Category: Media marketing

Pentru unii, programul Prima Casa e un moment bun sa-si cumpere o locuinta. Altii asteapta ca preturile sa scada in continuare, cum au asteptat sa scada si pana acum. Sa vedem cat ar mai trebui sa astepte.

Prima Casa a dezmortit putin piata locuintelor, a doua varianta a programului e pe teava, preluarea unor mari proiecte rezidentiale de catre bancile finantatoare intarzie sa apara, iar preturile au ajuns chiar si la jumatate fata de varful atins in perioada de boom a pietei. Pentru unii, programul Prima Casa e un moment bun sa-si cumpere o locuinta in timp ce altii asteapta ca preturile sa scada in continuare.

“Asta e camera cea mare, aici e baia si aici e bucataria. In camera asta o sa pun o canapea.” Iuliana, in varsta de 30 de ani, creioneaza fericita pe o coala de hartie schita locuintei sale, prima ei casa. Originara din Iasi si locuind de cativa ani in Bucuresti, Iuliana este proaspata proprietara a unui apartament cu doua camere intr-o zona semicentrala a Capitalei. “Am platit 80.000 de euro. In decembrie costa 88.000, la prima vizionare era 85.000, mi-a placut, insa am zis ca e cam scump. Un alt potential cumparator negociase la 82.000 de euro, am sunat imediat si am oferit 80.000 si au fost de acord.”

Cumparatoarea povesteste ca intentia de a-si cumpara o locuinta a aparut la sfarsitul anului trecut, iar ceea ce a incurajat-o a fost programul Prima Casa si modificarile care urma sa fie aduse acestuia – “am dorit sa prind prima varianta, nestiind in ce vor costa modificarile”. “Evident ca a contat Prima Casa. Acum un an si jumatate nu imi permiteam creditul, mi-as fi permis cel mult o garsoniera in Drumul Taberei.”

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2010.

Pe o piata care la nivel mondial depaseste cinci miliarde de euro, cea a jocurilor pentru mobile, lucreaza mai mult de 1.000 de romani. Recent intrata este compania japoneza Namco, creatoarea binecunoscutului Pac-Man.

Francezi, israelieni, americani, japonezi si nu numai isi disputa din Romania bucati dintr-o piata care la nivel mondial depaseste 5 miliarde de euro, cea a jocurilor pentru telefoanele mobile. Mitul programatorului roman este astfel confirmat; mai mult de 1.000 de oameni isi pun la bataie aptitudinile tehnice in patru mari filiale si multe alte firme mai mici. De mai bine de un an, de cand a intrat in joc si compania japoneza Namco, creatoarea binecunoscutului Pac-Man, batalia se da in liniste. Poate fi calmul dinaintea furtunii.

Pe pervazul biroului lui Andrei Lopata se afla “Arta managementului”, editia a V-a, o carte scrisa de Christine Porter si David Reese. Cartea este putin prafuita si subliniaza dualitatea unui manager de companie de jocuri, pasionat initial de personaje animate, curse sau strategii virtuale, dar care este obligat, in cele din urma, sa renunte la natura sa ludica si sa se dedice administrarii afacerii.

Desi conduce Namco Bandai Networks Romania, cea mai recent intrata companie pe piata locala, Lopata este unul din cei putini, cinci la numar, care in 1992 au pus bazele a ceea ce se poate numi astazi industria romaneasca a jocurilor. Intre timp au crescut considerabil si numarul angajatilor din sistem, si numarul de companii, iar Romania s-a transformat, printr-un soi de joc al sanselor, intr-un “hub” european al dezvoltarii de jocuri, cu un accent special pe nisa jocurilor pentru telefonul mobil.

Pe continentul european, numele Namco Bandai este insa destul de putin cunoscut, desi apartine unuia dintre cei mai mari producatori de jocuri din lume. In Romania, nici atat. Intrebati pe oricine din afara cercului de oameni din industria jocurilor si probabil nu va putea spune cu ce se ocupa compania. “Nici macar cei care vin la interviuri de angajare nu stiu prea multe”, spune in gluma Andrei Lopata, directorul de operatiuni al companiei. “De-abia dupa ce afla de Pac-Man fac legatura”, marturiseste el despre jocul devenit emblema pentru producatorul japonez.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2010.

Fenomenul 3D este mai batran decat oricine dintre cei care citesc acest text, avand in vedere ca inceputurile acestei tehnologii trebuie cautate acum mai bine de 150 de ani. Frenezia pe care a provocat-o este insa de data foarte recenta. La fel si magnitudinea pietei de miliarde de euro care se creeaza in jurul ei.

Multi ne-am lasat contaminati in ultimii ani de fenomenul 3D. Il cautam la cinematografe, acasa, in vacanta, atunci cand ne jucam pe console, ba chiar si cand citim presa. Placerea cu care romanii imbratiseaza orice produs din generatia 3D este impresionanta, pentru ca sfideaza criza si orice comentariu despre reducerea consumului. Si nu numai noi facem asta – in toata lumea, aceasta noua pasiune se manifesta tot mai evident si, desigur, cu un avans considerabil fata de ceea ce se intampla la noi. Producatorii de la Hollywood se bat in concepte cinematografice pentru a lansa noi productii 3D, inginerii care lucreaza pentru producatorii de electronice se intrec in inovatii in materie de dispozitive 3D, iar clientii sunt avizi de tot ce inseamna noutate si depasirea ideilor traditionale de divertisment.

Toate acestea nu pot decat sa-i bucure pe cei care creeaza in trei dimensiuni si care in fiecare an isi adauga astfel de produse in portofoliu. Tine nu numai de ratiuni financiare, ci si de ceea ce inseamna pentru imaginea lor asocierea cu tehnologia de ultima ora.

Sigur, folosim aici o conventie de limbaj, pentru ca, in realitate, tehnologia 3D este mai veche decat isi pot imagina cei mai multi oameni. Dam doar doua exemple: prima fotografie 3D a fost facuta acum mai bine de 150 de ani, in 1850, iar primul film in varianta tridimensionala dateaza din 1922. La 27 septembrie, acum 88 de ani, cativa americani au avut ocazia de a cumpara primele bilete din istorie pentru un film 3D. Se numea “The Power of Love” si a rulat acolo unde avea sa se dezvolte cea mai mare industrie cinematografica din lume – la Los Angeles. De atunci s-au schimbat multe – de la aparatura pe care acum am putea s-o consideram mai degraba caraghioasa, folosita pentru a vedea imaginile 3D, pana la aria destul de vasta de produse bazate pe aceasta tehnologie. Si inca nu am vazut nimic – este mesajul transmis acum de toti cei cu afaceri legate de lumea tridimensionala.

“Este un fenomen extraordinar, care va continua sa se dezvolte prin tot mai multe produse. In niciun caz nu vorbim despre un bubble”, spune Constantin Fugasin, fondatorul agentiei Champions. Pentru ca agentia sa monitorizeaza saptamanal box office-ul romanesc, Fugasin vorbeste in special despre succesul filmelor 3D. Acestea si-au castigat spectatorii fideli, care mai ales in week-end-uri fac coada la casele de bilete din malluri pentru a intra la film cu ochelari bicolori pe nas.

The Light Cinema Liberty Center, singurul cinematograf din tara care poate difuza filme 3D in fiecare sala, a rulat anul acesta 80 de titluri, dintre care 18 au fost filme 3D. Cu toate acestea, in balanta incasarilor, productiile 3D au contabilizat aproape jumatate din venituri, respectiv circa 430.000 de euro, dintr-un total de 1,1 milioane de euro. Altfel spus, din cele 230.000 de bilete vandute in total, 90.000 au fost pentru filme 3D.

Pretul unui bilet variaza in functie de zi si ora – pleaca de la circa cinci euro, atunci cand este difuzat intre luni si joi, pana la ora 17.00, si poate ajunge la opt euro, intr-una din serile de la sfarsitul saptamanii. In orice caz, biletele costa cu aproximativ 30-35% mai mult decat cele pentru o proiectie de tip pelicula sau digitala. “Cu toate acestea, atunci cand un film are varianta si pe pelicula 2D si pe pelicula 3D, spectatorii prefera 3D, chiar daca asta inseamna ca platesc mai mult” , precizeaza Fugasin.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din octombrie 2010.

E ieftina, pare sanatoasa si foarte comod de mancat, in pauza de masa sau chiar pe drum. In plina criza, afacerile cu saorma infloresc.

Vineri, aproape de ora 12 noaptea, in zona Gara de Nord. Cinci pusti discuta zgomotos la o bere. Sau mai exact, la patru beri si o cola. “E cea mai buna. De asta am venit de la Ploiesti”, spune soferul grupului, cel care bea cola si infuleca de zor din saorma.

Locul unde se petrec toate acestea se numeste “La Haleala” si are una dintre cele mai cautate saorma din Capitala, potrivit celor aproape 600 de pagini de comentarii ale topicului de discutii “Saorma si Pizza / Peregrinari prin Bucuresti”, deschis in urma cu aproape opt ani pe forumul computergames.ro. Astfel de discutii sunt insa frecvente pe toate forumurile romanesti, incepand cu cele generaliste si pana la cele dedicate tehnologiei, (xtrempc.ro sau softpedia.com), masinilor (daciaclub.ro) sau chiar nutritiei (GetFit.ro).

De altfel, prin intermediul forumului l-am abordat si pe Razvan, administratorul firmei care detine saormeria. “Prietenii mi-au zis ca sunt nebun, dar eu cred ca am o nisa: o saorma, dar nu ieftina, ci asa cum am vazut eu in Siria sau in alte tari arabe pe unde am mai fost. Sunt, cred, singurul care foloseste ketchup Heinz. Si ei s-au mirat cand le-am spus ca il folosesc pentru saorma. Ba, mai mult, pe langa cele patru sosuri obisnuite (ketchup dulce si picant si maioneza cu sau fara usturoi – n. red.), mai am inca noua ale caror retete le-am adaptat eu “, spune Razvan, care pare ca ar putea sa vorbeasca ore in sir despre modul cum se prepara o saorma si sosurile cu care trebuie combinata.

Cu astfel de ingrediente, “La Haleala” vinde cam 300-400 de saorma pe zi, cu un varf vinerea seara. La un pret de 14 lei, aceasta inseamna mai bine de 1.000 de euro pentru micutul spatiu comercial de 60 de metri patrati in care lucreaza patru oameni.

“Cel mai mult am vandut 700 de saorma intr-o zi, dar suntem departe de ce vinde Dristor, Genin sau Maverick”. Cele trei nume mentionate de Razvan – situate in unele dintre cele mai dense zone din Capitala – sunt deschise in urma cu cel putin 10-15 ani, nu doi, precum micutul spatiu de 60 de metri patrati al lui Razvan, si sunt recunoscute de aproape toti jucatorii din domeniu ca fiind printre cele mai prolifice saormerii, avand clienti chiar si tarziu in noapte. De fapt, mai corect ar fi sa spunem ca au clienti mai ales tarziu in noapte, caci, pentru acest model de business, intervale orare precum 21.00-24.00 sau 03.00-04.00 inseamna un varf de clienti.

“Sunt tineri care ies in oras, se intorc din cluburi si li se face foame sau taximetristi si alti muncitori care ies sau intra in tura. Iar saormeriile le ofera exact ceea ce isi doresc: un fel de mancare ieftin si la indemana”, crede sociologul Mircea Kivu.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2010.

Statutul pe care angajatii romani il au in afara tarii este greu de definit intr-un cuvant. Unii spun ca suntem candidatii perfecti pentru munca de jos, altii cred ca suntem hoti si cersetori si se feresc de noi, altii ne-au acordat suficient credit incat sa ne lase sa le conducem afacerile. In ultimii ani, cateva mii de romani au intrat in echipele internationale de conducere ale unor afaceri uriase. BUSINESS Magazin a vorbit cu o parte dintre ei si va prezinta povestile de succes ale expatilor „made in Romania“.

Peste doua milioane de romani lucreaza in strainatate. Cei mai multi culeg capsune, lucreaza in hoteluri si restaurante, fac menajul sau au grija de copiii strainilor, unii inca mai culeg firimiturile de pe piata de constructii, iar altii si-au incercat pur si simplu norocul cu propriile afaceri. O alta categorie, mai putin numeroasa, este cea a specialistilor, precum medicii si inginerii, care si-au gasit prin forte proprii locuri de munca in afara tarii.

Sunt insa si romani care au plecat de aici ca sa conduca acolo; au fost alesi din zeci, sute sau chiar mii de omologi din alte tari, dupa ce in Romania au demonstrat ca pot face fata unor responsabilitati mai mari.

Si-au gasit locul peste tot in lume – in Europa, America, Asia sau Africa -, castiga bine si, spre deosebire de ceilalti conationali care lucreaza in strainatate, pastreaza o relatie lipsita de revolta cu tara natala. Nu sunt resemnati, nu exclud gandul de a se intoarce sa lucreze aici si nici nu vad in Romania o tara cu lipsuri multe si oportunitati putine. Ei nu au plecat de la rau la bine, ci de la bine la mai bine, iar toata povestea relocarii nu poarta incarcatura unei tranzitii fundamentale, ci reprezinta mai degraba o experienta personala si profesionala noua si prin care trebuie sa treaca, la un moment dat, orice manager cu pretentii.

Mariana Gheorghe, care conduce cea mai mare companie din Romania – OMV Petrom -, Liliana Solomon, CEO Vodafone, sau Calin Dragan de la Coca-Cola sunt doar cateva exemple de oameni care, pana sa ajunga sa conduca afaceri mari in Romania, au condus divizii sau departamente in strainatate. Se intampla in orice domeniu, iar importul si exportul de manageri a devenit un fenomen firesc. Multi vad in mandatele internationale pe care le primesc cel mai bun stagiu de pregatire pentru o pozitie mai importanta si, de multe ori, evolutiile ierarhice ulterioare le confirma supozitiile.

Sa luam un exemplu concret: Cristian Negrescu lucreaza ca senior director de operatiuni pentru categoria de ciocolata la nivel global in cadrul Kraft Foods. Numirea in aceasta functie a avut loc in urma cu trei luni, insa cariera de expat si-a inceput-o in urma cu 12 ani, cand, din functia de director tehnic adjunct la fabrica din Brasov a Kraft Foods Romania, a fost trimis la Strasbourg, ca responsabil de servicii tehnice al Kraft Foods Franta. In 2000, primeste postul de director de productie la fabrica din Halle, langa Bruxelles, iar cinci ani mai tarziu este numit director de operatiuni al Kraft Foods Belgia. Ramane in continuare un roman expatriat, pentru ca in 2008 devine directorul de dezvoltare si inginerie al Kraft Foods America de Nord, in divizia de snacks.

Acum locuieste la Zürich. Nu se gandeste la ce-ar fi fost daca ar fi ramas in Romania, daca o ascensiune ierarhica la nivel local i-ar fi asigurat o viata mai linistita, dar poate mai saraca in satisfactii profesionale. “Sunt convins ca deciziile pe care le-am luat in viata ar fi lasat loc de mai bine, mai pragmatic, mai eficient. Dar cu certitudine, o decizie buna a fost cand, impreuna cu familia, ne-am hotarat sa ducem o <viata migratoare>.

Vom avea o groaza de amintiri spectaculoase pentru pensie”, spune Cristian Negrescu. Pentru traseul profesional in cadrul celui de-al doilea producator mondial din industria alimentara da “vina” si pe o combinatie reusita dintre “sprijinul si increderea unor lideri de valoare” si o anumita doza de noroc “in momentele de turnura ale carierei mele: m-am aflat la locul si la momentul potrivit”. Dincolo de asta, Kraft Foods este o companie care, in general, incurajeaza transferul de talente de pe o piata pe alta. Numai la nivel de management, filiala din Romania si-a trimis reprezentanti in Austria (unul), in Elvetia (trei), Serbia (unul) si Ungaria (doi).

De altfel, industria bunurilor de larg consum s-a transformat, in ultimii ani, intr-unul dintre cei mai activi exportatori de manageri. Sigur, o ierarhizare a celor mai generoase companii din acest punct de vedere si, implicit, a industriilor de care apartin este limitata si dependenta de investitiile straine dintr-un anumit domeniu. Altfel spus, numarul managerilor romani relocati in strainatate din industria auto, spre exemplu, este foarte mic, tocmai pentru ca nu prea ar avea unde sa se relocheze, in timp ce in sectorul bunurilor de larg consum, al serviciilor financiare sau al productiei farmaceutice, lucrurile stau mult mai bine datorita intrarii in piata a unui numar mare de jucatori internationali. Simona Popovici este cel mai recent exemplu de manager format in cadrul unei companii multinationale, din al carei plan de cariera face parte relocarea in strainatate.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din octombrie 2010.