BusinessMagazin

Category: Cover story

  • Ce bine ca avem o criza




    “Vara, tipii cu greutate pleaca la mare/Tranzactiile in locul lor le fac asistentii/De-asta pietele prospera cand e-afara soare/Si bat recorduri cu-atata usurinta./Traderii de rand urca in cariera/Pe cand expertii se prajesc la soare/Iar faima lor creste odata cu piata/Spre piscuri deseori ametitoare./Acesta-i deci modelul sezonier la bursa/Si bine-ar fi sa-l tinem minte/Caci piata parca alearga-acum la cursa/Dar in septembrie se duce tot de rapa.”








     

    Versurile de mai sus ii apartin lui Michael Silverstein, fost senior editor la Bloomberg Financial News, care a publicat in ultimii ani diverse poeme satirice pe teme financiare. MarketWatch scrie ironic ca versurile de mai sus probabil au fost scrise inainte de luna iunie, cand nimic nu prevestea frenezia perversa de acum a pietelor, cand pare ca toata lumea face short selling, adica pariaza pe o viitoare scadere a actiunilor. Martea trecuta, contractele cu optiuni pe actiuni la bursa din New York ajunsesera la cifra record de 22,9 milioane, cu 2 milioane mai mult decat la fostul record din 8 noiembrie trecut, iar proportia intre pariurile pe scadere si cele pe cresterea actiunilor a fost de 1,28 la 1, preferinta pentru primele fiind constanta de la sfarsitul lui iunie incoace.

    Numai ca tot martea trecuta, Comisia Federala pentru Operatiuni Bursiere (Securities and Exchange Commission – SEC) a dat un ordin de urgenta ce ar trebui sa intre in vigoare la 21 iulie, prin care interzice o anumita tehnica de short selling agresiv impotriva a 17 mari grupuri financiare deja afectate de criza financiara ori in pericol de a fi afectate – de la Citigroup, Goldman Sachs, Morgan Stanley, JP Morgan Chase si Merrill Lynch pana la Barclays si BNP Paribas – precum si impotriva celor doua mari institutii de finantare a creditelor ipotecare din America, Fannie Mae si Freddie Mac, in cazul carora valoarea actiunilor s-a prabusit cu circa 80% de la inceputul anului.

     

    A gasit cumva SEC in acesti speculatori adevaratii vinovati pentru criza financiara ce se extinde de la o banca la alta? Poate ordinul SEC sa opreasca manevrele speculatorilor si astfel sa salveze onoarea si bilantul contabil al bancilor incluse pe lista? Cei mai multi comentatori inclina sa creada ca nu e vorba nici de una, nici de alta, ci de o incercare cam disperata de a opri adevarul financiar sa iasa la lumina – fiindca daca niste traderi de fonduri speculative mizeaza pe scaderea pretului unor anumite actiuni, o fac pentru ca intr-adevar cred ca acele actiuni au motive reale sa scada. In cazul de fata, e vorba de portofoliile nesanatoase create pe seama creditelor ipotecare, dar nu numai de ele, ci de intreaga politica de impachetare a riscurilor dusa de banci si care pana acum a facut ravagii in industria financiara din SUA si din Europa. Cu un an in urma, primele analize vorbeau de reduceri ale valorii contabile a activelor bancare cu un total de 400 de miliarde de dolari din cauza creditelor neperformante; in decembrie, estimarea a crescut la 800 de miliarde, pentru ca acum, un raport de analiza al fondului speculativ Bridgewater Associates sa vorbeasca de 1.600 de miliarde de dolari (circa o mie de miliarde de euro). Raportul afirma ca e improbabil ca bancile sa genereze suficient capital ca sa acopere pierderile si, inca mai alarmant, sustine ca proportia creditelor de nerecuperat provenite din piata primara, adica a debitorilor in principiu cat se poate de solvabili, e mult mai mare decat se crezuse. Mai exact, daca 90% din pierderile de pe urma pietei ipotecare secundare (cu risc ridicat) au fost deja eliminate din contabilitate, pierderile aduse de creditele pe piata primara ar urma sa ajunga la 500 de miliarde de dolari.

     

    Preocuparea SEC pentru speculatorii care fac pariuri pe viitoare caderi ale actiunilor poate aminti de figura legendarului trader Jesse “Laurie” Livermore, cel ce a facut short selling inainte de declansarea in 1929 a Marii Crize, fiind ulterior acuzat ca a grabit prabusirea burselor prin tehnica sa (care, de altfel, l-a imbogatit cu 100 de milioane de dolari exact pe seama crizei). Numai ca lucrurile sunt mai complicate decat si-ar dori SEC. Tehnica agresiva de short selling incriminata de SEC (vanzarea de actiuni fara ca ele sa fi fost in prealabil imprumutate de la brokeri) se practica de mult, numai ca ilegalitatile sunt greu de dovedit si eforturile de prindere a vinovatilor ar putea sa nu insemne decat un plus zadarnic de cheltuieli de timp si de bani.

    Mai important decat aceasta e insa faptul ca o protejare selectiva a marilor grupuri financiare poate dezechilibra piata, indreptandu-i pe speculatori spre bancile de dimensiuni medii – si in orice caz pune problema de principiu a justetei unei interventii administrative in mersul pietei. Problema s-a pus din plin pe tot parcursul de pana acum al crizei, de fiecare data cand autoritatile au anuntat cate o masura pe care au prezentat-o ca necesara pentru stapanirea crizei. De pilda, cand Rezerva Federala a eliberat de urgenta lichiditate in folosul bancilor care nu o mai puteau obtine din alta parte, cand presedintele Bush si Trezoreria au decis sa inghete pe cinci ani dobanda la creditele ipotecare pentru americanii amenintati cu evictiunea si cand Fed a orchestrat, in primavara, preluarea de catre JP Morgan Chase a bancii Bear Stearns, amenintata de colaps. Ori cand, in Europa, statul britanic a preluat administrarea bancii aproape falite Northern Rock, iar autoritatea monetara daneza a oferit garantii de lichiditate de circa 100 de milioane de euro bancii Roskilde, pentru a o feri de efectele expunerii pe piata creditelor imobiliare.

     

    “Pe termen scurt e clar ca guvernele incearca sa salveze institutii financiare aflate in dificultate, acordandu-le bani mai usor decat ar face-o in mod normal”, comenteaza Eugen Radulescu, consilier al guvernatorului BNR. “Pe termen scurt, astfel de masuri au un efect benefic, pentru ca prabusirea unor asemenea institutii ar arunca lumea financiara intr-un adevarat haos. Eu, sa fiu in locul lui Ben Bernanke, nu stiu daca as fi avut indrazneala sa fi intervenit in acest fel in care a facut-o.”

     

    Referirea la presedintele Rezervei Federale n-are in vedere numai curajul de a implica banca centrala a SUA in asemenea operatiuni, ci si un impact de alt gen asupra pietei. Comentatorii cu o ideologie a pietei libere mai ferma decat cea a actualilor oficiali ai administratiei (paradoxal) republicane au protestat de fiecare data: daca e vorba de cadrul strict al politicii monetare, unde Fed si-a facut datoria pe cat posibil, reducand succesiv dobanzile, foarte bine, dar de ce trebuie statul sa salveze niste banci lacome si niste datornici imprudenti? Controversa a devenit si mai aprinsa cand dominoul creditelor pierdute a ajuns la Fannie Mae si Freddie Mac, coloana vertebrala a pietei ipotecare americane, institutii care nu doar ca detin sau garanteaza aproape jumatate din totalul creditelor de profil, dar prin tranzactiile cu ipoteci si instrumente financiare bazate pe ipoteci asigura mare parte din lichiditatea acestei piete. E drept, analistii n-au tratat cu aceeasi masura salvarea unei banci ca Bear Stearns, unde politicilor imprudente de creditare li s-a adaugat frauda (vezi cazul arestarii a doi administratori ai unor fonduri speculative ale bancii) si sustinerea unor institutii atat de importante pentru mersul intregii economii americane precum Fannie Mae si Freddie Mac.

     

  • Gata cu criza de personal








    “Am intalnit un candidat care incepuse sa lucreze din liceu, in anul I se angajase intr-o companie, in anul al II-lea in alta, iar in ultimul an de facultate era deja manager”, povesteste Dragos Gheban, business development manager la Catalyst Recruitment Solutions, despre unul dintre tinerii care nu asteapta sa implineasca 22 de ani si sa ia diploma ca abia apoi sa inceapa munca. Nu sunt insa multi in asemenea situatie; cei mai multi fac primii pasi in viata profesionala abia dupa patru ani de facultate si fara prea multa experienta de munca. Pretentiile lor salariale sunt insa mari, iar angajatorii, de cele mai multe ori in cautare disperata de oameni, fac concesiile de rigoare.




     

    Anul acesta insa, vantul se pare ca va sufla din alta directie. Aproximativ 90.000 de absolventi vor iesi de pe portile facultatilor din Romania, de doua ori mai multi decat anul trecut, ca urmare a introducerii din 2005/2006 in invatamantul universitar a asa-numitului sistem Bologna, prin care ciclul de studiu s-a scurtat de la patru la trei ani.

     

    Presa a estimat anterior, pe baza unor date ale Institutului National de Statistica, ca numarul absolventilor din acest an se va ridica la aproximativ 260.000, cu tot cu absolventii sistemului de invatamant la distanta, dar ultimele date furnizate pentru BUSINESS Magazin de catre reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii arata ca, in realitate, numarul celor care vor absolvi cursurile la zi ale facultatilor din sistemul de stat si privat nu va depasi 90.000 de oameni. Si asa insa, de doua ori mai multi absolventi inseamna pentru angajatori, cel putin la nivel teoretic, de doua ori mai multe sanse de a gasi candidatii potriviti pentru locurile de munca pe care le au disponibile, asa incat si-ar putea permite sa fie mult mai selective si, de ce nu, sa incerce sa schimbe raportul de forte pe piata muncii.

     

    “Toti cei care termina facultatea isi imagineaza ca, in ciuda faptului ca nu au niciun pic de experienta, pot sa ceara si vor primi un salariu de cel putin 600 de euro pe luna plus telefon mobil, masina, bonuri de masa si laptop. In realitate, nicio firma nu va da unui astfel de candidat mai mult de 400 de euro pe luna, ca sa nu mai vorbim de beneficii extrasalariale”, spune Florin Rusu, managing director al Global Consulting.

     

    Asteptarile salariale necorelate cu experienta tinerilor candidati reprezinta una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta angajatorii. Potrivit studiului “Cel mai dorit angajator”, realizat la sfarsitul anului trecut de Daedalus Consulting si Catalyst Recruitment Solutions, asteptarile salariale au crescut pentru toate nivelurile de experienta in comparatie cu anul 2007: fata de salariile pe care le primesc, tinerii se asteapta sa fie remunerati cu aproximativ 200 de euro in plus. “Avem inca o piata a candidatilor care pune presiune pe angajatori, acestia avand in multe cazuri solicitari nerealiste sau exagerate in raport cu experienta si potentialul lor”, afirma Valeria Mihaiescu, HR regional director al Deloitte Balkans.

     

    Recruiterii spun ca aceasta tendinta va disparea abia atunci cand piata se va stabiliza, iar decalajul dintre cerere si oferta pe piata fortei de munca nu va mai fi atat de mare. Cat timp va mai dura insa pana cand va avea loc aceasta reechilibrare? “Cel putin doi-trei ani”, estimeaza Catrinel Postema, managing partner al Interact Development.

     

    Decalajele sunt mai mari in cazul celor cu un nivel de experienta mai ridicat, iar din punctul de vedere al specializarii se manifesta mai ales in cazul inginerilor si al celor din industria farmaceutica, adica din sectoarele care in ultimul timp au acuzat cel mai greu recuperabil deficit de personal. Cele doua domenii se numara insa printre cele ce nu vor avea avantajul unui numar dublu de absolventi, in conditiile in care sistemul Bologna nu a fost aplicat si pentru facultatile din cadrul Universitatii Politehnice sau Universitatii de Medicina si Farmacie. Cu alte cuvinte, angajatorii din aceste domenii vor fi nevoiti sa depuna aceleasi eforturi ca si pana acum pentru recrutarea tinerilor specialisti, din ce in ce mai tentati sa plece in strainatate. “Am foarte multi colegi de facultate care din toamna vor pleca sa profeseze in Anglia, pentru ca li se ofera niste conditii de nerefuzat: salariu lunar de 2.700 de lire, posibilitatea de a-si aduce si partenerul de viata, care va fi ajutat sa-si gaseasca un loc de munca, bilete de avion pentru amandoi si plata chiriei timp de o luna”, spune Alexandra Ciuca, studenta in anul al V-lea la Facultatea de Farmacie Carol Davila.




  • Milionarii din textile







    La 70 de ani, Paul Mircea Vasile, director si actionar majoritar al producatorului de tesaturi pentru casa Prodin, conduce o fabrica pe care a reusit s-o scoata dintr-un proces de faliment care a durat noua ani, din 1997 pana in 2006. “Ca sa rezistam am facut credite peste credite si la un moment dat am ajuns in situatia sa nu mai avem bani. Era simplu sa te imprumuti cand dobanda era 1-2%, dar intre timp s-au desteptat bancile si a inceput cresterea galopanta a dobanzilor, care au ajuns pana la 200%”, evoca directorul Prodin. La un moment dat a ajuns in proces cu Banca Comerciala Romana, dupa ce acumulase datorii de 2,5 milioane de dolari, cand tot rulajul fabricii in 1997 era de 3,5 milioane de dolari. Care a fost solutia salvatoare? “Terenul pe care produceam. Lichidatorul a vandut tot”, raspunde Vasile. Cei 17.000 de metri patrati ai fabricii Prodin, amplasata langa targul auto Vitan din Capitala, au fost vanduti cu peste cinci milioane de euro. Banii care au ramas dupa achitarea datoriilor au fost investiti in terenuri si intr-un nou sediu al firmei, intr-o zona periferica a Capitalei. “Cu circa un milion de euro am cumparat 10.000 mp, ne-am relocat productia si am luat utilaje mai performante. Si ca sa nu dam banii la banca, am facut si alte investitii imobiliare”, spune Mircea Vasile, fara sa intre in detalii.

    Chiar daca si-ar permite sa se retraga linistit din afaceri, directorul Prodin continua sa gandeasca strategii care sa ridice firma unde lucreaza de 24 de ani. Mai mult, vrea sa lanseze anul acesta inca doua noi afaceri, in domeniul imbutelierii de apa si in agricultura. “Am cumparat niste ferme la Balotesti. Sunt 15.000 mp pe care ii vom transforma in ciupercarii. Cat despre proiectul de a imbutelia apa din Muntii Vrancei, atat timp cat curge apa, curge si banul, ceea ce in textile nu am”, recunoaste Vasile, estimand ca va avea nevoie de investitii de circa 800.000 de euro in cele doua noi afaceri.

    Fortat de situatie sa accepte vanzarea terenului fabricii, Paul Mircea Vasile este exceptia de la o realitate pe cale sa devina regula; este vorba de o noua specie de romani imbogatiti – cei ce au cumparat, in general prin metoda MEBO, fostele fabrici comuniste de textile care azi inseamna active imobiliare ce pot fi valorificate in milioane de euro.

    Filatura Romaneasca de Bumbac, Renotex, Textila Unirea sau Zefir sunt doar cateva exemple de fabrici care si-au transformat proprietarii in milionari in euro. Pe locul fostei tesatorii de bumbac Suveica, de exemplu, este in constructie un cartier rezidential de 900 de locuinte, Rose Garden. Aceeasi soarta a avut-o si fabrica de textile Maratex din Baia Mare, unde acum se ridica un proiect mixt care va include un mall, trei cladiri de birouri si un hotel de trei stele, dupa ce actionarii fostei fabrici au vandut dezvoltatorului RED Management Capital un teren de zece hectare, plus cladirile aferente, cu peste 16 mil. euro. La Iasi, producatorul de textile Iasitex a vandut anul trecut circa 4,6 hectare de teren catre un grup israelian, in urma unei tranzactii de aproximativ 21 de milioane de euro, iar, la Cluj, actionarii fabricii de textile Tricotaje Somesul au incasat 12 mil. euro pe un teren de 18.000 mp din zona centrala a orasului. Noul proprietar, compania britanica Dawnay Day, va construi aici un mall si o cladire de birouri, in urma unei investitii de 85 de milioane de euro. O investitie de doua ori mai mare si-a calculat grupul spaniol Gran Via, care a cumparat pentru 42 de milioane de dolari fosta fabrica Tricodava de la fondul de investitii Broadhurst. Pe terenul din cartierul Drumul Taberei din Bucuresti urmeaza sa se construiasca un ansamblu rezidential de 2.000 de locuinte, plus spatii comerciale si de birouri. Iar lista poate continua cu cel putin inca vreo 700 de fabrici, cate functionau inainte de 1989, ale caror rapoarte financiare nu le dau mari sanse de supravietuire, dar care pot valora milioane de euro datorita terenurilor unde sunt amplasate. “Majoritatea sunt azi inchise, iar proprietarii sunt greu de gasit, pentru ca dupa privatizare ele au fost vandute si revandute”, precizeaza Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS), adaugand ca in industria de profil privatizarea s-a facut in proportie de 99,5%.

    Bogdan Belciu, director general al filialei romanesti a firmei de consultanta A.T. Kearney, explica situatia prin faptul ca scumpirile accelerate din aria imobiliara au creat oportunitati semnificative pentru investitori, dar si pentru firmele care aveau in proprietate cladiri si terenuri. “Este o situatie conjuncturala din care unii au profitat activ, iar altii indirect, prin simplul fapt ca terenurile din proprietatea lor au crescut in valoare in mod neasteptat si au ajuns sa valoreze mai mult decat firma ca atare”, afirma consultantul.

    Gheorghe Grecu, presedintele Federatiei Sindicatelor Textile Confectii Conftex, sustine aceeasi idee: “La privatizare s-a cumparat afacerea in sine, fara sa se acorde importanta terenurilor sau cladirilor, dar a venit momentul in care piata le-a descoperit, au aparut si dezvoltatorii imobiliari si atunci pretul actiunilor a crescut. Din pacate, multi dintre proprietari vad doar profitul si lasa sa moara o industrie”, apreciaza Grecu.

    Ce impulsioneaza, totusi, cresterile spectaculoase in valoare ale acestor fabrici, daca profitul si productia le sunt in scadere? “Febra imobiliara si cam atat”, raspunde scurt Doru Mladin, presedintele Organizatiei Patronale din Pielarie si Incaltaminte (O.P.PINC). In opinia lui, boom-ul imobiliar care s-a declansat in urma cu cativa ani, cu fabrici active cumparate si apoi inchise pentru a face loc dezvoltarii imobiliare, continua in prezent cu societati cu patrimoniu imobiliar important, care desi sunt inca active in productie, prefera sa isi reloce activitatea de baza in zone sau parcuri industriale, fructificand intr-o forma sau alta oportunitatea afacerii imobiliare.

  • Miracolul romanesc, la bani marunti

    “In economie, tot ce creste trebuie sa mai si scada la un moment dat”, enunta Liviu Voinea, director al Grupului de Economie Aplicata (GEA), un principiu arhicunoscut, care in mai toate dezbaterile despre mersul economiei romanesti tinde de ceva vreme sa capete infatisarea unei sabii a lui Damocles, aflata undeva deasupra clasicelor formule ale autoritatilor despre “economia care duduie”. Dupa un 2006 exceptional, cu un avans al economiei de 8%, 2007 a fost anul in care au inceput sa se stranga norii negri: inflatia a explodat, deficitul de cont curent a atins cote alarmante, economia a crescut cu doar 6%, leul a intrat intr-un vartej de depreciere fara precedent, iar agentiile de rating si mare parte a analistilor internationali nu au intarziat sa prevada un posibil dezastru.

    Pe un asemenea fundal, vestile de la finele primelor trei luni din 2008 apar cu atat mai surprinzatoare: nu doar ca economia n-a cazut, ba dimpotriva, a crescut cu 8,2% fata de aceeasi perioada din anul trecut, ceea ce inseamna cea mai buna performanta din ultimii zece ani. Cu atat mai mare a fost surpriza, cu cat cifrele se refera la o perioada a anului in care agricultura, unul dintre principalele resorturi ale economiei romanesti (fie ca inclina balanta intr-un sens sau in altul), nu intra prea mult in calcule.

    La originea acestui record au fost prin excelenta constructiile, care au crescut cu peste 32%, urmate la distanta de servicii (7,4%) si industrie (5,4%). In conditiile unui an agricol bun, chiar fara a pune la socoteala optimismul premierului Tariceanu, care anticipeaza cel mai bun an agricol din istoria tarii, “este foarte probabil sa avem o crestere cu mult peste cea de 6% prognozata la inceputul anului”, spunea recent guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Pentru urmatoarele trei luni, banca centrala prevede un ritm apropiat de cel din primul trimestru, chiar daca alte voci, precum cele ale analistilor de la UniCredit Group, cred posibila doar o crestere undeva intre 5% si 6%.

    La prima vedere, asemenea recorduri sunt vesti foarte bune, spune Ionut Dumitru, seful departamentului de cercetare al Raiffeisen Bank, fie si pentru ca arata rezistenta Romaniei in fata turbulentelor de pe pietele internationale, care au afectat multe dintre economiile europene. Acesta ar putea fi un semnal bun pentru investitori, apreciaza Dumitru: cu investitii straine directe atrase anul trecut de 7,2 miliarde de euro si de circa 1,6 miliarde de euro in primul trimestru din 2008, potrivit BNR, Romania ramane in topul destinatiilor preferate pentru business. In clasamentul economiilor luate in considerare de straini pentru extinderea activitatii, Romania se plaseaza pe locul al treilea intre tarile din regiune, dupa Polonia si Rusia, iar la nivelul intregii Europe pe locul al cincilea, potrivit unui studiu recent realizat de compania de consultanta Ernst & Young.

    Reversul medaliei este insa, dupa Dumitru, faptul ca “excesul de cerere a crescut”, pentru ca performanta din primul trimestru este “cu mult peste nivelul cresterii economice potentiale”, adica al cresterii PIB care nu genereaza inflatie si care s-ar plasa intr-un interval optim de 6-6,5%. Eugen Dijmarescu, viceguvernator al BNR, spunea si el de curand ca priveste cresterea economiei din primul trimestru ca “semanand putin a supraincalzire”, adica peste PIB potential. Supraincalzirea se manifesta atunci cand economia creste mai repede decat potentialul sau normal, generand inflatie, deficit de cont curent, deficit bugetar ori deficit de forta de munca specializata, precizeaza Dragos Cabat, presedintele Asociatiei Analistilor Financiari (CFA Romania). In opinia lui, pentru Romania o crestere economica anuala mai mare de 4,5% pentru urmatorii 5-7 ani “este nesustenabila si va genera probleme”. Asa a fost in perioada 2003-2006, cand economia a crescut in medie cu 6,5%, ceea ce a dus in timp la dezechilibre. Pentru a avea o evolutie sanatoasa “ar trebui sa tintim un ritm de 5-5,5%, in progresie usoara de la an la an”, este de parere Dan Bunea, senior partner al companiei de consultanta DTD Team Advisory. Daca 2008 va fi un an agricol bun, spune el, este insa de asteptat sa avem un ritm sensibil peste 7%.

    Avem termeni de comparatie pentru ceea ce se petrece acum in Romania. “Tigrii baltici”, asa cum au fost numite Letonia, Estonia si Lituania datorita ritmului rapid de dezvoltare economica inregistrat dupa 2004, anul cand au intrat in UE, dau acum puternice semne de slabiciune. In primul trimestru al acestui an, spre exemplu, economia Estoniei aproape ca a stagnat, cu o crestere de doar 0,1%, dupa ce in 2006 si 2007 crescuse cu 11,2% si respectiv 7,1%. Explicatia a fost ca inflatia s-a accelerat, iar consumul si exporturile au cazut, afectand si vanzarile din retail, dar si piata imobiliara, principalul motor al economiei in ultimii trei ani. La finele anului trecut, deficitul de cont curent urcase in Estonia pana la 17,4% din PIB, potrivit datelor UniCredit, iar inflatia anuala a fost de 6,6%. Pentru 2008, an in care analistii italieni anticipeaza o crestere a economiei de doar 2,6%, inflatia ar urma sa urce spre 10%. Crize de crestere asemanatoare parcurg Letonia si Lituania, unde dupa ritmuri de 10,2% si respectiv 8,8% in 2007, anul acesta va aduce doar 3,2%, respectiv putin peste 5%, dar in conditiile unor deficite de cont curent uriase – 15,5% din PIB in Letonia si 11,9% in Lituania.  

    Aceeasi sa fie si soarta economiei romanesti? “Supraincalzirea provine din faptul ca exista un exces de cerere care nu poate fi satisfacut de oferta interna, iar acest lucru creeaza presiuni atat pe inflatie, cat si pe deficitul de cont curent”, comenteaza Ionut Dumitru de la Raiffeisen Bank.

    Intr-adevar, importurile au generat o presiune continua asupra cursului de schimb si a deficitului de cont curent, care a explodat in ultimii ani, ajungand la sfarsitul lui 2007 sa reprezinte circa 14% din PIB. E de observat totusi ca daca deficitul comercial, diferenta dintre importuri si exporturi, s-a adancit cu 14,3% intre ianuarie si aprilie, aceasta cifra e mult mai mica decat in primele patru luni de anul trecut, cand atinsese 66%, iar aceasta inseamna ca “incepem sa avem exporturi, si mai mult decat atat, structura lor s-a imbunatatit mult”, considera Aurelian Dochia, fost director general al BRD Corporate Finance si fondator al companiei de consultanta Concept Business Consult. Fapt e ca in aprilie, pentru a cincea luna consecutiv, viteza de crestere a exporturilor a depasit-o pe cea a importurilor, valoarea exporturilor ajungand la circa 2,7 mld. euro.

  • Cat castiga avocatii

    Visul lui Doru Bostina, cand a ajuns la facultate, era sa se intoarca dupa terminarea studiilor in Alexandria, pe post de procuror, sa aiba un apartament de trei camere si o masina. A absolvit insa dupa Revolutie, iar “in primul an s-a produs o rasturnare clara de situatie: procurorii erau priviti ca instrumente ale vechiului regim” – asa ca perspectiva i s-a schimbat radical. Date fiind rezultatele (“am intrat primul pe liste la facultate si am fost sef de promotie”), Doru Bostina avea in momentul absolvirii orizontul larg deschis pentru orice optiune. A ales sa-si deschida un cabinet de consultanta, inchiriind cu 480 de dolari (“enorm de multi bani la acea vreme”) o garsoniera de 16 mp in Piata Romana din Capitala.

    Acum, cand afacerea pe care o conduce are previziuni de incasari de peste 20 de milioane de euro pentru anul in curs, iar sediul nou, unde urmeaza sa se mute anul viitor, are o suprafata de 3.600 mp, Bostina face haz de faptul ca in 1992 el si partenerul sau imparteau un singur birou, restul spatiului fiind ocupat de biroul secretarei. Dar ce i se pare cu adevarat incredibil, privit cu ochii tanarului avocat de atunci, este ca un avocat poate castiga acum intr-o singura ora cat era un salariu atractiv in urma cu 15 ani. Bostina isi aminteste ca a primit o oferta de la o companie de stat, in primii ani ai carierei sale, dar un amic din strainatate i-a spus sa nu accepte slujba, oricat de bine platita i se parea, pentru ca va ajunge la un moment dat sa castige intr-o singura ora cat un salariu intreg.

    Pentru multe dintre casele de avocatura, planurile initiale au fost intr-adevar depasite de cifrele din balanta contabila. Piata avocaturii ar urma sa ajunga anul acesta la pragul de 200 de milioane de euro, conform estimarilor din piata, cresterile din ultimii ani plasandu-se la peste 20%. Odata cu evolutia incasarilor, firmele de profil au marit si tarifele practicate, crestere sprijinita de trei motoare distincte: cresterea afacerilor clientilor (care solicita un volum mai mare de servicii, iar serviciile sunt si mai complexe), specializarea avocatilor (care pot percepe tarife mai mari, pe masura serviciilor oferite) si cresterea costurilor pentru o casa de avocatura (de la salarii si pana la chirii).

    Cat castiga de fapt un avocat ramane, in principiu, un subiect tabu, insa mai transparente sunt tarifele cu care sunt facturati clientii caselor de avocatura de top. Catalin Baiculescu, co-managing partner la Musat & Asociatii, crede ca la nivel de partener nu exista, in genere, onorarii orare sub 200 de euro, iar “pentru serviciile partenerilor din firmele de top se percep tarife de 350-500 de euro pe ora”. Casa de avocatura Musat & Asociatii prefera facturarea orara, spune Baiculescu, pentru ca “acesta este sistemul cel mai folosit in piata si care pare a fi cel mai echilibrat: plata se face in functie de munca prestata”.

    Onorariile variaza pentru fiecare casa de avocatura, dar cel mai frecvent diferenta apare intre felul cum e platit un senior cu o experienta de 15 ani fata de un proaspat absolvent. “Diferentele pot fi de la simplu la dublu sau chiar de unu la trei”, spune Florentin Tuca, managing partner la Tuca, Zbarcea & Asociatii. In opinia lui, media tarifelor orare in top 10 se incadreaza intre 175 si 375 de euro.

    “Cred ca in Romania onorariile avocatilor au crescut semnificativ fata de anii anteriori, cresterile ajungand chiar sa se dubleze sau sa se tripleze fata de perioada de pionierat a avocaturii”, spune Florentin Tuca, plasand aceasta perioada de pionierat la nivelul anilor 2000.

    Onorariile practicate in Romania au tendinta de a se apropia de cele de pe pietele vestice, dar vor ramane in continuare departe de cele practicate la Londra, ca urmare a nivelului diferit de sofisticare, a diferentelor de traditie si, nu in ultimul rand, a raportului dintre cerere si oferta. “Nu poti lucra in piata romaneasca si sa ceri 500-600 de euro pe ora bazandu-te pe faptul ca acelasi client plateste la fel la Londra.”

    Ion Nestor, fondator al Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), cea mai mare companie de pe piata romaneasca, completeaza ca tarifele orare sunt doar baza, “caramizile” pe care se stabileste onorariul, pentru ca “sunt situatii in care criteriul orar nu este relevant: daca un avocat genereaza in jumatate de ora sau o ora o solutie pentru o problema exceptionala, valoarea adaugata este enorma”. Dar, atrage atentia fondatorul NNDKP, orice onorariu are un plafon de suportabilitate, “pentru ca de la un punct risti sa nu mai incasezi nimic”. Onorariile variaza foarte mult si in functie de client si relatia pe care casa de avocatura o are cu acesta; o companie ce apeleaza des la servicii de consultanta are o putere de negociere mai mare decat un client cu un proiect singular. Daniel Voicu, managing partner la Voicu & Filipescu, spune ca la nivelul ratelor orare, tarifele variaza intre 50 si 500 de euro. “Probabil ca intre primele zece firme de avocatura romanesti nu exista o diferenta mare a onorariilor orare, dar pot aparea variatii semnificative atunci cand intervin discounturi, succes fee-uri (onorarii de succes) ori alte aranjamente financiare”, declara Voicu.

  • Pariul pe Est al CEO-ului OMV

    “Putini directori executivi occidentali au
    sesizat oportunitatile de afaceri care s-au ivit odata cu colapsul
    comunismului din Europa de Est asa cum a facut-o Wolfgang
    Ruttenstorfer, CEO al OMV Group”, scria in iunie 2004 Business
    Week. Intr-un reportaj despre “veteranul OMV”, care lucreaza in
    compania petroliera austriaca din 1976, revista americana sublinia
    tocmai faptul ca Ruttenstorfer astepta cu nerabdare sfarsitul
    anului 2004, cand spera sa castige licitatia de privatizare a
    Petrom. Pentru ca, dupa cum sublinia revista si dupa cum admitea si
    Wolfgang Ruttenstorfer, achizitia Petrom il putea aduce foarte
    aproape de tinta pe care si-a impus-o la preluarea scaunului de
    director executiv al OMV, si anume atingerea unei cote de piata de
    20% in Europa Centrala si de Est in 2008.

    In acest an, Wolfgang Ruttenstorfer are trei aniversari: sase ani
    de cand face afaceri pentru OMV in Romania, sase ani de cand e CEO
    al OMV si atingerea a 20% cota de piata in Europa Centrala si de
    Est – tinta asumata cand a preluat conducerea companiei. Luand in
    considerare ca Petrom e cea mai mare companie petroliera integrata
    din tara si cea mai mare firma listata la bursa, nu-i gresit daca-l
    numim pe austriac cel mai puternic strain din Romania.

    Acum, Ruttenstorfer si-a mai rarit vizitele la biroul sau de la
    Bucuresti: strategia pe care a imaginat-o pentru estul Europei in
    2002, cand a ajuns la sefia OMV, a functionat, iar restructurarea
    Petrom nu mai are nevoie de aprobarea lui la fiecare pas. Cand
    vorbeste despre Petrom, Wolfgang Ruttenstorfer devine chiar mai
    mandru decat atunci cand povesteste despre cei 50 de ani pe care ii
    aniverseaza Schwechat, principala rafinarie a OMV, aniversare
    gratie careia interviul cu BUSINESS Magazin a avut loc chiar in
    interiorul rafinariei. Petrom pare mai important pentru
    Ruttenstorfer decat alte proiecte: atat pentru ca este cea mai mare
    realizare a sa de cand e CEO al OMV, cat si pentru ca in ultimii
    trei-patru ani, cam o data la patru zile, austriacul venea la
    Bucuresti. “Este singurul loc unde mai am un birou al meu, in afara
    de sediul OMV din Viena”, spune Wolfgang Ruttenstorfer. Numele lui
    a aparut pe o usa din sediul central al Petrom imediat dupa
    preluarea companiei: “In primii ani, munca a fost foarte intensa si
    a fost necesara prezenta mea”, spune Ruttenstorfer.

    Acum, dupa trei ani de la preluare si aproape trei miliarde de euro
    investiti in compania cumparata cu 1,5 miliarde de euro,
    Ruttenstorfer vine la Bucuresti mai rar, o data la doua saptamani.
    “Cand vin, vin pentru sedintele de management si ca sa vad echipa,
    dar si ca sa ma intalnesc cu autoritatile, cu oameni din guvern,
    dar si cu oameni de afaceri cu care avem relatii”, spune seful OMV,
    care spune ca programul mai lejer de la Bucuresti vine din faptul
    ca acum lucrurile s-au mai asezat, planul de investitii fiind facut
    pana in 2010.

    Din primul an al mandatului sau de CEO al OMV, Ruttenstorfer a
    marcat intrarea in Romania prin achizitia unui pachet de 25,1% din
    Petromidia, rafinaria abia achizitionata de omul de afaceri Dinu
    Patriciu. Din data de 19 septembrie 2002, cand a batut palma cu
    Dinu Patriciu si s-a aflat pentru prima oara fata in fata cu
    jurnalistii de la Bucuresti, Wolfgang Ruttenstorfer a decis ca
    Romania trebuie sa aduca grupului acea cota de piata de 20% in
    retailul cu produse petroliere in regiunea Europei Centrale si de
    Est. La cateva luni dupa tranzactia cu Rompetrol, statul roman
    scotea Petrom la privatizare (intentii de privatizare a companiei
    mai fusesera in 1998, apoi in 2001), iar Ruttenstorfer s-a
    concentrat pe castigarea acestei licitatii. “Colaborarea noastra cu
    OMV a inceput undeva la sfarsitul anului 2002, cand OMV a inceput
    sa se gandeasca serios la piata romaneasca”, spune Manuela Nestor,
    asociat al casei de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston
    Petersen, care a consiliat OMV in tot procesul de privatizare a
    Petrom si a ramas una dintre principalele case de avocatura cu care
    lucreaza OMV pe piata romaneasca, pentru diverse tranzactii,
    inclusiv achizitii sau vanzari de active.

    “OMV si-a dorit intens achizitionarea pachetului majoritar de
    actiuni la SNP Petrom si in acest scop a alocat un numar
    impresionant de experti care au analizat situatia Petrom, au
    participat la intocmirea ofertei, au gandit strategii de negociere.
    Domnul Ruttenstorfer a fost permanent implicat in toate fazele
    procesului de achizitie”, spune Manuela Nestor, incercand sa
    explice de ce a iesit atunci castigatoare OMV, una dintre cele mai
    mici companii intrate in cursa pentru privatizarea Petrom. Pentru
    OMV, Petrom “era cruciala” pentru dezvoltarea in zona, spune
    Manuela Nestor: grupul austriac nu mai avea o a doua sansa de a
    deveni lider regional daca nu ar fi reusit sa cumpere compania
    romaneasca.

    Ulterior, Petrom a trecut prin mai multe etape de restructurare.
    Planul de investitii pentru restructurarea Petrom prevede acum
    pentru urmatorii trei ani investirea a 4,5 miliarde de euro, in
    special in segmentele de explorare, productie si rafinare. Mai
    precis, dupa cum explica Ruttenstorfer, este vorba de investitii de
    1,5 miliarde pe an din 2008 si pana in 2010: “Investitiile sunt mai
    mari decat ne asteptam si noi initial, deoarece Petrom are nevoie
    de multe investitii, iar noi trebuie sa grabim lucrurile si sa
    terminam modernizarea intr-un timp mult mai scurt decat cel estimat
    initial, pentru a avea rezultate bune”.

  • Lectii de afaceri cu Gica Popescu

    Prin analogie cu cariera fotbalistica, Gica Popescu se considera acum, in lumea afacerilor, “la prima iesire in strainatate, plecat de la Craiova si ajuns la Eindhoven”. Oameni de afaceri sunt Ion Tiriac sau Gheorghe Copos, care fac afaceri la un anumit nivel, spune el. “Eu sunt un pionier, acum incep!”

    Un pionier care detine un holding alcatuit din zece firme, cu proiecte imobiliare in domeniul rezidential, hotelier, dar si in birouri si spatii comerciale care vor implica investitii de zeci de milioane de euro. La baza demersului sau stau cei 13 ani de cariera fotbalistica, de unde a castigat in total intre 10 si 20 de milioane de dolari, dar si convingerea ca in Romania se va repeta situatia din alte tari, care s-au dezvoltat puternic dupa intrarea in Uniunea Europeana.

    “Spania a intrat in UE si s-a inregistrat un boom, s-au dezvoltat puternic. Era de asteptat sa se intample si in Romania ce s-a intamplat in Spania. Dar am fost de parere ca la noi se va intampla mult mai repede. Va dau un singur exemplu: acolo construiau mai mult spaniolii, in timp ce la noi toata lumea a venit – spanioli, irlandezi, israelieni. E o densitate de business mult mai mare decat in afara”, spune Popescu.

    La fel ca si in cazul altor fosti sportivi, principalul domeniu de activitate al lui Gica Popescu sunt imobiliarele, insa nu doar terenurile sau achizitia de apartamente, ci mai ales activitatile ce tin de dezvoltarea imobiliara, cum este designul interior sau fabricarea de mobilier.

    “Vreau ca o treime din apartamentele pe care le construiesc sa le vand decorate, iar daca fac un hotel vreau sa produc si mobilierul pentru el”, spune Popescu. Optiunea sa este urmare a unei tranzactii din Spania, unde detinea o proprietate scumpa, cu vedere spre mare, cu o pozitie foarte buna, pe plaja, dar care nu se vindea. “M-am gandit sa o decorez, m-a costat decorarea 60.000-80.000 de dolari, iar primul client care a venit dupa aceea a cumparat apartamentul imediat. Am luat o suma considerabil mai mare, pentru ca am avut profit si din decorare.”

    Cariera de investitor a fostului fotbalist a inceput la jumatatea anilor ’90, perioada in care juca la FC Barcelona si cand a cunoscut un fost jucator de la Real Madrid, Pedro de Felipe. Acesta i-a prezentat cateva proiecte imobiliare din Ibiza. “Era vorba de niste apartamente din prima linie , facute de niste prieteni ai lui. Am cumparat doua apartamente, le-am vandut peste un an de zile si banii castigati i-am reinvestit. Dar nu cumparam decat pe malul marii, era zona in care erai sigur ca nu te inseli. Asta se intampla in perioada ’95 – ’96”, spune Popescu.

    Sumele investite erau de ordinul sutelor de mii de dolari, insa nu era vorba doar de banii castigati din fotbal, ci mai ales de fonduri care veneau de la banci. “Nu stiam prea multe, initial voiam sa intru cu banii mei. Dar am fost sfatuit – cineva mi-a spus si usor – usor am prins gustul. Tranzactiile le realizam insa rar, o data la doi ani, in rest ma ocupam de fotbal, pentru ca am fost de parere ca trebuie sa faci un lucru si bine, iar ce nu stii sa-i lasi pe altii sa faca. Am avut insa sansa sa lucrez cu oameni de buna-credinta.”

    Cum activitatea de pe piata imobiliara i-a adus profit, dupa terminarea carierei de jucator, in 2003, Popescu s-a simtit atras de afaceri. A incercat sa ramana in zona fotbalului, ca agent de jucatori, alaturi de fostii sai colaboratori Ioan (Giovanni) si Victor Becali, dar spune ca dupa numai o saptamana si-a dat seama ca este o activitate care nu i se potriveste.

    In iarna aceluiasi an a fost contactat de Rafael Gordillo (fost jucator la Real Madrid); acesta i-a vorbit de un grup de investitori spanioli ce voiau sa intre in Romania si care aveau nevoie de un reprezentant in Romania. “Mi-au facut o oferta superinteresanta, am facut impreuna o firma si asa am inceput”, isi aminteste Popescu.

    Firma s-a numit Romspan, cu sediul pe bulevardul Primaverii, acolo unde Popescu isi are cartierul general si astazi, sediu pentru care, in urma cu aproximativ patru ani, fostul fotbalist a platit 280.000 de euro pentru 150 de metri patrati. Adica mai putin de 2.000 de euro pe metrul patrat. “Acum, un metru patrat in zona aceasta se vinde la 5.000 de euro”, adauga Popescu.

    Situata in apropierea parcului Herastrau, zona Primaverii e cea mai scumpa zona rezidentiala din Romania, potrivit unui studiu al companiei imobiliare Coldwell Banker, cererea mare pentru spatii rezidentiale in aceasta zona facand ca orice spatiu scos la vanzare sa fie aproape imediat valorificat.

    Recent, Radu Lucianu, managing director al CB Richard Ellis Eurisko, avansa in cadrul unui club de discutii organizat de revista BUSINESS Magazin ipoteza ca in cativa ani sa existe pe piata romaneasca proprietati cu un pret de chiar peste 10.000 de euro pe metrul patrat.

    Afla aici CU CAT A CUMPARAT Gica Popescu primul teren in zona Hersatrau din Bucuresti

     

  • Ce ne pregateste Vienna Insurance

    La cativa pasi de Opera vieneza si de impunatorul Dom al Sfantului Stefan, un calator neavizat aflat in cautarea sediului general al Vienna Insurance Group, una dintre principalele companii de asigurari din Europa de Est, se poate pierde usor. Pe ambele parti ale bulevardului, important nod comercial si turistic din primul district al Vienei, sigla in negru si rosu a companiei austriece figureaza pe cateva dintre cele mai impunatoare cladiri din zona: la numarul 15, la 27-29, la 30.

    Misterul atotprezentei se risipeste rapid la intrarea in cladirea cu 20 de etaje de la numarul 30 (“Ringturn”, cum este mai cunoscuta localnicilor); aici isi are biroul presedintele grupului, austriacul Günter Geyer si tot aici, intr-o sala imensa cu pereti de sticla ce lasa sa se vada intreaga panorama a Vienei, are loc si discutia purtata cu BUSINESS Magazin.

    In holul de la intrare al cladirii, un panou imens prezinta toate companiile, in jur de 50, ce apartin “familiei Vienna Insurance”, dintre care cele mai multe poarta “numele si sigla grupului si prenumele lor local”, cum spune Geyer. Cele trei in care grupul detine cote majoritare pe piata austriaca (Wiener Städtische, Donau Versicherung si BA-CA Versicherung) isi au toate sediul central in inima Vienei, pe Schottenring, la doi pasi de canalul Dunarii.

    In Romania, VIG detine in prezent cinci companii, cumparate rand pe rand in cei sapte ani de cand a intrat pe piata: Omniasig, Omniasig Life, Asirom, Unita, Agras. Printr-o tranzactie incheiata cu Erste Bank de curand, VIG intentioneaza sa achizitioneze pachetele majoritare si la BCR Asigurari si BCR Asigurari de Viata, tranzactia aflandu-se in prezent sub lupa autoritatilor.

    Pe harta grupului, in tot contextul est-european in care se dezvolta, “piata romaneasca ar fi, daca ne gandim la stadiul ei de dezvoltare, undeva pe locul al saptelea”, apreciaza Günter Geyer, austriacul in varsta de 64 de ani care, dupa o cariera de 34 de ani in companie, a preluat fraiele grupului exact in anul in care acesta intra in Romania. “Dar acest lucru se va schimba”, apreciaza el, estimand ca “in 5-7 ani piata romaneasca de asigurari va avea o evolutie fulminanta”. Prin comparatie cu Cehia, Polonia sau Slovacia (in care s-au extins inca de acum 10-18 de ani, asistand la evolutia acestor piete), dezvoltarea pietei romanesti va fi chiar mai accelerata, crede Geyer.

    Acesta este, de altfel, si unul dintre motivele cele mai insemnate pentru care VIG cauta sa isi asigure acum un loc cat mai bine definit, iar investitiile alocate pietei romanesti in urmatorii doi ani vor fi printre cele mai consistente din intreaga zona unde opereaza. Fara a da cifre exacte, Geyer spune ca, din punctul de vedere al investitiilor, “Romania este foarte mult in fata, probabil numarul doi, imediat dupa Polonia sau chiar aproape la fel”. Polonia ramane pentru austrieci un vis ce trebuie implinit, in conditiile in care VIG si-a propus sa ajunga aici intre primii trei asiguratori, dar nu a reusit inca, avand in prezent o cota de circa 5% din piata. In aceeasi situatie este si Ungaria, unde detine sub 3% – o alta piata considerata principala pentru grup, alaturi de Bulgaria, Romania, Serbia, Croatia, Austria, Slovacia, Cehia si Polonia.

    Un conglomerat de circa 50 de companii la finele anului trecut, la care s-au mai adaugat sau o vor face alte cateva in 2008, dupa obtinerea aprobarilor de la autoritatile de reglementare, Vienna Insurance a ajuns anul trecut la un volum de prime de aproximativ 6,9 miliarde de euro, adica de peste trei ori mai mare decat tot ce a realizat cumulat intreaga piata romaneasca a asigurarilor si de tot atatea ori mai mare decat volumul creditelor pentru locuinte luate de romani in 2007.

    La noi, Vienna Insurance este grupul de asigurari care a avut cea mai rapida crestere, extinzandu-se agresiv mai ales in ultimii trei ani, prin cateva achizitii ce au surprins de fiecare data. Dupa ce au inceput in 2001 cu preluarea Unita, prima companie de asigurari cu capital privat din Romania, un an mai tarziu au cumparat Agras, pentru ca in 2005 sa zguduie piata prin cumpararea grupului Omniasig. In 2007 au preluat si Asirom, iar la inceputul anului curent, VIG a anuntat ca va prelua, pentru aproximativ 1,45 de miliarde de euro, toate operatiunile de asigurari ale Erste Bank din Austria, Cehia, Slovacia, Croatia, Ungaria si Romania. Pe piata romaneasca, acordul incheiat la Viena de Günter Geyer si Andreas Treichl, presedintele Erste Bank, este de asteptat sa se finalizeze in trimestrul al treilea si va trece in portofoliul asiguratorului o companie de asigurari generale (BCR Asigurari) si una de asigurari de viata (BCR Asigurari de Viata).

    Politica de achizitii a VIG a dat nastere la intrebari in mediul de afaceri romanesc. “Se comporta foarte asemanator unui fond de investitii”, remarca Gheorghe Grad, director general al brokerului de asigurari SRBA, in momentul in care a fost anuntata tranzactia cu Erste Bank.

  • Cum ajungi rapid manager de top

    In urma cu trei saptamani, la mijlocul lunii aprilie 2008, Florin Luca se instala in noul sau birou de la sediul central al Société Générale din Paris, preluand cea mai inalta functie ocupata de un strain in conducerea grupului francez. Florin Luca, in varsta de 37 de ani, raspunde acum de strategia de resurse umane a Société Générale in 37 de piete in care grupul francez este prezent. Functia ocupata de Luca nu exista in companie pana cand romanul a acceptat mutarea in Franta: “Exista pana la venirea mea o functie de coordonare a activitatilor de resurse umane, dar nu atat de extinsa, ca arie de acoperire”. Mandatul de trei ani al lui Florin Luca presupune coordonarea tuturor proiectelor legate de sistemul informatic de HR, dar mai ales programe de recrutare a talentelor din cele 37 de tari pe care le are in subordine, precum si de strategia pentru training, compensatii si beneficii a 50.000 de angajati ai grupului.

    Saltul lui Florin Luca dintr-o filiala direct in sediul central al unuia dintre cele mai importante grupuri financiare ale lumii este una dintre cele mai bune evolutii inregistrate de managerii romani si in particular de tinerii manageri romani, multi dintre ei fiind deja prezenti in una dintre primele doua editii ale catalogului BUSINESS Magazin “100 tineri manageri de top”, din 2006 si 2007, respectiv in editia care va iesi pe piata saptamana viitoare.

    Urcarea unor persoane cu varste de pana in 40 de ani in pozitii-cheie din companii romanesti sau avansarea rapida in functii de top management are de-a face in mod evident cu efervescenta economiei romanesti din ultimii zece ani, cu intrarea multinationalelor pe piata, dar si cu dorinta de afirmare a oamenilor. “A fost un boom economic pe piata din Romania care le-a oferit oportunitati multiple tinerilor, deoarece la acea vreme nu existau competente pe piata”, explica Florin Luca principalul motiv pentru care in companiile de aici, fie multinationale, fie romanesti, sunt atat de multi manageri cu varsta sub 40 de ani. “Sunt multi tineri manageri, deoarece generatia care a intrat in multinationale la sfarsitul anilor ‘90 a beneficiat de cresterea rapida a acestor companii din ultimii ani”, spune Serban Toader, senior partner al KPMG Romania. Serban Toader este un alt manager intrat in editia de anul trecut a catalogului “100 tineri manageri de top”, care, dupa ce a devenit in 2004 primul partener roman al KPMG, a devenit in septembrie 2007 senior partner, preluand conducerea biroului local al companiei.

    “Multinationalele au reprezentat pentru piata autohtona o adevarata mana cereasca in ceea ce priveste pregatirea generatiilor de business manageri. Aceste companii au grabit ritmul de adaptare a sistemului la standardele internationale, cu ajutorul instrumentelor pe care le-au adus – programe de pregatire profesionala, acces la know how, informatizare, stagii in strainatate”, spune Valeria Mihaiescu, HR regional director in cadrul Deloitte Balkans. Intrarea tinerilor in multinationale si accesul la posturi de conducere le-au fluidizat evolutia in cariera, odata cu maturizarea prezentei acestor companii pe piata: “In timp, oportunitatile de avansare au venit odata cu cresterea afacerilor si cu retragerea managerilor straini din pozitii de tipul sef de departament sau country manager, oferind expunere si totodata posibilitatea de a aplica la scara mai larga cele invatate”, spune Csaba Gergely, senior manager in departamentul de consultanta in resurse umane al PricewaterhouseCoopers Romania. Gergely mai spune ca, dincolo de capacitatile profesionale, avansarea a mai tinut si de noroc, dar si de ceea ce oamenii au demonstrat anterior in companie.

    “Omul potrivit la locul potrivit”, sintetizeaza Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele grupului austriac OMV, motivatia numirii unui roman la conducerea celei mai noi si mai indraznete divizii de business din Petrom, dat fiind ca aceste joburi sunt predominant ocupate de austrieci. Lacramioara Diaconu, care a devenit de la inceputul acestui an directorul diviziei Power din Petrom, se va ocupa de proiectul de peste 500 de milioane de euro pentru construirea centralei electrice de la Petrobrazi (care va produce 6 TW pe an, adica 10% din productia de energie a Romaniei), precum si de toate celelalte proiecte din energie ale grupului, care includ intrarea in segmentul de energie eoliana sau alte zone “verzi” ale productiei de energie. “Am ajuns sa ma ocup de acest proiect deoarece Werner Schinhan (fostul director adjunct al Petrom – n.red.) m-a rugat sa ma ocup de studiul de fezabilitate, ca responsabil de proiect”, explica Lacramioara Diaconu, care s-a vazut pusa in fata optiunii de a prelua conducerea intregului proiect atunci cand studiile de fezabilitate au fost gata.
    Intrata intr-o linie de management dominata de austrieci, Lacramioara Diaconu a schimbat si aria de activitate, trecand de la relatii cu investitorii in zona de dezvoltare a afacerilor: “Am trecut dintr-o zona analitica intr-una strategica si compania se vede altfel de aici, fiind cu totul altfel de decizii de luat”, spune Lacramioara Diaconu. Deocamdata, noul director al diviziei Power se ocupa de relatia cu constructorii si celelalte companii implicate in proiectul centralei (cum ar fi GE, Transgaz sau Transelectrica), dar si cu potentialii clienti – cumparatori de energie.

    Divizia Power a Petrom nu va furniza energie doar pentru consumul intern al rafinariilor (care va reprezenta doar 15-20% din capacitatea centralei), ci se va pozitiona ca o companie producatoare de energie din sistemul national. “De fapt, Petrom Power ar fi putut fi o companie separata, iar aceasta varianta a fost si luata in calcul la un moment dat, dar a fost preferata cealalta solutie”, mai spune Lacramioara Diaconu, care intentioneaza sa duca la bun sfarsit sarcina care i s-a incredintat – lansarea centralei in 2011. Dupa lansare, planurile Lacramioarei Diaconu se indreapta spre antreprenoriat: “Ma tenteaza o afacere in zona productiei de vinuri albe premium, afacere pentru care am prins gustul odata cu realizarea lucrarii finale pentru MBA (finalizat in februarie 2008) si pentru care am initiat achizitia unui teren undeva in apropiere de podgoria de la Cotnari”, spune Lacramioara Diaconu.

  • In culisele vanzarii IP Devel

    “Am putut sa gresim de-a lungul timpului si sa nu murim”, zambeste la cateva zile de la terminarea negocierilor si semnarea contractului de vanzare-cumparare Bogdan Putinica, directorul executiv si cofondatorul IP Devel, furnizor de software incorporabil in telefoane mobile, automobile, telecomenzi sau aparate foto. Compania sa, creata in anul 2000, a trecut din proprietatea Adecco, companie din top Fortune 500 si cea mai importanta companie de resurse umane din lume, in portofoliul Enea, companie suedeza ce furnizeaza atat solutii pentru companii de telecomunicatii, auto sau medicale, cat si software incorporabil (“embedded”). Tranzactia nu este importanta atat baneste, chiar daca suma implicata este de ordinul milioanelor de euro, cat pentru momentul pe care il stabileste in industria IT: s-a terminat cu pionieratul in software-ul romanesc.

    Aceasta nu inseamna ca o echipa de tineri programatori nu vor mai putea crea unul sau mai multe produse care sa tenteze o mare companie, asa cum au facut Bogdan Putinica, Lucian Butnaru sau Alexandru Costin, ci faptul ca piata si modul in care este si va fi privita industria software romaneasca s-au schimbat. Concret, softistii romani au acumulat, in ultimul deceniu si jumatate, un numar de varfuri, oameni, afaceri si produse care s-au vandut cu precadere in perioada 2005-2006; in prezent avem de-a face cu o rafinare, o maturizare a companiilor, a managerilor si chiar si a actionarilor.

    Greseala de care vorbeste Bogdan Putinica nu este de fapt o greseala si nu poate fi imputata nimanui: Adecco cauta, in urma cu doi ani, domenii noi de extindere, iar industria software era o tinta logica intr-o lume care nu stia inca de criza financiara sau de preturi exorbitante la materii prime. Asa ca elvetienii au cumparat IP Devel, dar au deschis si call-centere in Bulgaria sau help-desk-uri in Slovacia. Dupa doi ani, Bogdan Putinica spune ca IP Devel a ajuns la un anumit nivel de maturitate, care o face sa fie interesata de un partener tehnic in loc de unul care s-a comportat mai degraba ca un investitor strategic, pentru ca Adecco nu avut niciun fel de competenta in industria aplicatiilor software de tip “embedded” (incorporabile), desi detine o divizie de IT. Enea poate, in schimb, sa dezvolte IP Devel exact pe segmentul pe care se pricepe.

    “Pentru IP Devel a insemnat foarte mult, din toate punctele de vedere, sa faca parte dintr-o companie de talia Adecco, inclusa in topul Fortune 500. Pe de-o parte a fost o foarte mare provocare, iar pe de alta parte am primit un fel de MBA international gratis pentru noi”, spune Putinica. MBA, pentru ca elvetienii au intervenit, in perioada cand au avut IP Devel, in domeniile la care se pricepeau cel mai bine – management, administrarea afacerii, recrutare, resurse umane. Adecco nu a facut altceva decat sa maturizeze gandirea de business a softistului convertit la management care este Putinica. “Am invatat ce inseamna o companie cotata la trei burse de valori care sa aiba afaceri de zeci de milioane de euro. Un pas important de maturizare este si faptul ca ajungi sa cunosti foarte bine cifrele intr-o companie si realizezi ce ar insemna o fluctuatie de un procent in cifra de afaceri, spre exemplu”, explica el. Daca din punctul de vedere al businessului, IP Devel a avut beneficii din colaborarea cu Adecco, “exitul cred ca are sens din punct de vedere financiar si pentru ei”, adauga directorul executiv al IP Devel.

    Din cele 3,2 milioane de euro, 76% vor merge catre Adecco, restul revenind actionarului Bogdan Putinica. Exista insa o clauza de performanta prin care se specifica faptul ca pe o perioada de aproape patru ani, in functie de anumite obiective financiare, de crestere si de profitabilitate, actionarii vor incasa o a doua transa similara cu cea de acum. Daca rezultatele financiare depasesc asteptarile, exista sansa ca aceasta suma sa fie chiar mai mare.

    Tranzactia a fost consfintita pe 18 aprilie, contractul fiind semnat cu Johan Wall, presedintele si directorul executiv al Enea, si cu Hakan Gustavson, directorul financiar al companiei suedeze, iar finalizarea efectiva (plata si transferul de proprietate) va avea loc la jumatatea lunii mai. In ierarhia Enea, lui Wall si lui Gustavson ii urmeaza directorul de operatiuni – Per Akerberg si apoi Gregory Singh, vicepresedintele diviziei de servicii a Enea si cel in fata caruia va raspunde direct Bogdan Putinica.

    “Am decis sa achizitionam IP Devel din mai multe motive. Primul este decizia noastra de a ne extinde in Europa, in conditiile in care Enea nu detine operatiuni legate de servicii in aceasta zona. Practic, ne construim businessul in Europa pornind de la IP Devel”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Gregory Singh. Enea detine birouri in mai multe tari europene, Germania, Franta si Marea Britanie fiind numai cateva exemple, dar aceste birouri sunt orientate in principal pe segmentul de vanzari, pe cand dezvoltarea de aplicatii software si servicii s-a petrecut partial in Marea Britanie, dar in principal in Suedia si in SUA, in filiala din California.