BusinessMagazin

Category: Cover story

  • BURSA

    Desi cei mai multi brokeri si analisti se asteptau la un an cu cresteri de cel putin 20% pe principalul indice BET si de 50% pe indicele BET-FI (al societatilor de investitii financiare), bazandu-se pe cresterile inalte ale PIB, piata a socat inca din prima zi de tranzactionare din an, cand Bursa a inchis cu o scadere de 2,1% pe indicele general, BET-C. A fost pentru prima data in ultimii ani cand Bursa avea sa scada in sedinta de debut a anului, cand investitorii de obicei se intorc optimisti dupa sarbatorile de iarna. Urmatoarele saptamani aveau sa trezeasca si mai mult investitorii la realitate, dupa ce mai multe fonduri de investitii straine au scos de pe Bursa 56 de milioane de euro (209 milioane de lei), vanzari nete care au reprezentat un record absolut. Ca urmare, principalele 20 de titluri lichide de pe piata au pierdut in prima luna a anului peste un sfert din valoare, cat previziunile de crestere ale brokerilor pe tot anul.

    Lichidarile fondurilor straine au venit ca urmare a agravarii crizei pietei ipotecare din SUA, ce a stat la baza crizei financiare internationale de mai tarziu. De altfel, primele care s-au retras de pe Bursa in ianuarie au fost tocmai fondurile americane de investitii.
     
    Scaderile au fost vazute de multi ca niste oportunitati de achizitie cu care nu se vor mai intalni, astfel ca piata de actiuni nu a dus in prima faza lipsa de cumparatori, mai ales ca economia Romaniei arata o accelerare. Numai ca, dupa o relativa perioada de stagnare, Bursa si-a continuat declinul tot pe fondul stirilor externe, care anuntau primul mare faliment al unei banci americane, Bear Stearns. In ciuda actiunilor agresive luate de Fed, banca nationala a SUA, printr-o scadere puternica a ratelor de dobanda si injectii de lichiditate in sistemul bancar, acesta din urma a clacat si cateva luni mai tarziu guvernul a fost nevoit sa nationalizeze o serie intreaga de institutii financiare cu expuneri pe piata imobiliara, printre care cel mai mare asigurator din lume, AIG. Investitorii de la Bursa n-au stat pe ganduri la auzul acestor stiri si au con­tinuat sa vanda agresiv actiuni, mai ales dupa falimentul rasunator al bancii de investitii Lehman Brothers, astfel ca piata bursiera a mai pierdut 20% din valoare.
     
    Derapajele Bursei i-au facut atat pe brokeri, cat si pe investitori sa fie mai rezervati in asteptari, mai ales ca agentiile de rating atrageau atentia cu privire la dezechilibrele economiei. Dupa scaderi de peste 50% de la inceputul anului pe principalele titluri, vanzatorii au continuat sa domine piata si pe fondul instalarii panicii. La numai cateva saptamani de la incidentele majore de pe piata americana, sistemul financiar european s-a prabusit rapid, in cateva zile fiind anuntate nationalizari ale unor banci de renume din mai toate statele europene, fapt ce a speriat si mai mult investitorii de la Bursa.
     
    Pe piata americana, investitorii care pariau pe scaderea actiunilor au determinat o serie de institutii financiare sa ceara ajutor banesc din partea statului, altele au fuzionat sau au fost preluate. Chiar si bancile de investitii fara probleme deosebite au fost nevoite sa se reprofileze din cauza previziunilor negative cu privire la viitorul acestora.
     
    Starea de tensiune internationala a tinut in corzi Bursa timp de mai multe luni, dupa ce retragerile investitorilor din fondurile de investitii le-au impins pe acestea din urma sa recurga la lichidari de participatii, fenomenul luand o amploare mondiala.
     
    In aceste conditii, fondurile straine au mai scos de pe Bursa 23 de milioane de euro (86,1 milioane de lei), respectiv au vandut participatii pe piata similare cu cele din prima luna a anului, dar la preturi de circa doua ori mai mici. Temerile cu privire la falimentele bancare au fost inlocuite rapid cu semnalele puternice de incetinire economica la nivel mondial, mai toate statele importante intrand in recesiune, urmate de o serie lunga de anunturi privind reduceri de productie si disponibilizari masive atat in tara, cat si pe plan extern.
     
    Speriati de contextul de piata si intrarea in incapacitate de plata a unor state, multi dintre investitori si-au abandonat strategiile pe termen lung de pe Bursa si au vandut in panica, preferand dobanzile atractive de pe piata bancara, care depaseau 14%.
     
    In aceste conditii, principalele titluri au ajuns la un sfert din valoarea de la finele anului trecut, iar SIF-urile s-au prabusit pur si simplu, ajungand sa fie tranzactionate si la 10% din cotatiile din vara lui 2007. 
     
    REPERE 2008  
    • Ianuarie – principalele 20 de actiuni pierd in medie un sfert din valoare in mai putin de o luna, dupa vanzarile record ale strainilor.
    • Aprilie 2008 – numarul de conturi de vanzare si de cumparare ale romanilor scade aproape la jumatate.
    • Iulie – BET-FI pierde 50% de la inceputul anului, coborand sub pragul de 40.000 de puncte.
    • Septembrie – BET-C scade la jumatate din valoare pe fondul anuntului privind falimentul Lehman Brothers.
    • Octombrie – Bursa atinge minimele anului, cu o pierdere de peste 70% pe BET-C de la inceputul anului, dupa un val de nationalizari pe plan international.
    • Decembrie – Stere Farmache si-a dat demisia din functia de director general al BVB. Isi pastreaza insa functia de presedinte.

  • Politica ramane ce a fost

    Scena politica a stat in 2008 sub semnul ajustarii puternice a calculelor matematice facute de anul trecut. Ierarhia rezultata dupa alegerile europarlamentare din toamna lui 2007 a starnit in jurul PD si al PLD (gruparea dizidenta proaspat desprinsa din PNL) discutii cu privire la oportunitatea unei fuziuni, care sa aduca noii formatiuni procentele cumulate ale celor doua componente.

    Speculatiile anterioare despre intentia Cotroceniului de a constitui o megaformatiune pro-prezidentiala – dupa modelul formatiunii Rusia Unita, impus de Vladimir Putin – au creat o zona de asteptari chiar mai ridicate decat ar fi fost normal cu privire la performantele noii formatiuni, lansata oficial cu doua saptamani inainte de sfarsitul anului trecut. In timp ce o serie de politologi mai rezervati au atras atentia asupra incongruentelor doctrinare dintre ideologia populara – revendicata de PD – si cea liberala, revendicata de PLD, liderii celor doua formatiuni s-au aratat increzatori ca primul test electoral in noua formula le va confirma justetea fuziunii.
     
    La alegerile locale din iunie, insa, PD-L a obtinut un scor (28,4%) aproape egal cu al formatiunii de baza, PD, fara a reusi sa conserve si procentele castigate la europarlamentare de PLD. Mai mult, formatiunea nou-creata nu a reusit sa-si mobilizeze suficient electoratul nici macar intr-o zona traditional favorabila, Bucurestiul, unde Vasile Blaga – unul dintre greii PD-L – a pierdut cursa in fata lui Sorin Oprescu, care a candidat independent dupa ce a demisionat din PSD. Merita evidentiata si absenta din peisaj a presedintelui Traian Basescu, care s-a tinut departe de disputele politice din campania locala; aceasta absenta, s-a spus, a avut o contributie deloc neglijabila la rezultatul final al PD-L, evident inferior fata de asteptarile create de sondajele care au premers scrutinul.
     
    Avand in vedere ca PD-L a ales sa coopteze PSD la guvernare, in dauna PNL si in pofida declaratiilor liderilor democrat-liberali de dupa anuntarea exit-poll-urilor, pozitia presedintelui Traian Basescu devine mult mai vulnerabila in 2009. Seful statului, care s-a erijat ca un adversar constant al PSD inca dinainte de 2004, nu va mai putea aborda acelasi tip de discurs fara sa se supuna criticilor cu privire la onestitatea intentiilor sale. Pe de alta parte, si PSD va avea o problema in impunerea unui contracandidat credibil la actualul sef al statului, dupa un an in care se presupune ca va guverna alaturi de formatiunea pro-prezidentiala PD-L.
     
    De cealalta parte a axei ideologice, dar in cele din urma in aceeasi formula de guvernare cu democrat-liberalii, PSD a trecut printr-un an chiar neasteptat de bun: dupa un scor rezonabil la locale, unde si-a conservat mare parte din rezultatele din 2004 si chiar a castigat – neoficial, e drept – Primaria Capitalei prin Sorin Oprescu, PSD a reusit sa dea si impresia unei formatiuni in care luptele de culise sunt tot mai bine ascunse. Cu exceptia indepartarii – nu foarte bine gestionata – a “grupului de la Cluj”, social-democratii au dat impresia ca reusesc sa suporte destul de bine actuala garnitura de conducere. Este drept ca rezultatele obtinute la locale – primul loc la numarul de primari si locul secund la votul politic, pentru consiliile judetene – si, mai ales, cele de la parlamentare nu au dat prea multe motive pentru o miscare de contestare a conducerii. Mai mult, alegerile locale au readus in prim-plan si garnitura de lideri locali ai partidului – asa-numitii baroni – intrati dupa 2004 intr-o zona cenusie; reconfirmarea lor la votul popular le-a crescut importanta in interiorul partidului, astfel incat centrul si-a pierdut din influenta in fata lor, devenind mai degraba o interfata a acestora in relatia cu scena publica.
     
    Totusi, dupa alegerile parlamentare din toamna, cativa lideri ai partidului – intre care cel mai insistent a fost secretarul general Miron Mitrea – au evocat posibilitatea unui congres unde sa fie pusa in discutie formula de conducere. Statutul PSD prevede organizarea unui congres pentru desemnarea candidatului partidului la functia de presedinte al Romaniei, scrutin programat pentru toamna lui 2009. Desi s-a speculat ca in interiorul PSD s-ar putea ridica o alternativa la presedintia lui Mircea Geoana, accesul partidului la guvernare – pas care i se datoreaza in buna masura actualului lider – s-ar putea sa arate o anume redimensionare a raporturilor de forte. Ca urmare a rezultatelor de la alegeri si a intrarii la guvernare se poate ca liderii locali sa accepte mai greu o inlocuire a echipei actuale, cu care s-au negociat deja mecanismele de influenta in noul executiv.
     
    Premiera adusa de anul electoral 2008 s-a prefigurat inca de la europarlamentarele din toamna trecuta, cand PRM si PNG-CD, care si-au revendicat spatiul nationalist extremist, nu au mai reusit sa atinga pragul electoral pe tara. Situatia s-a repetat si in cazul alegerilor locale, dar si in cazul parlamentarelor, unde mecanismul votului in circumscriptii uninominale cu redistribuire proportionala a fost considerat principalul responsabil pentru favorizarea formatiunilor de anvergura. Atat Corneliu Vadim Tudor, liderul PRM, cat si omologul sau Gheorghe Becali, de la PNG-CD, au primit vestea destul de resemnati; in vreme ce primul si-a anuntat deja candidatura pentru prezidentialele din 2009, Becali si-a impus o suspendare din viata publica.
     
    Nu este exclus ca socotelile hartiei sa le arate celor doi ca unificarea mesajelor le-ar putea asigura o mai buna vizibilitate, cel putin in perspectiva urmatoarelor scrutine. Date fiind insa personalitatile lor imprevizibile, cu greu se poate estima cand si in ce conditii s-ar putea produce o asemenea apropiere sau cat va reusi sa reziste. 
      
    REPERE 2008  
    • Prima aplicare a sistemului de vot uninominal: in forma bruta, la alegerea presedintilor de consilii judetene, in forma mixta (cu redistribuire pe sistem proportional) la alegerile parlamentare.
    • Prezenta la vot a inregistrat minime istorice, culminand cu 39,2% in cazul alegerilor parlamentare (in 2004 a fost aproape 60%). Cea mai mare prezenta la vot in 2008 a fost de 50,67%, la votul pentru presedintii de consilii judetene.
    • Scoaterea in afara scenei parlamentare a discursului de tip extremist, prin invalidarea candidatilor PRM si PNG-CD.
    • Primele scrutine la care formatiunile de dreapta castiga majoritatea la nivel local si national, tinzand spre 50%.
    • Creionarea unui sistem cu patru partide politice, doua mari (PSD si PD-L, aflate de altfel si in alianta) si doua mai mici, PNL si UDMR.
    • Primul guvern dupa 1992 care se bucura de o majoritate parlamentara relaxata, de peste 60%.

     

  • Isarescu, personalitatea anului 2008

     Anul acesta, debutul crizei financiare intr-o perioada in care autoritatile au fost ocupate exclusiv de campania electorala a facut ca singura institutie care a ramas sa abordeze criza si sa incerce sa-i limiteze efectele sa fie Banca Nationala, condusa de guvernatorul Mugur Isarescu.

    Pentru unii e un finantist cu viziune ingusta, care a gatuit creditarea, a nedreptatit bancile si duce o lupta fara sorti de izbanda cu speculatorii ce vor sa doboare moneda romaneasca. Pentru altii este eroul zilei, salvatorul leului si aparatorul economiei, cel ce ar fi trebuit sa ajunga prim-ministru sau ministru de finante in noul guvern. Criza financiara l-a transformat aproape peste noapte pe Mugur Isarescu, cel care de 18 ani conduce banca centrala, dintr-un personaj relativ discret in cea mai comentata figura publica, in stare sa starneasca reactii vehemente pro si contra mai mult chiar decat politicienii din partide.
     
    Nu avem in vedere insa, daca vorbim de “personalitatea anului”, doar actiunile BNR din ultimele luni, de contracarare a speculatiilor din piata valutara. Intr-un an confiscat integral de alegeri, in care programele electorale nu aveau cum sa includa scenarii economice pesimiste sau masuri care ar fi indepartat electoratul, opiniile guvernatorului au inceput sa aiba o alta greutate in ochii publicului. Isarescu si-a asumat cu buna stiinta o sarcina care nu ii apartinea, cea a Executivului, explicand ca pentru orice guvern este mai greu sa recunoasca o problema sau sa promoveze masuri de corectie intr-un an electoral. “Stiu din experienta de premier ca pe cat de usor este sa dai sfaturi, pe atat de greu este sa le puna cineva in practica”, comenta Isarescu in septembrie, amintind de propria sa experienta din anul 2000, cand a ocupat pentru scurta vreme functia de prim-ministru. Iar Banca Nationala si-a asumat in acest an pe de o parte rolul de a atrage atentia tot mai insistent asupra dezechilibrelor din economie, pe de alta parte de a se folosi de politica monetara, unica parghie pe care o are la dispozitie, in raport cu un program fiscal tot mai generos al guvernului.
     
    Nu este pentru prima data cand Isarescu isi intra intr-un astfel de rol. “Politica monetara lasata singura, fara sprijin din partea celorlalte politici economice (fiscale, bugetare si de venituri) poate sa faca uneori mai mult rau decat bine”, spunea Mugur Isarescu, intr-un interviu acordat agentiei Mediafax acum mai bine de zece ani. Emil Constantinescu, presedintele Romaniei in perioada 1996-2000, rememoreaza pentru BUSINESS Magazin ca la instalarea sa in functie, guvernatorul BNR i-a prezentat “nu doar un raport, ci cu un pachet de masuri necesare pentru a scoate Romania din criza: propuneri legislative specifice, propuneri privind activitatea Guvernului, cooperarea cu BNR”. Acest set de masuri a stat, ulterior, la baza reformelor initiate in mandatul de presedinte al lui Constantinescu. Doar ca lucrurile n-au mers dupa plan. In acelasi interviu pentru Mediafax, Isarescu afirma: “S-a facut un program in care s-a spus asa: asta este politica monetara, tu trebuie sa faci pasul asta inainte. Celelalte politici trebuia sa urmeze politica monetara. Politica monetara a ramas in fata, iar celelalte nu au mai facut pasul inainte, ci inapoi. Atunci s-a produs ruptura. Politica monetara, ca sa dea rezultate, trebuia sa fie sprijinita si corelata permanent cu celelalte politici”.
     
    Iar modelul de colaborare intre BNR si Executiv in care banca centrala ramane pana la urma singura ori are dificultati in a-si apara independenta fata de deciziile acestuia s-a repetat, intr-un fel sau in altul, si in guvernarile ulterioare. Anul acesta, cel mai semnificativ episod a fost legat de reactia iritata a ministrului finantelor, Varujan Vosganian, nemultumit de avertismentele repetate ale sefului BNR in privinta structurii de cheltuieli publice si a deficitului bugetar. In ultimele luni, intr-adevar, situatia s-a deteriorat si mai mult, pe masura ce promisiunile electorale au ingreunat si mai tare bugetul, sumele colectate la bugetul de stat au scazut in luna noiembrie si deficitul bugetului de stat s-a adancit, amenintand sa depaseasca 3% din PIB.
     
    Acum, banca centrala si guvernatorul cu care imaginea ei se confunda, dupa o “convietuire” de 18 ani, au ramas sa conduca economia, cel putin pana la intrarea in functiune a noului guvern, spune economistul-sef al unei banci din top cinci – “asa cum, de altfel, au fost mereu un pilon de stabilitate intr-o economie guvernata de cicluri electorale”. Iar noul guvern Boc a anuntat deja ca va forma o comisie, impreuna cu experti de la BNR, pentru a pune la punct programul economic de guvernare pentru 2009.
     
    Mai mult, asa cum s-a intamplat aproape in fiecare ciclu electoral din istoria recenta, numele guvernatorului a fost vehiculat de multi ca fiind “in carti” pentru sefia noului Cabinet sau chiar a unui eventual guvern de tehnocrati. Cu experienta nu foarte fericita a pozitiei de premier acceptate in 2000, la insistentele fostului presedinte Emil Constantinescu, Mugur Isarescu a declarat in repetate randuri ca nu mai este interesat de aceasta functie, dand de inteles ca prefera sa-si pastreze doar parghiile de politica monetara. La sfarsitul anului 2000, Isarescu s-a intors la banca centrala si de atunci a preferat sa se tina departe de scena politica.
     
    In schimb, sau poate tocmai de aceea, Isarescu a castigat pe parcursul mandatelor la BNR un capital de incredere urias atat pe plan intern, cat si in relatia cu omologii sai straini si cu organismele financiare internationale. Aceasta este, de altfel, una dintre explicatiile longevitatii neegalate de niciun alt sef de banca centrala din regiune si cu atat mai putin de vreo figura publica din tara. Chiar daca a fost vizat de mai multe ori pentru a fi inlocuit (mai ales pe criterii politice), Isarescu a rezistat totusi de-a lungul a trei guvernari diferite (Emil Constantinescu, Ion Iliescu, Traian Basescu) si putini sunt acum cei ce cred ca anul viitor – cand i se incheie actualul mandat – ar putea fi inlocuit. “Este adevarat, a evoluat mult dupa 1990, a crescut odata cu tara”, comenteaza Sebastian Vladescu, fost ministru de finante si fost student al lui Isarescu in anii ‘80, la ASE si apoi la Institutul de Economie Mondiala, care apreciaza ca guvernatorul BNR “a avut o prestatie excelenta in toata aceasta perioada”.

     

  • PIB-ul, impins cu tractorul

     

    In 2008 agricultura Romaniei nu a stat, totusi, sub sporurile importante de productie inregistrate in com­pa­­ratie cu anul precedent; putem spune ca este marcata, in schimb, de un procent si de un fenomen economic international. Este vorba de 4%, cat detin cele mai importante 50 de companii agricole din Romania din suprafata arabila totala, de 9,4 milioane de hectare, precum si de ceea ce s-a numit criza alimentara din prima parte a anului.
     
    Acum, in plina criza financiara, se poate lesne intui ca impactul productiei in crestere de biocarburanti sau consumul mai mare de cereale din Asia nu au fost principalele “motoare” ale cresterii preturilor produselor alimentare inregistrata in primavara – vara, ci fondurile speculative, care au “testat” reactia pietelor, deja fragezite dupa evolutia preturilor la petrol. Amplificarea crizei financiare in Statele Unite, in toamna, a readus preturile alimentelor la nivelurile de la inceputul anului; pe de alta parte, fenomenul la care am asistat a fost numai o repetitie cu orchestra si spectatori, pentru ca in viitor, dupa ce efectele crizei financiare se vor fi estompat, piata mancarii ar putea si va deveni un si mai bun teren de vanatoare.
     
    Iar miscarile de pe piata internationala nu au facut decat sa evidentieze minusurile eterne din agricultura Romaniei: fragmen­tarea excesiva a suprafetelor, dificultati in finantare, saracia fermierilor, performante modeste, puternic influentate de clima. Care clima a fost ingaduitoare in 2008, permitand obtinerea unor recolte de top. Situatia nu se va repeta, pare-se, anul viitor, pentru ca in toamna au fost insamantate cu grau in jur de 2 milioane de hectare de teren, cu 200.000 de hectare mai putin decat in sezonul agricol care se incheie. In conditiile in care criza a ieftinit cerealele cu 40% in septembrie si octombrie, iar costurile de infiintare a culturilor au crescut cu pana la 40 de procente, recolta anului 2009 depinde nu numai de vreme, ci si de politicile pe care la va aplica noul Guvern.
     
    Nu in ultimul rand, terenul agricol ramane, in Romania, o oportunitate pentru investitii, chiar in conditiile crizei financiare. Un studiu elaborat de BCR si facut public in luna octombrie indica o crestere de cinci ori a pretului terenurilor agricole in ultimii cinci ani, la 1.000 – 3.500 de euro pe hectar; chiar si in aceste conditii, preturile sunt cu trei pana la sapte ori mai mici decat media europeana. In acelasi timp, din cele 3,93 milioane de exploatatii agricole, numai 17.700 avea personalitate juridica si numai una din cinci se incadreaza in normele europene de profitabilitate.
     
    S-ar putea ca optimismul ex-ministrului Dacian Ciolos, care vedea Romania ajunsa in postura unui exportator net de produse alimentare in mai putin de zece ani, sa fie justificat. Dar, pentru a ajunge la aceasta pozitie, relatia dintre PIB si agricultura ar trebui sa depasasca fiorul cresterii sau scaderii productivitatii hectarului, iar cea mai mare parte a romanilor sa aiba impresia ca mancarea creste in frigider.
     
    Cifrele anului agricol
    • 7,7 milioane de tone, productia de grau.
    • 7 milioane de tone, productia de porumb.
    • 700.000 de tone, productia de rapita.
    • 3,93 milioane, numarul exploatatiilor agricole.
    • 1.700 – 2.100 lei/ha, costuri pentru productia vegetala.
    • 0,42 lei/kg, pretul graului, in scadere de la 0,6 lei anul trecut.
    • 65 de milioane de euro, cifra de afaceri estimata a celei mai mari companii agri­cole, TCE 3 Brazi din Insula Mare a Brailei.

     

  • Avocatii inca se aseaza

     

    E drept, anul acesta a avut doua epoci distincte, cu un inceput fulminant si un semestru doi puternic franat de lipsa lichiditatilor: vorbind despre volum, n-au mai fost incheiate nici tranzactii de fuziuni si achizitii, nici pe piata imobiliara si nici prea multe finantari. Totusi, principalele firme de avocatura din top au facturat relativ la acelasi nivel ca in prima parte a anului, explicatia stand in comisioane, care au crescut odata cu dificultatea de finalizare a unei tranzactii sau a unei finantari.
     
    Desi nu se mai asteptau miscari importante la varful ierarhiei, ele s-au intamplat si anul acesta. In primul rand, 2008 marcheaza iesirea Linklaters de pe piata locala, o iesire ce se traduce, pentru multe nume scrise acum pe usa altor firme cu greutate, drept cel mai important moment al anului. Nu numai pentru ca unul dintre primii trei clasati pe piata a decis sa-si inchida birourile din Romania, ci pentru ca Linklaters a fost de-a lungul prezentei sale aici atat un model de business, cat si o rampa de lansare pentru o serie de avocati care au iesit de sub umbrela sa pentru a-si forma propriile case de avocatura. Chiar daca a pierdut mai multi avocati experimentati in ultimele cinci-sase luni, lucru firesc de altfel, biroul Linklaters va continua intr-o alta formula activitatea, sub denumirea de Kinstellar Miculitii Mihai & Asociatii (numele “Kinstellar” este o anagrama a Linklaters).
     
    Un alt eveniment important al anului a fost asocierea dintre RTPR (Radu Taracila Padurari Retevoescu) si Allen & Overy, unul dintre numele din Magic Circle (grupul celor mai mari firme de profil din Londra, din care mai fac parte Clifford Chance, Freshfields, Linklaters si Slaughter and May). Costin Taracila a fost desemnat managing partner al RTPR in asociere cu Allen & Overy, iar biroul este functional de la 1 iulie.
     
    De la 1 mai 2009, in elita britanica va intra si casa de avocatura Badea & Asociatii, odata cu preluarea de catre firma Clifford Chance, cea mai mare companie de profil din lume. Firma condusa de Daniel Badea si Nadia Badea a activat incepand din 2006 ca partener local al firmei britanice. Daniel Badea va deveni astfel primul partener roman intr-o casa de avocatura din Magic Circle.
     
    Tot la capitolul tranzactiilor notabile ale anului trebuie mentionata preluarea, aflata inca in curs de finalizare, de catre grecii de la Piraeus Bank, a 51% din compania de consultanta pentru investitii Capital Partners, cu optiune de cumparare si pentru restul actiunilor. Valoarea tranzactiei: 32 de milioane de euro.
     
    Pe langa britanicii de la Allen & Overy, anul acesta si-au mai facut intrarea pe piata inca trei companii straine, DLA Piper (cu o echipa coordonata de Marian Dinu, unul dintre cei plecati de la Linklaters), White & Case si Garrigues, astfel ca 2009 se anunta un an de concurenta dura intre case de avocatura ce se vor lupta pentru un numar restrans de tranzactii.
     
    In ciuda vocilor care dadeau piata si ierarhiile ei drept mature si stabile, anul 2008 a continuat traditia, perpetuata in ultimii cinci-sase ani, a desprinderii unor grupuri de avocati din marile firme, cu scopul de a-si crea propriile companii. In a doua jumatate a anului, cinci avocati cu ratinguri personale foarte bune – Carmen si Francisc Peli, Cristina Filip, Alexandru Barsan si Ioan Dumitrascu – au parasit NNDKP (Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, liderul de piata, cu afaceri de 12,6 milioane de euro si peste 115 avocati), respectiv Linklaters, pentru a-si forma propria casa de avocatura, PeliFilip.
     
    REPERE 2008
    • Biroul Linklaters de la Bucuresti a devenit de la 1 noiembrie Kinstellar Miculitii Mihai & Asociatii.
    • RTPR se asociaza cu casa britanica de avocatura Allen & Overy.
    • Piraeus Bank preia 51% din compania de consultanta pentru investitii Capital Partners.
    • Intra pe piata DLA Piper, White & Case si Garrigues.
    • Cinci avocati plecati de la NNDKP si Linklaters isi infiinteaza propria casa de avocatura, PeliFilip.

     

  • Mai construieste cineva?

    La inceputul acestui an, David Flusberg, CEO, cofondator si actionar minoritar al dezvoltatorului Adama Holding Ltd., zambea de pe acoperisul cladirii unde compania isi are sediul, declarandu-se increzator in viitor. Desi primele semne ale crizei financiare isi aratau deja efectele peste Ocean, piata imobiliara din Romania si cea rezidentiala in particular nu pareau sa aiba decat o singura directie de dezvoltare: in sus. Managerul celui mai mare dezvoltator rezidential local, cu proiecte incepute de aproximativ 3.500 de apartamente si alte 15.000 in planificare la acel moment, spunea atunci ca investitiile companiei pentru urmatorii trei ani se vor ridica la 2,5 miliarde de euro si ca mai multe proiecte rezidentiale erau programate spre lansare in toamna.
     
    Toamna nu a adus insa nicio noua lansare pentru Adama, ba dimpotriva, iar criza financiara globala a intrat in faza acuta odata cu falimentul bancii de investitii Lehman Brothers, actionar cu 5% al Adama.
     
    David Flusberg evita acum sa vorbeasca despre proiecte, rezumandu-se la a declara ca “in continuare sunt oameni care lucreaza pe santierele noastre”, compania avand in derulare mai multe proiecte rezidentiale in Bucuresti, Bacau, Brasov, Iasi si Ploiesti. Chiar daca sustine ca nu s-a stopat sau amanat niciun proiect inceput, seful Adama admite ca situatia actuala va avea impact asupra companiei. “Nu este vorba de apasarea pedalei de frana in privinta proiectelor actuale. Pur si simplu construim in functie de cererea de pe piata.”
     
    Or, cererea a scazut puternic in ultimele luni, mai ales in ceea ce priveste locuintele, desi piata spatiilor comerciale si cea a birourilor n-au ramas nici ele la adapost de criza. Iar aceasta se vede in afacerile companiilor de consultanta imobiliara, care isi obtin veniturile din toate segmentele pietei de real estate.
     
    Dupa ce a inregistrat timp de mai multi ani rate de crestere semnificative ale afacerilor, chiar spre 100%, Bogdan Georgescu, presedintele Colliers International, cea mai importanta firma de consultanta imobiliara de la noi, spune ca anul urmator ar putea aduce “o crestere zero. Minimul este realizabil, adica sa nu crestem. Este un scenariu care ne-ar permite totusi sa nu restructuram echipa”. Deja obiectivul de majorare a afacerilor propus pentru acest an, de la 21,2 milioane de euro la circa 29 de milioane, potrivit unor declaratii anterioare ale managerului, a devenit greu de realizat.
     
    Cel mai afectat de deteriorarea situatiei din economie este segmentul rezidential. Numarul vanzarilor de locuinte noi a scazut in medie la cateva pe luna pentru un proiect si sunt si ansambluri unde nu se mai vinde nicio locuinta in cursul unei luni intregi. Aceasta a determinat deja o serie de dezvoltatori, precum Copper Beech sau fondul de investitii britanic Fabian, sa amane cu cateva luni inceperea unor proiecte rezidentiale, in timp ce altii au stopat constructia ansamblurilor incepute in acest an, cel mai important caz fiind acela al companiei maghiare Ablon, dezvoltatorul Sunset Residences.
     
    Cat de dificila este in contextul acestor anunturi inceperea si derularea unui business in imobiliare, mai ales pe segmentul rezidential? Omul de afaceri George Padure, fost proprietar al Gepa Center si actual dezvoltator imobiliar, considera ca situatia actuala este mai buna comparativ cu Romania anilor ‘90. “Sa nu uitam ca in 1996 erau niste variatii de curs leu – dolar foarte mari. Erau zile cand azi puneam un pret la un televizor de 100.000 de lei si a doua zi era de 180.000 de lei”, isi aduce aminte omul de afaceri. Primul proiect rezidential dezvoltat de catre George Padure si partenerii sai, Metropolis, este predat in aceasta perioada, in timp ce un al doilea, Sigma Residence, a fost inceput in acest an. Criza isi arata insa efectele si asupra noului proiect, Padure precizand ca a incetinit lucrarile de constructie, fiind luata in calcul o intarziere de cateva luni fata de termenele anuntate initial.
     
    Intre timp, a aparut si primul caz de cerere de intrare in insolventa financiara – compania islandeza Gigant Construct, pentru ca nu a putut obtine o prelungire in conditii favorabile a scadentei la un credit ce urma sa fie folosit pentru construirea a 400 de apartamente in Capitala. Urmatoarea perioada ar putea aduce, daca nu alte anunturi de intrare in insolventa, stiri despre amanarea sau stoparea unor proiecte. Consultantii CB Richard Ellis Eurisko considera ca o pondere semnificativa din cele 7.000 de locuinte ce ar fi trebuit finalizate anul viitor nu vor putea fi duse la bun sfarsit. “Speram ca macar jumatate din acestea sa apara, dar ar trebui sa continue lucrarile. Nu sunt vanzari, nu se mai obtin finantari pentru diferite faze sau proiecte si atunci lucrarile se vor opri”, spune Ionut Bordei, directorul departamentului rezidential si partener in cadrul companiei de consultanta imobiliara.

  • Petrolul intr-o lume cruda

    Uitati de OPEC si de intalnirile lor. Au avut loc trei in ulti­mele trei luni, a patra tocmai s-a incheiat, iar in decembrie organizatia ar putea discuta o noua reducere a livrarilor de petrol. Dar strategii momentului pe piata petroliera mondiala nu se mai numesc OPEC sau Rusia sau Venezuela, ci Teama, Panica sau Reducerea Cheltuielilor. Pe scurt, criza, cea care a determinat o scadere a pre­tu­rilor titeiului din stratosfera de 150 de dolari barilul la 50 de dolari, adica valoarea care dadea in urma cu patru ani startul cursei. Iar reducerea livrarilor este o strategie depa­sita; in acest moment se croiesc noi aliante si se stabilesc noile realitati ale lumii petrolului.
     
    Anul care vine este definit de catre cei mai multi dintre petrolistii romani drept greu, in conditiile in care companiile pe care le conduc trebuie sa faca fata unei provocari duble: pe langa problemele iscate de criza mondiala – finantare mai scumpa, scaderi ale consumului, reduceri de activitate – apar si cele aduse de evolutia in jos a pretului petrolului.
     
    “Provocarea nu este a vedea ce inseamna criza si ce impact va avea asupra noastra, a pietei, a clientilor, dar si ce impact si ce volatilitate va avea pretul petrolului. Avem un set de ipoteze pe baza carora definim elementele bugetului, pe un an si pe termen mediu. Evaluam capacitatea noastra de a genera cash si ce posibilitati de finantare avem astfel incat sa ne putem defini programul de investitii si de dezvoltare pe 2009”, spune Mariana Gheorghe, CEO al Petrom. Constantin Tampiza, directorul general al Lukoil Romania, a conceput trei scenarii de criza pentru 2009: primul ia in calcul o devalorizare a monedei nationale cu 15%, care ar duce la micsorarea venitului operational cu 5%, al doilea vorbeste despre o scadere o vanzarilor cu 5%, care ar duce la un buget mai mic cu 11%, iar al treilea presupune o scadere a marjei de profit cu 10%, care ar duce la scaderea profitului operational (EBITDA) cu 17 milioane de dolari. Constantin Tampiza spune ca a con­ceput aceste scenarii in urma cu doua luni, cand pretul petrolului incepuse sa dea semne de scadere si ca planuieste ca, in functie de ce se va intampla in 2009, sa urmeze planul de afaceri aferent scenariului cel mai apropiat de realitate. Pentru ca direc­torul Lukoil admite ca 2009 va fi si pentru companiile petroliere un an “cel putin dificil”.
     
    “Cel putin dificil” are intelesuri la care nimeni nu s-ar fi gandit in urma cu un an, cand liderii pietei petroliere vorbeau de un baril care isi va fi gasit in 2008 echilibrul undeva la 120-130 de dolari sau care ar fi putut chiar sari pana la 200 de dolari – presupunand dificultati de aprovizionare pentru unele companii, dar si un ritm accelerat de consum si un ritm ascendent al pietei in general. Cel putin dificil, in conditiile crizei financiare si ale unui baril care se invarte acum in jurul valorii de 50 de dolari, se refera la capacitatea de a supravietui lui 2009: chiar fara profit net, fara crestere, fara investitii, cu eventuale pierderi financiare cauzate in special de costurile scapate de sub control, de inflatie si de clientii rau-platnici. Sau nu neaparat rau-platnici, ci pur si simplu aflati intr-un punct critic al existentei lor, la fel ca toata lumea, si anume in criza de lichiditati.
     
    De fapt, criza de lichiditati sau “absenta sangelui din artere”, cum ii spune mai plastic directorul Lukoil, a fost principalul motiv pentru scaderea abrupta a pretului de tranzactionare a barilului de titei. Liderii companiilor petroliere de pe piata locala intervievati de BUSINESS Magazin considera ca lipsa de lichiditati i-a scos din piata pe marii speculatori de pe piata petrolului – din diferite motive, de la prudenta si pana la faliment. Alin Niculae, directorul general al companiei de trading Oscar Downstream, spune ca situatia de criza a scazut numarul speculatorilor pe piata petroliera, iar numarul de pozitii deschise fata de anul trecut in aceeasi perioada s-a redus la jumatate.
    Pretul a crescut prea mult, prea artificial, iar cresterea artificiala a pretului petrolului a ajutat la declansarea crizei financiare in sine, considera directorii de companii petroliere cu care am discutat. Ei sustin ca este destul de evident faptul ca institutiile financiare care s-au prabusit in ultimele luni aveau printre cele mai agresive pozitii forward deschise in piata. Acum, dupa iesirea din zona speculativa pe petrol a multor companii financiare, primul semn este ca nu se mai deschid pozitii forward atat de agresive si ca nimeni nu mai pariaza pe tranzactii: “Expunerea financiara este mai periculoasa decat jocul comercial. Pentru ca daca ai o marfa fizica, ai timp de reactie si poti sa faci hedging si sa o repretuiesti, in timp ce la o expunere financiara, daca piata se blocheaza, ai ramas brusc fara nimic”, spune Alin Niculae.
     
    Niculae considera ca efectele vor fi vizibile in situatiile financiare ale companiilor din trimestrul al patrulea din 2008, cand profitul operational al companiilor va fi plus, dar pierderile financiare vor corecta pana la 70% din profitul operational, din cauza deprecierii monedei cu 30%, intr-un termen foarte scurt. “Pe romaneste, toata lumea are mai putini bani cu 30% intr-un foarte scurt timp; dar problema cea mai importanta acum nu este ca ai mai putini bani, pentru ca una este sa ai o corectie controlata si alta e sa se intample ce s-a intamplat”, spune Alin Niculae. Ce s-a intamplat este ca panica financiara s-a transformat in criza economica, din care apar automat probleme sociale: scade consumul, se anuleaza un venit si in paralel apar cheltuieli suplimentare. “Noului guvern ii va fi foarte greu sa mentina moneda sau sa controleze somajul, pentru ca trebuie facut un plan mai complex decat simpla redeschidere a finantarilor.”

  • Ce va face viitorul guvern cu criza?

     

    Intrebat de BUSINESS Magazin cat crede ca vor mai dura efectele crizei si care ar fi solutiile de rezerva pentru anii urmatori, ministrul Varujan Vosganian a raspuns franc: “Mai am o saptamana de guvernare si vreti sa fac strategia economica a Romaniei pe urmatorii zece ani?”. Cinism de politician? Nu neaparat – sau nu numai. Situatia de provizorat pe care o aduce orice an electoral, atata vreme cat orice masura luata inainte de alegeri risca sa fie anulata de viitorul guvern, se poate prelungi acum pentru o perioada buna dupa scrutinul din 30 noiembrie din cauza unei conjuncturi complicate pe toate planurile.
     
    Ne aducem aminte ca dupa alegerile din decembrie 2004, noul guvern al Aliantei PD-PNL si-a intrat destul de repede in paine si, venind la putere intr-o perioada de crestere economica semnificativa, n-a avut decat sa-si puna in practica principala promisiune electorala, introducerea cotei unice de impozitare, si n-a avut de-a face decat cu riscul unei reduceri a veniturilor la buget care ar fi putut fi contracarata cu destula usurinta prin privatizari, eventual prin recursul la finantari externe. Acum insa, faptul ca vor fi cu siguranta necesare negocieri pentru un guvern de coalitie intre principalele partide, fiecare cu o alta oferta electorala, vine in contextul crizei economice ce incepe sa afecteze si Romania si al unei economii mondiale a carei evolutie e foarte greu de prevazut (fiecare partid a fost nevoit sa-si refaca programul pornind nu de la unul, ci de la doua sau trei scenarii de evolutie a economiei in 2009). In fine, situatia e complicata si de actualele discutii la nivelul UE privind cele mai bune raspunsuri la criza, asa incat daca liderii europeni vor decide ca anumite masuri va trebui sa fie luate de toate statele membre, atunci Romaniei ii va fi greu sa faca opinie separata.
     
    Strict din punctul de vedere al campaniei electorale, criza a avut beneficul efect ca traditionala combinatie intre atacurile marunte dintre candidati si niste programe economice cu promisiuni relativ generale a facut loc ciocnirii intre trei viziuni (PNL, PD-L si PSD) mult mai concrete asupra a ceea ce ar trebui facut imediat pentru stimularea economiei. Doar ca, la fel ca si in campaniile electorale precedente, cu greu se intrevede o lista de surse clare din care s-ar acoperi promisele masuri de criza.
     
    PSD, cel ce de departe a facut cele mai generoase promisiuni, atat in materie de protectie sociala (este singurul partid care propune o reducere a cotei unice pentru angajatii cu venituri sub salariul mediu pe economie), cat si in privinta stimulentelor directe pentru angajatori, este si cel mai vag in numirea unor surse de finantare. “Costurile sprijinirii economiei nu le-am grupat laolalta, dar eu estimez ca poate chiar depasim cele 10 miliarde de euro anuntati de Guvern pentru urmatorii patru ani. Inchipuiti-va ca noi vom investi 8-10 miliarde de euro pe an numai in proiecte majore de infrastructura, autostrazi si drumuri. Vom aloca 2% din PIB, adica 3 miliarde de euro numai pentru constructia de scoli, gradinite, sali de sport, bazine de inot”, declara pentru BUSINESS Magazin Constantin Nita, vicepresedinte al PSD si coordonatorul echipei care a realizat oferta economica a partidului. Nita pledeaza pentru o rationalizare drastica a cheltuielilor din administratia publica, inclusiv prin impunerea folosirii exclusive a produselor romanesti in sectorul public. “Nimeni nu va mai cumpara nimic din afara. Totul va fi din productie interna. Da, Basescu a iesit si el acum cu masura asta, dar noi o aveam trecuta mai demult in proiect”, spune Nita. In ce il priveste, liderul PSD, Mircea Geoana, considera ca numai din reducerea numarului de agentii guvernamentale si din taierea cheltuielilor neproductive din administratie se pot obtine economii de 2% din PIB in termen de doi ani.
     
    “Banii pentru investitii cred ca i-am putea obtine in buna masura din rationalizarea cheltuielilor”, sustine la randul sau Paul Pacuraru, senator PNL de Galati si presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, referindu-se in primul rand la birocratie si la administratia publica. “Sa va exemplific: la inceputuri, Ministerul Muncii avea in fiecare judet cate o Directie a Muncii, cu un director, un adjunct, inca doi trei angajati si o masina. Stiti cate are acum? Sase, fiecare cu director, adjunct, subordonati, masini etc.”, afirma senatorul liberal. Programul anticriza al PNL, care incepe cu o reducere a CAS, a impozitelor pe dividende si pe venitul din dobanzi si continua cu reduceri de TVA pentru locuintele ieftine si cu bonusuri pentru angajarea somerilor, a fost evaluat de premierul Tariceanu la 10 miliarde de euro.
     
    PNL, aflat inca la guvernare, vrea sa repete ceea ce fosta Alianta D.A. a reusit, pana la un punct, incepand din 2005 – cercul virtuos unde banii necesari pentru masurile de criza propuse vin pur si simplu din cresterea economica atrasa de ele, asa cum golul creat de cota unica a fost acoperit atunci de pe urma boom-ului din sectorul privat. “Surse exclusiv interne si predominant bugetare”, spune ministrul Vosganian, exemplificand cu cele 2 miliarde de euro ce ar fi generate numai de investitiile atrase de Termoelectrica si Nuclearelectrica, inclusiv reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, sau cu cele 12-15 miliarde de euro in investitii pe care le-ar face posibile ajutoarele de stat de 3 miliarde de euro pentru mediul de afaceri. Numai ca fostul guvern, incercand sa se incadreze in limita de deficit bugetar ceruta de UE, a evitat tacit sa angajeze investitii masive de la buget in infrastructura, ceea ce viitorul guvern nu-si poate permite, pentru simplul motiv ca, dupa teoria economica acceptata de toate partidele, acolo unde scad investitiile private, statul trebuie sa compenseze prin majorarea semnificativa a investitiilor publice.

     

  • Poate salva Barack Obama America?

     

    O tanara din Chicago pe nume Annie, pe care am cunoscut-o intr-o retea sociala online, se amuza pe seama spuselor lui Meghan, una din fiicele lui John McCain, cum ca tatal ei are in realitate mai multa priza la tineri decat Barack Obama, desi multa lume il place pe acesta din urma numai fiindca e “dragut” si “sexi”. Stiind ca Annie tine cu Obama, am intrebat-o daca declaratia lui Meghan nu cumva poate sa aiba un efect opus, adica sa jigneasca un electorat democrat care se intemeiaza tocmai pe ideea ca atractia lui Obama sta, dimpotriva, in calitatile lui intelectuale superioare celor ale adversarului. Spre surprinderea mea, Annie a raspuns: “Ma intreb daca Obama ar fi unde e acum daca ar fi fost mai scund, mai gras si mai putin atragator. Cred ca nu. Poate nu ne place asta, dar infatisarea conteaza”.

    Intamplarea a facut ca de atunci (era luna mai) sa mai intru doar foarte rar in reteaua respectiva. Saptamana trecuta am regasit-o pe Annie, cu cont pe site-ul lui Barack Obama, foarte mandra ca reusise sa stranga 1.200 de dolari pentru campania candidatului ei preferat, inclusiv din vanzarea unor cercei din margele inchipuind desenul logo-ului rotund al campaniei lui http://my.barackobama.com/page/outreach/view/main/obamabling) si explicand cuiva, cu admiratie, despre “frecventa hipnotica din vocea lui Obama, care ii vrajeste pe ascultatori” chiar daca nu inteleg sau nu urmaresc atent ceea ce spune de fapt.

     
    In chip de acuzatie, o astfel de afirmatie a fost reluata in diverse moduri de tabara contracandidatului republican John McCain, cu incheierea ca nu avem de-a face decat cu un Obama creatie de marketing politic, lipsit de idei reale cu care sa guverneze, lipsit de experienta guvernarii (desi il are in spate pe veteranul Joseph Biden) si avand de partea sa doar o campanie de imagine, care a prins mai ales la tineri, sensibili la exploatarea intensa a internetului de catre tabara democrata, si la electoratul usor de emotionat, dornic pur si simplu de o personalitate carismatica, in stare sa dea impresia ca poate scoate America din multiplele crize cu care se confrunta acum.
     
    Republicanii s-au mirat cum de poate avea priza la public, intr-o perioada de recesiune care abia a inceput si intr-o epoca in care disparitatile sociale sunt atat de pronuntate in SUA, un candidat care isi permite sa arunce in jur de 4 milioane de dolari numai pentru un film electoral de jumatate de ora. Cele 4 milioane au venit intr-o campanie electorala care a urcat inca o data stacheta in materie de fonduri cheltuite; un blogger de la New York Times nota ca 5,3 miliarde de dolari, cat a calculat Centrul pentru Politici Responsabile ca s-au cheltuit de la inceputul campaniei, din ianuarie 2007 (din care 2,4 miliarde numai pentru campania prezidentiala) pana la 31 octombrie 2008, inseamna echivalentul unui pachet consistent de stimulente pentru economie. Obama a strans 639 de milioane de dolari (gratie capacitatii extraordinare de mobilizare a micilor contribuitori, inclusiv prin internet, dar si unor donatori cu nume asa de dragi opiniei publice, ca Goldman Sachs, JP Morgan sau Citigroup), pe cand McCain a strans doar 360 de milioane. Si tot Obama, in aceste conditii, e preferatul publicului american si al celor mai importante ziare din tara?
     
    Pe de o parte, raspunsul e simplu si sta in nevoia de schimbare dupa opt ani de administratie republicana neintrerupta, ale carei erori in materie de politica economica si esecuri de politica externa n-au putut sa fie puse la indoiala nici macar de tabara republicana, din moment ce atat McCain, cat si tovarasa sa de campanie Sarah Palin s-au pozitionat drept critici ai guvernarii Bush (ambii cu faimoasa eticheta de “maverick” – “rebel”). Faptul ca in ultimele saptamani ale campaniei, criza financiara s-a acutizat spectaculos, iar recesiunea a fost confirmata oficial de statistici a jucat in mod evident in favoarea democratilor.

    “Acum, cand bursele au cunoscut cel mai spectaculos crah din istorie, nevoia de schimbare nu mai poate fi cenzurata, iar schimbarea de paradigma economica si sociala e mai bine reprezentata de Obama decat de McCain”, comenteaza pentru BUSINESS Magazin Cristian Parvulescu, presedintele Asociatiei Pro Democratia. Cat despre politica externa, Parvulescu considera ca “falimentul neoconservatorismului obliga SUA la o revizuire a politicii externe, operatiune ce va fi mai simplu de gestionat de democrati decat de republicani” – chiar daca nu se pune problema unei schimbari radicale, ci doar de “adaptare la noul context international”.

     
    Nevoia de schimbare pur si simplu nu explica insa cotele de popularitate ale lui Barack Obama, un candidat cu sanse initial reduse la nominalizare in raport cu Hillary Clinton, care avea de partea ei nu numai o experienta politica mai vasta si un program economic mai coerent, ci si aura creata de amintirea administratiilor Clinton, o perioada in mare parte fasta si in orice caz mult mai relaxata pentru econo­mia americana.

    De partea cealalta, in cazul republicanilor, lucrurile n-au stat prea diferit: multi l-ar fi considerat mai potri­vit pe un Mitt Romney, fost guvernator de Massachusetts, un tip mai tanar si mai aratos decat McCain si cu experienta de business pe deasupra, ca sef al unui fond de investitii de succes. Inca o data insa, toate bune si frumoase daca n-ar fi fost criza financiara, intervenita peste doua razboaie interminabile duse de SUA – genul de conjunctura exceptionala ce reclama solutii exceptionale, incepand cu iesirea in fata a unor figuri neconventionale, poli­­­ti­cieni posesori nu ai unei stiinte de a convinge niste alegatori, ci ai unei arte de a trezi speranta si de a recupera reflexele de mandrie nationala si de incredere in sine ale Americii.

     

  • Criza vazuta de pe Wall Street

     

    In decembrie 2006, un bond emis de Bear Stearns a inregistrat brusc o scadere a valorii; era un fapt fara precedent si a fost un semnal pentru Toni Iordache, pe atunci Structured Credit Desk Risk Manager la Fortis Bank New York, ca se va intampla ceva. A fost primul semn, perceput de Iordache, al crizei financiare care a inceput in Statele Unite ale Americii si care a trecut acum oceanul, dand mari batai de cap europenilor. La aproape doi ani de la “prima picatura de sange”, Fortis este acum o institutie financiara in deriva, sprijinita de trei guverne europene, iar Toni Iordache este Senior Manager Enterprise Risk Services la Deloitte Romania.
     
    Toni Iordache, 41 de ani, are o voce puternica si initial pare putin dur; mai tarziu, prima impresie se distileaza: trei picaturi de fermitate, un strop de cinism, o doza de matematica, un “low profile” asumat si cumva surprinzator. Spunem cumva surprinzator pentru ca, intr-un Bucuresti unde etaloanele reusitei sociale sunt cele stiute, Toni Iordache nu are masina si prefera metroul si a depasit perioada in care banii exercitau vreun stres asupra sa.
     
    Acelasi Bucuresti a marcat-o si pe Christina Iancu, care pana in ianuarie a fost CLO and CDS Portfolio Manager la ACA Capital, companie financiara care a gestionat active de 18 miliarde de dolari (CLO inseamna “collateralized loan obligation”, CDS inseamna “credit default swap” – e vorba de titluri de valoare, respectiv de instrumente financiare avand la baza portofolii de credite). Ca atare, Christina Iancu, acum Senior Associate Financial Advisory la Deloitte Romania, considera New Yorkul “acasa” si spune despre ea ca este mai degraba cetatean al lumii decat romanca sau americanca. Un cetatean al lumii putin trist, pentru ca viata i s-a schimbat cu 180 de grade si pentru ca trebuie sa se impace cu ceea ce strainii veniti aici numesc “exotismul” capitalei Romaniei. 
     
    Si Toni Iordache, si Christina Iancu fac parte din cei aproximativ 100.000 de oameni pe care criza financiara si caderile mai marilor sau mai micilor institutii financiare i-au lasat fara slujbe. Financiar vorbind, “practic, toata America si jumatate din Londra nu mai sunt. Si-au pierdut slujbele toti si vorbim pe Facebook si nu ne vine sa credem. Ma intreaba: Tu unde ai ajuns?”, “Pai eu am ajuns la Deloitte, in Romania”, “Lasa, stai acolo, eu am ajuns la coltul strazii”, spune Christina Iancu. Si sirul povestilor poate continua la nesfarsit, cu cuplul de americani, fosti colegi cu Christina Iancu, care au ales sa se mute in Bali, nu pentru exotism, ci pentru ca este foarte ieftin sa traiesti acolo, sau cu traderul bulgar despre care a citit ca s-a intors acasa si s-a calugarit. Fost olimpic la matematica, prima alegere a lui Toni Iordache a fost Politehnica, in 1987. “Pe vremea aceea nu aveai prea multe optiuni, si am facut Politehnica, sectia lui Petre Roman. In ‘90 am schimbat macazul, pentru ca mi-am dat seama ca lucrurile se vor strica”, spune Iordache, care a terminat Politehnica in 1992 si Cibernetica in 1995.
     
    In 1996 lucra la Procter & Gamble si a primit o bursa pentru un MBA in Statele Unite. “Am terminat cu 3,95 din 4. Am avut o singura nota de B si in rest am avut numai A. Era, de fapt, singura optiune pentru a prinde un job acolo. Fiind matematician si placandu-mi finantele, nu mi-am dorit decat sa ajung pe Wall Street”, spune Iordache. Visul i se implineste si, in iunie 1998, ajunge trader la Citibank. Lucreaza pentru banca americana la New York si Londra pana in 2001, chiar inainte de 11 septembrie. Trece apoi la ICAP, un fond speculativ (hedge fund) care ii permite ca ia contact cu zona instrumentelor financiare de risc si unde traieste criza . Apoi ajunge la Deutsche Bank, pentru putin timp, unde se ocupa de gestiunea riscurilor, iar pe urma intra in “spatiul credit”, la JP Morgan, penultimul loc de munca pe Wall Street. “Eram vicepresident, dar ca nivel profesional, nu executiv. Eu administram riscuri, nu conduceam oameni”, spune Iordache. Evolutia carierei l-a pus in situatia de a alege intre management si tehnica. A ales componenta tehnica, intrucat “cine stie face, cine nu stie face powerpoint sau scrie e-mail-uri”. Pe Wall Street a fost si prima slujba a Christinei Iancu, plecata impreuna cu familia in SUA in urma cu 14 ani. Acolo a facut liceul si facultatea, a terminat Finante si Investitii la City University of New York, in 2004. “Am inceput cu un internship neplatit la o companie. Compania mea a inceput ca un hedge fund detinut de Bear Stearns si apoi s-a extins in mai multe directii. Aveam trei linii mari de business, printre care si CDO bazate pe credite ipotecare subprime. Fiindca aceste trei linii de business au avut de suferit, compania mea a dat faliment in decembrie 2007”, rezuma Christina Iancu perioada dintre decembrie 2004 si finele anului trecut.
     
    Anii de inceput ai lui Iancu pe Wall Street au fost “o experienta unica si fenomenala”. Mai exact, un stil de viata fabulos, o perioada in care muncea foarte mult, “dar nu ne pasa, pentru ca faceam bani si aveam o viata. Aproape saptamanal incheiam tranzactii, se facea o petrecere. Cel mai mic deal pe care l-am facut vreodata a fost de 600 de milioane de dolari si cel mai mare de 1,2 miliarde de dolari”.
     
    Volumul mare de business facea ca juniorilor sa li se dea sansa sa se afirme. Iar juniorii se simteau motivati, si nu numai financiar. “Pe Wall Street se lucreaza pentru bonusuri, nu pentru salarii. Salariul oricum nu-mi convine sa fie prea mare, pentru ca nu-mi convine sa platesc prea multe taxe, dar bonusul e baza. Si asa a fost si la noi”, spune Christina Iancu. Dar nu banii au fost totul, motivatia intelectuala fiind considerabila: “Eu am considerat ca a fost un privilegiu sa ma invart printre cele mai luminate minti, oameni pe care in alte circumstante nu i-as fi intalnit niciodata”.
     
    De aceeasi motivatie intelectuala vorbeste si Toni Iordache, dar aceasta dupa ce a eliminat stresul generat de bani. “Am fost stresat si a fost o perioada cand din cauza asta luasem in greutate. Cred ca atunci a fost momentul in care am decis sa ma mut din
    in , sa o iau mai usor.” Mergea acasa dupa ce se inchidea piata, lua cina si cand se ducea la culcare lasa televizorul deschis pe CNBC, ca sa auda in timpul noptii (“aud foarte bine cand dorm”) ce se intampla in Asia, in Europa. “Si daca aparea ceva, ma trezeam, aveam Blackberry si dadeam mesaje sa-mi inchida niste pozitii. Nici azi nu e zi in care sa nu citesc tot ce se intampla pe lumea asta, pentru ca trebuie sa stii tot despre tot. Cu cat stii mai mult, cu atat mai bine.”