BusinessMagazin

Category: Transporturi

Analize din domeniul transporturilor – informații interesante despre companiile de transport și nu numai

  • Test drive Suzuki Swift: un supermini cu mai multe calităţi decât defecte

    Suzuki Swift e o alternativă la maşini precum Toyota Yaris sau Hyundai i20, dar cele din urmă oferă ceva mai mult comfort în interiorul maşinii.

    La condus, Swift se aşează bine pe drum iar direcţia reacţionează extrem de bine la schimbări, chiar şi cele bruşte. Am mers în jur de 500 de kilometri cu maşina, atât urban cât şi extra, iar experienţa a fost una pozitivă. Singurul reproş ar fi legat de acvaplanare, pentru că am avut “norocul” să mă intersectez cu o furtună de vară; am mers ceva mai repede decât viteza recomandată de 80 km/oră, e adevărat, şi probabil că şi greutatea redusă a maşinii a contribuit la efect.

    Swift are ceva probleme în ceea ce priveşte habitaclul: butonul de avarii, spre exemplu, e aşezat foarte sus şi e dificil de apăsat. Nu e o chestiune care să afecteze în mod substanţial o călătorie, dar devine o problemă atunci când mergi pe un segment de drum în care opririle sunt dese şi neaşteptate.

    Sistemul multimedia este şi el depăşit, grafica de pe navigaţie fiind una de care nici producătorul auto nu e prea mândru. A durat aproape 30 de minute să conectez telefonul la sistem pentru a rula muzică, mult prea mult în condiţiile în care majoritatea maşinilor de pe piaţa au UX-uri extrem de intuitive.

    E poate un aspect la care cei mai mulţi nu se gândesc, dar Suzuki Swift are o gardă la sol care îţi permite să o parchezi pe bordurile de la noi, un lucru pe care eu l-am apreciat în mod deosebit.

    Maşina e suficient de spaţioasă în interior, mai ales pe locurile din faţă, iar asta se traduce într-o poziţie bună la condus. Pe locurile din spate spaţiul e limitat, dar trebuie reţinut că vorbim de o maşină care se încadrează la clasa supermini.

    Consumul s-a încadrat în limitele prezente pe fişa tehnică, atât în oraş cât şi pe autostradă; cu toate astea, creşterea devine evidentă atunci când forţezi motorul peste 4.000-4.500 de rpm. Vorbesc de un motor BoosterJet de 1.0, care nu e gândit pentru o viteză constantă de peste 140-145 km/oră. Vitezele sunt destul de scurte, lucru pe gustul meu; sistemele de asistenţă rutieră funcţionează fără greş, dovedind că asiaticii pun siguranţa pe primul loc.

    În concluzie, aş spune că Swift reprezintă o maşină corectă din punct de vedere al raportului calitate/preţ. E o maşină care se mişcă bine, nu consumă mult şi are toate sistemele de care are nevoie un şofer pentru o călătorie de durată medie.

  • C-Class facelift: o faţă nouă pentru un bestseller

    Nu aş putea spune că noul C-Class m-a surprins în mod deosebit, pentru că şi versiunile anterioare se ridicau peste medie. Am remarcat însă forţa brută pe care cei de la AMG au „injectat-o“ în versiunea C43.

    Mercedes-Benz a echipat noua clasă C cu motoare noi atât în cazul motoarelor pe benzină  în 4 cilindri - cât şi în cazul motoarelor pe diesel, introducând pentru prima dată varianta de 1.6 litri.

    Prima maşină testată a fost C 300, o maşină care se conduce, aş zice, mai bine pe modul Confort decât pe cele Sport. Spun asta pentru că maşina e gândită să ofere exact asta  confort  iar stabilitatea pe care o oferă la drum te face de multe ori să uiţi că ai un program de respectat. Pe modul agresiv, servodirecţia devine mult mai greoaie, iar suspensiile se modifică pentru a se potrivi tipului de condus. Nu zic că e un lucru rău, pentru că ar fi ciudat să poţi merge la fel de relaxat când vrei să te simţi ca pe circuit; dar varianta despre care vorbesc pare mai degrabă gândită pentru lux decât pentru curse.

    Toate acestea se schimbă atunci când te urci la volanul unui Mercedes-AMG C 43 (am testat varianta sedan şi pe cea Cabriolet, cu motorizări similare). Am mai spus-o: senzaţia pe care o ai într-un Mercedes-AMG e unică. Forţa cu care te împing sutele de cai-putere e incredibilă, iar modul în care se aşază pe drum arată câtă muncă stă în spatele fiecărei maşini care iese pe poarta fabricii. Am testat stabilitatea maşinii pe o serie de viraje în pantă şi am reuşit cu greu să obţin o urmă de derapaj. Evident, sunt multe sisteme de asistenţă care pot fi oprite dacă ţii neapărat să ai parte de senzaţii tari.

    Şi dacă am ajuns la sistemele de asistenţă, merită spus că pe versiunile C-Class se regăsesc multe dintre sistemele prezente şi pe clasele superioare. Printre aceste sisteme de asistenţă se numără Active Distance Assist Distronic, care asigură păstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de alţi participanţi la trafic; Active Steering Assist, care ajută la schimbarea direcţiei de sens bazându-se pe senzori şi camere care depistează marcajele rutiere; Active Emergency Stop Assist, care activează frânele în cazul unui posibil impact, sau Active Lane Change Assist, care nu permite schimbarea benzii în cazul în care există pericolul unui accident. Inedit pe noul C-Class mi s-a părut şi modul de adaptare a climei în funcţie de poziţia maşinii pe hartă, prin folosirea localizării.

    C 300 dezvoltă 258 de cai-putere şi are un consum mediu de 7 litri la suta de kilometri. Alte modele pe benzină care au primit un facelift sunt C 200 (184 de cai-putere, consum mediu de 6,3 – 6,8 litri) şi C 200 4MATIC, unde consumul este ceva mai mare, fiind cuprins între 6,9 şi 7,2 litri la sută. În ceea ce priveşte variantele pe diesel, C 180 d şi C 200 d vin cu un motor nou de 1.6. Modelul C 180 d cu cutie de viteze 9G-TRONIC dezvoltă 122 de cai-putere, în vreme ce „fratele mai puternic“, C 220 d 4MATIC, propune un motor care dezvoltă 194 de cai-putere şi are un consum mediu de 5,3 – 5,5 litri pe suta de kilometri.

    Şi ajungem, aşadar, la C 43 4MATIC; aici vorbim de 390 de cai-putere şi un consum de sub 10 litri la sută. Emisiile de dioxid de carbon sunt relativ mici, ajungând până la 223 de grame pe kilometru. Motorul turbo în V6 de 3 litri a primit un plus 17 kilowaţi sau 23 de cai-putere faţă de versiunea precedentă. Şi dacă cifrele de mai sus nu vă spun prea multe, e bine de ştiut că C 43 atinge suta de kilometri în 4,7 secunde.
    Inginerii de la AMG au folosit o transmisie Speedshift TCT 9G, gândită special pentru o experienţă cât mai dinamică în spatele volanului. Mai simplu spus, timpul de schimbare de la o viteză la alta s-a redus considerabil.

    Trecând de partea tehnică, cei responsabili de designul noului C-Class s-au concentrat pe extremităţile maşinii (faţă şi spate) şi mai puţin pe centru, încercând să dea un aer cât mai sportiv clasei care a vândut, anul trecut, aproape 420.000 de unităţi; C-Class e de altfel bestsellerul celor de la Mercedes-Benz în ultimii ani.

    Mercedes-Benz Clasa C facelift este disponibil în România cu un preţ de pornire de 38.800 de euro, o sumă trecută în contul versiunii propulsate de motorul de 1,5 litri pe benzină, cu 184 CP şi sistem microhibrid.

  • Cum am putea călători cu avionul: Scenariul care până acum câţiva ani părea SF acum ar putea fi realitate. ”Trebuie să mă simt bine, aeroportul să devină o destinaţie, nu un loc pe care-l urăsc”

    Ajungi la aeroport fără bilet sau paşaport. Nu trebuie să te îngrijorezi, pentru că sistemul îţi scanează faţa şi aMprenta; ştie cine eşti şi în ce avion să te urci. Când ajungi la poartă, aceasta se deschide automat deoarece camerele de luat vederi te recunosc şi ai voie să urci în avion. Iată un scenariu dintr-un viitor care ar putea să nu fie atât de îndepărtat pe cât ai crede.

    În ultimii 30 de ani, aeroporturile au evoluat şi nu mai sunt doar spaţii de unde avioanele decolează, ci s-au transformat în locuri ce oferă servicii călătorilor, pe lângă zborul propriu-zis. Chiar şi aşa însă, acest business trebuie să se schimbe în ton cu cerinţele călătorilor.
    „Trebuie crescut confortul în aeroport, trebuie să mă simt bine, aeroportul să devină o destinaţie, nu un loc pe care-l urăsc”, spune Jürgen Röhricht, vicepreşedinte, general manager & innovation lead services industries, Middle & Eastern Europe al SAP.

    Traficul de pasageri la nivel global a depăşit 7,7 miliarde în 2016 şi este de aşteptat ca acest număr să se dubleze până în 2031, potrivit unui raport al Airports Council International (ACI). Până în 2040, China va deveni cea mai mare piaţă de pasageri din lume, India va urca de pe cinci (în 2016) până pe locul trei. Un număr de economii emergente vor urca în clasament, tot mai multe persoane din ţări ca Indonezia, Emiratele Arabe Unite sau Vietnam vor călători mai mult. De fapt, economiile emergente vor repezenta peste 60% din totalul traficului de pasageri.
    Potrivit Consiliului Internaţional al Aeroporturilor, există în acest moment 17.678 de aeroporturi comerciale în lume, iar Statele Unite au cea mai mare densitate de aeroporturi de pe planetă.

    Pentru ca aeroporturile să poată susţine o asemenea creştere, este nevoie ca acestea să facă pasul spre lumea digitală şi să implementeze sisteme IoT pentru a creşte satisfacţia călătorilor, implicit şi veniturile aeroporturilor, dar şi ale comercianţilor. De asemenea, este nevoie de implementarea unor sisteme de securitate biometrice pentru a fluidiza traficul de persoane tot mai ridicat.

    „Deoarece proiectele de infrastructură sunt costisitoare, o abordare bazată pe date privind cererea viitoare precum numărul de zboruri, traficul de pasageri şi volumul mărfurilor aeriene oferă managerilor aeroporturilor informaţiile necesare pentru a construi strategii eficiente de dezvoltare”, este de părere Angela Gittens, directorul general al ACI World.

    Tehnologia cu cipuri biometrice este utilizată în industria aeriană, însă este abia la început. În 2017, câteva linii aeriene americane au investit în tehnologie de recunoaştere facială şi de amprentă; în aeroportul Heathrow au fost instalate 36 de porţi cu sisteme de identificare biometrică, astfel încât pasagerii se pot îmbarca singuri.

    Cum ar funcţiona sistemul de autentificare? După ce un pasager ar cumpăra un bilet, acesta ar fi asociat persoanei lui, astfel încât atunci când ajunge la aeroport îi este scanată faţa şi amprenta şi este lăsat să intre. Astfel, această intrare ar fi singurul punct de control din tot aeroportul, activitatea pasagerului fiind urmărită de zeci şi sute de camere de filmat şi de senzori. La final, înainte să te urci în avion, camerele te-ar recunoaşte şi poarta de îmbarcare s-ar deschide. Acesta este un viitor posibil al acestei industrii.

    Totuşi, sistemul nu este chiar science-fiction, ci este implementat (chiar dacă nu total) în anumite aeroporturi, precum cel din Bengaluru (India) sau cel din Dubai. „Faţa devine paşaportul tău: te autentifici o singură dată, apoi, oriunde mergi, camerele te detectează şi te urmăresc; astfel, sistemul poate fi folosit pentru cumprături, check-in, securitate etc.”, explică Roland Müller, global solution manager for airport la SAP.
    Aeroporturile au ceva la care alte locuri doar visează: un public captiv, care timp de două ore (în medie) trebuie să fie convinşi să consume  alimente şi băuturi, servicii  sau să achiziţioneze produse. Astfel, şi aici s-ar putea implementa tehnologii şi procese de interpretare a datelor şi Internet of Things pentru ca pasagerii să aibă parte de o experienţă bazată pe nevoile lor. În timpul unei călătorii, aeroporturile ar putea culege informaţii prin senzori şi camere video despre pasageri care în viitor ar putea fi folosite pentru a îmbunătăţi experienţa de călătorie. Sondajul 2016 Global Passenger Survey arată că, în ciuda îngrijorărilor legate de intimitate, 85% dintre pasageri ar fi dispuşi să ofere informaţii în plus despre ei pentru a grăbi procesul de intrare în aeroport.

    În acest scenariu al aeroportului digital, senzorii din aeroporturi au putea fi folosiţi pentru a oferi experienţe şi promoţii personalizate nevoilor pasagerilor. De exemplu, dacă un pasager tocmai a aflat că avionul întârzie, ar putea să primească o ofertă de reducere la un meniu de mâncare. „Poţi folosi programe pentru a informa magazinele ca oamenii dintr-o anumită zonă de unde pleca avionul o să aibă un timp extra de aşteptare de 45 de minute şi astfel magazinele pot începe o campanie, pot oferi ceva de mâncat, de băut, reduceri la cadouri. După 45 de minute, poţi termina campania şi poţi vedea rezultatele în timp real”, explică Roland Müller, global solution manager for airport la SAP. El adaugă că un aeroport care vrea astfel de soluţii trebuie să fie îndeajuns de matur din punct de vedere digital şi punctează că nu contează dacă este un aeroport mic sau mare. „Ar putea fi un aeroport mic dar care inovează, şi câteodată aeroporturile mici sunt mai inovatoare decât cele mari, deoarece pot să pună banii în proiecte mai mici, de unde să obţină mai multă valoare. Mare sau mic, oricum ar fi, este nevoie ca aeroportul să aibă un nivel de pregătire digitală”, este de părere Roland Müller.

    Jürgen Röhricht consideră că pentru implementarea unui astfel de sistem, trebuie ca aeroportul să aibă o anumită structură tehnică, dar mai ales să aibă un management care-şi doreşte o schimbare, un management care să cunoască starea aeroportului şi să se gândească unde vrea să ajungă. „Gândiţi-vă la următorul scenariu din viitor: de ce să aleg să zbor cu avionul 1.500 km, o distanţă mare, dacă încă îmi ia 6 ore (trebuie să fiu cu două ore înainte la aeroport, apoi să fac check-in, apoi să trec de security, apoi să zbor), când aceeaşi cursă am putea să-mi ia şapte ore cu o maşină care poate fi 50-70% autonomă?”, spune el. Röhricht menţionează că „dacă aeroporturile vor datele pasagerilor, atunci oamenii trebuie să simtă că primesc ceva înapoi relevant pentru ei. Nu ceea ce primeşte toată lumea”.

    Aşadar, un aeroport care vrea să implementeze astfel de tehnologii trebuie să aibă o oarecare infrastructură digitală pusă la punct. „Un aeroport de mijloc are circa 80-100 de sisteme IT. Orice aeroport care are sistemele esenţiale (în jur de 40-50 de sisteme IT) are uneltele potrivite pentru a face pasul spre aeroport digital”, spune un reprezentant al firmei de consultanţă GrayMatter, care lucrează alături de SAP la implementarea de tehnologii pentru aeroporturi.

    Pentru a putea administra astfel de date sensibile, atât aeroporturile cât şi liniile aeriene investesc în infrastructura IT şi securizarea datelor. Potrivit unui studiu al SITA, companie ce oferă soluţii IT pentru aeroporturi, 96% dintre aeroporturi plănuiesc iniţiative în securitatea cibernetică în următorii trei ani. Cât de mare trebuie să fie investiţia pentru digitalizarea unui astfel de business? Costurile depind în mare măsură de ce tehnologie are aeroportul, de ce tehnologie are nevoie. „Înainte să investeşti bani, trebuie să ştii ce vrei. Trebuie să ştii cum arată situaţia în prezent şi cum doreşti să fie”, consideră Müller.  
    În aceeaşi perioadă, 52% dintre aeroporturi plănuiesc să cerceteze şi să dezvolte proiecte de inteligenţă artificială. De asemenea, potrivit SITA, 14% dintre liniile aeriene şi 9% dintre aeroporturi folosesc în prezent chatbots; conform previziunilor, 68% dintre linii aeriene şi 42% dintre aeroporturi vor folosi chatbots dotaţi cu inteligenţă artficială până în 2020.
    Ca termen de comparaţie: pe 30 martie anul acesta, traficul aerian din Bucureşti a fost blocat timp de o oră după ce o bucată de pistă s-a rupt în timpul decolării unei aeronave a companiei El Al. Acest blocaj a fost cauzat de faptul că a doua pistă a aeroportului, nefuncţională pe o treime din lungime, era închisă pentru lucrări de întreţinere.

  • Cum şi de ce trebuie să se schimbe aeroporturile

    În ultimii 30 de ani, aeroporturile au evoluat şi nu mai sunt doar spaţii de unde avioanele decolează, ci s-au transformat în locuri ce oferă servicii călătorilor, pe lângă zborul propriu-zis. Chiar şi aşa însă, acest business trebuie să se schimbe în ton cu cerinţele călătorilor.
    „Trebuie crescut confortul în aeroport, trebuie să mă simt bine, aeroportul să devină o destinaţie, nu un loc pe care-l urăsc”, spune Jürgen Röhricht, vicepreşedinte, general manager & innovation lead services industries, Middle & Eastern Europe al SAP.

    Traficul de pasageri la nivel global a depăşit 7,7 miliarde în 2016 şi este de aşteptat ca acest număr să se dubleze până în 2031, potrivit unui raport al Airports Council International (ACI). Până în 2040, China va deveni cea mai mare piaţă de pasageri din lume, India va urca de pe cinci (în 2016) până pe locul trei. Un număr de economii emergente vor urca în clasament, tot mai multe persoane din ţări ca Indonezia, Emiratele Arabe Unite sau Vietnam vor călători mai mult. De fapt, economiile emergente vor repezenta peste 60% din totalul traficului de pasageri.
    Potrivit Consiliului Internaţional al Aeroporturilor, există în acest moment 17.678 de aeroporturi comerciale în lume, iar Statele Unite au cea mai mare densitate de aeroporturi de pe planetă.

    Pentru ca aeroporturile să poată susţine o asemenea creştere, este nevoie ca acestea să facă pasul spre lumea digitală şi să implementeze sisteme IoT pentru a creşte satisfacţia călătorilor, implicit şi veniturile aeroporturilor, dar şi ale comercianţilor. De asemenea, este nevoie de implementarea unor sisteme de securitate biometrice pentru a fluidiza traficul de persoane tot mai ridicat.

    „Deoarece proiectele de infrastructură sunt costisitoare, o abordare bazată pe date privind cererea viitoare precum numărul de zboruri, traficul de pasageri şi volumul mărfurilor aeriene oferă managerilor aeroporturilor informaţiile necesare pentru a construi strategii eficiente de dezvoltare”, este de părere Angela Gittens, directorul general al ACI World.

    Tehnologia cu cipuri biometrice este utilizată în industria aeriană, însă este abia la început. În 2017, câteva linii aeriene americane au investit în tehnologie de recunoaştere facială şi de amprentă; în aeroportul Heathrow au fost instalate 36 de porţi cu sisteme de identificare biometrică, astfel încât pasagerii se pot îmbarca singuri.

    Cum ar funcţiona sistemul de autentificare? După ce un pasager ar cumpăra un bilet, acesta ar fi asociat persoanei lui, astfel încât atunci când ajunge la aeroport îi este scanată faţa şi amprenta şi este lăsat să intre. Astfel, această intrare ar fi singurul punct de control din tot aeroportul, activitatea pasagerului fiind urmărită de zeci şi sute de camere de filmat şi de senzori. La final, înainte să te urci în avion, camerele te-ar recunoaşte şi poarta de îmbarcare s-ar deschide. Acesta este un viitor posibil al acestei industrii.

    Totuşi, sistemul nu este chiar science-fiction, ci este implementat (chiar dacă nu total) în anumite aeroporturi, precum cel din Bengaluru (India) sau cel din Dubai. „Faţa devine paşaportul tău: te autentifici o singură dată, apoi, oriunde mergi, camerele te detectează şi te urmăresc; astfel, sistemul poate fi folosit pentru cumprături, check-in, securitate etc.”, explică Roland Müller, global solution manager for airport la SAP.
    Aeroporturile au ceva la care alte locuri doar visează: un public captiv, care timp de două ore (în medie) trebuie să fie convinşi să consume  alimente şi băuturi, servicii  sau să achiziţioneze produse. Astfel, şi aici s-ar putea implementa tehnologii şi procese de interpretare a datelor şi Internet of Things pentru ca pasagerii să aibă parte de o experienţă bazată pe nevoile lor. În timpul unei călătorii, aeroporturile ar putea culege informaţii prin senzori şi camere video despre pasageri care în viitor ar putea fi folosite pentru a îmbunătăţi experienţa de călătorie. Sondajul 2016 Global Passenger Survey arată că, în ciuda îngrijorărilor legate de intimitate, 85% dintre pasageri ar fi dispuşi să ofere informaţii în plus despre ei pentru a grăbi procesul de intrare în aeroport.

    În acest scenariu al aeroportului digital, senzorii din aeroporturi au putea fi folosiţi pentru a oferi experienţe şi promoţii personalizate nevoilor pasagerilor. De exemplu, dacă un pasager tocmai a aflat că avionul întârzie, ar putea să primească o ofertă de reducere la un meniu de mâncare. „Poţi folosi programe pentru a informa magazinele ca oamenii dintr-o anumită zonă de unde pleca avionul o să aibă un timp extra de aşteptare de 45 de minute şi astfel magazinele pot începe o campanie, pot oferi ceva de mâncat, de băut, reduceri la cadouri. După 45 de minute, poţi termina campania şi poţi vedea rezultatele în timp real”, explică Roland Müller, global solution manager for airport la SAP. El adaugă că un aeroport care vrea astfel de soluţii trebuie să fie îndeajuns de matur din punct de vedere digital şi punctează că nu contează dacă este un aeroport mic sau mare. „Ar putea fi un aeroport mic dar care inovează, şi câteodată aeroporturile mici sunt mai inovatoare decât cele mari, deoarece pot să pună banii în proiecte mai mici, de unde să obţină mai multă valoare. Mare sau mic, oricum ar fi, este nevoie ca aeroportul să aibă un nivel de pregătire digitală”, este de părere Roland Müller.

    Jürgen Röhricht consideră că pentru implementarea unui astfel de sistem, trebuie ca aeroportul să aibă o anumită structură tehnică, dar mai ales să aibă un management care-şi doreşte o schimbare, un management care să cunoască starea aeroportului şi să se gândească unde vrea să ajungă. „Gândiţi-vă la următorul scenariu din viitor: de ce să aleg să zbor cu avionul 1.500 km, o distanţă mare, dacă încă îmi ia 6 ore (trebuie să fiu cu două ore înainte la aeroport, apoi să fac check-in, apoi să trec de security, apoi să zbor), când aceeaşi cursă am putea să-mi ia şapte ore cu o maşină care poate fi 50-70% autonomă?”, spune el. Röhricht menţionează că „dacă aeroporturile vor datele pasagerilor, atunci oamenii trebuie să simtă că primesc ceva înapoi relevant pentru ei. Nu ceea ce primeşte toată lumea”.

    Aşadar, un aeroport care vrea să implementeze astfel de tehnologii trebuie să aibă o oarecare infrastructură digitală pusă la punct. „Un aeroport de mijloc are circa 80-100 de sisteme IT. Orice aeroport care are sistemele esenţiale (în jur de 40-50 de sisteme IT) are uneltele potrivite pentru a face pasul spre aeroport digital”, spune un reprezentant al firmei de consultanţă GrayMatter, care lucrează alături de SAP la implementarea de tehnologii pentru aeroporturi.

    Pentru a putea administra astfel de date sensibile, atât aeroporturile cât şi liniile aeriene investesc în infrastructura IT şi securizarea datelor. Potrivit unui studiu al SITA, companie ce oferă soluţii IT pentru aeroporturi, 96% dintre aeroporturi plănuiesc iniţiative în securitatea cibernetică în următorii trei ani. Cât de mare trebuie să fie investiţia pentru digitalizarea unui astfel de business? Costurile depind în mare măsură de ce tehnologie are aeroportul, de ce tehnologie are nevoie. „Înainte să investeşti bani, trebuie să ştii ce vrei. Trebuie să ştii cum arată situaţia în prezent şi cum doreşti să fie”, consideră Müller.  
    În aceeaşi perioadă, 52% dintre aeroporturi plănuiesc să cerceteze şi să dezvolte proiecte de inteligenţă artificială. De asemenea, potrivit SITA, 14% dintre liniile aeriene şi 9% dintre aeroporturi folosesc în prezent chatbots; conform previziunilor, 68% dintre linii aeriene şi 42% dintre aeroporturi vor folosi chatbots dotaţi cu inteligenţă artficială până în 2020.
    Ca termen de comparaţie: pe 30 martie anul acesta, traficul aerian din Bucureşti a fost blocat timp de o oră după ce o bucată de pistă s-a rupt în timpul decolării unei aeronave a companiei El Al. Acest blocaj a fost cauzat de faptul că a doua pistă a aeroportului, nefuncţională pe o treime din lungime, era închisă pentru lucrări de întreţinere.

  • Porsche intră în era mobilităţii electrice. Cum arată Mission E, primul model full electric al companiei

    Mission E arată într-adevăr excelent, amintind de pedigriul sportiv al companiei germane. Prezentat ca un concept în 2015, vehiculul va fi aşadar prima maşină electrică produsă de Porsche. Nemţii au tatonat până acum acum zona mobilităţii electrice cu variante hybrid ale unor modele precum Cayenne sau Panamera, dar Mission E reprezintă produsul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare din ultimii ani.

    În septembrie 2017, spre exemplu, Porsche şi-a extins gama de maşini hibride, adăugând un nou model puternic liniei Panamera Sport Turismo: noul Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo. Strategia de boost folosită în producţia de serie a Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo cu tracţiune integrală a fost preluată de la modelul supersport Porsche 918 Spyder. Chiar şi la 1.400 rpm, motorul V8 biturbo de 550 CP şi motorul electric de 136 CP ating cuplul maxim al sistemului – 850 Nm. În ciuda performanţelor obţinute, consumul de carburant măsurat de NEDC a fost de 3,0 l/100 km şi un consum de putere de 17,6 kWh/100 km. Turbo S E-Hybrid Sport Turismo are o autonomie de până la 49 de kilometri şi atinge o viteză maximă de 140 km/h atunci când este utilizat exclusiv motorul electric, cu zero emisii. Bateria litiu-ion are o capacitate de 14,1 kWh, iar durata de încărcare poate varia de la 2,4 până la 6 ore, în funcţie de acumulator şi de tipul de alimentare.

    La finalul lui 2017, cifrele Porsche arătau astfel: aproape 30.000 de angajaţi, 255.683 de maşini produse (dintre care peste 246.000 au fost deja livrate), venituri de 23,5 miliarde de euro şi un profit de 4,1 miliarde de euro. Privind datele financiare, e uşor de tras concluzia că Porsche este unul dintre cei mai profitabili producători auto din lume.

    În perioada următoare, cheltuielile companiei s-ar putea dubla ca urmare a investiţiilor în mobilitate electrică, acestea ajungând la valoarea de 6 miliarde de euro până în anul 2022; bugetul pe zona de IT a fost de asemenea crescut de la 280 la 450 de milioane de euro. Reprezentanţii companiei insistă însă asupra ideii că principalul scop rămâne păstrarea unei marje de profit de 15%.

    În cadrul evenimentului Porsche e-Performance, desfăşurat la Zuffenhausen, lângă Stuttgart, reprezentanţii companiei au prezentat lucrările derulate pentru modernizarea fabricii locale, astfel încât aceasta să poată susţină producţia Mission E.

    Din punct de vedere tehnic, Mission E va ajunge de la 0 la 100 de kilometri pe oră în mai puţin de 3,5 secunde. Motorul va produce peste 600 de cai-putere, în vreme ce autonomia ar trebui să fie de cel puţin 500 de kilometri. Bateria va fi una de 800 de volţi care permite încărcarea rapidă, în condiţiile în care cele mai multe baterii folosite astăzi sunt de 400 de volţi.

    Matthias Kirchgässner, director de vânzări şi marketing pentru linia de maşini electrice din cadrul Porsche AG, a explicat că Mission E a fost încadrată în clasa C, acolo unde singurul model prezent este Ca-ye-nne-ul. Ca dimensiuni, maşina este mai mare decât 911 dar mai mică decât Panamera.

    Una dintre cele mai interesante facilităţi este cea legată de recu-noaş-terea utilizatorului, adică a celui care va conduce maşina, printr-un sistem de autentificare bazat pe scanarea retinei. Fără a da prea multe detalii, reprezentanţii companiei au spus că procesul se va baza pe tehnologia blockchain, asigurând astfel un grad sporit de securitate. Porsche ID va stoca pe un cont toate informaţiile şoferului – poziţia scaunului, înălţimea volanului sau altele – şi le va aplica atunci când şoferul în cauză este identificat.

    Sistemul prezent pe Mission E va utiliza inteligenţa artificială (IA) pentru mai multe funcţii, printre care şi cea de mentenanţă predictivă. Mai mult, în cadrul procesului de asamblare maşina va recunoaşte dacă piesele sunt montate corect analizând sunetul produs la îmbinarea anumitor piese.

    Totul e digital în noul Mission E, instrumentele tradiţionale lipsind cu desăvârşire. Poziţia la condus e similară cu cea din 911, fiind evident una sportivă. Vorbind de o maşină electrică, pasagerii vor beneficia de spaţiu pentru bagaje atât în partea din spate cât şi în cea din faţă, folosind locul destinat în mod tradiţional motorului cu combustie internă.

    Un element tehnic interesant este folosirea PSM – permanently-excited synchronous motors, o tehnologie la care apelează în prezent şi cei de la Tesla. Mission E va fi prezentată publicului în 2019, urmând să intre pe piaţă în 2020.

    O maşină electrică este însă utilă doar în condiţiile în care ai unde să o încarci, iar aici reprezentanţii Porsche au amintit de proiectul IONITY. Acesta presupune realizarea unei reţele de 400 de staţii de încărcare rapidă în Europa până în 2020.

    Pentru a facilita producţia lui Mission E, fabrica de la Zuffenhausen a suferit modificări importante, bugetul total pentru acest proiect ridicându-se la 700 de milioane de euro. Povestea acestui buget e una impresionantă: fiecare angajat a renunţat la o parte din salariu (sau eventuale majorări salariale) în perioada 2015-2025, sprijinind astfel proiectul. Pentru construcţia noului model, reprezentanţii Porsche au anunţat că vor fi disponibile 1.000 de noi locuri de muncă.

    Porsche România, subsidiara locală a companiei germane şi cel mai mare importator auto local, a aniversat la începutul acestui an 20 de ani de activitate, timp în care a livrat clienţilor 455.055 de autoturisme sub mărcile Volkswagen, Audi, Seat sau Skoda. Compania a încheiat anul 2017 cu rezultate record pentru perioada postcriză: cifra de afaceri a crescut până la 638 milioane de euro, ceea ce înseamnă cu 16% mai mult faţă de 2016, în timp ce numărul total de unităţi vândute în 2017 s-a ridicat la 31.569, reprezentând o creştere de 13% faţă de anul precedent.

    Pentru anul 2018, Porsche Romania şi-a propus să livreze 500 autovehicule electrice şi să continue instalarea staţiilor de încărcare pentru autovehiculele electrice în reţeaua proprie, astfel încât în cel mult doi ani toţi dealerii Porsche România să aibă în dotare staţii de încărcare. Porsche România a fost înfiinţată în decembrie 1997, când s-a semnat contractul de import pentru mărcile Volkswagen şi Audi. Primul autoturism livrat de companie fost un Volkswagen Polo Variant de 75 de cai-putere. Porsche România este cel mai mare importator auto din România şi importatorul general pentru mărcile Volkswagen, Audi, Seat, Škoda, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Das WeltAuto. Compania distribuie autovehicule prin intermediul reţelei sale care numără 82 de centre proprii şi dealeri independenţi autorizaţi, în
    26 de judeţe.

  • Compania care pierde în fiecare minut 6500 de dolari. Rămâne fără bani până la sfârşitul anului dacă nu obţine finanţare

    Tesla pierde 6500 de dolari în fiecare minut şi are nevoie de alte 2 miliarde de dolari pentru acest an. Aceste pierderi din ce în ce mai mari îl pun într-o lumină negativă pe fondatorul Tesla, Elon Musk.

    Bloomberg relatează faptul că Elon Musk reprezintă un risc pentru supravieţuirea Tesla. Compania nu poate atinge ţintele de producţie impuse pentru maşina Model 3, un şofer Tesla a fost ucis în timp ce utiliza pilotul automat al maşinii şi un acţionar al companiei a cerut board-ului Tesla îndepărtarea lui Musk din poziţia de preşedinte.

    Pe 1 aprilie, Musk a glumit spunând că Tesla a dat faliment, iar acum Bloomberg relatează faptul că această posibilitate este mai aproape de realitate decât se credea. Aşadar, compania ar putea cheltuii toţi banii pe care îi are la dispoziţie dacă nu obţine o nouă finanţare.

    Tesla şi-a crescut numărul de angajaţi de trei ori din 2014 până în 2017. În acest timp, veniturile per angajat au stagnat, iar acum este chiar mai jos decât veniturile per angajat al rivalilor din industria auto.

    De asemenea, valoarea acţiunilor Tesla a scăzut cu 24% din septembrie 2017, moment valoric maxim. Tesla a închis anul 2017 cu 3,4 miliarde de dolari cash şi cu 9,4 miliarde de dolari datorie. Analiştii cred că Tesla va trebui să caute finanţare din nou şi cât mai repede. Până acum compania a fost finanţată din banii lui Musk sau de firme de Venture Capital.

    Analistul Moodys Investors Service, Bruce Clark avertizează că Tesla va avea nevoie de 2 miliarde de dolari şi tot el a notat că firma trebuie să plătească o datorie de 1,2 miliarde de dolari până în 2019.

    Din moment ce Tesla îşi vinde direct maşinile către consumatori, fără să se bazeze pe o reţea de distribuitori, banii pe care clienţii îi dau în avans pentru automobile reprezintă împrumuturi fără dobândă pentru comapnie. Astfel dacă Tesla dă faliment probabil toţi cei care au pus o comandă pentru o maşină Tesla probabil vor pierde banii.

    De exemplu, Tesla acceptă bani de la clienţi pentru două vehicule care nici măcar nu au intrat în producţie. Astfel, cei care vor să cumpere camionul Tesla Semi trebuie să dea un avans de 20.000 de dolari, iar cei care vor un Tesla Roadster plătesc un avans de 50.000 de dolari sau 250.000 de dolari pentru ediţia limitată. Chiar şi clienţii care sunt interesaţi să instaleze panouri solare trebuie să plătească în avans 1000 de dolari. Până în prezent, compania a strâns peste 800 de milioane de dolari de la clienţi astfel.

  • Al şaptelea director din era Renault la Dacia

    Antoine Doucerain va prelua de la 1 mai funcţia de director general al Automobile Dacia şi Group Renault România de la Yves Caracatzanis, devenind astfel cel de-al cincilea francez care vine la conducerea uzinei din Mioveni de la privatizarea acesteia, în 1999.

    Noul director îi va fi subordonat lui Nicolas Maure, director de operaţiuni la Groupe Renault pentru regiunea Eurasia, din care face parte şi România. Nicolas Maure a condus Automobile Dacia şi Group Renault România între 2014 şi 2016, când a plecat pentru a conduce gigantul AvtoVaz din Rusia, unde se produc modelele Lada, Datsun şi Renault. Acelaşi traseu pare să urmeze şi Yves Caracatzanis, actualul director general al Dacia şi al Renault România, care a fost numit preşedinte-director general al AvtoVAZ, începând cu 1 iunie 2018, a anunţat Alliance Rostec BV. Sub mandatul său a fost lansat noul Duster, cel mai avansat automobil produs vreodată la Mioveni. Odată cu această lansare, marca Dacia ”a depăşit recorduri istorice de vânzări în Europa“, a comentat Nicolas Maure, director de operaţiuni la Groupe Renault pentru regiunea Eurasia. Antoine Doucerain s-a alăturat Renault în 1993, în cadrul Direcţiei de Inginerie Logistică; şi-a continuat cariera în producţie, mai întâi la uzina din Douai, unde a ocupat succesiv posturile de şef departament montaj, director  tehnic, director adjunct fabricaţie. În 2010, a fost numit director al uzinei din Maubeuge, unde a asigurat lansarea Kangoo ZE şi pregătirea modelului Citan pentru Daimler. În 2012, a mers în Brazilia pentru a coordona crearea unei noi uzine Nissan şi începerea producţiei modelelor Micra şi Versa. În mai 2015, s-a întors în Franţa şi a ocupat funcţia de director industrial, asigurând coordonarea a opt uzine ale Renault (Polul Industrial Vest) cu un nivel ridicat de performanţă.

    Ultimii doi directori ai Automobile Dacia au avut mandate de câte doi ani  Nicolas Maure şi Yves Caracatzanis, în timp ce mandatele cele mai lungi le-au avut François Fourmont (6 ani) şi Jerome Olive (4 ani).

    Automobile Dacia este în prezent cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, cu un business de 20,7 mld. lei (4,6 mld. euro) în 2016, în creştere cu 8,3% faţă de anul precedent, potrivit datelor companiei. De asemenea, suma afacerilor grupului francez Renault a urcat în 2016 la 5,1 miliarde de euro pe toate companiile pe care le deţine în România, fiind pentru prima dată când francezii depăşesc acest prag. Alături de furnizorii săi de componente, Dacia reprezintă circa 3% din PIB şi 10% din exporturile ţării.

    Cine a condus Dacia după privatizare

    1999-2002

    Constantin Stroe

    Sub mandatul său a fost lansată SupeRNova, cu transmisie şi motor Renault. Este singurul manager român păstrat la conducerea unei companii privatizate pe un mandat pe mai mulţi ani. El a pus bazele reţelei de furnizori ai Dacia şi industriei auto româneşti, industrie de 23 mld. euro în prezent şi în care lucrează 250.000 de oameni.

    2002-2003

    Christiane Esteve
    Sub mandatul său a fost lansată Solenza, venind cu elemente ce se vor regăsi ulterior pe Logan.

    2003-2009

    François Fourmont
    A început revoluţia de la Mioveni, mandatul său marcând cea mai puternică transformare pentru marca Dacia şi uzina de la Mioveni. Tot el a pregătit SUV-ul Duster. Sub mandatul său au fost lansate: Logan, Logan MCV, Logan Pick-up, Logan Van, Sandero.

    2009-2014

    JÉrôme Olive
    A dus Dacia la următorul nivel cu noile Duster, Logan II, Sandero II.

    2014-2016

    Nicolas Maure
    În timpul mandatului său a început robotizarea uzinei Dacia, care a plecat de la 5% în 2015 şi ar urma să ajungă la 20% în 2020.

    2016-2018

    Yves Caracatzanis
    Sub mandatul său, Dacia s-a îndepărtat tot mai mult de conceptul de low-cost, prin lansări ca Duster II, Logan II şi Sandero II facelift.

    2018

    Antoine Doucerain
    El va avea misiunea de a duce robotizarea la 20% spre 2020 şi de a pregăti uzina pentru Logan III, Sandero III; cu alte cuvinte, la Mioveni (Argeş) vor ajunge tot mai multe caracteristici ale Renault. Tot sub mandatul lui însă cel mai probabil uzina Tanger din Maroc, unde deja se produc Lodgy, Dokker, Sandero, Logan şi Logan MCV, va depăşi ca producţie şi capacitate instalată uzina din România. Totuşi, în Maroc nu se va produce noul Duster, vârful de lance al Automobile Dacia.

  • Patru roţi verzi

    Potrivit datelor publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA) în ianuarie 2018, ponderea maşinilor electrice şi hibrid din totalul vânzărilor de autovehicule noi a ajuns, anul trecut, la 2,2%, iar numărul acestora a ajuns la 2.811 unităţi, în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior.

    La finalul lunii februarie, Uber a lansat pe piaţa locală un nou serviciu de mobilitate, Uber Green, care funcţionează cu maşini 100% electrice, cu zero emisii de carbon. ”Credem că viitorul transportului este electric, împărţit cu alţii şi autonom, dar este încă o cale lungă până acolo. Scopul acestui serviciu pilot este să facă mobilitatea electrică accesibilă unui număr de oameni mai mare ca niciodată şi să contribuie la dezvoltarea transportului electric în Bucureşti“, a declarat Nicoleta Schroeder, general manager al Uber România.

    Serviciul pilot începe cu 20 de maşini Renault Zoe şi îşi propune ca până la finalul lunii aprilie să îl folosească cel puţin 10.000 de oameni.

    Bucureşti este primul oraş din Europa Centrală şi de Est (CEE) cu un serviciu de ridesharing complet electric. |n Europa, Uber mai oferă opţiuni de mobilitate electrică în Londra, Paris, Madrid, Amsterdam, Lisabona, Porto şi Zürich.

    Alegerea Bucureştiului pentru lansarea noului seviciu a fost determinată de faptul că, pentru Uber, România este una dintre cele mai mari pieţe din Europa de Est, dar şi cea mai poluată ţară din CEE. ”Bucureştiul are nevoie urgentă de un plan de transformare. Nivelul de poluare este situat mult peste media europeană admisă. Lipsa implementării acestui lucru poate avea un impact financiar semnificativ, din perspectiva Curţii Europene de Justiţie. Cuantumul penalităţilor poate ajunge chiar şi până la valoarea de 100 de milioane de euro pe zi“, a declarat Andrei Coşuleanu, executive director al ONG-ului Let’s do it România!.

    Uber a intrat pe piaţa din România în februarie 2015, în Bucureşti, urmat de Cluj, Braşov şi Timişoara, un an mai târziu. Uber Green este al treilea serviciu lansat, după UberX, care acoperă 90% din cursele efectuate, şi Uber Select, iar planurile companiei vizează lansarea până în 2020 a unui nou serviciu, UberPool, care, potrivit Nicoletei Schroeder, ar putea reduce traficul cu o treime şi le-ar permite utilizatorilor identificarea altor călători care circulă în aceeaşi direcţie, cu care ar putea împărţi cursa şi, implicit, costul acesteia. |n prezent, în România, numărul celor care aleg serviciile Uber se ridică la 500.000 de utilizatori, iar reprezentanţii companiei speră la o dublare în următorii ani.

    O altă companie care vine în sprijinul adoptării mobilităţii electrice în plan local este Kaufland România. |n urmă cu doi ani, odată cu lansarea reţelei e-charge în România, retailerul alimentar împreună cu producătorul de staţii electrice Renovatio au decis să suporte costurile încărcărilor pentru utilizatorii de maşini electrice. |n contextul deciziei recente a Renovatio de a introduce un sistem de tarifare al serviciului de încărcare a maşinilor electrice, Kaufland a anunţat, la începutul lunii martie, că va suporta în continuare costurile de încărcare pentru clienţii săi.

    Astfel, cardurile pe care retailul alimentar şi-a asumat să le pună la dispoziţia clienţilor începând cu 19 martie 2018 vor asigura alimentarea gratuită a autovehiculelor exclusiv în cele 20 de staţii disponibile în parcările supermarketurilor Kaufland, plasate în marile oraşe, dar şi în tranzit, pe coridoarele principale care traversează România: Constanţa – Bucureşti – Sibiu – Timişoara – Arad, respectiv Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Târgu-Mureş – Cluj-Napoca – Oradea. ”La rândul nostru, am achiziţionat o flotă de 26 de maşini nepoluante (zero emisii), 100% electrice“, a declarat Valer Hancaş, director comunicare & corporate affairs la Kaufland România.

    O evoluţie a pieţei de transport electric s-a datorat şi proiectului Rabla Plus, prin intermediul căruia se pot achiziţiona maşini electrice şi hidrid. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Mediului, Ion Câmpeanu, anul trecut au fost acceptate în proiectul Rabla Plus în jur de 1.000 de unităţi.

    Investiţii s-au făcut şi la nivelul punctelor de alimentare: ”|n 2017, în cadrul unui program multianual pentru înfiinţarea staţiilor de încărcare, s-a alocat un buget de 45 de milioane de lei, bani cheltuiţi în totalitate pentru noi staţii de încărcare“, declară Ion Câmpeanu. El adaugă că, prin programul clasic Rabla, în 2017 au fost achiziţionate 28.000 de maşini, fapt care a contribuit simţitor la reducerea emisiilor de carbon.

    Potrivit datelor Alianţei Europene a Sănătăţii Publice (EPHA), la nivel european, costurile de sănătate survenite datorită poluării sunt cuprinse între 330 şi 940 de miliarde de euro pe an. De aceea, începând cu aprilie 2010, 15 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au hotărât să ofere stimulente fiscale posesorilor de autovehicule cu încărcare electrică şi cu combustibil alternativ, constând în reduceri şi scutiri de taxe, dar şi bonusuri pentru cei cu maşini nepoluante.

    Printre statele care au adoptat această politică se numără toate ţările din vestul Europei, cu excepţia Italiei şi a Luxemburgului, plus Cehia şi România.
     

  • Suv-urile ocupă segmentul premium

    E-Pace e cel de-al treilea SUV produs de Jaguar, după F-Pace şi I-Pace. F-Pace, lansat în 2016, a devenit unul dintre cele mai de succes modele ale companiei. E-Pace, pe de altă parte, are menirea de a umple spaţiul rămas de segmentul de SUV-uri compacte. Piaţa SUV-urilor ar urma să crească cu aproximativ 20% în următorii doi ani, iar Jaguar ar putea câştiga o cotă de piaţă semnificativă.

    Jaguar Land Rover a vândut în 2017, la nivel global, peste 621.000 de maşini – un record pentru companie. Creşterea anuală a fost de 6,5%, cu un uşor minus spre finalul anului, când rezultatele pentru decembrie au arătat o creştere de doar 0,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

    Mai exact, vânzările au crescut în pieţele asiatice dar au scăzut în Marea Britanie, Statele Unite şi Europa, reflectând performanţele generale ale acestor pieţe.
    Privind doar brandul Jaguar, numărul maşinilor vândute s-a ridicat la 178.601, înregistrând un plus de 20,1% faţă de anul 2016.

    Jaguar Land Rover are o istorie bogată în maşini de teren şi SUV-uri, cel mai relevant exemplu în acest sens fiind, fără îndoială, gama Range Rover.

    Unul din lucrurile la care compania se pricepe în mod deosebit e maximizarea spaţiului disponibil: E-Pace are un portbagaj de 577 de litri şi aproape 20 de litri în compartimentele din habitaclu. Mai mult, scaunele din spate fiind rabatabile, spaţiul destinat bagajelor poate ajunge până la 1.234 de litri.

    Ca dimensiuni, maşina e mai scurtă decât F-Pace, având dimensiuni similare cu cele ale Nissan Qashqai. Designul exterior este inspirat de modelul sportiv F-Type; modelul Jaguar dispune de un habitaclu cu o lungime totală de 4.395 mm şi oferă în spate un spaţiu de 892 mm, peste medie.

    În ceea ce priveşte motorul, E-Pace vine dotat cu gama de motoare Ingenium diesel şi pe benzină. Varianta Ingenium turbo pe benzină, ce dezvoltă 300 CP şi echipează modelul E-Pace, asigură o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în doar 6,4 secunde şi permite atingerea unei viteze maxime limitate electronic la 243 km/h. Pentru clienţii care pun accentul pe eficienţă, motorul diesel Ingenium, ce dezvoltă 150 CP şi dispune de tracţiune faţă, permite reducerea emisiilor de CO2 la 124 g/km.
    E-Pace este de asemenea primul model Jaguar echipat cu noua tehnologie TFT pentru Head-Up Display; aşa cum am mai spus în numeroase rânduri, mi se pare una dintre cele mai folositoare facilităţi. Afişajul avansat poate proiecta pe parbriz cu 66% mai multe informaţii, utilizând grafică de mari dimensiuni. Din punctul de vedere al tehnologiei disponibile, E-Pace pare să încorporeze cam tot ceea ce ai putea cere. Sistemul multimedia este unul de ultimă generaţie, iar butoanele pot fi comandate fie în formă fizică, fie pe ecrane tactile.

    De remarcat este varianta E-Pace First Edition, disponibilă doar pe durata primului an complet de fabricaţie şi care este echipată cu motorul Ingenium diesel de 180 CP, sau pe benzină, ce dezvoltă 249 CP, cuplat la transmisia automată ZF cu 9 rapoarte. Modelul R-Dynamic, pe de altă parte, are scaune sport ce asigură o bună susţinere laterală. Există şi numeroase elemente decorative care vor fi, probabil, pe placul celor care sunt interesaţi de o imagine mai dinamică. Atât versiunea de bază cât şi cea R-Dynamic sunt disponibile în versiunile de echipare S, SE şi HSE, având 5 variante de motorizare, 3 diesel şi 2 pe benzină. Motorul diesel Ingenium de 2,0 litri cu 4 cilindri este disponibil în variantele de 150 CP, 180 CP şi 240 CP, iar cel turbo pe benzină, cu 4 cilindri, de 2,0 litri, în variantele de 249 CP şi 300 CP.

    Maşina a primit calificativul de 5 stele la testele Euro NCAP (care măsoară rezistenţa la impact), maximul posibil, fiind astfel unul dintre cele mai sigure modele de pe piaţă.

    Modelul Jaguar E-Pace este disponibil deja spre vânzare, având un preţ de pornire de 30.940 euro cu TVA inclus.
    În România, Jaguar a comercializat anul trecut în jur de 170 de maşini, în vreme ce vânzările Land Rover au depăşit pragul de 1.100 de unităţi.

    Numărul de autoturisme noi înmatriculate local a crescut anul trecut cu 10,7%, la un total de 105.083 unităţi, piaţa locală plasându-se pe locul 17 în UE, potrivit datelor ACEA (Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile) şi ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile din Romania). Topul ţărilor europene este condus de Germania, cu 3,44 milioane de autoturisme noi inmatriculate (2,7%), urmată de Marea Britanie cu 2,54 milioane autoturisme (-5,7%) şi de Franţa cu 2,11 milioane unităţi (-4,7%).

    În total, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au crescut cu 3,4%, la 15,13 milioane unităţi, cele mai importante creşteri fiind în Spania (+6,2%), în timp ce Franţa (-0,5%), Germania (-1,0%), Italia (-3,2%) şi Marea Britanie (-14,4%) au înregistrat scăderi. |n ceea ce priveşte constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme înmatriculate în Europa sunt reprezentate de grupul VW (3.717.566 unităţi, în creştere cu 2,1%), urmate de grupul PSA (1.885.553 unităţi, în creştere cu +28,1%) şi de Grupul Renault (1.628.472 unităţi, în creştere cu 6,7%).

     

  • Cum arată SUPER MAŞINILE de la Salonul Auto de la Geneva – GALERIE FOTO

    Nu doar producătorii consacraţi sunt prezenţi, ci şi numeroşi constructori de nişă, mai ales din Asia, care propun concepte de-a dreptul SF.

    Aşa cum era de aşteptat, salonul a fost marcat de ideea electrificării, dar nu au lipsit nici “bestii” pe benzină, aşa cum ar fi AMG GT 63S. Cu alte cuvinte, există ceva de văzut pentru fiecare, indiferent de preferinţe.