Category: Transporturi

Analize din domeniul transporturilor – informații interesante despre companiile de transport și nu numai

  • Ce a rămas la Timişoara după plecarea Carpatair

    În prezent, Carpatair mai operează doar cinci zboruri de la Timişoara, către Stuttgart, Roma, Milano, Veneţia şi Cernăuţi. Compania a renunţat la cursele către Iaşi, Constanţa, Bacău, Craiova, Sibiu, Lvov, Verona, Bologna, Florenţa, Ancona, Bari, Dusseldorf şi Munchen.

    “Carpatair anunţă cu succes repoziţionarea sa pe piaţă. Restructurarea flotei şi reorientarea comercială spre zboruri fără escală, operate cu aeronave mari, aduce cu sine avantaje multiple”, spune Nicolae Petrov, fondatorul Carpatair. Compania deţine în prezent trei aeronave Fokker 100 şi un Boeing 737.

    Dincolo de destinaţiile păstrate de Carpatair, de la Timişoara se mai poate zbura în prezent la Bucureşti, Paris, Madrid, Bologna, Dortmund, Munchen, Londra şi Barcelona, folosind cursele companiilor TAROM, Lufthansa şi Wizz Air.

    Potrivit oficialilor Carpatair, problemele pentru modelul de hub de la Timişoara au început când, la sfârşitul anului 2008, conducerea aeroportului a decis să favorizeze zborurile operatorului Wizz Air, trecând la aplicarea unor politici comerciale „discriminatorii”.

     „Decizia Carpatair este o consecinţă a schimbărilor din piaţa căreia compania i se adresează. Piaţa lor, formată din cetăţenii italieni prezenţi în România şi Moldova, a dispărut, iar nodul de la Timişoara nu a mai fost alimentat. Dacă aici există mijloace ilegale pentru alte companii, de ce au închis zborurile de la Constanţa, Cluj şi Kiev?”, spune Iulian Daniel Idolu, directorul general al aeroportului. El adaugă că, până în 2012, Carpatair a beneficiat de cele mai mici taxe de operare, iar decizia companiei de adaptare la condiţiile pieţei este „bună„ şi nu va afecta financiar aeroportul – „veniturile vor fi în creştere în acest an”.

    „Aeroportul va înregistra o cădere abruptă a numărului de zboruri, de pasageri şi a cifrei de afaceri”, spune Paula Ardelean, vicepreşedintele Carpatair. Faţă de anul 2011, când aeroportul înregistra 1,3 milioane de pasageri şi venituri de 46 milioane de lei, în 2013 traficul va coborî la 750.000 şi, deci, o cifră de afaceri la jumătate, reiese din calculele Carpatair.

  • Viitorul în industria auto: totul sună electric

    Cuvinte şi expresii precum „următoarea generaţie a segmentului premium”, „cel care schimbă regulile jocului” sau „mobilitate vizionară” au reprezentat principalul mesaj al executivilor de la BMW în momentul lansării noului i3, un automobil compact, de oraş, cu motor electric, primul de acest gen lansat vreodată de constructorul german.

    Pentru nicio altă maşină BMW nu a demarat o atât de amplă campanie de comunicare cum a fost în cazul lui i3, compania prezentând pas cu pas maşina, începând cu primele schiţe din urmă cu câţiva ani, apoi alături de prima bucată din caroseria realizată din CFRP sau plastic ransforsat cu fibră de carbon, după care au urmat primele imagini-spion, pentru ca la sfârşitul lunii trecute BMW să prezinte simultan în Londra, New York şi Shanghai noul i3, automobilul destinat megametropolelor – în viziunea celor de la BMW -, oraşe cu milioane sau zeci de milioane de locuitori unde sunt necesare automobile cât mai puţin poluante.

    Dacă în prezent circa 50% din populaţia globului trăieşte în mediul urban, până în 2050 se va ajunge la un procent de 70% potrivit datelor citate de BMW, ceea ce înseamnă că în multe oraşe din lume populaţia va continua să crească, odată cu poluarea şi traficul. Din acest motiv, cei de la BMW spun că odată cu lansarea lui i3 au lansat şi un sistem de navigaţie care nu propune doar un traseu prin oraş la destinaţie, ci unul conectat la infrastructură care poate propune inclusiv soluţii intermodale, de la găsirea unui loc de parcare la recomandarea unui tren sau autobuz.

    În opinia lui Ian Robertson, membru în consiliul de administraţie al BMW Group şi responsabil de vânzări şi marketing, ceea ce a însemnat telefonia mobilă pentru comunicaţii reprezintă maşina electrică pentru industria auto în acest moment.

    „Schimbările mari încep încet. În urmă cu 100 de ani aveam telefoane fixe, după care au urmat cele mobile care au revoluţionat comunicaţiile şi au adus noi oportunităţi de afaceri. Automobilul a împlinit de curând 130 de ani, iar anul acesta se va schimba„, a spus Ian Robertson. În ceea ce priveşte potenţialul de creştere, executivul a dat exemplul pieţei mondiale a maşinilor electrice, care a crescut de aproape 22 de ori în ultimii zece ani, de la 7.000 la peste 160.000 anul trecut.
    Pentru început, i3 va fi disponibil în peste 500 din cei 3.000 de dealeri BMW la nivel mondial, aceştia regăsindu-se în sau aproape de marile aglomeraţii urbane.

    „Pe lângă clienţii de BMW, cu noul i3 vom atrage mulţi clienţi care nu au mai avut un BMW până acum. Din acest motiv am ales ca i3 să poată fi achiziţionat printr-o multitudine de soluţii, dintr-un centru auto, call-center sau online din lumea digitală, iar pentru că i3 este conceput, ca orice BMW, pentru a fi condus, vom atrage şi clienţii tradiţionali ai mărcii„, a spus Ian Robertson.
     

  • Pariul necâştigător al Wizz Air. La ce zbor au renunţat: “Era doar o cursă sezonieră”

    Wizz Air anunţa în primăvară că introduce de la începutul lunii iunie două zboruri pe săptămână spre şi dinspre Girona, Spania, ca urmare a cererii crescute din partea românilor care muncesc în Spania şi a taxelor de aeroport ridicate de pe aeroportul El Prat din Barcelona. Pe site-ul companiei, ultimele bilete pentru Girona pot fi rezervate pentru mijlocul lunii octombrie, după această perioadă cursa fiind indisponibilă.

    “În toate modelele de business sezoniere există decizii luate în functie de sezonalitate. Ceva ce a fost anunţat ca sezonier poate fi operat tot timpul anului şi invers. Este ceea ce descrie natura sezonalităţii ca lucrurile să nu fie niciodata confirmate pe parcursul unui an întreg, ci de la sezon la sezon. În acest caz, s-a decis ca Girona să nu se mai afle în orarul de iarna când acesta a fost definitivat acum câteva săptămâni”, au declarat oficialii Wizz Air.

    Preţul pentru zborurile către Girona era de două-trei ori mai mic faţă de tarifele Wizz Air către aeroportul El Prat din Barcelona. Wizz Air a pierdut anul trecut 40.000 de pasageri pe seama închiderii unor destinaţii şi a diminuării curselor către Spania.

    Distanţa dintre oraşele Girona şi Barcelona este de aproximativ 100 de kilometri. În zonă trăieşte o comunitate importantă a românilor care muncesc în Spania.

    Compania a decis să opereze curse şi de la Bucureşti către Perugia, Italia, tot de la începutul lunii iunie 2013, iar zborurile către Perugia vor fi menţinute şi pe durata sezonului rece.

    Wizz Air a transportat anul trecut 2,76 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic în creştere 2,2% faţă de 2011 şi sub estimările de 3 milioane de euro anunţate în octombrie. Pentru anul acesta este estimat un trafic de peste 3 milioane de pasageri pe piaţa locală. La nivel internaţional, Wizz Air a anunţat peste 12 milioane de pasageri, reprezentând o creştere cu 12% faţă de anul anterior. Anul trecut Wizz Air şi-a dezvoltat reţeaua de transport de la 203 la 250 de rute extinzându-şi operaţiunile în 29 de ţări prin operarea de zboruri şi către Georgia, Israel, Slovenia şi Elveţia.

    Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.  

    Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.  

    Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.

  • În regatul preţului cât mai mic

    DIFERENŢA DE PREŢ A LOVIT ÎN PRIMUL RÂND ÎN VENITURI. Când trebuie să supravieţuieşti înveţi să-ţi conduci afacerea altfel. Trăim într-o lume în care obiceiurile de afaceri s-au schimbat„, spune astăzi Alexandru Dobrescu, şeful filialei locale a companiei aeriene Air France KLM. Potrivit managerului, cauzele reducerii tarifelor sunt multiple: au avut de suferit corporaţiile care şi-au redus cheltuielile cu deplasări – „un element foarte important„ -, competiţia a devenit mai agresivă odată cu dezvoltarea jucătorilor low-cost – „este unul dintre elemente, dar nu principalul factor„.

     Absurdul bagajelor la Wizz Air: dacă plăteşti bagaj de mână mare, nu-l mai poţi lua deloc pe cel mic gratuit

    Privind retrospectiv, Dobrescu se întreabă cum a reuşit să coboare preţurile. „Nu pot să controlez ce se întâmplă din punct de vedere macroeconomic, dar pot să anticipez„. Astfel, managerul s-a focusat pe identificarea fluxurilor de pasageri către destinaţii specifice în anumite perioade de timp ale anului, ceea ce permite o mai bună identificare a obiceiurilor de consum. Apoi, a redimensionat compania pentru a fi mai flexibilă.

     Aeroporturile ruşinii: oraşul din România unde zboară un singur pasager pe zi

    Asta înseamnă o serie de contracte part-time cu angajaţii pentru a controla mai bine costurile. „Eu experimentez deja de ceva vreme lucrul ăsta. E o greşeală să-ţi propui cifre şi să reduci astfel personalul„. Air France KLM are în România 29 de angajaţi, faţă de 40 în 2006.

    INCEPÂND DIN 2010, NE-AM PROPUS SĂ FIM COMPETITIVI PE PIAŢA DIN ROMÂNIA„, mai spune Alexandru Dobrescu. Cele două direcţii pe care am marşat au fost găsirea de servicii care să atragă noi pasageri şi o viteză mai mare de reacţie – „când un competitor pune pe piaţă ceva ce ar putea să-ţi altereze rezultatele îţi schimbi strategia„. Meciul preţurilor este prima măsură în astfel de cazuri. Atenţia Air France KLM înspre mişcările concurenţei a crescut – „reprezintă un element important în strategia pe care o gândesc„.

    După Dobrescu, în momentul rezervării unei călătorii pe un zbor lung-curier tariful nu este singurul care contează, ci un cumul între numărul de conexiuni, tipul aeronavei şi intervalul de timp dintre zboruri – „nu mă arunc să cobor un preţ dacă văd că acela care vine cu oferta nu are şanse de câştig„. În momentul de faţă, Air France KLM transportă în sau din România cei mai mulţi pasageri către Paris, Asia-China şi Canada în comparaţie cu rivalii de la Lufthansa, British Airways sau Turkish Airlines. Este un element important pentru rezultatele pe care Dobrescu le trimite la headquarterul AFKLM, deoarece zborurile lung-curier sunt principala miză a prezenţei operatorilor aerieni peste tot în lume. 

    PONDEREA PASAGERILOR DE TRANZIT PRIN HUBURILE COMPANIEI A RĂMAS LA NIVEL CONSTANT ÎN ULTIMII ANI, DE 60% PRIN PARIS ŞI 80% PRIN AMSTERDAM. Dobrescu face trimitere şi la condiţiile din aeroporturile principale din Franţa şi Olanda ca urmare a investiţiilor făcute în ultimii ani, mai ales în Charles de Gaulle din Paris. Apoi, aeroportul Schiphol din Amsterdam a fost votat, la concursul World Airport Awards, cel mai bun aeroport al Europei în 2013, marcând astfel al doilea an consecutiv în care Schiphol primeşte acest premiu.

  • Cei zece care fac legea asfaltului în România

    INTR-O INDUSTRIE ÎN CARE CRIZA ŞI-A PUS PUTERNIC AMPRENTA, companiile de construcţii au mizat anul trecut pe contractele câştigate în anii anteriori, în contextul în care în 2012 statul a organizat din ce în ce mai puţine licitaţii de şosele, căi ferate sau sisteme de apă şi canalizare, iar investitorii privaţi au preferat să mai amâne proiectele pe care le aveau în plan, pe fondul crizei politice din vara anului trecut.

    „2012 a fost un an în care condiţiile critice s-au accentuat. Primul semestru al anului trecut a imprimat o dinamizare a întregii economii, după care cel de-al doilea semestru a însemnat un declin, aducând întârzieri în plata creanţelor către companiile din construcţii, nefinanţarea proiectelor deja începute, dublate de neînceperea unor lucrări noi„, spune Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).

    Cei mai mari 10 constructori de pe piaţa locală au înregistrat anul trecut afaceri cumulate de circa 1,5 miliarde de euro, arată calculele Business Magazin pe baza informaţiilor de la Registrul Comerţului şi de la companii. Astfel, prin mâinile celor 10 jucători a trecut peste 15% din piaţa locală a construcţiilor, evaluată anul trecut la puţin peste 9 miliarde de euro.

    ANUL 2012 A ADUS UN NOU LIDER PE PIAŢA LOCALĂ A CONSTRUCTORILOR. După ce în ultimii ani la vârf de podium s-a aflat în mod constant firma Hidroconstrucţia, anul trecut austriecii de la Strabag au reuşit să-şi adjudece prima poziţie în topul celor mai mari constructori după cifra de afaceri. Rulajul pe plan local al grupului austriac Strabag a depăşit anul trecut 370 de milioane de euro, în creştere cu 80% faţă de anul anterior.

    Contracte foarte mari, de zeci sau chiar sute de milioane de euro, precum autostrada Deva-Orăştie-Sibiu sau clădirea de birouri Sky Tower din Capitală, cea mai înaltă din ţară, au majorat businessul austriecilor pe plan local, ajuns la cea mai ridicată valoare din anii de criză. „Businessul dinamic din România poate fi explicat prin proiectele mari de infrastructură de transport care au fost câştigate în ultimii ani şi sunt executate în prezent, precum şi prin câştigarea de noi comenzi pe segmentul de construcţii civile„, potrivit raportului financiar pe 2012 al grupului Strabag, care precizează că România este printre pieţele care au adus cele mai bune rezultate anul trecut.

    POZIŢIA A DOUA ÎN TOPUL CELOR MAI MARI CONSTRUCTORI ESTE OCUPATĂ DE FIRMA BUCUREŞTEANĂ STRACO GRUP, controlată de fraţii Alexandru şi Traian Horpos. Compania a avut un salt spectaculos anul trecut, după ce rulajul a urcat cu 123%, până la aproape 200 de milioane de euro. Compania are preponderent contracte cu statul, având în portofoliu lucrări precum construcţia autostrăzii Deva-Orăştie sau reabilitarea căii ferate Vinţu de Jos-Simeria.

    Pe poziţia a treia, cu afaceri de 150 de milioane de euro, în stagnare faţă de anul 2011, s-au situat italienii de la Astaldi, care lucrează la proiecte precum metroul din cartierul bucureştean Drumul Taberei sau linia de cale ferată Frontieră Curtici-Arad. Anterior, Astaldi a fost implicat în unele dintre cele mai mari proiecte de construcţii din România, cu valori de sute de milioane de euro, precum Pasajul Basarab, stadionul Naţional Arena din Capitală sau autostrada Cernavodă-Constanţa.

     

  • Absurdul bagajelor la Wizz Air: dacă plăteşti bagaj de mână mare, nu-l mai poţi lua deloc pe cel mic gratuit

    Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.  

    Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.  

    Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.

     



    Compania aeriană WizzAir anunţa în luna octombrie a anului trecut introducerea unei taxe de 10 euro pentru bagajele mari de mână, în timp ce bagajele de mână mai mici , care nu depăşesc dimensiunile 42cm x 32cm x 25cm, urmau să fie transportate în continuare gratuit.  Cei care plătesc cei zece euro nu mai au însă dreptul să transporte bagajul la care ar fi avut dreptul gratuit dacă nu optau contra cost pentru bagajul de mână mare. Astfel, pasagerii trebuie să-şi înghesuie poşetele sau genţile de laptop în trollere pentru a nu intra în avion cu două bagaje.

    Aproape un milion de pasageri din România s-au văzut nevoiţi să plătească taxa suplimentară intrată în vigoare la finele anului trecut.

    Celelalte companii aeriene care operează în România nu percep taxe pentru bagajele de mână.

    La jumătate de an de la intrarea în vigoare a deciziei, preţul de zece euro/zbor/bagaj de mână mai este valabil doar pe anumite rute. Astfel, pentru o călătorie pe relaţia Bucureşti Otopeni – Bari (Italia), dus-întors, 08-15.07.2013, preţul pentru un bagaj de mână este de 68 de lei/zbor, adică peste 15 euro/zbor. Bagajul de mână pentru o călătorie dus-întors între Bucureşti Otopeni şi Girona (Spania), 13-16.07.2013, costă 90 de lei/zbor, adică peste 20 de euro/zbor.

    “Noua politica de bagaje Wizz Air, implementata cu succes in octombrie anul trecut, este prevazuta pentru a elimina excesul de bagaje transportate in aeronavă, care aglomereaza cabina. Indiferent de linia aeriana aleasa, pasagerii sunt in prezent supusi intarzierilor, descarcarii bagajelor de cabina si incovenientelor create de lipsa spatiului din cauza numarului prea mare de bagaje voluminoase. (…) Aceasta inovatie a determinat o experienta mai placuta la bord, a ajutat mentinerea performantelor de punctualitate si a contribuit in total la cresterea eficientei.  Noua politica de bagage determina pasagerii sa transporte bagaje mai mici in cabina, in timp ce doar cei care vor decide sa calatoreasca cu bagaje mai voluminoase vor plati taxa necesara. Pasagerii pot transporta laptopuri, aparate foto si alte bunuri in bagajul unic de mana, alegand in momentul rezervarii daca doresc sa utilizeze un bagaj mare de cabina sau unul mic”, a declarat Daniel de Carvalho, corporate communications manager al Wizz Air.

    Wizz Air a transportat anul trecut 2,76 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic în creştere cu 2,2% faţă de 2011 şi sub estimările de 3 milioane de euro anunţate în octombrie. Pentru anul acesta este estimat un trafic de peste 3 milioane de pasageri pe piaţa locală. Compania maghiară Wizz Air are ca investitor principal fondul american de private equity Indigo Partners.

     

  • Un alt gigant low-cost spune adio României. Au mai păstrat un zbor pe zi

    FlyNiki a renunţat în primăvară la zborurile dintre Bucureşti Otopeni şi Viena, după ce numărul curselor dintre cele două capitale ajunsese la 20 pe zi, şi a decis să păstreze doar zborul către Berlin, unde operează şi compania Lufthansa. Şi compania low-cost Blue Air a renunţat anterior la această rută. Traficul anual de pasageri între Bucureşti şi Viena depăşeşte 300.000 de pasageri.

    Cinci zboruri pe zi ale companiei aeriene Austrian Airlines şi alte două alte transportatorului naţional TAROM leagă Bucureştiul de Viena, făcând cele două destinaţii mai bine conectate decât orice alte oraşe europene sau româneşti, cu plecare sau sosire în România.

    Austrian Airlines operează zboruri pe relaţia Bucureşti-Viena la orele 8.10, 11.15, 13.40, 18.45 şi 20.50, în timp ce TAROM zboară către capitala Austriei la 8.00 şi 16.45. Austrian Airlines, compania membră a grupului german Lufthansa, a crescut semnificativ numărul de zboruri către şi dinspre Viena la zece pe zi, după ce a decis anul trecut întreruperea acordului comercial cu TAROM, sub care opera ruta respectivă.

    “Viena este un nod excelent de transferuri pentru pasagerii din sud-estul Europei. Împreună cu partenerul nostru Air Berlin, oferim mai multe legături către Germania şi către estul Europei”, declara în februarie 2010 Lauda, care deţine 50,1% din acţiunile companiei aeriene, restul fiind controlat de Air Berlin.

    Compania Fly Niki, înfiinţată în 2003, a transportat anul trecut circa trei milioane de pasageri.

    În ultimii ani, alte două companii low-cost, Ryanair şi easyJet au refuzat să opereze de la Bucureşti, cei din urmă anunţând luna trecută că vor reveni pe aeroportul Otopeni.

  • Cel mai dificil moment din istoria TAROM


    LA CONDUCEREA TAROM, DEMETRIADE A TRAVERSAT CEA MAI TERIBILĂ CRIZĂ DIN AVIAŢIE – 11 SEPTEMBRIE 2001. CONSULTANTUL COMPANIEI DE LA ACEA VREME, LUFTHANSA, A RECOMANDAT ÎN SCRISOAREA CĂTRE MINISTRUL TRANSPORTURILOR SĂ FIE ÎNGHEŢATĂ ACTIVITATEA, DAR ACEST LUCRU NU S-A ÎNTÂMPLAT ŞI COMPANIA A AVUT O SITUAŢIE DESTUL DE ECHILIBRATĂ PÂNĂ ÎN 2005.


    “ESTE FOARTE GREU DE ÎNŢELES PENTRU MULTĂ LUME DE CE REVIN LA COMPANIA TAROM, când am o situaţie stabilă din punct de vedere financiar, când probabil mulţi, la anii mei, ar încerca să se retragă, să stea liniştiţi„, spune Nicolae Demetriade, aflat din nou, la mai bine de zece ani distanţă, în fotoliul de director general al TAROM. Îşi motivează revenirea printr-un fel de nostalgie: „Ştiu cât m-am chinuit împreună cu tot colectivul, în 2001-2002, să redresăm compania. Atunci s-a schimbat cursul companiei, ajungând să fie profitabilă şi în 2008 şi să suporte apoi patru ani cu pierderi de 300 milioane euro. E un lucru important. Astfel am considerat că, dacă pot să fac ceva pentru TAROM, trebuie să mă implic. Să stai doar pe margine şi să critici nu e constructiv„. Ţine să precizeze că nu se pune „sub nicio formă„ problema retribuţiei sale şi că nu vrea să aibă absolut niciun beneficiu din perioada în care va rămâne la TAROM: „Fac pur şi simplu asta pentru că am primit foarte mult de la TAROM, pentru că business-ul meu s-a dezvoltat datorită experienţei pe care am acumulat-o aici, şi situaţia în care sunt acum se datorează şi TAROM. Nu am profitat de TAROM, dar compania mi-a oferit şansa să mă dezvolt, să înţeleg business-ul şi să mă desfăşor într-un mediu care mi-a permis ulterior să aplic şi în România ce am învăţat în exterior”.

    DISCUŢIA CU NICOLAE DEMETRIADE MERGE PAS CU PAS PE URMA A CEEA CE SE DISCUTĂ ÎN PIAŢĂ DE LA NUMIREA SA ÎNCOACE. Directorul TAROM are varianta sa în toate aceste discuţii şi argumentează fiecare scenariu. „Cei care cred că noua conducere a TAROM face scenarii de schimbare a flotei, în încercarea de achiziţionare de noi avioane pentru obţinerea unor eventuale comisioane se înşală: TAROM nu va face achiziţii de avioane în următorii ani, chiar dacă va deveni o companie profitabilă„. Demetriade spune că ar căuta o posibilitate prin care să schimbe unele avioane: să le dea la constructorul lor şi să primească altele în schimb, probabil tot uzate. TAROM nu îşi poate permite să cumpere un avion nou în primul rând din cauza costurilor foarte mari, dar şi pentru că nicio bancă nu ar finanţa un astfel de proiect. În schimb, Demetriade se gândeşte să renunţe la trei aeronave, cele mai mari din flota TAROM – un Boeing 737-800 închiriat şi două Airbus A 310, care sunt vechi, consumă mult combustibil şi întreţinerea lor este costisitoare.

    Demetriade nu ştie cât va sta la conducerea TAROM, însă spune că nu îşi doreşte să rămână pentru o perioadă prea lungă: „Eu mi-am asumat ca timp de opt luni să fiu aici. Dacă mă întrebaţi de ce nu îmi doresc să rămân foarte mult timp, vă spun că am nişte ani de experienţă şi încerc să pun pe picioare compania, dar vreau să îmi rezerv nişte timp şi pentru mine, şi pentru familie. Voi putea rămâne în Consiliul de Administraţie. Pasagerii trebuie să fie liniştiţi. La noi se lucrează cu răspundere şi conştiinciozitate”.

    Lui Demetriade i s-a reproşat că se află în conflict de interese, pentru că firma deţinută de soţia sa, World Travel, reprezintă în România companiile aeriene flydubai şi Emirates. „Eu nu vreau să trec deloc cu vederea acest aspect, pe care l-am făcut cunoscut membrilor la AGA, înainte de a mă vota în management. Le-am spus de existenţa firmei soţiei, le-am spus că nu voi lua decizii care să afecteze TAROM, care să genereze un conflict de interese în această zonă. Dar în acelaşi timp nu pot să nu remarc faptul că stăm foarte prost în colaborarea cu un partener pentru zonele Emiratele Arabe şi Asia. În momentul de faţă nu avem niciun parteneriat cu o companie din Asia, pasagerii noştri merg numai pe cursele alianţei Sky Team, din România până în Europa şi din Europa până în Asia, fiindcă noi nu reuşim să vindem pe aceste curse; din cauza înţelegerilor făcute tarifele noastre sunt mai mari faţă de cele pe care le aplică companiile respective numai pe zborul lor”, spune Demetriade, care adaugă că de multe ori, pentru a merge către destinaţii mai îndepărtate, un turist român zboară pe un aeroport din Europa şi de acolo să ajungă din nou deasupra Bucureştiului, după şapte-opt ore, cu o altă cursă, în drum spre Asia, de exemplu.

    PÂNĂ SĂ AJUNGĂ LA CONDUCEREA TAROM, Demetriade a dus un mic război în presă cu membrii Consiliului de Administraţie şi cu directorul general, Christian Heinzmann. Atunci când a depus CV-ul pentru postul de director al TAROM, lui Demetriade i s-a părut că toate condiţiile de recrutare se potriveau perfect cu profilul său. După o serie de dispute cu reprezentanţii Consiliului de Administraţie, Demetriade crede că aceştia au înţeles că poziţia lui a fost corectă şi au avut tăria să accepte că este o persoană care cunoaşte activitatea companiei şi care le-ar fi de ajutor: „Atunci am primit propunerea de a mă alătura în board-ul CA. Erau şase persoane în CA, mai era nevoie de cea de-a şaptea persoană şi am acceptat, dar cu condiţia să discut cu ministrul Fenechiu, să văd ce intenţii are, pentru că eu nu pot să vin la o companie şi să accept imixtiuni din altă zonă. Domnul Fenechiu m-a convins că ceea ce îşi doreşte este ca una dintre companiile importante să performeze, să iasă din conul de umbră în care se află”.

  • Cea mai sigură turbină de profit pentru Mercedes-Benz

    “A fost scopul carierei mele să devin director de after-sales, după 27 de ani petrecuţi în companie. Am început chiar de la 16 ani în Germania de Vest”, spune astăzi Rosendaal. Vorbeşte despre domeniul pe care îl conduce ca despre o îmbinare între aspectul tehnic – service şi componente auto – şi cel de marketing şi relaţionarea directă cu clientul. În opinia managerului, ajuns în România de aproape un an şi jumătate, munca în divizia de after-sales e mai dificilă decât cea din vânzări – „ştiu că dacă spun asta poate o să se supere colegii mei”.

    Astfel, dacă operaţiunea de vânzare presupune o simplă discuţie despre preţ, dotări, culoare, legată de un produs deja fabricat şi de bună calitate, cea de post-vânzăare presupune prezentarea unui serviciu conceput în România în 36 de mici fabrici, pentru că fiecare dealer îşi concepe propriul pachet, fie că vorbim de întreţinere, service sau reparaţii în caz de accident.

    Mercedes-Benz România asigură piesele, reţeta şi instrucţiunile de reparaţie prin trainingurile pe care le organizează cu mecanicii, dar relaţia cu clienţii intră în responsabilitatea dealerilor. Rosendaal constată că pe piaţa din România dealerii auto sunt pregătiţi din punct de vedere tehnic pentru furnizarea de servicii post-vânzare („pun cu succes reţeta în practică„), însă vede drept obstacol abilitatea oamenilor care interacţionează cu clienţii de a şti cum să vândă un serviciu cu valoare adăugată – „cea mai mare provocare pentru viitor va fi să îi facem să devină orientaţi înspre client, să îi învăţăm să găsească abordarea potrivită faţă de nevoile sale„.

    Experienţa internaţională l-a învăţat pe Rosendaal lucruri care în România încă scârţâie: „clientul trebuie salutat într-un mod amabil, trebuie să i se dea sentimentul găsirii unui partener perfect, iar asta încă nu se întâmplă; nu e problema Mercedes-Benz, e o problemă de mentalitate în întreaga ţară„. Şi mentalitatea clientului a început să se schimbe în ultimii ani. Dacă anterior, odată cu achiziţia unei maşini, cumpărătorul se ferea de serviciile post-vânzare, asumân-
    du-şi pe cont propriu responsabilitatea întreţinerii şi reparării maşinii, situaţia se schimbă treptat.

    Comercianţii de autovehicule au înţeles rapid că întoarcerea pieţei auto la nivelul din urmă cu 13 ani va avea efecte devastatoare asupra afacerilor, aşa că au marşat puternic pe serviciile pe care le pot oferi noilor clienţi sau celor deja existenţi. Anterior, Dana Cortina, şefa dealerului Porsche Inter Auto, declara pentru Business Magazin că activitatea de service reprezintă singurul motor de profit pentru industria auto, în care maşinile noi vândute într-o săptămână se numără pe degetele de la o mână. „Dealerii au înţeles că partea de after-sales reprezintă o componentă tot mai importantă din business.

  • Un student la foraje din Ploieşti şi-a vândut de două ori afacerea unor olandezi

    11 MILIOANE DE LEI POMPAŢI ÎN INVESTIŢII, adică un sfert din cifra de afaceri a companiei, este o sumă curajoasă. Acesta este bugetul investit anul trecut de Wim Bosman România, care are activităţi de logistică, transporturi şi comisionare vamală. Investiţiile au vizat extinderea centrului logistic (9 milioane de lei) şi mărirea parcului auto (2,2 milioane de lei). Compania estimează pentru anul în curs o cifră de afaceri de peste 45,5 milioane de lei, în creştere cu 10% faţă de cea din 2012; în primul trimestru al anului firma a bifat un plus de 8% faţă de perioada similară a anului trecut. Toate aceste cifre sunt însă la mare distanţă de începuturile afacerii.

    CU PESTE 21 DE ANI ÎN URMĂ, EMIL ION ERA STUDENT AL FACULTĂŢII DE FORAJE DIN PLOIEŞTI, dar s-a transferat apoi la secţia de Transporturi, la întoarcerea din Olanda, unde a efectuat un stagiu de zece luni, la o firmă de logistică. Tatăl avea un bun prieten stabilit în Olanda, care l-a introdus în firma Dijkman, o afacere de familie.

    „Îmi doream şi eu să văd cum este peste hotare“, îşi aminteşte Ion. Despre cele zece luni petrecute în Olanda spune că a fost o perioadă de training, nu o slujbă propriu zisă, dar impactul a fost puternic, „a fost ca o excursie în viitor“. După cele zece luni, proprietarul firmei Dijkman a decis să investească în România. Firma avea deja activităţi de transport de volum – mobilă şi haine pe umeraşe – iar acum, spune Ion, înţelege că invitaţia pe care i-au făcut-o pentru training „n-a fost doar de curtoazie, aveau nevoie de o persoană care să le reprezinte interesele aici“.

    Dar n-a ştiut acest lucru de la bun început iar după o săptămână de training a fost întrebat dacă vrea să înveţe limba olandeză. I-a luat numai şase luni, devreme ce cursul a fost intensiv; pretutindeni în jurul său se vorbea limba. În primăvara anului 1992 îşi încheia stagiul iar în toamnă Emil Ion punea bazele firmei Dijkman Ion Transport, cu sediul în locuinţa părinţilor săi.

    Partenerul olandez a finanţat achiziţia în leasing a patru camioane, conduse de şoferi români, preluând activitatea de transport de mobilă şi haine, operând pe ruta România – Olanda sau nordul Germaniei. Tot partenerul olandez, care deţinea 85% din acţiuni, a finanţat cu aproape 11 milioane de guldeni (circa jumătate de milion de euro) cumpărarea unui teren, în 1996, an în care cifra de afaceri a companiei depăşise 500.000 de dolari iar profitabilitatea se plasa la 15%. „Nu era plăcut nici pentru părinţii mei să aibă mereu 2-3 şoferi în sufragerie“, glumeşte Emil Ion; drept urmare a cumpărat un teren de 24.000 mp la marginea oraşului, pe care a fost ridicat un depozit de 1.000 mp şi 150 mp spaţiu de birouri. La acea vreme, firma avea trei angajaţi, dintre care unul era Emil Ion; numărul lor a crescut până la 124 de oameni în prezent.

    La acea vreme „afacerea creştea, pentru că piaţa era oarecum asigurată“; firma preluase activitatea de transport şi avea, ocazional, şi clienţi locali pentru că sediul era impunător – o clădire nouă, atipică pentru perioada 1996-1997. După şansa avută în 1992, când a fost creditat cu încredere şi bani de olandez, în 1999, „a venit cumva reversul medaliei, pentru că partenerul a decis să vândă afacerea unui alt olandez, care avea o firmă de logistică mult mai mare – Wim Bosman“.

    Noul partener căuta tocmai o variantă de a se extinde pe piaţa românească, în dezvoltarea căreia avea mare încredere, povesteşte Ion. Wim Bosman, despre care românul punctează în repetate rânduri că „a avut o încredere fantastică în România“, era tipul antreprenorului pur, care pornise ca şofer şi clădise o afacere care ajunsese la 600 de camioane, spaţii de depozitare de 80.000 mp şi un rulaj de 160 de milioane de euro.