BusinessMagazin

Category: Cover story

  • Apel catre clasa politica

    Cand liberalul Boureanu a iesit sa avertizeze ca demnitarii care nu sunt in stare sa mentina o TVA de 19% ar trebui sa-si dea demisia, reactia normala a opiniei publice romanesti ar fi fost sa-i taxeze declaratia drept politicianism ieftin si s-o uite. Avertismentul lui Boureanu a fost insa luat in serios, zilele lui Ionut Popescu (cel ce a anuntat o posibila crestere a TVA la 22%) la Ministerul Finantelor au inceput sa fie numarate, iar sansele ca TVA sa ramana la 19% au fost cantarite cu toata forta care vine indeobste din ceea ce se numeste „wishful thinking“. Cum se face ca o opinie de politician cantareste la noi intotdeauna mai mult decat o decizie intemeiata pe realitatea economica? 

    Societatea romaneasca e invatata nu de 15 ani, ci din toata experienta regimului comunist ca ratiunile economice trebuie sa treaca pe planul al doilea daca asa decid guvernantii. La limita, discursul politicianului care promite majorari irealizabile de lefuri sau anunta scaderi ale inflatiei valabile doar pe hartie ajunge sa se opuna atat de drastic realitatii, incat opozitia dintre logica politica si logica economica ajunge echivalenta cu cea dintre minciuna si adevar. E adevarat, orice politician ajuns la putere isi poate permite sa duca economia incotro ii trebuie lui ca sa culeaga popularitate, dar si daca in cele din urma economia se razbuna si il inlatura de la guvernare, resurse de a fenta realitatea oricum ii mai raman: mereu va exista un FMI, o opozitie rau intentionata sau niste colegi de partid obtuzi pe care sa dea vina pentru propriul esec. De-a lungul primelor luni ale anului, cand de dupa usile inchise ale negocierilor cu FMI razbatea cand si cand cate un zvon, s-au auzit de acolo refuzurile inversunate ale guvernantilor de a mari TVA, de a majora cota unica sau de a amana recalcularea pensiilor pentru la anul. Toate acestea au fost atunci motive de bucurie: iata ca politicienii nostri stiu sa-si respecte promisiunile electorale. Cota unica parea cheia pentru atragerea unor investitii spectaculoase, lasa mai multi bani in buzunarele salariatilor si ii incuraja pe evazionisti sa-si plateasca darile. 

    Acum insa, dupa ce prima jumatate a anului a trecut, situatia pare complet schimbata: ca sa compenseze veniturile insuficiente la buget ar trebui o majorare a TVA, iar ca solutie pentru un deficit de cont curent in plina expansiune ar trebui niste restrictii la creditele de consum. Previzibil, astfel de evolutii se razbuna politic: opozitia a publicat un raport sumbru de bilant al guvernarii la sase luni, varii categorii de salariati la stat ameninta cu o cascada de greve, iar vointa politica a guvernului de a respecta disciplina bugetara se lupta din greu cu dorinta de a-si mentine o cota buna in sondaje. Obsesia de a nu se compromite politic i-a facut pe Emil Boc liderul PD si pe Cristian Boureanu  sa iasa in fata si sa excluda majorarea TVA sau a cotei unice, cu o vehementa deloc justificata de realitatea economica. Nu e de mirare ca au aparut divergente intre politicienii coalitiei, pana acolo incat perspectiva destramarii ei a ajuns sa nu mai para imposibila dupa numai sase luni de guvernare. 

    Totusi, reperul celor sase luni luate functioneaza intr-adevar pentru o analiza politica, dar mai putin pentru o analiza economica. Presedintele Traian Basescu daduse jumatate de an justitiei sau serviciilor secrete ca sa se reformeze, astfel incat intervalul a fost socotit potrivit si pentru un bilant economic al guvernarii. Experienta altor state care au introdus cota unica arata ca e nevoie totusi de o perioada mai lunga pentru ca scaderea de venituri la buget sa fie depasita si efectul impozitarii unice pentru investitii sa ajunga vizibil. „Cota unica este un lucru minunat, dar nu are efecte pe termen scurt; or, noi ne aflam chiar in acest interval. Rezultatele vor fi simtite cam dupa noua luni, iar noi mai avem pana acolo. Acum ne confruntam doar cu greve“, spune Emilian Dobrescu, reprezentantul producatorului de zahar Agrana in Romania si presedintele organizatiei interprofesionale Zaharul. „Sase luni e o perioada prea scurta pentru a se putea face un bilant corect“, afirma si economistul Mircea Cosea.

    Acolo unde incape insa discutie e calitatea guvernarii, iar cei ce sunt indreptatiti in primul rand s-o aprecieze sunt nu politicienii, ci oamenii de afaceri, al caror aliat s-a declarat actualul guvern de centru-dreapta inca de la investire. „Ca performante economice, s-a mers bine, zic eu. Incasarile de la buget n-au fost rele, iar cota unica a mai scos la suprafata veniturile fiscale si o parte din economia subterana“, apreciaza consultantul economic Bogdan Baltazar. Marius Ghenea, CEO al lantului de retail Flanco, da exemplu propria sa firma, unde introducerea cotei unice a avut efecte pozitive pe doua planuri: cresterea vanzarilor si marirea veniturilor nete ale angajatilor. „Am avut o crestere avanzarilor cu plata integrala si datorita introducerii cotei unice de impozitare. Aceasta masura a influentat mai putin vanzarile in rate, intrucat sistemul de creditare a ramas acelasi“, spune Ghenea. 

    In schimb, modul cum a fost aplicata noua filozofie fiscala a fost neasteptat de impiedicat, cu decizii anuntate si apoi intoarse inapoi, cu amanari si ezitari costisitoare pentru mediul de afaceri. In ceea ce-l priveste, Ghenea se refera la eliminarea, apoi reintroducerea si apoi din nou anularea accizelor la camerele foto digitale pe parcursul catorva luni. De la 1 ianuarie 2005, accizele pentru camerele foto digitale au fost reduse la zero. „Practic, vanzarile au explodat“, isi aminteste Ghenea. Reintroducerea accizei de la 1 aprilie a creat deruta in randul distribuitorilor de electronice si electrocasnice, mai ales ca masura nu a mai fost aplicata, fiind respinsa in Parlament. „Atunci, am pierdut de doua ori: am cumparat scump de la furnizori si, ulterior, am vandut ieftin, intrucat s-a renuntat la introducerea accizelor.“

    Nu e vorba numai de inconsecventa unor decizii, ci si de inconsecventa cotei unice ca atare, prevazuta sa intre in vigoare in mai multe etape: anul acesta impozitul pe profit si pe venit, abia de la anul impozitele de 16% pe tranzactii imobiliare, pe castigurile din piata de capital, pe dobanzi bancare si pe terenuri agricole; in fine, contributiile sociale ar urma sa se reduca treptat in urmatorii cativa ani. Gabriel Biris, avocat la firma Salans, refuza chiar sa foloseasca termenul de „cota unica“. Dupa Biris, cota unica ar fi putut chiar aduce pe termen scurt venituri crescute la buget, daca ar fi fost aplicata cum trebuie. Numai ca s-au pastrat sau introdus „mult prea multe smecherii“: regimul microintreprinderilor, care nu platesc impozit pe profit; cota de 1% pastrata pentru castigurile din actiuni; exceptiile de la plata impozitului pe castigul din vanzarea imobilelor.

    „Iar cota unica e alergica la smecherie“, conchide avocatul. Astfel incat singurele masuri cu efect real pentru cresterea veniturilor la buget, in compensatie pentru cota de 16%, au ramas majorarea accizelor si duritatea fiscului fata de rau-platnici. Concesiv, Bogdan Baltazar sugereaza ca meritul de a fi incercat o reforma fiscala asa de profunda explica, daca nu si scuza greselile facute pe parcurs: „In aceste sase luni a avut loc o schimbare totala a filosofiei fiscale, prin mutarea centrului de greutate de pe impozitarea directa pe cea indirecta. E o schimbare greu de facut fara oscilatii – si la fel de adevarat este ca au existat contradictii, discutii, oscilatii, declaratii care au luat lumea prin surprindere… Nu e un lucru bun, dar este, intr-un fel, de scuzat cand se face o schimbare atat de mare“. 

    De cu totul alta parere sunt insa cei care au fost nevoiti in aceste luni sa-si faca planuri de afaceri pe ezitarile sau pe tacerea guvernantilor. „Problema este ca vara facem planurile de afaceri pentru anul urmator si nu am stiut ce date sa trec. Din «fericire», acum am trecut atat de multe variabile in planul de afaceri, incat sefii mei sunt confuzi. Problema care poate aparea este ca – la sediul central – sa analizeze acest business-plan si sa treaca Romania in categoria tarilor de mare risc, cu toate consecintele ce decurg din aceasta“, avertizeaza Marius Savu, director director executiv al Eli Lilly Romania si presedinte al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM).

    Iar daca pentru o multinationala problema se pune cu o nuanta fireasca de detasare, investitorii autohtoni se arata mult mai agasati. „Ar trebui sa fie cineva genial ca sa poata prevedea schimbarile pe care le pun in practica guvernantii. Nici Dumnezeu din ceruri nu stia ce ne asteapta. Nu mai de mult de doua luni in urma, Ionut Popescu spunea ca nu se pune problema maririi TVA. Si iata!“, spune Sorin Minea, director general al producatorului de mezeluri Angst si presedintele Asociatiei Romane a Carnii. „Guvernul trecut a fost haotic. Cel prezent nu face nimic, nu are nimic coerent, cu exceptia deciziei de 16%“, conchide Minea.

    Enervarea oamenilor de afaceri se explica prin faptul ca intentia initiala a noilor guvernanti, de a ajuta mediul de business prin initiativele lui fiscale, a fost treptat sabotata de un sir de hotarari contradictorii care au facut mai mult rau decat daca economia ar fi fost lasata sa functioneze in continuare pe vechile principii. „Cota unica a fost o masura buna, care incurajeaza investitorii si da sentimentul unei stabilitati; dar balbaielile care au insotit-o au anulat o buna parte din aceste efecte pozitive. Altfel spus, a fost o masura buna, dar implementata prost“, conchide Eugen Voicu, presedintele societatii Certinvest, administrator de fonduri mutuale. 

    Seful Angst atrage atentia aici ca politicienii „n-ar trebui sa uite ca integrarea o face economia, nu politicianul“. Aluzia lui e la faptul ca mai ales acum, afacerile au nevoie de un climat legislativ foarte stabil, tocmai ca sa se poata pregati corect pentru momentul integrarii in UE. In ultimele sase luni, industria carnii s-a remarcat printr-o frenezie a investitiilor, pentru ca producatorii trebuie sa se alinieze la normele comunitare de functionare, sub amenintarea de a le fi interzisa activitatea. Toate fondurile SAPARD pentru acest sector au fost deja contractate, astfel incat orice decizie de la guvern care pericliteaza vanzarile firmelor, cum e majorarea TVA, e privita cu neliniste.

    Situatia nu e ideala nici acolo unde autoritatile au luat masuri care au avantajat anume un sector sau altul. Dinu Malacopol, seful Astral Telecom, socoteste ca pentru industria de telecomunicatii au fost bune nu numai cota unica, dar si reglementarea drepturilor de autor, noua lege a cinematografiei sau perceperea taxei pentru serviciul universal din intreaga cifra de afaceri a companiilor de telecomunicatii. In schimb, Malacopol apreciaza ca introducerea TVA a afectat deja serviciile de TV prin cablu, iar posibila ei majorare, daca nu va putea impinge spre recul industria telecomunicatiilor, ii va incetini cresterea. „Pe ansamblu, simtim o nehotarare in adoptarea sau implementarea deciziilor, iar acest lucru ne afecteaza capacitatea de a elabora business planuri viabile. In telecomunicatii, marjele de profit sunt destul de mici si, prin urmare, foarte sensibile la modificarile fiscale.“

    La polul opus, exista sectoare care se considera afectate in mod special de lipsa de actiune a autoritatilor, chiar si acolo unde guvernul n-ar fi trebuit, conform logicii economice, sa ia nici o masura. Mitingurile din primavara ale exportatorilor in fata BNR, cerand bancii centrale sa deprecieze la loc leul ca sa-i ajute pe ei, au ramas fara urmari, insa unii intreprinzatori au ramas convinsi ca ar fi trebuit ca statul sa faca ceva. „Ar fi trebuit sa se ia o decizie politica sa nu lase euro sa se devalorizeze intr-atat“, considera Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara. 

    Apelul la interventia autoritatilor are o justificare psihologica fireasca: intr-o tara unde tranzitia s-a prelungit asa de mult, toate guvernele s-au simtit datoare sa vina la putere cu promisiuni grandioase pentru mediul de afaceri si pentru clasa de mijloc, insemnand de fiecare data cate o adevarata revolutie in materie fiscala sau de atragere a investitiilor. Asa incat orice schimbare de regim creeaza despre Romania impresia unei tari reinventate periodic de la zero, indiferent de momentul de ciclu economic pe care il traverseaza. „Principala problema este ca vrem sa facem mai bine. Si daca ieri ne-a venit o idee, o si punem maine in aplicare, fara a studia in profunzime toate consecintele. Uneori, mai binele este dusmanul binelui“, observa Cristian Nacu, vicepresedinte al Enterprise Investors Romania, administrator al fondului de investitii Polish Enterprise Fund.

    Reprosul de care s-au ferit mereu partidele politice, acela ca n-au o strategie de dezvoltare selectiva pentru anumite sectoare, cu facilitatile si stimulentele aferente, s-a razbunat in vremea guvernarilor trecute prin ordonante cu scutiri de taxe vamale, anulari de datorii sau reduceri de impozite pentru un anumit business, masuri calificate ulterior drept dovezi de coruptie. Acum, acelasi repros se manifesta prin solicitari de exceptare fie de la TVA, fie chiar de la cota unica. Chiar daca, pentru restul anului cel putin, e limpede ca statul nu-si mai poate permite sa piarda nici o sursa in plus de venituri la buget.

    Dintre oamenii de afaceri cu care a vorbit BUSINESS Magazin au fost cativa care au cerut astfel de concesii. Sorin Minea de la Angst crede nu numai ca TVA nu ar trebui majorata la 22% de la anul, pentru ca astfel s-ar prabusi consumul de carne, ci si ca ar fi cazul unei reduceri de TVA „cel putin pentru produsele alimentare“, dublata de o reducere la zero a taxelor vamale pentru importurile de carne. Liviu Scarlat, vicepresedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, se arata ingrozit de cresterea TVA in turism la 22% (care ar elimina inclusiv cota redusa de 9% practicata pentru cazare) si cere o scutire a turismului de taxe timp de patru ani. Scutirea de TVA sau reducerea impozitului pe profit n-ar strica nici ca metoda de incurajare a constructiilor de locuinte, sustine consultantul imobiliar Radu Zilisteanu, purtator de cuvant al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare. In realitate, mare parte din oamenii de afaceri stiu ca, daca e ceva care merge bine acum in domeniile lor, nu e datorita interventiei statului, ci uneori chiar impotriva ei. Sorin Minea recunoaste ca mediul de business este din ce in ce mai stabil, dar spune ca aceasta realitate nu poate fi atribuita nici actualului guvern, nici celor trecute, ci autoreglarii pe care o permit mecanismele pietei. „Climatul economic este favorabil, iar mediul de afaceri din Romania ofera foarte multe oportunitati, fara a fi nevoie de prea multe interventii din partea statului. Este nevoie doar de mai multa rigoare si de asigurarea unui mediu concurential corect“, spune si Cristian Nacu de la Enterprise Investors Romania.

    Genul de dezvoltare aproape impotriva actiunii statului s-a perpetuat in sectorul privat de-a lungul mai multor regimuri, pana acolo incat patronul de azi a ajuns sa se adapteze perfect oricarei noutati aduse de un guvern, cu conditia ca ea sa dureze. Singurul lucru care trebuie prezervat e sansa de a face un plan de afaceri si de a-l respecta, confirma Cristian Nacu: „Pentru un business plan pe 4-5 ani intentionezi sa-ti previzionezi anumite cote de impozite, taxe, iar toate schimbarile iti fac inutil planul de afaceri. Nu cifra in sine este importanta, cat introducerile de noi impozite, precum si schimbarile dese“.

    Ca stabilitatea prevaleaza asupra unor inovatii avantajoase, dar prea frecvente si urmate de contramasuri ciudate o confirma investitorii straini, primii descurajati de ele. Robert Luke, managing director al GED Capital Development, companie care administreaza fondurile de investitii FRPP si GED Eastern Fund II, spune clar ca, in calitate de membru in consiliul de conducere al Consiliului Investitorilor Straini, la fiecare discutie cu guvernantii cerea stabilitate si predictibilitate legislativa, nu mariri sau micsorari de impozite. „Nu atat cele trei puncte procentuale in plus la TVA sunt esentiale in realizarea unui plan de afaceri, cat predictibilitatea introducerii unei masuri de acest gen“, rezuma Luke. 

    Markus Piuk, avocat coordonator la Schoenherr si Asociatii, reprezentanta din Romania a casei de avocatura austriece Schoenherr Rechtsanwalte, merge inca mai departe, negand importanta economica a unor masuri luate in incoerenta. Dupa el, nici cresterea TVA, nici reducerea CAS nu vor avea relevanta pentru investitori, avand insa impact negativ numai pentru ca arata cat de greu de inteles si de anticipat e politica fiscala a Romaniei. Este foarte posibil ca, in ciuda lipsei momentane de sustinere politica, majorarea TVA sa aiba loc, pentru ca e cea mai sigura cale de temperare a consumului si de crestere a incasarilor la buget. Este posibil sa aiba castig de cauza si ideea ca nu e buna cresterea TVA, fiindca aduce inflatie si pentru ca nu e deloc nevoie la noi de o franare a consumului, ci dimpotriva. Indiferent care va fi deznodamantul, oamenii de afaceri le cer politicienilor doar sa se puna de acord atunci cand ies sa faca declaratii. Faptul ca mai intai ministrul Ionut Popescu a anuntat marirea TVA fara sa aiba acordul coalitiei, apoi ca a fost contrazis asa de violent de colegi de coalitie din PD si PNL a creat o impresie dezagreabila. „Nu exista o coerenta a clasei politice si e rau ca fiecare ministru sau lider politic care are o opinie iese imediat si o face publica“, afirma Eugen Voicu de la Certinvest. „Cred ca ar trebui sa-si spele rufele murdare in familie si sa iasa in public cu o singura parere, pentru ca se creeaza un efect negativ asupra imaginii guvernului“, e de parere si Emilian Dobrescu de la Agrana.

    Micul scandal din jurul ministrului finantelor sau inconsecventele care au facut din bugetul pe anul in curs un experiment perpetuu nu se vor mai repeta, dau de inteles guvernantii atunci cand vestesc ca in doua luni vom avea o strategie fiscala pentru urmatorii 3-4 ani. Gandita impreuna cu specialisti in economie, strategia ar urma sa confirme anuntul cresterii TVA. Gabriel Biris de la Salans vede insa altfel lucrurile: mai intai ar trebui definite prioritatile de finantare pe termen lung (infrastructura, educatie si sanatate, obligatii fata de UE si NATO) si abia apoi sa se stabileasca, pe baza lor, daca e nevoie de cresterea unor impozite si despre ce impozite e vorba. Biris se pronunta pentru cresterea cotei unice si nu pentru majorarea TVA, pentru ca aceasta din urma ii va afecta in primul rand pe cetatenii cu venituri mici, oricum loviti de majorarile de tarife la utilitati.

    Ca de fiecare data in ultimii 15 ani, guvernantii vor avea acum de ales intre instinctul de conservare politica si respectul fata de realitatea economica. Inghetarea salariilor va scoate in strada sindicatele, opozitia ii va acuza de cruzime daca maresc TVA, urmeaza trecerea in somaj a cateva mii de oameni numai pana la sfarsitul anului. La nimic din toate acestea nu se poate rezista fara solidaritate politica intre partidele coalitiei si fara realism economic. Povestea cu reformele sacrificate in folos electoral e veche; o sa se repete si acum sau, printr-o minune, guvernantii vor reusi sa se adune si sa prefere adevarul demagogiei? Urmatoarele luni pot aduce ori destramarea coalitiei, ori o premiera absoluta dupa 1989, a unui guvern care isi tine cuvantul si-si recunoaste greselile. Abia atunci va fi interesant de facut un bilant al guvernarii. 

    La aceasta analiza au contribuit Ionut Ancutescu, Vali Birzoi, Florenta Ghita, Liviu Iancu, Ioana Mihai, Bogdan Neagu, Adriana Todoran, Ioana Ursu.

  • Dupa sase luni

    Calin Popescu-Tariceanu este seful unui guvern a carui prioritate zero declarata este integrarea in UE la 1 ianuarie 2007. Dupa unele aprecieri, ar fi mai potrivit ca premier al unei Romanii 2015, cu o societate mai asezata, mai sobra, mai eleganta – decat pentru zbuciumatul an 2005. Pana acum a fost in grafic, reusind indeplinirea conditiilor necesare semnarii Tratatului de aderare la data stabilita, cota unica este considerata, in general, o masura buna iar el are prestanta, eleganta, sobrietate. Da, insa, impresia – spun criticii – ca nu are suficienta autoritate asupra intregului Cabinet si nemultumeste o parte a liberalilor pentru ca nu raspunde prompt atacurilor dinspre colegii din PD si dinspre presedintele Basescu. Iata ministrii sai: 

    GHEORGHE SECULICI (ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniul economic)
    A fost numit in locul lui Adriean Videanu, atunci cand acesta a plecat la Primaria Capitalei. Activitatea guvernamentala e mai degraba discreta. Ziarele au scris mai mult despre legaturile sale speciale cu Traian Basescu si despre cele de afaceri cu institutiile locale aradene.  BELA MARKO (ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniul culturii, invatamantului si integrarii europene) Imaginea sa publica este legata mai degraba de prestatia ca lider al UDMR decat de cea de vicepremier. Da impresia ca a urmarit in primul rand interesul Uniunii. Principalul scop pare sa fie, acum, adoptarea legii minoritatilor, dupa ce a reusit sa obtina acceptul guvernului. 

    GHEORGHE COPOS (ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile mediului de afaceri si intreprinderilor mici si mijlocii)
    Omul superlativelor: este cel mai important reprezentant al PC (fost PUR) in guvern, cel mai bogat membru al cabinetului si a reusit, in cele sase luni de cand e la Palatul Victoria, una dintre cele mai bune afaceri (achizitionarea, de catre firmele sale, a hotelului Hilton). Prezent cu stoicism la cele mai multe evenimente guvernamentale, el nu a reusit sa promoveze vreo initiativa memorabila care sa favorizeze mediul de afaceri. 

    MONICA MACOVEI (ministrul justitiei)
    Este considerat unul dintre cei mai eficienti membri ai guvernului. Semnarea la timp a Tratatului de aderare  se datoreaza, in mare masura, reformei din Justitie inceputa de Monica Macovei. Actiunile sale sunt apreciate la nivelul Comisiei Europene. Da impresia ca stie ce si cum trebuie facut si, mai ales, ca si face. Acuza rezistenta sistemului (relatiile cu Consiliul Superior al Magistraturii sunt reci catre incordate).  

    GHEORGHE BARBU (ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei)
    N-a iesit in evidenta pana saptamana trecuta, la scandalul legat de propunerile din „legea mamicilor“. Acum este ministrul a carui demisie e ceruta cel mai vehement de catre opozitie si, cu toata declaratia de sprijin facuta de Emil Boc, imaginea lui publica e la pamant. 

    ENE DINGA (ministrul integrarii europene)
    Este, probabil, ultimul ministru al Integrarii. Sunt sanse ca ministerul sau sa fie desfiintat si atributiile mutate la Ministerul de Externe. „Vedeta“ integrarii a ramas negociatorul-sef Leonard Orban.  

    MIHAI-RAZVAN UNGUREANU (ministru de externe)
    Are o notorietate buna, datorata unei prestatii decente. Ungureanu a facut echipa cu Basescu in redefinirea politicii externe romanesti, cu orientare spre zona Moldovei si a Marii Negre. Figura sa europeana va trebui dublata, in perioada urmatoare, de multa energie pentru ca il asteapta un tur de forta prin capitalele europene care urmeaza sa ratifice Tratatul de aderare si sa analizeze raportul de tara din octombrie. 

    VASILE BLAGA (ministrul administratiei si internelor)
    Venit in guvern de la Cotroceni, Vasile Blaga pare a fi omul principiului „tace si face“. Lucru important, a recuperat intarzierile din capitolul JAI, facand posibila semnarea Tratatului de aderare. A inlaturat cativa generali „cu bube“, a renegociat contractul cu EADS, salvand cateva sute de milioane de euro si s-a remarcat, in general, prin fermitate si eficienta. Mai putin la inundatiile din primavara, cand nu s-a remarcat, desi trebuia sa fie vioara intai. 

    CODRUT SERES (ministrul economiei si comertului)
    Are meritul de a fi dus la bun sfarsit cateva privatizari din domeniul energetic incepute in timpul predecesorului sau. In rest, jurnalistii isi amintesc cateva declaratii amuzante legate de mopsuri si alte lucruri mai putin importante care au lasat impresia ca ar fi mai degraba parasutat din intamplare la minister decat ca ar fi fost omul potrivit la locul potrivit. 


    TEODOR ATANASIU (ministrul apararii nationale)
    Cea mai populara masura anuntata in timpul mandatului sau este renuntarea, din 2006, la stagiul militar obligatoriu. Atanasiu a facut de cateva ori drumuri importante la Washington si Bruxelles si este unul dintre oamenii care stiu cel mai mult despre viitoarele baze americane in Romania. In fine, in timpul mandatului sau, dar nu neaparat datorita/din cauza lui, contingentul romanesc in Irak s-a marit. 


    GHEORGHE FLUTUR (ministrul agriculturii)
    Prima lui isprava a fost numirea in functia de consilier a unui taran septuagenar. S-a implicat in elaborarea legilor de restituire a proprietatii si a schimbat raportul la capitolul subventii in agricultura in favoarea exploatatiilor mici si medii, fata de situatia dinainte cand erau favorizate cele mari si foarte mari. 

    GHEORGHE DOBRE (ministrul transporturilor, constructiilor si turismului)
    Raportat la informatiile care au circulat in legatura cu activitatea sa, despre Gheorghe Dobre se poate vorbi doar ca despre ministrul Transporturilor si, din pacate pentru el, ca despre ministrul in timpul caruia in Romania a avut loc cea mai mare greva din CFR. Chiar daca problemele din caile ferate nu i se pot pune in carca, greva se contabilizeaza la el. Dobre mai are de dus o bila neagra: umarul pe care l-a pus in 1990 in sprijinul venirii minerilor la Bucuresti. 

    MIRCEA MICLEA (ministrul educatiei si cercetarii)
    Are numerosi adversari, indeosebi din mediul universitar, care l-au acuzat de multe rele inca de la inceputul mandatului. Reforma Miclea (apreciata pe alocuri si la Bruxelles) are doi piloni mai vizibili: reducerea anilor de facultate la trei, cu mai multe variante de masterat, si trierea drastica a universitatilor, proces care va duce la inchiderea multora.  

    MONA MUSCA (ministrul culturii si cultelor)
    A fost, pana nu de mult, unul dintre cei mai populari lideri liberali, de la care populatia a avut asteptari enorme, confirmate doar partial. A schimbat conducerile Teatrului National, a Operei si a Muzeului Taranului Roman. Cel mai delicat moment a fost pripeala nationalista care a facut-o sa decida interzicerea unui film despre Tratatul de la Trianon.

    MIRCEA CINTEZA (ministrul sanatatii)
    S-a confruntat cu o criza a sistemului medical pentru care n-a fost vinovat (criza e veche, profunda) dar pe care nici nu a lasat impresia ca ar fi capabil sa o gestioneze. In final, ministrul a anuntat incheierea crizei si a promis nerepetarea ei. 

    ZSOLT NAGY (ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei)
    Cei care i-au urmarit activitatea apreciaza ca lucrurile n-au avansat prea mult la capitolul liberalizarea accesului la telefonia fixa prin firele RomTelecom, la implementarea sistemului de guvernare electronica si nici la cea a sistemului informatic al asigurarilor de sanatate. 

    SULFINA BARBU (ministrul mediului)
    Este ministrul care a iesit cel mai sifonat din inundatiile din primavara, in urma carora si-a pierdut si purtatorul de cuvant. Mediul este, de asemenea, citat la „asa nu“ in scrisoarea de avertizare a Comisiei Europene. 

    MIHAI VOICU (ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului)
    Despre el nu se poate spune decat ca nu seamana deloc cu Serban Mihailescu, unul dintre „ilustrii“ sai predecesori. 

    CRISTIAN DAVID (ministru delegat pentru controlul implementarii programelor cu finantare internationala si urmarirea aplicarii aquis-ului comunitar)
    Nu a iesit cu nimic din comun. 

    BOGDAN OLTEANU (ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul)
    Relatia membrilor guvernului cu Parlamentul a fost apreciata drept buna inclusiv de catre presedintii celor doua Camere. Olteanu este initiator al Fondului Proprietatea, pentru despagubirea proprietarilor de bunuri nationalizate, proiect despre care unii analisti economici considera ca va aduce mai multe probleme decat rezolvari. 

    LASZLO BORBELY (ministru delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului)
    Considerat un veteran al ministerului, este unul din sustinatorii proiectului Bechtel (autostrada Brasov – Bors).  

    IULIU WINKLER (ministru delegat pentru comert)
    Cei care au incercat sa vada prin ce a iesit in evidenta nu au gasit decat o conferinta de presa la inceput de mandat.

    • Sase sunt problemele principale care au pus sau pun in pericol mariajul PNL-PD. Dincolo de ele e o problema mai veche, generata chiar de Constitutia Romaniei, crede analistul politic Cristian Parvulescu: Presedintia si Guvernul sunt condamnate sa ajunga, mai devreme sau mai tarziu, in conflict, indiferent cine le conduce.

    INUNDATIILE: Criza inundatiilor, atribuita initial infrastructurii proaste lasate de PSD, a devenit bila neagra pentru PNL, dupa ce presedintele Basescu l-a acuzat direct pe Tariceanu ca nu s-a implicat indeajuns. Ministrul PD al administratiei locale, care ar fi trebuit sa conduca celula de criza, a scapat cu imaginea neafectata.

    ALEGERI ANTICIPATE: Democratii si presedintele Traian Basescu sunt sustinatorii anticipatelor, liberalii spun ca acest lucru se poate discuta cel mai devreme dupa raportul de tara, in vreme ce conservatorii si UDMR se opun categoric.

    REMANIEREA: Basescu spune ca mai e de lucru la echipa, Tariceanu ca e problema lui daca si cand schimba vreun ministru.

    TVA: Ministrul liberal Ionut Popescu a invocat posibilitatea majorarii TVA la 21-22%. Fruntasii PD i-au lasat descoperiti pe cei din PNL, criticand aceasta intentie.

    TVR: Presedintele Basescu si PD au renuntat sa propuna reprezentanti in Consiliile de Administratie ale Radioului si Televiziunii publice, care trebuie depolitizate. Respectam legea, inainte de a o schimba, au spus liberalii, care au votat impreuna cu PSD.

    SERVICIILE SECRETE: Si liberalii, si democratii sunt de acord cu infiintarea unei suprastructuri care sa coordoneze serviciile de informatii. Atat ca PD vrea ca aceasta sa fie condusa de la Cotroceni, iar PNL de la guvern.

  • CUM ISI ALEG BANCILE OAMENII

    Extinderea agresiva a activitatilor si a retelelor de sucursale inceputa inca de anul trecut de banci – si care va continua si anul acesta – a creat un gol pe piata fortei de munca specializata. Pentru a recruta personal, bancile au la dispozitie cateva variante:

     

    TOP MANAGEMENT: In genere ocuparea posturilor de top management din institutiile bancare se face mai ales pe baza recomandarilor directe si pe baza cunostintelor personale ale oamenilor din domeniu.

    MIDDLE MANAGEMENT: Pentru ocuparea posturilor de middle management, bancile apeleaza adeseori la companiile specializate in recrutare. In ultima perioada, cererile bancilor au vizat, spun reprezentantii companiilor de recrutare, mai ales posturile din departamentele de retail, legal, risc de piata si IT.

    FORTA DE VANZARE: Expansiunea retelelor de sucursale ale bancilor in orasele mici creste si cererea de oameni pentru punctele de vanzare. Pentru aceste pozitii, bancherii spun totusi ca nu exista o lipsa de oameni, piata fiind foarte dinamica. In plus, pentru aceste posturi, recrutarea se poate face, la fel de bine, cu oameni care provin din alte domenii de activitate.

     

    SURSA: BNR

  • CONDITII PENTRU MANAGEMENT

    Conducerea unei banci trebuie sa fie asigurata, conform legii bancare, de cel putin doua persoane, care trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

     

    AVIZARE: Banca centrala trebuie sa isi dea avizul pentru numirea persoanelor din cele doua functii de conducere.

    LIMBA ROMANA: Cel putin unul dintre conducatorii unei banci trebuie sa ateste cunoasterea limbii romane.

    STUDII: Conducatorii de banci trebuie sa fie licentiati in unul dintre domeniile economic, juridic ori in alt domeniu care se circumscrie activitatii financiar-bancare si/sau sa fi absolvit cursuri postuniversitare in unul dintre aceste domenii.

    EXPERIENTA: Pentru conducatorii de banci este obligatorie o experienta de minimum 7 ani in domeniul financiar-bancar, care sa fie relevanta pentru specificul si volumul activitatii desfasurate de banca.

     

    SURSA: BNR

  • Cat de „Taranisti“ sunt liberalii?

    Atunci cand au avut de a face pentru prima oara cu Alianta PNL-PD, cei din PSD au cautat un punct slab. E un CDR rebotezat, au spus. Liderii Aliantei au incercat din rasputeri sa nu se procopseasca cu aceasta imagine. Disputele din ultima vreme pun acum PNL si PD in fata pericolului de a experimenta cea mai mare slabiciune a fostei Conventii: certurile interne purtate in fata micilor ecrane.

    Crearea Aliantei PNL-PD poate fi considerata cea mai iscusita mutare politica a ultimilor cinci ani. O constructie aparent imposibila, intre doua partide incompatibile, conduse de doi lideri (Traian Basescu si Theodor Stolojan) incompatibili, intr-o perioada in care PSD parea de neclintit.  Prima incercare majora la care a fost supusa soliditatea Aliantei a fost retragerea lui Stolojan din cursa prezidentiala. S-a spus atunci ca, ramas singur, Basescu va derapa si, in orice caz, isi va pierde credibilitatea. Noul tandem, Basescu-Tariceanu, parea o constructie bizara. 

    A fost insa un proiect castigator. E acceptat deja faptul ca, fara vointa politica a lui Basescu si fara decretul de gratiere a lui Miron Cozma semnat de Ion Iliescu, Calin Popescu-Tariceanu n-ar fi ajuns premier al unui guvern PNL-PD-UDMR-PC (PUR). Dar nici Basescu presedinte, fara sustinerea noastra, spun acum liberalii. 

    Harta conflictelor din coalitia guvernamentala poate fi impartita in doua: cele dintre Alianta si partenerii UDMR si PUR (acum PC), respectiv cele din interiorul Aliantei, dominata acum de tandemul Tariceanu-Boc. 

    „Meciurile“ dintre Alianta si parteneri au avut o constanta: „solutia imorala“ PUR (numita asa de catre presedintele Traian Basescu) la care trebuie renuntat prin alegeri anticipate. La inceput, lansarea acestei idei a fost vazuta mai mult ca un fel de a santaja UDMR si PUR care incercau sa-si maximizeze prezenta la guvernare prin obtinerea cat mai multor posturi la nivel central si in teritoriu si care incercau sa pastreze o portita deschisa si catre PSD. Desi somat adeseori sa o faca, partidul lui Dan Voiculescu nu s-a grabit sa-si probeze loialitatea fata de noii parteneri si a intarziat cat a putut orice decizie legata de schimbarea presedintilor celor doua Camere, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu. Chiar daca nu explicit ca PC, nici UDMR n-a pus umarul la eforturile Aliantei de a prelua definitv puterea (teza Boc), decat, eventual, la nivel teritorial. Protocolul coalitiei nu a rezolvat aceste probleme si nici altele, precum sustinerea in Parlament a anumitor initiative ale guvernului. Abia la motiunea de cenzura partidele din coalitie au votat previzibil.

    In conditiile lipsei de incredere in partenerii de coalitie, ideea anticipatelor a aparut a fi o solutie logica (mai ales ca principalul partid de opozitie, PSD, traversa o degringolada nemaiintalnita). Daca UMDR si PC au fost constant impotriva anticipatelor (care le-ar fi putut lasa in afara Parlamentului), PNL si PD au schimbat rolurile. La inceput, liberalii pareau mai doritori de anticipate; in ultima vreme, democratii sunt cei care le cer mai tare. Cotitura s-a produs dupa ce Traian Basescu a spus ca PNL poate avea oricand un „port-drapel electoral“ in Theodor Stolojan. Imediat s-a spus ca Stolojan, acum consilier prezidential, e pregatit de Basescu pentru a-i lua locul lui Tariceanu. „Fitilul“ aruncat de Basescu inainte de a pleca la Washington, intr-un moment in care coalitia parea sa se aseze, a aparut atunci ca o invitatie la galceava in interiorul Aliantei. A urmat prima luare de pozitie mai raspicata a lui Tariceanu care a afirmat ca prioritatea Romaniei e indeplinirea angajamentelor care sa faca posibila aderarea la UE, si nu anticipatele. A fost prima divergenta publica dintre premier si presedinte. Atunci, Basescu a suspendat discutiile despre anticipate pana dupa semnarea Tratatului de aderare. Premierul a castigat batalia, trimitand eventualele anticipate pana cel mai devreme dupa raportul de tara din octombrie. 

    Daca nu anticipate, atunci macar remaniere, a fost urmatoarea mutare a lui Basescu: „Nu spune nimeni ca toti ministrii sunt perfecti… guvernul nu este un monolit, un guvern foarte bine sudat… Mai e de lucru la echipa“. Remanierea se face atunci cand considera primul-ministru, a raspuns Tariceanu, avansand si o posibila data: la inceputul lunii iulie, cu ocazia prezentarii raportului primelor sase luni de guvernare. 

    Intre timp, ca sa se asigure si mai mult de acea majoritate confortabila, liderul PNL ar fi acceptat, s-a spus, racolarile de parlamentari. In orice caz, zestrea PNL a crescut, in ultima perioada, prin acceptarea in partid a unor deputati sau senatori din PSD si PRM. „E o solutie imorala, care se plateste“, a spus din nou Basescu. Ce-i drept, si PD si-a apropiat gruparea Ciontu, desprinsa din PRM. Toate aceste „solutii imorale“ au dus la o majoritate in Parlament mult mai confortabila, lucru vazut la respingerea motiunii de cenzura.

    Un alt moment delicat fost cel al inundatiilor, cand Traian Basescu l-a criticat in public pe Calin Popescu-Tariceanu ca nu s-a asezat in fruntea unei celule de criza, asa cum a facut el in cazul ostaticilor din Irak. Chiar daca ministrul administratiei, democratul Vasile Blaga, ar fi fost cel obligat sa coordoneze celula de criza, balbaielile din criza inundatiilor s-au contabilizat la liberali.

    PNL incepea sa scada in sondaje, in vreme ce PD crestea. Liberalii vor avea soarta taranistilor, se auzea tot mai mult. Mai ales ca unul dintre liderii democrati, Radu Berceanu, declara cu subinteles: „Si in guvern, si in tot felul de alte institutii, noi am impartit responsabilitatile si, daca PNL are un plus, trebuie sa astepte sa aiba unul si in ceea ce priveste efectele negative“. Neincrederea reciproca devenea suparatoare.  Discutiile despre fuziunea PNL-PD au fost influentate, si ele, de sondaje. Doua au fost, de la inceput, neintelegerile majore: cele legate de compatibilizarea doctrinara, respectiv proportia de reprezentare in viitoarele structuri de conducere. In vreme ce liberalii doreau un raport de 1,3:1 in favoarea PNL, democratii mergeau pe ideea lui 1:1. Intre timp, s-a pierdut undeva pe drum ideea fuziunii; in schimb, „partile“, in special PD, au inceput sa lucreze tot mai mult la „imbunatatirea“ acestui raport. Si sa refuze, in ultima vreme, sa mai discute despre fuziune. Relatia buna PNL-PD, care fusese unul dintre atuurile importante ale Aliantei, era tot mai deteriorata. Dupa episodul Patriciu, cand unii liberali au acuzat Cotroceniul de implicare in retinerea magnatului, si un grup de fruntasi PNL l-au insotit pe acesta la PNA, a venit momentul TVR-SRR, primul in care cele doua partide s-au plasat vadit de o parte si de alta a baricadei. 

    Bomba a aruncat-o tot Basescu, care a anuntat ca Presedintia nu va propune pe nimeni in consiliile de administratie ale SRR si TVR, pentru ca nu i se pare normala politizarea acestor institutii. Iar fitilul a fost aprins de liderul PD, Emil Boc, care a retras candidatii propusi de democrati, sugerand tuturor partidelor din coalitie sa faca acelasi lucru si sa numeasca o conducere interimara pana la schimbarea legii de functionare a televiziunii publice si a radioului public. „Am acceptat acest proces, continuam la acest proces si participam la finalizarea lui“, a fost replica purtatorului de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu. „Nu e corect ca unii sa se erijeze in campionii depolitizarii media.“ Si asa a rezultat un consiliu de administratie in care PSD e majoritar. Liberalii s-au suparat apoi pe declaratiile lui Emil Boc („sper ca PD sa fie capabil sa castige de unul singur viitoarele alegeri si sa fie partidul care coordoneaza viata politica romaneasca“). Bocaneste, ca e in campanie electorala, a fost replica lui Nicolaescu. Iar unul dintre cei mai vehementi liberali, Ludovic Orban, a avut declaratii dure si neprincipiale la adresa presedintelui Basescu si a colegilor din Alianta.

    In fine, ideea crearii unei Comunitati Nationale de Informatii, o suprastructura care sa coordoneze activitatea tuturor asa-numitelor servicii secrete, pare sa fi intrunit acordul coalitiei. Exista insa dispute mai mult sau mai putin fatise in legatura cu in- stitutia careia ar trebui sa i se subordoneze aceasta suprastructura. PD sustine ca aceasta ar trebui sa tina de Cotroceni, pentru ca presedintele are cea mai mare autoritate si este fara apartenenta politica (Mihai Stanisoara, presedintele comisiei pentru siguranta nationala din Camera Deputatilor). Liberalii spun ca suprastructura de informatii trebuie sa tina de guvern, intrucat Executivul este beneficiarul a 70% din informatiile produse de serviciile secrete (Radu Stroe, PNL, presedintele Comisiei de control al SRI). In fine, cei din PC si UDMR spun ca normal ar fi un control parlamentar asupra acestei suprastructuri.

    Cel mai neplacut a fost momentul in care democratii i-au lasat in ofsaid pe liberali in problema TVA, dupa ce Ionut Popescu s-a grabit sa vesteasca posibila majorare de la 19 la 22%. Unii ministri democrati, de exemplu Vasile Blaga, au declarat ca „nu este o masura buna“, iar Emil Boc a spus ca modificarea TVA nu a facut obiectul dezbaterilor in coalitie si ca, in orice caz, nu e oportuna atat timp cat nu e corelata cu alte masuri. In consecinta, liberalii au fost nevoiti sa iasa pe piata cu promisiunea ca vor scadea contributiile la asigurarile sociale.

    La scurt timp, si un ministru democrat a fost prins in ofsaid. Titularul Muncii, Gheorghe Barbu, a sustinut reducerea alocatiilor pentru cresterea copiilor. Reactiile vehemente ale opiniei publice au dus la replierea rapida a PD, liderul partidului, Emil Boc, iesind in fata camerelor de luat vederi pentru a cere renuntarea la aceasta masura. In acest moment, exista riscul ca lucrurile sa degenereze. Lucru sesizat de liberali, care au dat un comunicat prin care cauta sa linisteasca spiritele: PD este un partener de nadejde, Alianta si-a dovedit functionalitatea si eficienta, iar esecul motiunii de cenzura „anti-Europa“ a dovedit soliditatea Aliantei, se arata in comunicat: excludem o sciziune a Aliantei si orice fel de intelegere cu PSD. 

    Fostul lider liberal, Valeriu Stoica, dadea zilele trecute cel mult inca doua luni convietuirii dintre PNL si PD. Mingea e in terenul celor doua partide, undeva intre tandemul Tariceanu-Boc.

  • Comedia erorilor

    Ministrul de finante Ionut Popescu a recunoscut ca este posibila o majorare a TVA si a accizelor pentru a aduce mai multi bani la buget, dar si o crestere a impozitului pe tranzactiile imobiliare si a impozitului pe dobanzile bancare, masuri pe care autoritatile nu le avusesera in vedere pana acum. In plus, desi ministrul muncii daduse ca sigura o reducere a CAS de la 1 ianuarie 2006, ministrul finantelor a spus ca aceasta reducere va fi amanata, in conditiile in care va fi nevoie de 14-15 luni pentru ca efectul introducerii cotei unice sa fie amortizat. In fine, desi vicepremierul Adriean Videanu anuntase ca dividendele incasate de populatie pe exercitiul financiar 2004 vor fi impozitate ca si anul trecut, cu 5%, Ministerul Finantelor a precizat ca li se va aplica un impozit majorat la 10%.

    FMI determina Guvernul sa accepte o crestere peste nivelul convenit cu UE a accizelor la carburanti, tutun si bauturi alcoolice, cresterea la 6.500 a numarului de salariati concediati in industria miniera (cu 1.400 mai mult decat era dispus Guvernul sa accepte) si injumatatirea sumei alocate in 2005 pentru recalcularea pensiilor (ceea ce va insemna o economie de 7-8.000 de miliarde de lei). In plus, premierul Tariceanu a declarat ca este posibil ca liberalizarea contului de capital, prevazuta pentru 1 aprilie, sa fie amanata, pentru ca presiunile inflationiste rezultate din aplicarea cotei unice ar putea impiedica scaderea dobanzilor pana la un nivel suficient ca sa descurajeze intrarea excesiva de fonduri speculative din strainatate.

     

    In discutiile cu Fondul au reaparut cateva idei de suplimentare a veniturilor la buget: majorarea TVA, introducerea unor taxe pe importuri sau pe mosteniri si impingerea spre 19% a plafonului de cota unica. Deocamdata, ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului fiscal va contine alte noutati: renuntarea la scutirile de TVA pentru companiile de media si divertisment si pentru importurile de bunuri primite ca donatii (de la anul se va renunta si la TVA redusa pentru medicamente), respectiv si plata accizelor pentru 2005 la cursul valutar de la sfarsitul lui 2004 (ceea ce ridica inca de la 1 aprilie la nivelul din UE unele din preturile produselor accizate). Din cauza discutiilor cu FMI, Guvernul a anuntat insa ca noile impozite, care ar fi urmat sa intre in vigoare la 1 aprilie, ar putea fi amanate cu inca o luna.

     

    De la 1 aprilie, pe langa accizele la autovehicule, benzina, motorina, alcool si tutun, cresc si accizele la o serie de produse de lux, majorarea medie fiind de circa 5%. La acestea se adauga intrarea in regim de acciza a unor noi produse: autoturismele de mic litraj (tot de la 1 aprilie), energia electrica, gazele naturale si pacura (de la 1 iulie). Anulate la 1 ianuarie, accizele pentru camerele digitale foto si video sunt reintroduse. Intre timp, rectificarea bugetara e impinsa spre sfarsitul lunii aprilie, pana dupa negocierile cu FMI, care la randul lor urmeaza sa fie influentate de statistica incasarilor la buget pe primul trimestru.

     

    Codul fiscal e adoptat cu modificari importante in Parlament. Impozitul majorat pe tranzactiile de pe piata de capital nu va fi introdus decat de la 1 ianuarie 2006 (in cota de 16%), in timp ce impozitul pe tranzactiile imobiliare va intra in vigoare de la 1 iunie 2005, dar in cota de 10%. Cea mai mare surpriza este insa ca accizele pentru camere digitale si alte aparate electronice, reintroduse la sfarsitul lui martie dupa ce au fost eliminate la 1 ianuarie, dispar din nou. Rectificarea bugetara se amana din nou pana la sfarsitul lui iunie, cu justificarea (la fel ca si in lunile precedente) prin dorinta de a demonstra FMI ca incasarile la buget urca in mod constant si ca, deci, nu e nevoie nici de o crestere a TVA de la 19% la 21%, nici de o crestere a cotei unice de impozitare de la 16% la 19%.

     

    Dupa cateva zile de totala confuzie, in care nimeni nu poate spune daca noile impozite intra sau nu in vigoare de la data de 1 ale lunii, Codul fiscal este trimis de urgenta prin fax presedintelui Traian Basescu la Tokio, care il promulga de acolo. Pentru a impiedica Parlamentul sa-i modifice si restul de initiative fiscale, Guvernul prefera sa includa noile impozite pe terenurile agricole si forestiere (care ar urma sa se aplice de la anul) in pachetul legislativ pentru care si-a asumat raspunderea. Intre timp iau sfarsit negocierile cu FMI, iar ministrul finantelor anunta, repede sanctionat de Emil Boc (PD) si Cristian Boureanu (PNL), o posibila crestere a TVA din 2006. In compensatie, premierul Tariceanu da ca sigura o reducere a CAS, tot din 2006, cu nu mai putin de cinci procente.

      

     

     

     

     

     

     

  • UNIUNI MONETARE

    Proiectul euro nu e decat unul dintr-o serie de tentative de armonizare monetara, legate mai mult sau mai putin de o intentie de unificare politica. 

    • Zollverein, uniunea vamala creata treptat, in secolul al XIX-lea, intre statele Confederatiei Germane. Este un exemplu bun pentru felul cum o uniune economica faciliteaza trecerea la uniunea politica. Inceputa in 1818, ajunge la standardizarea sistemelor monetare, de masuri si greutati. In 1876, la cinci ani dupa unificarea Germaniei, Banca Prusiei devine Reichbank, banca centrala care va emite moneda nationala, Reichsmark – marca germana.
    • Uniunea Monetara Latina Franta initiaza in 1865 o uniune monetara cu Belgia, Italia, Elvetia si Grecia. Monedele de aur si argint emise de fiecare tara au inceput sa circule liber pe teritoriul celorlalte. Presiunile legate de razboi si discrepantele intre valoarea aurului si cea a argintului au dus la destramarea uniunii in 1927.
    • Uniunea Monetara Scandinava In 1870, Suedia, Danemarca si Norvegia au initiat o uniune similara, folosind ca unic etalon aurul. Din aceleasi cauze ca si Uniunea Latina, proiectul a esuat in 1924.
    • SUA, cea mai cunoscuta federatie din lume, nu au avut moneda unica pana la razboiul civil din 1863: desi a existat o banca centrala inca din 1791, bancile statelor au emis monede proprii; pe la 1860 circulau in SUA peste 10.000 de tipuri diferite de bancnote. Rezerva Federala in forma ei actuala incepe sa functioneze abia din 1914.

  • DRUMUL SPRE EURO

    1972 Tarile Comunitatii Economice Europene lanseaza Cooperativa Europeana Monetara (cunoscuta drept „sarpele monetar“, in cadrul caruia monedele fluctueaza unele in raport cu celelalte intr-o marja prestabilita), ca o incercare de a limita fluctuatiile valutare. Marea Britanie participa timp de 6 saptamani la sistem.

     

    1974 Cooperativa monetara este abandonata, in contextul crizei petrolului.

     

    1979 Lansarea Mecanismului Ratelor de Schimb (Exchange Rate Mechanism), ca  o noua incercare de a limita fluctuatiile valutare intre statele membre. Este creata unitatea monetara europeana, Ecu.

     

    1988 Primul plan al Uniunii Monetare Europene, in trei faze, conceput de Jacques Delors.

     

    1990 Marea Britanie se alatura ERM.

     

    1991 Semnarea Tratatului de la Maastricht, care stabileste termenii uniunii monetare si angajeaza toate tarile membre, cu exceptia Marii Britanii.

     

    1992 Danemarca respinge Tratatul de la Maastricht, Franta il aproba cu o majoritate stransa. Atacurile speculative pe pietele valutare determina Marea Britanie sa paraseasca ERM.

     

    1994 Atacurile speculative determina suspendarea ERM, urmata de relansarea lui intr-o forma mai putin restrictiva. Ia fiinta Institutul Monetar European, precursorul Bancii Centrale Europene.

     

    1995 Summit-ul de la Madrid stabileste ca noua moneda europeana se va numi euro.

     

    1998 Unsprezece tari convin sa adere la moneda unica la 1 ianuarie 1999. Banca Centrala Europeana este infiintata la Frankfurt. La 31 decembrie, cursurile de schimb ale celor 11 monede din zona euro sunt fixate definitiv in raport cu euro.

     

    1999 Euro incepe sa functioneze ca moneda in tranzactiile care nu implica numerar. De la un curs de 1,17 dolari la lansare, euro scade pe tot parcursul anului, ajungand in decembrie sub 1 dolar.

     

    2000 Danemarca respinge prin referendum aderarea la uniunea monetara.

     

    2001 Grecia devine al 12-lea membru al zonei euro.

     

    2002 Sunt introduse in circulatie monedele si bancnotele euro. Dupa o perioada de circulatie in paralel, la 1 martie euro devine singura moneda acceptata in cele 12 tari membre.

     

    2003 Suedia respinge prin referendum aderarea la uniunea monetara.

  • HAI ACASA!

    Companiile de resurse umane din Romania au constatat ca romanii plecati in strainatate cu ani in urma in functii manageriale incep in numar tot mai mare sa se intoarca. BUSINESS Magazin a sintetizat explicatiile reprezentantilor acestor companii si va spune de ce se intorc romanii.

    PROVOCARE
    Minerva Cernea de la Pedersen & Partners crede ca topul motivelor intoarcerii in tara este condus de „challenge“ („provocare“), adica de sansa de a lucra intr-o piata in care se poate crea pe baza experientei vestice. „In tarile dezvoltate lucrurile functioneaza, exista proceduri, iar spatiul pentru creativitate este relativ redus. Diferenta este foarte mare in tarile in curs de dezvoltare, cum e Romania.“

    VIATA PERSONALA
    In special romanii plecati in SUA sau Canada revin pentru a fi mai aproape de familie. Altii se intorc in incercarea de a-si redobandi anumite bunuri.

    BANI
    Uneori si salariile sunt mai mari in Romania, dar numai pentru pozitii de top – nivelul 1 si 2 – in companii cu o cifra de afaceri de peste 50 – 100 de milioane de euro. Mai precis, pentru o pozitie platita afara cu un salariu anual de 100.000 de dolari brut, in Romania se poate ajunge la 100.000 de euro net. Pentru pozitii in companii mai mici se castiga in general mai putin in Romania. Pe de alta parte, preturile sunt mai mici. 

    OPORTUNITATI
    Tot mai multe companii internationale isi constituie reprezentanta pentru Europa de Sud-Est in Romania (vezi Microsoft, Procter & Gamble, Metro, Unilever). In plus, in Romania e de zece ori mai usor sa faci o afacere de succes, crede George Butunoiu de la Alexander Hughes. Sansele de afirmare sunt mai mari in Romania, spune si Monica Vrabiescu de la Hill International. Iar companiile isi creeaza domenii de competenta care pana acum cativa ani nu existau.

    ALTA PERCEPTIE
    Evolutiile de natura politica, inceputul luptei cu coruptia, perspectiva intrarii in UE, maturizarea pietei muncii, implinirea a doi ani de crestere economica sustinuta de peste 6% ii determina de asemenea pe romani sa se intoarca.

  • SE INTORC ROMANII

    Se reinventeaza managementul romanesc. Straini care au infipt in Romania steagul multinationalelor lasa acum directori romani in locul lor. Manageri romani care au plecat  de-aici pentru a lucra in capitalismul adevarat incep sa se intoarca. Antreprenorii descopera pipa si hamacul si isi angajeaza oameni care sa se ocupe de afacerile lor. S-a incheiat perioada marilor tunuri postcomuniste, competitia creste, companiile au nevoie de minti care sa le construiasca strategii pe termen lung. Rezumat: se cauta manageri buni. Ii stie cineva?

    Coca-Cola duduia de ingineri la inceput, isi aminteste Calin Dragan, noul manager pentru Romania al imbuteliatorului celei mai cunoscute bauturi racoritoare, el insusi de formatie inginer. De la departamentul financiar pana la cel comercial, compania, ca toata economia romaneasca, se hranea din forta de munca eliberata de fabricile desfiintate dupa 1990. Nici o scoala nu le predase romanilor capitalismul, totul trebuia invatat „din mers“. 

    Deasupra angajatilor romani, mai bine de 30 de expatriati isi imparteau fotoliile negre, pe seama cunostintelor manageriale pe care le adusesera o data cu ei. Salarii mai mari decat vazusera la ei acasa veneau sa le rasplateasca sacrificiul de a se rupe de piata normala in care functionasera pana atunci.

    In cei mai bine de zece ani scursi de atunci, „stratul de ingineri“ a acumulat suficiente cunostinte si experienta pentru a ocupa fotoliul cel negru cu spatar inalt. Ca atare, nici un expatriat nu mai domneste acum in Coca-Cola HBC Romania, iar inginerul de optica electronica si biomedicala – actualmente managerul – Dragan povesteste cu mandrie despre cei 45 de romani „exportati“ in acest moment de companie pe pozitii de conducere in strainatate. 

    Dar numarul companiilor care isi „cresc“ astfel propriii manageri e limitat. Ca dovada, in fiecare an multinationalele nou-intrate sunt nevoite sa isi vaneze manageri din randul acestora, oferindu-le salarii tot mai apropiate de nivelul european, uneori chiar peste el. Fireasca nevoie de manageri buni s-a transformat in criza pe masura ce numarul investitiilor a crescut si pe masura ce tot mai multe companii romanesti au abandonat strategia de supravietuire si au inceput sa-si caute oameni care sa le gandeasca afacerile pe termen lung.

    Unde sa-i caute?

    Daca iei pulsul pietei prin companiile de recrutare, vei afla ca un numar crescand de romani plecati ca manageri in tari mai avansate se intorc acum in Romania manati nu doar de nostalgii. Acesta incepe sa sune a raspuns.

    De cinci ani, economia romaneasca se bucura de o perioada de crestere sustinuta, care a atras dupa sine importante majorari salariale si bonusuri tot mai atragatoare pentru manageri. Numarul crescand de investitii straine din ultimii doi ani a declansat o adevarata vanatoare de „capete“ prin care noile organigrame sa fie completate. Atat la varf cat si la baza. Surpriza: vanatoarea a condus la o noua majorare a salariilor. Companiile de recrutare spun chiar ca, pentru anumite pozitii – ce-i drept, de top -, investitorii intrati acum pe piata trebuie sa ofere pachete salariale mai mari decat in tarile din regiune.

    La 37 de ani, Remus Baisan s-a intors in acest an in tara cu o experienta manageriala de sapte ani in companii straine. Din ultima sa functie de Global Business Manager al grupului de firme OK International – un important furnizor de echipamente electronice – Baisan a revenit mai repede decat isi propusese la plecare si e pe cale sa incheie un contract in tara pentru un post de top.

    „La inceput am zis ca ma intorc la 40 de ani, apoi am amanat pana la 45, dar, dupa cum au evoluat lucrurile in ultima vreme, nu mai avea nici un sens sa mai aman“, spune Baisan. Stabilizarea economiei si rezultatul ultimelor alegeri au intarit dorul de casa al romanului.

    La panda sa revina in tara sta si Dan Bozianu, in varsta de 52 de ani, pana de curand „director de operatiuni locale la sediul clientului“ pentru corporatia Amdocs si in prezent consultant pentru Telus Communications INC, a doua firma de telecomunicatii din Canada. Plecat de mai bine de 20 de ani din tara, Bozianu vrea sa revina intr-un an-doi, pentru ca „s-au schimbat conditiile care m-au facut sa plec cand am plecat“. Romanul nostru se intoarce stiind ca „multi dintre romanii plecati au revenit in tara ca experti, cu castiguri mult peste nivelul colegilor lor locali“. Mai mult, spune Bozianu, experienta dobandita in strainatate e atat de cautata incat exista chiar cateva posturi de conducere care au fost ocupate de romani intorsi din strainatate ca „expatriati“. Salariile acestora, cu compensatiile suplimentare, sunt „peste nivelul din vestul Europei si al majoritatii oraselor din Statele Unite si Canada“, spune Bozianu.

    La intoarcere, vanatoarea de job-uri nu este insa tocmai simpla, spune Adrian Blanck, cu o experienta de patru ani ca director de strategie pentru industria petroliera la firma de consultanta Accenture. „Ceea ce caut eu este un job la nivel de board sau nivelul imediat urmator directorului executiv, care sa fie platit in consecinta. Judecand dupa ce am vazut eu in ultimii doi ani, in Romania nu sunt mai mult de zece astfel de job-uri intr-un an“, spune Blanck. Salariul pe care il urmareste Blanck este de peste 100.000 de euro pe an. Dar tara in care il urmareste inspira inca firmelor straine ideea de forta de munca ieftina. Ca director general al Shell Romania, in 1998, Blanck spune ca avea un salariu lunar net de 1.500 de dolari. „Acelasi job cu acelasi nivel de responsabilitati, in aceeasi firma, era platit undeva in Occident cu 11.000 de dolari pe luna. Acum, aceeasi pozitie in Romania este platita undeva la 2.800 de dolari“, spune fostul director al Shell. (Salariul mediu in 1998 era de 136 de euro, in 2000 – de 145 de euro, iar in 2005, de 197 de euro). „Deci lucrurile evolueaza, dar sunt inca departe de realitatea din Occident. Asta nu se aplica totusi in cazul celor zece joburi la care faceam referire mai devreme“, adauga Blanck. 

    Romanii cu experienta manageriala in alte piete cantaresc intr-adevar mai greu in bani, la intoarcere. Ei au format in ultimii doi ani un strat de specialisti locali care, treptat, a desfiintat privilegiul „expatriatilor“ de a castiga in Romania mai mult decat in propria tara.

    „Deja strainii trebuie sa intre in competitie cu romanii, pe aceleasi pachete salariale“, spune Daniela Necefor, managing partner al Total Business Solutions (TBS), o companie romaneasca de recrutare.

    Noua categorie a „intorsilor“ este salarizata ca in Vest in multinationalele din Romania sau, in cel mai rau caz, cu 15-30% mai putin decat in Vest, in companiile romanesti. A treia categorie, cea a „salariilor locale“, se afla cu 20-45% sub nivelul salariilor „intorsilor“. Nivelul preturilor din Romania compenseaza insa diferenta fata de salariul primit in Vest si face ca lucrul in tara sa fie o varianta atragatoare. Si pentru Cornel Olaru. 

    Olaru detine cea mai inalta pozitie in firma de consultanta a companiei Atos Origin North and South America, parte a grupului Atos Origin, cu 47.000 de angajati. Plecat in urma cu opt ani pentru a se „inrola“ in aceasta firma, Olaru si-a dezvoltat simultan cariera de manager, fiind Project Manager pentru aceeasi firma si Call Manager (seful centrului de competenta in intreaga lume) pentru una dintre principalele companii de semiconductori din lume. El enumera printre motivele „obiective“ ale intoarcerii sale „intrarea in Uniunea Europeana din 2007, alegerea noului presedinte, inceputul luptei cu coruptia si faptul ca firmele mari din Romania descopera IT-ul“.

    „Cand am plecat eu din tara, pozitia de Chief Information Officer nu avea nici o putere de decizie in marea majoritate a firmelor din industria romaneasca, iar companiile IT erau relativ slab reprezentate pe piata“, isi aminteste Olaru. „Zona IT-ului este una din cele mai dinamice in Romania de azi“. Olaru spera ca pana la sfarsitul anului sa lucreze in- tr-o companie ca IBM, Oracle, Siemens sau Romsys, intr-unul din domeniile pe care le cunoaste: IT, consultanta, Project Management si hi-tech.  Consultantul spune ca nu se asteapta ca la intoarcere sa fie platit la fel de bine ca in SUA, dar a observat si el o apropiere de nivelul salarial din Europa.

    „Un consultant IT in software de gestiune intr-o companie ca Atos Origin, IBM sau PricewaterhouseCoopers are in jur de 125-150.000 de dolari pe an (100.000 – 120.000 de euro) in SUA. In Europa, ajunge la 70.000-80.000 de euro si plateste si taxe cu 33% mai mari. In Romania, pentru o asemenea pozitie se ofera 2.500-4.000 de euro net pe luna (30.000-48.000 euro pe an). Ne apropiem de Europa! Iar cu noua lege fiscala lucrurile s-au imbunatatit si mai mult“, apreciaza Olaru. De asemenea, un vicepresedinte castiga 200.000 de dolari pe an (150.000 de euro) – „pe acolo are sefa mea“ – in timp ce in Europa media este de 100.000 de euro. „Depinde mult si de marimea firmei. Noi suntem 1.500 de angajati in SUA“, precizeaza consultantul. Din descrierea lui Olaru, cititorul poate constata ca diferenta intre salariile romanesti si salariile din tarile dezvoltate nu e doar de natura „cantitativa“. Discutarea salariului la nivel „net, pe luna“ este o realitate pur romaneasca. In orice tara dezvoltata, salariul se calculeaza „brut, pe an“. Explicatia? Discutarea la nivel de an vine dintr-o „obisnuinta de a gandi mai mult pe termen lung“, iar forma „bruta“ in care se calculeaza salariul rezulta din „acceptarea faptului ca valoarea bruta este valoarea reala primita de catre angajat intr-o societate in care se considera ca taxele platite au o influenta vizibila directa asupra nivelului de trai al individului“, spune Carmen Wieck, Senior Product Manager pentru Europa, Middle East si Africa pentru Ansell Healthcare (o companie care produce manusi chirurgicale) si fost director de marketing pentru filiala din Croatia a companiei Coca-Cola. Carmen Wieck spune ca vrea sa revina in tara din motive personale si incearca sa-si gaseasca de lucru intr-o multinationala.  

    Pentru o imagine mai concreta asupra nivelului salarial la nivel de top management in Romania, BUSINESS Magazin a contactat cateva firme de recrutare prin care contracteaza multe dintre aceste salarii (vezi caseta). Dar concluziile cercetarii nu arata numai nivelul salarial al managerilor de top din Romania (ocupanti ai locului 19 ca putere de cumparare intr-un top european realizat de Mercer Human Resources), ci si un clasament al celor mai cautati directori pe piata romaneasca in acest moment. Pentru ca cei mai cautati sunt si cel mai bine platiti.

    „Cel mai mult se cauta directorii financiari, dar destul de mult in ultima vreme se cauta – si cred ca vor creste – directorii de resurse umane“, spune George Butunoiu, Managing Partner pentru compania de recrutare de manageri de top Alexander Hughes Romania. „Surprinzator, in ultima vreme directorii de resurse umane sunt din ce in ce mai bine platiti, in unele locuri ajungand sa aiba chiar printre cele mai mari salarii din firma“, spune „vanatorul de capete“. Explicatia e logica. In perioade de criza, companiile isi concentreaza eforturile pe activitatile „de baza“, care, in general, sunt vanzarile si finantele. Activitatile „mai de lux“, precum resursele umane sau marketingul, sunt lasate, de regula, pentru vremurile mai bune.

    Romania trece acum de la o perioada de criza la una de crestere. Ca atare, companiile care pana acum cautau oameni pe vanzari pentru ca se concentrau pe obiective imediate – „care inseamna sa vanda repede si sa faca bani pentru a supravietui“ – acum incep sa-si faca planuri pe termen lung – „care inseamna marketing, resurse umane, IT…“. Directorii pentru aceste departamente vor fi mai cautati de acum inainte, crede Butunoiu. 

    Trecutul se vede la fel din biroul de la Bucuresti al Minervei Cernea, manager pentru Romania al companiei de recrutare Pedersen & Partners: directorii de vanzari si cei financiari sunt inca cei mai cautati. Dar, „ca trend“, sunt pe val „cei care au experienta in pozitii operationale“ in companiile aflate in portofoliul fondurilor de investitii.  Andreea Dima, senior consultant in resurse umane al companiei AIMS Human Capital Romania, spune ca sunt vanati de un timp si managerii cu competente multidisciplinare (de exemplu manageri de „business development“ sau de marketing). Aceste competente „sunt in etapa de dezvoltare“ in Romania, dupa ce au fost deprinse de romani in sanul didactic al corporatiilor multinationale. Managerii de productie si cei de „supply chain“ (reteaua de achizitii) sunt si ei in topul nevoilor angajatorilor, adauga Dima.

    Nevoia neacoperita de directori financiari este tot mai mica si e momentul ca analistii financiari sau senior controller-ii care sunt pe aceste pozitii de mult timp sa faca pasul urmator de a candida pentru posturi de directori, spune Daniela Necefor de la TBS.  „Tinand cont ca acum multe firme multi-nationale isi fac headquarter-ul in Romania pentru a acoperi Europa de Sud-Est, iar alte firme multinationale patrund in Romania, este cazul ca acestia sa fie mutati in pozitiile de top. Este cazul ca noi sa-i «vanam», iar ei sa inceapa sa se intereseze, pentru ca este loc in acest moment pentru avansare“, spune Necefor. Ea a constatat ca deficitul este mai mare in randul directorilor de marketing pentru industria grea. In acest domeniu, marketingul este sustinut de regula de firmele multinationale din afara. Pentru „domeniul tehnic“ a primit numeroase apeluri din piata si Monica Vrabiescu, directorul companiei de resurse umane Hill International Romania, „cu accent pe productie, marketing si vanzari, finante-contabilitate si logistica“. 

    Lipsa directorilor de productie si penuria specialistilor in domeniul tehnic sunt urmari firesti ale neglijarii acestor domenii dupa 1990, cand Romania a devenit o piata interesanta de desfacere. 

    In acea perioada, nevoia de personal in domeniul vanzarilor, marketingului si in cel financiar au umbrit dezvoltarea celorlalte domenii. Nici rezervele de directori operationali nu sunt prea consistente.

    La polul opus este situatia directorilor de PR (comunicare publica) sau «corporate affairs», unde multitudinea de specialisti depaseste cererea. „Marea majoritate a firmelor au inceput sa renunte la aceasta pozitie, neconsiderand-o esentiala“, comenteaza Necefor de la TBS. 

    De fapt, daca am abandona ambitia de a stabili care sunt cei mai cautati manageri in functie de criteriul specializarii lor, toti reprezentantii companiilor de resurse umane ar cadea de acord ca cea mai categorica nevoie este resimtita in domeniul… managerilor buni. Cauza?

    „Numarul candidatilor de exceptie e limitat din cauza ca in Romania avem un numar redus de companii de top, comparativ cu tarile dezvoltate, care sa actioneze ca un formator pentru cei cu potential, transformandu-i in candidatii de exceptie de care vorbeam“, explica Minerva Cernea de la Pedersen & Partners. Cum se formeaza managerii in astfel de companii – si cu titlu de exemplu dam aici General Electric si Coca-Cola, companii recunoscute pentru scoala interna de management?

    „Noi recrutam manageri din afara foarte rar, aproape niciodata“, spune Adriana Gontariu, director de „talent development“ pentru Coca-Cola in toate cele 26 de tari in care compania este prezenta. „Managementul Coca-Cola este rezultatul dezvoltarii in interiorul companiei“, continua ea. Mai precis, compania isi formeaza angajatii si managerii trimitandu-i la nenumarate programe de instruire. In primele trei luni ale acestui an compania a organizat 82 de astfel de cursuri, la care au participat 1.475 de persoane, spun reprezentantii companiei. Iar cei care promit nu prea scapa fara sa parcurga notiunile de management general la una dintre cele mai prestigioase scoli de business din lume – IMD, in Elvetia – si fara alte cateva cursuri de specializare, predate de cei mai experimentati oameni ai companiei.

    „Am reusit in timp, cu anumite cursuri foarte focalizate, sa dezvoltam anumite abilitati pe care nu le producea nici o scoala din Romania si nu le producea nici economia romaneasca de la momentul respectiv“, povesteste Calin Dragan, actualul manager al Coca-Cola, „scolit“ si el timp de 12 ani in compania pe care o conduce. „Investim uneori nesanatos de mult, poate ineficient si poate cateodata mai mult decat efectul in sine, pentru dezvoltarea oamenilor.“ Dar efectul se vede in piata, spun mandri reprezentantii companiei multinationale. Multi dintre oamenii formati in sistemul Coca-Cola sunt astazi top manageri in firme importante precum Bunge Romania (director general Robert Arsene) sau McDonald’s Romania (director general Marian Alecu). 

    De fapt, managerii formati in multinationale sunt intotdeauna preferati la angajarea intr-o alta multinationala, motiv pentru care se creeaza un circuit destul de inchis al managerilor considerati de calitate, apreciaza Butunoiu de la Alexander Hughes Roma-nia. „Acestia se invart intre ei si e o presiune pe salarii foarte mare, pentru ca sunt foarte putini oameni pe care companiile ii pot lua in calcul.“ Diferenta intre acesti manageri si cei din firmele de stat sau din firmele private romanesti este „ca de la cer la pamant“ si salariile variaza pe o scara „de la 1 la 10“. Aceasta discrepanta se va mai mentine o vreme, cred consultantii.

    Dar pentru cei care si-au dat masura in corporatii, complexele de inferioritate au disparut. Ba mai mult, anumite calitati i-au propulsat pe multi in posturi manageriale in strainatate. A fost cazul managerului Coca-Cola HBC Romania, Calin Dragan, tocmai intors in tara dupa doi ani petrecuti la filiala din Italia ca director regional de vanzari si apoi ca director comercial. Este cazul a inca 45 de oameni ai aceleiasi companii, dintre care trei sunt manageri generali ai filialelor din Ucraina, Nigeria si Tarile Baltice. 

    Iar scepticilor care cred ca romanii ajung manageri in strainatate numai transferati in filialele straine ale multinationalelor in care lucreaza, Daniela Necefor de la TBS le spune ca, prin firma pe care o conduce, sunt „exportati“ anual circa zece manageri de „prima linie“, solicitati de companii din tari membre ale UE. Si sunt solicitati in special directori financiari, de vanzari si de productie. Pentru ca sunt foarte bine pregatiti. „Spune mult referitor la cum sunt apreciati romanii“, comenteaza Calin Dragan. „Pana la urma, traim intr-o lume capitalista care apreciaza expertiza. Iar in momentul in care probezi ca poti adauga valoare, nu mai prea conteaza nationalitatea“. Din contactele pe care le-a avut cu companii din toata Europa, managerul a constatat ca, departe de a fi inferiori strainilor, romanii au chiar o calitate in plus fata de managerii vestici, comuna europenilor din est si centru. „Ne diferentiem de europenii din Vest prin disponibilitatea noastra de a face efort“, e concluzia lui Calin Dragan. „In momentul in care bunastarea creste, si nu zic ca nu e binemeritata, intervine multumirea de sine.“ Europa de Vest are nevoie de astfel de manageri cu chef de munca, „pentru ca are nevoie de cineva care sa sparga niste tabuuri“. Viziunea este impartasita de responsabilul cu programele de specializare pentru top management in interiorul companiei Coca-Cola (Targeted Interventions Director), Steve Harley, care spunea ca romanii sunt ca niste „bureti care absorb“.

    Cu aceste calitati a plecat din tara Mihail Botez in 2001, pentru a scapa de „subtierea meritocratiei“ din Romania, dupa cum marturiseste el pentru BUSINESS Magazin. Si a plecat din sanul Microsoft la invitatia diviziei Energy a General Electric (GE) de a lucra la Rotterdam ca manager de dezvoltare pentru pietele in curs de dezvoltare (Europa de Est, de Sud-Est, Rusia si fostele state sovietice). Acum, Botez lucreaza in Dubai, ca Regional Sales Manager Geospatial Solutions pentru aceeasi companie, si vrea sa revina, din motive personale, in tara. Dar el stie ca, daca revine, nici cariera sa nu va avea de suferit. Daca va ramane in cadrul GE, cu siguranta salariul sau nu va scadea la intoarcerea in tara, pentru ca „in general, cu cat este mai mare compania, cu atat politicile de nediscriminare sunt mai ferme, iar un bun exemplu este GE“. Aceste politici de nediscriminare se aplica in companiile din „top Fortune 100“, considera Botez.  Experienta dobandita in afara tarii este socotita de toti intervievatii drept necesara si foarte benefica, iar de unii chiar obligatorie. 

    „Daca vrei sa cresti continuu, de la un anumit punct experienta multinationala este indispensabila“, afirma Calin Dragan de la Coca-Cola. In Coca-Cola, pozitia de manager intr-o alta tara este chiar una dintre conditiile sine qua non pentru ocuparea unei pozitii de director general. Cornel Olaru, consultantul de la Atos Origin, spune ca si cei mai buni manageri romani sunt atinsi de «filoxera» balcanica: aranjamente, „lasa ca merge si-asa“, neseriozitate, spagi, neplata facturilor si a datoriilor la timp. „Business-ul european – lucrez de trei ani pe un proiect in Olanda – spune despre noi ca suntem neseriosi: vorbim mult si facem putin. Nu suntem singurii, italienii si grecii sunt contabilizati la fel. Dar pe ei macar ii stie intreaga lume pentru restaurantele lor!“ Olaru sustine ca, lucrand „afara“, vezi ca se poate si altfel. „Cand te intorci acasa, vrei si tu acest «altfel». Cu cat sunt mai multi implementatori de «altfel», cu atat mai bine pentru economia romaneasca. Si vad ca sunt din ce in ce mai multi.“

    Dar experienta interculturala nu vine decat sa intareasca si sa completeze calitatile pe care un bun manager trebuie sa le aiba. Si care sunt aceleasi, peste tot. Printre acestea, un loc de frunte il ocupa carisma, care actioneaza aproape ca o „bagheta magica“ asupra celor din jur, spun intervievatii.

    „Carisma, personalitatea si imaginea fac subordonatii sa accepte mai usor un manager, respectiv deciziile acestuia, pur si simplu pentru ca managerul este mai placut sau impune respect prin personalitate si imagine“, spune Anca Ioan, Managing Partner pentru Romania al companiei de consultanta Roland Berger.

    Minerva Cernea de la Pedersen & Partners povesteste ca in Toronto exista o scoala de imagine pentru managerii de top unde felul de a te imbraca, de a manca si de a dansa constituie „materii de curs“.

    „Competentele tehnice sunt foarte importante, dar daca ele se mai pot dobandi, atitudinea, caracterul este mult mai greu de schimbat. Motiv pentru care se acorda o mare atentie acestor aspecte in procesul de selectie“, spune Cernea.

    Carisma conteaza pentru toti directorii, e de parere si Daniela Necefor de la TBS. „Directorul de vanzari iti intra in birou sa-ti vanda ceva. Directorul de marketing este vazut practic ca produsul firmei respective, calitatea firmei. Directorul financiar trebuie sa obtina credite de la banci, sa convinga bancherii“, exemplifica ea. Asa ca, pana la urma, „carisma e totul“, spune Butunoiu de la Alexander Hughes. „Probabil cel putin 50% din decizia de angajare pentru un post de top management se bazeaza pe carisma.“ Alte calitati asemanatoare, precum inteligenta emotionala si empatia, sunt si ele foarte apreciate in ultima vreme. Pentru ele pledeaza atat Calin Dragan de la Coca-Cola, cat si Anca Ioan de la Roland Berger.

    „Cred ca e importanta aptitudinea de a-i asculta si a-i intelege pe ceilalti. Trebuie sa intelegi mecanismul care ii face sa actioneze, care ii motiveaza“, spune Ioan. 

    Dragan de la Coca-Cola are tot timpul usile deschise. In biroul lui intra nu doar managerii care ii raporteaza direct, ci oricare angajat care simte nevoia sa primeasca o confirmare, un sfat sau „sa-si apere fundul“. Acest lucru, spune managerul, le da oamenilor incredere si ii ajuta sa mearga mai departe. „Si eu am fost exact la fel. Ma plimbam pe hol, nu puteam inca sa concretizez o idee, sa o pun pe hartie. Ma duceam la seful meu in birou si testam cu el respectiva idee. Ce m-a ajutat mai mult nu e ce mi-a spus el. Ci faptul ca a fost dispus sa ma asculte.“

    Foarte importanta este si calitatea de lider. Aceasta, alaturi de cele numite anterior, devine cu adevarat importanta in momentul in care un director de nivel doi dintr-o companie e promovat in functia de director general.

    „Nu primeaza in pozitia aceasta abilitatile tehnice sau specifice unui anumit domeniu“, spune Calin Dragan, care, in 12 ani, a invatat sa devina din inginer manager. „Doar cu abilitatile tehnice nu reusesti sa razbati.“ Dragan povesteste cum, la un curs de specializare la care compania il trimisese in Elvetia, a intalnit manageri executivi din toata lumea  care aveau lacune mari exact in zona de conducere a oamenilor. Acesti manageri nu cunosteau adaptarea stilurilor de management la abilitatile oamenilor si de fiecare data discursul lor se intorcea catre abilitatile pur tehnice. 

    „Concluzia pe care am tras-o este ca foarte multi dintre ei si-au cladit cariera pe baza expertizei tehnice“, spune Dragan. „Or, tipul de munca, atunci cand ajungi in varful unei organizatii compuse din oameni, este teribil de diferit de acela de coordonare a unui laborator sau a unei cercetari.“ 

    Pentru a fi un manager general bun, pregatirea din facultate nu prea conteaza, e opinia unanima a intervievatilor. Director general ajungi pe la 35-45 de ani, adica dupa cel putin 10 ani de la terminarea facultatii. Indiferent ce facultate ai facut, „a trecut prea mult timp pentru a mai conta ce ai invatat acolo“, spune Butunoiu de la Alexander Hughes Romania. Dar cum director general nu ajungi din prima, e firesc sa gasesti si directori de marketing, de resurse umane, de vanzari, care au terminat orice facultate imaginabila. Daniela Necefor de la TBS a fost inginer si finantist, dar e activa in domeniul resurselor umane de zece ani. Directorul de „talent development“ de la Coca-Cola a absolvit chimia, dar „face resurse umane“ tot de zece ani. Pana si Anca Ioan de la Roland Berger este specializata in automatizari-calculatoare. Dar managerul spune ca nu ar fi putut intra in domeniul consultantei fara MBA-ul pe care l-a absolvit. „Si cred ca pregatirea initiala chiar ma ajuta in ceea ce fac, deoarece m-a invatat sa gandesc structurat“, adauga Ioan.

    In cultura organizationala a Coca-Cola exista un set de noua competente. O parte dintre ele pot fi invatate, explica Adriana Gontariu, iar cu o parte dintre ele ar trebui sa te nasti. „Noi credem ca aptitudinile tehnice se pot invata in companie. De asta la noi veti vedea vreo cincizeci de persoane facand cu totul altceva decat au absolvit“, spune directorul.  Capacitatea de a delega este un ingredient important in munca unui manager general, considera Anca Ioan. Ea povesteste cum multi dintre managerii romani cu care a colaborat aveau tendinta „sa le faca pe toate“. „Aici este o problema“, spune managerul. „Atunci cand vrei sa faci tot, devii un „bottleneck“ (n.r. – „gat de sticla“), devii o frana in functionarea firmei.“ Pentru Anca Ioan, a delega inseamna a lasa „loc de decizii“ persoanei careia i-a delegat o sarcina. 

    Tot de prima importanta pentru Ioan sunt onestitatea si corectitudinea. „Pentru ca e foarte usor, daca nu esti corect, sa-ti demotivezi intreaga echipa“. „Know-how“-ul, cunostintele si experienta impartasite angajatilor sunt de asemenea in masura sa impuna respectul acestora.

    Si distractia, relaxarea? Sunt si ele foarte importante intr-o echipa, spun managerii intervievati. „Cel putin o data pe luna incercam sa iesim intr-o seara in oras, fie ca mergem la bowling, la biliard, la o masa sau la un spectacol“, povesteste Anca Ioan. Apoi, cel putin o data pe an, echipa are o intalnire regionala si una locala, „intr-un weekend la munte, la mare sau in Delta“. Coca-Cola cheltuie de asemenea foarte mult in programe de team-building. Numai in primele trei luni ale anului, peste 170 de persoane au participat la astfel de programe. Instrumentul isi demonstreaza eficienta mai ales in aplanarea conflictelor care apar, inevitabil, la locul de munca. Iar Calin Dragan de la Coca-Cola Romania n-ar renunta la el nici in ruptul capului. Mai ales dupa ce a aflat, la un seminar de specializare din Elvetia, ca englezii – un popor cerebral si diplomat – petrec 20% din timpul de lucru aplanand conflicte. „Comparand stilul englez cu cel balcano-latin al nostru, cam cat timp ar trebui petrecut in Romania pentru a stinge conflicte?“, se intreaba retoric managerul. 

    Deh, nu e usor cand te intorci in Balcani. Nici nu si-a preluat bine functia, ca proaspatul manager trebuie sa faca fata unei greve a salariatilor Coca-Cola Romania. Saptamana trecuta, acestia au anuntat ca intra in greva, nemultumiti de majorarile salariale propuse de management.