BusinessMagazin

Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • Suna bine, dar cine canta?

    Acum sase ani, un grup de muzicieni si ingineri software pasionati de muzica au venit cu o idee considerata ciudata la vremea aceea, de a analiza muzica, bit cu bit, si de a organiza toate melodiile ultimilor 60 de ani pe diverse categorii, in functie de cateva sute de criterii.

     

    Dupa o munca titanica, in care 300.000 de melodii au trecut prin filtrul celor de la „Music Genome Project“, fiecare cantec in parte fiind analizat intr-un timp mediu de 20 de minute, Pandora, cum a fost denumit serviciul, s-a impus printre internauti ca o metoda simpla prin care pot asculta melodiile artistilor preferati. Dar partea interesanta de-abia aici incepe. Pe baza informatiilor primite din analizele care s-au intins pe durata a sase ani, pandora.com face recomandari catre piese care au o linie melodica similara.

     

    „Vom reda cateva dintre melodiile artistului cautat, dar ideea principala din spatele conceptului nostru este sa prezentam alte melodii asemanatoare, care credem ca vor placea ascultatorilor“, spune unul dintre realizatorii proiectului. Pana acum, daca preferati un anumit artist, cel mai bun lucru pe care puteati sa il faceti era sa cautati alti artisti, care canta acelasi gen de muzica. Avand in vedere ca multi artisti abordeaza diverse stiluri muzicale, era destul de greu (si subiectiv) de gasit melodii similare ale altor artisti. Insa asocierea facuta de Pandora are la baza direct melodiile, indiferent de cine le canta.

     

    Printre detaliile luate in considerare in analiza melodiilor se numara orchestratia, aranjamentul vocal, ritmul si versurile. Pandora functioneaza ca un radio la cerere, la care se poate avea acces gratuit. De aici decurg unele dezavantaje. Primul dintre ele este ca nici o melodie nu poate fi salvata pe calculator; ele pot fi doar ascultate pe site. De asemenea, la fel ca la un radio, lipseste posibilitatea de a „derula“ melodia. Trebuie sa o ascultati de la un capat la celalalt. Iar alteori, melodia este protejata complet de legile copyright si nu poate fi nici macar ascultata pe site. In acest caz, Pandora face doar recomandari catre alte piese similare.

     

    De exemplu, la cautarea cunoscutei „Imagine“ a lui John Lennon, Pandora nu va putea reda exact aceasta melodie. In schimb, exista varianta de a asculta piesa „God“ a aceluiasi solist, considerata de Pandora drept „next best thing“.

  • Dar de cyberterorism ati uitat?

    Tocmai ati sosit de la serviciu si v-ati asezat comod in fotoliu. Deschideti computerul si incepeti sa priviti masinile care trec chiar in acest moment prin centrul Parisului. A, dar nu cumva este chiar ora la care se desfasoara schimbul de garda la Palatul Buckingham? Momentul nu trebuie ratat. Din cateva click-uri de mouse, soldatii de la mii de kilometri departare apar pe monitor. Paradele militare va plictisesc? Nici o problema. Urmatoarea priveliste poate fi chiar fereastra vecinului de deasupra ori drumul catre casa al sotiei.

     

    Pentru a trece printr-o asemenea experienta, nu trebuie sa fiti Big Brother si nici Dumnezeu. Tehnologia de observare universala exista deja, in laboratorul unei universitati canadiene, si permite monitorizarea in timp real a intregului glob pamantesc, prin imagini captate de sateliti. Imagini care pot fi aduse, teoretic, pe computerul oricarui utilizator conectat la Internet. „Capturile“ sunt suficient de clare pentru a distinge marca unei masini, dar nu si chipul soferului. Evident, din motive care merg de la incalcarea dreptului la intimitate si pana la existenta unor riscuri de natura militara, tehnologia de observare nu este disponibila oricui.

     

    Toate semnele arata insa ca serviciile secrete si guvernele marilor puteri nu au pierdut timpul asteptand aparitia unor tehnologii atat de avansate ca sa-si tina sub observatie adversarii. Iar de idei nu au dus lipsa, cu siguranta. Specialistii spun ca serviciile secrete folosesc din plin Internetul pentru spionaj, testand diverse tipuri de atacuri digitale pentru a descoperi punctele slabe ale retelelor informatice operate de rivali, fie ca e vorba de retele de computere guvernamentale, militare sau comerciale. Nu a mirat pe nimeni, asadar, ca una dintre ipotezele privind cauzele penei de curent care a paralizat in 2003 New York-ul a fost un atac informatic asupra infrastructurii energetice.

     

    Unul dintre cei care au denuntat in mod oficial presupusele practici guvernamentale oculte in domeniul informatic este Richard Clarke, fost angajat al Administratiei Bush. Clarke era seful serviciilor de securitate informatica de la Casa Alba atunci cand, la scurt timp dupa ce Statele Unite au invadat Irakul, a trebuit sa-si paraseasca postul, din cauza ca a criticat foarte dur pofta de razboi a americanilor.

     

    Legile lui Murphy se aplica si in administratie. Sau mai ales in administratie. Daca este posibil ca sa se intample ceva rau, atunci se va intampla, pare a spune Clarke. El afirma ca Internetul poate fi folosit de guvernele marilor puteri pentru scopuri militare si economice si ca, cel mai adesea, chiar este folosit. Astfel, activitati in mod normal ilegale intra sub obladuirea autoritatilor, iar hackerii „de stat“ nu numai ca-si pot face de cap in deplina siguranta, dar mai sunt si platiti pentru asta, afirma Clarke.

     

    „Hackerii de stat sunt mai mult o legenda, nu am auzit nimic oficial“, afirma pe de alta parte Alberto Tocaci, expert roman in securitate IT. In Statele Unite, spune el, exista totusi grupuri de fosti hackeri „care si-au facut SRL-uri“, adica firme care, in schimbul unui onorariu, testeaza retelele informatice ale clientilor pentru a gasi eventuale gauri de securitate. Dar daca acesti oameni sunt angajati de guverne pentru spionaj informatic? Raspunsul nu e greu de dat. „Teoretic, mi se pare foarte probabil ca acest lucru sa se intample“, spune Tocaci. „Insa nu e neaparat nevoie ca hackerii sa fie racolati, ei se pot si forma. Hacker inseamna spargator, ai nevoie de exercitiu si imaginatie pentru a fi un bun spargator“.

     

    Suspiciunile cu privire la actiunile guvernamentale asupra Internetului par a fi destul de greu de potolit. Au aparut deja voci din industria IT care, frizand paranoia sau nu, sustin ca programele avansate ce infecteaza computerele menite sa adune date personale, parole de cont sau coduri de la cartile de credit sunt de fapt rezultatul unor eforturi sponsorizate de unele guverne. Pana de curand nu se pusese aceasta problema, fiind acuzati in special indivizi care cautau sa se imbogateasca peste noapte ori grupuri de pirati ai Internetului care actioneaza in nume propriu. Spre exemplu, spune Clarke, tari ca Rusia, China si, bineinteles, Statele Unite si-au dezvoltat un arsenal de forte cibernetice care utilizeaza reteaua mondiala de computere pentru a obtine informatii folositoare, prin metode care adesea nu difera prea mult de cracking (atacuri informatice ilegale desfasurate prin spargerea de coduri sau parole) si care, din cand in cand, duc la aparitia asa-numitelor „incidente informatice“. Alte pareri sugereaza ca oficialii pur si simplu „colectioneaza“ datele personale ale cetatenilor, in ideea ca la un moment dat tot le vor fi de folos cumva.

     

    „In cele mai multe cazuri, atunci cand are loc un incident informatic major“ – remarca Clarke – „nimeni nu este gasit vinovat“. Iar statisticile par sa-i dea dreptate. „Sunt convins ca in cel putin o parte din aceste cazuri e vorba de actiuni ale guvernelor care-si verifica propriile sisteme si le testeaza pe cele rivalilor pentru a le gasi punctele slabe“, continua el.

     

    Prevazatori ca de obicei, japonezii au dat recent un exemplu de reactie rapida. La inceputul acestei luni, la doar o zi dupa ce Politia nipona a publicat un raport despre terorismul islamic si spionajul nord-coreean, Guvernul a decis infiintarea unei celule de combatere a terorismului informatic. Echipa de experti in informatica va fi formata pana in aprilie 2005 si va contine 30 de persoane, dar numarul acestora se va dubla in urmatorii doi ani, a precizat un responsabil al Biroului pentru Securitate Informatica de la Tokio.

     

    Oricum, declaratiile specialistilor nu au aparut intr-un moment intamplator, ci intr-o perioada in care numarul atacurilor asupra site-urilor guvernamentale si militare din toata lumea este in crestere. „Avand in vedere ca o parte tot mai mare si mai importanta din infrastructurile nationale – de la liniile de urgenta ale Politiei pana la retelele electrice – sunt conectate, din cand in cand, la Internet, riscul atacurilor cibernetice se acutizeaza“, spune Richard Clarke. „Doar pentru ca un astfel de atac nu lasa in urma cadavre, nu inseamna ca nu face pagube. Cyberterorismul are o importanta vitala pentru economiile nationale“.

     

    Un grup de hackeri rusi a tinut parca sa exemplifice teoriile lui Clarke cu privire la efectul atacurilor informatice asupra vietii economice. Recent, ei au patruns in sistemul informatic al Ministerului de Finante de la Moscova si au scos la vanzare pe Internet intreg continutul bazei de date a institutiei. In schimbul a doar 22 de euro (taxa oficiala fiind de 75 de euro), cetatenii au putut sa acceseze informatii despre venituri, adrese, afaceri, numere de telefon si alte date financiare despre firmele din regiunea Moscovei. Si asta spre disperarea oficialilor, care deocamdata au reactionat doar prin declaratii severe ce faceau referire la descoperirea cat mai urgenta a modului prin care infractorii au patruns in computerele guvernamentale.

     

    Nu numai companiile din sectorul public au insa de pierdut in cazul in care intra in colimatorul hackerilor. Unul dintre cei mai mari distribuitori de echipamente IT din Statele Unite, Ingram Micro, cu vanzari in 2003 de 22,6 miliarde de dolari, a cazut victima unei echipe coordonate de Calin Mateias, un hacker roman supranumit „Dr. Mengele“. Mateias s-a infiltrat in reteaua de comenzi online a companiei in anul 1999 si a furat „identitatile“ unor clienti respectabili in numele carora a facut, timp de patru ani, nu mai putin de 2.000 de comenzi in valoare totala de 10 milioane de dolari.

     

    In Romania, nu au fost declarate oficial atacuri importante asupra site-urilor institutiilor publice. Totusi, acum cativa ani, site-ul Ministerului de Finante a fost vizat in mod special de hackeri: a „cazut“ de cateva ori si chiar i-a fost schimbat continutul paginii initiale. „La vremea respectiva, era una dintre putinele institutii guvernamentale care avea site“, povesteste Adrian Popescu, director general al Directiei Generale de Tehnologia Informatiei din cadrul Ministerului Finantelor Publice. „Institutia nu este iubita nici acum foarte mult. Inregistram atacuri regulate asupra site-ului, insa pot spune din experienta ca majoritatea provin de la copii care vor sa se afirme. Nu avem informatii cu privire la atacuri care sa fi fost initiate de organizatii“. Oricum, siguranta site-ului a crescut semnificativ in ultimii ani, spune Popescu. Insa parerile raman impartite in privinta posibilitatii ca organizatiile publice sa devina victime ale actiunilor de spionaj sau ale altor tipuri de atacuri informatice.

     

    „Eventualele atacuri impotriva site-urilor autoritatilor sau organismelor de orice fel aflate sub umbrela statului sunt actiuni independente, initiate de persoane sau grupuri care nu au apartenente politice ori guvernamentale si nu sunt reprezentanti ai altor state“, este de parere Bogdan Olteanu, director IT la compania GeCAD Net. Olteanu spune ca si la nivel international, practicile de spionaj, precum si alte actiuni cu caracter secret „se desfasoara prin metode clasice“.

     

    Bogdan Putinica, director executiv la compania de software IP Devel, are o parere mai apropiata de cea a expertului militar Richard Clarke. „Spionajul incearca pe orice cale sa obtina informatii – cum sa nu utilizeze Internetul, care este atat de facil de «spionat»?“. El spune ca nu are cunostinta de atacuri de acest gen indreptate catre organizatii din Romania. „S-ar putea sa se fi produs, insa cum sa dai publicitatii asa ceva? Daca intr-adevar astfel de evenimente au loc, ele se petrec la un nivel la care nu se fac publice decat prin forta imprejurarilor“.

     

    In aceste conditii, este cert ca pericolul exista, spune Putinica. „Metodele de interceptie sunt atat de sofisticate si discrete, incat producerea unor astfel de gauri de securitate este practic insesizabila“.

    Cliseu sau nu, informatia inseamna putere. Iar descoperirile tehnologice tot mai dese fac din ce in ce mai dificila protejarea datelor confidentiale. In curand, n-ar fi exclus ca un ofiter plictisit din serviciile secrete sa se joace putin cu satelitul si sa vada pe monitor ce revista cititi in acest moment.

  • Hackeri fara frontiere

    VIRUSUL „911“: In februarie 2004, americanul David Jeansonne a raspandit un virus de computer care forma, in loc de numarul de telefon local de acces la Internet, numarul de urgenta 911. A fost acuzat de punerea in pericol a sigurantei publice si risca 10 ani de inchisoare.

     

    HACKER LA IASI: In septembrie 2003, ieseanul Dan Dumitru Ciobanu a fost arestat pentru crearea si raspandirea unei variante a virusului Blaster. Conform presedintelui Judecatoriei Iasi, Georgeta Gafta, urmatoarea infatisare in acest caz este programata pentru 11 ianuarie 2005. Ciobanu poate fi condamnat la 3-15 ani de inchisoare.

     

    CAZUL MATEIAS: Romanul Calin Mateias a fost retinut in cursul anului trecut, impreuna cu cinci cetateni americani pe care ii recrutase pe Internet pentru a-l ajuta sa comande componente IT de la un magazin american. Comenzile erau ridicate de Mateias, dar platile se efectuau din conturile unor clienti ale caror date erau obtinute fraudulos de catre hacker. Informatiile despre cursul cercetarilor in acest caz sunt contradictorii. Mateias risca o pedeapsa de pana la 15 ani de inchisoare.

     

    ATAC LA NEW YORK TIMES: In februarie 2002, americanul Adrian Lamo a patruns in serverele ziarului The New York Times si a furat datele personale ale cititorilor inregistrati. Si-a recunoscut vina si a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu suspendare, cu arest la domiciliu in primele 6 luni.

  • Eu, robotul

    E drept, Asimo – noul model de robot umanoid produs de Honda Motor Co. si prezentat publicului pe 15 decembrie, in Japonia – nu poate sa faca yoga si nici nu poate bate un campion la atletism. Insa e, cu siguranta, un succes tehnologic si o speranta pentru cercetatori

     

    Numele sau inseamna mai multe lucruri: este prescurtarea de la Advanced Step in Innovative Mobility, aminteste de numele celebrului prozator de science-fiction Isaac Asimov, dar inseamna si „picior“ in limba japoneza. Asimo a incantat audienta prezenta la sediul Honda, „alergand“ cu 3 km/ora, facand reverente si strangand mana invitatilor. Momentul culminant al serii a fost atunci cand Asimo, care defila pe scena, s-a oprit, si-a adunat mainile pe langa corp, a ridicat genunchii si a executat un salt acompaniat, la aterizare, de zgomutul muschilor sai hidraulici.

     

    Pentru a detecta obstacolele si a-si schimba directia de mers inainte de a ajunge la destinatie, robotul nou-creat se foloseste de informatiile obtinute cu ajutorul unor senzori vizuali inclusi in interiorul capului si al unui senzor localizat in zona soldului. De asemenea, Asimo poate citi miscarile facute de om prin intermediul acelorasi senzori aflati in cap si la incheietura mainii si poate primi sau oferi un obiect, in functie de miscarile pe care le sesizeaza in fata sa. Daca vreti sa-l luati de mana, puteti face o plimbare impreuna, prin simpla apasare a unui buton aflat in palma, care ii permite sa se miste inainte si inapoi. La final, cand va veti lua la revedere, robotul va va starni zambetul: multumita unui alt senzor, aflat in mana dreapta, Asimo isi poate extinde bratul pentru a strange mana interlocutorului.

     

    Creatorii spun ca noul Asimo este primul robot umanoid din lume care alearga folosind acelasi mecanism ca si omul, fiind capabil sa tina ambele picioare in aer, in acelasi timp. Ei mai vorbesc de deosebirea semnificativa intre robotul vechi (care avea infatisarea unui copil in costum de astronaut) si cel nou, acesta din urma putandu-se misca singur prin casa, fara ajutorul unei telecomenzi manuite de om, si putand interactiona firesc cu oamenii. Perfectionarea miscarilor in cazul alergarii a fost o provocare tehnologica, deoarece inainte, din cauza miscarilor bruste ale membrelor, androidul avea tendinta de a-si pierde echilibrul. Pentru a contracara aceste forte, inginerii au atasat balamale (articulatii) mai performante soldurilor robotului. Asimo are noi articulatii si la incheietura mainii, pentru o mai mare siguranta atunci cand prinde obiecte mici. O alta balama, mai performanta, este aplicata in gat si permite robotului sa incline capul intr-o parte, ca pentru a mima curiozitatea.

     

    Androizi asemanatori cu cel creat de Honda sunt o aparitie tot mai obisnuita in Japonia. Toyota, de exemplu, a realizat in luna martie a acestui an un astfel de robot, care, spre deosebire de Asimo, nu strange mana interlocutorului, dar ii insoteste pe clienti si se inclina in fata lor ca niste adevarati japonezi. Robotul celor de la Toyota e si mare muzician: el manuieste cu precizie trompeta. Nici Sony nu s-a lasat mai prejos si a creat un robot pe nume Qrio, primul umanoid care a putut alerga, insa Asimo, care alearga cu 3 km/ora, este de patru ori mai „iute“ decat Qrio, se misca mai natural si e capabil de gesturi care aduc cu cele ale oamenilor.

     

    Dar la ce foloseste un astfel de umanoid, pana la urma, in afara amuzamentului publicului si a mandriei savantilor? Cei care l-au produs au previzionat ca pana in 2010 este foarte probabil sa vedem roboti dand o mana de ajutor oamenilor. Robotii le-ar putea fi de folos celor mai varstnici la treburile casnice, dar ar putea face si activitati de birotica, precum ridicarea si distribuirea documentelor si a corespondentei. Honda si-a declarat intentia ca pana la sfarsitul acestei decade sa-i ofere lui Asimo postul de comis- voiajor in cadrul companiei. De asemenea, in domeniile care presupun activitati periculoase, cum ar fi centralele nucleare, sau in industria de automobile sau de electronice, prezenta umana ar putea fi inlocuita cu una doar umanoida. Insa va mai trece o buna perioada de timp pana cand robotii umanoizi vor fi vanduti in show-room-uri alaturi de masini obisnuite. Pana una-alta, indeletnicirea favorita a lui Asimo este sa faca pe oaspetele in cadrul receptiilor si sa insoteasca publicul prin muzee si expozitii. Honda a inceput deja exploatarea vechiului model Asimo, care poate fi inchiriat la pretul de 2 mil. yeni (19.100$) pe zi, pentru a face pe ghidul prin muzee, pentru vizitatori.

     

    Honda nu a vrut sa dezvaluie cat a investit in munca de cercetare si in constructia robotilor, dar a specificat ca isi poate permite cu usurinta sa finanteze o noua runda de cercetari si ca intentioneaza sa ofere bonusuri si prime semnificative, pentru a-i rasplati si a-i motiva pe tinerii ingineri care au lucrat sustinut la realizarea proiectului. „Aici e vorba mai mult sau mai putin despre construirea unui brand“, e de parere Takaki Nakanishi, un analist auto in cadrul UBS Securities Japan. In orice caz, e de asteptat ca robotii sa indeplineasca functii importante in cadrul societatii. Comisia Economica a Natiunilor Unite pentru Europa previzioneaza ca piata mondiala a robotilor industriali va urca de la 81.000 de unitati in 2003 la 106.000 pana in 2007.

     

    Intre timp, Asimo nu se plictiseste. El si-a facut deja aparitia in noiembrie, pe scena internationala a robotilor, in cadrul unui Hall of Fame destinat acestora si continua sa impresioneze publicul prin abilitatile lui speciale care ii permit sa se incline, sa urce si sa coboare scarile, sa recunoasca fetele si sa raspunda cand este strigat. In luna august a anului 2003, Asimo I a luat parte la un dineu oficial in Republica Ceha, unde l-a insotit pe primul-ministru al Japoniei, Junichiro Koizumi, facand fata onorabil etichetei diplomatice.

  • Carte de identitate

    VITEZA DE ALERGARE: 3 km/ora (timpul in care sta in aer: 0,05 sec.)

    VITEZA DE MERS: 2,5 km/ora (modelul anterior: 1,6 km/ora)

    INALTIME: 130 cm (modelul anterior: 120 cm)

    GREUTATE: 54 kg (modelul anterior: 52 kg)

    TIMP DE FUNCTIONARE: 1 ora (modelul anterior: 30 min.)

  • Atuurile lui Asimo

    Ce aduce nou din punct de vedere tehnologic noul model:

     

    CONTROLUL POZITIEI: Robotul Asimo poate sa alerge cu miscari foarte asemanatoare celor umane

     

    MISCAREA CONTINUA AUTONOMA: Permite deplasarea „de voie“ pana la destinatia finala

     

    INTERACTIUNE: Noul robot foloseste tehnologii care au la baza senzori vizuali si de forta care permit o interactiune naturala cu oamenii

  • Click pe violenta

    Presa americana a spus despre Eliot Spitzer, procurorul general al statului New York, ca nu se simte bine daca trec cel mult 72 de ore fara sa apara la stiri. Intrat in politica, omul care a redus capitalizarea bursiera a companiilor Marsh si AIG cu 38 de miliarde de dolari are o noua tinta: jocurile video si modul in care acestea influenteaza tanara generatie.

     

    Spitzer, candidatul democratilor pentru postul de guvernator al statului New York se alatura astfel unei galerii de figuri din mediul politic care au o problema cu raul generat de jocurile video: senatorii Hillary Clinton, Joe Lieberman si Evan Baych – care au initiat anul trecut Family Entertainment Protection Act, menit sa protejeze copiii de jocurile cu continut inadecvat, guvernatorii statelor Illinois – Rod Blagojevich, Michigan – Jennifer Granholm si California – Arnold Schwarzenegger sau avocatul Jack Thompson.

     

    Totul a inceput cu un oarecare Ralph Baer, care, in urma cu mai bine de trei decenii, s-a gandit sa combine jocurile si televizorul. Omul a esuat, dar ideea a fost preluata de Nolan Bushnell si Al Alcorn, care au creat „Pong“ – cele doua linii albe care insemnau paletele si patratelul-minge, adica tenisul electronic. In timp jocurile video au ajuns o afacere de peste 30 de miliarde de dolari, care si-a atras si criticii de rigoare.

     

    Una dintre primele controverse a fost iscata de „Death Race“, un joculet aparut in 1976, nu cine stie cat de diferit de „Pong“: un dreptunghi alb cu cinci patratele care simboliza o masina si multi omuleti patratosi de calcat in timpul cursei. Jocul a facut obiectul unei analize la CBS, criticii invocand ideea de baza a jocului, cea de a omori oameni cu masina. „Death Race“ s-a vandut in 500 de exemplare si este astazi o piesa de colectie. Ceva mai tarziu apare si primul „porn game“, numit „Custer Revenge“, pentru sistemul Atari 2600; eroul, generalul Custer, trebuia sa lupte pentru a-si croi drum spre o tanara indiana, pe care urma sa o violeze.

     

    Ultimul deceniu al secolului trecut marcheaza explozia titlurilor violente: „Doom“ (lupta unui puscas marin cu fortele iadului), „Mortal Kombat“ (concurs de arte martiale) sau „Night Trap“ (in acest caz controversele s-au bazat pe o neintelegere – politicienii vorbeau de un joc unde trebuia sa omori tinere fete, dar ideea de baza era de a le salva de vampiri). Cu sau fara tinere ucise, senatorul Joe Lieberman sustine, propune si obtine introducerea sistemului de rating al jocurilor, in 1994: E – pentru audienta generala, T – pentru adolescenti, M – pentru persoane mature si AO – numai pentru adulti. Gratie sistemului, controversele s-au linistit pana in 1997. Este anul in care au aparut „Postal“, „Carmageddon“ si „Grand Theft Auto“. Logica primului era simpla, „ucide sau vei fi ucis“ si se baza pe date statistice reale care indicau numarul mare al postasilor americani care isi pierdeau mintile. „Carmageddon“ era versiunea imbunatatita a „Death Race“, dar in variantele vandute in unele state pietonii erau inlocuiti cu zombie sau roboti.

     

    In „Grand Theft Auto“, ca si in multele sale variante mai noi, jucatorul putea sa avanseze in baza ilegalitatilor pe care le comitea – furturi de masini sau crime. In 1997 are loc incidentul „Paducah“: tanarul de 14 ani Michael Carneal din orasul omonim din statul Texas isi ucide trei colegi. Investigatiile arata ca Michael Carneal juca „Doom“ si „Quake“. In 1999 are loc masacrul de la Columbine High School. Doi adolescenti, Eric Harris si Dylan Klebold, ambii pasionati de „Doom“, ucid 12 elevi si un profesor, ranesc alte 24 de persoane si se sinucid. In acelasi an intra in scena avocatul Jack Thompson, care deschide o actiune in justitie, in numele familiilor victimelor de la Paducah, impotriva Time Warner, Palm Pictures, Atari Corp, Nintendo si Sega. Valoarea despagubirilor solicitate este de 33 mil. dolari. Thompson pierde procesul, dar revine cu o noua cauza in 2003, cand da in judecata studiourile Rockstar Games si Take Two Interactive, magazinele Wal-Mart si Sony Computer Entertainment America, de la care cere daune de 246 mil. dolari. De data aceasta o face in numele familiilor victimelor a doi adolescenti, de 15 si 13 ani, fani ai jocului Grand Theft Auto 3, care au tras asupra masinilor ce treceau pe sosea. Procesul este in derulare.

     

    Tot in 2003 este arestat si Devin Moore (18 ani). In sediul politiei, acesta ia o arma de la un ofiter si trage in trei ofiteri; incearca sa fuga cu o masina de politie, dar este prins. La interogatoriu recunoaste ca a fost influentat, in actiunile sale, de doua din variantele mai recente ale „Grand Theft Auto“. Doi ani mai tarziu Thompson preia cazul si initiaza un nou proces impotriva acelorasi Rockstar Games si Take Two Interactive, Wal-Mart si Sony. Pentru ca nu s-a incadrat, ca avocat, in prevederile legislatiei din Alabama, judecatorul nu i-a mai permis sa continue cazul. Procesul se va judeca, totusi, in acest an, iar valoarea despagubirilor solicitate a crescut la 600 mil. dolari. De atunci, a mai avut o problema cu nuditatea din jocul Sims (producatorul Electronic Arts a sustinut ca nu difera de ceea ce ascunde o papusa Barbie sub haine), Bill Gates si Microsoft, Miami Film Festival, Madonna, Hillary Clinton, serialul de televiziune South Park sau realizatorul de programe radio Howard Stern.

     

    Pe langa politicieni sau organizatii religioase, de problema violentei jocurilor s-au ocupat si oameni de stiinta. Unii, cum sunt Sonya Brady de la University of California si Karen Matthews de la University of Pittsburg, au realizat un studiu care aduce efectul jocurilor pe acelasi plan cu consumul de droguri sau alcool: modificari fiziologice, o atitudine ostila. Subiectii au fost in numar de 100, tineri cu varste intre 18 si 21 de ani, care au jucat „Grand Theft Auto“ si „Simpsons: Hit and Run“. Dar, din cele circa 300 de studii asupra efectelor violentei in media, numai 30 au avut legatura directa cu jocurile video si numai cateva au stabilit legaturi directe intre manifestarile violente si jucatul pe calculator sau consola. Departamentul american al Sanatatii a identificat 27 de factori de risc mai importanti decat violenta media, printre care statutul social si economic, nereusitele scolare, lipsa de comunicare cu parintii si chiar masculinitatea in sine.

     

    In plus, statisticile FBI pe perioada 1976 – 2002 indica scaderi constante ale ratei criminalitatii juvenile in ultimii zece ani, segmentul 14 – 17 ani aflandu-se la cel mai redus nivel inregistrat vreodata. In 2004, rata actelor de violenta comise de tineri mai inregistra o scadere de de 2,2%, iar cel al crimelor cu 2,4%. Conform FBI, rata criminalitatii juvenile era la minimul ultimilor 40 de ani, in 2004. Cel mai bine vandut joc al anului? Grand Theft Auto: San Andreas.

     

    Prin extrapolare, Tom si Jerry sunt niste personaje violente, dupa cum si picturile lui Tizian se pot dovedi mai excitante decat grafica pe calculator. Cu toate acestea, Tom si Jerry nu au parte de avertismente in coltul ecranului si nimeni nu s-a gandit sa aplice benzi negre pe anumite parti ale picturilor maestrului italian. Cel putin nu inca.

  • SERVICII VOIP: Cum se pot evapora 200 miliarde de dolari in numai cativa ani

    Un business in ascensiune clara – telefonia prin Internet – le da migrene operatorilor telecom traditionali. Dilema lor: sa mearga impotriva curentului sau sa treaca in alta barca?

     

    Stirea conform careia operatorii de telefonie fixa ar putea pierde in doar cativa ani peste 200 de miliarde de dolari din cauza concurentei facute de telefonia prin Internet (asa-numita voice-over-IP – VoIP) a confirmat faptul ca un business vechi de peste 100 de ani, cel al telefoniei fixe, se clatina serios.

     

    In schimb, se contureaza unul nou. Telefonia prin Internet este accesibila oricarui detinator al unei casti cu microfon legat la un PC conectat la Net. Tehnologia este promovata puternic de companii relativ nou aparute pe piata, gen Skype, care scot bani frumosi dintr-un serviciu care nu presupune investitii in vreo retea, pentru ca vocea este „impachetata“ pe cablurile deja existente, de acces la Internet. Modelul de business nu este complicat: apelurile pe Internet sunt oferite gratuit, insa banii ies din apelurile initiate din computer si finalizate in retelele fixe sau mobile, dar si din publicitate.

     

    Cum era de asteptat, conflictul dintre cele doua modele de business a luat amploare, iar operatorii de telefonie traditionala  sunt pusi in fata unei alegeri aparent imposibile: sa se impotriveasca sau nu noii tehnologii? Primul reflex este cel de aparare. Recent, doi reprezentanti de marca ai taberei in defensiva, operatorul de telefonie mobila Vodafone si cel de date si telefonie Shaw Communications din Canada, au fost acuzati ca vor sa „puna piedica“ concurentilor din industria VoIP. Concret, Vodafone este acuzata ca a introdus anumite filtre de continut multimedia, pentru a impiedica astfel clientii sa instaleze pe telefon aplicatiile software care permit efectuarea apelurilor online. „Aceste filtre exista de mai bine de un an, iar scopul lor este sa opreasca accesarea paginilor de Internet ilicite“, este raspunsul oficial al companiei.

     

    Cat despre Shaw Communications, autoritatile au inceput sa investigheze motivul pentru care clientii sai sunt taxati cu 10 dolari in plus pe luna daca folosesc VoIP, sub pretextul „imbunatatirii calitatii serviciului“. O taxa care dispare insa atunci cand utilizatorii opteaza pentru serviciul de VoIP oferit de companie. „Cei 10 dolari sunt de fapt o taxa ascunsa pentru VoIP, iar Shaw Communications nu incearca decat sa determine utilizatorii sa foloseasca propriile servicii de telefonie prin Internet“, spun contestatarii metodelor practicate de operatorul telecom.

     

    In ceea ce-i priveste pe analistii din piata, acestia sunt de parere ca operatorii telecom ar face mult mai bine sa nu se mai gandeasca la cati bani pierd din cauza concurentilor care ofera servicii VoIP, ci sa intre pe piata si sa-si sustina propriile oferte. Prima consecinta pozitiva ar fi ca numarul de clienti ar creste, avand in vedere ca cei interesati de VoIP nu sunt deloc putini, tocmai pentru ca tehnologia este mai ieftina decat telefonia fixa sau mobila.

     

    Piata americana, locul unde consumatorii reactioneaza cel mai repede la noile tehnologii, este un exemplu ilustrativ in acest sens: numarul de utilizatori de telefonie prin Internet – 4,5 milioane la finalul anului trecut, va ajunge la 32 de milioane pana in 2010, conform estimarilor companiei de cercetare a pietei eMarketer. De asemenea, 40% dintre cei cu conexiuni broadband (banda larga) la Internet vor avea pe computer si o aplicatie software care permite efectuarea de apeluri online. O aplicatie a VoIP care incepe abia acum sa prinda contur este telefonia online pe telefonul mobil. Insa terminalele care se pot conecta la Internet, adaptate din punct de vedere tehnic la VoIP, nu sunt foarte numeroase. Bineinteles, si scepticismul operatorilor de telefonie mobila, care nu s-au inghesuit cu oferte pe acest domeniu, este un alt motiv pentru care acest nou business nu a luat inca amploare. Operatorii de telefonie mobila uita insa ca, prin adoptarea telefoniei prin Internet, ar putea creste numarul clientilor de servicii 3G, intrucat tehnologia VoIP presupune utilizarea unei conexiuni de calitate la Internet,  iar clientii au nevoie de terminale care sa fie compatibile cu servicii de generatia a treia (3G).

     

    Un exemplu de pionieriat il ofera E-Plus, al treilea mare operator de telefonie mobila din Germania. Compania ofera servicii VoIP pe telefonul mobil, incepand sa instaleze de curand aplicatia software Skype pe terminalele mobile ale celor interesati. Un dezavantaj important: cei 10 milioane de clienti ai companiei trebuie sa scoata din buzunar o suma destul de piperata, de aproape 50 de dolari pe luna pentru a primi acces nelimitat la Internet pe telefon si pentru a efectua apeluri online fara nici o restrictie. Oricum, tehnologia VoIP castiga notorietate si inca destul de repede. In SUA de exemplu, peste 51% dintre utilizatori stiu ce inseamna apelurile online, in conditiile in care nu cu mult timp in urma numai 36% dintre americani auzisera de aceasta tehnologie, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Harris Interactive. Procentul in Marea Britanie este ceva mai mic, doar 46% dintre utilizatori sunt la curent cu noua tehnologie. De cealalta parte a „baricadei“, un numar mare de utilizatori nu sunt inca familiarizati cu VoIP. Aproximativ 41% dintre britanici si 36% dintre americani nu au auzit niciodata de telefonia prin Internet, conform Harris Interactive. Interesul potential al acestor utilizatori nu este insa de neglijat, studiile aratand ca circa 10% dintre „necunoscatori“ sunt foarte interesati de VoIP, iar unul din patru utilizatori au spus ca au in plan sa inceapa sa vorbeasca la telefon prin Internet in urmatorul an.

     

    Chiar daca multi inca nu stiu cu exactitate care ar fi avantajele acestei tehnologii, piata VoIP nu sta pe loc. Skype, compania achizitionata anul trecut de gigantul eBay, a platit aproximativ 27 de milioane de dolari sub forma de actiuni eBay pentru a prelua firmele americane Sonorit Holding si Camino Networks in incercarea de a castiga teren. Initiativa vine in urma problemelor pe care le-a intampinat pe masura ce concurenta s-a accentuat, iar un numar tot mai mare de companii „tinere“ din domeniu au inceput sa atraga utilizatori. „Practic, companiile care au fost printre primele pe piata telefoniei online se vor confrunta cu rivali care castiga clienti prin servicii care functioneaza si pe alte echipamente, nu doar pe computer“, a explicat Steve Blood, vicepresedinte al companiei de cercetare a pietei Gartner. „Unele companii isi limiteaza baza de clienti la acei utilizatori care lucreaza numai cu computerul. Insa serviciile de telefonie online pot fi utilizate si pe PDA-uri sau, mai nou, pe telefoane mobile“, a argumentat el. Skype nu are insa de gand sa cedeze piata rivalilor. „Avem un avantaj competitiv important: 66 de milioane de utilizatori la nivel mondial“, a explicat Henry Gomez, director de operatiuni in cadrul diviziei din SUA a Skype.

     

    Telefonia prin Internet este disponibila si in Romania, utilizatorii putand apela cunoscutii de pe Skype sau de pe alt serviciu de messenger, cum ar fi Yahoo! Messenger sau MSN Messenger. Mai nou insa, doua noi servicii au patruns recent si pe piata locala, oferind tarife reduse atat pentru apelurile nationale, cat si internationale prin Internet. Unul apartine Lycos, portalul de Internet detinut de spaniolii de la Telefonica, iar celalalt este oferit de Jajah, o companie din Austria, finantata de Sequoia Capital. Ambele servicii ofera telefonie online la tarife mai mici decat in cazul apelurilor traditionale. Cu alte cuvinte, inca un semnal pentru operatorii traditionali de telefonie ca peisajul industriei se schimba mai repede decat apuci sa spui voice-over-IP.

  • Voci peste IP

    VoIP este o tehnologie care permite utilizatorilor sa efectueze si sa primeasca apeluri telefonice prin Internet, catre computere sau telefoane (fixe sau mobile) din toata lumea, la tarife mici.

     

    TEHNICA: Este nevoie de un computer cu casti si microfon sau, mai nou, de un telefon mobil dotat cu software specializat si conexiune la Internet.

     

    PRINCIPIU: Tehnologia VoIP transforma vocea in pachete de date, la fel cum se „impacheteaza“, de exemplu, textul mesajelor e-mail. Pentru o calitate mai buna a convorbirilor este nevoie de o conexiune de mare viteza la Internet.

     

    INCEPUTURILE: Telefonia prin Internet a aparut acum mai bine de 10 ani. Prima aplicatie software pentru VoIP a aparut in 1995, si putea fi folosita numai de pe computer.

  • Sfarsitul epocii romantice

    De ce vrea Oracle propria sa distributie de Linux si este dispusa sa cheltuiasca miliarde de dolari pentru a o avea? De ce IBM aloca sume importante pentru a promova Linux si alte proiecte open source? De ce Sun a scos in open source sistemul Solaris? E vorba de generozitate? Nu, de business.

     

    Nu mai este un secret: programele „open source“ au intrat in mainstream. Lumea software le-a privit o vreme cu neincredere, apoi cu adversitate, apoi s-a uitat la ele ca la un rau necesar, pentru ca in cele din urma sa devina o parte integranta a ecosistemului informatic.

     

    Si totusi, inca persista o multime de confuzii si false mituri legate de aceasta mutatie, mai cu seama in zona corporatista. Pentru multa lume, a furniza gratuit software – de multe ori de o mare complexitate – reprezinta un nonsens economic si, in consecinta, produsele din aceasta categorie sunt privite cu suspiciune.

    In primul rand, trebuie spus ca nu caracterul gratuit este definitoriu pentru softul open source, ci faptul ca aceste programe sunt „libere“. Confuzia provine din limba engleza, unde cuvantul „free“ inseamna atat „liber“, cat si „gratuit“. Faptul ca anumite programe sunt furnizate gratuit nu inseamna ca aceste programe sunt libere. De exemplu, browserul web Internet Explorer este furnizat gratuit, dar aceasta nu inseamna ca poate fi modificat sau distribuit liber. In schimb, browserul Mozilla Firefox este liber, codul sursa este public si oricine are posibilitatea sa-l modifice si sa-l redistribuie. Disigur, acest „oricine“ este oarecum generic, pentru ca de fapt sunt foarte putini cei care pot cu adevarat sa stapaneasca codul dintr-o masinarie atat de complexa. Totusi, esenta problemei nu se schimba: codul este sub control public, iar licentele (publice) open source garanteaza ca va ramane astfel.

     

    Caracterul gratuit merita si el un amendament. Chiar daca sursa unui program este publica – si, in consecinta, oricine o poate compila si poate obtine programul executabil fara sa plateasca -, nimic nu impiedica vanzarea programelor open source. De fapt, ceea ce se vinde este valoarea adaugata. De exemplu, desi sistemul de administrare a bazelor de date PostgreSQL este open source, compania Command Prompt vinde o distributie proprie care cuprinde si componente proprii (instrumente de administrare si replicare) precum si suport tehnic, astfel incat din perspectiva unui client nu exista nici o diferenta intre a cumpara Mammoth PostgreSQL de la Command Prompt si a cumpara un produs comercial 100%. In fine, mai trebuie precizat ca pretul de achizitie nu este echivalent cu „costul total al proprietatii“. O companie care vrea sa adopte sistemul de ope-rare Linux – de exemplu – va avea de suportat costuri legate de instalare, instruire, suport tehnic si eventual adaptarea unor aplicatii.

     

    S-a vorbit foarte mult despre motivele care ii indeamna pe miile de voluntari care contribuie la proiecte open source de mai mica sau mai mare anvergura sa dedice timp si efort fara sa urmareasca un castig imediat. Aici se poate vorbi despre pasiune, de dorinta de a invata, de reputatia ce poate fi castigata, de atractia pe care o exercita lumea oarecum dezinstitutionalizata a comunitatii open source. Poate si aspectele etice pe care insista Richard Stallman – inventatorul conceptului „free software“. Insa se poate constata ca epoca romantica a softului open source e pe terminate si din ce in ce mai mult dezvoltarea proiectelor de mare anvergura din aceasta categorie este promovata, sponsorizata sau chiar realizata de firme de software orientate clar pe profit. Asa ca mult mai actuale sunt alte intrebari: De ce firme mari cum sunt IBM, Oracle, Sun sau Apple au intrat in acest joc si cheltuiesc miliarde de dolari pentru proiecte open source? De ce Borland si SAP au publicat sursele bazelor lor de date? De ce Sun sustine OpenOffice, iar Netscape proiectele Mozilla?

     

    Raspunsul nu poate fi decat unul singur: pentru ca vizeaza avantaje strategice care le vor aduce castiguri pe termen lung. Un prim aspect se leaga de costurile cercetarii si dezvoltarii, pe care contributia comunitatii le poate scadea substantial.

     

    Un altul se leaga de promovarea mult mai eficienta a unor produse proprii complementare, care reprezinta domeniul de maxima expertiza a companiilor si tocmai cele care aduc venituri. In esenta, este un joc al „comodizarii“: cu cat infrastructura software va deveni mai ieftina, cu atat mai mult va creste piata aplicatiilor si, mai departe, cu cat va creste piata aplicatiilor, cu atat va creste cererea pentru hardware. Intr-un articol recent, Joel Spolsky – un blogger cu o excelenta reputatie in lumea software – exprima cat se poate de clar principiul: „Companiile inteligente incearca sa comodizeze complementele produselor lor“. IBM si Oracle promoveaza Linux pentru a comodiza sistemul de operare si, astfel, sa-si largeasca piata pentru servicii si aplicatii.