Category: Transporturi

Analize din domeniul transporturilor – informații interesante despre companiile de transport și nu numai

  • Lazar si camioanele lui

    In fiecare saptamana, Ioan Lazar are cel putin 60 de interviuri cu viitori posibili soferi de TIR. La el ajung doar cei preselectati de resursele umane, care ii dau automat la o parte pe cei cu cazier, cu referinte proaste de la alti angajatori sau care au avut vreodata probleme cu alcoolul. „Ii intervievez personal, pentru ca soferii sunt cel mai important capital de lucru dintr-o firma de transport“, spune Ioan Lazar, proprietarul si directorul general al International Lazar Company, care se asteapta in acest an la afaceri de 60 de milioane de euro. Nu numai din transport, pentru ca omul de afaceri argesean este implicat in mai multe afaceri, doua dintre ele listate pe bursa Rasdaq, iar altele in parteneriat cu companii vestice.

    „Cred ca toate aceste parteneriate imi fac bine la imagine“, spune Lazar, care e mandru de acestea nu atat din punctul de vedere al volumului afacerilor (desi merg bine si ii asigura o treime din totalul vanzarilor), dar mai ales din modalitatea in care a ajuns sa deruleze afaceri cu volum atat de mare.

    Povestea lui Ioan Lazar incepe inainte de 1989, cand era tinichigiu auto si facea ceea ce el numeste „comert“ – cu fructe, cu legume, cu animale, cu piese auto, „cu tot ce se gasea“. „In 1990 aveam cateva sute de mii de lei si i-am folosit pentru a cumpara piese auto en-gros, tot ce gaseam in tara“, povesteste Ioan Lazar, care a atins astfel urmatorul prag financiar ce i-a marcat existenta in 1994, cand a numarat pentru prima data 100.000 de marci germane (aproximativ 60.000 de dolari, la cursul aferent anului 1995). In acel moment, a aparut o oportunitate de a cumpara de toti banii piese din Germania – insa avea nevoie sa intre in legalitate. „In acel moment nu aveam firma, nu aveam cont in banca, nu ma gandeam decat la piese, de unde sa le cumpar cat mai ieftine si mai multe“, spune Lazar. Volumul mare de piese achizitionate si nevoia de a le vinde cat mai repede au dus la deschiderea primului magazin de piese auto, in Bascov, langa Pitesti, unde omul de afaceri isi are si acum sediul.

    Ioan Lazar este foarte exact cu cifrele. Stie exact cat a castigat din fiecare afacere facuta, iar pierderile le vede ca pe niste intamplari care ii micsoreaza cateodata profitul. In 1994, primul an dupa deschiderea magazinului, a avut un profit net de 823.000 de dolari. Cu banii respectivi a continuat dezvoltarea si in 1995 a deschis magazine de piese auto la Bucuresti, la Valcea si la Sibiu. Extinderea i-a adus si nevoia de a transporta piesele si asa a cumparat si primul camion. Cum afacerea cu piese auto nu a mai durat mult si intre timp a renuntat la ea, Ioan Lazar s-a concentrat pe transport – oricum cumparase din 1995 camioane in fiecare an, „pentru ca incepusera sa vina din ce in ce mai multe comenzi pe transport“, ajungand la o flota de 35 de camioane in 2001. „In 2002 au fost doua momente de cotitura in istoria International Lazar Company (ILC)“, spune proprietarul afacerii, care a semnat atunci doua contracte ce l-au propulsat la un alt nivel al afacerilor. Cu un an inainte, pe Lazar l-a contactat un consultant care cauta un partener local pentru un joint-venture in domeniul transportului de autovehicule: „Am spus da imediat si am devenit francizor pentru Romania al Hödlmayr Austria“ – unul din cei mai mari transportatori de vehicule din Austria. Firma voia sa intre pe piata cat mai repede, deoarece avea de onorat un contract foarte important si anume contractul exclusiv pentru transportul masinilor din holdingul Tiriac. Dupa un an, austriecii se inteleg cu Ioan Lazar pentru infiintarea unui joint-venture in care romanul avea 49% si intra cu terenul, sase hectare pentru parcul auto al Hödlmayr International de la Bascov.

    Hödlmayr-Lazar este si acum una dintre afacerile unde Ioan Lazar este actionar, iar asocierea cu austriecii ii va aduce in acest an putin peste 8,5 mil. euro (Hödlmayr-Lazar va avea in 2007 o cifra de afaceri de 18 mil. euro). Intre timp, centrul de greutate al activitatii grupului romano-austriac s-a mutat de pe contractul cu grupul Tiriac (care inca este client, dar nu cel mai important) pe contractul cu Dacia-Groupe Renault.

    De fapt, dupa cum explica Ioan Lazar, contractul pentru transportul de masini a venit ca urmare a dezvoltarii unui parteneriat de transport de piese auto intre Dacia-Renault si International Lazar Company. Acesta a fost cel de-al doilea mare pas facut de companie in 2002, cand grupul de la Pitesti a cerut de la ILC sase camioane pentru cateva curse interne. „Pentru a construi o relatie buna cu ei, le-am dat camioanele la un pret mai mic si pe o comanda interna – ceea ce nu prea ne convenea, noi facand predominant curse internationale (85% din totalul afacerilor), pentru ca au adaos mai mare“, explica omul de afaceri.

    La cateva luni dupa aceea, Dacia a anuntat ca isi va externaliza divizia de transport, iar ILC s-a prezentat la licitatie alaturi de Viator Vektor, liderul pietei de transport din Slovenia. Cele doua firme au preluat impreuna peste jumatate din contractele de transport ale producatorului de autoturisme. „Din 2003, contractul cu Dacia a devenit foarte fructuos si am inceput sa ne dezghetam“, spune Lazar, care recunoaste ca daca nu ar fi fost contractul fericit cu cei de la Dacia, nu s-ar fi putut dezvolta atat de bine. Saltul s-a vazut in afaceri: de la 3,5 milioane de euro in 2002, compania si-a triplat afacerile in 2003, iar urcusul a continuat (16 mil. euro in 2005, 24 de milioane de euro in 2006 si 35 de milioane estimate pentru 2007). Estimarea pentru 2007 arata asa si datorita faptului ca, din a doua parte a lui 2006, Ioan Lazar a iesit din parteneriatul cu Viator Vektor si a preluat pe compania sa 68% din totalul necesarului de transport al Dacia – care ii asigura, in acest an, 65% din cifra lui de afaceri, adica 22,7 mil. euro. Volumul afacerilor cu Dacia va creste insa, dat fiind ca in aceasta perioada Lazar si oficialii de la Pitesti pregatesc semnarea unui contract pana in 2010, dar si marirea volumelor de transport. Pe langa dezvoltarea transporturilor, Lazar s-a mai ocupat si de achizitii: pe langa terenuri (detine acum aproximativ 40-50 ha in zona Pitestiului), a cumparat in 2004 Mecan Petrol Gaesti si apoi BAT Bascov, ambele cu activitati de forare si cu profit in acest an: 800.000 de euro la Mecan Petrol si 600.000 de euro la BAT. Pentru ambele a primit oferte de achizitie; cea mai buna a venit in 2003, imediat dupa ce a cumparat Mecan, de la compania italiana Demont (unul dintre cei mai mari montatori industriali din Italia), care i-a oferit 2 milioane de euro. „Atunci as fi vandut-o pe banii acestia, acum nici nu ma mai gandesc“, spune Lazar.

  • Ultimele bijuterii ale coroanei

    Numarul 7 a fost cu noroc pentru Electroputere Craiova. La a saptea tentativa de privatizare, compania a fost in sfarsit cumparata, pentru aproximativ 120 de milioane de euro, de o companie din Arabia Saudita, Al-Arrab Contracting Company. Firma saudita, care se afla in parteneriate cu cativa oameni de afaceri din Romania, a anuntat ca va face din Electroputere „un important producator de sisteme electrice“. Nimic despre locomotive. Nimic despre alte intentii pe care compania le-ar putea avea legat de terenurile intinse pe care sta Electroputere.

    Dincolo de faptul ca o companie, una dintre cele mai mari si mai chinuite de cuvantul „privatizare“, a fost in sfarsit luata de pe capul statului, vanzarea Electroputere implica doua interpretari, relevante pentru modul in care privatizarile au loc in Romania si vor avea loc probabil si de acum incolo.

    In primul rand, este vorba despre faptul ca in marile industrii s-au impus o serie de nume pe plan mondial, care deservesc intreaga piata si nu mai lasa loc producatorilor mai mici. „In industriile globalizate tind sa ramana trei-patru jucatori globali care iau toata piata si toate celelalte companii care mai au asemenea produse in portofoliu se sting cu incetul“, spune Adrian Rusu, manager al companiei de consultanta si private equity Central Europe Fund (CET). In aceasta calitate, Rusu a participat la 40 de privatizari, atat de partea statului, cat si de partea cumparatorilor interesati – atat companii, cat si fonduri de investitii.

    Adrian Rusu precizeaza ca exista exceptii atunci cand acesti mari producatori vin si se implica in achizitia de asemenea unitati de productie, cumparandu-le pentru a castiga o noua piata – cum este cazul Ford, care a semnat in septembrie cumpararea Automobile Craiova (platind 57 mil. euro pentru pachetul de actiuni si angajandu-se la investitii de 677 mil. euro), pentru a-si putea creste capacitatea de productie in Europa – sau cand semneaza contracte pe termen lung pentru mentenanta sau constructie de piese de schimb si componente, cum este cazul Romaero sau IAR Brasov.

    In al doilea rand, dupa ani de zile in care zeci spre sute de tentative de privatizare au esuat, anul acesta s-a remarcat o crestere a numarului de privatizari incheiate sau in curs de incheiere. Este, dupa cum spune analistul Liviu Voinea, director al Grupului de Economie Aplicata (GEA), un rezultat al intrarii Romaniei in Uniunea Europeana: „Daca ne uitam cu atentie, vom vedea ca a aparut un nou tip de investitor, atras de statutul Romaniei de membru al UE. Astfel se explica vanzarea unor companii care pana acum erau cu totul neatractive pentru privatizare si care acum sunt vandute catre tari neeuropene, exemplul Electroputere fiind edificator“.

    Liviu Voinea mai spune ca investitori precum arabii, rusii, chiar si japonezii vor fi din ce in ce mai des vazuti in licitatiile finale pentru mai multe privatizari. „Chiar si Ford intra in aceasta categorie. Desi ei mai au si alte puncte de productie in Europa, faptul ca s-au decis sa vina spune ceva legat de statutul Romaniei de membru al UE, deoarece pana acum nu au venit niciodata cand Automobile Craiova a fost scoasa la vanzare“, spune directorul GEA.

    In urma vanzarii Automobile Craiova catre Ford, compania craioveana a devenit una dintre putinele companii privatizate cu investitori strategici (mai precis, companii cu acelasi domeniu de activitate, care vad o achizitie in Romania ca parte a strategiei lor globale), dat fiind ca acestia devin pasari in ce in ce mai rare in peisajul privatizarilor locale. Aceasta fiindca, din cele aproximativ 100 de companii care mai pot fi privatizate in Romania, mai putin de un sfert pot trezi interesul unor mari operatori din acelasi domeniu. Este vorba in principal de companii din energie si infrastructura (aeroporturi, servicii postale, companii aeriene, radiocomunicatii sau transporturi pe caile ferate).

    „Lista companiilor inca detinute de stat si care sunt intr-adevar valoroase – cu perspective de dezvoltare profitabila si cu impact in domeniul lor de activitate – este relativ scurta si include in jur de 15 companii din totalul societatilor comerciale“, spune Szabolcs Nemes, consultant la Roland Berger. Cele 15 companii fac parte atat din lista celor 62 prevazute a fi privatizate sau deja lansate la privatizare anul acesta, cat si din seria firmelor pentru care modalitatile, strategia de privatizare sau etapele procesului nu au fost clar stabilite, cum ar fi Romgaz, TAROM, Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti, CFR Marfa, Radiocom, CEC, Posta sau Transelectrica/Transgaz. Acestea vor fi scoase la privatizare dupa 2008 – daca vor fi scoase si guvernul nu va decide intre timp o alta varianta pentru ele.

    Cele mai bune afaceri pentru statul roman vor fi, conform analistilor, CEC si companiile din sectorul energetic. „Pentru CEC, oferta care va veni peste doi ani va fi probabil mult mai buna decat maximul oferit anul trecut“, spune Liviu Voinea. Anul trecut, cand CEC a fost lansat la privatizare, oferta maxima de pret a venit din partea National Bank of Greece (NBG), cu 560 de milioane de euro pentru pachetul scos la vanzare de 69,9% din actiuni. Oferta grecilor evalua intreaga banca la peste 800 de milioane de euro, in timp ce capitalul propriu al CEC se situa, in septembrie 2006, la aproximativ 175 de milioane de euro. Compania de consultanta finan-ciara Merrill Lynch evaluase in iulie 2006 pachetul de 69,9% la un pret de aproape 500 de milioane de euro (637 de milioane de dolari).

    In afara de CEC, foarte atractive sunt companiile furnizoare din domeniul energetic, cum ar fi Romgaz, Nuclearelectrica sau Hidroelectrica, dar si firmele de transport din domeniu (Transelectrica, Transgaz si Conpet). Pe acestea din urma insa, statul roman nu a luat inca decizia daca sa le privatizeze sau nu.

    Adrian Rusu crede ca pentru astfel de companii, de interes strategic, guvernul ar trebui sa actioneze intr-o maniera care sa ii permita pastrarea controlului: „O buna solutie este ca statul sa pastreze pachetul majoritar si sa vanda pe bursa pachete minoritare, de 10-20% pana la 49%, exemplul Transelectrica fiind important in acest sens“. Transelectrica, operatorul sistemului national de transport de electricitate, a listat la bursa anul trecut 10% din actiuni.

    „Prin prisma accesului la resurse energetice si a importantei pentru economia nationala, domeniul energetic poate fi considerat strategic, astfel incat pastrarea unui anumit control sau a unei anumite implicari din partea statului poate fi acceptabila“, spune si Szabolcs Nemes. Modelul avansat de el ar fi privatizarea partiala, cu mentinerea sub controlul statului a societatilor de transport Transgaz si Transelectrica „si eventual a uneia dintre cele trei filiale Electrica“. La o varianta similara s-a gandit si premierul Calin Popescu Tariceanu la sfarsitul lunii august, cand seceta si cererea mare de energie l-au facut sa avanseze ideea unei companii energetice care sa inglobeze tot ce a ramas de privatizat in acest domeniu, ideea nefiind agreata de UE. Chiar daca acestea nu se vor privatiza deocamdata, Szabolcs Nemes spune insa ca statul ar trebui sa ia in calcul serios crearea de noi capacitati de generare utilizand banii incasati din privatizarea altor companii din sectorul energiei.

    Din lista de 62 de societati carora AVAS le-a prevazut privatizarea in acest an, cele mai valoroase sunt cele trei complexuri energetice – Turceni, Rovinari si Craiova -, cele trei filiale de furnizare si distributie Electrica – Muntenia Nord, Transilvania Sud si Transilvania Nord -, Oltchim si Antibiotice, considera consultantul Roland Berger. Partea de energie care urmeaza sa fie privatizata este deocamdata cea mai vanata, mai multe grupuri europene de profil dand tarcoale de cativa ani buni distributiilor, dar mai ales companiilor de productie (dintre care deocamdata nu a fost vanduta niciuna). Toti analistii estimeaza ca firmele din energie, atat cele anuntate la privatizare, cat si cele neanuntate, sunt cel mai valoros activ ramas in posesia statului.

    Banca de investitii ceha Wood & Company a evaluat cele trei complexuri energetice mentionate si cele trei distributii de electricitate ramase in portofoliul statului la aproximativ 3,2 miliarde de euro. Wood & Company a facut evaluarea pentru a obtine o imagine despre cat ar costa companiile de care este interesat grupul ceh CEZ (intrat pe piata romaneasca prin achizitia Electrica Oltenia, cea mai mare distributie dupa numarul de clienti). Conform bancii cehe, cel mai „ieftin“ complex ar fi Craiova – 378 mil. euro, complexul energetic Rovinari fiind evaluat la 792 de milioane de euro, iar complexul energetic Turceni la 1,4 mld. euro.

    Adrian Rusu spune ca scoaterea la privatizare a complexurilor energetice este strans legata de mai multe interese care tin procesul pe loc in special ale sindicatelor si ale conducerii de acolo, cat si ale statului si ale contractorilor.

    Cu toate acestea, Rusu apreciaza ca statul nu isi va mai putea permite mult timp sa le tina sub obladuirea sa: „La cele trei complexuri trebuie facute investitii de mediu de 2 miliarde de euro si va fi presiune pe vanzare, deoarece statul nu va plati aceste sume pentru a le tine in functiune si va lasa aceasta obligatie cumparatorilor“. Cele mai interesate de complexe par a fi companiile nemtesti cu experienta pe generare din combustibili fosili: E.ON, RWE si STEAG (numarul 1, 2 si 5 pe piata germana, in aceasta ordine), dar si italienii de la Enel si cehii de la CEZ.

    In cazul distributiilor de electricitate, Wood estimeaza ca cea mai „pretioasa“ este Electrica Muntenia Nord (241 de milioane de euro), Transilvania Nord fiind evaluata la 217 milioane de euro, iar Transilvania Sud la 204 milioane de euro, evaluarea fiind facuta in functie de valoarea fiecarui consumator deservit (la fiecare mie de clienti fiind atribuita o valoare de 0,2 milioane de euro).

    „Pretul pe care statul l-ar fi obtinut pe aceste companii de distributie ar fi fost mai mare daca ar fi fost scoase la privatizare imediat dupa Electrica Muntenia Sud (EMS)“, spune Rusu. EMS a fost vanduta la sfarsitul lunii iunie, dupa ce Enel a castigat licitatia in iunie 2006, oferind 820 de milioane de euro, suma record atat pentru Romania, cat si pentru aceasta zona a Europei.

    In afara de companiile din energie, pe lista „de privatizat“ in 2007 sau 2008 mai sunt si alte 56 de companii, dintre care Szabolcs Nemes spune ca Oltchim si Antibiotice sunt cele mai interesante. Combinatul de la Ramnicu Valcea a mai fost scos la licitatie in anii trecuti si va mai fi scos o data la sfarsitul acestui an. „Combinatul Oltchim este vandabil, a fost si este bine administrat si e o solutie avantajoasa pentru intrarea in Romania a unei companii de profil; are insa si cateva minusuri, in special legate de dependenta fata de Arpechim si de costul energiei electrice“, spune Adrian Rusu.

    Cel mai bine s-a vazut acest aspect in perioada cand rafinaria Arpechim a fost amenintata cu inchiderea pe o perioada de sase luni din cauza unor probleme de mediu (la inceputul lunii iunie). In timpul acelei crize, oficialii Oltchim au declarat ca ar cumpara integral rafinaria Arpechim daca Petrom ar scoate-o la vanzare. Imediat dupa calmarea spiritelor la Arpechim, Petrom a infiintat o noua companie subsidiara, Petrochemicals Arges, care cuprinde toata activitatea de petrochimie. Strategia Petrom prevede ca noua companie a fost infiintata cu intentia de vanzare, facand parte din strategia grupului de a vinde tot ce nu e business de baza.

    Adrian Rusu spune ca o strategie mai buna ar fi ca mai intai Oltchim sa preia in portofoliu Petrochemicals Arges si apoi sa fie scoasa la vanzare. „In aceasta varianta, am putea vorbi de o privatizare reusita, de minim jumatate de miliard de euro“, spune consultantul CET. Oltchim si-a bugetat pentru acest an venituri totale de 609 mld. euro si un profit net de 3,8 mil. euro, iar actiunile companiei pe bursa au avut o tendinta ascendenta in ultima perioada.

    In cazul Antibiotice Iasi, ultima reduta din domeniul medicamentelor (celelalte companii din acest domeniu fiind deja cumparate in anii trecuti), principalele avantaje sunt, conform AVAS, faptul ca are un brand bun pe plan local si portofoliul de produse. „La plecare, Sicomed, Terapia si Antibiotice aveau acelasi potential, dar acum potentialul Antibiotice a mai scazut, deoarece au crescut foarte mult companiile de medicamente internationale, care isi pot permite laboratoare de cercetare si rapiditate pentru a dezvolta produse noi“, spune Adrian Rusu.

    Reprezentantii Antibiotice spun insa ca planurile companiei sunt de crestere in zona de marketing. Ioan Nani, presedintele Antibiotice, spune ca in acest an aprofundeaza ideea deschiderii unui lant de farmacii, precum si dezvoltarea activitatii de distributie cu o flota proprie de masini. In opinia lui, anul 2007 ar trebui sa fie un an pregatitor pentru vanzare, cand sa eficientizeze compania pentru a face o afacere cat mai buna, si nu anul cand compania sa fie deja scoasa la privatizare.

    AVAS a demarat insa deja procedurile pentru ca Antibiotice sa fie pregatita pentru vanzare si a semnat la inceputul lunii august contractul de consultanta in vederea privatizarii cu AT Kearney, contract in valoare de 345.000 euro, fara TVA.

    „In acest sens, am in vedere restrangerea unor activitati care nu au o legatura directa cu profilul companiei, cum sunt service-urile de pe platforma Antibiotice sau transportul de persoane. Nu cred ca ar trebui grabit procesul de privatizare la Antibiotice“, mai spune Nani. Acesta crede ca AVAS ar trebui sa se uite cu atentie spre partenerii cu care compania deja lucreaza.

    Dincolo de aceste companii mai interesante pentru investitorii strategici, multe dintre cele aflate pe lista AVAS au un potential interesant din punctul de vedere al terenului si al spatiilor detinute. Cel mai relevant astfel de caz este Romaero Baneasa, cu un portofoliu de 350.000 de hectare de teren (pe 80% din suprafata sunt cladiri si hale industriale, iar restul sunt culoare de circulatie si pista de compensare pentru avioanele care vin la reparatii, precum si parkingul pentru aceste aeronave). Cu alte cuvinte, fabrica nu ar mai putea exista fara acest teren. Dar fabrica a semnat contracte ce ii vor permite sa mai existe si care o vor face atractiva pentru a fi cumparata poate de un actionar minoritar (SIF Muntenia, cu 15%) sau de unul dintre contractori.

    Romaero urmeaza sa produca pentru compania italiana Alenia Aeronautica componente de avioane, in baza unui contract pe cinci ani a carui valoare este estimata la peste 10 milioane de dolari. Pe langa Alenia, Romaero are contracte si cu Hellenic Aerospace Industry, dar si cu Reims Aviation din Franta si cu canadienii de la Bombardier. De asemenea, prin Romaero „se descarca“ cea mai mare parte din offset-ul BAE Systems.

    Insa anuntul de privatizare nu prevede ca activitatea companiei sa se desfasoare neaparat la Baneasa, iar aceasta ar putea fi la fel de bine mutata langa un alt aeroport, cum ar fi Otopeni sau Satu Mare, de exemplu. Evident, asta in varianta in care compania ar fi achizitionata de cineva care este si interesat de partea imobiliara. Din experienta internationala, Liviu Voinea spune insa ca marile companii nu sunt interesate de potentialul de real estate: „Marile companii, mai ales cele producatoare, dar si cele din servicii, nu sunt interesate sa cumpere terenuri si cladiri, acesta fiind apanajul speculatorilor si al companiilor locale sau al fondurilor de investitii“. Voinea explica acest aspect prin faptul ca o mare companie prefera sa plateasca o chirie pentru a fi flexibila. „Daca o firma serioasa, cum ar fi Alenia Aeronautica, ar fi interesata de terenuri, ar fi usor sa cumpere Romaero. Dar nu o face, pentru ca nu o intereseaza: Alenia a preferat sa semneze un contract cu ei pentru piese de schimb“, spune Voinea.

  • Salon auto la cort

    Salonul Auto International de la Bucuresti (SIAB), mutat pentru prima data in istoria sa de la hangarele Romaero Baneasa la fostul magazin Metro din Otopeni ar putea atrage 300.000 de vizitatori, pana la sfarsitul acestei saptamani, potrivit organizatorilor.
    Inceput pe 4 octombrie, cu ziua dedicata presei, SIAB are loc pentru prima data intr-un cort (de fapt mai multe corturi de mari dimensiuni insiruite). Chiar daca acesta a fost un motiv de nemultumire din partea multora dintre expozanti, mai ales pe fondul cresterii generale a preturilor de inchiriere, SIAB vine in cel mai bun moment al pietei auto din istorie – peste 200.000 de autoturisme vandute in doar 8 luni (aproape la fel de multe ca in tot anul 2005). In plus, spre deosebite de ultimele doua editii – 2003 si 2005 – la salon sunt prezente si marcile reprezentate de companiile din cadrul grupului de firme al omului de afaceri Ion Tiriac. Exista si cateva absente, precum Peugeot sau Rolls Royce, dar chiar si asa, gama expusa este completa, de la masini ieftine si pana la Bentley, Lamborghini sau chiar motociclete Harley Davidson.