Category: Media marketing

  • Conduci sau lucrezi într-o companie inovatoare? Ne interesează

    Business Magazin lansează în noiembrie prima ediţie a catalogului Cele mai inovatoare companii din România, prin care defineşte inovatia şi ce înseamnă ea pentru piaţa locală. Prezentăm cele mai mari companii din piaţă şi companiile inovatoare din zona antreprenorială din patru domenii – industrie, tehnologie, antreprenoriat, servicii.

    Suntem interesaţi de companii mari care s-au retehnologizat sau care folosesc procese tehnologice noi şi eficiente, companii care au creat si lansat produse sau ambalaje deosebite, ingenioase, invenţii menite să genereze venituri mai mari sau să facă economii, cu impact asupra mediului sau a calităţii vieţii oamenilor, companii care au creat sau au dezvoltat metode de management ce au dus la obţinerea de rezultate deosebite sau companii care folosesc metode inovative în procesul de producţie, de distribuţie, de vânzare.

    Un număr de specialişti relevanţi se vor constitui într-un juriu şi împreună vom defini ideea de inovaţie, aria de aplicare şi vom selecta companiile care intră în catalog. Componenţa juriului va fi asigurată de specialişti din Big 4, redacţia Business Magazin, un reprezentant al MISCSDT, antreprenori şi CEO cu experienţă în domeniu, confimată de piaţă şi rezultate. Vom stabili un sistem de notare a companiilor şi vom acorda puncte pentru investiţii în inovaţie, descoperiri inovatoare interne, idei sau invenţii aplicate în fluxul de lucru al companiei, metode de lucru inovatoare etc.

    Catalogul va conţine clasamentul companiilor, opinii ale membrilor juriului, prezentarea metodologiei aplicată, câte un articol despre primele trei companii din fiecare domeniu, procesul de inovaţie în detaliu şi rezultatele acestuia, articole despre inovaţie şi topurile mondiale din domeniu.


    Aşteptăm propunerile şi poveştile despre cum inovează compania voastră până la 1 noiembrie pe adresele: redactia@businessmagazin.ro/ dorin.oancea@businessmagazin.ro.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 29 septembrie 2014

    COVER STORY: Fabricile cu cea mai îndelungată tradiţie. Cum au rezistat?

    Fabricile cu istorie îndelungată, care au câştigat lupta cu economia de piaţă, aproape că se pot număra pe degete. Cele care au trecut cu brio hopuri ca privatizarea sau ultimii şase ani sunt însă veritabile campioane, nu numai pentru piaţa internă cât şi în contextul mai larg, al regiunii sau chiar al întregii lumi.


    AFACERI: Ai grijă pe mâna cui dai compania


    MANAGEMENT: Dargoş Dinu la cârma afacerilor lui Ţiriac


    AUTO: De când francezii de la Renault au preluat Dacia, uzina de la Mioveni a ajuns cel mai mare exportator al României


    SPECIAL: Încălzirea globală – occidentalii demonstrează, chinezii poluează


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.


     

  • Business Magazin împlineşte ZECE ANI. Istoria celei mai importante reviste de business din România

    Data apariţie: 6 Octombrie 2014

    Am povestit despre oamenii care contează în business, oamenii prezentului care schimbă viitorul mediu de afaceri din România şi din lume. Am urmărit evoluţia celor care s-au evidenţiat prin iniţiativă, prin performanţă şi prin excelenţă.

    Am adunat cele mai importante sfaturi bazate pe experienţa acumulată în carieră, extrem de utile pentru tinerii manageri aflaţi la început de drum, dar şi pentru viitorii manageri, oameni dornici de ascensiune profesională  care caută modele bune de urmat în business.

    Am oferit informaţie relevantă, eliberată de balast şi interese. Am fost aprigi, iuţi, îndrăzneţi şi am ştiut mereu ceva ce restul lumii nu ştia încă. Într-o lume care se schimbă în fiecare zi, aceasta a fost, este şi va fi puterea jurnalistului.

    Am ales subiecte despre care am scris primii. Înaintea timpurilor lor. Lucruri pe care noi am pariat şi care s-au împlinit. Oameni pe care noi i-am descoperit şi care acum sunt în top. Fiecare story de atunci şi de acum. Evoluţie şi revoluţie.

    Nu în ultimul rând, am dat răspunsuri la întrebările tinerilor care vor să înceapă o afacere şi am creat un punct de întâlnire care a transformat poveştile în idei.

    Vom grupa toate aceste vârfuri editoriale în numărul aniversar Business Magazin 10 ani.


    COVER STORY: Business Magazin, o revistă cât un manual de economie


    MANAGEMENT: Efectul revistei Business Magazin în afaceri. Notorietatea transformată în bani


    STRATEGIE: Managerii şi antreprenorii pe care i-am prezentat şi au confirmat

     


    INTERNET: Povestea siteului Business Magazin. Poveştile ajung la jumătate de milion de cititori

     


    EVENIMENT: Retrospectiva celor mai importante evenimente de business

     

    Ediţia aniversară a revistei Business Magazin este disponibilă, începând cu 6 octombrie 2014, în reţelele Inmedio şi Relay.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 22 septembrie 2014

    COVER STORY: Antreprenorul care a ocupat o stradă din Bucureşti


    AVIAŢIE: Supremaţia Wizz Air pe piaţa din România nu e o veste bună

    Unul din trei pasageri care zboară în sau din România foloseşte avioanele roz ale Wizz Air. Americanii vor creşte numărul de pasageri şi în acest an, ajungând aproape de patru milioane de pasageri. Controlul pieţei de aviaţie către compania low-cost nu e neapărat o veste bună.


    ANTREPRENORIAT: Cel mai bun milion de euro se face în familie


    SPECIAL: Scoţia şi separatismul, ca simptom de epidemie geopolitică


    TRANZACŢII: De ce a cumpărat Microsoft cel mai urât joc din lume

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.


     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 15 septembrie 2014

    COVER STORY: Generaţia Y la muncă. Cât de pregătiţi sunt? Cât de pregătiţi suntem?

    În prezent reprezintă mai mult de o treime din forţa de muncă globală şi peste un deceniu vor domina piaţa muncii, societatea, finanţele, tehnologia. Generaţia Y este un tăvălug care, cu ochii în telefon, cu degetul pe butonul de like şi cu abordări personale, se pregăteşte să schimbe lumea. Cum privesc companiile angajaţii tineri, ce provocări apar, ce tensiuni şi ce schimbări?


    ANTREPRENORI: Artizanii de la Tecuci. O afacere crescută odată cu criza a ajuns la venituri de 600.000 de lei


    ANALIZĂ: O privire în portofelul şefului. Cât trebuie să muncească românul de rând pentru a câştiga cât un director de companie într-o lună?


    CARIERĂ: Întoarcerea lui Prunea. Fondatorul SSIF Broker Cluj se pregăteşte să revină pe piaţa de capital


    SOFTWARE: Jocul de jumătate de miliard de dolari

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.


     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 8 septembrie 2014

    COVER STORY: BM Stoytellers. Poveştile ultimilor zece ani spuse de Lorand Szarvadi, Mariana Gheorghe şi Dan Şucu

    Orice manager sau antreprenor din România a învăţat cel puţin o lecţie de business în 2009. ediţia a şasea a BM Storytellers spune trei dintre poveştile anului de debut al crizei, văzute de un ceo şi de doi antreprenori. Fiecare dintre cele trei poveşti are câte un cuvânt cheie: încredere, pierdere şi recalibrare, toate rezultate ale unui an plin de evenimente.


    RESURSE UMANE: Adevărul dur despre orele suplimentare


    AUTO: Agenţii de vânzare din service fac profitul dealerilor


    FARMA: Democratizarea pilulei albastre. Românii dau 10 mil. de euro pe Viagra


    INTERNAŢIONAL: Cât de iluzorie era, este şi a devenit confidenţialitatea datelor, sau de ce este bine să o lăsaţi mai uşor cu selfie-urile

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.


     

  • Business Magazin, în 2010 – Regii gunoaielor din România fac milioane de euro dintr-o resursă inepuizabilă

    O afacere cu o materie prima care nu se termina niciodata este soluţia cea mai buna in vremuri dificile.Ca sa afle cum si mai ales cat se castiga din gunoi, BUSINESS Magazin a mers la poarta celor mai mari reciclatori ai Romaniei.

    Daca ar fi sa ma intrebati de trei ori, tot de atatea ori v-as spune ca m-as apuca de afacerea cu gunoiul. Este profitabila mereu. Din gunoi se pot scoate bani”, marturiseste Camelia Chirila, fondatoarea Cami Comexim. La 20 de ani de la infiintarea acestei companii, Chirila a schimbat de mai multe ori obiectul de activitate, pana cand a descoperit mirosul banilor. Dupa opt ani in industria confectiilor, anul 2000 a orientat businessul catre gunoi: “Am vrut sa imi duc cursurile de la facultate la un punct de colectare si nu avea cine sa mi le ia. Investitia a inceput cu o mie de lei si o masina pentru transportatul marfii pe datorie”.

    Primul camion pe care l-a transportat a fost catre Vrancart Adjud unde, pentru cele 40 de tone colectate, a primit un pic peste cinci mii de lei. “Ne-am achitat datoriile si am mers mai departe. Am mai cumparat masini pe care seara le reparam, iar dimineata le trimiteam pe drum”, isi aminteste ea cu nostalgie.In prezent, Cami Comexim colecteaza lunar 1.500 de tone de hartie si carton pe care le transporta atat in tara, cat si la export in Germania.

    “Cumparam hartia cu 10-35 de bani kilogramul si o vindem cu 45 catre reciclatori precum Vrancart si Petrocart, iar cele trei-patru tone de PET-uri pe care le colectam lunar le cumparam cu 0,35 lei pe kilogram si le vindem cu 0,85 lei la Buzau”, precizeaza patroana companiei cu afaceri anuale de peste 1,7 milioane de euro si un profit net de 100.000-200.000 de euro in fiecare din ultimii ani.

    Buzaul despre care vorbeste Camelia Chirila este Greentech, o companie cu actionari taiwanezi, unul dintre cei mai mari reciclatori de PET din Romania. Sau, dupa cum rezuma Cristinel Dobrota, seful Greentech, o afacere pornita la sfarsitul anilor ’90 in urma unei idei taiwaneze (a sefului sau de atunci si actionarul fabricii de mase plastice la care lucra Dobrota), dar cu executie 100% romaneasca.

    “Cineva tot trebuie sa inceapa, deci mi-am zis sa fim chiar noi. Am avut discutii cu autoritatile de la Buzau despre viziunea Ministerului Mediului in ce priveste colectarea si reciclarea. Toti au vazut cu ochi buni aceasta idee si au fost impresionati. Dar atat, pentru ca alt suport nu am avut din partea autoritatilor”, isi aminteste Dobrota inceputurile uneia dintre primele afaceri din domeniul reciclarii deseurilor din Romania.

    Primul pas a fost sa cumpere o fosta ferma in apropierea Buzaului pentru depozit, iar in zona industriala a orasului au amenajat instalatia de transformare a deseurilor in materie prima. “Mai apoi am inceput sa umblam din poarta in poarta, la societati de salubritate, centre de tip remat sau puncte mici de colectare si la toti cei care aveau legaturi intr-un fel sau altul cu deseurile”, explica seful GreenTech, remarcand ca la acea vreme plasticul nu se colecta niciunde.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din august 2010.

  • Business Magazin, în 2010 – România exportă cei mai mulţi manageri din istorie. Străinii îşi lasă afaceri de miliarde pe mâna lor

    Statutul pe care angajatii romani il au in afara tarii este greu de definit intr-un cuvant. Unii spun ca suntem candidatii perfecti pentru munca de jos, altii cred ca suntem hoti si cersetori si se feresc de noi, altii ne-au acordat suficient credit incat sa ne lase sa le conducem afacerile. In ultimii ani, cateva mii de romani au intrat in echipele internationale de conducere ale unor afaceri uriase. BUSINESS Magazin a vorbit cu o parte dintre ei si va prezinta povestile de succes ale expatilor „made in Romania“.

    Peste doua milioane de romani lucreaza in strainatate. Cei mai multi culeg capsune, lucreaza in hoteluri si restaurante, fac menajul sau au grija de copiii strainilor, unii inca mai culeg firimiturile de pe piata de constructii, iar altii si-au incercat pur si simplu norocul cu propriile afaceri. O alta categorie, mai putin numeroasa, este cea a specialistilor, precum medicii si inginerii, care si-au gasit prin forte proprii locuri de munca in afara tarii. Sunt insa si romani care au plecat de aici ca sa conduca acolo; au fost alesi din zeci, sute sau chiar mii de omologi din alte tari, dupa ce in Romania au demonstrat ca pot face fata unor responsabilitati mai mari.

    Si-au gasit locul peste tot in lume – in Europa, America, Asia sau Africa -, castiga bine si, spre deosebire de ceilalti conationali care lucreaza in strainatate, pastreaza o relatie lipsita de revolta cu tara natala. Nu sunt resemnati, nu exclud gandul de a se intoarce sa lucreze aici si nici nu vad in Romania o tara cu lipsuri multe si oportunitati putine. Ei nu au plecat de la rau la bine, ci de la bine la mai bine, iar toata povestea relocarii nu poarta incarcatura unei tranzitii fundamentale, ci reprezinta mai degraba o experienta personala si profesionala noua si prin care trebuie sa treaca, la un moment dat, orice manager cu pretentii.

    Mariana Gheorghe, care conduce cea mai mare companie din Romania – OMV Petrom -, Liliana Solomon, CEO Vodafone, sau Calin Dragan de la Coca-Cola sunt doar cateva exemple de oameni care, pana sa ajunga sa conduca afaceri mari in Romania, au condus divizii sau departamente in strainatate. Se intampla in orice domeniu, iar importul si exportul de manageri a devenit un fenomen firesc. Multi vad in mandatele internationale pe care le primesc cel mai bun stagiu de pregatire pentru o pozitie mai importanta si, de multe ori, evolutiile ierarhice ulterioare le confirma supozitiile.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din octombrie 2010.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 1 septembrie 2014

     


    COVER STORY: Noua mobilitate urbană. Segway-ul, trotineta şi bicicleta sunt preferate de tot mai mulţi români

    Poli­ţişti pe segway, corporatişti pe trotineta, hipsteri pe bicicleta, tineri pe skateboard: de câte roţ­i ai nevoie ca sa fii cool?


    IDEI DE AFACERI: Patru tineri pasionaţi de wellness au pus pe picioare o afacere de 350.000 de euro


    LECŢIA DE ANTREPRENORIAT: Ce e antreprenoriatul? Artă sau ştiinţă?


    AUTO: Reinventarea Volvo. Suedezii vor să se relanseze în liga superioară


    INTERNAŢIONAL: Europei i s-a acrit de austeritate


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


     

  • Business Magazin, în 2010 – Blocurile noi rămân goale. Cei care au cumpărat înainte de criză încearcă să vândă apartamentele

    Unii regreta ca au cumparat tocmai in momentul de varf al pietei, altii cred ca au facut o afacere buna. Daca s-ar muta acum in blocurile terminate recent, multi dintre ei ar avea ca vecini de scara doar apartamente goale.

    Paul si Maria ar putea fi considerati unul dintre cuplurile exponente ale a ceea ce s-ar putea numi clasa de mijloc din Romania. Aproximativ 30 de ani, slujbe bine platite, aspirati spre un stil de viata occidental sau ceea ce e recunoscut la noi ca atare prin concedii in strainatate, electrocasnice scumpe, o masina sau doua si neaparat un apartament nou.

    Zis si facut. Cuplul a inceput sa prospecteze piata din Capitala, intr-o perioada cand se lansau ansambluri rezidentiale aproape in fiecare saptamana, iar preturile pareau sa stie o singura directie: in sus. Cei doi aveau si un apartament cu doua camere construit in perioada dinainte de 1989, pe care intentionau sa il vanda ca sa completeze suma necesara achizitiei unui apartament nou.

    S-au decis pentru un apartament cu trei camere in proiectul New Town Residence, dezvoltat de Mivan, care construia si mallurile Liberty Center din Bucuresti, deschis in 2008, si Tiago Oradea, ce avea sa devina primul caz de faliment al unui centru comercial. Cuplul in cauza a platit deci ca avans 43.000 de euro pentru un apartament de 171.000 de euro. Era 2008.

    “Intre timp a venit criza”, rezuma Maria situatia, dand de inteles ca nici nu sunt multe de spus. Apartamentul cel nou a fost gata in primavara lui 2009, insa familia ei n-a mai putut sa vanda vechiul apartament si deci nici sa incheie cumpararea celui nou. Si a ramas astfel cu avansul platit pentru o locuinta pe care nu o poate capata; singurul motiv de bucurie – daca poate exista asa ceva – este ca “dezvoltatorul nu a facut presiuni asupra noastra, nu ne-a amenintat ca ne va lua avansul. Probabil ca nu suntem singurii in aceasta situatie”.

    Astfel ca, de cateva luni, incearca sa cesioneze antecontractul catre un nou cumparator, fara vreun succes insa. Maria spune ca a fost contactata de foarte putine persoane, majoritatea reprezentanti ai unor site-uri de anunturi imobiliare care ii propuneau plata unei taxe in schimbul promovarii anuntului de vanzare. “Dorim sa recuperam macar o parte din avans si stiu ca si dezvoltatorul mai scade vreo 15% din pretul final.” Maria spune ca nu isi mai doreste locuinta cea noua nici daca s-ar califica pentru obtinerea unui credit, ceea ce oricum crede ca este putin probabil. “Nu as face credit pentru acest apartament, in niciun caz! Mai am cateva credite si nu as mai putea plati inca unul.”

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iunie 2010.