BusinessMagazin

Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • Dos-to-iev-ski

    Daca presa a devenit online de ce nu si literatura clasica? Noi servicii usureaza lectura impartind paginile unui roman in bucati de text trimise pe e-mail.

     

    Intr-o editare din acest an a romanului „Crima si pedeapsa“ al lui Dostoievski numarul paginilor este de 525. Cei care sunt obisnuiti cu e-mail-uri scurte, seci si gasesc mai convenabil cititul in diagonala pana si al stirilor din ziare vor gasi poate in titlul eruditului rus o expresie potrivita pentru reactia la numarul mare de pagini de citit. Pentru aceasta categorie de public, persoane cu un ritm de viata dinamic dar care inca mai gasesc placerea in lectura, au inceput sa apara noi servicii internet. Abordarile difera, dar scopul e comun, adaptarea consumului de literatura la acest stil de viata. DailyLit.com este cel mai nou serviciu de acest fel, un site ce contine sute de opere clasice, in limba engleza, ce pot fi gasite de motorul de cautare incorporat. Chiar daca toate cartile nu mai sunt purtatoare de drepturi de autor dat fiind timpul trecut de la publicarea lor si ar putea foarte bine sa fie descarcabile integral, nu aceasta a fost solutia aleasa de realizatorii site-ului. Odata ales un titlu, utilizatorul isi poate programa ora la care va primi episoade din carte pe e-mail. De exemplu, expedierea romanului „Crima si pedeapsa“ poate fi setata la o ritmicitate zilnica ceea ce inseamna ca pe adresa de email va ajunge ultimul „episod“ al cartii in a 241 de zi de abonare gratuita.

     

    Cea mai veche initiativa de aducere a literaturii pe internet este in schimb proiectul Gutenberg inceput in 1971, considerat prima biblioteca digitala. Gutenberg.org contine 21.000 de titluri din literatura clasica, dar si autori contemporani care au cazut de acord asupra distributiei gratuite. Un proiect ceva mai recent, din 2005, e destinat acelora care vad chiar in citit si nu in dimensiunea textului un obstacol. Pe librivox.org se gaseste cea mai mare colectie de audiobook-uri, carti al caror continut inregistrat e citit de voluntari, descarcabil gratuit si poate fi ascultat, de exemplu, in masina. Chiar daca adaptate la era internetului, toate aceste site-uri au insa un handicap. Faptul ca bibliotecile lor sunt cam prafuite si majoritatea cartilor apartin unor autori din alte secole. Cei care doresc sa citeasca pe display cel mai recent volum din Harry Potter mai au de asteptat. Daca nu cumva au primit deja in zilele dinaintea lansarii volumul distribuit ilegal de 397 de pagini. Sau, mai aplicat, de 1,53 MB.

  • 60% e bine

    Un site romanesc vrea sa ajunga condica de aprecieri si reclamatii a lumii, o colectie in formare de pareri pozitive sau negative despre orice tara.

     

    Parca de inspiratie romana, cand soarta unui gladiator era hotarata de orientarea degetului opozabil, site-ul GoodAndBad.eu stabileste scoruri pentru fiecare tara in functie doar de preferinta membrilor inscrisi. Dar spre deosebire de Caesar, simplul utilizator trebuie sa ofere si un motiv pentru alegere. In cazul Romaniei, balanta e inclinata de articolele pozitive, 60% din total, cu motive din cele mai diverse. De exemplu, unul dintre utilzatori spune ca „oricine cu simt al afacerilor poate face bani aici. Nu sunt foarte multe afaceri, nu sunt multe idei si cu siguranta nu foarte multa competitie. Cred ca e un loc minunat pentru a incepe o afacere“.  La fel au stat lucrurile si pentru realizatorul site-ului, mica firma de web-design numita MB Dragan care initial a lansat site-ul pe 1 mai avand in vedere doar Romania. Pentru ca traficul mare din prima luna a validat ideea proiectului, conceptul a fost exportat si acum pot fi publicate impresii despre 20 de tari, de la Australia la Vatican. Au mai fost adaugate noi functionalitati, un sistem de evaluare a articolelor, posibilitatea interactiunii intre utilizatori si o harta a lumii pe care apar comentariile. Un articol de prezentare a site-ului a aparut pentru scurt timp pe site-ul digg.com, aducand un record de vizitatori: 3.000 in 5 minute. De altfel, numarul vizitatorilor din Statele Unite il depaseste acum pe cel al celor din Europa, ducand traficul total in luna iulie la peste 90.000 de vizitatori unici. Dar, in spiritul site-ului, exista si o parte mai putin buna pentru autorul proiectului, faptul ca in prezent pagina web nu aduce venituri. De luna viitoare insa vor fi introduse spatii publicitare si pe termen mediu se vor adauga venituri obtinute din revinderea de servicii turistice pentru cele 20 de tari aflate sub observatie. Un target financiar pentru acest an nu a fost stabilit, dar cel pentru trafic este estimat de Mihai Dragan, directorul de creatie, la 100.000 de vizitatori pe zi la sfarsitul anului. Comparat cu traficul site-urilor romanesti inscrise acum in sistemul de contorizare trafic.ro, GoodAndBad s-ar clasa pe pozitia a patra. Iar aici nu mai incape indoiala care e verdictul. Ar fi cu siguranta bine pentru un site lansat de mai putin de un an.

  • Zece ani sa citesti

    Daca este intrebat cat timp petrece zilnic citind si raspunzand la e-mail-uri, un manager ales la intamplare dintr-o companie europeana va pomeni probabil de cel putin doua ore. Si va adauga ca isi incepe si incheie fiecare zi de lucru cu e-mail-uri.


    Daca se confirma ipoteza celor doua ore zilnice alocate e-mail-ului dintr-un total de opt ore, cat are in teorie o zi de lucru, rezulta ca un manager va petrece 10 ani din cariera, sau aproximativ un sfert din durata acesteia, cu nasul in Inbox, citind mesajele primite si dand raspunsuri la ele.

     

    La o asemenea concluzie a ajuns un studiu publicat recent de scoala britanica de management Henley Management College (HMC), facut pe 180 de directori din Europa. Partea cea mai deprimanta e ca, dupa aceeasi cercetare, 32% dintre mesajele primite de directori sunt considerate de acestia irelevante, ceea ce ar insemna ca managerii isi petrec trei ani si jumatate din cariera citind e-mail-uri inutile. Autorii studiului HMC recomanda directorilor din companii sa incerce pe cat posibil sa inlocuiasca schimbul de e-mail-uri cu discutiile fata-n fata sau cu convorbirile telefonice, apreciind ca de fapt corespondenta prin posta electronica prelungeste in loc sa scurteze procesul de luare a deciziilor. „Folosirea e-mail-ului a scapat de sub control si uneori genereaza confuzie si inertie“, apreciaza Peter Thomson, unul dintre cei ce au coordonat studiul.

     

    Fiecare mesaj considerat important atrage dupa sine un schimb de alte patru pana la sase e-mail-uri, conform statisticilor, in timp ce o convorbire telefonica de cinci minute elimina necesitatea acestui schimb, care poate presupune un timp de 15 minute necesar pentru a citi si raspunde mesajelor. Motivul pentru care un mesaj implica trimiterea altora este considerat de 43% dintre managerii europeni a consta in faptul ca numai 10% dintre mail-urile importante contin o informatie completa, in timp ce restul sunt mesaje care necesita lamuriri suplimentare, conform studiului HMC.

     

    In cazul managerilor din companii din Romania, procentul mail-urilor importante pare a fi undeva la 50%. „In general primesc cam 400 de mail-uri pe zi, dintre care numai aproximativ 200 mi se par importante. De trimis trimit cam 250 de mail-uri, o mare parte fiind drept raspuns la cele primite“, spune Razvan Ziemba, director executiv in cadrul Asesoft Distribution, care petrece, dupa spusele sale, cel putin doua ore zilnic pe mail. „Dar de multe ori, timpul alocat poate creste la 40% din ziua de lucru, adica peste trei ore din ziua de 8 ore de lucru – si oricum, pentru un manager cred ca ziua de lucru nu are niciodata numai 8 ore.“

     

    Traian Cristea, directorul general al Fit Distribution, care detine PCFun.ro, primeste cam 200 de mesaje zilnic, „dintre care aproximativ 20% le sterg de la bun inceput, arhivez o parte din mesaje ce ar putea fi utile ulterior si la jumatate dintre ele raspund foarte pe scurt. Dar aceasta tot imi ocupa, cumulat, patru sau chiar cinci ore pe zi“.

     

    Explicabil, deci, de ce directorii romani incearca sa taie cat mai mult din durata alocata lecturii si scrierii de e-mail-uri. „Daca as avea intreaga corespondenta cu partenerii de afaceri si cu exteriorul in general numai pe mail, asta ar insemna sa petrec cam 8 ore pe zi in fata computerului si nu sunt dispus sa fac acest lucru, mai ales in conditiile in care in discutiile telefonice cu partenerii rezolv problemele mai rapid“, explica Adrian Mircioiu, director executiv in cadrul distribuitorului de materiale de constructii Andami. Mircioiu spune ca primeste zilnic aproximativ 100 de e-mail-uri -, pentru care are nevoie de cel mult o ora ca sa dea raspuns sau sa trimita alte mesaje.

     

    Cel mai potrivit moment al zilei cel putin pentru a citi mesajele din Inbox ramane in mod traditional dimineata, ceea ce poate crea o problema din punctul de vedere al prioritatilor zilnice. „Eu, spre exemplu, sunt dependent de mail si de tehnologie in general“, spune Radu Ionescu, directorul companiei Kinecto Permission Marketing. „Si in cazul meu este deja grav, avand in vedere ca dimineata cand ma trezesc imi verific mail-ul inainte de a ma da jos din pat.“

     

    Pe parcursul zilei, managerii se ocupa in general de problemele urgente care apar pe e-mail, iar „lucrurile marunte“ sunt lasate pentru finalul zilei. „Eficienta cea mai mare pentru cititul mesajelor este dimineata, pentru ca atunci ai alta putere de concentrare si o viteza de reactie mai mare“, considera Simona Decuseara, director national de vanzari si marketing in cadrul filialei locale a Epson. Pentru ea, Inbox-ul se umple cu 200 de mesaje pe zi, cu exceptii in care numarul e-mail-urilor tinde spre 100.

     

    Dincolo de factorul de stres pe care il implica o casuta de posta electronica foarte incarcata, majoritatea managerilor nu discuta necesitatea acestei forme de comunicare. In anumite companii europene, managerii impun cate o zi pe saptamana sau pe luna in care angajatii lucreaza fara e-mail, dar astfel de initiative raman exceptii. „E-mail-ul a devenit de neinlocuit si cred ca orice organizatie are o magistrala de comunicare si de procese dependente de astfel de mesaje“, spune reprezentantul Epson, companie in care comenzile si ofertele se fac prin e-mail, iar corespondenta cu filiale din toate colturile lumii este in mod evident mult mai usoara si mai ieftina prin aceasta metoda.

     

    Spre deosebire de convorbirile telefonice, rezervate mai degraba problemelor urgente sau care presupun un volum foarte mare de informatii care s-ar traduce intr-un schimb de mai mult de sase mesaje, pentru companii, e-mail-ul are avantajul ca ramane scris si nu lasa loc de erori. Totodata, managerii au incredere in e-mail atunci cand se afla in discutii sau negocieri cu partenerii de afaceri. Vladimir Sterescu, directorul executiv al companiei furnizoare de servicii de call center EasyCall, a vandut anul trecut compania in urma unei negocieri purtate in cea mai mare parte prin e-mail cu americanii de la Computer Generated Solutions (CGS). Razvan Ziemba de la Asesoft Distribution spune ca printre e-mail-urile din casuta postala exista mesaje referitoare la sume destul de mari, cum ar fi confirmarea unei plati de peste un milion de dolari, aprobarea unei linii de credit foarte mari sau o comanda de doua milioane de dolari.

     

    „In cazul Vodafone, cel mai important e-mail primit vreodata a fost cel prin care s-au anuntat in cadrul companiei detalii privind incheierea acordului de preluare a Connex de catre Vodafone“, spune Marian Pantazescu, senior director network operations in cadrul companiei.

     

    Astfel ca, desi incarca ziua de lucru a managerilor, in anumite situatii e-mail-ul este o metoda de comunicare mai buna decat telefonul sau discutiile fata in fata. „Un alt avantaj al e-mail-urilor, din punctul de vedere al managerilor, este acela ca mesajele pot intra intr-o lista de procesare in functie de prioritati, in timp ce un telefon poate reduce eficienta printr-o plasare neadecvata“, este de parere Mike Borze, managing director in cadrul BenQ pentru Europa Centrala si de Est.

     

    Studiul HMC sustine, dimpotriva, ca telefonul a cazut in mod nedrept pe o pozitie secundara ca metoda de comunicare in companiile europene, cu toate ca de fapt convorbirile telefonice ar lua mai putin timp, pe ansamblu, decat schimbul de e-mail-uri, ducand astfel la o crestere a productivitatii. Concluzia ca productivitatea angajatilor ar creste cu 23% daca ar inlocui e-mail-ul cu convorbirile telefonice trebuie luata insa cu o mare doza de prudenta: studiul HMC a fost comandat de Plantronics, un producator de echipamente de telefonie Bluetooth.

  • Ca sa-si auda clientii

    Daca acum cativa ani telefonia prin Internet – „voice over IP“ (VoIP) – era creditata cu putine sanse de reusita, astazi musca din afacerile operatorilor de telefonie fixa, tentand inclusiv companiile aflate in cautarea unor solutii de reducere a costurilor.

     

    Telefonia prin Internet este un serviciu accesibil oricarui utilizator de Internet, cu conditia ca acesta sa dispuna de o pereche de casti si un microfon pe care sa le conecteze la un computer. Modelul este promovat de companii precum Skype, Google sau Yahoo!, care ofera in cadrul aplicatiei de mesagerie instant posibilitatea apelurilor prin Internet, atat catre alte computere, cat si in retele de telefonie fixa sau mobila. Metoda cu casti si microfon este insa mai degraba potrivita pentru segmentul rezidential, in timp ce pentru clientii companii, o solutie alternativa sunt telefoanele fixe sau mobile dotate cu tehnologia VoIP. In ambele cazuri, furnizorii de „voice over Internet Protocol“ nu trebuie sa investeasca mult in retea, intrucat vocea este transmisa prin cablurile deja existente sau prin infrastructura wireless de acces la Internet.

     

    „Sa luam drept exemplu un studio de filmari“, spune Roger Terhune, director de tehnologie in cadrul Signal Systems, furnizor de telefonie prin Internet. „Prin natura afacerii, un studio de filmari are nevoie de un numar variabil de linii telefonice, in functie de proiectele aflate in desfasurare. Astfel ca, daca azi are nevoie de 10 linii, maine de 200 si poimaine iarasi de 10, va fi destul de complicat sa obtina aceasta flexibilitate prin intermediul liniilor telefonice traditionale“, explica Terhune. In schimb, telefoanele VoIP pot fi infiintate si desfiintate fara nicio problema de la o zi la alta si chiar mai repede. Mobilitatea oferita de serviciile VoIP este apreciata si in companiile de avocatura: casa Fraser Milner Casgrain, tot din Canada, a incercat pentru prima data apelurile telefonice prin Internet in 2004, iar acum are peste 700 de linii VoIP in biroul central si se gandeste deja la o strategie prin care toate birourile companiei sa fie dotate cu asa ceva. „Fiecare avocat are alocat un numar de telefon si poate raspunde la el indiferent unde ar fi, cu conditia sa aiba conexiune la Internet“, spune John Esvelt, director de tehnologie al casei de avocatura.

     

    Potentialul de crestere a pietei de telefonie prin Internet s-a vazut inca din 2005, cand piata globala a crescut cu 83% fata de anul anterior, din punctul de vedere al numarului de utilizatori. In 2006 a avut loc o dublare a pietei la nivel mondial, la un numar de aproximativ 40 de milioane de utilizatori, spune Matthew Rosen, presedinte al Fusion Telecommunications International, furnizor american de VoIP. Piata mondiala de VoIP va numara 145 de milioane de utilizatori in 2009 si peste 267 de milioane in 2012, estimeaza Rosen. Din punct de vedere valoric, piata serviciilor de telefonie prin Internet este asteptata ca in 2010 sa depaseasca 3,3 miliarde de dolari (2,45 de miliarde de euro) in SUA, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Yankee Group – respectiv circa 2,2 miliarde de dolari (peste 1,6 miliarde de euro) in 2011 in Europa de Vest, conform IDC.

     

    Piata serviciilor de telefonie prin IP este in crestere si in Romania, spune Bogdan Constantinescu, country manager al Cisco Systems pentru Romania, companie care furnizeaza solutii VoIP. „In cazul Cisco, cresterile anuale ale achizitiilor de echipamente necesare apelurilor prin Internet sunt de 100%“, afirma el. Compania are drept clienti banci ca BCR, BRD sau BancPost, dar si multinationale din alte domenii. „Criteriile principale pentru care o companie din Romania opteaza pentru servicii VoIP sunt costurile reduse de comunicare si usurinta in introducerea si administrarea sistemului“, spune Constantinescu.

     

    E adevarat ca in companii multi dintre (viitorii) utilizatori nu sunt obisnuiti cu tehnologia si multi sunt reticenti in a o folosi. „In cazul nostru, angajatii carora li s-a dat un telefon VoIP in 2004 au trecut printr-o sedinta de training pentru a se familiariza cu noua tehnologie“, recunoaste John Esvelt de la casa de avocatura Fraser Milner Casgrain. Ulterior insa, departamentul IT al companiei a decis ca sunt necesare telefoane mai bune si prin urmare le-a inlocuit pe cele vechi cu telefoane VoIP care suporta si apeluri video. „Deja angajatii nu mai trec unul pe langa celalalt fara a se cunoaste“, spune David Komaromi, manager de telecomunicatii la aceeasi casa de avocatura. „Acum trei ani au asociat un nume unei voci, iar acum au posibilitatea sa asocieze si o imagine vizuala numelui si vocii.“

  • Agresivitatea si intoleranta

    Daca admitem ca mediul in care se face comunicarea influenteaza continutul comunicarii, am putea crede ca excesul de agresivitate din unele zone ale Internetului face parte din specificul mediului. Psihologii care studiaza fenomenul nuanteaza aceasta ipoteza.

     

    Cu siguranta, nu sunt singurul deranjat de agresivitatea prezenta in Internet. In unele medii virtuale, invectivele par sa dea nota dominanta, replicile acide abunda, iar violenta verbala se manifesta plenar. Si totusi, am constatat ca aceasta imagine apare, de fapt, destul de rar in comparatie cu nenumaratele spatii publice (tot virtuale, desigur) in care atmosfera este destinsa, replicile sunt la obiect si, in general, „neticheta“ este respectata. Daca ar fi sa fac un clasament al agresivitatii in ciberspatiu, acesta ar avea pe prima pozitie comentariile referitoare la articolele publicate in editiile electronice ale ziarelor, pozitia urmatoare fiind adjudecata de replicile din blogurile unor jurnalisti cu notorietate (in special comentatori politici). Mai in spate s-ar situa forumurile publice ne-moderate, unde neplacerile sunt mai degraba generate de asa-numitii „trolls“ – provocatori care deturneaza sau distrug fire de discutie, fie prin atacuri la adresa participantilor, fie prin inundarea forumului cu mesaje nesemnificative.

     

    Exista mai multe explicatii pentru excesul de violenta verbala din primele categorii ale clasamentului. Numerosi publicisti s-au aratat indignati de valul de abjectii revarsat sub paginile virtuale ale ziarelor si revistelor, acuzand in cele mai multe cazuri anonimatul sub care se ascund cei care posteaza. Ideea este ca, in spatele unei porecle, semnatarul se simte absolvit de responsabilitatea spuselor sale. Oare asa sa fie? De curand, cateva studii experimentale au demonstrat ca, dimpotriva, sub identitati reale agresivitatea in medii virtuale tinde sa creasca. Dr. Ros Dyer de la Staffordshire University a constatat o crestere de patru ori a numarului de atacuri, in conditiile in care subiectii unui spatiu de conversatie se cunosc intre ei, in comparatie cu mediile in care identitatile sunt difuze. Explicatiile teoretice care sustin rezultatele vin de la specialisti in psihologia Internetului (da, exista aceasta specializare), care sustin ca asa-numita „dezinhibare online“ tine de mai multi factori strans corelati, iar eliminarea unuia (anonimatul) nu modifica semnificativ ansamblul. Intr-o ampla lucrare numita „The Psychology of Cyberspace“, profesorul John Suler de la Rider University trateaza si alti factori ai dezinhibarii online, printre care si disocierea dintre identitatea reala si identitatea asumata in Internet, exact ca in cazul jocurilor online, precum si neutralizarea statutului, un efect care pleaca dintr-o ideala democratie a ciberspatiului, unde sansele exprimarii sunt egale, iar fructificarea lor tine exclusiv de abilitatea comunicarii, de calitatea ideilor si eventual de expertiza intr-un anumit domeniu tehnic. Nu in ultimul rand, profilul psihologic personal al internautului potenteaza intr-o mare masura ceilalti factori, asa ca este putin probabil ca o persoana rezervata si echilibrata in viata reala sa devina excesiv de agresiva online.

     

    Poate ca mai degraba sporul de agresivitate din comentariile de sub articolele ziarelor se trage din traficul ridicat al acestor situri. Notorietatea jurnalistului sau a publicatiei atrage un numar mare de cititori, asa ca un comentator sub pseudonim – atat cel agresiv cat si cel tamp aprobator – obtine o expunere pe care nu o poate dobandi prin forte proprii, de pilda printr-un blog personal. Merita remarcat faptul ca multe dintre „flames“ provin de la mereu aceleasi „nicknames“, semn clar ca semnatarii isi asuma o identitate in Internet – ceea ce difera subtil, dar esential, de anonimat – si un „rol“ usor de ghicit („Gica Contra“ pare cel mai popular). Mai departe, agresivitatea nu este directionata doar spre autorul textului discutat, ci si spre alti cititori care propun comentarii, generand astfel „flame wars“ care deturneaza discutia, iar comentariile pertinente, care propun un punct de vedere diferit sau releva aspecte inedite asupra tematicii, se pierd intr-un noian de mesaje fara relevanta. Practic, chiar ratiunea de a exista a acestor spatii publice de discutie este pusa sub semnul intrebarii. Inca un argument impotriva supozitiei ca anonimatul este responsabil pentru violentele de limbaj si atacurile din spatiile de libera exprimare din Internet este faptul ca, in mare masura, agresivitatea si intoleranta sunt prezente (mult prea prezente) in orice dezbatere publica din societatea romaneasca, sub identitati clar precizate. Insa publicatiile care se respecta au datoria sa cultive dialogul civilizat si cred ca moderarea sau selectia mesajelor cititorilor poate fi un prim pas.

  • Ne cunoastem de undeva?

    Putini stiu ca majoritatea sistemelor de securitate care se bazeaza pe recunoasterea faciala pot fi pacalite cu o simpla fotografie. Suedezii sustin insa ca de-acum incolo sansele de frauda vor scadea.

    Chiar daca descurajeaza prin imaginea high-tech, o cladire ce nu se bazeaza pe alte sisteme antiefractie in afara de recunoasterea automata a figurilor celor ce „bat la usa“ ar putea foarte bine sa uite portile deschise. Asa cred cativa cercetatori suedezi care au testat mai multe produse provenite de la diversi producatori de astfel de echipamente. In cele mai multe cazuri, o fotografie cu o rezolutie buna a pacalit fara probleme sistemele de autentificare prin recunoastere vizuala. La altele, indoirea usoara a fotografiei a permis intrarea in cladire, dar au existat si cateva produse care s-au dovedit eficace. Cercetatorii de la Universitatea Halmstad din Suedia au pus la punct un program de biometrie faciala care verifica si daca imaginea din fata portii are caracteristicile unei fiinte vii. O sofisticare binevenita, care ar putea in sfarsit face inutila prezenta paznicilor in carne si oase. Suedezii folosesc acum un algoritm care urmareste „fluxul optic“ – schimbarile in trei dimensiuni aparute pe moment la imaginile in doua dimensiuni, cele care pot fi preluate de camerele de supraveghere. Acum, sistemele biometrice utilizeaza procese prea simple pentru detectia unei persoane vii. Unul dintre ele presupune comparatia intre ceea ce se afla in fata camerei de filmat, la intrarea intr-un imobil, cu ceea ce se afla stocat intr-o baza de date cu fotografiile celor autorizati sa intre. Ironic, tocmai pentru a nu fi pacalite de o simpla fotografie, mai multe sisteme de acest fel nu permit intrarea daca imaginea vazuta de camera e identica cu fotografia din baza de date. Dar pentru un hot modern, totul se rezolva adaugand „zgomot“ fotografiei, elemente care sa modifice suficient de putin trasaturile fetei incat rezultatul sa fie realist. Oricum, si sistemul suedezilor, daca va fi preluat de producatorii de sisteme de securitate, va aproba intrarea doar imaginilor vii, asa incat ar putea fi pacalit nu de fotografii, ci de fotografii in miscare. Adica de cate o scurta secventa video pe un ecran nu foarte mare. 

  • Niciodata sec

    Barul e plin de sticle cu bauturi fine, dar lipsesc ideile de aranjare a lor in pahar? Cocktailbuilder afiseaza zeci de combinatii posibile. Si probabile.

     

    Totul e limpede precum vodka scandinava. Site-ul primeste lista de bauturi aflate in barul de acasa si genereaza apoi toate cocteilurile din propria baza de date care contin cel putin unul dintre ingredientele din stoc. Si lista nu e deloc modesta, contine toate tipurile de cocteiluri cunoscute si de cei mai nepriceputi chelneri, dar si specialitati care ajung doar in paharele unui barman profesionist. Dar nu acesta e punctul forte, atata vreme cat exista site-uri aparute cu mai mult timp in urma si care si-au format in timp o lista atotcuprinzatoare de retete, de felul cocktail.com. Toate acestea au insa un traseu rigid, utilizatorul trebuind sa introduca numele unui cocteil pentru a afla ce contine sau sa consulte actualizarea site-ului cu alte retete, iar cine vrea sa urmeze una dintre ele nu are alta varianta decat sa cumpere bauturile si ingredientele necesare. Cocktailbuilder.com e gandit altfel. Mixul de licori pune in prim-plan bauturile deja aflate la indemana in frigiderul sau bufetul de-acasa al utilizatorului si ofera variante de combinare a lor.

     

    Totusi, in contrast cu obiectul lui de activitate, site-ul e foarte sec – ofera exact ce te-ai astepta si nimic mai mult. Singura extravaganta o reprezinta faptul ca site-ul retine IP-ul calculatorului oricarui amator de bauturi si la urmatoarea vizita catalogul propriu apare automat. Iar din lista de amestecuri posibile pot fi selectate numele care rezoneaza cel mai bine cu preferintele utilizatorului si retinute pentru urmatoarea petrecere acasa. Site-ul este facut de un programator din Seattle si pana de curand nici nu se putea lauda cu mai mult de 30 de vizitatori pe zi. Faptul ca pagina web a fost premiata la categoria „fun stuff“ in cadrul unei importante competitii intre site-uri i-a crescut insa popularitatea peste noapte si probabil ca dolarii din reclamele Google, singurele momentan, i-au dat posibilitatea realizatorului sa-si completeze la randu-i propria colectie de bauturi de acasa. Dar si sa intrevada alte servicii pe care le-ar putea oferi pagina de Internet in viitorul apropiat. Unul dintre ele este posibilitatea de a genera o lista completa de cocteiluri ce pot fi realizate fara alte achizitii de ingrediente – lista care, printata, sa joace eventual rolul de meniu la urmatoarea petrecere intre prieteni.      

  • A fost odata “my Space”

    Era tot ce mai lipsea pana acum din arsenalul Google si al Yahoo!: o retea de socializare online. Ambele companii au deja cate un portal de comunicare – Orkut, respectiv Yahoo! 360 – numai ca nici unul dintre ele n-a ajuns sa se apropie de popularitatea MySpace ori a Facebook.

     

    Google a lansat in 2004 Orkut, retea sociala online botezata asa dupa numele unui softist turc care a dezvoltat-o; intamplarea a facut insa ca tocmai de pe piata de origine, in SUA, Orkut sa-si fi recrutat pana acum mai putin de 20% din membri, cam jumatate din membrii actuali fiind din Brazilia. Asa se explica tentativa (nereusita) a Google de a cumpara MySpace, care acum se afla in portofoliul magnatului australian Rupert Murdoch si are aproape 57 de milioane de membri numai in SUA, adica mai multi decat are la un loc Orkut in toata lumea. La randul sau, Yahoo! 360, portalul de comunicare lansat de Yahoo! in 2005, e departe de a fi cunoscut succesul scontat, avand acum in SUA mai putin de 3 milioane de membri. In ultimele luni au circulat zvonuri ca Yahoo! ar vrea sa cumpere Facebook, reteaua cu cea mai mare crestere in SUA (85% din mai 2006 pana in mai 2007, la peste 14 milioane de membri, conform Nielsen/Net Ratings, comparativ cu o scadere de 38% pentru Yahoo! 360). Zvonurile de achizitii par sa fi incetat insa pentru moment, iar locul lor a fost luat, saptamana trecuta, de informatii despre posibile lansari ale unor retele sociale proprii, atat din partea Google, cat si din partea Yahoo! Comentatorii stiu ca o retea sociala e principala piesa lipsa din afacerile celor doua companii, in conditiile in care piata de publicitate pe acest segment este extrem de rentabila: estimarile firmei de cercetare Emarketer sustin ca anul acesta, piata americana a publicitatii pe retelele de socializare online va fi mai mult decat dubla ca valoare fata de anul trecut, la 900 de milioane de dolari (aproape 655 de milioane de euro), fata de o crestere de numai 13% pe tot ansamblul publicitatii prin bannere online, iar la orizontul anului 2011 ar urma sa atinga 2,5 miliarde de dolari.

     

    Ionut Alex Chitu, un blogger roman in varsta de 25 de ani care urmareste de cativa ani evolutia Google, este printre primii care au pus cap la cap firul povestii despre planurile Google in ceea ce priveste retelele sociale. „Reteaua Orkut este populara doar in Brazilia si India, nu are o interfata specifica Google si a avut de-a lungul timpului multe probleme de securitate“, spune Chitu intr-un post recent pe blogul sau, Google Operating System, care contine informatii neoficiale despre planurile si serviciile Google. „Probabil ca tocmai din aceste motive Google a sponsorizat anul trecut un proiect in cadrul Human-Computer Interaction Institute al Carnegie Mellon University, proiect ce urmarea sa reinventeze conceptul de retea sociala“, adauga bloggerul. Chitu se refera la un potential Socialstream, cum a fost numita de specialistii din institut reteaua respectiva, aflata inca in stadiul de proiect.

     

    Pe site-ul Human-Computer Interaction Institute, proiectul este explicat putin mai in detaliu: Google ar vrea sa creeze prin Socialstream un fel de agregator de retele, un sistem prin care sa le permita utilizatorilor sa intre in contact cu mai multe tipuri de continut social, provenit din mai multe astfel de retele, cu scopul, declarat didactic, de a determina mai exact nevoile oamenilor de a relationa in cadrul portalurilor de comunicare. „Trecem peste faptul ca in acest caz, celelalte retele sociale ar trebui sa coopereze si sa permita prin codul sursa relationarea dintre ele, ceea ce in prezent nu este cazul“, comenteaza Ionut Chitu.

     

    Google n-a confirmat pe moment intentia de a lansa Socialstream; deocamdata se stie doar ca la proiect lucreaza trei designeri, patru specialisti in computere, doi matematicieni, un specialist in stiinte sociale, doi filozofi si o femeie de afaceri. Exista si o demonstratie video de cinci minute realizata pe un computer de la Apple si publicata pe Google Video, in care sunt prezentate cateva functii ale Socialstream. Un reprezentant al Google a declarat doar ca „este vorba de un proiect condus de studenti, creat ca urmare a cercetarilor efectuate in domeniul retelelor sociale si nu face parte din strategia curenta a companiei in ceea ce priveste produsele care ar putea fi lansate in viitor“.

     

    Aceeasi reticenta fata de presa a manifestat-o si Yahoo!, care ar fi inceput la randul sau demersurile pentru crearea unei retele sociale proprii, despre care nu se stie inca daca va fi alta decat Yahoo! 360 sau o versiune imbunatatita a acesteia. Blogul TechCrunch.com, una din cele mai frecventate surse in materie de noutati de IT si lansari de produse ale companiilor de Internet, a publicat o stire conform careia noua retea sociala a Yahoo! se va numi Mosh („mosh“ inseamna dans frenetic, violent, asociat cu muzica rock, ceea ce trimite la intentia de cucerire a unui public mai tanar decat cel care frecventeaza Yahoo! 360).

     

    Vestea a generat o serie de speculatii privind profilul Mosh. Unii sunt de parere ca ar putea fi un inlocuitor pentru Yahoo! 360, dar la fel de bine se ia in calcul posibilitatea ca utilitatea Mosh sa fie legata doar de transferul de fotografii, luand in vedere ca din septembrie Yahoo! va desfiinta serviciul Yahoo! Photos, ramanand doar cu Flickr, cel mai important serviciu de photosharing de pe piata la ora actuala (dar atunci ce se va intampla cu Flickr?).

     

    Un comentator de pe TechCrunch sustine ca a vazut serviciul Mosh beta si s-a declarat dezamagit de faptul ca Yahoo! „se coboara la nivelul MySpace“, referindu-se la aglomeratia inestetica de culori si aplicatii care compun paginile de pe MySpace, in comparatie cu designul clar si logic al Yahoo! 360.

     

    Dincolo de speculatii, elementul-cheie in incercarea Google si Yahoo! de a ataca piata retelelor sociale, dominata autoritar de MySpace si Facebook, este timpul. Competitia are deja un avantaj mare: a luat startul cu mult inainte si acum nu face decat sa-si consolideze pozitia, prin multiplicarea propriei oferte de aplicatii si servicii. Prin urmare, s-ar putea dovedi destul de dificil pentru Google sau Yahoo! sa-i convinga pe amatorii de socializare pe Net sa treaca in barca lor. Si, in orice caz, nu incercand sa bata MySpace cu armele acestuia.

  • Cine ii poate intrece?

    Din punctul de vedere al numarului de membri inregistrati, MySpace si Facebook raman greu de depasit, cel putin pe piata americana.

     

    Retea sociala

    Numar de membri

    Piete de baza

    Numar de membri din SUA*)

    MySpace

    cca 170 mil. 

    SUA, Marea Britanie

    56,6 mil.

    Facebook

    cca 29 mil.

    SUA, Canada

    14,2 mil.

    Orkut

    cca 49 mil.

    Brazilia, India

    9,3 mil.

    Yahoo! 360

    NA

    SUA, Taiwan

    2,1 mil.

     

    *) Datele Nielsen / Net Ratings pentru luna mai 2007   

    Sursa: Alexa.com, companiile

  • Televiziune sau hipermedia?

    Televiziunea online a facut un mare pas spre mainstream odata cu realizarea de catre BBC a unui serviciu de „programe la cerere“ bazat pe noul BBC iPlayer. Dar se mai poate numi acest gen de serviciu televiziune? Sau definitia televiziunii tinde sa se schimbe?

     

    Vedeta momentului este batranul si mereu tanarul BBC, care se doreste varful de lance al noilor tehnologii in materie de broadcasting. Dupa patru ani de dezvoltare si peste 3 milioane de lire sterline investite, BBC Trust a aprobat lansarea noului iPlayer, piesa esentiala care va duce televiziunea in era Internetului. O versiune beta pentru Windows XP va fi oferita publicului larg la sfarsitul lunii iulie, urmand ca in scurt timp sa apara versiuni pentru alte sisteme Windows (Vista si Mobile) si pentru Mac OS X.

     

    In esenta, BBC iPlayer duce mai departe ceea ce BBC a realizat deja in domeniul radioului. Daca in materie de radio este vorba despre webcasting, programele TV vor utiliza o tehnologie peer-to-peer pentru a fi descarcate pe computerul client, unde vor putea fi vizionate cu BBC iPlayer si se vor afla sub incidenta sistemului DRM (Digital Rights Management), astfel incat vor fi disponibile doar 30 de zile si nu vor putea fi transmise altui utilizator sau copiate pe suporturi externe, protejand astfel copyright-ul. Programul client mai ofera un „ghid electronic de programe“, care va cuprinde lista emisiunilor din ultimele si urmatoarele 7 zile. Aceasta permite si selectarea unor programe viitoare, ce vor fi descarcate automat atunci cand devin disponibile. Circa 400 de ore de programe TV (plus radio) vor fi in orice moment la dispozitia publicului britanic. Totusi, noul serviciu online nu a fost ferit de critici. Multe dintre ele s-au referit la ritmul dezvoltarii si la sumele investite, altele s-au axat pe utilizarea sistemului DRM si, in fine, utilizatorii altor sisteme de operare decat Windows si-au aratat nemultumirea ca sistemul nu a fost conceput din start pentru a fi independent de platforma.

     

    O alta evolutie interesanta se petrece pe meleagurile noastre, unde – cu mijloace mult mai modeste – a pornit o televiziune online numita BrainTV, cu un motto destul de ambitios: „Televiziune pentru oameni inteligenti“. Cu speranta ca ma incadrez in tinta de public vizata, am vizitat de cateva ori situl si am constatat ca abordarea este cu totul diferita decat cea propusa de BBC sau Joost. In primul rand, BrainTV este televiziune prin web (utilizand un player flash din browser) si, in al doilea rand, furnizeaza emisiuni proprii (pana acum, aproape exclusiv interviuri). Urmarind interviul cu Dragos Novac, am remarcat ezitarea sa de a vorbi despre „televiziune online“, preferand exprimari mai cuminti, cum ar fi „video online“ sau „video on demand“. Apoi, chiar una dintre intrebari a sporit confuzia: Joost sau YouTube? Este oare YouTube televiziune? Atunci ce este televiziunea online si, mai larg, ce este televiziunea?

     

    Din pacate, dictionarele nu ne ajuta prea mult in aceasta problema. DEX spune ca e „tehnica a transmiterii la distanta a imaginilor unor obiecte (in miscare) pe calea undelor vizuale“. Nu prea inteleg ce-s „undele vizuale“, dar nu vreau sa fiu pedant, asa ca voi face abstractie de modalitatea de transmitere, caz in care aproape orice poate fi considerat televiziune, inclusiv vizionarea unui film de pe DVD. Facand insa aceasta abstractie, o televiziune ce-mi va trimite printr-un protocol Internet semnalul pe care-l emite va ramane o televiziune traditionala – la urma urmei, posturile obisnuite de radio care transmit prin Internet nu-si schimba cu nimic modelul. Diferenta dintre televiziunea traditionala si ceea ce (printr-un abuz de limbaj, cred eu) se cheama televiziune online se releva abia atunci cand in ecuatie intra caracterul bidirectional, interactiv, al Internetului.

     

    Sa ne imaginam ca tehnologia va ajunge acolo incat va permite nu doar transmiterea imaginii in miscare, ci intregul model tridimensional al unui unui spatiu indepartat. De exemplu un stadion pe care se joaca un meci de fotbal. As avea posibilitatea sa vad si sa revad totul din ce unghi doresc, poate chiar sa-mi stabilesc „camere de filmare“ fixe si sa comut intre ele, exact ca regizorul de transmisie. Voi face clic pe imaginea unui jucator si voi obtine toate informatiile despre el. Voi putea comenta meciul cu alti spectatori, poate chiar as putea sa-mi incurajez echipa favorita. Aceea va fi, intr-adevar, televiziune online. Pana atunci, totul este doar continut digital stocat pe niste servere si disponibil prin Internet, indiferent daca este text, imagine, sunet sau video. Adica multimedia. Sau, daca adaugam referintele, hipermedia.