Category: Cover story

  • Cum o să ne cumpărăm case în contextul pandemiei de COVID-19. Se ieftinesc sau nu locuinţele după această perioadă?

    Clienţii vor locuinţe mai mari, poate chiar o casă la curte. Impactul asupra tranzacţiilor şi preţurilor urmează a fi stabilit în perioada care urmează, pe măsură ce şi dezvoltatorii vor adapta oferta la noile cerinţe.

    Pandemia de COVID-19 a lovit piaţa rezidenţială în cel mai bun moment al său din ultimii 30 de ani, moment în care cererea şi oferta sunt la un nivel echibilibrat, iar preţurile au fost ţinute sub control, fiind departe de nivelul astronomic atins în prima parte a anului 2008.

    Spre exemplu, livrările au atins în 2019 cel mai bun nivel din ultimii 30 ani de ani, cu aproape 15.000 de unităţi livrate în Bucureşti şi împrejurimi, în creştere cu peste 31,5% faţă de 2019.

    „Anul în curs ar fi urmat să aducă noi recorduri de livrări însă este prematur în acest moment de estimat dacă acestea se vor mai înregistra – trebuie avut în vedere că orice întârziere de mică durată, de până la 3-4 saptămâni, a proiectelor care aveau finalul lui 2020 ca termen de livrare anunţat iniţial poate influenţa cifrele de vânzări pe 2020“, explică Andrei Sârbu, CEO al companiei de consultanţă imobiliară SVN România.

    Datele oficiale ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară arată că numărul de tranzacţii imobiliare încheiate în T1 în Bucureşti şi împrejurimi, cea mai mare piaţă rezidenţială a ţării, a fost cu aproape 8% mai mare comparativ cu perioada similară din 2008.

    Piaţa era cu siguranţă într-un moment bun şi considerăm că şi fundamentele erau mult mai temeinice comparativ cu 2008-2010. Inclusiv preţurile de tranzacţionare au înregistrat în ultimele 12-18 luni niveluri mult mai sustenabile.
    După mai bine de şase ani în care preţurile apartamentelor s-au apreciat – creştere care totuşi însă nu a dus la revenirea preţurilor din 2007-2008 este posibil ca în 2020 din cauza pandemiei acestea să revină pe un trend descendent.

    „O ieftinire, dar nu drastică, va fi în cazul proiectelor care trebuie să restituie banii băncilor şi unde nu au reuşit să strângă un număr suficient de vânzări. Sunt persoane care nu vor mai achiziţiona apartamente. Şi cei care au cumpărat în scop investiţional vor aştepta să vadă ce se întâmplă cu economia şi vor miza pe cash. Aceste proiecte ar suferi o scădere. Altfel, cerere există. Primim telefoane din partea clienţilor“, explică Antoanela Comşa, preşedintele consiliului director al AREI şi directorul Gran Via, dezvoltatorul care construieşte proiecte precum Gran Via Park şi Timişoara 58 în Bucureşti sau Gran Via Marina în Constanţa.

    De partea cealaltă, ea a subliniat că pentru construcţiile deja demarate nu prea există negociere deoarece contractele sunt deja semnate. Dacă ar mai fi negociere pentru preţul de construcţie pentru un proiect viitor, da. Dar pentru cele începute, nu.

    În cazul şantierelor, probleme la nivel de piaţă sunt în cazul care nu au suficiente rezervări pentru a susţine activitatea, iar vânzările noi sunt tot mai afectate.

    „Din informaţiile pe care le avem, există şantiere care şi-au întrerupt activitatea. Ale noastre merg înainte deoarece am aplicat măsurile de prevenţie necesare. Pe de altă parte, multe showroomuri s-au închis din cauza pandemiei, ceea ce duce la o diminuare radicală a procesului de vânzări noi. Pentru clienţii interesaţi, care au nevoie de locuinţe, primim cereri, suntem disponibili online. Dar mulţi nu se mai gândesc la achiziţia unui apartament. Aceasta vine şi din faptul că lumea doreşte să vadă şi să simtă locul, zona, construcţia şi pentru  că sunt multe persoane care nu sunt sigure pe veniturile viitoare, nu ştiu ce se va întâmpla mai departe“, explică Antoanela Comşa.

    În al doilea rând, construcţiile sunt continuate de cei care au şi materiale de construcţii pe stoc.
    „Noi am aprovizionat cu materiale de construcţii şantierele din Bucureşti, am permis constructorului să-şi cazeze muncitorii în şantier, ceea ce diminuează riscul. În plus, construcţia era deja într-o fază destul de avansată, astfel încât se poate lucra destul de izolat, câte 2-3 persoane per apartament pentru finisaje. La Constanţa procedăm la fel şi ne-am adaptat din mers. Am schimbat furnizorul de materiale – dacă înainte aprovizionam din Italia, acum aprozivionăm din România sau Bulgaria“, a spus Antoanela Comşa.
    Ea a subliniat că o propunere prin care să se mărească plafonul TVA ar fi ca pragul de 5% să fie setat la 100.000 de euro, iar ce depăşeşte să fie taxat cu TVA normal de 19%.
    „Aşa practic s-ar încuraja ca numărul familiilor care să opteze pentru apartamente de 3 camere în locul celor de 2 să fie mai mare şi dezvoltatorii să construiască apartamente cu suprafeţe mai mari. Noi avem unul dintre cele mai mici spaţii locative pe cap de locuitori la nivel european. Acest lucru derivă din faptul că toţi dezvoltatorii vor să aibă în portofoliu cât mai multe apartamente care să se încadreze în TVA de 5%“, a subliniat Antoanela Comşa.
    În ceea ce priveşte efectele pandemiei, potrivit datelor statistice ale Imobiliare.ro, acestea nu se reflectă, deocamdată, în preţurile apartamentelor. Dintre marile oraşe, doar Constanţa a avut o evoluţie general descendentă, în rest, scăderile sunt preponderent doar pe segmentul vechi.
    Pe fondul măsurilor luate de autorităţi în contextul pandemiei declanşate de COVID-19, la nivel naţional s-a simţit, în luna aprilie, o tendinţă de scădere a preţurilor apartamentelor. Astfel, după un avans de 1,8% în martie, indicele Imobiliare.ro a consemnat, în ultimele 30 de zile, un recul de 1,7% în întreaga ţară, de la 1.391 de euro pe metru pătrat util, la 1.367 de euro pe metru pătrat. Această tendinţă generală de scădere nu a fost valabilă, însă, şi în marile oraşe, unde, în cele mai multe cazuri, valoarea medie a unui apartament s-a majorat faţă de martie (în ciuda unor scăderi consemnate pe câte un segment de piaţă, adesea cel vechi).
    „În rândul marilor oraşe, Constanţa reprezintă excepţia de la regulă: aici, preţurile solicitate de vânzători s-au diminuat pe ambele segmente de piaţă analizate, astfel că şi evoluţia generală la nivel de oraş a fost una descendentă. În celelalte oraşe, se observă un trend de scădere doar pe segmentul vechi, segment unde oferta suferă. În aprilie, au fost scoase la vânzare cu 46% mai puţine apartamente vechi. De remarcat este că pragul de jos al cererii a fost atins în a doua săptămână din aprilie, moment în care numărul cumprătărilor a reînceput să crească. Săptămâna trecută au fost cu 14% mai mulţi cumpărători activi decât în săptămâna anterioară”, subliniază Daniel Crainic, director de marketing la Imobiliare.ro.
    În Capitală, după un minus de 3,4% în martie, apartamentele disponibile spre vânzare în Capitală au înregistrat, în aprilie, un avans de 2%, de la o medie de 1.395 de euro pe metru pătrat util, la 1.423 de euro pe metru pătrat. Spre deosebire de luna anterioară, aşteptările vânzătorilor s-au majorat pe ambele segmente de piaţă analizate: locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,9%, de la 1.369 la 1.382 de euro pe metru pătrat; după scăderea de 5,8% din martie, unităţile locative nou-construite au consemnat, pe de altă parte, un avans de 2,5%, de la 1.416 la 1.451 de euro pe metru pătrat util.
    În Cluj, la nivelul lunii trecute, pretenţiile vânzătorilor de apartamente din capitala Transilvaniei s-au majorat, per ansamblu, cu 1,5%, de la o medie de 1.826 de euro pe metru pătrat util, la 1.854 de euro pe metru pătrat. Preţurile nu au avut o tendinţă ascendentă pe ambele segmente de piaţă clujene: locuinţele vechi s-au depreciat cu 0,9% (de la 1.820 la 1.804 euro pe metru pătrat util), în vreme ce unităţile locative nou-construite s-au apreciat cu 2,8% (de la 1.831 la 1.882 de euro pe metru pătrat).
    Faptul că activitatea imobiliară continuă este subliniată şi de cei de la Impact, dezvoltatorul care a livrat deja prima fază de dezvoltare a proiectului Luxuria Domenii Residence, primul proiect rezidenţial care finalizează apartamente în zona Expoziţiei din Capitală, cel mai fierbinte nou pol de birouri.
    Clasat în categoria premium, ansamblul rezidenţial este poziţionat în noul pol de business al capitalei, unde vor activa peste 20.000 de corporatişti, aspect ce menţine un grad ridicat de interes pentru locuinţele din proximitate.
    Lucrările de construcţie a primei faze, denumită A2, au început în luna martie 2018 şi s-au finalizat recent, odată cu recepţia realizată împreună cu instituţiile statului şi intabularea imobilelor, urmând ca apartamentele să fie predate începând cu data de 15 mai 2020.
    La 31 decembrie 2019, gradul de rezervare era de 55% din apartamentele primei faze, în topul preferinţelor fiind apartamentele cu 2 camere. Clienţii au demonstrat interes şi pentru studiouri, în aceeaşi măsură ca pentru apartamentele cu 3 camere, clasamentul fiind urmat de apartamentele şi duplexurile cu 4 camere.
    „În ciuda distorsiunilor create în prezent de răspândirea virusului SARS-COV-2 piaţa imobiliară din România îşi păstrează un fundament sănătos, bazat atât pe o cerere sustenabilă, cât şi pe un sector de industrie matur, susţinut de dezvoltatori cu resurse financiare solide.  De aceea, credem că în perioada imediat următoare, segmentul imobiliar rezidenţial va reveni relativ rapid la normal, în special în ceea ce priveşte segmentul construcţiilor noi. De aceea, în prezent, am adoptat o serie de măsuri de protecţie a personalului împotriva răspândirii noului virus, ceea ce ne-a permis continuarea executării planului lucrărilor de contrucţie, astfel încât să putem respecta termenul de livrare asumat pentru prima fază a proiectului. Având în vedere şi planurile anunţate ale autorităţilor, de ridicare treptată a măsurilor de izolare, suntem încrezători că vom putea respecta termenele de finalizare şi pentru următoarele 2 faze: 268 de apartamente cu predare în luna decembrie 2020,  respectiv 130 de apartamente, în luna aprilie 2021. La acest moment, lucrăm în paralel la toate trei fazele proiectului, într-un ritm care ne asigură atingerea acestor obiective”, a declarat Sorin Apostol, CEO al Impact Developer & Contractor.


    Cum a fost influenţat segmentul rezidenţial al imobiliarelor, potrivit datelor pe care le aveţi dvs.?
    Niciodată în istoria modernă a omenirii casa în care locuim nu a fost atât de importantă, în special pentru cei din mediul urban. Ea s-a transformat în această perioadă dintr-un simplu dormitor în birou, restaurant, locul în care îţi petreci timpul liber, şcoală/grădiniţă etc.
    Cred că este prematur să discutăm despre impactul pandemiei de COVID-19 în piaţa imobiliară. Aş spune că cel mai devreme vom putea analiza la finalul lunii iunie cum s-a comportat piaţa în această perioadă. Deocamdată, din cifrele raportate oficial de autorităţi sau portaluri imobiliare observăm că în martie, lună afectată doar jumătate de starea de urgenţă, avem cu 8,5% mai multe tranzacţii raportate la nivel naţional, comparativ cu anul trecut.
    Mă aştept însă ca atunci când vor fi raportate tranzacţiile pe luna aprilie să vedem o scădere foarte mare comparativ cu aprilie anul trecut. În alte ţări care au fost afectate de coronavirus mai devreme impactul în numărul tranzacţiilor, pe perioada stării de urgenţă, a fost de 50-70%.

    Ce tendinţe aţi sesizat?
    Nevoia de a locui nu dispare, iar piaţa imobiliară este una extrem de inelastică. Tranzacţiile pot dura de la câteva zile la câţiva ani, timp în care se construieşte un proiect nou. În mod cert vom avea o încetinire a numărului tranzacţiilor, până ne vom da seama cum se aşază economia. Cu toate acestea estimez că majoritatea antecontractelor semnate în trecut se vor transforma în tranzacţii anul acesta. Tocmai de aceea cei care se aşteaptă că de mâine să vadă un picaj brusc în numărul tranzacţiilor, după această stare de urgenţă, vor fi puţin dezamăgiţi. 

    Va avea criza de acum acelaşi efecte ca cea din 2008-2009?
    Fundamentele pieţei rezidenţiale de astăzi nu au nici o legătură cu perioada 2008-2009. Dezvoltatorii sunt mult mai bine capitalizaţi, tranzacţionarea cu scop speculativ, care în 2008 avea o cotă extrem de importantă, astăzi aproape că nu există. În plus, dacă ne uităm la preţuri, vedem că în ultimii ani deşi au crescut suntem încă sub 2008, una din puţinele ţări din UE care se află în situaţia asta.

    Cum evoluează preţurile în noul context?
    România nu se află printre ţările cu o piaţă imobiliară foarte transparentă. Singurele date pe care le avem sunt cele oferite de portalurile imobiliare, pe baza preţurilor cerute de proprietari. Contrar aşteptărilor, preţurile solicitate de proprietari au fost în creştere în această perioada. Dacă va fi cazul să vedem corecţii că preţ o vom vedea în şase luni, la nivel de medii. Până atunci pot exista vânzători care, din diverse motive, din nevoie de lichiditate, panică etc. vor face discounturi sau reduceri punctuale.

    Cum va influenţa această perioadă comportamentul clienţilor din imobiliare şi pe cel al dezvoltatorilor?
    Este interesant cum au reacţionat cumpărătorii la fel, peste tot în lume, pe baza datelor raportate de principalele portaluri imobiliare. În prima săptămână de stare de urgenţă cererea a scăzut cu 50-70%, după care începe uşor să îşi revină. Astăzi suntem probabil la 30% sub anul trecut.
    Referitor la dezvoltatori e puţin mai complicat. Un proiect poate dura până la 3-4 ani, de la achiziţia terenului, proiectare, avizare, construcţie şi până la vânzarea efectivă. Acum vom vedea cine a luat decizia corectă.

    Pe ce se va pune accent în noile proiecte imobiliare?
    Cred că multe din proiectele care erau plănuite a fi începute vor fi puse „pe hold“, pentru o perioada de 3-6 luni. Cei mai smart dintre dezvoltatori probabil vor încerca să adapteze proiectele pentru ceea ce ei estimează a fi cerut peste 2-3 ani.

    Ce îi sfătuiţi pe clienţii care îşi doreau să cumpere locuinţe înainte de contextul pandemic?
    Personal nu am amânat achiziţia în calitate de cumpărător, deşi puteam rezilia antecontractul fără a avea un cost. Profesional am închis în perioada aceasta toate antecontractele pe care le aveam pe două din proiectele din portofoliul nostru plus alte trei contracte noi.
    Cu toate acestea nu cred că pot oferi un sfat general valabil. Dacă eşti cu bugetul la limită, dacă simţi că jobul tău ar fi ameninţat în viitorul apropiat, poate nu ar fi rău să te mai gandeşti la achiziţia plănuită. Altfel, dacă ai găsit ceea ce trebuie şi îţi convine, mergi mai departe.
    Cei care au nevoie să cumpere vor cumpăra şi cei care au nevoie să vândă vor vinde. În cele din urmă piaţa se va regla acolo unde se va regăsi echilibrul dintre cerere şi ofertă.



    Cum a evoluat piaţa rezidenţială în context pandemic?
    În acest moment, pe segmentul real estate pe care activăm noi cererea este bună în continuare. Este adevărat că luna martie a înregistrat o scădere abruptă, însă lucrul acesta s-a schimbat în aprilie, când, pe partea de rezidenţial, vânzările au depăşit luna precedentă. De când a început starea de urgenţă am avut vânzări de peste 8 milioane de euro. Este adevărat că segmentul premium este unul aparte, iar obiceiurile de consum sunt diferite. Şi chiar dacă procesul de tranzacţionare a mai încetinit, cei mai mulţi clienţi nu au spus „nu”, ci doar că „mai aşteptăm puţin”, ceea ce este un semnal bun. Avem întâlniri zilnice cu clienţi interesaţi să cumpere, iar structura publicului nostru s-a menţinut ca înainte de criză, adică 70% clienţi finali, 20% investitori care cumpără locuinţe pentru a le închiria şi 10% investitori care vor să-şi revândă locuinţele.

    Ce tendinţe aţi sesizat – a îngheţat total piaţa în această perioadă?
    Nu, nu aş vorbi de o îngheţare, ci mai degrabă de o încetinire. Este o perioadă în care unii clienţi doar aşteaptă, însă compania noastră tranzacţionează la niveluri normale. Ca urmare a acestei crize, clienţii se vor gândi mult mai atent unde îşi investesc banii, iar dezvoltatorii de produse de calitate în locaţii foarte bune vor fi în avantaj. Peste 80% din apartamentele noastre sunt deja precontractate, iar avansurile luate sunt în medie de 40-50%. Estimăm o creştere a tranzacţionării în următoarele luni, determinată şi de relaxarea monetară implementată de băncile centrale, cât şi de cererea acumulată în ultimele doi luni. Până la urmă, apartamentele oferă cea mai bună protecţie în timp împotriva inflaţiei şi a scăderii valorii banilor.

    Este această criză similară cu cea financiară din 2008-2009?
    Situaţia economică a României este mult mai bună decât în perioada 2008-2009, sunt mult mai multe economii şi mult mai mult capital disponibil, dobânzile sunt mult mai mici şi preţurile proprietăţilor sunt încă mai mici în 2020 decât în perioada 2008-2009 (cu toate că în multe ţări din lume preţul proprietăţilor s-a dublat între timp). Este clar că apartamentele în Bucureşti sunt unele dintre cele mai subevaluate din lume raportat la dimensiunea economiei şi la puterea de cumpărare.
    În altă ordine de idei, One United Properties s-a dezvoltat şi a început să livreze proiecte imobiliare de lux în plină criză post-Lehman Brothers, iar de atunci compania noastră ridică constant capital pentru că oportunităţi se găsesc tot timpul. Acesta este modelul nostru de business şi tocmai datorită lui în acest moment suntem extrem de activi, ne vom duce la termen toate proiectele şi vom începe şi dezvoltări noi. Desigur, sunt zone în piaţă care vor fi afectate de această criză, fie că vorbim de probleme pe care le-ar putea avea dezvoltatorii subcapitalizaţi, fie de reţinerea unor clienţi de a face tranzacţii pe segmentul de venituri mici / sub medie. Însă un lucru e cert, nevoia fundamentală de apartamente şi birouri de calitate este semnificativă.

    Cum anticipaţi că vor evolua preţurile în perioada următoare?
    Proprietăţile cu poziţii unice, nereplicabile, cum sunt cele pe care noi le dezvoltăm în zone exclusiviste precum zona Herăstrău, Floreasca, piaţa Charles de Gaulle nu vor pierde din preţ, din contră, se vor aprecia. Dacă ne uităm istoric, investiţiile în proprietăţi au fost întotdeauna şi vor fi şi în continuare cea mai bună metodă de a păstra şi creşte valoarea banilor. Aşadar, cred că preţurile proprietăţilor vor creşte în perioada următoare, aceasta fiind o estimare atât pe termen scurt de 1-2 ani, cât şi pe termen mediu şi lung. Pentru anul 2020 estimăm o creştere de 3%-5% la preţul apartamentelor dezvoltate de One United Properties.

    Cum va influenţa această perioadă comportamentul clienţilor din imobiliare, dar şi pe cel al dezvoltatorilor?
    Vom asista la o schimbare a comportamentului de investiţie şi la o mai mare responsabilitate şi focus pe calitate din partea dezvoltatorilor (flight to quality). Pe fondul devalorizării banilor, dezvoltările durabile, de calitate vor avea numai de câştigat. La toate acestea se adaugă locaţia în care este amplasat proiectul, iar asta va face diferenţa când vorbim de real estate. Toate proiectele One United Properties sunt mai mult decât apartamente pentru locuit, sunt şi proprietăţi care conservă valoarea reală a banilor (cresc în valoare mai repede ca inflaţia). O bună parte din proiectele dezvoltate de noi sunt deja precontractate, multe încă înainte să fie finalizată construcţia imobilului. De exemplu, la One Floreasca City, proiectul nostru fanion dezvoltat în cartierul Floreasca, primul proiect imobiliar românesc premiat internaţional, am vândut deja 80% din apartamente, iar la finele anului aici se vor putea muta primii rezidenţi. La One Floreasca City preţurile au crescut în medie cu 1%-2% chiar în ultimele 2 luni.

    Pe ce se va pune accent în noile proiecte din imobiliare?
    Timpul devine tot mai preţios pentru noi toţi şi pe acest fond dezvoltările mixte vor câştiga teren, pentru că oamenii vor vrea să stea în complexuri rezidenţiale cu multe facilităţi la dispoziţie. Estimările privind creşterea accelerată a populaţiei planetei, în special în zonele urbane, vor determina dezvoltatorii să vină cu soluţii viabile pentru traiul în oraş şi să ofere soluţii moderne, sustenabile, sănătoase. În ceea ce priveşte spaţiile de lucru, deşi mulţi vor opta în continuare pentru lucrul de acasă, marile companii, cu mulţi angajaţi nu vor putea funcţiona în totalitate în acest fel, pe termen lung. Noi primim deja semnale că marile companii vor să reia lucrul în birouri, iar acestea din urmă se vor adapta şi ele contextului actual. Unele companii vor reconfigura biroul şi vor sacrifica anumite zone, cum sunt sălile de meeting, de exemplu, numărul de metri pătraţi alocaţi pe staţie de lucru va creşte de la 8 la cel puţin 15 mp, pentru a păstra distanţa între angajaţi. Trendul este acela de a creşte suprafaţa închiriabilă.


    Cum evoluează piaţa rezidenţială în 2020?
    Anul 2020 a început într-un ritm foarte bun pentru piaţa imobiliară. Încă de la începutul acestui an piaţa imobiliară şi vânzările s-au aflat pe un trend ascendent cu o cerere stabilă şi consistentă din partea clienţilor, fiind un început de an foarte bun în domeniu – în ciuda creşterilor de preţ anunţate, cauzate de creşterea preţurilor cu forţă de muncă şi cu materialele de construcţie.
    Dacă discutăm despre situaţia actuală, din pandemia de COVID-19, putem spune ca piaţa imobiliară se află într-o situaţie de îngheţare profundă. Din cifrele preliminare pe care le avem din luna aprilie, rezultă o scădere a cererii şi ofertei cu procente extrem de ridicate de aproximativ 70%. Asta nu înseamnă că nu mai există dorinţa de a cumpăra o locuinţă, doar că interesul de a cumpăra şi a vinde la acest moment a trecut într-un plan secundar.

    Care sunt efectele pandemiei şi cum va evolua piaţa în continuare?
    În primul rând, la acest moment cvasi  majoritatea investitorilor şi dezvoltatorilor imobiliari s-au oprit şi au suspendat iniţierea oricăror proiecte noi de dezvoltare imobiliară şi economică şi nu se mai angajează în investiţii noi. Efectul imediat este legat de lipsa sau reducerea unor tranzacţii noi cu terenuri şi de noi proiecte imobiliare, motivul principal fiind legat de discuţiile existente, privind criza economică ce va urma în perioada următoare la nivel global şi la nivel naţional.
    Pe de altă parte, situaţia economică afectează deja şi este de aşteptat să afecteze în continuarea cumpărătorii de locuinţe. Şomajul tehnic şi scăderea veniturilor vor face ca cei care îşi doresc o locuinţa să nu o mai pot face în perioada imediat următoare. Scăderile de venituri au afectat dramatic puterea de cumpărare sau de a obţine un credit. Un alt impediment în încheierea de noi tranzacţii îl reprezintă considerentul sau zvonurile existente în mass-media privind o potenţială scădere a preţurilor de achiziţie, care va genera, aşa cum s-a întâmplat şi în anii precedenţi, o reducere semnificativă a cererii existente în piaţă.

    Cum vor evolua preferinţele clienţilor în materie de locuinţe?
    În ultima perioadă, am observat o creştere a cererii în privinţa caselor cu curte sau a apartamentelor care au terase sau spaţii verzi în folosinţă. Carantina a afectat foarte multe persoane şi efectele indirecte privesc şi acest aspect. Oamenii vor avea nevoie de mai mult spaţiu şi acest lucru se va observa în cererea pe următorii ani.

    Va aşteptaţi că dezvoltatorii să se reorienteze către proiecte mixte, care să includă mai multe case?
    Este foarte probabil să vedem din ce în ce mai multe proiecte de case sau proiecte mixte. Singura problemă care va rămâne în continuare este legată bineînţeles de preţ şi de localizarea acestor proiecte. Apropierea de zonele principale ale oraşului şi traficul vor rămâne în continuare aspecte importante şi de luat în seamă. La acest moment, din cauza carantinei, traficul a fost foarte relaxat, dar nu ştim ce se va întâmpla când se va relua activitatea. Să nu uităm faptul că distanţarea socială va conduce la o utilizare diminuată a mijloacelor de transport în comun.
    Dacă proiectele vor fi bine poziţionate, sigur că oamenii vor opta pentru case. Să nu uităm că lucrul de acasă, online, este posibil să devină un obicei şi atunci preferinţele oamenilor se vor modifica, dacă această va rămâne o opţiune de lucru.

    Vom vedea blocuri cu balcoane/terase mai mari? În locul balcoanelor închise?
    Nu cred că în această privinţă vom vedea modificări semnificative, dar depinde şi de segmentul de piaţă. Balcoanele închise sunt intrate cumva în mentalitatea românilor şi o să rămână în continuare o cerinţă a cumpărătorilor de locuinţe noi. Sunt anumite avantaje legale de evitarea zgomotului, prafului şi alte considerente pozitive la care nu credem că se va renunţa prea curând.


    Cum evoluează piaţa rezidenţială?
    Vânzările în această perioadă (aprilie şi începutul lunii mai) au scăzut înspre 10% din volumul obişnuit, însă au fost în continuare numeroase proiecte care au înregistrat vânzări chiar şi în această perioadă: proiecte bine gândite, cu un concept integrat, cu multe facilităţi şi cu o imagine foarte bună pe piaţă.
    Din punctul de vedere al construcţiilor, proiectele cu finanţarea aprobată şi care înregistrau deja un nivel satisfăcător de vânzări au mers şi merg înainte. Spre exemplu, doar în portofoliul SVN Romania au fost în derulare, în ultimele două luni, proiecte cu peste
    3.000 de unităţi programate spre livrare în următoarele până la 18 luni – lucrări efective de construcţie.

    Care sunt acum şi care vor fi efectele pandemiei mai târziu?
    Efectele actuale sunt cele care sunt cauzate de restricţiile de circulaţie şi de închiderea anumitor sectoare economice. Este evident că respectivii potenţiali cumpărători, în special cei din sectoarele HoReCa, turism şi vânzări de fashion şi retail adiacent, nu mai au achiziţionarea unei locuinţe ca o prioritate şi nici nu se pot finanţa în acest moment.
    Este încă prematur pentru a trage o concluzie clară privind efectele pe termen mediu şi lung, ţinând că faptul în sine care duce la actuala situaţie dificilă – pandemia de COVID-19 este în deplină desfăşurare.

    Cum comparaţi criza determinată de pandemie cu cea economică din 2009?
    Momentan, efectele actualei crize sanitare sunt insignifiante faţă de criza din 2009 şi acest fapt ar trebui subliniat mult mai des decât este făcut în acest moment.
    Avem două luni cu rezultate economice foarte slabe însă în 2008-2010 am avut mai mult de 20 de luni consecutive foarte dificile. Scăderea economică estimată pentru acest an de către majoritatea instituţiilor financiare, de 6%-7% chiar 8%, va fi mai mică decât scăderea înregistrată în 2009-2010.
    În plus, din punctul de vedere al pieţei rezidenţiale, lucrurile sunt cu totul diferite. În 2008 vorbeam de o piaţă dominată de investitori, de apartamente slab adaptate la cererea finală şi de preţuri care creşteau într-un ritm ameţitor de la un trimestru la altul.
    Astăzi vorbim de o piaţă formată într-un procent covârşitor din cumpărători finali, cu proiecte adaptate în funcţie de cerere (de la suprafeţe, amplasament, concept sau finisaje), iar preţurile au evoluat în fiecare an într-un ritm sustenabil – datele noastre arată că majorarea medie din 2019 în Bucureşti a fost de aproape 6%.
    La începutul lui 2020 erau necesare puţin peste 104 salarii medii pentru achiziţionarea unei locuinţe noi în Bucureşti (cu două camere, 50 de metri pătraţi suprafaţă utilă), comparativ cu 107 salarii medii la început de 2019, 117 la începutul lui 2018 şi nu mai puţin de 324 de salarii medii la începutul lui 2009, când deja efectele crizei economice erau puternic resimţite. Mai mult, în martie, când a izbucnit actuala criză sanitară, erau necesare 102,5 salarii medii pentru achiziţionarea unui apartament nou cu două camere, cel mai bun nivel din istoria modernă a pieţei rezidenţiale locale.
    Indiferent cum accesibilitatea achiziţionării unei noi locuinţe va evolua în următoarea perioadă, diferenţa faţă de 2008-2009 este enormă şi va rămâne astfel.

    Vă aşteptaţi ca dezvoltatorii să se reorienteze către proiecte mixte, care să includă mai multe case?
    Putem vedea modificări din punctul de vedere al conceptelor care vor fi lansate în viitor pe piaţă.
    Vorbim de proiecte ample, cu spaţii verzi şi zone pietonale ample, cu extrem de multe facilităţi şi care în sine reprezintă noi modele de locuire – Cosmopolis este un exemplu în acest sens. În viitor vom vedea cu siguranţă mai multe proiecte de acest tip.


    Care sunt acum şi care vor fi în 2020 efectele pandemiei?
    Dezvoltatorii se confruntă cu o dinamică mai redusă a construcţiilor şi a vânzărilor, în timp ce cumpărătorii au o abordare mai rezervată în ceea ce priveşte deciziile de achiziţie de noi locuinţe. Momentan piaţa este „amorţită”, cererea este afectată atât de dificultatea vizionărilor, cât şi, mai ales, de incertitudinea în ceea ce priveşte evoluţia economiei.
    În ceea ce priveşte oferta, marile şantiere continuă lucrările de construcţii începute deja. În opinia noastră, efectele pandemiei se vor vedea în următorii 2-3 ani când vom putea observa modul în care au evoluat dezvoltările aflate acum în stadiu de proiect sau în curs de autorizare.

    Cum comparaţi criza determinată de pandemie cu cea economică din 2009?
    Piaţa rezidenţială întră în aceste momente imprevizibile dintr-o poziţie mai puternică din punct de vedere financiar şi structural şi de asemenea cu experienţa trăită în perioada 2008-2009 şi din anii care au urmat. Astfel, numărul de unităţi disponibile la vânzare este mai redus în comparaţie cu potenţialul cererii, în timp ce unităţile de pe piaţă sunt, în marea lor majoritate, bine adaptate nevoilor cumpărătorilor. Probabil că vor fi necesare unele ajustări, dar românii vor avea nevoie în continuare de noi case pentru a se muta, iar piaţă va avea nevoie de dezvoltatori pentru a le construi.

    Care sunt acum şi care vor fi mai târziu efectele pandemiei?
    Considerăm că impactul crizei asupra cererii va fi diferit pe fiecare segment de piaţă.
    În acest sens, segmentul care se adresează cumpărătorilor cu venituri reduse şi medii va fi cel mai afectat din cauza ratei ridicate a şomajului în industriile afectate de pandemie. Aceşti potenţiali cumpărători nu mai sunt eligibili pentru creditele prin programul Prima casă, care reprezintă principalul instrument prin care ar putea să achiziţioneze o locuinţa. Tranzacţiile pe acest segment ar putea să înregistreze o scădere abruptă, cel puţîn pe termen mediu.
    Segmentul pentru venituri peste medie va fi afectat mai puţin în condiţiile în care cumpărătorii din această categorie au în teorie venituri stabile şi sunt mai rezistenţi la scăderile pieţei. Cu toate acestea, micii investitori care se uitau la oportunităţi pentru investiţii în vederea închirierii pe termen scurt vor face un pas înapoi pe termen mediu.
    Segmentul pentru venituri mari va fi cel mai puţin afectat pentru că s-a dovedit de-a lungul timpului că este cele mai rezistent segment în perioade de criză. Nu vedem o schimbare a apetitului potenţialilor cumpărători pentru proprietăţile rezidenţiale de lux. În plus, prezenţa cumpărătorilor oportunişti va creşte, aceştia devenind mai activi în căutarea de achiziţii „distressed”.


    Cum vor evolua preferinţele clienţilor în materie de locuinţe?
    Având în vedere perturbarea pe termen scurt cauzată de criza COVID-19, piaţa rezidenţială alături de celelalte sectoare imobiliare vor fi martorii efectelor urbanizării şi a modificărilor sociodemografice. Cu certitudine lucrul de casă va deveni un mod de a munci şi acesta se poate reflectă într-o modificare a nevoilor locative, deoarece cumpărătorii/chiriaşii vor caută locuinţe care să le poată asigura şi un spaţiu dedicat lucrului. De asemenea, spaţiile exterioare, cum ar fi terase de dimensiuni generoase, curţi interioare sau terase pe acoperiş vor trebui luate în considerare şi incluse în noile proiecte rezidenţiale.

    Vă aşteptaţi ca dezvoltatorii să se reorienteze către proiecte mixte, care să includă mai multe case?
    Există deja pe piaţă această tendinţă din partea dezvoltatorilor de a dezvolta proiecte rezidenţiale mixte în zonele adiacente Bucureştiului – în suburbii precum Corbeanca, Otopeni, Bragadiru, Tunari, Cernica etc. Având în vedere contextul actual, este posibil că mai mulţi cumpărători să se orienteze spre acest tip de ansambluri, în măsura în care şi le vor putea permite.

  • Industria despre care puţini vorbesc, dar care este la fel de afectată de pandemie ca domeniul HoReCa sau al transporturilor. Mii de angajaţi sunt în pauză de activitate de la începutul izolării şi nu ştiu când vor putea să înceapă din nou munca

    Găsiţi aici varianta e-paper a revistei: e-paper Business MAGAZIN.

    Au trecut mai bine de două luni de când reflectoarele în sălile de spectacol din ţară (şi nu numai) s-au stins. Majoritatea celor care lucrează în domeniul artelor spectacolului şi-au folosit creativitatea pentru a-şi continua munca „în sufragerie”, la fel cum angajaţii multinaţionalelor şi-au mutat şi ei birourile în case. Cu toţii aşteaptă însă întoarcerea în sălile de spectacol.

    Dezbaterea despre adaptabilitatea teatrului merge departe în urmă în istorie, până în vremurile lui Shakespeare. Teatrele elisabetane, care erau în centrul vieţii publice, erau frecvent închise în Londra în perioada epidemiei de ciumă. La fel ca politicienii din prezent, autorităţile londoneze din secolul al XVI-lea erau îngrijorate că oamenii care se îngrămădeau pentru a vedea anumite spectacole din sălile închise ar fi fost în pericol de infectare. Regula oficială era pe atunci că, odată ce rata de mortalitate trecea de 30 de persoane pe săptămână, spectacolele erau anulate, potrivit informaţilor postate pe pagina teatrului londonez Rose Theatre Kingston. Prin urmare, fiindcă teatrele stăteau pe atunci mai mult închise decât deschise, trupa de teatru de care Shakespeare a aparţinut în cea mai mare parte a carierei, The King’s Men – Oamenii Regelui, se baza pe daruri regeşti şi pe turnee în provincie pentru a-şi compensa „box office-ul” pierdut. Totodată, Shakespeare însuşi ar fi fost nevoit să se reinventeze şi să se orienteze pe scrierea de poeme în perioadele de carantină, în locul pieselor de teatru.
    Chiar dacă ne despart sute de ani de Shakespeare, cei care alcătuiesc artele spectacolului în prezent – fie că vorbim despre actori, regizori, scenografi, maşinişti şi alţi lucrători în artele spectacolului – par să se confrunte cu dileme similare. Sunt o categorie profesională poate la fel de afectată ca cei din industria HoReCa, mai cu seamă dacă ne referim la artiştii independenţi, acea categorie care îşi desfăşoară activitatea în baza unor contracte de drepturi de autor. Cei mai mulţi dintre ei s-au reinventat în această perioadă – dar cu toţii se întreabă cum va arăta spectacolul în noul context creat de pandemie.


    Cu răbdare, în aşteptarea vremurilor în care să existe din nou


    Actorul Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional din Bucureşti, mărturiseşte că, deşi pentru instituţia pe care o reprezintă lucrurile sunt în prezent în echilibru, ca actor, situaţia nu este deloc uşoară: „Mă simt frustat, eu pentru asta exist, iar în situaţia mea sunt şi toţi colegii mei. Dacă nu suntem pe scenă, nu suntem deloc, dar ne-am înarmat cu răbdare”.
    El aminteşte despre un moment dramatic din teatrul englez, un exemplu istoric că domeniul a depăşit momente mult mai grele decât cel de acum. „Să ne amintim că după Shakespeare, Anglia a trăit un moment dramatic care ţine de istoria teatrului englez. Este vorba despre perioada lui Cromwell care a condus Anglia şi care a considerat teatrul o instituţie a diavolului şi l-a interzis – au fost astfel aproape 30 de ani în care în ţara teatrului nu s-a jucat. A fost interzisă instituţia şi tot nu a murit. Aşa că din punctul acesta de vedere nu sunt îngrijorat.”
    Teatrul Naţional din Bucureşti s-a mutat deocamdată în mediul online, iar faptul că gustul publicului pentru această manifestare artistică este mare se reflectă în vizualizările înregistrate de spectacolele de acolo: au debutat cu spectacolul „Furtuna”, de Shakespeare, care a avut 6.000 de spectatori, în condiţiile în care în sală, la desfăşurarea normală a spectacolului, capacitatea este de maximum 900 de spectatori. De asemenea, încă dinainte de pandemie, Teatrul Naţional organizează şi conferinţe în mediul online, prin intermediul platformei YouTube, pe care le transmite în continuare şi acum, în timpul săptămânii, în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, de la ora 14 şi în reluare de la ora 16. „Prin urmare, noi suntem prezenţi online în fiecare zi”, punctează actorul.
    În timp ce spectacolele la care lucrează de obicei se desfăşoară acum în varianta digitală, cei 480 de angajaţi ai Teatrului Naţional sunt în concediu de odihnă din luna martie: „Noi am plecat în concediu legal de odihnă, iar actorii care nu sunt angajaţi ai teatrului şi care apar drept colaboratori au primit, în baza adeverinţei  pe care noi am eliberat-o celor care au avut în ultimele 6 luni contracte cu TNB, şomaj tehnic, pe care îl acoperă prin lege Guvernul”.
    Alături de cei care lucrează în cadrul TNB, probabil, alte câteva mii de oameni din domeniul artelor spectacolului au luat o pauză de activitate. „Este greu să vă pot oferi o estimare a numărului tuturor celor afectaţi din industria artelor performative: sunt coruri, opere, teatre de operetă, teatre lirice – care au şi orchestră, şi cor, şi balet; toate aceste instituţii au şi corp tehnic, dar şi administrativ”, răspunde Ion Caramitru, întrebat care ar putea fi numărul celor afectaţi de lipsa de activitate în lumea pe care o reprezintă.
    În ceea ce priveşte efectele economice ale opririi activităţii, acestea se reflectă asupra tuturor instituţiilor menţionate de el, care de regulă sunt organizate pe principiul dublei finanţări: o finanţare oficială care vine fie de la Ministerul Culturii, fie de la bugetele locale sau judeţene, de la Primării sau de la Consiliile Judeţene, dar şi o finanţare prin venituri proprii, potrivit explicaţiilor directorului general al TNB. „Situaţia în care a fost oprită activitatea acestor instituţii înseamnă şi reducerea la zero a veniturilor proprii, aceasta fiind o contribuţie importantă la bugetul total din care se plătesc pe de o parte salariile angajaţilor, dar şi colaboratorii, utilităţile, obligaţiile sine qua non de a avea protecţie împotriva incendiilor, pază, întreţinere etc.”, explică Ion Caramitru.
    În situaţia specifică a Teatrului Naţional din Bucureşti, numărul obligaţiilor de acest tip este mare, mai ales în contextul în care în ultimii ani, de la bugetul de stat, pentru instituţiile din rândul cărora acesta face parte, nu s-au prevăzut deloc fonduri pentru achiziţii – achiziţiile însemnând utilaje de scenă şi alte investiţii de care este nevoie pentru asigurarea existenţei tehnice la zi. Or, explică directorul general al TNB, aceste achiziţii s-au făcut din venituri proprii. „În prezent, această componentă de buget a căzut total – este zero, iar subvenţia de la stat nu ajunge ca să funcţionăm.”
    În ultima lună normală de funcţionare a Teatrului Naţional de anul acesta, o lună scurtă, veniturile instituţiei au depăşit un milion de lei: „Luna februarie a avut 29 de zile, practic au fost 25 de zile lucrătoare în ceea ce ne priveşte, fiindcă doar în zilele de luni nu jucăm. Avem 5 săli în care jucăm seară de seară, cinci teatre într-unul aş putea să spun şi au fost 94 de spectacole care s-au jucat. Aceste 94 de spectacole au adus în săli 27.300 de spectatori, iar încasările acestei luni scurte s-au plasat la 1,3 milioane de lei şi la un coeficient de ocupare a sălilor de aproape 79%, ceea ce este foarte bine, adică incredibil!”.
    Despre prima săptămână din martie, Ion Caramitru spune că a fost chiar mai bună decât prima săptămână din luna februarie. Iar apoi au trecut la zero activitate, respectiv la zero venituri. „În general Teatrul Naţional aşa a mers în ultimii ani, pe structura aceasta, dar brusc toate au căzut, a trebuit să suspendăm 144 de spectacole, în contextul în care erau puse în vânzare bilete până la data de 3 mai. Prin urmare, vorbim despre o dramă, iar deocamdată suntem în aşteptarea unor zile mai bune. Cred că în instituţiile noastre orizontul de reluare a activităţii este mai îndepărtat decât în altele  – oficialii spun că ultimele care se vor deschide vor fi instituţiile de spectacol. Speranţa mea este descoperirea cât mai rapidă a unui vaccin, a unui medicament.”
    Pe de altă parte, o parte din colectivul Teatrului Naţional s-a întors la  muncă; ceilalţi, implicaţi în activitatea scenică, se vor întoarce puţin mai târziu, pe 1 iunie. „Cei care s-au întors deja respectă o disciplină de lucru în care, la limita necesarului, trebuie să fie prezenţi zilnic la lucru.  Atelierele – fiindcă avem şi ateliere de tot felul, de croitorie, de mecanică, de butaforie – vor lucra zilnic respectând normele obligatorii de igienă”, descrie Ion Caramitru activitatea angajaţilor care lucrează deja. 
    Dacă în cazul artelor spectacolului, prima urgenţă a fost să nu se mai ţină spectacole şi concerte care să îi adune pe oamenii din public la un loc, acum, în ultima perioadă, au început discuţiile referitoare la măsurile ce ar putea fi luate pentru cei care sunt pe scenă – „Şi poate este mai grav pentru ei că îşi desfăşoară activitatea şi mai aproape unul de celălalt: şi nu pot nici să cânte, nici să vorbească, nici să joace, nici să danseze cu masca pe figură”, spune actorul.
    Când se vor întoarce cei care lucrează la scenă – actorii şi tehnicienii – va trebui să conceapă o altă schemă de lucru – de repetiţii, până una alta: „Avem din fericire săli de repetiţii mari, cu suprafeţe generoase, care pot fi la dispoziţia unui program de repetiţii aşa cum vom decide în comun. Mai greu va fi, zic eu, la teatrele de operă şi operetă, unde repetiţiile de cor trebuie făcute cu oamenii stând alături, baletul se află într-o situaţie similară, excepţie fac doar studiile  individuale. Se vor găsi soluţii până la urmă, teatrul nu a murit niciodată şi nu va muri vreodată – aşa că eu sunt optimist – cu rezerve, dar sunt optimist”.
    Un alt posibil efect al acestei perioade de pauză ar putea fi în cazul TNB reducerea numărului de premiere pe care îl vor putea realiza din cauza fondurilor reduse ca urmare a contextului actual.
    „Noi producem cam două premiere pe an, în fiecare sală – în total aproximativ opt pentru tot teatrul – este puţin, s-ar putea face patru pentru fiecare sală. Timpul de repetiţii pentru un spectacol este, în medie, de aproximativ două luni – două spectacole pe an la o sală înseamnă un spectacol realizat în şase luni – ceea ce este foarte puţin. Dar, desigur nu putem pretinde imposibilul, ţara trece prin dificultăţi mari, înainte de cultură şi distracţie este mai importantă sănătatea, învăţământul şi multe alte aspecte ale vieţii sociale. ”
    Iar colegilor săi din artele spectacolului, Ion Caramitru le transmite: „Să fie liniştiţi, teatrul nu a murit niciodată, lucrurile trebuie să se îndrepte, cel puţin ştim cu toţii că teatrul românesc a devenit o componentă organică a vieţii publice, afluenţa de spectatori din ultimii ani la teatru şi nu numai din Bucureşti, ci şi din provincie, este excepţională, sălile sunt pline, lumea vine la teatru pentru că s-a învăţat să vină şi are nevoie de el – lucrul acesta nu poate fi neglijat – s-a văzut acest lucru şi în audienţa online a spectacolelor noastre, lumea a simţit nevoia să se uite, nu să închidă televizorul, iar asta m-a liniştit şi sunt convins că vom trece de pandemie şi vom reveni la normal – trebuie însă răbdare şi speranţă în mai bine”.

    Mai puţin teatru, mai mult scris

    Când a început perioada de autoizolare, la jumătatea lunii martie, regizorul Chris Simion era în plin turneu cu spectacolele „Oscar şi Tanti Roz” de la Teatrul Bulandra şi „Cu ce vă servesc?”, producţie independentă Griviţa 53. Le-a amânat pentru toamnă, în speranţa că îşi vor putea relua activitatea. Totodată, se pregătea să deschidă oficial noul spaţiu de joc, sala The Institute by Griviţa 53, un spaţiu pop up pe Ştirbei Vodă 104-106 unde şi-au propus să joace până când vor construi teatrul independent ce îşi va avea casa, aşa cum îi spune şi numele, la adresa Griviţa 53. A pus o pauză tuturor acestor proiecte, iar creativitatea din zona teatrală s-a mutat în proiecte de altă natură. „În autoizolare am scris, am lucrat la romanul care închide trilogia începută cu ani în urmă. Primul volum a fost «Ce ne spunem când nu ne vorbim», apoi a urmat «40 de zile», iar acum lucrez la ultimul, «Ce n-am putut uita»”, îşi descrie regizoarea Chris Simion activitatea.
    Cât priveşte teatrul – definiţia ei despre acesta este legată de prezenţa unei audienţe. „Teatrul există de la cel puţin un spectator în sus. Teatrul nu există altfel, nu are valoare. Lipsa de activitate cu publicul înseamnă daune: sufleteşti şi financiare. Poate că abia acum, când te simţi gol fără teatru (atât ca şi creator, cât şi ca spectator) îi realizezi importanţa”, crede Chris Simion. Ea observă că mulţi dintre colegii ei de breaslă „se desfăşoară” în mediul online, însă este de părere ca acest substitut nu are nicio legătură cu teatrul viu, concret. „Este doar o pseudoexperienţă, necesară şi binevenită ca joacă, dar atât. N-am văzut încă nimic făcut profesionist. Teatru online nu s-a făcut încă în România, dar se poate face. Şi teatru TV se face, de ce nu s-ar începe şi teatrul online? Chiar ar avea mult mai multă libertate decât TV-ul.” Or, crede regizoarea, aceasta s-ar traduce printr-un proiect gândit în formula online şi nu neapărat pornit din situaţia creată de pandemie care constrânge, ci să fie justificat şi artistic.
    „Efervescenţa asta de pe net era inevitabilă. Oamenii s-au desfăşurat cum au putut, au făcut ce le-a trecut prin cap să supravieţuiască şi să rămână întregi la cap. Nu poţi judeca perioada asta. E tolerată. E îngăduită. Sunt colegi care nu au avut nicio problemă cu izolarea, dimpotrivă, s-au bucurat de ea. Şi alţii care au făcut depresie sau au scos din ei ce era mai umbrit. Ne cunoaştem şi ne definim în situaţii limită, habar nu avem cum reacţionăm nefiind în situaţie. Aşa că nu poţi comenta reacţiile unuia comparându-le cu ale altuia. Fiecare a fost cum a fost, a făcut ce a făcut să nu înnebunească şi să-şi gestioneze emoţiile”, descrie ea reacţiile care s-au născut în această perioadă.
    Semnificaţia economică a pauzei luate de lumea spectacolelor este rezumată simplu de Chris Simion: „Nu joci, nu ai spectacole. Nu ai spectacole, nu câştigi”. Totuşi, în România, lumea celor din teatru se împarte în două categorii: cei angajaţi, cu salariu, şi cei care au contracte de colaborare. Cei care suferă cel mai mult sunt artiştii independenţi, care nu sunt apăraţi legislativ, ca în alte ţări. Şi printre ei se numără şi Chris Simion. Nu este angajata niciunui teatru, lucrează pe contract temporar, cât timp regizează un spectacol. Din rândul celor care sunt în aceeaşi situaţie, observă că unii au mai avut rezerve financiare, dar cei mai mulţi, nu. „Nu ştiu niciun caz care să ajungă pe stradă sau să fie muritor de foame, căci te mai ajută părinţii, colegii, prietenii dar asta nu e normal. Trebuie schimbat sistemul, trebuie schimbată legea în aşa fel încât parte din bugetul alocat culturii să fie direcţionat către ONG-uri cu activităţi culturale şi artişti independenţi”, crede regizorul. Ce se va întâmpla dacă nu se vor deschide teatrele? „Vom exista pe online, în formule estetice mai mult sau mai puţin contestate. Dacă se vor deschide şi vom fi obligaţi să păstrăm distanţarea socială vom juca probabil numai Beckett şi commedia dell’arte, cu măşti pe faţă.”
    Dincolo de proiectele artistice, Chris Simion se înscrie şi în zona antreprenoriatului cultural, fiind iniţiatoarea proiectului Griviţa 53, un teatru independent în care ar urma să joace mai ales reprezentanţi ai noilor generaţii de actori. A pornit cu banii rezultaţi din vânzarea casei bunicii sale, iar apoi a continuat proiectul bazându-se pe strângeri de fonduri. Or şi la acest capitol a trebuit să pună o pauză. „Noi în mai am fi vrut să mai facem o campanie de strângere de fonduri şi în vară să dăm drumul la şantier. Mai avem nevoie de 250.000 de euro ca să dăm drumul la lucrare. Vom amâna tot demersul. În funcţie de noile măsuri care se vor lua, vom decide cât amânăm. În martie şi aprilie, era absurd ca noi să cerem bani să construim un teatru, în timp ce oamenii nu aveau echipamente medicale de bază. Dar toate la vremea lor. Căci nu vom rămâne la nesfârşit în starea asta şi cu răbdare se va naşte şi acest teatru care va întoarce multă bucurie celor care-l construiesc şi au nevoie de el”, spune Chris Simion.
    Lecţiile acestei stări de izolare – atipice poate mai mult pentru cei care trăiesc din munca în faţa unui public – au ajutat-o să se afle printre cei care ies pe plus din această perioadă: „Am stat cu mine, mi-am închis ferestre, mi-am deschis uşi, am schimbat ritmul nebun cu tihna, mi-am testat imaginaţia şi umorul, mi-am reamintit că nu există imposibil, că poţi orice dacă vrei, poţi face ceea ce nu credeai vreodată că eşti în stare. Izolarea asta m-a făcut să -mi dau jos «papucii de casă», să ies din confort şi să mă simt provocată, vie”. Iar pierderile se văd atât în ceea ce îi priveşte pe cei care alcătuiesc industria, cât şi pe „consumatorii” de cultură:
    „La fel ca în orice industrie, şi în a noastră sunt pierderi. Unii spectatori şi-au luat banii înapoi, alţii aşteaptă reprogramarea spectacolelor. Organizatorii care au închiriat săli, care au investit în promovare, au pierdut, sunt bani care nu au cum să fie recuperaţi. Unele spectacole online sunt monetizate, ca să ai acces la vizionare, plăteşti. Repet, teatrul făcut pe net nu are legătură cu cel din sala, oricât de bine ar fi filmat, deşi ce am văzut până în prezent e discutabil, chiar defavorizează. Este ca şi cum ai avea de ales între o floare de plastic, şi una naturală. nu le poţi compara, nu?”


    Cu nas de clovn pe Zoom şi Instagram

    „Vom juca şi Romeo şi Julieta, doar că Romeo va juca marţea şi Julieta joia”, glumeşte  Vlad Logigan, actor şi asistent universitar doctor în cadrul Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, referindu-se la normele de distanţare fizică pe scenă. În „vremuri de normalitate”, el este prezent pe scenele mai multor teatre din Bucureşti, atât din zona publică, cât şi din teatrul independent. Pandemia a adus la anularea a minimum 16 spectacole în care el juca lunar,  dintre care jumătate erau colaborări cu alte teatre decât cel la care este angajat; în plus, acestora s-au adăugat şi evenimentele, dar şi filmările în care era implicat. Aproximează în acest context pierderile sale financiare la aproximativ o treime din venituri, deşi se numără printre cei care au statutul de angajat în această profesie – la Teatrul Mic şi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, în rolul de asistent universitar doctor. Activitatea de profesor a continuat, la fel ca la toate disciplinele şi nivelurile de studii, adaptat, la vremuri, prin platforme online.  „Actorie pe Zoom sau Skype e greu de făcut, noroc însă că ne aflăm în perioada de lecturi, de explorare a materialului piesei, discuţii, dezbateri, iar asta s-a putut face online”.
    Chiar dacă „face haz de necaz” – a inventat spre exemplu chiar şi un influencer „de cultură” care îi îndeamnă în materiale video pe oameni să citească  – mărturiseşte că nu îi este uşor să stea departe de scenă şi că se numără printre cei care abia aşteaptă revenirea la normalitate. „Lipsa de interacţiune umană pentru un actor extrovertit, izolat singur, e ceva greu de descris şi foarte greu de suportat. Aştept cu nerăbdare redeschiderea sălilor de teatru, însă până atunci am încercat să-mi menţin creativitatea activă făcând tot felul de clipuri parodice legate de diverse subiecte şi, bineînţeles, activitatea online a Teatrului Mic, care pentru mine a fost minunată. Ne-am mutat în online, cu recitări de poezii, monoloage shakespeariene şi chiar şi un sketch în 9 personaje, filmat pe Zoom”, descrie actorul „reinventarea” în vremuri de pandemie.
    Proiectele în care erau implicaţi el şi cei mai mulţi dintre colegii săi de breaslă au îngheţat, iar acum aşteaptă cu sufletul la gură „«dezgheţul», adică redeschiderea sălilor în orice formă se va putea, fie şi cu 10 spectatori, să zicem, la început. Tot e bine, aşteptăm toţi să putem juca din nou, în săli”. Alături de el, spune  Logigan, o parte din actori s-au mutat fericiţi în online, iar o alta refuză acest lucru, motiv pentru care s-a născut şi o polemică în rândul lor: este teatrul online teatru sau nu? „După părerea mea este teatru, chiar dacă are o formă diferită, dar eu consider că este teatru deoarece există elementele de bază, care compun actul teatral: actori care joacă, întruchipează personaje, spun o poveste şi transmit un mesaj lumii, şi există un public care recepţionează şi fie râde, fie se emoţionează, fie visează sau se întreabă”, răspunde actorul.


    Situaţia este într-adevăr dificilă pentru colegii săi actori independenţi: „Nici nu pot juca, nici nu sunt plătiţi, depind de spectacolele care se jucau în săli, iar cu sălile închise, li s-a înnegrit peisajul rău de tot. Ştiu că există un ajutor de la stat, dar impozitat, nu rămân cu mare lucru. Este un tablou foarte trist, din păcate”.
    Actorul Vlad Logigan crede că cel mai optimist scenariu pentru perioada următoare ar veni sub redeschiderea teatrelor la toamnă, când ar trebui să înceapă de altfel noua stagiune (de obicei, pe timp de vară, actorii iau o pauză de joc), iar cel mai pesimist pe care îl iau în calcul este închiderea teatrelor până în primăvara viitoare. „Spectacole cu distanţare fizică, nu i-aş zice socială, ci fizică, se pot face, soluţii sunt. Spectacolele se vor adapta la vremuri şi condiţii, cum s-a întâmplat sute de ani, de-a lungul istoriei. Spre exemplu, biserica catolică a interzis, la un moment dat, pentru vreo sută de ani, actorilor, să mai vorbească, iar actorii s-au adaptat şi au trecut la nonverbal sau la spectacole cu păpuşi, fiindcă păpuşilor le era permis să fie vorbitoare”, aminteşte el.
    Pentru Vlad Logigan, consecinţele acestei perioade se traduc prin ideile care i-au venit în izolare. „Voi face spectacole din unele idei aduse de această perioadă, pe care le voi folosi altfel. Perioada asta mi-a dat ocazia să citesc foarte mult – în mod normal eu nu apuc deloc, pentru că plec dimineaţa de acasă şi mă întorc după 10 seara, obosit după repetiţii, cursul de actori pe care îl ţin la universitate şi spectacole seara. La fel şi cu sportul, nu apucam niciodată să fac, acum am avut când etc. Lecţiile pentru mine au fost legate de creativitate, să rămân creativ, să nu-mi pierd bucuria şi plăcerea şi cred că am reuşit.”


    Un altfel de Netflix

    Teatrul independent Unteatru, al cuplului de regizori Andrei şi Andreea Grosu, se numără printre primele care şi-au anunţat intenţia de a-şi muta activitatea în mediul online şi singurul care a transmis live din sala de spectacol, ceea ce a generat un val de susţinere, încurajându-i să continue. Organiza înainte de pandemie, în medie, 14 spectacole săptămânal, atât în sala mare, unde sunt aproximativ 100 de locuri, cât şi într-o sală mai mică şi un spaţiu-bar. În medie, peste 600 de spectatori treceau pragul Unteatru săptămânal, spun fondatorii acestuia. Au făcut tranziţia înspre online, iar acum difuzează între 5 şi 7 spectacole pe săptămână, iar numărul celor care îi urmăresc, spun ei, variază de la o transmisiune la alta. „Noi continuăm să vindem bilete la spectacolele noastre, pentru că Unteatru se susţine exclusiv din aceste venituri. Am scăzut preţul biletului în baza căruia, în acest moment, întreaga familie ne poate urmări de pe acelaşi dispozitiv. Am luat această decizie în sprijinul iubitorilor de teatru, care, la fel ca noi, traversează acum o perioadă delicată. E important să rămânem alături, acum mai mult decât oricând.”
    Andrei şi Andreea Grosu mărturisesc că viaţa de antreprenoriat în zona culturii, printr-un teatru independent, nu este uşoară oricum, darămite în vremuri de pandemie. „Pentru un teatru independent, limitarea posibilităţii de a mai organiza reprezentaţii cu public este ca lipsa oxigenului. Din punct de vedere financiar, ne confruntam frecvent cu provocări chiar şi înainte de pandemie. Plata salariilor, a chiriei şi utilităţilor, cheltuielile de întreţinere şi toate taxele impuse firmelor în România au devenit acum, odată cu scăderea drastică a veniturilor, şi mai dificile”, spun ei.
    Astfel, au identificat încă de la declanşarea crizei nevoia de a se reinventa, pentru o vreme, aşa că au migrat rapid către mediul online. „În primele două săptămâni, până la instaurarea stării de urgenţă, am transmis spectacole live, chiar din sala de teatru, apelând la o întreagă echipă de specialişti din domeniul producţiei video. Apoi am început să transmitem şi înregistrări mai vechi ale spectacolelor care nu au putut fi difuzate în regim de live stream, pentru  că exista cerere din partea publicului”. Printre rezultatele observate se numără realizarea faptului că există numeroşi iubitori de teatru care locuiesc în alte ţări care îşi doresc să urmărească spectacole româneşti. De asemenea, au observat că au mulţi susţinători în afara Bucureştiului. „Ştiam că printre spectatorii noştri fideli se numără oameni care călătoresc frecvent din alte oraşe doar ca să ne vadă, dar nu
    ne-am imaginat niciodată că sunt atât de mulţi.”
    În ceea ce priveşte modul în care reuşesc să îşi acopere costurile astfel, mărturisesc că din vânzarea de bilete reuşesc să acopere doar mică parte din cheltuielile actuale. „Am încercat să mergem către sponsori şi am lansat chiar şi o campanie de crowdfunding. Am invitat iubitorii de Unteatru să ne susţină în această perioadă complicată şi suntem recunoscători pentru orice formă de sprijin pe care am primit-o în această perioadă”.
    Cum va arăta teatrul independent postpandemie? „Teatrele independente sunt şi vor fi cele mai afectate entităţi din lumea culturală, pentru că nu există nicio plasă de siguranţă pentru ele. Pentru actorii şi regizorii independenţi s-a găsit această soluţie provizorie, prin care toţi cei care au avut contracte pe drepturi de autor înainte de declanşarea crizei primesc un ajutor din partea statului. Nu ştim până când şi dacă ei vor fi sprijiniţi atâta timp cât activităţile cu public nu vor putea fi susţinute”, spun Andrei şi Andreea Grosu. Pe de altă parte, acest ajutor îi condiţionează şi îi aduce în imposibilitatea de a lucra la proiecte noi, iar orice sursă de venit le-ar anula şansele de a mai primi acest ajutor. „Veniturile generate din aceste posibile noi proiecte nu ar fi mari, mai ales în cazul artiştilor aflaţi în prima etapă a carierei. Un artist independent depune oricum eforturi imense pentru a se putea susţine, lucrând intens, în paralel, la mai multe proiecte”, cred fondatorii Unteatru.
    Despre afirmaţiile recente făcute de ministrul culturii, care vizează jocul de teatru respectând distanţarea socială, precizează că acestea nu pot fi comentate. „Pare o glumă. Teatrul, arta în general, se adaptează condiţiilor şi continuă să evolueze, dar nu până la absurd. Evident că nu va urca nimeni pe scenă cu măşti, jucând la trei metri distanţă de parteneri”. Speră însă că se vor găsi soluţii pentru revenirea teatrului în sala de spectacol în condiţii normale şi de siguranţă, pentru că interacţiunea actorului cu spectatorii este foarte importantă în acest tip de manifestare artistică. „Noi ne gândim deja la posibile variante pentru a reveni în mediul offline şi aştepăm să aflăm oficial care vor fi noile reglementări după încheierea stării de urgenţă”, spun ei.
    Activitatea lor regizorală a avut cel mai mult de suferit – au ales să oprească orice repetiţie în ziua în care s-a declarat obligatorie distanţarea socială. „Am fost activi doar ca directori de teatru şi am încercat să ţinem în viaţă mica noastră instituţie de teatru în această perioadă trecând în mediul online. Avem multe gânduri şi multe planuri, dar aşteptăm să vedem ce se întâmplă în lumea reală. Credem că teatrul nu trebuie pus deoparte şi că asta pot înţelege doar practicienii, ceilalţi care se ocupă de teorie şi ne sfătuiesc să ne adaptăm la realitatea asta. Nu e nici rău,  nici bine, e necesar. N-o să uităm momentul de pauză, dorurile, lipsa de libertate şi frica. Au dobândit toate un alt sens probabil pentru noi toţi.”


    Festivaluri amânate, nu anulate

    Marian Gîlea, preşedintele Asociaţiei Culturale FANZIN, este optimist în ceea ce priveşte perspectivele de revenire a pieţei festivalurilor şi activităţilor culturale. Asociaţia pe care o reprezintă activează pe piaţa de evenimente din Braşov.  Prin intermediul acesteia, organizează acolo patru evenimente tip festival: în februarie, Love Story şi festivalul de teatru Săptămâna Comediei, în mai, Dracula Film Festival şi Braşov Jazz and Blues Festival, în toamnă. Anul acesta, au decis amânarea Săptămânii Comediei până la finalul lunii septembrie. Celelalte două au rămas cu datele fixate anterior – Dracula Film Festival în octombrie şi Jazz Festival la început de noiembrie. „Problema majoră pe care o avem este că noi aplicam cu aceste evenimente pentru fondurile obţinute prin concursul de proiecte de la Primăria  Braşov sau Consiliul Judeţean Braşov, care tocmai au anunţat că au anulat bugetele pe cultură de anul acesta – deci nu ne mai putem baza pe acei bani, dar fiind de ceva timp în piaţă, de opt ani, o parte din bugete le obţinem prin sponsorizări.”
    Bugetul Primăriei, cumulat cu cel de la consiliu, ajungea undeva la 50% din bugetul de evenimente, care ajungeau, în situaţia Săptămânii Comediei de pildă, undeva la 50.000 de euro, în cazul Braşov Jazz & Blues Festival tot undeva la 50.000 de euro, iar în cazul Dracula Film Festival, la aproximativ 30.000 de euro. Jumătate din bani veneau din aceste fonduri (de la Primărie, Consiliu, dar şi de la CNC – care nu a anunţat dacă anulează sau nu aceste bugete).  Reprezentanţii Primăriei şi Consiliului au declarat că toţi banii care erau anterior dedicaţi proiectelor culturale vor fi direcţionaţi spre spitale, pentru lupta împotriva COVID-19.
    „După ce se mai liniştesc lucrurile, vom încerca să ne acoperim costurile – să negociem cu artiştii – spre exemplu, la festivalul de jazz, noi în fiecare an aveam patru zile, doi artişti pe seară, dar 70-80% dintre ei erau artişti străini. Vorbeam cu colegii mei să ne axăm doar pe artiştii din România – chiar dacă vor fi mai mici evenimentele”, descrie Gîlea modul în care au gândit strategia de revenire pentru perioada care urmează.  Iar despre cei din lumea teatrului cu care lucrează spune: „Nimeni nu ştie în prezent ce se va întâmpla. Cu timpul, spun eu, ne vom obişnui cu ideea că vom trăi cu acest virus şi va trebui cu toţii să avem grijă. Fiecare îşi va lua măsurile proprii. Dacă avem o trupă de jazz sau de teatru, îşi vor lua măsurile de precauţie necesare pentru a funcţiona.”
    Evenimentele lor sunt organizate în interior – de exemplu Săptămâna Comediei şi Jazz & Blues Festival se desfăşoară în Teatrul Sică Alexandrescu, în Sala Mare, care are 600 de locuri; crede că festivalurile se vor ţine în continuare acolo, dar cu un număr înjumătăţit când vine vorba de public, pentru respectarea unor reguli de distanţare fizică.
    „Asta se poate traduce printr-un preţ al biletului uşor mai mare, dar noi încercăm să negociem cu artiştii pentru a echilibra lucrurile”, spune el. Se bazează însă pe companiile implicate în viaţa culturală a oraşului. „Mulţi se întrebau – vor veni oamenii la teatru, nu le va fi frică? Eu zic că vor reveni.”

    Pastila de umor (video) pe timp de pandemie

    Şi comedienii, un alt tip de artişti independenţi, s-au confruntat cu nevoia de reinventare. În afară de a continua activitatea de comedian în online, Cristian Popesco, care este şi cofondator al clubului de comedie Comics Club a găsit şi o nişă pe care nu era activ anterior – o serie bazată pe jocuri de pe PlayStation – „Guru la jocuri”. Comedianul Cristi Popesco spune că nici activitatea de creaţie, de scris pentru spectacole, nu poate fi foarte prolifică în vremuri de pandemie. „În primul rând, stau doar în casă. Nu mai am show-uri de stand-up. Nici nu am mai scris material pentru stand-up, că este destul de dificil să scrii fără să ai unde să testezi”, spune el. Avea şi el o activitate intensă, spectacole regulate la Comics Club în fiecare zi de vineri şi sâmbătă, dar şi un turneu în zona Moldovei cu stand-up şi un turneu naţional. La fel ca în situaţia multora dintre colegii săi de breaslă, şi-a mutat toată energia în online. „Toată energia noastră s-a dus în mediul online, în special YouTube – unde facem multe live-uri, precum şi un late night show săptămânal”. Totuşi, mărturiseşte că „banii din online nu se apropie de cât câştigam din show-urile live, trăim mai mult din economii”. Chiar şi în domeniul său, de stand-up comedy, trecerea în online este dificilă. „Ai nevoie de feedbackul direct de la oameni, te încarci cu energia lor. Probabil o perioadă o să facem show-uri cu mai puţini oameni, cu distanţă între ei.”
    Pe de altă parte, soluţiile ca piaţa de comedie să supravieţuiască dacă restricţiile impuse de autorităţi vor rămâne în vigoare pe termen lung în zona de spectacole sunt să găsească fiecare nişe formate în mediul online şi să încerce să monetizeze acolo.
    Glumeşte spunând şi că a devenit destul de pasionat de cafea, prin urmare, dacă ar fi nevoit să facă o reconversie profesională, ar lua în calcul rolul de barista; precizează însă: „Eu sunt cam «straight face» şi asta nu e prea bine, trebuie să le zâmbeşti clienţilor”.


    Ce se-aude dinspre polul mondial al spectacolelor

    Broadway, acest Silicon Valley al artelor spectacolului, a generat venituri de 1,8 miliarde de dolari în sezonul trecut (2018-2019) şi a atras o audienţă record de 15 milioane de oameni.
    Întrebările cu care se confruntă actorii din România sunt aceleaşi cu ale celor din New York: „Va fi lăsat câte un loc liber între spectatori, la fel cum se discuta în situaţia avioanelor? Se vor purta obligatoriu măşti? Se vor construi mai multe ieşiri? Nu se vor mai ţine spectacole până la producţia unui vaccin?”.
    Producătorii şi sindicaliştii de pe Broadway discută numeroase opţiuni, potrivit publicaţiei americane Fortune. Teatrele de pe Broadway şi-au întrerupt brusc activitatea, iniţial până pe 12 mai, oprind toate spectacolele, inclusiv 16 premiere programate. Producătorii şi autorităţile oraşului au extins termenul până cel mai devreme la data de 7 iunie.
    Potrivit Fortune, costurile operaţionale ale unui spectacol pe Broadway sunt de circa 300.000 de dolari săptămânal, în timp ce costurile operaţionale ale unui musical ajung la 590.000 de dolari săptămânal. Se consideră că pentru un astfel de spectacol se poate ajunge la break even dacă există posibilitatea de a avea 50% din veniturile obişnuite, cât timp vând şi bilete la preţuri întregi (foarte scumpe de obicei) şi au şi clienţi premium. Dar surse din interior citate de Fortune spun că biletele trebuie să se vândă în continuare cu discounturi, model de business cu care şi-au obişnuit publicul, pentru a atrage mai mulţi clienţi odată cu redeschiderea Broadway-ului şi că multe dintre teatre va trebui să fie pline. Mai ales în contextul în care Broadway-ul va trebui să se bazeze mai mult pe localnici – în contextul în care 65% din vânzările generate în sezonul 2018-2019 au fost generate de biletele vândute turiştilor.

    Sursa: Fortune


    Scurtă istorie de teatru în pandemie

    Când ciuma a izbucnit în Londra, în 1592, teatrele din oraş au fost închise şi au rămas aşa între toamna anului 1592 şi 1594. Un nou val al ciumei, între 1603 şi 1604, a cauzat din nou închiderea teatrelor. Fără cerere pentru noi spectacole, ciuma din 1592-1594 l-a determinat pe Shakespeare să se îndrepte spre poezie şi se crede că ar fi scris în această perioadă poemul Venus şi Adonis. Au existat referinţe ale ciumei şi în munca sa de scenă: Romeo şi Julieta, piesă despre care se crede că ar fi fost scrisă în jurul anului 1595, conţine replica lui Mercutio „O  ciumă în ambele case ale voastre!” (A plague o’both your houses!). De asemenea, scrisă după 1603, piesa Timon din Atena îşi urmăreşte personajul principal izolat într-o peşteră după ce acesta îi  blestemă pe toţi atenienii urându-le o ciumă care să coboare peste ei. Piesa Regele Lear, despre care se crede că ar fi fost scrisă în 1605-1606, ar fi putut fi influenţată de criza din 1603-1604 sau chiar de epidemia de ciumă din vara anului 1606. Este posibil ca Shakespeare să fi scris piesa în carantină, iar un posibil efect ar fi fost replica din plânsetul din furtună al lui Lear „Răzbunare! Ciumă! Moarte! Confuzie!”.

    Sursa: Rose Theatre Kingston


    (La acest articol a contribuit şi Andra Stroe)

  • Sfârşitul Work-Life Balance-ului?

    „Îmi lipsesc urcatul în maşină după un meeting şi mersul prin Bucureşti care mă enerva, dar acum îmi dau seama cât de mult îmi plăcea de fapt. E altă intensitate, eu aşa cum am muncit în ultimele săptămâni nu am mai muncit niciodată înainte, măcar aveam pauze, acum nu prea mai am pauze”, a spus Dragoş Anastasiu, preşedintele grupului Eurolines, într-o discuţie recentă cu Business MAGAZIN prin intermediul platformei Zoom. Iar în articolul de copertă al ediţiei trecute, Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance, mărturisea şi ea: „Nu mai avem repere clare de timp alocat serviciului şi de multe ori avem impresia (sau chiar aşa şi este) că ziua de lucru este toată ziua. Cu toţii vrem să trecem cât mai bine peste această perioadă, iar eu personal nici nu cred că mai am o agendă zilnică”.
    Acest nou mod de lucru despre care vorbesc Anca Bidian şi Dragoş Anastasiu, dar cu care se confruntă şi alţi CEO sau antreprenori, dar şi angajaţi aflaţi la toate nivelurile de carieră, oriunde în lume, îi caracterizează pe cei mai mulţi dintre cei care au putut să îşi continue sarcinile de muncă în condiţii de pandemie.
    Astfel, peste atât de mult discutatul echilibru între viaţa personală şi viaţa profesională, idealul „Work Life Balance” pare şi mai greu de atins din cauza lipsei unor limite fizice (spaţiul de la birou vs. spaţiul de acasă) sau poate chiar şi limita adusă de ora aceea în plus petrecută în trafic, în care lăsam în urmă (sau nu) problemele sau chiar şi reuşitele de la birou. Dincolo de lipsa graniţelor, tehnologia contribuie într-un mod intruziv la gradul de încărcare a angajaţilor – cu mailuri, mesaje pe grupuri de WhatsApp, Facebook, conferinţe pe Zoom sau Slack care apar constant, uneori simultan, la orice oră din zi, din noapte, în weekend sau de sărbători.  În timp ce copiii au şi ei propriile teleconferinţe.
    Iar dacă unii dintre noi alegeau să nu îşi mai citească mail-urile în concediu sau în weekend, pentru o uşoară deconectare în trecut, s-ar putea ca acest lucru să nu mai fie posibil în viitor. Trecem într-o nouă „revoluţie”, o schimbare similară poate celei aduse de inventarea iluminatului cu petrol, care însemna că angajaţii pot lucra 12 ore pe zi, înainte de secolul XIX, când s-a inventat istoricul program „de la 9 la 5”?
    Datele unui studiu realizat recent de BestJobs arată că în prezent pe piaţa locală 3 din 10 angajaţi lucrează de acasă, iar principalele trei probleme care vin în îndeplinirea sarcinilor de serviciu pe care le întâmpină angajaţii care lucrează remote sunt lipsa unei comunicări eficiente cu restul echipei (15,7%), lipsa clarităţii în ceea ce priveşte sarcinile zilnice (11,82%) şi comunicarea deficitară cu clienţii (9,17%). Dintre cei care lucrează de acasă, 35% au constatat că sunt mai productivi în această perioadă de muncă obligatorie la domiciliu comparativ cu productivitatea pe care o au la birou, pentru că nu mai pierd timp cu deplasarea zi de zi. Pe de altă parte, 13% dintre cei care lucrează de acasă spun însă că sunt mai puţin eficienţi, în condiţiile în care trebuie să se ocupe şi de treburi casnice sau să aibă grijă de copii.
    Unul dintre riscurile telemuncii se leagă de hiperactivitate, angajaţii care lucrează de acasă fiind tentaţi să lucreze nonstop. Potrivit platformei de resurse umane undelucram.ro, angajaţii care lucrează de acasă muncesc cu 2 zile mai mult în fiecare lună. Iar în timp ce mulţi angajatori se plâng că productivitatea angajaţilor ar putea scădea, situaţia este inversă: 85% dintre companiile care oferă flexibilitate angajaţilor şi le oferă posibilitatea de a lucra remote vor observa o creştere în productivitatea acestora, observă cei de la undelucram.ro. Cât din această productivitate ia din felia timpului personal?
    După cum remarcă jurnaliştii de la Harvard Business Review, timp de mai multe decenii, organizaţiile au promovat modelul „angajatului ideal” în profilul persoanei disponibile 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, în fiecare an al carierei sale: „Acesta este un arhetip nerealist, unul care presupune că există mereu în peisaj o persoană care să aibă grijă de restul aspectelor care ţin de viaţă. Totuşi, în prezent două treimi din familiile americane sunt cu părinţi singuri sau cu doi părinţi care muncesc. Cu şcolile şi grădiniţele închise, munca nu poate continua ca în mod normal doar pentru că lucrul remote este posibil din punct de vedere tehnologic”, spun autorii articolului care a analizat această temă în Harvard Business Review. Poate mai mult ca oricând, angajaţii sunt din nou în postura de a-şi demonstra disponibilitatea, cu aproximativ un sfert din populaţia globului care lucrează de acasă şi probabil vor lucra într-un mod flexibil şi prin rotaţie, tot de acasă, în perioada următoare. Mai putem să vorbim despre echilibru în această nouă paradigmă?


    O graniţă din ce în ce mai puţin vizibilă

    „Echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională este un subiect despre care s-a discutat foarte mult în ultimii ani şi pe care angajaţii au început să pună din ce în ce mai mult accent. Dacă acum câţiva ani eram puşi în situaţia de a petrece mai mult timp la birou decât acasă, prioritizând cariera în detrimentul vieţii personale, noile generaţii au schimbat această abordare”, observă Raluca Peneş, HR manager al companiei de outsourcing de salarizare şi administrare de personal, recrutare şi muncă temporară Smartree. Potrivit ei, anterior pandemiei începuserăm să acordăm mai multă valoare timpului petrecut cu familia, hobbyurilor şi activităţilor extra şi să încercăm să separăm viaţa profesională de cea personală. Aceasta reprezenta un factor motivant pentru salariaţi, iar organizaţiile s-au adaptat în timp, conştientizând că acesta este unul dintre principalele criterii de selecţie ale unui candidat atunci când are în vedere schimbarea jobului.
    Dar odată cu intrarea în această perioadă de pandemie, lucrurile par a se schimba, iar modul de lucru „work from home” face ca graniţa dintre viaţa profesională şi cea personală să fie practic invizibilă şi uneori greu de gestionat, crede Raluca Peneş.
    „Faptul că nu mai există două medii diferite, şi anume cel de birou, spaţiu, comunicare directă cu colegii, şi cel de acasă, duce, nu de puţine ori, la situaţia în care timpul petrecut în faţa calculatorului acasă să nu poată fi asociat direct mediului profesional, ci personal”, observă managerul de la Smartree. De asemenea însă, lucrurile pot sta şi invers. „Fiind nevoiţi să ne petrecem timpul în casă şi ca atare să adaptăm şi programul de lucru la noul context, fără posibilitatea de a desfăşura alte activităţi în afara celor casnice, putem avea senzaţia că programul de lucru nu s-a terminat. Avem tentaţia de a rămâne logaţi pe calculator, de a răspunde e-mailurilor sau telefoanelor primite de la colegi, condiţii în care ne putem simţi stresaţi, suprasolicitaţi, dorind să revenim la birou.”
    Lipsa unei interacţiuni zilnice şi şi a lucrului în echipă ar putea conduce şi la un sentiment acut de izolare. „Pe de altă parte, lucrând de acasă, va exista, cel puţin pentru unii dintre noi, tentaţia interferării unor treburi casnice cu programul de muncă. Este recomandat să eliminăm aceste elemente care ne pot distrage atenţia, pentru că nu vom face decât să excludem barierele între viaţa profesională şi cea personală şi să nu finalizăm taskurile în niciunul dintre planuri.”
    Rezultatul? „Vom sfârşi  prin a lucra haotic, poate în unele cazuri cu mult peste media orelor de program, situaţie ce va genera din nou nemulţumiri”. Raluca Peneş precizează că în acest context, foarte important de gestionat pe termen de lucru este menţinerea concentrării pe obiective şi pe productivitatea muncii de acasă. „Acestea pot fi atinse mai uşor printr-o organizare riguroasă şi prin respectarea programului zilnic, setarea unui spaţiu dedicat activităţilor profesionale, dar şi prin ghidarea după deprinderile de la birou, inclusiv luarea pauzelor.”
    HR managerul companiei Smartree este de părere că chiar dacă organizaţiile îşi vor relua activităţile de la birou, aceasta se va realiza treptat şi „sigur vom fi puşi în continuare în situaţia de a lucra în anumite perioade şi de acasă”. În plus, o parte dintre angajaţi vor dori să permanentizeze noul mod de lucru de acasă, cu care unii dintre noi eram obişnuiţi şi înaintea epidemiei, dar într-un cadru foarte bine stabilit, adică în limita a câteva zile pe lună.
    „Referitor la clasicul program 9:00 – 17:00, putem spune că în anumite domenii sau pentru anumite tipologii de joburi, şi înaintea pandemiei, acesta era un concept depăşit, urmărindu-se în schimb un sistem care pune concentrarea pe sarcinile de realizat şi pe nivelul de energie şi creativitate al fiecărui individ în parte. Dar aici intervine modul în care fiecare dintre noi ne disciplinăm şi ne organizăm activităţile, astfel încât să ne echilibrăm viaţa profesională cu cea personală, dar şi să devenim mai productivi din punct de vedere profesional”, conchide ea.
    Simona Chesăraicu, care a muncit vreme de mai mulţi ani în mari companii, ajungând ca la un moment dat să coordoneze departamentul de resurse umane al unei multinaţionale, este acum psihoterapeut şi profesor calificat în mindfulness (o disciplină care ne ajută să trăim în prezent). Totuşi, spune că nici ei nu i-a fost chiar atât de simplu să transfere tot ce se întâmpla în cabinet, în mediul online, aceasta reprezentând o schimbare mare care a cerut pregătire, inclusiv prin citirea a mai multe informaţii despre aspectele tehnice ale aplicaţiei Zoom.  „S-au schimbat şi felul în care facem lucrurile şi ce este nevoie să facem”. În rândul clienţilor ei a identificat două tendinţe: „Persoanele care au rămas fără locuri de muncă, din  categoria angajaţilor care sunt în şomaj tehnic, medici, din cabinetele stomatologice, din servicii, cosmetică, care nu mai lucrează acum, iar o altă categorie este a celor care lucrează mult mai mult, în special din zona de corporate şi care s-au trezit acasă cu câte doi copii, care fac lecţii online, iar ei au programul de muncă la fel ca înainte, doar că îl fac de acasă din sufragerie. Şi pentru ei  viaţa s-a complicat destul de mult, dacă vorbim despre o casă cu trei camere, cu doi copii, cu soţia care lucrează de acasă uneori, administrarea meetingurilor devine o problemă, de exemplu. Cei care sunt tineri şi nu au copii încă pare a se fi adaptat puţin mai uşor, dar pentru majoritate lucrurile s-au complicat”.
    Fiecare abordare a situaţiei este una personală şi nu poate fi generalizată, observă psihoterapeutul: „Simpla schimbare pe care a adus-o perioada aceasta ne cere un efort de adaptare, eram obişnuiţi cu un anumit ritm, cu o anumită rutină, în care undeva după-amiază, seara, ne apropiam de cei de acasă, pentru cei care lucrează de acasă a dispărut toată partea aceasta de rutină şi a fost înlocuită cu «mă mut din dormitor în sufragerie şi îmi ţin meetingurile acolo sau invers şi mă intersectez în pauzele mult mai informale cu cei care sunt în casă»”. Spune că a întâlnit multe reacţii de genul „nu ştiu cum să mă comport, stăm mult prea mult timp împreună, nu îmi găsesc spaţiul personal”. A întâlnit de asemenea reacţii în care cuplurile au spus că nu mai ştiu despre ce să povestească, mai ales dacă volumul de muncă s-a redus mutându-se în online. A întâlnit, în extrema cealaltă, cazuri care spun „este minunat, acum putem face tot ce aveam pe o listă de aşteptare”. „Nu este alb sau negru răspunsul la această situaţie, trăim această experienţă diferit şi depinde foarte mult cu ce bagaj a intrat fiecare în perioada aceasta, în funcţie de acest lucru unii au găsit un loc bun, alţii dimpotrivă se simt constrânşi şi presaţi de ce se întâmplă”, explică ea. Observă de asemenea că nici celor singuri nu le este deloc uşor: „Sunt situaţii în care e greu să fii şi cu tine, dacă nu avem obiceiul de a ne uita la noi din când în când şi de a face exerciţii de introspecţie e greu să stai cu tine însuţi şi atunci ne umplem timpul cu multe activităţi, iar contextul social şi economic ne a oferit ocazia de a face aproape orice – acum puteam să plecăm deseori în weekenduri în city break. Era simplu să fugim de noi, de partener, de relaţie, de familie, să supraîncărcăm sau supracompensăm, pentru cei care au fost antrenaţi să facă în permanenţă ceva e un moment mai greu”.



    Fără limite fizice, dar cu limite mentale

    „Pe mine m-a ajutat foarte mult rutina, chiar dacă este o altă rutină, să am o agendă, un program clar, să ştiu dimineaţa la ce oră mă trezesc, să am repere clare peste zi, să păstrez rutina cu disciplină, asta am lucrat şi cu clienţii care s-au găsit destul de debusolaţi la început”, descrie Chesăraicu modul în care am putea să trasăm nişte limite pentru un mai bun echilibru. Partea de organizare este cea mai importantă „acolo unde sunt probleme de spaţiu fizic, trebuie găsite soluţii punctuale – la o familie cu doi copii, trei camere, este o problemă, acolo unii îşi negociază teritoriul mai bine, alţii obosesc mai mult pe parcursul zilei”.
    Ce se întâmplă când intervin colegii noştri sau şefii care nu respectă limitele? „Când lucram în corporaţie spuneam că există două tipuri de urgenţe, şi în viaţa profesională, şi în viaţa personală: accidentele sau focul, atunci când chemăm salvarea sau pompierii – iar  replica pe care o primeam era că avem deadline-uri. E adevărat, dar deadline-urile nu înseamnă o urgenţă vitală, le setăm împreună, dacă uneori nu estimăm corect volumul de muncă, acolo găsim soluţii, dar urgenţă nu există”, spune ea.
    Negocierea trebuie să aibă astfel loc şi în discuţiile cu superiorii, cu şefii, ca să nu ajungem la evenimente de presiune majoră în care constant trebuie să lucrăm la ceva. „E nevoie de o comunicare cât mai eficientă, cât mai clară, în care să trasăm clar obiectivele fiecăruia. Dacă reuşim să comunicăm mai bine, întotdeauna găsim soluţii.” Un alt factor de stres este generat de comunicarea prin intermediul tehnologiei. Ce facem atunci când un coleg ne scrie pe un canal, ceilalţi pe un alt canal, trebuie să iau informaţia dintr-o parte şi trebuie să o transmit prin intermediul altei platforme? „Prima replică care îmi vine în minte este: mai puţin e mai bine”, spune Simona Chesăraicu. Ea crede că realist ar fi să evaluăm situaţia în care suntem, chiar dacă vrem să nu se schimbe foarte multe din lucrurile din jurul nostru, ele s-au schimbat deja, nu putem să facem la fel de mult ca înainte sau la fel cum făceam înainte şi să acceptăm, să conştientizăm că lucrurile stau altfel şi să conştientizăm că avem nevoie ca ele să se întâmple cumva mai simplu, mai firesc. Dacă ne propunem să facem lucrurile exact aşa cum se întâmplau înainte, cel puţin în perioada aceasta în care ne adaptăm la mediul online, nu se va întâmpla, presiunea va fi foarte mare,  comunicarea în online este foarte diferită.”
    Ea îl oferă ca exemplu pe băiatul său, care face şcoala în mediul online: „În primele trei săptămâni era extrem de obosit – ei sunt mici, vorbesc toţi odată, dar nici dascălii nu ştiau ce să facă, le-a luat câteva săptămâni să înţeleagă ce se întâmplă în mediul online”.
    Acum totul este diferit, totul este în online, iar faptul că nu mai discutăm o sarcină de birou la cafea se reflectă în gradul nostru de oboseală generat de aceste platforme de comunicare: „E nevoie de o perioadă de adaptare. Reţetă universală nu cred că există, ci este nevoie de răbdare şi de a încerca să vedem cât mai clar cum stau lucrurile şi ce putem scoate  bun din această situaţie”. 
    Simona Chesăraicu mai vorbeşte despre un fenomen pe care l-a observat – respectiv contagiunea emoţională – motiv pentru care anxietatea este, observă ea, un termen aproape la fel de folosit acum precum cel de „pandemie”: „Sigur că este o perioadă în care creşte nivelul de anxietate, dar am şi auzit foarte mult acest lucru şi de la oameni care nu o resimt, dar le atrage atenţia  – e foarte uşor să fii contaminat de diverse stări, cred că şi asta se întâmplă”.
    Chiar dacă vor exista sechele ale acestei perioade pentru mulţi dintre noi, ea este de părere că avem capacitatea să ne adaptăm. „A fost o ocazie pentru mulţi dintre noi să reflectăm la cum arată, şi viaţa profesională, şi viaţa de familie, la ce e important, la ce nu e important, care sunt valorile după care ne-am ghidat, cât de mult am nevoie, cât de mult nu am nevoie – cu siguranţă am reflectat mulţi dintre noi, iar asta ne va duce la un fel nou de a ne raporta, şi la muncă, şi la echipă, şi la ceea ce se întâmplă. Mai mult decât atât, creierul nostru a învăţat un model nou de funcţionare prin neuroplasticitate – a învăţat un model care nu exista până ieri şi dacă îl învăţ cu răbdare şi cu tehnică bună azi, el va funcţiona după un model nou. Ne putem învăţa şi dezvăţa de aproape orice, cel puţin aşa ne spun neuroştiinţele”.



    Un program devenit mai degrabă istorie

    Sociologul Alexandru Dincovici, managing partener al firmei Izibiz Consulting, descrie programul de la 9 la 17 „drept un artefact cultural şi un tip de muncă de care se bucură doar anumite categorii de oameni, şi nu altele. De altfel, să spui că lucrezi de la 9 la 5 e, cel puţin în limba engleză, şi o asumare a unui soi de statut inferior de angajat (la noi poate de corporatist) care prestează o muncă nesemnificativă şi care îşi permite luxul de a opri orice fel de activitate profesională de îndată ce s-a terminat programul (dovadă în plus a lipsei de importanţă a muncii de acest tip, spre deosebire de exemplu de munca din «sectoare strategice» care se desfăşoară nonstop)”, explică Alexandru Dincovici.
    În ceea ce priveşte regulile de delimitare între viaţa personală şi cea profesională, el este de părere că aceasta era mai degrabă una fizică şi viza două spaţii diferite. „Avem în primul rând ideea de locuinţă, spaţiu intim, care se opune biroului, spaţiu semipublic. Pentru multă lume, cele două spaţii nu s-au contopit acum, ci biroul a invadat acasă-ul. Cu bocancii. Cum facem să putem crea viaţă profesională în spaţiul privat e de fapt întrebarea esenţială de acum?”, întreabă retoric sociologul. El este de părere că, pentru a recrea cât de cât o delimitare dintre cele două, trebuie în primul rând neapărat un soi de separare a spaţiului profesional în casă, şi ulterior şi a timpului de lucru. Altfel, riscăm să nu mai avem deloc graniţe şi pe termen lung poate deveni nesănătos şi dificil de gestionat. „Cu cât gospodăria este mai aglomerată, cu atât este mai dificil de făcut, şi atunci când există copii şi toţi membrii familiei sunt nevoiţi să lucreze delimitarea trebuie să fie posibilă pentru toată lumea, păstrând şi un grad de intimitate de ambele părţi, limitând accesul vieţii profesionale în intimitatea familială dar şi al familiei în lumea profesională”, spune el.
    De asemenea, observă că ţinuta de birou, purtată în continuare,  poate şi ea contribui la stabilirea unor graniţe, din două perspective. Pe de o parte ea poate marca simbolic un timp de lucru, şi pe de altă parte poate constrânge purtătorul la o anumită postură şi la desfăşurarea unor activităţi de birou, în detrimentul celor casnice.
    Pe de altă parte, Alexandru Dincovici este de părere că acolo unde acest program „de la 9 la 5 există”, se va menţine, dar vor exista câteva schimbări de paradigmă, în contextul în care existau deja mişcări care propuneau de mult reducerea timpului de lucru din diferite motive, cu propuneri care pleacă de la săptămâna de 35 de ore (o reuşită a socialiştilor francezi) şi până la săptămâna de 4 zile lucrătoare şi multe alte alternative mai mult sau mai puţin flexibile. El este de părere că, pe măsură ce această stare de alertă va continua, cu cât va persista mai mult pericolul inamicului invizibil care ne poate îmbolnăvi, cu atât există posibilitatea să ne schimbăm şi noi mai mult, ca oameni. „Contactul fizic, de exemplu, este esenţial pentru formarea noastră ca persoane, şi avem nevoie, după cel al mamei, şi de contactul şi de interacţiunile cu alţi oameni. Ori, pe lângă muncă, se schimbă şi învăţarea şi e greu de spus ce fel de oameni va naşte şi va crea această pandemie. Cum vor relaţiona ei şi cum vor gestiona lumea nouă care se conturează.”


    Sociologul Romulus Oprica, managing partner al firmei BrandBerry, atrage atenţia asupra faptului că în majoritatea industriilor programul este stabilit de interdependenţele existente în societate: „Copiii merg la şcoală într-un anumit interval, acesta fiind intervalul propice şi pentru majoritatea părinţilor de a fi productivi. Industria alimentară trebuie să producă mai ales într-un interval care să permită livrarea produselor la prima oră a zilei iar serviciile de salubritate şi transport, ca să oferim doar două exemple, trebuie să fie active aproape nonstop”. Cu alte cuvinte, explică el, trăim cu toţii într-o reţea, nu într-o bulă specială care să ne facă independenţi unii de ceilalţi. Şi, până la urmă, tocmai această interdependenţă şi negociere constantă cu ceilalţi face această societate atât de frumoasă, spune Oprica.  
    „Cred că am fost forţaţi să vedem şi alte opţiuni de a rezolva sarcinile zilnice, indiferent că sunt sarcini de muncă sau banale activităţi zilnice. Această perioadă de criză ne-a determinat să fim mai deschişi, mai creativi, ceea ce în mod cert va influenţa modul în care lucrăm şi trăim. Tehnologiile, mai ales cele de comunicare, au cunoscut un salt cantitativ şi calitativ semnificativ în aceste ultime luni şi ritmul evoluţiei lor nu se va diminua pentru că nici riscul nu a trecut. Atât timp cât avem activă această ameninţare la adresa unei nevoi de bază, a sănătăţii noastre, vom fi mult mai atenţi şi mai deschişi la toate instrumentele care ne pot aduce un plus de securitate”, constată Romulus Oprica.  
    Pe de altă parte, în acest nou context, este de părere că nevoia spaţiului privat va creşte, prin urmare balanţa va înclina mai mult înspre atenţia acordată vieţii personale. „Dacă ne uităm pe stradă, în magazine, la cozi, vedem că majoritatea covârşitoare a cetăţenilor respectă regulile de distanţare fizică. De ce? Pentru că pe oamenii de afară nu-i cunoaştem, nu sunt cei din cercul nostru social apropiat, cei în care avem încredere şi faţă de care nu simţim nevoia să păstrăm distanţa de siguranţă, de 2 metri. Este aproape imposibil ca această distanţă fizică să nu se manifeste şi în relaţia spaţiu privat social – spaţiul public profesional. Toţi cei care am experimentat această izolare, dacă suntem persoane foarte sociabile, vom dori să ne revedem în apropiere fizică mai ales cu cei care ne sunt dragi şi nu vom aloca resurse semnificative de timp celor cu care nu aveam şi înainte o relaţie apropiată; cei care sunt mai puţin sociabili vor fi cu atât mai puţin interesaţi de intensificarea relaţiilor profesionale. Cu alte cuvinte, consider că spaţiul privat a câştigat teren în această perioadă de izolare, pentru că acesta este spaţiul care oferă siguranţă emoţională.”


    Din ce este alcătuită o zi normală de lucru? 

    Viaţa normală de lucru a angajaţilor din marile companii era deja îngreunată de lipsa de intimitate din birourile open space, de şedinţele interminabile şi de întreruperile colegilor sau notificărilor primite pe e-mail. Acum, pentru toţi cei care lucrează de la domiciliu a venit un nou set de întreruperi – atât de natură personală (poate copiii care învaţă şi ei în regim de telemuncă, după un program propriu, dar care necesită atenţia adulţilor) cât şi tehnologică – cu mesaje care vin instant de pe toate platformele din partea colegilor de echipă. În contrast cu ce se întâmplă acum, vă reamintim din ce era alcătuită o „zi normală de muncă”, potrivit datelor publicaţiei americane Harvard Business Review: 

    ●  Şedinţe care durează mai multe ore, pentru a discuta chestiuni asupra cărora se poate reveni de fapt prin câteva mailuri;
    ●  Întreruperi neplanificate, cauzate de obicei de birourile deschise, de platformele de mesagerie instant, precum şi de sunetele de notificare ale smartphone-urilor şi desktopului;
    ●  Căutarea consensului în echipe pentru decizii reversibile, fără consecinţe prea mari;
    ●  Căutarea neobosită a acelui „inbox zero”, un simbol al a pune scopurile altora înaintea voastră;
    ●  Călătoritul, uneori la distanţă, pentru a-i întâlni pe oameni faţă în faţă, când de fapt un telefon ar fi suficient;
    ●  Trecerea de la o sarcină la alta constant şi extenuarea fără prea multe rezultate;
    ●  Sarcini rudimentare şi administrative. 

  • Agendă de CEO – izolat la domiciliu – 7 întrebări pentru liderii din business

    Această nouă realitate adusă de pandemia globală nu a ocolit pe nimeni, indiferent de nivelul aflat în carieră sau de industria din care face parte. Cum s-a schimbat agenda zilnică – în sensul propriu al acesteia, dar şi când vine vorba despre priorităţi – a liderilor din mediul de afaceri românesc?

    7 întrebări pentru liderii din business: 

    1. Cum vi s-a schimbat programul în ultimele săptămâni şi cum arată în prezent agenda dvs. zilnică?

    2. Ce vă lipseşte cel mai mult din rutina de zi cu zi de la birou şi, în general, din viaţa de dinainte de pandemie?

    3. Care sunt, în opinia dvs., soluţiile pentru a fi mai productivi când muncim de acasă?

    4. Care sunt avantajele şi dezavantajele lucrului la domiciliu, potrivit experienţei dvs.? Veţi implementa acest regim de muncă în companie şi la întoarcerea din izolare?

    5. Ce impact a avut pandemia de COVID-19 asupra businessului pe care îl coordonaţi şi cum intenţionaţi să gestionaţi aceste efecte?

    6. Cum s-au schimbat priorităţile dvs. după această experienţă?

    7. Ce aţi învăţat din aceast

    ă experienţă şi cum v-aţi propus să aplicaţi aceste lecţii, în business şi poate şi în viaţa dvs. de zi cu zi?

    Le mulţumim liderilor din mediul de afaceri care au reuşit să strecoare în agenda lor umbrită de contextul actual şi răspunsurile pentru întrebările Business MAGAZIN. Credem că exemplele şi  mesajele lor sunt importante nu doar pentru noi, ci şi pentru colegi, clienţi, parteneri de afaceri sau colaboratori în aceste vremuri de incertitudine. 

    *O parte din executivii citaţi au răspuns parţial acestui set de întrebări, iar numerotarea din acest material este făcută corespunzător răspunsurilor lor.


    Iulian Stanciu, fondator şi CEO eMAG
    „Sigur lipseşte interacţiunea umană, va trebui să o reluăm când va fi posibil. Însă acest mod de lucru ne-a forţat să adoptăm rapid tehnologii noi care ajută la productivitate. În plus, economisim până la 3 ore pe zi care erau petrecute în trafic. Ne gândim să implementăm un program flexibil, astfel cA lucrul de acasă să devină mai degrabă o regulă decât o excepţie.”

    3. Cred că în primul rând ar trebui să avem nişte obiective clar definite, bine înţelese şi să ştim cum să acţionăm pentru a le îndeplini. Aceste obiective ar trebui aliniate în interiorul companiei, astfel încât suma lor să ducă la îndeplinirea obiectivelor companiei. Apoi este important ca întâlnirile „la distanţă“, să fie făcute cu o frecvenţă clară: în interiorul echipei dar şi între echipe sau pentru diverse proiecte. Aceste întâlniri vor ajuta la structurarea activităţii, la luarea deciziilor şi la rezolvarea problemelor. Intensificarea comunicării este de asemenea foarte importantă, ea are rol de informare asupra situaţiei curente (interne sau externe), dar şi de a păstra apartenenţa tuturor colegilor la misiunea companiei, mai ales având în vedere că lipseşte interacţiunea fizică cu „sediul“ şi colegii.

    4. Până acum văd mai multe avantaje decât dezavantaje. Sigur lipseşte interacţiunea umană, va trebui să o reluăm când va fi posibil. Însă acest mod de lucru ne-a forţat să adoptăm rapid tehnologii noi care ajută la productivitate. În plus, economisim până la 3 ore pe zi care erau petrecute în trafic. Ne gândim să implementăm un program flexibil, astfel ca lucrul de acasă să devină mai degrabă o regulă decât o excepţie, deci probabil va fi peste 50%.

    5. Noi am avut până acum volume în creştere faţă de o perioadă normală, având în vedere adopţia rapidă a tehnologiilor digitale, printre care şi comerţul online. Evoluţia cererii a fost diferită la nivel de categorie, avem unele care au înregistrat scăderi (foto, genţi de voiaj, boxe portabile, gadgeturi, auto), dar avem şi categorii în creştere mare (alimente, consumabile pentru casă, IT, console, maşini de pâine, aspiratoare, produse sanitare). Ne-am adaptat rapid oferta şi am construit o gamă de produse relevantă în categoriile care cresc, am redus stocurile şi comenzile în categoriile cu probleme, astfel încât să nu avem probleme de cash. Pentru a ne desfăşura activitatea în bune condiţii de logistică, acolo unde nu se poate lucra de acasă, am investit mult în consumabile sanitare pentru protecţia angajaţilor şi a clienţilor. Chiar dacă pe termen scurt este un cost mare, sperăm că vom câştiga pe termen lung prin aprecierea clienţilor că am menţinut un serviciu bun şi în aceste vremuri grele. Un aspect interesant a fost în interiorul companiei: colegii care lucrează de acasă au transmis sute de mesaje de încurajare celor care sunt „pe baricade“.

    6. Orientarea către client va rămâne principala prioritate a noastră. Asta înseamnă preţuri bune şi o gamă în creştere de produse cu extindere în toate categoriile. Apoi servicii bune de livrare, retur, customer service, cu modalităţi foarte simple de plată şi comandă. Pentru mine a fost o confirmare că modelul nostru de business are perspective foarte bune. Dacă ne uităm la nivel regional, oportunităţile sunt foarte mari, astfel că dezvoltarea internaţională rămâne o prioritate.

    7. Cred că adaptarea şi creativitatea sunt trăsături umane greu de înlocuit de un computer sau de inteligenţa artificială, asta este o lecţie importantă. Învăţarea permanentă şi înţelegerea noului context sunt importante pentru a lua decizii corecte. Astfel, prin creativitate putem trece peste orice obstacole.


    Ramona Jurubiţă, country managing partner KPMG România şi Moldova

    „Nimic nu stimulează inovaţia mai bine decât adversitatea. În această perioadă de incertitudine, abilitatea de adaptare este cea mai importantă trăsătură, iar oamenii noştri au demonstrat o capacitate extraordinară de asimilare a acestei provocări.”

    1.La mai bine de o lună de când coronavirusul a accelerat o tranziţie către digitalizarea activităţilor noastre, încă descoperim şi ne ajustăm aşteptările şi procesele la noul stil de viaţă. Ca lider al unei companii cu peste 850 de angajaţi, mamă, soţie, fiică, prietenă, m-am adaptat unui program fluid, în care activităţile nu mai au limite temporale clare. Unele repere au putut fi păstrate: programul matinal de mişcare, momentele de seară cu familia, în rest fiecare zi este diferită şi aduce propriile provocări. Călătoriile de afaceri s-au transformat în întâlniri online, şedinţele de consiliu sunt videoconferinţe, întâlnirile cu colegii sunt webinarii săptămânale. Ne adaptăm şi învingem obstacolele astfel încât să ieşim din această criză oameni şi profesionişti mai buni. 

    2.Cu siguranţă, oamenii. Ne-am adaptat procesele de afaceri, viaţa de familie, programul de filme, modul de a face cumpărături, însă aspectul care nu poate fi compensat de niciun dispozitiv tehnologic este apropierea umană, contactul direct cu oamenii. Este o parte esenţială a noastră, ca specie, şi a stat la baza evoluţiei noastre de la începutul timpurilor. Îmi lipseşte să aud, să văd, să întâlnesc oamenii fără intermedierea tehnologiei. Viaţa însă va reveni la un normal din acest punct de vedere, aşa că păstrăm speranţa, respectăm distanţarea socială şi privim înainte. 

    3.Nimic nu stimulează inovaţia mai bine decât adversitatea. În această perioadă de incertitudine, abilitatea de adaptare este cea mai importantă trăsătură, iar oamenii noştri au demonstrat o capacitate extraordinară de asimilare a acestei provocări. Am avut avantajul experienţei: KPMG în România a introdus de aproape doi ani un program flexibil cu această componentă de a lucra de acasă. Aşadar am avut puse la punct procesele şi infrastructura necesare, chiar dacă trecerea completă a echipei în acest sistem a fost mult mai rapidă decât ne imaginam. Ne-a ajutat în acest demers şi tehnologia, respectiv instrumentele de colaborare online, videocall sau platforme precum soluţia noastră de feedback în timp real KPMG QuercusApp Performance, care au uşurat adaptarea la modalitatea de lucru la distanţă. Un aspect foarte important pentru productivitate este menţinerea unui program, a unui ritm, a unei rutine. Desigur, lucrul de acasă are propriile provocări, dar este important să ne adaptăm şi să menţinem anumite repere zilnice în jurul cărora ne putem organiza. Experienţa noastră în acest mod de lucru a fost esenţială în depăşirea modului de „supravieţuire” şi concentrarea pe dezvoltarea afacerii pentru un viitor diferit.

    4.Noi aveam experienţa unor proceduri de lucru de acasă, iar această accelerare către 100% telemuncă a fost relativ uşor de asimilat. Desigur, există avantaje şi dezavantaje, legate de comunicare – în primul rând, de infrastructură – pentru că toată reţeaua globală de internet a fost suprasolicitată în această perioadă, de abilitatea fiecăruia de adaptare a programului – pentru că spaţiul de lucru nu este exclusiv profesional pot apărea momente personale ce trebuie gestionate şi cărora trebuie să li se acorde importanţa cuvenită, şi multe, multe altele. Această mentalitate digitală va persista fără îndoială şi nu anticipăm că mediul de afaceri, nu doar KPMG în România, va reveni la modul de operare care a precedat pandemia.

    5.Impactul a fost unul semnificativ, însă a fost mai degrabă unul de adaptare, nu neapărat de limitare. Clienţii noştri au fost forţaţi să îşi reorganizeze operaţiunile, indiferent că vorbim de producţie sau servicii, iar KPMG în România şi-a adaptat serviciile, echipele, modul de lucru astfel încât să fim alături de liderii din mediul de afaceri cu suportul de care au nevoie pentru a conduce afacerile în această perioadă. Privim însă spre viitor, spre momentul în care companiile îşi reiau activitatea, şi vedem semne de revenire. Lucrăm alături de autorităţi şi clienţi astfel încât să putem găsi cele mai bune soluţii de revenire fără să punem în pericol siguranţa oamenilor şi suntem optimişti şi încrezători în potenţialul pe care ni-l rezervă viitorul.

    6.Sunt multe aspecte de asimilat. Criza nu s-a terminat deşi există multe semne care indică o potenţială revenire. Rămânem concentraţi asupra dezvoltării agilităţii organizaţionale, asupra implementării tehnologiei ca modalitate esenţială de lucru, asupra comunicării eficiente ca element crucial pentru colaborare. Priorităţile la nivel macro rămân neschimbate: investim în educaţie, în dezvoltarea oamenilor noştri, în creşterea mediului antreprenorial, în comunităţile în care ne desfăşurăm activitatea. Suntem dedicaţi mediului de afaceri şi autorităţilor în procesul de adaptare pentru viitor, astfel încât să asigurăm bunăstarea profesională şi personală a tuturor. Acestea sunt priorităţile noastre astfel încât să fim pregătiţi pentru provocări şi oportunităţi, deopotrivă.

    7.Pe termen lung, odată ce această criză va fi încheiată, ne aşteptăm ca autorităţile şi afacerile să se concentreze mai bine pe cuantificarea riscului şi încorporarea lui în strategia de afaceri. Trebuie să ne dezvoltăm simultan agilitatea şi rezilienţa profesională şi personală. Avem norocul unei „maşini a timpului”, un mod de a privi în viitor folosindu-ne de experienţa ţărilor care acum încep să iasă din criză pentru a contura parcursul care ne aşteaptă şi pe noi. Este o unealtă extrem de valoroasă şi sper să o putem utiliza cât mai eficient şi adapta la contextul nostru naţional.


    Murielle Lorilloux,  CEO Vodafone România

    „Cred că prima lecţie pe care o putem învăţa încă de pe acum este legată de managementul crizei şi de planul de continuitate a afacerii, pe care se presupune că fiecare companie ar trebui să-l aibă. Această criză ne-a arătat cu cea mai mare claritate cât de important este acest exerciţiu şi cât este de util.”

    1.În ceea ce priveşte agenda mea zilnică, aceasta trecut prin două etape în timpul actualei crize. În primele săptămâni, agenda s-a schimbat semnificativ pe fondul urgenţei şi al rapidităţii cu care trebuia luate deciziile, schimbările care trebuia făcute aproape zilnic, pentru a proteja sănătatea şi siguranţa angajaţilor noştri, pentru a ne sprijini clienţii şi pentru a-i ajuta, pe cât posibil, să gestioneze la rândul lor această criză şi să-şi poată ajusta modul de lucru, precum şi pentru a susţine autorităţile în gestionarea situaţiei la nivelul întregii ţări. În ultimele săptămâni lucrurile s-au mai aşezat, pe măsură ce am reuşit să ne adaptăm rapid şi să facem schimbările necesare, şi odată ce angajaţii noştri au trecut la lucrul de acasă. Acum, agenda mea se concentrează pe trei direcţii, în principal. Prima, cum ne pregătim pentru ieşirea progresivă din izolare, atât în ceea ce-i priveşte pe angajaţii noştri, cum vom face reîntoarcerea la birou, cât şi în ceea ce priveşte susţinerea clienţilor noştri pe mai departe, dar şi a autorităţilor. Apoi, ne gândim la scenarii şi la impactul pe care criza îl va avea asupra businessului nostru anul acesta, dar probabil şi anul viitor, şi cum ne putem pregăti şi planifica ceea ce urmează dincolo de acest moment. A treia direcţie vizează regândirea strategiei noastre, dar nu în sensul de a o schimba, ea rămâne aceeaşi, ci în sensul de viteză de execuţie, în lumina acestei crize. Anumite arii va trebui, poate, accelerate, altele poate vor fi amânate din cauza anumitor constrângeri create de tot acest context.

    3.Unul dintre aspecte, care are impact asupra productivităţii, este acela că odată cu mutarea online a discuţiilor şi întâlnirilor, prin videoconferinţe, nu mai avem aceeaşi calitate a interacţiunilor pe care o aveam în întâlnirile faţă în faţă. Prin urmare, trebuie să fim mai riguroşi şi mai bine pregătiţi pentru aceste întâlniri. Un alt aspect pe care aş vrea să-l menţionez este necesitatea de a gestiona în mod clar timpul personal, de a proteja acest spaţiu personal pentru interacţiunile cu familia şi pentru activităţile din afara sferei profesionale. Există riscul, lucrând de acasă, să nu mai delimităm cele două componente, viaţa personală şi cea profesională, iar acest lucru trebuie gestionat, cu disciplină. Starea de bine a angajaţilor noştri este, de asemenea, o prioritate, de aceea am implementat un program extins menit să sprijine angajaţii să se adapteze mai bine la noul context şi să facă faţă dificultăţilor create de noile condiţii de a ne organiza viaţa profesională şi personală. Pornind de la rezultatele unui sondaj realizat în rândul angajaţilor pentru a identifica nevoile lor cele mai stringente de sprijin în această perioadă, organizăm sesiuni regulate, inclusiv clase de sport online, precum şi webinarii şi workshopuri cu traineri profesionişti şi specialişti pe teme legate de echilibrul între muncă şi viaţa privată, formă fizică bună, suport emoţional şi mental, nevoia de conexiune şi comunitate.

    7.Momentele dificile ne învaţă de obicei lecţii valoroase. Sunt multe lucruri la care noi ca indivizi, business-uri şi societate ar trebui să reflectăm şi vom reflecta, odată confruntaţi cu această criză fără precedent. Suntem încă în mijlocul lucrurilor şi cele mai bune concluzii le vom trage după un timp, când lucrurile se vor fi aşezat.

    Totuşi, cred că prima lecţie pe care o putem învăţa încă de pe acum este legată de managementul crizei şi de planul de continuitate a afacerii, pe care se presupune că fiecare companie ar trebui să-l aibă. Această criză ne-a arătat cu cea mai mare claritate cât de important este acest exerciţiu şi cât este de util. Companiile care au luat în serios acest aspect au fost cele mai pregătite, chiar şi într-o criză atât de neaşteptată şi dificilă, de a gestiona primele săptămâni.
    De asemenea, în ceea ce mă priveşte, cred că ultimele două săptămâni ne-au învăţat multe despre agilitate, rezistenţă, cum să acţionăm rapid şi într-un mod inteligent şi cum să luăm deciziile corecte, la momentul potrivit. Cei care vor ieşi învingători din această luptă sunt cei care au fost suficient de flexibili şi au avut agilitatea necesară pentru a se adapta contextului.

    Apoi, cred că aceste timpuri au fost un moment al adevărului, atât la nivel individual, cât şi la nivel de mediu de business şi al întregii umanităţi, în ceea ce priveşte pe cine putem conta cu adevărat, care ne sunt sursele de sprijin, orice s-ar întâmpla.

    Şi poate una dintre cele mai mari lecţii învăţate este lecţia de solidaritate, de eforturi comune pentru a sprijini comunitatea atunci când contează cel mai mult. Răspunsul comunităţii de afaceri din România, alături de ONG-uri şi societatea civilă, a fost remarcabil. Sprijinirea societăţii româneşti în această criză fără precedent a fost extrem de importantă şi pentru noi, iar Fundaţia Vodafone România s-a implicat imediat în mai multe iniţiative menite să contribuie la susţinerea unor domenii cheie, precum sistemul medical şi educaţia online.

    Este vital să continuăm să-i sprijinim pe cei mai vulnerabili şi domeniile critice ale societăţii în această criză. Trebuie să continuăm să ne arătăm solidaritatea. Implicarea fiecăruia este importantă, iar cea mai mică acţiune făcută atunci când este nevoie poate avea un impact. De aceea, am considerat important să încurajăm şi mai mult implicarea individuală, pe lângă sprijinul companiilor şi al ONG-urilor. Toţi angajaţii Vodafone România au şansa de a sprijini nevoile generate de pandemia de COVID-19 prin donaţii financiare, iar Fundaţia Vodafone România va dubla toate donaţiile. Sperăm ca prin această iniţiativă să putem oferi fonduri suplimentare pentru organizaţiile caritabile, care sunt sub presiune pentru a putea oferi sprijin vital în atâtea domenii.


    Sergiu Manea, CEO BCR
    „Izolarea socială ne va face, cel mai probabil, să fim mai apropiaţi unii de alţii, să fim mai participativi şi mai implicaţi în comunitate, iar asta nu poate fi decât un lucru bun. Vom ajunge să apreciem mai mult viaţa, să fim mai responsabili şi să investim mai mult în sănătatea noastră şi în măsurile de prevenţie şi siguranţă în societate.”


    1.Evident, programul şi agenda zilnică sunt dominate, de mai bine de o lună, de subiectele generate de contextul pandemic. Sunt parte, alături de unii dintre colegii mei, din grupul operativ de gestionare a situaţiei şi lucrăm zilnic la adaptarea răspunsurilor noastre. Obiectivul este să rămânem deschişi pentru business, protejându-ne colegii şi venind în sprijinul clienţilor noştri.
    Avantajul nostru este că am intrat în această criză de sănătate bine pregătiţi, atât din punct de vedere al capitalizării şi lichidităţii, cât şi din cel al capacităţii operaţionale. Am reuşit să menţinem deschisă toată reţeaua de sucursale şi în parametri normali toate automatele bancare.
    Am migrat cea mai mare parte a operaţiunilor noastre în online, iar aici, admitem, ne-au ajutat enorm investiţiile în digitalizare din ultimii doi ani. Totodată, am lucrat intens să extindem semnificativ resursele de suport din ContactCenter, acolo unde s-au înregistrat volume record de apeluri – în medie, 16.000 zilnic. În tot acest plan, grija pentru siguranţa colegilor şi a clienţilor cu care intrăm în contact a rămas mereu un subiect de maximă prioritate. Şi nu unul uşor. Noi lucrăm într-un sediu cu 250 de oameni care respectă normele de distanţare socială, dar în sucursale avem colegi care, în tot acest timp, au intrat în contact cu zeci de mii de clienţi, mulţi întorşi din ţări precum Italia, Spania, Germania. Pentru ei am mobilizat măsuri speciale de protecţie, de la panouri plexi, substanţe antiseptice, mănuşi, măşti, până la fluxuri speciale de trafic. Ei sunt eroii noştri din aceste zile.
    Un alt palier critic din agenda noastră zilnică este cum ne ajutăm clienţii – persoane fizice sau companii, care traversează deja momente dificile din punct de vedere financiar. Cum îi înţelegem şi cum putem să ne adaptăm business-ul nostru, cu tot cu normele de risc, pentru a le oferi sprijin real. Şi aici, după cum ştiţi, am oferit deja un pachet consistent de măsuri, pe care îl monitorizăm şi suntem gata să îl ajustăm. La nivel de sprijin al companiilor, principala noastră preocupare este cum să le maximizăm şansele de a supravieţui acestei crize şi de a salva cât mai multe joburi.

    2.Oamenii, colegii mei. Poveştile lor de viaţă, glumele, cafeaua şi vorbele bune, în general tot ce înseamnă socializare, contact uman real. Cam 70% din colegii mei din sediul central şi 50% din reţea lucrează de la distanţă, fie de acasă, fie din alte sedii. Şi e foarte bine că am reuşit să atingem aceste cifre pentru a ne proteja colegii în faţa pandemiei. Dar în fiecare dimineaţă intru într-o clădire de 17 etaje, în care înainte lucrau peste 1.200 de oameni, iar azi abia dacă mai vin un sfert. Şi ne simţim singuri. Sentimentul e straniu, mi-aş dori să reaud tot acel zumzet.
    Probabil, unul dintre primele lucruri pe care le voi face, după revenirea la nouă normalitate, va fi să stau pur şi simplu la intrarea într-unul dintre sedii, să privesc cum lumea intră pe rotative, în valuri, cu poftă de viaţă, şi să dau mâna cu fiecare dintre colegii mei.

    3.Vă mărturisesc că nu prea am muncit de acasă în această perioada, aşa că nu sunt cel mai bun consultant pe acest subiect. Mă bazez însă pe expertiza colegilor mei din BCR, care luna trecută au elaborat chiar un ghid de bune practici în tainele telemuncii, pe care l-am comunicat public intern. În primul rând, e nevoie să avem câte un laptop funcţional, cu acces securizat, o conexiune stabilă şi un spaţiu de lucru decent – ideal, un birou. Acestea sunt ingredientele de bază, peste care vin o serie de reguli de conduită adecvată, cum ar fi să nu mergem la serviciul virtual în pijamale, îmbrăcaţi indecent sau neîngrijiţi. E o chestiune ce ţine şi de auto-mobilizarea proprie: una e să sărim din pat direct la laptop, alta e să ne îngrijim aşa cum se cuvine, să luăm micul dejun şi să începem în forţă o nouă zi. Apoi, ce am mai învăţat este că trebuie să rămânem conectaţi permanent cu echipa, prin statusuri zilnice – fără a le lungi însă prea mult, să întocmim liste clare cu lucruri de făcut, cu cel puţin 1-2 livrabile zilnic, să facem pauze regulate şi să ne ţinem departe cât mai mult de Social Media pe timpul orelor de program. Apropo de program, sistemul de lucru de acasă vine clar cu acest avantaj: ne putem seta propriul ritm şi propriile ore de lucru, fără impuneri standard de program. Important este să menţinem totuşi un raport corect între viaţa profesională şi cea personală. Ceea ce mă aduce la cel mai provocator capitol, acela al famiilor cu copii, ai căror părinţi lucrează de acasă. Ştim că misiunea lor nu este uşoară, dar ar fi indicat să le explicăm copiilor, pe cât posibil, ce înseamnă serviciul părinţilor, să creăm împreună cu ei rutine zilnce, să setăm limite clare & rezonabile, dar să le şi oferim timp de calitate pe parcursul fiecărei zile.

    4.În ultimele şase săptămâni, cei doi piloni critici ai BCR – capacitatea de a menţine operaţiunile la cei mai buni parametri, precum şi transformarea digitală – au funcţionat, paradoxal, cu o eficienţă şi nişte rezultate superioare perioadei de dinainte de criză. Aceasta în condiţiile în care 50% dintre colegii mei au lucrat în acest interval în regim de telemuncă.
    Parte din explicaţie poate veni din emoţia oamenilor, dorinţa lor de a se ajuta, de a-şi ajuta clienţii, dar şi din mândria că pot livra indiferent de condiţii, chiar unele potrivnice.
    Va depinde foarte mult de colegii noştri şi de modul în care ei îşi vor vedea activitatea în noul normal, în viitor. Pentru moment, mulţi dintre ei ne spun în fiecare săptămână că le e dor să se întoarcă la birou. Vom vedea.
    Cert este că ne-am făcut o promisiune: aceea că bunele obiceiuri căpătate acum, în regim de criză, precum şi rezultatele aferente, să încercăm să le perpetuăm.

    5.Noi suntem deschişi pentru business şi onorăm toate solicitările clienţilor noştri, indiferent de natură lor. Avem, pe de o parte, peste 21.000 de clienţi în retail şi corporate care au solicitat amânarea creditelor, pe care îi vom sprijini în aceste momente dificile. Impactul se va vedea mai clar în trimestrul al doilea, dar suntem suficient de solizi şi extrem de bine capitalizaţi.
    Pe de altă parte, numai în ultima luna calendaristică, am aprobat finanţări corporate noi în valoare de aproximativ 500 milioane de euro, reprezentând finanţări de investiţii, achiziţii şi capital circulant. Beneficiarii  acestor aprobări sunt companii din sectoare care pot asigura o poziţie competitivă pentru România în noul context: energie, agricultură, industria alimentară.
    În acelaşi timp, putem vorbi şi de un impact de profundă transformare a relaţiei dintre client şi banca. În ultimele săptămâni, înregistrăm 300 de conturi deschise zilnic 100% online, o dublare a volumului, iar peste 10.000 de clienţi şi-au confirmat datele în relaţia cu banca tot online, în aplicaţie, şi nu au mai venit astfel într-o sucursală bancară. Clienţii seniori îşi pot face acum cerere în ContactCenter pentru virarea pensiei pe card, fără să se mai deplaseze fizic, iar tranzacţiile şi plăţile de facturi pot fi operate şi prin telefon, pe lângă disponibilitatea online. Lucrurile evoluează rapid.

    7.Eu cred nu mai există o cale spre înapoi, spre „ceea ce a fost”. Cu toţii suntem într-un moment de reinventare. Încă nu ştim exact cum va arăta viitorul, dar, la nivel personal, ne putem privi, pentru început, în oglindă. Ne e dor de părinţi, bunici, nu? Cu siguranţă îi vom vizita mai des şi nu vom mai rata momentele în care să le arătăm cât de mult îi iubim. Ne lipsesc prietenii? Mai mult ca sigur că vom ieşi mai mult cu ei şi vom petrece mai mult timp fizic, nu virtual, alături de cei apropiaţi. Ne lipsesc şi colegii, nu-i aşa? Toate acele gesturi de rutină, de la întâlnirile de dimineaţă, cafeaua matinală, o vorba bună, discuţiile în contradictoriu, mesele la cantină. Am da orice acum pentru socializare reală, interacţiune umană neintermediată de un ecran.
    Sunt primele lucruri pe care, cred, toţi le resimţim acut în această perioada de distanţare socială. Deci, ce putem spune, privind pe viitor, este că izolarea socială ne va face, cel mai probabil, să fim mai apropiaţi unii de alţii, să fim mai participativi şi mai implicaţi în comunitate, iar asta nu poate fi decât un lucru bun. Vom ajunge să apreciem mai mult viaţa, să fim mai responsabili şi să investim mai mult în sănătatea noastră şi în măsurile de prevenţie şi siguranţă în societate.
    La nivel organizaţional, se confirmă deja nişte tendinţe ce ţin de rezilienţă şi eficienţă economică, în baza transformărilor tehnologice: debirocratizarea, simplificarea proceselor, abilitatea de a face mai multe într-un termen scurt, cu, de fapt, aceiaşi oameni, capacitatea de a antrena oameni şi de a-i reorienta într-un interval scurt. Toate acestea îmi creează un sentiment pozitiv. Avem nu numai motive de speranţă în viitor, dar şi de încredere.


    François Coste,  CEO, Groupama Asigurări
    „Proximitatea este esenţială: proximitatea de oameni, de locurile pe care îmi este dor să le explorez (şi spun asta după ce am călătorit peste tot în lume în ultimii 40 de ani). Din fericire, această descoperire mă va ajuta ca în viitor să profit de fiecare momentu cu cei apropiaţi şi de fiecare călătorie în orice colţ al lumii… începând cu cele mai apropiate – România are multe comori de oferit!”


    1.Din fericire, am reuşit ca la Groupama să ne adaptăm cerinţelor de Work from Home rapid şi la un nivel extins – în doar o săptămână am luat decizia, iar 94% dintre angajaţi lucrau deja remote 100% în mod eficient de la mjilocul lunii martie.
    Prin urmare, operaţiunile noastre de business continuă ca de obicei şi programul meu zilnic nu a suferit schimbări majore. Aş spune că ceea ce s-a schimbat cel mai mult este modul în care muncesc, din moment ce toate discuţiile faţă în faţă şi întâlnirile se întâmplă mai ales în mediul online.
    Totuşi, câteva lucruri în plus pe agenda mea în contextul pandemiei sunt callurile zilnice cu celula de criză, prin care administrăm răspunsul nostru în faţa pandemiei şi participarea mea la numeroase webinarii care mă ţin informat asupra impactului crizei şi asupra celor mai bune practici din România şi nu numai. Am încercat să  fiu în permanenţă în contact cu echipa mea şi câteodată aceasta implică mai multe „întâlniri” decât aş avea în mod obişnuit la birou.
    Pe de altă parte, nu mai trebuie să stau în trafic, mergând la muncă sau la întâlniri în afara biroului. Încerc să profit de această perioadă în care viaţa socială se desfăşoară la un nivel redus pentru a mă odihni puţin mai mult, pentru a mă bucura de compania soţiei mele, pentru a rămâne în legătură cu mediul digital cu prietenii mei, să exersez mai bine rutina de sport zilnică şi să mă relaxez câteva minute între două întâlniri în grădină. De departe, cel mai relaxant moment al zilei este atunci când soţia mea şi cu mine vorbim cu cei patru copii care locuiesc în Londra, Paris şi Bangkok.

    2.Interacţiunile faţă în faţă fac o diferenţă imensă în înţelegerea profundă a ceea ce îţi comunică interlocutorul şi chiar şi procesul de gândire şi emoţiile sale. În calitate de lider care apreciează răspunsurile primite de la echipa sa, îmi este dor de feedbackul primit de la colegii mei prin limbajul corpului – orice tic sau zâmbet poate să spună mai mult de câteva cuvinte.
    De asemenea, mă bucuram să vizitez clienţii şi partenerii Groupama, au fost mereu o sursă de inspiraţie pentru mine şi sunt dornic să reîncep acele activităţi. Ca preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Franceze (French-Romanian Chamber of Commerce & Industry), îmi este dor de discuţiile faţă în faţă cu alţi membri, cu autorităţile; acestea nu pot fi înlocuite de discuţii online şi dezbateri.
    Astfel vedeţi că există un tipar al aprecierii interacţiunilor offline; acestea sunt foarte importante pentru noi nu doar ca lideri din business, ci şi ca fii, părinţi sau prieteni.

    3.Chiar dacă pare confortabil şi uşor să lucrezi de acasă, s-ar putea să întâmpini câteva provocări pentru a te adapta noului mediu de muncă, care anterior era doar spaţiul tău personal. Prin urmare, o soluţie bună, după părerea mea, ar fi să încerci să menţii aceeaşi agendă pe care o aveai la birou. Cred că disciplina ajută la păstrarea unei atitudini optimiste şi a productivităţii.
    De asemenea, cred că este util să găsiţi un loc în casă – sau să adaptaţi un loc dacă nu aveţi unul deja – cu atmosfera potrivită, în care să fiţi inspirat timp de 12 ore pe zi.

    4.Am citit numeroase articole în ultimul timp din care reiese că oamenii au reacţionat bine la acest mod de muncă. În calitate de CEO al Groupama Asigurări, pot confirma asta, deşi experienţa mea la scară largă de muncă de acasă este limitată la criza de acum.
    În termeni de avantaje, munca de acasă înseamnă că nu mai există timp pierdut pe naveta dinspre casă şi spre birou, precum şi un nivel mai mare de concentrare, din moment ce există mai puţin zgomot de fundal şi mai puţine întreruperi. Dezavantajul este pentru mine un nivel mai scăzut al dinamicii echipei, cred cu tărie că este o parte importantă a unui mediu de lucru care să funcţioneze corespunzător.
    Este evident că munca de acasă va fi parte din viitorul businessului. Este o soluţie de câştig pentru echilibrul dintre carieră şi viaţa personală, pentru mediu, dar şi pentru companie, în termeni de productivitate imediată.
    La momentul izbucnirii epidemiei, era deja parte din politicile noastre de HR, ca parte din concentrarea pe binele angajaţilor. Am început să lucrăm de acasă în urmă cu trei ani printr-un program adresat oamenilor din sediul central, iar înainte de pandemie, 20% dintre ei erau parte din acest program. Mai mult, vânzătorii noştri sunt obişnuiţi cu rutina lucrului de acasă.
    Criza Covid-19 ne-a forţat să implementăm modelul de muncă de acasă la scală largă, fără precedent, cu 100% din angajaţii noştri fiind echipaţi să lucreze de acasă în mdo remote de la data de 16 martie. În mod treptat, pe măsură ce restricţiile vor fi relaxate, ne vom întoarce la birou, dar cred că condiţiile de sănătate vor necesita să păstrăm jumătate din angajaţi, prin rotaţie, la munca de la domiciliu. Acesta nu va fi un obstacol pentru noi, nici ca echipă, nici ca business. Am reuşit să ne păstrăm membrii echipei sănătoşi acasă şi muncind cel puţin la fel de productiv ca înainte, aşadar sunt încrezător că vom reuşi să ne adaptăm unei soluţii hibrid în perioada care vine.

    5.Această criză sanitară a generat un şoc al cererii: mai puţine maşini noi vândute, mai puţine credite ipotecare, prin urmare s-a redus semnificativ cererea pentru produse de asigurare. Pe de altă parte, efectul psihologic al pandemiei îi face pe oameni conştienţi de expunerea la hazarduri de sănătate şi este posibil ca aceasta să stimuleze cererea pentru produse de asigurare de sănătate şi de viaţă pe termen lung.
    Este important de specificat, totuşi, că este greu de făcut scenarii, pe măsură ce situaţia cu care ne confruntăm este fără precedent.

    6.Sunt de acord cu toţi liderii din afaceri care spun că pandemia ne-a făcut să prioritizăm sănătatea echipelor noastre, pe a familiilor noastre şi pe a noastră, în pofida impactului economic al restricţiilor asupra businessului sau economiei.

    7.Proximitatea este esenţială: proximitatea de oameni, de locurile pe care îmi este dor să le explorez (şi spun asta după ce am călătorit peste tot în lume în ultimii 40 de ani). Din fericire, această descoperire mă va ajuta ca în viitor să profit de fiecare moment cu cei apropiaţi şi de fiecare călătorie în orice colţ al lumii…începând cu cele mai apropiate – România are multe comori de oferit!
    Un alt aspect pe care distanţarea socială mi l-a adus în atenţie se referă la aspectele digitale pe care le-am neglijat până acum: videoconferinţe, semnătură electronică etc. După ce am învăţat mai mult şi am început să le folosesc, am devenit un martor mai bun la contribuţia adusă de digitalizare bineului oamenilor. 


    Anca Bidian, CEO Kiwi Finance
    „Nu mai avem repere clare de timp alocat serviciului şi de multe ori avem impresia (sau chiar aşa şi este) că ziua de lucru e toată ziua. Cu toţii vrem să trecem cât mai repede şi cât mai bine de această perioadă, personal nici nu cred că mai am o agendă zilnică.”

    1.În primul rând prioritate au toate schimbările şi adaptarea la un alt mod de lucru. Viteza de decizie şi execuţie sunt cruciale pentru continuarea activităţii în condiţiile actuale. Acum ziua este dominată de întâlnirile virtuale şi agenda este total schimbată. Toată lumea lucrează de acasă şi parcă nimeni nu ia în considerare „ziua de lucru” clasică. Drept urmare nu mai avem repere clare de timp alocat serviciului şi de multe ori avem impresia (sau chiar aşa şi este) că ziua de lucru e toată ziua. Cu toţii vrem să trecem cât mai repede şi cât mai bine de această perioadă, personal nici nu cred că mai am o agendă zilnică. Eu merg în fiecare zi la birou şi sunt disponibilă pentru toţi colegii mei în orice moment şi în orice fel au nevoie de mine.

    2.Mi-e dor de colegii mei, iar din viaţa de dinainte de pandemie îmi lipseşte absenţa fricii.


    3.În primul rând ar trebui să avem un loc fără alte interferenţe casnice şi să ne stabilim singuri o rutină de lucru.

    4.Cred că acum e puţin prea devreme să tragem concluzii despre lucrul la domiciliu pentru că a fost o perioada forţată şi suprapusă peste foarte multe alte restricţii. Din acest motiv cred că cei mai mulţi aşteaptă cu multă nerăbdare să se întoarcă la birou şi putem trage concluzia greşită că lucrul de acasă nu este atractiv. În Kiwi chiar avem o glumă că după revenire, la birou vor veni doar performerii şi premianţii, ceilalţi vor lucra de acasă. Eu am cochetat dintotdeauna cu un astfel de model de business însă niciodată nu am crezut că suntem pregătiţi pentru aşa ceva. S-ar putea ca această perioadă să fi accelerat această pregătire, eu sunt foarte hotărâtă să testăm un model hibrid birou/acasă şi după revenire. Aş începe cu o zi acasă şi patru zile la birou, luând în calcul maturitatea mediului de lucru şi cultura noastră latină.

    5.Până acum pandemia a avut efecte mai reduse în business decât cele pentru care ne-am pregătit şi sper eu să rămână aşa. Grija mea cea mai mare este magnitudinea efectelor acestei pandemii asupra colegilor mei. Niciunul dintre noi nu a mai trăit o situaţie similară de depopularizare socială aproape planetară. În doar o lună de zile, planeta noastră arată şi se comportă cu totul diferit decât înainte, or acest lucru înseamnă o adaptare cel puţin la fel de rapidă de comportament şi mai ales de gândire. Nu este simplu dar este cert că învingătorii vor fi cei care au reuşit să înţeleagă şi să internalizeze această situaţie. Ceilalţi vor spune (din nou) că este prăpădul pe pământ şi iar au avut ghinion.


    6.Cel mai important este să stăm sănătoşi şi să accelerăm revenirea cu maximum de viteză. În rest nu cred că mi-am schimbat priorităţile nici la birou şi nici acasă. Poate că lucrurile importante din viaţa mea au devenit şi mai importante însă ordinea lor a rămas aceeaşi.

    7.Mie îmi place să învăţ din orice şi în fiecare zi. Dintr-o frază pe care o citesc undeva, dintr-o întâmplare pe care o disec şi o contextualizez sau de la oamenii cu care mă întâlnesc. Nu este prima pandemie prin care trec, dar este pandemia cu cea mai mare expunere. Este prima dată când Pământul parcă s-a oprit în loc. Cu siguranţă că o să rămân cu câteva lecţii, dar cred că este încă devreme să le dau un nume. În general ne dăm seama de lecţiile experienţelor trăite după mult timp după ce situaţia care le-a generat s-a terminat sau în momentul în care ne regăsim într-o situaţie similară.


     

  • Stau pe cash. Cine sunt antreprenorii români care şi-au vândut afacerile înainte de criză

    Doar în ultimii doi ani au încasat pentru tranzacţiile parafate cu giganţi – străini mai ales, dar şi români – în jur de 1 miliard de euro în total. Banii nu i-au folosit însă, aşa cum probabil mulţi alţii ar fi visat să facă, pentru a se retrage pe o insulă privată sau pentru a călători în jurul lumii. Cine sunt ei?

    Ioannis Papalekas
    Ce a fondat: Globalworth (un grup cu activitate imobiliară şi un portofoliu evaluat la 3 mld. euro)
    Ce a vândut: acţiunile pe care le avea la Globalworth
    Cui a vândut: miliardarului ceh Radovan Vitek
    Cât a încasat: 300 mil. euro (unde nu era singurul vânzător)
    Când a vândut: 2020
    Numele omului de afaceri grec Ioannis Papalekas este strâns legat de cel al pieţei imobiliare româneşti, antreprenorul – unul dintre cei mai discreţi din peisajul local – reuşind să construiască un colos – Globalworth – al cărui portofoliu sare de 3 mld. euro. Această cifră se referă la Europa Centrală şi de Est şi la portofoliul de proiecte office, industrial şi rezidenţial. România contribuie doar cu aproape jumătate la total, grupul activând şi în Polonia.
    În februarie, înainte ca pandemia de Covid-19 să ia amploare şi înainte să vină şi criza economică, Papalekas a surprins piaţa vânzând restul de acţiuni pe care le mai avea la Globalworth în schimbul sumei de aproape 300 mil. euro. Cumpărătorul a fost miliardarul ceh Radovan Vitek. Papalekas a fost astfel extrem de norocos, făcând exit într-un moment strategic, înainte ca sectorul imobiliar să fie lovit puternic de pandemie. Nu degeaba omul de afaceri a primit porecle precum „vulturul imobiliar” şi „vulturul fără chip” (între timp există imagini – puţine – cu el). Papalekas are astăzi 44 de ani şi o experienţă de peste 15 ani pe piaţa imobiliară locală.
    Iniţial el a pariat pe active la discount, precum City Mall, Tower Center sau Cathedral Plaza, care pot aduce randamente mai ridicate. Apoi, în 2013 a decis să îşi grupeze afacerile imobiliare în fondul de investiţii Globalworth pe care l-a listat pe bursa de la Londra. Astfel, acum datele companiei sunt publice şi arată că – indirect – Papalekas, prin Globalworth, era, după sud-africanii de la NEPI, al doilea mare investitor din piaţa imobiliară locală. Sunt luate în calcul doar companiile specializate în domeniu, nu şi cele din retailul alimentar care au magazinele în proprietate. Dacă în primii ani de la izbucnirea crizei grecul a fost mai puţin activ în piaţă, din toamna anului 2011 a început o campanie susţinută de achiziţii, prima tranzacţie notabilă fiind răscumpărarea pentru 17,3 mil. euro a centrului comercial City Mall, aflat în faliment, proiect pe care în 2006 îl vânduse unui fond de investiţii din Australia pentru 103 mil. euro. Apoi el a continuat să cumpere şi să dezvolte proiecte care sunt astăzi evaluate la 3 mld. euro. De altfel, din datele existente, cu banii încasaţi se va întoarce în imobiliare. Ce moment mai bun decât acum când preţurile vor fi jos?


    Ovidiu Şandor
    Ce a fondat: mai multe proprietăţi imobiliare (business principal)
    Ce a vândut: mai multe proprietăţi imobiliare
    Cui a vândut: cel mai recent, anul trecut, Dedeman, cea mai puternică afacere antreprenorială românească, a cumpărat proiectul The Office Cluj de la NEPI Rockcastle şi Ovidiu Şandor
    Cât a încasat:
    130 mil. euro (toată tranzacţia)
    Când a vândut: 2019
    Numele lui Ovidiu Şandor este legat de domenii precum producţie de textile sau imobiliare, fiind actorul unor tranzacţii gigant şi autorul unor proiecte care au schimbat faţa oraşelor de provincie precum Timişoara sau Cluj-Napoca. Ca orice antreprenor însă, dincolo de business, are şi o serie de pasiuni mai mult sau mai puţin vizibile, iar cea mai mare este arta contemporană pe care a descoperit-o acum câţiva ani. Mai nou, investeşte şi în educaţie – un pariu pe termen foarte lung.
    Cele mai multe investiţii – trecute, prezente şi viitoare – sunt legate însă tot de domeniul imobiliar, cel pe care îl cunoaşte cel mai bine. În prezent, prin Mulberry Development, el dezvoltă proiectul imobiliar ISHO, o investiţie de peste 100 mil. euro în Timişoara. Anul trecut Şandor a vândut alături de NEPI proiectul The Office Cluj către Dedeman (cea mai puternică afacere antreprenorială românească) pentru 130 mil. euro, conform datelor existente. Aceasta e doar cea mai recentă tranzacţie a omului de afaceri.
    „Noi fiind dezvoltatori imobiliari este normal să activăm în continuare în domeniul acesta în care avem experienţă. Şi în imobiliare sunt nişe, unele zone fiind în anumite momente mai active decât altele. Situaţia actuală – pandemia de COVID-19 – ar putea să schimbe zonele de interes. Cert este că noi vom continua să investim”, spune antreprenorul.
    El adaugă că pe lângă aceste proiecte a făcut şi investiţii – valoric mai mici – în domeniul IT, în care de altfel antreprenorul a şi studiat. Şandor afirmă că în cazul acestora el este angel investor.

    „Pentru orice antreprenor e mai uşor să meargă către un domeniu în care a mai activat sau către ceva conex acestuia, mai degrabă decât să Se arunce în ceva nou.”

    Totodată, în toamna anului trecut, omul de afaceri a mizat pe un domeniu complet nou, educaţia. El a investit 4 milioane de euro în prima şcoală internaţională din Timişoara – British International School of Timişoara, acreditată Cambridge, după cum spune chiar el. Şcoala şi-a deschis porţile în 2019 cu 250 de copii.
    „Nu este un business per se, ci un pariu pe educaţie, este o investiţie cu impact pe termen foarte lung.”
    Omul de afaceri mai are şi producţie de textile, un business de familie cu care a pornit de fapt Ovidiu Şandor în aventura antreprenoriatului. În această perioadă businessul a fost reconvertit pentru a produce măşti. „Ne implicăm în a contribui la soluţionarea situaţiei actuale.”
    Dincolo de businessul propriu-zis, omul de afaceri investeşte şi într-o pasiune veche de-ale sale, arta. De mai bine de 20 de ani el are o colecţie de hărţi vechi, iar de-a lungul anilor a descoperit că zona de artă contemporană este mai apropiată de sufletul său şi aşa a ajuns să fie şi colecţionar.
    „Arta contemporană nu e o operaţiune financiară, dar poate fi văzută ca un plasament pe termen lung, ca o tezaurizare. Nu am aşteptări să fac profit, dar nu sunt bani aruncaţi, ci îşi păstrează cel puţin valoarea.”



    Dragoş Anastasiu
    Ce a fondat: Eurolines (transport persoane), Travelbrands (afaceri în turism)
    Ce a vândut: Travelbrands
    Cui a vândut: Dertour, divizia de turism a grupului german Rewe, un gigant cu afaceri de 6 mld. euro
    Cât a încasat: N/A
    Când a vândut: 2019
    Dragoş Anastasiu, unul dintre cei mai vocali oameni de afaceri români, şi-a vândut anul trecut businessul din turism chiar înainte ca industria să ajungă pe marginea prăpastiei create de pandemia globală de COVID-19. Mai exact, el a cedat Travelbrands către Dertour, divizia de turism a grupului german Rewe, un gigant cu afaceri de 6 mld. euro. Această mutare a marcat intrarea primului gigant străin pe piaţa locală de turism.
    De profesie medic, antreprenorul deţine în continuare transportatorul Eurolines, dar şi mai multe afaceri în turism, precum un complex în Delta Dunării şi un pachet de acţiuni într-un business similar din Transilvania.

    „Mizez în continuare pe turism per total. Imaginea României este mult sub realitate, cred cu tărie că turismul poate să ajungă la 10% din PIB. Cred însă că lucrul care îmi aduce cea mai mare plăcere este zona de training şi consultanţă pe mindset – mentalitate deschisă”, spunea recent antreprenorul Dragoş Anastasiu într-un material anterior din Business Magazin.


    Omer Susli
    Ce a fondat: mai multe businessuri în domeniul industriei şi a dezvoltat retailerul Praktiker în România după ce l-a cumpărat de la nemţi
    Ce a vândut: magazinele Praktiker din România
    Cui a vândut: Kingfisher (Marea Britanie)
    Cât a încasat: 20 mil. euro (unde nu era singurul vânzător)
    Când a vândut: 2018

    Omul de afaceri Omer Susli, fostul proprietar al reţelei de bricolaj Praktiker în România, a deschis în noiembrie 2018 primul magazin din reţeaua de mobilă şi decoraţiuni de interior Homelux. De atunci reţeaua s-a extins, fiind cel mai nou pariu al omului de afaceri de origine turcă, cu o vastă experienţă în mediul de business autohton. Astfel, el a pariat de-a lungul anilor şi pe industria fibrelor textile şi pe cea a materialelor de construcţii. Are totodată şi businessuri conexe în imobiliare, după cum spune chiar el.
    „Banii încasaţi (din tranzacţia cu Kingfisher pentru magazinele Praktiker în România – n.red.) au mers către retail din nou şi către imobiliare. Revenirea în retail a fost o mişcare normală dat fiind că e greu să dezvolţi experienţă într-un domeniu şi apoi să o iei de la zero în altul. Eu în retail eram deja profesionist”, spune el. În cazul fiecărei tranzacţii – indiferent de domeniu – vânzătorul are clauză în contract că nu poate reveni în industria din care a plecat timp de câţiva ani. Mai exact, în cazul lui Susli, el nu putea reveni în bricolaj, dar în alte segmente de retail da.
    Omer Susli spune că în domeniul bricolajului – de unde a ieşit odată cu vânzarea Praktiker – ar mai fi loc de business dat fiind că piaţa nu e saturată, iar românii sunt „meseriaşi”, mai exact le place să lucreze în sau pe lângă propria casă. Plus că România se află pe primul loc în UE în ceea ce priveşte ponderea din populaţie care locuieşte în casă proprie mai degrabă decât cu chirie, arată o statistică a Eurostat. Românii preferă să fie proprietari, doar 4% din populaţie stă cu chirie. În Germania ponderea e 50-50%, conform aceleiaşi surse.
    „În 2021 o să mai adaug şi alte domenii în portofoliu”, spune Susli, fără a oferi detalii.
    „Întotdeauna am avut un portofoliu diversificat, deşi am predilecţie către retail şi industrie. Am şi afaceri imobiliare şi o fabrică de fibre textile şi sunt activ şi în alte sectoare.”
    Împreună cu omul de afaceri Ionuţ Dumitrescu, Omer Susli deţine clădirea de birouri Bucharest Corporate Center din zona Victoriei din Capitală. Cei doi au cumpărat-o în schimbul sumei de 17,5 milioane de euro, de la One United. Totodată, antreprenorul deţine fabrica Romtextil din Constanţa, înfiinţată în 1993, care produce fibre, textile industriale şi saci de dimensiuni mari. Peste 60% din producţie merge la export în Uniunea Europeană.
    Prin Tempo Invest, firmă înfiinţată în anul 2003, Omer Susli are camioane specializate în transportul de ciment, printre clienţi numărându-se irlandezii de la CRH, care folosesc 85 din camioanele Tempo Invest. În total, are peste 100 de camioane. Travel Tips este agenţia de turism deţinută de Omer Susli care se adresează oamenilor de afaceri şi companiilor.


    Constantin Duluţe
    Ce a fondat: Agricost (cea mai mare fermă de cereale şi oleaginoase din România după suprafaţa cultivată), domeniile Avereşti (vin), imobiliare, agricultură
    Ce a vândut: Agricost
    Cui a vândut: arabilor de la Al Dahra, un grup din agricultură cu sediul în Abu Dhabi
    Cât a încasat: >200 mil. euro (unde nu era singurul vânzător)
    Când a vândut: 2018
    Constantin Duluţe, unul dintre cei mai putenici antreprenori români, cunoscut pentru afacerile în domeniul agricol, investeşte în continuare în sectorul pe care îl cunoaşte, dar şi în imobiliare şi vin. Banii provin din tranzacţia pe care el a încheiat-o în 2018. Mai exact, arabii de la Al Dahra, un grup cu sediul în Abu Dhabi şi cu afaceri în agricultură, au plătit peste 200 de milioane de euro pentru Agricost, cea mai mare fermă de cereale şi oleaginoase din România după suprafaţa cultivată.
    Acum, omul de afaceri continuă să parieze pe businessul românesc. „Eu cred că cine poate trebuie să facă investiţii în criză, cine are posibilitatea, bineînţeles. Trebuie să ne folosim experienţa pentru ceva util tuturor. E doar o criză, totul se va rezolva şi va trece dacă suntem sănătoşi. Eu toţi banii încasaţi îi investesc tot în România, nu plec nicăieri”, spune Constantin Duluţe.
    Astfel, antreprenorul a cumpărat 300 de hectare de teren agricol la Bârlad şi se întoarce în domeniul pe care îl ştie cel mai bine. Nu e însă singurul sector în care îşi investeşte banii.
    „Am început să investesc în vin în 2007 ca un hobby, dar între timp am dezvoltat şi am ajuns la 750 de hectare de viţă de vie. Am investit deja 25 de milioane de euro în industria vinului, iar acum avem în construcţie o cramă nouă cu centru de vinificaţie, pe care sper să o terminăm până la anul.” Este vorba de o investiţie de încă 8 mil. euro. Mai mult, omul de afaceri a mai cumpărat, cu aproape 50 mil. euro, şi la Iaşi un teren de 27 de hectare pentru a construi un proiect imobiliar, pentru care are studiu de fezabilitate.

    „Acum aşteptăm să vedem ce va urma pentru a decide ce facem acolo. Nu mă voi opri din investit, doar mă voi adapta.”


    Sacha Dragic

    Ce a fondat: Superbet (cel mai mare jucător de pe piaţa pariurilor sportive)
    Ce a vândut: pachet minoritar
    Cui a vândut: fondului american de investiţii Blackstone, unul dintre cele mai mari fonduri din lume
    Cât a încasat: 175 mil. euro (unde nu era singurul vânzător)
    Când a vândut: 2019
    În primăvara anului trecut, fondul american de investiţii Blackstone, unul dintre cele mai mari fonduri din lume, care administrează active de peste 500 de miliarde de dolari, a intrat în acţionariatul grupului Superbet, cel mai mare jucător de pe piaţa de pariuri sportive şi gaming din România. Gigantul a preluat un pachet minoritar de acţiuni în cadrul Superbet în urma unei investiţii de 175 mil. euro. Investiţia a fost făcută de către Blackstone Tactical Opportunities (BTO), parte a grupului Blackstone.
    Fondatorul Sacha Dragic a rămas în business ca acţionar majoritar. Antreprenorul este în continuare implicat în afacerea Superbet, dar după tranzacţie s-a implicat şi în organizarea celei mai mari întâlniri de şah care s-a desfăşurat vreodată în România. Cei mai buni şahişti ai lumii au venit în noiembrie 2019 la Bucureşti la penultima etapă din Grand Chess Tour, un turneu mondial de şah, înfiinţat de celebrul şahist rus Garry Kasparov.
    Totodată, el este unul dintre cei care au pus bazele fondului de investiţii – Mozaik Investment, alături de Vlad Buşilă – cofondator al Capital Partners (actualmente BT Capital Partners) – şi de Roland Haas, un bancher de investiţii cu experienţă de trei decenii în industrie. Fondul a făcut anul trecut prima tranzacţie, cumpărând un pachet minoritar în cadrul reţelei de cafenele 5 to go.


    familia Bărbuţ
    Ce a fondat: AdePlast (unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa materialelor de construcţii, cu 11 fabrici)
    Ce a vândut: tot businessul
    Cui a vândut: grupului elveţian Sika
    Cât a încasat: 100 mil. euro (conform estimărilor)
    Când a vândut: 2019

    Familia Bărbuţ a vândut anul trecut businessul AdePlast, fondat de antreprenorul Marcel Bărbuţ, care s-a stins din viaţă acum mai bine de un an. Astfel, elveţienii de la Sika au plătit circa 100 de milioane de euro pe AdePlast, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa materialelor de construcţii. AdePlast produce mortare, polistiren şi vopsele în cele 11 fabrici pe care le are la Ploieşti, Oradea, Roman şi Craiova.
    Iulia-Ramona Bărbuţ, cei patru fii – Alexander Michael Bărbuţ, Thomas Bărbuţ, Marcel Bărbuţ, Eduard-Mario Bărbuţ – şi Cristina Paveliuc – partenera de viaţă a fondatorului AdePlast – sunt moştenitorii businessului şi cei care l-au vândut.
    Nu există însă date despre ce planuri au cu banii încasaţi, Marcel Bărbuţ Jr afirmând că nu doreşte să dezvăluie informaţii. Din datele existente în piaţă moştenitorii pariază pe sectorul imobiliar.


    Ovidiu Buluc

    Ce a fondat: distribuitorul farma Farmexim şi lanţul de farmacii HelpNet
    Ce a vândut: tot businessul
    Cui a vândut: grupului german Phoenix
    Cât a încasat: 100 mil. euro (unde nu era singurul vânzător)
    Când a vândut: 2018

    Omul de afaceri Ovidiu Buluc, cunoscut pentru că a construit şi vândut unul dintre cele mai puternice businessuri din farma, grupul Farmexim (distribuţie şi retail), intenţiona să investească în industria vinului şi imobiliare, conform celor mai recente date. Nu există informaţii dacă el a finalizat investiţiile.
    În 2018 omul de afaceri a vândut businessul construit în ultimele două decenii pentru circa 100 de milioane de euro, iar apoi se uitat către alte domenii. Buluc a discutat cu mai multe crame locale, printre care şi Vinarte şi Serve, conform surselor din piaţă de la momentul acela.
    Buluc nu a finalizat negocierile acestea, însă este interesat de vin, putând intra în domeniu atât prin achiziţia unui pachet de acţiuni, cât şi prin preluarea unui business 100%.Antreprenorul Ovidiu Buluc a pus bazele Farmexim, prima companie de import de medicamente, în 1990. El este absolvent al Facultăţii de Comerţ Exterior din cadrul ASE. Şi-a început activitatea în 1968 în comerţul exterior, iar între 1980 şi 1990 a fost şeful serviciului din cadrul Uzinexport.


    Mihai Marcu

    Ce a fondat: operatorul de servicii medicale private Medlife (înfiinţat de mama sa, Mihaela Marcu), afaceri în turism şi yachting
    Ce a vândut: pachet de acţiuni la MedLife (dintre care o vânzare a avut loc chiar recent)
    Cui a vândut: mai multor cumpărători, o parte pe Bursa de la Bucureşti
    Cât a încasat: N/A
    Când a vândut: treptat, cel mai recent în martie 2020, un pachet de acţiuni

    Mihai Marcu, directorul general al furnizorului de servicii medicale private MedLife, şi Nicolae Marcu, fratele acestuia şi unul dintre acţionarii companiei, au vândut la începutul lunii martie 450.000 de acţiuni MedLife pentru aproximativ 16,6 milioane de lei (3,5 mil. euro). Ei rămân însă acţionari în business.
    Aceasta este cea mai recentă vânzare de titluri a lui Mihai Marcu, antreprenor care are afaceri adiacente în domeniul turismului – un complex turistic în Deltă şi un altul în Transilvania – şi în domeniul yachtingului – o şcoală de profil şi Marina LifeHarbour Limanu, una dintre cele mai mari marine private din România.
    „Cea mai importantă valoare deţinută de familie în calitate de investitor este şi va rămâne MedLife. Restul investiţiilor nu sunt deloc o prioritate pentru noi până la finalizarea crizei generate de pandemia de COVID 19”, spune Mihai Marcu.


    Drumul antreprenorilor care au reuşit să vândă chiar înainte de criza curentă a fost pavat de alte tranzacţii
    Oamenii de afaceri români nu au reuşit să se ţină departe de business şi au revenit în joc în decurs de câteva luni sau maximum un an de la momentul în care au vândut propriile companii. Cu banii încasaţi, ei s-au întors în antreprenoriat, unde au decis să parieze pe afaceri în industrii conexe celor iniţiale, în domenii legate de propriile pasiuni sau în sectoare aflate pe val la momentul investiţiilor.
    „Am spirit antreprenorial şi de aceea mă întorc din nou, de fiecare dată, în business. Cred că satisfacţia dată de muncă este a doua după cea dată de dragoste. La un moment dat nu mai lucrezi pentru bani“, spunea anterior Florentin Banu, antreprenorul cunoscut pentru că a creionat şi dezvoltat napolitanele Joe şi supermarketurile Artima (acum Carrefour Market). Pe ambele le-a vândut unor giganţi străini şi a luat-o de la capăt, cel mai recent în producţia industrială, unde a făcut iar o tranzacţie. Banu afirma anterior că nu se va opri aici.
    Puţini sunt antreprenorii care i-au urmat modelul lui Florentin Banu, care în decurs de aproape 30 de ani s-a aventurat în trei domenii diferite – producţie de alimente, retail şi producţie industrială. Cei mai mulţi s-au întors la prima dragoste, mai exact la domeniul cu care au pornit la drum şi de unde au făcut exit. Chiar dacă nu au replicat primele afaceri – de multe ori pentru că le era interzis prin clauzele contractuale să revină în domeniu în următorii 3-5 ani – antreprenorii români au găsit noi nişe ale aceloraşi sectoare. Industria alimentară e variată, la fel şi retailul sau sectorul medical, două domenii vaste şi complexe. Şi nu sunt singurele exemple.
    Ce au făcut antreprenorii români cu banii? Au dezvoltat fabrici – în România, dar şi în Indonezia -, au pariat pe turism şi viticultură, au ridicat clădiri de birouri, proiecte rezidenţiale şi industriale sau au investit în IT. „Câte bordeie, atâtea obiceie”, vorba zicalei.
    De ce au făcut asta?
    Pentru că aveau know-how-ul necesar, aveau reţeaua de contacte şi, bineînţeles, aveau şi banii să pornească la drum.
    Ah, şi pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. Nici măcar în business.


    Liviu Drăgan

    Ce a fondat: Total Soft (una dintre cele mai mari companii de software locale), Druid (inteligenţă artificială)
    Ce a vândut: Total Soft
    Cui a vândut: Logo Software Investment (Turcia)
    Cât a încasat: 30 mil. euro (toată tranzacţia)
    Când a vândut: 2016

    Liviu Dan Drăgan, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali din IT, a înfiinţat TotalSoft – unul dintre cei mai mari producători locali de software – în 1994. Mai bine de două decenii mai târziu, în 2016, compania fost vândută în totalitate grupului turcesc Logo, într-o tranzacţie de circa 30 de milioane de euro. Antreprenorul era atunci acţionar minoritar după ce anterior cedase controlul fondului elen Global Finance.
    După exit, omul de afaceri nu a stat mult departe de business şi de domeniul tehnologiei, fondând un start-up – Druid – specializat pe dezvoltarea de soluţii de inteligenţă artificială.
    „Am revenit în zona de tehnologie din trei motive. În primul rând pentru că eu cunosc piaţa şi potenţialii clienţi, iar ca urmare a activităţii mele în business am strâns capital de încredere. În al doilea rând, aveam acces la competenţe şi la resurse şi ştiam valoarea lor. Nu în ultimul rând, eu cred că în business e bine să faci ce te pricepi”, spune antreprenorul.
    Start-up-ul românesc de tehnologie Druid, specializat în dezvoltarea de asistenţi virtuali inteligenţi (chatbot), a primit la finalul anului trecut cea de-a treia finanţare, în valoare de 1,1 mil. euro, de data aceasta banii venind de la fondul de investiţii Early Game Ventures (EGV), plus alţi doi investitori privaţi. Astfel, de la înfiinţarea sa în februarie 2018 şi până în prezent, Druid a atras în total investiţii de 2,7 mil. euro, start-up-ul fondat de antreprenorul local Liviu Drăgan fiind evaluat în prezent la circa 8 milioane euro.

    „Am trecut de la business de ERP la inteligenţă artificială. Dacă ar fi să fac un al treilea pariu în business, tot către tehnologie aş merge”, adaugă Liviu Drăgan.


    Levente Bara
    Ce a fondat: producătorul de ingrediente pentru industria alimentară Supremia Grup, Transilvania Nuts (procesator de nuci), o fabrică de condimente în Indonezia
    Ce a vândut: Supremia
    Cui a vândut: grupului francez Solina
    Cât a încasat: 30-40 mil. euro conform estimărilor (unde nu era singurul vânzător)
    Când a vândut: 2017

    În primăvara lui 2017 antreprenorul Levente Bara anunţa că a ajuns la o înţelegere cu grupul francez Solina pentru vânzarea producătorului de ingrediente pentru industria alimentară şi de condimente Supremia Grup. Exitul survenea la 16 ani după ce el a fondase businessul. La scurtă vreme după, Levente Bara paria pe o altă afacere locală din industria alimentară, mai exact alături de un partener se orienta către o fabrică de produse din miez de nucă. Între timp, Transilvania Nuts, procesatorul de miez de nucă controlat de Levente Bara şi Alexandru Chiric, a deschis în 2019 o nouă fabrică, în localitatea Ciugud din judeţul Alba. Această unitate de producţie realizează nucă bio, batoane pe bază de fructe cu miez de nucă sau ulei de nucă, după o investiţie de 4,2 milioane de euro din fonduri proprii şi europene. Acestea nu sunt însă singurele businessuri ale antreprenorului.
    „În 2007 – mult înainte să vând Supremia – am investit într-un restaurant în Alba Iulia, într-o vreme în care nu prea erau localuri în oraş. A fost un restaurant de patru stele pe care l-am făcut mai degrabă pentru firmă, pentru că aveam mulţi străini care veneau la noi atunci. L-am vândut însă anul trecut pentru că acum stau jumătate din an în SUA şi nu aveam timp să mă ocup.” El a păstrat însă o fabrică de condimente în Indonezia, Natural Java Spice. Fabrica a deschis-o în 2013, ca furnizor de materie primă pentru Supremia, ea realizând doar condimente şi doar de origine Indonezia.
    „Sunt cel mai mare investitor român din această ţară. Când am vândut businessul Supremia nu am vrut să vând şi această fabrică. Noi acum lucrăm cu unii dintre cei mai mari jucători din lume, avem birouri în SUA şi Germania (pentru toată Europa), unde distribuim noi direct, iar apoi lucrăm în rest prin parteneri.”
    Compania se află pe o curbă ascendentă, e încă în dezvoltare, deci nu se pune problema ca antreprenorul să o vândă acum, după cum spune chiar el. La maturitate însă da, pentru că totul este de vânzare.
    „Eu mai sunt acţionar cu 50% şi în Transilvania Nuts (procesator de miez de nucă ce realizează şi batoane pe bază de fructe – n.red.) şi am şi un portofoliu consistent în imobiliare în România şi în Chicago, SUA. Îmi împart timpul între SUA, România şi Indonezia, am un portofoliu de business diversificat”, spune Levente Bara.


    Cristian Constantinescu
    Ce a fondat: Noriel (activ în retailul, producţia şi distribuţia de jucării) şi Nala (retail de cosmetice)
    Ce a vândut: Noriel
    Cui a vândut: Enterprise Investors (în tranşe, ultima dată către Enterprise Investors)
    Cât a încasat:
    24 mil. euro
    (toată tranzacţia)
    Când a vândut: 2016
    Antreprenorul Cristian Constantinescu şi familia sa au vândut Noriel – un grup cu activităţi în producţia, retailul şi distribuţia de jucării – în primăvara lui 2016 fondului de investiţii Enterprise Investors. La momentul acela antreprenorii au făcut exit, deţinând un pachet majoritar de acţiuni. Ei vânduseră anterior un pachet de acţiuni unui alt fond, Axxess Capital. Acesta a ieşit şi el din businessul Noriel în 2016.
    Un mai târziu a apărut pe piaţă brandul de cosmetice Nala, fondat de Cristian Constantinescu. Primul magazin a fost deschis în septembrie 2017, iar în prezent sunt aproape 30 de unităţi în principalele oraşe ale ţării.

    „A fost o decizie strategică să merg către retailul de cosmetice.

    Există o serie de criterii pe care le-am analizat atunci când am decis să intru pe o piaţă nouă şi abia apoi am făcut pasul acesta.
    Eu am învăţat că sunt necesare trei lucruri atunci când intri în business – network (reţea de cunoştinţe – n.red.), capital şi know-how. Dacă le ai pe toate trei, ai şanse mari să reuşeşti. Dacă ai doar două, şansele scad la 50%, iar dacă ai doar unu din trei, atunci şansele de reuşită scad dramatic”, spune omul de afaceri.


    Raul Ciurtin
    Ce a fondat: Albalact (a preluat şi dezvoltat businessul), Prefera Food, afaceri imobiliare
    Ce a vândut: întreaga participaţie în Albalact
    Cui a vândut: gigantului francez Lactalis
    Cât a încasat: 70 mil. euro
    Când a vândut: 2016

    Raul Ciurtin este unul dintre cei mai importanţi antreprenori din industria alimentară, de numele său fiind legat cel mai mare producător de lactate din România, Albalact. A preluat conducerea Albalact în 1999, renunţând la meseria de medic şi a trebuit să înveţe repede cum să redreseze o companie falimentară. A dus Albalact la afaceri de peste 100 de milioane de euro şi pe primul loc în industria de lactate, iar în 2016 a vândut compania gigantului francez Lactalis.
    Apoi, nu a renunţat la producţie, ci a dezvoltat Prefera Foods, pe care l-a transformat într-unul dintre cei mai mari jucători din producţia de conserve, investind totodată în branduri precum „Capricii şi Delicii“ sau „de Azi“.

    „Statul ar trebui să sprijine producţia locală – care s-a dovedit atât de importantă -, iar acest lucru se poate întâmpla dacă asigură într-un fel foarte uşor accesul la credite prin oferirea de garanţii”,
    afirmă Ciurtin, care ilustrează astfel importanţa producţiei autohtone în special în această perioadă marcată de pandemia de Covid-19.
    Totodată, omul de afaceri a mai pariat şi pe sectorul imobiliarelor şi pe producţia de vin. „Am investit în afacerea unui prieten“, spunea Ciurtin acum trei ani despre decizia de a intra în viticultură.


     

    Vasile Armenean
    Ce a fondat: Betty Ice
    Ce a vândut: tot businessul
    Cui a vândut: gigantului anglo-olandez Unilever
    Cât a încasat: 80 mil. euro
    Când a vândut: 2017
    Vasile Armenean, fondatorul companiei Betty Ice, a adus din Austria ideile de afaceri şi reţetele care l-au ajutat să creeze în circa două decenii unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de îngheţată din România. Businessul a fost vândut acum circa trei ani gigantului Unilever într-o tranzacţie de circa 80 mil. euro.
    Acum, omul de afaceri are investiţii imobiliare, în mai multe sectoare – rezidenţial, birouri şi parcuri industriale. El are totodată şi alte pariuri pe aceeaşi industrie pe care o cunoaşte – industria alimentară.
    „Am investit o parte din banii încasaţi (de la Unilever – n.red.) în domeniul imobiliar, dar o parte s-au îndreptat către domeniul alimentar pe care îl cunosc. Nu am investit pe bursă, ci direct în afacerile unor antreprenori pe care vreau să îi susţin astfel în dezvoltare”, spune Vasile Armenean, omul de afaceri care în 2017 pe final de an a vândut producătorul de îngheţată Betty Ice din Suceava gigantului anglo-olandez.
    Antreprenorul afirmă acum că nu e exclus să revină cu o investiţie de la zero în domeniul alimentar – altul decât cel de îngheţată – date fiind condiţiile din piaţă în contextul pandemiei de COVID-19.
    „Nu e exclus nimic, se schimbă jocul din business şi eu sunt deschis oportunităţilor. Pot fi şi alte domenii nu doar alimentar, dacă apar şanse”, spune el, fără a oferi momentan alte informaţii.
    La 17 ani, Armenean a decis să părăsească România şi să se stabilească în Austria, pe care o considera ţara cu cele mai multe oportunităţi. Soarta însă i-a pregătit un alt drum, mai încurcat, şi o altă destinaţie.
    A fost nevoie de vreo doi ani şi două încercări nereuşite pentru ca până la urmă să ajungă în Linz, Austria. Acolo, Armenean a intrat pentru prima dată în contact cu industria îngheţatei, pentru ca, mai târziu, să decidă să pornească pe propriul drum în mediul de afaceri românesc de la începutul anilor ’90, în acelaşi sector de activitate.


    Wargha Enayati

    Ce a fondat: Regina Maria, alte afaceri în domeniul medical
    Ce a vândut: 100%
    Cui a vândut: Mid Europa Partners
    Cât a încasat: 100 mil. euro (toată tranzacţia)
    Când a vândut: 2015

    Medicul Wargha Enayati, cunoscut în special pentru că a dezvoltat şi apoi a vândut reţeaua de sănătate privată Regina Maria fondului de investiţii Mid Europa Partners, pariază în continuare pe acelaşi domeniu. „Am investit în mai multe sectoare ale domeniului medical. Am investit în comunicare medicală, în organizare de evenimente în domeniu. Am pariat pe Medijobs – platformă pentru recrutare medicală – şi Docbook – o platformă prin intermediul căreia utilizatorii îşi pot face programări la doctor -, ambele afaceri care au atras apoi şi alţi investitori. Am dezvoltat împreună cu alţi patru antreprenori un mic fond de investiţii – Cleverage – şi investim în start-upuri în domeniul medical”, povesteşte antreprenorul.
    El mai menţionează şi Intermedicas (un business în domeniul serviciilor medicale care intermediază accesul pacienţilor la o a doua opinie medicală) şi Enayati Medical City (un proiect medical de câteva zeci de milioane de euro).

    „Totul este în domeniul medical. Am şi investiţii imobiliare, dar doar ca sprijin pentru celelalte afaceri”, spune Wargha Enayati.

    Pentru medicul cardiolog pariul cel mai mare este Enayati Medical City, proiectul greenfield de 60 mil. euro din Bucureşti, ce urmează să fie deschis în ianuarie 2021. El a început construcţia proiectului Enayati Medical City la jumătatea anului 2018, alături de italienii de la Monza pentru partea de spital de oncologie, iar pe terenul de 35.000 mp din Bucureşti sunt în construcţie o unitate de îngrijire medicală, un centru pentru vârstnici şi un spital oncologic.


    Radu Georgescu
    Ce a fondat: mai multe businessuri de tehnologie – RAV, Avangate, Vector Watch
    Ce a vândut: cel mai recent, a vândut alături de Andrei Pitiş şi alţi acţionari activele Vector Watch
    Cui a vândut: FitBit
    Cât a încasat: 15 mil. euro (toată tranzacţia)
    Când a vândut: 2016

    Omul de afaceri Radu Georgescu este unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din IT-ul românesc, fiind totodată unul dintre primii care a reuşit să facă tranzacţii majore încă de acum mai bine de un deceniu.
    Radu Georgescu a înfiinţat în 1992, împreună cu alţi parteneri, compania GeCAD Software, care doi ani mai târziu a scos pe piaţă antivirusul RAV, pe care l-a vândut în 2003 gigantului Microsoft pentru o sumă de peste 10 milioane de dolari. De atunci, industria IT din România s-a dezvoltat continuu.
    După vânzare Georgescu a continuat să dezvolte businessuri de tehnologie. Astfel, în 2010 antreprenorul român a făcut al doilea exit prin vânzarea procesatorului de plăţi online ePayment grupului sud-african Naspers, iar în 2013 pe cel de-al treilea: vânzarea companiei de IT Avangate unui fond de investiţii cu active de 7 mld. dolari din Silicon Valley. A urmat şi al patrulea exit, în 2014, când Modulo Consulting, un integrator local de soluţii IT pentru operatori de comunicaţii, a cumpărat businessul Axigen – un software care permite companiilor să-şi creeze propriul server de mesagerie electronică (e-mail). Unul dintre cele mai recente exituri ale sale a fost cel din 2016, când gigantul Fibit a plătit 15 mil. euro pentru activele Vector Watch. Au vândut atunci, alături de Radu Georgescu, Andrei Pitiş şi mai mulţi antreprenori.
    Antreprenorul român nu s-a oprit însă aici, continuând să investească şi în alte business-uri de tehnologie prin intermediul fondului de investiţii Gecad Ventures. Totodată, el s-a alăturat şi unor investiţii făcute de Early Game Ventures, un fond de investiţii condus de Dan Călugăreanu, Cristian Munteanu şi Radu Stoicoviciu. Astfel, acum el este cel mai des în poziţia de investitor.


    Notă: acesta nu este un clasament şi nici nu este o analiză exhaustivă, în ultimii ani numărul de antreprenori care şi-au vândut businessul către investitori strategici sau financiari fiind foarte mare.

  • Drama patronilor şi angajaţilor din industria hotelurilor, restaurantelor şi cafenelelor

    Pentru o experienţă interactivă a citirii acestui articol, click aici!

    Dana are 25 de ani, lucrează de la vârsta de 16 ani în industria HoReCa

    şi acum aproximativ şapte luni s-a angajat ca barman-ospătar la un restaurant din Capitală. Înainte de răspândirea pandemiei de COVID-19, care a paralizat aproape integral această piaţă, ea ajungea lunar, din salariul de 2.500 de lei obţinut pentru ambele posturi şi din bacşişuri, la un venit de aproape 5.500 de lei. De o lună însă, nu mai primeşte niciun ban, deşi angajatorul nu i-a desfăcut contractul de muncă şi nici nu a trecut-o în concediu medical sau de odihnă. În aceeaşi situaţie sunt şi ceilalţi nouă colegi ai săi.

    „De când a venit pandemia, stăm cu toţii acasă, fără să fim plătiţi. Am alţi prieteni cărora li s-a desfăcut contractul de muncă din prima zi când s-a anunţat starea de urgenţă. Nu ne-a anunţat nimeni nimic. Am tot sunat să întreb dacă beneficiem şi noi de şomaj tehnic. Au spus că este o foarte mare birocraţie şi dacă ne plătesc venitul lunar îşi vor recupera banii foarte greu, să nu luăm în calcul acest venit deoarece ei nu ni-l pot oferi”, spune ea.

    Momentan, salvarea a venit din partea familiei şi din economiile pe care le are, dar „care se vor termina totuşi la un moment dat”. Acest „duş rece” a determinat-o pe tânără să îşi îndrepte atenţia spre un nou domeniu, aşa că aşteaptă să se dea startul înscrierilor la Carol Davila pentru a se pregăti să devină asistentă medicală. E conştientă însă că, timp de trei ani, până la terminarea studiilor, va fi nevoie să se întoarcă în spatele barului.
    Dana este doar un exemplu din zecile de mii de angajaţi din HoReCa ale căror joburi reprezintă acum o loterie. Iar loteria se aplică şi patronilor lor, puşi în faţa unui scenariu imposibil de prevăzut la început de an.


    Potrivit studiilor realizate de compania de consultanţă în industria ospitalităţii Next Root Management System, înfiinţată de antreprenorul Dragoş Panait, industria locală de HoReCa are peste 400.000 de angajaţi, din care aproximativ 30% şi-au pierdut deja locurile de muncă în ultimele săptămâni. „În plus, conform evaluărilor, preconizăm că, la sfârşitul crizei, numărul şomerilor va fi de ordinul sutelor de mii”, spune Panait.

    În ceea ce priveşte restaurantele, în opinia sa, după încetarea pandemiei, 30-40% dintre cele care funcţionau anterior nu se vor mai deschide.

    „Aşadar, cu siguranţă vor apărea şi concepte noi, care să acopere locurile libere din piaţă. Industria de HoReCa este recunoscută pentru dinamismul ei, care va fi ampli­ficat de această criză. Dar, deşi vor apărea mulţi operatori noi după criză, cu siguranţă o parte vor muri.” Potrivit lui Dragoş Panait, la nivel general, operatorii din HoReCa înregistrează vânzări cu 80-90% mai mici faţă de perioadele anterioare.

    „Având în vedere că cifra de afaceri anuală a industriei este estimată la 4 miliarde de euro, putem deduce că pierderile rezultate ca urmare a acestei perioade vor fi semnificative”, subliniază el. 

    Printre schimbările survenite la nivelul industriei în umbra pandemiei de COVID-19, Panait menţionează faptul că românii vor fi tot mai precauţi. „Astfel, ne aşteptăm ca abia din primele trimestre ale anului 2021 industria de HoReCa şi cea a turismului să îşi revină cu adevărat.

    Până atunci, va trebui să ne pregătim pentru o frecvenţă redusă de consum şi note de plată medii cu 20-25% mai mici decât înainte de criză. De aceea, preconizez că unele restaurante vor aduce modificări conceptelor proprii, adaptându-se unei perioade de stagnare financiară, că vor fi mai orientate spre experienţe şi preparate nepretenţioase, pe oferte şi campanii de atragere de oaspeţi.

    ”La rândul său, vorbind despre industria hotelieră locală, Călin Ile, preşedinte al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR) şi director general al Ibis Continental Hotels, preconizează o scădere a pieţei de 50-55% faţă de anul 2019, „în varianta optimistă că până la final de mai ieşim din acest blocaj medical şi reluăm cât de cât activitatea economică”.

    Potrivit estimărilor FIHR, în industria hotelieră din România lucrau înainte de pandemie circa 140.000 de persoane, din care aproximativ 120.000 vor fi temporar în şomaj tehnic sau în încheierea contractului de muncă. Şi, cu toată că o bună parte dintre ei vor reveni la muncă după criză, industria hotelieră va pierde în jur de 30% din forţa de muncă existentă înainte de criză, adaugă Ile.

    „Riscul este ca o parte însemnată din ei să revină sub formă de contracte la gri sau muncă la negru, iar aici rolul statului este unul esenţial în a evita un astfel de fenomen, pentru a nu crea o concurenţă neloială operatorilor oneşti. Sperăm totuşi că nici angajaţii nu vor accepta astfel de propuneri, deoarece se vede acum cât de important era să beneficieze de un contract legal înregistrat integral în Revisal.”

    Deşi estimările sunt sumbre, mulţi antreprenori aflaţi la cârma afacerilor aflate acum la grea încercare nu au abandonat „corabia” şi nici „marinarii”, ci au hotărât să îşi pună imaginaţia la contribuţie şi să găsească soluţii pentru a ieşi din criză fără să pună lacăt pe uşă. Câţiva au povestit pentru Business MAGAZIN ce transformări au suferit companiile pe care le conduc, ce aşteptări au şi cum şi-au propus şi îi sfătuiesc şi pe alţii să ducă lucrurile la bun sfârşit.

     


    Buongiorno pentru unii, arrivederci pentru alţii

    Din cele 18 restaurante ale grupului City Grill, deschise sub brandurile City Grill, Buongiorno, Hanu’ berarilor, Pescăruş, Caru’ cu Bere, Restaurant Hanu’ lui Manuc şi Becker Brau, în prezent a rămas activ un singur restaurant – Buongiorno Victoriei – doar pentru delivery & pick up, cu un meniu compus din preparate reprezentative de la toate brandurile companiei.

    Grupul City Grill a încheiat anul 2019 cu cifră de afaceri de 187 de milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de anul anterior. Deşi aşteptările iniţiale pentru acest an vizau o creştere de minimum 10% faţă de anul trecut – o cifră de afaceri de peste 200 de milioane de lei – în prezent compania este la sub 5% faţă de estimări şi lucrează cu multiple scenarii pe care le adaptează permanent.

    „Căutăm idei, soluţii, vrem să creştem evident capacitatea cât mai sus posibil prin accesarea unor noi linii de business. Deja am pornit câteva. Pe de-o parte avem livrări, la porţie sau family pack, iar pe de altă parte livrăm produse ready to cook şi ready to eat în lanţurile mari de retail de pe piaţă”, spune Dragoş Petrescu, fondatorul grupului City Grill.

    Cu toate că echipa companiei are 1.450 de angajaţi, la momentul actual sunt activi doar câteva zeci dintre aceştia, „fiindcă şi-au exprimat dorinţa, iar pe liniile de business pe care ne dezvoltăm avem nevoie de colegi. Restul sunt în work from home (lucru de acasă – n.red.), sau şomaj tehnic. Nu am dat pe nimeni afară. Am accesat şomajul tehnic pentru angajaţi şi vom accesa şi alte ajutoare pe care statul le dezvoltă, astfel încât să ieşim cu toţi cei 1.450 de angajaţi din această situaţie.”

    În prezent, restaurantul procesează zilnic câteva sute de comenzi, dintre care circa două treimi sunt cu livrare proprie, iar restul sunt acoperite prin parteneriatele cu platformele de profil. „Noi suntem obişnuiţi să pregătim mâncare zilnic pentru 15.000 de clienţi, à la carte. Am reuşit să intrăm într-un timp record în e-commerce, fără a avea o experienţă relevantă anterioară în online sau în delivery. Dar cu ajutorul echipei ne-am mobilizat şi am pornit repede şi bine.” În această perioadă, spune Petrescu, la putere rămâne bucătăria românească, reprezentată de produsele vedetă ale brandurilor companiei: raţa pe varză, micii, sarmalele, carnea la garniţă, ciolanul.

    În privinţa aşteptărilor pentru acest an, nu doar estimările privind cifra de afaceri au avut de suferit. „Aveam mai multe proiecte în derulare şi toate vor avea întârzieri cauzate de situaţia actuală, bineînţeles. Proiectul de recondiţionare la Hanu’ berarilor Casa Oprea Soare este o lucrare foarte amplă pe care o aveam în desfăşurare, fiind clădire monument istoric clasă A, include reconsolidare şi restaurare.

    Mai aveam în plan lucrări de reamenajare, două noi restaurante, intrare pe zona hotelieră, prin cele 22 de camere disponibile la Hanu’ berarilor, în regim boutique hotel. Momentan planurile se schimbă de la o zi la alta şi este dificil să estimăm noi termene de finalizare.”

    Antreprenorul spune că este hotărât să depună toate eforturile astfel încât să transforme această perioadă critică într-o oportunitate şi să se adapteze la noile condiţii. În opinia sa, actuala criză „este o perioadă interesantă dintr-o anumită perspectivă: simţim acea emoţie antreprenorială. Suntem din nou la început, ca acum 16 ani, dar într-o lume total diferită”.

    În ceea ce-i priveşte pe colegii săi din piaţa locală a restaurantelor, Petrescu estimează că 40% – în special cele care se bazau pe credit furnizor – vor considera restartul aproape imposibil. „Ca forţă de muncă, cred că piaţa va dispune de candidaţi, atât din restaurantele care nu vor reuşi să se restarteze, din alte businessuri care nu vor reuşi să supravieţuiască în alte domenii, cât şi dintre cei care au revenit din afara ţării. Industria va fi mai bună, mai calitativă şi mai puternică. Această criză ne-a unit mai mult ca niciodată ca industrie şi ca echipă.”

    De asemenea, adaugă el, industria va avea nevoie de aproximativ un an pentru a se pune pe picioare şi pentru ajunge de unde a plecat. „Pentru restaurante, anul 2020 este compromis şi va fi în cel mai bun caz la 50% din 2019 (trei luni pe zero şi trei luni la 30%, urmate de alte trei luni la 70% faţă de 2019).

    ”În opinia sa, antreprenorii şi oamenii de afaceri trebuie să-şi revadă procesele, să facă ordine în ele, să optimizeze costurile, să se adapteze şi să dezvolte idei, linii de business. În egală măsură, adaugă el, aceştia trebuie să se uite spre exterior, spre piaţă şi să observe schimbările şi noile mecanisme comportamentale, obiceiuri de consum.

    „Comerţul tradiţional, de exemplu, se duce către eCommerce, servirea la masă se transformă în livrare sau ready to eat şi ready to cook. Acestea pot fi oportunităţi, colace de salvare pentru un business, prin urmare trebuie să fim deschişi către schimbare.

    Transformările pe care industria le suferă acum sunt, crede Petrescu, ireversibile. „Nu cred că ne vom mai întoarce la ce aveam în urmă cu 1-2 luni, va trebui să integrăm toate aceste schimbări în businessul de mâine. Şi nu cred că se pune real vorba despre recuperare, ci despre supravieţuire şi reinventare. Cred că acest an este marele examen de antreprenoriat pentru mediul de business din România, nu doar în HoReCa, dar şi în celelalte sectoare economice.”


    Soluţie de criză: de la hotel la centru pentru vârstnici

    Pandemia generată de virusul COVID-19 a condus la închiderea întregului complex turistic SunGarden Golf & SPA Resort, dar şi la anularea tuturor evenimentelor planificate pentru lunile martie şi aprilie în incinta acestuia. „Suntem şi noi afectaţi de această situaţie, aşa cum sunt toţi ceilalţi operatori din industrie şi nu numai. Cu toate acestea, ne străduim să luăm cele mai bune decizii pentru a depăşi cu bine situaţia de criză pe care o traversăm”, spune Nicolae Căpuşan, fondatorul SunGarden. Grupul are peste 200 de angajaţi şi o mare parte dintre aceştia au intrat în această perioadă în şomaj tehnic. „A fost o măsură obligatorie, dat fiind faptul că am închis toate unităţile pe care le deţinem, însă sunt de părere că limitarea plafonului de şomaj la un salariu net de 2.372 de lei este un dezavantaj major. În comparaţie cu angajaţii instituţiilor de stat, care primesc în continuare sporuri, cum ar fi cel pentru munca de acasă, un angajat fidel şi cu atitudine pozitivă va aloca în continuare ore şi va lucra de acasă, însă pe un salariu minim, impus de stat”, susţine antreprenorul. Segmentate din totalul cifrei de afaceri, costurile operaţionale ale grupului SunGarden includ fondul de salarii, care reprezintă un procent de 45%-55%, costul cu utilităţile, în proporţie de 10-20%, materia primă, care are o valoare de 20-25%, costuri de mentenanţă – 5-10% – şi alte taxe către stat, de aproximativ 20%, nefiind incluse aici costurile cu TVA şi dividendele. 
    În 2019, venitul pe întreg grupul de firme a trecut puţin peste 40 de milioane de lei. Previziunile pentru cifra de afaceri de anul acesta, ţinând cont de contractele deja semnate, vizau iniţial o creştere de 27% comparativ cu 2019. „Conform noilor condiţii impuse de criză, dacă vom reuşi să realizăm aproximativ 50% din targetul pe volumul de vânzări stabilit la început de an, va fi salvator, pentru că vom putea să continuăm activitatea în 2021 fără credite sau infuzii de capital. Dar deocamdată şi aceasta este o estimare incertă”, notează antreprenorul.
    Planurile de extindere s-au schimbat, de asemenea, odată cu noul context de piaţă. „Aveam în lucru mai multe construcţii, astfel că în incinta SunGarden Resort am lucrat în primele două luni ale acestui an intens la deschiderea a două săli de conferinţă, a unui restaurant şi a 21 de noi camere de 5 stele. Acum lucrările vor continua în funcţie de resursele pe care le vom avea la dispoziţie, însă acest lucru deocamdată este incert. De asemenea, am sperat să progresăm anul acesta cu lucrările de la Herculane pentru reabilitarea hotelului Decebal, astfel încât să finalizăm finisajele interioare şi instalaţiile. În acest moment, premisele să mai putem face ceea ce am plănuit sunt mult diminuate. Cel mai probabil anul acesta este pierdut.”
    În ceea ce priveşte evenimentele stabilite în această perioadă, multe au fost anulate, o parte sunt reprogramate, iar pentru unele situaţia este încă incertă. „Departamentul nostru de vânzări are acum o activitate neobişnuit de intensă, cu zeci de telefoane zilnic, pentru consultări şi chiar consiliere pentru anumiţi clienţi mai sofisticaţi. Se caută soluţii care să mulţumească ambele părţi afectate, deşi uneori avem de-a face cu interlocutori care uită că stau la masa negocierii cu parteneri care au aceeaşi dramă în desagă. Cuvintele de ordine în companie sunt toleranţă şi bună înţelegere, pentru aplanarea eventualelor conflicte generate de această situaţie. Până în prezent, am reuşit să avem rezultate rezonabile.”
    În ceea ce priveşte industria hotelieră per ansamblu, el spune că o reorientare a activităţilor este anevoioasă.
    „Pentru noi, cei care activăm în industria hotelieră, reconversia presupune un proces destul de dificil, dat fiind faptul că o astfel de construcţie are o anumită rigiditate. Camerele de hotel prin dotările lor, sălile de evenimente, nu lasă loc pentru multe alternative, însă am avut în vedere zilele acestea ideea de a transforma un hotel în centru pentru vârstnici. O parte din logistică se pliază pe nevoile unui astfel de spaţiu, altfel că perspectiva rămâne în lucru”, descrie Căpuşan una dintre soluţiile pe care le vede în traversarea acestei crize.  El ia totodată în calcul configurarea unei linii de business pentru distribuţia de produse semipreparate, care să fie diferite radical din punct de vedere calitativ faţă de cele care se găsesc în mod obişnuit în comerţ.
    Antreprenorul spune că are mari speranţe că în România va fi mai bine şi că oamenii vor învăţa în primul rând smerenia ca urmare a acestei crize. „Cred că vom putea avea acces în viitor la o resursă umană calificată, dar şi la tot mai mulţi clienţi educaţi, atenţi, care vor preţui mai mult ceea ce avem.  Perioada aceasta ne-a arătat că în faţa unui inamic precum boala suntem cu toţii egali, indiferent de statutul social, suntem toţi precum praful de pe cumpăna fântânii pe care oricând îl poate lua vântul. De aceea, cred că oamenii vor fi mai smeriţi în adevăratul sens al cuvântului, vor fi mai atenţi la relaţiile cu semenii lor şi în special cu cei care se află în necaz. Am putea spune chiar că se naşte o lume nouă, pentru că în mod cert va avea loc o resetare de valori şi principii, astfel că cei care au fost buni până acum vor fi şi mai buni, şi prin bunătate se va schimba lumea în care trăim.”
    În acest moment, adaugă el, pierderile industriei sunt enorme, mai ales că anul 2020 se prefigura de departe a fi cel mai bun an pentru jucătorii din acest domeniu. „Am pornit cu creşteri de două cifre pentru lunile ianuarie şi februarie. Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte evenimentele, tot anul era vândut, aveam făcute rezervări.” Una dintre soluţiile pe care le întrevede acum pentru cei care deţin afaceri în industria hotelieră este să încerce să reia unele evenimente în a doua parte a anului, pentru a putea supravieţui postcriză. „Ne dorim, de asemenea, să păstrăm o relaţie caldă cu toţi clienţii noştri, afectaţi profund şi ei, astfel încât să depăşim această perioadă fără conflicte majore cu furnizorii şi clienţii contractaţi. Dacă am pierdut sub aspect financiar, cel puţin să reuşim să restructurăm personal în speranţa unei productivităţi superioare faţă de perioada anterioară.”

     


    Abonament culinar pentru corporatişti

    Dacă până nu de mult restaurantul Red Angus Steackhouse din Capitală îşi aştepta zilnic oaspeţii dornici de distracţie sau de o masă bună alături de prieteni, astăzi sunt puţini cei care se aventurează pe străduţele pavate din Centrul Vechi, şi cu siguranţă nu pentru relaxare. Deşi au închis servirea la masă, reprezentanţii businessului au păstrat trei direcţii de operare: un sistem de livrări corporate, sub formă de abonament, prin care se trimite zilnic masa companiilor care operează în continuare, partea de livrări către consumatorii finali, care a rămas disponibilă pe platformele Glovo, Foodpanda, Uber Eats, Takeaway.com, precum şi o campanie prin care livrează zilnic prânzul cadrelor medicale din Institutul „Matei Balş” şi spitalelor clinice „Dr. Victor Babeş” şi Colentina. „În plus, fiindcă este o perioadă în care este vital să fim flexibili şi să ne adaptăm, lansăm tot timpul concepte noi”, spune Ionuţ Ivan, coproprietar al Red Angus Steakhouse. Anul trecut, restaurantul a avut o cifră de afaceri de 600.000 de euro, iar pentru 2020 reprezentanţii businessului ţinteau o cifră de afaceri de 800.000-850.000 de euro, pentru care luaseră în calcul atât segmentul de evenimente corporate Red Angus Steakhouse, activităţile de catering extern, „ce demaraseră în forţă”, cât şi activitatea cu food truckul Steak Me Home. „Deocamdată, există prea multe variabile pentru a ne putea face nişte calcule – nu ştim cât va dura perioada de carantină şi cum va evolua comportamentul de consum al românilor. Ce ştim, însă, este că sunt multe lecţii de învăţat de aici şi, prin urmare, ne propunem să ieşim mai puternici şi mai eficienţi din această criză.”
     În ceea ce priveşte echipa de 19 angajaţi a restaurantului, antreprenorul spune că una dintre priorităţi a fost să le creeze acestora un cadru sigur de muncă – atât din punct de vedere sanitar, cât şi financiar. „De aceea, am luat, încă de la început, măsuri de igienă suplimentare: le-am furnizat măşti, mănuşi, soluţii pe bază de clor şi alcool şi am eliminat plata cash. Fiind un loc în care se produce mâncare, la noi condiţiile erau, oricum, stricte, am crescut doar frecvenţa lor şi am limitat, pe cât posibil, contactul uman. Financiar, ne-am angajat să susţinem salariile tuturor angajaţilor, până la intrarea în şomaj tehnic. După aceea, 30% din echipă va rămâne operaţională şi va veni la restaurant.”
     În această perioadă, resursele umane reprezintă 30-35% din costurile operaţionale, iar materia primă, în cazul meniurilor standard – exceptând iniţiativele de responsabilitate socială – ajunge la 30%, în timp ce comisioanele către platformele de livrări sunt de aproximativ 30%. Restul sunt cheltuieli de mentenanţă, consumabile. La momentul actual, un procent de 60% din veniturile businessului este reprezentat de livrările proprii, spre persoane juridice şi fizice, 30% de platformele de livrări şi 10% sunt comenzi ridicate din locaţie, dar care merg tot spre clienţi corporate. Undeva la 70-80% din costurile operaţionale – „reduse dramatic” – sunt acoperite de activitatea curentă. 
    Către consumatorii finali, businessul livrează zilnic aproximativ 12-15 comenzi, prin platformele dedicate şi prin surse proprii, bonul mediu fiind de 60-70 de lei. Printre produsele preferate ale clienţilor se numără mâncarea gătită, burgerii, coastele sau platourile care pot fi împărţite în familie. „În plus, în luna martie am lansat torturile proprii, care s-au dovedit extrem de apreciate în această perioadă de izolare.” În opinia lui Ionuţ Ivan, printre soluţiile pentru depăşirea acestei crize se numără, în primul rând, reducerea la maximum a costurilor fixe şi eficientizarea activităţii. „Noi, de exemplu, ne-am restrâns activitatea şi am închis zonele consumatoare de utilităţi. Pe partea de produse, am ajustat meniul, pentru a păstra doar preparatele care pot fi livrate în condiţii optime. Ne menţinem consecvenţa şi furnizorii, dar încercăm să negociem cu ei discounturi sau condiţii comerciale mai flexibile, adaptate situaţiei.” 
    Despre proiectul de scutire la plata chiriilor adoptat de Senat, antreprenorul spune că este o iniţiativă care vine în ajutorul operatorilor, „dar nu putem să nu luăm în considerare faptul că există proprietari de clădiri pentru care spaţiile pe care le au sunt singurele surse de venit. Consider că, indiferent de directiva legală, o discuţie între operator şi locator este vitală în acest punct. Până la urmă, vorbim despre un parteneriat, aşa că e necesar ca fiecare dintre părţi să facă eforturi şi să se găsească o cale de mijloc.”

     


    Pragmatism şi empatie, ambele în egală măsură

    Daniel Ben Yehuda, general manager al Sheraton Bucharest Hotel, spune că, aşa cum e cazul la nivelul întregii industrii a turismului şi ospitalităţii, răspândirea pandemiei a avut nu doar un impact negativ asupra businessului pe care îl conduce, ci a adus şi o lipsă totală de predictibilitate, ceea ce e mai riscant decât un declin brusc. „Cu toate acestea, suntem încrezători că, deşi este cel mai lovit domeniu, care a presupus suspendarea până la 100% a activităţii, vom reveni cu siguranţă pe o pantă ascendentă, căci lumea nu se va opri niciodată din călătorit, iar noi vom fi acolo, cu zâmbetul pe buze, să ne întâmpinăm oaspeţii.”  Executivul spune că evoluţia cifrei de afaceri a businessului pentru a doua jumătate a anului este greu de prezis în acest moment, însă la nivel de trimestru II, scăderea va fi de cel puţin 80%. „Această estimare poate fi extrapolată atât la nivel de ţară cât şi la nivel global. Industria turismului este în acest moment paralizată.” În România, Yehuda estimează că pierderile din industrie sunt între 80 şi 100%, având în vedere că foarte multe unităţi de cazare s-au închis. În ceea ce priveşte evenimentele programate în incinta Sheraton în această perioadă, majoritatea au fost doar amânate. „Lumea este dornică să mişte rotiţele în continuare. Am avut o comunicare extraordinar de frumoasă cu oaspeţii noştri, am simţit din partea multora empatie şi susţinere, ceea ce face ca perioada aceasta să treacă puţin mai uşor.”
    Potrivit lui, exceptând costurile principale ale taxelor şi utilităţilor, cel mai mare cost operaţional pentru Sheraton este desigur cel cu oamenii, motiv pentru care preocuparea principală a fost de a asigura continuitate şi de a găsi soluţii pentru a avea grijă de echipe. „Oamenii sunt cei care fac diferenţa când vorbim de servicii, dar şi cel mai afectaţi de acest context care este în afara controlului nostru.” Businessul are puţin peste 200 de angajaţi şi, odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, majoritatea au intrat în şomaj tehnic.
    Soluţiile pentru depăşirea actualei crize, spune Yehuda, ţin de un amestec între pragmatismul de care ai nevoie în business, care însă e esenţial să fie îmbinat cu empatia pe perioada crizei, de decizii ce nu pot fi amânate, de înţelegerea oamenilor din echipă, dar şi de implicarea statului cu măsuri de susţinere uşor şi rapid de implementat. „Soluţia este în primul rând să rezişti într-un context în care business-ul este complet blocat. Apoi să fii capabil să te adaptezi, să comunici permanent cu comunitatea, să ai un plan de rezervă pentru eventualitatea prelungirii perioadei de criză.”
    La Sheraton Bucharest Hotel spune că au luat până la ora actuală toate măsurile posibile pentru a preveni un colaps, dar, totodată, măsuri care să permită o revenire la activitate normală imediată, în caz de ameliorare a situaţiei la nivel global. „Trebuie să gândim soluţiile pe multiple planuri pentru că deşi impactul a fost imediat, revenirea va fi de durată şi chiar dacă situaţia de urgenţă se va termina, cu siguranţă restricţiile vor dispărea în etape.”
    Din punctul lui de vedere, cele mai bune soluţii pentru ca jucătorii din HoReCa să recupereze pierderile din această perioadă sunt: menţinerea nivelului preţurilor, dar şi optimizarea serviciilor. „Să se amâne datele deplasărilor şi nu să se anuleze. Să nu se ceară rambursări în masă, ci să se negocieze condiţii mai bune pentru date ulterioare. Iar companiile pot promova tot mai mult ideea de voucher cadou. Trebuie pus accentul pe turismul intern, care la noi în ţară are o pondere destul de mare, şi desigur cel de evenimente. Dacă segmentul de business începe din nou să producă, atunci încet-încet putem porni şi noi motoarele”, adaugă el.
    Yehuda încheie spunând că: „E clar că suntem martorii unei schimbări de mentalitate la nivel global. Cu siguranţă, pentru mulţi, această experienţă va însemna mai multă atenţie pe viitor, mai mult echilibru, grijă mai mare la concepte precum economii de vremuri rele, mai ales că industria noastră va fi mereu cea mai vulnerabilă în astfel de crize, precum şi prima care intră în declin. Noi oferim în hoteluri experienţe făcute de oameni pentru oameni şi oricât de digitalizate ar fi produsul şi sistemele, oaspeţii noştri trebuie să vină la noi, trebuie să călătorească.”


    Cafeaua de (după) criză

    „Am decis să închidem complet locaţiile grupului 5 to go începând cu data de 16 martie. Deşi puteam găsi soluţii pentru livrare sau servire la geam, am hotărât că este mai sigur pentru echipa noastră, dar şi mai eficient din punctul de vedere al gestionării costurilor, să închidem toate cafenelele”, spune Radu Savopol, cofondator al lanţului de cafenele 5 to go. Compania numără, în prezent, peste 150 de unităţi în Bucureşti şi în alte 17 oraşe din ţară. Deşi activitatea din toate unităţile 5 to go a fost sistată, antreprenorul spune că nu s-a întâmplat acelaşi lucru şi pe teren, unde continuă pregătirile pentru deschiderea noilor unităţi şi a redeschiderii celor existente. „Noi am ales să folosim această perioadă pentru a face tot ce nu aveam timp înainte de criză – renovări, amenajare de noi locaţii, unde aveam contracte semnate. 5 to go este şi un business de criză, aşa că mergem înainte şi lucrăm, planificăm, ne pregătim pentru restart. În acest interval am reuşit să soluţionăm închirierea câtorva spaţii şi am semnat francize noi, aşadar suntem optimişti şi convinşi că vom fi pregătiţi să redeschidem business-ul atunci când va trece criza, şi să revenim în forţă.” Înainte de criza provocată de coronavirus, reprezentanţii afacerii aveau în plan, pentru anul acesta, deschiderea a 100 de cafenele noi, cu potenţial mai mare de dezvoltare în afara Bucureştiului. „Dată fiind situaţia actuală, estimez o scădere de 10-20% a numărului de locaţii anunţat iniţial. Până la acest moment am deschis 14 şi avem 20 la cheie, pregătite pentru deschidere imediat ce lucrurile reintră în normal. Deci 34 de noi locaţii deschise până la sfârşitul lunii mai. Îmi menţin optimismul şi simt că atunci când vom reveni pe piaţă vom face lucrurile la fel de bine ca şi până acum, poate chiar mai bine, şi că publicul ne va rămâne fidel”, spune Savopol.
    În 2019, businessul a înregistrat o cifră de afaceri de peste 8 milioane de euro, cu aproape 70% peste cea din 2018. Totodată, finalul anului 2019 a fost marcat de o tranzacţie importantă pentru companie, prin parteneriatul semnat cu Mozaik Investment, fondul de investiţii care s-a alăturat brandului în calitate de acţionar (35%), conferind o mai mare stabilitate financiară grupului. „Pentru 2020, noi vizam o cifră de afaceri de peste 12 milioane de euro. La momentul actual, cifrele primului trimestru al acestui an (ianuarie-martie) ne arată o creştere de 54% a cifrei de afaceri faţă de perioada similară a anului trecut şi ne continuăm planurile de extindere.
    În situaţia dată, estimăm o scădere cu 10-20% faţă de targetul începutului de an, dar facem eforturi să suplinim această scădere cu deschiderea de noi direcţii de business pe zona de retail. Dacă aceste demersuri ale noastre se concretizează, sunt convins că vom reuşi să compensăm pierderea cauzată de criză, ba mai mult, să creştem cifra de afaceri estimată pe anul în curs şi chiar să o depăşim. Am aduce astfel plus valoare businessului 5 to go”, notează Radu Savopol. 
    Cele mai importante costuri operaţionale ale businessului sunt reprezentate de chirii, implicând un cost mediu de 580 de euro pe locaţie, urmate de salariile angajaţilor, unde media e de 2.000 de lei/net. La nivelului întregului grup, înainte de criză echipa companiei număra aproximativ 300 de persoane. „În cazul lor, recomandarea mea a fost ca fiecare francizat să-şi gestioneze relaţia cu echipa. Există mai multe soluţii legale oferite de specialişti, precum şomaj tehnic,  reducere program de lucru sau suspendare contract. Echipa centrală 5 to go funcţionează acum la maximă capacitate, lucrăm de la distanţă, fiecare de acasă, în căutarea de soluţii, planuri de revenire, scenarii de business. Cred că trebuie abordat acest aspect gândindu-ne la consecinţele pe termen lung, pentru că businessurile vor avea nevoie de resurse umane, de angajaţi dedicaţi şi implicaţi, atunci când situaţia va reveni la normal”, spune Savopol. 
    În opinia sa, prima soluţie pentru criza actuală este să respectăm măsurile impuse, pentru a ieşi cât mai curând şi cu bine din această situaţie. Antreprenorul crede că fiecare business trebuie să analizeze cu atenţie consumatorii şi cum va afecta această perioadă obiceiurile lor de consum, pentru a găsi cele mai bune soluţii de revenire. „Nimic nu va mai fi la fel, iar cei care îşi înţeleg cel mai bine consumatorii şi pot veni în întâmpinarea nevoilor lor, vor avea de câştigat. În plus, cred că brandurile trebuie să continue să fie aproape de comunităţile lor în perioada asta, să comunice şi să menţină dialogul cu consumatorii.”
    Cât despre soluţiile venite de la autorităţi, Savopol spune că lucrurile se mişcă, dar cu paşi mici, poate prea mici, ţinând cont de cât de dură e situaţia actuală. „O presiune mare vine din zona chiriilor şi aici statul ar trebui să se implice. Ar conta mult. Ar mai fi important să contribuie pe zona de credite, unde companiile sunt îndatorate la bănci. Poate cel mai mult vor avea de suferit start-up-urile după această criză. Antreprenorii cu astfel de afaceri vor fi debusolaţi, cu multe probleme şi situaţii noi de confruntat, dar cu toţi banii deja investiţi în afacerile lor, în care-au crezut. Mulţi dintre ei nu vor şti cum să se remonteze şi vor renunţa. În acest caz, în afară de implicarea statului, văd că ar fi nevoie şi de intervenţia companiilor şi a oamenilor de afaceri cu experienţă în mediul de afaceri, care ar putea fie să consilieze astfel de businessuri, fie să investească în ele pentru a-şi putea continua apoi activitatea.”
    În opinia fondatorului 5 to go, segmentul HoReCa va fi complet schimbat o perioadă lungă după această criză. „Nu numai că locaţiile vor fi afectate la nivel de proceduri şi noi reguli, dar şi clienţii vor alege mai puţin să stea în spaţii închise. Cred că niciun antreprenor nu va mai fi cu gândul la vacanţe în perioada imediat următoare crizei şi toţi vor fi conectaţi 100% la business, pentru a-l reporni şi a reuşi să reintre în normalitate. E o presiune enormă în acest moment în HoReCa şi fiecare dintre noi îşi doreşte, evident, să aibă pierderi minime.”
    Savopol consideră că este important ca antreprenorii să fie mai atenţi la oportunităţile de business care vor apărea imediat după criză, să caute să îşi regândească poziţionarea pe zona de online, să aibă comunităţi puternice şi public fidel şi, nu în ultimul rând, să se gândească la o abordare puţin diferită a clienţilor, la una inedită. „Dacă, de exemplu, businessul era centrat pe un palier de preţ, n-ar fi rău să analizeze segmentarea pe mai multe paliere. Să vină mai mult în întâmpinarea clienţilor şi să-i ţină aproape cât de mult se poate.”

    Colacul de salvare: platformele de livrare

    Ca urmare a măsurilor luate de autorităţi pe fondul răspândirii pandemiei de COVID-19, unităţile grupului Gargantua, controlat de antreprenorul Matei Ionescu, cu un portofoliu alcătuit din trei restaurante à la carte, un restaurant de prânz, un salon de evenimente, o firmă de catering (corporate events) şi trei branduri online de delivery, şi-au încetat activitatea, exceptând brandurile de livrare.
    Evenimentele private şi corporate sunt, de asemenea, suspendate sau anulate chiar şi două luni după estimarea ieşirii din carantină. „Anul acesta aveam de gând să relocăm un restaurant sub un brand nou, să dezvoltăm, cu un partener strategic, reţelele Refill şi Pizzicato. Acest parteneriat a căzut pentru anul 2020 şi nu ştim când se va putea relua. De asemenea, aveam în plan să deschidem un număr de 4-7 restaurante noi, dar acest număr va fi ajustat în funcţie de posibilităţile şi costurile actuale de finanţare. Cred în contiuare în dezvoltarea unei noi linii de business şi cred că o criză era de aşteptat. Nu se aştepta nimeni la o pandemie, dar toată lumea se aştepta la o resetare a pieţei muncii şi la o încetinire a ritmului pentru a putea regla unele aspecte scăpate de sub control în ultimii ani.”
    În 2019, businessul a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 5 milioane de euro şi, la momentul intrării în criză, grupul avea o echipă de 150 de angajaţi. „Pe cei cu contract din străinătate în mare parte i-am trimis acasă, având astfel nişte pierderi considerabile pe contracte, iar celelalte contracte au fost suspendate. Excepţie fac cei care lucrează în delivery şi catering precum şi o mică parte de suport administrativ.” La nivel operaţional, businessul este structurat în mare astfel : 35% materii prime, 25% salarii, 20%-22% regii, 18-20% profit înainte de taxare. „Dacă măsurile discutate în parlament şi guvern vor fi adoptate în totalitate, vom putea acoperi în totalitate costurile operaţionale având în vedere că se discută compensarea chiriilor din taxe, amânarea plăţilor cheltuielilor cu capitalul împrumutat, eşalonarea utilităţilor şi suspendarea unor taxe. În prezent, cheltuielile salariale, chiar şi cele de şomaj, sunt suportate de companie. Aşteptăm să vedem când vom putea încasa primele de la stat. Angajaţii noştrii trebuie să primească salariile la timp pentru a se putea descurca într-o perioadă atât de dificilă şi debusolantă.”
    Anterior crizei, veniturile din livrări fără catering pentru evenimente private şi catering corporate însumau între 25% şi 30% în funcţie de sezon, serviciul de delivery fiind mai activ în special iarna. În perioada pandemiei, antreprenorul spune că îşi doreşte să confirme utilitatea socială a restaurantelor şi să livreze mâncare către clienţii companiei adaptând oferta la condiţiile actuale atât ca produs, cât şi ca prezentare/ambalare şi preţ. „Astfel, la Refill am dezvoltat un proiect de livrare a meniului zilnic, prânz şi cină, la doar 45 de lei, atât la Pizzicato cât şi la Gargantua delivery avem o gamă largă de produse cu discount la jumătate de preţ sub forma 1+1 gratuit.” Totodată, compania a dezvoltat un proiect online pentru livrare de mâncare cu specific pascal în care oferă atât preparate individuale, cât şi pachete complete. „Comenzile se vor face în avans cu plata online şi livrările le vom face în joia, vinerea şi sâmbăta mare.” Prin serviciul de delivery, businessul livrează între 350 şi 500 de comenzi zilnic, valoarea medie a unei comenzi variind, în funcţie de brand, de la 55 la 108 lei. „În perioada de criză vânzările au scăzut la început, dar pe parcurs au început să se ridice aproape de nivelul dinaintea crizei.” În general, produsele comandate cel mai des sunt „tot cele cu care am obişnuit clientela, specifice fiecărui brand”, respectiv, pizza, hamburgeri, sushi, paste, ciorbe, deserturi şi preparate signature.
    În opinia lui Ionescu, schimbările prin care va trece industria HoReCa după încheierea pandemiei depind foarte mult de modalitatea în care se va termina această criză. „Dacă se va găsi un vaccin sau un tratament foarte eficient probabil că într-un termen de aproximativ 6 luni vom avea o recuperare integrală. Dacă însă se va merge pe prevenţie şi doar o relaxare minimală a măsurilor luate în starea de urgenţă, va fi un proces lung şi plin de probleme.” Există restaurante unde, dacă s-ar lua măsurile de distanţare socială, nu s-ar putea relua activitatea sau ar fi prea puţine locuri, mai ales în sezonul rece, explică antreprenorul. „Nu mai vorbim de cluburi sau discoteci.” În privinţa saloanelor de evenimente, el spune că piaţa o să fie destul de serios afectată de diluarea veniturilor populaţiei. În schimb, „terasele şi cantinele nu vor avea mult de suferit. De asemenea cred că va fi o creştere pe piaţă de delivery. Ionescu spune că şi forţă de munca va fi mai uşor de găsit şi în consecinţă vor scădea, probabil, şi salariile. „În paralel cu scăderea salariilor vor scădea şi preţurile de vânzare, nu neapărat nominale, dar prin prezenţa din ce în ce mai mare a promoţiilor. Din păcate, acest proces de scădere a salariilor se va face similar cu cel de creştere prin recrutări. Este posibil să fie şi un reviriment al forţei de muncă datorită repatrierii unui număr destul de mare de români.” În aceeaşi măsură, adaugă Ionescu, dacă pandemia nu va înceta peste tot în lume este posibil să scadă turismul, „ceea ce ne-ar avantaja deoarece piaţa de restaurante din Bucureşti se bazează în principal pe localnici şi nu pe turişti”.
    Amintind de o glumă care circulă acum pe internet, că anul acesta va avea 9 luni şi că 1 mai va pica pe 1 iulie, antreprenorul spune că e imposibil să recuperezi încasările pe care nu le-ai făcut în acest timp, deoarece businessul de restaurant este plafonat la numărul de locuri şi nu poţi să aduci mai multe persoane în acelaşi restaurant. „Când va începe activitatea, toată lumea are de recuperat masiv, fiecare în domeniul lui, şi nu cred că vor avea mult timp în afară de cine şi weekend să petreacă la restaurante. Vor exista nişte concedii şi escapade de weekend pentru relaxare, dar în rest muncă.” În opinia sa, soluţiile optime de recuperare a pierderilor rămân delivery-ul, mâncarea elaborată şi dificil de făcut, evenimentele cu muzică live şi renegocierea întregului sistem de costuri.

    Şomaj tehnic pe acorduri rock

    După răspândirea pandemiei cauzate de coronavirus, reprezentanţii Hard Rock Cafe Bucureşti au decis să trimită echipa de 98 de angajaţi ai businessului în şomaj tehnic. Marius Băban, directorul general al companiei, spune că acum prioritatea este de a le asigura un mediu de lucru sigur, motiv pentru care nu au făcut şi nici nu vor face disponibilizări. „Pe toată durata stării de urgenţă, angajaţii noştri vor rămâne în şomaj tehnic. În funcţie de cum va evolua serviciul de home delivery, la care lucrăm în prezent, luăm în calcul ca o parte dintre ei să se întoarcă la muncă.” Lunar, suma costurilor operaţionale ale businessului se ridică la 350.000 de euro, cele mai importante procente fiind ocupate de costurile salariale, aproximativ 30%, urmate de costul mărfii, care reprezintă 27% din acest total. La acestea se adaugă utilităţile şi serviciile contractate, taxele de franciză, chiria spaţiului şi G&A (costuri generale şi de administrare – n. red.). În 2019, cifra de afaceri a businessului a fost de peste 4,5 milioane de euro. „Ne-am bucurat de un start foarte bun pentru 2020. Până la începutul crizei, aveam o depăşire de 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Scenariul pe contextul actual nu este unul tocmai optimist şi depinde foarte mult de cât se va prelungi starea de urgenţă. Până la finalul acestui an, estimăm o reducere a veniturilor cu cel puţin 50% faţă de anul precedent”, spune Marius Băban.
    Deşi au decis ca atât restaurantul Hard Rock Cafe, cât şi magazinul Hard Rock Shop să rămână închise pe durata perioadei impuse de autorităţi, reprezentanţii companieii spun că lucrează totuşi la dezvoltarea unui meniu special pentru livrările la domiciliu, pe care speră să îl poată lansa cât mai curând, la începutul lunii mai, şi pe care să îl menţină şi după redeschiderea restaurantului.
    Deoarece serviciul de delivery încă nu a fost lansat, Marius Băban spune că este prematur să estimeze ce procent din veniturile obişnuite va fi acoperit de acest serviciu. „Important pentru noi este să putem asigura un minim de cash-flow, aspect care va depinde direct de evoluţia comenzilor.” În ceea ce priveşte costurile operaţionale, el estimează că prin livrarea la domiciliu ar putea acoperi până la 5-7% din costurile operaţionale, deoarece activitatea Hard Rock Cafe nu se bazează doar pe serviciile standard de restaurant. „Prin Hard Rock Shop comercializăm o gamă variată de suveniruri ale brandului şi o mare parte din serviciile noastre implică organizarea de concerte şi evenimente.”

    Criză la altitudine

    Radu Dumitrescu, proprietarul restaurantului Nor, aflat la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din România şi al sky-bar-ului 18 Lounge, precum şi a altor cinci localuri: Stadio, Social 1, Cişmigiu Bistro, Embassy Park şi Qreator, toate parte a grupului Stadio Hospitality Concept, spune că activitatea businessului a fost complet oprită din 16 martie până în prezent. „Am aşteptat o perioadă să vedem ce se întâmplă, care este trendul, şi am luat decizia că vom începe să funcţionam în mai multe direcţii, cum ar fi comenzile directe şi prin aplicaţiile dedicate, comenzile de mâncare în cantităţi mari, dar şi catering instituţionalizat către companii.” Anul trecut, grupul a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 34,5 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 30% faţă de 2018. Deşi, prin prisma a două restaurante noi – 18 Lounge şi Embassy Park – adăugate în portofoliul companiei în acest an, estimările privind cifra de afaceri pentru 2020 erau de circa 60 de milioane de lei, fondatorul businessului spune că în acest moment, oricine ar estima ceva în această industrie ar fi doar o prezumţie, pentru că nimic nu se poate calcula în domeniul acesta şi totodată să şi aibă sustenabilitate, totul depinzând de cât va dura această perioadă. În ceea ce priveşte echipele celor şapte restaurante din portofoliul businessului, totalizând un număr de 350 de persoane, acestea au fost păstrate integral. „Principalul nostru scop a fost să nu disponibilizăm niciun om, să le fim alături şi să trecem împreună peste acest moment greu. Deocamdată, toţi angajaţii noştri sunt în şomaj tehnic, sperăm ca statul să se ţină de cuvânt şi chiar să plătească aceste ajutoare.”
    Dumitrescu consideră că, pentru jucătorii din industrie, soluţiile de traversare a acestei crize pot veni din mai multe direcţii – în principal prin adaptarea la noua realitate şi încercarea de a genera nişte venituri, de orice natură ar fi acestea. El adaugă că rolul statului este, la rândul său, esenţial, deoarece fără ajutorul acestuia businessurile din HoReCa nu vor putea merge mai departe, având în vedere că activitatea acestora este suspendată de către stat. „Nu în ultimul rând, proprietarii spaţiilor în care funcţionează restaurantele trebuie să înţeleagă că acestea nu mai au venituri, deci nu pot plăti chiriile. Având în vedere că relaţia este una pe termen lung, în general contractele de închiriere fiind făcute pe minimum cinci ani, soluţia este suspendarea chiriilor până se finalizează starea de urgenţă şi până se ridică toate restricţiile de trafic în restaurante, astfel încât spaţiile să nu rămână neocupate în viitor.”
    În opinia sa, cu cât vor dura mai mult starea de urgenţă şi restricţiile viitoare de trafic în restaurante, industria va fi mai afectată. „Dacă am reporni mâine, oaspeţii ar vizita mai uşor restaurantele deoarece obiceiul acesta nu a avut timp să dispară, trecând doar trei săptămâni de la oprirea activităţii. Dar dacă repornim spre exemplu la 1 august şi cu restricţii de trafic, după ce se vor fi îmbolnăvit şi decedat mulţi oameni, consider că în primele luni doar spaţiile de terasă vor funcţiona, deoarece va exista temerea de a intra în spaţii închise. Sper însă că dorinţa de a ieşi din casă şi din izolare să fie mai mare decât temerea aceasta.”

     

    „Există viaţă şi după criză”
    „Lucrurile au mers destul de bine în primele două luni, eram în grafic cu bugetele şi ne pregăteam de un martie promiţător. La începutul lunii însă au început să apară primele semne negative şi după circa o săptămână din luna martie s-a intrat în blocaj. Drept urmare am terminat primul trimestru cu o scădere de circa 25% faţă de anul trecut în cifra de afaceri, iar spre finalul lunii am decis să închidem temporar toate cele patru hoteluri Ibis – două în Bucureşti, unul în Constanţa şi unul în Sibiu – aflate în subordinea mea”, descrie Călin Ile, general manager al Ibis Continental Hotels, schimbările survenite în primul trimestru din acest an în activitatea businessului pe care îl conduce.
    Numărul total de angajaţi ai unităţilor Ibis este de circa 270 de persoane. „Toată luna martie, salariaţii au fost plătiţi de noi, prima măsură fiind aceea de a acordă zilele de concediu de odihnă restante sau cele aferente primelor trei luni din an. Ulterior, pe 1 aprilie am trecut în şomaj tehnic circa 250 angajaţi din total”, spune el.
    Cele patru unităţi hoteliere au încheiat anul 2019 cu un grad de ocupare de aproape de 80%. „La un număr total de 760 camere e o performanţă bună”, notează executivul. Deşi la începutul anului estima o creştere de aproximativ 3% în cifra de afaceri, acum „totul e o nebuloasă”, dar, potrivit estimărilor sale, cel mai probabil businessul va termina anul cu o scădere de aproximativ 50%-55% faţă de anul trecut.
    Tot pentru anul acesta Accor, grupul din care fac parte unităţile Ibis, are în plan inaugurarea a două hoteluri Ibis, trei unităţi Ibis Style şi două hoteluri Mercure şi, chiar dacă deschiderile au fost puţin amânate din cauza pandemiei, ele vor avea loc cu siguranţă în cursul anului 2020, spune Călin Ile. „Deocamdată, planurile noastre de dezvoltare rămân valide, avem mai multe proiecte în pipeline şi pentru anul 2021 despre care nu avem niciun semnal că nu ar continua.”
    Potrivit lui, costurile medii de întreţinere a unui hotel scos temporar din activitate diferă de la o proprietate la alta, dar în general există anumite costuri fixe care nu pot fi evitate, legate de menţinerea clădirii şi a echipamentelor în stare de funcţionare astfel încât unitatea să fie pregatită în orice moment de redeschidere, precum şi costurile venite din securitatea clădirii pe perioada întreruperii, anumite contracte de mentenanţă, de IT, telefonie, energie, lifturi. „Toate aceste nu pot fi reduse total, dintr-o dată, şi o bună parte din ele apasă mai departe pe bugetul nostru chiar dacă suntem închişi pe moment.” Partea de salarii, adaugă Călin Ile, e cea mai importantă componentă şi, dacă acest şomaj tehnic va funcţiona cum trebuie, va reprezenta un mare sprijin pentru unităţile închise pe perioada pandemiei. „Totuşi, rămân asupra noastră costurile angajaţilor meniţi să asigure serviciile menţionate mai sus, de pază şi mentenanţă, precum şi costurile aferente salariilor care depăşesc plafonul maxim asigurat de şomajul tehnic şi anume 75% din salariul mediu pe economie.”
    „Impozitele, din păcate, trebuie plătite şi în această perioadă, deşi noi considerăm că ar trebui anulate din moment ce am fost nevoiţi să închidem, şi aici ne referim la taxele pe proprietate, impozitul specific, drepturile de autor. Anumite costuri cu utilităţile rămân şi ele valide pentru menţinerea echipamentelor tehnice şi a liniilor de frig. Asigurările clădirii sunt, de asemenea, printre costurile fixe. Ar fi indicată şi asigurarea unui minim cost de marketing, la limita pentru pregătirea ieşirii din blocaj.”
    Călin Ile spune că, în industria hotelieră, este greu de estimat lună de lună care vor fi pierderile pentru că nu se ştie momentan cum va evolua criza din punct de vedere medical. „Totuşi am încercat să previzionăm ce se va întâmpla pe trimestre şi dacă în primul trimestru la nivel naţional estimăm o scădere cu 30% a afacerilor din turism comparativ cu 2019, în al doilea căderea va fi de 90%, în trimestrul trei de circa 50%, iar în trimestrul patru putem anticipa o scădere de 25% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut. Asta, printr-o medie ponderată, ne va duce la o scădere de circa 50-55% a veniturilor faţă de anul 2019.”
    În această perioadă, adaugă el, operatorii din turism nu au de ales decât opţiunea tăierii costurilor la minimul posibil. „Nu există alternativă de concentrare pe venituri, doar unele unităţi intrate în carantină înregistrând azi venituri din activitatea de închiriere. Astăzi, toţi suntem într-o politică de supravieţuire şi rolul sprijinului statului este unul primordial acum.” În faza următoare ieşirii din criză medicală, Călin Ile spune că vor câştiga cei care nu au fost foarte expuşi din punct de vedere financiar, cei care vor fi agili în a-şi adapta costurile şi politicile de vânzare pentru a face faţă crizei economice. Recuperarea se va face lent, estimează el, probabil că după 12 luni de la ieşirea din criză medicală să vedem cât de cât o revenire la nişte grade de ocupare acceptabile.
    În opinia sa, soluţiile pentru această criză sunt două: „Pe de o parte, trebuie să ieşim cu răni suportabile după această perioadă de blocaj total, să supravieţuim acestei perioade de lockdown. Pe de altă parte, trebuie să pregătim revenirea, pentru că va exista viaţă şi după criză şi implicit şi turism. Aici văd eu partea cea mai importantă, cum vom şti să stimulăm cererea de călătorii, cererea de vacanţe, de ieşit la un restaurant, de mers la un concert în condiţiile în care veniturile populaţiei vor fi în scădere. Depindem de revenirea întregii economii, pe care sperăm ca statul să o facă printr-o politică de investiţii publice bine ţintite, printr-o asumare raţională şi eficientă de resurse, printr-o politică financiară inteligentă şi mai ales printr-una socială corectă.”
    El spune că unul dintre puţinele câştiguri ale acestei perioade este faptul că această criză ne-a făcut să fim mai uniţi. „Niciodată nu am simţit atâta susţinere din partea hotelierilor din ţară, mesaje prin care suntem întrebaţi cu ce ne pot ajuta şi dacă pot face şi ei ceva să avem succes în demersurile noastre.” Cu toate acestea, competiţia va fi acerbă în perioada următoare, adaugă el. „Va fi o luptă în care cei mai putenici vor supravieţui. Cei creativi şi cei flexibili vor reuşi să supravieţuiască, chiar dacă evit să îi numesc câştigători.”
    În încheiere, Ile spune că este important de menţionat faptul că turismul, chiar dacă se schimbă şi nu va mai fi ca înainte, va continua totuşi să existe. „Nevoia de călătorie, dorinţa de a cunoaşte oameni şi locuri noi reprezintă nevoi importante şi atât de plăcute pentru oameni încât nu pot pur şi simplu să le ignore sau să le abandoneze. Va fi doar o pauză până când riscurile medicale vor fi estompate, iar pe urmă lumea va reîncepe să călătorească, la început poate doar în ţară sau pe distanţe scurte, în prima fază poate pentru scopuri de afaceri, dar pe urmă şi pentru relaxare, poate pentru scopuri medicale sau vizite la rude, încet-încet vor dori să îşi trăiască viaţa din nou. Iar turismul va fi cu siguranţă şi pe viitor partea plăcută din viaţa noastră.”

  • Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu }

    Pentru o experienţă interactivă a cititului de acasă, click aici!

     „Mă trezesc la ora 6, iar imediat după încep un program de pilates, printr-o aplicaţie interactivă. După duş, îmi pregătesc micul dejun. Mă schimb apoi în haine de serviciu şi deschid laptopul aflat pe biroul atent amenajat, lângă o cafea aburindă. Îmi stabilesc lista de priorităţi pentru ziua în curs şi răspund la mailurile rămase din ziua anterioară, când mi-am încheiat programul pe la 6 p.m.

    Discut cu toţi colegii într-o conferinţă relaxată prin Zoom pentru a ne stabili obiectivele şi apoi încep munca. Parcă suntem cu toţii mai concentraţi acum că nu mai avem zgomotul de fond din redacţia open-space. La prânz mănânc un preparat cald – gătit chiar de mine cu o seară înainte (am postat şi pe Instagram).

    După programul de muncă, terminat mereu înainte de ora 19, mă relaxez, fie gătind, exersând limba germană, prin cursuri de yoga interactive, citind „Istoria culturii şi civilizaţiei”, care zace la mine în bibliotecă de când m-am născut practic. Seara se încheie cu o ieşire în oraş virtuală, în care vorbesc pe Facetime cu grupul meu de prieteni apropiaţi.”

    Sună bine, nu? Aşa visez să îmi organizez agenda unei zile de muncă Work from Home (WFH), după numeroasele materiale pe care le-am citit pe tema aceasta mai nou.

    În realitate însă, nu am reuşit să exersez germana decât de două ori în aproape trei săptămâni, de la cele 20 de minute de sport pe care le-am făcut o dată, în prima săptămână, am ajuns la 10 minute (pe săptămână, nu zilnic şi este un program pentru incepători), iar comunicarea cu colegii este greu de realizat – unii preferă Facebook, alţii WhatsApp, altora nu le funcţionează camera pentru Zoom… În timp ce vorbesc cu unii dintre ei, aud ţipete de copii în fundal. Uneori mă întreb în ce zi a săptămânii suntem. Şi cumva, programul unei zile de muncă s-a decalat până mai târziu, spre noapte. Mai mult decât atât, am început acest articol gândindu-mă la mine (iar ca jurnalist, în general îi observi pe cei din jur…).

    După decizia Indiei de a-şi trimite cetăţenii acasă, din urmă cu aproximativ două săptămâni, este estimat ca un sfert din populaţia lumii să trăiască acum în izolare la domiciliu din cauza pandemiei de COVID-19, după cum remarcă jurnaliştii de la Financial Times într-un articol.
    Un exemplu de companie de la nivel global pentru care un procent semnificativ de angajaţi lucrează acum de acasă este al gigantului din industria bunurilor de larg consum Unilever, ai cărui 65.000 din cei 155.000 de angajaţi lucrează în regim de telemuncă. În România, doar în cadrul Telekom 2.000 din cei aproximativ 5.000 de angajaţi (circa 64%) lucrează în prezent de acasă, potrivit unor declaraţii recente făcute de Miroslav Majoros, CEO-ul Telekom România. Iar datele unui studiu realizat recent de BestJobs arată că în prezent pe piaţa locală 3 din 10 angajaţi lucrează astfel. Tot din studiul BestJobs reiese că românii s-au adaptat bine la munca de acasă, mai bine jumătate dintre cei peste 1.000 de respondenţi interogaţi în intervalul 16-30 martie spun că le este uşor să se adapteze la munca remote, pentru că au experienţă cu instrumentele digitale şi doar 5,1% dintre ei găsesc că este mai dificilă adaptarea.
    Principalele trei probleme care vin în îndeplinirea sarcinilor de serviciu pe care le întâmpină angajaţii care lucrează remote sunt lipsa unei comunicări eficiente cu restul echipei (15,7%), lipsa clarităţii în ceea ce priveşte sarcinile zilnice (11,82%) şi comunicarea deficitară cu clienţii (9,17%). Dintre cei care lucrează de acasă, 35% au constatat că sunt mai productivi în această perioadă de muncă obligatorie la domiciliu comparativ cu productivitatea pe care o au la birou, pentru că nu mai pierd timp cu deplasarea zi de zi. Alţi 17,5% spun că sunt mai concentraţi întrucât acasă nu mai sunt întrerupţi de colegi, iar 10% se simt mai puţin stresaţi ca urmare a lipsei presiunii directe a şefului. Numai 13% dintre cei care lucrează de acasă spun însă că sunt mai puţin eficienţi, în condiţiile în care trebuie să se ocupe şi de treburi casnice sau să aibă grijă de copii. Unul dintre riscuri se leagă de hiperactivitate, angajaţii care lucrează de acasă fiind tentaţi să lucreze nonstop. Potrivit platformei de resurse umane undelucram.ro, angajaţii care lucrează de acasă muncesc cu 2 zile mai mult în fiecare lună. Iar în timp ce mulţi angajatori se plâng că productivitatea angajaţilor ar putea scădea, situaţia este inversă: 85% dintre companiile care oferă flexibilitate angajaţilor şi le oferă posibilitatea de a lucra remote vor observa o creştere în productivitatea acestora, observă cei de la undelucram.ro.

    Cât de bine lucrăm însă de acasă?
    „Exceptând întâlnirile şi interacţiunea face-to-face cu colegii sau clienţii, programul meu nu a suferit modificări majore. Noi, la BestJobs, ne foloseam oricum foarte mult de tehnologie şi de aplicaţii şi platforme specializate în comunicarea la distanţă şi multe dintre deciziile noastre se întâmplau oricum în mediul virtual. Componenta socială a vieţii profesionale s-a schimbat cel mai mult, deoarece de la distanţă, prin teleconferinţă, este mai greu să porţi mici discuţii «de birou», care uneori făceau ziua să treacă mai uşor”, spune Dan Puică, CEO al BestJobs. Totuşi, el sesizează că pentru cei care se aşteptau ca, atunci când vor începe să lucreze acasă, echilibrul să fie mai uşor de menţinut, acest lucru s-a dovedit a nu fi neapărat adevărat. „Atunci când lucrezi de acasă te poţi pierde în task-urile zilnice şi nu vei simţi tranziţia dintre ziua «la birou» şi terminarea programului. De aceea, este foarte important să îţi menţii programul de lucru asemănător cu cel pe care îl aveai la birou. Este important să îţi începi programul la o oră rezonabilă, să-ţi iei pauza de prânz şi să încerci să nu-ţi întrerupi programul cu taskuri care nu ţin de activitatea ta. Cred că ajută şi o mentalitate prin care ştii clar ce probleme îţi propui să rezolvi în ziua respectivă”, crede el.

    Costin Tudor, fondator al platformei de resurse umane undelucram.ro, observă, în baza unui sondaj realizat în luna martie în rândul companiilor prezente pe platformă, prin colectarea a 477 de răspunsuri, că mulţi dintre angajaţii acestora aveau posibilitatea să lucreze de acasă şi s-au adaptat rapid, acolo unde trebuia asigurată prezenţa la birou se lucrează prin rotaţie, iar majoritatea companiilor au echipele din head office în WFH. El observă, de asemenea, în baza sondajului efectuat, că procentajul celor care oferă muncă de acasă depinde atât de domeniul de activitate, cât şi de departament: IT&C: 95%, BPO & servicii: 95%, comerţ/retail: 25%, producţie industrială: 20%, producţie bunuri de larg consum: 20%, bănci/asigurări/pensii/alte servicii financiare: 75%, transport/logistică: 5%.
    „Schimbările din ultimele săptămâni sunt resimţite de toate categoriile de angajaţi, în diferite moduri”, spune Alexandru Dincovici, sociolog şi fondator al companiei Izibiz Consulting. Pe de o parte, pentru angajaţii din categoria hotelurilor, restaurantelor, o parte din comerţ, aproape nu mai există muncă, iar oamenii se confruntă cu nesiguranţa dată de faptul că nu se ştie încă pe ce durată de timp se va întinde situaţia formei de şomaj în care se găsesc mulţi dintre ei. Apoi, există în continuare categoria celor care nu pot lucra de acasă şi sunt obligaţi să se deplaseze la birou – şi ei se găsesc într-o stare de nesiguranţă, poate chiar teamă. Pentru activităţile care pot fi desfăşurate de acasă, sociologul crede că se impune distincţia între oamenii care erau obişnuiţi cu telemunca sau cu munca de acasă (antreprenori, profesii liberale şi alte câteva categorii) şi cei pentru care munca este exclusiv o activitate de birou sau chiar cu program fix. „Munca de acasă poate fi un lux pentru multă lume, deoarece presupune în primul rând un anumit tip de infrastructură şi posibilitatea de delimitare a unui spaţiu şi timp de lucru într-un spaţiu care, de cele mai multe ori, nici nu a fost gândit astfel şi trebuie împărţit şi cu alţi locuitori ai gospodăriei. Este astfel nevoie de un birou fizic sau de o masă disponibilă, de o conexiune bună la internet, de un calculator sau laptop (nu toţi angajatorii au infrastructură potrivită pentru a face atât de rapid tranziţia la telemuncă) şi de timp. Închiderea instituţiilor de învăţământ a făcut acest lucru şi mai dificil pentru părinţi, care sunt nevoiţi de multe ori să negocieze munca împreună cu familia, o activitate mai complicată decât pare”, observă Alexandru Dincovici. Astfel, crede el, lucrul de acasă poate  pune o presiune mai mare pe angajaţi, pentru că delimitarea birou-acasă sau spaţiu şi timp personal – spaţiu şi timp profesional apare din ce în ce mai dificilă, iar pretenţiile angajatorilor pot să crească. Teoretic, această situaţie apare mai degrabă pentru categoria activităţilor care pot fi desfăşurate şi acasă, dar în companiile care nu permiteau până acum acest lucru. „Este nevoie, pentru a facilita trecerea, nu doar de infrastructura pomenită mai devreme dar şi de procese de lucru, de leadership adecvat şi de chiar de anumite tipuri de climat şi cultură organizaţionale”, subliniază Alexandru Dincovici.  Sociologul mai observă că pentru multe companii şi implicit pentru mulţi angajaţi trecerea la munca de acasă, cuplată în cele mai multe locuri cu o continuare a muncii de la birou, fie în ture, fie doar de anumite categorii de angajaţi, poate crea tensiuni organizaţionale foarte puternice şi, în timp, duce la erodarea încrederii între anumite segmente de angajaţi, intensificarea mijloacelor de control şi creşterea solicitărilor în anumite departamente.
    Mai eficienţi, mai rezistenţi?

    Lavinia Ţânculescu, doctor în psihologie, axat pe psihologia muncii şi organizaţională, spune că efectele izolării la domiciliu, în care se găsesc mulţi dintre angajaţi în prezent, se leagă cel mai mult de starea noastră psihică, iar evenimentele pe care le trăim trebuie gestionate pe plan emoţional într-un mod cât mai potrivit pentru fiecare dintre noi. Ea observă că fiecare persoană are propriile mecanisme de „coping“ (de a gestiona situaţiile cu care se confruntă – n.red.), unele dintre acestea chiar inconştiente, altele exersate. Mecanismele de gestionare a stresului se încadrează în mai multe categorii, potrivit specialistului, care se referă fie la aspectul cognitiv, prin planificare, de pildă, prin alte aspecte care ţin de relaţionare, de solicitarea ajutorului celorlalţi, cât şi prin metode care ţin de reacţiile emoţionale –  cum ar fi, de exemplu, acceptarea situaţiei sau orientarea pe beneficiile acesteia.
    Un alt tip de a face faţă provocărilor izolării este cel de natură religioasă sau spirituală – prin apropierea de noi înşine, de Dumnezeu. „Gestionarea situaţiei prin care trecem ţine foarte mult şi de structura noastră de personalitate şi de cum ştim să gestionăm unele elemente prin acceptarea unor lucruri pe care le avem sau nu în bagajul nostru. Spre exemplu, rezilienţa sau forţa psihică.”
    Apoi, contează şi eficacitatea personală – acea autoeficacitate în diverse situaţii: „Persoanele vulnerabile sau anxioase au comportamente invers proporţional ideii de autoeficacitate”.
    Legat de anxietatea care este menţionată de mulţi dintre cei care lucrează de acasă, şi aceasta se împarte în mai multe categorii, potrivit Laviniei Ţânculescu: anxietate de perspectivă, care presupune întrebări legate de cum vor evolua lucrurile, dar şi anxietatea inhibitorie, în care nu ştii ce să faci în prezent, motiv pentru care mulţi dintre angajaţi poate muncesc mai mult de acasă „ca să nu aibă conexiune deloc cu ei înşişi”. Alţii se simt de-a dreptul epuizaţi – se confruntă cu o stare de oboseală şi de sfârşeală.
    Psihologul aminteşte şi de o glumă din mediul online în acest sens, care spune: „După ce se încheie această perioadă îmi voi lua două zile de concediu”. Unii dintre angajaţii izolaţi la domiciliu se plâng chiar că, în pofida oboselii, nu reuşesc să doarmă. „Imaginaţi-vă mintea care funcţionează ca un procesor în permanenţă ocupat cu gânduri, griji. Anxietatea înseamnă de fapt că îmi fac mereu griji, mă tem să nu se întâmple ceva rău, îmi este teamă de lucruri, sunt absorbit de problemele mele – sunt foarte tulburat de evenimente şi mă preocupă faptul că nu ştiu cum vor fi de acum încolo lucrurile, că nu mă voi adapta, ori toate acestea ţin de scenariul catastrofic că s-ar putea să nu reuşim, ce vom face noi în situaţia respectivă.” În acest context, Lavinia Ţânculescu îi sfătuieşte pe oameni să se ghideze după o vorbă care există în limba engleză, „Let’s cross the bridge when we get there” (Să trecem podul când ajungem acolo – n.red), adică să luăm lucrurile pas cu pas şi fără să avem apetenţa scenariilor de viitor îndepărtat. De asemenea, îi sfătuieşte pe oameni să se hrănească din micile succese ale fiecărei zile şi să nu îşi propună să facă foarte multe lucruri  imposibil de realizat (de tipul: poate azi o să aflu cum o să fie boala tratată). Când închizi calculatorul, seara, trebuie să închizi „programele”, respectiv procesele de gândire care te îngrijorează. 
    „Mulţi dintre oamenii aceştia nu reuşesc să îşi închidă programele – de aceea au insomnii şi de adormire, şi de trezire – evident că somnul este de mai proastă calitate, fiindcă energia psihică este folosită pentru a lumina acele gânduri”, explică Lavinia Ţânculescu.
    Legat de faptul că poate unii dintre cei izolaţi la domiciliu mănâncă mai mult în această perioadă, psihologul Lavinia Ţânculescu subliniază că mâncarea nu se consumă de foame, ci pentru că de cele mai multe ori este tot o expresie a anxietăţii.  „Mâncarea, la fel cum se întâmplă şi în cazul obezităţii, o mănânci fiindcă este un lucru sigur, fiindcă atunci când deschizi frigiderul tu ai mâncare acolo şi atunci când mâncăm este o certitudine. Te-ai înconjurat de o platoşă care cumva te va proteja, prin urmare tot în zona de protecţie mergem. De cele mai multe ori vorbim despre supravieţuire, dar nu este numai foamea de supravieţuire.” Iar cumpărăturile de alimente în exces pot reprezenta de asemenea o formă de reasigurare.
    Cine se descurcă mai bine – cei singuri sau cei care stau cu familia? Psihologul spune că aceasta depinde foarte mult de structura interioară a fiecăruia – sunt oameni care trăiesc foarte bine de unii singuri, aici se referă mai ales la introvertiţi, dar nu numai.  De altfel, ea este implicată în prezent într-o cercetare pe tema modului diferit în care se raportează oamenii la situaţii dificile în perioada aceasta. Citând din aceasta, spune că există diferenţe cu privire la structura de anxietate sau de vulnerabilitate între cei cu copii şi angajaţii care nu au copii: „Par a fi mai rezistenţi psihic cei care au copii, anxietatea de perspectivă şi inhibitorie, care paralizează pe moment, sunt mult mai mari la cei care nu au copii”.
    Cei care au copii sunt mai îngrijoraţi în ceea ce priveşte viitorul – se tem de faptul că vor avea dificultăţi financiare. Totuşi, cei care au familie se gândesc că doar unul dintre ei ar putea rămâne fără job, iar partenerul este un stâlp de sprijin în această situaţie. „Cei singuri se gândesc la ce este mai rău – dacă ar fi să facem o comparaţie între cei singuri versus cei căsătoriţi, cei necăsătoriţi îşi fac mai multe probleme cu privire la relaţii – că o să îşi piardă mai multe cunoştinţe, viitorul va fi cumva fără sens dacă se va întâmpla ceva rău acum. Lipsa de încredere este mai mare la cei singuri comparativ cu cei căsătoriţi şi în general toate scorurile sunt mai mari.”

    La teatru de pe telefon

    Psihologul Lavinia Ţânculescu observă că pentru a ne face izolarea mai uşoară vin în ajutorul nostru instituţii culturale de toate felurile, teatre, opere, operete, muzee, din toată lumea, care au deschis spaţii virtuale ce pot fi accesate gratuit, totuşi, dacă „omul nu este învăţat să acceseze în viaţa de zi cu zi resursele acestea culturale, nu o să facă acest lucru nici în vremuri de restrişte, aşa cum se întâmplă acum. Marea problemă este că noi nu suntem învăţaţi să stăm singuri sau să ne facem un program pentru noi”. Ea sesizează că majoritatea angajaţilor din România au avut tendinţa de a se concentra mai mult pe muncă şi mai puţin pe propriile nevoi.  „Din păcate, omul contemporan urban este foarte profesional, foarte angajat în viaţa profesională şi foarte puţin angajat în viaţa lui individuală.”

    A observat în situaţia celor mai mulţi dintre angajaţi o întrepătrundere între viaţa personală şi viaţa de familie, însă Lavinia Ţânculescu spune că ar trebui alocată atenţie şi vieţii individului cu sine însuşi: „Mulţi confundă viaţa personală cu viaţa de familie – familia restrânsă, formată din soţ, soţie, copii – sau extinsă – părinţi, fraţi, surori – dar ar trebuie să existe o parte ocupată şi cu grija pentru noi înşine. Am soţ, copil, ce pot să fac pentru mine? Mă duc la cosmetică şi atât? Nu, citesc ceva, îmi ocup programul cu ceva ce voiam să fac.”
    Ea consideră că perioada aceasta poate fi interpretată şi ca o chemare spre lucruri făcute manual, spre lucrurile făcute concret, fie că gătim mai mult sau că facem curăţenie; chiar şi cei care se deplasează în continuare la birou pot vorbi despre lucruri pe care nu le făceau înainte – igienizare, dezinfectare, lucruri care ţin de o rutină pe care nu o aveau.
    Principalul mesaj pe care îl transmite celor care îşi doresc ca izolarea să fie mai uşoară este: „Gândiţi-vă la voi înşivă şi la ce v-ar plăcea să faceţi şi nu aţi avut timp până acum (în situaţia în care aveţi veniturile asigurate). Într-un concediu pe care l-aţi petrece singuri, ce aţi face?”. De altfel, ea sesizează că acesta poate fi unul dintre lucrurile cel mai dificil de realizat. „Când stai cu tine însuţi, te confrunţi cu diverse lucruri, inclusiv cu umbra ta, de care nu eşti conştient, pe care nu o accepţi. Ne este greu fiindcă nu reuşim să fim bine cu noi înşine şi apoi nu stăm bine nici cu aspectul spiritual, e foarte dificil pentru omul contemporan – noi am pierdut legătura cu firescul, iar firescul acesta este”. Apoi, ea întreabă retoric cum ar sta lucrurile dacă nu am avea nici curent sau conexiuni la internet. „Una dintre situaţiile pe care omul contemporan le accesează este intrarea în legătura cu semenii – comunicarea permanentă, a sta împreună, dar dacă ai sta doar tu cu tine sau să fii, Doamne fereşte, izolat într-un pat de campanie, suspect de COVID-19, fără acces la internet etc, – la ce te gândeşti, la nimic, ce faci tu două săptămâni, nimic? E alarmant fiindcă noi nu avem cu noi înşine o viaţă a noastră. Acum începem să o avem – nici măcar să o redescoperim – începem să o creăm. S-ar putea să fie greu, pentru unii că unii dintre ei nici nu se plac.”
    Cum se face pontajul în sufragerie

    O altă problemă cu care se confruntă deopotrivă angajatorii şi angajaţii în prezent se leagă de monitorizarea activităţii angajaţilor care lucrează de la distanţă. Dacă prezenţa la birou era o dovadă a activităţii, acum în unele companii aceasta a fost înlocuită cu prezenţa în video call-uri la ore şi în zile cât se poate de nepotrivite. Companiile şi-au activat  noi canale de comunicare – spre exemplu, potrivit Financial Times, Slack a înregistrat în urmă cu două săptămâni 9.000 de noi clienţi pentru primul trimestru al anului, comparativ cu 5.000 în fiecare din cele două trimestre anterioare. Iar faptul că platforma de videoconferinţe Zoom este folosită intens se vede cel mai bine în evoluţia companiei: averea netă a CEO-ului Zoom (cine auzise de Eric Yuan până acum?) a crescut cu peste 4 miliarde de dolari în 2020. În România, instrumentele de comunicare cel mai folosite în prezent potrivit studiului recent BestJobs, sunt conversaţiile telefonice (13,6%), prin mesagerie instant (WhatsApp, Messenger, Slack etc. – 10,93%), dar şi prin e-mail (9,7%) şi apeluri video (Skype, Zoom etc. – 6,53%).
    „Asistăm de fapt acum, şi circulă deja multe glume pe această temă, la un proces accentuat de digitalizare făcut de nevoie, în grabă, şi ale cărui consecinţe sunt greu de prezis acum. Este suficient să ne uităm la eforturile de digitalizare ale statului, care par că încearcă să se întâmple peste noapte după mulţi ani de eforturi din partea tuturor actorilor implicaţi. Unele lucruri par să funcţioneze, într-adevăr, dar nu cum trebuie şi nu pentru toată lumea”, observă sociologul Alexandru Dincovici.  El oferă ca exemplu semnătura electronică, pentru care nu există încă o legislaţie coerentă şi în acord cu cea europeană, motiv pentru care digitalizarea serviciilor publice lasă descoperită populaţia vulnerabilă şi poate să afecteze negativ tocmai oamenii cel mai expuşi în toată această criză. În ceea ce priveşte companiile, observă că „ne putem aştepta ca şi în mediul privat această tranziţie masivă la un stil de muncă nou şi la relaţii de muncă de la distanţă mediate de tehnologie deturnată spre acest scop sau încropită în ultimul moment să producă efecte negative în moduri pe care nu le putem identifica de pe acum”. 
    Adrian Dinu, fondator al firmei Creasoft, axată pe pontaj electronic, control acces wireless şi monitorizare active de la distanţa este de părere că la momentul instaurării deciziilor de izolare socială, puţini dintre jucătorii de pe piaţa locală erau pregătiţi pentru trecerea la munca de acasă. „România nu era deloc pregătită pentru o migrare masivă către desfăşurarea activităţii profesionale de acasă. Sunt foarte puţine companii care dispun de suficientă tehnologie pentru a facilita acest lucru, însă verificarea cât mai puţin intruzivă şi cât mai puţin generatoare de costuri prin monitorizarea activităţii angajaţilor care lucrează de acasă abia acum începe să devină un subiect cu adevărat intens.”
    Legat de monitorizarea angajaţilor în aceste condiţii, oferă exemplul firmelor de IT, în care era o practică obişnuită ca angajaţii să lucreze acasă o zi pe săptămână: în cadrul acestora, verificarea angajaţilor care lucrau astfel se făcea prin sondaj: „Managerul sau şeful unui departament îi suna prin sondaj pe angajaţi, organiza conferinţe audio sau la anumite ore, în încercarea de a afla dacă angajaţii sunt măcar acasă şi implicit de a determina dacă măcar pe perioada conferinţei/apelului să deschidă proiectele la care lucrau ca să prezinte date despre evoluţia muncii lor”. De asemenea, în situaţia unora dintre ei, se cereau şi rapoarte de activitate, în care angajatul completa ceea ce a lucrat. „Cam acestea erau mijloacele de control, limitate la timpul managerului, care mai avea şi el şi alte sarcini. Au existat însă şi companii care implementau altfel de modalităţi de monitorizare: „Au existat şi companii care implementau programe de monitorizare de activitate pe PC, fără pontaj, mai degrabă de semispionaj, în sensul că se instalau aceste aplicaţii de către administratorii de reţea pe PC-urile angajatorilor, de obicei fără să fie informaţi angajaţii. Acest tip de aplicaţii de monitorizare se intercalau între aplicaţiile care pornesc odată cu PC-ul şi se efectua un transfer de date netransparent la o bază de date, din care rezultau anumite rapoarte legate de ce a scris sau ce a butonat angajatul, pe ce site-uri a navigat, la ce film s-a uitat, dacă a copiat vreun fişier, dacă a trimis pe e-mail vreun fişier de pe un black list etc.”, observă Adrian Dinu.
    Aplicaţia de monitorizare oferită de Creasoft permite angajatului să ştie când este monitorizat de angajator. „Transparenţa este dată şi de faptul că angajatorul face cunoscut angajatului care sunt acele activităţi pe PC (de divertisment de exemplu), care nu vor intra în calculul orelor pontate. Scopul nu este de a-l prinde pe angajat cu lecţia neînvăţată. Rezultatul muncii este însă cel care contează pentru fiecare angajator, aşa că cei care nu performau înainte de această schimbare nu vor fi cei care vor aduce cele mai multe rezultate nici acum, indiferent de cât de multe ore vor ponta, dar vor fi forţaţi să lucreze un minim necesar. Cum, de altfel, există angajaţi care sunt performanţi într-un timp mult mai scurt şi apoi se pot uita la Netflix”, descrie el raţiunea aplicaţiei sale.
    În ceea ce priveşte bugetele direcţionate de companie în acest tip de produse, Adrian Dinu spune că preţurile pentru licenţa software în condiţiile situaţiei de urgenţă în care ne aflăm sunt de 0,5 euro/lună/angajat timp de minimum două luni sau până la încheierea stării de urgenţă. Or, bugetul alocat de companii în această direcţie nu este unul consistent: la un număr mediu de 200 de angajaţi/companie, efortul financiar al unei companii va fi de 100 de euro/lună, sumă care include şi TVA. „Bugetul este mic pentru că abia îşi pot permite companiile în acest moment să direcţioneze bani către altceva decât salarii. Aşa că, pe această perioadă de criză scopul este să nu fim pe pierdere şi să consolidăm baza actuală de clienţi, la care să adăugăm companiile care au mulţi angajaţi care lucrează de acasă”, spune el.

    Legat de modul în care trecerea unui număr mare de angajaţi la munca la domiciliu a influenţat activitatea businessului, Adrian Dinu spune că începutul lunii martie a fost destul de lent în ceea ce priveşte cererea pentru astfel de soluţii, iar săptămânile de mijloc au avut o cerere foarte mică, companiile fiind concentrate pe reorganizarea activităţii. „În ultima parte a lunii însă, a crescut brusc cererea de soluţii de pontaj adaptate la nevoile lor în desfăşurarea activităţii angajaţilor de acasă şi integrate cu soluţiile de pontaj existente, mai exact pentru pontaj online”, spune el.
    Şi Silviu Stahie, specialist în securitate informatică la Bitdefender, observă că pentru multe dintre companii până acum lucratul de acasă al angajaţilor nu a fost printre principalele preocupări. „Lucratul de acasă nu a pus până de curând probleme pentru companii, pentru că nu era o soluţie folosită de foarte mulţi angajaţi în România. Dar trecerea bruscă de la lucrul de birou la lucrul din fotoliu pentru atât de mulţi oameni deodată a creat o problemă de securitate pentru multe companii”, observă el. Angajaţii pot fi monitorizaţi de companii, iar acest lucru este perfect legal. „Angajatorii pot folosi metode proprii de monitorizare a angajaţilor, precum aplicaţiile software dedicate sau chiar prin corelarea activităţii cu orele de program – de exemplu, când s-au conectat calculatoarele la serverul VPN al companiei, când s-au trimis e-mailuri sau când şi cum au fost folosite aplicaţiile de business.”
    De cele mai multe ori, conectarea la reţeaua companiei se face printr-un serviciu VPN aprobat şi agreat. O astfel de soluţie de VPN oferă acces la resursele companiei, dar e posibil ca nu tot traficul generat să fie rutat prin reţeaua companiei. „Este de reţinut că un serviciu VPN nu anonimizează traficul între angajat şi companie, ci doar asigură un coridor sigur de comunicare între cei doi. În general, în funcţie de profilul companiei, o problemă mult mai stresantă decât timpul petrecut de angajaţi lucrând de acasă sau activitatea lor efectivă este securitatea infrastructurii”, crede specialistul în securitate informatică.
    Componenta de securitate a datelor e adresată în general prin instalarea unor instrumente specifice, gestionate de la distanţă de echipele de IT. Soluţiile de securitate pentru mediul business protejează laptopurile companiilor de atacuri malware, de spam şi phishing. Soluţiile de protecţie a datelor şi soluţiile de criptare protejează informaţiile companiei în eventualitatea distrugerii sau pierderii sistemului. „Un exemplu simplu ilustrează riscurile la care îşi supun companiile angajaţii. După ce o persoană îşi termină activitatea profesională, foloseşte laptopul de la serviciu pentru a verifica e-mailul propriu şi deschide un mesaj cu malware care infectează sistemul. Acum, potenţialii atacatori pot folosi sistemul compromis pentru infiltrarea în reţeaua companiei”, explică el un scenariu în care datele companiei pot fi puse în pericol.

    Pauză de la open space sau începutul unei noi ere a muncii?

    Consecinţele pe termen lung ale muncii de acasă sunt greu de prezis.
    Costel Gîlcă, avocat specializat în dreptul muncii, este de părere că vom continua să ne desfăşurăm activitatea aşa chiar şi după ce norul pandemiei va trece. „Până la urma cred că efectul principal al acestei crize acesta va fi că se va schimba paradigma relaţiei de muncă. Eu cred că în această criză se încheie perioada cunoscută în istorie ca fiind de industrializare şi cu toţii ne vom întoarce la ceea ce era înainte de industrializare şi anume munca la domiciliu”, crede Costel Gîlcă.
    „Noi, cei care am prins această perioadă, avem în minte că trebuie să te duci la serviciu şi că serviciul este un loc de muncă în altă parte decât domiciliul. Ei bine, acum, cu noile tehnologii, cu inteligenţa artificială, ne vom întoarce să lucrăm înapoi acasă ceea ce va aduce – şi poate folosesc o expresie mare – la salvarea planetei”, crede avocatul.
    El se referă la faptul că milioane de oameni s-au obişnuit să bată oraşele dinspre sud spre nord şi invers ca să facă de fapt ceea ce pot să facă şi de acasă: să trimită e-mailuri şi să facă un schimb de informaţii. „Imaginează-ţi că toţi oamenii aceştia sau o bună parte – 30%-50% dintre ei – vor munci de acasă.” Indicii de poluare din toată lumea s-au schimbat, iar avocatul Costel Gîlcă este de părere că trendul telemuncii generat de această criză va continua şi va ajuta la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi după ce această criză se va fi încheiat: „Vom rămâne acasă atât timp cât dincolo de acest virus vom învăţa un alt obicei şi anume acela de a lucra de acasă. Aceasta va duce la scăderea salariilor, dar salariile scăzute vor fi în concordanţă şi cu cheltuielile pe care le avem, aflate şi acestea în scădere. În măsura în care nu te mai deplasezi de acasă la locul de muncă, nu mai cobori să iei mâncare, haine ca să ai de fiecare dată la locul de muncă, evident că şi cheltuielile tale vor scădea.”
    De asemenea, el observă un alt efect colateral al izolării. „Izolarea aceasta are un efect şi asupra relaţiilor de muncă pentru că pentru prima dată se studiază efectele psihologice ale muncii de acasă, ale modului în care indivizii reacţionează în izolare, dar în acelaşi timp şi care este efectul acestei izolări asupra relaţiilor de muncă. Este pentru prima dată când la nivel global se vor face studii în acest sens, iar dacă aceste studii arată că individul uman reacţionează pozitiv la această izolare – aproape completă – cu siguranţă relaţiile de muncă se vor schimba şi vom intra într-o nouă epocă a relaţiilor de muncă. Este un experiment la nivel mondial care vizează relaţia individului uman aflat într-o relaţie de muncă, muncă pe care o prestează în izolare.”
    „În acest moment cu toţii avem acest reflex psihologic de a ieşi să socializăm în stânga şi în dreapta. O să stăm 4-6 săptămâni în izolare, iar reflexul nostru se va schimba, astfel că treptat vom începe să avem un alt reflex şi anume, acela de a fi în izolare şi de a socializa la distanţă cu ceilalţi. Prin urmare, un alt efect al distanţării sociale ar putea fi să învăţăm că putem să trăim socializând de la distanţă cu ceilalţi. Din perspectiva relaţiilor de muncă, pentru mine această perioadă reprezintă finalul perioadei numite de industrializare, finalul unui anumit tip de relaţii de muncă şi un nou început, fundamental diferit de tot ce-a fost perioada industrializării, în care rolul principal îl vor avea noile tehnologii.”
    El observă că ţările care vor fi cel mai afectate de acest virus sunt ţările cele mai industrializate: „Exact acolo unde trebuie să schimbăm paradigme, reflexe sociale, aici sunt efectele cele mai grave fiindcă aici trebuie să schimbăm stilul de viaţă astfel încât să salvăm planeta pe termen lung. „Ce sens are să te duci să stai într-o clădire nou-nouţă, la birou, în 10-20 de metri pătraţi, când pe perioada zilei casa ta este goală? Un individ «consumă» două clădiri, ceea ce este un nonsens. De ce să faci drumuri când tu poţi să lucrezi de fapt de acasă, folosind spaţiul tău? Are sens să foloseşti o clădire cum sunt marile clădiri de birouri, pentru sute de milioane de lei care se consumă pe întreţinere când tu poţi să lucrezi de acasă? Până la urmă casa ce a devenit? Casa a devenit un fel de hotel în care dormim şi atunci se va schimba paradigma, casa va deveni şi locul meu de muncă, ceea ce a fost înainte de perioada industrializării.” Avocatul specializat în dreptul muncii precizează, apelând la cunoştinţele sale din domeniul istoriei: „Munca la domiciliu nu a apărut acum, a existat de la babilonieni încoace, în Egiptul antic a existat muncă la domiciliu, au existat contracte de muncă, în perioada Evului Mediu. Schimbarea de paradigmă a muncii cu plecatul de acasă se întâmplă doar în perioada industrializării, când mase mari de oameni sunt băgate în aceeaşi hală, iar acum uitaţi-vă câte zeci, sute de clădiri de birouri există, iar ele sunt pline ziua, noaptea sunt goale, iar noaptea venim doar să dormim acasă. Nu putem să folosim noi casa şi în loc de birou? Până la urmă ce îmi trebuie pentru munca pe care o desfăşor? Un calculator, conectare la internet, un fax şi eventual un copiator.”
    Astfel, crede că unul dintre domeniile care vor fi influenţate de această criză va fi cel al imobiliarelor. „Angajatorul se va gândi: „Am nevoie de activitate, dar nu am nevoie de toată lumea, fiindcă în şase săptămâni am realizat că se poate munci destul de eficient şi de acasă – are sens să plătesc eu 5.000 -10.000 -20.000 -100.000 de euro chirie pe spaţiu?” 
    De asemenea, crede că un posibil efect al acestui stil de muncă va fi scăderea salariilor. „Pot să scadă salariile, dar pot să scadă şi costurile noastre – dacă eu nu mă deplasez, dacă eu nu mai mănânc la restaurant, îmi schimb obiceiurile, stau acasă, evident că nici nu voi consuma. Prin urmare, per ansamblu pot să rămân la acelaşi nivel de viaţă, dar nu voi mai fi consumerist. Este posibil ca această criză să modifice inclusiv comportamentul nostru de consumator. Te duceai jos la parterul clădirii, socializai cumpărând ceva, de acasă la birou îţi mai luai ceva – se schimbă paradigma noastră de gândire, se termină perioada industrializării, de consumerism.” Oferă un exemplu în acest sens: dintr-un salariu de 5.000 de lei, circa 35% erau direcţionaţi înspre consumul lunar, înspre mersul la serviciu – dacă stăm acasă, experimentăm faptul că nu se mai consumă chiar atât de mult.
    Sociologul Alexandru Dincovici consideră că dimpotrivă, munca de acasă îi va face pe angajaţi să fie dornici de întoarcerea la birou. El este de părere că telemunca nu va deveni un fenomen îmbrăţişat de companii după încheierea perioadei de criză. „Adoptarea în masă a telemuncii este puţin probabilă, dar ne îndreptăm cu siguranţă spre un număr din ce în ce mai mare de persoane care vor lucra de acasă dacă pandemia nu va putea fi controlată suficient de rapid şi într-un mod suficient de bun”. El sesizează însă că locuinţa şi propria casă nu merg de cele mai multe ori mână în mână cu munca. „Din păcate însă, telemunca este incompatibilă în prezent cu locuirea, aşa cum este ea regăsită într-un număr foarte mare de gospodării, şi pe termen lung poate provoca schimbări majore în societate. De la erodarea relaţiilor personale şi a vieţii intime a multor familii, care va trebui renegociate în acest context, şi până la supraîncărcarea unor actori pe care nu îi luăm neapărat în considerare în acest moment (cum sunt operatorii de telecomunicaţii şi mulţi furnizori de servicii online – vezi cerinţele îndreptate către Netflix de reducere a calităţii streamingului), suntem în pragul unor posibile sau probabile schimbări sociale majore.”
    Dincovici este de părere că suntem nepregătiţi pentru telemuncă de o asemenea amploare, cu atât mai mult cu cât ea va deveni probabil asociată cu contextul negativ al pandemiei, iar promovarea acestui mod de muncă de către unii angajatori ar putea fi combătută puternic de către angajaţi.
    „Avem de a face şi cu moduri diferite de a vedea problema telemuncii. Dacă pentru angajator, mai ales în perioadă de criză, telemunca poate fi o sursă de reducere a cheltuielilor (sau de externalizare, în sensul trecerii lor în sarcina angajatului), pentru angajat ceea ce îi este vândut ca libertate poate fi perceput (şi este) în acelaşi timp ca o imixtiune a muncii în viaţa lui privată şi în relaţiile personale.”

    Cum vor arăta birourile din România după o perioadă prelungită de Work from Home?

    La fel crede şi Eduard Turcoman, director office agency în cadrul Cushman & Wakefield Echinox, care spune că este imposibil ca o mare parte dintre angajaţii care ocupau în general clădirile de birouri – în capitală de pildă, în birourile de clasă A şi B vor fi în jur de 270.000 – 280.000 de angajaţi la final de 2020 – să lucreze în regim de telemuncă după încheierea crizei actuale.
    „Oamenii sunt fiinţe sociale, trăiesc în comunitate şi vor avea nevoie permanentă de interacţiune directă. După depăşirea acestei perioade, consider că cei mai mulţi dintre angajaţi vor reveni în clădirile de birouri. Teleworking sau work from home va rămâne în continuare o opţiune, un beneficiu acordat de unele companii angajaţilor, dar nu cred că va creşte procentual faţă de perioada de dinaintea situaţiei cauzate de coronavirus. În schimb cred că va creşte şi mai mult interesul companiilor şi corporaţiilor pentru spaţiile de coworking, datorită flexibilităţii privind duratele contractuale”, observă Eduard Turcoman.
    Totuşi, sesizează că o creştere consistenă a telemuncii în viitor se poate traduce practic cu o scădere a cererii în piaţa de birouri, cu consecinţe evidente: diminuarea apetitului dezvoltatorilor pentru construcţia de noi clădiri de birouri, scăderea preînchirierilor, creşterea concurenţei între clădirile existente şi implicit scăderea preţurilor / mp. „Piaţa de birouri, ca şi întreaga economie de altfel, va fi pusă în faţa situaţiei de a depăşi recesiunea economică ce urmează. Nu cunoaştem încă această variabilă durată a pandemiei. În cel mai bun caz, criza economică cu care ne vom confrunta fi în forma de V, respectiv 2 trimestre consecutive de scădere economică (recesiune tehnică), urmate de o revenire rapidă a economiei”, spune el.
     „Cred că acest experiment de Work-from-Home la scară mondială va avea un impact asupra modului în care companiile priveau până acum această activitate. Feedback-ul primit de la majoritatea clienţilor noştri este că angajaţii sunt foarte productivi şi implicaţi. Ar fi totuşi bine să punem asta în context – vorbim de circa 2 săptămâni de activitate, într-o perioadă de incertitudine, în care suntem bombardaţi cu informaţii, unele pozitive şi multe negative, iar printre singurele legături cu perioada anterioară de “normalitate” se numără familia şi activitatea continuă de acasă. Iar metoda Work-from-Home în actuala situaţie poate fi interpretată ca o distragere de la o realitate desprinsă, parcă, din filme”, spune Sebastian Dragomir, partner & head of office advisory la Colliers International România. Din punctul lui de vedere, scenariile referitoare la impactul viitor asupra pieţei de birouri vor fi influenţate de perioada pe care angajaţii o vor petrece lucrând de acasă, precum şi de productivitatea lor. „Dacă luăm cazul Chinei, care pare că a depăşit actuala etapă, după două luni de criză şi work from home, impactul a fost minimal. Ba mai mult, angajaţii abia aşteptau să se întoarcă în societate, la restaurante şi joburi. Cu siguranţă însă, perioada pe care o traversăm deschide noi orizonturi privind telemunca şi implementarea ei ca standard de lucru în multe companii”, observă consultantul.  
    El este de părere că e prematur să tragem concluzii referitoare la evoluţia viitoare a preţului chiriilor, chiar dacă este un mod de muncă ce se desfăşoară în plan internaţional. Pe de altă parte, sesizează că un impact mai mare asupra pieţei de birouri o va avea durata acestei crize, nu doar în România, ci şi în celelalte ţări, dar şi cât de mult va fi afectată economia. „Şi din acest punct de vedere lucrăm în continuare cu multe necunoscute, dar un lucru e cert dacă ne uităm pe evoluţia burselor internaţionale: impactul crizei actuale în economia reală încă nu a fost cuantificat exact de investitori. Ar fi de presupus că o prelungire a situaţiei curente ar duce la întârzieri constante ale predării clădirilor aflate în construcţie”, crede  Sebastian Dragomir.
    În prezent, cel mai afectaţi sunt chiriaşii de retail şi servicii de la parterul clădirilor de birouri, care au fost nevoiţi să îşi întrerupă activitatea, şi au cerut începerea unor discuţii comerciale cu proprietarii pentru depăşirea acestei perioade. „Este încă prea devreme pentru a trage o astfel de concluzie în cazul spaţiilor clasice de birouri. Chiriaşii care au beneficiat, însă, cel mai mult în această perioadă au fost cei din spaţiile de co-working, care, datorită flexibilităţii termenelor contractuale, au putut să le închidă. Pe de altă parte, tot aici vor fi primele semne de revenire a activităţii companiilor nou intrate pe piaţa din România, care vor căuta flexibilitate din punctul de vedere al suprafeţei şi duratei contractelor”, crede specialistul.   
    E greu de spus la ce schimbări să ne mai aşteptăm, cât va mai dura până să ne întoarcem la discuţiile cu care ne începeam ziua în open space. Singura certitudine în acest moment este că perioada prin care trecem va fi una din care vom învăţa cu toţii – angajaţi şi angajatori – iar agenda după pandemie va fi una total diferită, atât la propriu, cât şi la figurat.

  • Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

    Ce faci? Tu, antreprenor care îţi îndepliniseşi visul?

    Câteva zeci, sute de mii de businessuri antreprenoriale pornite astfel s-au văzut prinse în tăvălugul unei epidemii pe care niciun plan de afaceri nu ar fi inclus-o vreodată între potenţialele pericole. Un coşmar în care au plonjat unii prea devreme.
    „Pentru un antreprenor la început de drum, criza complet neaşteptată din aceste săptămâni a venit ca un examen de bacalaureat pentru un elev proaspăt intrat în clasa a noua”, spunea recent un tânăr antreprenor.
    Cei mai norocoşi s-au putut refugia în mediul online, acolo unde natura businessului permite un astfel de transfer. Ceilalţi au stors toate resursele de creativitate pentru a se reinventa.
    „Nu vom încerca să fentăm cumva ceea ce este moral de făcut. Când va trebui, vom sta cu toţii acasă”, spuneau fondatorii cafenelelor Cappuccino Story, înainte ca autorităţile să anunţe obligativitatea închiderii spaţiilor de acest tip.
    Business MAGAZIN a bătut – virtual – la uşa unora dintre antreprenorii care şi-au spus poveştile în cadrul proiectului Afaceri de la zero, derulat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Banca Transilvania. Încearcă să se reinventeze, să se reprofileze, să supravieţuiască. Dar iau în calcul şi eşecul, mai ales că instabilitatea e singura certitudine. Unii îşi caută o nişă neatacată până acum, cu speranţa ca s-ar putea transforma într-o strategie pe termen lung. Toţi încearcă, se transformă.


    Tu ce ai face?

    Alexandra Mone şi Robert Anton (fondatori ARI-Studio, Piteşti) – sisteme IT pentru firmele din HoReCa
    Am crede că o afacere născută de la zero în industria IT nu are nicio piedică în aceste vremuri de criză. Însă ARI-Studio este un business strâns legat de domeniul HoReCa, aflat la pământ în acest moment. Alexandra Mone şi Robert Anton au dezvoltat trei sisteme software pentru gestiunea comenzilor şi a rezervărilor în restaurante şi hoteluri. După ce HoReCa s-a prăbuşit, comenzile au scăzut dramatic.
    „Încă avem câteva cereri de ofertă pentru locaţii noi care vor să deschidă după ce trece toată nebunia aceasta, dar clar numărul lor este mult mai mic decât ar fi fost normal în perioada aceasta. Lucrăm de acasă, în special cu clienţii vechi care necesită intervenţii de mentenanţă”, spune Alexandra Mone.
    CUM SUPRAVIEŢUIEŞTE AFACEREA? Alexandra Mone şi Robert Anton au ales să ofere gratuit modulul software dedicat firmelor care fac livrări, pentru a nu-şi închide activitatea. „Vom profita de această perioadă pentru a pune la punct diverse detalii din cadrul firmei, pentru a ne reorganiza puţin şi a pune la punct o strategie pentru momentul în care sectorul HoReCa se va repune în mişcare. Din fericire, avem un stoc de marfă care ne va permite să preluăm şi să livrăm comenzi imediat, însă în sectorul nostru există o problemă, deoarece majoritatea echipamentelor pe care le comercializăm sunt importate din China, iar durata de livrare a comenzilor a crescut foarte mult acum, dată fiind situaţia”, spune Alexandra Mone.


    Ionel Păsărică (cofondator Capra Noastră, Iaşi) – producţie de bere artizanală
    În urmă cu aproape patru ani, Ionel Păsărică, de profesie inginer, împreună cu alţi trei asociaţi aduceau în peisajul berii artizanale locale brandul Capra Noastră. Producţia are loc într-o microberărie din Iaşi. Când restaurantele, barurile, cafenelele s-au închis, Capra Noastră a resimţit din plin efectele.
    „Nimic nu mai contează din ceea ce ştim noi: marketing, social media, strategii, bugete. Astăzi trebuie să ne reinventăm noi, ca afaceri. Nu moare industria dacă stăm o lună în casă. Nici China nu a murit, ci a reînviat”, spune Ionel Păsărică.
    CUM SUPRAVIEŢUIEŞTE AFACEREA? Cei patru fondatori ai brandului Capra Noastră vor să facă livrări la domiciliu, „ca să mai descreţim frunţile cu licoarea noastră”, după cum spune Ionel Păsărică. Se promovează în mediul online şi încearcă astfel să resusciteze businessul, bazându-se pe principiul că „nu moare Capra când vor câinii”.


    Mădălin Pop (fondator Durbane Urbane, Braşov) – atelier de lădiţe din lemn
    Mădălin Pop din Braşov a început să producă în urmă cu aproape trei ani lădiţe din lemn în atelierul de tâmplărie al familiei sale. Sub brandul Durbane Urbane, el face lădiţe în scop atât practic, cât şi estetic. Businessul său a fost puternic afectat acum.
    „În această perioadă, ar fi trebuit să pregătim comenzi pentru cei care fac pachete de Paşte. Încasările au scăzut însă luna aceasta comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut cu 60%”, spune Mădălin Pop.
    CUM SUPRAVIEŢUIEŞTE AFACEREA? „Vreau să duc proiectul la următorul nivel, prin oferirea de piese de mobilier din lădiţe – rafturi, paturi, noptiere, măsuţe. De aceea, în perioada aceasta pregătim o cameră de vopsire şi una în care să putem arde lădiţe, pentru a le da o tentă vintage. Am putea susţine asta câteva săptămâni, poate luni, însă nu cred că foarte multe”, spune Mădălin Pop.
    Va termina comenzile şi proiectele deja începute, iar planurile ulterioare le va face în funcţie de evoluţia epidemiei.
    „Ca să putem încuraja vânzările, în perioada aceasta, am introdus o campanie prin care oferim 20% discount pentru orice comandă. Lumea este destul de sceptică în privinţa oricărei achiziţii şi, de aceea, voi mai aştepta puţin până când lucrurile se vor mai relaxa ori oamenii vor avea chef să-şi redecoreze puţin casele.”


    Cristina Niţu (fondatoare Fala Português, Bucureşti) – cursuri de limbă portugheză
    Cristina Niţu, absolventă de Limbi Străine în Bucureşti şi la Lisabona, a început în 2017 să organizeze cursuri de limbă portugheză. Cursurile se desfăşurau în clădirea Institutului Cervantes de pe bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti. De câteva săptămâni însă, activitatea s-a mutat în mediul online.
    „Provocarea a constat în mutarea în online a cursurilor offline, de grup, ajunse abia la jumătate. Tehnologia permite, la ora actuală, desfăşurarea orelor în mod aproape identic cu ce se întâmpla în sala de curs, cu excepţia exerciţiilor care implicau şi mişcare, aşa că şocul nu a fost prea mare”, povesteşte Cristina Niţu.
    Ritmul achiziţiilor de cursuri de portugheză este totuşi foarte slab în acest moment, ca urmare a instabilităţii economice.
    CUM SUPRAVIEŢUIEŞTE AFACEREA? Cristina Niţu a optat pentru flexibilitatea în a extinde termenul de plată a cursului. În plus, „avem în plan organizarea unei sesiuni de cursuri şi pe timp de vară, în contextul în care, cel mai probabil, perioada de primăvară va aduce un număr foarte redus de cursanţi”, spune Cristina Niţu.
    De asemenea, ea va organiza cursurile independent de numărul de cursanţi, deşi efortul va fi mai mare.


    Cristina Dobrescu (fondatoare Livrez dragoste, Bucureşti) – livrări de cadouri şi scrisori caligrafiate
    Cristina Dobrescu a început să scrie scrisori caligrafic în urmă cu mai bine de cinci ani, pentru a reînvia un obicei la care oamenii au renunţat odată cu expansiunea tehnologiei. Culmea, tehnologia este cea care o salvează acum.
    „În perioada aceasta, am mutat atelierul la noi acasă, pentru a fi în siguranţă. Atât timp cât firmele de curierat vor lucra şi noi vom putea trimite scrisorile, cadourile comandate, nu ne vom opri din scris şi din livrat”, spune Cristina Dobrescu. Însă comenzile nu mai sunt la fel de numeroase ca înainte de perioada de izolare, iar ea a început să caute idei noi, pentru diversificare.
    CUM SUPRAVIEŢUIEŞTE AFACEREA? „Primul gând care mi-a venit a fost să adaug cadouri şi pentru nou-născuţi. Este o perioadă incertă, însă poveştile primite mi-au dat de înţeles că este un business care aduce bucurie în viaţa oamenilor şi el va continua şi după perioada aceasta”, mai spune Cristina Dobrescu.
    Ca să facă această perioadă să treacă mai uşor, ea a creat şi un mesaj de mulţumire pentru medicii care salvează vieţi poate acum mai mult ca niciodată.


    Ciprian Răglean (cofondator Pania, Bucureşti) – laborator de pâine
    Ciprian Răglean, un antreprenor care a lucrat vreme de 20 de ani în domeniul telecomunicaţiilor şi al marketingului, a pariat anul trecut pe o afacere în producţia de pâine. Alături de Ciprian Răglean, în business mai există alţi doi asociaţi – Răzvan Ionescu şi Răzvan Mihai Ionescu – de asemenea cu experienţă în telecom. Împreună, au fondat Pania, o firmă care produce şi livrează pâine şi produse de patiserie la domiciliul sau la biroul clienţilor, dar şi către HoReCa.
    „Am simţit din plin şocul închiderii bruşte a restaurantelor şi cafenelelor. Practic, ne-a scăzut cifra de afaceri de la o săptămână la alta cu 35-40%. Tot ceea ce livram către restaurante/ cantine şi cafenele a încetat brusc. Şi, pentru că o problemă nu vine niciodată singură, restaurantele şi cafenelele au încetat orice plată către noi. Avem astfel neîncasate sume de zeci de mii de lei”, spune Ciprian Răglean.
    CUM SUPRAVIEŢUIEŞTE AFACEREA? „Pentru a face faţă scăderii bruşte a cifrei de afaceri şi pierderii partenerilor B2B, am intensificat vânzările online, am extins zonele cu livrare gratuită, facem publicitate pe Facebook şi comunicare directă către baza de clienţi.” În plus, Ciprian Răglean şi partenerii lui vor să deschidă noi parteneriate cu magazine alimentare şi băcănii de cartier, la mare căutare în această perioadă.
    „De asemenea, în aprilie vrem să lansăm şi o nouă gamă de produse disponibile online – produse de băcănie, precum caşcaval şi muşchiuleţ afumat, ca să putem creşte valoarea coşului”, mai spune Ciprian Răglean.
    E mult de lucru, dar se bazează şi pe sprijinul guvernului pentru a accesa credite cu dobândă zero, plătibile din ianuarie anul viitor.
    „Asta ne-ar ajuta să nu intrăm în blocaj financiar şi să nu dăm oameni afară. Apoi ar trebui eliminată plata taxelor pentru următoarele trei luni. Sunt doar câteva sugestii din ceea ce s-ar putea face”, adaugă Ciprian Răglean.


    Carmen Zaiu
    (fondatoare Panseea, Bucureşti) – laborator de produse cosmetice
    Carmen Zaiu, cu mai mulţi ani de experienţă în domeniul financiar, a început să facă primele produse cosmetice pentru folosul propriu după ce a descoperit că suferă de unele alergii şi probleme de piele, iar produsele din comerţ nu îi făceau bine. Aşa a ajuns să producă acasă loţiuni şi unguente din uleiuri vegetale presate la rece şi unturi naturale nepurificate. În scurtă vreme, şi-a transformat garajul în laborator şi pasiunea în afacere.
    „Dacă ar fi fost să definim, acum două luni, cea mai mare temere a noastră în termeni de dezastre care aşteaptă să se întâmple, ne-am fi gândit în primul rând la schimbări climatice, dezastre ecologice, nu neapărat o pandemie. Panseea este afectată masiv de situaţia actuală, toate târgurile la care urma să participăm au fost anulate, multe proiecte sunt în stand by şi comenzile online au scăzut”, spun Carmen Zaiu şi fratele ei, Emil Zorilă, de asemenea implicat în afacere.
    Există totuşi o compensare. Dacă unele produse nu mai sunt la fel de căutate ca înainte, cum ar fi laptele demachiant, altele sunt tot mai solicitate, precum crema reparatoare de mâini şi de călcâie.
    CUM SUPRAVIEŢUIEŞTE AFACEREA? Planul pe termen mediu este accelerarea strategiei de a lansa produse cu ingrediente 100% locale, mai ales în condiţiile în care „a consuma local” a ajuns să aibă un sens mai profund decât oricând. „În această perioadă, vrem să oferim clientelor, prin intermediul social media, alternative DIY (do it yourself – engl.) pe care le pot pune singure în aplicare pentru îngrijirea feţei şi a părului, atât timp cât stăm acasă. Lucrăm acum la conţinut nou, adaptat situaţiei prezente”, spune Carmen Zaiu.


    Mihaela Rotaru (fondatoare Rottaru, Bucureşti) – şcoală de machiaj şi cosmetică
    Mihaela Rotaru, cu o experienţă de zece ani în industria frumuseţii, a ales să investească într-o şcoală de formare profesională, unde predă cursuri de machiaj, de cosmetică, masaj şi stilistică vestimentară. De la începutul lunii martie a avut o scădere dramatică a numărului de cursanţi noi care solicitau înscrierea la cursuri.
    „Activitatea noastră presupune interacţiune cu oameni în spaţii închise şi contact fizic de la distanţe foarte mici, ceea ce a făcut imposibilă continuarea desfăşurării activităţii în condiţii de siguranţă. Suspendarea activităţii ne va afecta, iar primele măsuri pe care le-am luat au fost reducerea cheltuielilor la minimum. Aici mă refer la costurile legate de plata chiriei spaţiului şi cheltuielile legate de marketing şi PR. Salariile angajaţilor nu au fost afectate”, spune Mihaela Rotaru.
    CUM SUPRAVIEŢUIEŞTE AFACEREA? Antreprenoarea ia în calcul desfăşurarea cursurilor online pentru teorie, însă partea practică presupune lucrul cu produse şi aparatură profesională, pe care nu orice cursant le are acasă.
    „Primim cereri de ofertă pentru cursuri care să se desfăşoare în lunile august-septembrie. Şcolile de formare profesională ar putea avea un rol foarte important pe piaţa forţei de muncă şi implicit în redresarea economiei, venind în întâmpinarea oamenilor care vor avea nevoie să se recalifice şi să-şi reconsidere activitatea profesională în urma impactului lăsat de această situaţie”, mai spune Mihaela Rotaru.


    Victor Patrichi (fondator Târgul Cărţii, Bucureşti) – anticariate
    Pornind de la principiul că achiziţia unei cărţi second-hand este benefică, deoarece presupune reutilizarea unei ediţii deja tipărite, în loc să încurajeze tăierea unor copaci pentru a crea un lucru nou, Victor Patrichi a investit, în 2012, aproximativ 50.000 de euro, mai întâi pentru a dezvolta site-ul Târgul Cărţii, apoi pentru a instala rafturile din magazinele fizice. Acum reţeaua numără două depozite şi trei anticariate – unul pe Strada Doamnei (între Piaţa Universităţii şi Piaţa Unirii), unul pe bdul Magheru (în apropiere de Piaţa Romană) şi unul pe bdul I. C. Brătianu (în apropiere de Piaţa Universităţii), sub numele Bookoteca, acesta din urmă fiind un anticariat de carte exclusiv în limba engleză.
    „Vânzările din magazine au scăzut cu aproximativ 60-70% (din cauza pandemiei – n. red.) faţă de cum ar fi fost normal, iar în online vânzările au avut o creştere sensibilă de câteva procente. La modul general, vorbim despre o scădere de 25-30%. Suntem la limita profitabilităţii”, spune Victor Patrichi.
    CUM SUPRAVIEŢUIEŞTE AFACEREA? Eforturile sunt pentru menţinerea echipei cu toţi membrii, deşi o parte dintre angajaţi au intrat în şomaj tehnic. „Lucrăm la un proiect online la care sperăm să ni se alăture şi alţi parteneri. Sperăm să-l lansăm săptămâna aceasta. Deoarece activităţile sociale au fost sistate pentru moment, oamenii sunt destul de receptivi la activităţile desfăşurate în mediul online”, mai spune Victor Patrichi.


    Paul Călin
    (cofondator Wild Thing, Bucureşti) – organizare de excursii în România şi în străinătate
    Paul Călin, Silviu Dragomir şi Monica Călin au început să organizeze expediţii în ţară şi în străinătate pentru clienţi persoane fizice în urmă cu şase ani, iar de aproximativ un an lucrează şi cu firme ai căror angajaţi decid să plece împreună în călătorii. Turismul nu este însă o opţiune în aceste vremuri de pandemie.
    „Am rămas fără obiectul muncii, din păcate. Cursurile online, realitatea virtuală sau călătoriile 360 de grade prin intermediul filmelor super-cool de pe YouTube nu pot înlocui o experienţă outdoor (în aer liber – trad.). Şi poate e mai bine aşa”, spune Paul Călin.
    CUM SUPRAVIEŢUIEŞTE AFACEREA? „Acum am timp să fac acele lucruri de care mă plângeam că nu am timp să le fac: o planificare bugetară, închegarea unor idei de proiecte şi produse noi”, spune Paul Călin.
    Admite însă că, dacă blocajul se prelungeşte până jumătatea anului, se va vedea pus în situaţia de a găsi alte colaborări sau de a porni un alt business. Spiritul antreprenorial supravieţuieşte aşadar.


    Educaţie în era 3.0
    Trei proiecte pornite de la zero în domeniul educaţiei în Capitală – Eematico (cursuri de bricolaj, inginerie, medicină pentru copii), Şcoala IT (cursuri de robotică şi programare) şi Manieres (ateliere de bune maniere pentru copii) – s-au văzut într-o singură zi în situaţia de a nu mai avea niciun venit, de a-şi restrânge activitatea, dar şi de a căuta soluţii de supravieţuire.
    Aşa că s-au orientat cu toţii către soluţiile online pentru părinţi şi copii şi speră că, dezvoltând această nişă, îşi pot reinventa afacerile. Folosindu-se de Skype, de Facebook, de orice aplicaţie care le permite să ajungă la cei mici izolaţi în casă, antreprenorii vor să rămână în atenţia copiilor şi a părinţilor, deşi sunt conştienţi că măsurile luate acum nu vor putea compensa o parte considerabilă din activitatea curentă.

    (de Dana Ciriperu)


    Când telemunca nu e o soluţie

    Alex Bugariu (Limonădăria Nea Tică), Cristian Dorobănţescu (Perfektum), Raluca şi Paul Baran-Candrea (Anagram) au căutat şi ei metode de reinventare, mai ales că businessurile lor, în domeniul băuturilor, nu permit ca telemunca să fie o alternativă reală.
    „Pe timp de criză, sunt două categorii de oameni: unii plâng, alţii vând batiste. Orice criză are şi o parte bună. Cine are ochi să o vadă va trece peste ea”, spune Alex Bugariu, fondatorul Limonădăriei Nea Tică din Caransebeş, un local unde vinde limonade şi alte sucuri din fructe.
    Dincolo de businessul cu limonade şi sucuri, antreprenorul povestea în februarie, la emisiunea ZF Afaceri de la zero, că are în plan să dezvolte o reţetă de socată pe care s-o îmbutelieze şi să o vândă în marile reţele de magazine şi în HoReCa. Perioada aceasta de repaos este un prilej pentru a lucra la acest proiect.


    Perfektum, un brand de bere creat de patru foşti corporatişti, se confruntă cu aceeaşi problemă, a reducerii cererii, în condiţiile în care barurile şi restaurantele s-au închis în mare parte. După cinci ani de când a început afacerea, Cristian Dorobănţescu, unul dintre fondatori, spune că se simte din nou ca într-un start-up şi că a reînceput să trimită mesaje ca să anunţe că face livrări la domiciliu.

    Tot în producţia de bere, şi familia Baran-Candrea, care a fondat brandul Anagram, caută soluţii şi a început să livreze comenzile direct la consumatori.
    „Continuăm să facem bere, iar în perioada imediat următoare ne vom axa pe vânzări directe. Primim comenzi prin mesaje private pe contul nostru de Facebook şi livrăm în cel mai scurt timp posibil”, spun Raluca şi Paul Baran-Candrea, fondatorii Anagram Brewery.

  • Ratări la mustaţă. Ce tranzacţii nu s-au mai făcut în România şi care sunt motivele?

    Ratări la mustaţă

    Cel mai recent astfel de exemplu a fost la începutul acestui an, când fondul de investiţii polonez Mid Europa Partners, unul dintre cei mai activi investitori financiari din România ultimilor ani, a anunţat că a amânat decizia de a vinde reţeaua de servicii medicale private Regina Maria, pe care o are în portofoliu. O tranzacţie cu potenţialul de a deveni una dintre cele mai mari, dar care însă a intrat pe lista proiectelor nefinalizate.
    Fie că părţile implicate s-au răzgândit, fie că nu au primit acordul autorităţilor responsabile să avizeze tranzacţia, fie că nu s-a găsit un cumpărător care să plătească „preţul corect”, mai multe tranzacţii pe care piaţa le aştepta cu sufletul la gură au luat calea eşecului. Cum se vede acest proces chiar din miezul industriei de M&A?
    „Tranzacţiile sunt procese extrem de complexe, cu multiple puncte de inflexiune, în care pregătirea procesului şi, ulterior, strategia şi execuţia sunt extrem de importante pentru finalizarea cu succes. În practica noastră, am văzut o diversitate de motive pentru care tranzacţiile eşuează, indiferent de caracterul lor exclusiv sau competitiv”, spune Ioana Filipescu Stamboli, partener corporate finance în cadrul firmei de audit şi consultanţă Deloitte România.
    Ea explică astfel că există tranzacţii care se realizează în exclusivitate, dar şi tranzacţii competitive. În unele cazuri, termenele în care trebuie semnate ultimele documente pot fi prelungite. Chiar şi aşa însă, există mutări care nu ajung să se concretizeze, iar cauzele sunt multiple.
    Uneori, este vorba despre factori care ţin de părţile implicate şi, poate, de asimetria aşteptărilor acestora. Actorii dintr-o posibilă tranzacţie pot intra în discuţii cu aşteptări foarte diferite, iar lucrurile se complică mai ales când este vorba despre companii relativ neexperimentate şi când nu sunt implicaţi consultanţi specializaţi în fuziuni şi achiziţii. Chiar şi cu cele mai bune intenţii în gând, nu pot ajunge la un acord.
    Luate separat, dezavantajele pot înclina balanţa de o parte sau de a alta a actorilor implicaţi. Adică în barca vânzătorului sau în cea a cumpărătorului.
    „Tranzacţiile pot eşua în situaţia în care un acţionar minoritar se răzgândeşte. Există situaţii în care cumpărătorii, deşi sunt încântaţi de activ şi le place preţul, nu vor să cumpere decât 100%. De multe ori, când este vorba despre corporaţii, procesele de guvernanţă corporativă sunt extrem de complexe, iar obţinerea tuturor aprobărilor se derulează incomplet. Am văzut tranzacţii care au picat după momentul ofertei angajante din cauza lipsei aprobărilor interne ale cumpărătorului”, dezvăluie Ioana Filipescu Stamboli.

    Blocaţi de aprobări
    Aprobările pot să devină o problemă şi atunci când acestea ar trebui date de autorităţile responsabile, care însă decid că nu pot aviza o tranzacţie. Pe piaţa locală, recent, s-a întâmplat ca fie Consiliul Concurenţei, fie Banca Naţională a României să nu avizeze potenţiale tranzacţii. Astfel, Concurenţa a blocat preluarea producătorului de cărămizi Brikston Iaşi de către austriecii de la Wienerberger, iar BNR nu a permis achiziţia Băncii Româneşti de către ungurii de la OTP.
    Printre cele mai complexe cauze pentru eşecul unei tranzacţii se numără factorii care ţin de active. În situaţia în care tranzacţiile sunt intermediate, iar o aliniere de preţ este înglobată în discuţii destul de repede şi, chiar şi aşa, tranzacţia eşuează, este de presupus că s-a întâmplat ceva cu activul în sine, că s-a produs o degradare a performanţelor, care poate să fie conjuncturală sau structurală.
    „În măsura în care vânzătorii pot dovedi că este conjuncturală, tranzacţia poate fi reluată şi diferenţa de preţ, negociată. Dacă este structurală, lipsa de aliniere din punctul de vedere al evaluării va produce frustrare ambelor părţi”, este de părere Ioana Filipescu Stamboli de la Deloitte.
    Tranzacţiile pot pica în etapa de due diligence, din cauza unor probleme de natură financiară, fiscală sau juridică, necunoscute cumpărătorului până la acel moment şi care îi schimbă viziunea despre tranzacţie. Sau pot eşua din cauza unor nemulţumiri ale cumpărătorului faţă de managementul businessului pe care urmează să-l preia, în condiţiile în care întâlnirea cu managementul are loc abia la finalul perioadei de due diligence, până la acel moment procesul fiind gestionat doar de către vânzători. Atunci, cumpărătorul poate să aprecieze că nivelul de calitate al boardului este dezamăgitor.
    „În faze foarte avansate, consultanţii pot să blocheze procesul, să nu dea confort clienţilor şi să identifice soluţii, iar procesul riscă să se transforme într-o luptă a orgoliilor, preţul fiind eşecul tranzacţiei.”


    Cum e la alţii?
    Piedici în calea încheierii cu succes a unor tranzacţii pot pune şi soluţiile de finanţare. În situaţia în care cumpărătorul are nevoie de surse de finanţare, există posibilitatea ca acesta să nu le poată accesa sau procesul să nu fie suficient de pregătit la nivel de finanţator. În cazuri excepţionale, diverşi alţi factori incontrolabili pot da peste cap luni sau ani întregi de negocieri.
    De pildă, Michael Schmidt, preşedintele şi acţionarul Automobile Bavaria Group, spunea, la începutul lui 2020, că vânzarea pachetului de 51% din acţiunile businessului său din Germania către Pappas Holding GmbH a fost anulată, precizând că „s-au schimbat anumite lucruri şi a fost mai bine aşa şi BMW este mai fericit aşa”. Ca urmare, grupul şi-a setat ca obiectiv achiziţia unor noi centre în Germania.
    „Particularităţile menţionate, derivate din zeci de tranzacţii, arată că este nevoie să concureze o mulţime de factori favorabili pentru ca o tranzacţie să se finalizeze, de aceea este extrem de important ca vânzătorii să fie asistaţi de consultanţi cu experienţă în tranzacţii”, adaugă Ioana Filipescu Stamboli.
    Cum se întâmplă însă lucrurile în străinătate? Specialiştii spun că diferenţele nu sunt substanţiale. Totuşi, în general în Europa de Vest, calitatea activelor este mai bună, inclusiv calitatea managementului, şi apar mai puţine surprize în etapa de due diligence. Restul cauzelor se aplică însă întocmai ca la noi.


    Vânzarea reţelei de servicii medicale private Regina Maria (2020)

    MOTIV:
    Proprietarul a renunţat la vânzare
    Fondul de investiţii polonez Mid Europa Partners, unul dintre cei mai activi investitori financiari din România ultimilor ani, a anunţat, la începutul acestui an, că a amânat decizia de a vinde reţeaua de servicii medicale private Regina Maria, pe care o are în portofoliu.
    Oficialii fondului au motivat spunând că ideea vânzării a apărut în 2019, odată cu apariţia mai multor solicitări de informaţii de la investitori strategici şi de la fonduri de investiţii, până în acel moment Mid Europa Partners neintenţionând să renunţe la Regina Maria, al doilea jucător de pe piaţa românească de profil. Reţeaua se află în portofoliul fondului de aproape cinci ani. Fondul de investiţii a preluat reţeaua Regina Maria în 2015, printr-o tranzacţie de peste 100 mil. euro, conform datelor de la acea vreme. Mid Europa Partners mai deţine în România retailerul Profi, iar recent a preluat şi operatorul de curierat Urgent Cargus.
    Printre numele care erau vehiculate în piaţa de fuziuni şi achiziţii pentru preluarea reţelei Regina Maria, se numărau britanicii de la Bupa şi norvegienii de la Capio, dar şi mai multe fonduri de investiţii. În acel context, Regina Maria a fost evaluată la 300-400 de milioane de euro.Reţeaua a fost fondată de medicul cardiolog Wargha Enayati în 1995 şi a pornit de la un cabinet de cardiologie sub numele Centrul Medical Unirea, într-un apartament în Piaţa Unirii din Capitală. Medicul Enayati a vândut în 2010 pachetul majoritar de acţiuni fondului de investiţii Advent International, pentru ca în 2015 să iasă complet din acţionariatul reţelei după ce polonezii de la Mid Europa au preluat întregul pachet de acţiuni al Regina Maria.


    Nu şi-au găsit cumpărători
    Similar cu situaţia de la Regina Maria, şi vânzarea lanţului de centre fitness World Class a rămas în stand-by, deşi fondul polonez Resource Partners avea în plan să renunţe la acest business, care era singura investiţie a polonezilor pe piaţa locală. Tranzacţia era estimată la peste
    100 de milioane de euro.
    Nici hotelul Hilton Garden Inn din Bucureşti, amplasat lângă Banca Naţională a României, nu a trecut în mâinile unui alt proprietar. Grupul lituanian Apex Alliance, unul dintre cei mai activi dezvoltatori de hoteluri din Bucureşti din ultimii ani, a scos la vânzare hotelul în 2019, proiectul fiind estimat la circa 40 de milioane de euro.


    Preluarea producătorului de cărămizi Brikston Iaşi de către grupul austriac Wienerberger (2018)

    MOTIV: Consiliul Concurenţei nu a autorizat tranzacţia
    Grupul austriac Wienerberger şi-a anunţat, la sfârşitul anului 2017, intenţia de a cumpăra producătorul de cărămizi Brikston Iaşi, în vederea consolidării poziţiei pe piaţa locală a materialelor de construcţii. Doar acordul Concurenţei mai era necesar, însă în vara anului 2018 Consiliul Concurenţei a spus că există risc de poziţie dominantă pentru Wienerberger prin această achiziţie, astfel că cele două părţi au anulat achiziţia. A fost o premieră pentru piaţa locală de fuziuni şi achiziţii din ultimii ani. În acel context, tranzacţia fusese evaluată la 25-30 de milioane de euro, potrivit datelor ZF.
    Un an mai târziu însă, Brikston tot a fost vândută de fondul de investiţii CEECAT, parte a fondului ADM, însă nu către Wienerberger, ci către un alt grup, tot din Austria – Leier. Cumpărătorii erau deja prezenţi în România din 2004, când au înfiinţat compania Leier ROM SRL, şi aveau deja o fabrică de materiale de construcţii în Alba.
    Brikston Iaşi nu s-a aflat la prima tranzacţie, în vara anului 2018 fondul ADM Capital (actual CEECAT) cumpărând compania de la fondul american de investiţii Advent International, care deţinea producătorul din 2007. Compania Brikston a fost înfiinţată în 1969 sub numele de Fabrica de Produse Ceramice. În anul 1973, firma a devenit parte a Întreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi, iar în 1992 a devenit companie independentă.Ca urmare a tranzacţiei cu Leier, a fost schimbată conducerea Brikston, astfel că, în locul lui Iulian Mangalagiu, a fost numit Adrian Mânzat, fostul director de vânzări şi logistică al companiei. Ca o ironie,

    Iulian Mangalagiu a preluat, câteva luni mai târziu, funcţia de CEO al Wienerberger România, grupul care curtase Brikston, însă fără succes.

    În 2019, pe final de an, austriecii de la Leier au mai făcut o mutare pe piaţa locală, cumpărând şi Siceram, un alt producător de cărămizi, cu o fabrică de cărămizi, una de ţiglă şi una de buiandrugi, toate în Sighişoara. Anterior, Siceram era deţinută de actuali şi de foşti angajaţi sau de moştenitori ai acestora, după ce, după revoluţie, a fost privatizată prin metoda MEBO.
    Astfel, Leier are acum trei fabrici funcţionale în România: la Iaşi (Brikston), la Sighişoara (Siceram) şi la Unirea, judeţul Alba (prin care şi-a făcut intrarea pe piaţa locală), dar şi una în construcţie la Arad.


    Achiziţia Băncii Româneşti de către grupul ungar OTP (2018)

    MOTIV: Banca Naţională a României a dat aviz negativ
    În martie 2018, după mai multe luni de suspans, Banca Naţională a României a anunţat că a respins cererea grupului ungar OTP de autorizare a achiziţiei Băncii Româneşti de la grupul elen National Bank of Greece (NBG), o decizie fără precedent la un asemenea nivel.
    Avizul negativ al BNR a frânat astfel extinderea OTP Bank, care urmărea ca, prin achiziţii şi creştere organică, să-şi majoreze cota de piaţă şi să urce în top zece cele mai mari bănci din România. Ungurii bătuseră palma cu NBG pentru achiziţia Băncii Româneşti în vara lui 2017, însă documentele au fost depuse la BNR abia în ianuarie 2018.
    Decizia vânzării a fost luată în 2017 şi a venit ca parte a unei înţelegeri încheiate pe plan internaţional după criza din Grecia, de a renunţa la anumite operaţiuni internaţionale. Cu două săptămâni înaintea deciziei BNR, Sandor Csanyi, preşedintele OTP Group, declarase că avea o presimţire rea legată de această hotărâre pe care o aştepta.
    Grecii de la NBG au fost nevoiţi astfel să caute un alt cumpărător pentru Banca Românească. În cele din urmă, în 2019, guvernul PSD şi fostul ministru de finanţe Eugen Teodorovici au luat decizia ca EximBank – bancă deţinută de statul român prin Ministerul Finanţelor – să achiziţioneze Banca Românească. BNR a dat avizul în decembrie 2019.
    Achiziţia Băncii Româneşti este o premieră în istoria bancară din România, fiind prima dată când o bancă de stat cumpără o bancă privată cu capital străin, până acum statul vânzând băncile mari deţinute. Totodată, EximBank, o instituţie de credit specializată pe zona corporate, intră pentru prima oară pe segmentul de retail banking din România, devenind astfel o bancă universală.


    Vânzarea birourilor AFI Park către fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman (2017)

    MOTIV: Părţile au decis întreruperea tranzacţiei
    În vara anului 2017, toată piaţa imobiliară aştepta cu sufletul la gură tranzacţia anului: achiziţia clădirilor de birouri AFI Park de lângă mallul Cotroceni de către fraţii Pavăl, acţionarii retailerului de bricolaj Dedeman. Era, de fapt, cea mai mare tranzacţie realizată până la acel moment pe piaţa românească de birouri. Ar fi fost. Doar că înţelegerea a picat după ce părţile implicate au decis să întrerupă orice deal. Acordul fusese semnat, iar tranzacţia ar fi urmat să se realizeze în două etape. Într-o primă fază, Dedeman ar fi preluat clădirile AFI Park 1, 2 şi 3, contra sumei de 86,5 milioane de euro, iar în a doua etapă ar fi preluat şi celelalte două imobile, pentru restul sumei până la 164 mil. euro.
    Lucrurile s-au prăbuşit însă treptat, astfel că mai întâi s-a renunţat la achiziţia clădirilor 4 şi 5, iar deal-ul a mers înainte pentru primele trei clădiri. Ulterior, şi această înţelegere a căzut. Pe bursa de la Tel Aviv, unde este listat grupul, AFI Europe a anunţat că nu mai intenţionează să vândă clădirile de birouri AFI Park din Bucureşti. Deşi a fost anunţată în 2017, tranzacţia a început să fie discutată încă din 2015.
    AFI Park constă în cinci clădiri de birouri, cumulând 70.000 de metri pătraţi. Acestea sunt ocupate integral, printre chiriaşi regăsindu-se companii multinaţionale precum Microchip Tehnologies, Electronic Arts (EA), Endava România, Cameron USA, SII România, ORTEC Central & Eastern Europe, Veea Software şi SecureWorks.
    Acum, AFI Park a desenat pe machetă un megaproiect imobiliar care ar urma să fie construit în jurul mallului AFI Cotroceni şi al birourilor AFI Park de la Politehnică, proiect care va ajunge să valoreze peste
    1 miliard de euro. Acolo se vor găsi noi spaţii de retail, ca extindere a mallului deja existent, hotel, birouri şi rezidenţial.
    Tot pentru a-şi extinde poziţia pe piaţa locală de real estate, AFI Europe a cumpărat, în 2019, întregul portofoliu de birouri din România al sud-africanilor de la NEPI Rockcastle, într-o tranzacţie record de peste 300 de milioane de euro.

    Pe scurt.  Factori care pot împiedica încheierea cu succes a unei tranzacţii
    ∫ Factori care ţin de părţi (vânzător, cumpărător);
    ∫ Factori care ţin de active;
    ∫ Factori care ţin de finanţare;
    ∫ Factori care ţin de consultant;
    ∫ Factori externi, absolut incontrolabili;
    ∫ Factori care ţin de aprobări.


    Preluarea a 51% din grupul petrolier Rompetrol de către China Energy Company Limited (2018)

    MOTIV: Părţile
    nu au ajuns la un acord în termenul stabilit
    Chinezii de la China Energy au decis, în vara anului 2018, la capătul mai multor runde de negocieri, că nu mai achiziţionează 51% din acţiunile KMG International, proprietarul Rompetrol Rafinare, în condiţiile în care data limită până la care părţile ar fi trebuit să îndeplinească condiţiile precedente, adică 30 iunie 2018, fusese depăşită, iar cele două părţi nu ajunseseră la un acord.
    La jumătatea lunii mai, CEFC Shanghai International, compania care voia să achiziţioneze Rompetrol, a intrat în incapacitatea de
    a plăti obligaţiuni în valoare de
    2,09 miliarde de yuani (327,3 milioane de dolari), anunţând că intenţionează să efectueze plăţile la şase luni de la data scadenţei.
    Rompetrol a fost înfiinţată în 1974, ca operator internaţional pentru industria petrolieră din România, iar pentru următoarele două decenii brandul a fost prezent atât în România, cât şi în străinătate, prin lucrări de construcţie conducte, foraj, rezervoare de depozitare sau prin produsele de profil livrate în ţări precum Algeria, Siria, Maroc, Iordania, Sudan, Ecuador, Angola, Egipt sau Turcia.
    În 1993, compania a fost privatizată prin metoda MEBO (trecerea mijloacelor de producţie în proprietatea muncitorilor). În 1998, omul de afaceri Dinu Patriciu, alături de un grup de investitori, a achiziţionat compania. În 2007, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan KazMunayGas a demarat procesul de achiziţie a Rompetrol, încheiat în anul 2009.
    Cinci ani mai târziu, în 2014, grupul Rompetrol a început trecerea spre o nouă identitate, schimbându-şi
    numele în KazMunayGas International,
    dar păstrând brandul Rompetrol.
    Kazahii au anunţat, la
    sfârşitul anului 2016, că vând jumătate din companie
    chinezilor de la China Energy Company Limited (CEFC), tranzacţie
    care însă a picat. CEFC, unul dintre cele mai mari conglomerate din China, urma să deţină o participaţie de 51% în cadrul KMGI, dar problemele financiare apărute în 2018 au schimbat situaţia, astfel că acordul a căzut.


    Preluarea magazinelor Mr Bricolage de către grupul britanic Kingfisher (2015)

    MOTIV: Nu a fost obţinut acordul autorităţilor
    antitrust
    Britanicii de la Kingfisher au ratat, în 2015, preluarea celor trei magazine Mr. Bricolage din România, după ce autorităţile antitrust nu şi-au dat acceptul pentru această tranzacţie. Kingfisher încheiase, în 2014, un acord angajant cu acţionarii principali ai Mr. Bricolage pentru preluarea titlurilor deţinute de aceştia. Ulterior acestui deznodământ, familia Rapotan, cea care deţinea brandul Mr. Bricolage în franciză, a început să renunţe treptat la marcă, înlocuind-o cu MatHaus. Prima unitate sub brandul MatHaus a fost deschisă în Iaşi, în 2017, iar ultima – în zona Vitan din Bucureşti, în 2018. Sub brandul Mr Bricolage au existat în total trei magazine, însă numele MatHaus există astăzi pe şapte unităţi. MatHaus este acum numele diviziei de retail a Arabesque. Cele mai multe magazine ale companiei funcţionează însă ca centre de distribuţie de materiale de construcţii pentru companii şi sunt deschise sub numele Arabesque. Kingfisher şi-a făcut intrarea pe piaţa locală în 2013, tot printr-o achiziţie, cea a magazinelor Bricostore, redenumite ulterior Brico Dépôt. Magazinele au fost cumpărate de la familia Bresson din Franţa, iar surse citate de Bloomberg spuneau la acea vreme că valoarea tranzacţiei se ridică la 75 de milioane de euro, în condiţiile în care Bricostore avea şi credite de rambursat. În 2017, Kingfisher a cumpărat şi reţeaua de magazine Praktiker de la omul de afaceri Omer Susli, iar anul trecut a luat decizia de a trece toate unităţile Praktiker sub brandul Brico Dépôt.

    Cezar Rapotan, fondatorul distribuitorului de materiale de constructii Arabesque: A pus bazele companiei în 1994, pornind cu o investiţie de 2.000 de dolari, bani împrumutaţi de la familie şi prieteni. Două decenii şi jumătate mai târziu, businessul a ajuns la o cifră de afaceri de 1,7 mld. lei (370 mil. euro).


    Vânzarea unui pachet din distribuitorul de materiale de construcţii Ambient către fondul suedez de investiţii EQT (2008)

    MOTIV: Cumpărătorul şi-a îngheţat planurile de dezvoltare în contextul crizei economice
    Ioan Ciolan a demarat în 2008 discuţiile cu fondul suedez de private equity EQT în vederea vânzării unui pachet de acţiuni din distribuitorul de materiale de construcţii Ambient Sibiu. Ciolan era unul dintre acţionari, alături de Gheorghe Călburean, Ghiocel Lucian Bezeriţă şi alţii. Scopul era nevoia de finanţare în vederea extinderii reţelei de magazine. Discuţiile cu fondul de investiţii au ajuns până la realizarea unui due diligence şi au pus în stand by planurile de expansiune.
    Primele semnale ale crizei financiare globale au dat însă peste cap planurile fondurilor de investiţii, tocmai pentru că boomul nu avea să ţină la nesfârşit. Prin urmare, în septembrie 2008, când negocierile erau aproape de final, EQT a decis să îngheţe toate proiectele de dezvoltare din regiune, inclusiv planul de a intra în parteneriat cu acţionarii Ambient. Peste câţiva ani, Ambient a intrat în insolvenţă la propria cerere.
    Insolvenţa Ambient a venit după ce businessul fondat de Ioan Ciolan
    la începutul anilor ’90 trecuse printr-un amplu proces de restructurare în ultimii ani, care a implicat diverse măsuri pentru reducerea gradului de îndatorare. În 2014, Ciolan îşi diminuase participaţia deţinută în cadrul Ambient la 70% după ce a cedat un pachet de acţiuni unui fond de investiţii controlat de BCR, în schimbul stingerii unei creanţe de circa 4,5 mil. euro.
    După ce firma deţinută de omul de afaceri Ioan Ciolan a intrat în insolvenţă, a început francizarea magazinelor Ambient.
    În total, astăzi există opt magazine Ambient, dintre care patru sunt deţinute de Lehel András (în Bistriţa, Mediaş, Sighişoara şi Sibiu), trei de antreprenorul Dan Pitic (la Cluj-Napoca, Alba Iulia, Blaj), iar cel din Râmnicu Vâlcea aparţine firmei Profelis C&V din Sibiu, deţinută de Maria Anghel (75% din acţiuni) şi Vasile Bucurenciu (25%). Magazinul din Sibiu este ultimul care a fost francizat, el fiind deţinut anterior de Ambient SA, compania-mamă.


    Achiziţia fabricii de lapte Prodlacta Braşov de către producătorul de lactate Sole Mizo din Ungaria (2010)

    La începutul anului 2010, producătorul de lactate Sole Mizo din Ungaria, unde acţionar este, printre alţii, şi Sándor Csányi, cel care conduce grupul financiar OTP, intenţiona să cumpere o fabrică de lactate din România, printre companiile vizate numărându-se
    Prodlacta Braşov. O astfel de tranzacţie nu a mai avut însă loc, Prodlacta fiind deţinută astăzi de JLC Germany (30%), JLC Republica Moldova (29%), statul român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (4%) şi de alţi acţionari (37%), potrivit datelor de la Bursa de Valori Bucureşti, unde este listată compania.
    Sole Mizo România a fost înfiinţată în 2008 şi face parte alături de compania-mamă din Ungaria din grupul Bonafarm. Sole Mizo România are în portofoliu lactate sub brandul Sole Mizo şi mezeluri, fiind din 2013 distribuitorul exclusiv al mezelurilor fabricate de Pick Szeged din Ungaria, arată datele de pe site-ul companiei.
    Producţia de lactate nu este însă singurul domeniu adiacent celui bancar în care are investiţii miliardarul Sándor Csányi. El derulează investiţii şi în imobiliare, având cel puţin două terenuri pentru viitoare proiecte în Oradea. Averea lui Sándor Csányi, 65 de ani, este estimată de presa ungară la peste un miliard de euro, fiind totodată şi primul miliardar din Ungaria.

  • De la dorinţă, la afaceri de milioane de euro

    Antreprenorii timişoreni Raluca şi Răzvan Ştefănescu au decis să îşi unească şi anii de experienţă profesională pentru a lansa un business de familie la scurt timp după ce şi-au unit destinele. Aşa a luat naştere brandul românesc de cosmetice Cupio. Afacerea are ca obiect de activitate vânzarea de produse cosmetice – în special de manichiură şi make-up – şi de îngrijire personală, atât în mediul online, prin intermediul platformei cupio.ro, în România şi în celelalte pieţe din Uniunea Europeană, cât şi offline, printr-o reţea formată din 15 magazine proprii cu o suprafaţă totală de peste 800 de metri pătraţi, dar şi printr-o reţea de distribuţie în saloanele de înfrumuseţare. Platforma online şi reţeaua de distribuitori funcţionează sub umbrela Razadi SRL, iar unităţile proprii, sub Cupio International. Toate acestea au generat, în 2019, venituri cumulate de 11 milioane de euro, iar pentru anul acesta reprezentanţii businessului preconizează o creştere de 20% la nivel de grup. În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, echipa Cupio numără în prezent 130 de persoane. În 2019, businessul a înregistrat 70.000 de clienţi noi. Profilul ţintă al clienţilor Cupio este format din femei cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, 60% provenind din mediul urban, iar majoritatea sunt profesioniste care lucrează în saloanele de înfrumuseţare.

    Cum au ajuns cei doi soţi timişoreni să lanseze o afacere în industria frumuseţii?
    Raluca Ştefănescu este absolventă a Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor (FEAA) din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), secţia Finanţe-Bănci, pe care a terminat-o în 2007. După ce şi-a finalizat studiile, ea a lucrat în trei multinaţionale vreme de patru ani, în domeniul vânzărilor de beauty, unde a pus bazele dezvoltării sale profesionale.
    Răzvan Ştefănescu a absolvit, tot în 2007, Facultatea de Geografie, secţia Geografie-Turism, iar apoi şi-a consolidat pregătirea teoretică printr-un program masteral axat pe dezvoltare şi amenajare turistică, din cadrul UVT. El se descrie drept autodidact şi spune că „toate cunoştinţele şi experienţa acumulate ulterior în mediul de business s-au datorat dorinţei şi perseverenţei de a învăţa şi a de mă dezvolta mereu”.
    La finalul celui de-al treilea an de facultate, Răzvan Ştefănescu a absolvit un curs acreditat de ghid turistic şi i s-a oferit posibilitatea să aplice ceea ce a învăţat în organizarea de excursii în Grecia pe perioada verii. A şi rămas acolo, timp de o lună, în anul 2006. La întoarcerea din Grecia, antreprenorului i s-a ivit ocazia să deschidă un magazin într-un centru comercial din Timişoara, unde a comercializat, în principal, produse pentru femei. „În 2006, la 22 ani, am avut oportunitatea extraordinară de a deschide un magazin (stand) de 16 metri pătraţi în centrul comercial Euro din Timişoara. Acela a fost începutul. Aşa mi-am dat seama că aceasta este direcţia pe care îmi doresc să o urmez”, povesteşte Răzvan Ştefănescu. Pasiunea pentru comerţ o moştenise din familie, de la părinţii săi care aveau şi ei un magazin în acel complex, unde vindeau cu preponderenţă produse cosmetice de larg consum. „Dar mi-am dat seama că, dacă vreau să mă evidenţiez, ar trebui să mă diferenţiez de magazinul lor şi aşa am început să aduc alt tip de produse din Bucureşti, Ungaria, produse nişate pe make-up, diverse accesorii de păr, accesorii pentru manichiură, produse ce nu se găseau în supermarket sau pe care le vindea toată lumea.”
    În 2007 a cunoscut-o pe cea care i-a devenit parteneră atât în viaţa personală cât şi în cea profesională. Cu magazinul a continuat până în 2011, când şi-au dat seama că, dacă îşi unesc forţele, vor dezvolta un business de succes împreună. Cei doi antreprenori încă deţin primul magazin, rebranduit între timp sub numele Cupio.
    Ideea de a dezvolta un business împreună cu Raluca a venit chiar în urma organizării nunţii. „Ne-am dat seama că facem o echipă extraordinară împreună. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Acum, la opt ani de când am lansat brandul Cupio, suntem foarte mândri de evoluţia noastră şi ne bucură că am luat decizia corectă.” Experienţa în vânzări a Ralucăi dobândită în anii de lucru în multinaţionale, pusă laolaltă cu experienţa de până atunci a lui Răzvan în comerţ au dus la crearea brandului Cupio. „Deja aveam amandoi experienţă şi înţelegeam ce înseamnă furnizori, termene de plată, contabilitate primară, clienţi, organizarea banilor. Ştiam de pe atunci că internetul va fi viitorul, că am putea avea piaţă de desfacere în toată ţara dacă reuşim să avem un magazin online. Toţi aceşti factori ne-au convins şi ne-au impulsionat.”
    Investiţia iniţială în deschiderea businessului a fost de aproximativ 10.000-12.000 de euro, o parte provenind din economiile personale ale celor doi, iar restul, luaţi cu împrumut. Au început cu un singur angajat, care, printre altele, fotografia produsele din magazinul pe care îl aveau deja în centrul comercial, Raluca Ştefănescu fiind cea care le încărca apoi pe platforma site-ului. „Nu i-a fost deloc uşor să descrie fiecare produs în parte, mai ales că multe dintre produsele tehnice, în special cele pentru unghii, nu ştiam nici noi la ce folosesc”, povesteşte fondatorul businessului. 
    Acum însă, numărul angajaţilor a ajuns la 130, iar businessul este prezent în opt oraşe – Timişoara, Cluj, Arad, Constanţa, Suceava, Iaşi, Sibiu şi Bucureşti – prin cele 15 unităţi proprii. Până la finalul acestui an fondatorii plănuiesc alte cinci deschideri, oraşele vizate pentru extindere fiind Braşov, Târgovişte şi Bucureşti. Deschiderea unui magazin Cupio presupune o investiţie de peste 100.000 de euro.
    Fondatorii afacerii spun că trec printr-o perioadă efervescentă din punctul de vedere al parteneriatelor, adăugând periodic în reţea câte o nouă locaţie. În prezent, afacerea are colaborări cu câteva sute de saloane, atât din România cât şi din Italia, Germania, Belgia şi Franţa. „Faptul că în ultimii ani ne-am dezvoltat foarte mult nu arată decât că pe piaţa românească şi nu numai există cerere şi o creştere a puterii de cumpărare.” Potrivit lui Răzvan Ştefănescu, colaborarea cu saloanele partenere presupune o disciplină specifică, o centralizare a vânzărilor, o logistică riguroasă, un timing impecabil şi un grad semnificativ de predictibilitate a dezvoltării businessului. Un procent de 60% din vânzări vine din canalul online, iar restul de 40% este acoperit de magazinele Cupio şi de saloanele cu care businessul colaborează.
    În prezent, portofoliul businessului este alcătuit din peste 11.000 de produse fabricate în numeroase ţări din Europa, printre care Italia şi Germania, în SUA şi în Coreea de Sud, cu preţuri cuprinse între 3 şi 6.000 de lei, articolele încadrându-se cu preponderenţă pe segmentul de preţ medium – high. „În top sunt produsele de manichiură, însă produsele de machiaj vin puternic din spate, în 2019 înregistrându-se o creştere de 300% faţă de 2018.”
    Cât despre provocări, cei doi spun că acestea nu au lipsit niciodată, însă le privesc ca pe nişte teste: „Zilnic aveam teste de trecut. La început principala provocare a fost modul în care administram şi cheltuiam resursele financiare. Erau multe necunoscute şi încercam să facem faţă tuturor provocărilor. Am crescut sănătos, ne-am selectat cu atenţie furnizorii de servicii şi am învăţat din fiecare succes şi eşec”.
    Pentru a-şi menţine poziţia pe piaţă, în faţa competiţiei acerbe venite mai ales din partea retailerilor internaţionali, cei doi antreprenori spun că investesc constant în platforma online, în îmbunătăţirea continuă a gamei de produse, precum şi a serviciilor şi a materialelor educaţionale.
    Pentru anul acesta au bugetat o investiţie de 2 milioane de euro, atât pentru deschiderea noilor magazine şi a unui nou sediu, precum şi pentru dezvoltarea portofoliului de produse. De asemenea, ei spun că se reinventează periodic şi se adaptează la noile obiceiuri de cumpărături ale românilor, la schimbările din industia de beauty, precum şi la necesitatea de produse inovatoare şi la rapiditatea cu care circulă informaţia, la fel de importantă fiind adaptabilitatea la era digitală în care ne aflăm. „Metodele clasice de marketing nu mai funcţionează la fel, iar concurenţa nu mai vine doar din partea marilor branduri, ci şi din partea microbrandurilor create în ultimii ani”, subliniază Raluca Ştefănescu. În ceea ce priveşte competiţia, aceasta vine atât din industria de manichiură – branduri consacrate din România sau unele cunoscute în afara ţării – cât şi din cea de make-up, prin branduri internaţionale de renume: „Noi suntem cumva un brand atipic, deoarece avem şi produse esenţiale pentru profesioniştii din saloane (manichiură şi make-up), precum şi produse utilizate de consumatorul final, pasionatele de beauty”. În ultimii ani, reprezentanţii businessului au remarcat în rândul consumatorilor o nevoie mai mare de produse şi servicii de calitate, dar şi o creştere a cererii de educaţie profesională şi evoluţie constantă.
    Concluzia lui Răzvan Ştefănescu după opt ani de business este că nu există legi sau modele universal valabile care să garanteze reuşita, ci doar situaţii din care se poate învăţa ce a fost bine sau mai puţin inspirat pentru o anumită situaţie de business. El adaugă că o idee este fără valoare în piaţă dacă nu este pusă în aplicare. „Cel mai important este să începi şi să fii deschis la toţi ceilalţi factori externi care vor apărea inevitabil pe parcurs.” La rândul său, Raluca Ştefănescu notează că „din greşeli învăţăm şi devenim mai buni. Businessul se învaţă, nu se moşteneşte”.
    Piaţa locală de produse cosmetice şi îngrijire personală s-a apropiat de pragul de 5 miliarde de lei anul trecut, după ce a crescut cu aproape 9% comparativ cu 2018, potrivit datelor ZF obţinute de la jucătorii din piaţă, acesta fiind un nivel record pentru vânzările de parfumuri, creme şi produse de machiaj. Printre tendinţele remarcate în rândul consumatorilor se numără orientarea către produse mai scumpe, dar şi vizite mai dese la shopping, precum şi un volum mai mare de articole cosmetice achiziţionate, trenduri impulsionate de creşterile salariale din ultimii ani, care au dus la creşterea puterii de cumpărare. Schimbarea comportamentului de consum se poate observa din faptul că, spre exemplu, segmentul de lux a înregistrat cea mai mare creştere în 2019, aproape 22% comparativ cu anul anterior, avansul fiind susţinut atât de vânzările online, cât şi de cele offline, scrie ZF. Pe lângă creşterea numărului de magazine monobrand de lux în piaţa locală, amplasate în mallul Băneasa Shopping City din nordul Bucureştiului, o zonă unde locuiesc persoane cu venituri peste medie, şi online-ul a înregistrat o creştere puternică, ajungând să contribuie cu 8,7% la totalul vânzărilor de cosmetice şi parfumerie, după un plus de 28% în 2019 versus anul anterior. În ceea ce priveşte consumul, potrivit unei analize a companiei de cercetare de piaţă PMR din 2017 citată de ZF, un român cheltuie în medie 60 de euro pe an pe produse cosmetice şi de îngrijire, cu circa 13% mai mult decât în 2013. Cifrele poziţionează piaţa locală departe de Ungaria sau Cehia, care au valori de două ori mai mari, direct proporţionale cu salariile. Potrivit estimărilor din 2017, consumul local va ajunge, în 2022, la 77 de euro per capita. Avansul de aproape 30% din perioada următoare nu va fi însă suficient pentru a reduce decalajul care desparte România de ţări precum Cehia sau Ungaria, unde consumul per capita este dublu, scrie ZF. 


    Costul frumuseţii în Europa
    Piaţa europeană de produse cosmetice şi îngrijire personală este cea mai mare din lume, generând 78,6 miliarde de euro din vânzările în retail în 2018, potrivit platformei cosmeticseurope.eu. Cele mai mari pieţe europene din industrie sunt Germania (13,8 mld. euro), Franţa (11,4 mld. euro), Marea Britanie (10,9 mld. euro), Italia (10,1 mld. euro) şi Spania (7 mld. euro). Următoarele categorii de produse deţin cea mai mare pondere a pieţei europene de profil: îngrijirea pielii (20,39 mld. euro), articole de îngrijire personală (19,92 mld. euro), produse pentru îngrijirea părului (14,92 mld. euro), parfumuri
    (12,28 mld. euro) şi produse cosmetice decorative (11,07 mld. euro). Exporturile de produse cosmetice din Europa au totalizat 21,5 miliarde de euro (valoare comercială) în 2018. Franţa şi Germania au fost principalii exportatori ai Europei, exportând peste 10 miliarde de euro între ele şi reprezentând 50% din totalul exporturilor globale din Europa. Industria cosmetică şi de îngrijire personală aduce anual o valoare adăugată de cel puţin 29 de miliarde de euro pentru economia europeană. 11 miliarde de euro sunt acoperiţi direct, prin intermediul producţiei de produse cosmetice, iar 18 miliarde de euro indirect, prin intermediul lanţurilor de aprovizionare. Incluzând activitatea economică directă, indirectă şi indusă, industria sprijină peste 2 milioane de locuri de muncă.
    Industria de produse cosmetice şi îngrijire personală este un sector bazat pe ştiinţă şi extrem de inovator, care face investiţii mari în cercetare şi dezvoltare. Majoritatea companiilor mari din industrie cheltuiesc 5% din cifra de afaceri anuală (vânzări) în cercetare şi dezvoltare (în Europa). Presupunând că toate companiile din industria cosmetică cheltuiesc 5% din cifra de afaceri anuală în cercetare şi dezvoltare, cheltuielile totale pentru cercetare şi dezvoltare în Europa ar fi reprezentat un total de 2,35 miliarde de euro în 2017, scrie cosmeticseurope.eu. Trebuie menţionat faptul că, deoarece modelul de afaceri pentru desfăşurarea cercetării implică frecvent un parteneriat (de exemplu, între un producător de produse cosmetice şi un furnizor şi / sau un institut de cercetare), această cifră este posibil să fie subestimată. În Europa există cel puţin 77 de laboratoare de inovare ştiinţifică care efectuează cercetări în ceea ce priveşte produsele cosmetice şi de îngrijire personală.