Cum poţi să mergi la plajă… la muzeu

    Se poate merge la plajă pe malul mării sau, pentru cei curioşi, la muzeu. În acest din urmă caz, plaja va fi decorul unui spectacol care se prezintă drept o operă dedicată problemei schimbărilor climatice, găzduită pentru o scurtă perioadă de către muzeul de artă modernă Geffen Contemporary din Los Angeles.

    Intitulată „Sun & Sea” („Soare şi mare”), opera a fost lansată iniţial în Lituania în anul 2017, după care a participat la Bienala de la Veneţia în 2019 unde a fost şi premiată, continuând apoi să se plimbe prin Europa şi SUA. Decorul închipuie o plajă, unde artiştii care cântă şi nişte figuranţi, care pot fi şi ei artişti ori aleşi din rândul publicului, stau întinşi pe prosoape, joacă badminton, mănâncă, se dau cu cremă de soare ori construiesc castele de nisip. Atmosfera e completată de lătrat de câine, chiote de copii, foşnet de ambalaje de mâncare şi alte sunete care s-ar auzi pe o plajă, suprapuse peste fondul muzical. Artiştii, scrie LA Times, cântă despre încălzirea Pământului, dispariţia speciilor şi efectul turismului asupra planetei, precum şi despre distrugerea Marii Bariere de Corali din Australia. Un spectacol durează o oră, dar se repetă vreme de cinci ore fără pauză în fiecare zi, cei de pe scenă putând ieşi când doresc, iar când se întorc sunt uzi leoarcă pentru a sugera că au făcut o baie în mare.  Decorul „Sun & Sea” nu este din butaforie, plaja de la muzeu fiind construită din mai bine de zece tone de nisip local, care, după plecarea artiştilor spre următoarea destinaţie din turneu, va ajunge la şcoli şi locuri de joacă, şi completată cu scoici, pietre şi lemn plutit de prin partea locului.


     

  • Ultramaraton de lux

    Unii aleg să-şi verifice forma fizică sau să facă mişcare alergând pe distanţe mari, de unde şi popularitate în creştere a ultramaratoanelor (curse care depăşesc distanţa clasică a maratonului) în ultimii ani. Ultramaratoanele au atras, scrie Financial Times, cel puţin 600.000 de participanţi în 2018, de exemplu, care au concurat pe trasee mai multe sau mai puţin dificile. Cum amatorii de astfel de curse trebuie să-şi asigure de regulă, mâncarea şi echipamentul necesar, au apărut şi oferte care să-i scape de bătaia de cap şi să le asigure condiţii cât mai apropiate de lux. Un astfel de eveniment, Highland Kings, se pregăteşte pentru anul viitor, fiind lansat de compania Primal Adventure deţinută de un fost militar. Cei care doresc să participe va trebui să plătească 15.000 de lire sterline,