Category: Cover story

In doar trei zile, 18 echipe de club din Romania incep campionatul cu cea mai mare miza de dupa 1989 incoace: accesul direct in grupele Champions League si un cec garantat de cel putin 5 milioane de euro. Vor sti insa oamenii de fotbal romani ce sa faca cu aceasta sansa?

Marti, 17 octombrie 2006. Stadionul Ghencea. Seara, cu putin timp inainte de inceperea meciului Real Madrid-Steaua din grupa E a Ligii Campionilor. Unii dintre cei prezenti pe stadion atunci isi amintesc cum emisarul companiei care gestioneaza drepturile de televizare a meciurilor din Champions League, T.E.A.M. AG din Lucerna, a ramas socat de camerele de luat vederi cocotate in varful tribunelor. „Ce-i asta? Camerele ar trebui sa stea acolo“, a aratat el mai jos, spre cunoscuta incinta cu geamuri a stadionului. „Pai, stiti, acolo este loja exclusiva a domnului Becali!“, i s-a spus. „A fost“, a replicat sec oficialul, fara alte comentarii. Si camerele – asezate obligatoriu in unghi de 45 de grade fata de terenul de joc – au fost mutate, iar geamurile incintei au fost scoase, pentru ca panourile cu reclame de pe marginea terenului sa aiba vizibilitate maxima pe ecranele televizoarelor.

Morala acestui episod este ca, mai ales in cazul Ligii Campionilor, dar si in cazul celorlalte competitii intercluburi, fotbalul e o afacere dura, pentru care unghiul din care se filmeaza panoul cu reclame este mai important decat locul in loja al unui finantator si poate chiar decat finantatorul in sine. Pentru a judeca deci miza campionatului intern, care va incepe duminica, cupele europene sunt principalul reper. Dumitru Dragomir, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (organizatoarea campionatului), spune chiar ca e „cea mai grea competitie pe care am organizat-o in cei 30 de ani de cand sunt in fotbal“. Aceasta pentru ca, spre deosebire de celelalte sezoane, la sfarsitul acestui campionat o echipa va primi sigur biletul pentru grupele Ligii Campionilor si, implicit, recompensa financiara care vine odata cu el.

Castigatoarea sezonului 2007/2008 din Liga I va juca direct in grupele Ligii Campionilor, vicecampioana va intra in turul 3 preliminar (ultimul) al aceleiasi competitii, iar urmatoarele 4 clasate vor juca in turul I al Cupei UEFA. De asemenea, cel putin o echipa (daca nu chiar doua) va/vor juca in cupa UEFA Intertoto, o competitie de mai mica amploare, insa unde echipele romanesti au ajuns in anii trecuti pana in penultima faza, a semifinalelor. Luand in calcul cele patru echipe care retrogradeaza automat in fiecare an din prima liga, reiese ca doar sase echipe (din totalul de 18 care vor porni la drum duminica aceasta) nu vor avea nicio sansa sa fie prezente in vreo cupa europeana; pentru toate celelalte exista o speranta, indiferent cat de mica sau de mare.

Lumea buna a fotbalului vizeaza, fireste, primul loc, despre care se estimeaza ca in cel mai rau caz poate aduce 5,5 milioane de euro, cat a primit pentru sezonul trecut Levski Sofia, care nu a dat niciun gol in grupele Champions League. Insa probabil ca tuturor le-ar placea sa repete performanta Stelei care, pentru cele numai cinci puncte (o victorie si doua egaluri) adunate in grupa E a Champions League a primit de la UEFA 8,3 milioane de euro. Castigul final al Stelei, la care s-au adaugat veniturile din vanzarea biletelor, a produselor promotionale si a drepturilor de televizare, a fost de „aproape 12 milioane de euro“, dupa cum recunostea la inceputul lunii insusi finantatorul echipei, Gheorghe (Gigi) Becali. O mica comoara, s-ar putea spune! „Anul trecut a fost diferit, fiindca ne-am calificat in Liga Campionilor. Veniturile au acoperit cheltuielile si am iesit si un pic pe profit“, a recunoscut Becali intr-o discutie cu BUSINESS Magazin.

Pentru Dinamo, situatia poate fi roz inca incepand din acest an: la mijlocul lunii august, castigatoarea Ligii I va juca primul meci din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, cu sanse – in functie de tragerea la sorti – de a accede in asa-numita „primavara europeana“, grupele Ligii Campionilor.

Cu gandul la banii siguri pe care ii aduce locul I in campionat anul viitor, finantatorii principalelor echipe au avansat bugete de milioane de euro, care depasesc chiar si cele mai optimiste scenarii cu banii de la UEFA: Steaua 20 de milioane de euro, Dinamo in jur de 10 milioane de euro, Rapid 8 milioane de euro, Poli Timisoara 10 milioane de euro.  Vine puternic din spate si CFR Cluj, club detinut de omul de afaceri Árpád Zoltán Pászkány, care a anuntat  ca vizeaza anul acesta castigarea campionatului, dupa  ce a ocupat locul al treilea anul trecut. O socoteala a presei sportive facuta la sfarsitul lunii trecute ducea valoarea insumata a bugetelor din campionat la 112 mil. euro. Chiar si asa, toate echipele romanesti la un loc ar avea un buget inferior unor echipe precum AS Roma, Atletico Madrid sau Valencia.

Numai ca situatia din fotbalul romanesc seamana foarte mult cu pokerul, un joc in care se disimuleaza de foarte multe ori valoarea perechilor din mana pentru intimidarea adversarului. Nici Dumitru Dragomir, el insusi un pasionat jucator de poker, nu rascumpara jetoanele aruncate pe masa de presedintii de cluburi din subordinea sa. „Avem un campionat – haideti sa nu zicem de 50 mil. euro, ca sa nu-i jignim – da’ de 75 mil. euro“, socoteste Dragomir. Un calcul facut de Costi Mocanu, director executiv Sport.ro, conduce la aproximativ acelasi rezultat, cu mentiunea ca „sumele sunt generos rotunjite“: „Eu cred ca avem sase echipe care investesc in medie cate 7 mil. euro si alte 12 care investesc in medie cate 3 mil. euro“, spune Mocanu. Pentru comparatie, aproape 60 mil. euro a costat numai transferul lui Luis Figo din 2000 de la FC Barcelona la Real Madrid.

Aceasta fiind valoarea sumelor care se ruleaza in campionatul intern, mai este profitabila investitia in conditiile in care doar unul, cel mult doi dintre finantatori se pot gandi ca-si vor recupera anul viitor o mare parte sau toti banii prin participarea intr-o competitie de anvergura Ligii Campionilor? Corul celor care sustin raspunsul negativ este deschis imperativ de Dumitru Dragomir: „Nimeni nu castiga bani din fotbal, dom’ne! In afara doar de impresari!“. La prima vedere, finantatorii marilor cluburi par sa se fi impacat cu ideea pierderilor ca o constanta de business. Finantatorul Rapidului, Gheorghe Copos, are chiar o estimare contabila a pierderilor: „transferurile, publicitatea si reclama si drepturile de televizare nu acopera nici macar 33% din cat consuma o echipa de fotbal“ – de unde ar rezulta ca un club de talia Rapidului pierde in fiecare an doua treimi din banii pe care-i investeste finantatorul.

Lucru pe care il confirma Marian Iancu, finantatorul Poli Timisoara, care la ora actuala estimeaza ca-si recupereaza circa 30% din investitie, insa nu se arata deloc ingrijorat insa pentru soarta propriei echipe, atata vreme cat are resurse s-o finanteze in continuare („Poli are cu siguranta viitorul economic asigurat“). „Investitia in fotbal trebuie gandita ca o afacere pusa in opera cu pasiune, din toata inima, cu tot potentialul de care dispui“, comenteaza omul de afaceri „strategia pe termen lung“ pe care sustine ca o are pentru echipa din orasul de pe Bega.

Dar sa nu uitam ca finantatorilor din fotbalul romanesc le cam place pokerul; si una dintre conditiile ca sa castigi e sa urmaresti jocul, sa nu te ridici de la masa. „Pentru cei care se ocupa zi de zi de investitie, fotbalul poate fi o afacere rentabila in timp“, spune omul de afaceri Dan Ostahie, fondatorul lantului Altex, sponsor si fost actionar la Rapid, calitate din care s-a retras in circumstante pe care nu vrea sa le comenteze acum. „In fotbalul romanesc se gandeste inca pe sume mici“, completeaza Costi Mocanu de la Sport.ro. Insa toti se descurca, adauga el, intr-un fel sau altul.

Totusi, semne ca s-ar mai gasi suficiente surse de finantare sunt destule – pentru ca nu toti sponsorii dau numai 300.000 de euro pe sezon, cat spune Dumitru Dragomir ca primeste LPF de la compania European Drinks pentru a asocia competitia Liga I cu berea Bürger, partenerul competitiei din 2004 incoace. Altex are in desfasurare, spre exemplu, un contract de sponsorizare pe trei ani cu Rapid, in valoare de un milion de euro anual; Dinamo, potrivit zvonurilor din piata, se pregateste sa incheie un contract de valoare asemanatoare cu compania de telefonie mobila Orange, anuntul urmand a fi facut in aceasta saptamana. Pentru o serie de sponsori, parteneriatul cu fotbalul s-a dovedit deja un succes: cel putin in cazul marcilor de bere, asocierea cu acest sport a insemnat in unele cazuri, conform companiilor respective, avansuri in vanzarile anuale de circa 30% (Bergenbier, sponsorul de zece ani al echipei nationale) sau o parte importanta din cresterea cotei de piata de la 3% la 14% (Timisoreana, sponsor din 2006 al Cupei Romaniei).

Costi Mocanu e de parere insa ca finantatorii si patronii echipelor nu reusesc sa se desprinda de un model de business minimalist, acela de a scoate un profit, cat de mic, dintr-un eveniment cum este participarea in Liga Campionilor si dupa aceea de a spera sa-l repete printr-un nou „hei-rup“ de genul celui din aceasta vara. Toate acestea in dauna exploatarii la adevarata valoare a brandurilor pe care le au pe mana si care ar asigura clubului o sursa de finantare sigura si predictibila de la an la an, precum si un avantaj in plan extern. „Afara, echipele de fotbal functioneaza ca niste fonduri de investitii, cu plasamente inteligente in diverse operatiuni, multe fara legatura directa cu fotbalul. Cluburile romanesti nu stiu sa se vanda nici macar pe ele“, spune Mocanu.

El aminteste de cei 15-20.000 de romani care au asistat la Madrid, la meciul Stelei cu Real, din toamna trecuta, si care au platit in jur de 30 de euro numai pentru un bilet. Sumele respective s-au dus in casieria clubului spaniol, alaturi de toti banii pe care aceiasi suporteri i-au cheltuit la magazinul clubului din Madrid pentru tricouri cu insemnele Realului, treninguri si alte articole sportive. Chiar daca la meciul de la Bucuresti, formatia romaneasca pusese in vanzare bilete ceva mai scumpe decat de obicei (un milion de lei, putin peste 30 de euro), „Steaua nu s-a vandut atunci pe sine, ci a vandut tot imaginea celor de la Real Madrid“. In rest, considera el, politica de merchandising a clubului e la nivelul anilor ‘60, iar biletele sunt la preturi derizorii, care nu incurajeaza investitiile intr-o infrastructura mai moderna, care sa atraga suporterii cu posibilitati financiare mai ridicate; ba chiar uneori mai este afisat si anuntul „Intrarea suporterilor este libera“, care pentru un business cum ar trebui sa fie fotbalul este o decizie nejustificata.

Mocanu are si un exemplu despre gaina cu oua de aur care este Liga Campionilor pentru orice echipa romaneasca de club care reuseste sa ajunga in grupele competitiei: atacantul Cyril Thereau, achizitionat in urma cu mai putin de un an de Steaua de la echipa belgiana Charleroi pentru 700.0000 de euro si vandut la sfarsitul lunii trecute tot in Belgia, la FC Bruges, pentru 2,9 milioane de euro. De unde aceasta diferenta, avand in vedere ca in campionatul romanesc Thereau nu s-a remarcat decat prin evolutii decente, nicidecum spectaculoase? „Din Liga Campionilor! Lumea l-a vazut ca a stat in fata unui campion mondial, Fabio Cannavaro, in meciul cu Real Madrid, ca nu s-a pierdut cu firea, si a mai si dat pasa de gol.“ Prezenta in echipa care a jucat in 2006 semifinala Cupei UEFA cu englezii de la Middlesbrough FC l-a dus anul trecut pe un alt jucator de la Steaua, George Ogararu, la o suma de transfer de 3 milioane de euro la Ajax Amsterdam. Diferenta fata de Thereau? Oficialii clubului olandez au recunoscut, dupa perfectarea transferului, ca l-au urmarit pe jucator vreme de un sezon pana sa ia o decizie.

De altfel, aprecierea valorii jucatorilor si a posibilitatii de a castiga de pe urma transferurilor lor dupa un parcurs bun intr-o competitie europeana cu vizibilitate este poate singurul calcul pe termen mediu pe care si-l fac deocamdata finantatorii si presedintii de cluburi. E o diferenta fata de anii cand jucatorii erau rulati intr-o echipa cu viteze mai mici de un sezon pentru a putea acoperi nevoia de cash a investitorului; Dinamo, care a folosit in trecut un astfel de model, spune ca a renuntat la asemenea practici pentru a-si consolida echipa.

„Sunt convins ca Real Madrid cand l-a transferat pe David Beckham avea intocmit un business plan voluminos din care stia ca isi va recupera si inmulti banii“, spune Costi Mocanu. David Beckham, pentru care Realul a platit in 2003 peste 43 de milioane de euro, a fost plimbat in acelasi an de spanioli pana in Asia, pentru a se scoate maximum de profit de pe urma brandului sau asociat cu numele echipei. Pentru turneul asiatic din vara acelui an, Realul si-a planificat exact castigul: 144 de milioane de euro din merchandising, plus cate 3 milioane de euro pentru fiecare meci sustinut cu echipele din China, Japonia sau Malaiezia.

In campionatul romanesc, observa acelasi Mocanu, nicio echipa nu se gandeste serios sa investeasca in crearea unei comunitati afective prin turnee de-monstrative prin tara, in diverse orase. Aceasta ar creste pe de o parte atasamentul suporterilor fata de echipa (cei din provincie nu interactioneaza cu echipa decat la unul, poate doua meciuri din deplasare sau din Cupa Romaniei, in restul timpului fiind de cele mai multe ori telespectatori), dar ar ajuta si clubul sa-si asigure un aport financiar mai solid de pe urma suporterilor. Dupa cum spune si Nicolae Badea de la Dinamo, trebuie „sa invatam sa ne cunoastem suporterii ca sursa de venituri“: aceasta ar insemna ca un club sa stie cati bani este dispus un fan sa cheltuiasca pentru pasiunea lui, insa in acelasi timp si ce pretentii are pentru a-si deschide portofelul.

Comentariul lui Badea se refera la un slogan de marketing sportiv italian, care presupune alegerea celor mai bune solutii pentru a obtine venituri cat mai mari de pe urma suporterilor, fara insa a-i descuraja sa mai vina pe stadion. Pentru Dinamo, potrivit lui Badea, cresterea pretului nu e o optiune atata vreme cat nu se fac imbunatatiri pe stadion („la noi, stadionul inseamna niste scaune de plastic si niste scari de piatra“) sau nu se ofera ceva in plus de banii perceputi suplimentar. Cat despre merchandising, cealalta componenta de baza a incasarilor de pe urma suporterilor, Badea sustine ca acesta e mult sub potentialul pe care il apreciaza la suporterii echipei, dar ca lucreaza ca sa amelioreze situatia, „inclusiv cu un magazin online, care sa compenseze ceea ce nu se poate oferi la magazinul stadionului“.

Deocamdata, echipele de fotbal din Romania reusesc sa-si pastreze fanii doar satisfacandu-le nevoile „primare“, fara a reusi sa profite de pe urma devotamentului lor pentru imaginea clubului. Cristi Radu (33 de ani) spune despre sine ca este „un suporter mediu“ al echipei Dinamo: in fiecare an isi cumpara un abonament (in ultimii doi ani chiar la tribuna 0, in acelasi loc), merge la toate meciurile jucate pe stadionul din bd. Stefan cel Mare si isi cumpara diverse accesorii – tricou, fular, sepci – de la magazinul clubului. Potrivit calculelor lui, pasiunea pentru Dinamo il face sa verse in fiecare an in jur de 150 de euro la vistieria clubului. Ce primeste inapoi de acesti bani? „Un drum cu RATB-ul, pentru ca la stadion nu am loc de parcare pentru masina, un loc la tribuna 0 unde, daca ploua, imi trebuie umbrela, o toaleta ecologica din cauza careia evit sa beau ceva inainte de meci ca sa nu fiu nevoit s-o folosesc si «privilegiul» de a ma inghesui alaturi de ceilalti suporteri la iesirea din stadion, intrucat arareori se gandeste cineva sa deschida poarta mare la finalul meciului, pentru a fluidiza evacuarea fanilor“.

Cazul lui este probabil edificator si pentru suporterii celorlalte echipe, intrucat infrastructura de joc – stadioane, complexuri sportive – a echipelor romanesti este cea mostenita dinainte de 1989, cu spatii stramte, putine locuri de parcare si aproape lipsita de facilitatile care in fotbalul modern au devenit deja cerinte de baza. Iar aceasta problema se prea poate sa fie chiar nuca tare de care sa se poticneasca echipele romanesti daca vor sa se obisnuiasca cu prezenta in competitiile europene de prestigiu, pentru ca tocmai investitiile de substanta in acest domeniu lipsesc. Dupa ce anul trecut Steaua a fost nevoita sa suplimenteze doar locurile de parcare, toaletele si jandarmii pentru meciul cu Real Madrid din Ghencea, anul acesta, Dinamo este obligata sa scoata din buzunar cam un milion de euro, dupa estimarea presedintelui Nicolae Badea, pentru a aduce stadionul „Lia Manoliu“ – unde au cantat saptamana trecuta Rolling Stones – la standardele acceptabile pentru turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. De altfel, „Lia Manoliu“ – numai bun de daramat, dupa cum il prezentau planurile Primariei Capitalei la inceputul anului, pentru a face loc unui complex la standardele competitionale occidentale – va ramane deocamdata la locul lui, asigurat in cazul in care Dinamo reuseste sa intre inca de anul acesta, in premiera pentru istoria clubului, in grupele Ligii Campionilor.

Si, daca ce a fost bun pentru Rolling Stones nu este indeajuns de bun si pentru preliminariile UEFA Champions League, este doar vina conjugata a cluburilor si a autoritatilor care au preferat sa perpetueze dupa 1989 un regim difuz al proprietatii asupra stadioanelor. Dupa ce ani de zile s-au complacut sa foloseasca stadioanele platind chirii ministerelor care le aveau in subordine, Steaua, Dinamo si Rapid au inceput sa resimta nevoia unor investitii serioase, odata cu nevoia adaptarii la cerintele competitiilor importante din Europa. Dintre cele trei, doar Steaua a reusit anul trecut sa concesioneze stadionul pentru urmatorii 49 de ani si, prin urmare, sa aiba un bun motiv de a investi in modernizarea lui (20 de milioane de euro pentru suplimentarea cu 15-20.000 a locurilor din tribune, dupa cum spunea la inceputul anului finantatorul Gigi Becali). Rapid si Dinamo inca duc tratative cu institutiile care administreaza arenele din Giulesti (Ministerul Transporturilor), respectiv Stefan cel Mare (Ministerul de Interne) pentru a obtine asigurari asemanatoare cu cele ale Stelei si sa poata deschide santierele. Asa incat banii din Liga Campionilor s-ar putea sa fie numai buni pentru inceperea reconstructiei la niste stadioane pe care niciun oficial elvetian sa nu mai aiba motiv sa critice amplasarea camerelor de filmare.