Category: Media marketing

  • Opt centre de transfuzie sanguină, renovate de Fundaţia Vodafone România

    Fundaţia a renovat, prin intermediul proiectului “O şansă pentru viaţă”, o suprafaţă totală de peste 15.000 de metri pătraţi, în centrele de transfuzii sanguine din Bucureşti, Buzău, Cluj, Giurgiu, Iaşi, Slatina, Suceava şi Târgu Jiu. Anual, mai mult de 127.000 de donatori vor beneficia de noile condiţii din cele opt centre renovate.

    „De la startul programului O şansă pentru viaţă, am organizat sute de sesiuni de donare de sânge adresate publicului larg, în sediile companiilor şi instituţiilor. Am observat astfel, pe parcurs, o nevoie reală de a crea un mediu propice actului medical în centrele de transfuzii care primesc cei mai mulţi donatori, în fiecare an, şi am decis să oferim, atât donatorilor, cât şi cadrelor medicale, condiţii pe măsura importanţei acţiunilor lor şi să le stăm alături în efortul de a salva vieţi omeneşti”, declară Angela Galeta, director, Fundaţia Vodafone România.

    In cadrul proiectului de renovare, pe langa reabilitarea spatiilor, au fost achizitionate si 30 de scaune de recoltare, un aparat de aer conditionat pentru laboratorul sanguin, patru centrifuge, doua hemomixere, sase frigidere si congelatoare pentru stocarea sangelui. Patru din cele opt centre au fost dotate cu mobilier nou.

    “Sangele este lichidul vital utilizat zilnic in procesul medical, care nu poate fi sintetizat in laborator si care nu poate fi stocat mai mult de 32 de zile. In sapte ani am convins mii de oameni sa doneze in centrele de transfuzii pentru a asigura nevoia de sange din spitalele romanesti”, afirmă Anca Ştefan, presedinte, Asociaţia React.

    In cei sapte ani de la startul programului “O sansa pentru viata”, Fundatia Vodafone Romania a contribuit la salvarea a peste 200.000 de vieti omenesti.

    Asociatia React si Fundatia Vodafone Romania deruleaza inca din 2008 cel mai amplu program national de donare de sange din Romania – „O sansa pentru viata”. Programul cuprinde trei componente: campanii media de informare si constientizare cu privire la importanta donarii de sange; campanii mobile de donare de sange si proiecte de renovare si dotare a unitatilor de transfuzii din tara. Valoarea totala a investitiei in acest program, de la lansarea sa si pana in prezent, este de peste 638.000 de euro.

    Fundatia Vodafone Romania a finantat, in cei 17 ani de activitate, peste 848 de programe in domeniile sanatatii, educatiei, serviciilor sociale, avand ca beneficiari copii, tineri, batrani, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit 20 milioane euro in proiecte desfasurate de organizatiile non-profit partenere. Fundatia Vodafone Romania este o organizatie non-guvernamentala romaneasca cu statut caritabil, distincta si independenta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998.

    Asociatia React este o organizatie neguvernamentala care participa la dezvoltarea celor patru piloni ai unei comunitati prospere: sanatate, educatie, economie sociala si dezvoltare comunitara. Asociaţia are 14 premii de excelenta nationale si internationale.  In cei noua ani de la infiintare, asociatia a contribuit la schimbarea vietii unui numar de aproximativ 100.000 de români si a contribuit la salvarea a peste 250.000 de vieti omenesti. React are filiale in cinci orase din tara, o echipa de 70 de angajati si peste 200 de voluntari.

  • Heineken a lansat o nouă campanie, prin care invită consumatorii să devină City Insiders

    “Care sunt locurile ascunse din oraşul tău? Ai auzit de ceasul care indică ora invers, într-un palat din Bucureşti? Ai vizitat vreodată vechiul cazino din Cluj-Napoca sau ai explorat cea mai scurtă stradă din Constanţa?”, întreabă Heineken.

    Vara aceasta, marca de bere invită consumatorii să devină City Insiders şi să-i încurajeze, la rândul lor, şi pe ceilalţi să descopere oraşul, cu cele mai ascunse locuri ale sale, ca parte a ediţiei de anul acesta a campaniei “Open Your City”.

    “După ce, vara trecută, i-am invitat pe consumatori să descopere secretele oraşului în care trăiesc, prin campania <Cities of the World>, acum facem un pas înainte şi îi încurajăm să-i implice şi pe alţii în aventura urbană şi să se bucure cu adevărat de tot ceea ce are oraşul de oferit”, a spus Andrea Veress, group brand manager premium brands, în cadrul Heineken România.

    Campania “Open Your City” a fost lansată atât pe platforme digitale, cât şi TV. Panouri digitale interactive, unde cei care vor fi City Insiders vor putea încărca informaţii în timp real despre locurile ascunse ale oraşului lor, vor fi amplasate în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Constanţa. În acelaşi timp, conţinutul poate fi încărcat şi accesat pe pagina Facebook oficială a brandului  (http://apps.facebook.com/cities-hnk/) şi pe website-ul Heineken.

    Brandul Heineken, purtând numele familiei fondatoare este disponibil în aproape toate ţările de pe glob şi este, conform reprezentanţilor companiei, cel mai valoros brand internaţional de bere premium din lume.

     

  • 500 de bilete la Untold Festival vor fi oferite gratuit cu sprijinul Băncii Transilvania

    Campania de încurajare a donării de sânge “Pay with blood” a fost lansată pe data de 14 iulie în parteneriat cu Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină (INTS) şi s-a desfăşurat simultan în toate centrele regionale şi judeţene de transfuzie din întreaga ţara. În cele 11 zile de campanie, peste 900 de români şi-au plătit biletul la festival donând sânge.

    “Prin campania Pay with blood, ne-am dorit să creştem gradul de conştientizare a nevoii reale de sânge la nivel de ţară şi să contribuim la creşterea numărului de donatori. În acelaşi timp, ne dorim să încurajăm donarea de sânge ca practică frecventă, mai ales în rândul tinerilor din România. Mulţumim partenerului nostru oficial, Banca Transilvania, pentru implicarea în acest demers. Faptul că sute de români s-au alăturat iniţiativei ne face  să fim încrezători în potenţialul de mobilizare existent la nivelul întregii comunităţi“, spune Adrian Chereji, director de marketing şi comunicare UNTOLD Festival.

    Potrivit datelor Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină, doar 1,7% dintre români donează sânge anual iar România se află printre ultimele trei ţări din Europa după numărul de donatori. În 2014, au fost donate la nivel naţional aproximativ 429.000 de unităţi de sânge. Acestea au fost procesate pentru obţinerea a aproximativ 110.000 de produse de sânge, cererea fiind de aproximativ 200.000.

    Campania “Pay with blood” a fost dezvoltată de UNTOLD Festival în parteneriat cu Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină şi cu sprijinul McCann Bucureşti.

    Proud blood donors: Radio Zu, Zu TV, HaHaHa Production şi Cluj2015 – Capitala Europeană a Tineretului.

    Banca Transilvania este una dintre cele mai mari trei bănci din România, în funcţie de active, cu o cotă de piaţă de 9,8%. Activitatea sa este organizată pe trei linii principale de business: Corporate, IMM şi Retail. BT are peste 6.000 de angajaţi, o reţea formată din aproape 550 de sedii şi 1,91 de milioane de clienţi activi. Strategia băncii este susţinută de acţionari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC – Banca Mondială.

    UNTOLD Festival se va desfăşura în perioada 30 iulie – 2 august, la Cluj-Napoca, şi va aduce pentru prima dată în România, pe aceeaşi scenă, patru dintre cei mai îndrăgiţi artişti electro-dance-music din întreaga lume: Avicii, Armin van Buuren, David Guetta şi Dimitri Vegas&Like Mike. Pe scenele festivalului de la Cluj vor urca 150 artişti internaţionali şi naţionali, între care Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, AronChupa, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC, Tom Odell, John Digweed, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie, Duke Dumont, Michael Calfan, Lost Frequencies, Gentleman şi Gramatik.

    UNTOLD Festival este proiectul major de divertisment al programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului, organizat de Federaţia SHARE Cluj-Napoca în parteneriat cu organizaţia Student Plus, fondator al Federaţiei SHARE Cluj-Napoca.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 27 iulie 2015

    COVER STORY: Navigatorii şi poveştile lor

    Unii s-au căsătorit pe apă, alţii şi-au construit singuri bărcile iar alţii şi-au transformat pasiunea în afacere. Cine sunt pasionaţii de navigaţie şi care sunt istoriile lor, într-un număr special.


    INTERNAŢIONAL: China îşi construieşte cu tenacitate statutul de mare putere


    ANTREPRENORIAT: Strategie de creştere pentru o podgorie pe malul mării


    LECŢIA DE BUSINESS: Există un profil robot al antreprenorului de succes?


    TEHNOLOGIE: Potenţialul nevăzut al comerţului online


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • „Poveste Urbană” – aplicaţia mobilă gratuită care dezvăluie poveştile clădirilor istorice ale României

    Aplicaţia se prezintă sub forma unui ghid modern, dedicat celor interesaţi să descopere clădirile cu valoare arhitecturală din Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova şi Constanţa.

    Aplicaţia oferă informaţii despre foştii proprietari ai caselor, clădirilor sau conacelor boieresti, poveştile familiilor care au trăit acolo sau le-au trecut pragul. Totodată, oferă informaţii despre anul construcţiei, precum şi numele arhitectului. Informaţiile au fost culese şi verificate de o echipă de istorici şi arhitecţi.

    Din meniul aplicaţiei, utilizatorii pot selecta limba dorită (conţinutul aplicaţiei este disponibil în română şi engleză), oraşul pe care vor să îl descopere, precum şi să vizualizeze pe hartă cele mai apropiate obiective.

    „Poveste Urbană” poate fi descarcată gratuit din magazinele PlayStore şi AppStore. Mai multe detalii pot fi găsite şi pe website-ul dedicat proiectului, aplicatiapovesteurbana.gandul.info

    “Am ales să sprijinim cu mândrie proiectul “Poveste Urbană” nu doar pentru că este un proiect în a cărui valoare credem cu tărie, ci, mai mult decât atât, pentru că însusi scopul proiectului este să scoată la lumină valori autentice, pe care timpul şi-a pus amprenta şi le-a făcut să intre într-un con de umbră: clădiri care ne definesc, monumente care marchează momente importante şi, nu în ultimul rând, poveştile care le însoţesc şi care ne dezvăluie mai multe despre comunitatea în care trăim. Avem încrederea că astfel, cunoscând mai bine trecutul şi moştenirea lui, putem contribui la un viitor mai frumos pentru copiii nostri”, spune Alma Lavinia Clara Bacula, reprezentatul Fundaţiei Colegiul Pro (fosta Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro).

    Pentru ING Bank, acesta este un proiect de responsabilitate socială, ce se încadrează în direcţia dezvoltare urbană. Colaborarea cu Fundaţia Colegiul Pro a pornit în urma unei competiţii de proiecte, lansată de ING în octombrie 2013. Prima etapă a acestui proiect s-a desfaşurat in perioada iunie – iulie 2014, cand publicul larg a fost invitat să intre pe platforma povesteurbana.gandul.info şi să încarce fotografii şi poveşti ale clădirilor cunoscute.

    „ING Bank susţine proiecte de dezvoltare urbană care urmăresc să facă mai bună viaţa în oraş. Iniţiativele sunt alese în urma unor competiţii de proiecte pentru organizaţiile neguvernamentale. Pe lângă Poveste urbana, am sprijint şi proiectul Asociaţiei Make a Point – Turnul de apă şi artă din Pantelimon – şi Romanian Design Week al The Institute. Anul acesta, finanţam proiectul Asociaţiei Tandem, care îşi propune să ajute persoanele nevăzătoare să devină independente în Bucureşti, prin crearea unei aplicaţii pentru mobil construită în beneficiul lor. În ultimii trei ani, ING Bank a investit peste 200.000 de euro în aceste proiecte”, spune Roxana Colisniuc, CSR Officer ING Bank.

    „Poveste Urbană” beneficiază de susţinerea Mediafax Group.

    Fundaţia Colegiu Pro (fostă Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro – FEDM) creează prin activitatea sa un cadru de cunoaştere, cercetare şi dezvoltare, ca baza a proiectelor de modernizare economică şi socială din România. Fundaţia Colegiul Pro a desfăşurat acţiuni de educaţie pe teme sociale, politice şi economice a publicului larg, atât în parteneriat cu companii private şi ONG-uri, cât şi cu finanţare de la Uniunea Europeană, fiind beneficiar sau partener în 3 proiecte cu finanţare UE, derulate în perioada 2010-2012. Un proiect complex desfăşurat în 2013 în parteneriat cu Metropolitan Life, intitulat „Sănătatea-i cel mai bun prieten”, a avut ca principale activităţi dezvoltarea unei campanii de educare şi informare a publicului larg în ceea ce priveşte asigurările private de sănătate.

    Mediafax Group este o companie construită în jurul conţinutului şi reuneşte branduri-lideri de piaţă din presa românească. Brandurile Mediafax Group sunt: BUSINESS – Ziarul Financiar, www.zf.ro; Business Magazin, www.businessmagazin.ro; SPORT&SPECIAL INTEREST – www.prosport.ro, www.promotor.ro, www.go4it.ro, www.descopera.ro; GENERAL – Mediafax Mass-Media News, www.mediafax.ro, www.gandul.info; Mediafax Foto, Mediafax Monitorizare, Mediafax Mobile; WOMEN&ENTERTAINMENT: Ce se întâmplă, doctore?, www.csid.ro, The One, www.one.ro, www.apropotv.ro.

    ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională de origine olandeză, care oferă servicii bancare unui număr de peste 33 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.

    Înfiinţată în 1994, ING Bank România este o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice.

    ING Bank România a început în 2011 un proces de dialog social cu principalii beneficiari locali (clienţi, angajaţi, presă, ONG-uri) pentru a afla care sunt aşteptările şi nevoile acestora. Pornind de la rezultatele acestui proces, ING Bank România şi-a construit strategia de responsabilitate socială corporatistă, urmând trei direcţii: Educaţie financiară si antreprenoriat, Educaţie pentru copiii din grupurile dezavantajate şi Dezvoltare urbană.

    Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:

    Ana-Maria Popa, Project Manager, Fundaţia Colegiul Pro T: 0741 472 905 E: anamaria.popa@m.ro

    Roxana Colisniuc, Corporate Social Responsibility Officer, ING Bank T: 0752 015 585; E: roxana.colisniuc@ing.ro

  • (P) Patrascu Octavian Constantin: “Serviciile financiare in Albania se diversifica iar faptul ca este o piata mare pentru call-center, ii ofera un potential important pentru tradingul online”

    Nu putini sunt investitorii care cauta oportunitati de afaceri in Albania si care reusesc sa finalizeze business-uri aici. Printre acestia se numara si Patrascu Octavian Constantin, business developer, care a incheiat un parteneriat de afaceri cu Platinum Invest, pe locul 5 in topul firmelor de brokeraj locale. Este vorba despre un Joint Venture incheiat, la Tirana, afacere ce implica si furnizarea serviciului de call center.

    “Serviciile financiare in Albania se diversifica iar faptul ca este o piata mare pentru call-center, ii ofera un potential important pentru tradingul online”, afirma Patrascu Octavian Constantin. Albania este o tara in care activeaza peste cinci mii de persoane in societati de tip call center. Oamenii de aici sunt foarte muncitori si vorbesc multe limbi de circulatie internationala, in special italiana”, continua Patrascu Octavian Constantin

    Potrivit datelor Agentiei de Dezvoltare a Investitiilor din Albania, rata de impozitare corporativa este de 15%. In plus, Albania are incheiate tratate pentru evitarea dublei taxari in 30 de tari si aplica aceleasi tratamente investitorilor locali si strainilor. In ceea ce priveste forta de munca, 57% din populatie au varste sub 35 de ani, iar peste 1 milion de tineri sunt bine educati si motivati profesional. Nu in ultimul rand, in Albania exista cel mai mic salariu minim din regiune, de 157 de euro.

    Principalul client pe piata call-center-urilor din Albania este Vodafone, dar in ultima perioada tot mai multe firme s-au orientat catre trading-ul online. Oricum, piata este dominata de firme de call-center italiene. Tocmai aceasta explozie, in ultimii doi ani, a unor astfel de companii pe piata call-center-ului albaneza au determinat autoritatile de la Roma si Tirana sa incheie un acord care sa reglementeze activitatea call-center-urilor italiene in afara tarii. Si aceasta, in lipsa unor reglemetari locale privind activitatea companiilor cu clienti dincolo de granitele Albaniei. 

    Albania reprezinta un outsourcing important pentru Italia, ca si pentru investitori din alte tari, tocmai datorita taxelor mici. Exact ceea ce a avut in vedere si Patrascu Octavian Constantin, atunci cand a pornit calatoria sa de business la Tirana.

    Serviciul de call-center a devenit esential pentru multe companii, inclusiv din trading-ul online, inca din perioada de criza, cand acestea au fost obligate sa gaseasca rapid solutii de fidelizare/loializare a clientilor existenti si de castigare a altora. Furnizorii de call-center au venit in intampinarea firmelor, adaptandu-si oferta la cerintele pietei, nu doar din perspectiva costurilor, ci si a flexibilizarii si diversificarii ofertei.

    In ciuda unor lacune legislative privind activitatea call-center-urilor din Albania cu clienti straini, Constantin Octavian Patrascu, prin business-ul pe care l-a incheiat, a reusit sa gaseasca o modalitate de a tine si de a oferi acest serviciu pe piata externa, chiar de acolo.

    Ceea ce l-a determinat pe Patrascu Constantin Octavian sa bata palma cu Platinum Invest a fost si atitudinea autoritatilor in fata unei propuneri de business ce implica tranzactii online si reglementari locale specifice. “O data ce le-a fost bine explicat business-ul din punct de vedere al tranzactionarii cu CFD-uri (contract for difference) si know how-ul pe care vreau sa-l implementez, autoritatile au fost cooperante”, explica business developer-ul.

    Patrascu Octavian povesteste si ca actionarul majoritar al companiei de brokeraj albaneza, Andri Kasneci, “un tanar ambitios, cu care mi-a fost extrem de usor sa comunic, fiind un om deschis spre noi oportunitati de business”, a primit cu entuziasm viziunea sa de afaceri.

    “In zona noastra de lucru nu trebuie sa reinventam roata, ci doar sa gasim modalitatea prin care sa o rotim mai repede, dar lin, in acelasi timp, nebrutal. Or, Octavian detine abilitatile necesare pentru a reusi acest lucru si a gasit formula de succes”, spune Andri Kasneci.

    Un raport privind economia Albaniei, postat pe site-ul Bancii Mondiale, arata ca sectorul financiar, desi inca prezinta riscuri importante, se mentine stabil, iar recent s-au observat chiar trend-uri de imbunatatire. Aspect ce ar putea explica si tendinta companiilor de call-center de a se orienta catre trading-ul online, pe masura ce piata finaciara din Albania se maturizeaza.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 13 iulie 2015

    COVER STORY: Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?

    Este întrebarea care ţi-a fost pusă mereu în copilărie, dar pe care este bine să ţi-o pui şi singur, chiar şi la 40 de ani. Sau, poate, din nou la 40 de ani. Asta ca să îţi dai seama dacă, luat de viaţă, nu ai uitat ce ţi-ai propus în tinereţe. Şi dacă ceea ce faci te mulţumeşte pe toate planurile.


    RESURSE UMANE: Bucureştiul, oraşul ideal pentru şefi


    MANAGEMENT: Reţeta cipriotă de consum de băuturi alcoolice


    TEHNOLOGIE: Tânărul care vă oferă posibilitatea de a vă construi propriul televizor


    IT: Imprimantele 3D capătă tot mai multe întrebuinţări


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte gratuit poveştile celor 100 tineri manageri de top

    Business Magazin a lansat în format e-paper catalogul 100 tineri manageri de top- ediţia 2015. Poţi citi GRATUIT catalogul aici

    Catalogul tinerilor manageri de top este produsul-fanion al Business Magazin şi a devenit, pentru businessul local, un echivalent al Almanahului Gotha, un instrument care îţi deschide drumul spre top.

    Catalogul propus anual de Business Magazin este o expunere a câştigătorilor unei competiţii bazată pe dedicare, curaj şi muncă susţinută, manageri care reprezintă adevarate modele pentru tinerii aflaţi la început de drum.

    Împreună cu ediţia 2015, Business Magazin a adunat 1000 de tineri manageri şi antreprenori care s-au remarcat prin iniţiativă, performanţă şi profesionalism.

    În aceşti zece ani, noi, jurnaliştii, am câştigat, pentru că am cunoscut cariere, idei, oameni şi experienţe care ne-au permis să recunoaştem lumea de business exact aşa cum este.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 6 iulie 2015

    COVER STORY: Expat român în ţările calde

    În Mozambic, Madagascar, Kenya, Malawi, Ghana, Liberia, Sierra Leone sau India, viaţa de expat şi construcţia unei cariere diferă radical de ce se întâmplă în România. Ce îi determină pe managerii români să aleagă aceste ţări, care sunt plusurile şi minusurile acestor alegeri?


    DOSAR GRECIA: Cum văd oamenii de afaceri greci criza de acasă?


     


    ANTREPRENORIAT: Cum ajungi de la două calculatoare la 4 milioane de euro?

     


    EXPORT: Maşina de cusut a Europei a devenit a doua industrie exportatoare a României

     

    TEHNOLOGIE: Inteligenţa artificială va extinde sau va nimici universul uman


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 29 iunie 2015

    COVER STORY: Şcoala de business de pe vasul de croazieră

    Odată îmbarcat pe vas, te distrezi bine, dacă eşti turist, şi înveţi despre servicii cât ai învăţa la o şcoală de management, dacă faci parte din staff. Cum au folosit românii cursurile intensive de pe vasele de croazieră pentru a deveni manageri sau antreprenori?

     


    IMOBILIARE: Pariul grecesc pe luxul românesc


     


    ANALIZĂ: 10 ani mai târziu: ce s-a adeverit şi ce nu din scenariile anterioare denominării

     


    ANTREPRENORIAT: Clujeanul care şi-a dus afacerea pe trei continente

     

     REPORTAJ: Cum arată varianta robotizată a fabricii Dacia?

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.