Category: Cover story

Casa mea din Bucuresti este cel mai frumos loc in care am stat vreodata“, spune Andre Naniche, directorul executiv al Rompetrol Group, care a plecat din Berkeley, California, imediat dupa ce a terminat scoala (cu 30 de ani in urma), a calatorit si a lucrat in Alaska, apoi in Texas, Africa, Singapore, Londra, Kazahstan si Rusia. Naniche se refera la casa pe care a inchiriat-o din primavara anului trecut pe malul lacului Snagov, aproape de casa sefului sau, Dinu Patriciu. Casa de pe malul lacului, dar si preluarea fraielor unei companii cu afaceri care anul acesta ar urma sa ajunga aproape de 6 miliarde de dolari (aproximativ 5 miliarde de euro) ii plac la nebunie lui Naniche. Dar a acceptat sa vina in Romania fara sa vada casa in care va locui, fara sa fi fost vreodata in Romania si fara sa cunoasca pe nimeni altcineva din companie decat pe Dinu Patriciu, pe care l-a cunoscut pe „teren neutru“, la Viena, unde au baut o cafea si au batut palma pentru un contract de cel putin patru ani. Sau, mai precis, pentru un contract care prevede ca Naniche sa se ocupe de operatiunile de zi cu zi ale grupului Rompetrol cel putin pana la listarea la o bursa straina, operatiune care ar trebui sa aiba loc in 2010.

Naniche a venit in Romania la inceputul anului 2006, anul trecut fiind cel in care a inceput sa se contureze tendinta de „import“ al managerilor straini in companii cu capital majoritar romanesc: imediat dupa Naniche, in Rompetrol au venit Peter Hamilton, colegul lui care este vicepresedinte al diviziei de upstream (explorare, productie, foraj si servicii petroliere), si Edward Russel, care conduce operatiunile de pe piata de capital. Tot in 2006, Jiri Rizek a venit la  conducerea retelei de electrocasnice si electronice formate de Flamingo si Flanco, Michael Allardin a preluat conducerea distribuitorului de jocuri video Best Distribution din cadrul grupului RTC, iar Michele Meoni – actualul director de operatiuni la Continental Hotels – si Haim Dolev – director de dezvoltare la producatorul de soft Wizrom Software – au venit in Romania pentru a ramane cel putin trei ani in aceste companii. Cel mai vechi expatriat de la conducerea unei afaceri romanesti este Robert Rekkers, director general al Bancii Transilvania.

„Venirea acestor manageri este efectul cresterii si al maturizarii unor companii romanesti, care au  creat in mediul de afaceri locuri de munca atragatoare pentru manageri de orice nationalitate“, spune Panos Manopoulos, directorul biroului de recrutare Stanton Chase de la Bucuresti. Expatii, marca inregistrata in Romania pana acum ca manageri din companii multinationale trimisi aici pentru dezvoltarea filialei din Romania, au inceput sa apara si ca angajati ai companiilor cu actionari majoritari romani. Deocamdata e vorba de cazuri disparate, aproximativ 100 de persoane – conform unei estimari a lui George Butunoiu, director al George Butunoiu Consulting, dintre cei aproape 15.000 de expati care sunt acum in Romania. 

George Butunoiu a recrutat de cand este pe aceasta piata „sute de expati“, atat pentru companii straine cu activitate in Romania, dar si pentru companii romanesti. Chiar in echipa lui au lucrat, de-a lungul celor 15 ani de cand e pe aceasta piata a recrutarilor, „o americanca, o canadianca, un francez, un american si o englezoaica“. In acest an, in echipa lui a intrat Fabien Mourton, pe care Butunoiu l-a angajat „pentru ca are experienta manageriala si antreprenoriala in domeniul IT, care ma intereseaza in mod special“. Consultantul nu-i considera pe expati neaparat mai buni din punct de vedere profesional: „Numarul de manageri buni pe care ii poti gasi intre 1.000 de straini este acelasi cu cel pe care il gasesti intre 1.000 de romani“. Expatii sunt insa mai respectati de romani si aceasta inca ii atrage pe antreprenorii care ii solicita: „Trasaturile culturale diferite il fac pe un roman sa reactioneze total diferit cand are in fata un britanic sau un francez decat un alt roman“, spune Madalina Popescu, general manager al Pluri Consultants Romania, partener al companiei de consultanta Hewitt Associates. Madalina Popescu spune ca aceasta face ca de multe ori managerii straini trimisi in Romania sa nu fie cei mai buni acolo de unde pleaca si sa se comporte uneori despotic: „Creeaza nonvaloare la randul lor, deoarece de regula nu se inconjoara cu oameni mai buni decat ei si dau doar impresia ca sunt buni“.

Faptul ca un expat nu e neaparat mai bun decat un roman este intarit si de exemple in practica de cei cativa expati care au fost adusi cu mari sperante de oameni de afaceri romani, dar a caror experienta nu a putut mentine companiile pe linia de plutire.

Razvan Petrovici, proprietarul lantului de magazine Univers’all (brand disparut de pe piata la sfarsitul anului trecut), a adus pe rand la conducerea afacerii patru directori, dintre care doi expati: Patrick Iffly, un francez care lucrase la Carrefour, si Serdar Savci, un turc care lucrase inainte de Univers’all la Gima. La un an dupa aducerea lui Savci la conducere, Petrovici spunea optimist ca turcul ii adusese cresteri de 80% ale vanzarilor, insa, la numai cateva luni de la aceasta declaratie, magazinele Univers’all au iesit de pe piata.

Un alt exemplu este cel al lui Gelu Tofan, care a avut, de-a lungul ultimilor ani, mai multi expati indieni, australieni, englezi si italieni la conducerea grupului sau. Cu doi ani in urma, in 2005, cand deja grupul sau avea o serie de probleme, Gelu Tofan a dorit sa faca o restructurare importanta a afacerii cu anvelope si a angajat un italian, Guido Castellucio, care avea atat experienta mediului de afaceri romanesc (dupa ce restructurase Fibrex Savinesti pentru grupul international Radici) si care era specialist in management de criza. Desi semnase cu Castellucio un contract pe cinci ani, Gelu Tofan a renuntat din 2006 la serviciile italianului, deoarece „ceva nu mergea“. In plus, Gelu Tofan si-a dat seama ca la Fibrex Savinesti Castellucio avea in spate o echipa foarte buna de manageri tehnici, care sustineau dezvoltarea, iar el se ocupa mai mult de imagine.

Cu toate acestea, expatii sunt mai cautati, mai ales de catre directorii de companii care vor neaparat un strain la conducerea companiei lor sau in unul din punctele esentiale ale dezvoltarii afacerii. Dar de ce? „Strainii sunt mai seriosi, nu mint, se impun mai bine in fata unor subordonati romani, iar relatiile cu ei sunt mai previzibile decat cu un roman“, spune George Butunoiu. Astfel, considera Butunoiu, rezultatele expatilor sunt deseori mai bune decat ale romanilor. Si deoarece au aceasta imagine, sunt mult mai usor de acceptat de catre subalterni care nu ar accepta nici in ruptul capului sa fie condusi de un roman.

Cand a inceput procesul de recrutare pentru postul de director general al Bancii Transilvania in 2002, lui George Butunoiu actionarii i-au cerut un manager roman. „Am venit cu mai multe variante si imediat au inceput scandalurile legate de orice propunere: ba ca e prea tanar, ba ca n-are ce sa caute un bucurestean la Cluj, unde e sediul central al Bancii Transilvania“. Butunoiu a venit atunci cu o varianta la care se gandise initial, inainte ca actionarii sa ceara un roman; varianta se numea Robert Rekkers, care tocmai parasise postul de director al Alpha Bank dupa cinci ani: „L-au acceptat pe Robert Rekkers imediat ce l-am propus si au fost norocosi, ca Robert Rekkers chiar e un bancher bun“.

Robert Rekkers a fost unul dintre primii straini intrati in managementul unor companii cu actionariat romanesc, desi nu a venit in Romania special pentru a se angaja la banca transilvana. „Intr-adevar, Robert Rekkers, ca si Anthony van der Heijden (care a venit in Romania ca manager al ING si ulterior a fost patru ani manager la Banca Tiriac – n.red.) stiau deja Romania, aveau prieteni sau chiar prietena aici si nu mai voiau sa plece“, spune George Butunoiu. 

Rekkers spune ca functia de la Banca Transilvania i se potriveste mult mai bine, mai ales ca stilul lui de conducere este unul care are la baza antreprenoriatul: idei multe, putina birocratie pentru a le pune in practica. Andre Naniche spune insa ca aceasta libertate de miscare a fost unul dintre primele elemente pe care le-a observat inca din primele luni la Rompetrol: „Cand lucram la British Petroleum, simteam tot timpul pe umar o mana protectoare de la sediul central“, zambeste Naniche. Putea trimite oricand oricati oameni la traininguri, putea cere oricand „intariri“ cand simtea ca are nevoie de oameni pe un anumit segment. „Aici insa sunt singur“, spune el.

Daca la Banca Transilvania nationalitatea a fost cea care a inclinat balanta, la Flamingo si Flanco, Dragos Simion a vrut pur si simplu un om cu experienta in comertul cu electronice si electrocasnice. Un head-hunter l-a gasit pe Jiri Rizek, care in anii ‘90 a adus est-europenilor produsele Philips si apoi a dezvoltat in Cehia lantul Electroworld.

In timp ce posturile de top din conducerea companiilor straine prezente in Romania sunt luate sau se pregatesc a fi luate incetul cu incetul de romani, in bazele de date ale head-hunterilor se strang din ce in ce mai multe cereri de angajare pentru Romania. George Butunoiu spune ca in Romania si respectiv in companiile romanesti sunt acum expati la toate nivelurile, cu functii executive, de la bucatar-sef la director de santier, director de vanzari sau director de banca.

Desi majoritatea celor care au ales companii romanesti au functii de top management, intrarea Romaniei in Uniunea Europeana din 2007 a atras si un tip nou de expatriat – cel care candideaza sau accepta pozitii de middle-management sau chiar de simplu angajat, in ideea in care pentru cariera, Romania e o piata la fel de buna ca si altele – europene sau nu. 

Iar daca CV-ul lor nu ajunge la head-hunter-ul potrivit, viitorii manageri se descurca si singuri. Este cazul lui Michele Meoni, acum director de operatiuni la Continental Hotels, care a venit in Romania de la sfarsitul anului trecut, dupa ce a gasit pe un site al unei companii de head-hunting postul scos pe piata de Radu Enache, directorul si actionarul majoritar al Continental Hotels. „Nu cautam neaparat un strain, dar voiam pe cineva care sa fi lucrat intr-un lant hotelier, pentru a veni cu abilitati de viziune de ansamblu, iar cum in Romania nu prea exista alt lant hotelier de aceeasi dimensiune, a trebuit sa fie un expat. Michele Meoni este exact ce aveam nevoie“, spune Radu Enache.

Functiile din esalonul al doilea nu mai sunt o problema pentru expati, spune Panos Manolopoulos. Dimpotriva, multi accepta sa vina in Romania doar ca sa vina in Romania, fie ca e vorba de un angajator roman sau nu.

Iar avantajele, mai ales salariale, pe care le aveau pana acum ceva vreme managerii straini ce veneau in Romania s-au mai diminuat. „Acum avem la interviuri pentru diverse posturi, nu de top management, straini care candideaza pe aceleasi pozitii cu romanii, fara a avea pretentie de beneficii in plus“, spune Butunoiu. Manolopoulos crede ca tendinta manifestata de anul trecut incoace este cauzata de maturizarea pietei, iar elementul de noutate remarcat de directorul Stanton Chase este ca „nu am avut niciodata atatea CV-uri de expati care doresc pur si simplu sa vina in Romania – tara care inseamna pentru multi dintre ei o avansare, un trai mai bun si poate chiar o sotie frumoasa“.

Avantajele enumerate de Panos Manopoulos sunt pentru multi dintre straini si singurele pe care le gasesc, deoarece Romania nu mai este un loc unde un expat sa fie platit cu mult mai mult decat un localnic: „In urma cu cinci ani, un manager detasat aici din alta tara castiga in medie cu 40-50% mai mult decat un manager roman, fiind chiar cazuri in care diferenta era de pana la 100%“. Aceste diferente au inceput sa se estompeze in ultimii doi ani, astfel ca acum un manager strain primeste un salariu cu maxim 20% mai mare decat un roman aflat in aceeasi functie, arata datele Stanton Chase. Estimarile companiei de head-hunting arata sa salariile managerilor romani de top vor ajunge in 2010 la nivelul celor primite de expatii de pe aceleasi pozitii.