BusinessMagazin

Category: Cover story

  • Invatati sa va acoperiti riscul valutar“

    De ce le este cel mai teama managerilor romani? Mai bine de 20% spun ca evolutia cursului valutar e principalul factor perturbator al activitatii economice, arata un studiu BNR. Solutia? Inapoi la manualele economice, in cautarea unei metode de protectie.

    Leul s-a apreciat cu 11% in raport cu euro si cu 2% fata de dolar din ianuarie, iar impactul asupra economiei nu s-a lasat asteptat. Cei mai loviti de impredictibilitatea cursului sunt exportatorii. Pentru multi dintre ei – obisnuiti cu un curs valutar favorabil – brusca intarire a leului a echivalat cu un tsunami, care le-a inecat toate planurile de afaceri. „Invatati sa va acoperiti riscul valutar“, a fost indemnul repetat venit atat din partea BNR, cat si a bancherilor.

    Exista insa suficiente instrumente de acoperire a riscului valutar pe piata romaneasca? Sau acoperirea lui ramane la stadiul de teorie dupa un an de cand BNR a renuntat sa mai anunte un curs sigur?

    Acoperirea riscului valutar se poate face pe doua piete distincte – pe piata interbancara, prin contracte incheiate intre o companie si banca, si pe bursa. Cel putin in teorie modalitatile de acoperire a riscurilor pleaca de la un „banal“ contract de vanzare-cumparare la termen, la un pret prestabilit (contract forward), pana la tranzactii complexe cu produse derivate, precum contractele futures sau de optiuni.

    Practica arata insa cu totul altfel. „Piata financiara romaneasca a anului 2005 este intr-o veritabila epoca de piatra“ – crede Nicolae Albu, deputy corporate & domestic sales manager la ING. „Singurul contract care se poate face in acest moment pentru este cel de forward“, explica Albu. Adica tipul cel mai simplu de contract: o companie care stie ca va avea de incasat la o anumita data o suma de bani in valuta poate sa stie sigur din prezent la ce curs valutar va incasa banii respectivi. „Nici pentru forward insa clientii nu mai sunt atat de multi ca in trecut“, spune el. Motivul? Contractul forward asigura companiei un curs sigur la data incasarii valutei, dar acest curs stabilit anticipat se poate dovedi si dezavantajos pentru companie. „Cursul forward nu e o expectatie de curs a bancii, ci se calculeaza extrapoland cursul spot (din momentul calculului – n.r.), ajustat in functie de diferentialul de dobanzi si de numarul de zile pana la scadenta tranzactiei“ – explica Marius Stoica, director adjunct operatiuni de piata la BRD.

    Si totusi, cand constata ca ar fi putut castiga din diferenta de curs daca nu ar fi incheiat un astfel de contract, multi dintre clientii de forward considera ca pierd bani.

    „Nu este chiar asa“, apreciaza Sergiu Puianu, director de vanzari produse trezorerie la HVB Bank. „Este adevarat, clientul pierde oportunitatea de a castiga din diferenta de curs valutar, dar se elibereaza de incertitudinea privind evolutia rezultatelor sale financiare.“ Schimbarile de pe piata  nu il mai surprind si se poate concentra pe dezvoltarea operatiunilor, spune Puianu.

    De aceeasi parere este si Marius Stoica, care spune ca „daca inchei un contract forward pentru acoperirea riscului de curs, nu inseamna nici ca vei pierde, nici ca vei castiga“. Pur si simplu, explica el, „rolul contractului este sa confirme calculele initiale“.

    Contracte mai complexe – de genul produselor derivate – „permit o mai mare flexibilitate, dar si obtinerea de castiguri“, spun bancherii. Pana una-alta, astfel de instrumente pentru lei lipsesc din oferta bancilor, „pentru ca piata inca nu cere asa ceva“. Pe de alta parte, bancile, avand marje mari de profit din activitati traditionale, nu au dorit multa vreme sa-si asume riscul unor astfel de operatiuni, „nici in nume propriu, nici in contul clientilor“, admite Nicolae Albu.

    Bancile pot oferi doar contracte derivate pe pietele internationale, care oricum pot acoperi doar variatiile cursului euro-dolar, dat fiind ca pe pietele internationale nu exista cotatii pentru leu. Si oricum ar fi prea scump. „Am analizat anul trecut posibilitatea de a ne acoperi prin sucursalele din Londra ale bancilor straine, dar este prea costisitor“, spune Marian Nastase, vicepresedinte al exportatorului Alro Slatina.

    Bancherii recunosc si ei ca acoperirea riscului prin contracte pe pietele internationale e scump. Spre exemplu, reprezentantii HVB Bank spun ca, desi au in oferta toate operatiunile de hedging si merg la clienti pentru a le explica in ce constau, majoritatea raman clienti de forward, fiindca, de exemplu, pretul unui contract de optiuni este foarte mare“. HVB lucreaza la o oferta de contracte si pentru acoperirea riscului valutar pentru lei. Deocamdata insa, in Romania nu exista tranzactii cu derivate, spune Nastase, adaugand ca piata este inca nepregatita.  Alro lucreaza cu bancile din Romania si a reusit sa-si acopere pana acum riscurile, chiar daca nu in totalitate. „Incercam sa ne acoperim riscul valutar.“ Cum? Pana una alta, in modul cel mai clasic, prin ce exista pe piata – „prin tranzactii la termen“.

    Si pe bursa locala a derivatelor activitatea este extrem de redusa. La Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri din Sibiu s-a realizat in prima jumatate a anului un volum de tranzactii (futures si optiuni) de circa 46 de milioane de euro. Mai putin de un sfert au fost derivate pe cursul de schimb, din care cea mai mare pondere au avut-o contractele pe raportul dintre euro si dolar. Pentru comparatie, piata de derivate din Londra a avut numai in iunie un volum de 34.000 de miliarde de euro. Iar lipsa de lichiditate a pietei din Sibiu face ca hedgingul valutar sa fie practic imposibil. „Nu este lichiditate pe piata, pentru ca nu sunt speculatori. Iar speculatorii nu se implica in tranzactii pe curs, pentru ca evolutia este liniara“, spune Victor Pop, trader in cadrul societatii de brokeraj Vanguard.

    Dar cand evolutia nu este liniara, cum a fost cazul in ultima perioada, cu interventiile BNR in piata care au dus la un curs cu mari oscilatii, numarul de tranzactii creste.

    Si totusi, cateva companii s-au aratat interesate de posibilitatea de a intra pe piata din Sibiu. „Am avut mai demult cereri de la companii. Au jucat o perioada, pana s-a aplatizat cursul“, afirma Victor Pop.

  • In ce cred demnitarii

    O analiza rapida a declaratiilor de avere ale demnitarilor releva ca majoritatea prefera sa isi pastreze economiile in valuta. Doar la BNR se pare ca primeaza, totusi, leii:

    TRAIAN BASESCU: Presedintele Romaniei detine depozite numai in dolari, in suma de 106.000.

    CALIN POPESCU TARICEANU: Premierul Romaniei are majoritatea economiilor in euro – 350.000, alaturi de depozite in dolari – 43.700 si in lei – 470.000 de lei noi (4,7 miliarde de lei vechi,134.000 de euro).

    GEORGE COPOS: Vicepremierul are depozite in euro, de 75.000, in dolari – 10.000 si in lei – 1,63 de milioane lei noi (16,3 miliarde de lei vechi, echivaland cu 465.000 de euro).

    ADRIAN NASTASE: Presedintele Camerei Deputatilor are depozite in lei de aproape 30.000 de lei noi (300 de milioane de lei vechi, 8.500 de euro), alaturi de depozite ce insumeaza peste 200.000 de dolari si aproape 500 de euro.

    NICOLAE VACAROIU: Presedintele Senatului  are economii de 58.000 lei noi (580 de milioane de lei vechi,16.500 de euro), de 11.226 de dolari si 17.782 de euro.

    THEODOR STOLOJAN: Consilierul prezidential are depozite de 17.313 dolari si 41.430 de euro.

    MUGUR ISARESCU: Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei are un depozit de peste 16.000 de euro, unul de peste 16.000 de dolari si depozite in lei de 140.000 de lei noi (1,4 miliarde de lei vechi, echivaland cu peste 40.000 de euro).

    FLORIN GEORGESCU: Prim-viceguvernatorul BNR are numai depozite in lei, de aproape 400.000 de lei noi.

    CRISTIAN POPA: Viceguvernatorul BNR are depozite in dolari (peste 10.000), in euro (peste 12.000) si in lei 72.200 de lei noi (772 de milioane de lei vechi, adica echivalentul a peste 22.000 de euro).

  • In ce cred demnitarii

    O analiza rapida a declaratiilor de avere ale demnitarilor releva ca majoritatea prefera sa isi pastreze economiile in valuta. Doar la BNR se pare ca primeaza, totusi, leii:

    TRAIAN BASESCU: Presedintele Romaniei detine depozite numai in dolari, in suma de 106.000.

    CALIN POPESCU TARICEANU: Premierul Romaniei are majoritatea economiilor in euro – 350.000, alaturi de depozite in dolari – 43.700 si in lei – 470.000 de lei noi (4,7 miliarde de lei vechi,134.000 de euro).

    GEORGE COPOS: Vicepremierul are depozite in euro, de 75.000, in dolari – 10.000 si in lei – 1,63 de milioane lei noi (16,3 miliarde de lei vechi, echivaland cu 465.000 de euro).

    ADRIAN NASTASE: Presedintele Camerei Deputatilor are depozite in lei de aproape 30.000 de lei noi (300 de milioane de lei vechi, 8.500 de euro), alaturi de depozite ce insumeaza peste 200.000 de dolari si aproape 500 de euro.

    NICOLAE VACAROIU: Presedintele Senatului  are economii de 58.000 lei noi (580 de milioane de lei vechi,16.500 de euro), de 11.226 de dolari si 17.782 de euro.

    THEODOR STOLOJAN: Consilierul prezidential are depozite de 17.313 dolari si 41.430 de euro.

    MUGUR ISARESCU: Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei are un depozit de peste 16.000 de euro, unul de peste 16.000 de dolari si depozite in lei de 140.000 de lei noi (1,4 miliarde de lei vechi, echivaland cu peste 40.000 de euro).

    FLORIN GEORGESCU: Prim-viceguvernatorul BNR are numai depozite in lei, de aproape 400.000 de lei noi.

    CRISTIAN POPA: Viceguvernatorul BNR are depozite in dolari (peste 10.000), in euro (peste 12.000) si in lei 72.200 de lei noi (772 de milioane de lei vechi, adica echivalentul a peste 22.000 de euro).

  • Miza pe leu

    Daca banca i-ar da un imprumut in lei cu o dobanda de 6-7% pe an, directorul executiv de la Angst si presedintele Asociatiei Romane a Carnii, Sorin Minea, spune ca l-ar lua cu draga inima. „Pana atunci nici nu se poate discuta“, spune el categoric, „pentru ca dobanzile actuale depasesc rata profitului pe care o obtin si atunci nu am nici un interes pentru ele“.

    De aceea, toate creditele pe care le-a luat pana acum pentru compania pe care o conduce sunt in euro, „si asta ma avantajeaza“. Minea vorbeste – la fel ca si majoritatea managerilor romani – despre un „mare paradox“ de care se loveste in relatia sa cu bancile. Se spune, afirma el, ca se doreste reorientarea creditelor catre lei, „dar bancile nu vor sa dea credite in lei. Daca ar vrea, ar avea dobanzi mai mici la creditele in lei“.

    Calculul pe care si-l face orice roman atunci cand ia un credit de la banca este simplu si nu are nici o legatura cu ideea de incredere in moneda nationala, spun managerii companiilor romanesti, pe care BUSINESS Magazin i-a provocat la o discutie pe aceasta tema. „E vorba despre un calcul pragmatic, nu de incredere sau neincredere“, spun ei.

    La sfarsitul lui iunie, „calculul pragmatic“ arata ca diferenta intre dobanzile pentru un credit in valuta si pentru unul in lei era de aproape 10 procente: pentru un imprumut in valuta, costul anual se situa la 8-9%, in timp ce un credit in lei se lua de la banci cu peste 18%.

    E explicabila deci migratia romanilor spre creditele in valuta. Si daca cineva ar ezita, gandindu-se la riscul valutar, sa ia un credit in valuta, atunci argumentul evolutiilor din ultimele luni l-ar convinge fara indoiala. De la sfarsitul lui 2004, leul s-a apreciat de-a dreptul spectaculos si aproape continuu in raport cu dolarul si cu euro. Iar pentru cei care au luat credite in valuta, asta a insemnat rate mai ieftine: diferenta intre cei 42.000 de lei cat costa un euro in toamna anului trecut si nivelul de 35.000 de lei pentru un euro de azi se traduce intr-un castig palpabil de 7.000 de lei pentru fiecare euro din rata lunara.

    Daca ai luat un credit in euro, e mai convenabil acum sa-ti calculezi astfel „castigul“ lunar decat sa te gandesti la riscul valutar – si cum previziunile analistilor vorbesc si in continuare despre o apreciere a leului fata de euro si dolar, motivatia fiecaruia dintre noi pentru creditele in lei este ca si inexistenta. Scenariile facute de dealerii bancilor pentru decembrie 2005 – si publicate de BUSINESS Magazin in iunie – inclinau mai degraba spre o scadere a leului spre 35.000 lei decat spre o crestere care ar sustine argumentele guvernatorului BNR privind riscul creditelor in valuta. Din previziunile publicate in iunie n-au lipsit nici estimarile pentru un curs de 30.000 lei/euro in 2006.

    De ce scad euro si dolarul? Intarirea leului, care a castigat doar de la inceputul anului 11% in fata monedei unice si 2% fata de dolar, se datoreaza in principal intrarilor masive de valuta din partea investitorilor straini, care au speculat diferenta mare de dobanda dintre leu si euro.

    Este insa realista si sustenabila pe termen lung aprecierea spectaculoasa a leului? Raspunsul la aceasta intrebare pare sa nu-l mai stie foarte bine nici guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu. Efectul acestor speculatii pare sa il fi uimit chiar si pe el. Iar fata de o serie de previziuni venite de la Londra, care estimeaza ca la anul, euro va putea ajunge chiar si la 28.000 de lei, Isarescu se declara sceptic: „Un asemenea punct de vedere al analistilor, ca leul se va duce numai intr-o directie reprezinta un semn de «irrational exuberance»“.

    Chiar daca Banca Nationala vrea, asa cum spune Isarescu, un leu convertibil puternic, ea isi doreste in acelasi timp si „un leu la locul lui“. Venita din partea sefului BNR, afirmatia este dura si de natura sa creeze scepticism in randul analistilor fata de continuarea aprecierii leului. „Ma gandesc acum si la o inversare a trendului“, spune unul dintre ei.

    Este pentru prima data, dupa ce leul si-a inceput ascensiunea, cand Mugur Isarescu vorbeste despre o decuplare intre valoarea leului si realitatea economica imediata. „Leul a devenit mai mult financiar decat comercial“, spune el. Totusi, cursul nu poate fi decuplat de castigurile de productivitate, de deficitul comercial sau de deficitul de cont curent.

    Dar crede totusi cineva in „puterea“ pe care a aratat-o pana acum leul romanesc in lupta cu valutele? Oamenii de afaceri sunt destul de sceptici.

    „Eu nu cred in intarirea aceasta a leului, pe care se bate atata moneda“, spune Sorin Minea de la Angst. „Parerea mea este ca leul e mai subred decat pare. Si ca se poate prabusi oricand, pentru ca nu are o baza reala de intarire.“

    De efectele unei astfel de prabusiri a leului asupra capacitatii celor ce s-au indatorat in valuta de a-si returna creditele se teme si Banca Nationala, pentru ca orice crestere a euro mareste nota de plata a ratei pentru creditele in valuta. Chiar daca, la prima vedere, cei 40-50 de lei noi pe care un roman ii scoate din buzunar suplimentar pentru o depreciere de 5% a leului nu pun probleme la prima vedere, anual asta inseamna 500-600 de lei noi in plus.

    Iar proportia celor care ar fi afectati in cazul unei astfel de deprecieri a leului nu este deloc mica, in conditiile in care, la finele lunii iunie, mai bine de 60% din totalul celor 5,05 milioane de lei noi (50,5 miliarde de lei vechi, adica 14,2 miliarde de euro) imprumutate de la banci erau credite in euro sau dolari.

    Apetitul explicabil al romanilor pentru creditele in valuta pune de acum in pericol stabilitatea intregului sistem financiar, ajuns aproape de un punct critic – atrage atentia, tot mai insistent, guvernatorul bancii centrale. De cateva saptamani incoace, el spune ori de cate ori are ocazia ca „nu mai e de gluma“ si ca banca centrala e dispusa sa foloseasca toate parghiile de care dispune pentru a apara stabilitatea sistemului financiar.

    Tonul calm cu care Mugur Isarescu a continuat sa-i indemne pe romani, aproape obsesiv uneori, sa mizeze pe leu – ori pe bancheri sa scada dobanzile la creditele in lei – s-a inasprit in ultima vreme. „Bancherii spun ca piata este cea care cere credite in valuta. Nu cred ca este un argument solid“, spunea Isarescu intr-una din aparitiile sale publice din ultimele saptamani. „Si FNI, si Caritas au fost cerute de piata si uitati-va ce s-a intamplat. BNR trebuie sa actioneze din timp.“

    Pe masa guvernatorului sta acum un set de masuri dure pentru banci – prin care Isarescu vrea sa forteze bancherii sa mizeze mai putin pe creditele in valuta si sa le promoveze mai cu convingere pe cele in lei. Cum? Printr-un „plafon“ impus la creditele in valuta: BNR vrea sa impuna bancilor ca soldul creditelor in valuta acordate sa nu depaseasca de doua ori si jumatate valoarea fondurilor proprii detinute de respectiva banca. Calculele acestui sold nu vor include creditele acordate clientilor care realizeaza venituri in valuta, mai putini susceptibili la riscul valutar.

    Pana acum, bancile puteau da credite in valuta in sold de cinci ori mai mari decat fondurile proprii, iar in acest moment mai toate marile banci au depasit raportul pe care il vizeaza banca centrala.

    In fata acestor masuri, bancherii au de ales: fie isi majoreaza capitalul social (care, adunat cu rezervele, reprezinta fondurile proprii ale bancii), fie nu mai dau credite in valuta. Efectul imediat al unor astfel de masuri ar fi, pe de o parte, scumpirea creditelor in valuta, iar pe de alta parte reorientarea bancilor catre creditele in lei. Reorientare ce se traduce, de fapt, printr-o scadere a dobanzilor pentru lei, situate inca, in prezent, la 15-35% pe an.

    Cat ar trebui sa scada insa costul leului pentru a fi mai rentabil decat unul in valuta pentru cei care merg la banca sa ia un credit?

    „In dolari am acum o dobanda de 5-6%“, spune Dan Trifu, director economic la Vel Pitar. El crede ca dobanzile ar trebui egalizate si la leu, „pentru ca nu as plati mai mult pe lei“. Directorul executiv de la Elmiplant, Elena Cremenescu, spune insa ca si un credit cu o dobanda de maxim 15% „ar fi rentabil“.

    Pentru o companie mare, care poate avea acces relativ usor la credite in valuta si poate obtine dobanzi de circa 4,5% peste LIBOR (4,3%) la dolari sau 4,5% peste EURIBOR ( 2,24%) la euro, si considerand o depreciere a leului de 2-3%, dobanda la lei ar trebui sa se situeze undeva in jurul a 7-9% pentru ca indatorarea in lei sa fie o alternativa avantajoasa la indatorarea in valuta, crede Gilda Popescu, directorul financiar de la Astral Telecom.

    De partea cealalta a baricadei, bancherii spun ca masurile BNR vor determina o scadere a dobanzilor la lei, pentru ca nu pot sa stea sa someze cu banii in vistierie. Bancile au in acest moment un exces de lei, greu de plasat in economie, la dobanzile mari pe care inca le practica.

    Dar cat de rapida si de puternica va fi aceasta reducere nu depinde in nici un fel de ceea ce vrea banca centrala, spun ei, ci mai degraba de cat de mare va fi bataia pe imprumuturile in lei. Adica de cerere  si de concurenta dintre banci.

    „Faptul ca nu vor mai putea da credite in valuta nu inseamna automat ca bancile vor da credite in lei“, este de parere vicepresedintele Raiffeisen Bank, Razvan Munteanu. Totusi, „evident ca bancile sunt interesate sa acorde cat mai multe credite in lei, si cel mai probabil vor mai opera reduceri ale dobanzilor; doua puncte procentuale pana la sfarsitul anului cred ca e fezabil“, spune seful departamentului de analiza din aceeasi banca, Mihail Ion.

    O scadere aproximativ egala, de 1,5-2 puncte procentuale in urmatoarele trei luni este realista, spune si Dragos Cabat, manager politici de creditare la UniCredit.

    Tot in intervalul de 12-15% plaseaza si Florian Libocor, analist economic, dobanzile medii la  portofoliul de credite pe segmentul clientilor nebancari pentru finalul acestui an.

    Despre dobanzi de o singura cifra pentru un imprumut in lei, similare celor pentru creditele in valuta, este insa mult prea devreme sa vorbim. „Tinand seama de considerentele actuale ale pietei, e greu de crezut ca dobanda medie la credite va ajunge la nivelul de 10%“, spune Mihail Ion. Cel mai probabil, explica el, putem spera la un astfel de cost numai dupa ce inflatia se va fi redus la un nivel de sub 5% – situatie pe care insa nu o vom putea intalni mai devreme de un an sau doi. Pe de alta parte insa, o data cu scaderea dobanzilor pentru creditele in lei, bancherii spun ca n-ar trebui sa mire pe nimeni daca si remuneratia la depozitele in lei va mai scadea pana la sfarsitul anului. „Pe  segmentul de clienti nebancari, dobanzile medii pentru depozitele la termen s-ar putea incadra in intervalul 5-7%“, este de parere Libocor.

    Dobanzile pentru depozitele in lei au scazut insa deja foarte mult, ajungand la unele banci sa se situeze si la 4-5%, adica sub nivelul inflatiei prognozate pentru acest an. Bancile castiga insa marje serioase din diferenta intre remuneratiile pe care le dau pentru depozite si dobanzile pe care le incaseaza la lei.

    „Diferenta dintre dobanda la depozit si credit nu trebuie sa depaseasca 3-4%, in conditiile in care moneda e stabila deja“, este de parere Monica Tatoiu, director al Oriflame. „Un 5 cu 9 sau 7 cu 12 mi se pare rezonabil, dar 8 cu 22 este hotie!“

    Marja intre credite si depozite se va putea reduce insa doar pe masura ce volumele de activitate a bancilor vor creste, adica atunci cand intermedierea financiara se va consolida in Romania, iar costurile unitare se vor diminua, spune reprezentantul Raiffeisen Bank, Mihail Ion.

    Si totusi, daca dobanzile la depozite vor continua sa scada, cine va mai merge la banca pentru a-si plasa economiile? Inflatia, prognozata pentru acest an la 7,5%, si impozitul pe castigurile din dobanzi, de 10%, aduc spre zero (daca nu spre valori negative) castigul unui deponent.

    „Evident ca peste inflatie castigul este mic, insa asta se intampla cu remunerarea la depozitele bancare in orice economie“, spune Mihail Ion. Pentru cei care urmaresc randamente mai ridicate, alternativele vor fi fondurile mutuale, unde administrarea investitiilor o realizeaza societati specializate, sau plasamentele in actiuni sau obligatiuni, in conditiile in care investitorii au abilitatea de a-si gestiona individual portofoliile.

    Si totusi, in pofida ratei mici de castig asigurate de depozite, ultima perioada a adus o reorientare evidenta a romanilor de la depozitele in valuta spre cele in lei. „Dupa cum se poate lesne observa, dinamica economisirii in lei este superioara economisirii in valuta si nu cred ca sunt argumente ca lucrurile sa se schimbe“, este de parere Florian Libocor. Intr-adevar, desi pe ansamblu volumul depozitelor a scazut in luna iulie, cifrele BNR arata ca la capitolul economisire leul bate valuta. Astfel, depozitele in lei ale populatiei au marcat in iulie o crestere cu 1,4% comparativ cu luna precedenta, iar cele ale agentilor economici au marcat o expansiune cu 1,1%. Ritmurile sunt sensibil mai mari decat cele din lunile anterioare, cand se apropiasera foarte mult de zero.

    Si managerii de firme spun ca prefera sa isi tina banii in depozite in lei, pentru ca este mai rentabil. „De un an si jumatate se castiga constant mult mai bine pe lei decat pe euro sau dolari“, spune Adrian Dura, managing director al agentiei de publicitate Euro RSCG Bucharest.  Schimbarea depozitelor din valuta in lei a avut deja loc in ultimii doi-trei ani, spune insa Emilian Dobrescu, reprezentantul general al Agrana in Romania si presedintele Organizatiei Interprofesionale Nationale Zaharul din Romania (OINZR). Adica „din momentul din care devalorizarea leului a incetinit, iar ofertele bancilor comerciale (impulsionate de BNR) au facut ca economisirea in lei sa fie mai atractiva“.

    La Adecco, o companie multinationala de resurse umane, castigul adus de leii din banca ajunge pentru a acoperi costul consumabilelor din companie luna de luna, spune managerul companiei, Cristina Radulescu. „Fiind multinationala, noi avem un descoperit de cont, iar la fiecare sase luni, cand primim bugetul de la compania mama, il transformam din euro in lei, ii bagam in cont si din dobanda ne acoperim costurile de consumabile luna de luna.“

    Exista insa si pareri contrare. „Nu am simtit nici o clipa impulsul de a-mi schimba economiile in lei si, chiar daca dobanzile sunt mai bune, tezaurizez in euro in continuare“, spune Radu Nicosevici, un om de afaceri din Timisoara. Motivul sau? „Au fost prea multe experiente neplacute si fluctuatii ale monedei nationale.“

    In opinia lui Nicosevici, intentia Bancii Nationale de a spori increderea in leu nu are sanse mari de reusita, pentru ca romanii au „adoptat“ deja euro. „Sa nu uitam ca venim dupa zece ani de cosmar, in care leul s-a devalorizat continuu“, spune el. „Observ la micii intreprinzatori o constanta: vorbesc si calculeaza totul in euro. La Timisoara am trecut de la marca la euro ca moneda de referinta.“

    Si totusi, exista un domeniu in care puterea leului incepe sa se faca simtita. „Am avut o surpriza de proportii sa constat ca, de vreo trei-patru luni, pentru posturile de conducere tot mai multi directori negociaza salariile in lei“, spune George Butunoiu, manager al companiei de consultanta pentru recrutare de directori Alexander Hughes Romania. El constata ca numarul managerilor care cer salarii in lei este mult mai mare decat se astepta: 10-15%, fata de 0% cat era inainte. „Au incredere in leu. Totusi, nu inteleg prea mult logica acestui fenomen, avand in vedere ca tot euro va fi moneda de referinta, indiferent de ce se va intampla“, adauga Butunoiu. Daca pentru angajati leul a devenit convenabil, pentru oamenii de afaceri nu e deocamdata o optiune.

    Durerea lor cea mai mare este legata de faptul ca puterea de negociere a dobanzilor in raport cu banca, atunci cand cer un credit in moneda nationala, este semnificativ mai mica decat in cazul valutelor.  „Nu, n-avem putere de negociere cu bancile – mai ales pe creditele in lei“, spune Sorin Minea de la Angst, argumentand ca, cel mai adesea, bancile nu vad in clientii finantati de ele parteneri, ci se comporta doar „ca niste case de imprumut“. Aceeasi problema o au si cei de la Astral – puterea de negociere este mai redusa pentru lei, spune si Gilda Popescu, acuzand faptul ca bancile romanesti sunt mai putin flexibile decat cele straine. Si lucrurile incep totusi sa se schimbe.

    Excesul de lei pe care bancile ii au in vistierii si pe care, la dobanzile actuale, le e greu sa-i plaseze in economie la pretul pe care il cer lasa acum mai mult loc de negociere pentru firme. „Daca inainte tendinta era sa facem credite in euro si negociam dobanzi mai bune pentru aceasta valuta, acum lucrurile s-au echilibrat“, spune Georgel Costache, directorul general de la Vincon Vrancea. „Am obtinut la lei dobanzi comparabile cu cele pentru valuta“, spune el, conchizand ferm: „Preferam leii“.

  • Miza pe leu

    Daca banca i-ar da un imprumut in lei cu o dobanda de 6-7% pe an, directorul executiv de la Angst si presedintele Asociatiei Romane a Carnii, Sorin Minea, spune ca l-ar lua cu draga inima. „Pana atunci nici nu se poate discuta“, spune el categoric, „pentru ca dobanzile actuale depasesc rata profitului pe care o obtin si atunci nu am nici un interes pentru ele“.

    De aceea, toate creditele pe care le-a luat pana acum pentru compania pe care o conduce sunt in euro, „si asta ma avantajeaza“. Minea vorbeste – la fel ca si majoritatea managerilor romani – despre un „mare paradox“ de care se loveste in relatia sa cu bancile. Se spune, afirma el, ca se doreste reorientarea creditelor catre lei, „dar bancile nu vor sa dea credite in lei. Daca ar vrea, ar avea dobanzi mai mici la creditele in lei“.

    Calculul pe care si-l face orice roman atunci cand ia un credit de la banca este simplu si nu are nici o legatura cu ideea de incredere in moneda nationala, spun managerii companiilor romanesti, pe care BUSINESS Magazin i-a provocat la o discutie pe aceasta tema. „E vorba despre un calcul pragmatic, nu de incredere sau neincredere“, spun ei.

    La sfarsitul lui iunie, „calculul pragmatic“ arata ca diferenta intre dobanzile pentru un credit in valuta si pentru unul in lei era de aproape 10 procente: pentru un imprumut in valuta, costul anual se situa la 8-9%, in timp ce un credit in lei se lua de la banci cu peste 18%.

    E explicabila deci migratia romanilor spre creditele in valuta. Si daca cineva ar ezita, gandindu-se la riscul valutar, sa ia un credit in valuta, atunci argumentul evolutiilor din ultimele luni l-ar convinge fara indoiala. De la sfarsitul lui 2004, leul s-a apreciat de-a dreptul spectaculos si aproape continuu in raport cu dolarul si cu euro. Iar pentru cei care au luat credite in valuta, asta a insemnat rate mai ieftine: diferenta intre cei 42.000 de lei cat costa un euro in toamna anului trecut si nivelul de 35.000 de lei pentru un euro de azi se traduce intr-un castig palpabil de 7.000 de lei pentru fiecare euro din rata lunara.

    Daca ai luat un credit in euro, e mai convenabil acum sa-ti calculezi astfel „castigul“ lunar decat sa te gandesti la riscul valutar – si cum previziunile analistilor vorbesc si in continuare despre o apreciere a leului fata de euro si dolar, motivatia fiecaruia dintre noi pentru creditele in lei este ca si inexistenta. Scenariile facute de dealerii bancilor pentru decembrie 2005 – si publicate de BUSINESS Magazin in iunie – inclinau mai degraba spre o scadere a leului spre 35.000 lei decat spre o crestere care ar sustine argumentele guvernatorului BNR privind riscul creditelor in valuta. Din previziunile publicate in iunie n-au lipsit nici estimarile pentru un curs de 30.000 lei/euro in 2006.

    De ce scad euro si dolarul? Intarirea leului, care a castigat doar de la inceputul anului 11% in fata monedei unice si 2% fata de dolar, se datoreaza in principal intrarilor masive de valuta din partea investitorilor straini, care au speculat diferenta mare de dobanda dintre leu si euro.

    Este insa realista si sustenabila pe termen lung aprecierea spectaculoasa a leului? Raspunsul la aceasta intrebare pare sa nu-l mai stie foarte bine nici guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu. Efectul acestor speculatii pare sa il fi uimit chiar si pe el. Iar fata de o serie de previziuni venite de la Londra, care estimeaza ca la anul, euro va putea ajunge chiar si la 28.000 de lei, Isarescu se declara sceptic: „Un asemenea punct de vedere al analistilor, ca leul se va duce numai intr-o directie reprezinta un semn de «irrational exuberance»“.

    Chiar daca Banca Nationala vrea, asa cum spune Isarescu, un leu convertibil puternic, ea isi doreste in acelasi timp si „un leu la locul lui“. Venita din partea sefului BNR, afirmatia este dura si de natura sa creeze scepticism in randul analistilor fata de continuarea aprecierii leului. „Ma gandesc acum si la o inversare a trendului“, spune unul dintre ei.

    Este pentru prima data, dupa ce leul si-a inceput ascensiunea, cand Mugur Isarescu vorbeste despre o decuplare intre valoarea leului si realitatea economica imediata. „Leul a devenit mai mult financiar decat comercial“, spune el. Totusi, cursul nu poate fi decuplat de castigurile de productivitate, de deficitul comercial sau de deficitul de cont curent.

    Dar crede totusi cineva in „puterea“ pe care a aratat-o pana acum leul romanesc in lupta cu valutele? Oamenii de afaceri sunt destul de sceptici.

    „Eu nu cred in intarirea aceasta a leului, pe care se bate atata moneda“, spune Sorin Minea de la Angst. „Parerea mea este ca leul e mai subred decat pare. Si ca se poate prabusi oricand, pentru ca nu are o baza reala de intarire.“

    De efectele unei astfel de prabusiri a leului asupra capacitatii celor ce s-au indatorat in valuta de a-si returna creditele se teme si Banca Nationala, pentru ca orice crestere a euro mareste nota de plata a ratei pentru creditele in valuta. Chiar daca, la prima vedere, cei 40-50 de lei noi pe care un roman ii scoate din buzunar suplimentar pentru o depreciere de 5% a leului nu pun probleme la prima vedere, anual asta inseamna 500-600 de lei noi in plus.

    Iar proportia celor care ar fi afectati in cazul unei astfel de deprecieri a leului nu este deloc mica, in conditiile in care, la finele lunii iunie, mai bine de 60% din totalul celor 5,05 milioane de lei noi (50,5 miliarde de lei vechi, adica 14,2 miliarde de euro) imprumutate de la banci erau credite in euro sau dolari.

    Apetitul explicabil al romanilor pentru creditele in valuta pune de acum in pericol stabilitatea intregului sistem financiar, ajuns aproape de un punct critic – atrage atentia, tot mai insistent, guvernatorul bancii centrale. De cateva saptamani incoace, el spune ori de cate ori are ocazia ca „nu mai e de gluma“ si ca banca centrala e dispusa sa foloseasca toate parghiile de care dispune pentru a apara stabilitatea sistemului financiar.

    Tonul calm cu care Mugur Isarescu a continuat sa-i indemne pe romani, aproape obsesiv uneori, sa mizeze pe leu – ori pe bancheri sa scada dobanzile la creditele in lei – s-a inasprit in ultima vreme. „Bancherii spun ca piata este cea care cere credite in valuta. Nu cred ca este un argument solid“, spunea Isarescu intr-una din aparitiile sale publice din ultimele saptamani. „Si FNI, si Caritas au fost cerute de piata si uitati-va ce s-a intamplat. BNR trebuie sa actioneze din timp.“

    Pe masa guvernatorului sta acum un set de masuri dure pentru banci – prin care Isarescu vrea sa forteze bancherii sa mizeze mai putin pe creditele in valuta si sa le promoveze mai cu convingere pe cele in lei. Cum? Printr-un „plafon“ impus la creditele in valuta: BNR vrea sa impuna bancilor ca soldul creditelor in valuta acordate sa nu depaseasca de doua ori si jumatate valoarea fondurilor proprii detinute de respectiva banca. Calculele acestui sold nu vor include creditele acordate clientilor care realizeaza venituri in valuta, mai putini susceptibili la riscul valutar.

    Pana acum, bancile puteau da credite in valuta in sold de cinci ori mai mari decat fondurile proprii, iar in acest moment mai toate marile banci au depasit raportul pe care il vizeaza banca centrala.

    In fata acestor masuri, bancherii au de ales: fie isi majoreaza capitalul social (care, adunat cu rezervele, reprezinta fondurile proprii ale bancii), fie nu mai dau credite in valuta. Efectul imediat al unor astfel de masuri ar fi, pe de o parte, scumpirea creditelor in valuta, iar pe de alta parte reorientarea bancilor catre creditele in lei. Reorientare ce se traduce, de fapt, printr-o scadere a dobanzilor pentru lei, situate inca, in prezent, la 15-35% pe an.

    Cat ar trebui sa scada insa costul leului pentru a fi mai rentabil decat unul in valuta pentru cei care merg la banca sa ia un credit?

    „In dolari am acum o dobanda de 5-6%“, spune Dan Trifu, director economic la Vel Pitar. El crede ca dobanzile ar trebui egalizate si la leu, „pentru ca nu as plati mai mult pe lei“. Directorul executiv de la Elmiplant, Elena Cremenescu, spune insa ca si un credit cu o dobanda de maxim 15% „ar fi rentabil“.

    Pentru o companie mare, care poate avea acces relativ usor la credite in valuta si poate obtine dobanzi de circa 4,5% peste LIBOR (4,3%) la dolari sau 4,5% peste EURIBOR ( 2,24%) la euro, si considerand o depreciere a leului de 2-3%, dobanda la lei ar trebui sa se situeze undeva in jurul a 7-9% pentru ca indatorarea in lei sa fie o alternativa avantajoasa la indatorarea in valuta, crede Gilda Popescu, directorul financiar de la Astral Telecom.

    De partea cealalta a baricadei, bancherii spun ca masurile BNR vor determina o scadere a dobanzilor la lei, pentru ca nu pot sa stea sa someze cu banii in vistierie. Bancile au in acest moment un exces de lei, greu de plasat in economie, la dobanzile mari pe care inca le practica.

    Dar cat de rapida si de puternica va fi aceasta reducere nu depinde in nici un fel de ceea ce vrea banca centrala, spun ei, ci mai degraba de cat de mare va fi bataia pe imprumuturile in lei. Adica de cerere  si de concurenta dintre banci.

    „Faptul ca nu vor mai putea da credite in valuta nu inseamna automat ca bancile vor da credite in lei“, este de parere vicepresedintele Raiffeisen Bank, Razvan Munteanu. Totusi, „evident ca bancile sunt interesate sa acorde cat mai multe credite in lei, si cel mai probabil vor mai opera reduceri ale dobanzilor; doua puncte procentuale pana la sfarsitul anului cred ca e fezabil“, spune seful departamentului de analiza din aceeasi banca, Mihail Ion.

    O scadere aproximativ egala, de 1,5-2 puncte procentuale in urmatoarele trei luni este realista, spune si Dragos Cabat, manager politici de creditare la UniCredit.

    Tot in intervalul de 12-15% plaseaza si Florian Libocor, analist economic, dobanzile medii la  portofoliul de credite pe segmentul clientilor nebancari pentru finalul acestui an.

    Despre dobanzi de o singura cifra pentru un imprumut in lei, similare celor pentru creditele in valuta, este insa mult prea devreme sa vorbim. „Tinand seama de considerentele actuale ale pietei, e greu de crezut ca dobanda medie la credite va ajunge la nivelul de 10%“, spune Mihail Ion. Cel mai probabil, explica el, putem spera la un astfel de cost numai dupa ce inflatia se va fi redus la un nivel de sub 5% – situatie pe care insa nu o vom putea intalni mai devreme de un an sau doi. Pe de alta parte insa, o data cu scaderea dobanzilor pentru creditele in lei, bancherii spun ca n-ar trebui sa mire pe nimeni daca si remuneratia la depozitele in lei va mai scadea pana la sfarsitul anului. „Pe  segmentul de clienti nebancari, dobanzile medii pentru depozitele la termen s-ar putea incadra in intervalul 5-7%“, este de parere Libocor.

    Dobanzile pentru depozitele in lei au scazut insa deja foarte mult, ajungand la unele banci sa se situeze si la 4-5%, adica sub nivelul inflatiei prognozate pentru acest an. Bancile castiga insa marje serioase din diferenta intre remuneratiile pe care le dau pentru depozite si dobanzile pe care le incaseaza la lei.

    „Diferenta dintre dobanda la depozit si credit nu trebuie sa depaseasca 3-4%, in conditiile in care moneda e stabila deja“, este de parere Monica Tatoiu, director al Oriflame. „Un 5 cu 9 sau 7 cu 12 mi se pare rezonabil, dar 8 cu 22 este hotie!“

    Marja intre credite si depozite se va putea reduce insa doar pe masura ce volumele de activitate a bancilor vor creste, adica atunci cand intermedierea financiara se va consolida in Romania, iar costurile unitare se vor diminua, spune reprezentantul Raiffeisen Bank, Mihail Ion.

    Si totusi, daca dobanzile la depozite vor continua sa scada, cine va mai merge la banca pentru a-si plasa economiile? Inflatia, prognozata pentru acest an la 7,5%, si impozitul pe castigurile din dobanzi, de 10%, aduc spre zero (daca nu spre valori negative) castigul unui deponent.

    „Evident ca peste inflatie castigul este mic, insa asta se intampla cu remunerarea la depozitele bancare in orice economie“, spune Mihail Ion. Pentru cei care urmaresc randamente mai ridicate, alternativele vor fi fondurile mutuale, unde administrarea investitiilor o realizeaza societati specializate, sau plasamentele in actiuni sau obligatiuni, in conditiile in care investitorii au abilitatea de a-si gestiona individual portofoliile.

    Si totusi, in pofida ratei mici de castig asigurate de depozite, ultima perioada a adus o reorientare evidenta a romanilor de la depozitele in valuta spre cele in lei. „Dupa cum se poate lesne observa, dinamica economisirii in lei este superioara economisirii in valuta si nu cred ca sunt argumente ca lucrurile sa se schimbe“, este de parere Florian Libocor. Intr-adevar, desi pe ansamblu volumul depozitelor a scazut in luna iulie, cifrele BNR arata ca la capitolul economisire leul bate valuta. Astfel, depozitele in lei ale populatiei au marcat in iulie o crestere cu 1,4% comparativ cu luna precedenta, iar cele ale agentilor economici au marcat o expansiune cu 1,1%. Ritmurile sunt sensibil mai mari decat cele din lunile anterioare, cand se apropiasera foarte mult de zero.

    Si managerii de firme spun ca prefera sa isi tina banii in depozite in lei, pentru ca este mai rentabil. „De un an si jumatate se castiga constant mult mai bine pe lei decat pe euro sau dolari“, spune Adrian Dura, managing director al agentiei de publicitate Euro RSCG Bucharest.  Schimbarea depozitelor din valuta in lei a avut deja loc in ultimii doi-trei ani, spune insa Emilian Dobrescu, reprezentantul general al Agrana in Romania si presedintele Organizatiei Interprofesionale Nationale Zaharul din Romania (OINZR). Adica „din momentul din care devalorizarea leului a incetinit, iar ofertele bancilor comerciale (impulsionate de BNR) au facut ca economisirea in lei sa fie mai atractiva“.

    La Adecco, o companie multinationala de resurse umane, castigul adus de leii din banca ajunge pentru a acoperi costul consumabilelor din companie luna de luna, spune managerul companiei, Cristina Radulescu. „Fiind multinationala, noi avem un descoperit de cont, iar la fiecare sase luni, cand primim bugetul de la compania mama, il transformam din euro in lei, ii bagam in cont si din dobanda ne acoperim costurile de consumabile luna de luna.“

    Exista insa si pareri contrare. „Nu am simtit nici o clipa impulsul de a-mi schimba economiile in lei si, chiar daca dobanzile sunt mai bune, tezaurizez in euro in continuare“, spune Radu Nicosevici, un om de afaceri din Timisoara. Motivul sau? „Au fost prea multe experiente neplacute si fluctuatii ale monedei nationale.“

    In opinia lui Nicosevici, intentia Bancii Nationale de a spori increderea in leu nu are sanse mari de reusita, pentru ca romanii au „adoptat“ deja euro. „Sa nu uitam ca venim dupa zece ani de cosmar, in care leul s-a devalorizat continuu“, spune el. „Observ la micii intreprinzatori o constanta: vorbesc si calculeaza totul in euro. La Timisoara am trecut de la marca la euro ca moneda de referinta.“

    Si totusi, exista un domeniu in care puterea leului incepe sa se faca simtita. „Am avut o surpriza de proportii sa constat ca, de vreo trei-patru luni, pentru posturile de conducere tot mai multi directori negociaza salariile in lei“, spune George Butunoiu, manager al companiei de consultanta pentru recrutare de directori Alexander Hughes Romania. El constata ca numarul managerilor care cer salarii in lei este mult mai mare decat se astepta: 10-15%, fata de 0% cat era inainte. „Au incredere in leu. Totusi, nu inteleg prea mult logica acestui fenomen, avand in vedere ca tot euro va fi moneda de referinta, indiferent de ce se va intampla“, adauga Butunoiu. Daca pentru angajati leul a devenit convenabil, pentru oamenii de afaceri nu e deocamdata o optiune.

    Durerea lor cea mai mare este legata de faptul ca puterea de negociere a dobanzilor in raport cu banca, atunci cand cer un credit in moneda nationala, este semnificativ mai mica decat in cazul valutelor.  „Nu, n-avem putere de negociere cu bancile – mai ales pe creditele in lei“, spune Sorin Minea de la Angst, argumentand ca, cel mai adesea, bancile nu vad in clientii finantati de ele parteneri, ci se comporta doar „ca niste case de imprumut“. Aceeasi problema o au si cei de la Astral – puterea de negociere este mai redusa pentru lei, spune si Gilda Popescu, acuzand faptul ca bancile romanesti sunt mai putin flexibile decat cele straine. Si lucrurile incep totusi sa se schimbe.

    Excesul de lei pe care bancile ii au in vistierii si pe care, la dobanzile actuale, le e greu sa-i plaseze in economie la pretul pe care il cer lasa acum mai mult loc de negociere pentru firme. „Daca inainte tendinta era sa facem credite in euro si negociam dobanzi mai bune pentru aceasta valuta, acum lucrurile s-au echilibrat“, spune Georgel Costache, directorul general de la Vincon Vrancea. „Am obtinut la lei dobanzi comparabile cu cele pentru valuta“, spune el, conchizand ferm: „Preferam leii“.

  • Unde am gresit?

    Este comportamentul comerciantilor din Romania o boala fara leac? Probabil ca nu. Dar e, desigur, boala veche, cauzata de „virusi“ macroeconomici. „Cazul extrem a fost inceputul anilor ‘90, cand se faceau afaceri doar de azi pe maine, cu plata la vedere, iar dobanzile erau imense, ca o reflectare a riscului de asemenea mare“, spune Sorin Ionita de la Societatea Academica Romana. 

     

    Exista solutii pentru a opri galopul preturilor? „Un risc de tara scazut, comertul liber si un Consiliu al Concurentei puternic si activ este ceea ce aduce finalmente preturile in jos, dupa ce ne vom alinia in toate domeniile restante“, spune analistul. Dar ce nu s-a facut la timp? Unde am gresit? „Daca reformele ar fi mers mai repede si nu am fi asteptat anii ‘97-’98 ca sa incepem sa disciplinam economia si sa renuntam la protectionism, am fi fost astazi ceva mai avansati“, conchide oficialul SAR.

     

    Sa fie insa de vina doar deciziile la nivel macroeconomic? Analistii cad de acord ca da – daca adaugam lipsa concurentei si dorinta de castig imediat a comerciantilor. „Romania a suferit doua recesiuni: una intre 1990-1992, care s-a regasit in toate tarile central si est-europene, si a doua intre 1997-1999, care a fost specifica Romaniei (doar Bulgaria a mai avut un crah financiar in 1996 si Cehia o criza valutara in 1997). Practic, restructurarea a inceput foarte tarziu la noi, in a doua recesiune. Iar din punct de vedere macroeconomic, s-au facut intr-adevar multe greseli“, spune Liviu Voinea.

     

    Cele mai importante sunt, in opinia acestuia, cresterea exagerata a activelor interne nete din anii 1994-1996, care a provocat a doua recesiune, cresterea accelerata a datoriei externe in perioada 1990-1995, existenta pietei valutare paralele pana in 1997, inversarea raportului angajati/pensionari prin pensionari timpurii in masa, politica sistematica de iertare de datorii a marilor datornici, faptul ca a fost tolerata devalizarea Bancorex precum si alte „scamatorii“ financiare, absenta unei viziuni coerente de restructurare a cheltuielilor publice pentru dezvoltarea Romaniei (viziune pe care n-o avem nici astazi). Si lista ar putea continua. In timp, toate acestea s-au tradus prin puseuri repetate de cresteri de preturi, iar inflatia a facut ca firavele majorari salariale sa nu tina pasul.

     

    La acestea s-a adaugat si reticenta romanilor fata de investitii. „In primii ani dupa revolutie, a fost o perioada de ostilitate fata de deschiderea pietei si fata de privatizare, sub sloganul «noi nu ne vindem tara». Anii aceia ar fi fost cei mai buni, toata lumea era optimista si accepta usor schimbarea, dar apoi oamenii au devenit din ce in ce mai reticenti, au aparut probleme, mineriade, instabilitate politica – care au facut ca, desi am fi acceptat investitiile, investitorii sa nu mai vina“, spune sociologul Sebastian Lazaroiu, directorul Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS). Lazaroiu aminteste ca alte tari foste comuniste au deschis mai repede piata, au profitat si de conjuncturi geopolitice (cum ar fi apropierea de Germania, Austria), iar economia a avut alt combustibil de crestere. „Noi credeam ca vom rezolva problemele prin noi insine.“

  • Pe ce cheltuim

    Intr-un singur an, Romania a urcat 21 de pozitii in topul celor mai scumpe tari  din lume, in topul realizat anual de Business Intelligence Unit. Cu toate acestea, in 2005 fiind pe locul 91, Romania este vazuta inca drept o tara ieftina, de trei ori mai ieftina decat Elvetia. Asa e, cand privesti prin prisma preturilor. Cand privesti insa prin prisma faptului ca un elvetian castiga in medie de 16 ori  mai mult decat un roman, bucuria ca traiesti intr-o tara ieftina mai scade.

     

    Romania se situeaza printre tarile cu cel mai scazut nivel al salariului pe ora de munca, fiind devansata de Macedonia, Lituania si Bosnia Hertegovina, se arata in clasamentul Pay in Europe care cuprinde 48 de tari europene. Studiul, intocmit de Federatia Angajatorilor Europeni (FedEE), plaseaza Romania pe locul 41, cu un salariu minim de 2,45 de lei pe ora (aproximativ 0,68 euro) si cu o valoare maxima de 84,89 lei/ ora (apro-ximativ 23 de euro). In Germania, de exemplu, diferenta este de peste 380 de euro, de la 9 euro pe ora pentru un angajat debutant la 390 de euro pentru presedintele unei companii.

     

    Cum s-a ajuns ca dintr-un salariu peste cel mediu un roman sa isi permita doar  o pereche de pantofi pe langa cheltuielile cu mancarea, rata si facturile? Asta in timp ce un ceh, care castiga de peste doua ori mai mult  decat un roman (raport 12 la 5, conform studiului Pay in Europe, realizat de FedEE), gaseste in magazine preturi asemanatoare cu cele din Romania. „Ca sa ma exprim plastic, prin comparatie cu alte tari din zona, as spune ca marii nostri corupti au fost mai lacomi decat ai lor, factorii nostri de decizie au fost mai slabi decat ai lor, iar influenta europeana (poate si datorita distantelor geografice) a fost mai vaga decat la ei“, spune Liviu Voinea.

     

    Acum, perioada critica a trecut, ne apropiem de aderare, preturile cresc pentru a se alinia cu cele din UE, iar produsele si bunurile la care romanii se asteptau sa aiba mai mult acces parca se indeparteaza. Si asta pentru ca romanii muncesc predominant pentru supravietuire, reusind sa economiseasca, in medie, doar 1,1% din cheltuieli. Datele furnizate  BUSINESS Magazin de Institutul National de Statistica arata ca 72% din cheltuielile totale ale unei familii merg catre consum. Termenul in sine este destul de vag. Patrunzand mai adanc, gasim pe un loc fruntas cheltuielile pentru mancare si bauturi nealcoolice (46,4% din totalul cheltuielilor unei gospodarii). Restul banilor merg catre plata facturilor la apa, electricitate sau gaze. Iar daca ne-a trecut prin cap ca romanii nu economisesc pentru ca merg la teatru, film sau stau prin cafenele si restaurante, ne-am inselat. Sub 5% din consum este canalizat catre recreare.

  • Etalonul Mercer

    Varsovia, Bucuresti si Seul sunt orasele care s-au scumpit cel mai mult in ultimul an, arata un studiu publicat in 2005 de Mercer Human Resource Consulting.

     

    SCOPUL STUDIULUI: Studiul examineaza nivelul de trai al lucratorilor straini (nu al populatiei locale) din 144 de orase, fiind utilizat in primul rand de catre companiile multinationale ca baza de calcul al salariilor expatriatilor. Mercer a alcatuit un „cos“ format din 250 de produse, de la utilitati la imbracaminte, mancare ori divertisment. Indicele de referinta are nivelul de 100 si este dat de „cosul“ newyorkez.

     

    LOCUL BUCURESTIULUI: Plecat in 2001 de pe pozitia 121 (din 144 capitale) si un indice al costului vietii de 55,5, Bucurestiul a ajuns in 2005 la un indice al costului vietii de 71,4, pe acelasi loc cu Seattle.

     

    ASCENSIUNEA ESTULUI: In timp ce in orasele americane costul vietii s-a redus sau a ramas relativ constant, in centrul si estul Europei acesta a crescut accelerat, in mare parte din cauza cursului euro-dolar. In 2005, cea mai mare crestere din lume a indexului Mercer a avut-o Varsovia (16,1% fata de 2004), pe locul al doilea, cu 11,3%, clasandu-se Bucurestiul.

     

    CELE MAI SCUMPE ORASE: Tokyo, Osaka, Londra si Moscova sunt cele mai scumpe orase din lume. Vizate probabil de  companiile care se gandesc la relocarea productiei, cele mai ieftine orase sunt Asuncion (Paraguay), Manila (Filipine), Buenos Aires (Argentina), Bangalore (India).

  • DE CE E SCUMPA ROMANIA?

    Intelepciunea populara spune ca Romania, desi scumpa pentru locuitorii ei, e o tara ieftina pentru straini. Judecata, care porneste de la o comparatie de bun-simt – cea dintre salariile noastre si salariile lor – merita analizata dintr-o alta perspectiva: cea a comparatiei dintre preturile noastre si preturile lor. S-ar putea sa descoperim ca iesim mai ieftin daca ne facem cumparaturile la Amsterdam.

    Zara, un magazin spaniol care si-a castigat faima ca vinde haine stilate la preturi mici, si-a deschis anul trecut o reprezentanta in Bucuresti. Daca insa te uiti pe etichete, vezi ca bluza pe care o poti lua cu 20 de euro in Spania o cumperi in Romania cu 1.900.000 lei, adica 52,7 euro. Perechea de pantofi barbatesti care in Amsterdam costa 29,95 euro face in Romania 2.200.000 lei, adica 61 de euro. Iar puloverul de lana pentru care in Germania dai 15 euro e aici cam 40 de euro. O masa cu trei feluri la un restaurant parizian, cu tot cu vin sau bere, costa cam 20 de euro – cam cat intr-un restaurant bun de la noi. De ce oare spunem ca ne-ar placea preturile romanesti daca am avea si noi salarii occidentale? Comparatii punctuale, ca acestea, face orice roman care ajunge in strainatate.

    Una dintre concluziile vacantelor in Grecia, Spania ori Italia e ca „preturile sunt cam ca la noi“ – auzi frecvent chiar ca anumite lucruri sunt „mai ieftine ca la noi“. Pe un forum pentru expatriati, www.expat-links.com, un binevoitor ii avertizeaza pe cei care vin in Romania in privinta preturilor – „asteptati-va sa platiti preturi occidentale“, spune el – adaugand ca totusi tigarile si vinul sunt ieftine. Iar pe forumul de discutii libere www.cafeneaua.com exista un topic despre preturile din Romania, in care un participant comenteaza la un moment ca, daca o masa de doua persoane la restaurant poate costa 40 de euro, cum spusese cineva, atunci mai bine „emigrezi in capitalism, ca iesi mai ieftin, zau – nu se face sa dai bani aiurea, chiar daca ai de unde“. De ce sunt oare mai scumpe la noi hainele „de eticheta“?

     

    De ce costa mai mult dulciurile? Si de ce hamburgerii nostri sunt mai scumpi decat ai polonezilor?

     

    Fara nici o indoiala, Romania e scumpa pentru romanii obisnuiti, dar a devenit scumpa si pentru expatriati ori pentru romanii cu salarii de top. Intr-un clasament Mercer Human Resource Consulting pe 2005, care ia in calcul un cos standard de produse si servicii din 144 de capitale ale lumii, Bucurestiul figureaza, cu un indice de 71,4, pe acelasi loc cu Seattle, fiind cu doar patru sutimi in urma Detroitului si mai scump decat Montrealul ori Clevelandul.

     

    Dar poate mai interesant decat locul pe care Bucurestiul il ocupa in clasamentul costului vietii in diverse capitale – alcatuit de Mercer pentru multinationalele care au nevoie de criterii de stabilire a salariilor expatriatilor – e felul in care a evoluat Bucurestiul in acest clasament. Daca luam in calcul nu indexul Mercer in valoare absoluta, ci cresterea acestuia, se poate spune ca Bucurestiul a avut cea mai mare crestere in 2005 fata de 2004, dupa Varsovia.

     

    Liviu Voinea, director de cercetare al Grupului de Economie Aplicata (GEA), a trait un an in Spania (despre care spune ca e o economie „teoretic comparabila cu a noastra“) si constata ca preturile de aici, cel putin in cazul marilor orase, sunt deja mai mari la haine si mancare – „ceea ce mi se pare inadmisibil“. „Acelasi pulover care costa 3 euro in Spania costa 15 euro in Romania, iar aceeasi masa la un restaurant decent costa dublu in Romania“, spune Voinea. „Chiriile au ajuns comparabile, utilitatile publice sunt mai scumpe la noi, costul vietii pe ansamblu cred ca este mai mare in Romania decat in Spania“, conchide el.

     

    De ce e Romania atat de scumpa? Primul motiv ar fi ca pe o piata atat de „neasezata, mica, nedisciplinata“, cum o numeste Sorin Ionita, directorul de cercetare al Societatii Academice Romane (SAR), „sistemul de «contract enforcement» e slab iar riscul e mare“. Cu alte cuvinte, spune Ionita, „orizontul de timp al antreprenorului e scurt iar rata profitului care trebuie sa-l motiveze trebuie sa fie mare – e o lege de fier precum aceea ca apa curge la vale, n-ai cum sa te abati de la ea“.

     

    Si nimeni nu poate schimba asta deocamdata. Un importator sau un retailer nu poate fi obligat sa se orienteze, atunci cand fixeaza preturile, dupa cele practicate in alte tari pentru aceleasi produse. De altfel, nici „nu exista un algoritm oficial de stabilire a preturilor produselor importate, nu exista nici o regula“, explica, pentru BUSINESS Magazin, Mihai Ionescu, presedintele Asociatiei Importatorilor si exportatorilor din Romania (ANEIR). Preturi cu mult mai mari decat in magazinele occidentale la asa-numitele produse de eticheta se mai intalnesc doar in Ucraina si Rusia. Conform lui Mihai Ionescu, regula in comertul international este ca, daca pretul la producator este de 100 de euro, pretul la angrosist sa fie de 200 de euro, iar in magazin de 300 de euro sau mai mult, in functie de „nasul“ comerciantului.

     

    O alta explicatie a preturilor mari tine de relatia dintre comerciantul roman si creatorul marcii, care nu poate influenta in nici un fel pretul la raft. Cele mai multe marci internationale ajung in Romania prin franciza iar francizorului ii este interzisa politica impunerii de preturi companiei francizate, spune Razvan Blid, director comercial al CHR Consulting. „Se fac in schimb recomandari de pret sau se folosesc alte metode, cea mai uzuala fiind cea prin care produsul se furnizeaza cu pretul de vanzare pe factura, iar francizatului i se inscrie un discount pe factura. La noi, retailul presupune adaosuri comerciale (in sezon) intre 100% si 200%, in alte sfere se practica 50% -100%“, spune Blid.

     

    Taxele vamale impovareaza, si ele, preturile. Directorul de la CHR Consulting spune ca toti francizorii includ in constructia preturilor de vanzare taxele vamale, care sunt intre 20% si 50%. „Speram ca intrarea in UE si liberalizarea schimbului de marfuri sa duca la o ieftinire“, adauga Blid. Regula includerii taxelor vamale are abateri „in functie de specificul marfii, de concurenta si de piata de profil“, explica Ionescu de la ANEIR.

     

    Barierele vamale vor cadea intr-un an, dar e de asteptat ca preturile sa creasca in continuare, asa cum s-a intamplat si in Ungaria, Cehia ori Polonia, indreptatindu-le ingrijorarile celor 56% dintre romani pentru care aderarea la UE va aduce dezavantaje pe termen scurt, potrivit IRSOP. Pentru o vreme, standardul occidental de viata la care aspiram se va indeparta, in loc sa se apropie, chiar si pentru clasa mijlocie – al carei comportament explica si el, alaturi de cel al comerciantilor care trag sa obtina profituri pe termen scurt, preturile mari din Romania.

     

    Destul de discreta si insuficient coagulata, asa-numita clasa de mijloc – formata predominant din intelectuali cu salarii mai mari decat cel mediu pe economie, dar mai mici decat ale managerilor de top – e pusa deseori in fata unor dileme de cumparare din care habar n-are cum sa iasa. Pentru ca in Romania exista prea putine bunuri si servicii de mijloc, spune sociologul Sebastian Lazaroiu, directorul Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS). Exista salarii de mijloc, dar cei care le au „nu au destui bani pentru produsele scumpe, dar le refuza pe cele ieftine“, spune Lazaroiu. Astfel, tocmai aceasta clasa in formare, tinta a marketerilor pentru produsele de larg consum, dar si pentru produsele cu preturi peste medie, iese sifonata atunci cand vrea sa cumpere produse si servicii similare cu cele pe care le cumpara clasele mijlocii din tarile vest-europene. Pentru ca va plati, pe langa pretul lor normal, si inflatia, si taxele vamale, si ambitiile importatorilor unici, si pierderile din retelele de electricitate sau gaze.

     

    Nu numai produsele importate sunt mai scumpe decat in tarile dezvoltate, ci si cele produse aici. „Multe categorii de produse si servicii sunt prea scumpe, mai ales cele pentru care nu prea exista concurenta. Iar aceasta se manifesta fie prin prea putini competitori pe piata, fie prin intelegeri de pret intre acestia“, spune Liviu Voinea de la Grupul de Economie Aplicata. Exemple clasice de lipsa a concurentei si, implicit, de preturi prea mari sunt telecomunicatiile, energia electrica, cimentul, carburantii, majoritatea bunurilor de larg consum, inclusiv cele alimentare, spune el.

     

    Energia electrica, benzina si gazul, ale caror scumpiri inflameaza piata periodic, contribuie si ele generos la reputatia de tara scumpa pe care si-o consolideaza Romania. Producem un kilowatt-ora, in centralele termoelectrice, cu un consum dublu fata de tarile vest-europene, din pricina centralelor invechite – iar astfel de costuri se reflecta si in facturile romanilor obisnuiti, si in cele ale companiilor, si, implicit, in preturi.

     

    Energia hidro, nucleara sau cea produsa de complexurile energetice e acum in mainile unui grup restrans de companii; din decembrie, vanzarea de energie se va face mai transparent, dar costurile nu vor scadea, pentru ca e inca nevoie de investitii. Asa se face ca o companie romaneasca plateste pentru energie mai mult decat una din UE – un studiu EUROSTAT arata ca preturile de furnizare a energiei pentru consumatorii industriali din Romania sunt mai mari decat in Norvegia, Polonia, Cehia, Anglia si Danemarca, chiar Ungaria (unde tariful este cu 60% mai mic).

     

    Cei mai „mici“ sau veniti mai tarziu in piata intra intr-o categorie cel putin dezavantajata, devenind un fel de „eligibili captivi“. Pentru ca, desi teoretic indeplinesc conditiile cerute de lege pentru a negocia un tarif avantajos, ei nu au puterea de negociere pentru a prinde un pret bun si sunt obligati sa cumpere curent la pretul oficial al Electrica. „Preturile consumatorilor industriali captivi din Romania variaza intre 50 euro/MWh pentru consumatorii racordati la inalta tensiune si circa 100 euro/MWh pentru consumatorii racordati la joasa tensiune“, arata datele furnizate de  Electrica. Asta in conditiile in care un consumator casnic plateste aproximativ 70,37 euro/MWh.

     

    Romania e scumpa si din cauza benzinei. Cu un salariu mediu pe economie se pot face doar cinci „plinuri“ de cate 40 de litri, ceea ce inseamna ca pentru fiecare „plin“ de benzina premium fara plumb un roman cheltuieste acum 19% dintr-un salariu mediu net. Anul trecut pe vremea asta, acelasi „plin“ inghitea doar 18% dintr-un salariu mediu. Pretul litrului de benzina, de 0,95 euro, e mai mare decat in Grecia si tarile baltice si comparabil cu cel din Spania si Polonia – in conditiile unor salarii medii nete mai mari.

     

    Comparatia cu economiile cele mai dezvoltate ale Uniunii Europene e si mai defavorabila Romaniei: acolo un „plin“ costa 44-48 de euro, fata de 38 de euro in Romania. Diferentele de preturi tind sa devina nesemnificative, in conditiile unor diferente apreciabile in termeni de salarii medii. La gazul metan, preturile romanesti, desi mari pentru consumatori si mai ales pentru consumatorii industriali, inca nu s-au aliniat cu cele din UE si majorari importante sunt asteptate anul viitor. In acest moment, pretul la gaze in Romania este cam de 60% din cel mediu din UE la consumatorii industriali si sub 50% la consumatorii individuali. 

     

    O alta categorie de facturi cu tarife comparabile cu cele europene e cea de telefon – fix sau mobil. „La telefonie mobila e ciudat, vorbim de un fel de monopol ascuns, deoarece sunt doua companii mari care impart piata si exista o anumita coordonare intre tarife si oferte“, spune sociologul Sebastian Lazaroiu, care crede insa ca la un moment dat tarifele vor scadea, dat fiind faptul ca operatorii „nu sunt de multa vreme pe piata si au facut investitii mari“. Jumatate dintre romani au telefon mobil si e de asteptat ca rata de penetrare sa creasca in continuare.

     

    Prezenta operatorilor internationali pe piata (Vodafone, Orange, CosmOTE) nu ne da deocamdata mari sperante ca tarifele s-ar putea uniformiza prea curand. „Din pacate, nu putem oferi un studiu comparativ pe grup deoarece aceste date se schimba frecvent si unele informatii sunt confidentiale din punct de vedere comercial. De asemenea, situatia nu este comparabila,  costurile de viata si ratele de schimb fiind diferite de la tara la tara“, au declarat reprezentantii Orange pentru BUSINESS Magazin.

     

    La telefonia fixa, tarifele nu sunt mai mari decat in restul Europei. Abonamentul e printre cele mai mici: 4,95 euro fata de 10,7 euro in Cehia sau 13 euro in Ungaria. Si Bulgaria are abonamentul mai mare, dar are si tariful convorbirii mai mare. „Daca ne comparam cu Europa, avem tarife mai mici, dat fiind ca media pe UE15 e de 14-16 euro“, spune analistul Nicolae Oaca. In 2001, Cehia avea aceleasi tarife cu noi, dar, dupa presiuni sustinute asupra autoritatilor de reglementare, operatorii au reusit sa le mareasca. „Problema nu e simpla, trebuie sa ne raportam si la puterea de cumparare; daca tariful ajunge la 10 euro, RomTelecom poate pierde peste noapte un milion de abonati“, crede Oaca, precizand ca in aceasta primavara, prin cresterea abonamentului la 4,95 euro, RomTelecom a pierdut circa 100.000 de abonati.

     

    O piata pe care preturile in Romania cresc constant fara nici o legatura cu puterea de cumparare e cea a chiriilor. La inceputul lunii, compania care detine franciza pentru brandul britanic The Body Shop pe piata romaneasca, Gingko & Sarantis Romania, a inchis magazinul de pe bulevardul Magheru din Bucuresti din cauza chiriei prea mari. „Magazinul a fost inchis la expirarea celor cinci ani de contract de inchiriere, deoarece proprietarul a pretins o chirie marita cu aproape 100%, conditii in care magazinul ar fi operat in pierdere“, a declarat Dana Tudorache, director general al companiei, pentru Ziarul Financiar.

     

    Gingko & Sarantis Romania platea o chirie lunara de 8.000 de euro. Potrivit datelor companiei imobiliare Eurisko, pretul chiriilor in zona Magheru variaza intre 30 si 120 de euro pentru un metru patrat. Ceea ce inseamna ca din punctul de vedere al chiriilor pentru birouri, Bucurestiul are valori apropiate capitalelor vecine, desi e considerat un oras relativ ieftin, potrivit unui studiu efectuat de CB Richard Ellis pentru primul semestru din 2005, avand ca obiect sapte tari din Europa Centrala si de Est. Cu o chirie de 18 euro/mp pe luna, Bucurestiul e doar putin mai ieftin decat Praga (18,5 euro), Budapesta (20 euro) sau Varsovia (20 euro).

     

    La capitolul apartamente de inchiriat, Romania a ajuns insa la tarife care ar face invidiosi pe proprietarii cehi sau spanioli de apartamente: avem chirii de 250 de euro pentru o garsoniera, 400 de euro un apartament cu doua camere semicentral si aproape 2.000 de euro pentru un apartament de lux. „Chiria intr-un apartament mediu din Bucuresti depaseste salariul mediu net pe economie, in timp ce acelasi nivel nominal al chiriei inseamna o treime din salariul mediu net din Spania sau jumatate din bursa de student in Suedia“, spune Liviu Voinea de la Grupului de Economie Aplicata. Iar preturile apartamentelor de inchiriat sunt asemanatoare si in celelalte orase mari din tara, in special in centrele universitare, desi nivelul salariilor este mai mic decat in Bucuresti.

     

    Chiriile sunt mari si din cauza ca cei care le inchiriaza nu-si permit inca sa-si cumpere propria locuinta. Numarul creditelor ipotecare este in crestere, dar si preturile apartamentelor. Pentru cei cu venituri medii sau usor peste medie (circa 30% din angajatii din Romania, conform datelor furnizate BUSINESS Magazin de INSEE), cumpararea unui apartament inseamna 15-20 de ani de rate, preturile apartamentelor in blocuri vechi din Bucuresti fiind de 40.000-60.000 de euro si mergand pana la 100.000 de euro in centrul orasului.

     

    Preturile locuintelor din Bucuresti le depasesc substantial pe cele din Sofia, fiind, in unele situatii, cu 50% mai mari, dupa cum arata un studiu comparativ al pietei de pe site-ul bulgaresc www.imot.bg. Desi nivelul de trai si salariile din Romania respectiv Bulgaria sunt comparabile, preturile pe metru patrat sunt mai mari in Bucuresti: daca pretul mediu pe metru patrat este de 593 de euro in Sofia, in Bucuresti ajunge pana la 890 euro/mp pentru garsoniere.

     

    La cumpararea de apartamente in blocuri noi insa, situatia este albastra de-a dreptul. In primul rand, numarul apartamentelor noi livrate este mic fata de alte tari din Europa de Vest, iar lipsa ofertei creste pretul. In prima parte a acestui an, pe piata romaneasca s-au livrat nu mai mult de 100 de apartamente noi, majoritatea fiind amplasate in cladiri mici, iar clientela vizata a fost cea cu venituri peste medie. Nici complexurile de vile nu au fost prea multe, fiind date in folosinta de la inceputul anului cateva sute de unitati.

     

     In Varsovia, care are o populatie cu 15% mai mica decat cea a Bucurestiului, s-au livrat, incepand cu 2001, peste 60.000 de apartamente, dintre care 12.500 numai anul acesta. Si nu numai numarul caselor difera, ci si pretul, dar invers proportional. La noi, pretul pe metru patrat pentru un apartament care se adreseaza „segmentului mediu“ se situeaza intre 1.100 si 1.800 euro. In Polonia, in schimb, preturile constructiilor noi oscileaza intre 850 si 1.400 de euro/mp, arata datele ESOP, in conditiile in care venitul lunar mediu brut in Polonia este de aproximativ 580 de euro, in timp ce in Romania este de 273 de euro, deci jumatate.

     

    Nici la capitolul dobanzi nu ne putem lauda cu nimic fata de alte tari. Mai ales la cele in moneda nationala. In Romania se inregistreaza in prezent cele mai ridicate dobanzi la creditele in moneda nationala, comparativ cu tari din regiune abia intrate in UE – Ungaria, Polonia, Cehia – si chiar cu Bulgaria. Bancile si-ar putea permite sa reduca diferenta intre dobanzile la credite si cele la depozite, facand astfel mai accesibile imprumuturile in lei, arata un studiu Coface Intercredit.

     

    La sfarsitul lunii iulie 2005, creditele destinate companiilor aveau in Romania o rata medie a dobanzii de 16,4%, la mare distanta fata de Ungaria (8,3-10%), Polonia (6,6%), Cehia (4,1%) si Bulgaria (7,5-9%). Situatia este asemanatoare la imprumuturile pentru persoane fizice, unde rata medie a dobanzilor era de 18,7%, aproape dublu decat in Ungaria, spre exemplu. Diferenta dintre dobanzile la credite si cele la depozite in moneda locala este de departe cea mai mare in Romania, de aproximativ opt puncte procentuale, la persoane juridice, si de 10,2% la persoane fizice. Spre comparatie, in Bulgaria, pentru persoane fizice marja este de doar 2%, in Cehia de 2,7%, iar in Ungaria si Polonia la jumatate fata de cea din Romania.

     

    Cat despre asigurari, fie de viata sau de sanatate, ele reprezinta deocamdata in Romania un lux accesibil unei mici parti din populatie, desi asigurarile din sistemul public nu sunt satisfacatoare. Primele de asigurare nu sunt mai mari decat in alte tari, dar intra in aceeasi categorie de servicii inaccesibile celei mai mari parti a populatiei. Ponderea politelor de viata in totalul pietei de asigurari a fost de 21,5% la nivelul anului 2004, iar gradul de penetrare a asigurarilor, exprimat ca raport intre primele brute subscrise si PIB, a fost de 1,46% in 2004, conform unui studiu Synovate realizat la nivelul anului trecut.

     

    Nici asigurarile de sanatate nu s-au dezvoltat foarte mult in Romania, dat fiind ca piata s-a cantonat intr-un stadiu incipient, mai ales din cauza problemelor legislative. Dar si din cauza salariilor. Conform Marinei Otelea, director de medicina muncii in cadrul Medicover, care ofera asigurari de sanatate, clientul tinta este o „persoana de varsta tanara sau medie, cu nivel de venit peste mediu“. „Prima de asigurare Vero Esential variaza intre 12 euro  pe luna (barbat sau femeie) si maxim 47 euro pe luna (femeie), celelalte planuri Vero fiind relativ mai scumpe, dar si cu acoperire mai mare“, spune directorul general al Medicover, Gabriel Ionescu, pentru BUSINESS Magazin.

     

    Dar sunt numai produse si servicii scumpe in Romania? Nu neaparat. Avem servicii accesibile care in alte tari sunt foarte scumpe. Cum ar fi coaforul, cosmetica, dentistul sau operatiile estetice. Dar, explica analistii, preturile acestora s-au pastrat mici datorita cererii foarte mari si continue. La produsele la care cererea este mica, preturile cresc automat. Un exemplu sunt vacantele, atat in tara, cat si in strainatate. „Serviciile turistice se adreseaza unui segment mic, 10% din populatie. Totdeauna cresterea cantitatii reduce pretul, iar la noi nu e asa de grav ca cineva nu isi permite o vacanta de 850 de euro, pe care britanicul o cumpara cu 400 de euro.

     

    La noi problema e ca cei mai multi se ingrozesc cand aud de 400 de euro“, spune Sebastian Lazaroiu. Dar piata romanesca de turism cunoaste o ascensiune a preturilor data, in primul rand, de costurile produselor interne. „Daca stam bine si ne gandim, o vacanta in Maramures, in care taranul ofera doar cazare si masa, a ajuns 300 de euro, cat o excursie in Europa, care include transportul cu avionul sau autocarul, masa, cazare, vizitarea unor orase sau a unor zone turistice“, declara pentru BUSINESS Magazin Aurelian Bratosin, director al agentiei Butterfly Turism. In opinia acestuia, in primul rand de vina este faptul ca romanul calatoreste in general foarte putin, iar sezonul turistic fiind limitat, toata lumea incearca sa castige cat mai mult atunci cand are ocazia. Limitarea sezonului nu tine atat de anotimp cat de mentalitatea romanilor, care merg in concediu predominant vara.

     

    „Dar apar costuri suplimentare pe unele destinatii. La cazare, conteaza foarte mult volumul de camere negociate la inceputul anului. Romanii calatoresc doar vara, nemtii si britanicii calatoresc 12 luni pe an, iar pretul  la cazare scade si el“, explica pentru BUSINESS Magazin Mircea Vladu, directorul agentiei Prestige Tours.

     

    Cresterile abrupte de preturi nu se observa insa numai in capitala sau in orasele foarte mari. Ele apar, periodic, in anumite zone din tara, o data cu intoarcerea acasa a „italienilor“.  „Mai mult de un milion de romani lucreaza afara si castiga bani seriosi, aducand in tara cam 2 miliarde euro pe an, care au efecte serioase asupra economiei, asupra preturilor“, spune Sebastian Lazaroiu. Pe de o parte e bine, spune sociologul, intra valuta, se echilibreaza indicii macroeconomici, dar efectul poate fi destul de periculos, deoarece cei mai multi bani intra in consum si s-a dovedit ca nici prin consum acesti bani nu stimuleaza economia nationala. „Ei cumpara masini straine, haine si bijuterii importate, cei din Vest cumpara materiale de constructie din Ungaria, astfel ca nici macar nu castiga producatorii locali“, spune Lazaroiu de la CURS.

     

    Mai mult, aceste infuzii produc si inegalitati sociale pe plan local, se creeaza o inflatie locala, cresc preturile pe o perioada scurta la apartamente, terenuri, dar si la produse, apoi acestea nu mai scad la preturile dinainte. „Se creeaza o inflatie structurala numai in aceste zone si asta influenteaza preturile, aceasta fiind partea mai putin vazuta a transferului de forta de munca“, mai spune directorul CURS. Acesta spune insa ca este posibil ca, la urmatoarele cicluri de migratie, banii intrati in tara sa fie folositi si pentru investitii. Problema Romaniei nu se va rezolva, se pare, nici dupa aderare. Desi se estimeaza ca preturile vor creste pentru asa-zisa aliniere, salariul mediu nu va depasi 500 de euro pana in 2010 – aceasta fiind cea mai optimista previziune.

     

    Lipsa concurentei. Dezinformare. Consum. Importuri masive. Productie interna mica. Preturi fixate „de mana“. Polarizare sociala. Salarii mici, economie subterana, deficit. Inflatie, control fiscal slab, legislatie neclara, imigratie si iarasi consum.

     

    Cei cincisprezece ani de tranzitie au facut din Romania o tara inaccesibila pentru majoritatea locuitorilor ei. Intarzieri si decizii politice proaste, investitii putine, consum in continua crestere, control fiscal ineficient. Acestea ar fi motivele pentru care preturile romanesti arata astfel. Asa ca, daca ne permitem, e preferabil sa ne facem macar o vreme cumparaturile la Amsterdam, Roma sau Madrid.

     

  • Cum sa devii dealer

    Cel mai important lucru in dealership-ul auto e sa reusesti sa faci un volum cat mai mare de vanzari. Mai tarziu, acesta iti va aduce clienti pentru activitatile de post-vanzare, cum ar fi service-ul, reviziile sau vanzarea de piese de schimb.

     

    CERINTE: Experienta in domeniu, teren de minim 10.000 de metri patrati, capital initial, business-plan pe 5 sau 10 ani.

     

    CE PRIMESTI: Importatorii iti ofera know-how, acces la finantare, la stocuri de rezerva si asigura instruirea personalului.

     

     

    CE DAI: Comisionul perceput de importatori din fiecare masina vanduta difera destul de mult in functie de marca, model si criteriile de performanta ale fiecarui dealer.

     

    CU CE RAMAI: La noi, incasarile din serviciile postvanzare, care nu sunt comisionate de importator, sunt inca mici, intre 20 si 40% din cifra de afaceri.