BusinessMagazin

Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • Bun venit in iRomania

    Tocmai m-am intors din SUA. New York mai exact. Am vrut sa-mi cumpar un iPhone pentru mine, dar mi s-a spus ca cele cumparate de acolo nu functioneaza si in Europa. M-ar si mira sa functioneze“, comenteaza TheBroker, un student oradean in varsta de 21 de ani, pe blogul Netuality.ro. „Nu cred ca ii poti suspecta pe cei de la AT&T ca nu voiau sa-si faca vanzari. In ceea ce priveste decodarea… mi se pare ca in cazul iPhone ar fi acelasi lucru pe care l-a facut Becali cu Maybach-ul: l-a lovit cu ranga.“

    Un telefon cumparat de la Apple din SUA nu va functiona decat in reteaua operatorului de telefonie mobila AT&T sau in cele ale operatorilor europeni cu care Apple a incheiat deja acorduri: O2 in Marea Britanie, T-Mobile in Germania, Telefónica in Spania si Orange in Franta. O alternativa adoptata de multi dintre posesorii de iPhone neabonati la aceste retele este insa decodarea telefonului, astfel incat sa functioneze in orice alta retea de telefonie mobila. In Romania, unde iPhone nu a fost inca lansat in mod oficial, telefonul ajunge deja decodat prin intermediul mai multor magazine online, bazate pe propriii lor importatori, care ocolesc IRIS (Integrated Romanian Information Systems), importatorul si distribuitorul autorizat al produselor Apple pe piata de aici.

    „Pana acum s-au vandut deja la nivel de piata aproximativ 1.000 de telefoane iPhone“, estimeaza Mugur Cosmin Frunzetti, directorul general al MarketOnline.ro. Magazinul online a inceput sa vanda in urma cu doua saptamani telefonul mobil de la Apple, la un pret destul de mare, de aproximativ 630 de euro (2.100 de lei), in conditiile in care in SUA iPhone costa putin peste 280 de euro (in jur de 940 de lei). „Am pus spre vanzare un numar limitat, de 100 de telefoane. S-au vandut ca painea calda, stocul fiind in prezent epuizat, dar vom continua sa livram“, spunea Frunzetti la o saptamana de la lansarea telefonului, pe care il aduce din tarile europene prin intermediul unui importator roman al carui nume nu vrea sa-l dezvaluie.

    „iPhone a generat aproape acelasi nivel de interes in Romania ca si in alte tari unde a ajuns“, recunoaste Catalin Boaru, directorul de marketing si comunicare al IRIS, companie care distribuie produse Adobe, Quark si Palm. „Din pacate, in acest moment impactul pe care-l va avea lansarea iPhone aici nu poate fi anticipat cu exactitate. Nu se cunoaste momentul lansarii si nici conditiile in care va fi comercializat“, adauga Boaru, cu toate ca in piata se zvoneste inca din august ca data lansarii va fi in ianuarie anul viitor. Canalele alternative prin care iPhone poate fi procurat si utilizat si in tarile unde nu a fost inca lansat oficial sunt considerate de IRIS ilegale. „Toate canalele de comercializare existente in prezent in Romania pentru iPhone sunt ilegale“, declara Boaru, cu justificarea ca, de vreme ce softul telefonului este modificat astfel incat acesta sa functioneze in orice retea de telefonie mobila, se trece in ilegalitate, iar Apple nu mai ofera garantie comerciala sau alte servicii suplimentare dupa achizitionare.

    Dar daca eMag, cel mai mare magazin online din Romania, a anuntat ca nu are de gand sa includa in oferta companiei telefoane iPhone decat in momentul cand vor fi aduse oficial, alte companii incearca sa castige o bucatica din piata inainte de lansarea oficiala. Iar MarketOnline.ro nu este singurul magazin online de unde poate fi luat un iPhone decodat: telefonul este de gasit si pe site-urile magazinelor Cel, Digital Mall, Euro GSM sau Alex GSM, iar lista nu se opreste aici. La Salonul International de Automobile Bucuresti (SIAB), compania clujeana Arobs Transilvania Software, producator de aplicatii software si distribuitor de sisteme de navigatie, a prezentat un iPhone, cu promisiunea ca in urmatoarele doua luni va importa in jur de 500 de telefoane pe care urmeaza sa le puna pe piata la pretul de 765 de euro (aproximativ 2.550 de lei).

    Inainte de aceste magazine, telefonul a aparut in Romania pe site-uri de licitatii precum okazii.ro inca din luna iulie, imediat dupa lansarea oficiala a telefonului in SUA la 29 iunie. Exista, evident, si romani care si-au procurat singuri telefonul, asa ca e greu de spus cine a fost primul roman care a achizitionat un iPhone. Probabil exemplul cel mai apropiat de realitate ar fi cel al unui terminal vandut pentru 1.000 de euro pe forumul macuser.ro, o comunitate a adeptilor produselor Apple, cu peste 1.850 de membri inscrisi. Iar printre primii romani care au testat un iPhone este Adrian Boioglu, un fost jurnalist roman plecat in SUA printr-un contract de munca. Pe data de 1 iulie, Boioglu a mers intr-un magazin AT&T din Miami, dupa care a postat poze cu telefonul si un clip video demonstrativ pe blogul sau. „Nu mi-am cumparat insa iPhone din patru motive: la momentul respectiv nu eram sigur ca il voi putea folosi si in Romania, personal nu imi place iTunes, vreau sa astept sa vad ce pregateste Google cu gPhone si inca astept urmatorul Blackberry cu WiFi“, spune el. Si in opinia lui Boioglu, telefonul de la Apple se vinde ilegal in Romania, „iar multi comercianti il livreaza prin metode indoielnice pentru a satisface pofta utilizatorilor romani de nou sau de lux, la preturi piperate, astfel incat profitul sa fie cat mai mare“.

    La fel de greu e de estimat cate telefoane iPhone s-au vandut in Romania. „IRIS se fereste in acest moment sa comenteze astfel de aspecte, dat fiind faptul ca nu exista studii obiective pe baza carora sa se poata enunta o opinie pertinenta“, spune Catalin Boaru. Comentariul lui are in vedere si faptul ca vanzarile neautorizate de iPhone nu sunt un fenomen specific Romaniei, ci tuturor tarilor europene unde iPhone se vinde decodat. Punctul de vedere al IRIS ca astfel de vanzari sunt ilegale ramane neclintit, dar compania admite ca orice utilizator independent are dreptul sa isi procure pe cont propriu un telefon vandut pe alte piete, doar ca o face asumandu-si un risc personal, pentru ca in momentul in care decodeaza telefonul, nicio defectiune tehnica nu va fi acoperita de Apple.

    De cealalta parte, pozitia magazinelor care au ales sa comercializeze telefonul este ca avem de-a face cu o piata cat se poate de legala. „Cei care spun ca este ilegal compara actiunile noastre cu vanzarea de copii ilegale ale sistemului de operare Windows al Microsoft“, comenteaza Frunzetti. „Windows se vinde ca atare, ca un produs software de sine statator. Nu vine preinstalat pe computere, acestea pot functiona si cu alte sisteme, pe cand iPhone nu poate functiona fara softul deja instalat de Apple, soft inclus in pretul de vanzare“, continua directorul general al MarketOnline, sustinand ca softul instalat pe telefoanele vandute in Romania nu este o copie, ci un soft original din care americanii (cei ce l-au vandut importatorului roman) ar fi eliminat un element care restrangea folosirea iPhone la o singura retea de telefonie mobila. „Noi nu decodam telefonul in niciun fel, ci il vindem asa cum il cumparam si noi in mod legal, pe baza de documente fiscale si dupa ce au fost indeplinite formalitatile vamale. Nu il achizitionam de pe eBay sau de la persoane fizice“, completeaza Frunzetti. Mai mult, spune el, din cele aproximativ un milion de telefoane vandute in SUA, „peste 30% pot fi folosite si in alte retele decat cea a AT&T, iar Apple nu a actionat prin justitie impotriva celor care au decodat sau folosit aceste telefoane“.

  • RDS pleaca la Londra

    Potrivit Financial Times, care citeaza surse apropiate companiei, prin listarea unui pachet de 15% din actiuni la bursa din Londra, RCS&RDS vrea sa atraga 500 mil. dolari (354 mil. euro), cifre care ar impinge evaluarea companiei la 3,5 miliarde de dolari (2,48 miliarde de euro).

    Pretul urmeaza sa fie confirmat sau nu de piata dupa momentul punerii in vanzare a certificatelor globale de depozit (GDR), instrumentul preferat de RCS&RDS pentru listare, respectiv luna decembrie, asa cum a anuntat saptamana trecuta compania. Estimarea, prea optimista, dupa cum spun unii analisti, ar evalua pachetul de actiuni de aproximativ 60% care este atribuit lui Teszari la 1,5 miliarde de euro, ceea ce il situeaza oficial pe omul de afaceri din Oradea in randul miliardarilor romani. Totul depinde insa de modul cum va fi primita compania de institutiile financiare londoneze.

    RCS&RDS, alaturi de bancile de investitii Morgan Stanley si UBS, cele care vor coordona listarea, trebuie sa-i convinga pana la momentul listarii pe investitorii institutionali de la Londra ca operatorul est-european face toti banii pe care ii pretinde. Road-show-ul nu are o sarcina usoara. Suma este suficient de mare (desi nu imposibil de obtinut si printr-o listare in Romania) pentru ca cei implicati in procesul listarii sa fie precauti. RCS&RDS nu este neaparat cunoscuta in City, cartierul financiar al Londrei, iar despre Zoltan Teszari, fondatorul si detinatorul a aproximativ 60% din companie, se stiu si mai putine lucruri. Cu cateva luni in urma, un cabinet de avocatura din capitala Marii Britanii trimitea un fost jurnalist de investigatii in Romania pentru a face un raport despre companie si fondatorul ei. „Am fost angajat de un cabinet de avocatura din Londra, asa ca nu stiu cine e in spate si are nevoie de aceste informatii. Si, sa fiu sincer, am aflat putine lucruri despre Zoltan Teszari, cu toate ca stiam multi unguri din Oradea“, marturiseste „detectivul“.

    Compania este insa bine pozitionata pe piata telecom din estul Europei. Potrivit RCS& RDS, serviciile sale sunt prezente in Romania, Cehia, Croatia, Serbia, Slovacia si Ungaria, aceasta din urma si Romania fiind principalele centre de venituri ale companiei. Pe parcursul ultimului an, comunicarile companiei privind numarul de clienti de pe piata romaneasca vorbesc despre 1,15 milioane de clienti pentru cablu TV (decembrie 2006), 510.000 pentru serviciile de televiziune prin satelit Digi TV (martie 2007), 500.000 de clienti pentru serviciile de acces la internet (septembrie 2007) si un milion de utilizatori ai serviciului de telefonie fixa (octombrie 2007). In Ungaria, piata pe care RDS a intrat la inceputul anului 2000 si pe care actioneaza sub numele Digi Kft (recent schimbat din EMKTV Kft), numarul de clienti este mai mic. „Compania este una din cele patru mari companii de cablu din Ungaria si cu cei peste 300.000 de clienti este lider pe segmentul DTH (televiziune prin satelit)“, au fost singurele informatii trimise de Ildiko Valko, PR manager al Autoritatii Nationale pentru Comunicatii din Ungaria, la intrebarile BUSINESS Magazin. „Principala prioritate a companiei este dezvoltarea afacerilor actuale si cresterea gradului de penetrare pe segmentul triple play (internet, televiziune si telefonie intr-un singur pachet – n.red.), majorarea numarului de abonati si lansarea in conditii adecvate a operatiunilor in sectorul 3G, dar aceasta nu inseamna ca nu avem in vedere si alte tari din regiune“, a declarat Alexandru Oprea, presedintele si directorul general al RCS&RDS. In contextul anuntului referitor la intentia de listare la Londra, comunicatul trimis presei de catre RCS&RDS mentiona ca numarul total de „revenue generating units“, adica numarul de clienti pentru fiecare serviciu in parte (internet, telefonie, cablu, satelit) este de 4,5 milioane. Acesta nu reprezinta numarul de clienti, pentru ca un abonat cu un pachet care cuprinde cablu, internet si telefonie inseamna trei „revenue generating units“, o unitate utilizata in evaluarea companiilor telecom, folosita de pilda si in cazul tranzactie Astral-UPC din 2005.

    Strict din punctul de vedere al performantelor financiare, RCS&RDS nu este tocmai cea mai buna afacere pentru un investitor la bursa. La fel cum cele 4,5 de milioane de unitati generatoare de venit nu au fost cei mai cheltuitori clienti. Intreg grupul a inregistrat la sfarsitul lui 2006 venituri de 297,1 milioane de dolari, la un nivel al profitului operational (EBITDA) de 109 milioane de dolari. Aceasta ar inseamna ca vanzarea sa se faca la un multiplu EBITDA de 30, mai mare decat la singura tranzactie comparabila ce a privit companii romanesti. Astral avea acum doi ani, cand a fost cumparata cu 400 de milioane de dolari de catre UPC, o EBITDA de 53 de milioane de dolari. Adica un multiplu de 7,5 intr-o achizitie in urma careia se vindea integral compania. In cazul RDS, modalitatea aleasa de listare, prin certificate de depozit, nu se ofera nici macar control asupra directiilor de dezvoltare a firmei, intrucat posesia de GDR nu ofera drepturi de vot viitorilor investitori.

    Evaluarea companiei in acest fel ii pare generoasa si lui Florin Talpes, fondatorul Softwin, care la randul lui este in perioada de audit pentru listarea Bitdefender pe bursa londoneza sau una americana. „Multiplul de EBITDA despre care se vorbeste la RDS este mult prea mare. Nu am auzit pana acum de vreo companie, indiferent de domeniu, care sa reuseasca sa fie vanduta la nivelul acesta, exceptand startup-urile“, spune Florin Talpes. „Dar este posibil ca evaluarea sa nu fie facuta in functie de EBITDA ci, de exemplu, de numarul de clienti“, este de parere proprietarul Bitdefender. Tot el remarca un amanunt despre care spune ca e incurajator pentru orice antreprenor roman: faptul ca daca subscrierea se termina cu bine, adica la valoarea dorita de RDS, compania va fi cel mai bine evaluata dintre toate afacerile pornite de la zero dupa 1989 si aflate inca in proprietate romaneasca, depasind Banca Transilvania sau UPC Astral, al doilea furnizor telecom de pe piata dupa compania lui Teszari.

  • Cineva sa-l opreasca pe Mark

    Cel mai recent exemplu in acest sens este cel al retelei de socializare online Facebook. A inceput timid in urma cu aproape patru ani in campusul facultatii americane Harvard, din nevoia unui student de a socializa cu colegii. Incet-incet, Mark Zuckerberg, fondatorul retelei, a atras de partea afacerii sale o serie de investitori, iar reteaua lui s-a extins la nivel mondial.

    Astazi, la 23 de ani, Zuckerberg este considerat cel mai bogat tanar cu varsta sub 25 de ani din SUA, averea lui fiind evaluata de Forbes la 1,5 miliarde de dolari (putin peste un miliard de euro). Dar poate mai important decat atat, fondatorul Facebook, adesea comparat cu vizionari precum Bill Gates sau cu Steve Jobs, a reusit sa agite spiritele in Silicon Valley, nazuind sa creeze servicii concurente cu cele ale Google, Yahoo!, Microsoft sau MySpace. A vrut initial retea de socializare, va incasa anul acesta in jur de 150 de milioane de dolari (127 de milioane de euro) din vanzarea de reclame pe site-ul Facebook, iar mai nou, tot prin intermediul retelei lui, ofera de cateva luni aplicatii software create de programatori inde-pendenti.

    Ar fi exagerat sa se spuna ca Bill Gates, Eric Schmidt sau Rupert Murdoch s-ar simti amenintati de initiativele lui Zuckerberg. Cert e insa ca vecinatatea lui virtuala impinge „case mai mari“ sa se grabeasca atunci cand e vorba de propriile lor initiative. Reteaua sociala MySpace, considerata cea mai populara din lume, cu peste 200 de milioane de utilizatori, se pregateste de cateva luni sa lanseze MySpace Platform, potrivit unor surse apropiate proiectului. Serviciul, in sine o platforma de software prin intermediul careia orice utilizator care are cunostinte de programare poate crea aplicatii software pentru MySpace, cu anumite functii suplimentare pe care reteaua sociala nu le are, este un subiect pus in discutie inca din luna iunie. Totusi, planurile avansate in ceea ce priveste MySpace Platform lasa insa de inteles ca News Corp., proprietarul MySpace, incearca sa grabeasca putin lucrurile. Si, dupa cum scrie analistul Michael Arrington pe blogul TechCrunch.com, lansarea serviciului ar putea avea loc chiar in aceasta saptamana, la reuniunea Web 2.0 Conference de la San Francisco.

    Comentatorii sustin ca accelerarea strategiei MySpace in ceea ce priveste platforma de software pare a fi justificata in primul rand de faptul ca Facebook, principalul sau competitor, ofera deja aplicatii software create de programatori independenti si adaugate retelei sociale, de la softuri de amuzament si pana la aplicatii care permit accesul la serviciul Gmail al Google. Pe pagina personala a unui membru de pe Facebook apare astfel, pe langa datele de contact, pozele personale, casuta de e-mail si sectiunea cu preferinte si pasiuni, si o lista completa de aplicatii disponibile prin Facebook Platform, care pot fi descarcate gratuit si instalate pe acea pagina. Or, MySpace urmareste sa traduca succesul inregistrat de Facebook Platform, pe serverele companiei existand deja in jur de 5.500 de aplicatii software create de programatori independenti, in propriul sau business.

    Intr-un plan mai larg, pentru MySpace, dar si pentru cele mai mari nume din industria online, care aspira sa dezvolte o retea sociala comparabila – Google sau Yahoo! -, Facebook e o problema prin simplul fapt ca a reusit atat de repede sa castige teren si sa se transforme, dintr-o simpla retea sociala dedicata studentilor, asa cum a gandit-o Zuckerberg initial, intr-un site de socializare pentru utilizatori in cea mai mare parte cu varsta de peste 25 de ani, public-tinta pentru publicitatea online.

    La sfarsitul lunii trecute, un grup restrans format din aproximativ 15 specialisti s-a adunat la sediul Google din Mountain View, in cadrul unei intalniri confidentiale, pentru a discuta strategia companiei in lumina „problemei Facebook“. In piata se zvoneste ca Google, care detine reteaua sociala Orkut, si-a propus la randul sau sa introduca o platforma software colaborativa in cadrul retelei. Numai ca, pentru a oferi mai mult decat Facebook si pentru a se diferentia, Google vrea sa extinda platforma si pe alte servicii importante pe care le ofera, cum ar fi iGoogle (pagina personalizata a motorului de cautare), serviciul de e-mail Gmail si Google Talk (serviciul de mesagerie online). Totodata, Google ar putea prin aceasta platforma sa ofere acces la reteaua sa si utilizatorilor altor retele sociale, precum Bebo, Friendster, Twitter sau Digg. Deocamdata insa, planurile companiei nu sunt clare, un anunt oficial urmand sa fie facut pe data de 5 noiembrie, conform lui Michael Arrington de la TechCrunch.com.

    Batalia in platforme software este utila nu numai companiilor implicate, care spera sa se diferentieze astfel in fata utilizatorilor, dar ajuta si industria dezvoltatorilor de software. Astfel de platforme creeaza competitie si intre programatori, pe principiul ca cel mai rapid si cu cea mai buna aplicatie dintr-o anumita categorie va intra in sistem, aplicatia sa putand fi descarcata si folosita de utilizatorii retelei sociale, iar programatorul incaseaza bani in consecinta.

    In cazul Facebook, spre exemplu, pentru dezvoltarea aplicatiilor software care sunt adaugate retelei concureaza peste 70.000 de programatori. Este drept ca multe dintre aplicatiile pe care le gireaza Facebook au mai degraba rol de divertisment pentru utilizatori, dar Zuckerberg mizeaza in acelasi timp si pe latura de business a acestei platforme de soft. In viziunea sa, Facebook va deveni un punct de reper online pentru angajatori sau directori de resurse umane in cautare de talente, un soi de sursa de fise personale cu detalii despre membri – informatii utile deopotriva pentru companiile interesate sa-si faca reclama pe Facebook.

  • Infractor sau martir?

    O cheama Jammie Thomas, locuieste undeva in Minnesota si isi creste singura cei doi copii dintr-un venit de vreo 3.000 de dolari pe luna. Pana de curand era o anonima, dar acum Google returneaza peste un milion de pagini web care o mentioneaza. Din pacate pentru ea, aceasta celebritate ar putea s-o coste nu mai putin de 222.000 de dolari, adica suma pe care un tribunal american a stabilit-o ca despagubire datorata consortiului RIAA (Recording Industry Association of America) pentru ca in 2005 a partajat 24 de piese muzicale in reteaua Kazaa. Ceea ce este special in acest caz este ca Jammie este primul simplu utilizator gasit vinovat de o instanta americana intr-un caz de „mica piraterie“ (adica utilizarea unei retele de partajare a fisierelor), desi RIAA a chemat in instanta in ultimii ani 26.000 de persoane pe care le-a acuzat de incalcarea copyright-ului. Marea majoritate a acestora au ajuns insa la o intelegere cu RIAA pentru sume de cateva mii de dolari, in vreme ce Jammie Thomas s-a declarat nevinovata si a preferat sa apara in fata tribunalului. A pierdut prima runda, insa razboiul nu s-a terminat, pentru ca Jammie intentioneaza sa atace decizia, iar EFF (Electronic Frontier Foundation) s-a oferit sa-i acorde asistenta juridica.
    Miza conflictului dintre Jammie Thomas si colosii industriei muzicale este importanta, pentru ca decizia finala poate crea precedente privind aspecte controversate si prea putin precizate in legislatie. Cel mai important dintre acestea se refera la „punerea la dispozitie“ (making available) a unui material sub copyright. Intrebarea este daca a pune o inregistrare (cazul tipic: un fisier MP3) intr-un folder partajat cu alti utilizatori reprezinta deja o violare a dreptului exclusiv de distributie a detinatorului copyright-ului sau, asa cum sustin aparatorii lui Jammie, infractiunea intervine abia atunci cand cineva descarca fisierul respectiv. Daca a doua interpretare va avea castig de cauza, atunci acuzarea va trebui sa probeze ca materialul muzical a fost efectiv preluat de o terta persoana, ceea ce este extrem de dificil. Daca insa va fi adoptata prima varianta, atunci practic toti utilizatorii retelelor de file sharing axate pe muzica se pot teme de eventuale actiuni legale. O alta chestiune controversata se refera la identificarea unui utilizator pe baza adresei de internet (IP) a computerului pe care-l foloseste. In cazul de fata, Jammie a fost fie nevinovata, fie extrem de naiva atunci cand a folosit in Kazaa acelasi identificator pe care-l foloseste uzual in adresa de e-mail si in diverse alte servicii, fapt care a convins juriul ca ea este persoana in cauza. In plus, mai intervin bresele de securitate si posibilitatea ca altcineva sa-si mascheze actiunile in spatele unui IP (tehnica numita spoofing).
    In fine, complicatiile de natura tehnica si juridica sunt foarte multe. Cert este insa ca RIAA este interesata sa obtina o pedeapsa „exemplara“ in acest caz, pentru a descuraja utilizatorii retelelor de file sharing. Pe de alta parte, un studiu realizat de BigChampagne costata ca numarul utilizatorilor acestor retele s-a triplat de cand RIAA a inceput campania legala impotriva utilizatorilor, iar The Times considera ca acest caz risca sa se transforme intr-un nou dezastru pentru imaginea marilor case de discuri, contestate de public mai intai pentru faptul ca refuzau sa ofere alternative legale pentru retele de file sharing si apoi pentru politica de preturi practicata pentru muzica distribuita online. La toate acestea se mai adauga si reprosul ca inca de la jumatatea anilor 80 marea industrie muzicala a incetat sa mai sprijine artistii originali si inovatori, multumindu-se sa creeze vedete artificiale, profitabile pe termen scurt, dar lipsite de orice valoare din perspectiva artistica. Acesta este si unul dintre motivele pentru care multi muzicieni tineri experimenteaza metode de afirmare si de valorificare a muzicii lor, evitand casele de discuri si explorand oportunitatile internetului. Chiar si muzicieni consacrati aleg sa-si distribuie muzica in afara circuitelor traditionale: Prince a decis in iunie sa-si distribuie gratuit noul album „Planet Earth“ prin intermediul unui cotidian britanic, in vreme ce trupa britanica Radiohead experimenteaza varianta de a cere fanilor care le descarca noul album sa plateasca oricat doresc peste taxa de administrare (45 de pence).
    Oricum se va termina cazul, Jammie a castigat deja batalia imaginii publice.

  • Vinerea fara e-mailuri

    Lawrence Lessig, antreprenor si jurnalist la revista americana Wired, a propus cititorilor sai solutia drastica de a nu mai comunica prin e-mail in zilele de vineri. Initiativa a fost intai botezata – „falimentul e-mail“ – si apoi aplicata. In jur de 150 de angajati ai Intel s-au declarat adeptii noului curent, anuntand toate persoanele din lista lor de contacte e-mail ca programul lor de corespondenta electronica tine doar de luni pana joi. Vinerea este ziua cand sunt preferate intalnirile fata in fata sau discutiile la telefon. Scopul este sa incurajeze comunicarea directa, naturala si un mai bun schimb de idei, explica pe blogul personal Nathan Zeldes, unul din inginerii Intel.

    Vinerea fara e-mailuri a devenit chiar politica de companie pentru cateva companii de talie medie sau mare din Statele Unite. Operatorul de telefonie mobila U.S. Cellular si compania de procesare comenzi PBD Worldwide Fulfillment Services sunt doua dintre companiile care si-au declarat vinerile libere de e-mail. CEO-ul operatorului de telefonie mobila, citat de USA Today, spune chiar ca cei 7.000 de angajati pe care ii are in subordine petrec in medie o ora si jumatate zilnic verificandu-si inboxul, iar timpul scurs intre citirea unui e-mail si revenirea atentiei unui angajat dupa apasarea butonului send/receive este de aproximativ 4 minute. La randul lui, CEO-ul companiei PBD, care a impus acum un an si jumatate acest sistem, spune ca numarul de e-mailuri trimise de cei 400 de angajati a scazut cu 75%. „Nu mi-a venit sa cred, dar dupa ce am facut un studiu intern am aflat ca unii dintre angajati nu au vorbit vreodata cu colegii lor din acelasi birou altfel decat pe e-mail“, spune Scott Dockter, directorul executiv al PBD.

    Obiceiul de a amana raspunsul pentru alte zile la e-mailurile venite vinerea a fost preluat si de persoane influente din industria IT&C, Michael Arrington (Techcrunch.com) Jeff Nolan (Venture Chronicles), Vanessa Fox (ex-Google) sau investitorul Fred Wilson, asa ca sunt toate sansele sa urmeze si alte „falimente e-mail“. Dar pana la urma, cel mai puternic argument pentru a limita folosirea comunicarii prin e-mail si a incuraja comunicarea directa se gaseste in inbox-ul supraincarcat al fiecaruia. In fiecare zi sunt scrise 39,7 miliarde de e-mailuri in toata lumea, sunt generate automat 17,1 miliarde de alerte e-mail si 40,5 miliarde de mesaje spam.

  • Cu regret va informam

    Asa ceva li s-a intamplat in urma cu un an unui numar de peste 400 de angajati ai companiei RadioShack, unul dintre principalii retaileri de electronice, electrocasnice si produse IT din SUA. Intamplarea a scandalizat atat presa, cat si multi angajati din alte mari companii americane. Chiar si Jay Leno, prezentatorul emisiunii „The Tonight Show“, a luat peste picior o asemenea metoda de a face disponibilizari: „Este inuman sa-ti concediezi angajatii prin e-mail. Dar partea si mai trista este ca 300 dintre ei nu vor sti niciodata ca nu mai au un loc de munca, pentru ca folosesc AOL (America Online, serviciul de e-mail si mesagerie instant al grupului Time Warner – n.red.)“.

    Discutia purtata intre patru ochi dintre directorul de resurse umane sau directorul general, dupa caz, nu este o regula general valabila nici in Romania, unde uneori este folosit telefonul pentru evitarea discutiei prin care angajatul este anuntat, cum se spune, ca isi incheie colaborarea cu compania. „Am avut un sentiment de neputinta cand am primit acel telefon. Nu cunosc persoana de la HR care m-a sunat si n-am avut sansa sa imi sustin punctul de vedere. Cred ca mai rau decat atat ar fi fost doar daca as fi fost concediat prin e-mail“, spunea Marius O., care lucreaza de 12 ani in marketing, dintre care ultimii doi ani pentru compania care l-a concediat prin telefon.

    Se poate insa chiar si mai rau. Seful unei firme de constructii din Elvetia si-a concediat cei 12 angajati prin intermediul unui SMS trimis intr-o duminica seara, angajatii fiind astfel anuntati sa nu mai vina a doua zi la serviciu pentru ca intreprinderea se confrunta cu probleme financiare si va fi inchisa.

    Dar daca mesajele scurte trimise pe telefonul mobil nu sunt inca o metoda folosita frecvent atunci cand compania vrea sa faca disponibilizari, e-mail-ul a devenit din ce in ce mai popular in randul companiilor de dimensiuni mari, cu peste 1.000 de angajati, conform unui studiu realizat de compania de cercetare a pietei Harris Interactive, la cererea Marlin Company, firma de consultanta in comunicarea angajatorilor cu angajatii.

    Aproximativ 10% dintre cei 752 de angajati din companiile americane care au participat la studiu au declarat ca firma pentru care lucreaza a apelat in ultimul an la e-mail pentru a concedia angajati. Mai mult, 17% dintre respondenti spun ca seful lor foloseste e-mail-ul drept paravan in situatiile mai dificile, evitand astfel confruntarea directa. Explicatia ar putea fi ca e-mail-ul, care vine cu doza mare de impersonalitate, a devenit „un scut in spatele caruia directorii se pot ascunde atunci cand nu vor sa se confrunte cu reactii negative din partea angajatilor nemultumiti“, este de parere Frank Kenna, presedintele Marlin Company.
    Numai ca, daca e-mail-ul este extrem de util in comunicarea de zi cu zi dintr-o companie, pentru schimbul de informatii, prezentari sau rapoarte intre angajati, cand vine vorba despre subiecte sensibile precum concedierile ar trebui mai degraba evitat, sustin specialistii in domeniu. „Compania risca destul de mult atunci cand trimite e-mail-ul de concediere, pentru ca angajatul in cauza poate prinde ranchiuna si poate aduce daune ulterior companiei prin reclama negativa“, explica presedintele Marlin.

    In opinia lui Michele Beccareli, presedinte al Societatii pentru Administrarea Resurselor Umane din Southern Connecticut, e-mail-ul este cea mai nepotrivita metoda pentru a face disponibilizari: „In cele din urma tot compania are de suferit, pentru ca nu reuseste sa mai atraga personal specializat de top daca are o reputatie proasta in ceea ce priveste modul de comunicare cu angajatii“. La randul sau, David Schmidt, profesor asociat de etica in afaceri la Fairfield University, crede ca metoda concedierii prin e-mail este o metoda nu numai inumana, dar si „dubioasa si lipsita de intelepciune manageriala“.

    Pe blogul revistei CFO Magazine, cativa cititori dezbateau recent aceeasi problema. Un comentator care isi spune Frankd scria ca e-mail-ul de concediere poate fi chiar periculos, mai ales daca este vorba despre o corporatie. „Daca firma foloseste e-mail-ul pentru a-l anunta pe angajat ca este disponibilizat, inseamna ca el inca mai are drepturi sa utilizeze computerul si aplicatiile instalate pe el“, spune Frankd, avertizand ca atunci cand afla ca este concediat, angajatul respectiv ar putea sa formateze computerul sau sa stearga anumite documente importante la care are acces, ori chiar sa introduca in sistem anumite informatii gresite, greu de descoperit pe termen scurt, dar care pot afecta compania. Dupa parerea lui Frankd, pentru a ocoli astfel de probleme, compania ar trebui sa cheme angajatul intr-un birou privat sau intr-o sala de sedinta unde sa-l informeze ca este disponibilizat, timp in care specialistii din departamentul IT sa-i restrictioneze drepturile de utilizator in reteaua companiei.

    „Dar din cate stiu eu, e-mail-ul nu este considerat o forma de comunicare valabila in fata justitiei“, comenteaza un alt cititor al blogului CFO Magazine. „Aceasta inseamna ca nu este suficient un mesaj ca sa concediezi un angajat, pentru ca din punct de vedere legal, se poate considera ca omul este in continuare angajat in companiei.“ Altfel spus, un astfel de e-mail scuteste managerul de o discutie neplacuta, dar poate crea ulterior probleme daca angajatul respectiv are niste avocati buni. Plus ca exista posibilitatea ca destinatarul pur si simplu sa nu vada mesajul, din graba sau neglijenta. Din acelasi studiu al Harris Interactive reiese ca angajatii nu acorda foarte multa atentie comunicarii prin e-mail – 19% dintre angajatii care au participat la sondaj recunosc ca au trimis mesaje in ultimul an catre alti destinatari decat intentionau, in timp ce mai mult de o treime spun ca se intampla sa uite sa ataseze unui e-mail documentul pe care voiau sa-l trimita.

    Tendinta de a trimite e-mail-uri din greseala altor persoane decat destinatarii de drept se resimte si in Marea Britanie, unde statisticile sustin ca angajatii trimit peste 40 de astfel de e-mail-uri in fiecare minut. Iar morala ar fi limpede: mai bine evitati posta electronica atunci cand e vorba de orice fel de informatii delicate. Spre exemplu, un director dintr-o companie britanica a trimis din greseala tuturor angajatilor detalii despre salariile din firma. Solutia a fost sa porneasca alarma de incendiu pentru a scoate intreg personalul din birouri, timp in care oamenii de la IT au sters e-mail-ul buclucas din toate casutele de mail.

  • Muzeul cu directori de IT

    Pe site-ul Google, la sectiunea unde sunt oferite informatii despre companie, sunt prezentati cei 13 manageri care formeaza conducerea executiva a acesteia si alti 41 de directori. In aceasta lista extrem de lunga nu a fost insa loc si pentru directorul de tehnologie. Acelasi lucru se intampla si pe site-ul Yahoo!, unde CIO-ul nu este de gasit printre cei 20 executivi ai companiei, sau pe eBay, care are 11 directori, dar niciunul de tehnologie.

    De fapt, dupa spusele specialistilor din domeniu, putine sunt companiile precum FedEx, care spun despre directorul de tehnologie, Rob Carter in acest caz, ca „este unul dintre cei cinci membri ai echipei executive, care planifica si executa activitatile strategice de business ale corporatiei. Carter este cel care gandese strategia din punct de vedere tehnologic si se ocupa totodata de infrastructura IT a companiei“.

    Luate la intamplare, multe dintre site-urile apartinand unor mari companii cu activitati la nivel mondial vor prezenta toti membrii din conducere, mai putin directorul de IT. Pe de-o parte pentru ca unele dintre acestea, asa cum sunt si companiile din exemplul de mai sus, nu mai au deloc un asemenea om si functiile traditionale sunt impartite intre ceilalti membri ai conducerii, avand in vedere ca in companiile cu activitati in domeniul tehnologiei, cunostintele IT sunt oricum necesare oricarui manager. Iar pe de alta parte pentru ca in companiile in care exista CIO, functia acestuia nu este considerata suficient de importanta pentru a fi mentionata. Dar nu fiindca directorul de tehnologie nu ar avea suficienta experienta sau autoritate in domeniul lui, ci mai degraba pentru ca nu este la fel de bine pregatit si in chestiuni de management general al afacerii.

    De fapt, unul din zece directori de tehnologie sustin ca resimt tot mai mult lipsa unei influente strategice asupra companiei in care lucreaza, conform unui studiu anual realizat de Harvey Nash, companie britanica de consultanta in probleme privind resursele umane, impreuna cu PA Consulting. Numai 46% dintre directorii de IT chestionati spun ca inca fac parte din consiliul executiv al companiei pentru care lucreaza, in timp ce procentul celor care raporteaza direct directorului executiv a scazut la 35%. „Influenta strategica a directorilor de tehnologie s-a erodat in ultimii ani, ceea ce poate fi o problema, in masura in care departamentul IT devine tot mai mult unul de suport pentru intreaga companie. Efectul acestei schimbari pentru un CIO este nesiguranta asupra propriului post“, spune John Whiting, managing director al Harvey Nash.

    JP Rangaswami, fost director de tehnologie in cadrul Dresdner Kleinwort Wasserstein si actual director de IT la BT Group, este unul dintre primii care au pus problema ca postul de CIO ar putea disparea in mai putin de un deceniu, intrucat cunostintele „aprofundate“ in ceea ce priveste tehnologia vor ajunge obligatorii pentru orice manager de top dintr-o companie. Dimpotriva, alti oameni din industrie cred ca nu cultura managerilor se va schimba, ci cultura directorilor de IT: „Pe termen lung, un CIO trebuie sa invete sa vorbeasca limbajul sefului, pe care cu siguranta nu-l intereseaza largimea de banda. Dar acest lucru e poate dificil de realizat din pozitia unui manager specializat in tehnologie si care discuta doar in termeni de tehnologie“, spune Chris Moyer, director tehnic in cadrul EDS, un furnizor international de servicii IT.

    Mai mult, Touchpaper, o companie de consultanta in afaceri, considera ca reputatia de multe ori nu tocmai buna a departamentului IT in ochii companiei (angajati boemi, obtuzi, eventual care mai mult incurca procesul de productie decat il duc inainte) ridica obstacole pentru directorii de tehnologie atunci cand incearca sa demonstreze conducerii ca tehnologia contribuie la succesul de ansamblu al companiei. „Acesta este si un motiv pentru care din ce in ce mai putini directori IT fac parte din consiliul director al unei companii“, spune Graham Ridgeway, seful Touchpaper.

    In principiu, rolul unui CIO (chief information officer) ramane dezvoltarea strategiei companiei in ceea ce priveste latura tehnica, astfel incat sa reduca costurile si sa imbunatateasca serviciile, in timp ce un CTO (chief technology officer) este responsabil de aplicarea acestei strategii, avand in vedere detaliile de natura tehnica. Dar distinctia dintre cele doua functii nu mai este atat de clara. Rorie Devine este CTO al Betfair, o companie de jocuri de noroc pe Internet care proceseaza in jur de 5 milioane de tranzactii zilnic; tot Devine este responsabil si de definirea unei strategii IT pentru companie. „Principala mea preocupare a devenit stabilirea unui plan de business“, explica Devine. „Directorii departamentelor IT trebuie sa fie din ce in ce mai orientati pe latura de business, fara sa mai faca diferenta intre tehnologie strict si strategia pentru acest segment.“

    Schimbari sunt vizibile si in ceea ce priveste perioada pe care un CIO o petrece intr-o singura companie. Daca inainte putea sa fie vorba chiar si de mai putin de jumatate de an, iar la primul esec pleca, acum un director de tehnologie isi pastreaza postul timp de doi, trei sau mai multi ani. Giles Camion, director de tehnologie la CapGemini Consulting, estimeaza ca acum cativa ani, un CIO rezista intr-o companie cam 18 luni in medie, „pentru ca pe atunci managementul firmelor nu se pricepea prea mult la tehnologie si de fiecare data cand aparea vreo problema, o solutie era sa inlocuiasca CIO-ul“, in timp ce acum lucrurile s-au schimbat.

    John Whiting de la Harvey Nash apreciaza, in schimb, ca in continuare mai bine de jumatate dintre directorii de tehnologie isi schimba locul de munca la intervale mai scurte de doi ani. Anul acesta, numarul directorilor de tehnologie care nu si-au pastrat functia in companii decat o perioada mai scurta de un an a crescut cu 15%, afirma Whiting. „Cei mai eficienti si mai multumiti directori de IT sunt cei inclusi in consiliul director al unei companii care intelege influenta investitiilor in tehnologia asupra afacerii lor“, adauga consultantul. Numai ca, asa cum am vazut, astfel de cazuri sunt destul de putine. Companiile nu par dispuse sa accepte o influenta mai mare a CIO asupra strategiei de afaceri, iar directorilor de tehnologie nu le ramane decat sa incerce sa vorbeasca pe limba managementului. „Un CEO trebuie sa se decida ce vrea de la CIO“, spune Veronique Dargue, fost director de tehnologie. „Nu cred ca am vazut vreodata o prezentare a unui CIO in care sa nu apara cel putin o data expresia «tehnologie revolutionara». CEO-ul crede ca vrea un director care sa-i ofere acest lucru, cand de fapt nu vrea decat o strategie de IT cu costuri reduse.“

  • Adobe intra in joc

    Cand – in urma cu cateva luni – am virat spre Linux, unul dintre primele lucruri pe care le-am constatat a fost ca marea majoritate a siturilor web pe care le vizitam imi cereau sa instalez o anumita componenta numita Macromedia Flash Player. Nu era pre-instalata deoarece politica obisnuita a distributiilor Linux este sa impacheteze doar software liber (free software sau open source), iar Flash – desi gratuit – este un produs proprietar, apartinand companiei Adobe, care in decembrie 2005 a cumparat cu 3,4 miliarde de dolari firma Macromedia. N-a fost nicio problema sa instalez componenta, iar intamplarea mi-a adus aminte ca succesul unei tehnologii este major atunci cand atinge ubicuitatea. E peste tot. De aici mai exista un singur pas catre succesul deplin: tehnologia devine invizibila. Uitam de ea, intra in sfera implicitului. Flash Player este un soft care a devenit invizibil: e instalat pe aproape toate computerele de pe planeta, iar majoritatea utilizatorilor nici nu stiu ca exista.

    Adobe este o companie renumita mai cu seama pentru autoritatea cu care domina lumea graficii computerizate si a tipografiei digitale. Photoshop si Illustrator par sa nu aiba inca rivali, Dreamweaver este unealta cea mai folosita de web-designeri, iar in zona desktop publishing InDesign a ramas cu un singur concurent, QuarkXPress. Ceea ce este insa special la Adobe este ca, pe langa omniprezentul Flash, mai detine o tehnologie care a atins ubicuitatea: PDF (Portable Document Format) – standardul de facto pentru forma imprimabila a documentelor si o varianta pentru orice forma de prezentare (de pilda interfata grafica a sistemului MacOS X se bazeaza pe PDF). Ceea ce leaga Flash si PDF este faptul ca ambele sunt independente de platforma hard si de sistemul de operare. Detinand un arsenal atat de puternic, atat pe desktop cat si pe web, Adobe avea mai multe optiuni de dezvoltare, iar analistii pietei IT asteptau de mai multa vreme urmatoarea miscare. Ipoteza cea mai vehiculata era ca Adobe va ataca piata CAD (Computer Aided Design), dominata de Autodesk.

    Adobe a ales insa o strategie mai interesanta. In vara acestui an, a lansat AIR (Adobe Integrated Runtime) – un mediu independent de sistemul de operare pentru dezvoltare de aplicatii web complexe, folosind atat Flash cat si Ajax. Ceea ce este special la AIR este faptul ca aplicatiile pot functiona atat in web, cat si pe desktop, fiind din aceasta perspectiva asemanatoare cu JavaFX de la Sun. Tot in aceasta zona joaca si Mozilla (cu XUL – XML User interface Language) si Microsoft Silverlight (care se vrea mai degraba o alternativa la Flash). Desi Google este mai interesat de serviciile web si mizeaza pe Ajax, anul acesta a lansat versiunea beta a unui program numit Google Gears, care permite rularea offline (deci pe calculatorul local) a serviciilor pe care le ofera pe web, vizand astfel acelasi obiectiv al integrarii intre desktop si web. Una dintre primele aplicatii AIR semnificative a fost dezvoltata de eBay si este spectaculoasa prin faptul ca nu mai apeleaza la browser, instaland practic o interfata integrata cu web-ul.

    Insa AIR pare sa fie doar inceputul, pentru ca zilele trecute Adobe a facut o miscare surprinzatoare, achizitionand compania Virtual Ubiquity, care a dezvoltat un procesor de text online extrem de puternic numit Buzzword. Spre deosebire de serviciile similare furnizate de Google si Zoho, ambele bazate pe tehnologia Ajax, Buzzword este dezvoltat folosind Flash si mediul de dezvoltare Adobe Flex, depasindu-si rivalii in privinta abilitatilor grafice si a mixarii de continut multimedia. Tot zilele trecute, Adobe a lansat Share, un soft care permite partajarea si editarea colaborativa a documentelor intr-un mod similar cu posibilitatile oferite de Google si Zoho. De exemplu, un document poate fi deschis pentru un grup de utilizatori fie pentru revizie si adnotare, fie pentru editare, mecanismele de control al versiunilor furnizand informatii privind contributiile colaboratorilor. Este cat se poate de posibil ca Adobe sa-si extinda gama de produse AIR si cu alte aplicatii de birou, ceea ce nu poate decat sa ingrijoreze atat pe Google si Zoho, cat si pe Microsoft – mai ales ca Buzzword (si probabil alte aplicatii) va putea functiona in mod similar in browser si pe desktop.

    Ceea ce pana nu demult era doar o tendinta devine realitate curenta: diferentele dintre aplicatiile locale si cele din web se estompeaza si banuiesc ca nu mai e mult pana cand browserul web va disparea. Desktop-ul va fi, de fapt, un browser.

  • Abonat la avocat

    In speta, e vorba de consultanta juridica, fiscala, contabila si financiara pentru o nisa de clienti, mici firme care nu au confortul unei reprezentari din partea unui avocat intern. Site-ul functioneaza pe principiul site-urilor cu intrebari si raspunsuri, asa cum sunt Ask.com sau Answers.com la nivel general. Atunci cand clientul cauta o clarificare a unei proceduri sau lamurirea unui detaliu de natura juridica, poate trimite o intrebare folosind acest site catre unul din cei trei avocati cu birou „online“. Serviciile sunt oferite pe baza de abonament lunar. Cele trei tipuri, care costa 100, 150 sau 200 de lei, sunt diferentiate in principal de numarul intrebarilor cu raspuns asigurat, respectiv 5, 8 sau 12.

    Serviciul a fost lansat de mai putin de o luna si reprezentantii Protempus spun ca nu si-au fixat inca asteptarile financiare. „In primele sase luni speram sa avem intre 20 si 50 de abonamente. Totul depinde de timpul pe care-l vom aloca pentru promovare“, spune cu rezerva Nicoleta Rusu, project manager la Protempus. In acelasi timp, Rusu adauga ca pentru anumite firme, abonamentul la un serviciu de acest tip se poate dovedi mai eficient din punctul de vedere al costurilor decat angajarea unui avocat permanent. Pentru vizitatorii de rand, neplatitori de abonament, site-ul este util prin publicarea catorva legi si norme cu valabilitate generala pentru companii. In viitor, un serviciu cu valoare adaugata pentru abonati va fi newsletter-ul cu informatii despre cele mai recente modificari legislative. Raman insa activitati pe care nu le poate oferi un site – reprezentarea fizica in fata instantelor de judecata va fi intotdeauna un demers „offline“. Dar, pana la un punct, daca un serviciu juridic online este eficient, ar trebui sa nu fie necesara o astfel de prezenta.

  • Internetul a facut riduri

    Cercetatorii japonezi au la dispozitie un sfert de miliard de dolari din partea guvernului pentru a dezvolta pana atunci o tehnologie care sa inlocuiasca Internet Protocol ca standard global in comunicatii. Internet Protocol (sau TCP/IP) reprezinta suita de protocoale cu care opereaza astazi internetul, cele mai importante datand din 1970. Sintetic, modul cum reteaua globala stie sa faca legatura intre un calculator si un altul de partea cealalta a Pamantului pentru a accesa un site se datoreaza acestor standarde.

    Componenta grupului care va incepe sa lucreze la acest proiect va fi stabilita luna viitoare, dar cel mai probabil majoritatea specialistilor implicati vor proveni de la Institutul National pentru Informatii si Tehnologia Comunicatiilor, patronat de guvernul japonez. In acest grup vor mai fi implicate companii ca Fujitsu, KDDI, Hitachi, Toshiba si NEC. Cotidianul japonez de business Nikkei mentioneaza ca bugetul pentru cercetare pe urmatorii cinci ani este de 30 de miliarde de yeni (190 de milioane de euro).

    La sfarsitul acestei perioade, din laboratoarele japoneze ar trebui sa fie lansat un concept mult mai rapid de comunicatii via internet, care sa asigure viteze de transfer de 10 gigabiti pe secunda, de 10 ori mai rapid chiar decat o retea de generatie noua care va fi lansata in Japonia la sfarsitul lui 2007. Oficialii citati de Nikkei au declarat ca viitoarea retea va fi capabila sa faca fata chiar si atunci cand 100 de miliarde de dispozitive se conecteaza la internet simultan, la viteze de transfer mai mari decat cele de acum.

    In prezent, numarul dispozitivelor cu ajutorul carora se poate naviga pe internet nu depaseste 2 miliarde. Internetul va incepe sa fie folosit intensiv nu doar pentru navigarea pe site-uri, ci si pentru transferul de date intre camere de supraveghere, senzori de la aparatele din spitale si multe alte dispozitive – pe scurt, ca principal suport pentru comunicatiile de orice fel. Iar faptul ca au fost anuntate proiecte similare in Statele Unite si Europa reprezinta tot atatea indicii ca internetului de acum i se pregateste un inlocuitor.