BusinessMagazin

Category: Cover story

  • Business Magazin anunţa venirea crizei economice

    In seara zilei de luni in care Lehman Brothers si-a anuntat falimentul, BUSINESS Magazin a organizat o intalnire cu un grup de oameni de afaceri. Redactorul care a condus discutia si-a inceput prezentarea temei pe un ton destul de grav, adecvat situatiei. Interlocutorii nostri, in schimb, sefi de companii importante si cu putere financiara, s-au manifestat cu degajare, ba chiar cu un dram de condescendenta. Lehman era departe, iar Romania, buna-rea, cu probleme mai multe sau mai putine, era aici. Si aici era inca bine.

    Efectele crizei ajunsesera, in schimb, in Europa, unde guvernele erau nevoite sa ajute bancile cu miliarde dupa miliarde de euro, iar fiecare zi bursiera aducea noi recorduri negative. Analistii prevedeau ca seria vestilor rele va continua, iar cresterea economica pe vechiul continent va avea de suferit – ceea ce urma sa se rasfranga fara doar si poate asupra a ceea ce se intampla in economia romaneasca.
     
    Criza? Si mai cum?
     
    Pana in acel moment, putini oameni de afaceri din cei cu care am vorbit isi declarau afacerile afectate de criza, desi temeri existau. “In mod normal, o situatie de criza poate afecta orice afacere. Agentia de turism nu este influentata, sunt afectate doar investitiile mele imobiliare si cele de pe piata de capital – dar e greu de cuantificat, totul depinde de durata crizei si de momentul ales pentru a vinde”, spunea Sorin Stoica, proprietarul agentiei de turism Eturia.
     
    Nici Marius Ghenea, presedintele magazinului online PCFun, nu se simtea afectat “brutal” de criza. “Cei mai afectati in acest moment sunt cei care au investit foarte speculativ sau complet pasiv, astfel incat nu pot influenta in niciun fel trendul activelor pe care le detin”, spunea el. Riscurile pot fi reduse insa, considera el, daca investitiile sunt urmarite in mod activ, iar portofoliul este divers.
     
    Mike Borze, managing director pentru Europa Centrala si de Est la producatorul IT BenQ, afirma scurt ca “nu suntem in criza si nu avem o criza”, dar simtea o scadere a interesului clientilor, care nu se mai avantau sa faca investitii in IT&C, fapt confirmat si de Radu Georgescu, presedintele grupului Gecad. “Bugetele dedicate sectoarelor de activitate care se adreseaza unor nevoi neprioritare vor scadea. Printre aceste sectoare se regaseste, din pacate, si cel de IT&C”, spunea Georgescu. Oricum, impactul asupra celor doua companii ale lui Radu Georgescu, unul din primii romani care a facut afaceri profitabile in America, vanzand antivirusul RAV companiei Microsoft, s-a vazut in urmatoarele luni; dupa seful Gecad, criza putea insemna o scadere a vanzarilor sau doar o incetinire a cresterii.
     
    Pe langa IT, companiile isi puteau reduce bugetele pentru marketing, training, team-building si, in general, pentru dezvoltarea angajatilor sau a organizatiei. Totusi, pe termen lung, Costea Dumitrescu, atunci partener si cofondator al companiei de consultanta Ascendis, anticipa o crestere a competitiei pe piata de training, unde necesarul de training era mult prea mare pentru ca efectele crizei sa se vada intr-o reducere a cererii. Octavian Radu, presedinte si fondator al grupului RTC, introducea in ecuatie si scaderea artificiala a cererii, indusa de vestile si zvonurile panicarde.
     
    Pentru un retailer cum este Flamingo, mai importanti decat criza erau factorii pe care ii considera locali, ca inflatia sau nivelul creditarii. “Chiar daca pe termen scurt pot exista elemente de rezistenta, totusi, pe termen mediu, sunt indeplinite cele mai multe conditii pentru cresterea in continuare a pietei”, sustinea Dragos Simion, presedintele companiei.
     
    Vlad Ardeleanu, CEO al IpoteciDirect, companie specializata in consultanta financiara pe credite imobiliare garantate cu ipoteca, insista asupra efectului psihologic al crizei in domeniul de care se ocupa – era vorba de “pesimismul generalizat” cu privire la viitorul pietei imobiliare, care condusese deja la o scadere semnificativa a tranzactiilor. Ardeleanu recunoastea insa ca “efectul pe care il resimtim in primul rand este lipsa de lichiditate la nivelul sistemului financiar-bancar”.
     
    Lipsa de lichiditate era o perspectiva de care vorbea si Bogdan Belciu, atunci managerul reprezentantei din Romania a firmei de consultanta A.T. Kearney. Dupa cum se stia, criza fusese cauzata de riscurile excesive pe care anumite institutii financiare si le-au asumat pe o piata imobiliara aflata intr-o scadere masiva, iar riscurile s-au propagat in lant de la bancile comerciale si institutiile de credit catre banci de investitii si societati de asigurari care au creat produse financiare bazate pe credite ipotecare neperformante.
     
    Vandute si revandute in lant sub alte forme, aceste produse i-au afectat pe toti cei expusi sau pe emitentii lor. “De exemplu, in timp ce bancile romanesti nu sunt foarte active pe pietele financiare internationale, firmele-mama ale multor banci romanesti sunt in schimb active si ramane de vazut in ce masura acestea nu vor fi afectate financiar de falimentele din ultima vreme”, afirma Bogdan Belciu.

     

  • Mai vreti sa luati credit?

    Este neserios din partea bancherilor sa spuna ca vor gasi cai pentru a ocoli noile reguli de creditare impuse de banca centrala, inca dinainte ca ele sa fi inceput sa isi produca efectele, spune Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin. Cu atat mai mult cu cat regulamentul publicat la jumatatea lunii august, caruia bancherii trebuie sa i se conformeze pana in primele saptamani din octombrie, “a fost discutat si, in final, agreat cu toate marile banci”. Pe marginea noilor reguli, dezbaterile au fost aprinse si s-au prelungit aproape doua luni, mult peste termenul anuntat initial. In final, chiar si declaratiile de sustinere ale unor bancheri importanti – spune Vasilescu, aducand in discutie o declaratie recenta a sefului Erste Bank, Andreas Treichl – sunt un semn clar ca acest nou regulament a fost bine primit si este bine privit.

     
    Prohibitia este insa cea care dubleaza consumul, apreciaza Dan Pascariu, presedintele consiliului de administratie al UniCredit Tiriac Bank, iar fiecare restrictie creeaza obisnuinta de a cauta solutii. Si, din acest punct de vedere, bancherii din Romania nu se pot plange ca nu le-a fost data ocazia de a fi inventivi; in ultimii sase ani, de la momentul cand a inceput sa se dezvolte cu adevarat piata creditului, manata mai ales de nevoia oamenilor de a consuma pe datorie, banca centrala a adoptat un sir lung de masuri de reglementare, restrictionare sau temperare a imprumuturilor. “Prea multe”, raspunde Gerald Schreiner, presedintele Volksbank Romania, la intrebarea BUSINESS Magazin referitoare la schimbarile neasteptate pe care a trebuit sa le aplice in ultimii ani, de cand ocupa pozitia actuala. In comparatie cu Cehia (tara unde bancherul austriac a lucrat timp de sapte ani inainte de a veni in Romania, in 2003), sunt chiar “enorm” de multe, adauga el, in conditiile in care pe piata ceha a existat o singura masura de acest fel, “prin 1997, si a fost valabila timp de sase luni”. Revenind la piata romaneasca, Schreiner noteaza ca, in opinia sa, singura lectie ce poate fi invatata din experienta ultimilor ani este ca “fiecare restrictie te face sa ii gasesti solutii”.
     
    A cauta astfel de solutii e un demers care, in viziunea lui Dorin Cojocaru, senior partner in compania de consultanta DTD Team Advisory Services (si pana la inceputul anului director executiv pentru credite de retail in BCR) nu este de condamnat, ci dimpotriva. Reactia sistemului bancar la reglementarile BNR, spune Cojocaru, scoate in evidenta “profesionalismul si creativitatea deosebita” ale bancherilor, precum si gradul inalt de competitivitate a sistemului. Faptul ca bancile au cautat si cauta si in continuare solutii pentru a veni in sprijinul creditarii denota ca isi mentin increderea in economia romaneasca, sustine el, si in mentinerea unui ritm de crestere economica superior mediei din Uniunea Europeana.
     
    Ce schimbari aduc noile reguli privind acordarea de credite si ce efecte ar putea produce? In primul rand, puncteaza de la inceputul discutiei consilierul guvernatorului BNR, noul regulament (cu numarul 11/2008) nu este o revenire asupra conditiilor precedente (stabilite prin Regulamentul 3 din 2007), ci o actualizare a acestuia. Dupa un an, cat s-a scurs de la publicarea precedentelor reguli (care au adus o relaxare a conditiilor de creditare, dat fiind ca au permis un grad de indatorare mai mare pentru clienti) “am avut timp sa vedem cum au functionat si sa luam masuri in consecinta”, spune Vasilescu. 
     
    Pe de o parte, bancile care si-au validat norme proprii de creditare anul trecut (asa cum le permitea regulamentul din 2007) si au putut in consecinta sa ofere credite cu grad de indatorare mai ridicat trebuie acum sa treaca din nou pe la banca centrala, pana la inceputul lunii octombrie, cu propria adaptare la cerintele noi. Cerinte care trebuie sa asigure ca gradul de indatorare permis unui client tine cont de socurile care pot sa apara – cresteri de dobanzi, deprecieri ale monedei nationale, majorari ale comisioanelor practicate de banca respectiva. Incluse in proiectul initial sub denumirea de “stress test” (test de stres), aceste conditii au fost aprig contestate de bancheri; pe parcursul dezbaterilor dintre BNR si bancherii comerciali, numele a fost eliminat (“pentru ca sintagma de in sine stresa”, dupa spusele lui Vasilescu), dar cerintele au ramas.
     
    Astfel, pentru bancile care dispun de norme proprii si vor trece pentru o noua aprobare pe la BNR (“si vor si corespunde in final”), nivelul maxim de indatorare permis clientilor se va stabili diferentiat pe categorii de clientela, pe destinatia creditului, pe tipul creditului in functie de moneda de imprumut si pe tipul de dobanda – fixa sau variabila. Regulile dupa care bancherii dau credite arata ca niste matrici, descrie Vasilescu, iar de acuratetea fiecarui element care intra in componenta acesteia depinde si acuratetea rezultatului. Motiv pentru care (parand tocmai ocolisurile gasite de bancheri in trecut, cand au lansat, de exemplu, credite cu dobanzi promotionale, ce permit ca suma imprumutata sa fie mai mare, dar cresc dupa o scurta perioada), BNR le spune acum bancherilor exact ce trebuie sa contina “matricea”. De pilda, in calculul pentru indatorarea maxima se va folosi cea mai mare majorare a ratei dobanzii (conform statisticilor BNR) si, dupa caz, cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni al aprecierii fata de leu a valutei in care se acorda creditul. In plus, bancherii trebuie sa isi creioneze regulile luand in considerare cele mai inalte comisioane practicate in acelasi interval, iar in acest fel se inchide si “portita” dobanzilor mici, dublate ulterior de comisioane compensatorii imense – o alta modalitate de a permite clientilor sa ia imprumuturi mai mari.

  • Mai vreti sa luati credit?

    Este neserios din partea bancherilor sa spuna ca vor gasi cai pentru a ocoli noile reguli de creditare impuse de banca centrala, inca dinainte ca ele sa fi inceput sa isi produca efectele, spune Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin. Cu atat mai mult cu cat regulamentul publicat la jumatatea lunii august, caruia bancherii trebuie sa i se conformeze pana in primele saptamani din octombrie, “a fost discutat si, in final, agreat cu toate marile banci”. Pe marginea noilor reguli, dezbaterile au fost aprinse si s-au prelungit aproape doua luni, mult peste termenul anuntat initial. In final, chiar si declaratiile de sustinere ale unor bancheri importanti – spune Vasilescu, aducand in discutie o declaratie recenta a sefului Erste Bank, Andreas Treichl – sunt un semn clar ca acest nou regulament a fost bine primit si este bine privit.

     
    Prohibitia este insa cea care dubleaza consumul, apreciaza Dan Pascariu, presedintele consiliului de administratie al UniCredit Tiriac Bank, iar fiecare restrictie creeaza obisnuinta de a cauta solutii. Si, din acest punct de vedere, bancherii din Romania nu se pot plange ca nu le-a fost data ocazia de a fi inventivi; in ultimii sase ani, de la momentul cand a inceput sa se dezvolte cu adevarat piata creditului, manata mai ales de nevoia oamenilor de a consuma pe datorie, banca centrala a adoptat un sir lung de masuri de reglementare, restrictionare sau temperare a imprumuturilor. “Prea multe”, raspunde Gerald Schreiner, presedintele Volksbank Romania, la intrebarea BUSINESS Magazin referitoare la schimbarile neasteptate pe care a trebuit sa le aplice in ultimii ani, de cand ocupa pozitia actuala. In comparatie cu Cehia (tara unde bancherul austriac a lucrat timp de sapte ani inainte de a veni in Romania, in 2003), sunt chiar “enorm” de multe, adauga el, in conditiile in care pe piata ceha a existat o singura masura de acest fel, “prin 1997, si a fost valabila timp de sase luni”. Revenind la piata romaneasca, Schreiner noteaza ca, in opinia sa, singura lectie ce poate fi invatata din experienta ultimilor ani este ca “fiecare restrictie te face sa ii gasesti solutii”.
     
    A cauta astfel de solutii e un demers care, in viziunea lui Dorin Cojocaru, senior partner in compania de consultanta DTD Team Advisory Services (si pana la inceputul anului director executiv pentru credite de retail in BCR) nu este de condamnat, ci dimpotriva. Reactia sistemului bancar la reglementarile BNR, spune Cojocaru, scoate in evidenta “profesionalismul si creativitatea deosebita” ale bancherilor, precum si gradul inalt de competitivitate a sistemului. Faptul ca bancile au cautat si cauta si in continuare solutii pentru a veni in sprijinul creditarii denota ca isi mentin increderea in economia romaneasca, sustine el, si in mentinerea unui ritm de crestere economica superior mediei din Uniunea Europeana.
     
    Ce schimbari aduc noile reguli privind acordarea de credite si ce efecte ar putea produce? In primul rand, puncteaza de la inceputul discutiei consilierul guvernatorului BNR, noul regulament (cu numarul 11/2008) nu este o revenire asupra conditiilor precedente (stabilite prin Regulamentul 3 din 2007), ci o actualizare a acestuia. Dupa un an, cat s-a scurs de la publicarea precedentelor reguli (care au adus o relaxare a conditiilor de creditare, dat fiind ca au permis un grad de indatorare mai mare pentru clienti) “am avut timp sa vedem cum au functionat si sa luam masuri in consecinta”, spune Vasilescu. 
     
    Pe de o parte, bancile care si-au validat norme proprii de creditare anul trecut (asa cum le permitea regulamentul din 2007) si au putut in consecinta sa ofere credite cu grad de indatorare mai ridicat trebuie acum sa treaca din nou pe la banca centrala, pana la inceputul lunii octombrie, cu propria adaptare la cerintele noi. Cerinte care trebuie sa asigure ca gradul de indatorare permis unui client tine cont de socurile care pot sa apara – cresteri de dobanzi, deprecieri ale monedei nationale, majorari ale comisioanelor practicate de banca respectiva. Incluse in proiectul initial sub denumirea de “stress test” (test de stres), aceste conditii au fost aprig contestate de bancheri; pe parcursul dezbaterilor dintre BNR si bancherii comerciali, numele a fost eliminat (“pentru ca sintagma de in sine stresa”, dupa spusele lui Vasilescu), dar cerintele au ramas.
     
    Astfel, pentru bancile care dispun de norme proprii si vor trece pentru o noua aprobare pe la BNR (“si vor si corespunde in final”), nivelul maxim de indatorare permis clientilor se va stabili diferentiat pe categorii de clientela, pe destinatia creditului, pe tipul creditului in functie de moneda de imprumut si pe tipul de dobanda – fixa sau variabila. Regulile dupa care bancherii dau credite arata ca niste matrici, descrie Vasilescu, iar de acuratetea fiecarui element care intra in componenta acesteia depinde si acuratetea rezultatului. Motiv pentru care (parand tocmai ocolisurile gasite de bancheri in trecut, cand au lansat, de exemplu, credite cu dobanzi promotionale, ce permit ca suma imprumutata sa fie mai mare, dar cresc dupa o scurta perioada), BNR le spune acum bancherilor exact ce trebuie sa contina “matricea”. De pilda, in calculul pentru indatorarea maxima se va folosi cea mai mare majorare a ratei dobanzii (conform statisticilor BNR) si, dupa caz, cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni al aprecierii fata de leu a valutei in care se acorda creditul. In plus, bancherii trebuie sa isi creioneze regulile luand in considerare cele mai inalte comisioane practicate in acelasi interval, iar in acest fel se inchide si “portita” dobanzilor mici, dublate ulterior de comisioane compensatorii imense – o alta modalitate de a permite clientilor sa ia imprumuturi mai mari.

  • 200 de povesti despre afaceri




    O figura feminina cu un binoclu, scrutand zarea – coperta uneia din primele editii de BUSINESS Magazin de la sfarsitul lui 2004. Marea intrebare era ce perspective are Romania in 2005, cand erau asteptate doua dintre cele mai importante evenimente ale deceniului, din punct de vedere macroeconomic: introducerea cotei unice de impozitare si liberalizarea contului de capital. Era asteptata din partea BNR trecerea la politica de tintire directa a inflatiei, in conditiile in care pentru 2005 nu se putea spera la o inflatie anuala mai joasa de 7%, iar aprecierea leului – care pe atunci tocmai incepuse sa se manifeste, dupa ani in sir cand nimeni nu vedea posibile si alte stiri despre leu in afara de aceea ca pierde din valoare – punea in pericol un deficit de cont curent de peste 5% din PIB.








     

    Dorinta de a obtine atunci previziuni mai exacte pentru cursul leului ne-a determinat sa apelam la singurii ce ar fi putut face asemenea estimari – dealerii bancilor si analistii pietei financiare. Asa a aparut “pariul pe curs”, un sondaj printre experti facut de noi la fiecare sase luni, cu scopul de a oferi o prognoza de curs pentru urmatoarea jumatate de an. In iunie 2005, dealerii bancilor au avansat previziuni intre 35.000 de lei (evident, exprimarea in “lei grei” nu era inca populara) si 37.600; la urmatorul sondaj, din decembrie acelasi an, am vazut ca au fost banci care au determinat corect cursul, foarte aproape de valoarea euro la 31 decembrie, de 36.771 de lei.

    Am continuat cu sondajele si am vazut si epoci suficient de agitate pentru piata valutara incat toate previziunile dealerilor sa fi dat gres sau suficient de incerte incat intre cele mai optimiste si cele mai pesimiste estimari sa fi fost un interval incredibil de larg, pe masura unei economii inca foarte vulnerabile la cele mai diverse categorii de socuri. Criza financiara internationala, pornita anul trecut, i-a impartit la randul ei pe experti in tabere diferite: ultimele previziuni, cele pentru sfarsitul lui 2008, vorbesc de un curs intre 3,27 lei/euro si 3,88 lei/euro, iar dupa ce o serie de banci straine si agentii de rating au prevestit de anul trecut ca economia Romaniei va suferi masiv de pe urma crizei, fara ca aceasta sa se fi intamplat, si analistii romani au devenit mai prudenti, preferand sa avanseze mai multe scenarii posibile, dar fara a opta ei insisi pentru unul.

    Articolele de fond succesive din BUSINESS Magazin pe marginea spectaculoaselor caderi ale Bursei, incepand din toamna trecuta, respectiv asupra sanselor ca piata de capital sa-si revina ilustreaza din plin astfel de incertitudini. Am avut insa parte si de previziuni clare: in noiembrie anul trecut, cand pretul petrolului era aproape de 100 de dolari, Dinu Patriciu se arata sigur ca peste un an barilul va ajunge la 150 de dolari (articolul “Bancnota de un baril” din editia cu numarul 157); cifra le-a parut incredibila multor comentatori, desi in iulie anul acesta barilul a ajuns deja la 147 de dolari – din fericire, fara a se fi mentinut la acest nivel.

    Cat despre criza financiara internationala si posibilul ei impact asupra Romaniei, majoritatea analistilor chestionati de noi in iulie s-au aratat de un optimism surprinzator, vorbind de un deznodamant fericit al crizei, pentru ca in urma ei va ramane un sistem financiar mai curat si mai sanatos. Romania? “Nu trebuie sa cadem intr-un pesimism prea mare, avem de-a face pentru moment doar cu efecte foarte indirecte”, raspunde Patrick Gelin, presedinte-director general al BRD-Société Générale. Pariurile raman, evident, deschise.

    La fel cum deschise raman pariurile si pentru un alt capitol delicat al economiei, piata muncii. In primavara lui 2005, companiile de resurse umane constatau ca incep sa se intoarca acasa in numar tot mai mare romanii plecati in strainatate cu ani in urma, in special cei in functii manageriale (“Se intorc romanii”); pentru unii dintre ei, cum a constatat autoarea articolului, atractia era legata inclusiv de salariile mari pe care le puteau obtine aici, dar si de mobilitatea si de creativitatea permise de o economie in dezvoltare si aproape de pragul intrarii in UE. Asa a aparut, cateva luni mai tarziu, ideea unui cover story cu titlul “Cat veti castiga in 2010”, cu estimari pentru salariul mediu net pe economie intre 337 si ceva peste 400 de euro.

    Putini prevedeau atunci criza de forta de munca de acum, cand salariul mediu a ajuns deja in jur de 370 de euro, iar exodul de forta de munca, stimulat de momentul aderarii la Uniunea Europeana, a continuat cu acelasi dublu efect: intrari masive de bani de la muncitorii romani din strainatate, ajunse sa echivaleze cu investitiile straine in economie (“Anul capsunarului roman”) si silirea companiilor sa caute solutii la lipsa de personal (“Intoarceti-va acasa”, un titlu de cover story parca in mod ironic opus celui citat mai devreme).

    Printre toate variabilele enuntate mai sus despre economie au stiut sa inainteze insa multinationalele si marile companii romanesti care au avut cea mai clara viziune despre viitor si cele mai bune arme sa-i faca fata; despre ele, BUSINESS Magazin a vorbit in fiecare din ultimii trei ani, cu ocazia topurilor anuale ale celor mai mari 100 de companii din Romania, intocmite de redactorii revistei.

    Aceste topuri raman in arhiva revistei drept cele mai bune radiografii a ceea ce insemnat reteta performantei in economie in toata aceasta perioada: management profesionist, piete de desfacere bune si cresteri de productivitate (exemplele clasice ale Petrom sau Dacia) ori pur si simplu oportunitati bine exploatate (companiile de telefonie mobila sau din industria cimentului ori marii importatori auto). Fiecare dintre aceste topuri a inclus si proiectii privind situatia clasamentului in anii urmatori. Si nu dintr-o obsesie a aventurii de a ghici viitorul, care ar parea sa caracterizeze revista, ci din convingerea ca nu poti judeca prezentul economiei doar raportandu-te la trecut, ci luand obligatoriu in calcul si tot ce poate aduce viitorul. Chiar daca, din fericire sau din nefericire, nu toate previziunile se implinesc.

     

    Strategii si antreprenori
    Tranzactii si evenimente
    Analize sectoriale
    Noi domenii
    Ghid de business
    Tendinte

  • Energia eoliana, noul real-estate













    “Daca Bucurestiul parea neincapator anul trecut pentru sutele de proiecte imobiliare care se anuntau unul dupa altul, asa se intampla acum cu Dobrogea, neincapatoare pentru zecile de proiecte de energie eoliana despre care auzim tot mai des in ultima perioada”, spune Alexandru Teodorescu, directorul companiei de consultanta pentru proiecte de energie eoliana Wind Expert. In aceasta vara, atat companii occidentale cu experienta in producerea de energie electrica, dar si companii romanesti si-au anuntat intentia de a investi in energie eoliana. 

    Declaratii legate de viitoare investitii in aceasta piata au facut si oameni de afaceri ale caror nume au fost legate in ultimii doi ani de investitii in alte domenii, dar mai ales in imobiliare. Astfel, companii precum Petrom, Lukoil, Alro Slatina, E.ON, Gaz de France, Iberdrola, Enel, dar si oameni de afaceri precum Dinu Patriciu, Petru Prunea, Octavian Radu, Marius si Emil Cristescu, George Becali, Dorinel Umbrarescu sau Silviu Prigoana au anuntat in aceasta vara ca sunt interesati sa investeasca in constructia de parcuri energetice eoliene.

     

    Raspunsul la intrebarea de unde a aparut dintr-o data aceasta frenezie a investitiilor in energie, care a fost timp de ani buni un fel de cenusareasa in aria de interes a investitorilor, vine cumva tot dinspre piata de imobiliare si are doua componente: una dintre ele este legata de scaderea sau stagnarea pietei imobiliare si de nevoia investitorilor de a gasi o noua piata cu randamente bune unde sa isi plaseze banii, cealalta este legata de faptul ca si investitiile eoliene sunt, mai ales in aceasta faza, tot un fel de investitii imobiliare.

     

    “Intr-un fel, in faza initiala, afacerile de real estate si investitiile in energie eoliana au la baza aceleasi trei puncte cheie: locatia, locatia, locatia”, spune Markus Piuk, director general al casei de avocatura Schoenherr si Asociatii SCA, care a fost consultant juridic pentru o serie de proiecte de energie eoliana. Markus Piuk spune ca, in faza initiala, oamenii de afaceri romani, chiar daca nu stiu detalii despre constructia si operarea parcurilor eoliene, pot sa isi asigure un teren bun si sa obtina permisele pentru accesul la retea.

     

    Atat terenurile, cat si permisele de acces pentru astfel de proiecte sunt limitate. “Terenurile cu cel mai bun vant sunt in zone greu accesibile, in varful muntilor si pe mare, iar cele cu vant bun sunt Dobrogea si Podisul Modovei, unde lupta pe terenuri se da deja de mult timp”, spune Alexandru Teodorescu, care precizeaza ca permisele de acces in retea pentru cei 2.000 MW pe care ii poate conecta Transelectrica acum au fost date deja, principiul fiind primul venit, primul servit. Cu toate acestea, stirile despre investitii in energie eoliana din ultima perioada se refera atat la proiectele in faze avansate de evolutie, cat si la cele aflate in faza de proiect sau chiar de intentie.

    Cele doua categorii nu sunt insa bine delimitate, dat fiind ca autoritatile nu au facut publice numele companiilor care au primit avize de conectare la retea, iar companiile, la randul lor, evita sa vorbeasca despre terenurile pe care le au in proprietate. “Este de fapt un joc al declaratiilor: unii declara ca au teren potrivit unei ferme eoliene pentru a primi oferte de vanzare, altii declara ca au bani si vor sa ii investeasca pentru a-i atrage pe cei care au de vanzare proiecte la cheie. Intre timp, cei care au si bani, si proiectul pregatit, si avizele luate semneaza deja contracte pentru vinderea energiei pe care o vor produce”, spune Jean Constantinescu, analist al pietei de energie si director al Institutului National pentru Conservarea Energiei (IRE).

     

    In acest razboi al declaratiilor, mizele sunt conectarea la retea pana in 2020 a maxim 3.000 MW, conform estimarilor Transelectrica, o recuperare a investitiei intr-o perioada de cinci pana la sapte ani si o viata destul de usoara, fara investitii suplimentare, cel putin pana in 2012, cand statul roman va trebui sa ia o decizie in privinta politicii asa-numitelor certificate verzi. Sistemul certificatelor verzi este metoda propusa de UE si adoptata de statul roman prin care un furnizor de energie electrica de pe piata trebuie sa cumpere de la un producator de energie regenerabila un numar de certificate verzi egal cu o cota conforma cu megawatii pe care ii vinde. Acest sistem este legiferat in Romania pana in 2012 (cand guvernul ar putea decide sa il continue sau sa adere la un alt sistem, de asemenea practicat de statele UE) si, desi unele companii din piata spun ca este destul de riscant sa investeasca pe o piata ale carei reglementari nu sunt batute in cuie pe termen lung, parerea generala este ca Romania se va conforma acestui sistem, practicat de cele mai multe state ale UE.

     

    Increderea fata de obedienta guver­nului roman in fata organismelor UE vine mai ales din partea investitorilor europeni, care cunosc istoricul tarilor lor de origine in aceste procese decizionale. De fapt, aceste companii europene sunt si cele mai pornite in aceasta cursa pentru primele mari proiecte de energie eoliana in Romania.

     

    “Pe langa ca este un sport national acum sa investesti in energie eoliana, dupa ce a trecut moda imobiliarelor, mai este si faptul ca investitorii din pietele vestice cauta noi locuri unde sa investeasca masiv in energie eoliana, dat fiind ca pietele lor de provenienta precum Germania, Italia sau Grecia sunt deja saturate si acolo se mai pot face doar proiecte mici”, explica Alexandru Teodorescu.

     

    Consultantul spune ca Romania este, dintre ultimele tari intrate in UE, cea mai atractiva pentru dezvoltari eoliene; calitatea unei tari de membru al UE este una dintre conditiile esentiale pentru a fi atractiva din acest punct de vedere, dat fiind faptul ca tarile comunitare au aderat la scheme de suport pentru astfel de investitii in energii regenerabile, scheme care asigura din start o parte din recuperarea investitiei.

     

  • Mai usor cu profitul




    Nu era pentru nimeni o surpriza ca si anul trecut, ca si in cei precedenti, cele mai puternice 100 companii private o sa vina in ansamblu cu cresteri ale afacerilor superioare celei a economiei in general; asa se intampla in orice an cu crestere economica notabila si asa a fost si 2007. Daca PIB s-a majorat anul trecut cu 6%, cifrele de afaceri in ansamblu ale celor mai mari 100 de firme s-au majorat cu 21,1%, atingand un total de aproape 47 de miliarde de euro, adica aproape 40% din PIB.

    Surpriza anului trecut n-a fost insa legata de mersul afacerilor, ci de profitabilitatea lor; daca analistii si reprezentantii marilor companii deopotriva incepusera sa prevesteasca de prin 2006 ca vremea profiturilor impresionante va trece, pentru ca eco­nomia se asaza, se maturizeaza si creste concurenta, putini se asteptau ca in loc de o crestere generala a profiturilor de 60%, cum a fost in 2006, sa avem in 2007 o crestere de numai 30,5% la nivelul celor 100 de companii din top.


    Cum comenteaza acum analistii evolutia profiturilor din top 100? “Piata romaneasca in general se caracterizeaza printr-o crestere continua a competitivitatii. Pe termen mediu este de asteptat ca noi multinationale sa-si deschida operatiuni in Romania si este de asteptat ca marjele de profitabilitate sa scada spre nivelul inregistrat in alte state din UE, iar rata de crestere a profiturilor totale ale celor mai mari 100 de firme sa scada”, afirma Radu Stoicoviciu, senior partner in cadrul companiei de consultanta PricewaterhouseCoopers.

    Cum vom vedea mai departe in analiza separata a sectoarelor economiei, celalalt factor general care a influentat dinamica profiturilor a fost legat de costurile in crestere ale mentinerii si ale dezvoltarii afacerilor. “Costurile aderarii la UE, precum si actiunile masive de pozitionare pe piata s-au reflectat in rezultatele lui 2007; investitiile in extinderea retelelor si in introducerea unor sisteme care sa mareasca eficienta au atins niveluri fara precedent”, constata Daniela Nemoianu Istocescu, partener in cadrul KPMG.

    Iar tabloul a fost completat de conjunctura nefavorabila adusa de criza financiara externa si de propriile dezechilibre ale economiei, exprimate in modificarea rapida si brutala a cursului leu-euro si intr-o inflatie peste asteptari. “Ceea ce este ingrijorator este ca la modul general in Romania cresterea economica nu a fost sustinuta de o crestere corespunzatoare a productivitatii muncii, ceea ce genereaza inflatie si implica o crestere a importurilor care pune presiune asupra cursului de schimb valutar”, declara Bogdan Belciu, director general al A.T. Kearney, care estimeaza ca in 2008 si 2009 cresterea veniturilor se va diminua in mod evident in multe ramuri economice, “iar profiturile vor fi cu atat mai mult sub presiune”.

    Cum se explica totusi faptul ca intr-un asemenea climat au continuat sa apara marje de profitabilitate de peste 30%, de genul celor inregistrate cu precadere de producatorii de ciment (Lafarge – 41%, Carpatcement – 35%), dar si in retail (Plus Discount – 43%) sau in telecom (Orange – 30%, Vodafone – 23%)? Pe de o parte, ele sunt expresia conjuncturii (furnizorii de ciment au profitat de boom-ul imobiliar) si a evolutiei inegale a sectoarelor econo­mice (daca industria farmaceutica s-a plafonat, de pilda, retailul sau telecomul au continuat sa prospere, ca si in anii precedenti).

    Pe de alta parte, 2007 ar fi ultimul an cu astfel de profituri si e de asteptat “o relativa stabilizare a cresterii in toate industriile, cele mai expuse fiind cea financiara, de constructii, FMCG, retail si telecom”, spune Bogdan Belciu. In opinia lui, o comparatie regionala si cu atat mai mult la scara UE “arata in mod evident ca marjele de profit realizate in ultimii ani in Romania nu sunt sustenabile”, iar companiile care au inteles aceasta si-au schimbat deja prioritatile, de la crestere cu orice pret la eficienta.

    Analistul de la A.T. Kearney afirma ca firmele cu actionariat romanesc sunt cele mai putin pregatite sa faca fata unei asemenea schimbari de tendinta. Deocamdata, in topul celor 100 de companii din 2007, nicio firma cu capital romanesc nu este printre primele 20 la capitolul cifra de afaceri, ceea ce reflecta evident ponderea multinationalelor in economia romaneasca. Cele mai mari companii cu capital autohton, conglomeratul din industria alimentara Interagro si distribuitorul de materiale de constructii si finisaje Arabesque, se situeaza insa destul de aproape de top 20 in functie de cifra de afaceri – pe locurile 25, respectiv 29, in urcare fata de pozitiile pe care le ocupasera in topul din 2006 (52, respectiv 36).

    In cazul primului, ceea ce s-a intamplat in aceasta primavara, cand proprietarul Ioan Niculae a cerut ajutorul guvernului ca sa nu-si inchida combinatele de ingrasaminte amenintate de scumpirea gazelor, dovedeste o vulnerabilitate a afacerii; in schimb, Arabesque a crescut constant, aproape pe tacute, desi cu o marja de profit de numai 2%, inferioara celei de 6,3% din anul anterior. In umbra fiecarei afaceri mari romanesti se afla insa unul sau mai multi potentiali cumparatori straini, iar frecventa cu care companiile straine au preluat – pe parcursul ultimului an – sau curteaza astfel de firme romanesti face greu de prevazut cum va arata viitorul top 100 din punctul de vedere al actionariatului companiilor.

     
    CONSTRUCTII

    Cei trei mari producatorii de ciment, cu exceptia Holcim, au ramas si in 2007 printre cele mai profitabile companii din economie: Lafarge si Carpatcement au obtinut marje de 41% respectiv 35%, majorandu-si si afacerile cu 39%, respectiv 30%. “Cresterea exceptionala din 2007 a sectorului constructiilor, cu peste 30%, a determinat Lafarge sa reorienteze volumele reziduale de export catre clientii interni si sa ia decizii privind marirea capacitatilor de productie din toate uzinele”, explica Philippe Platon, directorul financiar al Lafarge. Compania si-a incetinit totusi rata de crestere a afacerilor si a profitului, la fel ca si ceilalti mari producatori de ciment, care au ajuns deja la maximul capacitatii de productie, investitiile in marirea capacitatilor fiind singurele optiuni pentru a mentine aceleasi marje si in viitor.

    Holcim a fost singurul producator de ciment care a inregistrat o scadere a marjei de profit si a profitului net din cauza cursului de schimb; compania a avut de rambursat mai multe credite contractate in euro, dar a avut incasari in lei. Totusi, cum ar putea fi caracterizata o economie in care se obtin marje de profit de peste 35%? “Nu este asezat ca lumea, este o economie speculativa care permite unor companii sa obtina rezultate peste media normala. Desigur, denota si o situatie conjuncturala in care cererea pentru un anumit produs este mult mai ridicata decat oferta”, comenteaza Ion Crangasu, directorul executiv al Patronatului Producatorilor din Ciment (CIROM).

    Aceasta opinie este impartasita si de directorul Lafarge, care considera ca perioada actuala a permis producatorilor sa isi foloseasca din plin potentialul instalatiilor industriale cu costuri fixe mai reduse decat in Europa de Vest, fapt care face si ca profiturile de aici sa fie mult mai mari decat cele din Vest. Platon adauga insa ca numai in 2008 s-a inregistrat o crestere a costurilor industriale de 15-16%, evolutie care va duce la alinierea la conditiile economice din tarile vestice, crestere care “abia a fost compensata prin majorarea preturilor”.

    Producatorii de ciment nu sunt singurii care profita insa de boom-ul imobiliar. Romstrade, companie de constructii controlata de omul de afaceri Nelu Iordache, proprietarul Blue Air, si-a majorat afacerile de peste zece ori in special pe baza unor noi lucrari publice contractate. Producatorul de placi aglomerate din lemn Kronospan este un alt nume nou in randul celor mai mari 100 companii private din Romania, acesta luand locul producatorului austriac de cherestea Holzindustrie.

  • Stapanii energiei electrice

    Normal
    0

    false
    false
    false

    MicrosoftInternetExplorer4



    /* Style Definitions */
    table.MsoNormalTable
    {mso-style-name:"Table Normal";
    mso-style-parent:"";
    font-size:10.0pt;"Times New Roman";}

    “Cred ca vara aceasta, cel mai important om din piata de energie electrica a fost Nicolae Opris”, spunea, in urma cu cateva saptamani, o prietena care urmareste cu interes piata energiei. Legatura dintre Nicolae Opris, vicepresedintele responsabil cu piata energetica al Agentiei Nationale pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), si momentul discutiei cu prietena respectiva era destul de evident: ANRE tocmai majorase tarifele din piata de energie, in medie cu 5,3%, majorarea pentru consumatorii casnici fiind de 4,5%.

    Decizia, semnata de Nicolae Opris, fusese solicitata de producatori, dar si de unii furnizori de energie, si a fost considerata insuficienta de majoritatea acestora, care intentioneaza acum sa solicite o noua majorare a tarifelor. De ce a fost Opris omul momentului? “Pentru ca in acest birou am stabilit cu cat si cand va creste pretul energiei electrice si pentru ca tot aici se vor stabili si urmatoarele evolutii ale pretului”, spune Nicolae Opris, care motiveaza decizia de a creste preturile prin investitiile de mediu pe care trebuie sa le faca producatorii de energie, dar si prin faptul ca trebuie sa recunoasca o parte din investitiile pe care le-au facut sau au promis ca le vor face o parte din distribuitorii de energie.

     

    Cresterea preturilor la electricitate este insa doar capatul unui lant ale carui verigi principale arata motivatiile, dar si efectele scumpirii curentului electric. Principalele verigi ale acestui lant au stat la baza realizarii de catre BUSINESS Magazin a unei liste cu cei mai importanti oameni din piata de energie. De fapt, alegerea celor zece a constat in nominalizarea a doua tipuri de factori de decizie: cei ce controleaza o serie de sectoare aflate in posesia statului, fie prin conducerea celor mai mari afaceri, fie prin conducerea unui lant decizional, si cei ce controleaza afacerile dintr-o serie de companii mari consumatoare de energie care nu au mai rezistat la nehotararea guver­nantilor si au decis sa se descurce singuri intr-o piata dominata inca de afaceri de stat.

    “Faptul ca una dintre pietele esentiale din economia romaneasca este controlata de o mana de oameni spune ceva despre piata in sine”, este de parere Jean Constantinescu, analist al pietei de energie si director al Insti­tutului pentru Recuperarea Energiei (IRE), care reprezinta Romania in asociatiile europene de profil. Jean Constantinescu considera ca principalul motiv pentru care atat de putini oameni controleaza o piata estimata la peste zece miliarde de euro in acest an este pastrarea unor segmente importante ale acestei piete in portofoliul statului. Acesta este si motivul pentru prezenta printre cei mai importanti oameni din energie a ministrului economiei si finantelor, Varujan Vosganian.

    Desi se poate spune ca mandatul sau de conducere a acestui minister este acum pe cale de a se termina (date fiind alegerile din toamna), deciziile luate de Varujan Vosganian de-a lungul mandatului sau au dat un anume curs pietei de energie. Principala directie in care a marsat ministrul, anume oprirea privatizarilor din domeniu, dar mai ales faptul ca nu a continuat planul initial de a privatiza complexurile energetice din Oltenia au facut ca principalele companii din piata de energie sa se gandeasca la propriile proiecte, ceea ce va schimba fata domeniului in urmatorii ani. “Daca Guvernul ar fi decis privatizarea acestor complexuri energetice, am fi fost interesati sa cumparam, mai ales datorita sinergiilor care s-ar fi creat prin faptul ca CEZ detine distributia pe zona respectiva”, spune Doru Voicu, directorul de dezvoltare al CEZ Romania.

     

    Cum complexurile nu au mai iesit la privatizare anul trecut, cum era prevazut in prima strategie energetica a actualului guvern, atat cehii, cat si alti potentiali investitori dau acum inapoi: “Noi vedem cum aceste complexuri devin din ce in ce mai neatractive”, spune Doru Voicu. Principala explicatie pentru scaderea atractivitatii lor sta in investitiile de mediu pe care trebuie sa le faca (estimate la peste doua miliarde de euro pana in 2012) si in faptul ca internalizarea costurilor pentru aceste investitii, luand in considerare faptul ca energia produsa la Rovinari, Turceni si Craiova se vinde acum la un pret mediu, ar face complexurile prea scumpe, chiar pentru pretul mediu din piata de acum.

    In aceeasi situatie sunt unitatile Termoelectrica, care au inceput insa de aproximativ doi ani sa incheie parteneriate cu investitori strategici pentru constructia unor noi grupuri pe platformele Termoelectrica. Cel mai important proiect aprobat in acest sens este cel derulat de E.ON cu Enel, pentru a instala 800 MW la termocentrala de la Braila, prin realizarea unui proiect in valoare de un miliard de euro. Un alt proiect care asteapta aprobarea si alegerea investitorilor este cel de la Borzesti, unde E.ON, CEZ si Electrabel sunt in cursa pentru castigarea unui proiect de 335 MW, in valoare de 500 de milioane de euro. Planul pentru aceste proiecte este ca Termoelectrica sa constituie impreuna cu investitorii o societate mixta care va construi si va opera noua centrala, compania de stat urmand sa participe la acest proiect cu terenul si logistica aferente.

     

    “Din nefericire, in acest fel privatizarea unitatilor termo s-a redus la o vanzare de amplasamente”, crede Jean Constantinescu, care considera ca vanzarea grupurilor termo ar fi avut succes cu cativa ani in urma, deoarece ele sunt amplasate strategic si au logistica necesara pentru productie.

     

    Ministrul economiei crede insa ca toate unitatile de productie din Romania mai au o sansa, fiind in posesia statului: “Cred ca pastrarea acestor companii in posesia statului si incercarea noastra de a crea o companie energetica nationala, acel campion de care vorbeste toata lumea (este vorba despre aducerea laolalta a tuturor companiilor de stat din piata de energie pentru a forma o companie de stat mai puternica, ce ar urma sa fie listata la bursa, dupa modelul cehilor de la CEZ – n.red.) este una dintre putinele cai prin care statul mai poate avea controlul asupra unei piete esentiale pentru viitorul Romaniei”, spune Varujan Vosganian intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Conform proiectului ministerial, compania energetica integrata va avea o valoare cuprinsa intre 20 si 24 de miliarde de euro si o profitabilitate ridicata, care va creste progresiv.

     

    Ministrul considera ca, odata ce aceasta companie va fi formata, statul va putea “pompa” in ea banii necesari pentru a deveni competitiva, fiind vorba de sume de ordinul miliardelor de euro, atat pentru indeplinirea normelor de mediu (in special in cazul complexurilor energetice si al unitatilor Termoelectrica), dar si pentru retehnologizare. “Vor fi bani”, considera Varujan Vosganian, care va lasa in minister (daca nu va mai fi ministru in continuare) planul de afaceri al noii companii pentru primii cinci ani de functionare.

     

  • Romani, intoarceti-va acasa!




    Italianul Piero Francisci, directorul general al grupului Coifer, achizitionat nu de mult de cea mai mare companie de constructii poloneza, Polimex – Mostostal, a fost printre primii care a angajat muncitori asiatici pentru a rezolva criza de oameni cu care confrunta inca de la inceputul lui 2006. Primii 20 de indieni au sosit in Romania in februarie 2007, iar restul de 80 au sosit in tara ulterior, pe masura ce grupul si-a extins activitatea. “Am apelat la aceasta solutie pentru a ne putea onora contractele deja semnate. Am rezolvat astfel criza de personal si lipsa de stabilitate a angajatilor din domeniul constructiilor. Proiectele pentru care au fost angajati au fost contractele in derulare, indienii lucrand cot la cot cu cetatenii romani. Am angajat personal calificat, deci nu am folosit forta de munca ieftina”, precizeaza Piero Francisci.








     

    Cazul italianului nu este singular si nu se circumscrie doar domeniului constructiilor, ci s-a extins si in industria textila, transporturi sau infrastructura. Dar e departe de a fi capatat proportii de masa. Potrivit Oficiului Roman pentru Imigrari (ORI), doar 5.000 de cetateni din afara Uniunii Europene au primit permise de munca in 2007, cam jumatate din numarul maxim impus de Romania, ceea ce inseamna ca deocamdata tara noastra nu este suficient de atractiva pentru imigranti. Majoritatea celor care au solicitat permise provin din Turcia, Republica Moldova si China si lucreaza in constructii, productie, servicii si comert.

     

    Astfel de date sunt confirmate si de un studiu realizat anul trecut de catre Fundatia Soros, in randul a 600 de companii din constructii, industria textila si sectorul turistic – cate 200 din fiecare domeniu. Potrivit studiului, procentul firmelor care au intentii certe pentru aducerea fortei de munca din strainatate este relativ redus. “Intr-un viitor apropiat, imigratia nu pare sa constituie o optiune serioasa. Numai 7% dintre firme intentioneaza sa aduca forta de munca din strainatate, iar un procent apropiat (9%) se declara indecise, fara a respinge insa aceasta posibilitate”, mentioneaza studiul “Piata fortei de munca din Romania si imigratia”. Cea mai mare parte dintre firme au recurs la investitii pentru cresterea productivitatii, la tehnologizare si la introducerea de ore suplimentare, insa 17% din companii au fost totusi nevoite sa isi restranga activitatea din cauza deficitului de personal.

    Deficitul de personal a determinat pana acum cresteri salariale la toate nivelurile – majorarea medie a salariilor a fost anul trecut de 20%, in timp ce estimarile pentru acest an sunt mai moderate si se situeaza in jurul a 10-12%. Cu toate acestea, veniturile celor ce muncesc in tara au ramas inca mici comparabil cu posibilitatile de castig din alte tari, spune Oana Munteanu, senior consultant in cadrul PricewaterhouseCoopers. Iar aceasta indeparteaza in mod evident perspectiva ca lucratorii care au plecat in strainatate sa poata fi intorsi in tara doar cu chemarile si promisiunile autoritatilor, devenite tot mai numeroase in ultima vreme.

     

    In momentul de fata, domeniile care pierd oameni, in special catre tarile europene, sunt mai ales cele care au nevoie de forta de munca foarte putin calificata – constructii, transporturi, agricultura. “Odata ce oportunitatea de a lucra in strainatate a devenit reala, oamenii au profitat de ea. Daca un sofer de taxi afla ca poate sa fie sofer de autobuz in Spania si sa castige 2.500 de euro pe luna, ia primul tren si pleaca acolo”, spune Madalina Popescu, general manager al Pluri Consultants.

     

    Pentru multi din cei plecati din tara, mai ales dintre cei care au facut acest pas de mai mult timp, probabilitatea sa se intoarca este mica, pentru ca multi si-au adus familiile acolo si unii si-au intemeiat chiar mici afaceri. Mariana Cojocaru a plecat acum zece ani din tara, cu ideea ca nu avea ce sa mai piarda, fiindca nu avea nici loc de munca si nici perspectiva unui viitor satisfacator. Munca pe care a facut-o initial in Spania, cea de menajera, nu a descurajat-o prea mult, mai ales ca salariul pe care il lua intr-o luna era de 1.200 de dolari, in conditiile in care in aceeasi perioada, acum zece ani, salariul mediu pe economie in Romania era de 163 de dolari. Aproape patru ani a facut curatenie in casele spaniolilor pana cand s-a ivit oportunitatea care avea sa-i schimbe definitiv destinul: deschiderea unei afaceri pe cont propriu.

     

    “Am gasit un restaurant micut, de 100 de mp, pe care imi permiteam sa-l inchiriez. Nu era cine stie ce, dar era un inceput”, isi aminteste Mariana Cojocaru. Treptat, si-a adus in Spania si sora si impreuna au reusit sa inchirieze un spatiu mai generos, iar acum este proprietara celui mai mare restaurant cu specific romanesc din Spania, pe care l-au numit “Romania” si pe care intentioneaza sa-l si cumpere dupa ce contractul de chirie pe 12 luni se va incheia. Ganduri de revenire in tara recunoaste ca nu mai are, doar nostalgii, dar faptul ca acolo are casa si afacerea pe care le-a visat toata viata o face sa treaca usor peste ele.

     

    UNII AU INCERCAT DEJA.

    Constructiile reprezinta unul din domeniile cel mai afectate de criza de personal. Aproximativ 70% dintre romanii care pleaca anual sa munceasca in strainatate sunt muncitori in constructii. Reprezentantii Patronatului Societatilor din Constructii (PSC) spun ca, in acest moment, in Romania mai lucreaza aproximativ 360.000 de muncitori in constructii si ar mai fi nevoie de inca pe atat pentru a face fata ritmului in care se contruieste. “Nici afara nu umbla cainii cu covrigi in coada, dar cand vezi ca iei de doua ori mai mult decat in Romania, nu prea iti mai vine sa te intorci aici. Drept pentru care multi nici nu se mai intorc”, spune Razvan Niculescu-Aron, vicepresedintele PSC.

     

  • Ultimul mohican al importurilor auto




    “La bob exista, in functie de partie, o portiune de vreo 30 de metri unde trebuie sa alergi, sa impingi bobul si sa te urci in el. Iti trebuie oameni cu forta, dar in acelasi timp oameni cu viteza”. Pentru fostul sportiv de performanta Gheorghe Dolofan, cei 30 de metri de la bob pot fi asimilati in afaceri perioadei de dupa anul 2000, cand a inceput unul dintre cele mai curajoase planuri de extindere ale unui dealer auto roman.








     

    “Peugeot a fost printre primele marci care a dezvoltat o retea de dealeri in Romania. Francezii nu doreau insa ca importatorul (detinut de Gheorghe Dolofan – n. red.) sa aiba o pozitie foarte importanta in cadrul retelei de dealeri. Dar, avand in vedere valoarea investitiei – atunci un milion de euro erau bani multi -, nu prea au fost gasiti parteneri si am putut sa ma dezvolt foarte mult”, isi sintetizeaza Gheorghe Dolofan strategia care i-a permis sa ajunga in prezent cel mai mare comerciant roman de masini dupa Ion Tiriac, proprietarul unei divizii auto care a generat anul trecut afaceri de 900 de milioane de euro.

     

    Cei doi sunt si singurii dintre investitori romani care au intrat in afaceri cu masini in anii ’90 si au reusit sa isi pastreze statul de importator pentru unul dintre producatorii din top 10 la nivel mondial (Peugeot in cazul lui Dolofan, Hyundai si Ford pentru Tiriac).

     

    Ford a anuntat insa saptamana trecuta ca va prelua din 2010 activitatea de import de la Romcar, compania detinuta de Ion Tiriac, confirmand astfel informatiile vehiculate in piata auto in ultimele luni. Astfel, Gheorghe Dolofan ar putea deveni cel mai mare importator roman de masini, marca franceza fiind mai bine pozitionata in topurile de vanzari decat Hyundai.

     

    Cum a reusit discretul om de afaceri pitestean Gheorghe Dolofan sa ajunga la afaceri cu masini de 350 de milioane de euro anual? Si, mai important, care este strategia lui pentru momentul cand Peugeot va urma exemplul Renault, BMW, Mercedes sau Ford si va infiinta o companie proprie care sa preia activitatea de import de pe piata romaneasca?

     

    Cand vine vorba de reteta sa in afaceri, Gheorghe Dolofan pare mai degraba laconic. Atat in momentele cand aminteste de volatilitatea cursului de schimb al leului, care aproape ca a falimentat vanzatorii de masini la sfarsitul anilor ‘90, dar si atunci cand vorbeste de explozia vanzarilor din ultimii cinci ani, Dolofan se fereste sa arate vreo emotie. Expresia fetei i se schimba insa complet cand aduce vorba de sport si dintr-o data devine mult mai relaxat.

     

    “Eu am fost in lotul olimpic de bob. Am facut atletism la inceput, dupa care s-a facut o selectie si am trecut la bob. In 1975, americanii au fost primii care au selectionat pentru bob atleti.” Asa a inceput povestea de afaceri a lui Gheorghe Dolofan. “Toate deplasarile erau in tari capitaliste – Statele Unite, Japonia, Italia. Stateai cam sase luni pe an plecat din tara. Am vazut ce se intampla in aceste tari, iar dupa Revolutie am intrat in afaceri.”

    Iar nisa pe care a gasit-o Dolofan nu au fost masinile, ci benzinariile. “In 1992-1993 eram singurul din tara care importa pompe de benzina. Ca sa va faceti o idee, in anul 1990 PECO avea 550 de statii, iar pana in anul 1997, cand s-a infiintat Petrom, s-au facut 900 sau 1.000 de statii. O statie avea cel putin 6 sau 8 pompe, toate fiind pana atunci mecanice, astfel ca a trebuit sa fie schimbate. O pompa costa intre 3.000 de dolari si 17.000 de dolari si in plus, normele noi de mediu insemnau ca era nevoie si de anumite accesorii”, explica Dolofan.

    Intrarea sa in domeniul auto a fost mai degraba conjuncturala. La jumatatea anilor ’90, vanzarile totale de masini de import erau situate la cateva mii de unitati, singurele marci care se apropiau de 500 de masini vandute fiind, potrivit statisticilor disponibile, Ford si Skoda. “Era vremea afacerilor de apartament. Un dealer de masini insemna de fapt doua camere printr-un bloc la Unirii. Iar un dealer de succes avea vanzari de ordinul zecilor de masini”, isi aduce aminte analistul Marius Carp, fost director executiv in cadrul Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA). Grupul de firme al omului de afaceri Ion Tiriac era de departe cel mai mare comerciant roman de masini de import, fostul sportiv detinand importul si distributia pentru marci precum Ford, Mercedes sau Chrysler si incerca sa isi adauge noi branduri in portofoliu precum Peugeot. In aceste conditii, Peugeot facea presiuni asupra importatorului de atunci, Eurial Invest, sa se extinda. Compania era detinuta la momentul respectiv de Pierre Poidevin, un francez implicat in afaceri cu masini inca dinainte de 1990, cand ducea Dacii in Franta, de unde le exporta mai departe in Algeria.

     

  • Ziaristii care au reusit in business




    “Cariera de ziarist mi-a dat deschiderea preliminara, generalista asupra a cum functioneaza si a ce inseamna capitalismul. Mi-a deschis, de asemenea, orizontul international datorita deplasarilor in strainatate si mi-a dezvoltat decisiv capacitatile de comunicare”, spune Doru Lionachescu, 43 de ani, partener la casa de investitii Capital Partners.








     

    Lionachescu, fost jurnalist la Tineretul Liber si la Capital, a vandut recent, im­preu­na cu partenerii sai Victor Capitanu, Andrei Diaconescu si Vlad Busila, 51% din actiunile casei de investitii Capital Partners bancii elene Piraeus, pentru 32 de milioane de euro. Prilej cum nu se poate mai potrivit pentru noi de a inventaria oamenii de afaceri cu background de jurnalist, care au decis ca nu e de ajuns sa mirosi cascavalul, ci trebuie sa il si gusti. In acest punct trebuie sa facem o cuvenita distinctie intre cei ce s-au desprins de presa, s-au lansat in afaceri, sunt dedicati 100% respectivelor activitati si fac obiectul articolului de fata si jurnalistii, nu putini, actionari la publicatiile unde lucreaza, care au afaceri in paralel cu activitatea de ziarist sau sunt implicati, intr-o forma sau alta, in varii intreprinderi menite a le aduce sau suplimenta veniturile.

     

    In acelasi timp trebuie amintit, daca mai e cazul, faptul ca breasla ziaristilor a fost si este o furnizoare importanta de oameni in special pentru zona de relatii publice din mari companii sau institutii financiare. Este cazul Corinei Vasile, director de comunicare la Raiffeisen Bank Romania din 2002, dupa ce a fost redactor-sef la Ziarul Financiar si jurnalist la Ziua si Mediafax, al fostului realizator TV Corneliu Cojocaru, purtatorul de cuvant si directorul executiv al directiei de comunicare a BCR, sau al Oanei Nuta, fosta jurnalista la Ziarul Financiar si care se ocupa acum de imaginea Raiffeisen Banca pentru Locuinte.

     

    Eroii nostri sunt implicati in business adevarat; au parasit presa si fac afaceri de sute de mii, de milioane de euro, pun la cale fuziuni si achizitii, administreaza fonduri bancare sau imaginea unor companii, pun la cale strategii si iau decizii.

     

    Dan Rosu, fost om de televiziune timp de zece ani, conduce in prezent Rompetrol Downstream, reteaua de benzinarii a companiei Rompetrol. Are in subordine peste 2.000 de oameni si prin compania sa trece o importanta parte din cifra de afaceri a grupului petrolier, de 5,7 mld. dolari.

     

    Fostul realizator de emisiuni politice de la Televiziunea Romana dovedeste ca in grija unui director general de retea de benzinarii se afla nu numai detaliile de specialitate, precum evolutia pretului petrolului sau cifra octanica a benzinei, ci si jucariile; venit de la o intalnire cu un potential furnizor, Dan Rosu vorbeste de Naruto sau Pirates of the Caribbean – personaje ce se regasesc sau se vor regasi in oferta de jucarii din benzinariile Rompetrol. Tanar inginer geolog la Schela de productie petroliera Gaesti, isi aduce aminte ca s-a prezentat in 1990, la sugestia unei colege, la un concurs organizat de TVR. “Eram in concediu, asteptam sa mi se aprobe un transfer si m-am prezentat la concurs convins ca se va intra pe pile si ca nu voi avea succes. Am fost unul din cei zece admisi; odata cu mine au venit in televiziune Radu Cosarca, Calin Mitici, Mihai Predescu.” A intrat in TVR la 27 de ani si a plecat la 37 de ani, pentru a ocupa, in 2000, functia de director de programe la Europa FM. In ianuarie 2001 schimba macazul si vine in Rompetrol, ca purtator de cuvant si director de relatii industriale, adica negocieri cu sindicatele. In decembrie 2006 preia conducerea diviziei Downstream si se declara asa de intrat in pielea unui manager, incat la un moment dat s-a surprins ca il deranjeaza colegii de la comunicare care ii solicitau una sau alta, desi el a fost tot om de comunicare.

     

    Cam in aceeasi perioada in care Dan Rosu intra in televiziune, Doru Lionachescu ajungea in presa scrisa, la Tineretul Liber. Absolvent de Electronica, Lionachescu s-a prezentat dupa un an de activitate la Electroarges Curtea de Arges la Tineretul Liber (fosta Scanteia Tineretului). Destul de repede, in toamna, primeste o bursa Reuters in jurnalism de business. Lionachescu conduce sectia economica a ziarului pana in toamna anului 1992, cand ia parte la crearea revistei de afaceri Capital, editata de trustul Ringier. La Capital lucreaza pana in 1995, iar in aceasta perioada se naste si dorinta de a trece de la jurnalism in zona de business real. “Declicul s-a produs pe durata studiilor de Executive MBA, unde am devenit prieten cu cativa dintre oamenii de afaceri de mare calitate ai Romaniei, am inceput sa prind gustul de a face business”, spune Lionachescu.