Category: Panorama

  • Casă nouă pentru lucrări vechi

    După crearea operei de artă vine nu numai problema găsirii unui loc de expunere a ei, ci şi cea a depozitării între expoziţii, după cum constată unii artişti. Printre aceştia se numără unul specializat în diorame distopice, Jimmy Cauty, fost membru al trupei KLF, care acum caută soluţii pentru lucrările sale pe care nu le mai poate depozita, scrie The Telegraph. Printre cele mai cunoscute diorame ale sale se numără „Aftermath Dislocation Principle”, care prezintă o scenă de după nişte revolte urbane, cu maşini de poliţie cu girofaruri în funcţiune, un restaurant McDonald’s devastat şi maşini răsturnate, ce se pot vedea prin anumite deschizături practicate în pereţii containerului în care a fost realizată. O altă lucrare cunoscută a sa, tot la container, este „ESTATE” un ansamblu de patru blocuri turn abandonate, cu diferite funcţii. Ambele lucrări s-au plimbat pe la diverse expoziţii, dar în prezent, nedorind să mai suporte costul depozitării lor, artistul încearcă să le vândă, de preferinţă nu unor colecţionari de artă care le vor pune undeva şi vor uita de ele, iar în caz că nu va găsi doritori acceptabili se gândeşte chiar să arunce lucrările la gunoi pe undeva, asumându-şi amenda.


     

     

  • Turnul de artă

    Ca să atragă interesul publicului la un eveniment important, expozanţii recurg şi la instalaţii de artă, ca în cazul companiei din industria bunurilor de lux Hermes la recent încheiata Săptămână a Designului de la Milano. Astfel, compania s-a prezentat cu un set de patru construcţii a căror formă aminteşte de nişte turnuri de apă, scrie Dezeen, confecţionate din lemn şi hârtie şi luminate în interior. Construcţiile, reciclate după eveniment, au fost deschise vizitatorilor, expunând colecţia de articole pentru casă a companiei, de la căni de porţelan la piese de mobilier ori felinare decorative din hârtie.


     

     

  • Haine de lux prin rotaţie

    Renunţatul la cumpăratul de haine luxoase sau cumpăratul mai rar al acestora nu e o tendinţă tocmai nouă, iar multă lume o face fie pentru că nu doreşte să ocupe spaţiu în dulap cu lucruri pe care nu le va purta decât foarte rar, fie pentru că se gândeşte la efectele asupra mediului pe care le au hainele aruncate la gunoi. Ca atare au apărut servicii de închiriere de haine şi accesorii, care câştigă teren, în Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie.

    Astfel de servicii au devenit atrăgătoare pentru public datorită uşurinţei cu care poate obţine hainele dorite, de la diverse case de modă, doar pe baza unui abonament la un serviciu cum ar fi Rent the Runway în SUA.

    De cealaltă parte a Atlanticului, a apărut By Rotation, care seamănă cu un serviciu de tip Airbnb în domeniul vestimentar, conform Financial Times. Lansată în 2019, platforma online de închiriere de articole vestimentare şi accesorii s-a dezvoltat ajungând la peste 300.000 de membri care închiriază sau împrumută haine contra unei taxe. By Rotation nu are propriile sale stocuri, ci doar facilitează închiriatul între utilizatoarele sale, iar pe platformă se găsesc produse de la diverse branduri de lux, printre care Chanel sau Fendi ori Jacquemus. La acest serviciu, accesibil şi de pe platforme mobile se poate înscrie orice persoană care doreşte să-şi pună garderoba la dispoziţie contra cost, nu numai vedete sau bloggeriţe de modă, de exemplu, după cum explică creatoarea By Rotation, Eshita Kabra-Davies, iar pentru utilizatorii care vor să închirieze, dar nu vor să-şi bată capul, există şi un serviciu de gestiune a garderobei.


     

     

  • Cu soarele pe valuri

    Nu e neobişnuit ca arhitecţii să se îndrepte şi spre proiecte ca ambarcaţiunile, cum ar fi iahturi sau catamarane. Proiectată de către firma Zaha Hadid Architects în colaborare cu şantierul naval italian Rossinavi, ambarcaţiunea, un catamaran numit „Oneiric”, este gândit să folosească în principal energia obţinută de la soare cu ajutorul panourilor fotovoltaice instalate pe el. Catamaranul cu o lungime de 42 de metri şi forme sinuoase inspirate de valuri poate rula doar pe bază de energie verde pe timp de zi, ceea ce-l face silenţios, recurgând la soluţii convenţionale doar în cazul călătoriilor transatlantice, scrie Dezeen.

     

  • Menajeria de metal

    O serie de artişti au demonstrat deja ce se poate crea din ceea ce alţii aruncă la gunoi. Un exemplu îl reprezintă artistul american Brian Mock, care s-a orientat spre deşeuri din metal pentru creaţiile sale. Acesta foloseşte şuruburi, piuliţe şi diverse bucăţi de metal pe care le sudează pentru a realiza în principal sculpturi care reprezintă animale în mărime naturală, de la pisici şi câini la pume şi chiar urşi. Animalele din metal sunt prezentate în ipostaze care aduc aminte de personalitatea şi comportamentul surselor lor de inspiraţie, cum ar fi o pumă dând târcoale prăzii sau un căţel care fuge cu mingea.

     


     

     

  • Rar la licitaţie

    Cu cât e mai rar, cu atât mai bine, cel puţin pentru casele de licitaţii, care astfel pot vinde un obiect sau altul la preţ mai mare. Printre astfel de rarităţi se înscriu două diamante de peste 100 carate, care urmează să fie vândute de către casa Sotheby’s la licitaţie în această săptămână. Cele două, în formă de pară, sunt Juno, un diamant complet incolor şi fără defecte de 101,41 de carate şi Earth Star, un diamant maro-portocaliu de 111,59 de carate, iar oficialii casei de licitaţii se aşteaptă ca ele să se vândă cu peste 10 milioane de dolari şi respectiv 1,5 până la 2,5 milioane de dolari. Juno este unul din cele 11 diamante de tipul lui vândute vreodată la licitaţie, iar Earth Star este al doilea ca dimensiuni din cele trei diamante maro mari scoase la vânzare de-a lungul timpului.


     

     

  • Concurs de artă la cuptor

    Nemaiputând să-şi primească vizitatorii, atunci când a trebuit să se închidă temporar acum doi ani,  un muzeu din Statele Unite ale Americii a căutat o soluţie de a ţine legătura cu iubitorii de artă. Ideea care i-a venit, scrie Smithsonian Magazine, a fost aceea de a-i implica pe aceştia în crearea unor lucrări inspirate de catalogul său de opere de artă. 

    Aşa a ajuns Blanton Museum of Art de pe lângă Universitatea din Texas de la Austin să organizeze un concurs pentru cei cărora le place să facă prăjituri, după ce responsabilul său cu prezenţa pe reţelele de socializare online şi de conţinutul digital, Lizabel Stella, a descoperit că multă lume se apucase de copt pâine sau prăjituri ca să se simtă mai bine în izolare, postând şi dovezile pe Internet.

    Participarea la concursul ajuns acum la a treia ediţie nu presupune, bineînţeles, prezenţa fizică a concurenţilor într-un anumit loc de desfăşurare, aceştia având libertatea de a-şi pregăti creaţiile acasă. Concurenţii înscrişi la trei categorii – amator, profesionist şi sub 18 ani – trebuie să aleagă o lucrare din catalogul de 21.000 de opere de artă ale muzeului şi să o reproducă într-o prăjitură, după care să încarce fotografii ale creaţiei pe Facebook sau Instagram ori pe amândouă până la o dată anume. Creaţiile sunt apoi prezentate de către muzeu publicului, care are la dispoziţie 24 de ore ca să le voteze pe cele care îi plac cel mai mult.

  • De la monede la bijuterii

    Când cererea de monede scade, ajutată şi de o pandemie, producătorul îşi poate diversifica afacerea, trecând la bijuterii, soluţie adoptată de către Monetăria Regală Britanică. Aceasta a lansat recent o gamă e bijuterii din aur şi argint, denumită 886, după anul înfiinţării Monetăriei. Gama constă, pentru început, din 15 piese, printre care cercei, lănţişoare sau brăţări ce pot fi purtate atât de femei, cât şi de bărbaţi şi este coordonată de creatorul britanic de bijuterii Dominic Jones, scrie New York Times. Aurul folosit la confecţionarea acestor accesorii va proveni pe cât posibil de la deşeuri electronice, conform Monetăriei Regale.

     

  • Arhitect pentru câini

    Uneori, arhitecţii renumiţi îşi îndreaptă atenţia şi spre proiecte mai puţin obişnuite, cum ar fi locuinţe pentru animalele de companie. Un astfel de exemplu este o cuşcă de câine proiectată de celebrul Frank Lloyd Wright în 1956, după ce băiatul unor clienţi i-a scris rugându-l să-l ajute cu un coteţ pentru câinele său, Eddie. Cuşca proiectată de arhitect a fost construită, dar utilizatorul ei nu a fost impresionat, preferând să doarmă în casă alături de stăpâni şi a fost dezafectată. După mulţi ani, cel care o solicitase a construit, împreună cu fratele său, o nouă cuşcă după vechile planuri, denumind-o Casa lui Eddie şi donând-o statului. Astăzi poate fi admirată la Marin County Civic Center, centrul care o adăposteşte fiind cea mai mare construcţie proiectată de arhitect, iar coteţul cea mai mică.


     

     

  • Sport la Balenciaga

    Îmbrăcămintea sport sau accesoriile pot fi şi elegante atunci când casele de modă caută inspiraţia la producătorii de echipamente sportive cu care ajung să colaboreze, lucru încercat deja de Dior sau Louis Vuitton, printre altele. Astfel, după ce Gucci a lansat anul acesta o colecţie vestimentară în colaborare cu Adidas, a venit rândul casei Balenciaga să colaboreze cu producătorul de echipamente sportive, scrie Wall Street Journal, lansând o colecţie care include tricouri, pantofi sport şi accesorii cum ar fi genţi pentru echipament.