BusinessMagazin

Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • Carti de vizite pe site

    Un nou serviciu aspira sa ajunga cel mai mare clasor de carti de vizita din lume, unul in care toata lumea poate gasi pe oricine, iar informatiile sa fie accesibile oricui foloseste Internetul.

     

    Cartile de vizita au inceput sa fie folosite in China secolului al XV-lea, in special de catre nobili, care inmanau servitorilor, atunci cand veneau in vizita intr-o alta casa nobila, cartoane cu blazonul familiei si numele pentru a le fi anuntata vizita in gura mare. Putine s-au schimbat de atunci, poate doar ca Internetul a inlocuit cartoanele cu unele virtuale. Nevoia anumitor companii si in special a departamentelor de vanzari de a ajunge la clienti a fost speculata, intre altele, de site-ul lyro.com. Site-ul este unul de mica publicitate personala, fiecare persoana care il foloseste completandu-si informatiile care apar in mod normal si pe cartile de vizita, pentru a fi indexate si apoi gasite foarte usor la o cautare a cuiva interesat de o persoana anume sau de un gen de afacere. Proprietarii site-ului spun ca pe viitor vor fi introduse noi functii, care vor permite realizarea unui adevarat dosar de autoprezentare. Controlul informatiilor aparute pe site apartine in totalitate utilizatorilor, inclusiv schimbul de e-mail-uri intre membrii acestei comunitati fiind facut printr-o solutie interna care nu permite aflarea adresei de e-mail a corespondentului. Cu toate acestea, Lyro se numara printre cele mai deschise baze de date cu contacte ale membrilor: spre deosebire de serviciile de comunitati online sau cele de relationare pe baza de recomandare in cercuri restranse, baza de date a Lyro este „scanata“ de motoarele de cautare. Ceea ce inseamna ca, daca scopul utilizatorului de Lyro este promovarea afacerii descrise pe cartea de vizita electronica, site-ul este cea mai buna solutie de acest fel. Cei pretentiosi cu imaginea cartii de vizita nu vor sta insa foarte mult pe site: aplicatia nu permite introducerea de fonturi speciale, ca sa nu mai vorbim de caracterele in relief ale unei carti de vizita obisnuite. Totul este intr-un singur ton coloristic, ca si cum toti membrii inscrisi ar lucra la aceeasi companie.

     

    Mai departe, pana la momentul cand site-ul va putea fi numit cel mai mare depozitar de carti de vizita din lume, asa cum isi propune sa ajunga, paginile cu contacte utile din Romania lipsesc cu desavarsire. E drept, site-ul a fost lansat foarte recent. Pana cand va aparea acolo baza de date cu contacte din Romania, puteti lua totusi legatura cu John Doe; are si numarul de mobil personal scris pe cartea de vizita.

  • Esente de laptop

    Modele din noua clasa de PC-uri ultramobile propusa de Microsoft au fost admirate, dar lasate pe rafturile magazinelor din cauza pretului mare. Acum au Vista.

     

    Lansarea primei generatii de Ultra Mobile PC (UMPC) a avut loc exact acum un an la CeBIT, cel mai mare targ de electronice din lume, unde a captat mare parte din atentia asupra evenimentului. Dupa un an incheiat de prezenta in magazine a UMPC, tuturor producatorilor de astfel de echipamente – Samsung, Gigabyte sau Asus – le este clar ca ceva trebuie schimbat. Vanzarile au fost aproape inexistente, volumul aproximativ de 500.000 de aparate reprezentand 0,625% din vanzarile totale de calculatoare portabile anul trecut. Anul acesta, povestea prezentei la CeBIT se repeta, dar chiar daca nu a mai atras atatea priviri la editia de saptamana trecuta a targului de la Hanovra, a doua generatie de UMPC are mai multe sanse sa atraga cumparatori in magazine.

     

    Totul a inceput in 2006, cand Microsoft derula o campanie complet atipica fata de orice facuse pana atunci. Prin intermediul unui site promova, fara sa dea in vileag despre ce anume e vorba, ideea unui aparat care ar schimba viata celor care ar fi binevoit sa il cumpere – genul de campanie specifica Apple sau Google. In spatele numelui proiectului Origami a fost dezvaluit conceptul calculatorului ultraportabil, un ecran cat jumatate de laptop, care incorporeaza aproape tot ceea ce contine un calculator portabil. Mai multe nume mari din industria producatorilor de hardware au fost invitati sa dezvolte echipamente sub aceasta viziune si sub platforma Windows.

     

    Cu UMPC, Microsoft incerca sa defineasca o noua categorie de gadgeturi portabile, care folosesc sistemul de operare al unui calculator obisnuit, un ecran tactil cu o serie intreaga de optiuni de conectare fara fire si posibilitatea de a rula fisiere video sau audio. Aparatul era astfel pozitionat intre un laptop si un smartphone, mai usor, mai mic si mai putin puternic fata de primul si in acelasi timp mai robust decat oricare dintre modelele sofisticate de smartphone. Cu toate acestea, anul trecut la CeBIT, cand misterul a fost inlaturat si produsul a fost prezentat publicului, a fost intampinat cu critici, din cauza duratei de viata reduse a bateriei si a pretului mare. „Sperasem sa vindem 100.000 de unitati, dar nu am reusit sa atingem aceasta tinta“, se declara dezamagit, recent, Kyuho Uhm, vicepresedinte al Samsung, citat de Reuters.

     

    Lucrurile au sansa sa se schimbe daca ne gandim doar la faptul ca numarul producatorilor si deci al ipostazelor proiectului Origami a crescut. La CeBIT de saptamana trecuta, Samsung, Asus, Medio si Amtek au prezentat modele mult mai puternice, care depasesc specificatiile initiale ale Microsoft. „UMPC reprezinta o noua categorie de calculatoare portabile, concepute sa sustina stilurile noastre de viata“, spune Bill Mitchell, corporate vicepresident la Windows Mobile Platforms. Idealul Microsoft este de a face din aceste minicalculatoare o platforma pentru comunicatii, divertisment si servicii de localizare prin GPS. „Credem ca UMPC vor deveni la fel de indispensabile si omniprezente ca si telefoanele mobile din ziua de azi“, a continuat reprezentantul Microsoft, reluand aproape enuntul lui Bill Gates de acum un an.

     

    Chiar inainte de lansarea oficiala de acum un an, analistii de la Gartner au cazut de acord ca noul produs nu va aduce incasari semnificative. Ei isi motivau previziunea pe faptul ca aceste noi tipuri de dispozitive, care sunt nu doar calculatoare sub alta forma, ci se pozitioneaza ca produse ce tin de un stil de viata aparte, ar trebui sa intruneasca sase elemente pentru a ajunge pe placul cumparatorilor. Acestea erau: folosirea unei tehnologii care sa le ofere o durata de viata a bateriei de minim 6 ore la un pret rezonabil; un numar mare de echipamente periferice compatibile; Vista; o varianta mai facila de introducere a textului; sincronizare automata cu alte calculatoare; eforturi de marketing puternice din partea Microsoft si a producatorilor. Daca privim la noile modele lansate saptamana trecuta la targul de la Hanovra, putem vedea ca producatorii si-au facut temele si mare parte, daca nu chiar toate dintre aceste conditii ale succesului au fost indeplinite.

     

    De exemplu, modelul Samsung Q1 Ultra ruleaza acum pe sistemul de operare Vista, rezolutia ecranului a fost mult imbunatatita fata de modelul anterior, iar tastele se afla de o parte si de alta a ecranului de 7 inci. Durata bateriei nu a fost insa prea mult imbunatatita, ajungand acum sa reziste doar cu jumatate de ora mai mult fata de vechea versiune de 3 ore. Cu o baterie suplimentara optionala, Q1 Ultra devine utilizabil timp de 6 ore. Mai contine doua camere foto, una pentru videoconferinte si una pentru fotografii, un sistem de securitate prin amprenta, iar memoria RAM de 1 GB si procesorul Intel Core 2 Duo inseamna un tandem potrivit pentru platforma Vista. Pretul va ramane insa un handicap, pentru ca in magazinele europene va ajunge, incepand cu luna mai, la 1.200 de euro. Cu aceasta configuratie, oficialii Samsung spera sa vanda in 2007 intre 200.000 si 300.000 de unitati. Luna viitoare va aparea in magazine si replica taiwanezilor de la Amtek, cu un model a carui caracteristica speciala o reprezinta tastatura touch-sensitive sub forma de evantai si care va avea un pret sub 1.000 de euro.

     

    Pretul ramane in continuare un obstacol in calea cresterii vanzarilor. Dar, tinand cont de capabilitatile noii generatii de UMPC, cele mai recente pronosticuri si-au indulcit tonul. Compania de analiza a pietei In-Stat crede ca in 2011, numarul micilor calculatoare livrate va ajunge la 7,8 milioane. O declaratie recenta a lui Gadi Singer, vicepresedinte al Intel, indica o piata de 100 de milioane de unitati pe termen lung pentru aceste dispozitive. Cu precizarea ca pretul de vanzare va deveni factorul-cheie pentru evolutia pietei a acestor produse. Daca primii cumparatori sunt de regula cei care vor sa aiba cele mai noi produse, iar pretul este mai putin important, pentru a ajunge la noi categorii de cumparatori va trebui obligatoriu sa fie lansate variante mai ieftine. Samsung spune ca deja lucreaza la o varianta cu specificatii tehnice inferioare, dar nu a dat detalii despre programul lansarilor.

     

    Chiar daca asteptarile initiale s-au indreptat spre publicul larg, o categorie importanta a cumparatorilor au fost companii, ce folosesc UMPC fie pentru uzul managerilor, fie in activitatea angajatilor care au nevoie de mobilitate maxima sau a celor ce iau contact direct cu publicul si in cazul carora imaginea de modernitate este importanta. De exemplu, producatorul de articole sportive Adidas le foloseste experimental in cel mai mare magazin al sau din Paris; alte companii folosesc UMPC pentru managementul stocurilor sau pentru preluarea comenzilor din lantul de distributie. In aceeasi directie merge insa si competitia. Un producator asiatic de telefoane mobile smartphone a furnizat operatorului mobil T-Mobile din Marea Britanie un dispozitiv care concureaza ideea proiectului Origami. Modelul Athena nu are puterea unui minicomputer UMPC, avand un hard disk de 8 GB, memorie RAM de 128 MB si versiunea Microsoft de sistem de operare pentru telefoanele mobile Windows Mobile. Desi are performante care il apropie mai mult de smartphone-uri, forma si dimensiunile il pozitioneaza in aceeasi categorie de produse cu calculatoarele ultra-mobile. Iar faptul ca vine in oferta unui operator de telefonie mobila, cu conectivitatea  WiFi si HSDPA si mai ales pretul incepand cu 175 de euro il fac sa arate mai puternic.

  • Homo ludens

    Placerea jocului ne insoteste toata viata. O dovedeste chiar si imensa popularitate a jocurilor pe calculator. Dar cand jocul se impleteste cu ingeniozitatea si cu puterea retelei, rezultatele pot fi uluitoare.

     

    Varsta de 21 de ani pare una tocmai potrivita pentru idei trasnite, iar Internetul este indiscutabil mediul cel mai potrivit unde acestea se pot raspandi la o scara greu de imaginat. Sau pot sa se piarda intr-un deplin anonimat. Alex Tew avea 21 de ani si buzunarele goale in 2005, cand a intrat pe poarta universitatii din Nottingham pentru a urma un curs de management. A cautat o cale de a-si finanta studiile si, pentru a creste miza jocului, si-a propus sa devina milionar inainte de a le termina. Ideea i-a venit: a creat o pagina pe web, a creat un caroiaj de 1.000 x 1.000 de pixeli si a inceput sa vanda blocuri de 10 pe 10 la un tarif de un dolar per pixel. Cumparatorul putea sa plaseze pe pixelii cumparati o mica imagine cu un link la pagina proprie si un scurt text (de pilda un slogan) care apare cand vizitatorul trece cu mausul pe imagine. Simplu, nu-i asa?

     

    Primii pixeli au fost cumparati de prieteni, in joaca. Numele sitului – The Million Dollars Homepage – a devenit celebru, atingand locul 127 in statisticile Alexa, iar ultimii 1.000 de pixeli au fost licitati pe eBay in ianuarie 2006 si s-au vandut cu 38.100 de dolari, astfel incat Alex si-a atins scopul, depasind milionul. Cum s-a raspandit ideea, fara niciun ban investit in publicitate? Din gura-n gura si din blog in blog, pana cand „efectul de retea“ s-a declansat: marketing viral.

     

    Cu cateva luni in urma, Hugo Shelly – un alt englez de 21 de ani, de data aceasta student in filozofie la Oxford – a venit cu o alta idee trasnita si un obiectiv super-ambitios: sa creeze jocul (numit Lost.eu) cu cei mai multi participanti de pe planeta. Desigur, in web, iar asta inseamna sa depaseasca cei 7 milioane de jucatori cu care se lauda „World of Warcraft“. De data aceasta, marketingul viral este nu doar explicit, ci este… chiar jocul in sine! Iata cum: pentru a intra in joc ai nevoie de o „invitatie“ – adica o adresa cum ar fi www.lost.eu/325b4. Cel care poseda invitatia (adica adresa) castiga cate un punct pentru fiecare invitat care intra in joc si cate-o jumatate pentru fiecare invitat adus de invitatii sai sau iese din joc daca in 30 de zile nu aduce niciun nou invitat. Asta-i tot. Nu exista dragoni de ucis, nu exista „economie virtuala“, doar un sit web auster.

     

    Unde-i distractia? In promovarea jocului si, implicit, a propriei invitatii. Ideea mea de a o furniza ca exemplu in paragraful precedent este cu siguranta banala in comparatie cu a celui care a trasat-o in nisipul unui plaje din Puerto Rico sau a celui care a lansat sute de baloane inscriptionate din fereastra unei cladiri din Chicago. O imensa galerie de poze ilustreaza cele mai trasnite idei de a raspandi o idee trasnita. E adevarat, exista si niste premii: unul de 5.000 de dolari si zece a cate 500 de dolari, totalizand intreaga sponsorizare obtinuta de la Goallover. Ideea se pare ca a prins: The Guardian i-a dedicat un articol, web-ul geme de invitatii, iar numarul participantilor creste cu circa 2.500 pe zi, ajungand in acest moment la 182.604 „jucatori“.

     

    Presupunand ca Lost.eu va atinge cei 7 milioane de participanti, ce urmeaza? Dincolo de o vaga promisiune a unui „nivel 2“ si de certitudinea ca Shelly va deveni milionar, nu se stie nimic. Dar aceasta imensa comunitate ar putea fi pusa la treaba. Aici intervine ideea unui profesor american pe nume Luis von Ahn, care pleaca de la doua surse. Una este o statistica care spune ca in 2003 oamenii au pierdut 9 miliarde de ore jucand Solitaire – spre comparatie, constructia canalului Panama a necesitat doar 20 de milioane de ore de lucru. A doua este ca exista numeroase activitati in care mintea omeneasca este mult mai performanta decat computerele. De pilda, interpretarea imaginilor. Intr-unul din jocurile online inventate de Ahn – numit ESP si bucurandu-se de larga popularitate – jucatorii sunt cuplati la intamplare doi cate doi si ambii vad aceleasi imagini, pentru care li se cere sa furnizeze un cuvant. De fiecare data cand cei doi scriu acelasi cuvant capata puncte si trec la imaginea urmatoare.

     

    Se cheama „human computation“. Ipoteticii 7 milioane de jucatori adunati de Lost.eu ar putea eticheta in joaca toate pozele din Internet in doar cateva luni.

  • Ati mai vazut asta?

    Microsoft testeaza o tehnologie care va putea cauta pe Internet subiectii fotografiilor facute cu telefonul mobil, in loc de a introduce cuvinte-cheie.

     

    Un repros clasic facut telefoanelor mobile care vor sa aiba un rol mai important decat cel de-a asigura comunicarea prin viu grai este ca tastatura e prea mica pentru a forma si altceva in afara de cifre. Scrierea e-mail-urilor, folosirea Internetului sau mesajele scurte vor aparea pe lista de treburi dificile sau consumatoare de timp pentru multi vorbitori la telefon. Cautarea unui termen folosind un motor de cautare accesat prin telefonul mobil e poate cea mai putin dificila activitate, dar Microsoft incearca sa-i gaseasca un leac. In loc de cuvinte-cheie, cautarea foloseste imaginile fotografiate cu camera telefonului mobil. De exemplu, posterul unui film fotografiat cu telefonul mobil va duce la afisarea recenziilor sau a cinematografelor unde ruleaza, la fel ca in cazul unui motor de cautare obisnuit. Inginerii Microsoft care au lucrat la proiectul „Lincoln“, numele de cod al programului, spun ca rezultatele cele mai bune se obtin in cazul obiectelor bidimensionale, cum ar fi coperta unei carti, tablourile sau pozele unor produse cunoscute. Sanse mai mici au peisajele, obiectele tridimensionale sau constructiile. De nerecunoscut pentru cautarea vizuala sunt oamenii, animalele, plantele sau automobilele.

     

    „Principalul obiectiv pe care il avem este de a face o legatura intre obiecte din lumea reala cu articole din Internet folosind imaginile“, spune Larry Zitnick, unul dintre inginerii Microsoft care face parte din echipa Lincoln. Software-ul functioneaza facand potrivirea intre poze facute cu telefonul mobil si o baza de date formata din poze cu descrieri. In acest moment, baza de date este relativ mica, de 30.000 de fotografii, dar oamenii de la Microsoft spera ca utilizatorii o vor completa de bunavoie, pentru ca pe viitor cautarea sa fie extinsa. Software-ul functioneaza doar pe telefoanele mobile care au instalat sistemul de operare Windows Mobile 5.0 si folosesc Internet Explorer drept browser web. Timpul consumat pentru cautarea unei poze pe mobil folosind Lincoln este in medie de 10 secunde, asocierea cu o poza din baza de date dureaza o secunda, iar trimiterea fotografiei catre Microsoft ocupa celelalte 9 secunde, in functie si de reteaua operatorului mobil.

  • E-mail cu cerneala simpatica

    Acest e-mail se va autodistruge in 30 de minute. Folosirea unui serviciu de e-mail in stilul James Bond poate sterge automat un mesaj din casuta destinatarului fara sa explodeze calculatorul.

     

    Scuza unei persoane ca nu a primit e-mail-ul in care era solicitat pentru o activitate oarecare functioneaza, pentru ca nu este verificabila. Si nu, nimeni nu confirma dezinteresat primirea e-mail-ului cata vreme are varianta sa nu trimita mesajul de confirmare. Cu Bigstring lucrurile stau complet diferit. Nu e genul de serviciu gratuit de e-mail care sa se laude cu capacitatea de stocare, cu numarul mare de membri sau cu faptul ca poate importa contactele din Outlook in cateva clipe. Bigstring face parte din alta clasa: in cazul unei corespondente electronice clasice, cel care are puterea este destinatarul, pe cand in cazul Bigstring, autorul este rege. Poate hotari sa stearga mesajul peste un timp determinat, caz in care e-mail-ul are un efect vizual prin care izbucneste in flacari; il poate impiedica pe primitor sa trimita mai departe e-mail-ul catre alte persoane sau chiar sa tipareasca mesajul primit. Expeditorul va sti exact cat de mare a fost interesul destinatarului pentru mesaj, prin selectarea unei optiuni care afiseaza numarul de afisari al e-mail-ului, adica de cate ori a fost citit. De cate ori nu ati regretat trimiterea unui e-mail si v-ati fi dorit sa aveti acces in Inbox-ul destinatarului pentru a-l sterge! Prin optiunea „recall-erase“, expeditorul poate inclusiv sa schimbe continutul e-mail-ului trimis, adaugand atasamente sau stergand o parte din continutul mesajului. Cea mai noua aplicatie permite trimiterea de clipuri video de dimensiuni mari, care pot fi distruse ulterior, dupa un anumit timp, din Inbox-ul destinatarului. Intrebarea care se naste este daca serviciul de e-mail Bigstring se incadreaza in conceptele actuale de etica a comunicarii electronice. Fiindca astfel confortul dat destinatarului de  comunicarea prin e-mail dispare, iar acesta ar trebui probabil sa afle ca oricand continutul mesajului poate fi modificat sau ca expeditorul poate urmari de cate ori i-a fost citit mesajul. In multe tari din lume se practica trimiterea de avertismente la finalul e-mail-ului, care mentioneaza ca toate mesajele sunt arhivate de departamentul IT sau ca mesajul este adresat doar destinatarului si nu poate fi retransmis. Tot e bine macar ca functia de obligare la raspuns nu o poate oferi niciun serviciu de e-mail din lume.

  • Micii miliardari din Silicon Valley

    Aproape in fiecare sambata seara, intr-un pub retras din San Francisco, se intalnesc unii dintre cei mai bogati tineri din Silicon Valley. Este vorba despre Steve Chen si Chad Hurley – fondatorii YouTube, Blake Ross – cel care a creat browser-ul de Internet Firefox, Seth Sternberg – fondatorul site-ului Meebo, Mark Zuckerberg – fondatorul retelei sociale Facebook, Roelof Botha – proprietarul Sequoia Capital si Bram Cohen, care detine Bittorrent, iar lista nu se opreste aici.
    Si, cu toate ca fiecare dintre ei are destui bani in buzunar sa cumpere pub-ul Redwood Room chiar in clipa aceea, nici unul dintre tinerii de succes ai Silicon Valley-ului, care au fondat si detin cate un business profitabil pe Internet, nu se fac remarcati in jur. “Nu-mi permit sa fac spectacol astazi”, spune unul dintre ei. “Investitorii mei nu vor fi foarte incantati de asta”, continua el. La o prima vedere pare un tanar obisnuit de 22 de ani, avand in vedere ca este imbracat cu o pereche de blue jeans prafuiti si un tricou cu dungi, insa Mark Zuckerberg detine reteaua sociala Facebook, care numara peste 11 milioane de utilizatori si care este evaluata la 2 miliarde de dolari. La aceeasi masa, dar ceva mai retras decat primul, se afla si Blake Ross (21 de ani), programatorul care a conceput browser-ul de Internet Firefox, alternativa pentru Internet Explorer-ul de la Microsoft descarcata pe 200 de milioane de computere din toata lumea. De altfel, browser-ul i-a adus lui Ross titulatura de “viitor Bill Gates”.
    Seth Sternberg, fondatorul site-ului Meebo, care inlocuieste traditionalul messenger, anunta ca este foarte posibil sa ajunga la “reuniune” si Chad Hurley, co-fondatorul popularului site YouTube care a fost achizitionat recent de Google pentru 1,65 miliarde de dolari. Asta doar daca reuseste sa plece de langa sotie si copii. “Chad are o familie acum”, spune Sternberg, “iar odata ce se intampla asta, nu prea mai este timp pentru intalnirile de grup”.

    Generatia miliardarilor
    Odata la o generatie sau doua, apare cate un val de tineri antreprenori care reusesc sa atraga atentia si banii unor investitori cu renume sau care isi pun pe picioare propriul business online. Fondul de capital Giddy, spre exemplu, a depasit propriul record de investitii in start-up-uri, sumele investite ridicandu-se la aproape 13,5 miliarde de dolari.
    “Astfel de antreprenori ne ajuta pe noi, investitorii, sa privim catre viitor”, este de parere Ron Conway, investitorul cunoscut si sub numele de “Nasul Silicon Valley-ului”. “Acestia tind catre o lume unde totul se petrece pe Internet, de la divertisment si pana la retele sociale sau de la activitati de business si pana la mijloace de informare”, a adaugat acesta.
    Cu alte cuvinte, tinerii din Silicon Valley contribuie la crearea unei noi ere, cea a digitalului, unde Internetul detine rolul principal, iar viziunea lor este ca absolut tot continutul online sa fie “la degetul mic” al utilizatorilor. Asa a reusit practic noua generatie de antreprenori sa cladeasca start-up-uri de succes, avand la indemana nimic altceva in afara de computere ieftine, aplicatii software gratuite si acces la Internet broadband. Si tot asa au ajuns sa detina conturi substantiale in banca.

    Strategii anti-crah dotcom
    Si totusi, exista un aspect negativ de care trebuie tinut cont. Fiecare dintre tinerii antreprenori, astazi miliardari in Silicon Valley, stiu ce s-a intamplat cu businessuri similare celor pe care le conduc la sfarsitul anilor ’90, cand a avut loc crahul dotcom. Site-uri precum Pets.com, Kozmo sau Napster s-au pierdut in peisaj pentru ca le-a lipsit ceva esential: un plan de business viabil. Tocmai din acest motiv, acestia incearca sa evite sa faca aceleasi greseli si refuza sa-si vanda businessul prea devreme, asteptand un moment oportun pentru vanzare, asa cum a fost cazul YouTube.
    Si acesta este unul din scopurile intalnirilor aproape saptamanale ale “micilor” miliardari din Silicon Valley. Acestia au format un club sau un fel de societate secreta numita in gluma “Valley Brats” (Rasfatatii din Silicon Valley – n.r.), care le da un motiv sa se intalneasca, sa se imprieteneasca si sa puna la punct diferite strategii. Si, in fond, nu fac nimic altceva decat sa adopte un comportament firesc pentru varsta pe care o au, avand in vedere ca nu multi au trecut de 30 de ani. “Dupa un timp devine extrem de plictisitor sa te intalnesti cu oameni de afaceri din alta categorie de varsta”, spune Rob Pazornick, fondatorul site-ului de comert online LicketyShip. “Nu fac decat sa discute despre copii si despre problemele din familie. E ca si cum as sta de vorba cu prietenii tatalui meu”, a continuat el.
    Dincolo de businessurile pe care le conduc, grupul din Redwood Room nu este altceva decat o mana de tineri fortati sa se maturizeze mult prea repede, prin prisma acestor afaceri. “Este destul de stresant sa stii ca depind de tine atatea lucruri si ca sunt zeci de decizii care trebuie luate cu orice risc”, este de parere Blake Ross. “Oamenii din jur ne privesc ca pe niste personalitati sau oameni de afaceri in toata regula, cand de fapt nu suntem decat studenti sau proaspat absolventi ai unei facultati care au intrat prea repede intr-un alt rol”, a mai spus el.

    Viata in Silicon Valley
    La o prima vedere, Silicon Valley nu este foarte diferit de oricare alt peisaj american. Sediile business-urilor online sunt imprastiate ici si colo in cladiri din sticla aflate de o parte si de alta a autostrazii 101 care leaga San Francisco si San Jose. Foarte multi oameni grabiti, cu hands-free prin Bluetooth la ureche, trec unii pe langa ceilalti in masini de mici dimensiuni. Toata lumea se concentreaza asupra unui lucru, ignorand aproape tot ce este in jur. Si asta o stiu cel mai bine membrii “Valley Brats”, care inca isi petrec multe dintre zilele de lucru cu nasul in computer, incercand sa mai gaseasca o idee la fel de profitabila de business ca si cea de acum.

    Chad Hurley (29 de ani)
    SITE: YouTube
    BACKGROUND: Este artist si provine din suburbiile Pennsylvania. Hurley a luat prima oara contact cu designul pe un computer Apple vechi in scoala generala.
    SIMPLITATE: Cofondatorul site-ului video a fost de parere ca este nevoie de simplitate in designul YouTube, astfel incat sa nu apara probleme ulterior. “Problema site-urilor din anii ’90 era ca au fost mult prea incarcate ca design. La mine, cuvantul cheie este simplitatea”, a spus Hurley.
    LA TELEVIZOR: Ii plac emisiunile TV “Lost”, “24” si “America’s Funniest Home Videos”.

    Steve Chen (28 de ani)
    SITE: YouTube
    BACKGROUND: A urmat liceul de matematica din Chicago.
    PRIMII PASI: Chen a debutat in lumea Internetului ca hacker, spargand coduri pentru diferite programe software. “A fost o experienta care mi-a deschis ochii”, a spus el. “A fost prima oara cand am vazut ca atatia tineri, ca si mie, faceau acelasi lucru.”
    YOUTUBE vs. MEDIA: “Nu cred ca YouTube poate inlocui canalele media traditionale. In fond, nimic nu se compara cu un film vazut la cinema”, a spus Chen.

    Mark Zuckerberg (22 de ani)
    SITE: Facebook
    BACKGROUND: Zuckerberg a crescut intr-o familie de medici si, cu toate acestea, din momentul in care a creat softul pentru un player de muzica facut in casa, a devenit pasionat de tehnologie.
    A refuzat insa o oferta de 950.000 de dolari pentru Facebook.
    PRIMA INCERCARE: Primul site pe care l-a creat a fost Facemash.com, la Harvard, insa Zuckerberg a avut probleme din cauza acestuia, pe motiv ca a utilizat computerul in alte scopuri decat cele permise de conducerea scolii. Doua luni mai tarziu a fondat Facebook.
    PERSPECTIVE: Sansele de vanzare sunt enorme in cazul retelei sociale online. Facebook este evaluata la 2 miliarde de dolari si se zvoneste prin Silicon Valley ca Yahoo! si Google ar fi interesati de achizitie. “Eu nu vreau nicio suma de bani”, a spus scurt Zuckerberg. “Compania nu e de vanzare”, a adaugat el.

    Seth Sternberg (27 de ani)
    SITE: Meebo (numara 60 de mesaje trimise in fiecare zi)
    BACKGROUND: Si-a dorit foarte mult timp sa devina diplomat, pe vremea cand era in scoala, in West Hartford, Conneticut. Dar mai tarziu a realizat ca este mai bine sa-si investeasca abilitatile de business in propria afacere pe Internet. “Este mult mai amuzant decat in politica”, a explicat el.
    ANTI-STRES: Sternberg scapa de stres numai atunci cand zboara cu avionul. De altfel, acesta strange banii castigati prin Meebo pentru a cumpara un avion Cirrus SR22.
    PERSPECTIVE: Meebo a atras atentia companiilor din Silicon Valley. Asta pentru ca in site au fost investiti deja 3,5 milioane de dolari, principalul investitor fiind Marc Andreessen de la Netscape.

    Blake Ross (21 de ani)
    SITE: Firefox
    BACKGROUND: A crescut in Miami si inca din scoala s-a diferentiat de colegii sai nu numai prin abilitatile sale de programare, dar si prin gusturile sale in materie de jocuri sau filme. Spre exemplu, jocul lui favorit este “Mario Kart” si nu “Grand Theft Auto”, cum se intampla in cazul majoritatii tinerilor de varsta lui.
    SFATURI PENTRU BILL GATES: “Mi-ar placea sa-l vad pe presedintele Microsoft purtand discutii pe blog-uri”, a spus Ross. “Deja a trecut perioada in care companiile vorbeau cu jurnalisti si le dadeau farame de informatii, iar cu clientii se comportau superior”, a mai spus el.
    PERSPECTIVE: Ross nu are nicio sansa sa vanda browser-ul Firefox, intrucat este un proiect open source, insa a castigat destul de multi bani din cartea “Firefox pentru to(n)ti”.

    Roelof Botha (33 de ani)
    COMPANIE: Sequoia Capital
    BACKGROUND: Compania lui si-a creat reputatia de cel mai agresiv fond de investitii din Silicon Valley. Botha a investit in majoritatea afacerilor online din ultimii cativa ani, printre care se numara si Meebo si YouTube. S-a nascut si a crescut in Africa de Sud. Apoi a ajuns director financiar in cadrul PayPal si a contribuit la vanzarea companiei catre eBay.
    OPINII: “Antreprenorii de astazi nu urmaresc sa dezvolte un business numai pentru bani”, crede el. “Se vede ca deja se investeste considerabil, si nu vorbesc doar financiar, pentru a realiza un business profitabil.”

  • Manageri cu obiectiv

    “Multitasking” sau “multidimensional”? Adolescentii raspund hotarat: “multitasking”. Managerii, insa, aleg fara ezitare “multidimensional”. Mai ales ca, prin obiectivul fotografic, multi manageri au inceput sa faca incursiuni si prin alte dimensiuni decat cea economica. Fotografia trezeste tot mai mult in randul managerilor o puternica pasiune si dorinta de a investi timp si mii de euro pentru a pasi in dimensiunea artistica.

    “Momentul in care a inceput sa se contureze pasiunea mea pentru fotografie a fost la 18 ani, cand am primit prima camera foto mai buna impreuna cu primele obiective. A fost un Canon A1, o camera foarte apreciata la momentul respectiv”, povesteste Razvan Ziemba, director executiv al Asesoft Distribution, companie distribuitoare de hardware. Insa primul contact al lui Ziemba cu fotografia a avut loc mult mai devreme, prin intermediul unor casete video cu clipuri in care erau prezentate fotografii ale lui Andy Warhol – grafician, fotograf si pictor american care a trait intre anii 1928-1987 si care a fost cea mai notabila personalitate a curentului artistic american cunoscut ca Pop Art.
    Polivalenta se aplica si in sfera artistica, iar fotografia poate deriva la un moment dat din pictura, cum s-a intamplat in cazul lui Carmen Nistor, Senior Product Manager la Orange, care a fost mai intai pictor si apoi fotograf. “Fotografia s-a transformat, de-a lungul timpului, intr-o pasiune. Prima mea pasiune a fost desenul si ma foloseam de fotografie ca de un instrument ajutator. Imi era rusine sa desenez in spatii deschise si preferam sa fotografiez si apoi sa desenez. Incet-incet, tot exersand cu aparatul de fotografiat, am pastrat fotografia drept un hobby de sine statator”, povesteste Nistor.
    Fie ca fotografia este o pasiune sau doar un hobby, managerii stiu ca nu se poate ajunge la un nivel inalt daca nu se investeste, iar sumele “absorbite” de echipamentele foto nu sunt deloc derizorii. “Investitia pe care am facut-o in acest hobby depaseste 3.000 de euro, de-a lungul a 4-5 ani, de cand am inceput sa investesc in aparatura si cel mai mult in lentile”, spune Catalin Grigorescu, avocat si partener al casei de avocatura Grigorescu & Asociatii. Cel mai mult costa lentilele (optica), si nu camera foto, dupa cum s-ar putea crede. “Principiul meu a fost cel dupa care se ghideaza mai multi fotografi: camera foto vine abia pe locul 3 sau 4. La inceput este inspiratia, dupa care lentilele si abia pe urma aparatul foto”, adauga Grigorescu. Ziemba crede de asemenea ca obiectivele conteaza mai mult decat camera. “Ultima camera foto a costat 1.200 de euro, dar valoarea ultimelor accesorii se ridica la 5.000 de euro”, spune acesta.

    Arta sau stiinta?
    Polemica cu privire la management – daca este o arta sau stiinta – se transpune si in fotografie. Multi ar spune ca fotograf bun te nasti, iar talentul trebuie cultivat pentru a ajunge la un nivel profesionist. “Cred ca este mult mai important studiul si munca pe care o depui pentru a ajunge la performanta”, este de parere Grigorescu, un autodidact in ceea ce priveste fotografia. “Nu am facut cursuri de specialitate, dar citesc despre acest subiect de pe Internet si sunt abonat la revistele Photography Monthly (UK) si Fotomagazin (Germania)”, marturiseste acesta. Carmen Nistor a facut doua cursuri de fotografie – un curs de tehnica fotografica de un an de zile la Scoala Populara de Arte Dalles si unul de foto-jurnalism la Centrul de Jurnalism Independent. Si chiar daca fotografia ii aduce venituri suplimentare, prin colaborarea cu o agentie de presa si un cotidian, Carmen Nistor considera ca mai are mult de acumulat pana sa devina un fotograf profesionist. “Este discutabila chestiunea cu profesionist sau amator, pentru ca se considera ca un profesionist este cel care obtine cel putin 50% din venituri din fotografie. Eu nu ma pot numi inca fotograf profesionist. Consider ca mai am multe de invatat”, spune aceasta. Pe langa studiu, echipamentul foto joaca un rol extrem de important in traiectoria unui fotograf. Nu se poate ajunge la nivel profesionist daca cel care fotografiaza nu dispune de echipamentul adecvat. “Nu sunt de acord cu cei care spun ca nu conteaza echipamentul. Pentru a face poze de familie este de ajuns orice fel de aparat. Dar in clipa in care te gandesti serios la fotografie si incepi sa studiezi, iti dai seama ca pentru fiecare tip de fotografie exista un anumit echipament care se potriveste ‘cel mai bine’.?Nu poti sa faci portret fara un obiectiv luminos. Nu poti sa faci wildlife fara un teleobiectiv. Nu poti sa faci macro sau fotografie de produs fara un obiectiv si lumini adecvate”, spune Ziemba.

    Digitalul bate filmul
    Desi prima dragoste a fotografilor au fost aparatele pe film, tehnologia avansata in ceea ce priveste camerele foto i-a determinat pe multi sa faca tranzitia spre digital. “Imi place foarte mult sa lucrez cu aparate pe film, dar pentru ca trebuie sa ma misc destul de repede cu anumite imagini am fost practic obligata
    sa-mi achizitionez un aparat digital”, spune Nistor, care are mai multe aparate foto, dintre care cel mai scump este un Nikon D70 S ce a costat 1.100 de euro. “Desi am o fixatie cu filmul, realizez ca tehnologia a avansat foarte mult, pentru ca mult timp camerele digitale nu au ajuns la rezolutia si calitatea imaginii de acum”, spune Grigorescu. “Prima mea trecere pe digital este o camera de aproximativ 700 de euro. Camerele bune sunt foarte scumpe si nu am avut motivatie sa dau 3.000 de euro numai pe un aparat. Asta inseamna sa scoti bani din el, iar eu fac fotografie doar pentru mine”, adauga avocatul. Ziemba admite ca schimba destul de des camerele si ca este fidel producatorului Canon. “Ma straduiesc sa fiu in pas cu ultimele noutati in domeniu. Investitia in obiective si accesorii depaseste insa de cateva ori valoarea camerei. Din fericire, acestea pot fi folosite si la modele noi, atat timp cat pastrezi producatorul”, explica acesta.

    Expozitie de manager
    Fiecare fotograf viseaza sa-si arate lucrarile “publicului larg” intr-o expozitie proprie. “Dar, ca sa ai o expozitie personala, trebuie sa ai ce arata, sa ai lucrari bune si suficiente pentru a expune singur. Eu inca sunt intr-o perioada de acumulari calitative si cantitative”, spune Nistor. Ziemba crede de asemenea ca nu a ajuns la nivelul la care ar putea sa expuna lucrari personale. “Uneori ma uit la?poze impreuna cu familia si prietenii si dupa reactia lor imi dau seama care pot fi trecute in categoria ‘fotografii’. Am cateva despre care cred ca pot fi expuse. Din pacate, jobul nu-mi permite sa aloc mai mult timp fotografiei”, marturiseste directorul Asesoft Distribution. “Sunt totusi optimist si stiu ca la un moment dat voi putea sa?fotografiez mult mai mult decat acum. Vestea buna este ca fotografia nu are varsta; poti face fotografii si la 80 de ani”, adauga Ziemba. Nici Grigorescu nu a avut o expozitie pana acum, dar locul in care va expune pentru prima data este unul special si “cu circuit inchis”. “Prima expozitie va fi la birou. Intentia noastra este sa decoram spatiul in care lucram cu fotografie. Astfel, poate o sa am ocazia de a expune cateva fotografii personale”, marturiseste Grigorescu razand.
    Carmen Nistor, insa, a participat la cateva expozitii de grup, atat cu pictura cat si cu fotografie. “Am avut lucrari prezentate la galeria de arta Val House – o galerie cu vanzare – in care am avut expuse in jur de 20 de lucrari (fotografie si pictura). Am vandut si la astfel de expozitii, dar cel mai bine am vandut fotografii prin intermediul unui lant de magazine de design interior”, povesteste Nistor.

    Adio profesie, dar raman cu tine
    Desi au alte joburi care nu au legatura cu fotografia, toti cei trei manageri au spus un “da” hotarat la intrebarea daca ar renunta la profesie pentru fotografie. Dar pentru a face din pasiune o profesie, ar trebui ca fotografia sa le asigure un trai decent. “Sunt convins ca in Romania zilelor noastre este greu sa-ti asiguri un nivel de trai normal lucrand in acest domeniu”, considera Razvan Ziemba. “Daca as putea trai din fotografie, m-as gandi sa renunt la profesia actuala pe care o fac cu pasiune. Insa este putin probabil ca acest lucru sa se intample prea curand”, spune si Catalin Grigorescu.

  • Vedete necunoscute

    Sunt persoane publice, mereu pe sticla sau pe prima pagina a ziarelor. Mai nou si-au facut bloguri. De ce ar mai avea nevoie de jurnale online niste oameni care si-au obtinut deja notorietatea prin mass-media? Fiindca asa isi pot face PR mai bine sau doar fiindca e la moda sa-ti faci blog?

     

    In teorie, nu dorinta de crestere a popularitatii personale este motivul de a scrie un blog, adica un jurnal personal, un loc unde sa-ti asterni gandurile pentru a le citi apoi intr-un orizont oarecare de timp ori pentru a le impartasi cu cativa prieteni. Noul val de bloggeri – oameni deja bine cunoscuti din viata reala – vad insa in jurnalele online o baza pentru viitoare campanii online de imagine, in cazul unora inclusiv pentru campanii electorale.

     

    „Acesta este un jurnal pe care incerc, in masura timpului liber, sa-l scriu in fiecare zi“ – o replica obisnuita pentru debutul unui scriitor de blog. Ceea ce iese din sfera obisnuitului aici este ca intre ghilimele stau cuvintele Altetei Sale Radu, principe de Hohenzollern-Veringen. Princeradublog.ro este un blog „de sange albastru“ care, incepand cu 5 februarie, publica regulat descrieri ale vizitelor membrilor familiei regale, pareri, fotografii si scrisori electronice primite de la simpatizanti sau cititori. Blogul functioneaza ca un soi de birou al Casei Regale de relatii cu publicul, atata vreme cat principele sustine ca citeste absolut toate comentariile primite, iar in zilele de week-end raspunde la o parte dintre ele.

     

    Sa nu fie suficienta deci toata industria de comunicare prin mass-media traditionale? Sau doar fiindca au vazut cum bloggingul ii scoate pe multi din anonimat, o serie de persoane publice au adoptat aceasta noua forma de comunicare? „Blogul reprezinta o platforma de a-mi expune gandurile, asupra careia pastrez controlul“, spune singurul ministru blogger, Zsolt Nagy. In traducere, ministrul vrea sa spuna ca are la dispozitie o forma de comunicare nemediata, nefiltrata de presa, prin care e sigur ca la public ajunge exact ceea ce vrea el sa spuna; singura cenzura e cea pe care si-o impune singur, „pentru ca pozitia nu imi permite sa expun orice fel de subiect“.

     

    Intrarea pe piata blogging-ului, daca se poate spune asa, a unor astfel de figuri corespunde cresterii de audienta a blogurilor in general: de la cateva mii de pasionati de comunicarea virtuala, jurnalul personal a ajuns o moda in toata legea, un fenomen de masa, popularizat in presa si devenit cea mai noua expresie a acesteia. Nu e ciudat deci ca poate cea mai importanta categorie de persoane publice care si-au adaugat terminatia „.ro“ la sfarsitul numelui este reprezentata chiar de oameni care lucreaza in mass-media. Catalin Tolontan, cunoscutul jurnalist sportiv, scrie din august anul trecut, aproape zilnic, si primeste uneori chiar si mii de comentarii la articolele de pe blog. De altfel, asa isi si justifica Tolontan aparitia blogului: a vrut sa afle opinia cititorilor la temele puse in discutie si sa stimuleze exercitiul dezbaterii. „Va invit pe acest blog ca sa ne schimbam unii pe altii“, zice Tolo.ro.

     

    Iar blogul este tentant nu doar pentru jurnalisti, ci si pentru institutiile de presa, care incearca sa ajunga astfel la un public ce a evadat din zona mass-media clasice in cea a informatiilor citite pe diverse bloguri. De aceea, mai multe grupuri de presa isi stimuleaza angajatii sa deschida bloguri, iar in unele cazuri le grupeaza sub numele publicatiei, asa cum au procedat Gazeta Sporturilor, Hotnews, Cotidianul, Mediafax.

     

    O parte dintre cei care se bucura de notorietate in viata publica au reusit sa-si aduca publicul si pe blogul personal. Altii nu. Altii sunt asteptati s-o faca. Competitia anuala a celor mai apreciate pagini de jurnal online, Roblogfest, incheiata acum cateva zile, a avut o rubrica speciala, care a premiat personalitatea romaneasca cea mai asteptata sa-si faca blog. Pe lista celor 31 de persoane propuse s-au aflat nume ca Adrian Nastase, Andreea Esca, Marian Vanghelie, Corneliu Vadim Tudor sau Horia Roman Patapievici. Din 31 de propuneri, opt sunt pentru oameni politici. Si exista politicieni carora nu le este strain blogging-ul. „Nu sunt un scriitor si, sincer, nu mi-e deloc usor sa astern cuvinte, atat din punct de vedere al talentului cât si al timpului; dar e un atu de care e bine sa ne folosim“, marturiseste pe blogul personal Zsolt Nagy, actualul ministru UDMR al comunicatiilor si tehnologiei informatiilor. Adrian Nastase are o parere diferita. Desi acum cateva luni a afirmat cu ocazia unui congres al partidului ca intentioneaza sa-si lanseze un blog, spunand ca i se pare o idee atragatoare, intre timp a renuntat la acest plan. „Segmentul mic al celor care sunt interesati de bloguri nu cred ca ar justifica momentan timpul si resursele pentru transmiterea mesajelor pe aceasta cale“, este de parere Adrian Nastase, care isi pastreaza insa aceasta optiune pentru ceva mai incolo.

     

    Alte doua exemple cunoscute sunt cele ale lui Ioan Mircea Pascu si Gabriela Cretu, reprezentanti PSD si membri in Parlamentul European. „Cred ca nu e o intamplare faptul ca amandoi scriu si bloguri, tine de o orientare europeana si e un mijloc normal de legatura cu publicul“, spune Zsolt Nagy. Fiindca blogul reprezinta pentru politicieni si un mijloc de a raspunde adversarilor politici sau controverselor in care sunt implicati. Ministrul comunicatiilor isi expune parerea personala in cazul acuzelor ce au planat asupra lui in scandalul spionajului, Gheorghe Copos da replica unor articole din presa sportiva si lui Gigi Becali.

     

    La fel, Gabriela Cretu se apara printr-un comunicat de presa postat pe blog la acuzele cum ca afisele care promovau un concurs pentru Bruxelles si care ii contineau fotografia ar fi fost lipite in scoli cu scopul de a-si face campanie de imagine. Motivele scandalului au fost relatate de cateva publicatii, insa aproape nici una nu a publicat un articol care sa reproduca reactia deputatei, prin comunicatul de presa. Astfel, comunicatul de presa ignorat de presa ajunge sub ochii publicului sub forma articolului pe blog. Iar cu aceasta ne intoarcem la ceea ce spunea Zsolt Nagy despre accesul nemediat la public: presa traditionala isi impune propriul filtru in raport cu subiectele care i se ofera si cu tratarea lor, in timp ce blogul ocoleste acest filtru.

     

    Iar ca un astfel de blog de PR personal sa nu ajunga un jurnal necitit, trebuie sa respecte un set de reguli, scop in care de obicei se apeleaza la serviciile unor persoane calificate. Pentru blogul principelui Radu, bunaoara, conceptul grafic a fost facut de agentia de grafica si design media Anagrama. Gabi Dumitru, managing partner la Anagrama, spune ca sarcina sa a fost „de a aduce la zi reprezentarea vizuala a ceea ce inseamna Casa Regala“. Pentru blogul sau, Gabriela Cretu a apelat la serviciile lui Bobby Voicu, unul dintre cei mai „vizibili“ bloggeri din Romania, care a venit cu conceptul paginii si care orchestreaza metodele ce permit ca blogul sa apara intre primele rezultate la cateva cautari specifice pe motoarele de cautare. Prin natura activitatii sale, ministrul IT&C spune ca nu a simtit nevoia de a apela la ajutorul altor persoane pentru realizarea blogului. Pe site-ul lui Zsolt Nagy, numarul vizitatorilor a ajuns acum la 80-110 in fiecare zi, dar ministrul spune ca in viitor va avea si o campanie de popularizare a acestuia. Modelul sau sunt blogurile unor cunoscuti – prim-ministrul ungar si ministrul comunicatiilor din Italia.

     

    La ultimele alegeri, campania candidatului Traian Basescu a avut o pronuntata componenta online. Alegerile viitoare vor fi insotite, previzibil, de bloguri, ca mod suplimentar de promovare a unor candidaturi. Este de asteptat, deci, ca in perioada urmatoare sa-si faca debutul in blogosfera si alte persoane publice. La Roblogfest, personalitatea cea mai asteptata sa isi faca blog a fost presedintele Romaniei. Deocamdata insa, declaratiile de intentie pe tema potentialelor lansari de bloguri se lasa asteptate. Intrebarile BUSINESS Magazin adresate purtatorului de cuvant al Presedintiei despre cum se vede la Cotroceni ideea de blog n-au primit niciun raspuns.

  • VIP blogroll

    Tag: vedete

    Tag: politica

    Tag: sport

  • STRATEGIE: Hewlett-Packard pune cartuse noi pe teava si ocheste

    Hewlett-Packard a facut anul trecut un profit de peste 16 miliarde de dolari. Dar nu va asteptati ca banii sa fie investiti in dezvoltarea afacerii cu imprimante, pentru care e cunoscuta compania.

     

    Toate companiile din IT si Internet care azi impanzesc Silicon Valley, o mana de cateva orasele din California, au la baza un numitor comun. Un mic garaj din care in 1938 doi tineri studenti scoteau primul produs sub marca Hewlett-Packard, de la numele celor doi fondatori. Osciloscopul 200A, un instrument de testare a echipamentelor de sunet, avea sa fie primul produs „high-tech“ facut in California, iar garajul devenea locul de nastere al Silicon Valley, astazi un muzeu cu circuit inchis pe o strada linistita din Palo Alto.

    Acum, compania e intr-o cu totul alta faza a dezvoltarii, iar afacerea de „printing and imaging“, prin care HP a ajuns sa fie cunoscut ca fabricant de imprimante, a cedat locul calculatoarelor si apoi altor echipamente hardware, din punctul de vedere al contributiei la veniturile totale, dar si al viziunii despre produsele spre care sa se orienteze. Mai multi analisti sunt insa sceptici fata de viitorul afacerilor care nu fac parte din activitatea de baza, gandindu-se ca HP devine o companie prea complicata, cu prea multe directii simultane si cu concurenti pe prea multe paliere.

     

    Sediul in care Mark Hurd, CEO de azi al HP, isi are biroul se afla tot in Palo Alto, intr-o cladire din apropiere unde sunt cateva sali de prezentare din care iese in evidenta cea pentru sistemul de videoconferinta al HP numit Halo. In toata multimea de birouri HP din localitatea unde isi are sediul central, foarte putine lucruri vorbesc despre firma ca producator de imprimante. Nici macar despre linia de business a vanzarilor de PC-uri, cea care astazi aduce cele mai mari venituri, nu ai ce vedea prea multe. Cu toate acestea, compania a devenit la sfarsitul anului trecut cel mai mare producator de calculatoare personale din lume, depasind rivalul texan Dell.

     

    Pana acum, aceasta a fost cea mai importanta victorie a noului CEO. Dar foarte posibil nu si ultima, pentru ca prin extinderea activitatilor de baza, HP devine un concurent pentru companii care altadata faceau parte din industrii diferite. In special pentru regiunea EMEA, planurile declarate ale HP urmaresc cresterea segmentului vanzarilor de software si in general a gamei de produse destinate afacerilor de talie medie. Ultimul produs lansat in Romania, de pilda, este StorageWorks D2D, un dispozitiv de back-up al serverelor pentru companiile mici si mijlocii.

     

    Spre deosebire de HP, Dell a comis pacatul deja clasic:  si-a conservat strategia care i-a asigurat pana acum succesul, fara a-si dezvolta noi surse de crestere si profit. Dell a avut o evolutie atat de statica, incat Michael Dell, unul dintre fondatorii companiei, si-a asumat incepand cu 31 ianuarie pozitia de CEO, dupa 18 luni in care actionarii au primit vesti proaste. Ultima aparitie in fata investitorilor a marcat primul trimestru cu scaderi ale vanzarilor din ultimii cinci ani. Compania a anuntat ca vanzarile de calculatoare desktop au scazut cu 18%, iar cele de calculatoare au crescut cu doar 2%. Desi si-a marit gama de produse, nu a facut nimic cu profiturile uriase care ar fi putut fi investite in noi linii de business. „Dell este practic un studiu de caz pentru cresterea dupa un singur enunt: «Noi facem calculatoare ieftine. Asta e ce facem si o facem la scara mare»“, spune Jim Mackey de la Billion Dollar Growth Network, o companie de cercetare orientata spre companiile foarte mari.

     

    Studiind exemplele acestor companii, Billion Dollar Growth Network a vazut un tipar in spatele cifrelor. Companiile cu cresteri rapide („fast growing companies“) ajung intr-un punct al veniturilor undeva peste 50 de miliarde de dolari, dupa care urmeaza declinul. Secretul este sa te lansezi in noi linii de business cu mult inainte de a exista cerere pentru acele produse si sa gasesti metode de a crea aceasta cerere. Reteta pe care o aplica acum, ca dupa un manual, HP. Desigur, afacerile cu calculatoare si cele cu imprimante sunt in continuare sectoarele de unde provin majoritatea veniturilor. Dar nu si cele pe care HP pune cel mai mare accent.

     

    Pana acum 10 ani, lucrurile erau foarte clare – majoritatea profiturilor veneau din vanzarea de imprimante sau, mai exact, din marjele de profit imense pe care le aduceau cartusele consumabile pentru imprimante. Acum, vanzarile de cartuse pentru imprimante raman in continuare sectorul cu cea mai mare rata a profitului, dar chiar si afacerea cu calculatoare pentru companii, pana nu de mult un punct de pierderi in rapoartele financiare ale companiei, a adus 42% crestere in profit operational, cu o crestere a veniturilor de doar 4%, adica 4,7 miliarde de dolari in trimestrul patru. Alte doua puncte slabe ale HP, diviziile de PC si software, au adus venituri in crestere de 10%, respectiv 14%. „Sunt unele din cele mai echilibrate rezultate financiare pe care le-am obtinut in ultimii ani“, spunea multumit Mark Hurd. Toata afacerea HP a incasat 91,7 miliarde de dolari anul trecut, o crestere de 6% fata de anul trecut, cand Carly Fiorina ocupa pozitia de CEO. Iar compania are acum la dispozitie 16,4 miliarde de dolari cash, profitul obtinut in 2006.

     

    Cu Dell ramas in urma pe partea de PC-uri, HP are acum in fata noi tipuri de competitori, cum este IBM. In vreme ce vanzarile de sisteme de stocare din gama superioara si serverele bazate pe sisteme proprietare scad, compania o duce bine la vanzarile de servere „standard in industrie“, pe care majoritatea le prefera pentru ca sunt mai ieftine si au un consum de energie mai mic. Cupland mai multe produse intr-o singura oferta completa, servere, PC-uri, unitati de stocare, de imprimare si software, compania e privita de analisti drept un concurent care ar putea fura la un moment dat din cota de piata a IBM, companie care momentan se afla la kilometri inaintea HP pe produsele pe care concureaza si nici nu da semne ca si-ar reduce ritmul.

     

    Acum, cu numeroasele linii de business prin care HP a reusit pana acum nu neaparat sa aduca profituri foarte mari, dar macar sa nu mai genereze pierderi, Mark Hurd isi poate permite luxul de a conduce compania in alt stil. Pana la Hurd, conducerea companiei avea sarcina de a veni cu noi modalitati de a stoarce cat mai mult profit din vanzarea de cartuse, de exemplu, si nu de a investi in viitorul diviziei de imprimante. Era o metoda prin care se puteau compensa pierderile aduse de alte directii, pentru a reusi sa aduca bursei rezultatele promise.

     

    Una dintre afacerile pe care CEO-ul companiei pariaza acum este cea cu software. El spune ca in doi ani softurile vor aduce venituri de 2 miliarde de dolari, dupa ce in 2006 au contribuit cu 1,3 miliarde la veniturile totale si au adaugat inca 85 de milioane de dolari in dreptul profiturilor. Mai exact, vanzatorii HP vor sa impacheteze intr-o singura oferta catre companii servere, software si servicii de consultanta. Iar cerintele companiilor difera acum de cele pe care le aveau in trecut. „Acum cinci ani, daca ii spuneai sefului direct ca vrei sa te concentrezi pe eficientizarea consumului de electricitate al centrelor de date si nu pe cresterea performantei, riscai sa fii dat afara. Acum esti dat afara daca nu te gandesti la acest aspect“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Chandrakant Patel, HP Fellow.