BusinessMagazin

Category: Cover story

  • Fonduri in expansiune

    Explozia de tranzactii in care au fost implicate fondurile de investitii se poate vedea cu ochiul liber in varii domenii, de la retail, firme de securitate, piata de lacuri si vopsele pana la consumer finance si retail de electronice. Liderul clasamentului este preluarea afacerii Credisson de catre BNP Paribas, una din cele mai spectaculoase tranzactii din 2005 (cca. 47 mil. euro). Tranzactia este impresionanta prin lectia data de cuplul fond de investitii – antreprenor, care au reusit in numai trei ani sa creeze prima afacere de tip consumer finance si sa obtina de cel putin 13-14 ori banii investiti in afacere. Vanzatorii afacerii au fost Florin Andronescu (20%) si fondul de investitii Oresa Ventures, care detinea 80% din Credisson.


    Daca Oresa a optat, in 2005, pentru un exit in cazul Credisson, acelasi fond s-a situat in pozitia de cumparator in toamna anului 2004. Tranzactia, care a vizat lantul de retail de electrocasnice Flanco, a avut o valoare de 13 milioane de euro.


    Anul 2005 a fost spectaculos si in privinta implicarii fondurilor de investitii in retail, fiind vorba despre doua preluari de retele de supermarketuri: Artima si La Fourmi. Enterprise Investors, compania care administreaza fondul de investitii polonez Polish European Fund V, a cumparat reteaua Artima, o afacere dezvoltata de omul de afaceri Florentin Banu si fondul de investitii SEAF Trans-Balkan Romania Fund. Valoarea tranzactiei a fost de 17 milioane de euro. In cazul supermarketurilor La Fourmi, acestea au fost preluate de fondul de investitii elen Global Finance, care a cumparat in 2005 de la fondatorii libanezi 80% din actiunile retailerului pentru o valoare estimata la 3-4 mil. euro.


    Tot 2005 a mai adus o premiera: implicarea fondurilor de investitii in afaceri de paza si protectie. GED Eastern Fund II, administrat de grupul spaniol GED impreuna cu liderul pietei spaniole a serviciilor de paza si securitate Prosegur, a preluat anul acesta compania romaneasca de paza si servicii de securitate Dragon Star, printr-o tranzactie cu o valoare de circa 7 milioane de euro.


    O alta tranzactie pe piata serviciilor de securitate a mai avut loc in 2002, fara a fi insa implicat nici un fond de investitii. O companie daneza, Group 4 Falck, a cumparat, integral, agentia particulara de securitate Valahia, valoarea tranzactiei fiind de 2 mil. dolari.


    Insa atentia fondurilor de investitii s-a indreptat in 2005 si asupra pietei de lacuri si vopsele: Advent International a semnat un acord pentru preluarea a 100% din actiunile Dufa Romania, in cadrul unei tranzactii de 18 milioane de euro.

  • Austriecii dau tonul

    De zece ori mai mic decat sistemul bancar, sectorul asigurarilor a adus in ultimii cinci ani de trei ori mai multe fuziuni si achizitii. Explicatia? Potentialul de crestere al pietei atrage ca un magnet investitorii straini.


    Din cele 17 achizitii semnificative din ultimii cinci ani, cele mai multe au fost in 2005: nu mai putin de cinci. „Campioana absoluta“ a fost achizitia Omniasig, in mai 2005, de catre austriecii de la WienerStaedische pentru suma de 64 de milioane de euro. Prin aceasta „mutare“, austriecii au incheiat un sir mai lung de preluari, incepute acum cativa ani, asigurandu-si astfel un confortabil loc intai pe piata romaneasca.


    Mai intai au preluat Unita (in 2000) de la omul de afaceri Josef Goschy, cu trei milioane de euro, iar doi ani mai tarziu au cumparat si Agras. Dar chiar si asa, pe o piata in crestere, austriecii aveau doar o bucatica, asa ca in toamna anului trecut au pornit din nou „la vanatoare“, preluand ulterior si Omniasig de la TBI Holding.


    Afacerea WienerStaedische – Omniasig nu este insa decat varful unui iceberg. Ultimii cinci ani au adus o avalansa de miscari similare, chiar daca de dimensiuni ceva mai mici. In asigurari, tonul deal-urilor a fost dat de preluarea de catre germanii de la Allianz a 51% din actiunile Asigurari Ion Tiriac in 2000. A fost, de fapt, si a doua tranzactie ca marime de pe piata, cu o valoare de peste 13 milioane de euro. Intr-un top valoric prezentat pe larg de Ziarul Financiar urmeaza deal-ul incheiat in iunie 2005 de austriecii de la Uniqua pentru 27% din actiunile Astra Asigurari. Austriecii, concurenti pe piata natala a celor de la WienerStaedische, au platit pentru acest prim pas pe piata romaneasca 10 milioane de euro.


    Astra Asigurari, fosta companie de stat privatizata in 2001, a fost anul trecut a cincea companie de pe piata asigurarilor, cu o cota de 5,67%. Licitatia pentru vanzarea Astra a fost organizata in 2000 si s-a incheiat anul urmator, dupa ce Nova Trade a castigat in instanta dreptul de a achizitiona compania. Nova Trade, detinuta de omul de afaceri Dan Adamescu, a fost pe locul trei in urma licitatiei de privatizare, dupa Ceptura SRL (detinut de un om de afaceri italian) si Administrator Int. (care apartinea omului de afaceri Dinu Patriciu). Ceptura a fost descalificata insa ulterior, pentru ca si-a asumat investitii pe o perioada prea lunga de timp, iar Dinu Patriciu s-a retras. 

  • Achizitii in cascada

    Dupa ce in anii ‘90 atractia principala pentru marile corporatii din domeniul alimentar au fost fabricile scoase la privatizare, in ultimii cinci ani miza s-a pus pe afacerie dezvoltate de antreprenori locali. Achizitia afacerii de ape minerale Dorna Apemin, la sfarsitul lui 2002, de catre Coca-Cola HBC sau achizitia fabricii de napolitane Joe de catre Nestlé sunt doar cateva exemple.


    Daca in cateva domenii, cum ar fi serviciile financiare, companiile austriece au fost extrem de active, in industria alimentara americanii sunt cei care au condus cursa achizitiilor.


    Producatorul american de carne Smithfield a anuntat la sfarsitul anului trecut achizitia ComTim din Timisoara, iar pe piata uleiurilor vegetale, americanii de la Bunge si Cargill au hotarat sa se „dueleze“ si in Romania. Cei de a Bunge au mutat primii, prin achizitia din 2002 a doua fabrici de ulei, ajungand lideri de piata.

    La inceputul acestui an, PepsiCo, producator al bauturilor racoritoare Pepsi, a achizitionat producatorul de chipsuri Star Foods, printr-un joint-venture cu compania americana Genera Mills. A fost doar primul pas, pentru ca in vara, PepsiAmericas a cumparat, pentru 51 de milioane de dolari, 49% din actiunile companiei Quadrant-Amroq Bottling Company Ltd. (QABCL), inregistrata in Marea Britanie, detinatoarea francizei Pepsi in Romania. Insa ca valoare topul preluarilor este condus – de la distanta – de tranzactia prin care producatorul austriac de bere Brau Union a cumparat, in 2000, compania Brewery Holdings (BH), producatoarea marcilor Ciuc si Gambrinus, pentru 164,6 mil. euro.

    Graba investitorilor americani a aparut in contextul in care aderarea Romaniei la Uniunea Europeana va aduce restrictii suplimentare in industria agro-alimentara. Cu cat trece timpul si se reduce timpul pana la aderare, cu atat mai energice sunt miscarile de preluare.


    Daca intre 2000 si 2003 au avut loc doua-trei tranzactii anual, agitatia a crescut apoi semnificativ de la an la an: 6 tranzactii in 2004 – iar 2005 a adus o veritabila avalansa de preluari: treisprezece.


    Agitatie in crestere

    2000: Nestlé – Joe IBC; Brau Union – Brewery Holdings
    2001: Chipita – Best Foods; Kraft Foods – Supreme; SABMiller – Timisoreana
    2002: Orkla – Topway; Bunge – Unirea; Coca-Cola – Dorna
    2003: Excelent – Kandia; achizitii Bunge (Muntenia Bucuresti si Interoil Oradea)
    2004: Friesland – Napolact; Boromir – ProPast; Smithfield – Comtim; Snack Ventures Europe – Star Foods; Cargil – Topway; SABMiller – Aurora
    2005: achizitiile Vel Pitar (Panem, Postavarul, Gorjpan, Pangram si Spicul); achizitiile Euro Group (a cumparat Global Spirits, Bibco Biborteni si Principal Construct); Agricover – Comcereal; Nut Company – Flipper; Orkla – Ardealul; Expur – Ulcom; PepsiAmericas – QABCL.

  • Afaceri beton

    Pe masura ce dezvoltarile imobiliare au dus la cresterea cererii pentru materialele de constructii, tranzactiile de pe piata autohtona de profil au „explodat“ pur si simplu. In acelasi timp, producatorii locali de materiale de constructii au intrat in portofoliul jucatorilor internationali, fie ca era vorba de tigla, var sau gips carton.


    Astfel s-a ajuns ca piata cimentului sa fie controlata in totalitate de trei mari producatori internationali sau ca intreaga productie autohtona de placi ceramice sa fie concentrata in mana grupului austriac Lasselsberger. Nu acelasi lucru s-a intamplat pe piata companiilor de constructii, unde „grei“ precum Vinci, Strabag, Diekat sau Astaldi au preferat sa isi infiinteze propriile subsidiare si sa se orienteze catre proiecte cu valori mari, reusind sa creasca intr-un ritm superior pietei si companiilor romanesti in special.


    Cele mai mari tranzactii au avut loc in industria cimentului, iar cea mai importanta dintre acestea s-a desfasurat in octombrie 2002, cand s-a consemnat disparitia ultimului jucator independent.


    Grupul HeidelbergCement a preluat fabrica de ciment Romcif Fieni, in cadrul unei tranzactii totale de 70 de milioane de dolari. Producatorul german de materiale de constructii a intrat in Romania in 1998, cand a cumparat fabrica de ciment Moldocim Bicaz, dupa care a urmat Casial Deva in 2000. Pe piata cimentului, estimata la circa 300 mil. euro pe an, HeidelbergCement afirma ca a atins in 2004 o cota de 40% din piata, in conditiile unei concurente foarte stranse cu Lafarge (Franta) si Holcim (Elvetia).


    Practic,  singura afacere in care drumurile acestora s-au intersectat a fost vanzarea Lafarge catre Holcim a fabricii de la Alesd (judetul Bihor), in 2000, pentru 40 de milioane de dolari. Francezii au mai cumparat – in doua etape – singura fabrica de gips carton din Romania, pe care o detinea Arcom (peste 8 milioane de dolari).


    In 2000, Lafarge a preluat 50% din actiuni, pentru 4,5 mil. dolari, dupa care a achizitionat alte 40 de procente, in decembrie 2002, pentru alte 3,6 mil. dolari. La sfarsitul lui 2003, Lafarge si-a vandut afacerea cu var pentru a se concentra asupra activitatilor de baza – ciment, betoane si agregate. Pentru cinci milioane de euro, Simcor Oradea – firma detinuta de un grup de investitori romani – a cumparat cele doua fabrici (Medgidia si Targu Jiu) care formau Lafarge Var. Afacerile cu var au fost „abandonate“ si de HeidelbergCement. Insa varul germanilor a intrat pe mainile belgienilor de la Carmeuse, unul dintre primii doi producatori de profil din lume. Acestia cumparasera in 1999 Cedru & Melon Campulung, dupa care au pus ochii pe „nedoritele“ fabrici cu var ale HeidelbergCement din Romania. Belgienii au transat prima oara intr-un deal regional soarta Temelia Brasov, care detinea unitati la Brasov si Deva.


    In 2003, belgienii au incheiat o tranzactie estimata la 30-32 mil. euro, din care afacerea din Romania valora cam o treime, spun apropiati ai tranzactiei.


    Practic, inca de atunci sa batuse palma pentru faza a doua, si anume vanzarea afacerii cu var de la Fieni, care mai ramasese in portofoliul HeidelbergCement, si care s-a realizat un an mai tarziu. In total, se estimeaza ca grupul german a incasat 17-18 milioane de euro din vanzarea celor doua societati.


    HeidelbergCement a preluat una dintre fabricile de ciment de la grupul austriac Lasselsberger – care a lipsit pentru cativa ani de pe piata romaneasca pentru a reveni apoi in forta. Austriecii controleaza acum cei trei mari producatori de placi ceramice din Romania. La inceputul anului trecut, Lasselsberger a preluat – pentru 14-15 mil. $ – Sanex Cluj de la fondul cu capital de risc Romania Moldova Direct Fund. Austriecii mai detin in Romania Cesarom, dupa ce au preluat firma Zalakeramia, actionarul majoritar al producatorului de placi din Bucuresti, si sectia de placi ceramice de la Mondial Lugoj. De fapt, una din zece placi ceramice (faianta, gresie) produse in lume este produsa intr-o fabrica Lasselberger.


    Firma, o afacere de familie lasata mostenire celor trei frati Lasselsberger, s-a implicat intr-o vasta campanie de achizitii in Europa Centrala si de Est, careia i-au cazut prada rand pe rand producatori din Cehia, Slovacia, Ungaria si, in cele din urma, Romania.


    Cel mai nou concern international care a facut o achizitie in Romania este grupul francez Saint Gobain. Prezent cu mai multe divizii pe piata locala si avand in plan constructia de la zero a unei fabrici de geamuri la Calarasi, Saint Gobain a lucrat in paralel la achizitia fabricii de materiale de izolatii pentru constructii DBW Ploiesti. Pe langa preluarea propriu-zisa a fabricii, proiectul francezilor prevede si constructia unei noi unitati ceea ce duce valoarea totala la circa 40 de milioane de euro.


    Un alt investitor foarte activ pe piata materialelor de constructii s-a dovedit a fi si firma austriaca Wienerberger. Compania a cumparat anul trecut o fabrica de caramizi la Sibiu si a construit o alta in judetul Dambovita, iar planurile de investitii sunt foarte ambitioase, ajungand la 100 de milioane de euro.


    Wienerberger i-a adus la Sibiu si pe conationalii de la Tondach, care au cumparat o fabrica de tigla ceramica si au anuntat ca vor mai construi o alta capacitate de productie langa cea existenta.

  • TOP TRANZACTII 2000-2005

    Clasamentul celor mai importante tranzactii din ultimii cinci ani a fost intocmit de Ziarul Financiar pe baza raspunsurilor pe care 100 de manageri si oameni de afaceri le-au dat. Acestia au fost rugati sa indice cinci tranzactii cu mare impact in economie in perioada 2000-2005. Nominalizarile au fost insumate (ordinea acestora nu a fost considerata un criteriu de departajare), rezultand urmatorul clasament.

    Nr. crt. Tranzactia                                  Nr. voturi
     1.       OMV-Petrom                               50
     2.       Mittal-Sidex                                44
     3.       Vodafone-Connex                       17
     4.       Privatizarea Electrica                    16
     5.       Raiffeisen-Banca Agricola             15
     6.       Rompetrol-Petromidia                  11
     7.       Privatizarea Distrigaz Nord Si Sud    9
     8.       Orange-Mobilrom                          8
     9.       UPC-Astral                                   8
    10.      OTE-Romtelecom                          7
    11.      HVB-Banca Tiriac                           3
    12.      Unicredit-HVB                                3
    13.      Microsoft-Gecad                            3
    14.      IPO Flamingo                               2
    15.      Wiener Staedtische-Omniasig         2
    16.      Smithfield-Comtim                        2
    17.      Zentiva-Sicomed                           2
    18.      Privatizarea BCR                           2
    19.      Lasselsberger-Cesarom                 1
    20.      Lafarge-RomciM                           1
    21.      Oresa-Flanco                                1
    22.      Privatizarea Rafo                          1
    23.      Allianz-ASIT                                 1
    24.      BVB-Rasdaq                                 1
    25.      Michelin-Tofan                              1


    SURSA: ANUARUL ZIARULUI FINANCIAR, NOIEMBRIE 2005

  • Spargerea nucleului dur

    Cele mai importante doua tranzactii cu impact in economie, conform topului intocmit de Ziarul Financiar in baza voturilor a peste 100 de manageri si oameni de afaceri, sunt cele doua mari privatizari din industrie – Petrom si Sidex.

    Nici nu avea cum sa fie altfel: preluarea Sidex de catre grupul omului de afaceri indian Lakshmi Mittal a insemnat eliberarea economiei de povara pierderilor pe care le inregistra combinatul siderurgic si care ajunsesera la un milion de dolari pe zi, iar vanzarea Petrom a transformat sectorul petrolier romanesc, care a devenit integral privat. De altfel, in industrie marea majoritate a tranzactiilor o reprezinta privatizarile, adica atacul asupra ceea ce a fost ani de-a randul cosul cu nuci tari din economia romaneasca – energia sau industria siderurgica. Chiar daca economia mai sade pe undeva cu genunchii pe cojile nucilor, procesul este declansat, ireversibil si menit sa limpezeasca apele industriei romanesti.


    Energia, un sector mare si imobil, multa vreme, in economie, a atras interesul unor companii a caror cifra de afaceri se raporteaza direct la PIB-ul Romaniei. Investitorii privati au preluat controlul utilitatilor si reasaza structuri vechi si neperformante dupa reguli de business.


    Tranzactiile private ca Mol – Shell sau Rompetrol – OMV au avut o influenta limitata pe piata, dar au indicat niste tendinte clare. Pe de o parte, companiile mari si-au pierdut rabdarea sa astepte reforme decisive in sectoare strategice. Pe de alta parte, capitalul regional a invadat Romania si o antreneaza astfel in circuitul european, topind distantele care o separa de alte piete din regiune. Alte ramuri industriale, cum sunt cea farmaceutica, mobila, industria auto sau cea chimica, au fost arena in care au evoluat companiile private, tranzactiile insumand in perioada 2000 – 2005 zeci de milioane de euro.


    Cea mai mare companie romaneasca, SNP Petrom, s-a vandut la cinci ani de la prima tentativa de privatizare si la sapte ani de la infiintare. Initial, interesul pentru grupul petrolier romanesc a parut maxim, pentru ca nu mai putin de 15 companii au depus scrisori de intentie, dar in final OMV a depus singura oferta ferma pe masa guvernului roman. OMV a ajuns sa detina 51% din Petrom, platind 669 mil. euro pentru un pachet de 33,34% din actiunile companiei si participand la majorarea de capital cu 830 mil. euro. Acum, statul mai detine putin peste 40% din companie. Unii dintre concurentii OMV la achizitia Petrom cred ca austriecii au fost curajosi preluand o companie nerestructurata, cu multi angajati si sindicate puternice.

    Sutele de ore de negociere – pana la 20 de ore de discutii pe zi – si munca a zeci de avocati, consultanti si auditori n-au fost de ajuns pentru preluarea Sidex: in ziua semnarii, in zori, inca se mai negocia, iar contractul suferea modificari de substanta. Tranzactia de 500 de milioane de dolari a inclus 70 de milioane de dolari pentru 91,6% din actiunile combinatului, un plan de investitii de 351 de milioane de dolari si capital de lucru de circa 100 de milioane de dolari. Narendra Chaudhary, fostul director general al combinatului in perioada noiembrie 2001 – primavara lui 2005, povestea ca in prima zi la combinat l-a chemat pe directorul financiar, care i-a spus ca Sidex avea la dispozitie 300 de dolari. Din noiembrie 2001 si pana in prezent indienii au reusit sa faca din Sidex un combinat profitabil. Lakshmi Mittal si-a extins ulterior operatiunile in Romania, prin preluarea Siderurgica Hunedoara, Petrotub Roman si Tepro Iasi.


    Pentru preluarea celor doua distributii de gaze, Distrigaz Nord si Distrigaz Sud s-a dus ceea ce analistii numesc „batalia gigantilor“, date fiind numele implicate in procesul de privatizare. Unele au o rezonanta speciala pentru romani, cum ar fi cel al Gazprom, concernul rus care asigura necesarul de gaze din import al Romaniei. De altfel, prezenta Gazprom in cursa a generat suficiente ingrijorari, cum ar fi aceea a presedintelui Gaz de France, starnita de declaratiile oficialilor romani care pareau sa indice castigator, inainte de inceperea negocierilor, concernul rus. Alaturi de compania rusa, pe cele doua fronturi – Nord si Sud – s-au aflat Gaz de France, Ruhrgas si grupul italian Enel. Dimensiunea politica a tranzactiei a invins, au castigat Gaz de France pentru Distrigaz Sud si Ruhrgas pentru Distrigaz Nord, in anul incheierii negocierilor de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.


    In noiembrie 2004 devenea oficial un fapt care a tinut periodic prima pagina a jurnalelor economice: retragerea Shell din afacerile cu petrol din Romania. Compania anglo-olandeza a venit in Romania in 1992 si a construit o retea de 81 de benzinarii. Compania a inregistrat pierderi an de an si, undeva la inceputul anului 2003, a luat decizia strategica de retragere din Romania. Grupul ungar MOL a achizitionat o prima transa de 23 de benzinarii Shell, iar dupa un an si jumatate si restul pana la 81 de statii, precum si participarea la o societate pentru alimentarea avioanelor cu carburant, valoarea estimata a tranzactiei fiind de 95 de milioane de dolari. De notat ca investitiile Shell au avut o valoare aproape dubla.

    Tot in zona afacerilor cu petrol se situeaza privatizarea Petromidia, cumparat de grupul Rompetrol al omului de afaceri Dinu Patriciu. Valoarea tranzactiei, incheiata in anul 2000, a fost de 50,5 milioane de dolari. Vanzarea Petromidia a fost si este unul din subiectele predilecte ale unor politicieni, vehicul de atac impotriva PNL; in acelasi timp nu poate fi ocolit faptul ca rafinaria a inregistrat, sub administrarea Rompetrol, o evolutie pozitiva. Intrarea grupului austriac OMV in Rompetrol a fost una din tranzactiile surpriza ale anului 2002. Preluarea unui sfert din Rompetrol de catre austrieci, pentru 25 de milioane de dolari, a fost rezultatul a opt luni de negocieri secrete intre Dinu Patriciu si Wolfgang Ruttenstorfer, seful OMV.


    Dupa ce a preluat controlul Petrom, OMV s-a vazut obligata sa renunte la participatia detinuta la Rompetrol, actiunile fiind rascumparate de compania romaneasca. Valoarea deal-ului s-a situat, in valori absolute, cam la acelasi nivel cu cel al primei tranzactii.


    Investitorii aflati in spatele grupului Marco International, atunci cand au inceput demersurile pentru preluarea combinatului Alro Slatina, cel mai mare producator de aluminiu primar din estul Europei, au mizat pe o strategie agresiva.


    Desi companii importante din industria aluminiului au fost interesate de Alro, in special grupul francez Pechiney, Marco International a devenit actionar majoritar in 2002, cumparand actiuni la Bursa, actiune urmata de cumpararea unui pachet de doar 10% din capital de la APAPS. Marco a beneficiat si de un puternic lobby la nivel politic; in spatele grupului Marco se afla omul de afaceri rus Vitali Matsitski, proprietarul grupului petrolier Rinko. Valoarea tranzactiei, incheiate in mai 2002, a fost de 11,4 mil. dolari, iar Marco a dobandit controlul Alro Slatina.

    Si mai trebuie pomenite tranzactiile Kronospan – Gruppo Frati (doua fabrici de prelucrare a lemnului la Sebes, cu o valoare de 250 mil. euro), Michelin – Tofan (80 mil. dolari pentru doua fabrici de anvelope si alte active), Advent – Dufa (18 mil. euro) sau Arcelik – Arctic (17,9 mil. dolari, produse electrocasnice).


    Industria medicamentelor grupeaza si ea o serie de tranzactii importante. Robert Luke, seful Ged Capital, artizanul vanzarii companiei Sicomed catre cehii de la Zentiva, a trebuit sa semneze de 550 de ori pe documentele tranzactiei, cate o semnatura pentru fiecare suta de mii de dolari luata de fondul sau de investitii. A doua jumatate din cele 102 mil. dolari platite de Zentiva au mers la Global Finance. Si preluarea Terapia de catre Advent International a fost tot o afacere a fondurilor de investitii, atat cumparatori cat si vanzatori; 90% din actiunile Terapia au fost pretuite la 44 mil. dolari in august 2003.

  • Euro, moneda nationala?

    Dupa doi ani de la aderarea la Uniunea Europeana, orice tara poate adopta moneda unica europeana, in cazul in care indeplineste anumite conditii – asa-numitele „criterii de la Maastricht“. Romania ar putea adopta euro doar prin 2015, potrivit estimarilor oficiale, dar managerii romani spun ca nu s-ar supara daca ar fi mai devreme.

    CAT MAI REPEDE: „Cu cat mai devreme adoptam euro, cu atat mai bine. Oricum aceasta va fi alternativa in conditiile aderarii la UE“, crede Gilda Popescu, director financiar la Astral Telecom.

    FUNCTIE DE APARARE: „Adoptarea euro acum ar avea avantajul unei stabilitati mai mari a preturilor/costurilor pentru intreaga economie, mai ales a celor care depind de importuri si exporturi si sunt expuse riscului valutar. Pe de alta parte, ne-ar feri de potentialul distrugator al fondurilor speculative“, crede Emilian Dobrescu, reprezentantul Agrana in Romania.

    NU E MOMENTUL OPORTUN: „Nu as vrea sa adoptam euro acum, pentru ca are loc o oarecare apreciere a leului si am temeri in legatura cu faptul ca aprecierea nu e reflectata de o crestere economica reala, ci se datoreaza mai mult unei conjuncturi, de genul banilor trimisi din strainatate“, spune Gheorghe Antochi, presedinte al Agricola International.

    „EUROSCEPTIC CONVINS“: „Sunt eurosceptic convins. Adoptarea euro e o frana de mana pentru economiile in tranzitie si n-am avea nici o sansa. Trebuie sa crestem, nu suntem inca in faza de stabilizare. Mai avem nevoie de vreo zece ani pentru ca adoptarea monedei euro sa faca bine economiei romanesti“, este de parere Dan Trifu, director economic la Vel Pitar.

  • Euro, moneda nationala?

    Dupa doi ani de la aderarea la Uniunea Europeana, orice tara poate adopta moneda unica europeana, in cazul in care indeplineste anumite conditii – asa-numitele „criterii de la Maastricht“. Romania ar putea adopta euro doar prin 2015, potrivit estimarilor oficiale, dar managerii romani spun ca nu s-ar supara daca ar fi mai devreme.

    CAT MAI REPEDE: „Cu cat mai devreme adoptam euro, cu atat mai bine. Oricum aceasta va fi alternativa in conditiile aderarii la UE“, crede Gilda Popescu, director financiar la Astral Telecom.

    FUNCTIE DE APARARE: „Adoptarea euro acum ar avea avantajul unei stabilitati mai mari a preturilor/costurilor pentru intreaga economie, mai ales a celor care depind de importuri si exporturi si sunt expuse riscului valutar. Pe de alta parte, ne-ar feri de potentialul distrugator al fondurilor speculative“, crede Emilian Dobrescu, reprezentantul Agrana in Romania.

    NU E MOMENTUL OPORTUN: „Nu as vrea sa adoptam euro acum, pentru ca are loc o oarecare apreciere a leului si am temeri in legatura cu faptul ca aprecierea nu e reflectata de o crestere economica reala, ci se datoreaza mai mult unei conjuncturi, de genul banilor trimisi din strainatate“, spune Gheorghe Antochi, presedinte al Agricola International.

    „EUROSCEPTIC CONVINS“: „Sunt eurosceptic convins. Adoptarea euro e o frana de mana pentru economiile in tranzitie si n-am avea nici o sansa. Trebuie sa crestem, nu suntem inca in faza de stabilizare. Mai avem nevoie de vreo zece ani pentru ca adoptarea monedei euro sa faca bine economiei romanesti“, este de parere Dan Trifu, director economic la Vel Pitar.

  • Variante de hedging

    Hedgingul este o asigurare impotriva riscului de fluctuatie a pretului unor marfuri, actiuni, valute sau chiar al unor produse financiare complicate. Strategiile de hedging pot fi mai simple (prin incheierea unui singur contract), dar si complexe – prin combinarea mai multor tipuri de contracte.

    FORWARD: Consta in vanzarea sau cumpararea unei valute la o rata de schimb stabilita in momentul efectuarii tranzactiei, cu decontarea la o data ulterioara.

    FUTURES: Cumparatorul se obliga sa vanda/cumpere un activ financiar la o data viitoare. Contractele sunt standardizate in privinta valorii, a metodei de determinare a pretului, a scadentelor, a datei limita de decontare etc. De cele mai multe ori, contractele futures se lichideaza inainte de scadenta, spre deosebire de cele forward, care se incheie cu transferul valutei.

    OPTIUNI: Cumparatorului i se confera dreptul (nu si obligatia) de a cumpara sau vinde o valuta, la un pret predeterminat, oricand in cadrul unei anumite perioade de timp (pana la scadenta), in schimbul platii unei prime. Vanzatorul e obligat, in schimb, sa vanda sau sa cumpere obiectul contractului, daca cumparatorul isi exercita optiunea.

    SWAP: Consta in cumpararea unei sume in valuta respectiva la un anumit curs de schimb si revanzarea aceleiasi sume in aceeasi valuta, la o data ulterioara si la un curs prestabilit, ambele operatiuni avand loc cu aceeasi contrapartida.

    Posibilitatile pe care le au firmele romanesti pentru a-si acoperi riscul valutar plaseaza piata financiara romaneasca a anului 2005 intr-o veritabila epoca de piatra. Nicolae Albu, ING

  • Variante de hedging

    Hedgingul este o asigurare impotriva riscului de fluctuatie a pretului unor marfuri, actiuni, valute sau chiar al unor produse financiare complicate. Strategiile de hedging pot fi mai simple (prin incheierea unui singur contract), dar si complexe – prin combinarea mai multor tipuri de contracte.

    FORWARD: Consta in vanzarea sau cumpararea unei valute la o rata de schimb stabilita in momentul efectuarii tranzactiei, cu decontarea la o data ulterioara.

    FUTURES: Cumparatorul se obliga sa vanda/cumpere un activ financiar la o data viitoare. Contractele sunt standardizate in privinta valorii, a metodei de determinare a pretului, a scadentelor, a datei limita de decontare etc. De cele mai multe ori, contractele futures se lichideaza inainte de scadenta, spre deosebire de cele forward, care se incheie cu transferul valutei.

    OPTIUNI: Cumparatorului i se confera dreptul (nu si obligatia) de a cumpara sau vinde o valuta, la un pret predeterminat, oricand in cadrul unei anumite perioade de timp (pana la scadenta), in schimbul platii unei prime. Vanzatorul e obligat, in schimb, sa vanda sau sa cumpere obiectul contractului, daca cumparatorul isi exercita optiunea.

    SWAP: Consta in cumpararea unei sume in valuta respectiva la un anumit curs de schimb si revanzarea aceleiasi sume in aceeasi valuta, la o data ulterioara si la un curs prestabilit, ambele operatiuni avand loc cu aceeasi contrapartida.

    Posibilitatile pe care le au firmele romanesti pentru a-si acoperi riscul valutar plaseaza piata financiara romaneasca a anului 2005 intr-o veritabila epoca de piatra. Nicolae Albu, ING