Category: Panorama

  • Soluţia inventivă găsită de o comunitate pentru a atrage turiştii. 750 de clădiri au fost deja incluse în proiect

    În încercarea de a atrage turişti pentru a-şi suplimenta veniturile, necesitate apărută odată cu creşterea populaţiei un sat din nord-estul Guatemalei, Santa Catarina Palopó a recurs la o soluţie artistică. Mai precis, un grup de muncitori, artizani şi casnice au creat în 2016, după ideea unui jurnalist local, Harris Whitbeck, un proiect intitulat „Pintado Santa Catarina Palopó”, printre care să zugrăvească exteriorul tuturor caselor şi clădirilor din localitate în culori vii şi să-l picteze, creând astfel o instalaţie de artă, care, sperau ei, va atrage atenţia. Localnicii nu au lucrat singuri, iniţiatorul proiectului invitând în sat artişti care să coordoneze lucrările şi să se asigure că acestea respectă spiritul locului. Proiectul este încă în desfăşurare, până în prezent fiind pictate aproximativ 750 din cele 850 de clădiri existente, unele chiar şi cu ajutorul turiştilor, şi a dus la dezvoltarea turismului şi a localităţii, apărând restaurante, cafenele, galerii de artă sau centre de artizanat, scrie Smithsonian Magazine.

  • Vacanţă de miliardar. Cât te costă să închiriezi o săptămână iahtul cofondatorului Microsoft şi ce dotări are

    Construit pentru cofondatorul Microsoft, Paul Allen, iahtul Octopus, a ajuns, după moartea proprietarului său, să primească de anul aceasta turişti de lux, scrie The Telegraph. Aceştia sunt atraşi de faptul că se numără printre puţinii care se pot lăuda că au văzut cum arată iahtul în toată splendoarea lui. Octopus, care a costat la vremea construirii sale 200 de milioane de dolari, are opt punţi, două heliporturi, piscină, sală de fitness şi teren de baschet şi este deservit de şapte ambarcaţiuni auxiliare, iar după renovarea recentă poate fi închiriat pentru suma de aproximativ 3 milioane de dolari pe săptămână. Pe lângă elementele de lux, iahtul a fost astfel construit încât să poată fi folosit pentru explorări, fie ştiinţifice, fie ale unor turişti curioşi, itinerariul fiind alcătuit după dorinţa clienţilor, care pot ajunge şi în zone polare unde specialişti aflaţi la bord să le arate diverse vieţuitoare sau în zone unde se pot face scufundări ori plimbări cu submersibilul.


     

     

  • Whisky rar, sticlă pe măsură

    După arhitectul ghanezo-britanic David Adjave, a venit rândul cunoscutului arhitect japonez Kengo Kuma să-şi îndrepte atenţia către cutiile sticlelor de băuturi alcoolice creând şi el una care să adăpostească o sticlă de whisky. Cutia este rodul unei colaborări cu distileria scoţiană The Dalmore şi muzeul de design V&A Dundee, scrie Dezeen, şi se prezintă sub forma unei sculpturi. Sculptura este compusă din 48 de piese rombice din stejar japonez şi scoţian şi oţel, fiind gândită să adăpostească o sticlă de whisky single-malt vechi de 48 de ani denumit The Rare şi creat într-o ediţie limitată de numai trei sticle de către maestrul distilator Richard Paterson.


     

     

  • Poţi să porţi un avion? Da, potrivit acestui designer care a creat un obiect inedit

    Avion de vânătoare legendar, folosit în cel de-al Doilea Război Mondial, Supermarine Spitfire a stârnit interesul colecţionarilor care se pot mândri fie cu exemplare întregi, fie cu obiecte care au legătură cu el, cum ar fi ceasurile purtate de piloţi care au participat la Bătălia Angliei, scrie The Telegraph. Mai nou, un fabricant englez de ceasuri şi-a propus să realizeze astfel de obiecte folosind material provenit de un avion Spitfire. Avionul, un ML295 MK IX, care a făcut parte dintr-o escadrilă a Forţelor Aeriene ale Canadei şi a aterizat forţat în Normandia în iulie 1944, a fost cumpărat în urmă cu câţiva ani de un pasionat al aviaţiei care a pornit la recondiţionarea lui, dar nu a putut însă folosi tot materialul acestuia. I-au rămas nişte bucăţi de aripă pe care le-a dat unui prieten proprietar al The Great British Watch Company căruia i-a venit ideea să le folosească la confecţionarea unei ediţii limitate de ceasuri intitulate „The Few”.

     

  • Îmbrăcămintea care se transformă: cum arată hainele care ţin şi de cald, şi de frig

    Geci care pot fi purtate pe ambele părţi sau cărora li se pot scoate mânecile pentru le transforma în veste există de ceva vreme, la fel şi pantaloni care se pot scurta la dorinţa proprietarului, însă interesul pentru asemenea articole vestimentare nu era prea mare până nu demult. Lucrurile s-au schimbat odată ce diverse companii din domeniul modei au început să includă în colecţiile lor aşa-numitele haine transformabile, cererea crescând în ultimii doi ani, scrie Wall Street Journal. Pe lângă geci care pot deveni veste şi pantaloni care se pot scurta, se mai poartă jachete a căror parte exterioară se poate scoate în caz că afară se face prea cald sau unele dotate cu buzunare frontale detaşabile ce se pot folosi pe post de sacoşe ori haine lungi cărora li se pot ridica şi ataşa pe interior poalele în caz că nu e necesară protecţia oferită de o haină lungă.

     

  • Vacanţă în copac

    Căsuţa din copac nu e doar un loc de joacă pentru copii sau unul în care părinţii se duc în căutarea unui pic de linişte sau să lucreze, ci a devenit chiar un loc de primit turişti care nu vor să se cazeze într-un hotel obişnuit.

    Printre cele mai spectaculoase astfel de structuri de cazare, în viziunea Financial Times, se numără Casa Barthel, din apropiere de Florenţa, situată pe proprietatea unui designer cunoscut al ţării, Ricardo Barthel, şi proiectată de acesta şi fiica sa. Căsuţa are un aspect rustic şi oferă doar dormitor şi baie, având geamuri de sus până jos pe trei părţi şi un balcon din care se poate admira peisajul rural.

    Un alt exemplu sunt căsuţele cu aspect modern din cadrul Post Ranch Inn din zona muntoasă Big Sur din California, SUA, cocoţate pe platforme speciale între arbori şi suficient de izolate unele de altele, încât să le dea turiştilor senzaţia de solitudine pe care o caută. De cealaltă parte a lumii, în Bali, se găseşte o căsuţă care seamănă cu cele din poveşti, construită între trei copaci şi care face parte din complexul turistic Bambu Indah.

    Căsuţa la care se ajunge printr-o scară în spirală este dotată cu luminator în tavan, dormitor cu pat cu baldachin şi zonă separată de zi. În Baja, California există Acre, un hotel format din căsuţe din bambus şi stuf suspendate într-o pădurice de palmieri pe coasta Pacificului. Hotelul are şi un adăpost pentru animale, în special câini, cărora le caută stăpâni, la care turiştii pot face o donaţie sau pot apela dacă vor să adopte un animăluţ.

     

  • Vintage în blue jeans

    Lumea nu duce lipsă de căutători de diverse obiecte, de la comori la antichităţi, iar unii oameni s-au specializat în căutat blugi vechi, pentru care există cerere şi colecţionari dispuşi să plătească bani mulţi la licitaţie. Jeanşii, colecţionaţi fie de amatori de haine vintage, fie de persoane interesate numai de acest tip de articol de îmbrăcăminte, sunt văzuţi ca o investiţie care poate aduce profit, dacă este bine aleasă. Un exemplu recent, scrie Wall Street Journal, îl reprezintă o pereche de blugi Levi’s, descoperiţi de un căutător specializat într-o mină abandonată din vestul SUA. Elementul de raritate al acestora vine de la faptul că au fost confecţionaţi în anii 1880, aşa cum o confirmă o etichetă care atrage atenţia asupra unei cerinţe legale căreia producătorul a trebuit să se conformeze în perioada respectivă. Blugii au fost achiziţionaţi de un investitor tânăr pentru suma de 76.000 de dolari la o licitaţie dedicată articolelor vintage, investitor care are o afacere cu haine vechi, asupra căreia a dorit să atragă atenţia prin această achiziţie.


     

     

  • Tablouri la groapă

    După ce i-a venit în urmă cu câţiva ani ideea de a umple şi înfrumuseţa gropile din asfalt din oraşul său, un artist din Chicago, Jim Bachor, nu se lasă, revenind cu o serie de lucrări intitulate „Master Pieces” care sunt reproduceri după tablouri aflate în colecţia Art Institute of Chicago.

    Artistul, care îşi denumeşte intervenţiile asupra gropilor din asfalt „instalaţii de artă la groapă” şi-a găsit inspiraţia în perioada în care a participat la săpăturile arheologice de la Pompeii,  unde a fost impresionat de mozaicuri. Aşa se face că a ajuns să astupe gropile din asfalt cu mozaicuri cu diverse teme: gunoaie, dulciuri, picturi murale şi nu numai, mergând chiar şi la New York, unde a realizat o serie intitulată „Dăunători din New York” cu imagini de şobolani, gândaci şi anumiţi politicieni.


     

     

  • Meşteşug universitar

    Multe instituţii de învăţământ se laudă cu ceva care le distinge de altele, de la programe educaţionale la programe sportive şi nu numai. O universitate de arte liberale din Berea, statul american Kentucky, Berea College, se mândreşte cu tradiţia în confecţionatul măturilor, scrie Smithsonian Magazine.

    Măturile, lucrate manual din sorg de către studenţi, sunt frumos colorate şi pot fi nu numai folosite pentru scopul lor iniţial, ci chiar şi expuse ca lucrări de artă în case. Producţia anuală ajunge la 5.000 de bucăţi care sunt apoi comercializate online. Ideea de a confecţiona mături a apărut acum mai bine de 100 de ani, ca parte a unui program menit să-i ajute pe studenţi să se întreţină şi a devenit o tradiţie.

    La început se producea un număr mare de mături obişnuite, dar cum afacerea nu s-a dovedit profitabilă, în anii treizeci s-a decis trecerea la producţia de mături decorative lucrate cu mare atenţie.


     

     

  • Se poartă băltoace

    Există şi modalităţi creative de a atrage atenţia asupra problemelor de mediu, după cum o demonstrează diverşi artişti sau case de modă. În această din urmă categorie, scrie New York Times, se înscrie casa de modă Botter, care s-a concentrat în prezentarea colecţiei pentru sezonul de primăvară/vară 2023 pe ideea de a aduce apa pe podium, ca să atragă atenţia asupra poluării şi efectului ei asupra apei. Cel mai remarcabil articol prezentat a fost o pereche de pantofi dotaţi cu propria băltoacă, creaţi în colaborare cu firma olandeză de design de încălţăminte Studio Hagel. Pantofii, de culoare neagră sau portocalie, par să fie scufundaţi într-o mică baltă, care se mişcă odată cu ei, aceasta fiind confecţionată din răşină sintetică.