BusinessMagazin

Category: Cover story

  • Dati drumul la credite

     

    “Mergeti si luati credite de la banci” a fost, saptamana trecuta, mesajul energic al presedintelui Traian Basescu pentru companii si pentru populatie, dupa o intalnire cu sefii celor mai importante banci din tara. Sistemul bancar este solid, capabil sa finanteze economia, iar motivul pentru care piata de finantari este inghetata, in viziunea presedintelui, tine mai degraba de retinerea clientilor si nu de cea a bancilor. La o zi distanta, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, declara ca activitatea de creditare se va relansa cel mai probabil “in primavara”, odata ce “bancile se vor reaseza”.
     
    Pentru cei aflati la poarta bancii insa, lucrurile se vad cu totul altfel. “Odata cu intensificarea mesajelor despre criza, bancile au devenit din ce in ce mai opace, pana la negru absolut, si totul s-a petrecut intr-un timp foarte scurt”, remarca omul de afaceri Marcel Barbut, proprietarul producatorului de materiale de constructii AdePlast. De la sfarsitul anului trecut, spune el, bancile si-au schimbat radical comportamentul “si afiseaza de multe ori atitudini care nu ne ajuta”.
     
    Paradoxal, confuzia in jurul bancilor nu vine din lipsa unor explicatii logice, ci dimpotriva, din multimea acestora si din evolutia lor de la o zi la alta. “Bancile au fost primele care au resimtit efectele crizei”, spune Lucian Cojocaru, director al departamentului comercial pentru retea din cadrul BRD-Groupe Société Générale – dat fiind ca majoritatea fac parte din grupuri financiare internationale afectate de criza pe pietele de origine, iar dificultatile acestora s-au rasfrant rapid asupra filialelor din Romania. Cand au inceput sa apara problemele si in economia romaneasca, in toamna anului trecut, bancherii si-au revizuit brusc politicile de creditare, trecand de la o atitudine foarte laxa la una foarte restrictiva.

     
    “Companiile, pe de alta parte, au fost lovite in valul al doilea”, explica directorul BRD; au inceput sa simta mai acut dificultatile doar spre finele anului, cand platile de la bugetul de stat s-au blocat, fluxurile comerciale s-au ingreunat, consumul s-a prabusit si industrii intregi au cazut. Oamenii de afaceri au facut atunci ce stiau ei mai bine din trecut: au venit la banca sa compenseze, spune Lucian Cojocaru – o obisnuinta cu totul naturala dupa ani buni de crestere galo­panta a creditarii. Dragos Simion, presedintele Flamingo, confirma: “Daca lucrurile vor merge prost in continuare, iar situatia economica se va inrautati, probabil ca vom avea nevoie de resurse financiare suplimentare pe care le vom cauta tot la banci”.
     
    La banca insa, clientii au gasit insa ceva cu care nu erau deloc obisnuiti: bancherii devenisera brusc reticenti in a le mai oferi bani. “Acum lumea s-a reasezat”, sustine Cojocaru, dar in mare masura seifurile bancilor au ramas tot ferecate, iar statisticile bancii centrale arata de la luna la luna o scadere a soldului de credite. Ianuarie a fost a treia luna consecutiv in care finantarile acordate sectorului privat au scazut; BNR consemneaza o crestere a creditului neguvernamental de 2,9%, pana la 48 de miliarde de euro, dar eliminand impactul inflatiei si al deprecierii cursului, soldul indica o scadere. Ritmul anualizat de crestere a creditului neguvernamental a coborat la 25%, fata de 55% in ianuarie anul trecut.
     
    Anul in curs nu va fi mai bun: in scenariile cele mai optimiste, bancherii anticipeaza o crestere a pietei de finantari de 10-15%. In zona clientilor companii, Lucian Cojocaru spera ca BRD va reusi sa creasca in 2009 cu 10%; cat despre piata, spune el, “daca ma uit la ce si-ar dori clientii, as spune ca ar trebui sa creasca cu 30%; daca ma uit la lichiditatea disponibila in sistem, as spune cu 5-10%; daca ma uit la apetitul de risc al bancilor, probabil e mai corect sa spun ca ar trebui sa fie o scadere”. Dominic Bruynseels, presedintele executiv al Bancii Comerciale Romane, institutie ce detine un sfert din activele sistemului bancar, spune ca pentru intregul portofoliu de credite (companii si persoane fizice) ar fi fericit sa realizeze pana la finele anului o crestere de 15%. Misu Negritoiu, directorul general al ING Bank, estimeaza pentru 2009 o crestere sub 10% a finantarilor acordate de banca pe care o conduce clientilor mari.

     
    Cuvantul magic: lichiditate
    Spre finele anului trecut, bancherii pareau convinsi ca sistemul se confrunta cu o penurie generalizata de lichiditati din cauza scumpirii banilor de pe pietele internationale. Actionarii straini, care detin aproape 90% din activele sistemului bancar romanesc, s-au grabit sa solicite pachete financiare de la statul roman pentru a mentine lichiditatea in sistem – “altfel nu putem continua creditarea economiei reale”, spunea in decembrie Herbert Stepic, directorul executiv al Raiffeisen International. Temerea ca bancile-mama isi vor limita sau chiar retrage liniile de finantare cu care au sustinut ani la rand filialele din Romania s-a dovedit pana acum neintemeiata, atata vreme cat s-a dovedit ca peste 90% dintre acestea vor fi reinnoite, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isarescu.

    Misu Negritoiu: “Creditarea nu este o problema de lichiditate, care e disponibila, ci una de administrare a riscului, iar in Romania riscul este in crestere”

    Radu Tudorache: “Cresterea de costuri e mai mare la bancile din Est si scade proportional la cele spre Vest”

    Lucian Cojocaru, BRD: “Noi mergem, ca si clientii nostri, din aproape in aproape.”

     

     

  • Cat ne va costa salvarea noastra

     Pentru Europa, ultimele cifre vehiculate la Bruxelles vorbesc de costuri asumate deja de peste 1.200 de miliarde de euro numai pentru salvarea bancilor; pentru SUA, luna trecuta socotelile ajunsesera la 7.500 de miliarde de euro, iar numaratoarea continua.  Dar mai important inca decat sumele este modul cum va reactiona economia mondiala in fata impulsului interventionist al statelor.

    Presedintele american Barack Obama a fost chestionat de un jurnalist, undeva la jumatatea lunii trecute, cum poate fi verificat felul in care programele de sprijinire a economiei functioneaza si cum poate fi probata eficienta acestora. “Sa creezi sau sa mentii patru milioane de slujbe este primul mod de a masura succesul”, a raspuns presedintele american, care a dezvoltat apoi ideea: slujbe egal incredere, egal cu investitii, egal cu relansare economica.
     
    Raspunsul pare cat se poate de logic, dar el apartine unui politician, adica ascunde o capcana. Aceasta este, dupa cum remarca Greg Mankiw, profesor de economie la Harvard, formularea “crearea sau mentinerea locurilor de munca”, des repetata de Obama si de echipa sa. Pentru ca, simplu, crearea de noi locuri de munca este un act masurabil, in timp ce “mentinerea” unui numar de slujbe asigura suficienta ambiguitate cat sa poata confirma, la nevoie, succesul oricarui plan de relansare economica.
     
    Si mai ambigue sunt estimarile costurilor crizei, pentru ca nici acum, la peste un an de cand au inceput sa se vada primele pierderi ale marilor grupuri financiare, nu e clar pana unde se intind pagubele si ce anume ar trebui contabilizat; la nivelul sistemului financiar, anunturile si speculatiile privind pierderile bancilor si creditele imposibil de recuperat continua, iar in economia reala, pierderile companiilor si costul social al acestora se actualizeaza de la o zi la alta. Pentru Europa, un document care ar fi circulat la Bruxelles luna trecuta, invocat de Daily Telegraph, ar fi vorbit in premiera de active “toxice” ale bancilor de pe continent echivalente cu peste 18.000 de miliarde de euro. O analiza difuzata tot luna trecuta de Fox News situa proportia creditelor imposibil de recuperat in bilanturile celor mai mari 25 de banci americane la 13.000 de miliarde de dolari (10.000 de miliarde de euro). Mai modest, un raport al FMI din ianuarie estima ca pierderile la nivel mondial ale bancilor de pe urma activelor toxice ar urma sa ajunga anul acesta la 2.200 de miliarde de dolari (1.700 de miliarde de euro), fata de estimarea de 1.400 de miliarde din octombrie 2008.
     
    Daca astfel de sume raman deocamdata in sfera abstractiilor, aceasta se datoreaza in mare parte interventiei guvernelor, care au pus la bataie bani publici pentru a impiedica falimentul unui sir tot mai impresionant de giganti bancari si mamuti industriali loviti de criza. Initial, principalii actori ai crizei au fost bancherii, fondurile de investitii, speculatorii financiari; acum, locul lor a fost luat de guverne, chemate sa sustina companii si banci aflate in dificultate, sa preia credite neperformante, sa conceapa strategii de redresare economica intemeiate pe sute si mii de miliarde de dolari, euro sau lire sterline.
     
     
    Trebuie sa facem ceva
    Cat de justificata si de corecta este interventia statului in vreme de criza? Discutia e deja veche si ii cunoastem jaloanele: la un capat se afla adeptii radicali ai pietei libere, care continua sa creada ca ea regleaza singura dezechilibrele si ca statul e cu atat mai eficient cu cat se abtine mai mult sa intervina in economie; la celalalt capat se afla adeptii unei implicari a statului, dator sa salveze acele companii sau banci suficient de importante pentru ca prabusirea lor sa pericliteze echilibrul societatii. Deocamdata, din America pana in Europa, castig de cauza au avut acestia din urma, de la Barack Obama la Nicolas Sarkozy sau Gordon Brown. Aceeasi pare a fi si viziunea Comisiei Europene: de exemplu, in documentul care priveste ajutorarea bancii Dexia de catre Belgia, Franta si Luxemburg se vorbeste de “riscul sistemic” care ar aparea in urma unui colaps al grupului, precum si de necesitatea refacerii incre­derii investitorilor; este inutil sa mai precizam ca ajutorul a fost socotit a nu afecta competitia si ca este compatibil cu legislatia UE privind acordarea ajutorului de stat.
     
    Shimon Galon, directorul companiei de dezvoltare imobiliara GTC Romania, este si el un sustinator al principiului “too big to fail” si crede ca interventiile guvernamentale pentru sprijinirea institutiilor financiare cu probleme au fost si sunt justificate, atat din punct de vedere economic, cat si al stabilitatii sociale. “O institutie financiara mare, de talia AIG de pilda, are o sumedenie de conexiuni in economie, iar caderea sa ar afecta companii, banci si cetateni la un loc”, spune Galon. In opinia lui, abilitatea de baza a guvernelor ar trebui sa fie nu de a decide daca intervin sau nu, ci de a distinge care institutii trebuie salvate si ce sectoare anume ar trebui sprijinite pentru ca impactul crizei sa fie pe cat posibil limitat.
     
     
    Varianta caderii unor banci sau companii considerate vitale pentru economie, de care se temea Shimon Galon, nu il sperie in schimb pe Ionel Blanculescu, fost sef al Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB), care crede ca la inceputul fazei acute a crizei, atunci cand lumea intreaga contempla prabusirea unui gigant de tipul Lehman Brothers, statul american ar fi trebuit sa nu se implice. “Falimentul este metoda aplicata companiilor aflate in insolventa, iar cazul Enron dovedeste ca se poate”, spune Blanculescu. Interventia guvernamentala, explica el, i-a determinat pe sefii marilor institutii financiare aflate in pericol sa nu mai caute solutii de a-si salva companiile si a oferit un precedent altora de a astepta mana salvatoare a statului. “Reactii si critici ar fi fost si sunt, orice decizie ai fi luat, de ajutorare sau nu”, admite insa Blanculescu, care in prezent conduce compania de consultanta financiara si recuperare de creante Consultanta & Investigatii Financiare.

     

  • Cum au ajuns brokerii imobiliari sa castige 1 mil. euro pe an in Romania

    Horatiu Florescu, directorul departamentului de birouri si vicepresedinte al Colliers International, a primit intr-una din ultimele seri ale lui ianuarie un e-mail pe care il astepta de mai multe saptamani. Era de la Douglas Frye, CEO al Colliers, iar la CC figurau Chris McLernon, prese¬dintele companiei pentru America Latina si Europa Centrala si de Est, si Bogdan Georgescu, managing partner al companiei in Romania. Subiectul: rezultatele individuale ale angajatilor Colliers pe plan mondial si felicitari adresate lui Horatiu Florescu pentru pastrarea si in 2008 a titlului castigat cu un an in urma – acela de cel mai bun broker mondial din cadrul agentiei, prezenta in 61 de tari.
    “Veniturile de anul trecut au fost putin mai mici decat in 2007”, spune Horatiu Florescu, referindu-se la cele sapte milioane de euro pe care le-a adus pentru Colliers International in 2007. Practic, Florescu, considerat cel mai bun broker de inchirieri de spatii de birouri de pe plan local, a adus anul trecut peste o treime din cifra de afaceri a companiei, care s-a ridicat la 17,6 milioane de euro. “2008 a fost cel mai greu an din cariera mea. Cand esti un broker bun, munca te acapareaza, dormi putin (…). Si in cazul meu, veniturile nu vin din tranzactii mari si putine, ca in cazul celor care activeaza pe piata de capital, ci din tranzactii mici si multe”, spune brokerul, facand trimitere la cel care a fost numarul 1 in reteaua Colliers in ceea ce priveste veniturile aduse companiei, pentru o perioada lunga de timp, pana in 2007, cand Horatiu Florescu a ajuns sa ocupe pentru prima oara aceasta pozitie.

    Omul cu tranzactiile putine si mari ca valoare este Avtar T. Bains, vicepresedinte al Colliers International Vancouver, care a iesit numarul unu in cadrul retelei timp de peste 15 ani. Florescu povesteste, cu o urma de invidie parca, cum “concurentul” sau are o echipa de peste 20 de persoane si ca “sta in Vancouver, unde are un stil de viata extraordinar – iese din oras, ia avionul si merge la o intrunire; lucreaza pe o piata foarte dezvoltata. Eu lucrez intr-o altfel de piata, aflata la inceput”. La asa ceva raporteaza Florescu si ceea ce considera realizarea sa cea mare, faptul ca a adus firmei venituri de milioane de euro intr-o piata care se rezuma in total la circa un milion de metri patrati de spatii de birouri clasa A, cat are Bucurestiul, potrivit datelor Colliers International – nivel net inferior celui din alte capitale din regiune.

    Trebuie insa mentionat ca datele principalelor companii de consultanta privind stocul de spatii de birouri existent in Capitala difera, mai ales din pricina diferentelor dintre criteriile de definire a claselor de cladiri. In plus, companiile nu fac publice datele privind toate tranzactiile incheiate pe acest segment, multe contracte avand termeni de confidentialitate.

    Spre exemplu, Horatiu Florescu spune ca a semnat anul trecut 36 de tranzactii, insumand o suprafata totala de 105.000 de metri patrati. Aceasta ar insemna o cota de piata de peste 50%, potrivit datelor Colliers, in timp ce au fost facute publice doar tranzactii care totalizeaza circa jumatate din aceasta suprafata. Numarul mare de tranzactii incheiate nu este singurul factor care duce la valoarea ridicata a veniturilor aduse Colliers de Florescu. Potrivit infor¬matiilor din piata, comisionul unei companii de consultanta la inchirierea unei suprafete de birouri se ridica la chiria pe o luna – o luna si jumatate a acelui spatiu; acest comision urca insa spre o valoare dubla in cazul brokerilor foarte buni. Aceasta ar duce, calculat la o chirie medie de 18 euro pe metrul patrat si la suprafata tranzactionata de broker, la o valoare totala de aproape sase milioane de euro, venituri atrase pentru companie. Informatiile privind valoarea contractelor semnate, castigurile companiilor de consultanta sau chiar ale brokerilor care intermediaza aceste tranzactii sunt greu, daca nu imposibil de aflat. Contractele unor companii care inchiriaza suprafete mari, precum Vodafone, care a luat aproape 8.000 de metri patrati in Charles de Gaulle Plaza, sau ING Bank, care a inchiriat 9.400 mp in S-Park, depasesc cel mai probabil doua milioane de euro – valoarea chiriei anuale – din care un anumit procent, chiar daca redus, revine companiilor de consultanta.

    Bilantul lui Horatiu Florescu scoate in evidenta o categorie de beneficiari ai boom-ului imobiliar local din ultimii ani relativ eclipsata de eternele discutii despre conditia agentului imobiliar obisnuit, prezentat deseori ca un ins fara scrupule si uneori fara multa scoala, care incearca sa castige fara efort de pe urma cererii mari de servicii de intermediere pe aceasta piata. Este vorba despre consultantii si brokerii imobiliari de top, persoane care si-au pus amprenta asupra real estate-ului din Romania prin tranzactiile intermediate – fie ca a fost vorba de vanzarea unor mall-uri sau a unor cladiri de birouri, de contracte de inchiriere pentru astfel de spatii ori de consultanta oferita investitorilor care au dezvoltat proiecte imobiliare.

    Acesti brokeri si consultanti activeaza in unele cazuri pe piata si de peste zece ani si au ajuns sa conduca departamente sau companii imobiliare de consultanta din topul primelor cinci, alcatuit integral din firme cu actionariat majoritar sau total strain. In unele situatii, inclusiv in cea a lui Horatiu Florescu, avem de-a face cu oameni care aduc o cota semnificativa din afacerile companiilor de consultanta imobiliara in care activeaza. Iar castigurile pe care afacerile imobiliare le-au adus in ultimii ani s-au reflectat in veniturile personale ale celor mai buni consultanti si brokeri, unii dintre ei ajungand sa castige peste un milion de euro doar din pachetul salarial. “E motivant sa ai in echipa pe cineva ca Horatiu Florescu. Este un broker foarte foarte bun, si cand ai unul ca acesta, merita o atentie deosebita”, spune Bogdan Georgescu, la randul sau unul dintre consultantii imobiliari de top, insa pe segmentul tranzactiilor. “Atentia” despre care vorbeste managing partnerul Colliers se traduce prin pachetul salarial pe care un broker imobiliar il primeste si care contine in general un comision din veniturile aduse in companie, comision a carui valoare medie pe piata este de 30%.

     

    Cititi in continuare ce crede consultantul George Butunoiu despre faptul ca sunt persoane care castiga mai mult decat directorii din aceleasi companii si este un sistem normal

     

    Aflati care sunt cei mai mari consultanti imobiliari

     

    Comentati opinia consultatului Ulrik Rasmunsen, care sustine ca exista directori cu diplome luate la Harvard, care conduc companii cu mii de angajati, dar care nu castiga cat multi dintre brokerii din piata imobiliara

     

    Cititi mai multe despre cele mai mari tranzactii cu spatii de birouri

  • Ghid de supravietuire pe timp de criza

    In urma cu zece ani, o mare companie americana, cu aproximativ 80 de divizii regionale, a inceput un program de crestere a eficientei. Programele derulate in diverse piete au adus reduceri ale costurilor intre 10 si 15%, in timp ce vanzarile au crescut cu cel putin 15%. Plecand de la acest succes, compania a pregatit mai mult de 25 de “agenti ai schimbarii” care ar fi trebuit sa conduca extinderea programului la nivelul intregii retele. Pe fondul recesiunii din 2001-2002, sefii companiei, concentran-du-se pe reduceri de costuri, au renuntat la agentii respectivi si le-au propus celor 80 de divizii sa continue prin forte proprii eforturile de imbunatatire a eficientei.

     
    Un an mai tarziu, performantele financiare au scazut dramatic, firma a fost cumparata de un fond de investitii si, chiar daca s-a incercat reluarea programului, capacitatea si pofta de schimbare au disparut si, chiar si dupa ce recesiunea a trecut, au urmat multi ani in care profitul si vanzarile companiei n-au mai crescut deloc. Exemplul folosit de cea mai mare companie de consultanta in management din lume, McKinsey, intr-un studiu publicat la sfarsitul anului trecut ilustreaza una dintre cele mai mari greseli pe care companiile le fac atunci cand, puse in fata unei recesiuni economice, incearca sa taie cu orice pret costurile, dar isi reteaza in acelasi timp si perspectivele de dezvoltare. Criza pe care o traverseaza acum economia mondiala face ca exemplul de mai sus sa fie un bun punct de plecare pentru a raspunde la cateva intrebari esentiale pentru orice companie.
    De unde ar trebui sa taie firmele pentru a-si asigura lichiditatile care sa le permita supravietuirea? E de preferat reducerea numarului de angajati sau mai degraba taierea bugetului de marketing? E mai potrivit un stil de management proactiv, care sa anticipeze evolutii ale pietei, sau, dimpotriva, sefii com­paniilor ar trebui doar sa reactioneze la evolutiile pietei si sa se concentreze pe pregatirea momentului cand economia isi va reveni? Pentru a afla raspunsul la toate aceste intrebari si pentru a vedea cat de pregatite sunt companiile de pe piata romaneasca sa faca fata crizei economice, BUSINESS Magazin a discutat cu cateva zeci de consultanti si manageri ai unor companii din domenii variate, de la giganti din domeniul energiei si al telecomunicatiilor pana la antreprenori, retaileri internationali sau firme de outsourcing.
     
    Unul dintre elementele recurente in aceste discutii a fost legat de schimbarea de paradigma. Altfel spus, a cadrului general in care se vor derula afacerile incepand cu acest an, comparativ cu situatia de pana la jumatatea anului 2008.
     
    “Pana acum, pentru manageri a fost mai important sa vada cum pot sa isi extinda afacerile, unde pot sa investeasca, astfel incat sa creasca intr-un ritm cat mai rapid, dar putini sunt cei care s-au gandit si la eficienta, la un mod rational de extindere. n-a prea fost o intre­bare la ordinea zilei pana de curand”, constata Bogdan Belciu, director general al filialei locale a companiei de consultanta AT Kearney.
     
     
    Luand in considerare dimensiunea problemei, Codrut Pascu, directorul biroului local al companiei de consultanta Roland Berger, apreciaza ca masurile pe care le iau acum managerii sunt “de suprafata”: “Deocamdata se fac reglaje de finete: reduceri financiare, renuntarea la niste angajati, inchiderea unor operatiuni aflate in pierdere – lucruri care trebuia de mult facute, dar care in cele mai multe dintre cazuri nu vor fi suficiente”. Previziunea lui Codrut Pascu pentru acest an este ca lucrurile vor merge din ce in ce mai prost si ca ar fi bine sa fie aplicat de la inceput un mix de masuri care sa asigure supravietuirea.
     
    “Ciclul de scadere inca nu s-a incheiat: deocamdata s-a mers mult pe stocuri, care nici nu s-au vandut in totalitate, dar va urma momentul cand retailerii vor face comenzi mai mici catre producatori, iar producatorii vor face comenzi mai mici catre prelucratori, care vor face comenzi mai mici catre producatorii de materie prima, care la randul lor vor face comenzi mai mici catre transportatori si asa mai departe”, estimeaza Codrut Pascu, care de fapt considera ca acum, cercul vicios de anii trecuti, cand toata lumea isi facea bugetele bazandu-se pe o crestere continua, se va intoarce pe dos si oamenii vor exagera in sens contrar.
     
    Dat fiind ca toata lumea vede lucrurile negativ si incearca sa eficientizeze, Bogdan Belciu identifica trei categorii de companii, din punctul de vedere al cailor pe care le urmeaza pentru a reduce costurile. “In primul rand, sunt cele care decid sa sa se orienteze strict pe reducerea agresiva a costurilor (Deep Cuts). Apoi, sunt cele care aleg sa blocheze orice forma de dezvoltare, inclusiv investitii (Deep Freeze) si, cele mai moderate, companiile care cauta sa urmareasca strategia de crestere pe termen lung, reducand in acelasi timp si o serie de costuri (Dig Deep).”

    Codrut Pascu crede ca riscul cel mai mare intr-o perioada ca aceasta este apli­ca­rea unui singur tip de strategie: “Noi (Roland Berger – n.red.) sfatuim clientii sa aplice un mix de restructurare: financiara, operationala si strategica, deoarece aplicarea unui singur tip de restructurare poate fi periculoasa pentru companie”. Iar cel mai periculos este, in opinia lui Codrut Pascu, ca o companie sa inceapa cu restructurarea financiara si sa se rezume la ea, deoarece aceasta este limitata: “Cu un singur tip de strategie cumperi doar timp, dar pentru a supravietui pe termen lung este nevoie sa actionezi simultan toate parghiile posibile”.

  • Tara cu mai multe Romanii

     

    Din tot estul Europei, Romania este tara care are cea mai mare nevoie in acest moment de un acord cu FMI, spune Jeffrey Anderson, directorul departamentului pentru Europa din cadrul Institutului de Finante Internationale (IIF), intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin. “Romania va avea de-a face cu un declin abrupt fata de anul trecut”, sustine el, avansand totusi o estimare de crestere pentru 2009 de 1%. E mai optimist decat alti analisti externi, care prevad deja recesiune pentru Romania, desi doar cu cateva saptamani in urma, acelasi IIF considera posibila o crestere de 2%.
     
    Un scenariu identic vine si de la Viena, de unde Gabor Hunya, analist la Institutul International pentru Analize Economice (Vienna Institute for International Economic Studies – WIIW), declara ca perspectiva unei cresteri de 1%, pe care o estimeaza acum institutul, “este optimista, pentru ca Romania este o tara cu risc foarte ridicat in regiune, iar pericolul recesiunii este foarte mare”. In viziunea WIIW, Romania si Bulgaria sunt tarile cu cel mai ridicat grad de risc in regiune, in timp ce Cehia, Slovacia, Slovenia, Polonia sunt printre cele mai stabile. Sa notam ca si austriecii estimau la inceputul lui ianuarie o crestere de 2%.
     
    In ultimele saptamani, cele mai multe institutii internationale, agentiile de rating si chiar autoritatile romane au ajuns la o viziune incomparabil mai pesimista decat in urma cu cateva luni, nu numai despre cifra ca atare a cresterii economice, ci despre toate elementele scenariilor de evolutie a economiei. Perspectiva recesiunii in Romania a primit saptamana trecuta si girul Fondului Monetar International, care dupa ce initial a considerat posibila o crestere a PIB de 1%, nu exclude acum o scadere cu pana la 1%. Intr-o evaluare sensibil mai optimista, proiectul de buget al Guvernului estimeaza o crestere de 2-2,5% – explicabil prin faptul ca, dupa cum considera economistul Mircea Cosea, este de bun simt sa pui stacheta mai sus decat ai crede cu adevarat ca ii e locul, tocmai pentru a avea spre ce sa tinzi. Un scenariu oarecum similar vine si din partea Bancii Nationale a Romaniei, care ia in calcul o prognoza de crestere de 2,2-2,3%, desi nu exclude complet posibilitatea recesiunii. Cat priveste Comisia Europeana, care a luat in calcul efectele masurilor sociale promovate de fostul guvern, aceasta considera ca Romania va termina anul in curs cu o crestere de 1,75%, in conditiile unui deficit bugetar de 7,5% din PIB.
     
    Pentru cei prinsi in acest carusel al cifrelor, cea mai puternica impresie care ramane dupa trecerea lor in revista este de confuzie generala. Sa fie oare Romania o tara cu o economie atat de ciudata incat de la un record de crestere sa ajunga peste noapte la recesiune, am avut de-a face pana acum cu o iluzie optica gratie careia doar ne-am crezut performanti sau iluzia optica incepe de-abia acum, cu sirul de previziuni catastrofice? Cine are dreptate si cine s-a inselat sau se inseala cand judeca mersul economiei?
     
    Gabor Hunya de la WIIW avanseaza o prima perspectiva: este normal, considera el, ca statisticile publicate la distanta de cateva saptamani sa fie diferite, pentru ca viteza cu care se produc schimbarile in toata economia mondiala este fara precedent; in plus, orice veste – buna, dar mai ales rea – poate sa schimbe uneori radical perspectivele, scapand puterii de decizie sau control din tara.
     
    Prognozele cu privire la cresterea economica au acum un mare grad de incertitudine, confirma fostul premier Theodor Stolojan, care a decis in ultimul minut sa nu mai preia fraiele noului executiv. “Globul de cristal a devenit netransparent si ramane in continuare asa”, declara Stolojan pentru BUSINESS Magazin. Si nu e opac doar pentru Romania: la finele lunii ianuarie, FMI a revizuit drastic estimarile pentru cresterea economiei mondiale, la 0,5% in 2009, de la 2,2%; revizuiri a facut si Comisia Europeana in privinta cresterii economice sau a inflatiei din UE ori din zona euro. Privind strict insa Romania, Stolojan subliniaza ca deosebirile intre prognoze devin semnificative doar atunci cand diferentele sunt mai mari de 2%, atata vreme cat economia este inca in curs de dezvoltare, iar sectorul agricol, cu o pondere importanta in PIB, depinde intr-o mare masura de conditiile climatice ale fiecarui an.
     
    Inca mai mult, a incerca sa vorbesti de Romania ca si cum ai avea putere sa schimbi lucrurile la nivel local e gresit, considera Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), pentru ca Romania nu are forta de a genera evolutii, ci doar de a le prelua de la economiile mai puternice. “Ce traim acum nu tine doar de Romania, ba dimpotriva – depinde mai putin de noi decat, sa spunem, de China”, spune el. Aducand in discutie blocajul pietelor de export (in conditiile in care 70% din exporturile Romaniei mergeau spre pietele din Uniunea Europeana, afectate puternic de scaderi), Pogonaru adauga totusi ca reorientarea exportatorilor spre alte piete, ce o duc mai bine, poate fi macar teoretic o solutie. Companiile mici nu au insa forta de a-si schimba foarte rapid activitatea si, in plus, “noi avem o economie condusa de marile multinationale, in timp ce intreprinderile mici si mijlocii urmeaza cel mai adesea tendintele stabilite de acestea”.

    Cititi in continuare despre imaginea pe care a vrut sa o lase fostul guvern despre performantele Romaniei
    Eugen Radulescu, consilierul guvernatorului BNR – "A face prognoze acum seamana cu cititul in zatul de cafea”

     

  • Intoarcerea blocajului financiar

    La data de 25 ianuarie 1994 agentia de presa Mediafax transmitea urmatoarea stire: “Luni seara a avut loc, la Palatul Victoria, o reuniune de lucru… consacrata analizei cauzelor de fond ale blocajului economico-financiar…. s-a discutat un plan coerent de fluidizare imediata… problema sa fie abordata gradual si prudent, prin tratarea sistematica…”. Stirea continua in acelasi stil, cu limbaj lemnos; mai important decat limbajul sau frazarea, subiectul stirii, adica blocajul financiar, a ramas un subiect permanent pentru urmatorii zece ani. Abia cresterea economica de dupa anul 2000 inregistrata de Romania a eliminat impactul negativ generat de acumularea de arierate si a flui­dizat regimul platilor catre parteneri si bugetul statului sau cel al asigurarilor sociale.

     
    Dupa un deceniu si jumatate de la publicarea stirii, criza economica a dezmortit ceea ce cresterea economica atenuase – tot mai multe companii descopera cat de greu este sa lucrezi fara lichiditati, cu sume de care dispui teoretic, pe hartie, in baza contractelor incheiate, dar de care nu te poti folosi, cu care nu iti poti plati furnizorii, angajatii sau impozitele, pentru ca nu incasezi efectiv banii. La randul lor, companiile cu dificultati isi aleg prioritatile si fac plati ca atare.
     
    Ingrijorator este faptul ca Guvernul nu pare constient de situatie si de modul in care ar putea evolua aceasta. Planul de masuri anticriza al Guvernului, abia anuntat la data scrierii articolului, nu prevede masuri explicite de fluidizare a circulatiei banilor; sigur, compensarea TVA de recuperat cu TVA de platit, capitalizarea CEC sau a Eximbank, precum si infiintarea fondului de contragarantare a creditelor pentru IMM pot ajuta, in masura in care masurile respective nu se vor impotmoli in birocratia romaneasca si vor exista si fondurile necesare.
     
    Si Executivul ar fi avut motive de ingrijorare, simpla studiere a executiei bugetului fiind relevanta: in ultimele trei luni ale anului trecut platile catre buget au scazut constant, cu procente importante; in decembrie numai, veniturile incasate la bugetul de stat au inregistrat o scadere de 23,8% fata de perioada similara a anului trecut, la 5,2 mld. lei. O reducere puternica a incasarilor bugetare s-a inregistrat si la nivelul bugetelor locale, veniturile coborand in perioada 1 -29 decembrie cu 20,2%, la 430 milioane de lei.
     
    Situatia nu este valabila numai in cazul bugetului de stat. Recent, omul de afaceri Ovidiu Tender avansa, intr-un interviu acordat Ziarului Financiar, mai in gluma, mai in serios, ideea revenirii barterului, a schimbului de marfuri intre companii ca alternativa a platilor intrerupte sau intarziate. Si Tender nu este singurul care se plange de dificultati. Oficial, pe piata auto niciun dealer nu recunoaste ca are probleme de lichiditate. Neoficial insa, lucrurile sunt mult mai dramatice, dupa cum spune dealerul uneia dintre marcile din top 5, care a dorit insa sa isi pastreze anonimatul.
     
    “Am de platit piesele catre producator, utilitatile, salariile, dar nu pot incasa facturi de la clienti. Trebuie sa primesc bani de la un transportator care are o flota de mari dimensiuni, dar si el, la randul lui, are de incasat facturi, iar activitatea lui a cazut la fel de mult si nu mai are lichiditati”, explica dealerul auto.
     
    “Dealerii sunt prinsi la mijloc intre ciocan si nicovala. Producatorii si importatorii au si ei problemele lor si sunt de inteles, la fel si clientii. Fiecare are dreptate in felul lui. Dar aceasta nu schimba blocajul din piata”, crede Marius Carp, analist al pietei auto. Problema este cu atat mai grava cu cat valoarea masinilor noi vandute pe piata romaneasca trece de 4 miliarde de euro anual, la aceasta adaugandu-se alte sute de milioane de euro din activitati postservicii.
     
    Blocajul financiar, intarzierile platilor catre buget sau parteneri au aparut in principal din cauza problemelor de lichiditate pe care le au companiile, in conditiile in care bancile si-au redus liniile de finantare, iar incasarile au scazut, consumatorii dovedindu-se mult mai prudenti in cheltuieli.
     
    Care este situatia reala, acum, in piata? Analistul economic Dragos Cabat, managing partner al companiei de consultanta Financial View Consulting si presedintele Asociatiei Romane a Analistilor Financiari (CFA Romania), spune ca oamenii de afaceri au devenit constienti de aparitia blocajului financiar si ca exista multe companii care si-au majorat termenele de incasare a facturilor si care se plang de scaderea incasarilor. O alta dovada a reaparitiei blocajului financiar sunt fraudele tot mai dese si tentativele de acest gen, lucruri care nu se mai intamplau in ultima vreme.

    Citeste continuarea articolului pentru a afla mai multe despre problemele pe care le aduce blocajul financiar pentru companii si angajatii lor.

  • Intoarcerea blocajului financiar

    La data de 25 ianuarie 1994 agentia de presa Mediafax transmitea urmatoarea stire: “Luni seara a avut loc, la Palatul Victoria, o reuniune de lucru… consacrata analizei cauzelor de fond ale blocajului economico-financiar…. s-a discutat un plan coerent de fluidizare imediata… problema sa fie abordata gradual si prudent, prin tratarea sistematica…”. Stirea continua in acelasi stil, cu limbaj lemnos; mai important decat limbajul sau frazarea, subiectul stirii, adica blocajul financiar, a ramas un subiect permanent pentru urmatorii zece ani. Abia cresterea economica de dupa anul 2000 inregistrata de Romania a eliminat impactul negativ generat de acumularea de arierate si a flui­dizat regimul platilor catre parteneri si bugetul statului sau cel al asigurarilor sociale.

     
    Dupa un deceniu si jumatate de la publicarea stirii, criza economica a dezmortit ceea ce cresterea economica atenuase – tot mai multe companii descopera cat de greu este sa lucrezi fara lichiditati, cu sume de care dispui teoretic, pe hartie, in baza contractelor incheiate, dar de care nu te poti folosi, cu care nu iti poti plati furnizorii, angajatii sau impozitele, pentru ca nu incasezi efectiv banii. La randul lor, companiile cu dificultati isi aleg prioritatile si fac plati ca atare.
     
    Ingrijorator este faptul ca Guvernul nu pare constient de situatie si de modul in care ar putea evolua aceasta. Planul de masuri anticriza al Guvernului, abia anuntat la data scrierii articolului, nu prevede masuri explicite de fluidizare a circulatiei banilor; sigur, compensarea TVA de recuperat cu TVA de platit, capitalizarea CEC sau a Eximbank, precum si infiintarea fondului de contragarantare a creditelor pentru IMM pot ajuta, in masura in care masurile respective nu se vor impotmoli in birocratia romaneasca si vor exista si fondurile necesare.
     
    Si Executivul ar fi avut motive de ingrijorare, simpla studiere a executiei bugetului fiind relevanta: in ultimele trei luni ale anului trecut platile catre buget au scazut constant, cu procente importante; in decembrie numai, veniturile incasate la bugetul de stat au inregistrat o scadere de 23,8% fata de perioada similara a anului trecut, la 5,2 mld. lei. O reducere puternica a incasarilor bugetare s-a inregistrat si la nivelul bugetelor locale, veniturile coborand in perioada 1 -29 decembrie cu 20,2%, la 430 milioane de lei.
     
    Situatia nu este valabila numai in cazul bugetului de stat. Recent, omul de afaceri Ovidiu Tender avansa, intr-un interviu acordat Ziarului Financiar, mai in gluma, mai in serios, ideea revenirii barterului, a schimbului de marfuri intre companii ca alternativa a platilor intrerupte sau intarziate. Si Tender nu este singurul care se plange de dificultati. Oficial, pe piata auto niciun dealer nu recunoaste ca are probleme de lichiditate. Neoficial insa, lucrurile sunt mult mai dramatice, dupa cum spune dealerul uneia dintre marcile din top 5, care a dorit insa sa isi pastreze anonimatul.
     
    “Am de platit piesele catre producator, utilitatile, salariile, dar nu pot incasa facturi de la clienti. Trebuie sa primesc bani de la un transportator care are o flota de mari dimensiuni, dar si el, la randul lui, are de incasat facturi, iar activitatea lui a cazut la fel de mult si nu mai are lichiditati”, explica dealerul auto.
     
    “Dealerii sunt prinsi la mijloc intre ciocan si nicovala. Producatorii si importatorii au si ei problemele lor si sunt de inteles, la fel si clientii. Fiecare are dreptate in felul lui. Dar aceasta nu schimba blocajul din piata”, crede Marius Carp, analist al pietei auto. Problema este cu atat mai grava cu cat valoarea masinilor noi vandute pe piata romaneasca trece de 4 miliarde de euro anual, la aceasta adaugandu-se alte sute de milioane de euro din activitati postservicii.
     
    Blocajul financiar, intarzierile platilor catre buget sau parteneri au aparut in principal din cauza problemelor de lichiditate pe care le au companiile, in conditiile in care bancile si-au redus liniile de finantare, iar incasarile au scazut, consumatorii dovedindu-se mult mai prudenti in cheltuieli.
     
    Care este situatia reala, acum, in piata? Analistul economic Dragos Cabat, managing partner al companiei de consultanta Financial View Consulting si presedintele Asociatiei Romane a Analistilor Financiari (CFA Romania), spune ca oamenii de afaceri au devenit constienti de aparitia blocajului financiar si ca exista multe companii care si-au majorat termenele de incasare a facturilor si care se plang de scaderea incasarilor. O alta dovada a reaparitiei blocajului financiar sunt fraudele tot mai dese si tentativele de acest gen, lucruri care nu se mai intamplau in ultima vreme.

    Citeste continuarea articolului pentru a afla mai multe despre problemele pe care le aduce blocajul financiar pentru companii si angajatii lor.

  • Pariuri gresite pe imobiliare

    Acum doi ani, imediat dupa ce a incasat banii pe cele 75% din actiunile Domo vandute catre fondul de investitii Equest, Lorand Szarvadi a cheltuit o buna parte din bani pe un teren de 100 de hectare in nord-vestul Capitalei.

    Planurile pentru acel teren au fost de la bun inceput foarte ambitioase. Lorand Szarvadi, CEO al retailerului de electronice, cumparase terenul impreuna cu partenerul sau de afaceri Ferenc Hegedus, pentru 25 de milioane de euro, din care Szarvadi a avut o contributie de peste 95%, potrivit estimarilor din piata. Familiile Szarvadi si Hegedus, care detinusera circa trei sferturi din companie, aveau in cont atunci aproximativ 42 de milioane de euro, aferente celor 50% vandute – restul de 25% din actiuni apartineau fondurilor de investitii Westerham si RAEF, o a doua transa a tranzactiei, de 12,5 milioane de euro, fiind platita de Equest dupa cateva luni.
     
     Suma platita pe terenul de 100 de hectare era impresionanta, dar planul lui Szarvadi o justifica: seful Domo voia sa con­struiasca un mini-orasel, cu 1.000 de apar­tamente si 1.000 de vile. “Cand iei decizia sa bagi aproape toti banii intr-un teren, o faci cu o oarecare teama, pentru ca este un risc enorm. Pe noi ne-a furat cresterea exploziva a pietei imobiliare, care nu prea lasa loc de esecuri pe atunci”, declara acum Szarvadi, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin.
     
    Omul de afaceri explica in urma cu aproape un an decizia de a paria aproape totul pe o singura investitie prin faptul ca nu avea timp sa se ocupe de proiecte mici si ca trebuia sa profite de sansa momentului. “Eram constient ca este un proiect pe termen lung, dar la cum se aratau perspectivele atunci, proiectul merita tot efortul”, spune Szarvadi, care planuia sa ia un credit de 350-400 de milioane de euro pentru constructii si sa atraga in parteneriat un dezvoltator rezidential, in schimbul unui pachet minoritar in aceasta afacere.
     
    Planurile sale au ramas insa doar pe hartie. Piata imobiliara incepuse sa dea semne de regres inca din al doilea trimestru al anului trecut, cu stagnari ale preturilor la apartamentele vechi si un volum de tranzactii de investitii mai mic decat in 2007, iar a doua jumatate a lui 2008 a adus tot ce putea fi mai rau: s-a inchis robinetul creditarii, atat pentru majoritatea dezvoltatorilor, cat si pentru doritorii de locuinte. Iar seful Domo nu a putut face altceva decat sa priveasca neputincios cum valoarea terenului sau scade, iar perspectivele de a incepe proiectul rezidential se diminueaza pe zi ce trece.
     
    Szarvadi n-a renuntat insa prea usor la proiect, a dus discutii cu arhitecti si dezvoltatori ca sa puna la punct un plan de actiune, insa in decembrie a fost nevoit sa suspende intregul proiect – cel putin deocamdata -, iar banii lui au ramas blocati. “Nici nu vreau sa ma mai gandesc vreodata la investitii imobiliare”, spune acum omul de afaceri, care nu vede pentru moment o solutie de a-si valorifica investitia in teren.
     
    Experienta lui Lorand Szarvadi nu este nici pe departe singulara, tinzand sa devina reprezentativa pentru o intreaga categorie de oameni de afaceri care si-au investit in sectorul imobiliar sumele obtinute din dezvoltarea unor afaceri din varii domenii, de la IT&C, finante-banci si comert pana la sectorul adiacent al constructiilor. Manati de randamentele exceptionale ale pietei imobiliare si de usurinta cu care acestea se puteau obtine, oamenii de afaceri au inceput sa-si plaseze fondurile si in piata imobiliara, devenita o alternativa mai atractiva decat multe altele, inclusiv fata de piata de capital.
     
    Segmentul terenurilor a reprezentat cea mai la indemana alegere datorita cresterilor sustinute de pret, care i-au impins pe multi sa aleaga calea dezvoltarilor de proiecte imo­­biliare. Preturile ajunsera deja prea mari pentru a putea permite revanzarea cu profit a terenurilor, iar dezvoltarea unui proiect, desi mult mai dificila, ar fi urmat sa aduca un profit mult mai consistent. “Este clar ca aceia care au intrat pe piata imobiliara la finalul anului 2007 – inceputul anului 2008 au facut-o in punctul maxim al preturilor platite”, spune Gabriel Biris, partener al casei de avocatura Biris Goran, care a reprezentat o serie intreaga de investitori imobiliari.
     
    Prea tarziu este formula pe care o foloseste si omul de afaceri iesean Gabriel Mardarasevici cand vine vorba de investitiile sale in real estate. Cunoscut in special pentru vanzarea in 2005 a companiei de solutii si servicii IT Radix catre americanii de la Ness Technologies, pentru o suma estimata la sapte milioane de euro, Mardarasevici poate fi considerat unul dintre antreprenorii romani care nu au iesit prea castigati din pariul imobiliar. “Am pornit investitiile in imobiliare pentru ca era la moda si pentru ca toata lumea se indrepta catre acest domeniu, avand castiguri frumoase”, spune omul de afaceri, actualmente acting chairman al Ness Technologies.

  • Cat mai creste euro pana in vara

     

    “Nu ii cred pe cei care sustin, doar pe baza evolutiilor din primele zece zile ale anului, ca piata valutara a luat o turnura dramatica”, spune Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, incercand sa combata in acest fel avalansa de pesimism iscata de caderea rapida a leului de la inceputul lui 2009. Cursul poate pune o problema doar prin persistenta deprecierii, considera Vasilescu – “cand vorbim de cateva luni bune cu rate ridicate de schimb, nu de niste zile”.
     
    Bancherii care au raspuns, acum pentru a opta oara, demersului BUSINESS Magazin de a face prognoze de curs la fiecare jumatate de an pentru urmatoarele sase luni anticipeaza insa la unison ca presiunile de depreciere asupra leului vor continua, iar volatilitatea va atinge cote maxime.
     
    Perspectiva analistilor asupra evolutiei pe care o va avea leul in urmatoarea jumatate de an difera totusi, pe atat de mult pe cat difera elementele pe care le ia in calcul fiecare dintre ei si greutatea pe care o acorda unuia sau altuia dintre factorii luati in calcul. Desi in ecuatie intra cam aceleasi elemente – starea actuala a economiei romanesti si tensiunile ce guverneaza pietele financiare internationale – estimarile privind cursul euro/leu la sfarsitul lunii iunie variaza intr-o marja larga, pornind de la un minim de 3,9 lei/euro si urcand pana la 4,55 lei/euro.
     
    Pentru intreg anul, Rozalia Pal, senior economist la UniCredit Tiriac Bank, asteapta o scadere de 12% a cursului mediu leu/euro fata de anul precedent. Volatilitatea cursului, situata la un nivel relativ ridicat in 2008 (plus/minus 6,5%), indica o tendinta de crestere in prima saptamana a lui 2009, noteaza Pal, la plus/minus 7,5%; in aceste conditii, banda superioara a intervalului de variatie se situeaza la un maxim de 4,4 -4,5 lei/euro. In opinia economistului de la UniCredit Tiriac, 2009 va aduce variatii in ambele sensuri, in jurul valorii medii de 4,1 lei/euro, cu o volatilitate ceva mai temperata in partea a doua a anului.
     
    Evolutia sinuoasa pe care o anticipeaza bancherii se explica printr-un cumul de factori ce tin atat de contextul international tulbure, cat si, mai mult ca oricand pana acum, de problemele proprii economiei romanesti.
    Tensiunile din economiile dezvoltate, precum si adancirea recesiunii in aceste piete pun tot mai mult presiune pe monedele din tarile emergente, in conditiile in care cresterea economica a acestora a incetinit considerabil. Aversiunea investitorilor pe plan global pentru pietele considerate cu risc ridicat continua sa creasca, iar efectul ei intr-o economie cu vulnerabilitati mai mari – precum Romania – nu va face decat sa amplifice miscarile de curs, apreciaza Catalina Constantinescu, senior economist la RBS Bank Romania. In conditiile in care Romania se confrunta cu dezechilibre externe mari, iar intrarile de valuta si posibilitatile de refinantare a datoriilor sunt acum mai reduse, riscurile pentru cursul de schimb sunt foarte mari.
     
    “Ramanem in continuare dependenti de evolutiile marilor economii”, considera Meral Omer, directorul trezoreriei Libra Bank, adaugand ca anul se anunta destul de dificil in ceea ce priveste sursele de finantare externe. “Suntem vulnerabili, iar un guvern dezordonat in cheltuieli publice va accentua si mai tare lipsa de incredere a investitorilor fata de economia romaneasca”, apreciaza ea, completand ca nu vede niciun motiv pentru care in perioada imediat urmatoare tendinta ar ajunge sa se inverseze.
     
    Pe plan intern, confirmarea unui deficit de circa 5% din PIB pentru 2008, lipsa de promptitudine, precum si lipsa unui plan guvernamental de actiune concret pentru corectarea dezechilibrelor si pentru asigurarea finantarii necesare functionarii economiei pozitioneaza Romania drept una dintre cele mai vulnerabile tari din regiune, ceea ce se va simti in evolutia cursului. Economistul de la RBS apreciaza ca in perioada ianuarie-iunie leul va avea parte de miscari ample de curs, cu potential de a atinge chiar si niveluri de 4,5-4,6 lei/euro sau chiar mai mult.
     
    Principalele necunoscute vin din economia romaneasca, considera si Georgiana Constantinescu, research & publishing specialist la Credit Europe Bank. Incetinirea semnificativa a cresterii economice – estimata pentru 2009 in jur de 2,5%, potrivit celei mai recente schite a bugetului pe 2009 – este intretinuta de restrangerea puternica a creditarii si a consumului. Nevoia de corectie a deficitului de cont curent (ajuns la 15,99 miliarde de euro dupa primele 11 luni din 2008, potrivit datelor BNR) si nevoia de diminuare a deficitului bugetar tocmai intr-o perioada in care va trebui luate masuri de sustinere a economiei afectate de criza financiara sunt doar cateva dintre incertitudinile care preseaza asupra cursului de schimb.

     

  • Harta geostrategica a gazului

     

    De cand a inceput criza gazelor, lui Valeriu Binig i se pare ca s-a intors in timp. Mai precis, in anii ‘70, cand autoritatile romane oscilau intre a construi sistemul energetic pe baza de curent electric sau pe baza de gaz. Existenta din belsug a surselor de gaz a determinat regimul comunist sa aleaga aceasta varianta: in fond, necesita mai putine investitii si era mai ieftin, iar schimbari in viitor care sa modifice aceste criterii nu se intrevedeau. Asa a ajuns apartamentul romanesc unul dintre cele mai complexe apartamente europene din punctul de vedere al intrarilor de resurse de energie: o intrare de gaz pentru bucatarie, una de agent termic, una de apa calda si alta de energie electrica. La polul opus, se afla Franta, unde totul este conectat la centrale pe energie electrica, in lipsa gazului. Lui Binig, director al departamentului de Financial Advisory din cadrul casei de consultanta Deloitte Romania, i se pare acum ca sistemul energetic romanesc este destul de complicat si nu crede in curajul vreunei guvernari de a face o schimbare radicala.
     
    Prin schimbare radicala, Valeriu Binig se refera la apropierea strategica de conceptul “apartamentului francez” si la reducerea dependentei de gazul din Rusia prin inlocuirea in cat mai mare masura a gazului cu energia electrica sau prin renuntarea la gaz in cazul unor industrii unde ar fi posibil.
     
    De aceste scenarii se leaga, intr-o mai mica sau mai mare masura, folosirea termenului de “alternative la gazul rusesc” despre care s-a tot vorbit si in acest ianuarie, cand gazul de la Gazprom nu a mai ajuns in Romania, asa cum nu a ajuns in nicio alta tara europeana. Spre deosebire de tarile vest-europene, care au alternativa gazului via Norvegia, tarile est-europene s-au descurcat cum au putut, Romania fiind unul dintre cazurile fericite.
     
    Intr-un studiu publicat la sfarsitul anului 2008, presedintele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu, Dumitru Chisalita, spunea ca Romania este norocoasa in astfel de momente atat pentru ca are resurse, dar si pentru ca cererea de gaz a scazut semnificativ in ultimii 20 de ani. (La nivelul anului ‘89, in Romania se consumau 140 de milioane metri cubi pe zi, fata de 60 de milioane metri cubi, cat se consuma astazi). “Consumul a scazut prin scaderea industriei, iar gazul existent din productia interna sau cel din import a fost mai mult decat suficient in anii ‘90 si chiar la inceputul anilor 2000, cand absenta industriei permitea asta. Acum insa, chiar daca suntem la acelasi nivel de consum cu anul 1951, este din ce in ce mai greu sa gestionam resursele”, arata studiul facut de Dumitru Chisalita.
     
    In zilele normale de iarna, gazul rusesc care ajunge in Romania poate reprezenta pana la 40% din consumul zilnic (aproximativ 20 de milioane de metri cubi), dupa cum arata datele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu. Saptamanile trecute, intrarile zilnice s-au redus pana la 4 milioane de metri cubi pe zi, apoi la 2 milioane, pana au ajuns la zero. Primele solutii au fost deschiderea stocurilor Romgaz si inlocuirea – acolo unde a fost posibil – a gazului cu pacura sau carbune. Astfel, 13 regii de termoficare din tara au trecut pe pacura, al carei pret a crescut saptamana trecuta pana la peste 300 de dolari pe tona (cu aproape 50%).
     
    La sfarsitul saptamanii trecute, pretul pe bursa de marfuri al pacurii a scazut intr-o singura zi cu 20% (vinerea trecuta ajunsese la 240 de dolari pe bursa de la Londra). Cu toate acestea, mai multe case de comert au sesizat oportunitatea si au lansat oferte de vanzare pentru pacura sau carbune. Una dintre cele mai mari oferte a fost cea a casei elvetiene de comert Vitol, care a lansat catre Romania doua vapoare de pacura, unul de 50.000 de tone, iar altul de 30.000 de tone, dar si doua vapoare de huila care ar putea ajunge in Romania la sfarsitul lunii ianuarie sau mijlocul lunii februarie.

    Vanzarile de pe bursa de marfuri au ajuns in minoritate insa saptamanile trecute, dupa ce Guvernul a dat mana libera companiilor pentru vanzarea prin negociere directa de pacura sau alti combustibili pentru incalzire (in mod normal, contractele de achizitie dintre companiile de stat si companiile furnizoare private trebuie incheiate pe bursa). In acest context, autoritatile au anuntat ca am putea rezista fara gazul rusesc timp de 60 de zile.

     
    In conditiile in care constructia sistemului energetic romanesc permite sa rezistam fara importuri maximum doua luni, intrebarea ce s-a nascut in mintea oricarei persoane care stie ca Romania are totusi si resurse de gaze si care mai stie ca sunt tari civilizate care traiesc fara gaz este cum ar arata Romania fara aceasta discutie suparata cu Estul de la fiecare inceput de an?