BusinessMagazin

Category: Panorama

  • Tablouri pentru toţi

    Nu toţi iubitorii de artă care vor să-şi înfrumuseţeze locuinţele sau să înceapă să colecţioneze au curajul de a se duce la o galerie specializată, temându-se fie că nu vor fi luaţi în serios din cauză că au o sumă mică de cheltuit, fie că nu ştiu suficiente despre domeniu cât să facă faţă discuţiei cu proprietarii acesteia atunci când le cer sfatul, lucru de care profită unele galerii care se adresează fix acestui tip de clienţi.

    Printre acestea, scrie The Telegraph, se numără o reţea pornită din Marea Britanie, Clarendon Fine Art, care se laudă că printre clienţii săi sunt actori, cântăreţi sau alte persoane din industria divertismentului care apelează la aceasta fiindcă nu se simt intimidaţi atunci când îi calcă pragul. Ideea unei astfel de galerii de artă, care ulterior s-a dezvoltat, transformându-se într-o reţea, i-a venit fondatoarei sale, Helen Swaby, atunci când, ducându-se la o galerie tradiţională să caute nişte lucrări cu care să-şi decoreze noua casă, a fost privită cu suspiciune, apoi ignorată pentru că nu părea suficient de înstărită.

     

  • Degustare pentru căţei

    Aşa cum stăpânii pot să iasă la masă în oraş, la fel de bine pot şi căţeii şi, tot la fel ca în cazul oamenilor, restaurantele pot fi mai ieftine sau mai scumpe.

    Din această ultimă categorie face parte un restaurant din San Francisco, „Dogue”, deschis de Rahmi Massarweh, un bucătar care cu câţiva ani în urmă a înfiinţat un centru care prelua câini pe durata zilei, pe care-i hrănea cu mâncare specială preparată de el. „Dogue”, gândit să ofere câinilor un loc în care pot mânca mâncare proaspătă în loc de hrană uscată şi conserve, atrage prin vitrina cu prăjiturele apetisante, care conţin însă ingrediente potrivite pentru câini. Clienţii patrupezi sunt aşteptaţi cu un meniu de degustare cu trei feluri, care costă 75 de dolari, scrie San Francisco Chronicle. 


     

     

  • Cartea la aprozar

    În ciuda răspândirii cărţilor digitale, anticariatele rămân suficient de căutate, încât unii proprietari să investească într-o imagine cât mai aparte pentru a se diferenţia de concurenţă. O firmă chinezească de arhitectură, Offhand Practice, a proiectat exact un asemenea gen de magazin pentru Deja Vu Recycle Store in Shanghai, care se distinge prin aspectul de aprozar. Mai precis, cărţile sunt expuse în lădiţe pe rafuri, exact ca legumele şi fructele dintr-un magazin specializat, scrie Dezeen. Deasupra anticariatului funcţionează un magazin de îmbrăcăminte în care marfa este prezentată la fel, ideea unei astfel de amenajări fiind aceea de a schimba imaginea de loc urât şi dezorganizat, unde produsele stau grămadă, pe care o au magazinele care vând marfă la mâna a doua.

     


     

     

  • Cine sunt oamenii excentrici care, în loc să colecţioneze maşini, colecţionează tractoare

    Nu e ceva neobişnuit ca o maşină să atragă interesul participanţilor la o licitaţie, iar acesta să se reflecte în preţuri pe măsură. Unii însă, în loc să colecţioneze maşini, preferă tractoarele, fiind dispuşi să dea o grămadă de bani pe ele, indiferent dacă au afaceri în domeniul agriculturii sau nu, scrie Financial Times.

    Cumpărătorii de tractoare pentru colecţie se încadrează, în general, în două categorii: cei care au lucrat în agricultură şi cei cărora doar le plac asemenea vehicule şi le achiziţionează în urma unei documentări minuţioase.

    Se caută, bineînţeles, tot felul de tractoare, de la unele ceva mai ieftine, care pot fi folosite ca început de colecţie, la unele mai vechi alese după utilizare, cum sunt anumite modele americane Marshall Colonial, folosite pentru a transforma întinderi de prerie în teren agricol. Avantajul unei colecţii de tractoare este că aceasta nu necesită spaţii pretenţioase de garare, putând sta foarte bine într-un hambar de fermă.

    Preţurile încep de la câteva mii de dolari, lire sau euro, pentru unele vehicule de la David Brown ori Massey Ferguson, urcă la câteva zeci de mii cum ar fi anumite modele de Porsche, Lamborghini, Oliver şi pot ajunge la câteva sute de mii. Recordurile le deţin două tractoare de epocă, un Ivel Agricultural Motor din 1903, vândut în 2019 pentru suma de 328.600 de lire sterline şi un Case 30-50 din 1913, din care se mai păstrează în prezent cinci exemplare, adjudecat la o licitaţie din luna mai a acestui an pentru suma de 1,47 milioane de dolari.

     

  • Cum poate influenţa lectura gustul pentru locuinţe

    Cărţile citite în copilărie pot modela gustul în materie de locuinţe la maturitate, unii ţinând să pună în practică ceva din ele. O dovadă a acestei inspiraţii o constituie încăperile secrete pe care diverse persoane vor să le aibă în case în ultimii ani, scrie Mansion Global.

    Încăperi secrete cu uşi mascate în pereţi ori mobilier s-au tot construit de-a lungul istoriei, în general ca ascunzători. În ziua de azi, asemenea încăperi sunt un motiv de laudă în faţa prietenilor şi pot chiar creşte preţul unei case, fiind folosite ca loc pentru lectură sau alte forme de relaxare, ori pentru primit musafiri.

    Pe lângă camere în sine, care trebuie amenajate după dorinţa proprietarilor, şi uşile camuflate necesită o investiţie nu tocmai mică, putând ajunge şi la 200.000 de dolari.

  • Noul tip de croazieră: sub mare

    Chiar dacă submarinele au ajuns acum accesibile şi celor care doresc să deţină propriul lor submersibil, nu toţi sunt dispuşi să-şi bată capul cu întreţinerea unuia, preferând doar experienţa în sine. Ca atare, firmele care organizează croaziere pe mări şi oceane s-au adaptat dotându-şi navele cu mici submarine pentru clienţi. Un exemplu îl reprezintă Seabourn Cruise Line, specializată în croaziere de lux cu număr mic de participanţi, care a lansat anul acesta nava „Venture” dotată cu două submarine care să-i plimbe pe clienţi prin adâncul mării dacă doresc, putând coborî cam până la 300 de metri.


     

     

  • Se caută cuvinte: soluţiile artistice prin care poţi să comunici fără să vorbeşti

    Nu de puţine ori se întâmplă să vrei să exprimi un lucru, dar să nu găseşti cuvinte potrivite. Există însă soluţii, una dintre ele fiind arta. Mai precis, un proiect de artă participativă iniţiat de două artiste din zona San Francisco, Alicia Escott şi Heidi Quante, şi care se intitulează „Biroul Realităţii Lingvistice”, scrie Smithsonian Magazine. „Biroul” a fost înfiinţat cu opt ani în urmă când cele două şi-au dat seama că nu-şi pot exprima emoţiile provocate de seceta din California şi ca atare s-au hotărât să creeze cuvinte noi. În prezent, oferă servicii de creare de cuvinte legate de schimbările climatice sub forma unor saloane la care participă cine doreşte şi se deplasează la evenimente, cum ar fi semnarea Acordului de la Paris legat de schimbările climatice, festivaluri din Scoţia sau la universităţi, până în prezent fiind „produse” peste 1.000 de cuvinte noi.


     

     

  • Plictisită să tot stea în casă pe vremea restricţiilor de circulaţie şi nemulţumită de faptul că muzeele erau închise şi nu se puteau vizita, o artistă a găsit o cale de a se bucura de o parte din lucrările de artă din oraş

    Plictisită să tot stea în casă pe vremea restricţiilor de circulaţie şi nemulţumită de faptul că muzeele erau închise şi nu se puteau vizita, o artistă din Boston a găsit o cale de a se bucura de o parte din lucrările de artă din oraş. Artista, pe numele său Julia Swanson, a creat aşa-numitul „Art Walk Project”, alcătuind şase trasee pe care le pot parcurge cei doritori să vadă operele de artă disponibile în spaţiul public din oraş.

    Traseele, realizate după plimbările artistei, sunt marcate pe nişte hărţi disponibile gratuit pe site-ul dedicat proiectului, dimpreună cu o scurtă prezentare a lucrărilor şi pot fi parcurse fără ghid, cei care decid să le parcurgă putând vedea sculpturi, picturi murale şi nu numai, scrie Boston Globe.


     

     

  • Cum a ajuns banalul lift să devină un simbol al luxului pe care şi-l permite cineva

    După ani de zile în care s-au ferit să arate altora că au lifturi în casă ca să nu-şi strice imaginea în faţa cunoştinţelor şi prietenilor care ar fi putut crede că nu se pot descurca fără aşa ceva, oamenii încep să fie mândri de​ ele, apelând la specialişti care să le facă să arate cât mai spectaculos.

    Liftul a devenit astfel un simbol al luxului pe care şi-l permite cineva, scrie Financial Times. Cererea de ascensoare este ridicată în prezent, când, datorită faptului că multă lume continuă să lucreze de acasă, diverse clădiri de birouri îşi schimbă destinaţia transformându-se în spaţii de locuit de lux. În funcţie de suma pe care sunt dispuşi s-o cheltuiască proprietarii, se pot fie adapta lifturile existente, care sunt programate să răspundă cu prioritate locatarilor de la penthouse, fie instala unele noi acolo unde spaţiul o permite.

    Un lift construit după specificaţiile utilizatorului casnic poate costa de la sute de mii la peste un milion de dolari şi poate fi instalat fie într-un penthouse din vârful unui zgârie-nori, fie într-o casă cu unul sau două etaje. În acest caz se caută lifturi care să fie foarte vizibile, cu cabine vitrate, care să le permită celor ai casei sau invitaţilor să vadă bine ce este în jurul lor sau să admire peisajul pe fereastră. Unele sunt astfel gândite încât să se rotească în timp ce urcă, uşile deschizându-se în locuri diferite în funcţie de nivel. Sunt şi cazuri în care clientul doreşte ca liftul din locuinţa sa să semene cu unul dintr-un loc cunoscut,  cum ar fi liftul cilindric din magazinul Apple de pe Fifth Avenue de la New York, considerând că numai un astfel de ascensor s-ar potrivi cu luxul din restul casei.


     

     

  • Cum a afectat seceta unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale luxului şi opulenţei

    Pe lângă culturi sau nivelul apelor, seceta afectează chiar şi evenimente, cum ar fi o expoziţie de iahturi, ca recent încheiatul Cannes Yachting Festival, scrie Wall Street Journal.

    Mai precis, la evenimentul de luna trecută, autorităţile franceze au interzis expozanţilor să folosească reţeaua publică de alimentare cu apă pentru spălatul ambarcaţiunilor, spre nemulţumirea acestora, dat fiind că iahturile trebuie să arate cât mai bine când vin să le vadă potenţialii cumpărători şi se murdăresc de sare atunci când sunt scoase la o plimbare să le vadă clientul. Astfel, ca să le poată curăţa, expozanţii au folosit pompele de desalinizare cu care sunt prevăzute iahturile mai mari ca să obţină apa dulce necesară, în timp ce echipele de curăţenie care s-au ocupat de cele mai mici neprevăzute cu asemenea echipamente, au fost nevoite să recurgă la tradiţionalele lavete absorbante din piele de căprioară.