BusinessMagazin

Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • Esti ceea ce citesti

    Sunt persoane care spun ca gandirea unei persoane este o suma a cartilor pe care le citeste. Iar aceasta ar insemna ca poti cunoaste pe cineva privind in biblioteca personala sau pe contul de Shelfari.

     

    Prima afirmatie este contestabila, dar fara indoiala ca raftul de carti din biblioteca vorbeste despre cunostintele unei persoane. Daca nu cumva stratul de praf de pe ele spune si mai multe. Dar pe Shelfari cartile arata permanent ca tocmai cumparate; e vorba practic de o reprezentare vizuala online a bibliotecii personale, o colectie de poze ale copertelor din arhiva proprie, facuta cu scopul de a face public interesul utilizatorului pentru anumiti autori, dar si de a aduce bani pentru proprietarii site-ului.

     

    Pentru a dubla continutul bibliotecii personale prin reprezentarea ei pe Internet, fiecare titlu de carte este cautat pe site printr-un motor de cautare, iar dupa afisarea rezultatelor, utilizatorul este liber sa aleaga o coperta a uneia din editiile cartii, care va fi afisata in raftul personal. Ulterior, raftul poate ramane accesibil pentru toata lumea sau poate fi vazut doar de cunoscuti, invitati sa viziteze biblioteca virtuala. Site-ul permite crearea grupurilor de discutii orientate pe un anumit autor sau titlu, la fel ca un club de lectura din lumea reala. Mergand mai departe cu organizarea bibliotecii, se pot construi mai multe rafturi, cate unul pentru fiecare domeniu de interes.

     

    Avantajele folosirii acestui site vin din faptul ca din schimbul de fise de biblioteca intre utilizatori pot rezulta noi achizitii, inspirate de colegii de site. Sau din faptul ca site-ul face recomandari pentru alte titluri corelate cu cele din biblioteca personala. Evident, are tot interesul sa o faca. Cei care sunt interesati de o carte sunt directionati, prin apasarea unui buton, catre magazinul online Amazon.com, de unde o pot cumpara. Procedeul e valabil si pentru cartile pe care site-ul le recomanda ca fiind din acelasi domeniu. Si se pare ca promovarea pe site-ul Shelfari.com chiar functioneaza pentru Amazon. Recent, libraria fondata de Jeff Bezos a investit un milion de dolari in acest start-up, devenind unul dintre proprietari. Punctul slab al Shelfari vine tocmai din aceasta alianta, prin faptul ca titlurile care pot fi adaugate in rafturile personale sunt exclusiv carti care pot fi gasite la vanzare pe Amazon. Asa incat utilizatorii romani se vor putea lauda momentan doar cu titluri straine, eventual pana cand Shelfari va introduce si o optiune de adaugare personalizata a cartilor.

  • Retete de slabit televizorul

    Ecranele LCD au inlocuit vechile televizoare, avand doar o fractiune din dimensiunea acestora. De la anul insa, LCD-urile vor avea concurenta: primele ecrane subtiri ca o foaie de hartie, care se pot indoi, rula si monta oriunde.

     

    Operatorul de telefonie mobila al grupului Telecom Italia si-a prezentat recent la Barcelona ultima metoda de atragere a clientilor. Un telefon mobil cu ecranul mai mare decat aparatul in sine. Printr-un mecanism de rulare, micul telefon mobil incorporeaza un display generos in dimensiuni, de 13 centimetri, pe care se pot citi mult mai firesc documentele ce de ceva vreme pot fi stocate pe telefon, texte, grafice sau poze. Telecom Italia va vinde continut digital – carti sau ziare ce vor putea fi citite pe acest ecran. Astfel, memoria telefonului de 4 GB s-ar transforma intr-o veritabila biblioteca. Singurul neajuns deocamdata este ca, desi de ultima generatie, ecranul are o trasatura comuna cu televizoarele pe lampi: este alb-negru. Doar pentru moment insa.

     

    Anul acesta doua companii startup si-au anuntat deja planurile de a incepe sa produca aparate electronice flexibile din plastic. Spre deosebire de componentele din tranzistorii din silicon, cei folositi acum pentru fabricarea ecranelor, aceste noi tipuri de display-uri folosesc tranzistori din polimeri, care se pot monta pe orice material, fie el si flexibil. Cele doua anunturi vor conduce foarte probabil la o explozie de noi aparate mici portabile, cu ecrane incredibil de mari, care se vor putea rula in interiorul dispozitivelor respective. Acum cateva saptamani, compania daneza Polymer Vision, care pana anul trecut era integrata grupului Philips, dar acum actioneaza in nume propriu, anunta ca in cateva luni va incepe sa fabrice un cititor pliabil numit Readius. Acesta va fi ingredientul-minune din telefonul celor de la Telecom Italia, care anunta ca il vor pune in vanzare pana la sfarsitul acestui an. Ramanand in aceeasi gama de anunturi, compania Plastic Logic (la randul ei iesita dintr-o alta organizatie, Universitatea Cambridge din Marea Britanie) facea public in ianuarie ca a obtinut o finantare de 100 de milioane de dolari (76 de milioane de euro) pentru constructia unei fabrici de electronice de aceeasi natura. „Fabrica va asambla primele produse in 2008“, declara Henning Sirringhaus, un fizician de la Cambridge, cofondator al Plastic Logic.

     

    Fabricarea la scara industriala a acestor noi circuite pe baza de polimeri este fara indoiala un pas important, in special pentru noile tipuri de ecrane care incearca sa reproduca hartia. Sony produce deja un cititor de texte numit E-reader, care nu se bucura insa de prea mare succes in randul consumatorilor. Aparatul japonez are un ecran cu o rezolutie suficient de buna incat sa afiseze poze la calitatea hartiei fotografice. Dar pentru a face pliabila aceasta „hartie electronica“, asa cum i-au spus inventatorii, e nevoie de circuitele pe baza de polimeri. 

     

    Sony si-a facut reclama aparatului, spunand ca are o rezolutie mult mai buna decat cea a ecranelor LCD si ca poate fi folosit pentru a citi carti virtuale pe ecranul electronic de dimensiunea unui mic ghid de conversatie. Dar pretul unei carti, scrise intr-un format brevetat de Sony si care poate fi incarcata si citita pe acest dispozitiv, variaza in jurul a 15 dolari. Acesta este si cel mai mare repros adus aparatului, care in sine costa 350 de dolari (300 de euro).

     

    Ambitiile englezilor si ale danezilor sunt mai mari si au sanse sa produca o revolutie. Intrebarea este cat de repede vor fi dispusi marii producatori de electronice sa vina cu produse concurente la o tehnologie gratie careia se fabrica plasmele sau televizoarele LCD, adica produse inca departe de a fi ajuns la uzura morala si care le aduc sume uriase de bani. De regula, de fiecare data cand are loc o descoperire tehnologica majora care poate schimba ecuatia puterii intre producatori, tocmai acestia sunt cei mai putin receptivi la schimbare. Dar e de ajuns ca o companie mare sa adopte productia de tranzistori din polimeri si piata va atrage schimbari in lant. Si in acest caz, trecerea s-ar putea face relativ repede. Respectiva companie mare ar putea fi chiar Royal Philips Electronics, cea care detine Polymer Vision, producatorul ecranului de la Telecom Italia. Interesant este ca tot Philips si tot printr-o companie distincta din cadrul grupului, numita iRex, a inceput anul trecut fabricarea unui aparat care seamana izbitor de mult cu cel realizat de Sony, dar are un pret dublu. Alte zvonuri mai spun ca Amazon, cel mai mare e-tailer de carti din lume, ar lucra la o versiune proprie de hartie electronica.

     

    Dar prima sansa o au aparatele pe baza circuitelor din polimeri. „Promisiunea hartiei electronice nu ar trebui sa ia in calcul doar cum arata hartia, ci si cum simti in mana o foaie dintr-o carte“, spune Russ Wilcox, CEO al E-ink. „Iar asta nu se poate face decat cu tranzistori din polimeri“, adauga directorul E-ink, companie iesita la randu-i de sub tutela Universitatii MIT din Statele Unite si care este proprietara patentelor sub care au fost fabricate pana acum dispozitivele din hartie digitala, inclusiv cel al Sony. Acestea au venit practic cu dimensiuni mai mici, cu un contrast puternic al ecranului, care da impresia de hartie veritabila, si un consum minim de energie. Dar aceste patente nu au reusit sa scape cartile digitale de rigiditatea unui ecran LCD clasic.

     

    Chiar si cele doua companii europene ce au anuntat planuri serioase de a scapa de acest neajuns al inflexibilitatii au totusi viziuni diferite. Polymer Vision, compania iesita din incubatorul de idei al Philips, se concentreaza pe aducerea pe piata cat mai repede a primelor produse, asa ca a optat pentru o metoda de fabricatie mai putin revolutionara, numita litografica, specifica in primul rand fabricarii tranzistorilor din silicon. Totusi, exista aici si avantaje, sustine Pieter van Lieshout, directorul R&C al Polymer Vision. Pe langa faptul ca va putea astfel sa vina cu produsele mai repede decat concurenta, este o metoda traditionala care s-ar putea bucura de increderea investitorilor si ar duce la scaderea costurilor fata de alte metode mai noi si probabil mai putin convingatoare.

     

    Pe de alta parte, Plastic Logic va construi cu cele 76 de milioane de euro o fabrica in Germania, la Dresda, folosind o metoda complet noua. Ca in mecanismul de functionare a unei imprimante cu jet de cerneala, in fabrica din Germania tranzistorii din polimeri vor fi „stropiti“ pe suprafata flexibila ce va reprezenta ecranul. Pe termen lung, aceasta tehnologie s-ar putea dovedi mai eficienta din punctul de vedere al costurilor si al vitezei de lucru. Fabrica va fi capabila sa produca mai mult de un milion de unitati anual, de cateva ori mai mult ca Polymer Vision.

     

    Ambele metode au avantaje, spune Ross Wilcox de la E-ink, adaugand ca firma sa a incheiat parteneriate cu ambii producatori. Este de asteptat insa ca amandoi sa-si diversifice gama de produse electronice pe care urmeaza sa le fabrice, de exemplu prin cipuri RFID (Radio Frequency Identification). Dar chiar si expertii spun ca e greu de presupus de pe-acum care sunt aplicatiile unde vor putea fi folosite produsele celor doua companii.

     

    „Siliconul e totusi un material atat de avansat si atat de sofisticat, incat e greu de prevazut ca plasticul electronic l-ar inlocui“, spune chiar Sirringhaus, directorul Plastic Logic. Un amanunt curios este ca zona unde se va construi fabrica Plastic Logic, unde au isi sediul foarte multe companii din zona tehnologiei de varf, este numita „Silicon Valley a Saxoniei“. Ar fi o ironie ca tocmai aceasta zona sa vina cu tehnologia care ar scoate la pensie vechile componente pe baza de silicon.

  • Merge si fara calculator

    Exista in lume companii, de mici dimensiuni ce-i drept, care prefera sa dezvolte afaceri fara a investi mai nimic in IT. Stiu acestea ceva ce nu stiu restul, cei ce aloca pentru tehnologie bugete impresionante?

     

    Companiile care fac in mod regulat investitii strategice in departamentele lor IT reusesc cresteri anuale ale afacerilor de doua pana la de patru ori mai mari decat firmele care nu adopta tehnologia in activitatea lor, conform estimarilor specialistilor de la Microsoft. Cu toate acestea, exista companii care nu au deloc departament IT si care nu se preocupa deloc sa cheltuiasca pentru tehnologie. „La nivel mondial, una din cinci companii de mici dimensiuni nu adopta tehnologia pentru a-si dezvolta businessul si isi desfasoara activitatea cu un nivel minim sau chiar inexistent de resurse tehnologice“, estimeaza Eddie Yandle, director pentru microintreprinderi in cadrul Microsoft. „Iar in anumite zone, proportia este si mai mare“, continua Yandle.

     

    Spre exemplu, in Marea Britanie, economie puternic dezvoltata, 36% din companiile cu pana la cinci angajati nu au niciun computer, conform unui studiu realizat de Yorkshire Forward, o agentie de dezvoltare regionala. In cazul unor astfel de companii, singura activitate realizata prin mijlocirea tehnologiei este contabilitatea, care obliga la folosirea unui computer, fiindca evidentele contabile si rapoartele anuale trebuie stocate si in format digital si trimise anual Ministerului de Finante.

     

    „Totusi, numarul companiilor care nu adopta tehnologia pentru dezvoltarea afacerii si care nu investesc in produse IT si intr-un departament IT este din ce in ce mai mic de la an la an“, apreciaza Eddie Yandle. „Insa este mult prea devreme sa spunem ca am atins la nivel mondial un grad ridicat de utilizare a tehnologiei intr-o afacere“, recunoaste reprezentantul Microsoft.

     

    Statisticile arata ca majoritatea afacerilor mici care nu se folosesc de IT sunt cele conduse de oameni de peste 45-50 de ani. In schimb, peste 90% dintre microintreprinderile al caror director executiv are o varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani imbratiseaza tehnologia si investesc periodic intr-un departament de IT, chiar daca nu este vorba de sume foarte ridicate.

     

    Antreprenorii mai tineri au avantajul ca au fost deja inconjurati de tehnologie pana acum: pentru generatiile care au invatat sa lucreze cu un computer, familiarizate cu e-mail-ul si care acceseaza Internetul pentru a cauta absolut orice fel de informatie, un business tehnologizat e o solutie care vine de la sine.

     

    Pentru cei care aleg sa ignore tehnologia informatica nu costurile sunt elementul decisiv. Investitiile in IT necesare pentru o microintreprindere sunt din ce in ce mai mici, din moment ce echipamentele hardware, aplicatiile software si Internetul in banda larga se ieftinesc continuu. Microsoft, International Business Machines (IBM) si Hewlett-Packard (HP) au constatat acelasi lucru – ca, din totalul companiilor care nu au adoptat inca tehnologia in dezvoltarea afacerilor lor, cea mai mare proportie o reprezinta companiile care nu vor sa investeasca in IT, restul fiind companii ce nu isi permit o astfel de investitie.

     

    O explicatie mai plauzibila a refuzului tehnologiei ar fi mai degraba faptul ca un departament IT presupune un nivel de complexitate mai ridicat si cunostinte in domeniu. Si, atata vreme cat foarte multe companii de mici dimensiuni nu isi pot permite sa formeze un departament IT intern, antreprenorii pun la indoiala siguranta afacerii pe care o conduc, in situatia in care ar coopta o firma externa care sa gestioneze procesele tehnologice. Si chiar daca ar fi dispusi s-o faca, antreprenorii microintreprinderilor isi pun probleme in ceea ce priveste oportunitatea tehnologiei in afacerea lor, neavand convingerea ca tehnologia poate conduce la o crestere a eficientei muncii, a calitatii produselor sau a cifrei de vanzari.

     

    „Chiar si in situatia in care ar apela la o alta companie – un distribuitor de produse IT sau o firma de consultanta in domeniu, spre exemplu, pentru a face trecerea de la o activitate fara tehnologie la una bazata in cea mai mare proportie pe IT, antreprenorii de microintreprinderi se tem ca dupa ce vor incheia colaborarea cu o astfel de companie, nu se vor mai putea descurca“, este de parere Satjiv Chahil, vicepresedinte la nivel mondial pentru microintreprinderi din cadrul HP. „Iar multi dintre acestia considera ca este nevoie de o investitie mult mai mare pentru ca ei sa devina experti in domeniul IT“, sustine Chahil.

     

    Mai multi specialisti in domeniu sunt de parere insa ca in urmatorii trei ani, cea mai mare parte a companiilor care acum se lipsesc de IT vor investi in tehnologie. La aceasta previziune contribuie si faptul ca marile corporatii din IT au inceput sa ofere solutii special concepute pentru microintreprinderi. Spre exemplu, HP a conceput pachete hardware si software special pentru companiile mici, pachete care includ un computer, o imprimanta si un mediu de stocare extern.

     

    „Problema de pana acum a fost ca marile companii din IT s-au adresat microintreprinderilor cu aceleasi produse si servicii dezvoltate pentru afaceri de mari dimensiuni. Iar faptul ca nu au oferit nicio solutie prin care sa fie rezolvate problemele microintreprinderilor a contribuit la reticenta acestora fata de tehnologie“, considera Satjiv Chahil.

     

    Bob Samson, vicepresedinte al departamentului de vanzari in cadrul IBM, pare sa scuze oarecum lipsa de preocupare a marilor corporatii fata de acest segment de clientela. „De multe ori, antreprenorii de afaceri mici nu realizeaza importanta unei investitii in IT, motiv pentru care este nevoie de oferte personalizate din partea marilor companii“, spune el. „Insa afacerile de mici dimensiuni sunt localizate in diverse zone din lume, unele in care pentru un gigant IT este destul de greu sa ajunga cu oferte.“

     

    Ca parte a strategiei de dezvoltare, IBM are in plan sa-si structureze piata in 220 de teritorii specifice unde, impreuna cu parteneri locali, sa lanseze oferte speciale pentru microintreprinderi in functie de necesitatile acestora.

     

    In orice caz, mai este nevoie de timp pana cand companiile de mici dimensiuni vor putea investi in tehnologie fara consultanta si fara a avea nevoie de pachete de produse si servicii specifice, este de parere Chris Lewis, analist in cadrul Ovum. „Deocamdata, un antreprenor care tocmai a deschis un minimarket nu poate cumpara un computer dintr-un magazin de retail IT, pentru ca degeaba are un procesor puternic si Internet wireless, daca nu dispune de o solutie personalizata pentru afacerea sa.“

  • TheyTube

    Pe cat de mult se dezvolta site-urile cu videoclipuri publicate de amatori, pe atat se diversifica metodele folosite de marile case de filme ca sa opreasca difuzarea productiilor ai caror autori de drept sunt.

     

    Printre milioanele de filmulete difuzate gratuit pe site-uri ca YouTube, ce arata lumii intamplari hazlii din curtea casei, se afla mii de alte videoclipuri pentru care casele de productie au investit bani cu un scop: sa obtina altii, si mai multi. De multe ori insa, incercarile lor de a curata site-urile gratuite de continut pentru care ar putea obtine bani se dovedesc o lupta cu morile de vant. De indata ce un videoclip e sters din lista celor difuzate pe site, noi si noi utilizatori protejati de anonimat publica aceleasi secvente.

     

    Un nou soft, dezvoltat de o mica firma din California, promite insa studiourilor de productie ca le va oferi controlul asupra creatiilor lor. Saptamana tre-cuta, cei de la Audible Magic au demonstrat, in fata unei sali pline ochi de reprezentanti ai caselor de productie, ce poate sa faca noul software. Un videoclip de doua minute, gasit pe site-ul YouTube, dublat in limba chineza si cu o imagine atat de neclara, incat era evidenta filmarea lui intr-un cinematograf intunecat cu o camera de telefon mobil, a fost trecut prin programul Audible de recunoastere a imaginii. In scurt timp, masina a dat verdictul. Era vorba de o secventa din filmul „Kill Bill 2“. Sistemul se foloseste de o baza de filme aflate sub protectia drepturilor de autor extrem de vasta, cu care sunt comparate secventele gasite in locurile unde privirea acestor filme se face fara bilet la intrare: pe Internet. Singura conditie este ca site-ul de filmulete gratuite facute de amatori sa foloseasca acest soft ca metoda de a deosebi videoclipurile originale de cele copiate.

     

    De mai multa vreme, programe similare pentru detectarea pieselor muzicale postate pe site-uri fara acordul titularilor drepturilor de autor au fost folosite, cu oarecare succes. Dar sa depistezi „amprenta“ unei bucati dintr-un film este o operatiune mai complexa, pentru care este nevoie de colectarea mai multor informatii. Si mai este dificil din cauza filmelor noi care apar zilnic, de exemplu ale emisiunilor difuzate de televiziuni, si care permanent ar trebui adaugate intr-o baza de date enorma ca sa poata fi ulterior recunoscute. Ramane de vazut daca inventia celor de la Audible Magic va insemna si incasari mai mari pentru casele de productie sau va ramane doar un cost suplimentar.

  • Web-ul programabil

    Faptul ca web-ul a devenit mai dinamic, mai social si totodata mai personal nu-l poate contesta nimeni. Insa lucrurile nu par sa se opreasca aici, pentru ca publicarea interfetelor de programare ale serviciilor deschide posibilitatea unor combinatii surprinzatoare.

     

    Nu cu multa vreme in urma semnalam aparitia unui nou termen care a starnit o oarecare voga: web 3.0. Comentatorii au speculat mult pe marginea lui, fara sa reuseasca sa-l defineasca. In esenta, ar fi vorba de o etapa urmatoare de evolutie in care accentul va cadea mai mult pe semantica, pe utilizare mai usoara, pe o raspandire mai larga. Versiunea minimalista vedea urmatorul web ca un fel de continuare fireasca a ceea ce se numeste astazi web 2.0 – adica o platforma de servicii cu un pronuntat caracter social, in care contributia comunitatii utilizatorilor furnizeaza o importanta valoare adaugata. Versiunea maximala – enuntata de Dan Gillmor – vede web-ul viitorului ca un urias sistem de operare.

     

    Desi considerata oarecum fantezista, viziunea web-ului ca sistem de operare tinde sa capete consistenta mult mai repede decat ne asteptam, iar analogiile incep sa iasa la iveala. Pana la urma, un sistem de operare consta intr-un set de servicii de nivel jos (adica apropiate de hardware) prin care se abstractizeaza detaliile mult prea tehnice ale masinariei. De exemplu, a muta un fisier dintr-un director intr-altul este o operatie banala pentru utilizatorul unui computer (un simplu „drag-and-drop“), insa in spatele ei se petrec o multitudine de operatii, incepand cu identificarea fisierului pe baza pozitiei mouse-ului si terminand cu pozitionarea capetelor de scriere si inscrierea unor informatii pe disc. Serviciile sistemului de operare sunt accesibile programatorilor printr-o interfata de programare numita API, ce stabileste o conventie prin care serviciul poate fi folosit: parametrii ce trebuie furnizati, formatul in care este furnizat rezultatul etc.

     

    Incetul cu incetul, web-ul incepe sa se comporte la fel. La inceput au fost cativa hackeri care au dibuit interfetele de acces la cateva servicii web si au inceput sa combine informatiile obtinute intr-o forma noua. Desi revoltati intr-o prima faza, proprietarii serviciilor au constatat ca, in esenta, hackerii nu faceau decat sa le furnizeze idei ingenioase, facand practic o munca de R&D (cercetare-dezvoltare) in mod gratuit. De pilda, un programator a creat un program care prelua anunturile imobiliare din Craiglist (un celebru serviciu de mica publicitate online) si le plasa pe o harta preluata la randul ei de la Google, furnizand astfel un serviciu mult mai util. Se pare ca Google a fost prima companie care s-a hotarat sa publice API-urile serviciilor sale, dar a fost curand urmata de numeroase altele, iar creativitatea programatorilor se dovedeste nelimitata in combinarea serviciilor diverse si prezentarea lor intr-o noua forma, rezultatul fiind numit „mashup“ – termen preluat de la cantaretii de hip-hop care denumeau astfel un mixaj format din mai multe cantece.

     

    Posibilitatile sunt atat de largi, iar entuziasmul programatorilor atat de mare, incat comentatorii vorbesc deja despre „mashup-mania“ si aseamana fenomenul cu cel din anii de inceput al calculatoarelor personale. Deocamdata, e vorba mai mult de experimente si inca modelul de afacere bazat pe aceste combinatii de servicii este difuz, pentru ca sunt inca putine situri web dispuse sa-si puna la dispozitie serviciile fara sa intrevada sansa unor beneficii. Insa pe masura ce traficul acestor servicii combinate creste, tot mai multe companii sunt dispuse sa incheie intelegeri, fie bazate pe publicitate, fie pe accesul la noi piete.

     

    O categorie populara de servicii mashup o reprezinta deja „comparatoarele de preturi“, care exploreaza diverse magazine online pentru a gasi varianta cea mai avantajoasa. O alta categorie o reprezinta agregatoarele de informatii pe tematici specifice. De pilda, MovieReviewr.com se bazeaza pe servicii ca Del.icio.us si Trynt pentru a aduna dinamic referinte la recenziile unui film, impreuna cu accesul direct la 16 motoare de cautare.

     

    Posibilitatea de a plasa o localitate pe o harta (de regula furnizata de Google Maps) si de aduna poze din Flickr, carti de la Amazon, prezentari din Wikipedia, articole din bloguri, starea vremii, lista hotelurilor si programul spectacolelor pentru acea localitate este acum doar o chestiune de combinatorica, mai ales ca a aparut deja o gama tot mai larga de instrumente software specializate.

     

    In esenta, e vorba de a exploata creativ elemente deja clasice ale web 2.0, precum folksonomia (etichetarea publica a continutului), fluxurile RSS, servicii de „social bookmarking“ si multe altele. Insa posibilitatile de combinare tind sa dea o noua fata web-ului pe care credeam ca-l stim.

  • Intre Vista si Vista

    Cu fiecare noua lansare de Windows, versiunile sistemului de operare sunt mai multe. Cei de la Geeksquad au facut un program care usureaza alegerea.

     

    Nu e lucru usor, odata hotarata achizitia celui mai in voga sistem de operare al momentului, sa decizi intre „home basic“, „ultimate“, „home premium“ si asa mai departe. Fiecare versiune nu doar ca este potrivita pentru un anumit tip de utilizare, dar are si o pozitionare a pretului distincta, intre aproximativ 200 de euro si 400 de euro. Pe site-ul Geeksquad se afla un program care le recomanda utilizatorilor ce versiune de Vista li s-ar potrivi cel mai bine, prin selectarea catorva iconite cu aplicatiile ce urmeaza sa fie folosite frecvent. Doar numarul versiunilor de baza este de cinci, de la care pornesc alte posibilitati de a alege, cu versiuni de upgrade si in limbi diferite. Si pentru ca pretul este dublu intre versiunea de intrare si cea mai complexa, alegerea merita atentie. La selectia sistemului software, unii opteaza adesea pentru cea mai „dopata“ dintre versiuni, pe principiul ca acopera orice necesitate ulterioara. Dar pentru multi, cea mai performanta versiune s-ar putea dovedi complet inutila.

     

    O caracteristica noua a Vista face ca sistemul de operare sa functioneze la capacitatea maxima pe care o permit celelalte componente ale calculatorului. Sunt importante performantele pe care le pot pune la dispozitia Vista placa grafica, capacitatea memoriei si a procesorului. De aceea, cele mai spectaculoase dintre efectele vizuale ale versiunii „ultimate“ nu pot rula daca nu gasesc pe calculator o configuratie hardware care sa-i dea un minim de performante necesar. Cand lucrau la noua editie a suitei Microsoft Office, programatorii s-au uitat pe studiile facute pe grupuri de utilizatori si au aflat ca doar 5% dintre aplicatiile pe care le aveau la dispozitie erau folosite in mod curent, iar o mare parte dintre ele nici nu erau cunoscute si ramaneau ascunse in meniul programului.

     

    La fel este si cazul noului sistem de operare, diferenta majora fiind ca acum exista mai multe tipuri de Windows ca niciodata si nu toate au acelasi pret. Geeksquad este o firma americana ce ofera asistenta fie la telefon, fie la domiciliu pentru instalarea sau remedierea oricarei componente din calculator. Dar serviciile oferite sunt mai degraba pentru cei cu un nivel minim al cunostintelor tehnice, iar programului de alegere a tipului de sistem Vista ii va putea fi reprosata simplitatea de catre cei pentru care calculatorul are foarte putine secrete.

  • Memoria se masoara in euro

    Ceasul Audemars Piguet pierdut – 18.000 de euro, telefonul Vertu pierdut – 20.000 de euro, stiloul Cartier pierdut – 400 de euro. Dar ce inseamna un laptop pierdut?

    Raspunsul cel mai simplu la aceasta intrebare este: pretul acestuia. Cand in discutie este insa laptop-ul unui manager, atunci pierderea reprezinta luni intregi de munca, strategii de business, planuri de afaceri sau contracte valoroase. In bani, totul se traduce in sume cu multe zerouri sau procente serioase din veniturile companiilor. In afara de informatii, laptop-ul unui manager poate contine si foarte multe lucruri personale.

    Ipoteza: o companie cu o cifra de afaceri de 10 milioane de euro isi stocheaza toate datele pe un laptop, iar acesta este pierdut.
    Concluzie: “In acest caz cred ca laptop-ul respectiv ar valora 1 miliard de euro”, spune Madalin Matica, directorul general al Dot Commerce, care gestioneaza un portal de plata pentru tranzactiile online.

    “Nu este interesanta valoarea actuala a companiei, ci planurile pe termen scurt si mediu care se gasesc in laptop-ul respectiv. Ma refer la studii de piata, planuri de marketing, predictii si inovatii, idei care urmeaza a fi aruncate in piata, design de produs si de ambalaj”, este de parere Matica. Managerul are in prezent un Tablet PC Gateway M275 – “o bijuterie informatica” care l-a costat 2.800 de dolari. “In timp ce raspund la aceste intrebari, imi dau seama cat de mult sunt dependent de laptop-ul meu cu care petrec, de fapt, mai mult timp decat cu familia”, completeaza acesta. Radu Georgescu, presedintele Grupului GECAD, care are un IBM ce a costat 5.000 de euro, trateaza aceasta problema din doua perspective. Georgescu este de parere ca valoarea laptop-ului se poate calcula ca fiind suma a doua efecte potentiale, si anume: pierderea datelor si posibilitatea ca ele sa ajunga in mana concurentei.
    “In cazul in care firma nu mai poate utiliza datele, businessul s-ar opri pana la recuperarea datelor de la zero, a eventualelor penalitati pentru contractele neefectuate intre timp. Aceasta pierdere as estima-o la 1 milion de euro”, spune Georgescu. Cel de-al doilea efect, acela ca datele sa ajunga in posesia “concurentei rauvoitoare”. “Acest lucru echivaleaza cu furtul de clienti, furnizori, tehnologie. Astfel ca estimarea mea ar fi de 10 milioane de euro pentru acest caz ipotetic”, adauga el. Sebi Vasilescu, presedintele Diviziei Sebra (food & baverages) din Grupul RTC, crede ca estimarea unei astfel de pierderi depinde foarte mult de domeniul in care activeaza compania. “In plus, este practic imposibil ca toate datele unei companii de asemenea nivel sa fie stocate pe un singur laptop.”

    Luni de munca si mii de euro
    Laptop-ul unui manager poate fi “mina de aur” pentru ceilalti businessmani din breasla, care invart pe degete milioane de euro. “Mai mult de 90% din timp laptop-ul este folosit in scopuri de business, restul ramanand pentru timpul liber. Printre utilizarile personale intra filmele, fotografiile si browsing-ul”, spune Catalin Patrasescu, partener al SmartPoint, companie de analiza a pietei, care are un laptop BenQ S73G. “M-as mira ca un manager sa aiba foarte multe lucruri epersonalee pe laptop”, completeaza Matica si spune ca acest dispozitiv il foloseste, in proportie de 99%, pentru afaceri si doar un singur procent pentru activitatile personale. “Mai ascult din cand in cand muzica in format MP3 pe laptop-ul meu”, marturiseste Matica.
    Georgescu spune ca laptop-ul il foloseste numai pentru afaceri. “Aproape 100% il folosesc la birou. Rareori il duc acasa, si asta doar daca am de gand sa lucrez in weekend sau seara tarziu.” Vladimir Sterescu, CEO al EasyCall, este de parere ca laptop-ul nu mai este un dispozitiv foarte practic. “In ultima vreme nu il folosesc foarte mult pentru business. In general activitatea din firma noastra este o activitate operationala, iar 80% din aceasta activitate este text, mai ales e-mail-uri. Dar pe langa laptop mai folosesc si un blackberry, deoarece laptop-ul este mai incomod, trebuie sa-l iei tot timpul dupa tine si e ca si cum ai umbla cu 2 genti – una pentru laptop si una pentru lucrurile personale”, spune acesta. Folosit sau nu in proportie mare pentru activitatea profesionala, toti sunt de parere ca ar fi foarte neplacut sa-si piarda laptop-ul. Si nu pentru pretul lui, ci pentru valoarea informatiilor pierdute care poate insemna luni de munca, contracte pierdute si un “buzunar” mai gol cu sute de mii de euro.
    Matica si-a vazut laptop-ul distrus in cursul unui control vamal. “A fost o mica apocalipsa, deoarece aveam extrem de multe date in el, proiecte, adrese de e-mail si business planuri pentru anul in curs. Am pierdut apoi 2 luni ca sa repar aceasta pierdere si am pierdut 5 contracte in acest timp”, povesteste acesta.
    “Mi s-a intamplat si mie odata sa mi se strice laptopul si a fost groaznic. Din acest motiv informatiile actuale de pe laptop-ul meu sunt redundante fata de cele pe care le tin pe desktop”, spune Sterescu. “Daca as fi avut toate datele legate de firma numai pe laptop, acestea ar fi valorat cel putin jumatate de an de lucru. In conditiile in care as avea nevoie de aproximativ 2 luni de zile pentru a reface informatiile pierdute – gen contracte, oferte, documente de strategie -, ar insemna ca as pierde 20-30.000 de euro, daca evaluez pierderea din perspectiva salariului meu. Daca fac aceasta evaluare din perspectiva businessului pe care il conduc, laptop-ul pierdut ar fi valorat sute de mii de euro, in conditiile in care am terminat anul trecut cu o cifra de afaceri de peste 4 milioane de euro”, explica Sterescu. Matica isi evalueza laptop-ul din mai multe planuri, iar valoarea acestuia variaza intre 1 euro si 50.000, in functie de “locul” in care ajung datele de pe el. “Stiu o companie si cinci banci comerciale din Romania care ar plati cel putin 50.000 de euro pe acest laptop. Pentru un competitor al meu acest laptop ar fi o mina de aur si cred ca valoarea informatiilor din el se ridica la suma de 200.000 de euro. Dar cred ca este greu de facut aceasta estimare. In mana unui profan ele nu ar valora mai mult de 1 euro”, spune acesta.

    Dependent de backup
    Orice om de afaceri trebuie sa se gandeasca la posibilitatea de a se intampla ceva cu laptop-ul lui. De aceea cei multi isi iau masuri de protectie pentru a nu fi in situatia de a pierde informatii importante, lucru care poate atrage dupa sine consecinte grave. “Eu imi fac backup la informatiile de pe laptop. De altfel, backup-ul informatiilor este una dintre cele mai importante reguli pe care politica de securitate a unei companii trebuie sa o includa”, este de parere Georgescu. “In cazul in care nu faci backup, efectele pot fi devastatoare – de la pierderea contactelor cu clientii si partenerii pana la incetarea activitatii firmei pentru o perioada de timp in care se incearca recuperarea datelor”, completeaza acesta. Si Matica si-a pus problema securizarii informatiilor, in acestea investind aproximativ 300 de euro. “I-am adaugat protectii pentru supravoltaje, pentru acces neautorizat si pentru conectarea la retele Wi-Fi”, spune acesta. Sterescu spune ca nu mai lucreaza foarte mult pe laptop sau desktop. Iar pentru informatiile pe care le detine se face backup la 24 de ore. “De fiecare data ne conectam la niste servere, iar pentru aceste informatii se face backup zilnic si practic, daca s-ar intampla ceva cu laptop-ul meu, as pierde doar informatiile din ziua respectiva”, povesteste Sterescu. Solutia lui Patrasescu pentru un “dezastru” de dimensiuni mai mici este aceea de a nu pastra pe laptop decat informatii care pot fi refacute rapid in cazul unui incident. “Prin politicile de securitate si backup exista, in orice moment, o arhiva din care se poate reface structura de informatii de pe notebook intr-o proportie de 98-99%”, spune Patrasescu. “Pentru ceea ce inseamna documente personale, imediat ce ajung acasa pun datele pe sistemul propriu, care are o structura redundanta prin care ma asigur ca in cazul caderii unuia din hard discuri se recupereaza din celelalte si datele nu se pierd.”

    Laptop-ul de 7 milioane de euro
    Un studiu facut de Symantec printre utilizatorii de laptop-uri din Europa, Africa si Orientul Mijlociu arata ca 78% dintre cei intervievati considera ca datele de pe laptopul lor au o “valoare substantiala” si estimeaza aceasta valoare la 800.000 de euro. Au fost de asemenea oameni care au spus ca informatiile de pe dispozitivul lor pot valora chiar si 7 milioane de euro. In ciuda acestor valori substantiale, doar 42% dintre companii platesc pentru masurile de protectie ale informatiilor pe care angajatii le detin pe laptop. Cele mai multe dintre companiile din domeniul IT (45 de procente) lasa aceasta problema in grija angajatilor. La acest studiu au participat 1.700 de angajati si manageri din domeniul IT.

  • Oglinda, oglinjoara…

    “Oglinda, oglinjoara. Cine-i cea mai frumoasa… de pe Internet?” Aceasta va fi intrebarea pe care o vor adresa in viitor pasionatele de cumparaturi unei lumi intregi pentru a cere parerea cu privire la hainele pe care le probeaza.

    Asta pentru ca magazinele exclusiviste de haine sau alte obiecte personale si accesorii de lux vor fi dotate cu oglinzi magice, “interactive”, prin care persoanele apropiate cumparatorului sau chiar intreaga lume a Internetului il vor putea vedea pe acesta si isi vor putea da cu parerea daca perechea de pantofi sau bluza pe care o probeaza i se potriveste.
    Oricat de mult ar parea ca este vorba despre o poveste scoasa din cartile de science fiction, tehnologia de la baza acestui concept nu este una extrem de complicata sau dificil de realizat.
    “Prototipul acestui magazin al viitorului a fost deja prezentat companiilor interesate in cadrul unui eveniment din New York”, a spus Tom Nicholson, fondatorul si directorul general al IconNicholson, compania care promoveaza aceasta tehnologie. “Estimez ca pana la jumatatea acestui an, daca nu cel tarziu pana la finalul anului, vor aparea deja primele magazine care vor dispune de aceasta tehnologie si care le vor permite clientilor sa se oglindeasca in ochii a sute de oameni, daca doresc asta”, este de parere Nicholson, care a incheiat deja un contract cu designerul Nanette Lepore pentru a implementa sistemul in magazinele sale la scara larga.
    Chiar daca nu a dat mai multe detalii cu privire la alte contracte similare cu designeri sau la locatii exclusiviste care vor fi dotate cu noua tehnologie, Nicholson a accentuat faptul ca este vorba numai despre magazine de lux, precum Saks Fifth Avenue sau Bloomingdales, doua dintre cele mai mari magazine exclusiviste de retail din Manhattan, New York, dar si nume precum Neiman Marcus sau Fendi.

    Oglinda interactiva, conectata la Internet
    In ce consta mai exact tehnologia lui Tom Nicholson? Sistemul este format din trei oglinzi “interactive”, in spatele carora se afla amplasate o serie de camere video care transmit imaginile prin Internet catre orice telefon mobil, PDA, adresa de e-mail sau site selectat de cumparator. In dreptul fiecarei oglinzi se afla cate un ecran sensibil la atingere (touchscreen) prin care utilizatorii pot efectua comenzi in cadrul sistemului.
    “Cu alte cuvinte, un astfel de sistem instalat in apropierea cabinelor de probe le permite clientilor din magazinele de imbracaminte sau accesorii sa mearga oricand cu prietenii sau familia la cumparaturi, chiar si atunci cand acestia din urma nu au cum sa-i insoteasca”, a spus Christopher Enright, director al departamentului de tehnologie din cadrul IconNicholson. “Spre exemplu, domnisoara de onoare a unei mirese ar putea sa-si dea cu parerea asupra rochiei de mireasa chiar daca ea se afla in Paris, iar magazinul din care alege si probeaza mireasa se afla in New York”, a explicat acesta.

    Pareri pe scurt
    Utilizatorii aflati dincolo de oglinda din magazine isi pot spune parerea prin intermediul mesajelor text trimise inapoi in sistem. Cel mai indicat pentru cumparatori ar fi sa primeasca mesaje scurte in care parerea sa fie sincera si explicita, cum ar fi “iti vine perfect”, “nu ti se potriveste”, “mai probeaza si altceva” sau “poti imbraca din nou bluza rosie?”. De asemenea, “consilierii” pot alege si alte obiecte din intreaga gama vestimentara din magazine care sa fie probate de catre cumparator.
    Dar partea cea mai atragatoare la aceasta tehnologie este faptul ca clientii vor incerca, in mod “virtual”, absolut toate produsele comercializate in magazinul in care se afla. Spre exemplu, daca un client probeaza o anumita bluza, acesta poate cauta in baza de date a magazinului pentru a gasi si pantaloni, pantofi sau alte accesorii care se potrivesc cu bluza respectiva si le poate proba virtual, pe una dintre cele trei oglinzi “interactive”, fara sa fie nevoie sa le imbrace propriu-zis. Totul se realizeaza cu ajutorul unuia dintre ecranele tactile cu care este dotat sistemul IconNicholson, ecran care afiseaza toata linia de produse si care proiecteaza un anumit produs pe oglinda.
    Un alt ecran tactil ofera mai multe informatii despre obiectele vestimentare intalnite pe rafturile magazinului si gaseste si alte optiuni pentru cumparator, in functie de preferintele acestuia.

    Oglinda unui public tanar
    “Nu as putea spune ca tehnologia IconNicholson este ceva revolutionar in piata, avand in vedere ca tinerii trimit deja poze facute cu telefonul mobil prietenilor pentru a le cere parerea”, spune Enright. “Singura diferenta considerabila este ca modul de utilizare este fundamental diferit”, a mai spus el. Ca si pana acum, cumparatorii au posibilitatea sa decida cine poate sa vada imaginile, dar teoretic este posibil sa permita intregii comunitati online sa vina cu o parere.
    Conceptul oglinzilor “interactive” este destinat in principal utilizatorilor tineri, cu varsta cuprinsa intre 17 si 24 de ani. De fapt, ideea lui Tom Nicholson a fost inspirata de un studiu realizat de IBM, conform caruia aproximativ 67% dintre cumparatorii tineri considera ca rolul cel mai important in luarea unei decizii de achizitie il au prietenii.
    “Factorul social a capatat o mare importanta, avand in vedere ca aproape doua treimi dintre tinerii cumparatori cer parerea prietenilor prin intermediul telefonului mobil, dupa ce le trimit poze cu obiectele vestimentare pe care vor sa le achizitioneze”, a explicat Nicholson.
    Acelasi principiu pare sa se aplice si atunci cand cumparaturile se fac pe Internet. Peste 30% dintre utilizatorii care achizitioneaza haine online trimit un e-mail si prietenilor pentru a putea determina daca fac o alegere buna. Dar cu toate acestea, planurile lui Tom Nicholson ridica cel putin o intrebare in ceea ce priveste strategia de dezvoltare a IconNicholson: de ce prefera sa introduca noua tehnologie numai in magazine de lux, exclusiviste, avand in vedere ca potentialii utilizatori fac parte din categoria tanara, care frecventeaza in general boutique-uri sau magazine specializate.
    “Explicatia este simpla. Strategia mea sustine de fapt strategia magazinelor de lux de a atrage si publicul tanar”, a argumentat Nicholson. “Si nu este vorba despre nimic altceva decat de un concept de retail mai avansat.”

  • Cutia cu idei

    V-ati gandit vreodata ca s-ar putea sa pierdeti o multime de oportunitati de business sau sa afectati procesul de dezvoltare a companiei pentru ca nu sunteti destul de receptiv la propunerile angajatilor dumneavoastra? Si nu vorbim aici numai de cei din board-ul de conducere, ci de absolut toti angajatii, de la asistentii personali pana la cei din call center sau de la departamentul de vanzari pana la cel de IT.
    Daca unul dintre acestia ar avea o idee excelenta sau ar detine rezolvarea pentru problemele urgente ale companiei, nu ati putea beneficia de aportul lor din moment ce acestia nu participa la sedintele de board sau la sesiunile de brainstrorming. Exista insa aplicatii software care incearca sa schimbe datele problemei.

    500 de idei intr-o “sedinta”
    Astazi, cand timpul este atat de pretios, valoarea unei echipe este data de eficienta acesteia in momentul in care se confrunta cu problemele pe care le are de rezolvat. Fiecare departament al unei companii trebuie sa-si duca la bun sfarsit atributiunile si pe cat de important este rezultatul final, pe atat de mult conteaza si timpul in care acesta a fost obtinut.
    De la aceasta premisa au pornit mai multe companii, printre care si Brightidea sau Imaginatik, in momentul in care au inceput sa lucreze la un program software care sa le permita tuturor angajatilor unei companii sa vina cu o sugestie demna de luat in considerare. Mai exact, un astfel de program software stocheaza ideile inovative ale fiecarui angajat, pe care acesta le introduce in orice moment in program. Pasul urmator este sortarea acestor idei, in vederea eliminarii celor care par neinspirate si a dezvoltarii ideilor promitatoare.
    “Cu totii avem de pierdut din cauza ca nu aflam despre ideile si cunostintele oamenilor din jurul nostru”, spunea Robin Spencer, coordonatorul centrului de cercetare al gigantului farmaceutic Pfizer. Compania americana a apelat deja la serviciile Imaginatik pentru a-si crea propriul astfel de program software. “Cu alte cuvinte, prin aceasta metoda devenim proprii nostri consultanti, la scara globala.”

    O idee de 250.000 de euro
    Numarul companiilor care isi includ intreaga echipa in business in proportie de 100%, oferindu-le posibilitatea de a-si da cu parerea si de a veni cu sugestii in ceea ce priveste dezvoltarea companiei, este din ce in ce mai mare. Potrivit Forbes, companii precum Bayer, Chevron sau Henkel, care au folosit deja programul, considera “SuggestionBox” un castig in ceea ce priveste volumul de idei inovative. Si totodata o investitie care reduce substantial costurile, cu atat mai mult cand coordonatele luate in calcul sunt timpul si eficienta companiei.
    Si cum timpul este considerat de tot mai multi oameni de business un lux pe care nu de multe ori si-l permit, “cutia de idei” este primul raspuns la intrebarea de mult dezbatuta de managerii de companii: “Cum devenim mai eficienti?” Miza este poate si una de imagine, avand in vedere ca majoritatea acestor companii considera miscarea un mod prin care sa-si exprime cultura corporatiei, cultura care trebuie sa fie din toate punctele de vedere sofisticata si, de ce nu, trendy. Un exemplu simplu este Alcoa, considerat cel mai mare producator de aluminiu din lume. Chiar daca nu a apelat la o aplicatie software prin care sa atraga ideile si sugestiile angajatilor sai, compania a infiintat in 2005 o cutie in care acestia au posibilitatea sa-si depuna in scris ideile. “Scopul final a fost de a-i antrena pe angajati sa aiba o contributie la dezvoltarea si imbunatatirea business-ului”, a spus Raphael Costa, vicepresedinte al operatiunilor pentru Australia si Asia in cadrul Alcoa. “Iar primele rezultate s-au vazut aproape imediat.” Mai concret, sugestiile a doi dintre angatii companiei, care au avut ca tinta eficientizarea utilizarii resurselor, au redus din costurile anuale ale Alcoa cu aproape 250.000 de euro. “Si de atunci pot spune ca foarte multe idei ale angajatilor companiei au avut un impact asupra business-ului”, a mai spus Costa.

    Succesul unui “early-adopter”
    Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul companiei de informatii financiare Experian. La jumatatea lui 2006, conducerea companiei a avut nevoie de sugestii despre cum ar putea servi mai bine piata afacerilor mici si mijlocii. In loc sa identifice oamenii potriviti pentru sesiuni de brainstorming si pe care sa-i transporte de-a lungul tarii pentru a se intalni, Experian a lansat o campanie in jurul subiectului respectiv, prin care a invitat aproape 1.000 de angajati, prin e-mail, sa acceseze icon-ul Brightidea de pe desktop. De acolo, acestia au putut trimite propriile idei si solutii in format electronic. Campania a durat aproximativ o luna si a generat mai mult de 500 de idei.
    “Totusi, nu este deloc usor sa conectezi toti angajatii”, este de parere Laura DeSoto, vicepresedintele Experian. “Obiectivul vizat era sa strangem cat mai multi oameni din toate ariile de activitate ale companiei pentru a putea obtine parerea lor. A trebuit sa ne asiguram ca nu scapam nicio idee si de aceea am incercat sa marim dimensiunea programului pe cat posibil”, a explicat aceasta. “Iar ideile au venit din absolut toate diviziile companiei.”

    O chestiune de timp
    Una dintre cele mai importante avantaje ale “cutiei cu idei” este ca permite participantilor sa preia si sa dezvolte ideea altui coleg si nicio idee nu ramane astfel nediscutata. Pe de alta parte, scuteste foarte mult timp, necesar pentru a putea organiza o intalnire de mare amploare cu toti angajatii unei firme, pentru a gasi o idee. Iar pe asta mizeaza mai multe companii care sunt interesate de inovatie si sunt constiente ca au nevoie de lucruri sau produse noi, dar nu stiu cum sa procedeze.
    Matthew Greeley, fondatorul Brightidea, povesteste ca a primit recent un telefon de la seful diviziei de dezvoltare al Dole, cel ai mare producator si vanzator de fructe si legume proaspete din lume. Scopul telefonului a fost sa ceara o simpla parere. Seful Dole i-a spus lui Greeley ca a compus un mail pe care ar vrea sa-l trimita tuturor angajatilor – in total 40.000 de oameni, pentru a le cere noi idei pentru dezvoltarea companiei. “Intentiona sa trimita mail-ul si mi-a cerut parerea. I-am sugerat sa nu-l trimita”, spune Greeley. E-mail-ul respectiv ar fi ridicat mai multe probleme decat solutii, crede fondatorul Brightidea, si asta pentru ca Dole nu avea nici infrastructura necesara pentru a putea receptiona si analiza toate raspunsurile angajatilor si nici timp la dispozitie. Iar cum timpul este considerat de tot mai multi oameni de business un lux pe care de multe ori nu si-l permit, “cutia de idei” este primul raspuns la intrebarea de mult dezbatuta de managerii de companii: “Cum devenim mai eficienti?”

    Cat costa o idee?
    Brightidea si competitorul Imaginatik au ales un plan de afaceri relativ similar. Cele doua companii concep o aplicatie software personalizata pentru fiecare client, care stocheaza toate sugestiile primite, care permite angajatilor sa dezvolte propunerea altor colegi si care ajuta la organizarea ideilor – odata evidentiate cele mai potrivite, programul le reexamineaza si permite organizatorului sa urmareasca parcursul unei propuneri inapoi pana la omul care a lansat-o.
    O suma cuprinsa intre 230.000 si 385.000 de euro nu pare a fi considerata o investitie uriasa pentru o companie gigant. Cam atat costa serviciile Brightidea pentru un numar de aproximativ 500 de angajati. Insa, in cazul unei companii mai mici ca dimensiuni sau in cazul in care programul nu cuprinde toate departamentele respectivei companii, costurile pleaca de la aproximativ 2.000 de euro.
    Mark Turrell, fondatorul Imaginatik, plaseaza costurile intre 40.000 si 77.000 de euro si ambele companii sustin ca softurile sunt atat de usor de folosit, incat nu este necesara nicio pregatire speciala.

  • Nu trageti in gelul de dus

    800 de milioane de euro: la atat este estimata piata publicitatii in jocuri online in 2010. Un motiv suficient pentru companiile de publicitate si producatorii de jocuri de a-si continua colaborarea, dar si miza unui nou potential business pentru Microsoft, Google sau Yahoo!.

     

    Pe strazile laturalnice virtuale din jocul video „Rainbow Six Vegas“, unde se ascund teroristii care au preluat conducerea orasului cazinourilor, undeva intr-un colt intunecat se afla un obiect ciudat, care se dovedeste a fi un flacon cu gel de dus. In momentul in care deschideti focul asupra respectivului obiect, pe ecran apare un clip video de 60 de secunde in care este prezentat gelul de dus Axe, impreuna cu sloganul „Marcheaza puncte cu Axe“. Pe un panou publicitar, cativa metri mai departe, se vad clar reclame la alte produse din lumea reala.

     

    Cam asa arata astazi lumea jocurilor video, pe masura ce tot mai multe companii producatoare de software, responsabile de crearea jocurilor video, isi concentreaza eforturile catre industria publicitatii pentru a putea genera venituri. „Pe de-o parte, aceste insertii amuzante de reclame in jocuri ii deranjeaza pe utilizatori, insa majoritatea le considera neasteptate, iar acest lucru ii atrage si ii determina sa caute mai atent atunci cand exploreaza jocul“, a spus Peer Schneider, vicepresedinte in cadrul IGN Entertainment. Tendinta se resimte cu atat mai mult in cazul jocurilor online de strategie sau care au ca scop rezolvarea unui puzzle. Anul trecut, spre exemplu, advertiserii au cheltuit aproximativ 120 mil. euro pentru a-si putea plasa reclamele in cadrul jocurilor de pe Internet, suma de trei ori mai mare fata de anul 2005, cand jocurile online au atras putin peste 40 mil. euro, conform companiei de cercetare DFC Intelligence.

     

    „Cresterea veniturilor din publicitatea in jocurile video online va fi de aproximativ 60-70% de la an la an, ceea ce inseamna ca anul acesta vorbim de o suma de aproximativ 200 mil. euro“, a estimat un analist al Susquehanna Financial Group. Urmand acelasi rationament, ar insemna ca piata publicitatii in jocuri pe Internet va depasi 800 mil. euro (un miliard de dolari) in 2010. O estimare mai ponderata are Yankee Group, care prezice ca publicitatea in jocuri va trece putin peste 700 mil. dolari in 2010.

     

    Daca anul 2005 a fost marcat de o explozie a retelelor sociale precum MySpace, iar 2006 s-a remarcat prin cresterea pietei de continut video online, mai multi analisti din industrie sunt de parere ca anul 2007 va fi anul jocurilor video online, piata care atrage dupa sine si piata publicitatii in jocuri.

     

    „Pana acum, industria publicitatii online s-a indreptat mai mult catre retelele sociale si site-urile de continut video, urmarind de altfel tendinta generala din piata“, a spus Sandra Hanchard, analist in cadrul Hitwise. „Numai ca acum, toata industria pare a migra catre jocurile pe Internet“, constata ea.

     

    Succesul acestei piete este dat in special de titluri cunoscute, precum „World of Warcraft“, care, desi a atras un numar considerabil de fani in varianta traditionala, pen-tru computer sau consola video, numara peste opt milioane de utilizatori in versiunea online, pe baza de abonament.

     

    Si, cu toate ca numai 16% din populatia mondiala a „gustat“ pana acum reclame pe Internet, procentul este considerabil mai mare in SUA si Europa, unde vorbim de jumatate din populatie, conform analistilor Susquehanna Financial Group. Pentru industria publicitatii in jocuri online, aceasta se traduce in 6% din veniturile totale din publicitatea pe Internet si va insemna 12% in urmatorii trei sau patru ani.

     

    Iar jucatorii sunt o forta: numai in luna decembrie a anului trecut, aproximativ 65 de milioane de utilizatori din toata lumea au jucat un joc pe Internet, numar in crestere cu 13% fata de aceeasi perioada a anului precedent, conform companiei de cercetare a pietei comScore Networks. Aproximativ 51% dintre jucatorii online au peste 30 de ani, conform Forrester Research.

     

    Ben Borth, unul dintre producatorii de jocuri de la Vivendi Universal Games, spune ca exista doua tipuri de jucatori: cei care vor sa termine jocul cat mai repede si cei care vor sa descopere absolut totul in joc. „Segmentul consumatorilor de publicitate in jocuri este dat tocmai de aceasta a doua categorie, care exploreaza obsesiv fiecare coltisor din joc“, a spus Borth. Cele mai frecvente reclame din jocurile video si cele online sunt reprezentate de bannere publicitare aflate in decorul jocului. Insa nu este exclus nici sa intalniti in joc un anumit produs – cum ar fi o sticla de Coca-Cola sau un gel Axe, care este utilizat de un personaj sau plasat strategic in joc.

     

    In cazul jocului „Superman Returns“, reclama consta in faptul ca utilizatorii sunt indemnati sa achizitioneze DVD-ul cu filmul pentru a putea capata anumite coduri secrete. O secventa de comenzi le permite, de pilda, celor care il joaca pe Superman sa-si distruga adversarul, Bizzaro, mai rapid.

     

    Companiile de publicitate au inceput sa schimbe tactica in ceea ce priveste reclamele in jocuri. Pe langa faptul ca sunt foarte bine integrate in joc, reclamele sunt personalizate pentru utilizatorii din diferite regiuni. Spre exemplu, in cazul jocului online „Formula One“, un utilizator din SUA va trece pe langa o reclama la o noua masina proaspat lansata pe piata americana. In schimb, unul dintre concurentii sai, aflat in Germania, va vedea pe acelasi panou o reclama dintr-o campanie antidrog. Plasarea reclamei in functie de zona din care provin jucatorii se face in functie de IP-ul fiecarui utilizator care acceseaza jocul online. In plus, tin cont de structura demografica a jucatorilor. La „Formula One“, spre exemplu, se pleaca de la premisa ca utilizatorii sunt in cea mai mare parte barbati si au o varsta cuprinsa intre 18 si 35 de ani, iar reclamele sunt selectate din aria de interes a acestui grup de utilizatori.

     

    „La fel se intampla si in cazul jocurilor de poker pe Internet. Reclamele ii vizeaza in mod direct pe pasionatii de jocuri de noroc, acestia accesand o reclama cand au o pauza de 5-10 minute“, a spus Ed Bartlett, vicepresedinte pentru operatiunile din Europa ale producatorului de jocuri IGA. „Dar in cazul «Battlefield 2142» nu veti intalni reclame, pentru ca producatorul Electronic Arts nu vrea ca jucatorii sa faca pauze intre batalii importante ca sa acceseze o reclama la magazinul de haine Gap, spre exemplu“, adauga Bartlett.

     

    Chiar si asa, in conditiile in care producatorii nu vor sa plaseze reclame in anumite jocuri, piata publicitatii in jocuri video si online a prins viteza. Deja se vorbeste de parteneriate exclusive intre producatori si companii de publicitate, iar interesul unor nume mari din industrie, precum Google sau Microsoft, este vizibil. Microsoft a platit aproximativ 150 mil. euro in 2005 pentru a achizitiona compania Massive, dezvoltator de tehnologie pentru plasarea reclamelor in jocurile video, iar zvonurile legate de o posibila preluare de catre Google a Adscape Media, companie specializata in publicitate prin jocuri video, cel mai probabil pentru 20 mil. euro, circula de mult in piata.

     

    „Pe masura ce piata publicitatii traditionale incepe sa fie tot mai aglomerata, Google, MSN sau Yahoo! cauta noi metode de a exploata piata, iar reclamele in jocuri online reprezinta una dintre posibilitati“, conchide Ed Bartlett.